Jean La Fontaine dramaturg și prozator francez

  Unchiaşul şi Măgarul  Venea calare Mosul pe un Magar iabras, Dar se opri, lasându-l sa pasca pe imas. Cum se vede sloboda, Vita, - voda-n loboda - Sare, zburda fara frica, Tavaleste, calca, strica, Prapadind grozav imasul. Între timp, poftim ca pica Din senin si pagubasul! - Sa fugim! grai Unchiasul. - Daca esti cu frica-n sân, Fugi doar tu! Eu mai ramân. Mi-i totuna cin'ma are: Mi-i dusman orice stapân. Ori esti tu, ori nu stiu care, N-o sa-mi puneti trei samare!

Vulpea şi barza   Jupân vulpoi s-a fudulit odata, Poftind la masa pe cumatra barza. N-a fost o cina prea îmbelsugata, Ca dumnealui facea economie; O zeama lunga, cu putina varza, Iar ca s-o pacaleasca, i-a pus-o-n farfurie. Zadarnic biata barza îsi încerca norocul, Ca n-ajungea sa soarba un singur strop, cu ciocul; Pe când vulpoiul, ciorba, a supt-o la iuteala. Voind sa rasplateasca aceasta pacaleala, La rându-i doamna barza, asa, cam dup-o luna, Si-a invitat vecinul la o gustare buna.   Pe scumpa lui amica, nu poate s-o refuze! A spus, galant, vulpoiul, lingându-se pe buze. Apoi, cu pasul leganat, Spre casa berzei s-a-ndreptat, Laudându-i marea bunatate Si-aromitoarele bucate.   Venea mireasma dulce de carne la frigare, Taiata-n bucatele marunte, o minune! (Vulpoii nu duc lipsa de pofta de mâncare.) Dar barza, dinadins, Tocana-ntr-o garafa cu gâtul lung i-o pune. Bucatele de carne ea le scotea în cioc, Vulpoiul însa, tufa! nu izbutea deloc. Nici o firimitura cu botul lui n-a prins. Si s-a întors acasa flamând, batu-l-ar vina, Pleostit si nemâncat, Cu coada-ntre picioare si foarte rusinat, Ca un vulpoi pe care l-a pacalit gaina.   Înselatorii prea usor Sunt înselati, la rândul lor.

  Sfatul şobolanilor  Doar pripasit de câtiva ani, Motanul casei, Roadeslana, Un tartor crâncen, o satana, - Bagase spaima-n sobolani Si din atâtia câti mai sunt Zac multi lihniti pe subt pamânt. Dar într-o buna zi, când blestematul Si-a început pe-acoperis sabatul În tambalau de nunta c-o pisica, - În mare taina, grijulii, cu frica, S-au întrunit si ei sa-si tina sfatul. Vorbi întâi, ca staroste, Gherlanul: - "Asa si-asa... deoarece... si întrucât... Eu cred ca-mpielitatul nu ne-ar zvânta atât De i-am lega un zurgalau de gât. Am auzi când vine la pânda capcaunul Si n-ar mai prinde unul..." Mai leac ca zurgalaul, se-ntelege, Nici nu era. Dar cine sa i-l lege? "Eu nu!" "Nici eu!" "Doar n-oi fi prost!"... Vorbira multi cu foc în glas, Dar fara rost, Caci a ramas Tot cum a fost...   Am mai vazut eu sfaturi de stareti, de canonici, Tinute fara noima de vorbareti habotnici. Ca sfetnici, Multi sunt vrednici. Dar câti, Dintre atâti, Pot sa-si preschimbe-n fapta Povata înteleapta?

Victoria învăţăturii   Dupa cum o sa vedeti, Zice-se ca ar fi fost, Mai demult, Doi târgoveti: Un bogat-semet si prost - Si-un sarac,- baiat istet.   Stând de vorba pe o dreava, Se trezira la gâlceava. Cel bogat, om certaret Pretindea ca-i mai de pret Si se cade ca oricine Cu respect sa i se-închine (Banii au si ei un rost: Merite dau celui prost!) - Prietene, asculta-ma pe mine, Eu socotesc ca nu ti se cuvine Sa fii cinstit ca om de rangul meu.   Poti tu sa dai ospete cum dau eu? Te vad citind. La ce-ti serveste în viata, Când ai palatul în pod - o chichineata- Si vara porti, ca iarna, aceeasi haina sumbra, Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbra? Republicii nu-i trebuiesc golanii, Ci cei ce stiu sa-si cheltuiasca banii. Cu mesele si luxul, eu risipesc comori.   Pe urma mea traiesc, cum stii prea bine, Atâtia meseriasi si negustori Si câte un pârlit de scrip, ca tine... I-ar fi raspuns saracul asa cum se cuvine, Dar a tacut, având prea mult de spus. Si iata ca razboiul l-a razbunat mai bine, Caci fara mila, Marte, orasul le-a distrus.   În alt oras saracul, om cult si renumit, Fu gazduit, cinstit si rasplatit, În timp ce bogatasul, acum sarac si prost, Ramase fara adapost... Patania a limpezit gâlceava: Vârtejul soartei spulbera doar pleava Lasând pe loc grauntele de aur. Învatatura-i pururi un tezaur.

  Taurii şi broaştele  Doi Tauri - e cam mult de-atunci - Se razboiau de mama focului De dragul unei mândre Junci Si pentru stapânirea locului. Cum tot privind la harta lor O Broasca suspina de zor, O-ntreaba alta, oarecare: Dar ce-ai, surata? Ce te doare? Ma mai întrebi, în loc sa tremuri? Ne-asteapta, soro, grele vremuri. Învinsul, izgonit din lunci, În mlastina s-o surghiuni Si noi, strivite, vom pieri Din pricina acestei Junci! Într-adevar, cel biruit În mlastina s-a pripasit Si sub copitele lui tari Cu nepasare le-a strivit. Cei mici, de când se stie, tot au de suferit, Din pricina gâlcevii celor mari.