Cărți Dezvoltare Personală - Părinți și copii. Cărți Psihologie

Rolul tatilor in dezvoltarea copiilor

Argument în favoarea bunelor maniere   Am trecut de anul 2000, ba chiar şi de 21 decembrie 2012 (vă amintiţi de profeţia maya?) fără să fi venit sfârşitul lumii… Continuăm să trăim într-o lume nebună, având senzaţia că înnebunim şi noi pe zi ce trece. Asistăm îngroziţi la imaginile cumplite din aşa-numitele zone conflictuale, zone ce se ivesc în cele mai neaşteptate locuri de pe glob şi se înmulţesc îngrijorător. În discoteci, tinerii dansează pe mese… Alţii, care se autointitulează „Hell’s Angels”, pornesc noaptea pe motociclete având la bord casetofoane cu muzică heavy metal, raşi în cap sau cu plete, îmbrăcaţi în bluzoane de piele cu ţinte, pe care sunt prinse ecusoane cu capete de mort, în blugi şi cizme, oferindu-ne pentru o clipă o imagine de coşmar. Pe de altă parte, internetul şi reţelele sociale în special, accesibile până şi de pe telefonul mobil, ne dau posibilitatea comunicării nelimitate, transformându-ne însă, în mod paradoxal, în nişte autişti. Desigur, e vorba de o imagine trunchiată şi de o viziune catastrofică a societăţii în care trăim, dar nu putem să nu ţinem seama şi de această realitate. În astfel de condiţii, mai merită să ne preocupăm de bunele maniere? N-ar fi mai bine să ne întrebăm dacă ele nu au devenit cumva inutile? Răspunsul e unul singur: buna creştere nu este şi nu va deveni niciodată inutilă, pentru că ea îl face pe om să se respecte în primul rând pe sine.   Am încetat oare să avem idealuri, să gândim, să ne cultivăm, să ne temem, să ne rugăm? Avem oare dreptul să considerăm tradiţiile ca fiind perimate sau depăşite? Fără îndoială că nu. Căci nimic nu e nou sub soare… Iată un vechi adevăr ce nu poate fi negat. Momente încordate în istoria omenirii au mai fost. Ele au trecut… dar bunele maniere au rămas. În toate timpurile, oamenii au avut tendinţa de a se opune legilor impuse de politeţe deoarece la prima vedere ele par restrictive şi de prisos. Sunt parcă inventate să îngrădească libertatea individului. Dar, după o scurtă experienţă de viaţă, fiecare om este nevoit să accepte că bunele maniere nu sunt deloc inutile; dimpotrivă, ele contribuie la formarea noastră ca „oameni”, la bucuria de a trăi printre semeni civilizaţi.   Bunele maniere n-au fost adăugate în mod arbitrar unor structuri sociale. Ele au rădăcini într-un sentiment uman profund, care tinde spre o armonie între comportare şi etică, între frumuseţea caracterului uman şi moralitatea sa. Dar omul va învăţa să aibă un comportament natural şi agreabil, adică o purtare civilizată, numai respectând nişte reguli care s-au impus şi s-au codificat de-a lungul timpului.   Pornind de la adevărul că fiecare dintre noi este unic şi de neînlocuit, putem afirma că orice om are dreptul de a fi respectat. Dar de acelaşi respect trebuie să se bucure şi cei din jur. Nu spun vorbe goale, am încercat să formulez astfel însuşi principiul pe care se bazează această carte. „Codul bunelor maniere” este alcătuit dintr-o mulţime de legi, de fapt de convenţii, având toate un numitor comun: a nu-l deranja pe semenul tău, ci a-l face să se simtă bine în preajma ta. Tot asta urmăreşte şi statul când emite legi şi decrete prin care se sancţionează diferite delicte civile. Oricine a greşit este pasibil de o pedeapsă mai mult sau mai puţin severă, în funcţie de gravitatea greşelii. Fie că a furat, fie că a călcat pe iarbă, fie că a traversat strada în locuri nepermise, orice om normal trăieşte cu frica de poliţistul ce poate răsări lângă el în orice clipă. La fel stau lucrurile cu legile şi regulile din cadrul „Codului bunelor maniere”, dar abaterile de la aceste norme nu sunt sancţionate de către autorităţi. Şi totuşi codul acesta este adesea respectat cu mai multă stricteţe decât legile statului. Explicaţia e foarte simplă. Dacă pentru delictele legiferate există un singur poliţist la zece mii de oameni, să zicem, pentru abaterile de la o comportare civilizată „poliţistul” se află în fiecare om înzestrat cu o minimă doză de bun-simţ. Nu există legi care să te pedepsească pentru că râzi zgomotos, pentru că vorbeşti continuu şi foarte tare, pentru că ţi-ai învăţat copilul să te strige de jos, din stradă (când locuieşti la etajul zece), sau pentru că stai nepermis de mult într-o vizită. Vine totuşi un moment în care te întrebi de ce nu mai eşti invitat în casa familiei X, unde te-ai simţit atât de bine. Vine o zi în care observi că vecinii te salută cu răceală, evitând să-ţi vorbească, şi chiar propriii tăi copii par jenaţi de modul în care te îmbraci sau mănânci şi în special de