Povesti pentru pitici de citit latimp

O poveste despre dragostea maternă şi captivitate. Descrierea cartii pe scurt: Pentru Jack, un băieţel în vârstă de cinci ani, Camera înseamnă lumea. Acolo s-a născut şi a crescut; împreună cu mama lui, acolo se joacă, citeşte şi învaţă lucruri despre viaţă. Noaptea, mama îl închide cu grijă în dulap, unde trebuie să doarmă când vine Batrânul Nick în vizită. Pentru Jack, Camera înseamnă acasă, dar pentru mama lui e închisoarea în care Batrânul Nick a ţinut-o captivă timp de şapte ani. Prin determinare, ingeniozitate şi o dragoste uriaşă, mama a creat o viaţă pentru Jack. Dar ştie că nu e de ajuns... nici pentru Jack, nici pentru ea însăşi. Aşa că pune la cale un plan de evadare, crezând în curajul fiului ei şi în noroc. Însă nu înţelege cât de puţin pregătită este în realitate pentru ca planul să reuşească.             Cadouri Astăzi am cinci ani. Aseară, când m-am dus la culcare în Dulap, aveam patru, dar când m-am trezit în Pat, în întuneric, trecusem la cinci. Abracadabra! Înainte am avut trei, și mai înainte, doi, unu și zero. — Am avut și minus ani? — Hm? Mami se întinde. — Sus în Rai. Am avut minus unu, minus doi, minus trei… — Nu, numărătoarea a început numai după ce-ai apărut tu la orizont. — Prin Fereastră, îmi aduc aminte. Erai tristă până să apar eu în burtica ta. — Ai nimerit-o. Mami se apleacă să aprindă Lampa, care pac, luminează totul în jur. Închid ochii la țanc, apoi deschid o ușiță, pe urmă cealaltă. — Am plâns până n-am mai avut lacrimi, îmi spune. Stăteam aici întinsă și număram secundele. — Câte secunde? o întreb. — Milioane și milioane. — Nu, vreau să știu exact. — Am pierdut șirul, spune. — Apoi te-ai gândit și te-ai gândit la oul tău până te-ai umflat. Mami zâmbește. — Simțeam cum loveai. — Ce loveam? — Pe mine, bineînțeles, îmi spune. De fiecare dată râd la partea asta. Pe dinăuntru, bum bum. Își ridică tricoul de dormit și își face burtica să tresară. — Mă gândeam, Jack e pe drum. Și într-o zi dis-de-dimineață, te-ai rostogolit pe covor cu ochii larg deschiși. Mă uit în jos la Covor, care are roșu și maro și negru încolăcite în model. Se vede pata pe care am făcut-o din greșeală când mă nășteam. — Ai tăiat cordonul și eu am fost liber, îi spun. Și pe urmă m-am transformat într-un băiețel. — De fapt, erai deja un băiețel. Mami se dă jos din Pat și se duce la Termostat să încălzească aerul. Nu cred că a venit aseară după nouă, dacă vine, aerul e întotdeauna altfel. Nu întreb, pentru că lui Mami nu-i place să vorbească despre el. — Ia spune-mi, Domnule Cinci, îți vrei cadoul acum sau după micul dejun? — Ce e, ce e? — Știu că ești nerăbdător, îmi spune, dar amintește-ți să nu-ți rozi unghiile, îți faci o gaură și-ți intră microbi în ea. — Care or să mă facă bolnav ca atunci când aveam trei ani și vomam și aveam diaree? — Chiar mai rău de-atât, îmi spune Mami, de la microbi poți să mori. — Și să mă duc înapoi în Rai mai devreme? — În continuare le rozi. Îmi dă mâna deoparte. — Scuze. Mă așez pe mâna rea. — Mai spune-mi Domnule Cinci. — Așadar, Domnule Cinci, spune, cadoul acum sau mai târziu? Sar pe Balansoar ca să mă uit la Ceas, el spune 07:14. Pot să mă dau cu placa pe Balansoar fără să mă țin de el, pe urmă hop înapoi pe Plapumă și mă dau cu placa acolo. — Sau acum, sau mai târziu. Oricum, o să fie distractiv. Vrei să aleg eu pentru tine? — Nu. Acum am cinci ani, trebuie să aleg. Degetul e iar în gură, îl bag sub braț și-l blochez acolo. — Aleg… acum. Mami scoate ceva de sub pernă, cred că s-a ascuns acolo toată noaptea, a fost invizibil. E un sul de hârtie, cu o fundă mov de la cele o mie de bomboane de ciocolată pe care le-am primit când a avut loc Crăciunul. — Deschide-l, îmi spune. Cu grijă. Mă prind cum trebuie să desfac nodul, hârtia se face dreaptă, e un desen cu creionul, fără culori. Nu știu despre ce e, pe urmă îl întorc. — Sunt eu! Așa ca în Oglindă, dar e mai mult din mine, capul și mâna și umărul în tricoul de dormit. — De ce am ochii închiși? — Dormeai, spune Mami. — Cum ai făcut un desen dacă dormeai? — Nu, eu eram trează. Ieri-dimineață și alaltăieri și mai înainte, am aprins lampa și te-am desenat. Mami nu mai zâmbește. — Ce e, Jack, nu-ți place? — Nu – dacă tu ești trează când eu nu sunt. — Păi, nu te puteam desena când erai treaz, nu? N-ar mai fi fost o surpriză. Așteaptă. — Credeam că-ți plac surprizele. — Prefer o surpriză și să știu și eu. Mami pare să râdă. Mă urc pe Balansoar ca să iau o piuneză din Trusa de pe Raft, minus unu înseamnă că au mai rămas zero din cele cinci. Erau șase, dar una a dispărut. Una ține Marile capodopere ale artei occidentale. Volumul 3: Fecioara cu Pruncul cu Sf. Ana și Ioan Botezătorul, în spatele Balansoarului, și una ține Marile capodopere ale artei occidentale. Volumul 8: Impresie: Răsărit de soare lângă Baie, și alta ține caracatița albastră, și alta poza cu calul nebun pe care scrie Marile capodopere ale artei occidentale. Volumul 11: Guernica. Capodoperele au venit cu fulgii de ovăz, dar caracatița am făcut-o eu, e cel mai bun desen al meu din martie, dar s-a încrețit puțin de la aburii din Baie. Prind desenul surpriză al lui Mami fix în mijlocul plăcii de plută de deasupra lui Pat. Mami dă din cap. — Nu acolo. Nu vrea să-l vadă Bătrânul Nick. — Poate înăuntru în Dulap? întreb eu. — Bună idee. Dulapul e din lemn, așa că trebuie să împing piuneza o grămadă. Îi închid ușile, scârțâie tot timpul ca proastele, chiar și după ce punem ulei de porumb pe balamale. Mă uit prin crăpături, dar e prea întuneric. Îl deschid pe Dulap puțin ca să mă uit înăuntru, desenul secret e alb în afară de niște liniuțe gri. Rochia albastră a lui Mami atârnă puțin peste ochiul meu adormit, adică ochiul din desen, dar rochia e aia adevărată, din Dulap. O pot mirosi pe Mami lângă mine, am cel mai bun nas din familie. — Ah, ai uitat să-mi dai când m-am trezit. — E în regulă. Poate putem sări peste asta din când în când, acum că ai împlinit cinci ani? — Nici nu mă gândesc. Așa că ea se întinde pe albul Plăpumii și eu la fel.          

