Florentin Smarandache

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). “Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)   De amorul artei                 Notaţii spontane, transcrise de pe caiete vechi de acum 20 de ani, când porneam spre poezie cu pasiune timidă ca spre o femeie inaccesibilă. Sintagme, butade, adnotări, locuţiuni (substantivale, verbale, adjectivale etc.), clişee idiomatice, construcţii regionale, arhaice, idei/gânduri răzleţe, cugetări scurte, şabloane de limbă, zicături, afurisenii – în majoritate culese din folclor, altele extrase din lecturi diverse. Ordinea: fără ordine!           Căutam metafora care să-nflorească în poezie, şi scrisul plastic, sculptural, idea tridimensională.           Purtam veşnic în buzunar o hârtie împăturită şi-o mină de pix ca să nu-mi scape nici o idee, oricât de subţire, ori vreo şuetă, străfulgerând prin minte.           Aşa am compus primele poeme publicate în volumul „Formule pentru spirit" (1981), fiindcă ele urmau nişte algoritmi de creaţie. Şi-aş fi putut să scriu, în acest fel, la infinit! Dar simţeam nevoia să fiu într-o permanentă schimbare. De la literatura cu metafore frumoase, plesnind ca nişte ghiocei sub pojghiţa de zăpadă, la literatura experimentală şi avangarda cu program, la studii statistice în lirică, ori la definirea unor specii noi lirice (distihul paradoxist, distihul tautologic, distihul dual etc.), apoi piese de teatru combinaţionale, ori proze multistilistice.           Autorul.           În doi timpi şi trei mişcări – afurisisme           Asasi pe dincolo.           Haideţi să vă introduc în Laboratorul meu de Creaţie, laborator care în realitate nu există. Este doar virtual. Realitatea din imaginaţie.           Am început relativ târziu să scriu versuri, după o încercare nereuşită pe când eram în clasa a doua la Şcoala din Bălceşti, şi o aveam învăţătoare pe D-na Mişcoci Elena. Atunci, apăreau careuri de rebus în revista pentru copii „Luminiţa", editată la Bucureşti. Şi-am trimis şi eu o grilă-răspuns completată corect, şi tare m-am mirat când am primit o felicitare din partea redacţiei! Pe urmă, ce mi-am zis, hai să le trimit şi o poezie, despre elevii silitori etcaetera. Am pus-o în plic, şi după-aceea am arătat-o Doamnei. Din clasa întâi mă remarcasem la matematică, prin rapiditatea calculelor şi prin inventivitate. Stăteam în prima bancă fiindcă eram mic, şi mama o rugase pe învăţătoare să mă pună acolo. Mai târziu, mă auto-mutasem în spate, ca să mai discut, să mă joc şi să nu mă vadă învăţătoarea. Stăteam cu amicul Diculescu (Costică), Victor îi zicea Nagâţ. Costică provenea dintr-o familie numeroasă, taică-său făcuse cu prima nevastă şase copii, iar cu a doua încă trei – dintre care Costică era cel mai mare. Lângă Chesa, vecin de casă, şi marele fotbalist al clasei. El mă băga pe mine la meci în echipă, fundaş dreapta, eu îi arătam la matematică – îl lăsam să copieze la lucrări, dar şi tema pentru acasă. Mai era în faţă Oţet, în stânga Liţoiu, în fundul clasei Săbău, cel mai vlăjgan şi de temut din clasă. Fete erau cam jumătate, şi unele frumoaseee. Mihaela           Florentin Smarandache strălucea, fiica lui Nea Pinelu, funcţionar la CEC în comună, şi toţi băieţeii muream după ea! (Mai târziu, săraca, avea să moară în mijlocul vieţii, la 43 de ani, de cancer la piele, pe care-l contractase într-o vară la mare, deşi bărbatul ei, care-o însoţise în concediu, nu păţise nimic, lăsând un copil de vreo nouă anişori, Alin, orfan.) Când Mihaela îmi zâmbea vreodată, eram două zile la rând fericit!           Dacă „tovarăşa" se-ntâmpla să plece undeva, punea pe unul dintre noi să întocmească listă cu cei care nu stau la locurile lor sau fac gălăgie. Ei, bine, pe mine mă scriau „Zmarandache", şi-atunci făceam pe necunoscătorul că nu sunt eu acela: pe mine nu mă cheamă cu „Z". Întotdeauna aritmetica îmi părea un fel de educaţie fizică, deoarece nu învăţam nimic. Înţelegeam totul din clasă, şi mă chiar miram că avem manuale. La ce mai erau necesare când profesorul explica exact?           Şi, revenind la prima-mi poezioară, Doamna Mişcoci mi-a spus că nu e bună, că eu am aptitudini pentru partea ştiinţifică. Versificaţia şi cuvintele încrucişate să le las baltă! Drept e că nu prea aveam tragere de inimă la limba română, aşterneam pe hârtie creaţii puerile fiindcă ni se cereau la compunere sau gramatică. De rebus, totuşi, nu m-am putut lăsa – ca unul care nu se poate opri de fumat! Simţeam o anumită dulceaţă în „şmecheriile" acelea cu litere: permutate, încorsetate prin pătrăţele sau dreptunghiuri ca la şah, cu mistere şi forţe ascunse de atracţie. La liceu am ajuns chiar redactor al revistei „Năzuinţe", răspunzând de rubrica enigmistică.           Odată, la muzică, m-a pus pe mine să dirijez clasa. (Eu eram silitor la carte, dar foarte sfios.) Să ies în faţă. Şi dădeam eu           ^^^^^^^^ În doi timpi şi trei mişcări – afurisisme mecanic din mâini, cu câte două degete, arătător şi mijlociu, lipite strâns. Timid. Şi-mi venea să mă duc la veceu, dar mi-era ruşine ca să spun. Şi-atunci am făcut pe mine. Îmi curgea ţuroiul pe picior. Tocmai suna de recreaţie, iar Doamna m-a trimis afară. Câteva săptămâni mai târziu un alt coleg, Nistor, îmi repeta gestul!           Ţin minte la abecedar, în clasa întâi, citeam o lecţie „Mama lui Florin", şi mustăceam eu. Învăţam litera „Z", şi silabiseam «mama lui Florin este muncitoare la uzină», cum ne educau pe atunci. În carte era o poză frumoasă, cu fulgi mari de zăpadă, care-mi plăcea, şi-mi trezea ceva nostalgie, visare. Tata nu se ocupa niciodată de mine. Decât, într-o zi, a capturat nişte brabeţi, cu ligheanul în curte, presăra iarna boabe de porumb sub el, şi-l ţinea întredeschis, rezemat de-un băţ legat cu sfoară. Apoi a înnodat brabeţii de picioare, vreo zece, cu aţă, şi îi zvârlea să zboare prin bucătărie. De se-mpleticeau între ei, cădeau, se zbăteau din aripi, ca un adevărat circ. Mă-ntorceam de la şcoală seara, cu ghiozdanu-n spate, şi tata mă-ntâlni la monument în centru şi-mi zise:      — Florine, prinsăi nişte brabeţi, şi-i băgai în cufărul de mălai. Să vezi când le dai drumul să zboare prin casă. El avea grijă de pahar. Niciodată n-a ştiut ce şcoli am urmat, pe unde erau, niciodată n-a venit să mă vadă.  