faptul că vorbeşti tot timpul… Niciodată nu e prea târziu să înveţi ceva bun de la alţii, însă cu cât vom învăţa mai devreme ce se cuvine şi ce nu, ce se cade şi ce nu, ce se face şi ce nu, cu atât viaţa noastră va fi mai ferită de surprize dezagreabile. Trăim într-o epocă în care nonconformismul este la modă, dar să nu sărim peste o etapă obligatorie – aceea a cunoaşterii normelor conformismului. Picasso nu ar fi ajuns să creeze celebrul tablou „Guernica” dacă n-ar fi ştiut mai întâi să picteze în stil clasic. Buna creştere se dobândeşte în mai multe feluri. Educaţia ocupă de departe cel mai important loc. Vom vorbi despre rolul şi necesitatea ei într-un capitol separat. Dar buna creştere se dobândeşte şi din mass-media, şi chiar din aversiunea noastră faţă de oamenii cu o comportare dezagreabilă. Învăţăm, cum s-ar zice, din „exemple negative”. Când auzim pe cineva spunând bazaconii şi-l vedem cum se face de râs, roşim de multe ori în locul lui şi ne ferim ca de foc să-i urmăm exemplul. Iată-ne iar în faţa noţiunii atât de complicate de libertate. Fac ce vreau la mine acasă, sunt un om liber, spune câte un tânăr care îşi pierde nopţile dând petreceri ce durează până dimineaţa. Acest tânăr este într-adevăr un om „liber – prost-crescut”. Dar nici cei care, la cel mai mic zgomot în apartamentul vecin, bat în ţevi sau în pereţi nu sunt nişte oameni bine-crescuţi, pentru că intervin şi alte noţiuni ce caracterizează o fiinţă civilizată: simţul măsurii, toleranţa, îngăduinţa. Toate acestea se învaţă cu răbdare. Ajungem să înţelegem că o taină a vieţii – mult râvnită de însuşi Goethe – este echilibrul, pe care ni-l dorim cu toţii şi pe care îl avem atât de puţini. Concluzia? Un om de bună-credinţă va învăţa bunele maniere cu multă conştiinciozitate, ca pe o limbă străină, fără să se jeneze că nu a ştiut până în acea clipă o anumită regulă de comportament. (De exemplu: a-ţi încrucişa tacâmurile în farfurie înseamnă că mai doreşti din felul respectiv!). Cel mai ineficient mod de a educa pe cineva este să-i ţii discursuri moralizatoare, interminabile şi plicticoase. De multe ori oamenii trebuie să treacă singuri prin experienţe-limită. Cât de educativ ar fi, de pildă, dacă tânărului care ascultă muzică rap pusă la maximum, fără să-i pese de vecini, i s-ar pune să asculte de către aceştia, la fel de tare, la aceleaşi ore, o simfonie de Bruckner sau ceva asemănător! La început va fi nedumerit, apoi revoltat, dar până la urmă va înţelege ce este de înţeles… Sau când asistăm la un spectacol dezagreabil, oferit de un cumpărător nemulţumit care ţipă la vânzătoare, să ne gândim că şi noi am fost de curând într-o astfel de situaţie, dovedindu-ne la fel de penibili. Încă din şcoală se remarcă „glumeţii”, bufonii clasei, indivizii cu tupeu, şmecherii, obraznicii. Este adevărat că pentru scurtă vreme devin „eroi”, lideri, modele uşor de imitat. Dar un tânăr cu bun-simţ va înţelege repede că acest mod de comportament nu este ideal pentru a-ţi atrage respectul celor din jur. „Ca să fii om întreg, atâtea sunt necesare” – spune Geo Bogza într-o carte, iar una dintre condiţii este buna creştere. Bunele maniere mai înseamnă să rezişti unei tentaţii care te poate transforma din om cinstit într-un hoţ. Puţini ştiu că a găsi un portofel pe stradă şi a nu-l preda la Poliţie se cheamă furt. Cei mai mulţi îl consideră noroc… Hazardul nu trebuie să favorizeze infracţiunea şi abaterea de la regulile de bună comportare. Dacă eşti cu adevărat convins că trebuie să fii politicos oricând şi în orice ocazie, înţelegi adevărul fundamental cuprins în celebra inscripţie gravată pe faţada clădirii de la New College din Oxford: Manners make man – comportamentul îl face pe om. Bunele maniere sunt apanajul omului care îşi cunoaşte exact locul în lumea în care trăieşte.   CAPITOLUL 1 Introducere în bunele maniere Cum au apărut bunele maniere sau despre obiceiuri Puţină istorie Odată cu începutul existenţei sale sociale, umanitatea a simţit nevoia unor reguli pe care să le respecte toţi membrii dintr-o colectivitate, astfel ca traiul în comun să devină suportabil. În mod paradoxal, aceste reguli codificate şi învăţate nu limitează libertatea individului, ci, dimpotrivă, o lărgesc. Ştiind precis cum trebuie să se poarte în toate ocaziile vieţii, omul manierat capătă siguranţă de sine, scapă de complexe, este acceptat şi respectat de cei din jur; într-un cuvânt, devine mai liber. Bunele maniere au fost inventate la curţile regale şi adoptate de către aristocraţie, singura clasă aptă pe atunci să decidă dacă un anumit obicei era necesar şi să-l impună. De aceea, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, bunele