Descriere Familia Darling ducea o viaţă normală şi fericită într-un colţ al Angliei – asta, până la apariţia lui Peter Pan. Peter fugise de acasă, fiindcă nu voia să crească. De atunci, îşi ducea traiul alături de băieţii pierduţi şi de zâne, pe o insulă numită Ţara de Nicăieri. Într-o noapte, Peter Pan şi zâna lui, Tinker Bell, aterizează în dormitorul copiilor Darling pentru a-şi recupera umbra. Băiatul îi convinge pe Wendy şi pe fraţii ei să zboare cu el în Ţara de Nicăieri. Urmaţi-i în uimitoarele lor aventuri! Veţi da peste o bandă de piraţi, peste Hook, căpetenia lor, şi chiar peste un… crocodil uriaş.                         Descarcati povestea ilustrata pdf de la atasamente              

O minunată poveste frumoasă de dragoste între două personaje. Lady, o frumoasă cățelușă cocker spaniel auriu, ajunge într-o parte rău famată a orașului unde îl întâlnește pe Trump, un vagabond metis, care o salvează din ghearele unor câini nemiloși. Cățelușa decide să-și părăsească actuala locuință din cauza unei bone ce trebuia să stea cu copilul familiei cât timp părinții sunt plecați din oraș. Femeia încearcă să pună botniță cățelușei și să o scoată la plimbare. Povestea de dragoste se întretaie cu momente de acțiune și suspans, care dau o savoare deosebită filmului. Un desen animat pentru cei mari și cei mici al celebrei case de producție Disney.                       Descarcati povestea pdf de la atasamente              

 Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele şi limpede cum e cristalul, dar e şi foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulţime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.         Să nu credeţi însă că acolo nu-i decât nisip şi mâl; nu, acolo cresc copaci ciudaţi şi ierburi ciudate, şi tulpinile şi frunzele lor sunt aşa de mlădioase încât se clatină la cea mai mică mişcare a apei, parcă ar fi vii. Toţi peştii, mici şi mari, se strecoară printre ramuri cum se strecoară păsările prin văzduh. În locul unde-i cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean şi ferestrele înalte şi arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperişul e făcut din scoici care se deschid şi se închid după cum se mişcă apa. Şi în fiecare scoică e un mărgăritar de preţ; numai unul şi ar fi destul să împodobească măreţ coroana unui rege.         Împăratul mării era de multă vreme văduv şi casa i-o ţinea mamă-sa, bătrâna. Era o femeie înţeleaptă, dar foarte mândră de neamul ei; purta douăsprezece stridii pe coadă, pe când nobilii aveau numai câte şase. Încolo, era femeia vrednică, mai ales că ţinea foarte mult la nepoatele ei, domniţele mării. Acestea erau şase la număr şi toate frumoase, dar cea mai mică era cea mai frumoasă dintre toate; pielea ei era gingaşă şi moale ca o petală de trandafir, ochii albaştri ca nişte lacuri adânci, dar, ca şi celelalte, nu avea picioare şi trupul în partea de jos avea o coadă de peşte.                   Descarcati poevstea ilustrata de la atasamente                

S-a întâmplat odată ca un Negustor, odi­nioa­ră foarte înstărit, irosindu-și averile, să fie nevoit să se mute într-o mică fermă de la țară, împreună cu cei trei fii și cele trei fiice ale sale. Fetele mai mari fură foarte ne­mul­țu­mite de cele întâmplate, dar mezina, care se numea Fru­moasa, încercă să-și mângâie tatăl și să transforme umi­la lor locuință într-o casă primitoare. Într-o zi însă omul se hotărî să plece într-o călătorie în­depărtată, ca să-și caute norocul, iar fetele veniră să îi ureze drum bun. Surorile mai mari îl rugară să le aducă la în­toarcere niște cadouri scumpe, dar Frumoasa de-abia în­drăz­ni să îi ceară tatălui să îi culeagă un trandafir. La îna­poiere, Negustorul zări niște trandafiri minunați în cur­tea unui castel și, gândindu-se la Frumoasa lui, se opri să cu­leagă câțiva. Dar nu trecu mult și lângă el răsări ca din pă­mânt o Bestie hidoasă. Creatura îl întrebă pe Negustor cum de în­drăz­nește să îi atingă florile. Apoi își puse în gând să-l omoare pe bietul om. Negustorul îi ceru îndurare, spu­nân­du-i că a vrut să culeagă doar un trandafir pentru că fiica lui, Fru­moa­sa, îl rugase să-i aducă o asemenea floare la întoarcerea acasă.                     Descarcati cartea de citit pdf de la atasamente            

A fost odată un om putred de bogat şi omului ăstuia s-a întâmplat să-i cadă nevasta greu bolnavă. Şi când a simţit că i s-apropie sfârşitul, femeia şi-a chemat la căpătâi singurul ei copil, o fetiţă, şi i-a spus: - Draga mamei, orice ţi s-ar întâmpla, cată să fii întotdeauna bună şi cu sufletul neîntinat. Acestea zicând, femeia îşi mai privi o dată copila şi închise ochii pentru vecie. Fetiţa se ducea în fiecare zi la cimitir şi plângea amar la mormântul maică-sii. Când veni iarna, zăpada se aşternu ca o maramă albă peste mormânt, iar în primăvară, când razele soarelui o topiră, omul îşi luă altă nevastă.                 Descarcati povestea pdf gratuit de la atasamente    

Aventurile extraordinare ale unui pui de om in jungla, crescut de o familie de lupi. Haideti sa ii cunoastem si noi pe Bagheera, pantera inteleapta, pe Baloo, ursul cel mare si bun, pe Kaa, pitonul si pe Shere Khan, tigrul cel temut.Mowgli, puiul de om, fura Floarea de Foc si reuseste sa il invinga pe Shere-Khan.                     Cititi si descarcati pdf gratuit de la atasamente                

Trăiau odată, în vremuri uitate, un împărat şi o împărăteasă care nu mai erau demult tineri. Dar cu toate că soarta nu se îndurase să le hărăzească un urmaş, iar ei nu se mai aflau în putere, nu trecea zi lăsată de bunul Dumnezeu în care să nu se tânguie amândoi: „Oh, cât de gol ne e palatul şi ce fericiţi am fi de-am avea şi noi un copil!” Însă pruncul cel râvnit se lăsă aşteptat multă vreme…     Descarcati cartea de povesti gratuit de la atasamente                                  

CRÂNCU, VÂNĂTORUL CODRULUI                 Zice c-a fost odata un om si, cand era sa moara, chema pe cei trei fii ai sai la pat si le zise: — Dragii mei copii, daca  voi muri eu, voi sa-mi faceti la mormant un  foc din  nouazeci si noua de cara  de lemne  si nouazeci si noua cara  de paie. Si dupa ce-a murit  batranul, au adunat nouazeci si noua cara de paie si nouazeci si nou a cara  de lemne. Intr-o zi pe-nserat e erau toate aci, dar cand dau sa le-aprinda — pace! lemnele erau jilave, iasca n-aveau sa  scapere,  iar  la casele  din  apropiere nu  vedeau  nici fum, necum foc. Se uitara feciorii in toate  partile, doar  vor vedea  undeva o zare de foc, dar nicaeri nu vad,  numa  intr-un varf de munte. - Ei — zise cel mai mic — voi stati  aci, ca  eu merg  dupa foc  colo-n munte, unde se vede zarea. Feciorul acesta  era Crancu, vanatorul codrului. Si porneste si merge,  si merge,  pana  se-ntalneste cu Decusara. — Buna  seara, vere, zise Crancu. — Buna  sa-ti  fie inima,  raspunse Decusara. Dar de unde  si pana unde? — Vin de la mormantul tatii  — raspunse Crancu — si merg  in munte, ca vazui  o zare de foc, sa cer de acolo oleaca de foc saprind la mormantul tatii. — Si cand vrei sa aprinzi  focul la mormantul tatane-tau? intreba Decusara. — Chiar astazi, raspunse Crancu. — Ca azi nu poti! — De ce? — Ca eu sunt Decusara. — Asa? Atunci stai  numai  locului.  