Cărți Dezvoltare Personală - Părinți și copii. Cărți Psihologie

INTRODUCERE Ce este zen? A fi zen înseamnă a accede la o seninătate pierdută, într-o lume în care aparenţa şi câştigul au devenit motoare mult mai importante decât starea de bine din interior. Civilizaţiile occidentale au separat dintotdeauna sănătatea corpului de cea a spiritului. Corpul este o maşinărie pe care o dorim ascultătoare, trebuie să tacă şi să funcţioneze. Pentru maeştrii zen, seninătatea se obţine printr-o armonie între corp şi spirit; a-l stăpâni pe primul înseamnă a-l pune în armonie cu cel de-al doilea. Trăim vremuri în care alergăm mereu: tot mai multă muncă pentru câştiguri mai mari, pentru a cumpăra mai multe obiecte. Ne vindem libertatea şi liniştea în speranţa unei stări de bine amânate fără încetare pentru ziua de mâine. Şi dacă ne-am aşeza o secundă pentru a opri infernala maşină? A rămâne zen înseamnă a modifica infim obiceiurile zilnice şi, în acelaşi timp, a vedea lumea în mod diferit, a privi în interior şi a ne zâmbi nouă înşine. Bineînţeles, nu ne vom refugia cu toţii într-o mănăstire budistă pe vârful unui munte pustiu. Dar pentru a deveni şi a rămâne zen nu este necesar să alungăm totul din jur: cu câteva mici nimicuri, puţin timp, singurătate, respiraţie, o ceaşcă de ceai sau un moment de reflecţie, este posibil să ne transformăm viaţa şi să percepem altfel fiecare moment. în această carte sunt prezentate o mulţime de căi, în speranţa că fiecare va extrage din paginile ci plăcerea de a găsi noi resurse şi de a descoperi în sine căi noi. A rămâne zen nu înseamnă neapărat a petrece ziua meditând, departe de ceilalţi, sau a vă consacra tot timpul unor exerciţii complicate. Câteva minute sunt de ajuns pentru a vă permite să vă regăsiţi seninătatea uitată.     Avertisment Sfaturile reunite în această carte nu sunt menite să înlocuiască sfatul unui terapeut. Nu ezitaţi să consultaţi medicul şi nu practicaţi niciun exerciţiu de gimnastică fără avizul său dacă aveţi o constituţie fragilă. Dacă vă simţiţi deprimat sau profund descurajat, dacă aveţi adesea gânduri negre, nu ezitaţi să consultaţi un psihoterapeut. Zen în 10 minute nu are ambiţia de a înlocui cuvântul şi diagnosticul unui specialist.         ZEN ÎN CORPUL DUMNEAVOASTRĂ   ÎNVĂŢAŢI SĂ VĂ ASCULTAŢI CORPUL „Sătul până peste cap?” Corpul vă vorbeşte, ascultaţi-l! Am „un nod în gât“, „sunt sătul până peste cap“, „mi s-a făcut rău de la stomac“… Expresiile care ne fac corpul să vorbească nu ne lipsesc. El se exprimă, şi totuşi, în majoritatea timpului, nu-l ascultăm. Punem prea des aceste simptome pe seama oboselii. Dar dacă ne-am opri o clipă pentru a da atenţie lucrurilor pe care ni le spune corpul nostru am fi surprinşi de ceea ce ne învaţă despre noi. Aveţi adesea dureri în gât? Aţi avea de spus ceva ce nu puteţi formula? Aveţi dureri de spate? Orarul dumneavoastră este prea încărcat? Vă simţiţi balonat?! Cu toţii avem mici dureri care ne strică uneori cheful de viaţă. Afle, mâncărimi, dureri cronice. Consultaţi un medic. Dacă nu descoperă nimic grav, puteţi decide să „clasaţi afacerea fără urmări11 şi să suportaţi micile neplăceri. Aţi pus totul pe seama… stresului. Şi atât? Tulburarea se află încă acolo. Lăsaţi-o să se exprime. MICĂ PLIMBARE PE PROPRIUL CORP » Pentru a învăţa să-l ascultaţi, amuzaţi-vă imaginându-vă că faceţi o plimbare pe corpul dumneavoastră în timp ce staţi întins. Imaginaţi-vă că sunteţi o buburuză sau un fluture şi aşezaţi-vă pe el. Vă simţiţi degetul ccl mare de la picior? Scobitura genunchilor? — » Treceţi apoi în interiorul corpului, încercând să acţionaţi grupe mici de muşchi: de exemplu, încordaţi doar partea stângă a corpului sau încercaţi să vă „contractaţi’1 abdomenul între cele două părţi ale cutiei toracice. REMONTAŢI-VĂ COLOANA CA Şi CÂND AŢI ÎNTOARCE UN CEAS »Osteopaţii lucrează pe baza acestei cunoştinţe ancestrale: coloana nu este doar o arhitectură osoasă. Pe ca se grefează esenţialul vieţii noastre: porţiunea dintre prima şi cea de-a patra vertebră corespunde inimii, cea dintre a patra şi a opta, stomacului, cea dintre a opta şi a unsprezecea, ficatului, zonei lombare îi corespund uterul şi rectul. Vă doare spatele? Suferiţi probabil de o altă durere, interioară, căci organele noastre apasă pe coloană şi o obosesc. Un osteopat poate explica acest lucru. ; Pentru a vă destinde şi a vă „remonta” coloana, ghemuiţi-vă pe vine. Apoi reveniţi foarte încet, având grijă să vă întindeţi coloana, vertebră cu vertebră. Acest exerciţiu este relaxant în i special dimineaţa, imediat după ce vă treziţi.   LĂSAŢI-VĂ CORPUL SĂ VORBEASCĂ »Luaţi o foaie de hârtie şi notaţi tară să vă gândiţi tot ce vă evocă durerile de care suferiţi. Află… dificultatea de a vorbi… îmi apare adesea atunci când am întâlnire cu… » Limbajul corpului nu poate fi stăpânit de la prima încercare. Repetaţi operaţia în mod regulat, pentru a învăţa să ascultaţi ce vă spune corpui. Notaţi într-un carnet momentele în care vă simţiţi mai bine şi pe cele În care durerea revine. În câteva săptămâni, limbajul corpului ar trebui să se dezvăluie. Din enigmatic, va deveni limpede. Simplul fapt de a fi înţeles îl face uneori să tacă până la urmă. Simplul fapt că ţineţi cont de momentele în care corpul e într-o stare proastă vă va ajuta, încetul cu încetul, să învăţaţi să evitaţi momentele şi situaţiile în care nu vă simţiţi bine. » Nu ezitaţi să reveniţi puţin în trecut. Căderea părului, de exemplu, poate fi consecinţa unei stări de anxietate. Însă un fir de păr care moare are nevoie de mai mult de trei luni pentru a cădea. Trebuie deci să reveniţi la acea perioadă, pentru a înţelege ce a resimţit corpul dumneavoastră atunci. Mai degrabă să preveniţi decât să trataţi jp; | Corpul nostru nu este o maşină. Or noi îl luăm în considerare adesea chiar mai puţin decât pe propria maşină, pe care ne gândim să o alimentăm cu ulei şi benzină ca să funcţioneze, li cerem corpului să continue să funcţioneze pe când noi nu-i oferim minimumul vital ca să rămână zen şi într-o stare de sănătate bună. De exemplu vă doare capul deseori: prea multă muncă, nopţi scurtate, există numeroase motive. Dar aveţi întotdeauna la dumneavoastră o pilulă magică pentru a potoli durerea. Cu această pilulă faceţi să dispară partea vizibilă a aisbergului. Toţi homeopaţii sunt de părere că, dacă un simptom este stins cu un medicament, focul mocneşte în continuare şi va reapărea în altă parte, mai târziu, amplificat, mai dureros, mai grav. Pentru a fi zen trebuie să ascultaţi aceste simptome care sunt tot atâtea semnale luminoase pentru a vă ghida către seninătate. Prevenirea este o practică obişnuită în China, în aceasta constă principala diferenţă dintre medicina noastră şi medicina lor. În China, un medic care are mulţi pacienţi bolnavi este un medic prost. Căci un medic bun este atent la cele mai mici simptome şi ştie să prevină mai degrabă decât să trateze. În Occident, filosofia noastră este diferită: mergem la medic atunci când suntem bolnavi şi aşteptăm medicamentul care să ne vindece. Căutăm înainte de toate să scăpăm de durere, de ceea ce ne deranjează. Foarte adesea, pentru cele mai mici dureri, precum eczemele, durerile abdominale sau de cap, dacă medicii nu au găsit nimic grav urmăm tratamentul indicat şi totul funcţionează în timpul tratamentului. Însă de îndată ce renunţăm la el simptomele revin… O durere de cap poate să ne strice ziua. Cum să rămânem zen când simţim că o arsură la stomac ne va otrăvi seara?   STOP! îi cerem corpului să facă performanţă în fiecare zi, fără să ne oprim o clipă să-l ascultăm.     DOUĂ REGULI DE AUR » De urmat clacă corpul dumneavoastră nu mai vrea să funcţioneze bine. Pentru a preveni mai degrabă decât a trata: Odihniţi-vă atunci când sunteţi obosit. Nu vă gândiţi că veţi lua o aspirină luni dimineaţă, culeaţi-vă mai devreme duminică seară. Ascultaţi-vă! Dacă făcând zece ore de sport pe săptămână vă dor articulaţiile, luaţi-o mai uşor! Dacă şampania vă dă o stare de mahmureală… încercaţi altă băutură!     ÎNVĂŢAŢI SĂ VĂ AUTOANALIZAŢI NEVOILE » Aveţi dureri inexplicabile de stomac. După ce aţi consultat medicul, dacă nu a găsit nimic grav, v-a prescris fără îndoială un pansament gastric. Aşa cum indică numele lui, pansamentul calmează, însă dacă rana rămâne deschisă sub pansament, n-o vindecaţi, ci doar calmaţi durerea.     » Sunteţi ce! mai bun medic al corpului dumneavoastră, căci sunteţi cel mai în măsură să ştiţi ce simte! Efectuaţi pe cont propriu mici teste alimentare: dacă digeraţi prost masa de prânz, notaţi într-un carnet timp de o săptămână ce mâncaţi în fiecare zi. Notaţi de asemenea ce aţi simţit. Dureri, balonări. Notaţi momentele din zi care au reprezentat o sursă de stres: o reuniune, o luare de cuvânt în public ctc. După o săptămână alegeţi să înlăturaţi un aliment pe care aveţi obiceiul să-l consumaţi zilnic cafeaua, produsele lactate, fructele la sfârşitul mesei şi notaţi schimbările. Dacă nu apare niciuna, reintroduceţi alimentul. «Această autoanaliză alimentară, recomandată de terapeuţii nutriţionişti, vă ajută să descoperiţi alimentele potrivite organismului dumneavoastră şi pe cele pe care trebuie să le evitaţi. Această metodă nu prezintă niciun pericol, însă poate dura mai multe săptămâni. Fiţi răbdător şi atent la fiecare simptom: un aliment pe care nu-l toleraţi la micul dejun poate provoca o balonare la ora 14, în timp ce dumneavoastră incriminaţi masa de prânz! Ascultaţi-vă bioritmurile A fi zen contrazicând „ceasul intern11 este complet imposibil, liste ca şi cum aţi trăi în permanenţă în decalaj orar. Veţi alerga toată ziua, însoţit de oboseală, fără să apreciaţi niciun moment al zilei. Oamenii de ştiinţă au constatat de multă vreme că ne este mai greu să ne trezim iama, când lumina este mai slabă. Însă viaţa actuală merge total împotriva vechilor ritmuri. Vara era dedicată lungilor zile de muncă la câmp, iar iarna, după ce stăteau de veghe, strămoşii noştri mergeau la culcare odată cu găinile! Astăzi, ne odihnim mai ales vara, şi iama începem să muncim înainte să se facă ziuă! Desigur, nu putem trăi împotriva curentului, însă putem totuşi învăţa să ne cunoaştem mai bine bioritmurile. O activitate potrivită intr-un moment potrivit al zilei înseamnă seninătate şi plăcere.. ■ „_ Studiul bioritmurilor se bazează pe; constatarea ca, în univers, totul este \ ritm: ciclul lunii, ciclul anotimpurilor, ciclul femeii. în funcţie de data naşterii, bioritmia calculează fluctuaţiile energiei dumneavoastră pe parcursul întregii vieţi şi vă oferă informaţii cu privire la forma fizică, emoţională şi intelectuală, în Japonia, unde studiul bioritmurilor este considerat în mod real o ştiinţă, numeroase întreprinderi au adoptat această analiză pentru a vă planifica treburile. Nu sunteţi într-o zi fastă? Rămâneţi acasă. Este o lună în care sunteţi în formă? Munciţi de două ori mai mult. Aceste întreprinderi au constatat o scădere a erorilor informatice şi a accidentelor. Studiul bioritmurilor este utilizat de asemenea de numeroşi sportivi de performanţă. Calculul bioritmurilor în funcţie de vârstă şi de data naşterii este destul de complex. Pentru a le defini la scara întregii vieţi, există numeroase site-uri gratuite pe Internet. Atenţie totuşi la site-urile mai puţin serioase care se ocupă cu prezicerea viitorului. Puteţi consulta cartea lui Patrick Debarbieux, ABC des biorythmes (Ed. Jacques Grancher, 1999).   ORELE ZEN » Pe parcursul celor 24 de ore ale zilei, corpul nostru are propriul său ritm. A-l contrazice este o sursă de stres. > Capacitatea noastră de atenţie şi de concentrare începe să crească de îndată ce ne trezim, pentru a atinge un vârf la ora  11. Apoi scade până la ora 14 şi urcă apoi la un nou vârf spre sfârşitul după-amiezii. » Insă la scara unei ore corpul îşi impune, de asemenea, propriul ritm, care se modifică la aproximativ 90 de minute. Atenţia noastră se află în punctul maxim după 25 de minute în timpul unei activităţi. Apoi scade încetul cu încetul. Oboseala începe să se facă simţită după 75 de minute. De ce să nu facem o pauză în acel moment? Este, deloc întâmplător, şi una dintre regulile pentru siguranţa rutieră!   CĂTRE DESCOPERIREA CEASULUI DUMNEAVOASTRĂ INTERN » Fiecare fiinţă umană are ritmul său personal, astfel că şi dumneavoastră trebuie să vă descoperiţi ritmul propriu. De exemplu, puteţi fi mai mult sau mai puţin sensibil la schimbările de anotimp, la nevoia de odihnă din jurul orei 14. începeţi prin a vă studia ciclul somnului notând zilele în care vă simţiţi odihnit şi orele la care vă treziţi. Somn lent, somn paradoxal, un ciclu de somn durează în medie 90 de minute. Este mai bine uneori să vă treziţi cu jumătate de oră mai devreme şi să nu intraţi într-un nou ciclu.[1] Redescoperiţi siesta Nuc timp? Nu e bine să vorbeşti despre asta? Este o ruşine? în Japonia, siesta este general acceptată, şi japonezii nu sunt chiar renumiţi pentru trândăvia lor. Ştiaţi că în secolul al XlX-lea se muncea mult mai puţin decât astăzi? Lipsa electricităţii şi a încălzirii îi făcea pe oameni să meargă mai devreme, la culcare. Nu erau deloc grăbiţi. Către ora 14, ceasul biologic ne infonnează că ar trebui să ne odihnim puţin. De ce să nu-l ascultăm? La birou, să nu vă fie ruşine să vă anunţaţi intenţiile: închideţi ochii câteva momente, în jur de ora 14, pentru a fi mai performant. Este o pauză ca oricare alta. Pentru reîncărcarea bateriilor sunt suficiente câteva minute. SIESTA CU OCHII DESCHIŞI » Vă este chiar imposibil să închideţi puţin ochii la locul de mutică? Practicaţi siesta trează. Ţineţi în faţă un document şi fixaţi cu privirea primele rânduri fără să vă mişcaţi. Vederea vi se va înceţoşa încetul cu încetul. Vă veţi simţi cu capul în nori. Dacă rămâneţi perfect imobil în această poziţie, corpul şi spiritul se vor odihni. Ieşiţi uşor din toropeală întinzând braţele şi respirând adânc. SIESTELE-FULGER Dacă aveţi posibilitatea, întindeţi-vă 10 minute, fără să vă acoperiţi. Temperatura corpului va scădea. Vă va trezi o uşoară senzaţie de frig! Însuşiţi-vă lentoarea. încetiniţi! Suntem dependenţi de viteză: agende încărcate, săptămâni pline, weekcnduri-maraton… Şi dacă am încetini? Avem nevoie de momente libere pentru a ne acorda timp să respirăm, să ne regăsim. » Să începem ziua tară urgenţe. Foarte puţine lucruri sunt cu adevărat grave şi urgente. Confundăm adesea „urgent“ şi „grav“: un copil bolnav, un accident sunt evenimente grave, care din fericire nu apar în fiecare zi. Restul este,. Urgent“, doar urgent. Chiar aşa de urgent? Stop! Să încetăm să alergăm! Alergăm pe scări, ne precipităm în maşină, facem duş în viteză. Pentru a câştiga câteva minute într-o zi. Sunt de atât de preţioase încât să vă împiedice să respiraţi? » Să încetăm să facem mai multe lucruri deodată: le pregătiţi copiilor micul dejun în timp ce goliţi maşina de spălat vase. De ce să nu beţi în linişte o ceaşcă de ceai cu ei? Doar pentru plăcerea de a vă aşeza şi a discuta, de a împărtăşi un moment de răgaz? » Să ne oferim timp pentru a căuta seninătatea. Aceasta nu se poate cumpăra de la distribuitorul automat. Vine încet la noi şi impregnează fiecare moment al zilei. » Pentru a rămâne zen, să apreciem momentele care vor veni şi să le uităm pe acelea care se risipesc. În majoritatea timpului, ceasul nu ne ajută să citim ora, ci ne este indispensabil pentru „a calcula cât timp mai avem“. De aceea ne dă o stare permanentă de stres.     Trucuri pentru a uita de ceas » Lăsaţi-l pe noptieră. Vă veţi simţi debusolat, însă veţi observa că există o mie şi una de modalităţi de a afla cât este ora pe parcursul zilei: pe stradă, după lumina zilei, pe telefon, pe calculator, ora este pretutindeni. » > Vă veţi da seama de asemenea că sunteţi capabil să îndepliniţi sarcinile zilnice fără ca ceasul să vă amintească fără încetare că „pierdeţi timp”. Astfel, nu mai alergaţi după timp, ci îl savuraţi. » Pentru ca timpul să devină o plăcere, şi nu o pierdere, inventaţi ritualuri pe care le iubiţi: un clopoţel cu sunet plăcut care să le anunţe copiilor ora mesei (în plus nu va mai trebui să ţipaţi pentru a-i chema), un nume pentru fiecare oră: ora 8, „stare de bine sub duş”, ora 16, „ora ceaiului”, ora 10, „pauza mea personală pentru telefon”, ora 14, „momentul meu de respiro”. «Cum să vă încetiniţi gesturile » Gesturile mecanice pe care le efectuăm zilnic sunt adesea crispate. A vă destinde înseamnă a încetini şi a lungi mişcarea: dacă urcaţi scările în grabă, încordat, şi obosiţi repede, încercaţi să întindeţi încet tendonu! lui Ahile punând vârful picioarelor pe fiecare treaptă. » Asociaţi mişcările cele mai obişnuite, banale şi laborioase, cu o mică plăcere personală: atunci când trebuie să faceţi patul, încheiaţi activitatea parfumând pernele înainte de a aranja cearşafurile; respiraţi adânc atunci când deschideţi jaluzelele, priviţi în depărtare venirea zorilor. Spuneţi nu excitanţilor Este acelaşi principiu ca în cazul dopajului: îi infuzăm organismului o substanţă pentru a-l exploata la maximum, fără să ţinem cont de oboseală. Cafea, ţigări, zahăr, suplimente cumpărate de la farmacie, absorbim aceste substanţe care ne ajută să facem faţă. Însă ele nu ne ajută să rămânem zen. Atunci când oboseala se face simţită, cum din punct de vedere psihologic suntem programaţi să nu ne oprim niciodată, corpul nostru caută ajutor. Cofeina ne „energizează“ pentru o oră. Ţigara ne trezeşte pentru jumătate de oră. Zahărul ne dă o energie care se consumă rapid în sânge. Ne simţim mai bine. Însă efectul este limitat în timp, şi oboseala revine, mai puternică. Ce este de făcut? Bem încă o ceaşcă de cafea, fumăm încă o ţigară, ronţăim un baton de ciocolată. Şi aşa mai departe. Fumând o ţigară ne vine să fumăm încă una, zahărul cerc zahăr, cafeaua creează în continuare nevoia de cofeină. Urmaţi-vă ritmul şi înlocuiţi excitanţii cu pauze. Dacă v-aţi culcat la ora 3 dimineaţa în ajun, fiţi indulgent cu corpul dumneavoastră. Aveţi un ritm lent, este normal, mâine veţi fi mai performant după o noapte de somn bun!   CEAI SAU CAFEA? » Ceaiul şi cafeaua au la bază o substanţă excitantă: cofeina. » Insă compoziţia ceaiului este puţin diferită. Mai întâi, o ceaşcă de ceai conţine de două-troi ori mai puţină cofeină decât o ceaşcă de cafea, în plus, prezenţa polifenolilor în ceai modifică semnificativ acţiunea   i nl’einei, încetinind răspândirea ei în corp. Cofeina din cafea poate să genereze o stare de agitaţie sau să dea palpitaţii, deoarece este activă în plinătatea de oră care urmează absorbţiei. Cofeina din ceai are nevoie de patru-cinci ore să se răspândească în sânge. De aceea se spune adesea că ceaiul stimulează, dar nu excită. » Pe de altă parte, un studiu al Universităţii Surrey din Marea Brilunie a demonstrat efectul antistres al ceaiului: acesta încălzeşte corpul m mod durabil, provocând o creştere a temperaturii pielii. Mâinile umede şi reci sunt adesea dovada stării de stres: ceaiul vă poate ajuta să rămâneţi zen!     UN CEAI FĂRĂ TEINĂ » Dacă preparaţi un ceai fară teină, turnaţi apa fierbinte în ceainic, aşteptaţi câteva minute şi aruncaţi prima infuzie. Cea de-a doua nu va mai conţine teină. » în ce priveşte cafeaua, nu depăşiţi cinci ceşti pe zi. Acordaţi-i răgaz organismului încă o zi lungă, în care nu prea v-aţi gândit la dumneavoastră. La prânz aţi înfulecat un sendviş în viteză, aţi băut cafea toată după-amiaza ca să nu adormiţi în faţa calculatorului şi aţi alergat să prindeţi autobuzul. O zi zen perfectă! » O seară pe săptămână, sau mai bine un weekend din când în când, gândiţi-vă la dumneavoastră şi la această maşină care vă serveşte toată ziua: corpul dumneavoastră. Întoarceţi-vă devreme acasă şi decuplaţi telefonulStingeţi radioul, televizorul. Nu deschideţi corespondenţa: puneţi o barieră între dumneavoastră şi lumea exterioară. » Pregătiţi-vă o masă uşoară, o supă, un fruct: un meniu de convalescent. Evitaţi dulciurile, excitanţii. Lăsaţi organismul să se odihnească. » întins pe pat, acordaţi-vă timp să respiraţi adânc timp de 5 minute. Inspiraţi, biocaţi-vă o clipă respiraţia, expiraţi adânc. Apoi goliţj-vă mintea. Cum anume? Fixaţi un obiect plăcut: o floare, un tablou, un bibelou. Încercaţi să vă gândiţi doar Ia el timp de 5 minute. Descrieţi-l în minte, detaliaţi-i culorile. Vă simţiţi liniştit? Perfect! Este ora… 9 seara, acum puteţi merge… la culcare! UN MASAJ PENTRU A ADORMI » întins pe spate sau ghemuit, masaţi-vă încet fruntea, dinspre nas spre tâmple. Sprijiniţi-vă cotul pe o pernă, ca să nu fie încordat. DETOXIFIAŢI-VĂ » înainte de masă, beţi un suc de lămâie cu puţină apă caldă. » De asemenea, puteţi să beţi un pahar mare din crema de legume pe care aţi preparat-o pentru supă. CUM SA VA DESTINDEŢI Da sportului, nu tensiunii Adesea se consideră că „este utiD să faci sport. De altfel, acesta este motivul pentru care sălile de spoit sunt pline începând cu luna aprilie: vrem să ne tonifiem muşchii înaintea verii, ca să arătăm bine în costum de baie. Practicăm un sport pentru… a slăbi, pentru… a ne întreţine, pentru… competiţie. Şi plăcerea în toate acestea? Resimţim un dezgust extrem în faţa celor 30 de minute de alergat pe care ni Ic impunem în fiecare duminică dimineaţa. Dacă nu există plăcere, abandonăm repede această activitate de corvoadă! Sportul ne-a intrat în obiceiuri deoarece ne mişcăm din ce în ce mai puţin. Este adevărat că altădată, atunci când mergeam să cumpărăm pâine pe jos sau când plecam cu bicicleta să vizităm o prietenă din satul vecin, nu vorbeam de sport. Şi totuşi, ne mişcăm, nE aeriseam, aveam timp. Astăzi, între maşină şi calculator, corpul are de fapt puţine ocazii de a se exprima. Dar între un veritabil program de competiţie obositor şi stresant şi o stare de bine legată de o activitate fizică este o diferenţă enormă. Este mai bine să avem o activitate regulată şi moderată decât să facem sport în exces două luni pe an. Găsiţi un orar care să vă convină, un loc care să nu fie prea departe de casă, pentru a nu adăuga stresul transportului. Tmpuneţi-vă ritmul la birou: nu spuneţi în niciun caz că plecaţi mai devreme pentru şedinţa de relaxare săptămânală! S-ar crede că nu este atât de important şi există mari şanse să vi se impună un dosar urgent în ultimul moment. Găsiţi un pretext imparabil: trebuie să luaţi copilul de la doică, aveţi o programare la medic pentru un tratament regulat. GĂSIŢI SPORTUL CARE VĂ CONVINE » Da, un spori, dar care? Pentru a găsi activitatea fizică care vă place, nu plecaţi de la obiectiv. Dacă alegeţi aerobicul pentru a slăbi, deşi aveţi oroare de sporturile intense, vă veţi impune o activitate şi un stres suplimentare şi veţi abandona destul de repede. » Plecaţi de la senzaţii care vă plac: apa, prospeţimea, să vă întingeţi ca o pisică, să vă eliberaţi de energie. Inventariaţi sporturile care corespund acestor senzaţii. Apoi faceţi un test. Numeroase săli propun un prim curs gratuit. Este ideal pentru a testa la faţa locului!   [1]              Luaţi în scamă şi orele în care aţi fost mulţumit de munca dumneavoastră, pentru că eraţi foarte concentrat, pentru că nu v-aţi risipit forţele. Notaţi timpul pc care l-aţi consacrat acelei activităţi. Tn măsura în care se poate, încercaţi în zilele următoare să vă organizaţi programul în funcţie dc aceste observaţii şi faceţi pauze în momentele în care simţiţi că vă copleşeşte oboseala. Nu ezitaţi să închideţi ochii câteva momente, să vă preparaţi o băutură caldă sau să respiraţi câteva minute la fereastră.    

