Povesti pentru pitici de citit latimp

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte               A fost odata ca niciodata; ca  de n-ar  fi, nu  s-ar mai povesti; de cand facea  plopsorul  pere  si  rachita micsunele;  de  cand se bateau ursii in coade;  de cand se luau  de gat  lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea  puricele  la un picior cu nouazeci si nou a de oca de fier si s-arunc a in slava cerului de ne aduce a povesti. De cand  se scria  musca pe perete, Mai mincinos cine nu crede.         Au fost odata un imparat mare si o imparateasa, amandoi tineri si frumosi, si voind sa aiba  copii, au facut  de mai multe ori tot ce trebuia sa faca pentru aceasta; au umblat  pe la vraci si filozofi, ca sa caute la stele  si sa  le ghiceasca daca  or sa  faca  copii; dar  in zadar.In sfarsit, auzind  imparatul ca este la un sat, aproape, un unchias dibaci, a trimis sa-l cheme;  dar el raspunse trimisilor ca cine are trebuinta sa  vie la dansul. S-au sculat deci imparatul si imparateasa si, luand cu dansii vreo cativa  boieri mari,  ostasi si slujitori,  s-au dus la unchias acasa. Unchiasul, cum i-a vazut de departe, a iesit sa-i intampine si totodata le-a zis: — Bine ati venit sanatosi; dar ce umbli, imparate, sa afli? Dorinta ce ai o sa-ti aduca intristare. — Eu nu am venit sa te intreb asta — zise imparatul — ci, daca  ai ceva leacuri care sa ne faca sa avem copii, sa-mi dai. — Am, raspunse unchiasul; dar numai  un copil o sa faceti. El o sa fie Fat-Frumos si dragastos, si parte  n-o sa aveti de el. Luand imparatul si imparateasa leacurile, s-au intors veseli la palat, si peste cateva zile imparateas a s-a simtit insarcinata . Toata imparatia si toata curtea,  si toti slujitorii s-au veselit de aceasta intamplare. Mai-nainte insa  de a veni ceasul  nasterii,  copilul  se puse  pe un plans , de n-a putut  nici un vraci sa-l impace. Atunci imparatul a inceput sa-i fagaduiasca toate bunurile din lume, dar nici asa n-a fost cu putinta sa-l faca sa taca. — Taci, dragul  tatei,   zicea imparatul, ca ti-oi da imparatia cutare sau cutare; taci, fiule, ca ti-oi da de sotie pe cutare  sau cutare fata  de imparat si alte multe  d-alde  astea;  in sfarsit, daca  vazu  si vazu  ca nu tace, ii mai zise: taci, fatul meu, ca ti-oi da Tinerete fara batranete si viata  fara  de moarte. Atunci copilul tacu si se nascu; iar slujitorii detera in timpine  si in surle si in toat a imparati a se tinu veselie mare o saptamana intreaga. De ce crestea copilul, d-aceea  se facea  mai istet si mai indraznet. Il detera pe la scoli si filozofi, si toate  invataturile, pe care alti copii le invata  intr-un  an, el le invata  intr-o  luna, astfel  incat  imparatul murea  si invia de bucurie. Toata imparatia se falea  ca  o sa  aiba un imparat intelept  si procopsit ca Solomon  imparat. De la o vreme incoace insa, nu stiu ce avea, ca era tot gales, trist si dus pe ganduri. Iar cand fuse intr-o zi, tocmai cand copilul implinea cincisprezece ani si imparatul se afla  la masa cu toti  boierii  si slujbasii imparatiei si chefuiau, se scula  Fat-Frumos si zise: — Tata,  a venit vremea  sa-mi dai ceea ce mi-ai fagaduit la nastere. Auzind acestea, imparatul s-a intristat foarte si i-a zis: — Dar bine,  fiule,  de  unde  pot  eu  sa-ti  dau  un  astfel  de  lucru nemaiauzit ? Si daca  ti-am fagaduit atunci, a fost numai ca sa te impac. — Daca  tu,  tata, nu  poti  sa-mi  dai,  apoi  sunt  nevoit  sa cutreier toata