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). “Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)   NEZICERI           Proză scurtă prostmodernistă           Gheorghe taie lemne Gheorghe nu taie lemne Gheorghe taie Gheorghe           Gheorghe taie fumul cu cuţitul Gheorghe nu taie lemne Gheorghe taie frunze la câini Gheorghe ucide balaurul Dar cine eşti tu bă, Gheorghe?           Hărţuire sex-tuală           Ce a făcut Mardap:           Mardap s-a născut           Mardap a avut 3500 g. la naştere.           Mardap a Mardap n-a           Mardarap a plâns           Mardap Mardap…           Şi ce dacă!           Ce ne interesează pe noi?! Poezică           Iubita mea cu ochii verzi/de sticlă, Cu părul negru lung/de cucuvea, Cu sânii de înţepi/urzică.           Culmea matematicii:           S ă te culci între două necunoscute şi să nu rezolvi niciuna. Calcul aritmetic:           Ne-apucăm de membrul drept, introducem întregul în fracţie, şi scoatem numitorul comun.           Iubita mea necunoscută           Ce te furişezi într-o ecuaţie Inttotdeauna fără soluţie           Mica publicitate:           Pierdut mănuşa stângă. Caut mănuşă dreaptă.           Din caietul de sarcini al unei funcţionare:           Sarcină normală pe care am terminat-o înainte de termen. Toţi şefii m-au însărcinat… Unii înainte de termen. Azinoapte am funcţionat bine, lui i-a plăcut.           Paradoxuri Sorites1:           Lumea vizibilă se compune dintr-o totalitate de particule invizibile; din lucruri fără greutate rezultă lucruri grele; infinitul este format din părţi finite.           1 Pentru detalii, vezi articolul Quantum Quasi-Paradoxes and Quantum Sorites Paradoxes, de F. Smarandache, Progress în Physycs, 1/2005, http:/fs. Gallup. Unm.edu/PP-01-02.pdf.           Definiţii sau extraziceri           Şeful:           — Tu să taci când vorbeşti cu mine!           Democraţia dictatorului           — Voi votaţi, dar eu decid! Ciocu' mic!           Identitate           Nici nu trebuia să faci pe prostu'… Erai deja.           Tehnică germană           Bună, rea, dar să fie nemţească…           Animal de casă Porcul… ca tot omul… Porc de câine, Porc de porc!           Şiretlic           Şmecherie cu chitie drept la tine-n prăvălie.           Genial           Are minte ca o bombă!           Nematerie:           Nici materie, Nici antimaterie           Aut-Artă:           Artă în afara artei! Obosit           Suflă ca un greiere. Bătrâneţe           Nu degeaba mi-a albit mie părul! Consecinţe           După al doilea război mondial, germanii câştigă pierderea coloniilor de către englezi, francezi, i olandezi.           Bordel           Casă de femei pentru bărbaţi. Extindere           Uneori, un exemplu ţine loc de caz general. Boxerul           În mod indirect a plasat o directă. Hai la masă           Mi-am luat inima în dinţi şi celelalte măruntaie de pasăre din frigider.           Papă-lapte           Îi dă câte o căpşună mură-n gură.           Prostituată           Femeie bolnavă, căzută la pat – mai ales la patul bărbaţilor.           Poliglot           Eu vorbesc patru limbi: română, franceză, engleză, şi matematică.           Cosmopolit           Nu ştiu, dar acum mi se pare prea simplu să scrii n limba maternă.           Ce amor nebun!           Ea îl iubea din fundul inimei ei, din fundul ei. Etc.           Printre altele sunt acestea. Gospodărie           Nevasta îmi face ochi dulci, în tigaie, cu ceapă şi bulion. Vagin           Bărbatul caută aurul negru al muierii sale. Roman de dragoste           El este inginer, ea este blondă. El are maşină, ea are mini-jupă. A.m.d.           Politică           Fotbal între clasa a şaptea şi a opta: o adevărată luptă de clasă.           Butadă „Adevărul este cea mai bună minciună!” La funerariu           I-a murit căţeaua şi el a transmis condoleanţe câinelui… Surpriză           Este cineva la care nici nu gândeşti, mi-a spus. Şi-atunci am început să mă gândesc la cine nu m-aş gândi.           Grad de comparaţie           Era un film foarte bulgar.           Incomoditate           Dă-ţi jos căciula din cap că nu pot gândi din pricina ei. Lozincă           Antiunionişti din lumea întreagă, uniţi-vă!           Măsură de capacitate           Jumătatea asta este pe de-a-ntregul a mea.           Psihanaliză sintetică           Freud în fraudă.           Nud gras           Era foarte plină chiar şi goală.           Adresă feminină           Strada îngustă, Numărul sub fustă.           Paradoxism           S ă creezi increatul, asta înseamnă anti-artă. Dialectică           Orice fenomen crează un anti-fenomen, deci aceeaşi soartă şi pentru curentele antiliterare.           Animal domestic bărbătesc           X e încornorat şi unicorn.           Postmortemism (de la Evu citire) – Nu faceţi cacărtărescu!           Viziune proprie           Personal consider că acceleratul merge rapid. Neutrosofie           Este o negare atât de tare că devine aproape o dublă negare, adică afirmare – fiindcă extremele se ating – sau neutralizare.           Nu-i aşa?           Blog literar           Eu, uneori (sau deseori!) am idei şi propuneri prea fanteziste, prea exagerate… Visez şi eu la o „carte-totală” – adică să cuprindă toate procedeele de creaţie posibile. Mă bucur că am fost introdus în această lume minunată a videoclipului.           O videocarte mă interesează, mai nou, ca experiment multi-dimensional. Îmi place cum se deschid paginile în pelicula video, ca la o carte tradiţională (pe hârtie).           Multi-media, multi-cultural, formă inter-activă dacă e posibil între spectator şi realizator, artă şi text, grafie pe computer, desene de mână, muzică de diverse genuri în acelaşi clip – incluzând muzică şi artă generate de computer conform unor algoritmi, ilustraţii, voce umană, dans, caricaturi, etc.           Vă urmăresc de ani de zile şi Vă admir curajul şi fantezia, fără de care nimic nu are valoare (Viorel Roman, Germania).           Trebuie să trăim cu invidiile, vorba neamţului – ca să fii invidiat, trebuie să fii cineva (Lucian Hetco, redactor şef la revista Agero).           Muzica „face” clipul. (Carmen Radu). Globalismul e de fapt un imperiu neo-comunist. (Eugen Evu). Într-o ţară în care, ca o culme a Paradoxismului, totul se scufundă, deşi este condusă de un… Marinar! (Mircea Monu)           Doamne, ce atmosferă e acum aici! Suspiciuni de la om la om, duplicitarism supraponderal, apocalipsism de duzină, imoralitate, ciolăneană.           