L-aţi vazut cumva pe Zdreanţa,
Cel cu ochii de fa...
Recent Posts
Stupul lor de pe valcea
Sta pazit într-o broboada...
Decum s-a ivit lumina.
A ieşit din stup albina,
...
S-a întors cercetatoarea
Sa le spuie la surori
C...
Într-o zi, prin asfinţit,
Şoaricele a-ndraznit
S...
Ce duh ai şi ce putere.
Sa-mpleteşti ceara cu mie...
Strabatem iaraş parcul, la pas, ca mai nainte.
Ca...
Le-am scris cu unghia pe tencuiala
Pe un parete d...
Te dramuiesc în zgomot şi-n tacere
Şi te pandesc ...
Nu-ţi voi lasa drept bunuri, dupa moarte,
Decat u...
Posts
L-aţi vazut cumva pe Zdreanţa,
Cel cu ochii de faianţa?
E un caine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parca-i strans din petice,
Ca sa-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atarna
Şi pe ochi, pe nara carna,
Şi se-ncurcaşi descurca,
Parca-i scos din calţi pe furca.
Are însa o ureche
De pungaş fara pareche.
Da tarcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa laieţ,
Aşteptand un ceas şi doua
O gaina sa se oua,
Care canta cotcodace,
Proaspat oul cand şi-l face.
De cand e-n gospodarie
Multe a-nvaţat şi ştie,
Şi, pe branci, taraş, grapiş,
Se strecoara pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.
— „Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. — „L-a mancat!”
„Stai niţel, ca te dezvaţ
Fara maturaşi baţ.
Te învaţa mama minte.”
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar de cum l-a îmbucat,
Zdreanţa l-a şi lepadat
Şi-a-njurat cu un latrat.
Cand se uita la gaina,
Cu culcuşul lui, vecina,
Zice Zdreanţa-n gandul lui
„S-a facut a dracului!”
Stupul lor de pe valcea
Sta pazit într-o broboada
De trei plopi înnalţi, de nea,
Pe o blana de zapada.
Prisacarul le-a uitat,
Şi-a cazut şi peste ele
Iarna, grea ca un plocat,
Cu chenar de peruzele.
Înlauntru însa-n stup
Lucratoarele sunt treze
Şi facand un singur trup
Nu-nceteaza sa lucreze.
Ca niciuna n-a muncit
Pentru sine, ci-mpreuna
Pentru stupul împlinit
Cu felii de miere buna.
Decum s-a ivit lumina.
A ieşit din stup albina,
Sa mai vada, izma-creaţa
A-nflorit de dimineaţa?
Se-ngrijeşte gospodina
De-nfloreşte şi sulfina,
Caci plutise val de ceaţa,
Asta-noapte, pe verdeaţa.
A gasit toata gradina
Înflorita, şi verbina,
Şi s-a-ntors, dupa povaţa,
Cu o proba de dulceaţa.
S-a întors cercetatoarea
Sa le spuie la surori
Ca-i deschisa toata floarea
Şi campia, de cu zori.
Şi-au plecat aproape toate
La cules, cu mii şi mii,
Lasand vorba la nepoate
Sa-ngrijeasca de copii.
Caci muscoii şi bondarii
Şi-alte neamuri de padure,
Pe şoptite, ca talharii,
Umblau mierea sa le-o fure.
Însa paza-n stupi e buna,
Ca tarziu, dupa apus,
Colo jos, subt stupi, la luna,
Ei zaceau cu burta-n sus.
Într-o zi, prin asfinţit,
Şoaricele a-ndraznit
Sa se creada în putere
A prada stupul de miere.
El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş,
Se gandea ca o albina-i
Slaba, micaşi puţina,
Pe cand el, hoţşi borfaş,
Langa ea-i un uriaş.
Nu ştiuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Ca da-n stup de cate una.
Roiul, cum de l-a zarit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteala sa-i mai ceara
Nu! L-au îmbracat cu ceara,
De la bot pana la coada
Tabarate mii, gramada,
Şi l-au strans cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.
Nu ajunge, vream sa zic,
Sa fii mare cu cel mic,
Ca puterea se aduna
Din toţi micii împreuna.
Ce duh ai şi ce putere.
Sa-mpleteşti ceara cu miere,
De la floarea din gradina,
Ostenita de albina?
Tu aduni de pe meIeaguri,
Pentru stupi şi pentru faguri,
Pulberi, roua, stropi şi leacuri,
Poate ca de mii de veacuri.
Ca din lana, ca din ace,
Ţeşi reţeaua de ghioace,
De celule-n care pui
Mierea dulce şi un pui.
