Managementul calității educației

Managementul calității în educație ?  De ce ? Cursul 3   Managementul calității în sistemul educațional românesc Momentul „zero” – anul 2005, prin aprobarea OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației; Au urmat alte cate normative care au conturat pachetul legislativ-normativ dedicat asugurării calității educației; HG nr. 21/2007 (aprobarea standerdelor de autorizare/acreditare pentru învățământului preuniversitar); HG nr. 22/2007 (aprobarea metodologiei de evaluare a școlilor din sistemul de învățământ preuniversitar); HG nr. 1534/2008 (aprobă standardele de referință pentru evaluarea școlilor din învățămâtul preuniversitar). Un oachet legislativ separat pentru învățământul superior; „Numitorul comun” al celor două abordări (asigurarea calității educației) îl reprezintă OUG nr. 75/2005   Iată câteva motive: * Societatea contemporană se dezvoltă – din punct de vedere tehnologic – cu o viteză din ce în ce mai mare, mult mai rapid decât în toate celelalte domenii; * Este clar că, în acest context, este nevoie de oameni cât mai bine pregătiți, instruiți, adaptabili, cu abilități, capacități și competențe pe măsură; * Avansul tehnologic fără precedent a provocat mutații serioase în ceea ce privește comunicarea, transferul de informații în interiorul societății, accesul la informații, capacitatea de prelucrare a acestora. Pe scurt, în mod simplist, putem spune că, avansul tehnologic actual, permite accesul nerestricționat (aproape) al oricărei persoane, indiferent de pregătirea acesteia, la orice tip de informație;   Școala de azi…   * Este insuficient de „pregătită” să absoarbă șocurile acestor provocări deoarece situațiile în care elevii/studenții se instruiesc „informal” ( pe alte căi decât cele instituționalizate) devin tot mai dese. În sensul următor: nu sunt puține exemplele în care elevii/studenții vin în spațiul școlii cu un bagaj de cunoștințe mult prea „mare” pentru capacitatea lor de prelucrare sau cu mult peste cele discutate în școală;   * Profesorul/educatorul trebuie să fie mult mai mult decât un „bun profesor” (în sensul obișnuit), trebuie să fie un bun manager al proceselor derulate în interacțiunile cu elevii/studenții/colegii/părinti ai elevilor/părți interesate.   Sistemul educațional actual… Este pregătit pentru „șocurile” tehnologice care se derulează cu viteză fantastică în interiorul societății: Situația actuală ne arată că NU! Este o masă critică de școli care să creeze o imagine pozitivă a sistemului educațional actual? După câte știm – din date oficiale și mai ales medi- răspunsul este NU.   Alte motive…   „În ciuda enormei diversități a sistemelor educative de la o țară la alta, mondializarea problemelor epocii noastre duce la mondializarea problemelor educaționale” – Basarab Nicolescu   Aceeași dezvoltare ultraaccelerată a societății a condus la o concurență acerbă și în „spațiul” educațional, între diversele sisteme educaționale. „Centrii de putere educaționali” s-au translatat spre zonele asiatice (Coreea de Sud, Singapore, China, Hong Kong) și nord americane (SUA, Canada); Cele mai dezvoltate sisteme educaționale utilizează din plin, instrumentele și metodele dezvoltate prin filozofia calității – de peste 30 de ani! Din această perspectivă, se constată un progres mult mai lent în spațiul educațional european: Strategia EU 2020(p.14): „Doar două universități europene sunt în „Top Shanghai 20” (Cambridge și Oxford)”.   Toate referențialele dezvoltate de organismele europene recomandă insistent (termene, responsabilități, indicatori) cu „subiect și predicat” – implementarea la nivel de sistem educațional (în spatiul comunitar) a mecanismelor de asigurare a calității (EQF, EQARF)   Prin urmare, a managementul calității în educație nu reprezintă o opțiune sistemică – este o decizie care trebuia, deja, laută – aplicată – verificată – corectată!   Alte motive…   Succesiunea de evenimente pan-europene au condus la abordări cu totul și cu totul noi în spațiul educațional european. Dintre aceste noi abordări asigurarea calității educației a devenit una dintre cele mai importante proiecții strtegice ale mediilor educaționale europene.   Evenimentele cele mai importante : * Declarația de la Sorbona (1998) * Declarația de la Bologna (1999) * Reuniunea de la Lisabona (2000) * Convenția de la Salamanca (2001) * Reuniunea de la Berlin (2003) * Reuniunea de la Bergen (2005)    

Procesele de bază în organizația de bază                                                Ce sunt procesele de bază în organizația de bază?  Proces (businessdictionary.com) – secventa de proceduri interdependente și legate, care la fiecare etapă consumă resurse (materiale, financiare, temporale) pentru a converti intrări(date, materiale, piese, etc.) și ieșiri. Ieșirile pot servi ca intrări în următorul proces până la atingerea scopului final (obținerea produsului proiectat).   Standardul ISO 9000 adaugă trei note la acest concept: Nota 1 – De regulă ieșirile dintr-un proces pot fi intrări în alt proces Nota 2 – Procesele din organizație sunt, in general,planificate și realizate în conditii controlate pentru a adăuga valoare Nota 3 – Procesele în care conformitatea produsului rezultat (3.4.2.)nu poate fi ușor verificată,inclusiv din perspectivă economica,este menționat ca un „proces special”.     Filosofia “Six Sigma” se concentrează asupra a două aspect esențiale privind procesele dintr-o organizație. Identificarea proceselor fundamentale Identificarea clienților – cheie Această actiune esențiala din viața organizației revine în responsabilitatea directă a echipei de conducere și se rezumă la trei procese subsecvențe acestei acțiuni.   Principalele procese derulate în organizația scolara sunt :   A. Procese de bază (fundamentale) a) “achiziționarea” clientilor   b) lecția/ora de curs   c) ora de laborator/atelier/practică   d) activități extra-curriculare   dezvoltarea de noi produse (educaționale)    program de studiu    specializări   clasificări profesionale     Procesul  “Achiziționarea” clientilor, este corespunzător “identificării clienților - cheie” din filosofia Six Sigma. Ce ar trebui sa faca echipa de management ? In funcție de tipul/nivelul si categoria in care se află organizația școlară are in vedere următoarele :   Identifică tipul și categoriile de elevi – clienți; Analizează ,ediul socio-economic din care provin; Analizează mediul/cultura mediul familial din care provin aceștia; Identifică masa critică a părinților are formează mediul respectiv; Stabilește căile de comunicare cu aceștia; Analizează cerințele elevilor și ale părților interesate și le corelează cu resursele școlii; Comunică permanent cu părinții elevilor și resursele școlii; Se consulta permanent cu aceștia in vederea stabilirii unor abordări comune privind satifacerea cerințelor clienților-elevi.   