Geografie, cunoaşterea mediului/ştiinţe şi didactica acestora cursuri, tematica, bibliografie

  Curs 2. Deficienţa mintală de gradul I (handicap uşor, lejer) IQ =50-85 (ceea ce corespunde unei dezvoltări normale a vârstei cronologice între 7-12 ani)   DEFINITIE : O insuficienţă mai mult sau mai puţin marcată a dezvoltării inteligenţei, care îi lasă individului posibilitatea de a ajunge la autonomie socială, fără însă să-i permită să-şi asume total responsabilităţile conduitelor sale.   Individul este educabil, capabil de achiziţii şcolare corespunzătoare vârstei sale mintale ce variază în funcţie de gravitatea situaţiei (deficienţei)   Oscilaţii în formarea reflexelor condiţionate, dar şi în motricitate şi afectivitate PERCEPŢIA. – Deficienţe ale analizei şi sintezei (desprind din obiecte sau imagini foarte puţine detalii, caracter lacunar, fragmentar, confuz al percepţiei) – Percep mai uşor elementele periferice (contur, culoare), decât greutatea, forma, materialul – Îngustimea câmpului perceptiv (într-un timp limitat, ei percep un număr mai mic de elemente decât normalii)   GÂNDIREA. – lipsă de flexibilitate a activităţii cognitive în general – predomină funcţiile de achiziţie (nu cele de elaborare) – nu are gândire creativă, ci reproductivă – stabileşte mai uşor deosebirile, decât asemănările – procesul înţelegerii este lacunar, pentru că nu integrează datele noi LIMBAJUL. – se dezvoltă cu întârziere sub toate aspectele sale – primul cuvânt – la vârsta de 2 ani (faţă de 1 an, la normali) – prima propoziţie – la vârsta de 3 ani (1,7 ani) – vorbirea – apare la 34 luni (15 luni) – Vocabularul este limitat, sărac în cuvinte ce desemnează mărimi, relaţii spaţiale, caracteristici psihice – predomină substantivele, numărul verbelor este mic – dificultăţi în înţelegerea şi utilizarea metaforelor, epitetelor,comparaţiilor – atât în limbajul scris cât şi în cel vorbit, se caracterizează printr-un număr mic de cuvinte, construcţie defectuoasă gramatical – se sugerează programe de intervenţie pentru dezvoltarea comunicării – în formele severe, se sugerează dezvoltarea comunicării nonverbale şi “terapia ocupaţională”. VOINŢA. Scopurile sunt generate de interese imediate Insuficienţa atenţiei acordate scopului Frecvenţa manifestărilor de negativism   COMPORTAMENTUL. Imaturitate. Are manifestări proprii preşcolarului   AFECTIVITATE. Manifestările emotive sunt exagerat de puternice în raport cu cauza care le-a produs Crize de furie, reacţii agresive faţă de cei din jur, distrugerea obiectelor, rănirea propriului corp Veselia se poate transforma în crize de râs la nesfârşit Predominanţa ori a euforiei, ori a iritabilităţii INTEGRAREA FAMILIALĂ. Părinţii nu reuşesc să se împace cu situaţia. Chiar şi atunci când întârzierea în dezvoltarea copilului este evidentă, ei se amăgesc cu o mulţime de explicaţii posibile pot trăi sentimente de culpabilitate Totuşi, în condiţiile unei atitudini realiste a familiei, copiii debili mintal, se pot integra în aceasta Urmează de regulă şcoli speciale, dar pot fi integraţi şi în învăţământul normal, depinde de gravitatea deficienţei Reuşesc să ajungă la 4, 5 clase de regulă Au posibilitatea de a-şi însuşi o profesie pe care o pot exercita cu succes: tâmplari, zidari, cofetari, croitori FORME CLINICE. Debilul armonic (muncitor, ascultător, capabil de a învăţa o meserie) Debilul dizarmonic (sau “debilul complet”) se caracterizează prin preponderenţa tulburărilor afective şi de comportament Instabil (incapabil de a se concentra) Excitat (agitaţie motrică) Emotiv (reacţii afective instabile şi exagerate)   IQ =20-50 (ceea ce corespunde unei dezvoltări normale a vârstei cronologice între 3-7 ani)   CARACTERISTICI. Spre deosebire de idioţi (deficienţa mintală de gradul III), ajung la un nivel la care se pot folosi de experienţele anterioare pentru a se adapta la o situaţie nouă Predominanţă a malformaţiilor somatice, aspect displastic facio-cranian (hipertelorism, gura de lup, urechi malformate, proeminenţa globilor oculari) Displastie = înfățișare defectuoasă, congenitală sau dobîndită, a unui organ anatomic extern; Hipertelorism = Modificare a aspectului facial, caracterizata prin marirea distantei dintre globii oculari; apare in unele sindroame genetice, precum Sindromul Down.   MOTRICITATEA. Slab dezvoltată şi insuficient diferenţiată Nu poate executa o mişcare izolată (de pildă nu poate închide un singur ochi) Mişcări stângace şi lipsite de fineţe   LIMBAJ. Ajung să-şi însuşească sistemul simbolic al limbajului în vederea comunicării Vorbire imperfectă Pronunţie cu tulburări, Inteligibilitatea este redusă Vocabular sărac, doar cuvinte uzuale Vorbire agramată GÂNDIRE        . Rămâne prin excelenţă concretă şi situaţională, rezolvări mecanice Nu depăşesc mecanismele gândirii unui copil de 7 ani Nu pot să achiziţioneze noţiunea de număr şi nici relaţiile spaţiale   ACTIVITATE  . Imatură şi labilă, imaginile parentale sunt singurul lor sistem de referinţă, singura experienţă relaţională Au o mare nevoie de securitate Reacţionează pronunţat la abandon, pot chiar dezvolta structuri obsesionale   COMPORTAMENT     . Dominat de emotivitate, necontrolat Comportamentele lor aberante nu sunt decât o reacţie de insecuritate, furie sau eşec.   AFECTIVITATE          . Puerili, vanitoşi, reacţii ostile frecvente ATENŢIA ŞI MEMORIA Atenţie instabilă, când e interesat, se poate concentra pentru scurtă vreme Memoria este de regulă diminuată, dar poate fi, în unele cazuri, excepţională (mai sunt denumiţi şi “idioţi savanţi”) Aceştia pot reţine sute de rânduri dintr-o carte la o singură citire Calculatorii, care fac operaţii de adunare, înmulţire, împărţire cu o rapiditate extraordinară Desenatorii (există un caz – Raphael al pisicilor – care a avut faimă) Muzicienii (reproduc după ureche linii melodice lungi şi complicate) Mirositorii (pot distinge cu uşurinţă diverse mirosuri)   Încadrarea socială şi familială Sunt incapabili de a se autoconduce în relaţie cu lumea, el trebuie asistat permanent Pot fi totuşi educaţi să se alimentaze singuri, pot efectua o serie de munci simple sub supraveghere Deficienţa mintală de gradul III (profundă, sau Idioţie)   MOTRICITATE (+ afectivitate) Structura psihomotrică este rudimentară, nediferenţiată Nu constă decât în balansări uniforme, contorsiuni, grimase şi impulsuri motrice subite Întreaga viaţă afectivă rămâne legată de impulsuri primitive brutale, cu aderenţe narcisice la corp şi zonele erogene   INTEGRARE SOCIALĂ Din acest punct de vedere, se disting:   A) idioţia completă– nu prezintă decât instincte de conservare, fără limbaj, scoate sunete nearticulate, ţipete, impulsuri violente, afectivitatea sa rămâne la nivel pur autoerotic (masturbare, bulimie)   B) Idioţia incompletă– afectivitate cu tendinţă către anturaj, ceea ce face posibilă dresarea funcţiilor sale vegetative şi motrice. În limbaj însă, nu poate depăşi monosilabele

Principiile didacticii : Educaţia trebuie să înceapă de timpuriu , înainte ca mintea să fie coruptă . Se va trece de la  general  la  particular, de  la  uşor la greu . – Cunoştinţele se vor aşeza pe o bază solidă . – Totul va fi organizat pe măsura minţii , a memoriei şi a limbii . – Totul se va consolida prin exerciţiu continuu  . – La fiecare subiect ne vom opri atât timp cât este necesar pentru a fi înţeles . – Tot ce succede se va baza pe ceea ce precede .

Conceptul de mediu    Mediul in sens larg – poate fi asimilat cu acele forme de materie si energie care sunt situate in imediata vecinatatea a  sistemelor biologice vii . Legea nr. 265/2006 , Legea Protectiei Mediului defineste mediul ca ,,ansamblu de conditii si elemente naturale ale Terrei”. Solul si subsolul , ape de suprafata si subterane ; Toate straturile atmosferice ; Toate materialele organice si anorganice ca si fiintele vii ; Sistemele naturale in interactiune cuprizand elementele de la ,,a” la ,,c”, inclusiv valorile istorice , culturale si estetice rezultate . Ecologia – este stiinta care studiaza factorii de mediu ce influenteaza organismele vii avand ca scop identificarea activitatilor umane cu impact asupra mediului si evaluarea consecintelor acestora . Biosfera – reprezinta invelisul planetei ce contine ansamblul de organisme vii si in care viata este posibila in permanenta (litosfera , stratosfera , atmosfera ).     Ecosistemul – este o unitate naturala care include toate relatiile dintre organismele vii(biocenoza) si mediul(biotopul) in care traiesc .    Relatiile  dintre organismele vii si factorii de mediu sunt realizate prin schimbul reciproc  de materie si energie ; ecosistemul nu are limite fixe , structura sa numerica faunistica , floristica ,si trofica fiind permanent mobila . Ecosistemul reprezinta o unitate structurala si functionala de baza in ecologie  si constituie , practic  un nivel superior de organizare a materiei vii .   Biocenoza – reprezinta totalitatea organismelor animale si vegetale care traiesc pe o anumita suprafata intr-un anumit mediu cu conditii specifice de organizare , viata si inmultire  constituind o entitate distincta a mediului ,  perfect  adaptata conditiilor din acea zona geografica .     Biotopul (mediul fara viata) –  reprezinta locul ocupat de biocenoza cuprinzand mediul abiotic(solul , apa ,aerul , factorii climatici etc.) si toate elementele necesare aparitiei si dezvoltarii organismelor .   Tipuri reprezentative de ecosisteme :     Ecosistemul acvatic – este acel ecosistem ale carei biocenoze sunt legate de mediul acvatic .(exemplu Balea lac) 5 exemple de ecosisteme acvatice de pe fiecare continent Americile luate separat .     Ecosistemul aluvionar – este acela care se dezvolta pe soluri aluvionare bogate in substante organice si minerale . 5 exemple din Romania (lunci).     Ecosistemul antropizat sau antropogen – este acel ecosistem in care interventia omului este partiala sau totala , este acel ecosistem transformat de om partial sau total . 3 exemple de pe fiecare continent si 3 exemple din Romania (Litoralul romanesc cu plajele , Lacul Tei , lacurile de baraj , salinele , pesterile ,cultura agricola ).     Ecosistemul artificial – este acel ecosistem creat si intretinut de om (acvariu ,salinele din Bucuresti). 5 exemple la alegere .     Ecosistemul autotrof – este acel ecosistem in care predomina activitatea plantelor verzi (zone cu vegetatie abundenta , zona Amazonului , Delta Dunarii). 3 exemple.    Ecosistemul heterotrof – este acel ecosistem in care predomina activitatea organismelor consumatoare.(exemplu savanele (animalele carnivore) .3 exemple   Ecosistemul  inchis sau autorhic – este un ecosistem special , aici circuitul material se desfasoara in principal fara influente din exterior . (pesteri) 5 exemple din Romania si 5 exemple de pe glob .   Ecosistemul complex – este ansamblul de ecosisteme aflate in interactiune intr-un spatiu dat care au o evolutie comuna .(rezervatiile) 3 rezervatii ale Romaniei (Delta , Retezat , Muntii Rotnei  ) 5 parcuri nationale sau natural , 3 exemple de pe glob .   Ecosistemul fragil –este acel ecosistem cu acea comunitate de plante care sunt vulnerabile ca urmare a capacitatii reduse de regenerare si a daunelor cauzate sau provocate de activitatea umana .(exemplu Delta) 5 exemple de unde vrem.   Ecosistemul forestier – este ecosistemul format dintr-o biocenoza forestiera si biotopul pe care aceasta il ocupa . 5 exemple de paduri   Ecosistemul industrial ,prin procesul de ecologizare a industriei se realizeaza o combinare a ansamblului ecologic , eficient de utilizare a resurselor , a proceselor tehnologice de productie , de comercializare si reciclare a deseurilor toate materializandu-se in crestera profiturilor .(explorare a resurselor , platform petroliere). 5 exemple de pe fiecare continent si 3 din Romania .   Ecosistemul lotic – este un ecosistem acvatic curgator reprezentat de un rau , un fluviu .(ape curgatoare de suprafata ). 5 exemple de pe fiecare continent si 3 exemple din Romania .   Ecosistemul matur – este cel in care productia plantelor verzi este aproximativ egala cu cea a organismelor consumatoare . 3 exemple .   Ecosistemul tanar  – este ecosistemul in care productia plantelor verzi depaseste consumul organismelor heterotrofe . (exemplu Delta ) . 3 exemple .   Ecosistemul natural este acel ecositem care a aparut spontan prin lupta pentru existenta a speciilor vegetale si animale in care omul nu a avut nici un rol in modificarea densitatii , a abundentei si diversitatii organismelor .5 exemple de pe glob.   Ecosistemul terestru –  este acel ecosistem in care comunitatile de organisme ocupa biotopuri (mediul de viata) formate la suprafata uscatului (exemplu deserturile , lanturile muntoase , campii , dealuri ). 5 exemple de pe fiecare continent si 3 exemple din Romania .   Ecosistemul uman, se referala ansamblul planetar in interactiune al populatiei umane impreuna cu factorii de mediu (exemplu planeta in sine , mari metropole ) . 