Si se puse  Crancu si lega  pe Decusara cu mainile-n spate si apoi cu spatele de un lemn. Aici sami stai pana te voi dezlega  eu! Apoi Crancu merse mai departe. Se duse, se tot duse pan a sentalni cu Miezdenoapte. Cu acesta facu chiar ca si cu Decusara, apoi mergand mai departe, ajunse la Decatraziua, adica  se intalnira. Cu acesta  facu ca si cu cei doi, apoi merse pana langa foc. Acolo erau sapte uriasi si dormeau in jurul focului, s-o caldare mare plina  cu apa era la foc. El lua  un taciune de foc si da sa plece, dar iara  i se pare c-ar fi pacat sa faca  pomenire dupa tatal sau  cu foc de furat,  deci merge  indarat si zice catre uriasi: — N-ati face bine sa-mi imprumutati o scanteie de foc? — Ba, bucuros,  daca  vei ridica caldarea aceasta  de pe foc s-o vei pune iar la locul ei. Si lua  feciorul caldarea deoparte si o puse iara  la foc. Acum zisera  uriasii: — Noi iti dam  foc, daca  vei fura fetele lui Verde imparat pe seama noastra, ca noi am cercat,  dar numai  in zadar. — Haideti cu mine, zise feciorul. Si mersera toti pana la curtile lui Verde imparat, apoi el zise catre urias: — Numai pe horn putem  scoate fetele, drept aceea eu merg inainte si voi cate  unul dupa mine. Si intra Crancu inainte prin horn la vale, iar dup a el un urias. Atunci Crancu-i taie  capul  de-i  cazu  capul  pe  horn  la vale,  iar trupul  pe coperisul curtilor  in jos. Tot asa facu cu toti sapte uriasi, apoi intra in chilii la fete si le saruta pe toate-n obraz,  cum erau adormite, iar de la cea mai mica lua  si inelul. Dupa  aceea  se duse  la foc si  lua  un  taciune , apoi  merse  pe  la Decatraziu a si-l dezlega , de acolo pe la Miez-de-noapte si pe la Decusara si, si pe ei i-a dezlegat, apoi  a mers  la fratii  lui, colo la mormantul tatalui sau  si facura focul cel mare care si arse dupa pofta lui. Vai, ca mult ai sezut, zisera  fratii lui. — Mult si nici prea,  ca  voi de mergeati, cine stie, poate  ca  nici acum nu mai erati aici. Ei avura trei surori,  fete mari da maritat si le dadura dupa cine le ceru mai intai;  pe cea mai mare dupa un vultur,  pe cea mijlocie dupa un harau (uliu) si pe a treia  dupa un lup. Dar aceste trei dobitoace erau nazdravane. Imparatul Verde, la care omorase feciorul uriasii, dupa ce le vazu dimineata capetele  inauntru , iar trupurile cat de bivol afara , de bucurie porunci  ca in imparatia lui sa fie toate  carciumile in cinste, tot omul care-si va spune povestea sa manance si sa bea fara plata. Carciumile erau  toate  pline de oameni,  unii beau  vin, altii vinars si mancau la mancari scumpe si-si povesteau pataniile. Crancu, vanatorul codrului, inca  merse-ntr-o carciuma si manca si  bau , apoi  le spuse  toat a povestea , cata  v-o spusei  si  eu  dumneavoastra. Cand  povestea  Crancu despre  umblarile lui pe la curtile  lui Verde imparat, fratii il trageau de suman  sa nu minta asa tare, iar el le zise: — Cand  am omorat pe cei sapte zmei,  am luat  inelul  de la fata cea mai mica a imparatului. Iaca-l pe degetul  cel mic. Iar carciumarul a trimis  carte  la imparatul, cum  ca  un fecior cu numele  Crancu se lauda ca  el ar fi omorat pe zmei  si ca  ar fi luat chiar  si inelul  celei mai mici dintre  fetele  imparatului. Si imparatul trimise  numaidecat porunci  mari  imparatesti , ca adica Cranc u sa mearga la el si sa  spuna intamplarea din fir in par, cum si ce fel s-a intamplat cu uriasii? Si merse  Crancu la Verde imparat impreuna cu fratii lui si spuse imparatului din fir in par  toata intamplarea. Atunci imparatul zise: — Voi trei voinici care ati implinit cea din urma pofta a batranului vostru tata, voi santeti vrednici sa luati fetele mele de muieri. Si se insurara feciorii toti trei, si luara trei surori,  pe fetele impa- ratului , iar  Crancu chiar  pe  fata  cea  mai  mica, care  era  cea  mai frumoasa. Mergand astfel catre casa,  cei doi frati cu muierile  lor mai inainte, iar Crancu mai indepartat cu muierea sa, iata le iese-n cale jupanul Pogan, un zmeu cu mult mai mare decat un om pamantean , si rapeste, adica  fura  muierea lui Crancu si pe el il omoara. Cata vreme va fi stat el acolo mort, nu se stie, destul ca-ntr-un tarziu vine pe-acolo cumnatul sau,  care tinea pe sora lui cea mai mare,  Vulturul, si cum vine, pe loc il cunoaste si aduce  apa  vie de-l invie si apa tare de-l intareste, baga in el puterea de la trei bivoli, apoi zboara de la cumnatul sau. Cei doi frati nu stiau nimic de necazul lui, ca erau mult mai inainte. Deci el se lua,  merse si merse multa lume imparatie, ca Dumnezeu sa ne tie, merse pan a dete de o casut a mica in mijlocul unei paduri . Acolo sedea sora-sa cea mai mare,  care era maritata dupa Vultur. — Buna ziua, sora! — Sanatate buna, frate, dar ce cauti pe-aici, ca pe aici om pamantean n-am vazut de cand sunt aici?! — Oh, sora  draga, nu  umblu  de gras  si de buiac, ci de necaz. Iata, jupanul Pogan  imi fura  nevasta vazand cu ochii, nu ma  stii tu indrepta unde sade? — Nu stiu eu, dar stai pana vine barbatu-meu acasa, ca tot de la o fantana cara  apa  cu Poganul si tot cam intr-o  vreme;  el te  va sti indrepta. Nici n-avu s-astepte  mult.  Veni Vulturul  de  la fantan a cu doua fedelese mari pline de apa, iar cand a fost in tinda, se facu  un fecior zdravan si frumos,  sa te fi tot uitat  la el. — Buna ziua, cumnate! — Fii sanatos, cumnate! Ce vanturi te  poarta pe-aici,  prin tara noastra? — Oh, cumnate, mi s-a intamplat o paguba foarte mare. Mergand cu nevasta  de mana de la socri, mi-a iesit jupanul Pogan in cale si mi-a furat-o ziua la amiazi;  acum am venit sa ma indrepti  unde sade, sa-mi iau nevasta  de la el. — Bucuros, cumnate , bucuros iti ara t unde sade, dar nici n-ai lipsa sa  mergi  pana la el, ca  pare-mi-se  o vazui  venind  la fantana dupa apa; hai sa ti-o arat. Si merse Crancu cu cumnatul sau  pana aproape de fantana , unde in adevar intalnira nevasta, si-o duse Crancu cu sine catre casa. Dar jupanu l Pogan avea un cal nazdrava n care ii da de stire cand i se intampl a ceva dauna . Asa fu si atunci: calul incepu a ranchez a de gandeai ca lupii il mancau . Si iese jupanu l Pogan din curti si merge la grajd: — Dar ce cainii  sa te manance iti este? Nu mai poti de foame, ori te coace setea,  ori ce te-a apucat? — Nu ma  sudui,  stapane, zice calul,  ca  eu nu  sunt  de vina; nu ranchez nici de foame, nici de sete, dar Crancu, vanatorul codrilor,  a prins pe stapana si merge cu ea. — Cum dracu? — Asa cum iti spusei, stapane! — Putem  sta  pana voi manca un  tipa u de paine si voi bea  un cop  de vin si voi dormi un somn? — Putem si mai mult! Si se puse jupanul Pogan si se ospat a bine, manc a si bau boiereste, apoi dormi  una popeste si numai  dupa aceea  incaleca calul si merse dupa Crancu, vanatorul codrilor;  dar in cateva minute si fu ajuns  si omorat, iar muierea i-o lua  din nou. Dumneze u stie cat a vreme  o fi stat  el  mort.  Destul  ca  odata nimereste  pe-acolo  cumnatul sau  Haraul si-l cunoaste;  si  daca-l cunoaste  se pleaca la el cu apa  vie si cu apa  tare.  Din apa cea vie toarn a cativa picuri si-l invie, iar cu apa cea tare-l intareste,  ii da putere cata au sase bivoli, apoi zboara de acolo. Dupa  aceea  ce scoala  Crancu, vanatorul codrilor,  frecandu-se la ochi, si vede ca iar e fara nevasta. - Du-te, Crancule, iar in lume dupa ea. Mergand asa, nimereste  la o casuta la poalele  unui  munte; era numai  aceea singura, iar inauntru afla pe sora sa cea mijlocie, ce era maritata dupa Harau. — Buna ziua, sora! — Sa  fii sanatos, frate!  