Teoria și metodologia Instruirii (TMI)

EVALUAREA SUMATIVĂ – se realizeaza de regulă la sfârsitul unor mari etape de predare-învățare, la finalul unui itinerar pedagogic, de aici și denumirea de evaluare finală. Atentionam că la sfarsitul fiecarei unitati de învățare apare evaluarea cumulativă/sumativă/finală.Este o evaluare cantitativă întrucât ne precizează rezultate ,nu ne precizează nimic despre proces, dar statisticile ne pot ajuta în luarea unor decizii corecte. Din această perspectivă are și un caracter public. EVALUAREA INIȚIALA – se realizează la începutul unui itinerar pedagogic (început de an școlar,început de semestru, predarea la o clasă nouă). Evaluarea inițială seamană cu evaluarea continuă întrucât ne aartă o anumită calitate a cunoașterii ca diagnostic si prognostic. Din perspectiva functiei de predictie, trebuie să vedem că aplicarea acestei valori trebuie să ne dea posibilitatea proiectarii unor dimensiuni de învățare diferențiate. EVALUAREA NORMATIVĂ – pune în evidență diferențele individuale clasificând elevii după rezultatele obținute în raport cu distribuirea performanțelor unui anume grup, ca atare evaluarea normativă determină pozitia elevului în raport cu ceilalți elevi din grupul de referință. Rezultatele evaluarii normative nu ne spun dacă elevii sunt pregătiți pentru a merge mai departe, pentru a primi un material mai complex ci ne prezintă raportarea individuală în grupul din care face parte. Are valoarea mare întrucât compararea rezultatelor conduce la competitie, emulație, la rezultate care de multe ori par de neatins. EVALUAREA CRITERIALĂ – a fost introdusă de Glaser în 1962,el precizează că rezultatele elevilor sunt raportate la criterii, la obictive operaționale. Referința nu mai este distribuția performanțelor pt. o anumită populație școlară, ci registrul posibililor niveluri pt. fiecare obiectiv operational. Rezultatele ev. criteriale comunică cadrului didactic cea ce pot sau nu pot să facă elevii în anumite condiții, dacă sunt capabili /pregătiți să asimileze anumite noțiuni ,ev. criterială trebuie vazută numai ca raportare la criterii, la standardele de performanță , atatandu-ne procesul si produsul. METODE DE EVALUARE Sunt 3 categorii de evaluare 1) Metode clasice cu forme orale, scrise și practice 2) Metode alternative cu formule de observare sistematică a comportamentului copilului/elev/student, proiect/portofoliu/referat/chestionar. 3) Autoevaluare Între cele 3 metode de evaluare esențiale nu există incompatibilități ci există complementaritate. Metodele tradiționale, clasice capătă suplețe și dinamism dacă sunt completate de metodele alternative. Metodele alternative nu le elimină pe cele clasice ci le completează așa cum metodele clasice nu le elimină pe cele alternative ci le dă mai mult realism. Autoevaluarea este necesară atunci când se pleacă de la metacogniție(cunoașterea de sine).   – continuare curs III – Metode de evaluare : Metodele de evaluare se gasesc concretizate prin forme specifice si anume: metode traditionale care au ca forme : A, forme orale B. forme scrise (sub abordare semantica si simbolica) C. forme practice Metode alternative : Se regasesc prin formule : A. observarea sistematica a comportamentului copilului/elevului/studentului B. investigatia C. proiectul D. portofoliul E. referatul F. autoevaluarea Finalitatile evaluarii trebuie vazute din perspectiva cunostintelor, capacitatilor, competentelor, atitudinilor, intereselor, capacitatii de a face comportamente si caractere. Probele de evaluare trebuie vazute ca acele evaluari create de cadrul didactic, aplicate de cadrul didactic si evaluate de cadrul didactic care le-a lucrat si aplicat. Metode traditionale de tip oral – aceste metode de tip oral sunt foarte putin utilizate in evaluarile nationale si bacalaureat si mai atent utilizate in invatamantul prescolar, primar si gimnazial. – sunt absolut necesare in evaluarea capacitatilor de exprimare verbala/orala (limbile straine, limba materna) Caracteristici : – au un caracter interactiv, intrucat solicita relationare si comunicare – ofera un feed-back imediat – da posibilitatea profesorului sa obtina informatii ce nu se pot obtine prin probele scrise (expresivitatea comunicarii, caracteristici ale vorbirii) – asigura totusi coordonarea mai multor criterii diverse (cunostinte, opinii, gandire) – are ca disfunctie intr-o prima instanta un control redus, intr-un timp redus, pentru a raspunde, iar in cadrul unor examene evaluarile orale sunt cromofage, adica, mananca mult timp. Tehnici utilizate in probele orale A. tehnica intrebarilor si raspunsurilor, adica, formularea de catre evaluatori a unor serii de intrebari cu grad de dificultate progresiv – intrebarile pot fi puse ca intrebari de baza si intrebari ajutatoare B. tehnica discutiei care presupune control global dar si unul analitic Nota bene (demn de retinut) : interventiile prea dese ale cadrului didactic, pot conduce la raspunsuri dezorganizate C. tehnica interviului – este puternic focalizata pe ceea ce doreste evaluatorul de control (cel care iti ia un interviu) D. tehnica prezentarii orale, adica ai primit intrebarile dinainte ori si promter pentru a raspunde (folosita in mass-media).