FERICE DE CEI DE DEPARTE! Bine că-I rău! (Eugen Evu)           Lahttp: /www.descopera.ro/cultura/2460473-ai-incredere-in-wikipedia sub titlul: „Ai încredere în wikipedia?” se scrie despre Jimmy Wales, co-fondatorul Wikipedia, şi gaşca sa de„administratori”plătiţi:„Cei care sabotează din neştiinţă, din joacă sau din rea-voinţă nu reuşesc să afecteze prea mult credibilitatea Wikipedia. Există însă o altă categorie care devine periculoasă în chestiunea asta: cei ce dezinformează din interes, bunăoară unele companii şi chiar agenţii secrete…”.„La Wikipedia s-au descoperit, în medie, 3,86 de greşeli, în timp ce la Britannica erau 2,92 de greşeli.” Mulţi consideră pe Internet că aceasta este junkipedia, şi că are ca scop manipularea informaţiei la nivel planetar, ducând – prin modul părtinitor în care prezintă intrările ei – la primul totalitarism global în istoria omenirii (până acum au existat totalitarisme doar la nivel de ţări sau de imperii, dar nu pe toată planeta). Se consideră că este şi un mijloc de denigrare îi intimidare a personalităţilor care nu se supun mai marilor zilei, dar în acelaşi timp făcându-se un cult al personalităţii mondial prin mass-media internaţională pe care aceştia o manipulează.           Adio, Veto!             (folclor)           Adio Veto, eu te las că eşti nasoală, Şi mincinoasă, şi păguboasă.           Mai du-te fă la mă-ta mare Că eşti cioară.           M-am săturat de tine, fă, Ca de o boală.           C-o iau la o adică           Pe Tanţa lu' Costică Din colţ de mahala. Cinci ani mi-ai fost nevastă, Mi-ai pus pielea pe coastă. Şi-acuma eu plec iar În jos de Baltazar.           Serenadă la balcon             (folclor)           Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă, Dar să fiu şi-al dracului dacă mai cânt. Mi-ngheţaseră picioarele-n zăpadă, Iară mucii mi-atârnau pân' la pământ.           Măi, şi-a dracului, Ia-o de-unde nu-i, La balcon nu se arată. Să-ncerc altceva, Ia să cânt aşa           Şi s-o iau acum pe franţuzeşte:           Viens Rozeto la balcon avec o floare Că te-aşteaptă Rosignol de ton amour.           Măi, şi-a dracului, Ia-o de-unde nu-i, La balcon tot nu se-arată.           Rămas bun             (folclor)           Ia-ţi, şefule, ziua bună, De la mapă, de la gumă, De la scaunul înalt. De la masa ta cu flori, Şi mocheta în culori, De la uşa cea cu yală, Ce-ai s-o-nchizi pe dinafară.           Ce te legeni şefule Fără ploaie, fără vânt Dat din schemă la pământ? De ce nu m-aş legăna Dac-a trecut vremea mea, Leafa-mi scade Munca-mi creşte Buzunarul se goleşte Anturajul se răreşte.           Bate vântul frunza-n dungă Secretara mi-o alungă. Bate vântul dintr-o parte Se duc cafelele toate. Se duc şi cocoanele Scuturând jupoanele, Şi mă lasă-ncărunţit Vestejit şi-ncărunţit Şi cu doru-mi singurel           S ă fug acasă cu el.           Odă Şefului             (folclor)           Ce te legeni şefule Fără scaun, fără gând Cu fruntea la pământ? De ce nu m-aş legăna Dacă scade leafa mea? Leafa scade, munca creşte Şi scaunul mi-l răpeşte. Bate vântul frunza-n dungă Subalternii mi-i alungă Bate vântul dintr-o parte Eu aici… Ce-a fost… Departe. Şi de ce să nu mă plec Dacă vremurile trec Şi pe jos trebuie să merg? Trec în stoluri păsărele Ducând gloriile mele Şi norocul meu cu ele. Funcţii, Volgi, apartamente, Toate pe-atunci inerente. Şi se duc pe rând, pe rând, Zilele-mi întunecând… Au zburat cu post cu tot Şi-acum zic că n-am noroc. Şi m-a lăsat pustiit Nici măcar nu m-am gândit.           Nu mă-mpinge, şefule, De ce vrei să îmi faci vânt? V-am slujit pân' la pământ Şi pe bune. Şi pe rele. S-au dus lin zilele mele Şi norocul meu cu ele. Şi-am rămas să-i cânt aşa, Soţioarei, draga mea: Ia-ţi nevastă ziua bună           De la 4000 pe lună.           De la Volga, de la scară, De la doamna secretară.           Literatura coruptă           Alex Ştefănescu           — Critic oportunist, autor de editoriale despre Tovarăşul Nicolae CeauŞescu şi Partidul Comunist Român pe primele pagini ale revistelor literare în epoca ceau istă (lingu itor de serviciu!); după Revoluţia din '89 s-a schimbat la 180° ca… „democrat” (fiindcă aşa bătea vântul!) şi s-a subjugat noilor stăpâni cu scrisul tău; astfel de oameni se numesc, în limbajul popular, pupincurişti! Cum scria Eugene Ionesco în piesa de teatru „Rhinocéros”: Pauvre Boeuf, est devenu rhinocéros! [Săracul Bou, a devenit rinocer!], fiindcă-aşa-s vremurile… A. Ş. n-a avut niciodată coloana vertebrală dreaptă.           — A făcut o „istorie literară” pe criterii politice (după cum pertinent i-a atras atenţia şi criticul Eugen Simion), reflectând MAFIA literară actuală, nu după criterii literar-artistice…           — El are impresia că literatură este doar ce-i place lui, sau mai ales: cine-i place (a se citi: cine-i 'plăteşte') lui! Cine e el? Sau cine se crede el?           — La urma urmei, o adevărată istorie literară/ştiinţifică/artistică în orice domeniu ar trebui scrisă de un colectiv redacional (nu de o singură persoană), format din specialişti de orientări politice şi ideologice diverse, din grupări literare/ştiinţifice/artistice diverse care să expună din toate punctele de vedere o operă şi un creator – nu din punctul de vedere totalitarist al celor de la putere, care promulgă mizeria literara şi artistică contemporană…           — Tinerii se plângeau pe Internet într-un forum la LiterNet că individul cere 100$ pentru a scrie o cronică literară despre ei! Corupţia din România a atins toate nivelele societăţii: de la cultură, literatură, poezie, ştiinţă, până la economie – ca să nu mai vorbim de politică unde e dezastru!           — În străinătate, valoarea lui de „critic” este un zero barat! Nicolae Manolescu           — Înainte de '89 scria despre revoluţii (vezi şi comentariile poetului Eugen Evu în revista „Provincia Corvină”);           — N-a adus nimic în literatură, doar a fost un simplu imitator al Occidentului cu postmodernismul şi Cenaclul său deLuni;           — Ar fi putut lua exemple de la Semănătorismul lui Nicolae Iorga ori Poporanismul lui Constantin Stere că specificul naţional îl poţi ridica la rangul de universal;           — A publicat o „istorie literară” pripită (fiindcă tot i-o luaseră alţii înainte, precum istoricii literari Marian Popa, Ion Rotaru, Aurel Sasu), întocmită mai mult pe criterii politice şi interese de gaşcă decât literare (dar pentru acest lucru va plăti mai târziu, când vremurile tulburi de astăzi şi mizeria intelectuală a lor se vor duce – fiindcă nici un totalitarism nu durează la infinit); vezi satira lui Puşi Dinulescu la adresa ei: „Gaşca şi diavolul. Istoria bolnavă a domului Manolescu” (2009), de 344 pagini, care-a avut un succes mai mare decât aşa-zisă „istorie” manolesciană! O asemenea contra-critică trebuia scrisă şi la adresa colegului său de mafie literară, poreclit „Doamna Alex”.