dar  ce cauti  pe aici, pe unde  numai eu sunt om pamantean? — Oh, draga mea sora,  dar uita-t e cum am pati t cu jupanu l Pogan, ca-mi fura  nevasta  ziua la amiazi, iar pe mine ma lasa dormind . Acum as merge la el, dar nu stiu unde  sade, sa merg sa mi-o iau si sa o duc acasa. De aceea venii sa te-ntreb pe tine nu cumva stii tu unde sade? — Nu zau eu, frate, dar a stai pan a vine cumnatu l tau de la fantana, ca-i dus dupa apa  si-ndata vine; el poate  ca te va sti indrepta. Nici nu trecu mult si numai  vazura Haraul (uliul)  venind  cu doua fedelese pline de apa, iar cand fu dinaintea casei se facu  un drag de fecior, de-ti era mai mare dragul  de el. — Buna vremea,  cumnate. — Buna sa-ti fie inima; da, cum mai traiesti? — Bine, dar pe tine ce vremi grele te poarta pe aici? — Oh, Doamne, cumnate , am dat de un necaz. Mergan d cu nevasta de la socri catre casa,  imi iesi-n cale jupanul Pogan si-mi lua nevasta, iar pe mine ma adormi . Odata am scos-o de la el cu ajutorul cumnatu- meu Vultur, dar acum mergand cu ea catre casa,  el iar m-a adormit si mi-a luat muierea si-a dus-o cu el; acum o tot caut,  dar in zadar,  nu stiu in ce parte  sade, de aceea  venii pana la tine sa te rog de cumva stii unde sade, sa-mi spui sa merg dupa ea. — Nu trebui e sa  mergi  chiar  pana la curtile  lui, ca  pare-mi-se  o vazui mergan d dupa apa. Vino sa ti-o arat , apoi grija ta e cum vei merge. Asa si fu: nevasta  era la fantana si-o lua Crancu , vanatorul codrilor, si du-te! Dar calul iar spune lui jupa n Pogan ca-i fuge nevasta  si cela-i zise: — Pot manca doua paini  si bea  doua copuri  de vin si dormi ca doua ceasuri? — Poti, zise calul. Si manca jupanul Pogan  doua paini  si bau  doua copuri  de vin si dormi  ca doua ceasuri,  apoi incaleca si intr-o minuta il ajunge  si pe Crancu il omoara, iar cu nevasta  pleaca spre curtile lui. Dumnezeu stie cat  a zacut el acolo in drum,  destul  ca  odata nimereste pe-acolo  un lup. Era chiar  cumnatul sau  care tinea  pe sora cea mai mica.  Si se uita  Lupul bine la el si zise: — O, Doamne, acesta e cumnatul meu Crancu , vanatorul codrilor; l-a omorat hotul de capcan, jupanul Pogan! O sa-l inviu, sarmanul!       Apoi se lua  Lupul si aduse  apa  vie si apa  tare; cu apa cea vie mi-l invie, iar cu cea tare mi-l intari ; ii dadu putere  cat a este in noua bivoli. Apoi se duse Lupul. Dupa  aceea se scormoni  si Crancu vanatorul. — Doamne,  dar greu am mai dormit! El credea  ca numai  adormise, apoi se uita  dupa nevasta; adica ea ca pieri in palma!         - Apuca-te, Crancule, iar si-ti cauta nevasta, ori te du acasa fara ea, de rasul  satului!  Si merse  Crancu, si merse,  se duse multa cale si nu dadu nici de o casa,  nici de un dobitoc  baremi.  Intr-un tarziu vede o casa  langa padure; nici sa-i fi dat cat  bine e in lume,  nu i-ar fi parut mai bine  decat cand vazu  casuta aceea,  ca  era  si suparat si obosit, dar era si lipit de foame, si gatase merindea. Adica in casa sedea sora lui cea mai mica,  care era maritata dupa Lup. — Buna ziua, sora  draga! — Sa traiesti cu bine, fratele  meu, dar tu ce cauti aici? — Nu ma  intreba  mult,  sora  draga, ci mai bine pune-mi  ceva de mancare, ca apoi iti spun eu toate,  dar acum nu te vad de foame. Si-i puse sora-sa de manca, apoi incepu: — Sora  draga, am dat  de un mare  necaz:  m-am  insurat  si cand mergea m cu nevasta  la noi acasa , iata-m i iesi in cale jupanul Pogan si ma  adormi, si-mi fura  muierea. Dupa  ce ma  trezii din somn, umblai pan a dadui de  cumnatul Vultur,  acela  iar  mi-o  dete-n maini , dar Poganul  ma  ajunse  pe cale  si ma  adormi  si-mi lua nevasta  a doua oara. Daca ma trezii din somn mi-o mai puse o datan mana cumnatul meu Haraul, dar iar mi-o fura  hotul de Pogan. Acum bine ca dadui de tine, doara stii unde  sade, sa ma  indrepti  la el, sa-mi  iau muierea, ca sa stiu ca chiar capul mi-l pun, tot nu ma las pana n-o aflu la el acasa, ca sunt foarte tare inversunat. — Nu stiu, zau,  dragul  meu  frate,  dar acus trebuie sa  vina  de la fantana Lupul, cumnatul tau, el, de stie, de buna seama te vanvata ce sa faci. Nici nu statura mult si veni lupul de la fantana cu doua fedelese mari de apa , dupa cap. Cand fu dinainte a usii, se facu un fecior frumos, de numai  ca el doara, dar altcum  nu mai puteai  vedea. — Buna ziua, cumnate! — Sa dea Dumnezeu bine. Dar ce vanturi te poarta aici, pe la noi, cumnate? — Bune vanturi si nu prea, ca uite cum si uite cum mi s-a intamplat cu muierea, adica  cu jupanul Pogan;  acum vin la tine sa ma  indrepti baremi  unde  sade, ca — drept  spunandu-ti — eu nu stiu pasi nici un pas in tara voastra, nu cunosc nici un colnic, nici o poteca. — De mers — zise Lupul — n-ar fi mare  lucru,  ca  indata putem merge  chiar la el acasa si sa-i luam chiar si muierea, dar departe tot nu o vei duce. De trei ori ti-a luat pana acum muierea si-n tot randul te-a  si omorat; noi te-am  inviat,  cumnatii tai,  si te-am  mai intarit; intai te invie Vulturul, dup a aceea Haraul si-acum eu. Tu ar trebui sati insemni (castigi cu orice pret)  un cal mai nazdravan decat al lui jupan Pogan, apoi  sa furi muierea si s-o pui pe cal langa tine,  ca jupanul Pogan sa nu te ajunga cu calul lui. — De unde sa-mi insemn eu cal mai nazdravan ca al lui? — Hm! De unde?  In fundul  iadului  se afla  o baba ce se cheama Vajbaba, aceea are caii cei mai nazdravani. Mergi si slujeste la ea un an (pe acolo e anul numai de trei zile) si capeti un cal. Tu-ti vei alege calul care-l vei vedea mai rau, numai  cu pielea pe oase, apoi sa vii cu el incoace. Cand  te va ajunge vreun necaz, gandeste-t e numai la unul din cumnatii tai. Se puse bietul Crancu pe cale si nu se opri pana la fundul  iadului, la Vajbaba,  unde ajunse chiar cu seara o data. — Buna seara,  matusa! — Sa traiesti,  voinice! Dar de unde si pana unde? — De departe, matusa, chiar  din lumea  alba, sunt  un biet fecior sarac, am venit doara ma vei baga  sluga  pe un an. — Ca te bag — zise ea — dar bine sa ai grija,  de nu-mi vei sluji pe placere , vezi parii cei nouazeci si noua ? Toti sunt plini cu capete de om; in parul al sutale a va merge al tau ; de ma vei sluji insa omeneste, atunci iti dau in tot anul cate un cal, care ti-l vei alege tu din stava mea. — Si ce lucru voi avea? intreba feciorul. — Oh — zise baba — ziua vei dormi, iar noapte a vei griji de o iapa ce am; dar sa grijesti, cand va rasari soarele  sa fii aici cu ea, ca eu cu lapte de la iapa aceea-mi  fac cafeiul; iar de nu vei avea grija de ea, de s-ar intampla sa fuga acasa la manz , atunci manzul o suge si eu, neavand cu ce-mi face cafeiul, te voi manc a pe tine, iar capul colo ti-l voi pune lang a cele nouazeci si nou a si se implineste suta. Pricepusi? — Pricepui. — Si te legi? — Ma leg! — Te mai intreb o data: din bunavoie te bagi la mine sluga  si vei face tot ce zic? — Din bunavoie ma bag sluga  si voi face tot ce zici. Bine. Invoirea fu facuta . Baba intr a in casuta , unde avea o fata , si-i zice: — Baga bine de seama, sa poti scapa, ca de nu, mane mancam pe dracul,  vezi ca suntem hamesit e de foame si nu capata m un om plinut. Acesta ar fi numai  bun. — Lasa numai  pe mine — zise fata — bine ca l-au adus pacatele lui aci, ca o sa traim o tara si bine cu carnea  lui. Si se dete peste cap si se facu iapa. Indata  ce insera, se sui Crancu, vanatorul codrilor,  pe ea, si hi, la camp!  