Procesul “Lecția/ora de curs”   Avem resursele necesare pentru desfășurarea tuturor proceselor “lectie/ora de curs” in aceleași condiții optime ? Există suportul de curs/curriculum necesar ? Exista logistica necesară ? Este asigurată securitatea desfășurării procesului în toate situațiile posibile? Care sunt acțiunile corrective/de îmbunătățire necesare pentru funcționarea optima a proceselor “lectie/oră” ?   Procesul “Dezvoltarea de noi produse educationale”   Este necesară si oportună dezvoltarea de noi produse educționale ? Am efectuat analiza contextuală necesară (Analiza SWOT) Am identificat resursele (umane si materiale) necesare Am identificat spațiul si resursele necesare Am intreprins demersurile legale de înființare (autorizare/acreditare,etc.)     Procesele fundamentale funcționează în paralel sau chiar se suprapun cu cele suport. Din acest motiv este extrem de necesară implementarea unui sistem de management al calității în organizația scolară: un management eficient si eficace a produselor respective.   Surse bibliografice : “Managementul calității în învățământul preuniversitar” de Remus Chină

Asigurarea calității în educație Educatia,din punct de vedere etimologic,reprezintă influențarea sistematică și conștientă a dezvoltării facultăților intelectuale,morale și fizice ale copiilor și tineretului precum și totalitatea metodelor folosite în acest scop.Calitatea în educație se referă totalitatea însușirilor esențiale ale sistemului de educațional și reprezintă „valoarea pe care societatea o acorda serviciilor educaționale și educației în ansamblul ei”. Definiția de clienții/beneficiarii serviciilor educaționale ca un ansamblu de caracteristici ale unui program prin care sunt îndeplinite așteptările lor ,calitatea educației : - să fie construită pe valori împărtășite ,pe baza unor experiente și rezultate valoroase;ea nu trebuie produsă la comanda prin efectul unei legi sau act normativ - să fie produsă de oameni pentru oameni,responsabilitatea revenind nu doar școlii, ci întregii societăți - să fie asigurată printr-un sistem explicit de principii,criterii,standarde și indicatori - să fie oferită de instituții responsabile și promovată de liderii educaționali - să respecte autonomia individuală având la baza autonomia instituțională - să fie orientată pe rezultate - să se realizeze în dialog și prin parteneriat - să fie centrată pe beneficiarii serviciilor educaționale asigurând participarea actorilor educaționali și valorizând resursele umane - să se bazeze pe inovație și pe diversificare înțelegând interdependenta dintre furnizorii și beneficiarii implicati în oferta educatională   Asigurarea calitătii în învățământul preuniversitar este reglementată într-un cadru legal prin legi și acte normative.  Managementul calitătii în educație reprezintă nu doar știința organizării și conducerii calității în sistemul educațional ci și activitatea desfașurată în acest sens.   Calitatea educatiei este asigurată de : - actorii educaționali (elevi părinti,cadre didactice,conducerea scolii ) având rol în producerea /generarea si realizarea educației de calitate - Comisia pentru evaluarea si asigurarea calitatii care are rol in asigurarea calitătii si în evaluarea internă a calității educatiei - Agentia Română de Asigurarea Calitătii în învățământul preuniversitar care are rolul de evaluare externă a calității educației.         Terminologia Managementului calității utilizată în mediile educaționale din Europa nu este consensualizată la nivel european, fiecare stat fiind liber să adopte terminologia pe care o dorește. ENQA - care a elaborat referențialul ESG utilizat pentru evaluarea agențiilor de asigurarea a calității în învățământul superior, ar fi trebuit să elaboreze și un atât de necesar și util Glosar al asigurării calității în educație, dar datorită dificultăților de consensualizare la nivel european în toate limbile implicate a abandonat tentativa și nu a recomandat statelor membre ale UE adoptarea terminologiei specifice, deja consensualizate, din standardul ISO 9000, considerând probabil, în mod eronat - evident că standardele familiei ISO 9000 s-ar aplica exclusiv în mediul de afaceri și că procedând astfel s-ar promova democrația și autonomia universitară.   ARACIS a încercat să elaboreze un GLOSAR al asigurării calității educației, în limba română dar datorită dificultăților implicate a abandonat și ea tentativa. ARACIP nu și-a propus așa ceva întrucât pentru ea contează doar terminologia inclusă în Legea 87/2006 ! De menționat că în spațiul extra-european și pe web circulă mai multe asemenea glosare în limba engleză - destinate educației în general - incluzând termeni și definiții apropiate sau identice cu cele din standardul ISO 9000 (NG Drăgulănescu, R.Chină și alții - Asigurarea calității educației - o abordare proactivă - 2014).   OUG nr.75/2005:   1. Managementul calității - Nu există o definiție a acestui concept în actul normativ!   2. Asigurarea calității - Este realizată printr-un ansamblu de acțiuni de dezvoltare a capacității instituționale de elaborare,planificare și implementare de programe de studiu,prin care se formează încrederea beneficiarilor că organizația furnizoare de educație satisface standardele de calitate.   Asigurarea calitatății exprimă capacitatea unei organizații furnizoare de a oferi programe de educație, în conformitate cu standardele enuntate. Ea este astfel promovată încât să conducă la îmbunătățirea continuă a calității educației.    3. Controlul calității educației : „în instituțiile de învățământ preșcolar,primar,gimnazial,profesional,liceal și postliceal presupune activități și tehnici cu caracter operațional,aplicate sistematic de o autoritate de inspecție desemnată pentru a verifica respectarea standerdelor prestabilite”.   Managementul calității este un demers alcătuit din 4 părți esențiale:   1. Planificarea calității 2. Controlul calității 3. Asigurarea calității 4. Îmbunătățirea calității    Cele 4 etape se succed în ordinea menționată,aceasta fiind ordinea firească în care poate fi abordat managemantul calității.      