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). “Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)     Ziua zero                Fac jocul femeii „De – ţi vine ţie pe chelie S ă mă trimiţi pe mine-n vie", Să sap, să leg, să copilesc. Nu vezi cum fug ca să iubesc?!           Coborâtul e mai uşor „Tu cel care urci", te rog, „mai priveşte şi în urmă!" Chiar nu îţi ajunge prăjina la nas? Nu fugi de turmă! Nu ştii că până în vârf se ajunge destul de greu? La vale te rostogoleşti mai uşor, te asigur şi eu.           Drama cuplurilor de azi.           — Cine a pierdut un cărucior să vină să-l ia!" Vorbi Ion „bolnav de inimă rea." Dacă ar fi ştiut că ea nu-l va vrea, Ar fi dus-o la primul tren, să scape de ea!           Împrumutul prietenilor „Cu schepsis" este motivul lui, vă asigur.           — Dai un ban dar ştii că nu-l mai ai!" Dar imediat se sfătui, de unul singur: Mormăind: Ia nu da, să vezi cum ai!           Droguri la înaintare           — Am nasturi pentru dame cu două găuri!" Zice bărbatul care "Vizionează meciul la radio." Ca bătut de soartă, omul mârâie ca din hăuri:           — La dame cu CEC-uri cu multe zerouri, de-adio!           Cina din carne de lebădă!           „Lebedele-s gâşte bete pe lacul puturos, " Plutesc ca mici corăbii în apusul fabulos, „pe sub copaci cu crengi lăsate ca de sâni" Au pe aripi vestea bogatei mese la rumâni!           Cei şapte ani de acasă „Tovarăşul Icsulescu îşi bagă mâna până la cot în nas, "           Din ce pune-n gură, el scoate nestingherit pe nas! Va exploda, cum „i se umflă capul de atâtea informaţii, "           E în tramvai fără bilet, ca boschetarul, între staţii!           Ziua întâi <Mari> şi <Mici> „Eşti mare dacă îi ştii pe cei mici, " Şi ţii pentru ei în buzunare firfirici, „căci pe cei mari îi ştiu cam toţi, " cum sunt de blânzi şi poligloţi!           Coada ursului păcălit „Mare e grădina ta Doamne şi ai uitat şi poarta deschisă!"           Că au trecut prin ea deopotrivă: măgari, lei, oi şi lupi vrac, Toţi Te-au salutat de formă şi cu pofta de înhăţat aprinsă, Ştii întrebarea: De ce n-are ursul coadă? Şi-a uitat-o în lac?!           Unei cucoane cu perucă „Dacă te mănâncă în cap, cum te scarpini?" Cu <deştele> dacă eşti de la ţară şi te mănâncă, Sau suferi şi priveşti în jur cu ochi blajini, Fireşte, depinde de cucoană dar şi de perucă!           Unei cucoane cu fund           Dar ce te faci „dacă te mănâncă în fund?" Cum crezi că te scarpini şi în acest caz? Tot din ce am scris mai sus nu are haz, Te scarpini în cap, restul e în plan secund!           <Distinse> după prăzi „Biroul de iluzii pierdute" este în colţul oricărei străzi, „Timpul se face că nu mă vede şi trece înainte, " Dar îmi şopteşte ştrengar bătrân, vechi cuvinte:           — Infantele pierdute se fâlfâie <distinse> după prăzi!           Cine se-aseamănă se-adună „Fluture cu masca de gaze pe-al său chip, " Se scălămbăie viteaz ca militarii prototip; Face plecăciuni unei buruieni cu coroniţă, Îmbiind-o cucernic să-i deschidă o portiţă.           Un petic de hârtie „Stelele, ca nişte puncte de suspensie, " Pulsează pentru o dragoste fără sfârşit. Ele spun că în iubire nu există pensie, Decât un petic de hârtie cam nesuferit!           Cotidiană „Tramvaiul se scarpină jenant pe spate, " Iar „troleul merge de îi sar scântei, " E doar în trecere printre fiare de femei: Darul străzii din zori şi până-n noapte           Pipa păcii la olteni „Văzduhul ne trage-n piept, " Precum într-un banc oltenesc, Unde se bea din plin vin sec Ş i pipa aduce fericirea-n piept.           Vânzătorul de ziare „Vântul vinde ziare pe o stradă" Negustorilor de legume şi de fructe, Pensionarilor gătiţi ca de paradă Să ştie moartea pe unde să-i înfrunte!           Îmbrăţişare solară „Soarele ne cuprinde în braţe, " Ca un muribund bătrân şi fericit, Pe cer primii nori au umbreluţe Ş i trimit ploaia cu părul despletit!           (Toamna)           Ziua a doua           Unui absolvent de facultate „A terminat cu zece" facultatea, „adică a luat zece la ultimul examen, la celelalte." Dumnezeu cu mila iar dumnealui (ei) cu celebritatea!           Unui ins al Dracului!           „Cât îl ţin curelele, ba nu, bretelele!" Se umflă-n pene dumnealui, De când îl ştiu, e dat dracului! E tare la plantatul de belele!           Unei aşchii sărite (S ăracul la nevoie!) „Spune şi ce nu ştie, "           Şi cât lapte de la mă-sa a supt, Ea mai e în puşcărie, Dar aşchia sare, ea nu s-a rupt, Nu sare departe de trunchi, Păduchele trage tot la păduchi!           Călimara poetului „Uimitor de-albastră marea – parcă ar fi căzută din cer;" Ea este pâinea şi sarea, Pentru poeţii cu inima de fier!           Unui curios natural „Izvorul limpede umblă dezgolit până la brâu, " Priveşte pe sub fustă fetele ce spală-n pârâu!           Cu coada între picioare „Noaptea fuge cu coada între picioare, " Că a fost prinsă de zori luându-şi tălpăşiţa.           Unui hoţ de mere „Un ram te-arată cu degetul, " Cum furi mărul din livada lui Adam! Parcă ar vrea să-ţi spargă ochiul, Fără să-apuci să zici măcar Ham!           Unui somnoros relativ           Ceasul tău de aur a rămas fără baterii, Acum „timpul adoarme cu botul pe labe!"           Unei prostituate la program           Prostituata îşi pregăteşte victima, Ca pe o păpuşă din cârpe a milei şi „sângele duelând ritmic inima." Îi va „deschide poarta <înaltă> a zilei!"           Jocul < rătăciţilor > „Păsările în luncă sunt invitate la o partidă de bridge." Să măsluiască vesel cărţile perechilor răstignite printre ferigi!           Unui prozator „Credeam că pictezi, nu scrii – aşa de plastic ţi-e stilul!"           Startul unei performanţe „Mulţumesc pentru descurajări., "           Că de încurajat mă descurc cu duşmanii!           Contemporană „În casa asta ascultă" doar „părinţii de copii., " Aşa că vai de părinţii care nu-şi ascultă copiii!           Datorii plătite „Nici pe mine nu mă dau banii afară din casă, " Dar mă dau afară din casă datoriile!           Memorie scurtă           Se numeşte săgeata albastră şi-ţi goleşte buzunarele Te călătoreşte pe bani grei, că te trec fiori (le)! El e „trenul fără spaţii" de depozitat amintirile, Memoria lui nu are decât foaia cu încasările.           Ziua a treia           Zugravul modern „Faţă de alţii eu sunt un mizilic, " coane! E timp să rămâi şi cu ochii în soare, Ştii că Domnia şi Prostia costă, oare?! Aşa că, scoate banul! Şi fără de fasoane!           Viaţă de chilipir „Nu mă luaţi cu vraja şi gata! Mai lăsaţi-mi timp să şi respir!" Zici, doctore, că sunt pe chilipir? Nu-mi mai dai pastile cu lopata?!           Şefului meu „Dacă îmi vorbiţi serios, E clar că vă bateţi joc de mine.           Dacă nu vorbiţi serios, vă bateţi şi mai rău joc de mine."           Unui scriitor „Dacă n-avea ce face se chinuia să scrie! Dar culmea e, că pretindea să fie şi citit."           Unui <cifrat> „Sau tocmai asta e legătura: că nu au nici o legătură."           Unuia care se supraapreciază „Oare este posibil să n-ai duşmani? Uită-te în oglindă şi nu le mai scorni!" < Traducere > la buzunare           Dacă-mi „faci traducere-n doi peri, " Atunci mă cam <tunzi> şi de averi!           Hoţul simpatizat           Când m-a prins vecinul în casa lui „M-am gândit" cam serios „s-o pui", Dar neaşteptat, iar m-a salvat vecina Zicând că-s văr din frate după fina!           Pus pe căpătuială           Că „vorba vine: o pica ceva la zar?" De aia te-a făcut ţara parlamentar!           Parlamentarilor care dorm la şedinţe „Ce mare deşteptăciune zace-n ei?" Stau cu burta la bec şi se visează zei.           Pact cu găina „La culcuş găină, Că ţi-e guşa plină." Dacă azi ne faci vre-un ou, Mâine îl vom bea şodou!           O democraţie sălbatică „Ştie el pentru noi toţi": o să murim, „deci nu e nevoie să mai şi ştim!"           La coafor „I se mestecă ideile în cap când merge săltat, " Încât i se încreţeşte părul, de-atâta mestecat, Dar i se cârlionţează şi mintea! E de remarcat.           Ziua a patra           În exerciţiul funcţiunii (Haz de necaz)           Noroc cu calculatorul „Vara asta, ca şi în cuptor, Creierul meu s-a înnegrit, Obosesc acu' de atât gândit, Aşa că trec pe calculator!"           Rateul caloriferului „O pereche de ciorapi desperecheată: unul de-o modă şi altul de altă modă" odihnesc de un an, zeflemitori, pe sobă să îi încălzească vara că iarna e ratată!