lumea,  pana voi gasi fagaduinta pentru care m-am nascut. Atunci toti boierii  si imparatul detera in genunchi, cu rugaciune sa nu paraseasca imparatia; fiindca, ziceau boerii: — Tatal  tau de aci inainte  e batran, si o sa  te ridicam pe tine in scaun, si avem sa-ti  aducem cea mai frumoasa imparateasa de sub soare de sotie. Dar  n-a  fost  putinta sa-l  intoarca din  hotararea sa,  ramanand statornic ca o piatra in vorbele  lui; iar tata-sau, daca  vazu  si vazu, ii dete  voie si  puse  la cale  sa-i  gateasca de  drum  merinde si  tot ce-i trebuia. Apoi Fat-Frumos se duse in grajdurile imparatesti, unde  erau  cei mai frumosi armasari din toata imparatia, ca sa-si aleaga unul; dar, cum punea  mana si apuca  pe cate  unul de coada, il trantea, si astfel toti caii cazura. In sfarsit, tocmai cand era sa iasa,  isi mai arunca ochii o data prin grajd si, zarind intr-un  colt un cal rapciugos si bubos,  si slab,  se duse  si la dansul, iar  cand puse mana pe  coada  lui,  el isi intoarse capul si zise: — Ce poruncesti, stapane? Si intepenindu-si  picioarele, ramase drept  ca lumanarea. Atunci Fat-Frumos ii spuse ce avea de gand sa faca,  si calul ii zise: — Ca sa ajungi la dorinta ta, trebuie sa ceri de la tatal tau palosul, sulita, arcul, tolba cu sagetil e si hainele  ce le purta  el cand era flacau; iar pe mine sa ma ingrijesti cu insati mana ta sase saptamani, si orzul sa mi-l dai fiert in lapte. Cerand imparatului lucrurile  ce-l povatuise calul,  el a chemat  pe vataful curtii si i-a dat porunca ca sa-i deschiz a toate tronurile1 cu haine, spre a-si alege fiul sau pe acelea care ii va placea . Fat-Frumos , dupa ce rascoli  trei zile si trei nopti,  gasi  in sfarsit, in fundul  unui tron  vechi, armele  si hainele  tatane-sau de cand era flacau , dar foarte ruginite . Se apuca insusi cu mana lui sa le curete de rugina , si dupa sase saptamaini, izbuti a face sa luceasc a armele  ca oglinda. Totodata, ingriji si de cal, precum  ii zisese el. Destul a munca avu; dar fie, ca izbuti. Cand  auzi calul de la Fat-Frumos ca  hainele  si armele  sunt  bine curatat e si pregatite , o data se scutur a si el, si toate bubele si rapciuga cazura de pe dansul, si ramase intocmai  cum il fatase ma-sa, un cal gras, trupes si cu patru  aripi; vazandu-l Fat-Frumos astfel, ii zise: — De azi in trei zile plecam. — Sa  traiesti,  stapane ; sunt  gata  chiar  azi,  de  poruncesti,  ii raspunse calul. A treia  zi de dimineata, toata curtea  si toata imparatia era plina de jale. Fat-Frumos, imbracat ca un viteaz,cu  palosul in mana, calare pe calul ce-si alesese, isi lua ziua bun a de la imparat , de la imparateasa, de la toti boierii  cei mari si cei mici, de la ostasi, de la toti slujitorii curtii,  care,  cu lacrimi in ochi, il rugau  sa se lase de a face calatoria aceasta, ca nu care cumva  sa  mearga la pieirea capului  sau;  dar  el, dand pinteni  calului,  iesi pe poarta ca vantul, si dupa dansul carele cu merinde, cu bani si vreo doua sute de ostasi, pe care-i oranduise imparatul ca sa-l insoteasca. Dupa ce trecu afara de   imparati a tatalui sau si ajunse in pustietate, Fat-Frumos isi imparti toata avutia pe la ostasi si, luandu-si ziua buna, ii trimise inapoi, oprindu-si pentru dansul merinde numai cat a putut duce  calul.  