 Biserica lui Horea Biserica lui Horea cu hramul "Nașterii Maicii Domnului", care are că dată 8 septembrie și a "Sf. Mare Mucenic Pantelimon", care are că dată 27 iulie, a fost construită de credincioșii țărani români din satul Albac din Munții Apuseni în anul 1746.   In această biserică Horea a ascultat cuvântările călugărului revoluționar Sofronie de la Cioara(astazi Săliștea), apoi au luat parte cu toți din Albac,Abrud, Zarand, Câmpeni, Bobâlna, Zlatna, Roșia, la revolta românilor din Transilvania în anii 1744-1761,pentru libertatea religioasă. Românilor ortodocși din Transilvania. Lupta a continuat-o Horea, conducătorul revoluționar din octombrie 1784.   Odată cu trecerea timpului și înmulțirea norodului, s-a zidit o altă biserică, da din piatră, tot în Albac, iar aceasta a fost strămutată la conacul Brătienilor din satul Florica de lângă Pitești, fiind cumpărată în anul 1907 de către Ionel I.C.Bratianu, prim-ministru al României.   Credincioșii au numit-o Biserica lui Horea, deoarece în ea s-a rugat Horea pentru libertatea norodului ardelean. In anul 1964,in urma unor cercetări făcute de Patriarhul Iustinian și a Episcopului Iosif al Râmnicului și Argeșului, a fost găsită în ruină, drept pentru care au hotărât mutarea ei la Băile Olănești unde este recondiționată din temelie pentru a treia oară. Gheorghe Baicu din satul Pietriș-Comanca a donat terenul pe care o găsim astăzi.   Biserica din lemn a lui Horea a fost pictată și înzestrată cu sfinte odoare, sfințindu-se pe 6 octombrie 1968.   E o minune a locașurilor de cult, probabil că sunt multe asemenea dar pentru mine are o semnificație unica și aparte. Când eram copil mă dădeam fata părintelui de la acea vreme și furam merele din curtea bisericii. Erau cele mai gustoase mere pe care le-am mâncat vreodată. Ulterior părintele a auzit de minciuna mea și mi-a spus"Că Dumnezeu nu pedepsește copii, e mare gradina lui, are loc toată lumea, chiar și cei care sar gardul....  

Despite the great variety of issues in a series of crusading movements among the intelligentsia during the twentieth century, several key elements have been common to most of them:l. Assertions of a great danger to the whole society, a danger to which the masses of people are oblivious.2. An urgent need for action to avert impending catastrophe.3. A need for government to drastically curtail the dangerous behavior of the many, in response to the prescient conclusions of the few.4. A disdainful dismissal of arguments to the contrary as either uninformed, irresponsible, or motivated by unworthy purposes.

1. Secretul dezvăluit   BOB PROCTOR – filozof, scriitor şi instructor personal „Secretul vă dă tot ce doriţi: fericire, sănătate şi bunăstare.”   DR. JOE VITALE – metafizician, specialist în marketing şi scriitor. „Puteţi avea, puteţi face sau puteţi fi orice doriţi.”   JOHN ASSARAF – impresar şi expert în domeniul afacerilor. „Puteţi avea orice alegeţi, indiferent de dimensiune.” „În ce fel de casă doriţi să trăiţi? Vreţi să fiţi milionar? Ce fel de afacere doriţi să desfăşuraţi? Doriţi să aveţi mai mult succes? Ce doriţi de fapt?”   DR. JOHN DEMARTINI – filozof, chiropractician, vindecător şi specialist în transformarea personală. „Acesta este Marele Secret al Vieţii.”   DR. DENIS WAITLEY – psiholog şi instructor în domeniul potenţialului mental „Conducătorii din trecut care deţineau Secretul voiau să păstreze puterea şi să nu o împartă cu nimeni. Ei doreau ca oamenii să nu cunoască Secretul. Oamenii se duceau la muncă, munceau, se întorceau acasă. Făceau o muncă de rutină, fiind lipsiţi de putere, pentru că Secretul era deţinut de câţiva oameni.”   În cursul istoriei, mulţi oameni au năzuit să cunoască Secretul şi au fost mulţi care au găsit o cale de a răspândi cunoaşterea în lume.   MICHAEL BERNARD BECKWITH – vizionar şi fondator al Centrului Spiritual Internaţional Agape „Am văzut multe minuni care au avut loc în vieţile oamenilor. Minuni financiare, minuni în domeniul vindecării unor boli fizice sau mentale, în obţinerea armoniei în relaţiile umane...”   JACK CANFIELD – scriitor, profesor, instructor în managementul vieţii personale şi în domeniul stimulării motivaţiei „Toate acestea s-au întâmplat datorită ştiinţei de a aplica Secretul.”       1.1. Care este Secretul   BOB PROCTOR Probabil aţi stat şi v-aţi întrebat: „Care este Secretul?” Vă voi spune cum am ajuns să-l înţeleg.   Noi toţi lucrăm cu o singură putere infinită. Toţi ne călăuzim după exact aceleaşi legi. Legile naturale ale universului sunt atât de exacte încât putem să construim fără dificultate chiar şi nave spaţiale, putem trimite oameni pe Lună şi putem calcula momentul aterizării cu precizie de o fracţiune de secundă.   Oriunde ne-am afla – în India, Australia, Noua Zeelandă, la Stockholm, Londra, Toronto, Montreal sau New York – toţi lucrăm cu o singură putere. Cu o singură Lege. Este legea atracţiei!   Secretul este legea atracţiei!   Tot ce apare în propria viaţa este atras de către dumneavoastră. Şi toate sunt atrase datorită imaginilor pe care le aveţi în minte. Este vorba de ceea ce gândiţi. Orice vă vine în gând atrageţi către dumneavoastră.   „Orice gând al dumneavoastră este un lucru real - o forţă.” Prentice Mulford (1834-1891)   Cei mai mari învăţători care au trăit vreodată ne-au spus că legea atracţiei este cea mai puternică lege din Univers.   Poeţi cum ar fi William Shakespeare, Robert Browning şi William Blake au transpus acest adevăr în poezie. Muzicieni ca Ludwig van Beethoven l-au exprimat prin muzica lor. Pictori ca Leonardo da Vinci l-au zugrăvit în picturile lor. Mari gânditori printre care Socrate, Platon, Ralph Waldo Emerson, Pitagora, Sir Francis Bacon, Sir Isaac Newton, Johann Wolfgang von Goethe şi Victor Hugo l-au împărtăşit prin învăţăturile şi prin scrierile lor. Numele lor au devenit nemuritoare şi existenţa lor legendară a străbătut secolele.   Religiile, cum ar fi hinduismul, tradiţiile hermetice, buddhismul, iudaismul, creştinismul şi islamismul, şi civilizaţiile precum cea babiloniană şi egipteană, ne-au transmis acest adevăr prin scrierile şi povestirile lor. Consemnată de-a lungul timpului sub toate formele, legea atracţiei poate fi găsită în vechile scrieri din toate veacurile. A fost scrisă în piatră în anul 3000 î. Hr. Chiar dacă unii năzuiau să dobândească această cunoaştere, iar unii o deţineau într-adevăr, ea a existat întotdeauna şi oricine o putea descoperi.   Legea atracţiei a existat de la începuturile timpului. A fost din totdeauna şi va fi întotdeauna.   Este legea care determină ordinea deplină a universului, orice moment şi orice întâmplare din viaţa dumneavoastră. Oricine şi orice aţi fi şi oriunde v-aţi afla, legea atracţiei vă modelează întreaga experienţă de viaţă şi această lege atotputernică acţionează prin intermediul gândurilor dumneavoastră. Sunteţi cei care chemaţi ca legea atracţiei să acţioneze şi faceţi acest lucru prin gândurile dumneavoastră.   În anul 1912, Charles Haanel descria legea atracţiei drept „cea mai importantă şi cea mai fără de greş dintre legile de care depinde întregul sistem al creaţiei.”   BOB PROCTOR Oamenii înţelepţi au ştiut-o întotdeauna. Vechii babilonieni o ştiau. E vorba de un grup mic de oameni aleşi.   Marea prosperitate a vechilor babilonieni a fost bine cercetată de oamenii de ştiinţă. Aceştia erau cunoscuţi şi pentru că au realizat una din Cele Şapte Minuni ale Lumii Antice, Grădinile Suspendate din Babilon. Prin înţelegerea şi aplicarea legilor Universu­lui, ei au devenit unul din cele mai prospere popoare din istoria omenirii.   BOB PROCTOR De ce credeţi că 1% din populaţia lumii câştigă aproximativ 96% din toţi banii aflaţi în circulaţie? Credeţi că este o întâmplare? Aşa sunt concepute lucrurile. Ei înţeleg ceva. Ei înţeleg Secretul, iar acum Secretul vă va fi prezentat şi dumneavoastră.   Oamenii care au atras bunăstarea în vieţile lor au folosit Secretul, fie conştient, fie inconştient. Se gândesc la belşug şi bunăstare şi nu permit unor gânduri opuse să se înrădăcineze în mintea lor. Gândurile lor dominante sunt legate de bunăstare. Ei cunosc doar bunăstarea şi nimic altceva nu există în gândurile lor. Că sunt sau nu conştienţi de asta, gândurile lor dominante privind bunăstarea sunt cele care le aduc bunăstarea. Este legea atracţiei în acţiune.   Un exemplu perfect pentru a demonstra Secretul şi legea atracţiei în acţiune este următorul: s-ar putea să fi cunoscut oameni care au dobândit o avere considerabilă, au pierdut-o complet şi, în scurt timp, au acumulat din nou o avere importantă. Ce s-a întâmplat în aceste cazuri: că erau sau nu conştienţi, gândurile lor dominante erau legate de bunăstare; aşa au dobândit averea prima dată. Apoi au permis unor gânduri de teamă că şi-ar putea pierde averea să se strecoare în gândurile lor, până când acestea au devenit dominante. Apoi, treptat, gândurile de bunăstare au slăbit, au ajuns să domine gândurile de teamă că ar putea pierde şi astfel au pierdut totul. Totuşi, după ce au pierdut totul, teama de pierdere le-a dispărut, iar gândurile de prosperitate au ajuns din nou să domine în mintea lor. Şi bunăstarea a revenit.   Legea atracţiei răspunde gândurilor dumneavoastră, indiferent care ar fi ele.   1.2. Lucrurile asemănătoare se atrag   JOHN ASSARAF Pentru mine, cea mai simplă cale de a vedea legea atracţiei este să mă gândesc la mine ca la un magnet, ştiind că un magnet atrage.   Sunteţi cel mai puternic magnet din univers! Aveţi în dumneavoastră o putere magnetică mai puternică decât orice pe lume şi această putere magnetică inepuizabilă este emisă prin intermediul gândurilor.   BOB DOYLE - scriitor şi specialist în Legea atracţiei În esenţă, legea atracţiei spune că lucrurile asemănătoare se atrag. Însă vorbim de fapt la nivel de gândire.   Legea atracţiei spune că lucrurile asemănătoare se atrag şi deci, atunci când gândim ceva, atragem gânduri asemănătoare către noi. Iată câteva exemple, prin care s-ar putea să fi experimentat legea atrac­ţiei în viaţa dumneavoastră:   Aţi început vreodată să vă gândiţi la ceva în legătură cu care nu eraţi fericiţi şi, cu cât vă gândeaţi mai mult, cu atât lucrurile păreau că merg mai rău? S-a întâmplat aşa deoarece, dacă păstraţi mai mult timp un gând, legea atracţiei vă aduce imediat alte gânduri asemănătoare. În câteva minute, atât de multe gânduri nefericite s-au îndreptat spre dumneavoastră, încât situaţia părea să se înră­utăţească. Cu cât vă gândeaţi mai mult la ea, cu atât deveneaţi mai tulburat.   S-ar putea să fi trăit atragerea unor gânduri asemănătoare atunci când aţi ascultat un cântec şi apoi aţi observat că nu mai puteţi „să vă scoateţi cântecul din minte”. Cântecul continua „să fie cântat” în mintea dumneavoastră. Atunci când ascultaţi acel cântec, chiar dacă nu v-aţi dat seama, îi acordaţi întreaga atenţie şi vă concen­traţi gândirea asupra lui. În timp ce făceaţi asta, atrăgeaţi cu putere mai multe gânduri asemănătoare acelui cântec şi acordaţi din ce în ce mai multe gânduri cântecului, creând un adevărat cerc vicios.   JOHN ASSARAF Datoria noastră ca oameni este să perseverăm în gândurile legate de ceea ce vrem, să lămurim în minte ceea ce dorim şi, pornind de aici, începem să invocăm una din cele mai importante legi ale Universului, legea atracţiei. Devenim ceea ce gândim cel mai mult, însă şi atragem ceea ce gândim cel mai mult.   Viaţa dumneavoastră este chiar acum o reflectare a gândurilor din trecut. Acestea cuprind toate lucrurile importante, dar şi toate lucrurile pe care nu le socotiţi prea importante. Din moment ce atrageţi lucrurile la care vă gândiţi cel mai mult, e uşor să vedeţi ce gânduri dominante aţi avut în legătură cu orice subiect din viaţa dumneavoastră, pentru că este ceea ce aţi trăit, cel puţin până acum. Dar acum învăţaţi Secretul şi, cu această cunoaştere, puteţi schimba totul.   BOB PROCTOR Dacă vedeţi un lucru cu mintea, îl veţi putea ţine şi în mână.   Dacă puteţi concepe mental ceea ce doriţi şi acest gând poate deveni dominant, acel lucru sau fenomen va apărea în viaţa dumneavoastră.   MIKE DOOLEY – scriitor şi orator de nivel internaţional Şi acest principiu poate fi rezumat în doar trei cuvinte simple: Gândurile se materializează! Sau: Gândurile devin lucruri!   Prin intermediul celei mai puternice legi, gândurile dumneavoastră se materializează în propria viaţă. Gândurile se transformă în lucruri! Spuneţi-vă acest lucru din nou şi permiteţi-i să vă pătrundă in conştiinţă. Gândurile devin lucruri!   JOHN ASSARAF Ceea ce nu înţeleg cei mai mulţi oameni este că un gând are o anumită frecvenţă. Putem măsura un gând. Şi astfel, dacă veţi avea acel gând din nou şi din nou, dacă vă imaginaţi că aveţi maşina cea nouă, banii de care aveţi nevoie, că înfiinţaţi compania visată sau că vă găsiţi sufletul pereche... dacă vă imaginaţi alte gânduri asemănătoare, emiteţi acea frecvenţă în mod constant.   DR. JOE VITALE Gândurile trimit acest semnal magnetic ce trasează drumul paralel de întoarcere către dumneavoastră.   „Gândul predominant sau atitudinea mentală constituie magnetul şi legea spune că lucrurile asemănătoare se atrag; aşadar, atitudinea mentală va atrage în mod invariabil acele condiţii care corespund naturii sale.” Charles Haanel (1866-1949)   Gândurile sunt magnetice şi ele au o anumită frecvenţă. În timp ce gândiţi, acele gânduri sunt trimise în Univers şi ele atrag „magnetic” toate lucrurile sau fenomenele care au aceeaşi frecvenţă. Toate trimit semnale înapoi la sursă. Şi sursa sunteţi Dumneavoastră.   Gândiţi-vă la acest lucru în felul următor: înţelegem că turnul de transmisie al unui post de televiziune emite pe o anumită frecvenţă, care se transformă în imagini în televizorul dumneavoastră. Cei mai mulţi dintre noi nu înţeleg de fapt cum funcţionează, însă ştim că fiecare canal are o frecvenţă specifică şi atunci când acordăm aparatul pe acea frecvenţă, vedem imaginile transmise pe ecranul televizorului. Alegem frecvenţa selectând canalul şi recepţionăm imaginile transmise pe acel canal. Dacă vrem să vedem alte emisiuni la televizorul nostru, schimbăm canalul şi ne acordăm pe o nouă frecvenţă.   Dumneavoastră sunteţi un turn de transmisie uman şi sunteţi mai puternic decât orice turn de televiziune realizat vreodată pe pământ. Sunteţi cel mai puternic turn de transmisie din Univers. Transmisia dumneavoastră vă creează viaţa şi creează lumea. Frecvenţa pe care transmiteţi depăşeşte limitele oraşelor, ţărilor, ale lumii, şi reverberează în întregul Univers. Şi dumneavoastră transmiteţi acea frecvenţă cu propriile gânduri!   Imaginile pe care le primiţi din transmisia gândurilor dumneavoastră nu sunt pe ecranul televizorului din sufragerie, ci chiar imaginile vieţii dumneavoastră! Gândurile creează frecvenţa şi atrag lucruri asemănătoare acestei frecvenţe şi apoi sunt emise înapoi către dumneavoastră ca imagini vii. Dacă vreţi să schimbaţi ceva în viaţa dumneavoastră, schimbaţi canalul şi frecvenţa prin schimbarea gândurilor.   „Vibraţiile forţelor mentale sunt cele mai fine şi, prin urmare, cele mai puternice dintre toate cele manifestate în cursul vieţii.” Charles Haanel   BOB PROCTOR Vizualizaţi-vă că trăiţi în belşug şi veţi atrage belşugul. Procedeul funcţionează întotdeauna, cu orice persoană.   Pe măsură ce vă gândiţi că trăiţi în belşug, vă hotărâţi viaţa, cu putere şi în mod conştient, prin legea atracţiei. Dar atunci apare cea mai evidentă şi mai stânjenitoare întrebare: „De ce nu trăieşte fiecare dintre noi viaţa visurilor sale?”   1.3. Atrageţi lucrurile bune în locul celor rele   JOHN ASSARAF Iată în ce constă problema. Cei mai mulţi oameni se gândesc la ceea ce nu vor să li se întâmple şi se întreabă de ce tocmai asta li se întâmplă mereu şi mereu.   Singurul motiv pentru care oamenii nu au ceea ce doresc este că se gândesc mai mult la ceea ce nu vor decât la ceea ce vor. Ascultaţi-vă gândurile şi ascultaţi cuvintele pe care le spuneţi. Legea are valoare absolută şi nu există greşeli.   