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). “Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)   Smarandache – un poet cu punctul sub i           Semnatarul acestor rânduri se află confruntat cu două aserţiuni. Prima. Cine este Florentin Smarandache? A doua Poetul nu are biografie; poezia este biografia sa Dar a doua aserţiune vrea să o elimine pe prima Nemaifiind două nu se pune problema opţiunii. Când l-ar interesa totuşi pe cititor viaţa unui poet? Un cititor împătimit de poezie ar putea răspunde, "niciodată*. Altul, impresionat în mod deosebit de poezia sa ar simţi nevoia să posede unele date şi despre viaţa lui.           Poeţii se impun mai greu lumii cititorilor. Un volum de poezie, în zile bune, are un tiraj de două, trei mii de exemplare, pupă zece titluri scrise în 15-20 de ani, un poet nu este cunoscut decât în perimetru! Celor treizeci de mii de cititori, posesori, uneori al numai unuia din cete zece titluri. Dacă cei care l-au citit sunt de zece ori mai mulţi, poetul respectiv se poate considera bine situat în conştiinţa naţiunii. Aceste consideraţii pot fi ataşate poeţilor care au trăit în ţară şi şi-au publicat carte cu carte la editurile româneşti. Nu de aceeaşi situaţie "se bucură" Florentin Smarandache care, din cele cincisprezece titluri apărute, îşi vede doar două cărţi publicate în ţară, la peste 12 ani distanţă, timp în care nu va mai putea publica, luând calea exilului. Şi astăzi când, cititorul, deschizând acest volum – şi aflând pentru prima oară de Florentin Smarandache – şi descoperind, numai din aceste optzeci de haikuuri, un poet autentic, e îndreptăţit să se întrebe cine e acest poet, ce a scris şi care este ecoul său de condeier din celelalte cărţi?           Florentin Smarandache este încă tânăr pentru a se vorbi despre o biografie. Revenind în ţară pentru a participa la lansarea ultimei sale cărţi şi hotărând împreună editarea acestui volum în România şi SUA mi-am spus că e necesar să fac câteva menţiuni despre meritele ştiinţifice şi literare ale lui Florentin Smarandache, astfel ca tocmai cititorul român să nu fie printre ultimii care să audă despre acest compatriot, ce s-a impus în câteva segmente ale culturii.           Florentin Smarandache s-a născut în anul 1954 la Bălceşti-Vâlcea şi este absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Craiova. Analist programator la IUG Craiova (1979-l981), profesor la liceul din Bălceşti (198l-l982), profesor la Colegiul "Sidi El Hasan Lyoussi" din Sefrou, Maroc (19821984), profesor de matematică la Colegiul "Nicolae Bălcescu" din Craiova (1984-l985) şi apoi la şcoala din Drăgoteşti-Dolj (1985-l986), fără serviciu, preparând elevi şi studenţi (1986-l988). Din această scurtă succesiune de posturi sfârşită ca şomer în "epoca de aur" – vădind o uşoară traiectorie ascen dentă urmată de o prăbuşire nemeritată, se ghiceşte momentul când, refuzându-i-se participarea cu lucrări de specialitate la congrese de matematică din Canada şi California îşi arată pe faţă nemulţumirea şi primele manifestări de dezacord cu regimul totalriarist, fiind îndepărtat din servici. Nu suportă situaţia şi în anul 1988 reuşeşte să treacă graniţa ilegal ajungând în Turcia, unde va fi profesor de limba franceză timp de un an şi jumătate. În anul 1990 ajunge în SUA, unde devine profesor, se înscrie pentru doctorat la Universitatea din Tempe a statului Arizona, având teza sub coordonarea profesorului Bremner şi în prezent lucrează ca inginer cercetător la corporaţia de computere Honeywell, în Phoenix, statul Arizona, unde locuieşte cu familia, venită în SUA la începutul anului 1991.           Florentin Smarandache nu este un refugiat în literatură pentru că este un mediocru în specialitate. A publicat patru lucrări de matematică la Fes, Casablanca (Maroc) şi Chicago (SUA), peste patruzeci de articole în reviste de matematică din România, Germania, Olanda, Elveţia, Canada, SUA, este prezent cu lucrări laseminarii naţionale, colocvii, simpozioane şi congrese internaţionale din Craiova şi laşi (1978), Calgari (Canada, 1986), Berkeley (1986), LosAngeles (1989), LasCruces (New Mexic, 1989). Este autor al Funcţiei Smarandache din Teoria           Numerelor [ţi z* -*N, r (n) este cel mai mic număr întreg astfel încât m! Este divizibil prin n] inclusă -ca şi cele mai importante lucrări – în dicţionare, antologii şi enciclopedii ştiinţifice de specialitate din Anglia, Germania, Franţa, Spania, SUA. Este membru al Asociaţiei Matematice din România, (1980) şi al Asociaţiei Matematice Americane (1983).           Debutul literar al lui Florentin Smarandache a avut loc în 1979 la revista Năzuinţe cu poemul "Cifrele au început să vibreze". El continuă să publice răzleţ poeme în diverse reviste literare. În anul 1980 împreună cu un grup de tineri scriitori lansează "Mişcarea literară paradoxistă". Debutul editorial l-a constituit volumul de poeme Formule pentru spirit, Bucureşti, Editura Litera, 1981. În anul 1983, volumul a fost tradus în limba franceză de Chantal Signoret de la Universitate'a din Provence. Traducerea franţuzească cu titlul Formules pour l'Esprit cu prefaţa "Etat-de-moi", "Starea-de-Eu", semnată de poetul timişorean Ion Pachia Tatomirescu a apărut în acelaşi an, la Editura Expres, din oraşul Fes, Maroc. Au urmat Culegere de exercipi poetice, Fes, Maroc, 1982, Sentimente fabricate în laborator, Fes, Maroc, 1982, Legi de compoziţie internă. Poeme cu. Probleme., Fes, Maroc, 1982, toate în limba română, urmate de câteva volume în limba franceză: Le sens du nonsens, Fes, Maroc, 1984, conţinând un manifest non conformist pentru "o nouă mişcare literară: ParadoxismuP, Antichambres et antipoésies ou bizarreries, Fès, Maroc şi Le Paradoxisme: un nouveau mouvement littéraire, Bergerac, Franţa, 1992. Tot în acest an a apărut şi America, paradisul diavolului, jurnal de emigrant, în Editura Aius, Craiova. Majoritatea lucrărilor au fost traduse integral sau parţial în limbile engleză, spaniolă, franceză, portugheză, unele cunoscând a treia ediţie în SUA. Poetul colaborează la reviste literare din România, Franţa, Belgia, Turcia, India, Japonia, Germania, Canada, Australia. Maroc, SUA.           