Considerații privind opera lui William Edwards Deming (1900-1993) – Curs 3   Deming W.E. sau Dr. Deming Este considerat unul dintre inițiatorii celei de-a treia revoluții industriale. Ideile sale sunt unanim apreciate la nivel mondial, contribuția lui Deming în domeniul managementului calității este considerată ca fiind fundamentală, stând la baza a ceea ce se numește azi TQM (Total Quality Management – Managementul Total al Calității).   De departe, cea mai cunoscută realizare a lui Deming ca rămâne Ciclul PDCA(plan-do-check-act). Este interesant că, deși, Deming elaborase teoria privind acest ciclu încă din anii 1928-1930, prezentarea „cercului virtuos” a făcut-o de abia în 1948, în Japonia, cu ocazia celebrelor cursuri Hakone-Mountain. Totuși, cu puțin timp înainte de a se stinge din viață a modificat ciclul, noua formulă fiind „PDSA”   W.E.Deming – statistician, profesor, lector (conceptul agreat în „spațiul” anglo-saxon) s-a născut în 14 octombrie 1900 în Sioux City, Iowa, USA. W.E. Deming a avut o contribuție covărșitoare asupra reputației Japoniei de mai târziu – „boom-ul japonez”!. Deming și-a luat doctoratul în fizică în anul 1928, la Universitatea Yale, USA. A predat ca profesor, anterior obținerii doctoratului în fizică, la Universitatea din Wyoming și Universitatea din Colorado. A avut peste 200 de lucrări publicate, o mare parte orientate pe subiecte variate din domeniul fizicii, urmând ca mai târziu acestea să reflecte interesul asupra subiectelor din domeniul statisticilor. A lucrat ca fizician statistician la Departamentul Agriculturii din SUA.   Se consideră că Deming a avut cel mai mare impact asupra industriei japoneze și a mediului de afaceri nipon față de oricare altă persoană din afara spațiului japonez. Ceea ce Deming le-a spus japonezilor în aceste conferințe a fost scris de către asistenta sa, pe nume Cecilia Kilian, care a lucrat cu el 39 de ani. Deming a subliniat faptul că „o nouă eră începuse pentru economia mondială și le-a expus propriile idei japonezilor, privind ceea ce ar trebui să facă pentru a supraviețui și a prospera într-un foarte apropiat mediu economic global”. Deming le-a explicat (Austenfeld, 2001, pag 13) că „dacă unul dintre cei prezenți se concentrează pe îmbunătățirea calității, atunci se produce o reacție în lanț, fenomenul propagându-se în tot mediul industrial”    De remarcat ca dr.Deming a numit ciclul de îmbunătățire PDCA/PDSA întotdeauna „Ciclul Shewart”. Deming a subliniat întotdeauna faptul că „dacă activitățile de rutină curg lin, atunci există posibilități multiple pentru ca, în acest fel, creativitatea să fie stimulată”, contrar opiniilor formulate de sceptici, precum că „standardizarea distruge creativitatea”!     Intrebat ce ar trebui reținut dintr-o companie pentru ca aceasta să fie „direcționată” spre calitate, dr. Deming a răspuns prompt (apud Tribus, 2003, p.6): „O masă critică de oameni care înțeleg mecanismele și care lucrează consecvent. Cuvântul cheie aici este „consecvent”. Performanța este posibilă în orice firmă numai dacă oamenii urmează procedurile standard.   Ciclul PDCA/PDSA este utilizat și aplicat (Tague, 2011): * „Ca și model pentru îmbunătațirea continuă; * Atunci când se demarează un proiect de îmbunătățire; * Atunci când se dezvoltă un model nou și îmbunătățit al unui produs, proces serviciu, sau…; * Atunci când se definește un proces de muncă repetitivă sau.. * Atunci când se planifică colectarea sau analiza de date în vederea verificării sau stabilirii de priorități ale problemelor sau cauzelor de bază; * Atunci când se implementează orice fel de schimbare”.   În 1946, datorită expertizei în domeniul statisticii, Departamentul de război al Statelor Unite l-a însărcinat pe Deming cu misiunea de a studia în Japonia probleme legate de agricultură, dar și problemele generale ale națiuni grav afectate de război. A revenit în 1948, pentru a efectua mai multe studii pentru armata americană. În timpul acestor călătorii a cunoscut numeroși statisticieni japonezi, fiind profund impresionat de poporul japonez, căruia i-a purtat o profundă și ăndelungată admirație.   Cu ocazia acestor conferințe, Deming a prezentat japonezilor o variantă a cunoscutului ciclu al calității, numit și „Cercul calității al lui Deming” – Ciclul PDCA (Plan – Do – Check -Act, utilizat în Statele Unite sund denumirea sau forma : PDSA (Plan – Do – Study – Act)   Deming a explicat că filosofia PDCA/PDSA este aproximativă cu metoda de cercetare științifică (formularea ipotezei – implementarea/efectuarea cercetării – verificarea ipotezei – corecții/îmbunătățiri necesare atingerii scopului inițial), diferența constând în faptul că ciclul respectiv este o metodă de învățare/abordare organizatională. În semn de recunoaștere a eforturilor lui Deming JUSE a creat, în 1951, Premiul Deming (Deming Prize) care se acordă câștigătorilor aplicanți ai Modelului de Excelență Japonez. Acesta devine momentul esențial pentru compania care a decis să meargă pe acest drum, deoarece începe o călătorie pe un „cerc virtuos”, de îmbunătățire a calității obținându-se în acelasi timp și o reducere considerabilă a costurilor. Deming a spus (apud Kolesar, 1994,p.15) că produsele devin „mai sensibile la nevoile clienților”   Costurile merg în jos. Calitatea se îmbunătățește. Este foarte simplu, este real. Atenție la prima calitate Calitatea merge în sus, costurile merg în jos! Puteți intra pe piață cu o calitate mai bună și mai bine. Reducând costurile și îmbunătățind calitatea, veți cuceri piața. Deming a fost „profetic” în 1950, după aceste conferințe, că acordă o perioadă de 5 ani pentru ca japonezii să obțină rezultate notabile în domeniul calității. Au reușit în patru ani. Convins de Kenichi Koyanagi, unul dintre fondatorii Uniunii Oamenilor de Știință japonezi – JUSE (Union of Japanese Scientists and Engineers), asupra potențailului metodelor statistice la reconstrucția industriei japoneze. Deming se întoarce în iunie 1950 (Kolesar, 1994) la invitația JUSE (Union of Japanese Scientists and Engineers – Uniunea Oamneilor de Știință Japonezi).   