Si apucand calea  catre rasarit, s-a dus,  s-a dus,  s-a dus, trei zile si trei nopti,  pana ce ajunse  la o campie intinsa, unde  era o multime  de oase de oameni. Stand sa se odihneasca, ii zise calul: — Sa stii, stapane, ca aici suntem pe mosia unei Gheonoaie, care e atat de rea, incat  nimeni  nu calca pe mosia ei, fara sa fie omorat. A fost si ea femeie  ca toate  femeile,  dar  blestemul parintilor, pe care nu-i asculta, ci ii tot necajea , a facut-o  sa fie Gheonoaie ; in clipa aceasta este cu copiii ei, dar maine in padure a ce o vezi, o s-o intalni m venind sa  te prapadeasca; e grozav  de mare;  dara sa  nu te sperii,  ci sa  fii gata cu arcul ca sa o sagetezi , iar palosul si sulita sa le tii la indemana, ca sa te slujesti cu dansele cand va fi de trebuinta. Se detera spre odihna; dar pandea cand unul, cand altul. A doua  zi, can d se  revarsa u zorile,  ei  se  pregateau sa treaca padurea. Fat-Frumos insela  si infrana calul, si chinga  o stranse mai mult  decat alta  data , si  porni,  cand auzi  o ciocanitur a groaznica. Atunci, calul ii zise: — Tine-te, stapane, gata, ca iata  se apropie  Gheonoaia. Si cand venea ea, nene, dobora copacii: asa de iute mergea ; iar calul se urca  ca vantul pana cam deasupr a ei, si Fat-Frumos ii lua un picior cu sageata , si, cand era gata a o lovi cu a doua sageata , strig a ea: — Stai, Fat-Frumos, ca nu-ti fac nimic! Si vazand ca nu o crede, ii dete inscris cu sangele sau. — Sa-ti traiasca calul, Fat-Frumos, ii mai zise ea, ca un nazdravan ce este, caci de nu era el, te mancam fript; acum insa, mai mancat tu pe mine; sa stii ca pan a azi nici un murito r n-a cutezat sa calce hotarele mele pana aicea; cativa  nebuni  care s-au incumes a o face, d-abia au ajuns pana in campia unde ai vazut oasele cele multe. Se dusera acasa la dansa, unde  Cheonoaia ospata pe Fat-Frumos si-l omeni  ca p-un calato r. Dar pe cand se aflau la masa si chefuiau, iara  Gheonoaia gemea de durere , deodata el ii scoase piciorul pe care il pastra in traista, i-l puse la loc si indata se vindeca. Gheonoaia, de bucurie,  tinu  masa trei zile de-a  randul si ruga  pe Fat-Frumos sa-si aleaga de sotie  pe una  din cele trei  fete ce avea, frumoase  ca niste zane; el insa nu voi, ci ii spuse curat  ce cauta; atunci  ea zise: — Cu calul care il ai si cu vitejia ta, crez ca ai sa izbutesti. Dupa  trei zile, se pregatira de drum  si porni.  Merse Fat-Frumos, merse si iar merse cale lunga si mai lunga ; dara cand fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei , dete de o campie frumoasa , pe de o parte cu iarba inflorita , iara  pe de alta  parte  — parlita . Atunci el intreb a pe cal: — De ce este iarba parlita? Si calul ii raspunse: — Aici suntem pe mosia unei scorpii, sora  cu Gheonoaia; de rele ce sunt, nu pot sa traiasca la un loc; blestemul parintilor le-a ajuns, si d-aia s-au facut  lighioi, asa precum le vezi; vrajmasia lor e groaznica, nevoie de cap, vor sa-si rapeasca una de la alta pamant; cand Scorpia este necajita rau, varsa  foc si smoala; se vede ca a avut vreo cearta cu sora-sa si, viind s-o goneasca de pe taramul ei, a parlit iarba pe unde a trecut ; ea este mai rea deca t sora-sa si are trei capete.  Sa ne odihnim putin,  stapane, si maine, dis-de-dimineata, sa fim gata. A doua zi se pregatira , ca si cand ajunsese la Gheonoaie , si pornira. Cand  auzira un  urlet  si  o vajaietura cum  nu  mai auzisera ei pana atunci! — Fii gata, stapane, ca iata  se apropie  zgripturoaica de Scorpie. Scorpia, cu o falca in cer si cu alta in pamant si varsand flacari, se apropia  ca vantul de iute;  iara  calul se urca  repede  ca sageata pana cam deasupr a si se las a asupra  ei cam pe o parte.  