El nu se cobori de pe ea cat fu noptit a de mare. Dar catr e ziua-l prinse un somn greu si adormi; atunci  iapa-l puse frumusel calare pe un musuroi si se cam mai duse. Cand  se destepta, se mai facea  ziua.  Si incepe  a plange: «Vai de mine, ca-mi pune baba capul in par!» — Nu te teme — zice un Harau mare,  era cumnatul sau,  — nu te teme;  iapa  ta  nu  e iapa, e zmeoaica, fata  babei,  si vrea  sa-ti  puna capul in par, ci nu te teme;  acum s-a facut  o cioara si zboara chiar pe sub nori, ci merg eu dupa ea; cand o vei vedea aproape de tine, tu sa dai cu capastrul in ea si sa zici: «Hi, iapa babei, c-un man z dupa tine!» Si zbura Haraul pana in inaltul cerului  si acolo afla  pe iapa babei in forma  de cioara, si mi ti-o ciocani  si mi ti-o flocai,  de gandeai ca nu-i mai ramane pene, si mi ti-o aduse  in jos. Cand  fu aproape de fecior, el dete  cu capastrul in ea si zise: «Hi, iapa  babei,  c-un manz dupa tine!» Si in clipa aceea se facu (iapa) si merse acasa. — Buna dimineata, matusa; dar pare-ti bine ca-ti aduc iapa? — Pare, ca si cand mi-ai trage  un rug pe spate! Apoi dete  feciorului  demancare si-i spuse  sa  mearga sa  se culce. Si se culca  feciorul  fara pic de grija  si adormi, ca omul  obosit, iar baba lua pe fata  la trei parale  si-o batu , si-o batu pan a toat a o invineti, de ce s-a lasat de-o pascut-o sluga toata noaptea. In desert ii spunea fata tot ce stia, ca ea nu voi sa creada. Dupa  ce insera, merse  iar la camp.  Si nu se cobori de pe spatele iepei toata noptita, dar  colo de catre dimineata in zori de zi, il lovi un somn  nemaipomenit si, cum inchise ochii, indata se trezi calare pe un musuroi, iar iapa, ca-n palma. Incepe a se vaita, incepe a plange, dar iapa nu-i si pace! Atunci ii iese in cale un Vultur mare — era cumnatul sau: — Dar ce te vaieti, cumnate? — Dar cum sa nu ma vaiet, ca uite cum am umblat  si uite cum... — Nu te supara nimic; ea s-a facut  un miel sub o oaie, vezi colo in muntele cela. Eu merg  si iau mielul  de sub oaie si-l aduc  aici langa tine. Cand  il voi slobozi jos, tu sa dai cu capastrul in el si za zici: «Hi, iapa babei, cu doi manzi dupa tine!» In cateva minute era aci Vulturul  c-un miel in gheara si-l slobozi langa Crancu , iar acesta-i dete una cu capastrul si zise: «Hi, iapa babei, cu doi manzi dupa tine!» Si indat a fu facuta iapa  si Crancu , vanatorul codrilor,  se urca  pe ea si hi! acasa. — Buna dimineata , matusa ; dar pare-ti bine ca ti-aduc iapa acasa? — Pare, ca si cand mi-ai trage  un rug pe spate! Dupa  ce manca bine, Crancu se culca si dormi, iar baba se duse la fata  s-o batu, s-o batu de gandeai c-o prapadeste cu bataia. — Dar lasa-ma, mama, ca  miel sub o oaie m-am facut  si sacolo m-a aflat,  dar  la noapte tot  trebuie sa  scap. Vin acasa si ma fac un ghem, tu ma pune sub covata in tinda s-apoi sa sezi pe covata. Seara iar merse Cranc u la iapa. Nici nu trecu bine de miezul noptii si incepe  feciorul  a cucui (motai) si numai  se trezeste  calare pe un musuroi cu capastrul in mana. Suparat, necajit, plangea ca un copil; acum cand isi mai implinise anul, acum sa-si puna capul! Dar atunci  i se ivi Lupul, cumnatul sau,  si-i zise: — Nu te supara nimic,  cumnate; hai  la baba  acasa, ca  iapa  s-a facut  un ghem sub covata-n tinda, iar baba sade calare pe covata. Eu voi intra in staulul oilor si-al caprelor  si mi-oi face ispravil e mele, baba va auzi oile zvarcolindu-se si caprele  zbierand si va iesi sa vada ce e. Atunci tu intra fara frica  in tinda, ia ghemul  de sub covata si mergi cu el in drum  si-l tranteste jos si zi: «Hi, iapa  babei,  cu trei manzi dupa tine!» Asa si facura; mersera la baba acasa. Lupul intra in staul si prinse numai  o capra, dar  aceea  asa larma facu,  incat  trebui  sa iasa  baba pana afara sa vada  ce e. Intr-aceea feciorul se furisa iute in tinda, lua ghemul  de sub covata si fugi cu el in drum,  unde oprindu-se dete  cu el de pamant si zise:  «Hi, iapa  babei,  cu trei manzi dupa tine!»  Si numai  vazu  ca ghemul  se face iapa  si intra in curte: — Buna dimineata, matusa; dar pare-ti bine ca ma vezi? — Dar cum  sa  nu?  Nu se putu  insa  destul  mira  ca  de unde  are iapa,ca ea stia ca-i sub covata. — No, matusa, slujitu-te-am cum se cuvine? — Slujit,  mergi  acum  in grajd  si-ti alege  un cal, care  vei voi, s-apoi te du. Si intra Crancu in grajd  si se uita  peste  toti  caii,  iar  in fundul grajdului era o gloaba de cal rosu, dar numai  pielea pe oase de gras; de-o posta-i vedeai coastele.  Pe acela si-l alese feciorul. In zadar  zicea Vajbaba  ca nici de rusine nu-l lasa  sa plece de la ea cu calul cel mai rau, ca el nu voi sa primeasca (decat) numai  pe acela. — No — zise baba  dupa ce vazu  ca  (nu)  invinge cu el — de-ai ales din  mintea  ta,  buna minte  ai, iar de te-a-nvatat cineva,  ii poti multumi ca bine te-a invatat. Si se lua  Crancu pana iesi de la baba, apoi dupa ce-a ajuns intr-o padure a zis calul: — Stapane, fa un foc mare,  ca sa se adune jar mult, sa ma satur o data, apoi sa vezi ce cal ti-ai ales. Si facu  feciorul un foc mare, mare din vreo treizeci de stejari de cei mari si dupa ce trecu focul tot, apoi vantura spuza  cu palaria de pe jar s-aduse calul aici sa manance; si manca, pana manca tot jarul, apoi se scutura o data de-i sarira toate floacele de pe el si ramase ca uns cu unt de frumos. — Acum sui, domnul meu, pe mine,  si-mi spune:  cum sa te duc ca vantul ori ca gandul? — Sa ma duci ca gandul. Si-ntr-o clipita  au fost la curtile lui jupanul Pogan, ale zmeului. Aici aflara pe nevasta  care chiar venea cu vasele pline de apa, dar nu mai pierdura pic de vreme, ci o puse pe cal si du-te, copile! Armasarul zmeului  din grajd  atunci  rancheza o data, incat toate ferestrele curtilor  se sparsera si iesi zmeul afara mainios sa vaza  ce-i. — Dar  ce caini  ai  iar,  foame  ti-e?  Sete  ti-e?  Stiu  ca  Crancu, vanatorul codrilor,  n-a mai inviat sa vina dupa nevasta. — Ba chiar a inviat s-a dus-o mai inainte. — Ce gandesti:  pot manca trei paini, pot bea trei cupe  de vin si dormi ca trei ceasuri,  apoi sa plec dupa el? — Poti pe dracul,  c-acum  Crancu e calare pe frate-meu cel mai mic care are de trei ori mai mare putere  decat mine. — Sa mergem  dar! Si se luara, ca vantul, tot pe sub nori si-n urma  Crancului, dar nu era modr u de-al ajunge.  Cand  zari  oleaca calul zmeului  pe-al Crancului, zise-n limba lor: — Frate, frate, mai inceata-ti pasii ca, de nu, plesnesc. Iar calul Crancului a zis, vezi bine in limba cailor,  de nici zmeul nu pricepu: — Bucuros  imi mai domolesc  pasii daca  vei arunca  pe zmeul  o data- n sus in slava cerului,  apoi sa faci cu el zup in fundul pamantului, ca nici de nume  sa nu-i auzim.        Si calul zmeului  asa facu:  arunca o data pe zmeu in slava cerului, apoi facu  cu el zup! in fundul  pamantului, de tot mii de bucatele se facu. Acum astepta  calul Cranculu i pa-al zmeului si merser a impreuna pana acasa la fratii Crancului. Aceia erau batrani si plini de copii, dar Crancu, prin  cate  trecuse, si tot era voinic si frumos,  de gandeai ca nici un gand nu l-a mancat in viata. Dar Crancu aci putin  a stat, caci i-a venit  veste  ca  socru-sa u trage  de  moart e si-l cheama sa  ia  el stapanirea . S-a si dus s-a ramas imparat in locul socru-sau s-a stapanit cu dreptate si  cu intelepciune; acum  insa  nu  mai  traieste,  a murit deodata cu dreptatea. Iar eu ma suii pe-un cui    Sa nu v-o mai spui.