Formele de evaluare In anul 1967 Scriven propune specialistilor trei forme : a) evaluarea formativa/continua b) evaluarea initiala/de inceput/predictiv c) evaluarea cumulativa/sumativa/finala – la aceste forme pe care le intalnim cotidian, in demersul pedagogic, au aparut si alte doua forme : d) evaluare normativa e) evaluare criteriala – aflarea diferentelor specifice intre cele cinci forme ale evaluarii tin de aspectul temporal si de satisfacerea unor criterii, norme, standarde, descriptori de performanta. Evaluarea formativa  – se regaseste si sub intelesul semantic de evaluare continua ca atare se aplica permanent in cadrul seventelor de invatare – este puternic centrata pe copil/elev intrucat raportarea la referent este imediata iar disfunctiile trebuie eliminate prin masuri speciale – evaluarea formativa fiind continua evidentiaza progresele – ocupa cam cel mult 10 minute dintr-o ora de curs, ajutandu-l pe elev sa invete, intrucat lucreaza independent ceea ce a lucrat ulterior sub supravegherea cadrului didactic – de regula nu se exprima in calificative(nu e relevant pentru nota ci pentru a vedea disfunctia, daca aceasta exista) – creeaza un climat pedagogic relaxant(copilul nu este sub impulsul notei sau ridicat in picioare sa raspunda) – relatia cadru didactic – elev este una permisiva, adica, conduce la un dialog. Evaluarea cumulativa/sumativa/finala – se realizeaza la sfarsitul unei etape mari privind procesul de invatamant, adica, la sfarsitul unei unitati de invatare, in cadrul recapitularilor semestriale, sau anuale, la inceput de an scola, aici includem si tezele; acestea nu se fac cu scopul de a face predictie – solicita un timp mare, care se poate intinde pe o ora sau doua ore – se raporteaza la o norma unica care va conduce la aprecieri finale – nu-mi prezinta procesele de invatatmant ci numai rezultatele – creeaza un climat tensionat intrucat se vor anunta rezultatele

Teoria si metodologia evaluarii Concept – teoria si metodologia evaluarii s-a structurat si dezvoltat sub semnul paradigmei de utilitate – conceptualizarea factuala a condus la aparitia stiintei numita “docimologie”, adica stiinta care se ocupa cu studiul sistematic al examenelor, al notarii, al comportamentului examinatorilor si examinatilor. Pe traseul dezvoltarii teoriei evaluarii se contureaza trei etape : 1) Perioada testelor privind inteligenta si randamentul scolar 2) Etapa masurarilor/masuratorilor in evaluare care depaseste abordarile restrictionare ale testelor de inteligenta si de randament scolar 3) Perioada evaluarii propriu-zise care au aparut in 1930 pentru diverse domenii Cercetari exemplare din domeniul evaluarii ca raportare istorica sunt : – Tyler si Smith care organizeaza sarcinile si scopurile evaluarii; – Bloom si Kratwohl, care dezvolta teoria obiectivelor; – Sanders (1987) care sistematizeaza peste 50 de modele de evaluare. A evalua, are o multitudine de sinonime dar care nu calculeaza perfect de exemplu : a aprecia, a considera, a constata, a estima, a examina, a controla, a nota. – cele mai dese apropieri sunt facute cu raportare la a aprecia, a nota, a controla, dar a aprecia, inseamna a realiza formulari de tip categoric. – asa apare dihotomia (bun-rau) – notarea conduce inevitabilul spre asocieri cu examinarea, notare cifrica nu prin calificative. Controlul care de regula conduce la realizarea diferentelor intre ceea ce s-a planificat, proiectat si ceea ce a rezultat. Cand vom defini evaluarea este bine sa avem in vedere un referend (criterii, norme, standarde). Sintetic evaluarea este activitatea care permite realizarea unor judecati de valoare privind starea, functionarea, evolutia viitoare probabila a unui sistem pe baza informatiilor colectate prin intermediul unor instrumente de masurare. Ca atare, evaluarea trebuie sa produca masurare(aplicarea unor instrumente, colecatrea informatiilor, raportezi informatiile la criteriile standard, norme, realizezi judecati de valoare si ulterior iei decizii) Operatiile evaluarii sunt : a) Masurarea, adica, operatia prin care aplicam instrumentele de evaluare si atribuim simbolul rezultatelor, manifestarilor – masurarea = caracter calitattiv, descriptiv si vizeaza raportarea la unele standarde b) Apreciere/interpretare = apare ulterior masurarii si conduce la judecati de valoare c) Decizie = concluziile formulate si masurile ameliorative care sa previzioneze viitorul Functiile evaluarii : – functie constatativa – contine informatii despre ceva – functia diagnostica – este o prelungire constatativa, precizand starea de fapt – nivelul – functia prognostica – ne prezinta disponibilitatile/anticiparile – functia de selectie – functia de certificare – functia sociala – functia terapeutica – functia patologica – functia pedagogica