Poezii Doine

Doina Doina, doinita! De-as avea o puiculita, Cu flori galbene-n cosita, Cu flori rosii pe gurita! De-as avea o mândrulica Cu-ochisori de porumbica si cu suflet de voinica! De-as avea o balaioara Nalta, vesela, usoara, Ca un pui de caprioara! Face-m-as privighetoare De-as cânta noaptea-n racoare Doina cea dezmierdatoare! Doina, doinita! De-as avea o pusculita si trei glonti in pungulita s-o sorioara de bardita! De-as avea, pe gândul meu, Un cal aprig ca un leu, Negru ca pacatul greu! De-as avea vro sapte frati, Toti ca mine de barbati si pe zmei incalecati! Face-m-as un vultur mare, De-as cânta ziua, la soare, Doina cea de razbunare! Doina, doinita! si i-as zice: “Mândrulita, Ma jur p-asta cruciulita Sa te tin ca un badita!” si i-as zice: “Voinicele, Sa te-ntreci cu rindunele Peste dealuri si vâlcele!” si le-as zice: “sapte frati, Faceti cruce si jurati Vii in veci sa nu va dati!” Hai, copii, cu voinicie, Sa scapam biata mosie De pagâni si de robie!

Doina iubirii de Vasile Alecsandri Trece vara cea-nflorită, Trece vara cea iubită, Şi cu dânsa-n altă lume Se duc florile din lume, Se duc toate-n pribegie… Rămâne ţara pustie! Numai două nu se duc, Nici se duc, nici se usuc. Una-i floare de zăpadă, Una-i floare de livadă, Una-i floarea crinilor, Un-a trandafirilor; Şi amândouă-s răsădite, Şi amândouă-s înflorite, Una-n câmpul raiului, Alta-n cuibul graiului! Mândruliţo, draga mea, A căzut din cer o stea Şi mi-a zis într-un ceas rău C-am să mor de dorul tău! Şi mi-a zis într-un ceas blând Că de-i face pe-al meu gând, Să mă laşi a săruta Două flori pe faţa ta, Una-n câmpul raiului, Alta-n cuibul graiului, De murit, eu noi muri, Ci cu tine m-oi iubi Cât or creşte flori în lume Şi s-or duce-n ceea lume!

Cântec haiducesc de Vasile Alecsandri Iarna vine, vara trece Şi pădurea s-au rărit! Ziua-i viscol, noaptea-i rece, Gerul vieţii a sosit! Cât mi-a fi iarna de mare, Ce-o să facem, vai de noi! Fără codru, fără soare, Făr’ de bani, făr de ciocoi? Sari pe creanga cea uscată, Dragă corbi, corbişor. Vezi, în calea depărtată Nu-i zări vrun călător? Călător cu punga plină Şi cu şal la cap legat, Să-mi mai cerc astă rugină Şi să-mi fac bani de iernat. Daleu! codre, frăţioare, Ce-ţi făcuşi frunzişul des, Unde-n pândă, la răcoare, Stam sunând din frunze-ades? Vara trece, iarna vine, Şi tu, codre, te-ai uscat! Trece vara, şi ca tine Florile mi-am scuturat! Ne-au ajuns vremea de muncă. De scos arma de la brâu, De lăsat potica-n luncă Şi de dat capul sub frâu! Daleu! dragă primăvară, De-ai veni când aş vrea eu, Să mai ies voinic prin ţară, Să fiu iar la largul meu! Să-mi pun cuşma pe-o ureche Şi să-mi las pletele-n vânt, Şi-n potica mea cea veche Să mă-ntind iar la pământ. Să simt iar durda pe spate Şi să-mi văd ici că lucesc Cinci pistoale ferecate, Cu hamgerul haiducesc. Şi pe coarda-i cea pletoasă Să-mi dezmierd murgul voinic, Şi pe zarea luminoasă El să zboare, eu să-i zic: „Fugi ca vântul, fugi ca gândul, Măi, voinice năzdrăvan! Căci acum ne-au venit rândul, Au sosit vremea de an, Să ţinem codrii şi valea Noi, vitejii amândoi. La neferi să-nchidem calea, Să dăm groaza prin ciocoi.”

Strunga În pădurea de la Strungă Sunt de cei cu puşca lungă Care dau chiorâş la pungă! Sunt de cei ce-mpuşcă-n lună, Care noaptea-n frunze sună, Feciori de lele nebună! Fă-te-n laturi, măi creştine, Dacă vrei să mergi cu bine, Să rămâi cu viaţă-n tine! În potica fără soare Ei te-aşteaptâ la strâmtoare Să te prade, să te-omoarel… În dumbrava cea vecină, Unde buhna greu suspină, Vezi cea zare de lumină? Opt voinici cu spete late Şi cu mâneci suflecate, Stau cu puştile-ncărcate. Trei sărutâ crucea sfântă, Trei se luptâ greu la trâ.ntă, Unul drege, unul cântă: “Oliolio, ciocoi bogate! Ici de-ai trece, din păcate, Să-ţi arunc doi glonţi în spate. Oliolio, mâ.ndră fetică! De-ai veni cole-n potică Să te fac mai frumuşică. Că mi-i puşca hultuită. Şi mi-i ghioaga pintuită, Şi mi-i inima-ncolţită. Oliolio, măi Taie-Babă!* Căci nu şuieri mai degrabă, Să sărim, voinici, la treabă! Puşculiţa-mi rugineşte, Tinta-n ghioagă se toceşte, Murgul sare, nechezeşte!… În pădurea de la Strungă Ce slujeşte puşca lungă Fără luptă, fără pungă?”

Hora Iată! hora se porneşte Sub stejar, la rădăcină. Iată! hora se-nvârteşte… Vină, puico, vină. Lângă mine vin’, drăguţă, Să te pot strânge de mână Ca ieri seara, la fântână; Mario, Măriuţă! Duh-de-Spaimă! Piei-Nălucă! Sună bine-n cobză, sună, Să nu-ţi fac spetele strună Şi chica măciucă. Tu, Fes-Roş cu giubea lungă! Din arcuş trage mai tare, Căci în gard am un par mare Şi mulţi bani în pungă! Tot aşa pân-în deseară! Mult frumoasă-mi e puicuţa, Ca o zi de primăvară, Maria, Măriuţa! Tot aşa, tot voiniceşte! Nu mă daţi, măi, de ruşine, Căci guriţa ce-mi zâmbeşte Vâră dracu-n mine. Mi-am pus flori la pălărie, Mi-am pus flori, mi-am pus mărgele Să se uite cu mândrie Puicuţa la ele. Am cămaşă cu altiţă, Tot de fir şi de mătasă, Am pe spate-o durduliţă… De nime nu-mi pasă! Nici de vornic, nici de dracul, Nici de vrajă ciocoiască, Nici de turc, nici de cazacul… Tara să trăiască! Bateţi toţi într-o lovire Să vuiască-n fund pământul; Lumea-ntreagă să se mire, Şi Dumnezeu sfântul! Sunt sătul de biruri grele Şi de plug, şi de lopată, De ciocoi, de zapciele Şi de sapă lată. Astăzi horele sunt pline! Crape-mi sura opincuţă, Şi să mor în joc cu tine, Mario, Măriuţă!