maniere reprezentau un stil de viaţă particular. O dată cu apariţia burgheziei, ele încep să se generalizeze, devenind în zilele noastre norme unanim acceptate, însă, pe măsură ce societatea evoluează, unele dintre ele se dovedesc anacronice, după cum altele variază de la ţară la ţară. Se ştie, de altfel, că, pentru a intra în codul bunelor maniere, un obicei trebuie să fie supus mai întâi probei timpului, tocmai pentru că lucrurile se mai modifică. Până şi etimologia cuvântului etichetă, cu sensul cunoscut de toată lumea, este semnificativă din acest punct de vedere. Oricât de surprinzător ar părea, „eticheta” (ceea ce se cuvine) are la origine o interdicţie! În parcul de la Versailles, grădinarul-şef al lui Ludovic al XIV-lea a aşezat inscripţii prin care cerea să nu-i fie călcate în picioare peluzele proaspăt însămânţate. Cum aceste inscripţii erau adesea ignorate de către nobilimea neatentă şi aflată, în paranteză fie spus, în conflict cu regele, bietul om a obţinut din partea Majestăţii Sale un decret care prevedea respectarea „etichetelor”. Astfel, cuvântul a intrat în limbajul curent pentru a desemna o comportare conformă unor norme. Numeroase obiceiuri nu mai au de mult nicio legătură cu faptele care le-au generat. Cine se mai gândeşte astăzi, scoţându-şi pălăria, că reiterează gestul de ridicare a coifului prin care cavalerii, la sfârşitul unui turnir, îşi descopereau chipul spre a fi recunoscuţi de public? Ţări şi obiceiuri În Franţa salata e servită, în mod tradiţional, după felul principal şi se mănâncă cu furculiţa şi cuţitul. În Italia se bea cappuccino doar la micul dejun. La eschimoşi în cafea se pune sare! În Germania nu se mai sărută mâna femeilor, dar s-a extins deprinderea de a fi punctual, obicei devenit aproape o obsesie. Acest mic „amănunt” comentat de către un sociolog ar explica, în parte, uimitoarea prosperitate a Germaniei din ultimele decenii… Tot în această ţară, cu excepţia meselor oficiale şi a cazului când există personal de serviciu, invitaţii contribuie spontan la strânsul mesei, la spălatul vaselor – cu simplitate şi eficiență, fără ca stăpâna să se simtă jignita.   Mahatma Gandhi a fost întrebat odată ce părere are despre civilizaţia occidentală. - Cred că ar fi o idee foarte bună… a răspuns indianul.   În Cehia, unde curățenia din apartamente este impresionantă, gazda are pregătită pentru musafiri o adevărată colecţie de papuci comozi şi ieftini, şi nimeni nu se simte şocat că trebuie să se descalţe. În Canada, ca şi în alte părţi ale lumii, există obiceiul de a oferi flori în număr par. La noi, un buchet trebuie să aibă un număr de flori fără soţ (se spune că „gazda completează buchetul”) şi acest obicei autohton poate duce uneori la situaţii comice. Astfel, persoana care primeşte florile, uşor jenată, îi atrage atenţia musafirului venit din România care i-a oferit cinci trandafiri că a pierdut, probabil, o floare pe drum… În America se obişnuieşte ca, la masă, să se ţină furculiţa cu mâna dreaptă, în timp ce mâna stângă stă ascunsă vederii, în poală. Văzându-i pe europeni cum mănâncă, mulţi americani îşi închipuie că sunt cu toţii stângaci! În Elveţia, seara, pe malul unui râu, într-un loc pustiu, am văzut o fetiţă care era neliniştită de faptul că nu găsea o cutie de gunoi în care să arunce ambalajul unei ciocolate – pentru că nu avea obiceiul să arunce ceva pe jos. Obiceiuri bune, obiceiuri proaste Oamenii au obiceiuri bune şi rele. Cum obişnuinţa este a doua noastră natură, acestea sunt foarte importante atât pentru noi, cât şi pentru cei din jur. Dar… bunele obiceiuri respectate cu stricteţe ar face dintr-un om un sfânt şi dintr-o societate reală o lume utopică. Imaginaţi-vă o fiinţă umană care n-ar greşi niciodată cu nimic. După părerea mea ar fi un monstru, un robot. Ideal ar fi ca oamenii să ştie să-şi păstreze cât mai multe deprinderi bune şi să le corecteze pe cât posibil pe cele proaste. Dacă avem prostul obicei de a bea zece cafele pe zi şi de a fuma cinci ţigări dimineaţa, pe stomacul gol, asta ne priveşte personal. Vom vorbi aici doar de obiceiurile proaste care îi deranjează pe cei din jur. Nu trebuie să afli dintr-o carte că nu este politicos să faci vizite neanunţate, e de ajuns să te gândeşti că nici ţie nu ți-ar face plăcere, într-un moment când ai foarte multe treburi, să fii surprins de musafiri, oricât de dragi ţi-ar fi ei în alte împrejurări. Şi totuşi, acest prost obicei de-a intra la cineva cunoscut doar pentru că treci prin faţa casei există. Pe timpuri, a face cuiva o vizită neanunţată nu era deloc un gest nepoliticos, ci dimpotrivă… dar în alte vremuri oamenii