O epidemie mai gravă decât orice flagel pe care l-a cunoscut omenirea bântuie de secole. Este epidemia „nu vreau”. Oamenii păstrează vie această epidemie atunci când gândesc, vorbesc, acţionează şi se concentrează asupra a ceea ce „nu vor”. Dar aceasta este generaţia care va schimba istoria, pentru că noi primim cunoaşterea care ne va elibera de această epidemie! Procesul începe cu dumneavoastră şi puteţi deveni un pionier al acestui nou curent de gândire, gândind şi spunând pur şi simplu ceea ce doriţi.   BOB DOYLE Legea atracţiei nu ţine seama dacă percepeţi un anumit lucru sau fenomen ca fiind bun sau rău, ori dacă îl doriţi sau nu. Ea răspunde gândurilor dumneavoastră. Astfel, dacă suntem preocupaţi de o datorie foarte mare, îngrozindu-ne în privinţa ei, acesta este semnalul pe care îl transmitem în Univers. „Mă simt foarte rău din cauza datoriei pe care o am.” Afirmaţi acest lucru doar pentru dumneavoastră, îl simţiţi la fiecare nivel al fiinţei. Acelaşi lucru îl veţi obţine în continuare.   Legea atracţiei este o lege a naturii. Este impersonală şi nu face distincţie între lucrurile bune şi cele rele. Primeşte gândurile dumneavoastră şi reflectă înapoi acele gânduri ca experienţe de viaţă. Legea atracţiei vă redă pur şi simplu tot ceea ce gândiţi.   LISA NICHOLS – scriitoare şi susţinătoare a dezvoltării personale Legea atracţiei este într-adevăr „ascultătoare”. Când vă gândiţi la lucrurile pe care le doriţi şi vă concentraţi asupra lor cu toată atenţia, atunci legea atracţiei vă va da exact ceea ce doriţi, de fiecare dată. Atunci când vă concentraţi asupra lucrurilor pe care nu le vreţi - „nu vreau să întârzii, nu vreau să întârzii” - legea atracţiei nu „aude” că nu vreţi. Ea manifestă lucrurile la care vă gândiţi şi aşa se va întâmpla de fiecare dată. Legea atracţiei nu este influenţată de ceea ce dorim sau nu dorim. Când ne concentrăm asupra unui lucru, indiferent care ar fi, îi provocăm într-adevăr manifestarea.   Când vă concentraţi gândurile asupra unui lucru pe care îl doriţi şi menţineţi acea concentrare, în acel moment, cereţi ceea ce vreţi celei mai mari puteri din Univers. Legea atracţiei nu ţine seama de diferitele forme de negaţie exprimate la nivel verbal sau non-verbal. Atunci când folosiţi expresii negative, iată ce primiţi, conform legii atracţiei:   „Nu vreau să vărs ceva pe hainele astea, nu vreau să le pătez.” „Vreau să vărs ceva pe hainele astea şi vreau să pătez şi alte lucruri.”   „Nu vreau să am o tunsoare urâtă.” „Vreau tunsori urâte.”   „Nu vreau să fiu amânat.” „Vreau amânări.”   „Nu vreau ca această persoană să se poarte nepoliticos cu mine.” „Vreau ca această persoană şi altele să se poarte nepoliticos cu mine”   „Nu vreau ca restaurantul să ne servească pe gratis.” „Vreau ca restaurantele să ne servească pe gratis.”   „Nu vreau ca aceşti pantofi să-mi facă bătături.” „Vreau să-mi facă bătături pantofii.”   „Nu vreau să fac toate aceste lucruri.” „Vreau să fac mai multe lucruri decât pot.”   „Nu vreau să răcesc, să iau răceala.” „Vreau să iau răceala şi vreau să iau şi altele.”   „Nu vreau să mă cert.” „Vreau să mă cert în continuare.”   „Nu-mi vorbi mie aşa.” „Vreau să-mi vorbeşti aşa şi vreau ca şi alţii să-mi vorbească aşa.”   Legea atracţiei vă aduce lucrurile la care vă gândiţi – asta e situaţia!   BOB PROCTOR Legea atracţiei acţionează întotdeauna, indiferent dacă credeţi sau nu credeţi în ea, dacă o înţelegeţi sau nu.   Legea atracţiei este legea creaţiei. Specialiştii în fizica cuantică ne spun că întregul Univers a apărut din gândire! Vă creaţi viaţa prin gânduri şi prin legea atracţiei şi fiecare persoană face la fel. Ea nu acţionează doar dacă ştiţi ceva despre ea. A acţionat întotdeauna în viaţa dumneavoastră şi în viaţa oricărui om de-a lungul istoriei. Atunci când conştientizaţi această lege importantă, deveniţi conştienţi cât de puternici sunteţi, fiind capabili să vă GÂNDIŢI propria viaţă.   LISA NICHOLS Acţionează pe măsură ce gândiţi. De câte ori gândurile vi se revarsă, legea atracţiei acţionează. Atunci când vă gândiţi la trecut, legea atracţiei acţionează. Atunci când vă gândiţi la prezent sau la viitor, legea atracţiei acţionează, de asemenea. Este un proces continuu. Nu puteţi să apăsaţi pe butonul „pauză” ori pe butonul „stop”. Acţionează întotdeauna, pe măsură ce gândiţi.   Fie că vă daţi seama, fie că nu, gândiţi în cea mai mare parte a timpului. Dacă vorbiţi sau ascultaţi ce spune cineva, gândiţi. Dacă citiţi ziarul sau vă uitaţi la televizor, gândiţi. Atunci când vă amintiţi întâmplări din trecut, gândiţi. Când plănuiţi ceva pen­tru viitor, gândiţi. Când conduceţi automobilul, gândiţi. Când vă pregătiţi să începeţi o nouă zi, dimineaţa, gândiţi. Pentru mulţi dintre noi, singurul interval de timp în care nu gândim este atunci când dormim; totuşi, legea atracţiei continuă să acţioneze pe baza ultimelor noastre gânduri de dinaintea momentului în care am adormit. Aşadar, faceţi în aşa fel încât ultimele dumneavoastră gânduri, înainte de a adormi, să fie gânduri bune.   MlCHAEL BERNARD BECKWITH Creaţia are loc permanent. De fiecare dată când cineva are un gând nou sau rămâne concentrat asupra unui gând vechi, este în procesul creaţiei. Ceva se va manifesta din acele gânduri.   Ceea ce gândiţi acum vă creează viaţa din viitor. Vă creaţi viaţa cu gândurile dumneavoastră. Deoarece gândiţi tot timpul, creaţi tot timpul. Ceea ce gândiţi cel mai mult sau lucrurile asupra cărora vă concentraţi cel mai mult se vor manifesta, constituind propria dumneavoastră viaţă.   Asemenea tuturor legilor naturii, această lege se manifestă în deplină perfecţiune. Vă creaţi propria viaţă. Orice semănaţi, veţi culege! Gândurile sunt seminţele, iar recolta pe care o veţi culege depinde de seminţele pe care le plantaţi.   Dacă vă plângeţi, legea atracţiei va aduce în viaţa dumneavoastră mai multe situaţii de care să vă plângeţi. Dacă ascultaţi plângerile altcuiva şi vă concentraţi asupra lor, simpatizaţi cu ele, sunteţi de acord cu ele, în acel moment atrageţi mai multe situaţii de care să vă plângeţi.   Legea atracţiei reflectă pur şi simplu şi vă trimite înapoi exact lucrurile sau fenomenele asupra cărora vă concentraţi gândurile. Cu această cunoaştere extrem de puternică, puteţi schimba complet orice circum­stanţă şi orice eveniment din viaţă, schimbându-vă felul în care gândiţi.   BILL HARRIS - profesor şi fondator al institutului de cercetări CENTERPOINTE Aveam un student numit Robert, care urma online un curs de-al meu, ceea ce presupunea acces la adresa mea electronică. Robert era homosexual. În email-urile trimise către mine, el descria toate realităţile cumplite din viaţa sa. La locul de muncă, colegii se coalizau împotriva lui. Era mereu stresat de felul urât în care se purtau cu el. Când mergea pe stradă, era acostat de oamenii care nu-i sufereau pe homosexuali şi care doreau să-l jignească într-un anumit fel. Dorea să devină comediant şi, când avea spectacole comice improvizate, spectatorii îl şicanau în legătură cu opţiunile sale sexuale. Întreaga viaţă îi era plină de nefericire şi de suferinţă şi totul se concentra în jurul ideii că era atacat fiindcă era homosexual.   Am început să-i arăt că se concentra asupra a ceea ce nu dorea. I-am cerut să-şi îndrepte din nou atenţia asupra email-urilor pe care mi le trimisese: „Citeşte-le din nou. Observă toate lucrurile pe care nu le doreşti, dintre cele despre care mi-ai relatat. Pot să-ţi spun că eşti foarte pătimaş, iar atunci când te concentrezi asupra unui lucru cu multă pasiune, faci astfel încât lucrurile să se precipite!”   Apoi studentul meu a început să se concentreze asupra lucrurilor pe care le dorea din tot sufletul şi chiar s-a străduit să încerce un nou mod de a gândi. Ceea ce s-a întâmplat în următoarele şase până la opt săptămâni a fost o adevărată minune. Toţi oamenii din biroul lui, care îl hărţuiseră până atunci, fie s-au mutat în alt compartiment, fie au părăsit definitiv compania, fie au început să-l lase în pace definitiv. A început să-i placă la locul de muncă. Pe stradă, nimeni nu-l mai deranja. Parcă nu mai erau acolo. La spectacolele comice improvizate pe care le susţinea, a început să fie răsplătit cu aplauze şi nimeni nu-l mai şicana!   Întreaga lui viaţă s-a schimbat, pentru că, în loc să se concentreze asupra lucrurilor pe care nu le dorea, de care se temea, pe care voia să le evite, s-a concentrat pe ceea ce dorea.   Viaţa lui Robert s-a schimbat fiindcă el şi-a schimbat gândurile. El emite în Univers o frecvenţă nouă, diferită. Universul trebuie să furnizeze imaginile noii frecvenţe, indiferent cât de imposibilă ar putea să pară situaţia. Noile gânduri ale lui Robert au devenit noua lui frecvenţă, iar imaginile întregii sale vieţi s-au schimbat.   Viaţa este în mâinile dumneavoastră. Indiferent în ce situaţie sunteţi acum, indiferent ce s-a întâmplat în viaţa dumneavoastră, puteţi începe să vă alegeţi propriile gânduri şi vă puteţi schimba viaţa. Nu există situaţie fără speranţă. Fiecare circumstanţă din viaţa dumneavoastră poate fi schimbată!   1.4. Puterea minţii dumneavoastră   MlCHAEL BERNARD BECKWITH Atrageţi către dumneavoastră gândurile predominante asupra cărora vă concentraţi, indiferent dacă acele gânduri sunt conştiente sau inconştiente. Aceasta e piatra de încercare.   Indiferent dacă aţi fost sau nu conştienţi de gândurile dumneavoastră în trecut, acum deveniţi conştienţi. Chiar acum, prin cunoaşterea Secretului, vă treziţi dintr-un somn adânc şi deveniţi conştienţi! Conştienţi de importanţa cunoaşterii, conştienţi de lege, conştienţi de puterea pe care o aveţi prin gândurile dumneavoastră.   DR. JOHN DEMARTINI Dacă privim cu atenţie, când e vorba de Secret, de puterea minţii şi de puterea intenţiei în viaţa de zi cu zi, totul se află în jurul nostru. Tot ce trebuie să facem este să deschidem ochii şi să privim.   LISA NICHOLS Puteţi vedea manifestările legii atracţiei oriunde. Atrageţi totul către dumneavoastră. Oamenii, locurile de muncă, circumstanţele, sănătatea, prosperitatea, datoriile, bucuria, automobilul pe care îl conduceţi, comunitatea în care trăiţi. Şi toate le atrageţi ca un magnet. Atrageţi lucrurile la care vă gândiţi. Întreaga dumneavoastră viaţă este manifestarea gândurilor care au trecut, vă trec şi vă vor trece prin cap.   Trăim într-un univers al includerii, nu al excluderii. Nimic nu este exclus din legea atracţiei. Viaţa dumneavoastră este o oglindă a gândurilor dominante pe care le aveţi. Toate fiinţele de pe această planetă funcţionează conform legii atracţiei. Oamenii se deosebesc doar prin faptul că au o minte înzestrată cu discernământ. Ei îşi pot folosi liberul arbitru, voinţa liberă, pentru a-şi alege gândurile. Ei au puterea de a gândi sub controlul voinţei şi de a-şi crea întreaga viaţă cu ajutorul minţii lor.   DR. FRED ALAN WOLF – cercetător în domeniul fizicii cuantice, conferenţiar şi scriitor cu numeroase premii Nu vă vorbesc doar din punctul de vedere al gândurilor pline de dorinţe sau al nebuniei imaginare. Vă vorbesc într-o înţelegere mai profundă, fundamentală. Fizica cuantică începe într-adevăr să clarifice această descoperire, care susţine că nu putem avea un univers fără ca mintea să intervină în el şi că mintea modelează de fapt lucrurile pe care le percepem.   Dacă vă gândiţi la analogia conform căreia sunteţi cel mai puternic turn de transmisie din Univers, veţi vedea corelaţia perfectă cu afirmaţiile făcute de dr. Wolf. Spiritul gândeşte şi imaginile sunt emise înapoi către fiinţă ca experienţă de viaţă. Nu numai că vă creaţi viaţa prin propriile gânduri, dar gândurile dumneavoastră contribuie puternic la crearea lumii. Dacă vă gândiţi că sunteţi neînsemnaţi şi că nu aveţi nicio putere în această lume, mai gândiţi-vă o dată. Spiritul şi mintea dumneavoastră modelează de fapt lumea înconjurătoare.   Cercetările şi descoperirile uluitoare ale fizicii cuantice din ultimii optzeci de ani ne-au permis o înţelegere mai amplă a puterii nebănuite de creaţie a spiritului şi a minţii umane. Aceste rezultate se corelează perfect cu afirmaţiile celor mai mari spirite ale lumii, între care Carnegie, Emerson, Shakespeare, Bacon, Krishna şi Buddha.   BOB PROCTOR Dacă nu înţelegeţi această lege nu înseamnă că ar trebui să o respingeţi. Puteţi să nu înţelegeţi principiile electricităţii şi să vă bucuraţi totuşi de beneficiile ei. Nu ştiu cum funcţionează. Dar ştiu că, aşa cum puteţi pregăti masa cu ajutorul electricităţii, la fel puteţi pregăti şi omul cu ajutorul legii atracţiei!   MICHAEL BERNARD BECKWITH Uneori, atunci când oamenii încep să înţeleagă Marele Secret, se înspăimântă de toate gândurile negative pe care le au. Ei trebuie să conştientizeze ceea ce s-a dovedit în mod ştiinţific, şi anume că un gând pozitiv este de sute de ori mai puternic decât un gând negativ. Acest lucru elimină neliniştea care s-ar putea să apară.   De fapt, este nevoie de multe gânduri negative şi de un mod de gân­dire consecvent negativ pentru ca această negativitate să se manifeste în viaţa dumneavoastră. Totuşi, dacă persistaţi în gândirea negativă o anumită perioadă de timp, manifestările negative vor apărea în viaţa dumneavoastră. Dacă vă faceţi griji în legătură cu gândurile negative pe care le aveţi, veţi atrage mai multă nelinişte privind gândurile negative şi le veţi multiplica în acelaşi timp. Hotărâţi chiar acum că veţi avea doar gânduri bune. Totodată, transmiteţi Universului că toate gândurile dumneavoastră bune sunt puternice şi că orice gând negativ este slab.   LISA NICHOLS Slavă Domnului că există un răgaz, că nu toate gândurile dumneavoastră se transformă imediat în realitate. Ar fi o mare problemă dacă s-ar întâmpla aşa. Răgazul este în favoarea dumneavoastră. El vă permite să evaluaţi din nou lucrurile, să vă gândiţi la ceea ce vreţi şi să faceţi o nouă alegere.   Întreaga putere de a vă crea propria viaţă vă stă la dispoziţie chiar acum, fiindcă în acest moment gândiţi. Dacă aţi avut cumva unele gânduri care nu vor fi benefice atunci când se vor manifesta, atunci puteţi chiar acum să vă schimbaţi modul de gândire. Puteţi şterge gândurile anterioare prin înlocuirea lor cu gânduri bune. Răgazul de timp vă avantajează, pentru că puteţi avea gânduri noi şi puteţi emite o nouă frecvenţă, acum!   DR. JOE VITALE Doriţi să deveniţi conştienţi de propriile gânduri, să vă alegeţi gândurile cu grijă şi să vă simţiţi bine făcând asta, fiindcă sunteţi capodopera propriei dumneavoastră vieţi. Sunteţi un Michelangelo al propriei vieţi. David pe care îl sculptaţi sunteţi chiar dumneavoastră.   Un mod de a deveni stăpân al propriei stări de spirit este să învăţaţi cum să vă liniştiţi spiritul şi mintea. Fără excepţie, fiecare învăţător din această carte foloseşte meditaţia ca practică zilnică. Abia după ce am descoperit Secretul, mi-am dat seama cât de puternică poate fi meditaţia. Meditaţia ne linişteşte spiritul şi mintea, ne ajută să ne controlăm gândurile şi ne revitalizează trupul. Vestea cea mare este că nu trebuie să rezervaţi meditaţiei ore întregi. Pentru înce­put, un timp de meditaţie de trei până la zece minute zilnic poate fi incredibil de benefic pentru a dobândi controlul asupra propriilor gânduri.   Pentru a deveni conştienţi de gândurile dumneavoastră, puteţi să vă stabiliţi intenţia, obiectivul: „Sunt stăpânul gândurilor mele;” Spuneţi acest lucru cât mai des, meditaţi asupra lui, şi pe măsură ce sunteţi consecvenţi în această intenţie, prin legea atracţiei trebuie să deveniţi ceea ce doriţi.   Acum primiţi cunoaşterea care vă va permite să creaţi cea mai măreaţă „versiune” a Dumneavoastră. Posibilitatea acestei versiuni există deja pe frecvenţa „celei mai măreţe versiuni a Dumneavoas­tră”. Hotărâţi ce vreţi să fiţi, să faceţi şi să aveţi, cugetaţi generând gândurile potrivite, emiteţi frecvenţa corespunzătoare, iar viziunea pe care o aveţi va deveni propria dumneavoastră viaţă.  