Scule, numere, cantare
Au pus la masuratoare
Ca-ncaperea cea mai mare
În gaoacea cea mai mica
E ghiocul tau, fetica
Eşti, pe lumea de subt cer,
Cel mai mare inginer.
Pe-ntuneric, far saştii,
Ai facut bijuterii
Şi minuni în toata clipa
Cu musteaţa şi aripa.
Şi, cum ştii, muncind, sa taci,
Nu te lauzi cu ce faci.
Strabatem iaraş parcul, la pas, ca mai nainte.
Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaş banca-n frunze ne-aşteapta la fantani.
Doi îngeri duc beteala fantanilor pe mani.
Ne-am aşezat alaturi şi braţu-i m-a cuprins.
Un luminiş în mine parea ca s-ar fi stins.
Ma-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.
Vreau sa-mi ridic privirea şi vreau sa-i mangai ochii…
Privirea întarzie pe panglicile rochii.
Vreau degetui uşure sa-l iau sa i-l dezmierd…
Orice vroiesc ramane îndeplinit pe sfert.
Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plange?
Apusul îşi întoarce cirezile prin sange.
O! ma ridic, pe suflet s-o strang şi s-o sarut –
Dar braţele, din umeri, le simt ca mi-au cazut.
Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o data
S-aplec la sarutare o frunte vinovata
Sa-nvingem iaraş vremea dintr-o-ntarire noua
Şi sa-nviem adancul izvoarelor de roua.
Şi cum scoboara noaptea, aldata aşteptata,
Îmi pare veche luna -şi steaua ce se-arata,
Ca un parete de-arme, cu care-aş fi vanat.
Şi fara glas, cu luna, şi noi ne-am ridicat.
Le-am scris cu unghia pe tencuiala
Pe un parete de firida goala,
Pe întuneric, în singuratate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fara an,
Stihuri de groapa,
De sete de apa
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Cand mi s-a tocit unghia îngereasca
Am lasat-o sa creasca
Şi nu mi-a crescut –
Sau nu o mai am cunoscut.
Era întuneric. Ploaia batea departe, afara.
Şi ma durea mana ca o ghiara.
Neputincioasa sa se stranga
Şi m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga.
Te dramuiesc în zgomot şi-n tacere
Şi te pandesc în timp, ca pe vanat,
Sa vad:eşti şoimul meu cel cautat?
Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere.
Pentru credinţa sau pentru tagada,
Te caut darz şi fara de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada.
Ca-n oglindirea unui drum de apa,
Pari cand a fi, pari cand ca nu mai eşti;
Te-ntrezarii în stele, printre peşti,
Ca taurul salbatec cand se adapa.
Singuri, acum în marea ta poveste,
Raman cu tine sa ma mai masor,
Fara sa vreau sa ies biruitor.
Vreau sa te pipai şi sa urlu: „Este!”
Nu-ţi voi lasa drept bunuri, dupa moarte,
Decat un nume adunat pe o carte,
În seara razvratita care vine
De la strabunii mei pana la tine,
Prin rapi şi gropi adanci
Suite de batranii mei pe branci
Şi care, tanar, sa le urci te-aşteapta
Cartea mea-i, fiule, o treapta.
Aşeaz-o cu credinţa capatai.
Ea e hrisovul vostru cel dintai.
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele varsate-n mine.
Ca sa schimbam, acum, întaia oara
Sapa-n condei şi brazda-n calimara
Batranii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagane urmaşilor stapani.
Şi, framantate mii de saptamani
Le-am prefacut în versuri şi-n icoane,
Facui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strans l-am preschimbat în miere,
Lasand întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, şi torcand uşure
Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatra
Şi am facut-o Dumnezeu de piatra,
Hotar înalt, cu doua lumi pe poale,
Pazind în piscul datoriei tale.
Durerea noastra surdaşi amara
O gramadii pe-o singura vioara,
Pe care ascultand-o a jucat
Stapanul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul rabdat se-ntoarce în cuvinte
Şi izbaveşte-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptaţirea ramurei obscure
Ieşita la lumina din padure
Şi dand în varf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.
Întinsa leneşa pe canapea,
Domniţa sufera în cartea mea.
Slova de foc şi slova faurita
Împarechiate-n carte se marita,
Ca fierul cald îmbraţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Far-a cunoaşte ca-n adancul ei
Zace mania bunilor mei.
Carte frumosa , cinste cui te-a scris
Încet gandita, gingaş cumpanita;
Eşti ca o floare, anume înflorita
Mainilor mele, care te-au deschis.
Eşti ca vioara, singura ce canta
Iubirea toata pe un fir de par,
Şi paginile tale, adevar,
S-au tiparit cu litera cea sfanta.
Un om de sange ia din pisc noroi
Şi zamisleşte marea lui fantoma
De reverie, umbraşi aroma,
Şi o pogoara vie printre noi.