5 exemple de pe cele 5 continente .   continuare curs III Protectia mediului – reprezinta totalitatea actiunilor intreprinse de om pentru pastrarea echilibrului ecologic local si global, mentinerea si ameliorarea calitatii factorilor naturali etc. Activitati de protectia mediului : 1. Activitati legislative 2. Activitati admnistrativ- institutionale 3. Activitati educativ-informative 4. Activitati economico-tehnologice 5. activitati sociale 6. Activitati de cooperare internationala 1. Activitati legislative – implica legi cadru, legi specifice, hotarari de guvern, ordonante 2. Activitati administrativ-institutionale – infiintarea autoritatii centrale de mediu cu structuri administrative in teritoriu – infiintarea unei inspectii de mediu la nivel central si local – organizarea de directii sau servicii de mediu la fiecare minister economic – organizarea de institute de specialitate – infiintarea si organizarea zonelor si ariilor protejate 3. Activitati educativ-informative – crearea de scoli, facultati – de introducere in programa scolara si universitara a unor discipline de ecologie si protectia mediului – organizarea de muzee, expozitii, comunicari cu tematica de protectia mediului – organizarea de sesiuni stiintifice, simpozioane, conferinte cu tematica de protectia mediului 4. Activitati economico-tehnologice – promovarea unor mecanisme financiare pentru asigurarea de fonduri pentru protectia mediului – elaborarea si introducerea unor tehnologii curate – dezvoltarea unei activitati de tip industrial aceea de protectia mediului – promovarea unor programe intersectoriale : energia si mediul, transportul si mediul 5. Activitati sociale  – anchete sociale de specialitate – antrenarea populatiei in luarea deciziilor ce afecteaza mediul inconjurator – antrenarea populatiei in manifestari care sa promoveze protectia mediului 6. Activitati de cooperare internationala – semnarea si ratificarea de tratate – conventii – intelegeri – protocoale – organizarea si participarea la activitati comune de cercetare – paerticiparea la congrese – simpozioane

Curs VI 1. Utilizarea manualului de geografie in lectie   2. Lecturile geografice 3. Folosirea tablei si a desenului explicativ 4. Metoda lucrului cu harta 1. Utilizarea manualului de geografie in lectie – lucrul cu manualul sau dictionarul (poate fi dictionar geografic sau dictionar de explorari si calatorii) sau alte carti cu un continut geografic sau inrudite cu geografia(descrieri, legende, curiozitati geografice, jurnale de calatorii) – constituie un sistem de actiuni prin care se urmareste formarea priceperilor si deprinderilor necesare in vederea utilizarii corecte si eficiente a manualeleor si a altor carti ca surse de informare – rolul acestei metode, consta practic in actiunea cadrului didactic de a-i introduce pe elevi in tehnica folosirii textului scris, a ilustratiilor, a graficilor si a hartilor, cu semnele corespunzatoare, al caror continut completeaza textul scris – este metoda care se foloseste pe toate treptele invatamantului, in forme diferite, in functie de particularitatile de varsta si de sursele de informare pe care le utilizeaza fiecare. Metodica utilizarii manualului impune profesorului sa-l prezinte din prima ora de curs, de la inceputul anului scolar, sa dea informatii cu privire la titlul acestuia, la continutul capitolelor, sa nuanteze importanta lor pentru a le starni interesul, curiozitatea si placerea de a lucra cu el. – cu ajutorul manualului si a altor materiale intuitive, se face dirijarea invatarii pe fiecare secventa a lectiei din manual, potrivit obiectivelor operationale propuse; – utilizarea si lucrul cu manualul este de doua feluri : 1. activitatea dirijata 2. activitatea independenta 1. activitatea dirijata, in primul caz, profesorul impreuna cu elevii fac citirea lectiei pe secvente in stransa relatie cu ilustratiile, harta din manual, se explica si se redau ideile principale in schita repetata. 2. activitatea independenta – elevii continua lucrul dupa modelul facut in clasa pentru completarea planului de studiu – in semidirijarea activitatii independente profesorul trebuie sa faca urmatoarele precizari : a) analiza textului pe secvente b) integrarea ilustratiilor din manual si a schitelor de harta la care trebuie urmarita legenda pentru a fi citita si interpretata c) imbinarea schemei unei lectii facuta in clasa cu manualul acasa, pentru fundamentarea continutului d) colectionarea de catre elevi a unor ilustratii care sa reprezinte continutul manualului – utilizarea dictionarului geografic este un instrument de lucru, atat pentru profesori cat si pentru elevi, deoarece ofera informatii clare si concrete a unor fenomene neprecizate in manual; – utilizarea altor surse bibliografice in acelasi scop al pregatirii suplimentare pentru elevii pasionati de disciplina geografie, li se pot recomanda si alte carti de specialitate sau reviste de gen.    Lecturile geografice  –  reprezinta un fragment selectivcu mesaj geografic surprins de autori in diferite tipuri de lucrari cu caracter literar sau de reportaj geografic sau note de calatorie sau jurnale , legende , povestiri cu un continut istorico-geografic , note biografice ale unor exploratori , ghiduri turistice , etc.    In lectiile de geografie lectura este fecvent folosita , deoarece prin stilul de redare expresiv , simbolic , metaforic , exprima continuturi stiintifice mai abstracte insa redate in imagini vii trezind astfel interesul si curiozitatea elevilor .    Lectura ii conduce pe elevi treptat in explicatia fenomenelor si conditiilor de intelegere a acestora .    Pentru ca lectura geografica sa-si atinga scopul trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte : –          Sa se tina cont de obiectivele propuse in lectie ; –          Sa se tina cont de particularitatile de varsta ale elevilor si de nivelul lor de intelegere ; –          Lectura geografica sa aiba un mesaj stiintific ; –          Sa se raporteze la regiuni precise si la obiecte concrete .    Lecturile trezesc curiozitatea de a cunoaste si de a cerceta , dorinta de a participa la discutii si creste imaginatia .    Lectura poate fi utilizata in oricare moment al lectiei . Folosirea tablei si a desenului explicativ    Tabla constituie unul dintre mijloacele indispensabile procesului de invatamant la toate nivelele .    Continutul de idei , definitii , schite sau desene care explica si completeaza lectia redactata pe tabla reprezinta practic un model de organizare a caietului de notite in special pentru elevii de gimnaziu .    Deprinderea de scriere sistematizata se formeaza la elevii de gimnaziu in acelasi timp cu activitatea profesorului , care utilizeaza tabla oferindu-le modalitati diferite de intocmire a cunostintelor schematice de lectii cu utilizaerea cretei colorate , a simbolurilor si desenelor .    Prin schema continutului de idei pe tabla , elevii percep lectia in intregime , pot face unele legaturi mai rapide intre secventele lectiei , intre obiectivele operationale , toate acestea ducand la fixarea cunostintelor .     Cerintele impuse pentru  utilizarea tablei sunt : –          Scrierea expresiva , clara , nuantata a titlului lectiei . –          Succesiunea logica a ideilor din lectie , care alcatuiesc planul de idei . –          Spatiul tablei sa fie proportionat in asa fel incat paralel cu continutul scris(stanga) sa fie si desenul explicativ (dreapta). –          Scrierea sa fie clara , ingrijita , cursiva , corecta si fara prescurtari care ar crea confuzii . –          Este recomandat pe cat posibil sa nu se stearga tabla cu desenul explicativ pana la sfarsitul lectiei . –          Notiunile mai abstracte si denumirile proprii .    Desenul explicativ are un rol deosebit deoarece parcurs etapa cu etapa , clarifica si fixeaza notiunile invatate . Exemplu desenul structurii interne a pamantului , in care invelisurile componente sa fie redate cu creta colorata sau desenul unui bazin hidrografic sau desenul explicativ al unor tipuri de structuri geografice- aparat vulcanic .    Desenul trebuie in asa fel amplasat pe tabla pentru a fi vizibil pentru intreaga clasa .    Desenul sa se sincronizeze cu explicatia orala, cu precizarea  elementelor  desenate pe plansa si pe harta . Metoda lucrului cu harta    Harta reprezinta  unul  dintre cele mai importante mijloace de invatamant legat de specificul geografiei inclusiv de predarea ei ca obiect de invatamant in scoala .    Harta geografica este o reprezentare grafica conventionala micsorata la sacra si generalizata a suprafetei terestre pe un plan pe care este redata repartitia spatiala a diferitelor elemente naturale si socio-economice de pe un anumit teritoriu sau de pe intreaga planeta .    Harta reala micsoreaza suprafata terestra conform unei scari de proportie care arata de cate ori a fost micsorata unitatea de lungime (km.)existenta in natura pe hata . Exemplu la sacra 1 la 100 de mii , la un km. din natura corespunde un cm. patrat .    Harta reda elementele din natura in mod conventional si intuitiv cu ajutorul semnelor conventionale care pot fi de mai multe tipuri : –          Culorile , simbolurile geometrice , hasuri , litere , simboluri chimice , cifre sau alte simboluri prin desene schematizate care sunt explicate in legenda hartii .   – continuare – Metoda nr. 4 – Metoda lucrului cu harta – harta constituie un model al organizarii spatiale a obiectelor si fenomenelor din natura, un instrument de invataredeductiva si inductiva, un izvor de cunostinta explicand interdependenta intre elementele continute. Simion Mehedinti scria :”…cea dintai pagina de geografie a fost un plan sau o harta…care a fost si va ramane totdeauna temelia adevarata a tuturor descrierilor geografice.” George Valsan spunea :” Harta este o inlesnire pentru minte, pricepandu-se usor si aratandu-se dintr-o data in toata complexitatea fenomenelor care intereseaza. O harta inseamna o mare economie pentru invatatura .” Tipuri de harti si atlase Se pot grupa dupa mai multe criterii : a) dupa scara de proportie – harti la scara mare, 1:25.000 – 1:200.000, numite si harti topografice; – harti la scara mijlocie, 1:200.000 – 1:1000.000, numite si harti geografice; – harti la scara mica, peste 1:1000.000 b) dupa continutul pe care il redau – harti ale reliefului, numite si harti geomorfologice – hartu climatice si meteorologice – harti ale vegetatiei – harti ale faunei c) tot dupa continutul lor dar cu o reprezentare mai generala a elementelor geografice pot fi : – harti geografice fizice – harti geografice economice – harti politico administrative d) dupa destinatia speciala pot fi : – harti de navigatie maritima – harti de navigatie aeriana – harti turistice – harti militare – harti rutiere si feroviare – harti scolare d) dupa intinderea teritoriului pe care il reprezinta sunt : – harti ale continentelor – harti ale oceanelor – harti ale tarilor – harti ale judetelor ATLASUL Constituie o colectie de harti care se ordoneaza dupa un anume plan tematic in functie de continutul lor Atlasele gepgrafice se clasifica si ele dupa aceleasi criterii : – dupa marimea teritoriului – atlase mondiale si nationale – dupa continut – atlase fizico-geografice si economico-geografice – dupa destinatie – atlase scoalre, atlase stiintifice, atlase rutiere – dupa continutul de specialitate avem atlasul climatologic, atlasul botanic, atlasul zoologic, atlasul istoric Utilizarea hartii in activitatea didactica – profesorul trebuie sa-l invete pe elev sa identifice tipul hartii, sa descifreze legenda, sa citeasca si sa interpreteze harta, sa localizeze pe harta elementele din continutul lectiei  A citi harta – inseamna a cunoaste mai intai semnele conventionale iar cu ajutorul lor sa se identifice ce elemente si fenomele gepgrafice reprezinta ele pe harta, cerute de o anumita lectie sau o acrtivitate didactica desfasurata in clasa, ori in teren, in orizontul local sau in excursii scolare – in continuare tot harta ofera posibilitatea de a le descrie dupa caracteristicile lor : altitudine, densitate, grad de fragmentare, orientarea in teren, lungime A interpreta harta – inseamna a intelege relatiile dintre obiectele si fenomenele reprezentate pe harta prin semnele conventionale si a le aplica potrivit cerintelor obiectivelor operationale din lectia data. Citirea si interpretarea hartii – sunt totusi laturi ale aceluiasi proces si numai luate impreuna, conduc la o cunoastere a continutului hartii – formarea deprinderii de a citi harta se formeaza in timp, fapt pentru care se impune ca harta sa fie utilizata intens la fiecare activitate didactica geografica, incepand din clasa pana in teren si in excursiile scolare. Utilizarea hartilor din manual si din atlasul scolar – harta din manual, prin semnele sale conventionale accesibilizeaza