Fat-Frumo s o sageta si ii zbura un  cap;  cand era  sa-i  mai ia un  cap,  Scorpia  se ruga  cu lacrimi ca sa o ierte, ca nu-i face nimic si, ca sa-l incredinteze, ii dete inscris cu sangele ei. Scorpia  ospata pe Fat Frumos si mai  si decat Gheonoaia ; iara  el ii dete si dansei inapoi capul ce i-l luase cu sageata, care  se lipi indata cum  il puse  la loc, si dupa trei  zile plecara mai departe. Trecand si peste  hotarele scorpiei,  se dusera, se dusera si iara  se mai dusera, pana ce ajunsera la un camp  numai  de flori si unde era numai  primavara; fiecare floare era cu deosebire de mandra si cu un miros  dulce,  de te imbata; tragea un vantisor  care  abia  adia. Aicea statura ei sa se odihneasca, iara  calul ii zise: — Trecuram cum trecuram pana aici, stapane; mai avem un hop: avem sa dam  peste  o primejdie mare;  si, daca  ne-a ajuta Dumnezeu sa  scapam si de dansa, apoi  suntem voinici. Mai-nainte de aci este palatul  unde locuieste Tinerete  fara batranete si — viata fara moarte. Aceasta  casa  este inconjurata cu o padure deasa si inalta, unde  stau toate  fiarele  cele mai salbatice din lume;  ziua  si noaptea pazesc cu neadormire si sunt multe foarte;  cu dansele nu este chip de a te bate; si ca sa  trecem  prin padure e peste  poate;  noi insa  sa  ne silim, dac- om putea, sa sarim  pe deasupra. Dupa ce se odihnira vreo doua zile, se pregatira iarasi; atunci calul, tinandu-si rasuflarea, zise: — Stapane, strange chinga  cat  poti de mult,  si, incalecand, sa te tii bine si in scari,  si de coama mea; picioarele  sa le tii lipite pe langa subtioara mea, ca sa nu ma zaticnesti in zborul meu. Se urca, facu  proba, si intr-un  minut  fu aproape de padure. — Stapane , mai zise calul, acum e timpul cand se da demancare fiarelor padurii si sunt adunate toate  in curte;  sa trecem. — Sa trecem,  raspunse Fat-Frumos. Se urcara in sus si vazura palatul  stralucind astfel,  de la soare te puteai  uita,  dar la dansul ba. Trecura pe deasupra padurii si tocmai cand erau  sa se lase in jos la scara palatului, d-abia,  d-abia atinse  cu piciorul varful  unui copac si deodat a toata padurea se puse in miscare; urlau  dobitoacele, de ti se facea  parul maciuca pe cap. Se grabira de se lasara in jos; si de nu era doamn a palatului afara , dand de mancare puilor ei (caci asa numea  ea  lighioanele din padure), ii prapadea negresit. Mai mult  de bucurie  ca au venit,  ii scapa ea; caci  nu mai vazuse pana atunci  suflet de om pe la dansa. Opri pe dobitoace, le imblanzi si le trimise la locul lor. Stapan a era o zana nalta , subtirica si dragalasa, si frumoasa , nevoie mare! Cum o vazu Fat-Frumos ramas e incremenit. Dara  ea, uitandu-se cu mila la dansul, ii zise: — Bine ai venit, Fat-Frumos! Ce cauti pe aici? — Cautam, zise el, Tinerete fara  batranete si viata fara  de moarte. — Daca cautati ceea ce ziseti, aci este. Atunci descaleca si intra in palat.  Acolo gasi inca doua femei, una ca alta de tinere ; erau surorile cele mai mari. El incepu sa multumeasca zanei  pentru ca l-a scapat de primejdie; iara  ele, de bucurie,  gatira o cina  placuta, si numai  in vase de aur. Calului ii dete drumul sa pasca pe unde  va voi dansul; pe urma, ii facura cunoscuti tuturor lighioanelor, de puteau umbla in tihna prin padure. Femeile il rugara sa locuiasca de aci inainte cu dansele , caci ziceau ca li se urase sezand  tot singurele; iara  el nu astepta  sa-i mai zica  o data, ci primi cu toata multumirea, ca unul ce aceea si cauta. Incet, incet se deprinsera unii cu altii, isi spuse  istoria  si ce pati pana sa ajunga la dansele, si nu dupa multa vreme se si insoti cu fata cea mai mica.  