A fost onorat cu premii literale în România (1981, 1982), Franţa (1990), Premiul special pentru străini la al IX-lea Mare Premiu al oraşului Bergerac (Franţa 1990), a fost declarat Poet Eminent Internaţional de Academia Internaţională a Poeţilor din Madras (India, 1991) şi a obţinut Diploma de Onoare în poezia fantezistă la Concursul Academiei de Litere şi Arte din Périgord (Franţa, 1992). Poezia sa a fost selectată în nouă antologii literare apărute la Craiova (1980), Caen, Puymeras, Paris, Bordeaux (1989, 1990,1991), New York, Colorado (1991,1992), Seul (1991). Două jurnale de emigraţie de peste o mie de pagini, patru piese de teatru dintre care trei pentru copii, iar una Out în left field. Străin de cauză, a fost jucată pe scena unui teatru din Phoenix (SUA) şi alte sute de poeme în manuscris sunt pe drumul redacţiilor unor edituri sau au intrat în faza transformării în literă da plumb ce va cunoaşte mirosul cernelii tipografice şi apoi al hârtiei prinsă între coperţi de carte.           Mai este încă timp până când se va spune şi despre Florentin Smarandache că nu i se poate studia opera fără să i se cunoască viaţa, cântărindu-i-se atunci – parafrazându-l pe Oscar Wilde – cât din geniu şi cât din talent au fost distribuite şi se află în viaţa şi respectiv în opera sa. Dar din cele câteva direcţii ale demersului său literar se disting trei: proza – cuprinzând jurnalul şi dramaturgia – mişcarea paradoxistă pe care a propulsat-o şi poezia.      Proza sa de limbă romană, publicată, constă doar din titlul America, paradisul diavolului, jurnal de emigrant cuprinzând perioada de la 23 martie 1990, când a părăsit Turcia şi până în 3 septembrie 1991, timp în care se află în SUA. Este o radiografie severă şi intrasigentă a spaţiului în care vieţuieşte şi pe care îl observă atent după experienţa din regimul totalitarist, relevând fapte trăite, o realitate concretă, cu nu puţine elemente de şoc, fără analize şi introspecţii, totul redat într-un limbaj cursiv, frază scurta, scrisă cu nerv, amintindu-ţi de stilul lui Hemingway. Profesorul universitar ion Rotam, referindu-se la această lucrare arată că este "o carte de mare suc ces, scrisă cu mult talent poetic şi cu multă vervă polemică, reflectând amărăciunile şi peripeţiile ieşite din comun ale unui tânăr intelectual român care, fugind din România ceauşistă n-a dat peste. * (din "recomandarea" pentru intrarea lui Florentin Smaran-dache în Uniunea Scriitorilor din România). "Limba română, în toată expresivitatea ei, o are în vârful peniţei. Olteanul şi ţăranul din străfundurile sufletului său ies uneori fermecător în lumină printre atâtea sarcasme şi jocuri de cuvinte ale înstrăinatului, mic, la început de drum, Panait Istrati". (Realitatea românească, sâmbătă 1 septembrie 1990).

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). “Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)   Piesă pentru copii             Personajele:           PĂCALĂ {flăcău cu mustaţă; iie şi ilari, cizme negre, cuşma pe-o ureche) STRĂJERUL (moş)           ÎMPĂRATUL ALBASTRU (costume de epocă) FATA ÎMPĂRATULUI           URSUL (cafeniu închis; de două sau de trei ori mai mare decât statura unui om obişnuit)                 Tabloul I           (Peisaj de iarnă un drum înzăpezit într-un sat; ninge Pe toată durata acestui tablou ca şi în tabloul III se vor împrăştia de sus (dintr-un loc nevizihil publicului) confetti albe sau vată (naturală, artificială) etc pentru a da copiilor senzaţia de fulgi de nea, care le plac atât de mult')           PĂCALĂ: (Vesel, cântând, jucând şi fluierând) "Eu sunt vestitul Păcală           Şi-am pomit hoinar prin lume (Rcfrc           Eu sunt vestitul Păcală           Şi fac isprăvi de renume."           — 5 – (Decorul rulează în spate pe toată perioada cântecului dând impresia că Păcală merge Spre sfârşitul cântecului satul se va pierde în depărtare şi va apare palatul împăratului Albastru, iar la poarta sa un Străjer) (Rilmicitaiea cântecului se schimbă:) "Pe-am rămas singur în stradă Fără nici un căpătâi Umblu-n cizme prin zăpadă Pintene port la călcâi." (Strofa I) (Refren: "Se-mbulzesc copii grămadă Şi sprinţari şi jucăuşi Pe Păcală să-i revadă Iar la Teatrul de păpuşi" (Strofa II)           STRĂJERUL: (Cu voce groasă) Care eşti acolo, la poarta palatului? PĂCALĂ: Orh bitn, venit de peste mări şi ţări. STRĂJERUL: Şi ce cauţi aici'           PĂCALĂ: M-am luat cu drumul, şi-am ajuns prin locurile astea pustii, la vreme de iarnă.           STRĂJERUL: Să n-ai cumva gânduri ascunse, vreo rea intenţie. PĂCALĂ: Nicidecum, străjeriile. Eu cutreier pământul în lung şi-n lat.           Mă cunoaşte toată lumea. STRĂJERUL: Dar cum te cheamă, flăcăule?           PĂCALĂ: Cum să mă cheme altfel decât Păcală. Cred că ai auzit de mine!           STRĂJERUL: Păcală? Ha! Ha' Ha! Păi de ce nu mi-ai spus aşa mai de mult?! Te ştie tot poporul (Către sală) Voi îl cunoaşteţi copii pe           Păcală? SALA: Da sau – Nu sau – Da+Nu           STRĂJERUL: Dacă ¡1 cunoaşteţi, bucuraţi-vă că îi avem din nou în mijlocul nostru           | sau – Nu îl cunoaşteţi? El este prietenul vostru, al tuturora.           — 6-           I. Sau – Celor care nu-l cunosc le spun eu că Păcală este ghiduşul I copiilor.           STRĂJERUL: (Către Păcală) Ţie, Păcală, iţi voi permite să intri la palat, dar te va paşte o mare primejdie. PĂCALĂ: Nu-mi pasă câtuşi de puţin.           STRĂJERUL: împăratul Albastru este tare posomorât că fata sa nu se poate mărita niciodată. PĂCALĂ: O iau eu de nevastă!           STRĂJERUL: Nu ăsta-i baiul. Au vrut mulţi voinici ca tine să-i facă pe plac împăratului AJbastru. Dar toţi au dat greş. PĂCALĂ: O să încerc şi eu, încercarea moarte n-are. STRĂJERUL: Ba tocmai că are! Toţi prinţii şi cavalerii care au peţit-o şi-au dat duhul. Le zac oasele la groapa comună. Nouăzeci şi nouă de Feţi Frumoşi au murit până acum, iar dacă te duci şi tu vei fi al o sută-lea.           PĂCALĂ: Crezi că eu pier aşa aşa uşor? Ai mai văzut drac mort? STRĂJERUL: Păcală, Păcală, să-ţi fie ţărâna uşoară! PĂCALĂ: Fii liniştit Străjeriile, nu-mi duce mie de grijă. Vezi-ţi de treaba dumitale!           STRĂJERUL: Păcală băiatule, îţi vorbesc ca unui copil de-al meu. Eu te-aş povăţui să faci calea întoarsă, deşi împăratul AJbastru mi-a poruncit să nu las nici un flăcău ajuns la însurătoare să plece ît pe meleagurile noastre până nu-şi încearcă puterile la palat; să rupă vraja care a cuprins-o pe fata împăratului şi asta numai dacă reuşeşte să doarmă o noapte în camera Ursuiui şi să se scoale dimineaţa viu şi nevătămat.           