informatia intr-un timp foarte scurt, o simplifica, o sistematizeaza – de aceea, profesorul va da atentie mai intai lucrului cu harta din manual, in care va avea grija deosebita ca toti elevii sa descifreze semnele conventionale pentru a face posibila citirea si interpretarea, apoi a repera elementele cerute pe atlasul geografic si in final pe harta murala. Harta muta Procedeul de lucru cu harta muta Definitie : Harta este definita astfel, intrucat elementele geografice reprezentate pe ea nu poseda nici o denumire, urmand ca elevii sa le identifice si sa le denumeasca corect. – la lectia “Carpatii Meridionali” se deseneaza harta reprezentand cele 4 grupe  de munti delimitate de rauri si depresiunile principale fara nici o denumire. – se stabilesc elevilor urmatoarele cerinte : – precizati denumirea raurilor care-i delimiteaza – identificati principalele grupe de munti – enumerati culmile si depresiunile componente fiecarui grup January 5, 2018 at 10:53 am#1805 Elia Keymaster Offline Topics: 1417 Replies: 911 Been thanked: 29 times Metode de explorare si descoperire Dupa specificul lor se pot grupa in : Metode de explorare directa (observarea sistematica si independenta a obiectelor si fenomenelor geografice, lucrarile experimentale – descoperirea) Metode de explorare a realitatii geografice prin intermediul substitutelor acesteia ( metoda demonstrativa, calculatorul si instruirea asistata de calculator) Observarea sistematica si independenta a obiectelor si fenomenelor geografice – metoda didactica de cercetare, de explorare geografica, nemijlocita imediata a relaitatii, un proces complex de privire a obiectelor si proceselor de asociere si de integrare si interpretare a celor vazute, dar si pe baza unor imagini similare si a unor teorii – prin observare se aduna material faptic in cadrul metodei experimentale, a modelarii a descrierii etc. – pe baza perceptiei directe, cu ajutorul observatii, elevii participa activ la procesul cunoasterii – elevii privesc lumea inconjuratoare, vad obiectele si fenomenele, dar nu stiu sa observe, sa sesizeze ceea ce au in comun si ceea ce le deosebeste – de aceea, profesorul este acela care formeaza la elevi priceperea si deprinderea de a observa -privind modul de observare, acesta poate fi direct, atunci cand se percep elementele direct in natura sau indirect, cu ajutorul substitutelor acestora, ilustratii, scheme grafice, desene, harti, filmul dupa caseta video etc. Observarea prin comparare Exemple : – observati comparativ densitatea retelei hidrografice din zona montana si din zona de campie in tara noastra ? Ce raspuns puteti da ? – observati comparativ roca de lignit si un esantion de huila ! Ce caracteristici desprindeti ? – in cadrul lectiei Industria energiei electrice, observati harta din manual, legenda ei si identificati principalele termocentrale si hidrocentrale dupa semnul conventional caracateristice. continuare curs VII – 10 mai 2016 Lucrarile experimentale – metoda de explorare directa a realitatii, prin care elevii sunt pusi in situatia de a provoca si experimenta fenomenele pentru a cunoaste in mod corect, diferite manifestari ale lor. – sub supravegherea profesorului elevii efectueaza experiente pentru a observa concret adevarul – activitatea se desfasoara cu ajutorul aparatelor, instrumentelor si altor materiale dinainte stabilite si pregatite de profesor, in cabinetul de geografie, in sala de clasa si pe terenul geografic. Lucrarile experimentale se pot grupa in trei categorii : a) lucrari frontale – exercitate de toti elevii avand aceeasi sarcina b) lucrari pe grupe – fiecare grup are sarcinile lui c) lucrari individuale – in care activeaza fiecare elev Dupa specificul si finalitatea pedagogica se pot desfasura in mai multe variante a) lucrari experimentale de tip demonstrativ in care profesorul desfasoara in fata clasei fenomenul propus b) lucrari experimentale aplicative, care se efectueaza de catre elevi in vederea urmaririi in practica a cunostintelor teoretice Metoda experimentala – stimuleaza spiritul de observatie al elevilor, le suscita interesul pentru descoperirea adevarului, imbina elementele practice(manuirea unui instrument cu cele teoretice (observaream, analiza, sinteza) – lucrarea experimentala necesita o pregatire prealabila din partea profesorului pentru asigurarea conditiilor materiale si masurilor organizatorice – metoda experimentala depinde mult in reusita si de capacitatea creatoare a profesorului, de pasiunea lui si se aplica in functie de continutul temelor si particularitatilor de varta ale elevilor. METODA DESCOPERIRII – se afla in stransa corelatie cu metoda problematizarii, care pune accent pe declansarea si crearea unor situatii problema de invatare, iar descoperirea impune o atitudine activa de cautare si de gasire a diverselor alternative pentru gasirea solutiei; are loc o reactualizare a cunostintelor insusite anterior, de prelucrare, de asociere, de observare etc,. in vederea gasirii raspunsurilor. – invatarea prin descoperire se poate realiza prin mai multe forme in raport cu cerintele didactice formulate : inductiva, deductiva si mixta(inductiv-deductiva) Descoperirea de tip inductiva – implica analize de detaliu a unor date particulare, care conduc la generalizari in descoperirea unor concepte care definesc fenomenele de ansamblu Descoperirea deductiva – se realizeaza in procesul de invatare, cand elevul pleaca de la cazuri generale (definitii, reguli, principii, legi, etc.) insusite anterior, pentru a ajunge treptat la adevaruri noi, la judecati particulare. 4. METODA DEMONSTRATIEI SI FORME ALE ACESTEIA – metoda ce consta in utilizarea unor obiecte, procese sau reproduceri mai mult sau mai putin schematice ale acestora, precum si executarea sau producerea in fata elevilor a unor actiuni, fenomene, experiente, etc,. in vederea acumularii de informatii despre ele si a familiarizarii cu executarea corecta a actiunilor respective – la baza demonstrativa se afla intotdeauna o sursa sau un model intuitiv, fie in stare naturala din mediul inconjurator, fie material ilustrativ simboloc, grafic, mijloace tehnice audio-vizuale etc. Formele demonstratiei Demostartie cu ajutorul obiectelor, fenomenelor si porceselor in starea lor naturala – cea mai eficienta in invatare pentru elevi, o are perceptia directa a obiectelor si fenomenelor din mediul natural unde profesorul argumenteaza un adevar sau altul dirijand observarea elevilor – posibilitatile de demonstratie cu ajutorul obiectelor si fenomenelor naturale sunt multiple, incepand chiar din orizontul local. Demonstratia continutului lectiilor cu ajutorul materialului intuitiv – se bazeaza pe utilizarea diferitelor materiale ilustrative si mijloace demonstrative care sunt in masura sa redea cu mai multa sau mai putina fidelitate, ansamblul de obiecte si fenomene despre care elevii urmeaza sa ia cunostinta – in aceste conditii a aparut necesitatatea practica de folosire a mijloacelor de invatamant demonstrative si intuitive care sa asigure baza perceptiva si sugestiva pentru realizarea unei lectii atractive mai sugestive in intelegerea continutului stiintific. FORME ALE DEMONSTRATIEI CONTINUTULUI LECTIILOR CU AJUTORUL MATERIALELOR INTUITIVE A. Demonstrarea prin desene schematice efectuate pe tabla – desenul geografic reprezinta imaginea grafica sau cartografica a cunostintelor geografice si utilizat pentru intelegerea fenomenelor si proceselor din continutul lectiei putand fi utilizat in orice moment al lectiei – el nu trebuie sa inlocuiasca desenul din manual sau alte maeriale didactice B. Demonstratia cu ajutorul planselor – plansele sunt materiale grafice executate pe cartoane de dimensiuni mari, o serie de schite grafice, desene care pot fi vizualizate de la distanta din orice punct al clasei – plansele necesita o mare grija din partea desenatorului, sa fie clare, expresive, ingrijite, sugestive si sa redea esentialul continutului stiintific in mod corect – ele trebuie sa fie in concordanta cu obiectele lectiei, sa fie actuale, sa fie in ajutorul elevului si profesorului. C. Demonstratia cu ajutorul fotografiilor si ilustratiilor tematice – colectia de ilustratii tematice sau de fotografii, se organizeaza dupa capitole, teme si lectii in colaje tematice si planse poster sau panouri poster cu un caracter permanent in cabinetul geografic – colectionarea ilustratiilor si fotografiilor se poate ordona si in mape-tematice, ilustrative sau portofolii didactice – ilustratiile au un rol deosebit in geografie, substituind elemente si fenomene de la distante mari, inaccesibile elevilor in momnetul desfasurarii lectiei. D. Demonstrarea cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale : diapozitive, film didactic, retroproiector – modalitatea de imbinare a imaginii cu fondul muzical sau comentariu inregistrat se numeste activitate diason sau diaporama – se poate utiliza in orice moment al lectiei – demonstratia cu ajutorul filmului didactic ofera posibilitatea observatiei fenomenelor si elementelor indepartate in miscarea lor naturala E. Calculatorul si instruirea asistata de calculator Calculatorul si instruirea asistata de calculator(I.A.C) – Utilizarea calculatorului standard sau in sistem multimedia in procesul de instruire la toate disciplinele de invatamant amplifica interactiunea elevilor cu calculatorul . – In conditiile instruirii cu ajutorul calculatarului se ofera posibilitatea ca in aceeasi situatie de invatare sa regrupeze un set de elemente variate :sunete ,voci ,texte,imagini fotografice ,imagini video –animate . – In aceste conditii , elevii pot studia fenomenele ,procesele,informatiile complexe in mod direct independent ,stopand ,revenind asupra unor secvente ,apeleaza la alte informatii vehiculate de celelalte mijloace associate a calculatorului . – Instruirea asistata de calculator(I.A.C)este apreciata de unii autori ca fiind inovatia tehnologica cea mai importanta a pedagogiei moderne , deoarece contribuie cert la eficienta instruirii , este un rezultat al introducerii treptate a informatizarii in invatamant. – In toate situatiiile ,calculatorul este un instrument de organizare al procesului de invatamant dirijat de profesor dar si prin autoinstruire. – Pentru utilizarea adecvata si eficienta ,calculatorul trebuie combinat cu alte mijloace ,metode,forme de organizare a activitatii. – Utilizarea lui la intamplare,fara obiectiv precis al invatarii,neintegrat la momentul oportun in desfasurarea lectiei ,fara o contributie la realizarea rezultatelor. Metode bazate pe actiune Exercitiul Metoda algoritmizarii Jocul didactic geographic Modelarea Exercitiul -Metoda didactica fundamentala ,care se bazeaza pe actiuni motrice sau intelectuale ce se repeata relativ identic,in scopul automatizarii si interiorizarii unor modalitati sau tehnici de lucru de natura motrica (manuala) sau mintala . -A efectua un exercitiu ,inseamna o actiune in mod repetat si constient,a face un lucru de mai multe ori ,in vederea dobandirii unei indemanari ,a unei deprinderi. – In functie de continutul lor se pot delimita doua categorii principale de exercitii : motrice si operationale . *Exercitiile motrice sunt cele care conduc spre formarea de priceperi si deprinderi in care predominanta este componenta motrica , ca de exemplu:manuirea aparatelor ,instrumentelor,metodelor etc. Exemple de exercitii motrice;exercitii de manuire a busolei ,pentru aflarea punctelor cardinalesi intercardinale in clasa,dar mai ales la iesirea in teren,in orizontul local pentru determinarea punctelor cardinal in care sunt amplasate diferite puncte aflate in campul vizual(scoala ,biserica,o padure ,o sosea etc.) -Manuirea instrumentelor meteorologice in scopul aflarii valorilor masurate:termometru,pluviometru ,girueta etc. *Exercitiile operationale sunt acele exercitii care contribuie la formarea operatiilor intelectuale . -Spre exemplu ,pentru consolidarea conceptului de variatie a orei pe glob ca o consecinta fundamental a miscarii de rotatie a pamantului se pot face urmatoarele exercitii cu elevii,utilizand plansa cu fusele orare si apoi atlasul. Calculati ce diferenta de ore este intre Bucuresti si urmatoarele orase :New York,Sydnei,Tokyo? Daca in Bucuresti este ora 10,ce ora este in fiecare oras mentionat mai sus? Cate grade de longirudine ar trebui sa aiba fusele orare,daca o zi ar dura 36 ore,12 ore,18 ore? Dupa functiile indeplinite,exercitiile pot fi: De instruire(introductive sau de acomodare) De baza(de fixare si consolidare) Aplicative Recapitulative De evaluare si verificare De manuire(operatorii) De observare si analiza De exprimare concreta(desen,de orientare) De exprimare abstracta(lectura,notite ) De creatie(descrieri si compuneri geografice)