aveau foarte mult timp liber; astăzi, din păcate, nu-l mai au. Foarte multe obiceiuri proaste apărute la noi se datorează sărăciei. Mă duc în vizită cu mâna goală, gazda nu mă tratează cu nimic; îmi fac loc cu coatele ca să obţin ceva mai bun şi mai ieftin într-un magazin; mă îmbulzesc să mă urc într-un autobuz supraaglomerat pe care l-am aşteptat o oră. Într-o ţară normală, în general, nu sunt pus în situaţia de a mă purta rău. Autobuzele vin la ora afişată aproape goale în staţie, există multe magazine ieftine, iar a duce un mic dar când mergi într-o vizită nu este o problemă. Dar dacă duc flori de plastic cuiva (ca să ţină mai mult) voi fi catalogat drept prost-crescut (la noi). Nu la fel în Japonia, unde florile artificiale împodobesc cele mai distinse case. Obiceiurile se schimbă la un om, şi chiar la un popor, ca şi hainele. Se păstrează cele frumoase şi se înlocuiesc cele urâte. Problema este însă mult mai complicată decât în cazul hainelor, căci e foarte greu să dezobişnuieşti pe cineva de un obicei prost. Cum să convingi un intelectual de excepţie că el este un „model” şi că nu are voie să apară în public mestecând gumă, de pildă? Cum să convingi un om care are prostul obicei să promită şi să nu se ţină de cuvânt (care nu respectă nici măcar ora pe care ţi-o fixează pentru o întâlnire) că acest „obicei” ar trebui schimbat? Mintea şugubeaţă a românului a inventat chiar un proverb original: „A promite e nobil, dar a te ţine de cuvânt e o prostie!” întâlnim la tot pasul astfel de situaţii. Am promis – şi ce dacă? Revolta pe care am simţit-o în tinereţe citind cuvintele rostite de Raymond Poincare (celebrul avocat, fratele matematicianului) la un proces în care a pledat la începutul secolului: Nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère, mi s-a mai estompat. Cred că avea dreptate. Când vom lua lucrurile în serios, şi nu à la légère? Oare nu ar fi mai bine să nu promitem dacă nu avem certitudinea că ne putem ţine de cuvânt? De ce nu există la noi un proverb care să traducă exact înţeleptele cuvinte nemţeşti ein Mann, ein Wort? Îndrăznesc să afirm că expresia „Cuvântul e cuvânt!” nu a dispărut cu desăvârşire din vocabularul unui om manierat! Ar fi bine să ne-o reamintim când promitem ceva cuiva, nu numai când aşteptăm zadarnic răspunsul promis de altcineva.

CUPRINS:           Introducere 6           Simboluri sacre 20           Budismul; Taoismul/Confucianismul; Hinduismul; Jainismul; Şiismul; Religia Egiptului antic; Mitologia greacă/romană; Iudaismul; Creştinismul; Islamismul; Religiile amerindienilor; Păgânismul; Credinţele aborigene; Şamanismul.           Simboluri de identitate 48           Simboluri tribale şi decoraţiuni corporale; Steaguri naţionale; Embleme naţionale; Regalitate şi heraldică; Viaţa militară; Ocupaţii; Virtuţile; Atribute; Embleme politice.           Simboluri de magie, ocultism şi sisteme simbolice 64           Vrăjitoria şi satanismul; Vicanismul şi magia albă; Astrologia; Zodiacul; Zodiacul chinezesc; Alchimia; Societăţi secrete; Tarotul; Ghicitul şi jocuri; Cărţile de joc; Şahul; Forme; Mandalele şi Yantrele; Alfabetele; Numerele.           Simboluri ale notarii 88           Cosmosul; Simboluri planetare; Vremea; Anotimpurile; Simboluri biologice; Corpul omenesc; Animale sălbatice; Animale domestice; Reptile şi creaturi marine; Moluştele; Păsările; Insectele; Copacii; Fructe şi seminţe; Flori; Plantele.           Simbolismul creaturilor fantastice 126           Creaturi terestre; Creaturi acvatice; Creaturi aeriene; Demonii.           Simbolismul emoţiilor şi al minţii interioare 138           Arhetipurile şi raţiunea; Simbolurile elementelor; Emoţiile pozitive; Eliberarea; Inspiraţia/Creaţia; Succesul; Norocul/Soarta; Direcţia/Identitatea; Protecţia/Securitatea; Soluţia; Tranziţia; Moartea şi mortalitatea; Represiunea/Tăinuirea; Stresul; Obstacolele; Avertizarea şi tentaţia.                 Introducere.           Simbolismul este un vechi limbaj catalizator universal care relevă complicate precepte şi 'credinţe, împărtăşind informaţii şi stârnind emoţii mai puternice decât un întreg dosar. Este întra-devăr o formă internaţională de comunicare ce depăşeşte barierele de limbă, istorie, naţionalitate, cultură şi religie. Dar de ce este atât de puternică această formă de stenografie? De ce evocă răspunsuri instinctive atât de profunde? Ce este, de fapt, un simbol sau un semn?           Ce sunt semnele şi simbolurile?           