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte               A fost odata ca niciodata; ca  de n-ar  fi, nu  s-ar mai povesti; de cand facea  plopsorul  pere  si  rachita micsunele;  de  cand se bateau ursii in coade;  de cand se luau  de gat  lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea  puricele  la un picior cu nouazeci si nou a de oca de fier si s-arunc a in slava cerului de ne aduce a povesti. De cand  se scria  musca pe perete, Mai mincinos cine nu crede.         Au fost odata un imparat mare si o imparateasa, amandoi tineri si frumosi, si voind sa aiba  copii, au facut  de mai multe ori tot ce trebuia sa faca pentru aceasta; au umblat  pe la vraci si filozofi, ca sa caute la stele  si sa  le ghiceasca daca  or sa  faca  copii; dar  in zadar.In sfarsit, auzind  imparatul ca este la un sat, aproape, un unchias dibaci, a trimis sa-l cheme;  dar el raspunse trimisilor ca cine are trebuinta sa  vie la dansul. S-au sculat deci imparatul si imparateasa si, luand cu dansii vreo cativa  boieri mari,  ostasi si slujitori,  s-au dus la unchias acasa. Unchiasul, cum i-a vazut de departe, a iesit sa-i intampine si totodata le-a zis: — Bine ati venit sanatosi; dar ce umbli, imparate, sa afli? Dorinta ce ai o sa-ti aduca intristare. — Eu nu am venit sa te intreb asta — zise imparatul — ci, daca  ai ceva leacuri care sa ne faca sa avem copii, sa-mi dai. — Am, raspunse unchiasul; dar numai  un copil o sa faceti. El o sa fie Fat-Frumos si dragastos, si parte  n-o sa aveti de el. Luand imparatul si imparateasa leacurile, s-au intors veseli la palat, si peste cateva zile imparateas a s-a simtit insarcinata . Toata imparatia si toata curtea,  si toti slujitorii s-au veselit de aceasta intamplare. Mai-nainte insa  de a veni ceasul  nasterii,  copilul  se puse  pe un plans , de n-a putut  nici un vraci sa-l impace. Atunci imparatul a inceput sa-i fagaduiasca toate bunurile din lume, dar nici asa n-a fost cu putinta sa-l faca sa taca. — Taci, dragul  tatei,   zicea imparatul, ca ti-oi da imparatia cutare sau cutare; taci, fiule, ca ti-oi da de sotie pe cutare  sau cutare fata  de imparat si alte multe  d-alde  astea;  in sfarsit, daca  vazu  si vazu  ca nu tace, ii mai zise: taci, fatul meu, ca ti-oi da Tinerete fara batranete si viata  fara  de moarte. Atunci copilul tacu si se nascu; iar slujitorii detera in timpine  si in surle si in toat a imparati a se tinu veselie mare o saptamana intreaga. De ce crestea copilul, d-aceea  se facea  mai istet si mai indraznet. Il detera pe la scoli si filozofi, si toate  invataturile, pe care alti copii le invata  intr-un  an, el le invata  intr-o  luna, astfel  incat  imparatul murea  si invia de bucurie. Toata imparatia se falea  ca  o sa  aiba un imparat intelept  si procopsit ca Solomon  imparat. De la o vreme incoace insa, nu stiu ce avea, ca era tot gales, trist si dus pe ganduri. Iar cand fuse intr-o zi, tocmai cand copilul implinea cincisprezece ani si imparatul se afla  la masa cu toti  boierii  si slujbasii imparatiei si chefuiau, se scula  Fat-Frumos si zise: — Tata,  a venit vremea  sa-mi dai ceea ce mi-ai fagaduit la nastere. Auzind acestea, imparatul s-a intristat foarte si i-a zis: — Dar bine,  fiule,  de  unde  pot  eu  sa-ti  dau  un  astfel  de  lucru nemaiauzit ? Si daca  ti-am fagaduit atunci, a fost numai ca sa te impac. — Daca  tu,  tata, nu  poti  sa-mi  dai,  apoi  sunt  nevoit  sa cutreier toata lumea,  pana voi gasi fagaduinta pentru care m-am nascut. Atunci toti boierii  si imparatul detera in genunchi, cu rugaciune sa nu paraseasca imparatia; fiindca, ziceau boerii: — Tatal  tau de aci inainte  e batran, si o sa  te ridicam pe tine in scaun, si avem sa-ti  aducem cea mai frumoasa imparateasa de sub soare de sotie. Dar  n-a  fost  putinta sa-l  intoarca din  hotararea sa,  ramanand statornic ca o piatra in vorbele  lui; iar tata-sau, daca  vazu  si vazu, ii dete  voie si  puse  la cale  sa-i  gateasca de  drum  merinde si  tot ce-i trebuia. Apoi Fat-Frumos se duse in grajdurile imparatesti, unde  erau  cei mai frumosi armasari din toata imparatia, ca sa-si aleaga unul; dar, cum punea  mana si apuca  pe cate  unul de coada, il trantea, si astfel toti caii cazura. In sfarsit, tocmai cand era sa iasa,  isi mai arunca ochii o data prin grajd si, zarind intr-un  colt un cal rapciugos si bubos,  si slab,  se duse  si la dansul, iar  cand puse mana pe  coada  lui,  el isi intoarse capul si zise: — Ce poruncesti, stapane? Si intepenindu-si  picioarele, ramase drept  ca lumanarea. Atunci Fat-Frumos ii spuse ce avea de gand sa faca,  si calul ii zise: — Ca sa ajungi la dorinta ta, trebuie sa ceri de la tatal tau palosul, sulita, arcul, tolba cu sagetil e si hainele  ce le purta  el cand era flacau; iar pe mine sa ma ingrijesti cu insati mana ta sase saptamani, si orzul sa mi-l dai fiert in lapte. Cerand imparatului lucrurile  ce-l povatuise calul,  el a chemat  pe vataful curtii si i-a dat porunca ca sa-i deschiz a toate tronurile1 cu haine, spre a-si alege fiul sau pe acelea care ii va placea . Fat-Frumos , dupa ce rascoli  trei zile si trei nopti,  gasi  in sfarsit, in fundul  unui tron  vechi, armele  si hainele  tatane-sau de cand era flacau , dar foarte ruginite . Se apuca insusi cu mana lui sa le curete de rugina , si dupa sase saptamaini, izbuti a face sa luceasc a armele  ca oglinda. Totodata, ingriji si de cal, precum  ii zisese el. Destul a munca avu; dar fie, ca izbuti. Cand  auzi calul de la Fat-Frumos ca  hainele  si armele  sunt  bine curatat e si pregatite , o data se scutur a si el, si toate bubele si rapciuga cazura de pe dansul, si ramase intocmai  cum il fatase ma-sa, un cal gras, trupes si cu patru  aripi; vazandu-l Fat-Frumos astfel, ii zise: — De azi in trei zile plecam. — Sa  traiesti,  stapane ; sunt  gata  chiar  azi,  de  poruncesti,  ii raspunse calul. A treia  zi de dimineata, toata curtea  si toata imparatia era plina de jale. Fat-Frumos, imbracat ca un viteaz,cu  palosul in mana, calare pe calul ce-si alesese, isi lua ziua bun a de la imparat , de la imparateasa, de la toti boierii  cei mari si cei mici, de la ostasi, de la toti slujitorii curtii,  care,  cu lacrimi in ochi, il rugau  sa se lase de a face calatoria aceasta, ca nu care cumva  sa  mearga la pieirea capului  sau;  dar  el, dand pinteni  calului,  iesi pe poarta ca vantul, si dupa dansul carele cu merinde, cu bani si vreo doua sute de ostasi, pe care-i oranduise imparatul ca sa-l insoteasca. Dupa ce trecu afara de   imparati a tatalui sau si ajunse in pustietate, Fat-Frumos isi imparti toata avutia pe la ostasi si, luandu-si ziua buna, ii trimise inapoi, oprindu-si pentru dansul merinde numai cat a putut duce  calul.  