Curs 4. DEFICIENŢELE DE LIMBAJ Etimologic, cuvântul logopedie îşi are originea în grecesul logos, care înseamnă cuvânt şi paideia,care înseamnă educaţie. Sensul restrictiv este acela de a corecta limbajul, accepţiunea modernă a logopediei s-a extins la prevenirea tulburărilor de limbaj (iar în plan teoretic, la studierea mecanismelor psihologice şi neurofiziologice ale desfăşurării limbajului) Scopul logopediei este în primul rând educativ.  Ea contribuie la formarea omului, îl ajută pe copil să depăşească dificultăţile şcolare şi de adaptare Apoi, logopedia ajută la prevenireatulburărilor de limbaj şi terapia lor. Vârstele preşcolară şi şcolară mică sunt cele mai favorabile pentru o educaţie logopedică eficace. TULBURĂRI DE PRONUNŢIE SAU ARTICULAŢIE   DISLALIA. Are frecvenţa cea mai mare în raport cu toate deficienţele de limbaj. – pentru antepreşcolar, tulburările de pronunţie nu constituie semnale de alarmă, în schimb, la vârsta preşcolară, se impune logopedia – dacă apare mai târziu, gravitatea ei creşte – constă în: deformarea, omiterea, substituirea şi inversarea sunetelor (în forme grave, acestea se produc şi la nivelul silabelor şi cuvintelor)   Dislalie simplă, parţială sau monomorfă = când se limitează la nivelul unor sunete izolate Dislalie polimorfă = când sunt afectate majoritatea sunetelor Dislalie totală = când sunt afectate majoritatea silabelor şi cuvintelor Formele cele mai frecvente ale dislaliei Sigmatismele – când au loc deformări, substituiri, omisiuni ale sunetelor siflante şi şuierătoare: s, ş, j, z, ţ, ce, ci, ge, gi – există – interdental, lateral, addental, strident, nazal Rotacismul (şi pararotacismul) – constă în deformarea, omisiunea, inversiunea, înlocuirea sunetului r cu l şi mai rar cu d, h, v. Se produce şi la copiii normali, e anormal însă să persiste la vârste mai înaintate În funcţie de simptome şi etiologie (la baza cărora stau anomaliile anatomice şi funcţionale ale limbii), există rotacism – interdental, labial, labio-dental, apical, velar, nazal, uvular, bucal Apar mai rar: Betacism (când este afectat sunetul b) Capacism (când este afectat sunetul c) Deltacism (când este afectat sunetul d) Fitacism (când este afectat sunetul f) Gamacism (când este afectat sunetul g) Hamacism (când este afectat sunetul h) Lambdacism (când este afectat sunetul l) Mutacism (când este afectat sunetul m) Nutacism (când este afectat sunetul n) Tetacism (când este afectat sunetul t) Vitacism (când este afectat sunetul v) Dislaliile se împart în: A) organice (sau disglasii) – deficienţe la nivelul aparatului fonoarticular A) funcţionale (sau audiogene) – lezarea aparatului auditiv   DISARTRIA.  Este cea mai gravă dintre tulburările de pronunţie (cauzată de afecţiunea căilor centrale şi ale nucleilor nervilor ce participă la articulare) – caracterizată printr-o vorbire confuză, disritmică, disfonică, cu rezonanţă nazală şi pronunţie neclară – se mai numeşte şi dislalie centrală – se aseamănă cu dislalia obişnuită, dar este o formă mult mai gravă – la adulţi e mai evidentă, datorită agravării dificultăţilor de vorbire RINOLALIA. Este o formă intermediară în cadrul tulburărilor de pronunţie – se produce datoriă unor malformaţii localizate la nivelul vălului palatin, sau a insuficientei dezvoltări a acestuia, datorate unor boli infecţioase, de polipi, de hipoacuzie – se manifestă tulburări specifice dislaliei, dar şi deficienţe ale rezonanţei sunetelor, de fonaţie şi chiar de voce – aspectul general al vorbirii este dezagreabil, datorită “fonfăielii” Forme: – aperta (sau deschisă) – suflul aerului pe calea nazală – clauza (sau închisă) – unda expiratorie necesară pronunţării sunetelor nazale (m, n) se scurge pe tracul bucal – mixa (sau mixtă) – suflul expiratoriu trece atât pe cale nazală, cât şi pe cale bucală TULBURĂRI DE RITM ŞI FLUENŢĂ   BÂLBÂIALA.  Perturbă relaţiile logopatului cu cei din jur şi se prezintă ca un handicap relativ grav Constă în repetarea unor sunete sau silabe la începutul  şi mijlocul cuvântului, cu prezenţa unor pauze între acestea sau însoţite de spasme care împiedică vorbirea ritmică şi cursivă – în prima formă este clonică, în a doua tonică, când prezintă ambele forme este mixtă – formele cele mai grave se manifestă la adolescent şi adult   LOGONEVROZA. Este foarte asemănătoare cu bâlbâiala. Bâlbâiala se transformă în logonevroză când apare un fond nevrotic ca urmare a conştientizării tulburării şi trăirii ei ca pe o dramă Apar spasme, grimase, încordări, anxietăţi – la persoanele cu predispoziţie nevrotică, traumele psihice pot provoca direct logonevroza, fără trecere prin etapa bâlbâielii AFTONGIA.Se formează atunci când în muşchii limbii se produce un spasm tonic, de lungă durată şi însoţeşte de cele mai multe ori bâlbâiala. Sunt tulburări de vorbire pe bază de coree (ticuri, boli ale creierului mic), care se manifestă concomitent cu producerea vorbirii   TAHILALIA.O vorbire exagerat de rapidă, apare mai frecvent la persoanele cu o instabilitate nervoasă, cu superexcitabilitate   BRADILALIA.Opusă Tahilaliei, se manifestă prin vorbire rară, încetinită, cu exagerări ale acestor caracteristici în handicapurile accentuate de intelect sau de dominare a inhibiţiei   III. TULBURĂRILE DE VOCE    Tulburările de voce perturbă melodicitatea, intensitatea şi timbrul vorbirii   Mutaţia patologică a vocii Apare ca urmare a transformărilor de la nivelul sistemului endocrin (modificarea hormonilor sexuali) În cazul tulburărilor endocrine, cum este acromegalia, copilul capătă o voce bărbătească, sau, opusul acestui fenomen îi dă o notă de infantilism, cu oscilaţii ale vocii de la un ton la altul, cu diferenţe minime între o voce de băiat şi o voce de fată   Răguşeala vocală Se manifestă prin pierderea expresivităţii şi a forţei vocii Datorate îmbolnăvirilor laringelui, ale căilor respiratorii (prin răceală, gripă) şi ale ganglionilor fixaţi pe coardele vocale. Există răguşeală organică: atunci când vocea se îngroaşă şi se întrerupe în timpul vorbirii şi răguşeală funcţională, care apare în stări emoţionale puternice şi în folosirea excesivă a vocii. Fonastenia şi Pseudofonastenia Are o natură funcţională de cele mai multe ori Folosirea incorectă (la cântăreţi, profesori, oratori) şi abuzivă a vocii, ca şi laringitele, pot da naştere fonasteniei. Pseudofonastenia = apare cu o oarecare frecvenţă şi la preşcolari, în condiţiile suprasolicitării vocii, dar mai ales în stările emoţionale puternice În majoritatea cazurilor, fonastenia este însoţită de o serie de dereglări psihice (frustrare, nesiguranţă, teamă, frică), are o menţin şi chiar o accentuează Toate duc la scăderea intensităţii vocii, pierderea calităţilor muzicale, întreruperea şi rateul vocii, tremurul şi oboseala prea devreme a vocii.   Disfonia Apare ca urmare a tulburărilor parţiale ale muşchilor laringelui, coardelor vocale, anomaliilor produse de noduli bucali sau polipi. Vocea este falsă, bitonală, nazală, monotono, tuşită, scăzută ca intensitate Însoţite de spasme respiratorii, generate de tonusul muscular slab, sau de emoţii Toate duc la inhibiţia vocii, caracterul ei slab, monotonia şi caracterul şters.   Afonia Este cea mai gravă tulburare de voce Apare în îmbolnăvirile acute şi cronice ale laringelui, cum sunt parezele muşchilor, sau procesele inflamatorii. Vocea dispare complet, sau, dacă nu dispare complet, se produce numai în şoaptă, din cauza nevibrării coardelor vocale Iniţial, vocea se manifestă prin răguşeală, scăderea în intesitate, şoptire, pentru ca în final să dispară complet În cazul acesta, se instalează tensiunea, agitaţia, chiar şi unele tulburări psihice Dar ea poate fi şi determinată de tulburări psihice puternice, prin emoţii, şoc, stres, afectând personalitatea şi comportamentul individului. TULBURĂRI ALE LIMBAJULUI CITIT-SCRIS (DISLEXIA ŞI DISGRAFIA)   Sunt tulburări parţiale ale citit-scisului ce îşi pun amprenta pe dezvoltarea psihică a copilului şi pe rezultatele sale la învăţătură.   Când se produc dificultăţi în elaborarea deprinderilor lexo-grafice, se dereglează integrarea socială prin manifestarea unor comportamente neadaptate la mediu.   Se instalează: negativismul,anxietatea, descurajarea, inerţia, izolarea, dublată la adolescenţi de agresivitate.   Alexia şi Agrafia sunt forme mai grave ale citit-scrisului şi înseamnă imposibilitatea producerii actului lexo-grafic, dar ele apar pe fondul unor handicapuri grave şi sunt caracteristice persoanelor cu intelect normal.   Cauze: insuficienţele funcţionale în elaborarea limbajului, ale îndemânării manuale, ale schemei corporale, ale ritmului, tulburări spaţio-temporale, influenţa eredităţiii, afecţiunile corticale, factorii pedagogici inoportuni. Manifestări:   La şcolar: incapacitatea sa paradoxală de a învăţa citirea şi scrierea în mod corect:   Au loc confuzii constante şi repetate între fonemele asemănătoare acustic, literele şi grafemele lor (semul vizual – scris – al unui sunet), inversiuni, adăugiri şi omisiuni de litere şi grafeme, omisiuni, inversiuni şi adăugiri de cuvinte şi chiar de propoziţii, dificultărţi în combinarea cuvintelor în unităţi mai mari de limbaj, tulburări ale lizibilităţii, ale laturii semantice.   Foneme: (Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦(În trecut) Sunet)   Grafeme (semul vizual – scris – al unui sunet)   La unii, disgrafici, grafemele sunt plasate defectuos în spaţiul paginii, sunt inegale ca mărime şi formă, şi au o rânduire dezordonată.   Textul este scurt, lacunar şi fără unitate logică Şi redarea este lacunară datorită faptului că nu-şi înţeleg propriul scris, conţine elemente care nu figurau iniţial   La elevii nevăzători, care învaţă Braille, se manifestă disgrafii cu unele particulrităţi, dar caracteristicile generale sunt asemănătoare cu ale disgraficilor ce scriu în alb-negrru.   Fenomene comune (în alb-negru şi Braille): – omisiuni de litere şi de silabe, omisiuni de cuvinte, propoziţii, sintagme, contopiri de cuvinte, substituirea de grafeme, substituirea şi deformarea de cuvinte, disortografii, rânduri libere sau suprapuse

Principiile de predare-invatare a geografiei si modul de aplicare al acestora in activitatea didactica – Curs IV Principiile au statut de legi, naturale sau fundamentale, cu aplicabilitate a mai multor fenomene, devenind norme directoare in cercetare – fiecare stiinta sau disciplina, fiecare cercetator contureaza propriile principii de urmat in activitatea de cercetare stiintifica, principii care se alatura activitatii didactice. Principiile didactice – norme directoare care orienteaza organizarea si desfasurarea procesului de invatamant, constituind adevarate premise necesare in realizarea obiectivelor si sarcinilor propuse de invatator/profesor in activitatea sa cu elevii/studentii. 1. Principiul participarii constiente si active a elevilor in activitatea de invatare – esenta acestui principiu pleaca de la ideea ca in invatare trebuie sa existe acest proces activ de intelegere si asimilare a informatiei, iar elevul este subiectul propriului proces de formare si insusire de noi cunostinte cu o singura conditie :SA FIE PARTICIPANT ACTIV LA DESFASURAREA LECTIEI DE GEOGRAFIE – in viziunea acestui principiu, elevul participa la descoperirea datelor de informare – isi formeaza scheme intelectuale de conturare a notiunilor, conceptelor, care ii vor servi ca baza in formarea sa. 2. Principiul intuitiei – principiu de baza al invatarii, indiferent de treptele de invatamant, pornindu-se de la ideea ca elevii trebuie sa aiba suport perceptibil si observabil, dupa care sa-si formeze reprezentarea corecta, durabila a obiectelor si fenomenelor din natura – prin observatii intuitive, cunostintele empirice se clarifica si urmeaza o treapta de intelegere corecta conducand la generalizari – elevii nu stiu sa observe – ei trebuie dirijati sa desprinda din obiecte si fenomene, esentialul dar si particularul acestora – obiectele nu-l instruiesc singur pe elev, ci profesorul este acela care aduce aportul instruirii cu ajutorul acestora prin dirijarea gandirii si interpretarii prin problematizare – de aceea este necesara o intuire actionala dirijata si prin cuvant intr-o ordine sistematica, logica pentru accesibilitatea continutului. 