Dar jertfa lui zadarnica se pare,
Pe cat e ghiersul carţii de frumos.
Carte iubita, fara de folos,
Tu nu raspunzi la nici o întrebare.
O, tu aceea de-altadata, ce te-ai pierdut din drumul
lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-însul locul
mumii,
Femeie raspandita-n mine ca o mireasma-ntr-o padure,
Scrisa-n visare ca o slova, înfipta-n trunchiul meu:
sacure,
Tu ce mi-ai prins de cantec viaţa cu braţe stranse de
grumaji
Şi m-ai oprit ca sa mi-o caut la tine-n palme şi-n obraji
Pe care te-am purtat braţara la mana casnica-a gandirii.
Cu care-am nazuit alaturi sa leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, batut în cuie de diamant, pe crucea mea
Şi care-n fiece mişcare pierzi cu-o petala cate-o stea.
Pamant fagaduit de ceruri cu turme, umbra si bucate.
Tu care mi-ai schimbat cararea şi mi-ai facut-o val de
mare,
De-mi duce bolta-nsingurata dintr-o valtoare-ntr-o
valtoare,
Şi ţarmii-mi cresc în jur cat noaptea, pe cat talazul mi
se-ntinde
Şi ai lasat sa rataceasca undele mele suferinde;
Unde ţi-s mainile sa-ntoarca în aer caile luminii?
Unde sunt degetele tale sa-mi caute-n cununa spinii?
Şi şoldul tau culcat în iarba, pe care plantele-l cuprind
Şi-asculta-n sanul tau suspinul iubirii, cucerit murind?
Tu ce nfiori pe şesuri plopii cand treci din creştet la
picioare,
Şi prinzi de tot ce te-ntalneşte o plasa calda de racoare.
Tu ce scrutezi, scoţandu-ţi sanii pe jumatate din
veştminte
Ca sa-i sarute focul gurii, cuprinşi de maini cu luareaminte,
Pustia vremii, strabatuta de şoimi de scrum şi de nisip,
Carora vantul le-mprumuta o-nfaţişare fara chip;
Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o sageata faraţinta,
Şi frumuseţea ta facuta pare-a fi fost ca sa ma minta.
Dar fiindca n-ai putut rapune destinul ce-ţi pandi faptura
Şi n-ai ştiut a-i scoate-n cale şi-a-l pravali de moarte,
ura;
Ridica-ţi din pamant urechea, în ora nopţii, cand te
chem,
Ca sa auzi, o! neuitata, neiertatorul meu blestem.
Am luat ceasul de-ntalnire
Cand se tulbura-n fund lacul
Şi-n perdeaua lui subţire
Îşi petrece steaua acul.
Cata vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.
Şi acum c-o vad venind
Pe poteca solitara,
De departe, simt un jind
Şi-aş voi sa mi se para.
Obrajii tai mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
În care se-oglindesc
Azurul şi copacul.
Surasul tau mi-i drag,
Caci e ca piatra-n fund,
Spre care-noata albi
Peşti lungi cu ochi rotund.
Şi capul tau mi-i drag,
Caci e ca malu-n stuf,
Unde paianjeni dorm,
Pe zori facute puf.
Faptura ta întreaga
De chin şi bucurie,
Nu trebuie sa-mi fie,
De ce sa-mi fie draga?
Scumpi copii, dupa vacanța,
Va mai amintiți de Zdreanța,
Cel cu ochii de faianța,
Cum l-am scris și l-ați citit?
Cîte unul, cîți ați fost,
L-învața și pe de rost.
Rasfațat și mult iubit
Zdreanța-al nostru a murit.
Ramasese din frumosul
Prieten bun, pielea și osul.
Își pierduse și mirosul
Și vederea, șchiopatînd
Și cazînd din cînd în cînd.
Ma striga din glod și apa
Sa-l mai scot din cîte-o groapa,
Aducîndu-și poate-aminte
De un drum de mai nainte
O lua strîmb printre strujani
Dînd cu botu-n bolovani,
Pentru ca întîi și-ntîi
Sa-l ridic și sa-l mîngîi.
Zdreanța, fara sa ma vada,
Ma știa cam prin livada.
Sufar de atunci cumplit
Sa știu Zdreanța ca-a murit.
Plînge sufletul din mine.
Îl aștept și nu mai vine.
Mai aflați, și nu e bine,
Ca ce fuse nu mai vine.
Vremea deapana și toarce
Și ce-a fost nu mai se-ntoarce.
De ce-aş fi trist, ca toamna tîrzie mi-e frumoasa ?
Pridvoarele-mi sînt coşuri cu flori, ca de mireasa.