Înainte de a începe cunoscutele prelegeri la centrul de conferințe „Hakone Mount”, Deming l-a cunoscut pe Kaouru Isikawa (o altă personalitate remarcabilă în domeniul calității). Împreună cu acesta a pus la punct sesiunile de conferințe ce urmau a se desfășura. Deși fusese președinte al JUSE, influența reală a lui Ishikawa venea din faptul că avusese un rol determinant în conducerea „marii coaliții din industrie”. El – Kaouru Isikawa – a invitat 21 de manageri de top din industria japoneză pentru a-l asculta pe Deming. Ishikawa a dorit ca Deming să transmită un mesaj care să meargă dincolo de tehnicile de control statistic al calității (SQC – Statistic Quality Control) și de „colecția de instrumente de îmbunătățire a calității”.   Ishikawa era frământat, în realitate, de o întrebare foarte simplă, dar vitală: Prin ce metodă putea fi scoasă Japonia din criză? Prin întâlnirile cu Deming, Ishikawa dorea ca liderii lumii industriale nipone să participe la o strategie unică pentru industria japoneză, acționând ca un întreg. Pentru aceste considerente, i-a cerut lui Deming să sublinieze în expunerile sale responsabilitățile managementului. Definiția conceptului „calitate” devine dificilă deoarece. conceptul în sine, este „conectat” cu mai mulți factori care o pot influența simultan: client, executant, specificații..Este evident că „tonul” este dat de client și cine nu înțelege acest aspect nu are ce căuta în acest domeniu al performanței!. Specialiștii introduc niveluri de calitate – ceea ce înseamnă că fiecare nivel poate accepta o definiție proprie. Este important de reținut că relativitatea așteptărilor clientului vor schimba în mod corespunzator, nivelul de calitate așa încât, la un moment dat, ceea ce era ultraperformant și de excepție va deveni într-un timp (din ce în ce mai scurt) perimat și neinteresant.   Mai trebuie reținut că acest concept este legat de alte concepte fundamentale: proces,sistem,acțiuneetc. Prin urmare, este absolut necesar să cunoaștem si,mai ales, să înțelegem aceste concepte. Și altele la fel de importante, legate de managementul calității.   În cinstea lui Deming, ASQ a instituit „Medalia Deming”. După succesul extraordinar în Japonia, W.E.Deming s-a făcut remarcat ca fiind un eminent consultant industrial în metode statistice. În anul 1993, anul în care Deming a încetat din viață, în Potomac, Statul Maryland, a luat ființă „Institutul Deming”, care are deviza :„Nu poți să auzi ceea ce nu înțelegi!”. Scopul acestui institut este acela de a promova înțelegerea conceptelor, dar și aplicarea teoriei „Sistemului Cunoașterii Profunde” , detaliat de către W.E.Deming în lucrarea „The New Economics for Industry, Governement, Education”(The WE Deming Institute, 1999).   Deși a fost considerat un erou în Japonia, recunoașterea lui Deming pe scară largă în Statele Unite a venit doar abia spre sfârșitul vieții lui. Profesor de statistică la Universitatea din New York, în anii 40, Deming a studiat câțiva ani cu Walter Shewart, fizician statistician. W. Shewart – contribuții a. Diagrama de control statistic b. Ciclul Shewart – prelucrat și transformat de Deming în Ciclul PDCA (Ciclul Deming) Shewart a arătat că un proces poate fi ținut sub control dacă limitele de desfășurare ale acestuia sunt corect calculate (minim,mediu,maxim) A realizat acest lucru prin diagrama de control statistic; Shewart a arătat că realizarea oricărui produs(serviciu) se supune unui ciclu bine stabilit: „Specificații – Producție – Inspecții” Acest ciclu a fost dezvoltate și transformat de către Deming într-un celebru cerc virtuos care stă la baza filozofiei managementului calității: Cicvlul PDCA (Plan-Do-Check-Act) Influența majoră a lui W.Shewart, ca profesor al lui Deming, a constituit baza de pornire a marelui calitolog în domeniul care l-a consacrat și l-a făcut extrem de cunoscut, mai ales pe cele două continente: asiatic(Japonia) și cel american.   Au urmat alți specialiști, figuri de marcă în acest domeniu atât de nou în preocupările contemporane : Ishikawa, Kondo, Crosby, Taguchi… Toate aceste personalități au lăsat „urme” adânci în salturile tehnologice realizate de omenire, contribuții greu de măsurat având în vedere „dimensiunea globală” a acestora. Performanța și excelența în business sunt, incontestabil, tributare contribuțiilor acestor personalități.   Ce înseamnă, de fapt, managementul calității ? Într-o abordare simplistă a conceptului: managementul performant al proceselor care conduc la realizarea unui produs(serviciu) de „calitate”!   O abordare majoră a fost, inclusiv, stabilirea unei definiții solide, stabile a ceea ce înseamnă calitate: 1. adecvat pentru utilizare (Juran) 2. conformitatea cu cerințele (Crosby) 3. „totalitatea particularităților unui produs ale unui serviciu care poartă în ele capacitatea de a satisface o anumită necesitate” (ISO 9000:2000).  

Scrierea unui articol nu este o treabă simplă si deloc usoară! Scrierea unui articol nu înseamnă o simplă transmitere de informatii sau niște opinii personale expuse pe hârtie sau, mai nou pe un blog “personal”.   Scrierea nui articol înseamnă parcurgerea unor pas bine definiti într-un timp variabil – De la câteva zile (aproape imposibil pentru un articol bun!) până la câteva luni (sau un an), pentru un articol știintific de cercetare! Hai să vedem ce pasi ar trebui să parcurgem pentru scrierea unui articol de calitate:   Pasul 1:   Este neceară o documentare prealabilă, în sensul că trebuie să citim din literatura de specialitate, aspectele care tin de problematica pe care dorim să o tratăm în articol. Este unul dintre cele mai importante aspecte deoarece un articol serios trebuie să conțină și să transmită informații, concepte corecte, viabile, validate si verificate de cercetători în contexte si situatii diferite. Pasul 2 Conturarea unui stil propriu de scriere a articolelor Este deosebit de important transpunerea amprentei personale asupra scrierii articolului prin conturarea unui stil propriu: grav, romantic, sarcastic, impersonal (nerecomandabil) etc.   PASUL 3. Scrierea corectă din punct de vedere lingvistic (gramatical ortografic) Practic este pasul cel mai important deoarece, chiar dacă ideile sunt bune, o scriere agramată anulează, practic, valoarea articolului! Cele mai frecvente greșeli: – utilizarea incorectă sau excesivă a virgulei; – utilizarea incorectă si/sau excesivă a conjuctiei “si” ,utilizarea repetată unui cuvânt în fraze succesive, formularea de fraze prea lungi și redundante; – alegerea unui titlu “bun” – alegerea titlului este esentială deosebite de sugestivă! – din titlu se poate deduce o parte considerabilă a valorii articolului, a profunzimii problematicii abordate. – sunt de preferat titluri scurte cu un mesaj penetrant, care să atragă atentia cititorului că urmează a citi ceva de valoare si cu un grad de utilitate ridicat!   