În general vorbind, semnul este un indicator care reprezintă un obiect sau o direcţie, în timp ce simbolul are o anumită implicaţie, este conotiv, pentru că stârneşte răspunsuri emoţionale şi reprezintă indirect (în mod convenţional sau în virtutea) un o-biect, o fiinţă ctc. Definiţiile din dicţionare sunt din necesitate scurte şi superficiale: cuvântul „semn” (care derivă din latinescul signwn, o marcă) este definit în general ca ceva care transmite o informaţie specifică, Pe când „simbol” (din latinescul symbolum) poate fi interpretat ca ceva ce reprezintă altceva; cele două cuvinte se confundă. O-riginea cuvântului „simbol” este foarte interesantă. El derivă dintr-un obicei grecesc antic, acela de a sparge în bucăţi o tăbliţă de lut, revenindu-i o piesă fiecărui membru al grupului, la despărţire; când grupul se a-duna din nou, piesele se reasamblau – sum-ballein, „a le aduna împreună” ca într-un mozaic, şi astfel, se confirma identitatea individuală a grupului. Scoicile Misterelor Eleusine îndeplineau o funcţie similară. Astfel, a luat naştere cuvântul grecesc sumbo-lon, „semn de recunoaştere” şi, de aici, s-a dezvoltat latinescul symbolum. Dar pentru că sunt legate de limitarea de limbaj, definiţiile neinteresante ale lexicografilor nu pot cuprinde deplina semnificaţie a semnelor şi a simbolurilor, ci exprimă multitudinea de înţelesuri pe care le reprezintă, descriu cum comunică mesajul sau explică de ce ne vorbesc atât de profund. Sunt atât de potente, încât Confucius declară că „semnele şi simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile”.           Pagina alăturată: Acest cadru central detaliat al tripticului alegoric de Hieronymus Bosch, Grădina plăcerilor pământeşti (1492) ilustrează oameni înconjuraţi de păsări şi flori gigante. Arta sa este încărcată de imagini simbolice, rod al unei viziuni fantastice, specifice pictorului, deseori numit precursorul supra-realismului.           Stânga sus: Crucea roşie este un simbol conotativ a-doptat de organizaţia Crucii Roşii. Culoarea roşie simbolizează sângele, iar crucea, suferinţa şi caritatea. Ea devenit un simbol internaţional al ajutorului medical.           Stânga jos: Acest semn generic indică un restaurant. Este denotativ, deoarece componentele sale – cuţit, furculiţă şi farfurie – reprezintă tacâmuri.           Dreapta: Cocorul are semnificaţie simbolică profundă în Orient, unde se crede că este mesagerul zeilor şi reprezintă vigilenţa, longevitatea şi fericirea. Acest desen din secolul al XVIII-lea este realizat de Lang Shih-Ning. Cocorii erau importanţi şi în lumea clasică. Simbolurile naturii pătrund în arta tuturor culturilor.           Simbolismul şi omul primitiv.           Probabil că cele mai timpurii dovezi ale folosirii simbolismului de către om se pot descifra în picturile şi gravurile rupestre paleolitice şi neolitice care datează de a-proape 30.000 de ani, ca cele de la Lascaux, în Franţa, sau de pe continentele african şi australian. În aceste prezentări pictografi-ce, omul primitiv nu a descris doar portretele vânătorilor şi ale bestiilor, ci a creat simboluri geometrice, inclusiv cercuri, spirale şi linii – forme care păstrează nişte semnificaţii simbolice ale acelor timpuri. Primitive cum sunt, raportate la standardele moderne, desenele din peşteri demonstrează necesitatea omului de a reflecta a-tât la mediul înconjurător natural şi la încercarea de a da sens unei lumi aparent haotice, cât şi la determinarea locului său în ea. În mileniul anterior dezvoltării ştiinţelor moderne, fenomenele naturale reprezentau o enigmă pentru omul care nu putea să-şi explice răsăritul şi apusul Soarelui, fazele Lunii, apariţia instantanee a tunetului şi fulgerului. În căutarea explicaţiilor şi, deoarece încerca explicaţii prin ceea ce cunoştea şi îi era familiar, omul primitiv a atribuit forţelor supranaturale, mitologice, cauza acestora: de exemplu, Soarele era privit ca manifestarea puterii masculine supreme, ca opus al entităţii feminine, al Lunii, iar tunetul şi fulgerul erau dovada furiei cereşti. Animalele care trăiau alături de om erau considerate, în mod similar, ca fiind dotate cu puteri supranaturale, întocmai ca şi copacii, plantele, formele geografice, munţii şi oceanele. Atribuirile simbolice au dus inevitabil la apariţia întrebărilor cosmice privind geneza, relaţia între rai şi Pământ şi poziţia omului în marea schemă de rânduială a lucrurilor, care nu puteau fi eludate. Conturând termenii de referinţă familiari umanităţii, Universul s-a identificat treptat cu nişte simboluri ca: oul, care în termeni cosmici s-a născut din apa primară ce ţâşneşte în rai şi pe Pământ, sau pomul vieţii, axis mundi sau axa lumii – cu rădăcinile pe celălalt tărâm, cu ramuri ce dădeau flori pe Pământ şi cu vârfuri ce ajungeau în rai, unind astfel cele trei tărâmuri.           