Fereastra mi-este plina
De iederi împletite cu vine de glicina.
Beteala şi-o desface la mine si mi-o lasa,
Cînd soarele ramîne sa-l gazduiesc în casa.
O prospeţime noua surîde şi învie
Ca de botez, de nunta şi ca de feciorie.
De ce-aş fi trist ? Ca pacea duioasa si blajina
Ma duce ca o luntre prin linişti de lumina ?
E un surîs şi-n vraful de carţi, sa ma alinte.
Vieţi noi tresar vioaie din foste oseminte.
Vad frunza ca scoboara din ramuri cîte una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud şi grînguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.
Luceferii de noapte, scaparatori, i-adun
Din cerul ca o coada deschisa de paun.
Singuratatea-mi doarme, culcata-n somn alaturi,
De-a lungul, între paturi.
Ma-ntreba cîteodata, trezita dintr-un vis :
-,,Eşti tot aici cu mine si tot cu mine-nchis?,,
Nu ma sfiiesc de dînsa, nici ei nu-i e ruşine
Ca fuge sa se-ascunda de lume lînga mine.
De ce-aş fi trist ? Ca nu ştiu mai bine sa framînt
Cu sunet de vioara urciorul de pamînt ?
Nu mi-e cladita casa de şiţa peste Trotuş,
În pajiştea cu crînguri ? De ce-aş fi trist ? Şi totuş…
Cuţul negru peste tot
Trece vama ganditor,
Cu urechile pe bot.
Cuţul este calator.
Sa cutez ceva sa-i spun?
Nu ştiu ce are sa creada.
Trebuie sa fie bun:
A dat niţeluş din coada.
Însa finca e pe jos,
S-a uitat, nu s-a oprit.
E frumos, dar ce folos
Daca-i aşa de grabit?
Cine-o fi gasit cu cale,
Pe-nserate, de i-a scris,
Pe adresa dumisale,
Sa pofteasca la Paris?
Un loc e minunat pe lume,
Locul unde ai invatat sa scrii,
Sa socotesti, sa ai prieteni si sa fii.
Profesorii te-nvata acolo,
Multe lucruri valoroase,
Care-n viata-s necesare.
Ati ghicit voi oare,
Care-i locul minunat?
Este scoala cea de aur,
Profesoara pentru toti
Care carte vor sa stie.
O furnica mica, mica
Dar înfipta, va sa zica,
Ieri, la pranz, mi s-a urcat
De pe vişinul uscat
Pe picioare, pentru caci
Mi le-a luat drept nişte craci.
Marunţica de faptura
Duse, harnica la gura
O farama de ceva
Care-acasa trebuia
Aşezat în magazie
Pentru iarna ce-o sa vie.
Un te duci aşa degraba
Gandul meu mahnit o-ntreaba
}nca nu te-ai lamurit
Ca greşeşti şi-ai ratacit?
Cu merinda îmbucata
Te-ai suit pana-n cravata
Şi mai ai pana-n chelie
Doua dealuri şi-o barbie.
Nu vrei tata sa-ţi arat
Cum iei drumul îndarat?
Sa-ţi mai pun o întrebare
E aproape de culcare;
Unde dormi, aici, departe?
Intr-o pagina de carte?
S-ajungi virgula tarzie
Într-un op de poezie?
Ma gandesc ce-i de facut
S-o feresc de neştiut,
Ingrijat de ce-o sa zica
Maica stareţa furnica
De-o lipsi din furnicar,
Şi-o aşteapta în zadar.
Cine s-a jucat azi-noapte
Ca ne-a uns pomii cu lapte
Şi-a vopsit cu tibişir
Coardele de trandafir?
Ba se poate ca o mana
Le-a-nşirat c-un fir de lana
Şi-a tras craci de corcoduşi
Prin degete de manuşi.
Vinele dintre petunii
S-au facut cat nişte funii,
Sarma gardului de plasa
E de zece ori mai groasa
Şi-mpresoara curtea mea
Cu zaplaz de catifea.
Sforile de telegraf
Leagana cate-un cearceaf.
Pe o capiţa de mei
Şed opt mii de porumbei.
Caci întregul Duhul Sfant
S-a pogorat pe pamant.
Iepuri albi cu blana groasa
S-au strans palcuri langa casa.
Ţarina, ca de hartie,
E-nvelita cu dimie.
Peste casa, o broboada
A cazut, ciucuri, gramada.
Cerbii,-n turme şi cirezi,
Prinşi de coarne-s în livezi,
Şi-ncepand coasta s-o urce,
Se zmucesc sa se descurce.
Ce folos! Din ramuri, iaca,
Nu mai pot sa se desfaca,
Şi-n plopi suna clopote
Şubrede, de horbode