Cuprins Cuvânt-înainte: Văd ceea ce gândeşti Mulţumiri Capitolul 1 Descifrarea secretelor comunicării nonverbale Capitolul 2 O moştenire preţioasă: sistemul limbic al creierului Capitolul 3 Cele mai sincere părţi ale corpului nostru. Limbajul picioarelor Capitolul 4 Secretele trunchiului. Limbajul umerilor, pieptului şi şoldurilor Capitolul 5 La îndemâna noastră. Limbajul braţelor Capitolul 6 Ţineţi-vă bine! Limbajul mâinilor şi degetelor Capitolul 7 Canavaua minţii. Limbajul feţei Capitolul 8 Detectarea minciunii. Procedaţi cu grijă! Capitolul 9 Câteva gânduri de încheiere Bibliografie Index           CUVÂNT-ÎNAINTE Văd ceea ce gândeşti Marvin Karlins, Ph. D.   Omul stătea cu stoicism la un capăt al mesei, alegându-şi cu atenţie replicile la întrebările agentului FBI. Nu era considerat suspectul principal în cazul acelei crime. Alibiul său era credibil şi el părea sincer, cu toate acestea agentul insista. Cu acordul suspectului, investigatorul i-a mai pus câteva întrebări despre arma crimei:   „Dacă ai fi comis crima, ai fi folosit un pistol?” „Dacă ai fi comis crima, ai fi folosit un cuţit?” „Dacă ai fi comis crima, ai fi folosit o daltă de spart gheaţa?” „Dacă ai fi comis crima, ai fi folosit un ciocan?”   Una dintre aceste arme, dalta de spart gheaţă, chiar era implicată în comiterea crimei, dar informaţia nu a fost făcută publică. De aceea, doar criminalul ar fi ştiut care era adevărata armă a crimei. În timp ce-i citea lista armelor, agentul FBI îl observa atent pe suspect. Când a fost pomenită dalta de spart gheaţă, pleoapele suspectului s-au lăsat în jos şi au rămas aşa până când a fost menţionată următoarea armă. Agentul a înţeles imediat semnificaţia mişcării pleoapelor la care fusese martor, iar din acel moment aşa-zisul suspect a devenit personajul principal în acea investigaţie. Mai târziu şi-a mărturisit crima. Haideţi să-l cunoaştem pe Joe Navarro, o persoană remarcabilă care, pe lângă demascarea autorului crimei cu dalta de spart gheaţă, este renumit pentru prinderea a numeroşi infractori, incluzându-i aici şi pe „aşii spionilor”, pe parcursul unei cariere de 25 de ani în cadrul FBI. Cum a reuşit toate aceste lucruri? Dacă l-aţi întreba, v-ar răspunde calm: „Pentru că pot să «citesc» ce se petrece în mintea oamenilor.” De-a lungul întregii sale vieţi profesionale Joe a studiat, a aplicat şi a rafinat ştiinţa comunicării nonverbale – expresiile faciale, gesturile, mişcările (kinezica sau kinetica), utilizarea spaţiului (proxemica), atingerea (haptica), postura corporală, chiar şi vestimentaţia, pentru a descifra ceea ce gândesc oamenii, cum intenţionează să acţioneze şi dacă ceea ce spun este adevărat sau fals. Nu sunt veşti bune pentru infractori, criminali, terorişti şi spioni, care, sub atenta sa observare, îi oferă atât de multe informaţii prin intermediul semnalelor corpului (aşa-numitele „indicii”), facându-şi gândurile şi intenţiile transparente şi detectabile. În schimb, veştile sunt bune pentru cititori, deoarece tocmai aceste informaţii nonverbale pe care s-a bazat Joe atunci când a devenit maestru în prinderea spionilor, un „detector uman de minciuni” şi instructor în cadrul FBI, vă vor fi împărtăşite pentru a putea înţelege mai bine sentimentele, gândurile şi intenţiile celor din jur. Din perspectiva sa de autor şi profesor renumit, Joe vă va învăţa cum să observaţi ca un adevărat expert, detectând şi descifrând comportamentele nonverbale ale celorlalţi astfel încât să-i înţelegeţi din ce în ce mai bine. Fie că le veţi aplica în viaţa profesională sau în cea personală, aceste informaţii vă vor lărgi orizontul şi vor schimba în bine tot ceea ce veţi întreprinde. Multe dintre cunoştinţele pe care Joe vi le va împărtăşi în această carte nu erau recunoscute de comunitatea ştiinţifică în urmă cu 15 ani. Prin intermediul recentelor descoperiri care au folosit tehnologii de scanare a creierului şi neuroimagistica, oamenii de ştiinţă au reuşit să stabilească validitatea comportamentelor pe care Joe le descrie în carte. Prin integrarea celor mai recente descoperiri din psihologie, neurobiologie, medicină, sociologie, criminologie, ştiinţele comunicării şi antropologie, adăugate la un sfert de secol de experienţă în utilizarea comunicării nonverbale în munca sa de agent FBI –, Joe este în mod deosebit calificat să vă ajute să înţelegeţi limbajul semnelor nonverbale. Expertiza sa este recunoscută şi apreciată la nivel mondial. În afara interviurilor acordate periodic în cadrul unor emisiuni celebre precum Today Show de la NBC, Headline News de la CNN, Fox Cable News şi Good Morning America de la ABC, el continuă să susţină seminare despre comunicarea nonverbală pentru FBI şi CIA, precum şi pentru alţi membri din comunitatea spionajului şi contraspionajului. Este consultant pentru sectorul bancar şi de asigurări, precum şi pentru firme de avocatură importante din Statele Unite şi de peste hotare. Este şi profesor la Universitatea Saint Leo şi susţine cursuri la numeroase şcoli medicale de pe întreg teritoriul Statelor Unite, unde abordările sale unice din domeniul comunicării nonverbale au găsit o audienţă receptivă, inclusiv în rândul doctorilor care doresc să-şi diagnosticheze pacienţii cu mai mare rapiditate şi precizie. Competenţele sale academice şi experienţa profesională, cuplate cu capacitatea sa de a stăpâni arta comunicării nonverbale în viaţa cotidiană şi în situaţii extreme, îl plasează la loc de frunte în rândul experţilor în descifrarea mesajelor corpului, aşa cum veţi descoperi în această carte. După ce am lucrat cu Joe, am participat la seminarele lui şi i-am aplicat ideile, cred cu tărie că materialul cuprins în paginile acestei cărţi reprezintă un progres major în înţelegerea tuturor comportamentelor nonverbale. Spun asta din poziţia mea de psiholog care s-a implicat în scrierea acestui proiect deoarece a fost încântat de munca de pionierat a lui Joe în descifrarea ştiinţifică a elementelor comunicării nonverbale pentru atingerea obiectivelor profesionale şi obţinerea succesului personal. Am fost impresionat şi de abordarea atentă şi raţională pe care Joe a acordat-o acestui subiect. De exemplu, deşi observarea elementelor nonverbale ne permite să interpretăm corect multe comportamente, Joe ne avertizează că utilizarea limbajului corpului pentru a detecta minciuna este o sarcină dificilă şi provocatoare. Este o descoperire semnificativă – rar recunoscută de comunitatea forţelor de ordine sau de nespecialişti – care ne serveşte ca un semnal de alarmă pentru a fi extrem de atenţi atunci când afirmăm că o persoană este sinceră sau mincinoasă doar pe baza comportamentului său nonverbal. Spre deosebire de multe alte cărţi despre comunicarea nonverbală, informaţia prezentată aici se bazează pe fapte ştiinţifice şi descoperiri testate pe teren, nu pe opinia personală a autorului sau pe speculaţii de la distanţă. Mai mult, textul scoate în evidenţă ceea ce alte lucrări publicate ignoră adesea: rolul critic al sistemului limbic al creierului uman în înţelegerea şi utilizarea eficientă a indiciilor nonverbale. Puteţi stăpâni limbajul tăcut al corpului. Fie că studiaţi comunicarea nonverbală pentru că vreţi să avansaţi pe scara ierarhică profesională sau doar pentru că vreţi să vă înţelegeţi mai bine cu prietenii şi familia, această carte vă este destinată. Pentru a câştiga expertiză în acest domeniu va trebui să studiaţi cu atenţie capitolele care urmează, iar în plus să începeţi să acordaţi timp şi energie pentru a învăţa şi aplica învăţăturile lui Joe în viaţa de zi cu zi. „Citirea” cu succes a oamenilor – învăţarea, decodificarea şi utilizarea semnificaţiilor comportamentului nonverbal pentru a le prevedea acţiunile – este o sarcină care merită întreaga dumneavoastră atenţie, deoarece vă va oferi mari recompense pentru eforturile depuse. Aşadar treceţi cu hotărâre la pagina următoare şi pregătiţi-vă să învăţaţi şi să observaţi toate semnalele nonverbale importante pe care Joe vi le va arăta. Nu va dura mult până veţi descoperi, doar dintr-o privire, ce „spune” corpul fiecărei persoane! Mulţumiri   Când am început să scriu primele pagini ale cărţii, am realizat că acest proiect a avut un drum lung de parcurs. Nu a început cu interesul meu pentru citirea semnelor nonverbale, nici cu studiile mele academice în acest domeniu, nici în cadrul FBI-ului. În realitate, a început în familia mea cu mult timp înainte. Am învăţat să-i „citesc” pe ceilalţi în primul rând plecând de la învăţăturile părinţilor mei, Albert şi Mariana Lopez, precum şi de la bunica mea, Adelina Paniagua Espino. Fiecare în felul său m-a învăţat câte ceva despre semnificaţia şi puterea comunicării nonverbale. De la mama am învăţat că toate elementele nonverbale sunt extrem de preţioase în comunicarea cu ceilalţi. Un comportament atent, m-a învăţat ea, poate evita situaţiile ciudate sau îi poate face pe ceilalţi să se simtă foarte bine în prezenţa ta – o abilitate de care ea s-a slujit toată viaţa, fără niciun efort. De la tatăl meu, am învăţat puterea expresiei; cu o singură privire el poate comunica volume întregi de informaţii cu o claritate desăvârşită. Este o persoană care impune respect prin simpla sa prezenţă. De la bunica mea, căreia i-am dedicat această carte, am învăţat că micile gesturi pot fi foarte importante: un zâmbet, o mişcare a capului, o atingere uşoară la momentul potrivit pot transmite atât de multe, ba pot chiar vindeca. Zi de zi, ei m-au învăţat toate aceste lucruri, pregătindu-mă astfel pentru a observa lumea din jurul meu cu alţi ochi. Învăţăturile lor, precum şi ale multor altora, le veţi regăsi în paginile acestei cărţi. Pe vremea când eram la Brigham Young University, J. Wesley Sherwood, Richard Townsend şi Dean Clive Winn II m-au învăţat despre munca în activitatea de poliţie şi despre observarea infractorilor. Mai târziu, în FBI, oameni precum Doug Gregory, Tom Riley, Julian „Jay” Koerner, dr. Richard Ault şi David G. Major m-au învăţat nuanţele subtile din activitatea de contraspionaj şi comportamentul spionilor. Tuturor le sunt recunoscător pentru „ascuţirea” abilităţilor mele de „citire” a oamenilor. De asemenea, trebuie să-i mulţumesc dr. John Schafer, fost agent FBI şi membru al Programului de Analiză Comportamentală (activitate de elită a Biroului), care m-a încurajat să scriu şi mi-a permis să fiu coautor în variate ocazii. Marc Reeser, care a fost o perioadă îndelungată alături de mine în misiunile de depistare a spionilor, merită de asemenea recunoştinţa mea. Tuturor celorlalţi colegi ai mei şi celor din Divizia Naţională de Securitate a FBI-ului, le mulţumesc pentru susţinere. De-a lungul anilor, FBI ne-a asigurat cea mai bună instruire, astfel că am beneficiat de cunoştinţele profesorilor Joe Kulis, Paul Ekman, Maureen O’Sullivan, Mark Frank, Bella M. Depaulo, Aldert Vrij, Reid Meloy şi Judy Burgoon, de la care am învăţat – în mod direct sau din lucrările scrise – multe aspecte despre cercetările asupra comunicării nonverbale. Am legat prietenii cu mulţi dintre aceştia, inclusiv cu David Givens, care conduce Centrul de Cercetări pentru Comportamentul Nonverbal în Spokane, Washington, şi ale cărui scrieri, studii şi sugestii au contat foarte mult pentru mine. Cercetările şi lucrările lor mi-au îmbogăţit viaţa, fapt pentru care am inclus în acest volum o parte din munca lor, precum şi din a altor maeştri, cum ar fi Desmond Morris, Edward Hall şi Charles Darwin, de la cartea căruia, „Exprimarea emoţiilor la oameni şi animale”, a început totul. În timp ce toţi aceştia mi-au furnizat baza academică, alţii au contribuit în mod diferit la acest proiect şi acestora trebuie să le mulţumesc individual. Buna mea prietenă, Elizabeth Lee Barron de la Universitatea din Tampa, este excepţională în materie de cercetare. Îi sunt îndatorat şi dr. Phil Quinn de la Universitatea din Tampa, şi profesorului Barry Glover de la Universitatea Saint Leo, pentru anii de prietenie şi bunăvoinţa de a se acomoda programului meu încărcat. Această carte nu ar fi avut aceeaşi valoare fără fotografii, fapt pentru care îi sunt recunoscător renumitului fotograf Mark Wemple. Gratitudinea mea se îndreaptă şi spre Ashlee B. Castle, asistenta mea, care, întrebată dacă vrea să pozeze pentru carte, a răspuns «Desigur, de ce nu?» Sunteţi cu toţii minunaţi. Vreau de asemenea să îi mulţumesc artistului David R. Andrade din Tampa pentru ilustraţiile sale. Matthew Benjamin, editorul meu de la Harpercollins, care cu calmul său deosebit a dat coerenţă prezentării acestui proiect, merită aprecierea mea pentru că este un profesionist adevărat şi un om remarcabil. Mulţumirile mele se îndreaptă şi spre directorul editorial Toni Sciarra, care a muncit cu abnegaţie pentru a finaliza proiectul. Matthew şi Toni lucrează cu o echipă extraordinară în cadrul editurii Harpercollins, din care face parte şi redactorul Paula Cooper, căreia îi datorez multe mulţumiri. Şi încă o dată, aş dori să îi mulţumesc dr. Marvin Karlins, mai întâi pentru că, prin această carte, a dat din nou viaţă şi contur ideilor mele, iar în al doilea rând pentru amabilele sale cuvinte introductive. Gratitudinea mea se îndreaptă şi spre prietena mea dragă dr. Elizabeth A. Murray, un adevărat educator şi om de ştiinţă, care şi-a alocat timp din programul său de predare pentru a redacta primele ciorne ale acestui manuscris şi mi-a împărtăşit din numeroasele sale cunoştinţe despre corpul uman. Tuturor membrilor familiei mele, de aproape şi de departe, le mulţumesc pentru că mi-au tolerat preocuparea pentru scris în detrimentul timpului destinat relaxării alături de ei. Pentru Luca, muito obrigado. Fiicei mele, Stephanie, îi mulţumesc în fiecare zi pentru sufletul ei iubitor. Toate aceste persoane au contribuit într-un fel anume la această carte; cunoştinţele şi descoperirile lor, mici sau mari, vi le-am împărtăşit şi dumneavoastră. Am scris această carte cu convingerea fermă că mulţi cititori vor utiliza aceste cunoştinţe în viaţa de zi cu zi. Cu acest scop, am muncit asiduu pentru a prezenta aceste informaţii ştiinţifice şi empirice cu claritate. Dacă veţi întâlni erori în cadrul cărţii, responsabilitea este doar a mea. Un vechi dicton latin afirmă „Qui docet, discit” (Cine îi educă pe alţii, învaţă). În multe privinţe, se poate spune acelaşi lucru şi despre scrisul unei cărţi; este un proces de învăţare şi discernământ, care la sfârşitul zilei se transformă în satisfacţie. Sper că atunci când veţi ajunge la sfârşitul acestei cărţi şi vă veţi însuşi cunoştinţele aprofundate de comunicare nonverbală, veţi avea foarte mult de câştigat, aşa cum am avut şi eu, descoperind în toate împrejurările vieţii ceea ce spune fiecare corp.   CAPITOLUL UNU Descifrarea secretelor comunicării nonverbale   De câte ori învăţ pe câte cineva despre comunicarea nonverbală, mi se pune invariabil această întrebare: „Joe, cum ai ajuns să fii interesat de studierea comportamentului nonverbal?”. Nu a fost ceva planificat, nici rezultatul unei fascinaţii personale pentru subiect. A fost un interes mult mai practic, născut din necesitate, din dorinţa de adaptare cu succes la un mod de viaţă total diferit. Când aveam opt ani, am ajuns în Statele Unite cu statutul de refugiat din Cuba. Am părăsit Cuba doar la câteva luni după invazia din Golful Porcilor şi sincer am crezut că vom fi refugiaţi doar pentru o scurtă perioadă de timp. Incapabil pe atunci să vorbesc limba engleză, am făcut ceea ce mii de emigranţi fac când ajung în America. Am învăţat rapid că, pentru a mă integra alături de noii mei colegi la şcoală, trebuia să fiu atent şi sensibil la un alt „limbaj” care se vorbea în jurul meu, acela al comunicării nonverbale. Am descoperit că era un limbaj pe care îl puteam traduce şi înţelege imediat. În mintea mea tânără, vedeam corpul uman ca pe un „afiş stradal” care transmitea mereu ceea ce gândea persoana, prin gesturile, expresiile faciale şi mişcările pe care le puteam interpreta. Cu timpul, bineînţeles, am învăţat limba engleză, ba chiar am pierdut din fluenţa exprimării în limba spaniolă – dar elementele nonverbale nu le-am uitat niciodată. Am descoperit de la o vârstă foarte fragedă că pot întotdeauna să mă bazez pe comunicarea nonverbală. Am învăţat să folosesc comportamentul nonverbal pentru a descifra ceea ce colegii şi profesorii mei încercau să-mi comunice şi ceea ce simţeau despre mine. Unul dintre primele lucruri pe care le-am observat a fost că elevii sau profesorii care mă plăceau sincer îşi arcuiau sprâncenele când mă vedeau intrând în sala de clasă. Pe de altă parte, acele persoane care nu erau prea prietenoase cu mine îşi îngustau privirea când apăream – un comportament pe care, odată ce îl observi, nu-l mai uiţi niciodată. Am folosit aceste informaţii transmise nonverbal, ca şi alţi imigranţi, pentru a evalua situaţiile şi a lega rapid prietenii, pentru a comunica în ciuda barierei evidente de limbaj, pentru a evita duşmanii şi pentru a dezvolta relaţii interpersonale sănătoase. Mulţi ani mai târziu am folosit aceeaşi comunicare nonverbală a ochilor pentru a rezolva diverse cazuri ca agent special în cadrul Biroului Federal de Investigaţii (vezi caseta 1). Pe baza experienţei, a educaţiei şi a pregătirii mele, vreau să vă învăţ să vedeţi lumea aşa cum o priveşte un expert FBI în comunicarea nonverbală: ca pe un mediu plin de viaţă, dinamic, unde fiecare relaţie interumană rezonează cu informaţia, şi ca pe o oportunitate de a folosi limbajul tăcut al corpului pentru a afla mai multe lucruri despre felul în care gândesc oamenii, despre ce simt şi cum intenţionează să acţioneze. Folosirea acestor cunoştinţe vă va ajuta să vă distingeţi în rândul celorlalţi oameni. De asemenea, vă va proteja şi vă va oferi informaţii până acum inaccesibile despre comportamentul uman. CE ESTE, MAI EXACT, COMUNICAREA NONVERBALĂ?   Comunicarea nonverbală, deseori numită şi comportament nonverbal sau limbajul corpului, este o modalitate de a transmite informaţii – la fel ca şi cuvintele –, doar că se realizează prin intermediul expresiilor faciale, gesturilor, atingerii, mişcărilor, posturii corpului, accesoriilor personale (haine, bijuterii, stilul părului, tatuaje etc.) şi chiar prin tonul, timbrul şi volumul vocii fiecăruia (mai degrabă decât prin conţinutul vorbelor). Comportamentele nonverbale includ aproximativ 60-65 din întreaga comunicare interpersonală, iar în timpul momentelor intime pot constitui chiar 100 din comunicarea dintre parteneri (Burgoon, 1994, 229-285). Comunicarea nonverbală poate scoate la iveală, de asemenea, adevăratele gânduri, sentimente şi intenţii ale unei persoane. Din acest motiv, elementele ei sunt uneori numite „indicii”, pentru că dezvăluie adevărata Caseta 1: CÂT AI CLIPI DIN OCHI   Refuzul de a privi este un indicator nonverbal care poate apărea atunci când ne simţim ameninţaţi şi/sau când nu ne place ceea ce vedem. Îngustarea privirii (asemenea cazului colegilor mei descris mai sus) şi închiderea sau acoperirea ochilor sunt acţiuni care s-au format pentru a ne proteja creierul de „vederea” unor imagini nedorite şi pentru a comunica desconsiderarea faţă de ceilalţi. Ca investigator, am folosit indiciul refuzului de a privi pentru a rezolva investigarea unei incendieri premeditate într-un tragic caz petrecut într-un hotel din Puerto Rico, care s-a soldat cu pierderea a 97 de vieţi omeneşti. Un gardian responsabil cu securitatea a devenit imediat suspect deoarece incendiul a izbucnit exact în sectorul alocat lui. Una dintre modalităţile prin care am decis că el nu era implicat în provocarea focului a fost adresarea de întrebări specifice – unde a fost înainte de incendiu, în timpul incendiului şi dacă el a pus la cale focul sau nu. După fiecare întrebare i-am observat faţa, urmărind eventuale semne ale refuzului de a privi. Ochii lui se închideau numai când era întrebat unde fusese atunci când începuse incendiul. Ciudat, în schimb nu părea deloc deranjat de întrebarea: „Tu ai pus focul?” Acest semn mi-a indicat faptul că problema reală era locul în care se afla în timpul incendiului, nu posibila sa implicare în izbucnirea focului. A fost întrebat mai amănunţit despre această situaţie de către investigatorii cazului şi în final a recunoscut că şi-a părăsit postul pentru a-şi vizita prietena, care lucra în acelaşi hotel. Din nefericire, în timp ce el era plecat, infractorii au intrat în sectorul pe care ar fi trebuit să-l păzească şi au provocat incendiul. În acest caz, indiciul refuzului de a privi ne-a oferit informaţia pentru alegerea căii de urmat în interogatoriu şi care ulterior ne-a soluţionat cazul. În final, cei trei infractori responsabili de tragicul incendiu au fost arestaţi şi condamnaţi. Gardianul, deşi teribil de neglijent şi împovărat de o uriaşă responsabilitate, nu fusese, totuşi, vinovatul.   stare mentală a persoanei. Deoarece oamenii nu sunt mereu conştienţi de comunicarea nonverbală, limbajul corpului este de cele mai multe ori mai sincer decât cel verbal, care este utilizat deliberat (conştient) pentru a atinge obiectivele vorbitorului (vezi caseta 2). Ori de câte ori observarea comportamentului nonverbal al unei alte persoane vă ajută să înţelegeţi sentimentele, intenţiile şi acţiunile sale, sau vă clarifică sensul cuvintelor spuse, tot de atâtea ori înseamnă că aţi decodificat şi aţi folosit cu succes acest mijloc tăcut al comunicării. DESCIFRAREA LIMBAJULUI NONVERBAL VĂ POATE ÎMBUNĂTĂŢI VIAŢA   Cercetările au stabilit faptul că acele persoane care pot observa şi interpreta eficient limbajul nonverbal, influenţând felul în care sunt percepuţi de ceilalţi, vor avea un succes mai mare în viaţă decât indivizii care Caseta 2: FAPTELE SPUN MAI MULT DECÂT CUVINTELE   Un exemplu memorabil despre felul în care limbajul corpului poate fi câteodată mai sincer decât cel verbal este legat de violarea unei tinere femei în rezervaţia indiană Parker din Arizona. A fost adus pentru interogare un suspect. Cuvintele sale sunau convingător şi povestea era plauzibilă. El susţinea că nu a văzut victima şi că, în timp ce era pe câmp, a mers de-a lungul unei plantaţii de bumbac, apoi a luat-o la stânga şi s-a dus direct acasă. În timp ce colegii mei notau toate aceste detalii pe care le auzeau, mi-am aţintit ochii pe suspect şi am văzut că în timp ce spunea povestea cu luatul la stânga şi mersul către casă, mâna lui a făcut un gest către dreapta, adică exact direcţia către locul violului. Dacă nu îl observam cu atenţie, nu aş fi remarcat discrepanţa dintre exprimarea verbală („Am luat-o la stânga”) şi cea nonverbală (gestul mâinii către dreapta). Dar, odată ce am văzut acest gest, l-am suspectat că minţea. Am aşteptat câteva momente şi apoi l-am interogat din nou, iar în cele din urmă şi-a mărturisit fapta.   nu au această abilitate (Goleman, 1995, 13-92). Cartea aceasta îşi propune să vă înveţe cum să observaţi lumea din jur şi să determinaţi semnificaţia elementelor nonverbale în orice situaţie. Aceste cunoştinţe valoroase vă vor îmbunătăţi comunicarea cu ceilalţi şi vă vor îmbogăţi viaţa, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul meu. Unul dintre aspectele fascinante referitoare la aprecierea comportamentului nonverbal este aplicabilitatea sa universală. Este valabilă oriunde există relaţii interumane. Elementele nonverbale sunt omniprezente şi sigure. Odată ce cunoaşteţi semnificaţia unui anumit indiciu nonverbal, puteţi folosi acea informaţie în diferite circumstanţe şi în diverse medii. De fapt, este dificil să comunici eficient fără utilizarea mijloacelor nonverbale. Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce oamenii încă se mai grăbesc să ajungă la întâlniri în era computerelor, a mesajelor text, a e-mail-urilor, a telefoanelor şi a videoconferinţelor, răspunsul este: din cauza nevoii de a comunica direct şi de a observa limbajul nonverbal al interlocutorilor. Nimic nu poate înlocui observarea elementelor nonverbale de aproape şi prin prisma personală. De ce? Deoarece elementele nonverbale sunt puternice şi au o semnificaţie. Ceea ce veţi învăţa în această carte veţi putea aplica în orice situaţie şi în orice mediu. Spre exemplificare citiţi caseta 3. STĂPÂNIREA COMUNICĂRII NONVERBALE NECESITĂ UN PARTENERIAT   Sunt convins că fiecare om inteligent poate învăţa să folosească comunicarea nonverbală pentru a obţine performanţe mai bune. Ştiu asta pentru că în ultimii 20 de ani am învăţat mii de oameni ca dumneavoastră cum să decodifice cu succes limbajul nonverbal şi cum să folosească aceste informaţii pentru a-şi îmbunătăţi viaţa lor, a celor pe care îi iubesc şi pentru a-şi atinge obiectivele personale şi profesionale. Pentru a realiza aceste lucruri, totuşi, este nevoie ca dumneavoastră şi cu mine să stabilim un parteneriat de lucru, fiecare contribuind cu ceva semnificativ la efortul nostru comun. Caseta 3:” AVANTAJUL” DOCTORULUI   În urmă cu câteva luni am susţinut un seminar pentru un grup de jucători de poker, despre felul în care se poate folosi limbajul corpului pentru a sesiza în ce situaţie se află adversarii şi a câştiga mai mulţi bani. Deoarece pokerul este un joc care pune mare preţ pe cacealma şi prefăcătorie, jucătorii au un interes aparte în descifrarea indiciilor nonverbale ale oponenţilor. Pentru a avea succes, decodificarea limbajului nonverbal este esenţială. Deşi mulţi dintre ei au fost recunoscători pentru informaţiile pe care li le furnizasem, m-a uimit să văd câţi dintre participanţii la seminar au fost capabili să înţeleagă valoarea cunoaşterii şi utilizării comportamentului nonverbal şi în alte situaţii în afara mesei de poker. La două săptămâni după încheierea seminarului am primit un e-mail de la unul dintre participanţi, doctor în Texas. „Mi se pare extraodinar”, îmi scria el, „că ceea ce am învăţat la seminarul de poker m-a ajutat şi în meseria mea. Elementele nonverbale pe care ni le-ai predat pentru a-i «citi» pe jucătorii de poker m-au ajutat să-mi «citesc» şi pacienţii. Acum îmi dau seama când nu se simt bine, când au încredere sau când nu sunt sinceri sută la sută.” Mesajul doctorului vorbeşte despre universalitatea comunicării nonverbale şi despre valoarea acesteia în toate domeniile vieţii. Cele 10 legi pentru observarea şi interpretarea cu succes a limbajului nonverbal   „Citirea” cu succes a oamenilor – colectarea informaţiilor nonverbale pentru a le identifica gândurile, sentimentele şi intenţiile – este o abilitate care cere o exersare continuă şi o pregătire pe măsură. Pentru a vă ajuta în direcţia pregătirii, vreau să vă prezint câteva legi importante sau recomandări care să vă maximizeze eficienţa în interpretarea semnalelor nonverbale. Pe măsură ce veţi integra aceste legi în viaţa de zi cu zi, transformându-le în rutină, ele vor deveni o a doua natură, aproape nemaifiind necesar efortul conştient. Seamănă foarte mult cu şcoala de şoferi. Vă amintiţi cum a fost prima dată când a trebuit să porniţi maşina de pe loc? Dacă aţi procedat ca mine, v-aţi concentrat atât de mult pentru a executa toate manevrele necesare, încât v-a fost greu să urmăriţi în acelaşi timp şi ce se întâmpla pe şosea. Doar când v-aţi simţit în largul dumneavoastră la volan v-aţi putut extinde atenţia pentru a cuprinde în acelaşi timp spaţiul din interiorul maşinii şi cel din exterior. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu comportamentul nonverbal. Odată ce veţi stăpâni mecanismele pentru utilizarea eficientă a comunicării nonverbale, va deveni ceva automat şi veţi putea să vă concentraţi întreaga atenţie asupra decodificării lumii din jur.   Legea 1: Fiţi un observator competent al mediului din jur.   Este cerinţa fundamentală pentru oricine doreşte să decodifice şi să folosească eficient comunicarea nonverbală. Imaginaţi-vă că încercaţi să ascultaţi pe cineva în timp ce aveţi căşti la urechi. N-aţi putea auzi mai nimic şi mesajul comunicat s-ar pierde. De aceea, cei mai atenţi ascultători nu merg purtând căşti! Totuşi, când vine vorba despre observarea limbajului tăcut al comunicării nonverbale, mulţi privitori ar putea fi la fel de bine legaţi la ochi, atât sunt de inconştienţi de semnele corporale ale celor din jur. Reflectaţi la acest fapt. La fel cum ascultarea atentă este esenţială pentru înţelegerea comunicării verbale, şi observarea atentă este crucială pentru înţelegerea limbajului corpului. Nu treceţi uşor mai departe de această frază. Ceea ce tocmai aţi citit este deosebit de important. Observarea concertată (care presupune un efort de concentrare) este absolut esenţială pentru detectarea cu succes a indiciilor nonverbale şi înţelegerea situaţiei. Problema este că cei mai mulţi oameni îşi petrec viaţa privind, însă fiind de fapt „nevăzători”, aşa cum îi spunea Sherlock Holmes, meticulosul detectiv englez, partenerului său, doctorul Watson: „Vezi, dar nu observi.” Din păcate, majoritatea indivizilor privesc în jurul lor cu un efort minim de a observa. Aceşti oameni nu-şi dau seama de schimbările subtile care se petrec în lumea lor. Sunt incapabili să distingă multitudinea de detalii care îi înconjoară, cum ar fi o mică mişcare a mâinii sau a piciorului persoanei din faţa lor, gesturi care i-ar putea trăda acesteia gândurile şi intenţiile. Diversele studii ştiinţifice au demonstrat că oamenii sunt slabi observatori ai lumii în care trăiesc. De exemplu, când un bărbat îmbrăcat în costum de maimuţă s-a plimbat prin faţa unui grup de studenţi care desfăşurau alte activităţi, jumătate dintre ei nici măcar n-au remarcat „gorila” din mijlocul lor (Simons Chabris, 1999, 1059-1074)! Oamenilor cu spirit de observaţie redus le lipseşte ceea ce piloţii numesc „cunoaşterea situaţională”, adică nu au o reprezentare mentală clară a ceea ce se întâmplă de jur împrejur sau chiar în faţa ochilor. Cereţi-le să între într-o cameră necunoscută plină cu oameni, daţi-le timp să se uite peste tot şi apoi cereţi-le să închidă ochii şi să spună ce au văzut. Veţi fi surprinşi de incapacitatea lor de a-şi aminti chiar şi cele mai evidente caracteristici ale camerei. Mi se pare descurajam să văd cât de des întâlnim sau aflăm despre persoane care par legate la ochi tot timpul în faţa evenimentelor vieţii. Plângerile primite din partea acestui tip de oameni sună aproape mereu la fel:   „Soţia mea tocmai a intentat divorţul. Nu am avut niciun indiciu că ar fi fost nefericită în căsnicie.”   „Asistenta socială mi-a spus că fiul meu consumă cocaină de trei ani. Nu aveam nicio idee că are o problemă cu drogurile.”   „Mă certam cu tipul ăsta şi dintr-odată m-a lovit. Nici n-am văzut lovitura venind.”   „Credeam că şeful meu este destul de mulţumit de rezultatele mele profesionale. Nu mi-aş fi imaginat că o să mă dea afară.”   Acestea sunt doar câteva exemple de oameni care nu au învăţat cum să observe eficient lumea din jurul lor. În realitate, afirmaţiile lor nu sunt deloc surprinzătoare. De fapt, nici în copilărie, şi nici în timpul trecerii la viaţa adultă, nu ne învaţă nimeni cum să observăm indiciile nonverbale ale comportamentului celorlalţi. Nu se fac cursuri speciale nici în şcoala elementară, nici în liceu sau facultate pentru a învăţa „cunoaşterea situaţională”. Cei mai norocoşi învaţă singuri să devină observatori din ce în ce mai buni. Ceilalţi pierd un volum incredibil de informaţii utile care i-ar putea ajuta să evite problemele şi le-ar putea face viaţa mai frumoasă, fie în sfera relaţiilor romantice, a celor de serviciu sau de familie. Din fericire, observarea este o abilitate care poate fi învăţată. Nu trebuie să mergem prin viaţă legaţi la ochi. Mai mult chiar, fiind o abilitate, o putem îmbunătăţi printr-o pregătire corespunzătoare şi prin practică. Dacă pentru dumneavoastră observarea atentă este o provocare prea mare, nu disperaţi. Puteţi trece peste această dificultate dacă sunteţi dispuşi să consacraţi timp şi efort pentru a observa lumea din jur din ce în ce mai conştiincios. Trebuie să faceţi din observarea concertată un mod de viaţă. A conştientiza ce se întâmplă în jur nu este un act pasiv. Este un comportament conştient, deliberat, pentru dobândirea căruia este nevoie de efort, energie şi concentrare, la fel cum pentru păstrarea abilităţilor se cere o practică permanentă. Observaţia poate fi asemănată cu un muşchi, care devine din ce în ce mai puternic prin folosire şi se atrofiază dacă nu mai este întrebuinţat. Exersaţi-vă „muşchiul” observaţiei şi veţi descifra mult mai eficient ceea ce se petrece în preajma dumneavoastră. Când vorbesc despre observarea concertată, vă cer să folosiţi toate simţurile, nu doar pe cel al văzului. Ori de câte ori intru în apartamentul meu, respir adânc. Dacă lucrurile nu „miros” normal, devin atent. Odată am detectat un miros remanent de fum de ţigară când m-am întors acasă dintr-o călătorie. Nasul m-a alertat despre un posibil pericol înainte ca ochii să poată scana apartamentul. S-a dovedit că un băiat din personalul de întreţinere al blocului venise să repare o ţeavă, iar mirosul de fum din hainele şi pielea lui plutea încă în aer şi după câteva ore. Din fericire, era un intrus bine-venit, dar ar fi putut fi şi un hoţ ascuns în camera alăturată. Ideea este că, folosindu-mi toate simţurile, am putut să-mi evaluez corect mediul şi să contribui la propria mea siguranţă.   Legea 2: Observarea în context este cheia înţelegerii comportamentului nonverbal.   Când încercaţi să interpretaţi comportamentul nonverbal în situaţii reale de viaţă, cu cât vă daţi seama mai bine de contextul în care se întâmplă, cu atât mai corect veţi prinde semnificaţia. De exemplu, după un accident în trafic, mă aştept ca oamenii să fie în stare de şoc şi să umble de colo-colo cu privirea pierdută. Mă aştept să le tremure mâinile şi chiar să ia decizii nepotrivite, cum ar fi să se îndrepte către maşinile care se apropie pe partea carosabilă. (Din acest motiv agenţii de circulaţie vă cer uneori să rămâneţi în maşină.) De ce se întâmplă aşa? După un accident, oamenii suferă de efectele scoaterii din funcţiune a „părţii raţionale” a creierului de către regiunea numită sistem limbic. Prin urmare apar comportamente precum tremurături, dezorientare, nervozitate, disconfort. În acest context, astfel de acţiuni sunt aşteptate, confirmând stresul provocat de accident. În timpul unui interviu de angajare, mă aştept de la candidaţi să fie timoraţi la început, iar apoi nervozitatea să se disipeze. Dacă reapare când pun anumite întrebări, încep să mă întreb de ce aceste comportamente nervoase sunt prezente din nou.   Legea 3: învăţaţi să recunoaşteţi şi să decodificaţi comportamentele nonverbale care sunt universale.   Anumite comportamente nonverbale sunt considerate universale pentru că sunt realizate în mod asemănător de majoritatea oamenilor. De exemplu, când cineva îşi strânge buzele în aşa fel încât aproape nu se mai văd, este un semn clar că este tulburat şi că ceva este în neregulă. Acest gest de comprimare a buzelor este unul dintre indiciile universale pe care le voi descrie în capitolele care urmează (vezi caseta 4). Cu cât veţi recunoaşte şi veţi interpreta corect mai multe dintre aceste elemente nonverbale universale, cu atât veţi fi mai eficienţi în evaluarea gândurilor, sentimentelor şi intenţiilor celor din jur.   Legea 4: învăţaţi să recunoaşteţi şi să decodificaţi comportamente nonverbale particulare.   Elementele nonverbale universale constituie un grup de indicii – aceleaşi pentru toată lumea. Există şi alt tip de indicii corporale numite elemente nonverbale particulare, care pot fi semne unice, specifice unei anumite persoane. În încercarea de a identifica semnele nonverbale particulare va trebui să căutaţi modele (tipare) comportamentale la oamenii cu care comunicaţi regulat (prieteni, familie, colegi, persoane care vă furnizează servicii şi produse). Cu cât cunoaşteţi mai bine fiecare individ sau cu cât petreceţi mai mult timp în preajma Caseta 4: O STRÂNGERE DIN BUZE NE-A PERMIS SALVAREA A MILIOANE DE DOLARI   Indiciile universale oferite de buze m-au ajutat foarte mult în timpul unei sesiuni de consultanţă pentru o companie britanică navală. Clientul meu englez m-a rugat să asist la negocierile unui contract cu o importantă corporaţie multinaţională care trebuia să-i echipeze navele. Am fost de acord şi am sugerat ca acel contract propus să fie prezentat punct cu punct, să fie agreat de ambele părţi pe fiecare clauză şi abia apoi să continuăm tratativele. Doar în acest fel aş fi putut să-l urmăresc îndeaproape pe negociatorul corporaţiei pentru a scoate la iveală orice element nonverbal ce putea furniza informaţii preţioase clientului meu. „O să-ţi pasez o notă dacă observ ceva care solicită atenţia ta”, i-am spus clientului meu şi apoi am urmărit ambele părţi în timp ce revizuiau contractul, clauză cu clauză. Nu am avut mult de aşteptat până la apariţia unui indiciu important. La citirea unei clauze contractuale ce detalia echiparea unei anumite părţi a vasului – o fază de construcţie care implica milioane de dolari –, negociatorul şef de la corporaţia multinaţională şi-a încreţit buzele, un indiciu clar că ceva din acea parte contractuală nu era pe placul său. I-am pasat un bileţel clientului meu, atrăgându-i atenţia asupra clauzei respective din contract care părea problematică şi care trebuia revăzută şi discutată cu mare grijă în timp ce eram cu toţii la masa negocierii. Prin confruntarea acestei situaţii şi concentrarea asupra detaliilor clauzei în cauză, cei doi negociatori au reuşit să finalizeze o înţelegere faţă în faţă, care în final l-a salvat pe clientul meu de pierderea a 13,5 milioane de dolari. Gestul de nemulţumire al negociatorului (încreţirea buzelor) a fost elementul cheie pentru evidenţierea problemei care după aceea a fost rezolvată imediat şi eficient.   sa, cu atât vă va fi mai uşor să descoperiţi aceste informaţii, deoarece veţi avea o bază mare de date pe care să vă fundamentaţi aprecierea. De exemplu, dacă observaţi că băiatul dumneavoastră adolescent se scarpină în cap şi îşi muşcă buzele când vorbeşte despre un test, acestea pot fi elemente nonverbale particulare sigure, care vă dezvăluie emotivitatea sau lipsa lui de pregătire. Nu încape îndoială că fac parte din comportamentul lui de gestionare a stresului şi le veţi mai vedea repetându-se, pentru că „cel mai bun mijloc de anticipare al comportamentului viitor este comportamentul din trecut”.   Legea 5: Când comunicaţi cu ceilalţi, încercaţi să stabiliţi elementele lor nonverbale de bază.   Pentru a putea stabili care sunt elementele nonverbale de bază ale oamenilor pe care-i întâlniţi în mod regulat, trebuie să observaţi cum arată aceştia de obicei, cum stau, cum îşi ţin mâinile, care este poziţia obişnuită a picioarelor, ţinuta corpului şi expresiile faciale (vezi figurile 1 şi 2), felul în care înclină capul şi chiar locurile în care îşi aşază lucrurile sau felul în care le ţin, cum ar fi o geantă de exemplu. Trebuie să fiţi pregătiţi să faceţi diferenţa dintre mina lor „normală” şi mina lor „stresată”. A nu avea o bază de plecare vă pune în aceeaşi situaţie cu a părinţilor care nu se uită în gâtul copiilor decât când aceştia sunt bolnavi. Când sună la telefon doctorul şi încearcă să-i descrie starea acestuia, nu au niciun reper de comparaţie, deoarece nu s-au uitat niciodată în gâtul copilului când era sănătos. Examinând ceea ce este normal, începem să recunoaştem şi să identificăm ceea ce este anormal. Chiar şi după o singură întâlnire cu cineva, ar trebui să încercaţi să remarcaţi „poziţia de început” a sa din primele momente. Stabilirea comportamentului de bază al unei persoane este esenţială, deoarece vă permite să determinaţi eventualele devieri, extrem de importante şi care vă pot oferi multe informaţii (vezi caseta 5).   Legea 6: întotdeauna încercaţi să priviţi oamenii pentru a extrage indicii multiple – comportamente care pot fi grupate sau se succed.   Acurateţea în „citirea” oamenilor poate fi sporită când observaţi indicii multiple sau grupuri de semne pe care să vă puteţi baza. Aceste semnale lucrează împreună precum părţile unui puzzle. Cu cât aveţi mai multe piese din puzzle, cu atât cresc şansele de a le pune laolaltă şi a descoperi imaginea de ansamblu. Pentru a ilustra o astfel de situaţie, dacă văd un competitor într-o negociere care prezintă o serie de elemente nonverbale indicatoare de stres, urmate imediat de gesturi de calmare, pot spune cu certitudine că acea persoană negociază de pe o poziţie slabă.   Legea 7: Este important să căutaţi schimbările de comportament ale unei persoane care pot semnala modificări în gânduri, emoţii, interese sau intenţii.   Schimbările bruşte în comportamentul cuiva ne pot ajuta să înţelegem cum interpretează această persoană informaţia sau cum se adaptează la evenimentele emoţionale. Un copil care se arată încântat la auzul posibilităţii de a intra într-un parc de distracţii îşi va schimba comportamentul imediat ce va afla că locul este închis. Adulţii sunt la fel. De câte ori primim veşti rele la telefon sau vedem ceva ce ne afectează, corpul nostru reflectă imediat schimbarea. Modificările în comportamentul oamenilor le pot scoate la iveală interesul sau intenţiile în anumite circumstanţe. Observarea lor cu Atenţie vă permite să   Caseta 5: TOTUL ESTE RELATIV   Imaginaţi-vă pentru un moment că sunteţi părintele unui copil de 8 ani care îşi aşteaptă rândul pentru a-şi saluta rudele la o reuniune cu toată familia. Deoarece este un ritual anual, aţi stat alături de el în numeroase ocazii în timp ce-şi aştepta rândul să-i întâmpine pe toţi. Niciodată nu a ezitat să alerge şi să ofere membrilor familiei o îmbrăţişare. Totuşi, de data aceasta, când a venit rândul să-l îmbrăţişeze pe unchiul Harry, el stă pe loc de parcă ar fi îngheţat. — Ce se întâmplă? îi şoptiţi, împingându-l înaintea unchiului care aşteaptă. Fiul dumneavoastră nu spune nimic, dar este reticent să răspundă la îndemn. Ce ar trebui să faceţi? Lucrul cel mai important în acest caz este să observaţi o deviere de la comportamentul de bază. În trecut, nu a ezitat niciodată să-şi îmbrăţişeze unchiul. De ce şi-a schimbat comportamentul? Reacţia sa „îngheţată” sugerează că se simte ameninţat sau că are un sentiment negativ. Poate nu există niciun motiv justificat pentru temerea sa, dar pentru un părinte care este un atent observator, tot apare un semnal de alarmă. Devierea comportamentului fiului de la cel anterior sugerează că ceva negativ s-a petrecut între el şi unchi de la ultima întâlnire. Poate fi o simplă ciocnire de opinii, o ciudăţenie a celui mic sau o reacţie a sa la tratamentul preferenţial faţă de ceilalţi nepoţi. Însă acest comportament poate indica şi ceva mult mai sinistru. Este de reţinut faptul că schimbarea comportamentului de bază sugerează că ceva este în neregulă, iar în acest caz, probabil sugerează o atenţie sporită.   preziceţi evoluţia lucrurilor, oferindu-vă clar un avantaj – mai ales dacă acea acţiune v-ar putea răni pe dumneavoastră sau pe alţii (vezi caseta 6).   Legea 8: învăţarea detectării semnalelor nonverbale false sau mincinoase este de asemenea esenţială.   Abilitatea de a face diferenţa între indiciile autentice şi cele înşelătoare cere practică şi experienţă. Presupune nu numai o observare concertată, dar şi o Caseta 6: NASUL VĂ POATE DESCONSPIRA   Printre cele mai importante semne nonverbale despre gândurile unei persoane sunt schimbările în limbajul corpului, care reprezintă indicii de intenţie. Aceste comportamente dezvăluie ceea ce urmează să facă o persoană şi oferă unui observator competent timp suplimentar pentru a se pregăti să prevină o acţiune înainte ca ea să se realizeze. Un exemplu personal despre cât este de important să observi schimbările în comportamentul oamenilor – mai ales când implică semnale de intenţie – este legat de o încercare de jaf într-un magazin în care lucram. În această situaţie, am observat la o persoană care stătea lângă casa de marcat un comportament care mi-a atras atenţia, deoarece părea că nu are niciun motiv să stea acolo; nu aştepta la rând şi nu cumpărase nimic. Mai mult, tot timpul cât a stat acolo, ochii i-au fost fixaţi pe casa de marcat. Dacă ar fi rămas pur şi simplu tăcut în acelaşi loc, mi-aş fi pierdut până la urmă interesul şi mi-aş fi îndreptat atenţia în altă parte. Dar, în timp ce-l observam, comportamentul său s-a modificat. Concret, nările au început să-i freamăte, semn că avea nevoie de mai mult oxigen înainte de a trece la acţiune. Am ghicit care urma să fie acţiunea, cu o secundă înainte de a se întâmpla. N-am avut decât o secundă pentru a da alarma. I-am strigat casierului: „Fii atent!”. În acelaşi timp s-au întâmplat trei lucruri diferite: 1) casierul tocmai înregistrase o vânzare, deschizând sertarul casei de marcat; 2) omul de lângă casa de marcat s-a aruncat şi a întins mâna spre sertar pentru a lua banii; şi 3) alertat de strigătul meu, casierul i-a prins mâna şi i-a răsucit-o, făcându-i să scape banii şi să fugă din magazin. Dacă nu aş fi observat indiciul de intenţie, sunt sigur că ar fi reuşit să-şi ducă la îndeplinire planul. Întâmplarea a făcut ca respectivul casier să fi fost tatăl meu, care administra un mic magazin cu articole de menaj, în 1974 în Miami. Eu lucram acolo pe timpul verii.   evaluare corectă. În capitolele următoare, vă voi învăţa să sesizaţi diferenţele subtile dintre acţiunile persoanelor, care vă pot indica dacă atitudinea lor este sinceră sau nu, sporindu-vă şansele de a „citi” cât mai corect persoana cu care comunicaţi.   Legea 9: Diferenţierea între starea de confort psihic şi cea de disconfort vă va ajuta să vă concentraţi pe cele mai importante indicii pentru decodificarea comunicării nonverbale.   După ce am studiat în cea mai mare parte a vieţii mele comportamentul nonverbal al oamenilor, am înţeles că sunt două aspecte principale care trebuie căutate şi urmărite cu atenţie: starea de confort psihic şi cea de disconfort. Acestea sunt fundamentale pentru stilul în care predau eu comunicarea nonverbală. Învăţând cum să citim corect semnalele de confort şi disconfort ale celorlalţi, vom descifra mai uşor ce ne spun cu adevărat corpurile şi minţile lor. Dacă nu sunteţi siguri de semnificaţia unui comportament, întrebaţi-vă dacă pare o atitudine ce ilustrează confortul (de exemplu, mulţumire, fericire, relaxare) sau disconfortul (neplăcere, nefericire, stres, anxietate, tensiune). În cele mai multe cazuri veţi putea încadra comportamentele observate în una dintre aceste două categorii (confort sau disconfort).   Legea 10: Când îi observaţi pe ceilalţi, fiţi discreţi.   Interpretarea comportamentului nonverbal vă cere să observaţi oamenii cu atenţie şi să le decodificaţi corect mesajele. Totuşi, nu cred că aveţi intenţia ca atunci când îi observaţi să vă arătaţi pe faţă intenţiile. La început, când încearcă să detecteze semnele nonverbale, mulţi oameni tind să se holbeze la ceilalţi. O astfel de observare exagerată este de evitat. Ideal ar fi să exersaţi observarea fără că ei să-şi dea seama, cu alte cuvinte, nu atât de evident. Străduiţi-vă să vă perfecţionaţi abilităţile şi veţi ajunge în situaţia în care eforturile vă vor fi încununate de succes, iar mijloacele de observare vor fi discrete. Totul ţine de practică şi perseverenţă. Vi s-a prezentat până acum partea dumneavoastră de parteneriat, cele 10 legi pe care trebuie să le urmaţi pentru decodificarea cu succes a comunicării nonverbale. Întrebarea care se pune acum este: „Ce fel de semnale nonverbale să urmăriţi şi ce informaţii importante dezvăluie ele?” Aici intervine rolul meu. Identificarea comportamentelor nonverbale esenţiale şi a semnificaţiei lor   Corpul omenesc este capabil să ofere mii de „semnale” nonverbale sau mesaje. Care sunt cele mai importante şi cum putem să le decodificăm? Problema este că s-ar putea să aveţi nevoie de o viaţă întreagă de observaţii, evaluări şi validări pentru a identifica şi a interpreta corect comunicarea nonverbală. Din fericire, cu ajutorul unor cercetători dedicaţi şi pe baza experienţei mele concrete ca expert FBI în comportamentul nonverbal, putem avea o abordare mai directă care să vă sprijine în acest demers. Am identificat deja comportamentele nonverbale extrem de importante, aşa încât veţi putea pune imediat în aplicare aceste informaţii unice. Am elaborat şi o paradigmă sau un model care înlesneşte descifrarea indiciilor nonverbale. Chiar dacă veţi uita semnificaţia exactă a unui anumit semnal nonverbal, tot veţi putea să-l descifraţi. În paginile următoare veţi citi anumite informaţii despre comportamentul nonverbal care nu au fost dezvăluite în nicio altă carte despre limbajul corpului (inclusiv exemple de indicii nonverbale folosite de FBI pentru rezolvarea unor cazuri). Unele informaţii vă vor suprinde. De exemplu, dacă ar fi să alegeţi „cea mai sinceră” parte a corpului unei persoane - care îi poate dezvălui sentimentele sau intenţiile reale – ce anume aţi selecta? încercaţi să ghiciţi. După ce vă voi da răspunsul, veţi şti unde să vă uitaţi mai întâi atunci când vreţi să aflaţi ce gândeşte, ce simte sau ce intenţionează un asociat în afaceri, un membru al familiei, un prieten sau chiar un străin. O să vă explic şi baza fiziologică a comportamentului nonverbal, rolul creierului în cadrul comunicării nonverbale. Vă voi dezvălui adevărul despre detectarea minciunii, aşa cum niciun alt agent de contraspionaj n-a mai făcut-o până acum. Cred cu tărie că aflarea bazelor biologice ale limbajului corpului vă va ajuta să înţelegeţi felul în care funcţionează şi de ce este un factor atât de puternic de identificare a gândurilor, sentimentelor şi intenţiilor. De aceea, încep următorul capitol cu prezentarea miraculosului organ care este creierul, arătându-vă cum controlează acesta fiecare aspect al limbajului nostru corporal. Dar, înainte de a face acest lucru, vă voi împărtăşi o observaţie personală privind validitatea folosirii limbajului corpului pentru înţelegerea şi decodificarea comportamentul uman.  