Religie şi mitologie.           Conceptele cosmice ale primelor simboluri au evoluat ulterior îmbrăcând forme religioase valide pentru formarea unei multitudini de vederi asupra lumii şi pentru crearea unor limbaje simbolice noi. De e-xemplu, vechii egipteni au conceput un complex panteonic de zeităţi onmipotente care guvernau fiecare aspect al vieţii şi al morţii şi le reprezentau prin nişte imagini vizuale vaste, incluzând aici şi hieroglifele. Datând din 3.100 î. H., hierogliefele au la bază un limbaj complex, reprezentaţio-nal de fonograme (semne simbolice ale sunetului) şi ideograme (simboluri care prezintă concepte), erau indubital cele mai sofisticate din sistemele simbolice timpurii; însă această perioadă a cunoscut naşterea unor simboluri care au relevanţă şi astăzi, ca pentagrama iudaică şi zvastica civilizaţiei hinduse. Vechii greci au venerat, de asemenea, o pluralitate de zei al căror simbolism colectiv a fost atât de puternic, încât l-au adoptat şi romanii, preluându-1 cu nume latine, demonstrând astfel rezonanţa durabilă a efectului particular al simbolurilor. Practici similare se constată în asimilarea simbolurilor păgâne de creştinătate sau în împletirea religiilor hindusă şi budistă. Fiecare dintre aceste religii a dezvoltat o mare varietate de simboluri, menite să reprezinte aspectele specifice ale credinţei lor. Exemplele includ crucifixul, zeul cu cap de elefant Ganesha al hinduismului şi imaginea lui Buddha. În căutarea explicării inexplicabilului, creaturi fantastice – ca Sfinxul, Minotaurul grecesc, Nagas hindus sau fenicşii chinez şi vestic, unicornii şi stânga: Osiris, zeul celuilalt tărâm, este înconjurat aici de simbolurile vechi egiptene, incluzând şi ochiul sfânt, un şoim şi o mulţime de hieroglife. Osiris judecă moartea, iar un bărbat de curând decedat îngenunchează în faţa lui, în rugăciune.

Mic curs de autoaparare intelectuala Normand Baillargeon

Puterea extraordinara a subconstientului de Joseph Murphy   INTRODUCERE   CUM  POATE  ACEASTà CARTE  Sà PRODUCà ADEVÃRATE MIRACOLE  ÎN  FIINŢA  DUMNEAVOASTRà   Am văzut miracole care se produc în toate mediile, în lumea întreagă, săvîrşite deopotrivă de bărbaţi, cît şi de femei. Miracolele vor apare şi la dumneavoastră, în măsura în care vă veţi folosi puterea colosală a propriului vostru subconştient. Această carte îşi propune să vă arate modul adecvat în care omul trebuie să gîndească, precum şi imaginile benefice ce trebuie cultivate cu perseverenţă în minte, pentru a creea şi transforma cu adevărat propriul nostru destin; toate acestea pot deveni perfect posibile în virtutea faptului că ceea ce un om gîndeşte, aceea el devine.   Cunoaşteţi răspunsurile la aceste întrebări?   De ce un om este trist, în timp ce alt om este fericit? De ce acel om este vesel şi prosper, iar celălalt este sărac şi nefericit? De ce un om este temător şi anxios, în timp ce altul este plin de încredere? De ce acesta din urmă are o casă luxoasă şi minunată, iar celălalt duce o existenţă mizeră într-o cocioabă? De ce unul cunoaşte o mare reuşită, iar altul un eşec complet? De ce un orator are un succces imens, în timp ce un altul rămîne mediocru şi nepopular? De ce un om este un geniu în meseria sa, în timp ce un altul se luptă şi se zbate toată viaţa, fără a realiza nimic bun? De ce unul se războieşte cu o maladie pretinsă a fi incurabilă şi de ce altul nu o are niciodată? Cum se face că atîţia oameni cucernici şi buni suferă adevărate torturi ale corpului şi ale spiritului, de parcă ar fi condamnaţi? Şi de ce atîtea fiinţe imorale şi care nu au nimic sf~nt prosperă şi le reuşesc toate acţiunile, bucurîndu-se pe deasupra şi de o sănătate excelentă? De ce o femeie este fericită în căsnicie, în timp ce sora ei este foarte frustrată şi nefericită? Se poate găsi răspuns la toate aceste întrebări prin procesele ce au loc în mentalul conştient şi în cel subconştient? Cu siguranţă că da!   Motivul pentru care a fost scrisă această carte   Scopul acestei lucrări este tocmai acela de a răspunde la întrebările de mai sus, precum şi la alte întrebări conexe cu acest subiect. M-am străduit să explic marile adevăruri fundamentale ale mentalului cît mai clar cu putinţă. Cred că este perfect posibilă explicarea legilor fundamentale ale vieţii în limbajul de fiecare zi. Veţi observa că stilul acestei lucrări este foarte asemănător cu cel din ziarele şi revistele citite de dumneavoastră, cu limbajul pe care îl folosiţi la serviciu sau acasă. Este bine să studiaţi cu atenţie această carte şi să puneţi în aplicare tehnicile expuse căci, dacă o veţi face, sunt absolut convins că veţi obţine o