Pasul 4. Evitarea scrierii “copy -paste” Începând cu 2012, inclusiv Google și-a instalat “google penguin” care se updatează aproape în timp real, având “unicul” scop: depistarea plagiatorilor! Prin urmare, articolul scris, va ajunge, mai devreme sau mai târziu, pe internet fiind analizat (instantaneu) trecut prin filtrul “penguin” ! În consecință, un articol important are o doză de originalitate “maximă” mesajul primului aliniat. Primul aliniat ar trebui să răspundă unor întrebări importante, astfel încât să motiveze cititorul în parcurgerea (cu interes) a întregului continut: Care este subiectul abordat? Care sunt elementele cheie din articol (“personajele”)?   DE CE ESTE IMPORTANT PENTRU CITITOR SĂ CUNOASCĂ SUBIECTUL ARTICOLULUI? Pasul 5 Utilizarea de cuvinte cheie astfel încât să le înteleagă toti cei care citesc Sunt utilizate cuvinte Clare, pe întelesul cititorilor. Este foarte important de avut în vedere NIVELUL si PREGĂTIREA  cititorilor pe care îi avem în vedere atunci când scriem articolul;   – Introducerea/utilizarea unor cuvinte noi (sau putin utilizate) trebuie să fie dublată, obligatoriu de explicatii clare asupra conceptelor/cuvintelor respective deoarece nimeni nu “stă cu DEX-ul în brațe pentru a deslusi sensul cuvintelor utilizate” – Ideile sunt formulate clar, concis “duse pânä la capăt” – Ideile din articol sunt formulate cât mai clar posibil! Dacă este nevoie, pot fi subliniate sau evidențiate prin utilizarea unui alt font, culoare etc.   Pasul 6. – Evitarea capcanei utilizării lui “Eu” – De regulă articolele se scriu la persoana a doua plural/ impersonal/persoana a treia plural: “(noi) am constatat; s-a constatat; Cercetãtorii au precizat etc”   Structura – Arhitectura unui articol ar trebui să răspundă la întrebările: “cine? ce? cum? unde? când? de ce?” O structură agreată a oricărui articole este cea descrisă mai jos: – Titlul în limba română și în limba engleză); – Abstractul are cel mult 200- 250 de cuvinte si contine scopul principal al articolului legat de titlul si ceea ce ar dori autorul să scrie în lucrarea respectivă; – cuvintele cheie (max. 5) : cele mai importante cuvinte/concepte din articol sau conceptele esentiale la care se referă continutul acestuia Introducerea sunt prezentate, pe rând, contextul problematicii abordate si necesitatea scrierii articolului. Evident, ceea ce autorul dorește să realizeze prin scrierea articolului.   SAU – Reperele conceptuale – În loc de introducere, autorul poate stabili conceptele cheie utilizate în articol, prin definirea sau prezentarea acestora. – Prezentarea, pe scurt, a problematicii abordate: – în contextul cercetărilor existente; – în contextul literaturii de specialitate; – Prezentarea principalelor aspecte ale problematicii abordate pentru care autorul dorește să intervină cu: – propuneri de îmbunătătire,propuneri de corecții, propuneri de cercetări a problemelor semnalate   Principalele cercetări (dacă sunt) în domeniul respectiv si CEEA CE NU S-A ABORDAT ÎN PROBLEMATICA STUDIATĂ! – propunerile autorului în privinta problematicii respective. – nu este neapărat necesară o cercetare în domeniu! – un articol foarte bun se poate remarca, inclusiv, prin semnalarea unor aspecte esentiale ale problematicii studiate astfel încât, prin scrierea lui, să se sublinieze importanta acestei problematici pentru publicul tintă!   Concluzii – Maxim 1-1,5 pagini! – Concluziile trebuie să sublinieze. – Importanta problemei; – Aspectele semnalate de autor, referitoare la problema mentionată în titlu; reflectiile autorului asupra problemei, din perspectiva propunerilor formulate;   Referintele bibliografice Acestea pot fi de trei tipuri(cumulate): – legislatie; – din literatura de specialitate; -ndin resursele web (literatura de specialitate, studii etc) – toate referintele sunt organizate într-o ordine alfabetică; toate referintele respectă o alcätuire standard agreată în mediul știintific: Harvard, APA etc   Citările în text De regulă, pentru o bună “protectie” a citărilor, se aplică “tripla mentiune a acestora”. în text: (Chină, 2015): ” TQM înseamnă, corect, Managementul Total al Calității”; – în subsolul paginii ( “References- AB 1 (index) – insert footnote”);   În referinte bibliografice ( indicarea paginii, datei accesării, în cazul resurselor web) Informatiile utilizate și promovate/ transmise în text trebuie verificate din cel putin trei surse sau din resurse recunoscute la nivel mondial/consacrate.   A se evita utilizarea informatiilor nevalidate/neverificate sau necercetate! În acest caz, consistența articolului este serios afectată! Schemele/ figurile din articol trebuie obligatoriu realizate cu un soft dedicat desenelor/ realizării figurilor   EXEMPLU : – Concept draw office pro 8, 9, 10 etc, – Corell draw etc, – DupĂ realizarea lor, trebuie corectată rezolutia acestora cu un program dedicat (Ex: ADOBE Photoshop CS5, sau 6) pentru a le aduce la rezolutia optimă 300 dpi. – Fiecare figură este numerotată si explicată sub aceasta, cu indicarea sursei! – Fiecare tabel este explicat deasupra , cu indicarea sursei. – Textul articolului va fi scris cu fonturile, distantele, coloanele în spatiul solicitat de template-ul solictat de editură/ conferintă.   În cazul în care nu se indică un template, autorul va tine cont de alcătuirea unui articol în limitele mentionate si cu regulile (generale): – maxim 10-12 pagini;   – TNR 12; – aliniere centrată normală (justify); – spatiere la 1, 15 rânduri sau 1,5 rânduri; – se numerotează fiecare pagină; – abstractul se se scrie cu italic, tnr de IQ, fără spațiere între aliniate. – un articol serios este verificat temeinic de mai multe ori si de cel putin două persoane. – după finalizarea lui, a primelor variante de scriere, trebuie lăsat câteva zile. O verificare ulterioară va scoate multe “defecte” în evidență!   Un articol bun are: – concepte clar definite; – idei proactive; – are o dinamică pozitivă; – nu este excesiv de critic; – la orice critică formulată sunt propuse solutii pertinente! – nu este prea lung deoarece plictiseste rapid pe cititcr!   Bibliografie: 1. Enache, L. Scrierea unui articol știintific — abordare practicä, http:(/ http://www.rrml.ro/articole/2007/2007_1 7.pdf (accesat 25 feb. 2018)   2. Cum sa scrii un articol care sa-ti aduca o buna reputatie? https:// http://www.traininguri.ro/cum-sa-scrii-un-articol/ (accesat 25 feb. 2018) 3. Cum să scrii un articol impresionant în doar 5 pași simpli, https:/( http://www.academiademarketing.ro/cum-sa-scrii-un-articol-impresionant-indoar-5-pasi-simpli.html (accesat 26 feb. 2018) 4. Ghid de scriere a articolelor 9tiintifice, http://www.posdru.ugal.ro[ topacademic/documente/GHlD_SCRlERE ARTICOL.pdf (accesat 24 feb. 2018)  