Introducere     Destinul tău este să duci o viaţă minunată!   Destinul tău este să te bucuri de tot ce iubeşti şi de tot ce îţi doreşti, să desfăşori o activitate care te entuziasmează şi să realizezi tot ceea ce îţi propui să realizezi. Destinul tău este să ai relaţii bune cu familia şi cu prietenii tăi, care să îţi umple inima de fericire. Destinul tău este să te bucuri de toţi banii de care ai nevoie pentru a-ţi asigura o viaţă minunată şi împlinită. Destinul tău este să îţi îndeplineşti toate visele! Dacă îţi doreşti să călătoreşti, înseamnă că acesta este destinul tău. Dacă îţi doreşti să începi o afacere, înseamnă că acesta este destinul tău. Dacă îţi doreşti să înveţi să dansezi, să conduci un iaht sau să înveţi limba italiană, înseamnă că acesta este destinul tău. Dacă îţi doreşti să devii un muzician, un om de ştiinţă, un om de afaceri, un inventator, un actor, un părinte sau orice altceva, înseamnă că acesta este destinul tău!   Atunci când te trezeşti dimineaţa, tu trebuie să te simţi plin de entuziasm, ştiind că ziua îţi va aduce nenumărate realizări. Este destinul tău să râzi şi să fii plin de bucurie. Este destinul tău să te simţi puternic şi în siguranţă. Este destinul tău să te simţi bine în pielea ta şi să ştii că fiinţa ta este nepreţuită. De bună seamă, te vei confrunta şi tu cu încercări, căci rolul acestora este să te ajute să te maturizezi, dar este destinul tău să ştii cum să le faci faţă şi cum să le depăşeşti. Este destinul tău să fii victorios! Este destinul tău să fii fericit! Este destinul tău să duci o viaţă minunată!   Tu nu te-ai născut pentru ca viaţa ta să fie o luptă continuă. Nu te-ai născut să duci o viaţă în care momentele de bucurie să fie puţine şi rare. Nu te-ai născut să munceşti din greu cinci zile pe săptămână, pentru a te bucura de câteva momente efemere de fericire doar în weekenduri. Nu te-ai născut să trăieşti cu o energie limitată, simţindu-te epuizat la sfârşitul fiecărei zile. Nu te-ai născut ca să suferi. Ce rost ar mai avea în toate aceste cazuri viaţa? Tu te-ai născut ca să experimentezi viaţa la apogeu, să ai tot ceea ce îţi doreşti şi să te bucuri în permanenţă de bucurie, de sănătate, de vitalitate, de entuziasm şi de iubire – pentru că asta înseamnă să duci o viaţă minunată!   Viaţa viselor tale, tot ceea ce ţi-ai dori să faci, să fii sau să ai, a fost întotdeauna mai aproape de tine decât îţi imaginezi, căci puterea de a realiza orice îţi doreşti se află în interiorul tău! „Există o putere supremă şi o forţă absolută care penetrează şi guvernează întregul Univers fără limite. Tu faci parte integrantă din această putere”. Prentice Mulford (1834-1891) Autor aparţinând curentului Noua Gândire   În cartea de faţă doresc să te învăţ calea care îţi permite să duci o viaţă extraordinară. Citind-o, vei descoperi un lucru incredibil legat de fiinţa ta, de viaţa ta şi de Univers. Viaţa este mult mai uşoară decât îţi imaginezi, iar dacă vei înţelege cum funcţionează ea şi cât de mare este puterea dinlăuntrul tău, vei experimenta magia vieţii trăite la apogeu, şi astfel, viaţa ta va deveni uimitoare! Iar acum, să dăm frâu liber magiei din viaţa ta.         CE ESTE PUTEREA   „Nu pot spune ce este această putere; tot ce ştiu este că ea există.” Alexander Graham Bell (1847-1922) Inventatorul telefonului   Viaţa este simplă. Viaţa ta este alcătuită doar din două categorii de lucruri: lucruri pozitive şi lucruri negative. Fiecare domeniu al vieţii tale – cum ar fi starea de sănătate, banii, relaţiile, munca sau fericirea – ţi se pare fie pozitiv, fie negativ. De pildă, fie ai suficienţi bani, fie nu ai. Fie te bucuri de sănătate, fie nu. Relaţiile tale sunt fie fericite, fie dificile. Munca ta fie te umple de entuziasm, putând fi considerată un succes, fie te exasperează, putând fi considerată un eşec. Fie te simţi fericit în majoritatea timpului, fie te simţi nemulţumit. Fie ai parte de un an bun, fie de unul rău. Fie treci printr-o perioadă bună, fie printr-una rea. Fie ai o zi excelentă, fie dimpotrivă, una proastă.   Dacă ai mai multe gânduri negative decât pozitive, înseamnă că ceva nu este în regulă în viaţa ta, iar tu ştii foarte bine acest lucru. Te uiţi la oamenii care sunt fericiţi şi împliniţi, şi care se bucură de tot ceea ce îşi doresc, şi ceva îţi spune că ai merita şi tu o astfel de viaţă. Şi ai dreptate: tu chiar meriţi o astfel de viaţă, în care să te bucuri de abundenţă şi de fericire.   Marea majoritate a oamenilor care se bucură de o viaţă frumoasă nu realizează exact de ce se bucură de ea. Cert este că ei fac ceva ce ceilalţi oameni nu fac: se folosesc de puterea care stă la baza tuturor lucrurilor bune din viaţă…   Fără nicio excepţie, orice persoană care se bucură de o viaţă frumoasă aplică iubirea. Aşa este: puterea care generează toate lucrurile bune din viaţă este puterea iubirii!   S-a vorbit şi s-a scris mult despre iubire, încă de la începuturile istoriei umanităţii. Nu există religie, filozof, gânditor, profet sau lider care să nu vorbească despre iubire. Nu toată lumea înţelege însă cuvintele lor pline de înţelepciune. Deşi învăţăturile lor s-au adresat în principal oamenilor din epoca lor, mesajul pe care l-au adresat lumii a rămas la fel de valabil şi astăzi; iubirea reprezintă puterea cea mai mare din Univers.   Forţa iubirii   „Iubirea este un element la fel de real ca şi aerul sau apa, chiar dacă este invizibilă pentru ochii fizici. Ea reprezintă o forţă activă, vie şi aflată veşnic în mişcare… Se deplasează în valuri şi sub formă de curenţi, la fel ca cei ai oceanului.” Prentice Mulford (1834-1891) Autor aparţinând curentului Noua Gândire   Tipul de iubire de care au vorbit marii gânditori şi lideri religioşi ai lumii diferă în bună măsură de ceea ce înţeleg oamenii prin acest concept. Această iubire nu se referă doar la iubirea membrilor de familie, a prietenilor şi a lucrurilor preferate. Iubirea nu este un simplu sentiment, la fel ca atâtea altele. Ea reprezintă o forţă pozitivă. Iubirea nu poate fi niciodată slabă, delicată sau gingaşă. Ea este însăşi forţa pozitivă a vieţii! Iubirea este cauza tuturor lucrurilor bune sau pozitive din lume. Nu există o sută de forţe pozitive în viaţă; există una singură.   Marile forţe ale naturii, precum gravitaţia sau electromagnetismul, sunt forţe invizibile pentru ochiul liber, dar nimeni nu le poate contesta puterea. În mod similar, puterea iubirii este invizibilă pentru noi, dar puterea ei este cu mult mai mare decât orice forţă a naturii. Dovada acestei puteri poate fi văzută pretutindeni în lume: fără iubire nu ar exista viaţă.   Gândeşte-te puţin: ce ar fi această lume fără iubire? Mai întâi de toate, tu nu ai exista, căci fără iubire nu ai fi putut fi conceput. Nimeni din familia ta şi niciun prieten de-al tău nu s-ar fi născut. De fapt, pe planetă nu ar exista nici măcar un singur om. Dacă forţa iubirii ar înceta în această clipă, rasa umană ar descreşte rapid, iar în scurt timp ar dispărea.   Orice invenţie, orice descoperire şi orice creaţie umană s-a născut din iubirea unei inimi. Dacă nu ar fi existat pasiunea fraţilor Wright (similară cu iubirea pentru ceea ce făceau), nu am putea zbura astăzi în avioane. Dacă nu ar fi existat pasiunea plină de iubire oamenilor de ştiinţă, a inventatorilor şi a descoperitorilor, nu am beneficia astăzi de electricitate, sisteme de încălzire sau de iluminat; nu am putea conduce maşini, nu ne-am putea folosi de telefoane şi de celelalte aparate sau produse tehnologice care fac ca viaţa noastră să fie mai uşoară şi mai confortabilă. Fără pasiunea plină de iubire a arhitecţilor şi constructorilor nu ar exista case, clădiri sau oraşe. Fără pasiunea plină de iubire pentru meseria lor nu ar exista medici, medicamente şi spitale, profesori, şcoli sau educaţie, cărţi, picturi, muzică etc. Toate aceste lucruri sunt create prin forţa pozitivă a iubirii. Priveşte puţin în jurul tău: fără puterea iubirii, nimic din ceea ce vezi nu ar exista.   „Dacă îndepărtezi iubirea, ceea ce rămâne din această planetă este un mormânt.” Robert Browning (1812-1889) Poet     Iubirea este forţa care te pune în mişcare   Tot ceea ce îţi doreşti să devii, să faci sau să ai, îşi are originea în iubire. Fără iubire nu te-ai putea mişca, căci nu ar mai exista nicio forţă pozitivă care să te mâne să te dai jos din pat dimineaţa, să te duci la lucru, să te distrezi, să dansezi, să vorbeşti, să înveţi, să asculţi muzică sau să faci orice altceva. Fără iubire, tu nu ai fi altceva decât o statuie din piatră. Forţa care te inspiră să te pui în mişcare şi să îţi doreşti să devii, să faci sau să ai ceva este puterea iubirii. Forţa pozitivă a iubirii poate crea orice lucru bun, poate amplifica binele şi poate transforma aspectele negative ale vieţii tale. Tu ai puterea de a-ţi transforma starea de sănătate, nivelul financiar, cariera, relaţiile şi celelalte domenii ale vieţii tale. Această putere este iubirea şi ea există în interiorul tău.   De ce nu este viaţa ta extraordinară în acest caz, de vreme ce puterea de a-ţi împlini toate dorinţele se află înlăuntrul tău? De ce nu te bucuri la maxim în toate domeniile vieţii tale? De ce nu poţi avea tot ceea ce îţi doreşti? De ce nu poţi face tot ceea ce îţi propui să faci? De ce nu savurezi fiecare zi în parte? Răspunsul este simplu: pentru că ai de ales. Tu ai opţiunea de a iubi şi de a struni această forţă pozitivă a iubirii, orientând-o în direcţiile dorite de tine, dar şi de a nu o face. Şi indiferent dacă realizezi acest lucru sau nu, în fiecare zi din viaţa ta – în fiecare clipă din viaţa ta – tu te-ai folosit de această opţiune. Fără nicio excepţie, ori de câte ori ai avut parte de o experienţă pozitivă, tu ai dat dovadă de iubire şi te-ai folosit de puterea ei pozitivă. La fel, ori de câte ori ai avut parte de o experienţă negativă, tu ai refuzat să iubeşti, iar rezultatul a fost unul negativ. Iubirea este cauza tuturor lucrurilor bune din viaţa ta, iar lipsa iubirii este cauza tuturor durerilor şi suferinţelor tale. Din păcate, viaţa oamenilor moderni, dar şi a celor din alte timpuri, ilustrează limpede că ei nu înţeleg (sau nu au înţeles) cu claritate în ce constă puterea iubirii. „Iubirea este cea mai puternică energie din această lume, dar şi cea mai puţin cunoscută.” Pierre Teilhard de Chardin (1881-1955) Preot şi filozof     Cartea de faţă îşi propune să îţi ofere cunoaşterea corectă a unicei forţe pozitive din viaţă, care te poate ajuta să te bucuri de tot ceea ce îţi doreşti, inclusiv a manierei în care trebuie folosită ea în acest scop. Mai întâi de toate, trebuie să înţelegi însă exact cum funcţionează iubirea.   Legea iubirii   Universul este guvernat de legile naturii. Dacă putem zbura astăzi în avioane, acest lucru este posibil numai pentru că avioanele pe care le-am construit funcţionează în armonie cu legile naturii. Nu legile fizicii s-au schimbat pentru ca noi să putem zbura, ci doar cunoaşterea noastră. Noi am descoperit o modalitate de a opera un aparat la unison cu legile aerodinamicii, iar acest lucru ne-a permis să ne ridicăm de la sol. Aşa cum legile fizicii guvernează aviaţia, electricitatea şi gravitaţia, există o lege care guvernează forţa iubirii. Pentru a struni puterea pozitivă a iubirii şi pentru a-ţi schimba viaţa cu ajutorul ei, tu trebuie să înţelegi această lege. Ea este cea mai puternică lege din Univers şi se numeşte: legea atracţiei.   Legea atracţiei este forţa care susţine întregul Univers, de la cel macrocosmic al stelelor la cel microcosmic al lumii atomului. Forţa de atracţie a soarelui menţine planetele pe orbitele lor, împiedicându-le să hoinărească libere prin spaţiu. Forţa de atracţie a gravitaţiei ne menţine pe toţi pe pământ, lucru valabil deopotrivă pentru oameni, animale, plante şi minerale. Forţa de atracţie poate fi regăsită în întreaga natură, de la florile care atrag insectele pentru a fi polenizate până la seminţele care atrag din sol substanţele nutritive de care au nevoie pentru a încolţi. În mod similar, toate creaturile vii sunt atrase de fiinţele din propria lor specie. Forţa de atracţie operează prin toate animalele de pe pământ, prin toţi peştii din oceane şi prin toate păsările de pe cer, făcându-le să se adune în turme, cirezi, haite şi cârduri, să se cultive reciproc şi să se înmulţească. Aceeaşi forţă de atracţie menţine laolaltă celulele corpului tău, materialele din care este construită casa ta, mobilierul pe care stai aşezat, maşina pe care o conduci şi apa din paharul tău. Orice obiect de care te foloseşti este susţinut de forţa de atracţie.   Atracţia este forţa care îi atrage pe oameni faţă de alţi oameni. Aşa au apărut pe pământ oraşele, naţiunile, grupurile, cluburile şi societăţile care împărtăşesc interese comune. Ea reprezintă forţa care îi atrage pe unii oameni către ştiinţă şi pe alţii care arta culinară, către sport sau către muzică (către un stil muzical sau altul), către anumite animale de casă, către lucrurile şi locurile pe care le preferă, către prieteni şi către oamenii pe care îi iubesc.   Forţa de atracţie a iubirii   Ce este aşadar această forţă de atracţie? Ea este forţa iubirii! Atracţia este iubire. Atunci când te simţi atras de mâncarea ta favorită, tu iubeşti această mâncare. Dacă nu ar exista forţa de atracţie, tu nu ai putea simţi nimic. Toate alimentele ţi s-ar părea la fel. Nu ai şti care mâncăruri îţi plac şi care nu, pentru că niciuna nu te-ar atrage. Nu te-ai simţi atras de alte persoane, de anumite locuri, de casa în care locuieşti, de maşina pe care ţi-ai cumpărat-o, de sport, de slujba pe care ţi-ai luat-o, de muzică, de haine sau de orice altceva. Atracţia nu ar putea exista în absenţa iubirii!   „Legea atracţiei este una şi aceeaşi cu… legea iubirii” Charles Haanel (1866-1949) Autor aparţinând curentului Noua Gândire     Legea atracţiei este legea iubirii şi reprezintă legea atotputernică ce menţine totul în armonie, de la marile galaxii cosmice la atomii infinitezimali. Ea operează pretutindeni şi prin tot ceea ce există în Univers. Aceasta este legea care îţi guvernează viaţa.   La modul cel mai general, legea atracţiei afirmă că principiile similare se atrag. În traducere liberă, putem spune că tu primeşti ceea ce oferi. Tu nu poţi primi altceva decât ceea ce dăruieşti. Legea atracţiei face ca tu să atragi în viaţa ta exact ceea ce oferi. „Pentru orice acţiune există o reacţie egală şi opusă”. Isaac Newton (1643-1727) Matematician şi fizician   Orice acţiune de dăruire dă naştere unei acţiuni opuse de primire, iar ceea ce primeşti este întotdeauna egal cu ceea ce ai dăruit. Altfel spus, tot ceea ce dăruieşti în viaţă se întoarce la tine. Aceasta este fizica şi matematica Universului.   Dacă dăruieşti pozitivitate, vei primi pozitivitate. La fel, dacă dăruieşti negativitate, vei primi negativitate. În traducere, dacă vei cultiva o atitudine pozitivă, vei avea parte de o viaţă plină de lucruri pozitive; dacă vei cultiva o atitudine negativă, vei avea parte de o viaţă plină de lucruri negative. Cum putem oferi noi pozitivitatea sau negativitatea? Prin gândurile şi prin sentimentele noastre.   În orice moment, tu emiţi gânduri pozitive sau negative. În mod similar, tu emani sentimente pozitive sau negative. Aceste gânduri şi aceste sentimente vor determina lucrurile de care vei avea parte în viaţă. Toate persoanele, circumstanţele şi evenimentele din fiecare moment al vieţii tale sunt atrase de gândurile şi de sentimentele tale. Viaţa ta nu reprezintă o întâmplare. Tu nu primeşti decât ceea ce ai dăruit deja. „Daţi şi vi se va da… Căci totul vi se măsoară cu măsura cu care aţi măsurat voi înşivă.” Iisus (aproximativ 5 I. Ch. – 30 D. Ch.) Fondatorul creştinismului, Evanghelia după Luca 6:38   Atunci când dăruieşti, primeşti. Dacă îţi oferi ajutorul şi sprijinul unui prieten care se mută cu casa, cu siguranţă acest ajutor şi acest sprijin se va întoarce la tine cu viteza luminii. La fel, dacă te înfurii pe un membru de familie care te-a abandonat la greu, această mânie se va întoarce asupra ta într-o situaţie sau alta.   Tu eşti cel care îşi creează propria viaţă prin gândurile şi sentimentele tale. Ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi creează ceea ce ţi se întâmplă şi ceea ce experimentezi în viaţa ta. De pildă, dacă gândeşti: „Astăzi am o zi proastă”, vei atrage în mod sigur oameni, circumstanţe şi evenimente care îţi vor confirma pe deplin gândul.   Pe de altă parte, dacă gândeşti: „Viaţa mi se pare minunată”, vei atrage cu siguranţă oameni, circumstanţe şi evenimente care te vor face să te bucuri cu adevărat de viaţă.     Tu eşti un magnet   Legea atracţiei nu dă greş niciodată. Ea îţi oferă toate lucrurile pe care le-ai dăruit Universului. La fel ca un magnet, tu atragi singur toate circumstanţele asociate cu bogăţia, sănătatea, relaţiile, slujba şi toate celelalte experienţe din viaţa ta, prin gândurile şi sentimentele pe care le emiţi. Spre exemplu, dacă vei emite gânduri şi sentimente pozitive asociate cu banii, vei atrage cu siguranţă persoane, circumstanţe şi evenimente care te vor ajuta să obţii mai mulţi bani. Invers, dacă vei emite gânduri şi sentimente negative asociate cu banii, vei atrage cu siguranţă persoane, circumstanţe şi evenimente care te vor face să pierzi bani şi să rămâi fără ei. „Nu ştiu dacă umanitatea urmează sau nu în mod conştient legea iubirii, dar acest lucru nu mă preocupă. Ceea ce ştiu este că această lege funcţionează la fel de implacabil ca şi legea gravitaţiei, indiferent dacă noi o acceptăm sau nu.” Mahatma Gandhi (1869 – 1948) Lider politic indian   Legea atracţiei îţi răspunde fără greş la toate gândurile şi sentimentele tale. Nu contează dacă acestea sunt pozitive sau negative. Odată emise, ele se vor întoarce automat la tine sub forma circumstanţelor exterioare, la fel cum ecoul îţi repetă exact cuvintele pe care le-ai rostit. De bună seamă, asta înseamnă că îţi poţi schimba cu uşurinţă viaţa prin schimbarea gândurilor şi sentimentelor tale. Dăruieşte lumii gânduri şi sentimente pozitive şi îţi vei schimba astfel întreaga viaţă!     Gândurile pozitive şi cele negative   Gândurile tale exprimă cuvintele pe care le rosteşti, dar şi pe cele pe care le auzi doar tu în mintea ta. Dacă îi spui cuiva: „Ce zi minunată”, în mod evident ai început prin a gândi aceste cuvinte, şi abia apoi le-ai rostit. Gândurile tale stau la baza tuturor acţiunilor tale. Atunci când te dai jos din pat dimineaţa, forţa motrice care stă la baza acţiunii tale este un prim gând. Nimeni nu poate acţiona dacă nu se gândeşte mai întâi la acţiunea respectivă.   Aşadar, cuvintele şi acţiunile pozitive sau negative depind de gândurile pozitive sau negative. Cum poţi şti dacă un gând este pozitiv sau negativ? Simplu: ori de câte ori îţi doreşti ceva sau îţi exprimi simpatia faţă de ceva, ai de-a face cu un gând pozitiv. Atunci când exprimi ceva ce nu-ţi place sau nu-ţi doreşti, nu avem de-a face cu un gând de iubire, deci acesta va fi automat ungând negativ. După cum vezi, este foarte uşor să-ţi dai seama care gânduri sunt pozitive şi care sunt negative. Toate dorinţele tale au la bază sentimentul iubirii. Gândeşte-te puţin: tu nu-ţi poţi dori ceva ce nu iubeşti, nu-i aşa? Toţi oamenii îşi doresc numai ceea ce iubesc. De aceea, ori de câte ori te gândeşti sau vorbeşti despre ceva ce îţi doreşti, cum ar fi: „Îmi plac pantofii aceia; mi se par minunaţi”, gândurile tale sunt pozitive. De aceea, ele vor atrage în viaţa ta exact lucrurile care îţi plac (în cazul de faţă pantofii). Atunci când te gândeşti sau vorbeşti despre lucrurile care nu îţi plac, cum ar fi: „O, ce preţ au aceşti pantofi! Este jaf curat!”, gândurile tale sunt negative şi vor atrage în viaţa ta realitatea pe care nu ţi-o doreşti (în cazul de faţă, imposibilitatea de a-ţi cumpăra lucrurile dorite, întrucât nu ai bani).   Marea majoritate a oamenilor vorbesc mai mult despre lucrurile care nu le plac (şi se gândesc la ele) decât despre cele care le plac. De, aceea, ei emană mai multă negativitate decât pozitivitate (iubire), privându-se astfel de foarte multe lucruri bune. Este imposibil să te bucuri de o viaţă minunată dacă nu iubeşti. Oamenii care se bucură de vieţi minunate vorbesc mai mult despre lucrurile care le plac (şi se gândesc la ele) decât despre cele care nu le plac! Invers, cei care se luptă cu dificultăţile vieţii vorbesc mai mult despre lucrurile care nu le plac (şi se gândesc la ele) decât despre cele care le plac! „Există un singur cuvânt care ne poate elibera de toată povara şi de toată durerea vieţii. Acest cuvânt este iubirea.” Sofocle (496-406 Î. Ch.) Dramaturg grec   Vorbeşte despre lucrurile care îţi plac   Atunci când vorbeşti despre dificultăţile cu care te confrunţi, indiferent dacă este vorba de bani, de o relaţie, de o boală sau de scăderea profitului afacerii tale, tu nu vorbeşti despre ceva plăcut. Atunci când comentezi un eveniment negativ despre care ai auzit la ştiri sau vorbeşti despre o persoană al cărei comportament te-a iritat, tu nu vorbeşti despre ceva plăcut.     