3. Principiul insusirii temeinice a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor – acest principiu pleaca de la ideea insusirii operationale si eficiente a principalului fond de reprezentari si notiuni, de concepte prevazute de curriculum-ul geografic (programe, manuale scolare, caiete metodice aplicative etc), intr-un mod temeinic atat pe plan teoretic dar mai ales practic – in acest mod se va contribui la dezvoltarea spiritului de observatie, initiativa, de competitie si creativitate, de adaptare la nou si dezvoltarea capacitatilor de autoinstruire si autoevaluare – invatarea este temeinica atunci cand are la baza o motivatie intrinseca, adica acea stare interioara determinata de interesul pentru continutul procesului de cunoastere, fiind sustinuta de curiozitatea si placerea de a cunoaste, a intelege o serie de fenomene si procese, in cazul nostru cu un continut geografic in special la varsta elevilor din gimnaziu si liceu. – geografia, prin specificul ei – geosistemul- adica invelisul geografic sau mediul geografic rezultat din interactiunile celorlalte geosfere, prezinta un mare interes de cunoastere pentru elevi, dar, aceasta se amplifica in scopul unei insusiri temeinice a informatiei numai daca profesorul situeaza in centrul activitatii didactice pe elevi, implicandu-i in situatiile de invatare, asigurand o continuitate ritmica, o repetare sistematica, logica si activa a cunostintelor. – operarea cunostintelor esentiale in diferite forme de corelatii in cadrul diferitelor activitati didactice, conduce la situatii de invatare in care elevii pot aplica in practica cele invatate prin exercitii, analize de imagini, scheme, harti etc,.unde vor descoperi singuri informatiile dorite – vor putea discerne elementele stiintifice si cauzale oferite si de alte surse bibliografice decat manualul. 4. Principiul sistematizarii, structurarii si continuitatii – cerinta esentiala a acestui principiu consta in respectarea unor operatii absolut necesare in invatarea logica – sistematizarea cunostintelor inseamna ordonarea plecandu-se de la concret la abstract, de la elementele simple de baza pana la structuri complexe sintetice – respectarea acestui principiu implica organizarea sistemului de cunostinte in programa scolara pe unitati de invatare, sisteme de lectii si lectii – de asemenea in manualele scoalre ideile continuturilor trebuie sa fie ordonate logic si grupate pe puncte si subpuncte iar definitiile si ideile principale sa fie scrise cu caractere distincte – profesorul va utiliza la clasa o schema logica a lectiei pe tabla simultan cu explicatia, argumentarea, demonstrarea etc – schema va fi conceputa dupa obiectivele operationale din lectii pe puncte chiar si in detaliu pentru clasele de gimnaziu, in special clasa a-V-a, deoarece schema de la tabla constituie un model pentru elevi in insusirea cunostintelor in mod facil – continuitatea asigura o ierarhizare si structurare logica a cunostintelor precum si incadrarea noilor cunostinte pe structuri anterioare – aici se pot face legaturi intradiscplinare si interdisciplinare care au rolul pe de o parte  de a consolida informatia anterioara, iar pe de alta parte, de a cladi o noua grupare de elemente – structurare inseamna selectarea fondului de baza a notiunilor, conceptelor cu care opereaza un obiect de invatamant in jurul carora se aplica altele noi, in mod gradat potrivit nivelului de gandire al elevilor – de exemplu pe fondul primelor informatii din invatamantul primar se bazeaza si se continua cele din ciclul gimnazial, mai amplificate si apoi in cel liceal mai esentializate si abstractizate sub forma de concepte, reguli, principii, etc., – respectarea acestui principui impune consecventa si rigurozitate in toate segmentele invatamantului, in special in cel primar si gimnazial, deoarece nerealizarea sarcinilor invatarii despre unele informatii, duce la aparitia golurilor in cunostintele elevilor, care, acumulate, determina ramanerii in urma si de aici, insuccesul la formele de evaluare.   5. Principiul accesibilitatii sau al orientarii dupa particularitatile de varsta ,in individualitate ale elevului * Cerintele acestui principiu impun cadrului didactic  o buna cunoastere a programei scolare , a manualului dupa care se parcurge materia clasei respective si nu in ultimul rand a structurii personalitatii elevului pe plan intelectual la fiecare varsta si nivel de invatamant , pentru ca insusirea cunostintelor sa poata fi adevarata si sa dea rezultatele asteptate. * Potrivit  acestui principiu , profesorul  va urmari dezvoltarea intelectuala a elevilor individualizand procesul de predare-invatare prin care a decondifia – fiecare elev sa se dezvolte in ritmul sau propriu , potrivit potentialului sau. O invatare fortata , prematura  poate fi ineficienta chiar daunatoare pentru igiena mentala. * Acest principiu impune utilizarea unor strategii diferite pe grupe de elevi de niveluri diferite , selectionarea si gradarea informatiei . Profesorul nu trebuie sa dea  elevilor un volum prea mare de informatie pe care ei nu il pot asimila , cu selectarea cunostintelor. 6. Principiul legarii teoriei cu practica *Acest principiu exprima cerinta de a imbina cunostintele teoretice cu posibilitatea  aplicarii in practica si formarea de priceperi si deprinderi . Se pot desprinde doua directii principale prin care cunostintele teoretice se imbina cu cele practice in procesul de invatamant. *Aplicarea cunostintelor asimilate in rezolvarea sarcinii teoretice. *Realizarea unei actvitati practice cu material didactic care se bazeaza pe cunostinte teoretice sau operatii intelectuale .       Principiile geografice – au caracter de lege a organizarii obiectului de studiu , la care se adauga pentru fiecare disciplina geografica in parte , foarte multe principii specifice , care tin de metodologia propriuzisa de cercetare . Principiul repartitiei speciale Acest principiu precizeaza ca orice element sau fenomen geografic  are o anumita pozitie geografica in spatiu , care la randul sau influenteaza alte legaturi cauzale si fenomene geografice . Principiul repartitiei in timp Acest principiu cere ca orice element sau fenomen geografic  actual sa fie analizat si explicat prin baza tratarii evaluative , urmarindu-se formarea lui  in timp sau integrarea in timp a faptelor geografice . Unele procese si  fenomene  se produc in fractiuni extrem de scurte de timp cum ar fi cutremurele , altele dureaza cateva zile (viturile , alunecarile de teren ), altele sute si mii de ani (ca in cazul genezei solurilor ), iar altele dureaza milioane si sute de milioane de ani (orogenezele :caledoniana , hercinica , alpina ,etc.). Principiul cauzalitatii Acest principiu consta in cautarea  perpetua a legaturilor de cauzalitate dintre obiecte , elemente  si fenomene geografice pentru explicarea cauzalitatii , a producerii sau desfasurarii lor . Inrebari permanente in baza acestui principiu sunt : ,,De ce ?” sau cum se explica …?” etc. Ca de exemplu : De ce padurea de foioase isi pierde frunza toamna ? De ce pleaca pasarile calatoare toamna ?   Alexandru van Humbollt a introdus acest principiu si exprima corelatia dintre cauza si efect  , succesiunea genetica a fenomenelor in functie de ansamblul conditie care insoteste dinamica lor obiectiva . Nu exista fenomene  sau procese care sa nu fie supuse logic unor determinari cauzale . Obiectul sau fenomenul care precede si provoaca producerea altui obiect sau fenomen se numeste cauza , iar obiectul sau fenomenul care se succeed si a carui producere a fost provocata de cauza se numeste efect. Efectul aparut poate avea un rol activ asupra cauzei care l-a generat . Fenomenele pot fi in acelasi timp , atat cause cat si efecte . Uneori producerea  efectelor actioneaza mai multe cauze .   Principiul corelarii cunostintelor si a predarii intra si interdisciplinare Aceasta subliniaza necesitatea analizei relatiilor dintre continuturile disciplinelor geografice si dintre acestea si celelalte obiecte de invatamant in scopul reliefarii , sublinierii unui obiect sau fenomen geographic si de a realiza sinteza intre componentele mediului  geografic . Predarea –invatarea intra si interdisciplinara dezvolta capacitatile intelectuale de memorare logica , rationament conducand la cresterea eficientei procesului de invatamant .   Astfel , chiar prin obiectul sau de studiu , relatiile de interactiune dintre geosfere , privite in plan planetar sau regional prezinta caracter interdisciplinar .  

Marea Neagra formeaza un ecosistem complex in ceea ce priveste caracteristicile fizico-chimice si biologice. Mediul propice vietii se desfasoara pana la adancimea de 150-200 m si este influentat de conditiile mediului ambiant si de dinamica apei. La adancimi mai mari gasim prezenta hidrogenului sulfurat (H2S) care face ca 85-90% din intreaga masa a apei sa fie lipsita de viata. Aici fac exceptie bacteriile anaerobe. Ecosistemul marin este alcatuit din biotop, care inseamna apa, natura substratului, factorii geografici si climatici, salinitate si elemente minerale) si biocenoza, adica totalitatea organismelor vii din biotop ce apartin unor specii diverse, care sunt inderdependente din punct de vedere functional. Acestea formeaza un anasamblu integrat si in permanenta interactiune. Biotopul Marii Negre – bentalul este format din stanci, nisipuri, maluri, depuneri organice si minerale – Marea Neagra se caracterizeaza prin salinitatea redusa , deoarece, fluviile care se revarsa in bazinulei, isi aduc un aport considerabil. – variatiile de temperatura intre anotimpul cald si recew, au loc numai la adancimea de 75-100 m; sub aceasta adancime avem o temperatura constanta de 7 grade Celsius ; – oxigenarea apei variaza in functie de anotimp si adancime – concentratia oxigenului scade o data cu adancimea structura biotopului determina configuratia ecosistemului, care poate fi impartit in 6 etaje : 1. supralitoral = este format din zonele de tarm 2. mediolitoral = cuprinde zona de spargere a valurilor si se imparte dupa natura stratului in zone pietroase sau nisipoase sau maloase 3. infralitoral = se afla la adancimi de 0,5 -12-18 m, fiind zona cea mai favorabila vietii, in care se afla majoritatea speciilor de alge 4. circalitoral = se afla de la 12-18 m pana la 100 m, aici fundul marii este malos sau nisipos 5. periazoic = aflat intre 100. si 150 m, face trecerea intre stratul de apa oxigenat, care permite viata animalelor si plantelor acvatice si stratul specific bazinului pontic, cel al sulfobacteriilor, contaminat cu hidrogen sulfurat; tot aici gasim tenatocenoze (animale moarte recent) sau subfosile 6. azoic = incepe de la 150-200 m si coboara pana la adancimea maxima a Marii Negre (2212m) – formeaza un bitop unic unde singurele specii existente sunt bacteriile sulforeducatoare (Microspira, Desulfovibrio)   Ecosistemul in Lunca Dunarii Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea,România și parțial în Ucraina, este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.   Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1992, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia internațională a IUCN. Aceasta se suprapune atât siturilor de importanță comunitară Delta Dunării (sit SCI) și Delta Dunării (zona maritimă); cât și și ariilor de protecție specială avifaunistică Beștepe – Mahmudia și Delta Dunării și Complexul Razim – Sinoie. Situl Delta Dunării (începând din 21 mai 1991) este protejat prinConvenția Ramsar (The Ramsar Convention on Wetlands) cazonă umedă de importanță internațională. Parcul național include rezervațiile naturale: Capul Doloșman, Cetatea Histria,Complexul Vătafu – Lunghuleț,Complexul Sacalin Zătoane,Grindul și Lacul Răducu, Grindul Chituc, Grindul Lupilor, Insula Popina, Lacul Potcoava,Pădurea Caraorman, Pădurea Letea, Roșca – Buhaiova, Corbu-Nuntași – Histria, Lacul Belciug,Lacul Potcoava, Lacul Rotundu,Arinișul Erenciuc, Complexul Periteașca – Leahova, Complexul Vătafu – Lunghuleț, Lacul Nebunu, Pădurea Babadag – Codru, Dealul Ghiunghiurmez și Sărăturile Murighiol.   Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord de cel al Basarabiei, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45° latitudine N și de meridianul de 29°, longitudine E. La nord,brațele Chilia și Musura formează granița cu Ucraina. Delta ocupă, împreună cucomplexul lagunar Razim–Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparțin Ucrainei, Deltei românești revenindu-i o suprafață de 2540 km². Este încadrată de limane și lacuri adiacente și cuprinde sute de lacuri între brațe, dintre care câteva zeci de mari dimensiuni. Datorită celor 67 milioane de tone de aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării crește anual cu aproximativ 40 m². Dunărea, ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă: Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud, braț care mai apoi, la Furca Sfântu Gheorghe (în turcește Çatal Çedırlezuneori transcris în română „Ceatal Sf. Gheorghe”) se desparte în Brațul Sulina și Brațul Sfântu Gheorghe.   Brațul Chilia, formează granița cu Ucraina, și transportă pe cursul său, de o lungime de 104 km², 60% din apele și aluviunile Dunării.   Brațul Sulina este situat în mijlocul Deltei și, spre deosebire de Chilia, are un curs rectiliniu, fiind permanent dragat și întreținut pentru navigația vaselor maritime. Are o lungime de 71 km și transportă 18% din volumul de apă al Dunării. Cursul Brațului Sfântu Gheorghe este orientat spre sud-est, și se desfășoară pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare formeaza insulele Sacalin considerate un început de deltă secundară.   