  Planul strategic al organizatiei scolare   Organizația școlară trebuie să-și construiască un referențial intern realist și adecvat la valorile culturale dar și socio-economice în care evoluează, pentru a deveni un centru de “lumină”, în primul rând pentru comunitatea care a generat-o.   Denumiri utilizate în sistem : PDI, PAȘ, PDȘ..etc.   PAȘ = plan de acțiune al școlii   PDȘ = plan de dezvoltare al școlii     ETAPE IMPORTANTE PENTRU CONSTRUCȚIA PLANULUI STRATEGIC   1. Echipa de management (în școala acesta este consiliul de administrație) stabilește necesitatea elaborării unui astfel de plan având în vedere două repere fundamentale.   Contextul legislativ-normativ cu următoarele aspecte :   Ce suntem în acest moment?   Ce tip de școala ?   Ce niveluri de învătământ școlarizăm?   Care este legală pentru toate nivelurile de învățământ școlarizate ?   Cum stăm fața de cerințele standardelor naționale privind școlarizarea acestor nivele de invătământ ?     Contextul socio-economic în care școala evoluează :   Care ?   Cine sunt Clienții noștri?   Ce resurse avem?   Ce dorim să facem pentru clienții noștri/parțile interesate (misiunea școlii)   Ce dorim sa devenim in viitor (viziunea școlii)?   Ceea ce dorim să devenim în viitor reprezintă o viziune comună cu cea a părților interesate?   Ce posibilități avem pentru a atrage resursele necesare?     Se utilizează analiza SWOT !   2. Echipa de management realizează analiza SWOT, prelucrează rezultatele și elaborează misiunea și viziunea organizației.   Exemplu de misiune a unui furnizor de educație : “Oferim servicii educaționale de calitate într-un climat de securitate, la standarde înalte pentru toți elevii/studenții noștri”   Exemplu de viziune a unui furnizor de educație : “Școala noastră va deveni cea mai reprezentativă din zona de sud a Capitalei”    Elaborarea obiectivelor/țintelor strategice   Declarații ale echipei de management referitoare la ceea ce dorește să realizeze organizația pe durata planului strategic reflectă ceea ce s-a stabilit prin misiunea și viziunea organizației în urma analizelor SWOT. Elaborarea obiectivelor strategice reprezintă un proces amplu și sofisticat care necesită o înaltă calificare în domeniul analitic și al logicii.   Aspecte privind țintele/obiectivele strategice   Numarul țintelor trebuie să fie mic, rezonabil ales, în consecința cu resursele organizației.   Țintele trebuie să fie relevante   Țintele trebuie să reflecte capacitatea organizației de a evolua spre “imaginea” stabilită prin viziune   Sunt estimate resursele instrumentale de măsurare privind realizarea țintelor, indicatori, stabilirea benchmarks-urilor din domeniu etc.   Sunt elaborate proceduri de revizuire și de actiuni corective/de imbunătățire a țintelor stabilite.     Exemple de obiective strategice   Exemplul 1   “Tot personalul didactic din școala va avea acces și va utiliza resursele informatice și media la desfășurarea lecțiilor de curs”   Exemplu 2   “Fiecare disciplină studiată în cadrul școlii va avea un cabinet specific, cu dotările corespunzatoare, astfel încât toți elevii vor avea acces și vor studia în cabinetul respectiv”    Elaborarea planurilor “operaționale” privind realizarea țintelor stabilite   Planul operațional cuprinde informații detaliate prin care sunt dirijați oameni astfel încât să poată indeplini sarcinile de zi cu zi. Planul operațional trebuie să răspundă la următoarele întrebări.   Ce ? – strategii și sarcini ce trebuie intreprinse   Cine ? – persoanele care au responsabilitatea îndeplinirii fiecărei sarcini/strategii   Când ? – termenele în care strategiile/sarcinile trebuie realizate   Cât de mult ? – care sunt resursele(materiale, financiare etc) necesare pentru finalizarea strategiilor/activităților respective.   Atenție !!!   Sunt foarte multe situații în care planul operațional elaborat pentru realizarea unei ținte stabilită prin planul strategic, este confundat cu planul managerial anual elaborat de către directorul școlii/consiliul de administrație.   Planul managerial anual al conducerii școlii poate cuprinde integral sau parțial, planul operațional stabilit prin planul strategic dar și alte acțiuni care pot fi comandate din exterior.           Bibliografie : „Managementul calității în invățământul preuniversitar” de Remus Chină

. Este aplicat diferențiat, școlile acreditate și cele neacreditate. 2. Conceptele (descriptorii,criteriile) nu sunt adaptate la nivelul cerințelor actuale; 3. Nu sunt utilizate concepte specifice managementului calității (conform definițiilor prin ISO 9001)   Alte aspecte:   1. Nu se produce înființarea efectivă a școlii; 2. Procesul de neacordare (prin act normativ) nu este prevăzut în lege și totuși se emit ordine de ministru pentru „neacordarea” autorizării; 3. Evaluatorii sunt utilizați din rândul personalului activ din sistem, fiind departe de a fi catalogat ca un proces „echidistant”, din considerente evidente.   Introduce al doilea nivel de conformitate. Standardul de acreditare confirmă funcționarea școlii prin comparație cu primul nivel de conformitate – înființarea școlii.   Sunt verificate:   – Acumulările materiale (spațiile de învățământ, dotările specifice, etc.) – cel puțin la nivelul menționat în normativele de funcționare; – Produsele educaționale – ceea ce organizația „livrează” clienților și altor părți interesate. – Nu s-au colectat elementele specifice constituirii unor practici comune – Acreditarea simultană a organizației și produsului (programului) nu este compatibilă cu practicile internaționale: acreditarea organizației și certificarea produsului.   Autorizație de funcționare provizorie Persoana juridică Persinalitate juridică Drepturi și obligații   Aspecte ale funcționării școlilor în sistemul „pri” (finanțare majoritar privată)   Ce poate să facă și ce nu poate să facă o școală autorizată?