Atunci când descrii ce zi proastă ai avut, cum ai întârziat la întâlnire, cum ai fost blocat în trafic sau cum ai ratat la mustaţă autobuzul, tu nu vorbeşti despre ceva plăcut. Există multe lucruri minore care se întâmplă în flecare zi. În cazul în care cazi în capcana descrierii şi comentării tuturor lucrurilor neplăcute din viaţa ta, oricât de minore ar fi, acestea vor atrage în scurt timp noi conflicte şi noi dificultăţi cu care te vei confrunta. De aceea, focalizează-te întotdeauna asupra micilor întâmplări fericite ale zilei. Vorbeşte despre întâlnirea care a decurs bine, despre faptul că îţi place să ajungi la timp atunci când ai promis, despre cât de bine este să fii sănătos, despre profitul pe care ţi-ar plăcea să îl obţii. Descrie situaţiile şi interacţiunile din timpul zilei care au decurs minunat.   Vorbeşte întotdeauna despre ceea ce îţi place şi despre ceea ce iubeşti, astfel încât cuvintele tale să atragă în viaţa ta şi mai multă iubire. Dacă nu te gândeşti decât la lucrurile negative din viaţa ta şi dacă vorbeşti la infinit despre ele, la fel ca un papagal, tu îţi creezi singur o închisoare în jurul tău, ca un fel de colivie. Ori de câte ori vorbeşti despre ceea ce nu îţi place, tu adaugi o nouă bară la această colivie şi te separi singur de lucrurile bune pe care ţi le-ar putea oferi viaţa.   Oamenii care trăiesc vieţi minunate vorbesc mai mult despre lucrurile care le plac (pe care le iubesc). În acest fel, toate uşile li se deschid şi ei capătă un acces nelimitat la tot ce are viaţa bun de oferit. De aceea, se simt liberi ca păsările pe cer. Aşadar, dacă doreşti să te bucuri de o viaţă minunată, distruge barele coliviei pe care ţi-ai creat-o singur. Oferă iubire, vorbeşte numai despre ceea ce îţi place, iar iubirea te va elibera! „Atunci veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va elibera.” Iisus (aproximativ 5 Î. Ch., 30 D. Ch.) Fondatorul Creştinismului, în Evanghelia după Ioan 8:32   Nimic nu este imposibil pentru forţa iubirii. Indiferent cine eşti şi cu ce situaţie te confrunţi, forţa iubirii te poate elibera. Cunosc o femeie care a reuşit să îşi distrugă barele coliviei şi să se elibereze exclusiv prin puterea iubirii. După 20 de ani de căsnicie abuzivă, soţul ei a părăsit-o şi a lăsat-o să îşi crească singură copiii. În pofida greutăţilor incredibile cu care s-a confruntat, femeia nu a cultivat niciun resentiment şi niciun gând negativ faţă de fostul ei soţ. Nu l-a vorbit niciodată de rău şi nu a emis decât gânduri pozitive referitoare la noul soţ, perfect şi minunat, pe care şi-l dorea, şi la visul ei de a călători în Europa. Deşi nu avea bani pentru o astfel de excursie, femeia s-a înscris la una şi şi-a făcut un paşaport. Mai mult, şi-a cumpărat diferite articole de care ar fi avut nevoie în timpul călătoriei.     Ei bine, ea l-a cunoscut pe noul ei soţ, iar acesta s-a dovedit a fi într-adevăr perfect şi minunat. După ce s-a măritat cu el, s-a mutat în casa lui din Spania, unde duce şi astăzi o viaţă fericită. Această femeie a refuzat să vorbească vreodată despre lucrurile nefericite din viaţa ei, preferând să se gândească numai la ceea ce îşi dorea. Procedând astfel, ea s-a eliberat de povară şi de suferinţă, ajungând să se bucure de o viaţă minunată.   Şi tu îţi poţi schimba viaţa, întrucât dispui de capacitatea infinită de a vorbi numai despre lucrurile care îţi plac (şi de a te gândi la ele), atrăgându-le astfel în viaţa ta! De fapt, puterea de care dispui este chiar mult mai mare decât această capacitate, întrucât legea atracţiei răspunde nu doar la gândurile pline de iubire, ci şi la sentimentele de acest fel. Aşadar, trebuie să simţi iubirea dacă doreşti să îi struneşti puterea!   „Iubirea este împlinirea legii.” Sfântul Pavel (aproximativ 5-67) Apostol Creştin, în Scrisoarea către Romani 13:10       AFIRMAŢII CARE EMANĂ PUTERE     ● Iubirea nu este niciodată slabă, gingaşă sau delicată. Ea este forţa pozitivă a vieţii! Iubirea este cauza oricărei realităţi pozitive sau bune. ● Tot ce îţi doreşti să devii, să faci sau să ai derivă din iubire.   ● Forţa pozitivă a iubirii poate crea orice realitate benefică, poate spori lucrurile bune din viaţă şi poate schimba orice situaţie negativă.   ● În fiecare zi şi în fiecare clipă tu faci o alegere şi te decizi dacă doreşti sau nu să iubeşti şi să struneşti puterea pozitivă a iubirii.   ● Legea atracţiei este legea iubirii. Aceasta este legea care îţi guvernează viaţa.   ● Tu nu poţi primi decât ceea ce dăruieşti. Dacă dăruieşti pozitivitate, primeşti automat pozitivitate. Dacă dăruieşti negativitate, primeşti automat negativitate.   ● Viaţa nu se petrece pur şi simplu. Tot ceea ce îţi oferă ea este ceea ce ai dăruit tu cândva.   ● Indiferent dacă gândurile şi sentimentele tale sunt pozitive sau negative, ele se întorc la tine cu precizia unui ecou.   ● Oamenii care trăiesc vieţi minunate vorbesc mai mult despre lucrurile care le plac (şi se gândesc la ele) decât despre cele care nu le plac.   ● Descrie şi comentează numai lucrurile bune care ţi s-au întâmplat de-a lungul zilei. Vorbeşte numai despre ceea ce îţi place. În acest fel, le vei atrage în viaţa ta.   ● Tu ai capacitatea infinită de a vorbi numai despre lucrurile care îţi plac (şi de a te gândi la ele). De aceea, tu ai capacitatea infinită de a atrage în viaţa ta tot ceea ce îţi doreşti!   ● Iubeşte. Atunci când iubeşti, tu te foloseşti de puterea primordială a Universului.  

 Capitolul I Apanajul regilor  Ţelul suprem în viaţă nu este a cunoaşte, ci a înfăptui. - Thomas Henry Huxley Auzisem de el cu multe luni în urmă. Se spunea că era tânăr, bogat, sănătos, fericit şi realizat. Trebuia însă să mă conving cu ochii mei. L-am urmărit îndeaproape când ieşea din studioul de televiziune şi l-am urmat apoi timp de câteva săptămâni, observând cum îi sfătuia pe toţi, de la preşedintele ţării până la indivizi cu suferinţe psihice. L-am văzut discutând cu dieteticieni, antrenori, lucrând cu sportivi şi copii handicapaţi care se antrenau. Părea incredibil de fericit şi profund îndrăgostit de soţia lui când călătoreau împreună prin ţară şi prin lume. Şi când terminau, era momentul să ia avionul înapoi spre San Diego ca să petreacă ceva timp acasă cu familia în castelul lor cu vedere spre Oceanul Pacific. Cum se face că puştiul acesta de 25 de ani, având ca studii doar liceul, a reuşit să realizeze atâtea într-un timp atât de scurt? Doar cu trei ani în urmă locuia într-un apartament de burlac de numai 12 mp şi îşi spăla vasele în cada de la baie. Cum a ajuns dintr-o persoană extrem de nefericită, cu 15 kg peste greutatea normală, cu relaţii sporadice şi perspective limitate, la individul respectat, sănătos, aflat în centrul atenţiei, cu relaţii importante şi oportunitatea succesului nelimitat. Totul părea atât de incredibil şi totuşi, ceea ce mă uimea cel mai mult era faptul că mă identificam cu el. Povestea „lui" este de fapt povestea mea.   Nu vreau să spun, desigur, că viaţa mea este un model de reuşită. Este limpede că nu toţi avem aceleaşi vise şi idei legate de ceea ce vrem să înfăptuim. În plus, mi-e foarte clar că măsura reuşitei personale nu este dată de cei pe care îi cunoşti, locurile unde te duci şi ceea ce ai. Pentru mine succesul reprezintă străduinţa continuă de devenire. Este oportunitatea de a te dezvolta pe plan emoţional, social, spiritual, fizic, intelectual şi financiar şi, în acelaşi timp, de a contribui pozitiv la altele. Drumul către succes este mereu în devenire. Este un drum într-o continuă îmbunătăţire şi nu un ţel care trebuie atins.   Ceea ce vreau să vă spun este simplu. Aplicând principiile pe care le veţi afla din această carte, eu am reuşit să-mi schimb nu doar felul în care mă vedeam pe mine însumi, ci şi rezultatele pe care le obţineam în viaţă, şi am reuşit să fac acest lucru într-o mare şi vizibilă măsură. Scopul acestei cărţi este să vă împărtăşesc cum am reuşit să-mi schimb viaţa în bine. Sper sincer ca tehnologiile, strategiile, abilităţile şi filosofiile pe care le veţi găsi în aceste pagini să vă însufleţească cu tot atâtea puteri cu care m-au însufleţit şi pe mine. Puterea magică de a face vieţile noastre aidoma celor mai frumoase vise dormitează undeva în noi. E timpul să o slobozim.   Când mă gândesc la viteza cu care am reuşit să-mi transform visele în realitatea pe care o trăiesc astăzi nu-mi pot stăpâni sentimentele de recunoştinţă şi respect. Şi totuşi sunt departe de a fi unic. Adevărul este că trăim într-o vreme în care mulţi oameni sunt capabili să realizeze peste noapte lucruri de neînchipuit, să aibă reuşite de neimaginat în alte timpuri. Gândiţi-vă la Steve Jobs! Era un puştan cu blue jeans, fără un ban în buzunar căruia i-a venit ideea să facă un HC (home computer) şi a reuşit să clădească o companie Fortune 500 mai repede decât a făcut-o cineva vreodată. Gândiţi-vă la Ted Turner! S-a ocupat de un domeniu care abia dacă exista - televiziunea prin cablu - şi a clădit un imperiu. Gândiţi-vă la oameni din lumea spectacolului - Steven Spielberg sau Bruce Springsteen - sau din lumea afacerilor - Lee Iacocca sau Ross Perot. Ce altceva au ei în comun în afară de succes uimitor, extraordinar? Răspunsul este, desigur ... putere.   Puterea este un cuvânt care provoacă emoţie. Reacţiile oamenilor la auzul acestui cuvânt sunt diferite. Pentru unii, puterea are o conotaţie negativă. Unii sunt ahtiaţi după putere. Alţii se simt ca şi când ar fi contaminaţi de ea, ca şi când puterea ar fi ceva corupt şi suspect. De câtă putere aveţi nevoie? De câtă putere credeţi că ar fi drept să dispuneţi ca să obţineţi ceva sau să vă dezvoltaţi? Ce înseamnă, de fapt, pentru voi, puterea?   Nu mă gândesc la putere ca la ceva cu care să cotropesc un popor. Nu mă gândesc la ea ca la ceva care să fie impus cu forţa. Şi nici pe voi nu vă sfătuiesc să o consideraţi astfel. Acel fel de putere rareori are viaţă lungă. Dar trebuie să fiţi conştienţi de un lucru: puterea este o constantă în lume. Vezi lucrurile prin prisma ta sau altcineva îţi spune ce să vezi. Faci ceea ce crezi tu de cuviinţă sau dai curs unor fapte pe care ţi le impune altcineva. Pentru mine, puterea înseamnă, de fapt, capacitatea de a obţine rezultatele pe care le doreşti cel mai mult şi, pe parcurs, să creezi valori pentru alţii. Puterea înseamnă capacitatea de a-ţi schimba viaţa, de a vedea lucrurile prin prisma ta, de a face în aşa fel încât circumstanţele să fie în avantajul tău şi nu împotriva ta. Adevărata putere este împărtăşită şi nu impusă. Este capacitatea de a defini nevoile umane şi de a le rezolva - nevoile tale şi ale celor la care ţii. Este capacitatea de a orienta propriul tău regat - propriile tale procese mentale, propriul tău comportament - astfel încât să obţii chiar rezultatele pe care le doreşti.   De-a lungul istoriei, puterea de a ne controla viaţa a luat forme diferite şi contradictorii. În vechime, puterea nu era decât o rezultantă fiziologică. Cel care era mai tare şi mai rapid dispunea de puterea de a-şi organiza atât propria viaţă, cât şi pe a acelora din jurul său. Pe măsura dezvoltării civilizaţiei, puterea era o rezultantă a ceea ce se moştenea. Regele, înconjurat de simbolurile regatului său, domnea cu o autoritate de netăgăduit. Alţii îşi trăgeau puterea din asocierea cu el. Mai apoi, la începuturile Erei Industriale, capitalul însemna puterea. Cei care aveau acces la el dominau procesul industrial. Aceste fapte încă mai sunt valabile. E mai bine să ai capital decât să nu ai. E mai bine să ai putere fizică decât să nu ai. Cu toate acestea însă, în ziua de azi, una dintre cele mai bogate surse de putere o constituie cunoaşterea specializată.   Cei mai mulţi dintre noi ştim că trăim în epoca informaţiei. Nu mai suntem o cultură industrială în primul rând, ci una comunicaţională. Trăim vremuri în care idei, mişcări şi concepte noi schimbă totul de la o zi la alta, indiferent dacă este vorba de ceva profund cum e fizica cuantică sau ceva modern cum este hamburgerul cel mai bine vândut. Dacă este ceva ce caracterizează cel mai bine lumea modernă, acesta este şuvoiul masiv de informaţii, aproape de neînchipuit - care generează un torent de schimbări. Din cărţi şi filme, difuzoare şi CD-uri, aceste informaţii noi vin ca un puhoi de date pentru ca noi să le vedem, să le pipăim şi să le auzim. În societatea de azi, cei care au informaţiile şi mijloacele de a comunica sunt precum regii de odinioară: au puterea nemărginită. Aşa cum scria John Kenneth Galbraith: „Banul este combustibilul societăţii industriale. Dar în societatea bazată pe informaţie, combustibilul, puterea sunt reprezentate de cunoaştere. Este evidentă o nouă structură socială: clasa celor care posedă informaţia şi cei care trebuie să funcţioneze pe baza ignoranţei. Această nouă clasă îşi trage puterea nu din bani, nici din terenuri, ci din cunoaştere."   Interesant de remarcat este faptul că, în zilele noastre, secretul puterii este la îndemâna noastră, a tuturor. Dacă în vremurile medievale nu erai rege, nici că puteai deveni prea uşor. Dacă la începutul revoluţiei industriale nu aveai capital, şansele să-l obţii erau destul de reduse. Dar în ziua de azi, orice puştan îmbrăcat în blue jeans poate crea o corporaţie care să schimbe faţa lumii. În lumea modernă, informaţia este apanajul regilor. Cei care au acces la anumite forme de cunoştinţe specializate se pot schimba pe ei înşişi şi, în multe privinţe, întreaga noastră lume.   Mai rămâne de lămurit un lucru. Sigur că în Statele Unite tipurile de cunoştinţe de specialitate necesare îmbunătăţirii traiului nostru sunt la îndemâna oricui. Ele se găsesc în toate magazinele de cărţi, de casete video şi în biblioteci publice. Se pot obţine de la conferinţe, seminarii şi cursuri. Cu toţii dorim să reuşim. Lista cărţilor cu cel mai mare succes la public este plină de recomandări pentru atingerea desăvârşirii: Director la minut, În căutarea desăvârşirii, Megatendinţe, Ceea ce nu vă învaţă la Facultatea de Afaceri Harvard, Punte către nemurire... şi lista continuă. Acolo sunt informaţiile. Cum se face, aşadar, că unii au reuşite fabuloase în timp ce alţii de-abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta? De ce nu suntem cu toţii viguroşi, fericiţi, bogaţi, sănătoşi şi realizaţi?   Adevărul este că, până şi în epoca informaţiei, nu este suficient să deţii această informaţie. Dacă ne-ar fi de ajuns să avem doar ideile şi o gândire pozitivă, atunci am avea fiecare câte un poney în copilărie şi am duce un „trai de vis". Acţiunea este aceea care conduce la rezultate. Cunoştinţele constituie doar puterea potenţială, până când intră pe mâna cuiva care ştie să se mobilizeze şi să acţioneze. De fapt, definiţia literală a cuvântului putere este „capacitatea de a acţiona".   Tot ceea ce facem în viaţă este determinat de felul în care comunicăm cu noi înşine. În lumea modernă, calitatea vieţii este dată de calitatea comunicării. Ceea ce ne imaginăm şi ceea ce ne spunem în sinea noastră, cum ne mişcăm şi cum ne folosim muşchii corpului şi expresia chipului nostru vor determina cât vom folosi din ceea ce ştim.   Adeseori ne pomenim prinşi în capcana mentală de a vedea oameni cu realizări extraordinare şi de a crede că au ajuns aşa cum sunt pentru că ar avea vreun har anume. Cu toate acestea, la o privire mai atentă se dovedeşte că marele har pe care îl au acei oameni cu realizări extraordinare este capacitatea de a acţiona. De fapt, şi alţi oameni aveau aceleaşi cunoştinţe pe care le avea şi Steve Jobs. Şi alţi oameni în afară de Ted Turner şi-or fi dat seama de uriaşul potenţial economic al televiziunii prin cablu. Dar Turner şi Jobs au fost capabili să acţioneze, şi prin aceasta au schimbat modul în care mulţi dintre noi percep lumea.   Cu toţii producem comunicare sub două forme prin care este modelată experienţa vieţii noastre. Este vorba, în primul rând, de comunicări interioare: acele lucruri pe care ni le imaginăm, ni le spunem şi le simţim în sinea noastră. Urmează comunicările exterioare: cuvinte, tonalităţi, expresii faciale, atitudini ale corpului nostru şi acţiuni fizice prin care comunicăm cu lumea noastră exterioară. Fiecare act de comunicare pe care îl facem reprezintă o acţiune, o cauză pusă în mişcare. Şi toate comunicările au un efect anume asupra noastră şi asupra altora.   Comunicarea înseamnă putere. Aceia care stăpânesc folosirea ei cu efect îşi pot schimba propria lor experienţă în legătură cu lumea şi experienţa lumii în legătură cu ei. Orice fel de comportament şi de sentimente îşi află sorgintea într-o formă de comunicare. Aceia care afectează gândurile, sentimentele şi acţiunile celor mai mulţi dintre noi sunt cei care ştiu cum să folosească acest instrument al puterii.   Gândiţi-vă la oamenii care au schimbat lumea în care trăim: John F.Kennedy, Thomas Jefferson, Martin Luther King, Jr., Franklin Delano Roosevelt, Winston Churchill, Mahatma Gandhi. Cu mult mai puţină simpatie, gândiţi-vă chiar la Hitler. Ceea ce aveau în comun toţi aceştia era faptul că erau maeştri în arta comunicării. Ei erau în stare să scoată viziunea din mintea lor - indiferent dacă aceasta era să transporte oameni în spaţiu sau să creeze un al Treilea Reich încărcat de ură - şi să o comunice altora cu atâta fidelitate încât puteau influenţa felul în care masele gândeau şi acţionau. Ei au schimbat lumea prin puterea lor de comunicare. La urma urmei, nu acelaşi lucru fac un Spielberg, un Springsteen, un Iacocca, un Fonda sau un Reagan, spre deosebire de alţii? Nu sunt ei oare maeştri în arta comunicării umane sau influenţării oamenilor? Dar aşa cum aceşti oameni sunt capabili să pună în mişcare masele prin intermediul comunicării, tot cu ajutorul acestui instrument ne punem şi noi în mişcare.   Nivelul măiestriei voastre de comunicare în lumea exterioară va determina nivelul succesului cu alţii - din punct de vedere personal, afectiv, social şi financiar. Ceea ce este şi mai important, nivelul succesului pe care îl trăiţi înlăuntrul vostru - fericirea, bucuria, extazul, dragostea sau orice altceva vă doriţi - este rezultatul direct al modului în care comunicaţi cu voi înşivă. Felul în care simţiţi nu este rezultatul a ceea ce se întâmplă în viaţa voastră - ci interpretarea a ceea ce se întâmplă. Vieţile oamenilor realizaţi ne-au demonstrat în repetate rânduri felul în care calitatea traiului nostru este determinată nu de ceea ce ni se întâmplă, ci de modul în care reacţionăm la ceea ce ni se întâmplă.   Doar tu poţi decide ce să crezi şi cum să acţionezi pe baza căilor pe care le alegi pentru a-ţi înţelege viaţa. Nimic nu are vreun rost în afară de rostul pe care îl atribuim noi. La cei mai mulţi dintre noi acest proces de interpretare a devenit un automatism, dar suntem capabili să preluăm din nou conducerea şi să schimbăm imediat experienţa noastră faţă de lume.   Această carte este despre întreprinderea de acţiuni congruente, concentrate, susţinute care să ducă la rezultate copleşitoare. De fapt, dacă ar fi să vă spun în două cuvinte despre ce este această carte, v-aş spune: despre rezultate! Gândiţi-vă la acest lucru. Nu asta ne interesează pe noi? Poate vreţi să vă schimbaţi felul de a gândi despre voi şi lumea care vă înconjoară. Poate vreţi să ajungeţi să comunicaţi mai bine, să dezvoltaţi o relaţie mai afectuoasă, să puteţi învăţa mai repede, să fiţi mai sănătos sau să câştigaţi mai mulţi bani. Puteţi face toate aceste lucruri pentru voi înşivă, ba chiar mai mult, folosind eficient informaţiile din această carte, înainte însă de a obţine noi rezultate trebuie să fiţi conştienţi că obţineţi deja nişte rezultate. Poate că nu sunt tocmai rezultatele pe care le doriţi. Mulţi dintre noi consideră că starea noastră de spirit şi mai tot ce se petrece în mintea noastră sunt lucruri care nu se află sub controlul nostru. Adevărul este însă că vă puteţi controla activităţile mentale şi modul în care reacţionaţi, până la un nivel pe care înainte nu îl credeaţi posibil. Dacă sunteţi deprimaţi, voi sunteţi aceia care aţi creat şi produs ceea ce numiţi deprimare. Dacă sunteţi extaziat, şi această stare tot voi aţi creat-o.   