Delta Dunării (cu excepția deltei  secundare a brațului Chilia) face tradițional parte din Dobrogea, dar în Antichitate și Evul Mediu litoralul se afla mult mai la apus (între Chilia Veche și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și Lacul Dranov în epoca bizantină), astfel încât hărțile istorice care reprezintă Dobrogea cuprinzând toată Delta actuală, sunt geomorfologic false   Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri și forme de relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri). În prezent, delta se prezintă sub forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006 ‰, străbătută de un păienjeniș de ape: brațe de fluviu, canale și gârle, punctată de lacuri și japșe. Diferențele de altitudine, față de nivelul mării, sunt de 8-10 m în zona grindurilor și -2 si -4 m în zona depresiunile lacustre.   Clima Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spațiile acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice. Delta Dunării este considerată locul cu cele mai puține precipitații din România Delta Dunării este încadrată în regiunea biogeografică panonică și stepică a Dobrogei și prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre și acvatice. Habitate În arealul deltei au fost identificate 29 de tipuri de habitate de interes comunitar; astfel: Ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea uniflorae și/sau Isoëto-Nanojuncetea; Ape puternic oligo-mezotrofe cu vegetație bentonică de specii de Chara; Bancuri de nisip acoperite permanent de un strat mic de apă de mare, Comunități cu salicornia și alte specii anuale care colonizează terenurile umede și nisipoase; Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetație din Ranunculion fluitantis șiCallitricho-Batrachion;  Dune cu Hippophae rhamnoides; Depresiuni umede intradunale; Dune mobile embrionare (în formare); Dune fixate cu vegetație herbacee perenă (dune gri); Galerii ripariene și tufrișuri (Nerio-Tamaricetea șiSecurinegion tinctoriae); Lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip Magnopotamionsau Hydrocharition; Lacuri distrofice și iazuri, Lagune costiere; Lagune costiere;  Mlaștini calcaroase cu Cladium mariscus; Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae); Pajiști mediteraneene umede cu ierburi înalte din Molinio-Holoschoenion; Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); Pajiști aluviale din Cnidion dubii; Pajiști sărăturate de tip mediteranean (Juncetalia maritimi); Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice; Pajiști xerice pe substrat calcaros; Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris); Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodion rubri și Bidention; Stepe ponto-sarmatice; Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice; Vegetație anuală de-a lungul liniei țărmului;  Vegetație forestieră ponto-sarmatică de stejar pufos și Zvoaie cuSalix alba și Populus alba   Flora Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie,frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri (Pădurea Letea și Pădurea Caraorman) alcătuite din arbori (stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm), arbusti (zălog, cătină roșie) și plante agățătoare (hamei, curpen).   Fauna Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de apă dulce în numeroasele sale lacuri și japes.  Fauna deltei este una bogată și variată în specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești, crustacee, melci, moluște și insecte; dintre care unele protejate prin aceeași Directivă a Consiliului European (anexa I-a) 92/43/CE (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) sau aflate pe lista roșie a IUCN.   Lunca joasa a Prutului Bazinul hidrografic Prut în zona sa inferioară, pe teritoriul județului Galați, se încadrează în marea unitate geomorfologică a Podișului Moldovei, subunitatea Platforma Bârladului cu sectorul său Platforma Covurlui, care este subdivizată la rândul ei în colinele Covurluiului și Câmpia Covurluiului. Din fragmentarea reliefului s-au separat trei unitități geomorfologice: platouri, văi și Lunca Prutului.   Clase de habitate: râuri, lacuri, mlaștini, turbării, pajiști naturale, stepe, culturi (teren arabil), pășuni, păduri de foioase.   Lunca Siretului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-aIUCN (rezervație naturală de tip mixt) situată în județul Vrancea, pe teritoriul administrativ al municipiului Focșani. Aria naturală cu o suprafață de 388,40 hectare este situată în extremitatea central-estică a județului Vrancea, în partea dreaptă a râului Siret și este străbătută (partea sudică a rezervației) atât de apele Putnei, cât și de drumul național (DN23) care face leagătura dintre municipiul Focșani și Brăila Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prinLegea Nr.5 din 6 martie 2000(privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate)și reprezintă o zonă alcătuită din suprafețe împădurite (Pădure Neagră, Pădurea Dumbrăvița), meandre (formate de râul Putna), brațe părăsite ale răului Siret, lunci aluvionare, grinduri, pajiști și pășuni; ce adăpostesc o mare varietate de floră și faună. Rezervația naturală Lunca Siretului dispune de mai multe tipuri de habitate alcătuie din: pajiști naturale, lunci aluvionare, păduri, plaje de nisip, pășuni, stepe și arii naturale cu mlaștini și turbării   Mediul de viaţă se caracterizează prin diferiţi factori naturali. Cei lipsiţi de viaţă se numesc factori abiotici, iar vieţuitoarele sau produşiii acestora se numesc factori biotici. Comunitatea de populaţii (plante, animale, microorganisme) caracteristice unui biotop aflate în relaţii interspecifice se numeşte biocenoză. Unitatea structurală şi funcţională care se stabileşte între un biotop şi o biocenoză constituie un ecosistem. Ecosistemul unei păduri de stejar Pădurile de stejar se întind în zonele cu altitudine de pâna la 700-800 m. În zonele de câmpie, aceste păduri sunt formate din stejar brumăriu şistejar pufos. În zonele joase, ele sunt formate din stejar în amestec cucer sau gârniţă (rude cu stejarul). În zona dealurilor înalte se întâlneştegorunul care formează păduri întinse numai de gorun (numite gorunete) sau în amestec cu alte specii de foioase. Fauna şi vegetaţia pădurilor de stejar Fauna: rădaşcă, arici, salamandră, cuc, căprioară etc. Vegetaţia: ghiocel, porumbar etc. Caracteristici ale biotopului: -soluri: brune şi brun-roşcate de pădure; -temperatura medie anuală în jur de 10 °C; -lumina care ajunge până la suprafaţa solului, filtrată printre coroanele arborilor; de aceea există numeroase plante erbacee şi arbuşti.   Componente ale biocenozei: -arbori : carpen, ulm, tei, frasin, paltin de câmpie, arţar, cireş sălbatic; -arbuşti: maceş, păducel, soc, lemn câinesc, corn, porumbar, gherghinar; -plante erbacee: golomăţ, păiuş etc. -animale nevertebrate: viermi, păianjeni, melci, insecte, etc. -animale vertebrate: broască brună, brotăcel, şopârlă, şarpe, cuc, lup, vulpe, etc Ecosistemul unei păduri de fag Pădurile de fag, (numite şi făgete), sunt răspândite în zonele cu altitudini de 600-1300 m. Pădurile de fag se întâlnesc însă şi la altitudini mai mici, pe versanţi umbriţi (400m) sau la altitudini de 1500 m, pe versanţii însoriţi.   Pădure de molid Faună: viezure, veveriţă, râs, mistreţ, cerb, huhurez, etc. Vegetaţie: alun, ciuperci etc. Caracteristici ale biotopului: -soluri: brun-acide, brune de pădure şi soluri podzolice; -temperatura medie anuală de 6-8 °C; -precipitaţii abundente 600-700 mm anual; -lumină slabă Componente ale biocenozei: -arbori: fag, mesteacăn, paltin de munte, carpen, ulm de munte, tei, molid, brad; -arbuşti: alun, muru, corn; -plante erbacee: ferigă, muşchi, licheni, mierea-ursului, păius; -animale nevertebrate: insecte (cărăbuş de pădure, croitorul fagului); -animale vertebrate: ciocanitoare, gaiţă, huhurez, cerb, urs brun, jder, râs, veveriţă, mistreş, pisică salbatică. Ecosistemul unei păduri   Pădurile de molid, (numite şi molidişuri), ocupă regiunile înalte ale munţilor noştri, de la limita superioară a fagului până în zona subalpină. Ele sunt instalate la altitudini de 1200-1800 m. În nordul Carpaţilor, limita inferioară a pădurilor de molid atinge, în unele locuri, 600 m. Fauna şi vegetaţia pădurilor de molid Fauna: omida molidului, ciocănitoare, piţigoi de brădet, forfecuţă,şoarece vărgat, jder, cocoş de munte, etc. Caracteristici ale biotopului: -soluri: podzolice brune; -temperatura medie anuală de 3-5 °C; -precipitaţii de 800-1300 mm anual; -lumina foarte slabă, pădurile sunt întunecoase; -vânturi, uneori, puternice. Componente ale biocenozei: -arbori: molid, zadă, zâmbr, pin, brad, fag, mesteacăn, paltin de pădure, etc. -arbuşti: afin, merişor, zmeur, coacăz de munte; -plante erbacee: ciuperci, muşchi, licheni (mătreaţa bradului), ferigă; -animale nevertebrate: insecte (omidă, viespe ,etc); -animale vertebrate: şopârlă de munte, năpârcă, piţigoi de brădet, cocoş de munte, ciocănitoare, veveriţă, jder, mierlă, etc. sursa:wikipedia

I. Geografia si didactica acesteia 1. Geografia ca stiinta 2. Didactica geografiei ca stiinta 3. Stiinta mediului si educatia pentru mediu 1. Geografia ca stiinta – Cum  a aparut ? – Obiectul de studiu al geografiei – Relatia dintre geografie ca stiinta si ca obiect de invatamant A aparut ca o necesitate, de a ne localiza in spatiu, pentru a sti unde ne aflam – a aparut in antichitate Ge – pamant graphein – a descrie “Prima pagina de geografie a fost harta ” – Simion Mehedinti Geografia s-a nascut in antichitatea greaca, in principal ca harta, evoluan ca stiinta a spatiului terestru si a relatiilor spatiale – principala stiinta menita sa ajute la intelegerea structurii si a functionarii spatiului terestru. In lumea conteporana harta ramane un simplu instrument de analiza sau o expresie de cunoastere si aprofundare a unui teritoriu. Necesitatea care a dat nastere georgrafiei in Antichitate ramane si astazi aceeasi – necesitatea de a ne localiza. In prezent, insa, capata si o valenta noua, necesitatea de a ne reintegra in unitatea spatiala a mediului terestru, ca urmare a profundelor transformari ale mediului terestru sub influenta omului. Obiectul de studiu Din perspectiva necesitatii vareia ii corespunde si istoriei sale indelungate, geografia ca acceptiune in sens larg, de disciplina, de informare a publicului, sintetizand principalele cunostinte despre Terra, ca intreg si parte a Sistemului Solar. In sens restrans, geografia este stiinta mediului terestru (natural si cultural), a mediului geografic(inconjurator), stiinta a organizarii spatiale a fenomenelor terestre in sisteme teritoriale bine individualizate. Din perspectiva secolului XXI cu privire la conceptia actuala despre obiectul geografiei, noile opinii converg in aceeasi directie, respectiv geografia. Geografia studiaa planeta Terra ca sistem unitar, adica geosistemul (structura, energia, evolutia sa, geosferele naturale, componentele) dar si raportul relatiilor de intergrare a omului in peisaj. – studiaza mediul de la suprafata pamantului, unde a aparut si exista viata, mediul fizic ca suport pentru societatea umana. geografia ca stiinta studiaza relatiile dintre geosferele Terrei – litosfera, atmosfera, hidrosfera, biosfera, antroposfera, rezultand un invelis specific sociosistemului sau mediului geografic, in toata varietatea, complexitatea si unitatea lui, inclusiv sub aspectul utilizarii si transformarii acestuia de catre societatea umana. Relatiile dintre geosfere : – statice – dinamice – spatiale – temporale – de la cauza la efect Principiile pe care se fundamenteaza geografia principiul : – repartitiei spatiale – repartitiei de timp – al cauzalitatii – al structualismului – al diversitatii Legile specifice geografiei – legea zonalitatii geografice pe latitudine, legea etajarii pe verticala, legea eroziunii fluviale, legea eroziunii glaciare etc O serie de metode de investigare a realitatii comune mai multor stiinte dar si metode proprii (metoda cartografica) Relatia dintre geografie ca stiinta si geografia ca obiect de invatamant – nu este una de egalitate, deoarece continutul obiectului de invatamant se elaboreaza in functie de logica si continutul stiinte dar si ca funtie de logica (cerintele) didactica. Obiectul de invatamant este o structurare specifica a unui cuantum de cunostinte si operatii adoptabile caracteristicilor si finalitatilor didactice. In obiectul de invatamant informatiile sunt preluate dupa o metodologie specifica a conceptului didactic dupa o metodologie specifica a conceptului didactic pentru a asigura participarea activa a elevilor si redactate intr-un limbaj stiintific adecvat elevilor. Obiectivele actuale ale geografiei ca stiinta, vizeaza urmatoarele directii : – analiza – diagnoza si progama zona mediului geografic – formularea unor solutii cu caracter aplicativ in scopul organizarii optime si a utilizarilor variabile a mediului de catre om.