  Caracteristici ale crizei (R.Iucu)   – izbucneste instantaneu, fara avertizare – incepe prin afectarea sistemului informational – ingreuneaza comunicarea – creeaza stare de confuzie – instaleaza un climat de insecuritate, de panica – nu se aseamana cu alt eveniment din clasa sau scoala si nu se aseamana intre ele     Cauze ale aparitiei in clasa de elevi   – interventii stangace sau noninterventii – recunoasterea crizei in momentele limita, desi semnale au fost si inainte – interventii tardive – actiuni lipsite de fermitate si consecventa – analiza superficiala a situatiei de criza – neincrederea in fortele proprii pentru a actiona asupra crizei – incercarea de rezolcare a tuturor situatiilor de criza de catre managerul scolii     Solutii pentru evitarea/prevenirea/gestionarea crizelor   Cercetari recente arata ca una dintre solutiile cele mai eficiente este aceea de stabilire si respectare cu acuratete a unor reguli inteligent gandite!   Aspecte privind regulile:   – regulile trebuie sa fie clare, simple, eficiente si usor de acceptat si aplicat de catre elevi si profesori – toti profesorii (sau cel putin masa critica necesara) trebuie sa aplice intocmai regulile stabilite pentru clasa de elevi/clasele de elevi – atitudinea profesorului trebuie sa reflecte un mixaj eficient intre o pozitie proactiv dominanta si capacitatea profesorului de a oferi un cadru armonios in predare invatare. Esenta reusitei aplicarii regulilor: respectarea cu mare strictete, incepand cu cel care le-a generat : Profesorul   ATENTIE !! Atitudinea profesorului poate genera chiar situatii de criza in clasa !   TEME :   1. Mentionati 2 situatii de criza in clasa de elevi dar si solutiile de rezolvare propuse. 2. Precizati doua aspecte psihosociale caracteristice clasei de elevi.   Cine este profesorul in interactiune cu microsistemul “clasa de elevi” ?   Profesorul in sistemul educational romanesc: – titular, suplinitor, calificat, necalificat, asociat…. – profilul va fi generat de interferenta a doua aspecte : pregatirea initiala si statutul in sistemul educational   Profilul unui profesor (educator)   Diagrama VENN   – bine pregatit, metode de predare neadecvate – bun comunicator, slab pregatit – cunostinte/pregatire profesionala – abilitati (native) de comunicare – profesor sever – competente psihopedagogice    

Evaluarea școlilor în sistemul educațional românesc (după 2007)   Referențiale: – standardul de autorizare; – standardul de acreditare; – standardul de „referință”.   Alte referențiale: – inspecția școlară; inspecția CNDIPT (sistem de 7 principii)   Primele referențiale sunt gestionate de ARACIP; Inspecția școlară de Inspectoratele școlare; CNDIPT (Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic) Puncte tari ale acestui demers: * A fost printre primele inițiative la nivel european și ar di fost un impuls extraordinar pentru sistem (educațional) dacă ar fi fost fructificat acest moment. A introdus elemente (chiar dacă precare și de multe ori incorecte) ale unei culturi a „calității”;   Puncte slabe:   * Conceptele utilizate nu au fost consacrate. S-a preferat un „amestec” neinspirat și reinventări de concepte, deși acestea erau clar definite în domeniu de peste 80 de ani; * Specialiștii în domeniu (în managementul calității) au fost „evitați” în timpul realizării noii „construcții” educaționale; * S-a preferat utilizarea unei evaluări externe (de fapt „inspecție”) realizată cu specialiști formați din interiorul sistemului, activi, ceea ce „atacă” însuși ideea de echidistanță și acuratețe a evaluării. Evident efectele au fost pe măsură…   Inspecția în sistemul educațional românesc (OM 5547/2011) – inspecție generală (regulament de inspecție generală); – inspecție de specialitate; – Inspecție tematică.   Inspecția generală – proces de inspecție desfășurat pe o perioadă de 7-14 zile, având ca obiective principale: 7 arii tematice:   a) managementul școlar, managementul calității, dezvoltarea instituțională, eficiența atragerii și folosirii resurselor (umane, financiare, materiale și informaționale), respectarea legislației în vigoare și a regulamentelor; b) modul de aplicare a curriculumului național, dezvoltarea și aplicarea curriculumului la decizia școlii/în dezvoltare locală, calitattea activităților extra-curriculare realizate de personalul didactic și unele categorii de personal didactic auxiliar; c) activitatea personalului didactic (proiectare, predare-învățare, evaluare, reglare/remediere, diferențiere a demersului educațional); d) nivelul performanțelor realizate de elevi în învățare, raportat la standardele educaționale naționale (curriculare și de evalaure); e) modul în care unitatea de învățământ sprijină și încurajează dezvoltarea personală a elevilor și motivația acestora în învățare (consiliere, orientare școlară, asistență individualizată), respectând priincipiile educației incluzive și asigurarea egalității de șanse; f) relațiile unității de învățământ cu părinții și cu comunitatea locală; g) atitudinea elevilor față de educația pe care le-o furnizează unitatea de învățământ. În cazuri justificate (se precizează în regulament) vor fi abordate numai anumite aspecte.   Modulul II:   Evaluarea școlilor în sistemul educațional românesc: standarde, referențiale, metodologii, proceduri II. 1 Aspecte privind evaluarea școlilor II.1 Referențialul inspecția școlară. Puncte tari. Limite II.2 Standardele naționale utilizate la evaluarea sistematică în învățământul preuniversitar.   U fost înființate (în 2005) două agenții dedicate procesului de asigurare a calității educației: ARACIS – Agenția Română de Asigurare a Calității în Invățământul Superior, instituție autonomă; ARACIP -Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (aflată în subordinea ministerului educației);   Demersul asigurării calității educației în învățământului preuniversitar: În 2005 a apărut OUG nr.75/2005 (actul normativ de bază); În 2007 au apărut standardele de autorizare/acreditare și metodologia de evaluare; În cursul anului 2007 (în prima parte) s-au format și pprimele „valuri” de evaluatori externi pe baza noillor instrumente; Anul 2007 a fost primul an (anul școlar 2007-2008) când au apărut și primele autorizări de școli.   Au trecut 10 ani de la primele autorizări și aproape 12 de la dispariția demersului în sistemul educațional. Rezultatele ???   Aspecte pozitive  privind inspecția școlară:   Intoducerea inspecției școlare pe baza modelului britanic – inspecția de tip RODIS – a creat premisele introducerii unor elemente de identificare a școlii ! Limite: Inspecția școlară a fost depășită ca „anvergură” de standardul de acreditare Nu săa realizat un proces de compatibilizare între inspecția școlară și standardul de acreditare.   