putere care va opera miracole ce vă vor elibera de confuzie, suferinţă, melancolie şi eşecuri. Cu ajutorul acestor tehnici vă veţi descoperi adevăratul loc în societate, veţi rezolva toate dificultăţile, vă veţi elibera de orice constrîngere psihică sau emoţională, căci ele vă vor conduce la cunoaşterea adevăratei căi a libertăţii, a fericirii şi păcii spirituale. Marea putere creatoare a subconştientului poate să vindece orice boală şi să vă facă să fiţi din nou plini de viaţă şi forţă. Învăţînd să vă folosiţi corect şi în mod benefic puterile lăuntrice, veţi deschide poarta acelei închisori care este teama şi veţi accede la o nouă existenţă, ce a fost descrisă de Sf~ntul Pavel drept “glorioasa libertate a fiilor lui Dumnezeu”.   Dezvoltaţi acea putere formidabilă care determină şi însoţeşte miracolele.   O vindecare proprie (autovindecarea) va fi mereu dovada cea mai convingătoare a propriei noastre puteri subconştiente. Acum 40 de ani, am determinat resorbţia şi dispersia unei tumori maligne (sarcom) în propriul meu corp, folosindu-mă de puterea curativă a subconşţientului care, în fapt, creează, susţine şi guvernează toate funcţiile vitale ale omului. Tehnica pe care am aplicat-o este explicată în această carte şi sunt sigur că va ajuta şi altor fiinţe să aibă încredere în Puterea Vindecătoare Infinită ce sălăşluieşte în profunzimile subconştiente ale tuturor oamenilor. Datorită unui prieten medic, am devenit brusc conştient că e natural să mă bazez pe Inteligenţa Creatoare care a creat organele mele, a format corpul şi a făcut să-mi bată inima, pentru că EA are grijă întotdeauna de propria sa creaţie. Un proverb antic glăsuieşte: “Medicul pansează rana şi Dumnezeu o vindecă.”   Dacă vă veţi ruga plini de credinţă, miracolele vor apare în chip negreşit   Rugăciunea semnifică o interacţiune armonioasă între mentalul conştient şi cel inconştient, dirijîndu-le acţiunea către un scop bine determinat. Această lucrare vă va arăta modul ştiinţific prin care să vă branşaţi la puterea infinită care sălăşluieşte în dumneavoastră, permiţîndu-vă să obţineţi ceea ce doriţi cu adevărat. Doriţi o viaţă mai fericită, mai plină şi mai bogată? Începeţi să vă folosiţi această putere miraculoasă pentru a vă rezolva problemele profesionale şi pentru a restabili armonia în familie. Este bine să citiţi această carte de mai multe ori. Capitolele următoare vă vor spune în ce mod acţionează această putere minunată şi cum puteţi să aduceţi la suprafaţă înţelepciunea şi inspiraţia creatoare care sunt latente în dumneavoastră. Învăţaţi, apoi, aceste tehnici simple, care vă permit să sugestionaţi pozitiv şi puternic subconştientul vostru. Urmaţi această nouă modalitate ştiinţifică de a pătrunde pînă la infinitul tezaur; citiţi atent, cu seriozitate, cu dragoste şi încredere nediminuată. Veţi dovedi astfel, într-un mod uluitor pentru ceilalţi, că aceste învăţături vă pot ajuta foarte mult. Acesta poate fi, şi eu cred că va fi, punctul de cotitură în viaţa dumneavoastră.   Fiecare om se roagă în felul lui propriu   Ştiţi să vă rugaţi eficient? Cît timp vă rugaţi în fiecare zi? În perioadele de criză, în momentele de pericol sau de dificultate, cînd sunteţi bolnavi sau moartea vă ameninţă, vă rugaţi atît dumneavoas-tră, cît şi prietenii dumneavoastră pentru a fi ajutaţi să depăşiţi cu bine problemele dificile cu care vă confruntaţi. Citiţi ziarele şi veţi vedea, cîteodată, că sunt propuse rugăciuni în toată ţara pentru un copil atins de o boală aşa-zis incurabilă, pentru pacea naţiunii sau pentru un grup de mineri prizonieri într-o galerie inundată, etc. Mai tîrziu, dacă sunt salvaţi, minerii spun că se rugau, aşteptîndu-şi salvatorii.  La fel, pilotul unui avion declară că, numai rugîndu-se cu putere şi credinţă a putut ateriza în siguranţă, în ciuda pericolului iminent ce-l aştepta. Desigur, rugăciunea este mereu un sprijin prezent atunci cînd suntem în pericol; cu toate acestea, nu trebuie să aşteptaţi pericolul sau dificultăţile exterioare pentru a face din rugăciune o parte integrantă şi constructivă a propriei voastre vieţi. Împlinirea acestor rugăciuni este consemnată în ziare şi dovedeşte tocmai eficienţa lor. Ce să mai spunem de rugăciunile umile ale copiilor, de manifestările simple ale Graţiei Divine la masa familiei sau de devoţiunea statornică a celui care nu caută altceva decît comuniunea cu Dumnezeu? Activitatea mea printre oameni m-a determinat să studiez diferite stadii ale rugăciunii. Am trăit eu însumi această experienţă şi am lucrat cu mulţi oameni care au beneficiat în mod intens de ajutorul rugăciunii. În mod obişnuit, se pune problema de a şti să spunem şi altora cum să se roage. Cei care sunt la ananghie cu greu pot gîndi şi acţiona în mod rezonabil. Au nevoie de o reţetă uşor de urmat, de un prototip practic, simplu şi specific problemei lor. Deseori, ei pot fi îndrumaţi doar după ce au abordat în mod adecvat dificultatea cu care se confruntă.     