Si apucand calea  catre rasarit, s-a dus,  s-a dus,  s-a dus, trei zile si trei nopti,  pana ce ajunse  la o campie intinsa, unde  era o multime  de oase de oameni. Stand sa se odihneasca, ii zise calul: — Sa stii, stapane, ca aici suntem pe mosia unei Gheonoaie, care e atat de rea, incat  nimeni  nu calca pe mosia ei, fara sa fie omorat. A fost si ea femeie  ca toate  femeile,  dar  blestemul parintilor, pe care nu-i asculta, ci ii tot necajea , a facut-o  sa fie Gheonoaie ; in clipa aceasta este cu copiii ei, dar maine in padure a ce o vezi, o s-o intalni m venind sa  te prapadeasca; e grozav  de mare;  dara sa  nu te sperii,  ci sa  fii gata cu arcul ca sa o sagetezi , iar palosul si sulita sa le tii la indemana, ca sa te slujesti cu dansele cand va fi de trebuinta. Se detera spre odihna; dar pandea cand unul, cand altul. A doua  zi, can d se  revarsa u zorile,  ei  se  pregateau sa treaca padurea. Fat-Frumos insela  si infrana calul, si chinga  o stranse mai mult  decat alta  data , si  porni,  cand auzi  o ciocanitur a groaznica. Atunci, calul ii zise: — Tine-te, stapane, gata, ca iata  se apropie  Gheonoaia. Si cand venea ea, nene, dobora copacii: asa de iute mergea ; iar calul se urca  ca vantul pana cam deasupr a ei, si Fat-Frumos ii lua un picior cu sageata , si, cand era gata a o lovi cu a doua sageata , strig a ea: — Stai, Fat-Frumos, ca nu-ti fac nimic! Si vazand ca nu o crede, ii dete inscris cu sangele sau. — Sa-ti traiasca calul, Fat-Frumos, ii mai zise ea, ca un nazdravan ce este, caci de nu era el, te mancam fript; acum insa, mai mancat tu pe mine; sa stii ca pan a azi nici un murito r n-a cutezat sa calce hotarele mele pana aicea; cativa  nebuni  care s-au incumes a o face, d-abia au ajuns pana in campia unde ai vazut oasele cele multe. Se dusera acasa la dansa, unde  Cheonoaia ospata pe Fat-Frumos si-l omeni  ca p-un calato r. Dar pe cand se aflau la masa si chefuiau, iara  Gheonoaia gemea de durere , deodata el ii scoase piciorul pe care il pastra in traista, i-l puse la loc si indata se vindeca. Gheonoaia, de bucurie,  tinu  masa trei zile de-a  randul si ruga  pe Fat-Frumos sa-si aleaga de sotie  pe una  din cele trei  fete ce avea, frumoase  ca niste zane; el insa nu voi, ci ii spuse curat  ce cauta; atunci  ea zise: — Cu calul care il ai si cu vitejia ta, crez ca ai sa izbutesti. Dupa  trei zile, se pregatira de drum  si porni.  Merse Fat-Frumos, merse si iar merse cale lunga si mai lunga ; dara cand fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei , dete de o campie frumoasa , pe de o parte cu iarba inflorita , iara  pe de alta  parte  — parlita . Atunci el intreb a pe cal: — De ce este iarba parlita? Si calul ii raspunse: — Aici suntem pe mosia unei scorpii, sora  cu Gheonoaia; de rele ce sunt, nu pot sa traiasca la un loc; blestemul parintilor le-a ajuns, si d-aia s-au facut  lighioi, asa precum le vezi; vrajmasia lor e groaznica, nevoie de cap, vor sa-si rapeasca una de la alta pamant; cand Scorpia este necajita rau, varsa  foc si smoala; se vede ca a avut vreo cearta cu sora-sa si, viind s-o goneasca de pe taramul ei, a parlit iarba pe unde a trecut ; ea este mai rea deca t sora-sa si are trei capete.  Sa ne odihnim putin,  stapane, si maine, dis-de-dimineata, sa fim gata. A doua zi se pregatira , ca si cand ajunsese la Gheonoaie , si pornira. Cand  auzira un  urlet  si  o vajaietura cum  nu  mai auzisera ei pana atunci! — Fii gata, stapane, ca iata  se apropie  zgripturoaica de Scorpie. Scorpia, cu o falca in cer si cu alta in pamant si varsand flacari, se apropia  ca vantul de iute;  iara  calul se urca  repede  ca sageata pana cam deasupr a si se las a asupra  ei cam pe o parte.  Fat-Frumo s o sageta si ii zbura un  cap;  cand era  sa-i  mai ia un  cap,  Scorpia  se ruga  cu lacrimi ca sa o ierte, ca nu-i face nimic si, ca sa-l incredinteze, ii dete inscris cu sangele ei. Scorpia  ospata pe Fat Frumos si mai  si decat Gheonoaia ; iara  el ii dete si dansei inapoi capul ce i-l luase cu sageata, care  se lipi indata cum  il puse  la loc, si dupa trei  zile plecara mai departe. Trecand si peste  hotarele scorpiei,  se dusera, se dusera si iara  se mai dusera, pana ce ajunsera la un camp  numai  de flori si unde era numai  primavara; fiecare floare era cu deosebire de mandra si cu un miros  dulce,  de te imbata; tragea un vantisor  care  abia  adia. Aicea statura ei sa se odihneasca, iara  calul ii zise: — Trecuram cum trecuram pana aici, stapane; mai avem un hop: avem sa dam  peste  o primejdie mare;  si, daca  ne-a ajuta Dumnezeu sa  scapam si de dansa, apoi  suntem voinici. Mai-nainte de aci este palatul  unde locuieste Tinerete  fara batranete si — viata fara moarte. Aceasta  casa  este inconjurata cu o padure deasa si inalta, unde  stau toate  fiarele  cele mai salbatice din lume;  ziua  si noaptea pazesc cu neadormire si sunt multe foarte;  cu dansele nu este chip de a te bate; si ca sa  trecem  prin padure e peste  poate;  noi insa  sa  ne silim, dac- om putea, sa sarim  pe deasupra. Dupa ce se odihnira vreo doua zile, se pregatira iarasi; atunci calul, tinandu-si rasuflarea, zise: — Stapane, strange chinga  cat  poti de mult,  si, incalecand, sa te tii bine si in scari,  si de coama mea; picioarele  sa le tii lipite pe langa subtioara mea, ca sa nu ma zaticnesti in zborul meu. Se urca, facu  proba, si intr-un  minut  fu aproape de padure. — Stapane , mai zise calul, acum e timpul cand se da demancare fiarelor padurii si sunt adunate toate  in curte;  sa trecem. — Sa trecem,  raspunse Fat-Frumos. Se urcara in sus si vazura palatul  stralucind astfel,  de la soare te puteai  uita,  dar la dansul ba. Trecura pe deasupra padurii si tocmai cand erau  sa se lase in jos la scara palatului, d-abia,  d-abia atinse  cu piciorul varful  unui copac si deodat a toata padurea se puse in miscare; urlau  dobitoacele, de ti se facea  parul maciuca pe cap. Se grabira de se lasara in jos; si de nu era doamn a palatului afara , dand de mancare puilor ei (caci asa numea  ea  lighioanele din padure), ii prapadea negresit. Mai mult  de bucurie  ca au venit,  ii scapa ea; caci  nu mai vazuse pana atunci  suflet de om pe la dansa. Opri pe dobitoace, le imblanzi si le trimise la locul lor. Stapan a era o zana nalta , subtirica si dragalasa, si frumoasa , nevoie mare! Cum o vazu Fat-Frumos ramas e incremenit. Dara  ea, uitandu-se cu mila la dansul, ii zise: — Bine ai venit, Fat-Frumos! Ce cauti pe aici? — Cautam, zise el, Tinerete fara  batranete si viata fara  de moarte. — Daca cautati ceea ce ziseti, aci este. Atunci descaleca si intra in palat.  