La insotirea  lor, stapanel e casei ii deter a voie sa mearga prin toate  locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o si aratara, ii zisera  sa nu mearga, caci nu va fi bine de el; si-i si spusera ca acea vale se numea  Valea Plangerii. Petrecu acolo vreme uitata , fara a prinde  de veste, fiindca ramasese tot asa de tanar ca si cand venise. Trecea prin padure, fara sa-l doara macar capul.  Se desfata in palaturile cele aurite, traia in pace  si in liniste cu sotia si cumnatele sale, se bucura  de frumusetea florilor si de dulceata si curatenia aerului, ca un fericit. Iesea adesea  la vana toare;  dar, intr-o zi, se lua  dupa un iepure,  dete o sageata, dete doua si nu-l nimeri;  suparat, alerga dupa el si dete si cu a treia sageata, cu care il si nimeri; dara nefericitul , in invalmaseala , nu bagas e de seama ca, alergand dupa iepure,  trecuse in Valea Plangerii. Luand  iepurele, se intorcea  acasa; cand, ce sa vezi d-ta? deodata il apuca un dor de tata-sa u si de mama-sa . Nu cuteza sa spuie femeilor maiestre ; dara ele il cunoscura dupa intristare a si neodihna ce vedeau intr-insul. — Ai trecut, nefericitule, in Valea Plangerii! ii zisera  ele, cu totul speriate. — Am trecut , dragele  mele, far a ca sa fi voit sa fac ast a neghiobie; si acum ma topesc d-a-n-picioarele de dorul parintilor mei, insa si de voi nu ma  indur  ca sa va parasesc . Sunt de mai multe  zile cu voi si n-am sa ma plang de nici o mahnire. Ma voi duce dara sa-mi mai vad o data parintii si apoi m-oi intoarce,  ca sa nu ma mai duc niciodata. — Nu ne parasi, iubitule; parintii tai nu  mai  traiesc de sute de ani, si chiar tu, ducandu-te , ne temem  ca nu te vei mai intoarce; ramai cu noi, caci ne zice gandul ca vei pieri. Toate rugaciunile celor trei femei, precum  si ale calului,  n-au fost in stare  sa-i  potoleasca dorul  parintilor, care-l usca pe de-a-ntregul. In cele mai de pe urma, calul ii zise: — Daca nu vrei sa ma  asculti,  stapane, orice ti se va intampla, sa stii ca numai  tu esti de vina.  Am sa-ti  spun o vorba  si, daca  vei primi tocmeala mea, te duc inapoi. — Primesc,  zise el, cu toata multumirea, spune-o! — Cum vom ajunge  la palatul  tatalui tau, sa te las jos si eu sa ma intorc, de vei voi sa ramai macar un ceas. — Asa sa fie, zise el. Se pregatira de plecare,  se imbratisara cu femeile  si, dupa ce-si luara ziua  buna unul  de la altul,  porni,  lasandu-le suspinand si cu lacrimile in ochi. Ajunsera in locurile unde era mosia Scorpiei; acolo gasira orase; padurile se schimbasera in campii; intreba pe unii si pe altii despre Scorpie si locuinta  ei; dar ii raspunser a ca bunii lor auzisera de la strabunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri. Cum se poate una ca asta? le zicea Fat-Frumos — mai alaltaieri am trecut  pe aici; si spunea tot ce stia. Locuitorii  radeau de dansul, ca de unul  ce aiureaza sau viseaza destept, iara  el, suparat, pleca  inainte,  fara a baga  de seama ca barba si parul ii albise. Ajungand la  mosia Gheonoaiei , facu  intrebari ca  si  la  mosia Scorpiei,  si primi asemenea raspunsuri. Nu se putea  dumeri  el: cum de in cateva zile s-au schimbat  astfel locurile? Si iarasi, suparat, pleca cu barba  alba  pana la brau, simtind  ca ii cam tremurau