PĂCALĂ: Să mă întorc de unde am purces atâta vreme? Nici pomeneală Străjerule. Poate că aici m-a mânat soarta, aici mi-o fi norocul.           STRĂJERUL: Cum doreşti, dar eu am bunătatea să te previn.           PĂCALĂ: Mulţumesc Străjerule, voi fi cu mare atenţie.           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: (/se aude glasul din culise) He, he, dar ce se petrece Ia poarta palatului? (Pauză) Cine ne calcă tărâmurile' (Pauza)           STRĂJERUL: (Şoptit, către Păcală) împăratul Albastru. Am dat de bu-c. (Tare. Că? Tre Î? Mpă? Râtul Albastru) Ia, un. Un nevoiaş? Cere adă? Post.           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Tânăr îi? STRĂJERUL: (Uzitând) Da. Nu. Este. PĂCALĂ: Sunt Păcală, luminate.           Florentin Smarandache t           Păcală ţi Ursul           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Ha! Ha! Zii aşa mă! Păi de când am auzit de tineee, trebuia să fi dat ortul popii de-acum un secol. Dar nu e târziu nici la noapte! (Către Străjer) Deschide-i porţile!           (Străjerii/descuiese aud ză>arc grele fi ruginile. Păcală păşeşte sfios înăuntru. Dintr-odată porţile se-nchij. se trag zăvoarele, soldaţi cu suliţe il ţirinj pe Păcală. Se aud râsetele machiavelice ale lm/>âralului. Zgomote de săbii trase din teacă. Intră în scenă împăratul Albastru ţi Fata împăratului.)           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: (Către Păcală) Ha! Ha! Popularitatea ta o să scadă de-acum. Te vei face de râs în faţa spectatorilor (Arată spre sală).           STRĂJERUL: îndurare, împărate! Păcală ni-i drag nouă la toţi. Îl iubim pentru năzbâtiile sale. Îndurare!           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Aşaaa dar! Un împărat nu trebuie să fie milos cu supuşii săi fiindcă mai târziu i se vor sui în cap. Dar îţi acord o şansă Păcală: dacă reuşeşti să stai la noapte cu Ursul de la palat, atunci îţi voi da în căsătorie pe fata mea şi un sfert din împărăţie.           (Slrăjerul plânge.)           Spune Păcală, primeşti târgul? STRĂJERUL: Ursul acesta nu este un urs obişnuit: uriaş, cât un munte de gros. Împăratul Albastru îl ţine în beciul său ca într-o grotă umedă şi rece. Mănâncă în fiecare noapte câte un om.           (Fata împăratului suspină.)           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Străjeruie, condu-l pe aceste flăcău "neînfricat" în grota Ursului. Şi nu uita, mâine cât mai de dimineaţă să-i dai oasele afară, să nu se strice aerul de la palat.           FATA ÎMPĂRATULUI: Tată, fie-ţi milă, e un voinic fără pereche, cum n-am mai văzut altul până la el.           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: întâi să-şi dovedească curajul de care este în stare. Nu-mi las eu fata pe seama oricui.           PĂCALĂ: împărate, aş avea o rugăminte.           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: S-o auzim.           PĂCALĂ: Să-mi împrumutaţi până mâine în zori:           — O traistă cu plăcinte calde şi alta cu aşchii din lemn de brad.           — 9- l-lorenlin Smarantfache           Păcală şi Ursul           — O traistă cu nuci şi un ciocan şi alta cu pietre.           — Iar în a cincea traistă să-mi pui: un brici de bărbierit, o oglindă, săpun şi pămătuf pentru spumă, un băţ, o bardă, nişte scânduri şi cuie.           Să încerc să-i vin de hac Ursului. ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Fie, îndepliniţi-i doleanţele.           (Străjerii! Dispare în culise de unde se întoarce cu cinci irăisli pe care le înmânează lui Păcală.)           — Şi acum duceţi-l unde-i este hărăzit.           {împins cu suliţa de la s/xtte. Păcală este târât în afara. «:<rw/'. (adică în grota Ursului)           Tabloul II.           (Grota Ursului încăpere cam întunecoasă, stalactite, stalagmite Eventual un mic izvoraş Un pat lat pe care doarme un Urs înfiorător de mare, răpănos. Intră Păcală Ursul sforăie îngrozitor)           PĂCALĂ: (Cântând) Scoală-te, scoală-te, puturosule!           URSUL: (Cu lehamite) Nu mă scol, nu mă scol, că mi-e somn de mor!           (Păcală trânteşte trăişlile puternic de pământ. Ursul tresare dinlr-uii vis adânc, holbează ochii înroşiţi.) (Către Păcală. Încercând să-l sperie) Mooor! Mooor! (Amăninţănd cu labele) Mooor! (Păcală rămâne impasibil). Păi nu te sperii? Toţi ceilalţi de cum mă vedeau leşinau "vitejeşte"!           PĂCALĂ: Nu. Am uitat să mă sperii!           URSUL: Te rog să te sperii, că se supără împăratul.           PĂCALĂ: Când te-am văzut aşa gros şi mătăhălos, mi-a pierit frica.           URSUL: Zău?           PĂCALĂ: Nu te mai mira fără rost. Ridică-te în două picioare când îţi intră un musafir în casă URSUL: (Întinzându-sc leneş) Mooor! Mooor! Cine se încumetă să mă oblige?           — 10-           Florentin Smarandache           Păcală şi Ursul           PĂCALĂ Politeţea te obligă! Vrei să arăţi că eşti trăit pe sub pământ-' Bunele moravuri te învaţă să fii cuviincios, respectuos Ţaţă de un om străin.           URSUL: (Acelaşi joc cu labele) Mooor! Mooor! Mooor!           PĂCALĂ: Dar, stai cuminte! La spune, nu ţi-a fost ruşine să creşti de-a valma, fără socoteală, pe cine mai vezi ca tine? URSUL: Mie, ruşine? Ce părere ai?! Hai să ne luăm la întrecere, să vedem care biruie!           PĂCALĂ: Desigur, bună idee, să ne luăm la luptă ca să devenim "prieteni".           URSUL: Să ne batem în săbii, în suliţe sau la trântă?           PĂCALĂ: Nu-mi trebuie. Nu vreau vărsare de sânge, fie el şt de urs. Cu sabia poate orice netot să biruie. Ne vom duela în cuvinte. Să vedem care este mai isteţ la minte. (Pauză).           Dar deşteaptă-te trântore! Ce, te culci odată cu găinile? Urs eşti tu sau papiţoi?           (Ursul priveşte perplex la această fiinţă minusculă care i se răsteşte) URSUL: (Ironic) Cu cine am onoarea?           PĂCALĂ: (Râde mai întâi) Cine sunt eu?! Numai un neisprăvit ca tine poate să nu ştie. Să vedem dacă ghiceşti? URSUL: Oi fi vreun prinţ care peţeşte Fata împăratului? PĂCALĂ: Prinţ cu traistă la el? (Râde cu poftă). Fata împăratului?           (Ursul se ridică în două labe şi fiare ca un bolid gala să se prăvale.)           URSUL: Şi-o să-ţi fac de petrecanie. Mooor!           PĂCALĂ: (înfricoşat, privind la Urs de jos în sus, dar vorbindu-i în contra sens) Mă Ursuleţule, mă, vino-ţi în fire! Mai întâi de toate, când vorbeşti cu mine să stai jos, ca să nu oboseşti.           (Ursul se reaşează pe [>al nemaipărând uriaş. Păcală răsuflă mai uşurat. SfKtimapare să-i fi trecut.)           Eu sunt constipat şi n-o să-ţi priesc la stomac. Uite (Arată spre trâtşti), îţi propun să guşti mai degrabă nişte plăcinte cu miere Tu te omori după miere, suferi înţepăturile unui roi întreg de albine care te prind la stup.           URSUL: (Ungdndu-se pe bol) Ohooo, ce mi-ar place!           — 12-           Florentin Smarandache           Păcală şi Ursul           PĂCALA: (Către sală. Făcând semne să n-audă Ursul.) îi dau o traistă cu aşchii. (AfHtrte-u).           (li aruncă o aşchie grmsă şi lare Jiu traista cu aşchii. Ursului, iar fKiitru el ia o plăcintă moale, din traista cu plăcinte. Ursul dă să roadă "plăcinta" dar nu ptxile. se văicăreşte, se forţează.)           Nu eşti în stare să mănânci ni#e plăcinte? Şi mai îndrăzneşti să te iei la întrecere cu mine!           (I Ir sul compromis. Înghite cu chiu cu vai toate aşchiile, după care începe să se jeluiască ţinându-se cu labele de burtă:)           URSUL: Mă doare burta Au! Mă doare burta. PĂCALĂ: Ce-ai, eşti bolnav? Din nişte plăcinte? URSUL: (Vrânds-ascundă durerea) A, huuu! N-am nimic. PĂCALĂ: înseamnă că nuci n-o să poţi mânca, niciuna! URSUL: Toată traista cu nuci pe care o ai n-o să-mi ajungă nici pe-o măsea.           PĂCALĂ: Mai mult lauda ce e de tine! Pariezi că nici nu poţi să le spargi! (Către sală în aşa fel încât să nu-l audă Ursul) O să-i dau traista cu pietre, să-şi rupă dinţii în ele. (Aparte-u).           (Păcală li remite traista res/>ectivă.)           URSUL: O să sparg nucile în dinţi, nu ca tine cu ciocanul.           (Păcală sparge nucile cu ciocanul.)           PĂCALĂ: Daaa? N-ai decât, dacă te crezi forjos!           (Ursul se străduieşte din răsputeri să s/xirgă "nucile", până când îşi rupe toţi dinţii şi-i scuipă afară ca nişte mărgele).           URSUL: Naa, c-am rămas fără un dinte în gură!           PĂCALĂ: (Râzând) Mai înainte ziceai că toate nucile mele nu-ţi ajung nici pe-o măsea, dar văd că s-antâmplat invers: toate măselele şi toţi dinţii tăi nu ţi-au ajuns nici pentru o singură nucă! Nu eşti bun de nimic. Dacă trăiai în pădure, ca toţi urşii, mureai de foame. Noroc cu împăratul Albastru care se milostiveşte de tine şi-ţi aruncă nişte resturi ca la câine.           — 13-           Florentin SmaranJache           Păcală şi Ursul           URSUL: Mă jigneşti? Cutezi să mă jigneşti?           PĂCALĂ: Nu te precipita, acum fără dinţi nu mai faci doi bani.           {Păcală scoale din altă traistă: o oglindă, un pămăluf un brici, săpun, fixează oglinda într-un cui în perele şi ince/Ksă se radă calm)           URSUL: Ce faci acolo?           PĂCALĂ: Mă^fac frumos, nelăţos ca tine. Fata împăratului s-ar înspăimânta dacă te-ar vedea cât eşti de urât!           URSUL: Fata împăratului mi-e tare dragă! Din gelozie t-am ucis pe toţi peţitorii ei, de aceea te voi ucide şi pe tine.           PĂCALĂ: (Impasibil) Mie nu-mi place de Fata împăratului Albastru şi nici nu vreau să mă însor cu ea: e prea scofâlcită şi răzgâiată. Am venit aici să te învăţ pe line cum s-o cucereşti, cum să te porţi, să te laşi de năravuri. (/j/re timp s-a terminat de ras. Ii arată obrazul.) Vezi ce chipeş m-am făcut?           URSUL: (Admirativ) Bărbiereşte-mă şi pe mine.           PĂCALĂ: înduri tu atâta?           URSUL: Cu dragă inimă, ca Fata împăratului să se îndrăgostească de mine.           PĂCALĂ: Bineee! Dar să nu" te superi. Ai laţele pe tine de-un cot, şi-o să-mi vină greu să te bărbieresc. URSUL: Hai, încearcă. PĂCALĂ: Ţine-te tare.           (Aranjează două scânduri pe "podea". Înlinde-te colea. Cu alte scânduri mai scurte prinde în cuie labele din fală şi pe cele din sfxile. Ale Ursului, două câte două.)           URSUL: Dar ce-mi faci?           PĂCALĂ: Ca la operaţie, trebuie să stai nemişcat.           URSUL: La operaţie, doctorul te-amoarte, ca să nu simţi durerea.           PĂCALĂ: N-ai nici o grijă! M-am preocupat de toate.           (loamă a/) ă [K urs. A/xji il face cu săpunul numai sfmmă. Ia bâta şi începe să-i bală blana de sar numai clăbuci)           URSUL: Aoleu! Ce mai e şi asta! Aoleu!           PĂCALĂ: Trebuie să ai răbdare să scărmănăm blana, prea e îmbâcsită şi jegoasă           URSUL: Dar observ că dai cu bâta-n mine!           — 14- i'larenttn Smarandache           Păcală şi Ursul           PĂCALĂ: Nu dau în tine, dau în blana ta ca s-o înmoi, să se ia părul Tu n-ai văzut că toţi oamenii îşi săpunesc bine faţa înainte de a se rade9 URSUL: (Cu jumătate de gură) Ba da.           (Păcală scoale o bardă mare şi se apucă să smulgă periu/e pe urs.)           Au! Au! Moor! Moor! PĂCALĂ: Te rog să nu faci gălăgie că scoli vecinii. Aude împăratul Albastru.           (Ursul se lănguie înfundat, se zvârcoleşte. După un timp:)           Am obosit. Cu siguranţă că nu te-ai bărbierit în viaţa ta! Ai stat bărbos de când te-a născut maică-ta.           (Păcală desface scândurile în care erau prinse labele ursului, care abia mai respiră.) la acum batista asta. (/întinde o batistă) şi apără-mă de muşte! Că am trudit destul pentru tine. Vreau să mă odihnesc până dimineaţă în patul tău şi să nu mă deranjeze nimeni.           (Păcală se lungeşte şi adoarme, sforăind uşor. Ursul arată zgămhoil. Prăpădit ca vai de el. Abia meiiţinându-se pe picioare. Lumina din grotă se intensifică. Apar zorile. H dis-de-dimineaţă. Ursul cu batista il apără de muşte pe Păcală. De afară se aude glasul răguşit al împăratul Albastru şi bocetul Petei.)           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Străjeriile, dă oasele lui Păcală afară, că se împute aerul! STRĂJERUL: Numaidecât, împărate (Frecându-se la ochi buimac de somn străjerul pătrunde în grotă scârţâind prelung uşa.)           URSUL: (Cu degetul la bat. Repezit) Ssst! Linişte, că doarme domnul dumnealui! (Arătândspre Păcală) (Străjerul surprins de halul în care a ajuns Ursul se împiedică de stalagmite şt cade.)