Sfatul şobolanilor
Doar pripasit de câtiva ani,
Motanul casei, Roadeslana,
Un tartor crâncen, o satana, -
Bagase spaima-n sobolani
Si din atâtia câti mai sunt Zac multi lihniti pe subt pamânt.
Dar într-o buna zi, când blestematul
Si-a început pe-acoperis sabatul
În tambalau de nunta c-o pisica, - În mare taina, grijulii, cu frica,
S-au întrunit si ei sa-si tina sfatul.
Vorbi întâi, ca staroste, Gherlanul:
- "Asa si-asa... deoarece... si întrucât... Eu cred ca-mpielitatul nu ne-ar zvânta atât De i-am lega un zurgalau de gât.
Am auzi când vine la pânda capcaunul
Si n-ar mai prinde unul..." Mai leac ca zurgalaul, se-ntelege, Nici nu era. Dar cine sa i-l lege?
"Eu nu!" "Nici eu!" "Doar n-oi fi prost!"...
Vorbira multi cu foc în glas,
Dar fara rost,
Caci a ramas Tot cum a fost...
Am mai vazut eu sfaturi de stareti, de canonici, Tinute fara noima de vorbareti habotnici. Ca sfetnici, Multi sunt vrednici.
Dar câti,
Dintre atâti, Pot sa-si preschimbe-n fapta Povata înteleapta?
Victoria învăţăturii
Dupa cum o sa vedeti,
Zice-se ca ar fi fost,
Mai demult,
Doi târgoveti: Un bogat-semet si prost
- Si-un sarac,- baiat istet.
Stând de vorba pe o dreava,
Se trezira la gâlceava.
Cel bogat, om certaret
Pretindea ca-i mai de pret
Si se cade ca oricine
Cu respect sa i se-închine (Banii au si ei un rost: Merite dau celui prost!) - Prietene, asculta-ma pe mine,
Eu socotesc ca nu ti se cuvine
Sa fii cinstit ca om de rangul meu.
Poti tu sa dai ospete cum dau eu?
Te vad citind.
La ce-ti serveste în viata,
Când ai palatul în pod - o chichineata-
Si vara porti, ca iarna, aceeasi haina sumbra,
Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbra?
Republicii nu-i trebuiesc golanii,
Ci cei ce stiu sa-si cheltuiasca banii.
Cu mesele si luxul, eu risipesc comori.
Pe urma mea traiesc, cum stii prea bine,
Atâtia meseriasi si negustori
Si câte un pârlit de scrip, ca tine...
I-ar fi raspuns saracul asa cum se cuvine,
Dar a tacut, având prea mult de spus.
Si iata ca razboiul l-a razbunat mai bine,
Caci fara mila, Marte, orasul le-a distrus.
În alt oras saracul, om cult si renumit,
Fu gazduit, cinstit si rasplatit,
În timp ce bogatasul, acum sarac si prost,
Ramase fara adapost...
Patania a limpezit gâlceava: Vârtejul soartei spulbera doar pleava
Lasând pe loc grauntele de aur.
Învatatura-i pururi un tezaur.
Taurii şi broaştele
Doi Tauri - e cam mult de-atunci -
Se razboiau de mama focului De dragul unei mândre Junci Si pentru stapânirea locului.
Cum tot privind la harta lor O Broasca suspina de zor, O-ntreaba alta, oarecare:
Dar ce-ai, surata? Ce te doare?
Ma mai întrebi, în loc sa tremuri?
Ne-asteapta, soro, grele vremuri.
Învinsul, izgonit din lunci,
În mlastina s-o surghiuni
Si noi, strivite, vom pieri Din pricina acestei Junci!
Într-adevar, cel biruit
În mlastina s-a pripasit Si sub copitele lui tari Cu nepasare le-a strivit. Cei mici, de când se stie, tot au de suferit, Din pricina gâlcevii celor mari.
Se pregăteşte Leul de război
Un Leu, voind sa faca razboi în toiul verii,
Îsi întruni divanul, trimise ofiterii, Cerând sa vie grabnic de peste tot jivinele.
Si toate-i declarara, chiar blajinele,
Ca vor lupta, viteze. Iar cele necesare
Le-or duce Elefantii pe toate în spinare Si vor trasni, în lupta, cu trompa din înalturi; Iar Ursii, veteranii, sunt strasnici la asalturi.
Si Vulpile, stratege, n-or sovai nici pic,
Ci vor lupta si ele, cu spor, prin siretlic Si ceata de Maimute, prin pozne si prin salturi, Va prinde foarte bine distrând pe inamic...
Doar Iepurii, Magarii, eu cer sa fie scosi,
Ca ultimii-s prea trântori si primii prea fricosi...
Îsi dete cu parerea un sfetnic, nu stiu care.
Ba nu! graieste Leul. Stiu eu de ce-s în stare: Din Iepuri fac stafete Si din magari trompete!
Nu-i nimeni de prisos, când stii sa-l pui La treaba, dupa firea si darurile lui.
Vulpea şi Veveriţa
Ori peste cine vezi c-a dat napasta,
De nimeni sa nu râzi pe lumea asta.
Chiar daca n-ai pacate sau cusururi,
Au crezi ca fericirea ta-i de-a pururi?
Esop ne da si el la fel povata,
Dar astazi iau o pilda chiar din viata.
Facea cumatra Vulpe, odata, mare haz
De-o Veverita mica, ajunsa la necaz,
Ce se juca-ntr-un paltin, cu toata voiosia,
Când din senin o prinse, în ramuri, vijelia.
- Cu coada ta stufoasa în van ti-acoperi mutra (Striga la ea de jos, din ierburi, cutra),
Ca vântul te snopeste cu cât te sui mai sus!
Nu-ti mai aduci aminte, surato, ce ti-am spus?
Umblai dupa înalturi cu trasnetul vecine.
Vezi ce patisi, neghioabo?
Mai bine e de mine: Dau fuga, la nevoie,-n vizuina.
Dar mai astept putin acum, vecina,
Ca sa te vad zdrobita la tulpina!
Si, dând târcoale-ncoace si-ncolo dupa pui,
Mai gâtui destui.
Avea îndata vântul mânia sa si-o curme
Si iar trona în slavi seninul soare.
Un Vânator din preajma, pornind la vânatoare,
Zari lânga bârlogul Cumetrei niste urme. "Aci erai? (îsi zise-n gândul lui).
Stai ca te satur eu de pui: Am sa-ti atârn, Cumatra, blana-n cui!"
Si puse-ndata câinii bârlogul sa i-l scurme.
Vazând-o pe Cumatra-nhatata de grumaz,
Si Veverita noastra putea sa faca haz,
Dar se-nvatase minte din propriul ei necaz