picioarele, si ajunse  la imparatia tatane-sau. Aici, alti  oameni,  alte orase, si cele vechi erau schimbate de nu le mai cunostea. In cele mai de pe urma, ajunse la palaturile in care se nascuse. Cum se dete jos, calul ii saruta mana si ii zise: — Ramai sanatos, stapane, ca  eu ma  intorc  de unde  am plecat. Daca poftesti sa mergi si dumneata, incaleca  indata si aidem! — Du-te sanatos, ca si eu nadajduiesc sa ma intorc peste c urand. Calul pleca  ca sageata de iute. Vazand palaturil e daramate si cu buruieni crescute pe dansele , ofta si, cu  lacrimi  in ochi,  cata  sa-si aduc a aminte  cat  erau  odata de luminate aste  palaturi si cum si-a petrecut copilaria in ele; ocoli de vreo  doua-trei ori,  cercetand fiecare  camara , fiecare  coltulet  ce-i aduce a aminte  cele trecute ; grajdul in care gasise calul; se pogori apoi in pivnita, garliciul careia se astupase de daramaturile cazute. Cautand intr-o  parte  si in alta,  cu barba  alba  pana la genunchi, ridicandu-si  pleoapele ochilor  cu mainile si abia  umbland, nu  gasi decat un tron  odorogit, il deschise,  dara in el nimic  nu gasi;  ridica capacul chichitei,  si un glas slabanogit ii zise: — Bine ai venit, ca de mai intarziai, si eu ma prapadeam. O palma ii trase  Moartea  lui, care se uscase de se facuse carlig  in chichita, si cazu  mort si indata se si facu tarana. Iar eu incalecai pe-o sa si va spusei dumneavoastra asa.

Descriere Familia Darling ducea o viaţă normală şi fericită într-un colţ al Angliei – asta, până la apariţia lui Peter Pan. Peter fugise de acasă, fiindcă nu voia să crească. De atunci, îşi ducea traiul alături de băieţii pierduţi şi de zâne, pe o insulă numită Ţara de Nicăieri. Într-o noapte, Peter Pan şi zâna lui, Tinker Bell, aterizează în dormitorul copiilor Darling pentru a-şi recupera umbra. Băiatul îi convinge pe Wendy şi pe fraţii ei să zboare cu el în Ţara de Nicăieri. Urmaţi-i în uimitoarele lor aventuri! Veţi da peste o bandă de piraţi, peste Hook, căpetenia lor, şi chiar peste un… crocodil uriaş.                         Descarcati povestea ilustrata pdf de la atasamente              

 Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele şi limpede cum e cristalul, dar e şi foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulţime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.         Să nu credeţi însă că acolo nu-i decât nisip şi mâl; nu, acolo cresc copaci ciudaţi şi ierburi ciudate, şi tulpinile şi frunzele lor sunt aşa de mlădioase încât se clatină la cea mai mică mişcare a apei, parcă ar fi vii. Toţi peştii, mici şi mari, se strecoară printre ramuri cum se strecoară păsările prin văzduh. În locul unde-i cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean şi ferestrele înalte şi arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperişul e făcut din scoici care se deschid şi se închid după cum se mişcă apa. Şi în fiecare scoică e un mărgăritar de preţ; numai unul şi ar fi destul să împodobească măreţ coroana unui rege.         Împăratul mării era de multă vreme văduv şi casa i-o ţinea mamă-sa, bătrâna. Era o femeie înţeleaptă, dar foarte mândră de neamul ei; purta douăsprezece stridii pe coadă, pe când nobilii aveau numai câte şase. Încolo, era femeia vrednică, mai ales că ţinea foarte mult la nepoatele ei, domniţele mării. Acestea erau şase la număr şi toate frumoase, dar cea mai mică era cea mai frumoasă dintre toate; pielea ei era gingaşă şi moale ca o petală de trandafir, ochii albaştri ca nişte lacuri adânci, dar, ca şi celelalte, nu avea picioare şi trupul în partea de jos avea o coadă de peşte.                   Descarcati poevstea ilustrata de la atasamente                