Ineditul acestei lucrări   Unicitatea acestei cărţi rezidă în faptul că învăţăturile sale sunt absolut practice. Se prezintă aici tehnici şi formule simple, activ operante, pe care le veţi putea aplica uşor în universul cotidian înconjurător. Am prezentat aici metode simple, valabile pentru bărbaţi şi femei din întreaga lume. Recent, cca. 1000 de oameni, aparţinînd tuturor religiilor, au asistat la un curs special la Los Angeles, în care am descris pe scurt ceea ce este descris sintetic în aceste pagini. Mulţi dintre ei au parcurs 200 de km pentru a asista la fiecare curs. Această carte vă va interesa deoarece vă arată motivul pentru care, deseori, obţineţi contrariul lucrului pentru care v-aţi rugat. Oamenii din toate colţurile lumii m-au întrebat de mii de ori: “De ce, cu toate că m-am rugat de atîtea ori, dorinţa nu mi s-a îndeplinit?” În această carte veţi găsi motivele şi răspunsurile la această întrebare, precum şi la alte probleme similare. Mijloacele multiple de a sugestiona subconştientul şi de a obţine răspunsuri valabile dau cărţii o valoare extraordinară şi fac ca ea să fie un ajutor mereu prezent în clipele grele cu care vă confruntaţi.   Care este adevărata şi intima voastră credinţă?   Nu obiectul credinţei noastre ne îndeplineşte dorinţa, ci acesta este răspunsul subconştientului nostru la imaginea mentală, propusă de noi, adică la gîndul întreţinut mereu în minte. Această lege a credinţei este prezentată în toate religiile lumii şi tocmai acesta este motivul pentru care ele sunt exacte din punct de vedere psihologic. Budistul, creştinul, musulmanul sau evreul pot obţine rezultate asemănătoare în rugăciune şi aceasta nu datorită religiei, a ritualurilor, a liturghiei, a incantaţiilor, a sacrificiilor sau ofrandelor specifice fiecărui cult în parte, ci doar datorită credinţei lui, a receptivităţii faţă de lucrul pentru care s-a rugat. Legea vieţii este o lege a credinţei şi credinţa poate fi definită pe scurt ca exprimînd gîndul întreţinut mereu în minte. Ceea ce un om gîndeşte, simte şi crede, aceea este starea spiritului său, a corpului său şi a mediului în care se află. Înţelegerea tehnicilor şi a metodelor, precum şi a scopului pentru care sunt făcute, vă vor ajuta să manifestaţi cu ajutorul subconştientului toate lucrurile bune din viaţă. Rugăciunea împlinită este chiar realizarea dorinţei inimii voastre.     În ultimă instanţă, dorinţa înseamnă rugăciune   Oricine îşi doreşte sănătate, fericire, siguranţă, pace spirituală, dar nu mulţi ajung la rezultate clare şi bine definite în acest sens. Un profesor la facultate îmi mărturisea recent: “Îmi spun că, dacă-mi voi schimba gîndurile predominante şi dacă voi da vieţii mele emoţionale o nouă turnură, atunci ulcerul care mă chinuie de atîta timp va dispare; însă nu ştiu ce tehnică să aplic pentru aceasta. Gîndurile mele rătăcesc în toate sensurile asupra acestor probleme şi mă simt frustrat, învins şi nefericit.” Acel profesor dorea sănătate perfectă, dar avea nevoie să cunoască mai întîi modul în care acţionează mentalul pentru a fi în stare să-şi îndeplinească dorinţa. Practicînd apoi metodele curative indicate în această carte, el s-a restabilit complet.   “Există un spirit (mental) comun tuturor oamenilor” (Emerson)   Miraculoasele puteri ale subconştientului existau dinainte ca noi să ne naştem. Înainte să ia naştere vreo biserică sau chiar lumea însăşi, aşa cum o cunoaştem noi astăzi. Marile adevăruri eterne, marile principii ale vieţii preced toate religiile. În spiritul acestor afirmaţii vă propun, în paginile ce urmează, să luaţi cunoştinţă de această putere extraordinară, transformatoare, care vă va tămădui rănile mentale şi psihice cu care vă confruntaţi. Ea va elibera pe cei care se încovoaie sub povara fricii şi va elimina complet limitările sărăciei, ale eşecului, ale mizeriei, ale suferinţei şi frustrării. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să vă uniţi mentalul şi psihicul, focalizîndu-le cu putere asupra a ceea ce doriţi să manifestaţi; puterile creatoare ale subconştientului vor răspunde imediat. Începeţi acum, chiar de astăzi şi permiteţi astfel miracolelor să se producă în viaţa dumneavoastră. Perseveraţi, perseveraţi mereu, pînă cînd soarele va răsări din nou şi umbrele aducătoare de necazuri şi suferinţe vor dispare cu desăvîrşire din viaţa voastră.