Acolo gasi inca doua femei, una ca alta de tinere ; erau surorile cele mai mari. El incepu sa multumeasca zanei  pentru ca l-a scapat de primejdie; iara  ele, de bucurie,  gatira o cina  placuta, si numai  in vase de aur. Calului ii dete drumul sa pasca pe unde  va voi dansul; pe urma, ii facura cunoscuti tuturor lighioanelor, de puteau umbla in tihna prin padure. Femeile il rugara sa locuiasca de aci inainte cu dansele , caci ziceau ca li se urase sezand  tot singurele; iara  el nu astepta  sa-i mai zica  o data, ci primi cu toata multumirea, ca unul ce aceea si cauta. Incet, incet se deprinsera unii cu altii, isi spuse  istoria  si ce pati pana sa ajunga la dansele, si nu dupa multa vreme se si insoti cu fata cea mai mica.  La insotirea  lor, stapanel e casei ii deter a voie sa mearga prin toate  locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o si aratara, ii zisera  sa nu mearga, caci nu va fi bine de el; si-i si spusera ca acea vale se numea  Valea Plangerii. Petrecu acolo vreme uitata , fara a prinde  de veste, fiindca ramasese tot asa de tanar ca si cand venise. Trecea prin padure, fara sa-l doara macar capul.  Se desfata in palaturile cele aurite, traia in pace  si in liniste cu sotia si cumnatele sale, se bucura  de frumusetea florilor si de dulceata si curatenia aerului, ca un fericit. Iesea adesea  la vana toare;  dar, intr-o zi, se lua  dupa un iepure,  dete o sageata, dete doua si nu-l nimeri;  suparat, alerga dupa el si dete si cu a treia sageata, cu care il si nimeri; dara nefericitul , in invalmaseala , nu bagas e de seama ca, alergand dupa iepure,  trecuse in Valea Plangerii. Luand  iepurele, se intorcea  acasa; cand, ce sa vezi d-ta? deodata il apuca un dor de tata-sa u si de mama-sa . Nu cuteza sa spuie femeilor maiestre ; dara ele il cunoscura dupa intristare a si neodihna ce vedeau intr-insul. — Ai trecut, nefericitule, in Valea Plangerii! ii zisera  ele, cu totul speriate. — Am trecut , dragele  mele, far a ca sa fi voit sa fac ast a neghiobie; si acum ma topesc d-a-n-picioarele de dorul parintilor mei, insa si de voi nu ma  indur  ca sa va parasesc . Sunt de mai multe  zile cu voi si n-am sa ma plang de nici o mahnire. Ma voi duce dara sa-mi mai vad o data parintii si apoi m-oi intoarce,  ca sa nu ma mai duc niciodata. — Nu ne parasi, iubitule; parintii tai nu  mai  traiesc de sute de ani, si chiar tu, ducandu-te , ne temem  ca nu te vei mai intoarce; ramai cu noi, caci ne zice gandul ca vei pieri. Toate rugaciunile celor trei femei, precum  si ale calului,  n-au fost in stare  sa-i  potoleasca dorul  parintilor, care-l usca pe de-a-ntregul. In cele mai de pe urma, calul ii zise: — Daca nu vrei sa ma  asculti,  stapane, orice ti se va intampla, sa stii ca numai  tu esti de vina.  Am sa-ti  spun o vorba  si, daca  vei primi tocmeala mea, te duc inapoi. — Primesc,  zise el, cu toata multumirea, spune-o! — Cum vom ajunge  la palatul  tatalui tau, sa te las jos si eu sa ma intorc, de vei voi sa ramai macar un ceas. — Asa sa fie, zise el. Se pregatira de plecare,  se imbratisara cu femeile  si, dupa ce-si luara ziua  buna unul  de la altul,  porni,  lasandu-le suspinand si cu lacrimile in ochi. Ajunsera in locurile unde era mosia Scorpiei; acolo gasira orase; padurile se schimbasera in campii; intreba pe unii si pe altii despre Scorpie si locuinta  ei; dar ii raspunser a ca bunii lor auzisera de la strabunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri. Cum se poate una ca asta? le zicea Fat-Frumos — mai alaltaieri am trecut  pe aici; si spunea tot ce stia. Locuitorii  radeau de dansul, ca de unul  ce aiureaza sau viseaza destept, iara  el, suparat, pleca  inainte,  fara a baga  de seama ca barba si parul ii albise. Ajungand la  mosia Gheonoaiei , facu  intrebari ca  si  la  mosia Scorpiei,  si primi asemenea raspunsuri. Nu se putea  dumeri  el: cum de in cateva zile s-au schimbat  astfel locurile? Si iarasi, suparat, pleca cu barba  alba  pana la brau, simtind  ca ii cam tremurau picioarele, si ajunse  la imparatia tatane-sau. Aici, alti  oameni,  alte orase, si cele vechi erau schimbate de nu le mai cunostea. In cele mai de pe urma, ajunse la palaturile in care se nascuse. Cum se dete jos, calul ii saruta mana si ii zise: — Ramai sanatos, stapane, ca  eu ma  intorc  de unde  am plecat. Daca poftesti sa mergi si dumneata, incaleca  indata si aidem! — Du-te sanatos, ca si eu nadajduiesc sa ma intorc peste c urand. Calul pleca  ca sageata de iute. Vazand palaturil e daramate si cu buruieni crescute pe dansele , ofta si, cu  lacrimi  in ochi,  cata  sa-si aduc a aminte  cat  erau  odata de luminate aste  palaturi si cum si-a petrecut copilaria in ele; ocoli de vreo  doua-trei ori,  cercetand fiecare  camara , fiecare  coltulet  ce-i aduce a aminte  cele trecute ; grajdul in care gasise calul; se pogori apoi in pivnita, garliciul careia se astupase de daramaturile cazute. Cautand intr-o  parte  si in alta,  cu barba  alba  pana la genunchi, ridicandu-si  pleoapele ochilor  cu mainile si abia  umbland, nu  gasi decat un tron  odorogit, il deschise,  dara in el nimic  nu gasi;  ridica capacul chichitei,  si un glas slabanogit ii zise: — Bine ai venit, ca de mai intarziai, si eu ma prapadeam. O palma ii trase  Moartea  lui, care se uscase de se facuse carlig  in chichita, si cazu  mort si indata se si facu tarana. Iar eu incalecai pe-o sa si va spusei dumneavoastra asa.