O minunată poveste frumoasă de dragoste între două personaje. Lady, o frumoasă cățelușă cocker spaniel auriu, ajunge într-o parte rău famată a orașului unde îl întâlnește pe Trump, un vagabond metis, care o salvează din ghearele unor câini nemiloși. Cățelușa decide să-și părăsească actuala locuință din cauza unei bone ce trebuia să stea cu copilul familiei cât timp părinții sunt plecați din oraș. Femeia încearcă să pună botniță cățelușei și să o scoată la plimbare. Povestea de dragoste se întretaie cu momente de acțiune și suspans, care dau o savoare deosebită filmului. Un desen animat pentru cei mari și cei mici al celebrei case de producție Disney.                       Descarcati povestea pdf de la atasamente              

O poveste despre dragostea maternă şi captivitate. Descrierea cartii pe scurt: Pentru Jack, un băieţel în vârstă de cinci ani, Camera înseamnă lumea. Acolo s-a născut şi a crescut; împreună cu mama lui, acolo se joacă, citeşte şi învaţă lucruri despre viaţă. Noaptea, mama îl închide cu grijă în dulap, unde trebuie să doarmă când vine Batrânul Nick în vizită. Pentru Jack, Camera înseamnă acasă, dar pentru mama lui e închisoarea în care Batrânul Nick a ţinut-o captivă timp de şapte ani. Prin determinare, ingeniozitate şi o dragoste uriaşă, mama a creat o viaţă pentru Jack. Dar ştie că nu e de ajuns... nici pentru Jack, nici pentru ea însăşi. Aşa că pune la cale un plan de evadare, crezând în curajul fiului ei şi în noroc. Însă nu înţelege cât de puţin pregătită este în realitate pentru ca planul să reuşească.             Cadouri Astăzi am cinci ani. Aseară, când m-am dus la culcare în Dulap, aveam patru, dar când m-am trezit în Pat, în întuneric, trecusem la cinci. Abracadabra! Înainte am avut trei, și mai înainte, doi, unu și zero. — Am avut și minus ani? — Hm? Mami se întinde. — Sus în Rai. Am avut minus unu, minus doi, minus trei… — Nu, numărătoarea a început numai după ce-ai apărut tu la orizont. — Prin Fereastră, îmi aduc aminte. Erai tristă până să apar eu în burtica ta. — Ai nimerit-o. Mami se apleacă să aprindă Lampa, care pac, luminează totul în jur. Închid ochii la țanc, apoi deschid o ușiță, pe urmă cealaltă. — Am plâns până n-am mai avut lacrimi, îmi spune. Stăteam aici întinsă și număram secundele. — Câte secunde? o întreb. — Milioane și milioane. — Nu, vreau să știu exact. — Am pierdut șirul, spune. — Apoi te-ai gândit și te-ai gândit la oul tău până te-ai umflat. Mami zâmbește. — Simțeam cum loveai. — Ce loveam? — Pe mine, bineînțeles, îmi spune. De fiecare dată râd la partea asta. Pe dinăuntru, bum bum. Își ridică tricoul de dormit și își face burtica să tresară. — Mă gândeam, Jack e pe drum. Și într-o zi dis-de-dimineață, te-ai rostogolit pe covor cu ochii larg deschiși. Mă uit în jos la Covor, care are roșu și maro și negru încolăcite în model. Se vede pata pe care am făcut-o din greșeală când mă nășteam. — Ai tăiat cordonul și eu am fost liber, îi spun. Și pe urmă m-am transformat într-un băiețel. — De fapt, erai deja un băiețel. Mami se dă jos din Pat și se duce la Termostat să încălzească aerul. Nu cred că a venit aseară după nouă, dacă vine, aerul e întotdeauna altfel. Nu întreb, pentru că lui Mami nu-i place să vorbească despre el. — Ia spune-mi, Domnule