SINDROAMELE DEFICIENŢEI DE INTELECT SINDROMUL DOWN. Se încadrează în handicapul sever (gradul II) sau profund (gradul III) şi foarte rar în debilitate mintală (gradul I). Se caracterizează prin: Dismorfie particulară Întârziere mintală Aberaţie cromozomială   Are capul mic, prezintă brahicefalie (are craniul cu diametrele longitudinal și transversal aproape egale). Nu are pomeţi şi ridicături orbitare Are “faţa de clovn” (roşeaţa obrajilor şi vârfului nasului) Plasare laterală a ochilor, gură mică, cu fisuri comisurale, dinţi neregulaţi, cariaţi, limba fisurată, lată sau îngustă Gâtul scurt, mâini mici şi scurte Mai este denumit şi “mongoloid” Este lent, apatic, pasiv, stă ore în şir în aceeaşi poziţie SINDROMUL DOWN. Se încadrează în handicapul sever (gradul II) sau profund (gradul III) şi foarte rar în debilitate mintală (gradul I). Se caracterizează prin: Dismorfie particulară Întârziere mintală Aberaţie cromozomială   Are capul mic, prezintă brahicefalie (are craniul cu diametrele longitudinal și transversal aproape egale). Nu are pomeţi şi ridicături orbitare Are “faţa de clovn” (roşeaţa obrajilor şi vârfului nasului) Plasare laterală a ochilor, gură mică, cu fisuri comisurale, dinţi neregulaţi, cariaţi, limba fisurată, lată sau îngustă Gâtul scurt, mâini mici şi scurte Mai este denumit şi “mongoloid” Este lent, apatic, pasiv, stă ore în şir în aceeaşi poziţie OLIGOFRENIA FENILPIRUVICĂ (sau Boala lui Folling, sau Fenilcetonurie).   IQ = 50 Este o tulburare metabolică ereditară, o formă gravă a deficienţei de intelect La naştere, copilul este normal, apoi apare o iritare excesivă, o instabilitate psihomotorie, crize prin convulsii O întârziere în dezvoltarea motorie (merge după doi ani) Vorbeşte după 3, 4 ani, 3,4 cuvinte însoţite de ecolalie (repetarea ca un ecou a cuvintelor interlocutorului) Se balansează înainte-înapoi Merge cu paşi mici şi aplecare înainte La o treime din cazuri se înregistrează crize epileptice Părul blond, depigmentat, ochi albaştri, eczeme Piele cu spargere de vase de sânge Diagnosticarea se face de timpuriu prin analiza urinei ce conţine acid fenilperiuvic   IDIOŢIA AMAUROTICĂ (sau Boala lui Tay-Sachs). Este o tulburare de o frecvenţă mai redusă La naştere, copilul dă impresia de normalitate, dar la 3-6 luni devine apatic, cu o motricitate care nu evoluează normal Hipersensibil la lumină şi la zgomote, apoi văzul i se degradează progresiv până la orbire Nu poate apuca obiecte, nu poate ţine capul ridicat Apoi se instalează paraliziile şi convulsiile Boala este ereditară, durata de viaţă este relativ scurtă Manifestă indiferenţă faţă de mediul ambiant Prin antrenare poate dobândi cel mult un comportament stereotip GARGOILISMUL (sau Sindromul Hurler) Se regăseşte în categoria de deficienţe de la foemele cele mai uşoare, până la cele mai grave Are o statură mică, gât şi membre scurte, o înfăţişare de bătrân Gură mare, buze groase, nasul în formă de şa, craniu cu proeminenţă occipital   HIPERTELORISMUL Plasarea laterală a ochilor cu distanţe mari între ei determină un aspect animalic Craniul este brahicefalic şi pretintă anomalii ale maxilarului superior Dezvoltarea psihică este minima SINDROMUL TURNER Faţa rotundă, urechi late, poziţionarea în partea de jos a craniului, gâtul scurt Absenţa semnelor sexuale Torace în formă de scut (nedezvoltat), scolioză, cifoscolioză Ochii sunt depărtaţi Sindrom întâlnit numai la femei SINDROMUL PSEUDO-TURNER Ca şi precedentul, dar se întâlneşte şi la băieţi Au părul aspru, gura triunghiulară (de peşte), prezintă strabism Deficienţa mintală este mai gravă decât la Sindromul Turner clasic   CRETINISMUL ENDEMIC Este legat de mediul de viaţă al celui afectat, datorat insuficienţei iodului în sol sau apă (ceea ce împiedică producerea hormonului tiroidian) Metabolism redus, imaturitate sexuală Este scund, greoi, abdomen şi craniu – plate Pielea uscată, gălbuie, rece Mişcările, mimica, pantomimica – rigide Pot apărea tulburări mintale grave

Definitie: deficientele vizuale desemneaza pierderile partiale de vedere cunoscute sub denumirea de ambliopie când vederea e afectata si dupa corectarea unui eventual viciu de refractie sau pierderile totale ale vederii cunoscute sub denumirea de cecitate. Diminuarea accentuata a vederii are consecinte atât fiziologice cât si psihologice. În termeni educationali ambliopii sunt cei care din cauza unei vederi deficitare nu pot fi instruiti prin metode obisnuite, nu pot urma cursurile unei scoli obisnuite fara a-si afecta si mai mult vederea dar pot fi instruiti prin metode speciale implicând vederea; orb este acea persoana care nu are vedere sau al carei vaz e atât de diminuat încât educatia sa necesita metode si mijloace care sa nu implice vederea. Dupa acuitatea vizuala deficientele vizuale sunt: – cecitate absoluta – incapacitatea de a percepe lumina; – cecitate practica – capacitatea vizuala este între 1/200 si 0; – ambliopie grava – capacitate vizuala între 1/20 si 0; – ambliopie medie – între 1/20 si 1/5; între 0,05 si 0,2; – ambliopie usoara – percepe 1/5 din capacitatea normala Clasificarea dupa indicii functionali (acuitatea vizuala, câmpul vizual, sensibilitate luminoasa, sensibilitate cromatica, localizarea spatiului vizual si rapiditatea actului perceptiv) ai vederii afectate: a) acuitatea vizuala – marimea si distanta de la care ochiul percepe distinctobiectele; se masoara optotipii si se stabileste numarul de dioptri b) câmpul vizual (vederea periferica) – spatiul pe care îl percepe ochiul când priveste fix; – limitele fiziologice ale câmpului vizual sunt între 50 si 90 de grade, câmpul vizual poate fi afectat în conditii patologice (leziuni ale corneei, retinei,nervului optic), în urma acestor leziuni se produce o îngustare a câmpului vizual; – se pot înregistra scaderi usoare (între 10 si 20 de grade), scaderi medii (între 20 si30 de grade), scaderi accentuate (un câmp vizual scazut cu 30 – 40 de grade) si scaderi grave cu scaderi ale câmpului vizual de peste 40 de grade, rezultând ovedere tubulara. Compensarea îngustarii câmpului vizual se face prin rotiri ale capului sau ale ochilor. Datorita câmpului vizual se realizeaza cu campimetru (tablita cu un punct alb în centru si are un indicator cu ajutorul caruia se noteaza locul de unde punctul dispare din câmpul vizual. Afectiunile câmpului vizual sunt cunoscute sub denumirea de scotoame – hemianoxia care este pierderea vederii într-o jumatate a fiecarei retine percepându-se doar o parte a câmpului vizual. c) sensibilitatea luminoasa – capacitatea retinei de a sesiza si de a se adapta laorice intensitate a luminii. Adaptarea purpurului retinian care se descompune subinfluenta luminii fiind reglata de procese corticale. Tipuri de tulburari de adaptare: – hemenalopia  – dificultatea de a se adapta la întuneric; – nictalopia – incapacitatea de a se adapta la lumina; – sensibilitatea de contrast  – capacitatea de a distinge deosebiri de intensitate a luminiidintre doua excitatii concomitente; ea scade în urma opacifierii mediilor refringentesi se manifesta prin dificultatea de a distinge obiectele de fond sau de a urmari conturul imaginilor d) sensibilitatea cromatica – simtul culorilor este afectat din cauze ereditare si sunt definitive; acromatopsie totala în care subiectul distinge doar griul siacromatopsie partiala ca daltonismul (pentru rosu) sau deuteranopia (pentru verde); e) localizarea spatiului vizual – capacitatea de descoperi obiectul perceput, de a-simentine privirea asupra lui si de a-l urmari cu privirea atunci când acesta sedeplaseaza; aceasta tulburare de localizare si fixare se manifesta prin pierderearândului sau conturului pe care-l urmareste cu privirea, prin dificultatea de a gasi un punct pe hârtie, în începerea rândului urmator în citit sau scris. Sunt cauzate detulburari ale motilitatii oculare (strabismul). f) rapiditatea actului perceptiv – capacitatea de analiza si sinteza; la ambliopidaca actul e afectat duce la o investigatie vizuala haotica ce consuma mult timpÎntre toti indicii exista o relatie de interdependenta Etiologia deficientilor vizuali Cunoasterea factorilor cauzali este foarte importanta pentru a întelege specificul fiecarui caz, pentru a întelege natura dificultatilor pe care le întâmpina si pentru a sti care este potentialul, mecanismele compensatorii ce pot fi mobilizate pentru a stabili modalitatea educatiei potrivite, cu scopul de a combate actiunea factorilor nocivi. Clasificarea cauzelor: A. dupa momentul când actioneaza; B. în functie de localizarea anatomica a afectiunii si patologia analizatorului vizual; În functie de momentul în care actioneaza cauzele sunt: 1. ereditare – degenerescente ale analizatorului vizual transmise ereditar care au în vedere tumori maligne, cum sunt: – atrofieri ale retinei sau ale nervului optic, – anomalii si malformatiiale aparatului vizual, – anoftalmia (lipsa unui ochi) sau microftalmia (un ochi mai mic), – glaucomul (cresterea tensiunii oculare care are loc din cauza factorilor predispozanti), – defecte de conformatieale globilor oculari;Aceste cauze ereditare au în vedere tulburari ale mecanismelor lipidelor, galactosemia sau tulburari de natura ectodermica. 2. prenatale – boli infectioase din perioada sarcinii:rubeola care poate cauza cataracta, opacifieri ale corneei sau glaucom infantil,infectia gonococica determina oftalmia purulenta culeziuni de cornee care duce la orbire dupa nastere,TBC-ul produce ulceratii pe cornee si sifilisul din care poate rezulta glaucom sau atrofie optica. 3. perinatale – traumatisme obstreticale pot cauza leziuni sau anomalii de dezvoltare aanalizatorului vizual. 4. postnatale –  bolile contactate imediat dupa nastere precum meningita sau encefalita actioneaza asupra segmentului central al analizatorului vizual;lipsa vitaminei A are consecintenegative asupra transparentei corneei sau a sensibilitatii retinei;traumatismele globului ocular care se pot produce prin contuzii care pot provoca dezlipiri de retina sau opacifierea cristalinului siinflamarea irisului cu formarea glaucomului secundar; plagi perforate cu obiecte ascutite ce distrugcomponentele intraoculare provocând hemoragii care duc la dezlipirea retinei;arsuri oculare provocate de agenti chimici (var, soda, amoniac) rezultând opacifieri ale corneei sauintoxicatii cualcool metilic care poate duce la orbire: În functie de localizarea anatomica a afectiunii întâlnim:tulburari maligne (evolutive) ale refractiei oculare – miopia, hipermetropia sau astigmatismul (diferente de refringenta a meridianului dioptrului ocular emitropia reprezentând normalitatea) rezulta o imagine difuza estompata sau deformata. Opacifierea mediilor refringente – opacifierea corneei se refera la afectiuni detransparenta congenitala de corneei (cheratite) – leucom corneean;tulburari de transparenta congenitale sau dobândite ale cristalinului – cataracte, rubeola (congenitala) sau diferite traumatisme; opacifierea corpului vitros – anomalii congenitale sau infectii;tulburari de receptie retiniene sau retinopatii în urma afectiuni vasculare ale retinei sau afectiuni degenerative ale retinei de natura ereditara rezultând retinita pigmentara în care suntafectate bastonasele si apoi conurile; tumorile maligne ale retinei evolutive se numesc glioame. Tulburari ale functionalitatii nervului optic – inflamatii ale nervului optic de natura degenerativa sau de natura traumatica produse de boli infectioase care au drept consecinta scaderea vederii centrale, strâmtorarea câmpului vizual si afecteaza sensibilitatea cromatica sisimtul luminos. Atrofiile nervului optic provocate de malformatii duc la cecitate.coroidita – afectiuni ale coroidei care se manifesta prin “muste zburatoare” si potduce la scaderea vederii si chiar la atrofie optica.glaucom;tulburari ale motilitatii oculare –  strabismul ce se caracterizeaza prin deviatia axelor vizuale ale celor doi ochi din cauza paraliziei unui muschi ocular; în strabism este afectata vederea binoculara si imaginea formata în foveea unui ochi se suprapune cu imaginea formata în partea excentrica a celuilalt ochi; apare si miscare involuntara a globilor oculari, mai mult sau mai putin ritmica provocata de atingeri la nivelul vestibular octocinetic – nistagmusul. Caracterizare din punct de vedere fizic si psihologic a deficientilor vizuali. Din punct de vedere fizic, nevazatorii prezinta o dezvoltare fizica întârziata si mai putin armonioasa pentru ca lipsa vederii face inutila explorarea spatiului cu privirea mai ales în plan vertical, ceea ce duce la scaderea tonusului muscular care asigura pozitia corecta a capului (la nevazatori capul este aplecat spre piept). Din toate acestea, pot aparea deformari ale coloanei atât în plan frontal (scolioze) sau sagital (cifoze, lordoze). Miscarile sunt lipsite de imaginea vizuala a efectuarii si afecteaza mai ales mersul.Automatismele mersului trebuie stimulate daca nu, nu se formeaza.Mersul necesita stimulare siantrenament. Unele caracteristici ale mersului slab stimulat se întâlnesc si la ambliopi Caracterizarea