Deși legea prevede (din 2011) că inspectoratul școlar are obligația auditării resurselor umane din școli, acest proces nu s-a realizat încă! Inspecție (ISO 9000:2005, 3.8.2): Evaluare a conformității prin observare, judecată și, după caz, măsurare, testare sau calibrare. Din perspectiva verificării conformității, inspecțiaeste mai mult control decăt evaluare! În unele sisteme educaționale avansate, inspecția este un proces extins, sistematic, tinzând spre o evaluare sistemică!   Tipuri de inspecție școlară: Inspecția școlară (marea Britanie) – Scop: Monitorizarea standardelor, calitatea și eficiența și etosu școlilor și să informeze guvernul și publicul larg asupra aspectelor respective; Inspecție școlară (Scoția): a) verificarea eficacității proceselor educaționale în școli( și alte instituții de învățământ; b) evaluarea modalităților abordate de către organizațiile școlare privind asigurarea calității în organizațiile respective; c) furnizarea de consultanță instituțiilor de învățământ și verificarea faptului că politicile educaționale sunt aplicate în practică.   Aspecte ale standardelor naționale de evaluare ale școlilor din sistem: – deși legislația în mediul educațional s-a schimbat de mai multe ori, standardele au rămas neschimbate! – „filozofia” standardelor este formulată în termeni de ”cel puțin” ceea ce induce ideea unui nivel minim – standardul de acreditare introduce un paradox pe care l-am numit : al nivelului minim” Se acordă importanță maximă unui nivel minim al calității!   Aspecte privind evaluarea școlilor   Inspecție – proces de verificare a conformității unei activități/document/proces cu cerințele unui referențial prestabilit; Evaluare – proces de examinare sistematică a unei activități/proces/document etc; Evaluarea este un proces complex prin care aprecierile sunt cantitative(creșteri delta), măsoară progresul și nu are în vedere descoperirea neconformităților(inspecție). Principiul de bază în procesul de evaluare: „Să vezi totdeauna partea plină a paharului(progresul) Tranziția naturală a sistemelor este de la inspecție spre autoevaluare/evaluare internă(creșterea responsabilității).   Managementul calității în sistemul educațional românesc    Momentul „zero” – anul 2005, prin aprobarea OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației; Au urmat acte normative care au conturat pachetul legislativ-normativ dedicat asigurării calității educației; HG nr.21/2007 (aprobarea standerdelor de autorizare/autorizare pentru  învățământului preuniversitar); HG nr. 22/2007 (aprobarea metodologiei de evaluare a școlilor din sistemul de învățământ preuniversitar_; HG nr. 1534/2008 (aprobă standerdele de referință pentru evaluarea școlilor din învățământul preuniversitar). Un pachet legislativ separat pentru învățământul superior; „Numitorul comun” al celor două abordări(asigurarea calității educației_ îl reprezintă OUG nr.75/2005   Managementul calității în educație sau asigurarea calității educației? O fals dilemă! Corect: Managementul Calității În sistemul Educațional (în Educație) Deoarece: Managementul calității este un ansamblu de procese bine definite:   1. Planificare 2. Control 3. Asigurare 4. Îmbunătațire   Reiese că „Asigurarea calității” nu poate fi distictă de Managementul calității – fiind parte a acestuia. Din păcate dilema nu a fost (încă) depașită în sistemul educațional românesc. Nici în abordările la nivel european! De ce ? Din cauza unor abordări superficiale(spunem noi) ale fenomenului respectiv, cu efecte pe măsură.   Procesul de asigurare a calității în sistemul educațional românesc s-a realizat prin:   – elaborarea unui set de standarde utilizabile la evaluarea școlilor din sistem; – elaborarea unei metodologii de evaluare externă; – demersul obligării școlilor de a intra în proces de autoevaluare; – formarea unui grup de „experți” în evaluarea externă. Cât de eficient va fi acest demers? Vom vedea !!   Niveluri de conformitate introduse de standardele naționale:   1. Nivelul 1 de conformitate (standard de autorizare); 2. Nivelul 2 de conformitatea (standard de acreditare); 3. Nivelul 3 de conformitatea opțională (standard de referință).

Stiluri de predare                                                                        cursul din 4 aprilie 2017 1. Stilul de comanda sau directiv – bazat pe autoritatea profesorului care comanda succesiunea activitatilor sau activitatile sunt impuse, in totalitate prin intermediul programarii/a programelor nucleu. 2. Stilul practic – bazat pe o explicatie precisa, apoi pe o executie prin imitatie din partea subiectului/elevului 3. Stilul de reciprocitate – bazat pe evaluarea reciproca dupa criterii pregatite de profesor (ca in cazul activitatii in echipa, a invatarii in perechi) 4. Stilul de autocontrol – cu accent pe autonomia subiectului si capacitatilor sale de autoevaluare 5. Stilul de incluziune – de includere a elevului in indeplinirea unor sarcini de niveluri diferite, el fiind acela care decide la ce nivel se poate implica Stiluri de predare II  6. Stilul centrat pe descarcare dirijata 7. Stilul centrat pe descarcare convergenta – menit sa conduca la descarcarea solutiei unei probleme/la formularea unei concluzii prin rationament si gandire critica. 8. Stilul centrat pe actiunea divergenta – ce conduce la gandirea pe traiectorii necunoscute, neobisnuite, spre solutii inedite, spre creativitate. Alte criterii de predare a) Stilul autoritar – se carcaterizeaza prin selectarea si promovarea tehnicilor, a procedurilor de invatare, a etapelor actiunii dirijate efectiv de catre profesor. El structureaza timpul, nu incurajeaza initiativele, sanctioneaza atitudinile si rezultatele instruirii elevilor, mentine o anumita distanta fata de grup. b) Stilul democratic – profesorul incurajeaza implicarea activa a elevilor in procesul invatarii, initiativa, potentialul lor creativ c) Stilul permisiv sau laissez-faire – releva rolul pasiv al educatorului, indiferenta, minimalizarea fenomenelor semnificative in procesul instruirii, accepta deciziile elevilor, comune sau individuale; nu face evaluari la adresa comportamentelor elevilor, manifesta un nivel scazut al aspiratiilor si exigentelor pedagogice ale predarii;lasa demersul diddactic sa mearga de la sine. Teme : Precizati 3 stiluri de predare recunoscute pentru profesor 2. Ce inseamna profesor “bun”? Trei aspecte The influence of good teacher can never to ERASED – Influenta unui profesor bun nu poate fi stearsa niciodata The mediocre teacher tells – Un profesor mediocru vorbeste The good teacher explains  – Un profesor bun explica The superior teacher demonstrates – Un profesor superios demonstreaza The great teacher – Marele profesor