Cinci, îți vrei cadoul acum sau după micul dejun? — Ce e, ce e? — Știu că ești nerăbdător, îmi spune, dar amintește-ți să nu-ți rozi unghiile, îți faci o gaură și-ți intră microbi în ea. — Care or să mă facă bolnav ca atunci când aveam trei ani și vomam și aveam diaree? — Chiar mai rău de-atât, îmi spune Mami, de la microbi poți să mori. — Și să mă duc înapoi în Rai mai devreme? — În continuare le rozi. Îmi dă mâna deoparte. — Scuze. Mă așez pe mâna rea. — Mai spune-mi Domnule Cinci. — Așadar, Domnule Cinci, spune, cadoul acum sau mai târziu? Sar pe Balansoar ca să mă uit la Ceas, el spune 07:14. Pot să mă dau cu placa pe Balansoar fără să mă țin de el, pe urmă hop înapoi pe Plapumă și mă dau cu placa acolo. — Sau acum, sau mai târziu. Oricum, o să fie distractiv. Vrei să aleg eu pentru tine? — Nu. Acum am cinci ani, trebuie să aleg. Degetul e iar în gură, îl bag sub braț și-l blochez acolo. — Aleg… acum. Mami scoate ceva de sub pernă, cred că s-a ascuns acolo toată noaptea, a fost invizibil. E un sul de hârtie, cu o fundă mov de la cele o mie de bomboane de ciocolată pe care le-am primit când a avut loc Crăciunul. — Deschide-l, îmi spune. Cu grijă. Mă prind cum trebuie să desfac nodul, hârtia se face dreaptă, e un desen cu creionul, fără culori. Nu știu despre ce e, pe urmă îl întorc. — Sunt eu! Așa ca în Oglindă, dar e mai mult din mine, capul și mâna și umărul în tricoul de dormit. — De ce am ochii închiși? — Dormeai, spune Mami. — Cum ai făcut un desen dacă dormeai? — Nu, eu eram trează. Ieri-dimineață și alaltăieri și mai înainte, am aprins lampa și te-am desenat. Mami nu mai zâmbește. — Ce e, Jack, nu-ți place? — Nu – dacă tu ești trează când eu nu sunt. — Păi, nu te puteam desena când erai treaz, nu? N-ar mai fi fost o surpriză. Așteaptă. — Credeam că-ți plac surprizele. — Prefer o surpriză și să știu și eu. Mami pare să râdă. Mă urc pe Balansoar ca să iau o piuneză din Trusa de pe Raft, minus unu înseamnă că au mai rămas zero din cele cinci. Erau șase, dar una a dispărut. Una ține Marile capodopere ale artei occidentale. Volumul 3: Fecioara cu Pruncul cu Sf. Ana și Ioan Botezătorul, în spatele Balansoarului, și una ține Marile capodopere ale artei occidentale. Volumul 8: Impresie: Răsărit de soare lângă Baie, și alta ține caracatița albastră, și alta poza cu calul nebun pe care scrie Marile capodopere ale artei occidentale. Volumul 11: Guernica. Capodoperele au venit cu fulgii de ovăz, dar caracatița am făcut-o eu, e cel mai bun desen al meu din martie, dar s-a încrețit puțin de la aburii din Baie. Prind desenul surpriză al lui Mami fix în mijlocul plăcii de plută de deasupra lui Pat. Mami dă din cap. — Nu acolo. Nu vrea să-l vadă Bătrânul Nick. — Poate înăuntru în Dulap? întreb eu. — Bună idee. Dulapul e din lemn, așa că trebuie să împing piuneza o grămadă. Îi închid ușile, scârțâie tot timpul ca proastele, chiar și după ce punem ulei de porumb pe balamale. Mă uit prin crăpături, dar e prea întuneric. Îl deschid pe Dulap puțin ca să mă uit înăuntru, desenul secret e alb în afară de niște liniuțe gri. Rochia albastră a lui Mami atârnă puțin peste ochiul meu adormit, adică ochiul din desen, dar rochia e aia adevărată, din Dulap. O pot mirosi pe Mami lângă mine, am cel mai bun nas din familie. — Ah, ai uitat să-mi dai când m-am trezit. — E în regulă. Poate putem sări peste asta din când în când, acum că ai împlinit cinci ani? — Nici nu mă gândesc. Așa că ea se întinde pe albul Plăpumii și eu la fel.