functiilor psihiceCel mai afectat proces psihic este perceptia vizuala care este absenta la nevazatori si la ambliopi apare modificata la nivelul indicilor functionali ai vederii. Perceptia vizuala este lipsita de precizie, este fragmentata, lacunara. Sunt necesare mai multe fixari ale ochiului în receptarea informatiei si pentru interpretarea si constientizarea informatiei. Se întâmpina dificultati la centrarea asupra obiectelor, perceptiile analitico-sintactice sunt deficitare. Apar deficiente în discriminarea obiectelor de fond în urma carora rezulta pierderea obiectelor din câmpul vizual si reluareainvestigatiei cu un efort mai mare. Datorita nedistingerii unor detalii ele nu pot fi distinse complet sau sunt percepute izolat având loc confuzii în recunoasterea obiectelor Tulburarile de vaz se rasfrâng si asupra formarii reprezentarilor vizuale care sunt incomplete, sarace în detalii si se sprijina pe unu sau doua elemente precise printre altele confuze. La nevazatori problema reprezentarilor este diferita în functie de aparitia cecititatii. La cei congenitali sau la cei la care orbirea a survenit pâna la trei ani reprezentarile vizuale nu se pastreaza fiind legate de componenta auditiva si tactila. Dupa vârsta de 4 ani exista imagini vizuale mentale, exista reprezentari, dar acestea se pot pierde daca nu sunt stimulate ca si la ambliopi prin reactualizarea lor si completarea lor, prin implicarea analizatorului auditiv, prin descrierea verbala sau tactila, prin descrierea de catre vazator. Totusi volumul si calitatea reprezentarilor la nevazatori un decalaj în raport cucunostintele vorbitorilor, acestea se accentueaza pe masura dezvoltarii limbajului si prin ritmul mairedus în forma reprezentarilor mai ales în domenii dificile de intuit. Nevazatorii pot folosi termeni corecti, dar fara a avea acoperire intuitiva. Atentia – este bine dezvoltata pentru ca ea are o deosebita importanta pentru nevazatori. La vazatori lipsa atentiei poate fi compensata prin receptare vizuala rapida a situatiei, înaceleasi conditii nevazatorii reactioneaza într-un timp mai lung prin miscari dezorientate si imprecise. Nevazatorul nu poate urmari existenta unui obiect si deplasarea în spatiu. Pentru a urmariobiectul pe care–l percepe auditiv cu precizia pe care ti-o da vederea trebuie sa-si deplaseze atentiaîn diferite directii si sa si-o concentreze permanent în functie de intensitate si semnificatia stimulilor  perceputi. Fara educatia calitatii atentiei mai ales la orientarea în spatiu, adaptarea echilibruluila mediu, orientarile în spatiu sunt mult îngreunate. Manifestarile atentiei sunt diferite fata de alevazatorilor, nevazatorii au o expresie specifica atunci când sunt atenti (asculta cu capul în piept iar ambliopii asculta cu ochii închisi) Aceste caracteristici determina o înfatisare mai rigida, mai putinexpresiva Memoria – este nevoie sa fie apelata în permanenta la nevazatori fapt care constituieun antrenament continuu pentru ea. Nevazatorul este obligat sa mentina itinerariul, numarul statiilor când merge pe jos este nevoie sa memoreze topografia locului, reperele tactile, auditive, directiilece pot fi sinuoase, uneori mai ales la început e nevoit sa memoreze chiar si numarul pasilor.Receptarea mesajelor cu caracter polisenzorial (vibratil, tactil, termic, auditiv) îi semnaleaza repere sau obstacole pe care le-a memorat sau pe care trebuie sa le memoreze pentru ase a orienta în spatiu. Memoria este superioara decât cea a vazatorilor nu este o memorie specifica,ci una mai bine antrenata Gândirea – din cauza îngustarii aferentatiei prin lipsa stimularilor optice se poate produce un decalaj între latura concreta si cu abstracta (mai ales la cei congenitali). Notiunile, judecatile, rationamentele, pot fi corecte sub raportul generalizarilor verbale, dar formale în ce priveste suportul concret. Unii nevazatori pot opera corect cu notiunile despre obiecte si fenomene; pot generaliza si abstractiza la nivel superior, dar când li se cere sa descrie continutul generalizarii si abstractizarii exprimate, fie nu cunosc acest continut, fie îl prezinta gresit sau cu lacune. Pentru prevenirea însusirii formale, în activitatea cu nevazatorii este necesara aplicarea intuitiei (îmbinarea descrierilor si a indicarii verbale cu intuirea obiectelor) prin participarea a cât mai multi indicatori: – analiza; – compararea; – sinteza practica (în procesul de învatare sa fie descompus obiectul în partilecomponente si el sa le intuiasca prin pipait);Astfel abstractizarea si generalizarea cu care opereaza vor reflecta corect nu numai implicarea rationala, cât si componentele senzoriale pentru a se evita formalismul. Cu toate aceste eforturi, în ce priveste datele spatiale concrete, rationamentul logic al nevazatorului prezinta un retard fata de vazatorul de aceeasi vârsta. Limbajul. Ritmul de dezvoltare al limbajului este mai lent, expresivitatea, comunicarea este afectata din cauza mimico-gesticulatiei sarace. Si întelegerea limbajului este mai saraca, slaba din cauza lipsei de întelegere a unor nuante ale limbajului (din cauza neperceperii limbajului mimico-gestual). Tulburarile de pronuntie sunt mai frecvente decât la vazatori datorita imposibilitatii imitarii vizuale a miscarilor articulatorii, ceea ce duce la o lipsa de sincronizare si modelare corecta a componentelor aparatului fono-articulator.   Dezvoltarea intelectului. Deficienta vizuala nu provoaca deficienta mintala. Totusi, din cauza coincidentei deficientelor de vedere si intelect la acelasi individ în scolile de nevazatori apare un procentaj mai mare de deficienti de intelect decât în scolile obisnuite. Comportamentul / afectivitatea. Apar unele modificari în sfera comportamental-afectiva care prezinta riscul sa se adânceasca fata de cele întâlnite la vazatori (nu este legic). În conditii de mediu nefavorabil pot fi accentuate: instabilitatea afectiva, emotivitatea, agresivitatea, izolarea ca reactie de aparare. Compensarea deficientei vizuale Este înainte de toate un proces de adaptare, fenomen curent si în absenta deficientelor îngeneral. Este fenomenul care apare ca raspuns la conditiile externe. În conditiile deficientei pentruadaptare sau readaptare sunt mobilizate disponibilitati care ar fi ramas neutilizate.Compensarea exprima capacitatea sistemului biologic de a rezista la perturbatii; fenomende structurare sau restructurare a schemelor functionale, de mobilizare a surselor energetice aleorganismului în lupta împotriva deficientelor congenitale sau dobândite. Compensarea se realizeaza prin mijloace naturale ale organismului, dar si prin mijloace tehnice (ochelari, lupe, aparate opto-electronice care îi ajuta pe cei cu cecitate nocturna, ochelari cucelule fotosensibile ce transforma sursa de lumina în sunete pentru a facilita orientarea).La nevazatori consecintele orbirii se manifesta într-o maniera comuna, dar si diferentiataîntre cei congenitali si cei ce-au dobândit cecitatea – la congenitali, lipsa totala a reprezentarilor vizuale face ca de la nastere sa sestructureze o schema functionala fara participarea vederii, o echilibrare la nivelulanalizatorilor valizi care sa compenseze absenta analizatorului vizual. – se stabileste de la început o dominanta tactilo-motorie si auditiv-motorie, desi procesul de instructie este mai dificil la cei congenitali, unii specialisti spun ca selucreaza mai usor cu acestia pentru ca apar dezechilibre la nivelul personalitatii; – la nevazatori în elaborarea mecanismelor compensatorii gasim aceleasi procesenervoase ce stau la baza organismului normal, dar ele apar din alte relatii îmbinându-se în mod original, apar altfel organizate; – restructurarile ce au loc nu atrag crearea de substituiri morfologice, ci doar creareade functii adaptative noi prin includerea dominanta a analizatorului tactil-auditiv siformarea de imagini mentale pe baza acestora; – în cecitatea survenita reprezentarile fiind pastrate ele participa la structurarea siîntregirea imaginilor senzoriale; este vorba de o restructurare a schemei functionalerealizându-se cu participarea reprezentarilor vizuale pe care le au; – deosebirea este în plan psihologic între cei la care cecitatea survine brusc si cei lacare survine dupa o evolutie lenta; – în cea care survine brusc dezechilibrul cuprinde stereotipiile cunoasterii si orientareaîn modalitatea optica, consecintele sunt mai grave; la ceilalti functiile vederii pot fitransferate treptat analizatorilor valizi întâmpinând momentul critic În procesul compensarii în afara analizatorilor participa si memoria, atentia si gândirea (prin operatiile lor fundamentale si prin analiza si sinteza datelor percepute). La ambliopi compensarea se realizeaza prin exercitii polisenzoriale, dar acestea trebuie sa se subordoneze activitatii vizuale si nusa înlocuiasca analizatorul vizual, trebuie învatati sa-si foloseasca potentialul vizual existent Orientarea în spatiu si timpÎn orientarea spatio-temporala un rol important îl au experienta si dezvoltarea psihica. Nevazatorii cu dezvoltare psihica superioara, daca nu se afla în stadiul de regresie îsi formeaza o serie de abilitati pentru orientarea într-un anumit timp. experienta proprie este fundamentala, învatarea din experienta altora se realizeaza doar partial. Restructurarile functionale prin stabilireaunei dominante tactile, motorii sau auditiv-motorii dau o nota specifica orientarii spatiale în functiede o serie de factori ce nu au semnificatie prea mare pentru vazatori: – nevazatorul îsi dezvolta o sensibilitate fata de unii stimuli (miscarea aeruluiîn spatii largi, intersectii sau spatii închise) – la intersectii sau în locurivirane percep cu fata sau cu dosul mâinii diferentele curentilor de aer fatade alte spatii; -sensibilitatea fata de perceptia zgomotelor;? mirosuri în apropierea obstacolelor;? obstacolul este perceput cu ajutorul bastonului – acesta face un zgomotdiferit când este aproape de un obstacol fata de atunci când este departe; – zgomotul facut de pasi la apropierea obstacolului; – câini dresati – exista unele controverse, unii specialisti sustin ca nevazatorul nu-si mai antreneaza celelalte mecanisme compensatorii. Libertatea de deplasare fiind redusa nevazatorul trebuie sa-si fixeze un sistem de repere pecare trebuie sa-l asocieze cu unele relatii cauzale si cu semnificatia acordata evenimentelor. Pentru orientarea în timp este importanta desfasurarea ritmica a activitatii sau anumitesemnale periodice (mirosuri) sau ceasuri fara geam. Organizarea procesului instructiv-educativ Ambliopii învata în sistem obisnuit (scriere alb – negru) folosind metode didacticespecifice, carti cu litere mai mari, caiete ce permit trasarea grafemelor fara efort prea mare,materiale intuitive ce pot fi manipulate usor, timp mai mare pentru rezolvarea sarcinilor de învatare, pixuri speciale ce produc litere puternic marcate. Scolile sunt construite astfel încât sa beneficiezede lumina cât mai mult timp, iluminatul natural sa fie cât mai bun. Programa este la fel. Orientarea profesionala se face în meseriile care nu presupun o acuitate vizuala deosebita. Nevazatorii folosesc sistemul Braille în care functia dominanta este data de analizatorulmotor tactil-kinestezic Acest sistem punctiform a fost inventat de L. Braille în 1809 si se realizeaza în relief prin schimbarea pozitiei a 6 puncte existând 64 de combinari posibile. Aceste litere (1mm si 2,5 distanta între ele – corespunzator pragului maxim al sensibilitatii tactile) se fac pe o foaie speciala (mai groasa si mai consistenta).Scrierea se realizeaza pe verticala prin trecerea unui punctator într-o casuta sau alta a placii de scris. Placa este alcatuita din doua parti între care se introduce foaia. Scrierea se realizeaza de la dreapta la stânga.Citirea se realizeaza de la stânga la dreapta prin întoarcerea foii si prin perceperea literelor cu policele mâinii drepte (cea stânga are rol de control). Nevazatorii în citit trebuie sa-si formeze o imagine tactila a literei, iar în scris trebuie sa-si formeze o schema motorie (mai greu întrucât pentru imaginea motorie contactul direct lipseste).Din cauza efortului depus pentru întepare si pentru trecerea de la o casuta la alta viteza scrierii este mai redusa decât cea în alb – negru. În scriere, analizatorul motor si cel kinestezic au rolul cel mai important, dar si cel auditiv are rol de control, auxiliar (ritmicitatea zgomotelor la întepare, poate sesiza unele modificari) Integrarea socio-profesionala Nevazatorii simt nevoia de ordine. Sunt considerati oameni ai ordinii si trebuie orientatispre activitati ordonate. Instruirea si pregatirea lor se realizeaza în clase speciale printr-ometodologie specifica impusa de structurile lor psiho-fizice. Integrarea se realizeaza treptat pemasura însusirii cunostintelor. PROFESII:- masori – datorita simtului tactil dezvoltat; – confectioneri de perii, maturi, ambalaje, cosuri, fotolii, scaune din nuiele; – confectioneri de obiecte din metal; – telefonisti;- acordori de instrumente muzicale; – pot urma învatamânt superior.