Este important să ţineţi minte că stări cum este deprimarea nu vi se întâmplă. Nu „vă molipsiţi" de deprimare. O creaţi chiar voi, ca pe oricare rezultat din viaţa voastră, prin acţiuni fizice şi mentale specifice. Trebuie să vă spuneţi vouă înşivă anumite lucruri pe tonurile de voce potrivite. Trebuie să adoptaţi o postură şi un fel de a respira specifice. De exemplu, dacă vreţi să fiţi deprimaţi, ajută extraordinar de mult dacă lăsaţi umerii să vă cadă şi vă uitaţi numai în jos. Vă mai ajută şi dacă vă puneţi tristeţe în voce şi vă gândiţi la cele mai prăpăstioase scenarii legate de viaţa voastră. Şi dacă vă scufundaţi biochimia în amărăciune mâncând prost sau folosiţi din greu alcool sau droguri, vă ajutaţi corpul în scăderea glicemiei şi astfel deprimarea este garantată.   Ceea ce vreau eu să vă spun este simplu: ca să ajungi la deprimare trebuie să depui efort. Este o muncă grea şi este nevoie să faci un anume tip de efort. Unii oameni creează această stare atât de des încât pentru ei nu mai este atât de greu s-o obţină. De fapt, ei au legat adesea acest tipar de comunicare interioară de tot felul de evenimente exterioare. Sunt unii care trag atâtea foloase secundare - atenţie din partea celor din jur, compătimire, dragoste ş.a.m.d. - încât adoptă acest stil de comunicare ce a devenit starea lor naturală de spirit. Alţii s-au complăcut atât de mult timp în această stare încât chiar se simt bine astfel. Chiar se identifică cu ea. Putem totuşi să ne schimbăm acţiunile noastre fizice şi mentale schimbându-ne astfel imediat şi stările afective şi comportamentul.   Te poţi extazia adoptând imediat punctul de vedere care generează acea stare de spirit. Îţi poţi imagina lucrurile care generează acest sentiment. Poţi schimba tonul şi conţinutul dialogului tău interior cu tine însuţi. Poţi adopta posturile şi tipurile de respiraţie specifice care să genereze acea stare în corpul tău şi, gata! Ai atins starea de extaz. Dacă doreşti să fii compătimitor nu trebuie decât să îţi schimbi acţiunile mentale şi fizice pe care le cere starea de compătimire. Acelaşi lucru este valabil şi când este vorba de dragoste sau oricare altă emoţie.   Poţi compara procesul de generare a stărilor afective controlându-ţi comunicarea interioară cu munca depusă de un regizor. Pentru a obţine exact rezultatele pe care le aşteaptă, regizorul unui film manevrează tot ceea ce vezi şi auzi. Dacă vrea să te înspăimânte, dă sunetul mai tare şi foloseşte câteva efecte speciale pe ecran tocmai la momentul potrivit. Dacă vrea să te însufleţească, va potrivi muzica şi luminile şi orice se vede pe ecran ca să obţină acel efect. Un regizor poate face o comedie sau o tragedie pornind de la aceeaşi întâmplare, în funcţie de ceea ce hotărăşte să se petreacă pe ecran. Şi voi puteţi face acelaşi lucru pe ecranul minţii voastre. Vă puteţi regiza activitatea mentală, care este temelia oricărei acţiuni fizice, cu aceeaşi pricepere şi putere. Puteţi mări volumul sunetului şi lumina mesajelor pozitive din creierul vostru şi puteţi slăbi lumina şi sunetul imaginilor negative. Vă puteţi conduce creierul cu priceperea cu care Spielberg sau Scorsese îşi conduc platoul de filmare.   Unele lucruri pe care le veţi afla în continuare par greu de crezut. Probabil nu vă vine să credeţi că există un fel de vă uita la cineva şi de a-i citi exact gândurile sau de a-ţi chema instantaneu la ordin cele mai puternice resurse. Dar dacă acum o sută de ani cineva ar fi îndrăznit doar să sugereze că omul va păşi vreodată pe Lună, ar fi fost luat drept nebun, lunatic. (De unde oare credeţi că se trage cuvântul?)   Dacă cineva ar fi spus că era posibil să se parcurgă drumul de la New York la Los Angeles în numai 5 ore, ar fi fost privit ca un visător cu mintea dusă. Dar nu a fost nevoie decât de tehnologii specifice avansate şi de aplicarea unor legi ale aerodinamicii pentru ca aceste lucruri să devină realitate. În prezent, o companie aerospaţială lucrează chiar la un vehicul care, zic ei, peste zece ani va transporta oameni de la New York în California în doar 12 minute. Tot astfel, din această carte veţi afla „legile" Tehnologiilor de Performanţă Optimă (Optimum Performance Technologies) care vă vor permite accesul la nişte resurse de care nu aţi fi fost vreodată conştienţi că le aveţi. „Pentru fiecare efort susţinut există o răsplată înzecită. "— Jim Rohn   Oamenii care au atins desăvârşirea urmează o cale sigură către succes. Eu o numesc Formula Succesului Suprem. Primul pas pe această cale este să îţi conştientizezi rezultatul, adică să-ţi defineşti precis ceea ce vrei. Al doilea pas este să acţionezi - altfel dorinţele vor rămâne în faza de visuri.   Acţiunile întreprinse nu duc întotdeauna la rezultatele aşteptate, aşa încât al treilea pas este dezvoltarea unei acuităţi senzoriale pentru a putea recunoaşte tipurile de răspunsuri şi rezultate pe care le obţii în urma acţiunilor tale astfel încât să îţi dai seama cât se poate de repede dacă ele te apropie sau te îndepărtează de scopurile pe care le urmăreşti. Trebuie să ştii ce obţii în urma acţiunilor tale, fie dintr-o conversaţie, fie din obiceiurile tale din viaţa de zi cu zi. Dacă ceea ce afli nu corespunde cu ceea ce urmăreşti, trebuie să ţii minte la ce rezultate ai ajuns în urma acţiunilor tale, aşa încât să înveţi câte ceva din orice experienţă umană. Şi apoi treci la pasul următor - al patrulea - care constă în dezvoltarea flexibilităţii pentru schimbarea comportamentului tău până când atingi ceea ce doreşti. Dacă te uiţi la oamenii realizaţi, constaţi că au făcut toţi aceşti paşi. Au pornit la drum având o ţintă, căci nu o poţi atinge dacă nu există. Au trecut la acţiune, pentru că nu ajunge doar să ştii.   Şi-au dezvoltat capacitatea să-i citească pe alţii, ca să ştie ce răspuns obţineau. Şi s-au tot adaptat, şi-au tot schimbat comportamentul până când au reuşit să afle ce anume funcţiona. Să luăm un exemplu: Steven Spielberg a devenit cel mai bun realizator de filme din istorie, la vârsta de 36 de ani. Este deja autorul a patru filme din zece filme de mare excepţie din toate timpurile, din care face parte şi E.T., Extra-Terestrul, cel mai bine vândut film făcut vreodată. Cum a ajuns oare la această performanţă fiind atât de tânăr? Este o poveste remarcabilă.   Încă de când avea 12 sau 13 ani, Spielberg ştia că vrea să devină regizor de film. Viaţa lui s-a schimbat într-o după-amiază în care a vizitat Studiourile Universal pe când avea 17 ani. Ceea ce a văzut acolo nu l-a mulţumit şi atunci s-a strecurat pe un platou unde chiar se turna un film. A sfârşit prin a face cunoştinţă cu şeful departamentului editorial al studiourilor Universal, care a stat de vorbă cu el o oră arătându-şi interesul faţă de ideile lui Spielberg.   Pentru cei mai mulţi dintre oameni, povestea s-ar fi terminat aici. Dar Spielberg nu făcea parte din această categorie. El avea o putere interioară. Ştia ce voia. A învăţat ceva din prima lui vizită şi, prin urmare, şi-a schimbat modul de abordare. A doua zi, s-a îmbrăcat în costum, a luat geanta diplomat a tatălui său în care şi-a pus doar un sandwich şi două acadele, şi s-a întors la studiouri ca şi cînd acolo îi era locul. A trecut plin de importanţă prin faţa paznicului de la intrare în ziua aceea. A găsit o rulotă părăsită şi, folosind nişte litere de plastic, a scris pe uşă: Steven Spielberg. Regizor. Apoi şi-a petrecut vara cunoscând regizori, scriitori, redactori, tânjind la marginile unei lumi în care îşi dorea să fie, trăgând învăţăminte din orice discuţie, observând şi dezvoltându-şi tot mai mult o acuitate senzorială pentru a putea înţelege ce anume făcea lumea filmului să funcţioneze. În cele din urmă, la vârsta de 20 de ani, după ce a ajuns un obişnuit al locurilor, Steven a arătat celor de la Universal un film modest pe care îl încropise, şi i s-a oferit un contract pe 7 ani ca să regizeze un serial TV. îşi transformase visul în realitate.   A aplicat deci Spielberg Formula Succesului Suprem? Sigur că da. Stăpânea acea cunoaştere specializată care îi permitea să ştie ce voia. A trecut la fapte. Avea acuitatea senzorială care îl ajuta să ştie ce anume urmărea, dacă acţiunile sale îl apropiau sau îl îndepărtau de ţinta lui. Avea flexibilitatea să-şi transforme comportamentul pentru a obţine ceea ce voia. Teoretic, orice persoană realizată pe care o cunosc eu face acelaşi lucru. Cei care reuşesc sunt sigur dispuşi să se schimbe oricât şi să fie flexibili până când îşi clădesc viaţa pe care şi-o doresc.   Să luăm alt exemplu: Barbara Black, decanul Facultăţii de Drept a Universităţii Columbia, care a visat să ajungă decan. Tânără fiind, a reuşit să pătrundă într-un domeniu în care bărbaţii sunt majoritari şi să-şi ia licenţa în drept de la Universitatea Columbia. S-a decis apoi să lase deoparte pentru moment cariera şi şi-a stabilit un alt ţel: întemeierea unei familii. După 9 ani a hotărât că este gata să-şi urmeze din nou ţelul în carieră şi s-a înscris la un curs postuniversitar la Yale în cadrul căruia şi-a dezvoltat capacităţile de predare, cercetare şi scris care au condus-o către „postul la care visase dintotdeauna".   Şi-a perfecţionat sistemul de convingeri - şi-a schimbat felul de a aborda lucrurile şi a combinat cele două ţeluri în viaţă, iar acum este decanul uneia dintre cele mai prestigioase facultăţi de drept din America. A spart tiparele şi a dovedit că succesul poate fi creat simultan la toate nivelurile. A aplicat ea oare Formula Succesului Suprem? Sigur că a făcut-o. Ştiind bine ce voia, ea a încercat ceva şi dacă nu a mers, s-a tot schimbat până când a ajuns să înveţe cum să păstreze un echilibru în viaţă. Nu numai că se află în fruntea unei importante facultăţi de drept, dar este şi mamă şi are şi o viaţă de familie.   Iată un alt exemplu: aţi mâncat vreodată la KFC (Kentucky Fried Chicken)? Ştiţi cum a clădit colonelul Sanders un imperiu care 1-a făcut milionar şi a schimbat obiceiurile culinare ale unei naţiuni? Atunci când a început, nu era decât un pensionar care avea o reţetă de gătit pui. Atât şi nimic altceva. Avusese un restaurant, dar era pe calea falimentului pentru că traseul autostrăzii fusese dirijat prin altă parte. Când şi-a încasat primii bani din ajutorul social s-a gândit să încerce să câştige ceva vânzându-şi reţeta de gătit puiul. Mai întâi a vrut să vândă reţeta unor proprietari de restaurante care să-i dea un procent din vânzarea produsului.   Dar nu este întotdeauna nevoie de cea mai realistă idee pentru a începe o afacere. Şi după cum s-a şi dovedit, nu 1-a propulsat dintr-o dată pe culmile gloriei. A pornit la volan prin ţară, dormea noaptea în maşină, apoi continua să caute pe cineva care să-l susţină financiar. Îşi tot schimba ideea şi tot bătea pe la uşi. A fost refuzat de 1.009 ori, dar apoi s-a întâmplat ceva fantastic. Cineva a spus „da". Colonelul intrase din nou în afaceri.   Câţi dintre voi aveţi o reţetă? Câţi dintre voi aveţi puterea fizică şi farmecul unui bătrânel bondoc îmbrăcat într-un costum alb? Colonelul Sanders a făcut avere pentru că a avut capacitatea să intre în acţiune cu toată forţa. A avut puterea lăuntrică necesară ca să obţină rezultatele pe care le dorea. A avut tăria să audă cuvântul „nu" de o mie de ori, dar a găsit o cale de comunicare cu el însuşi care l-a îndemnat să mai bată la o uşă, convins fiind că atunci îi va răspunde cineva „da".   Într-un fel sau altul, tot ce este scris în această carte este menit să ofere creierului vostru cele mai eficiente semnale care să vă dea puterea să acţionaţi pentru reuşită. Aproape în fiecare săptămână, conduc un seminar de 4 zile cu titlul „Revoluţia Minţii". În cadrul acestui seminar îi învăţăm pe oameni totul, de la felul în care să-şi controleze creierul mai eficient până la cum să mănânce, să respire şi să exerseze în aşa fel încât să îşi crească la maximum energia personală. Întâlnirea din prima seară este intitulată „Teama în putere". Rostul seminarului este să îi înveţe pe oameni să se mobilizeze în loc să rămână blocaţi de spaimă. La sfârşitul seminarului, participanţilor li se oferă ocazia să calce pe cărbuni încinşi - pe un pat de 3-4 m -, iar grupurile avansate merg chiar câte 12 m. Mersul pe foc a fascinat presa într-atât încât mi-e teamă că mesajul acestei acţiuni se pierde. Important este nu mersul în sine, pe cărbuni încinşi. Cred că este cinstit să vă spun că acei care o fac nu au cine ştie ce avantaj economic sau social dacă se plimbă extaziaţi pe un pat de cărbuni încinşi. Mersul acesta reprezintă o experienţă pentru puterea personală şi o metaforă pentru posibilităţi, o ocazie pentru oameni să obţină rezultate pe care înainte le considerau imposibile.   Oamenii practică diferite versiuni ale mersului pe cărbuni încinşi de mii de ani. În unele colţuri ale lumii, acesta reprezintă un test religios pentru credinţă. Atunci când eu iniţiez o astfel de acţiune, aceasta nu reprezintă o parte dintr-o experienţă religioasă în sens convenţional. Ea reprezintă o experienţă în materie de încredere. Îi învaţă pe oameni în sensul cel mai intim cu putinţă că ei se pot schimba, se pot dezvolta, se pot întinde, pot face lucruri pe care nu le crezuseră niciodată posibile, că spaimele şi interdicţiile lor cele mai mari sunt autoimpuse.   Singura deosebire între putinţa şi neputinţa de a merge pe cărbuni încinşi este doar capacitatea de a comunica cu voi înşivă în aşa fel încât să treceţi la fapte, în ciuda tuturor temerilor voastre preconcepute din trecut, legate de ceea ce trebuie să vi se întâmple. Lecţia constă în faptul că oamenii pot, teoretic, să întreprindă orice atâta timp cât găsesc resursele să creadă că sunt în stare şi să treacă efectiv la fapte.   Unde duc toate acestea este un lucru simplu care nu-i poate scăpa nimănui. Succesul nu este un accident. Diferenţa dintre cei care obţin rezultate pozitive şi cei care nu le obţin nu stă în rostogolirea întâmplătoare a zarurilor. Există tipare logice, solide de acţiune, căi specifice către desăvârşire, care sunt la îndemâna oricăruia dintre noi. Cu toţii putem da frâu liber farmecului din noi. Trebuie să învăţăm doar cum să fim receptivi şi să ne folosim mintea şi trupul în modurile cele mai avantajoase şi mai puternice.   V-aţi întrebat vreodată ce-ar putea avea în comun un Spielberg şi un Springsteen? Cum se face că un John F. Kennedy şi un Martin Luther King, Jr. au afectat şi au impresionat atâţia oameni atît de profund? Prin ce ies în evidenţă din mulţime un Ted Turner sau o Tina Turner? Dar un Pete Rose sau un Ronald Reagan? Cu toţii s-au dovedit capabili să treacă hotărâţi la fapte pentru a-şi îndeplini visurile. Dar oare ce îi face să continue zi de zi să pună tot ce au în tot ceea ce fac? Sigur că există mai mulţi factori. Consider totuşi că sunt şapte trăsături de caracter pe care ei şi le-au cultivat, şapte caracteristici care îi însufleţesc să facă orice ca să reuşească. Iată care sunt cele şapte mecanisme fundamentale care pot să asigure şi reuşita voastră:   Trăsătura nr.1: Pasiune! Toţi aceşti oameni şi-au descoperit un motiv, un ţel mistuitor, dătător de putere, aproape obsedant, care îi îndeamnă să facă mai mult, să se dezvolte mai mult, să fie mai mult decât sunt! Le dă combustibilul care face să meargă trenul succesului lor şi îi face să elibereze adevăratul lor potenţial. Pasiunea este aceea care îl împinge pe Pete Rose să se lanseze cu capul înainte către baza secundă ca şi când ar fi un începător la primul său meci adevărat de ligă. Pasiunea este aceea care îi dirijează acţiunile unui Lee Iacocca, făcându-le să nu semene cu cele ale multor altora. Pasiunea este aceea care îl mână pe savantul informatician de-a lungul anilor de muncă devotată să ajungă la acele descoperiri epocale datorită cărora pot fi trimişi oameni în spaţiu şi pot fi aduşi înapoi. Pasiunea este aceea care îi face pe oameni să stea până târziu şi să se trezească dimineaţa devreme. Pasiune este ceea ce îşi doresc oamenii în relaţiile dintre ei. Pasiunea dă vieţii putere, savoare şi sens. Nu există măreţie fără pasiunea de a fi măreţ, indiferent dacă este aspiraţia unui sportiv sau a unui artist, a unui savant, părinte sau om de afaceri. Vom dezvălui în capitolul XI cum să descătuşăm această forţă interioară prin puterea ţelurilor.   Trăsătura Nr.2: Credinţă! Orice carte de religie de pe această planetă vorbeşte despre puterea şi efectul credinţei şi încrederii asupra oamenilor. Oamenii care reuşesc pe o scară largă se deosebesc foarte mult din punctul de vedere al convingerilor lor de cei care eşuează. Convingerile noastre în legătură cu ceea ce suntem şi ceea ce putem fi determină cu precizie ceea ce vom fi. Dacă noi credem în magie, vom trăi o viaţă magică. Dacă noi credem că viaţa noastră este delimitată de nişte graniţe înguste, dintr-o dată acele graniţe vor deveni reale. Ceea ce credem noi că este adevărat, ceea ce credem noi că este posibil devine adevărat şi posibil. Această carte vă oferă o cale ştiinţifică, specifică, ce să vă ajute să vă schimbaţi rapid convingerile astfel încât ele să vă sprijine în atingerea scopurilor spre care tindeţi. Mulţi oameni sunt pasionaţi, dar din cauza convingerilor lor limitative în legătură cu cine sunt şi ce pot face, niciodată nu găsesc puterea să treacă la fapte care le-ar putea face visul să devină realitate. Oamenii care reuşesc în viaţă ştiu ce vor şi cred că pot obţine ceea ce vor. În capitolele IV şi V vom învăţa despre convingeri, ce sunt ele şi cum să le folosim. Pasiunea şi convingerea ajută la propulsarea către desăvârşire. Dar propulsarea nu este de ajuns. Dacă ar fi aşa, atunci ar fi destul să punem combustibil într-o rachetă şi să o trimitem orbeşte în zbor spre ceruri. Pe lângă acea putere, mai avem nevoie şi de o cale, un rost înţelept al înaintării logice. Ca să reuşim să atingem ţinta avem nevoie de   Trăsătura Nr.3: Strategie! O strategie este un mod de organizare a resurselor. Atunci când Steven Spielberg s-a hotărât să se facă regizor, el şi-a stabilit o cale pe care să o urmeze ca să ajungă în lumea pe care voia s-o cucerească. Şi-a stabilit ce anume voia să înveţe, pe cine trebuia să cunoască, şi ce trebuia să facă. Avea o pasiune, avea un crez, dar avea şi strategia care făcea ca acele lucruri să funcţioneze la potenţialul maxim. Ronald Reagan şi-a dezvoltat anumite strategii de comunicare pe care le foloseşte constant pentru a obţine rezultatele pe care le doreşte. Orice mare amfitrion, politician, părinte sau slujbaş ştie că nu este destul să ai resurse ca să reuşeşti. Trebuie să foloseşti acele resurse cât mai eficient. O strategie înseamnă recunoaşterea că cele mai valoroase talente şi ambiţii mai au nevoie şi de o bună direcţionare. Poţi deschide o uşă spărgând-o, sau găsind cheia cu care să o deschizi păstrând uşa intactă. Vom învăţa despre strategiile care conduc la desăvârşire în capitolele VII şi VIII.   Trăsătura Nr.4: Limpezimea Valorilor! Dacă ne gândim la lucrurile care au adus măreţia Americii, ne gândim la patriotism şi mândrie, un simţ al toleranţei, judecăţi fundamentale, etice, morale şi practice pe care le emitem în legătură cu ceea ce este important, cu ceea ce contează cu adevărat. Valorile reprezintă sisteme specifice de credinţă pe care le avem în legătură cu ceea ce este sau nu bine să facem în viaţă. Sunt judecăţile pe care le emitem în legătură cu lucrurile care fac viaţa să merite trăită. Mulţi oameni nu au o idee clară în legătură cu ceea ce este important pentru ei. Adesea unii indivizi fac lucruri de care sunt nemulţumiţi apoi pur şi simplu din cauză că nu le este limpede ce cred ei în mod inconştient că este bine pentru ei şi pentru ceilalţi. Când privim la marile reuşite, constatăm că ele aparţin aproape în întregime unor oameni cu un limpede simţ fundamental în legătură cu ceea ce contează cu adevărat. Gândiţi-vă la Ronald Reagan, John F. Kennedy, Martin Luther King, Jr., John Wayne, Jane Fonda. Aveau viziuni diferite, însă ceea ce au cu toţii în comun este o motivare morală fundamentală, un simţ în legătură cu cine sunt şi de ce fac ceea ce fac. O înţelegere a valorilor este unul dintre secretele cele mai recompensante şi temerare către atingerea desăvârşirii. Vom discuta despre valori în capitolul XVIII.   După cum probabil aţi observat, toate aceste trăsături îşi trag seva una din cealaltă şi se întrepătrund. Să fie oare pasiunea afectată de convingeri? Bineînţeles că da. Cu cât credem mai mult că putem realiza ceva, cu atât suntem mai dornici să investim în acel lucru. Este oare convingerea suficientă pentru atingerea desăvârşirii? Este un început bun, dar dacă vă imaginaţi că lucrurile vor merge mai departe de la sine, veţi constata că vă înşelaţi. Oare strategiile noastre pentru reuşită sunt influenţate de valorile în care credem? Nu încape nici o îndoială. Dacă strategia voastră pentru reuşită vă cere să faceţi ceva care nu coincide cu convingerile voastre neconştientizate privitor la ce e bine şi ce nu pentru viaţa voastră, atunci nu va funcţiona nici cea mai bună strategie. Acest lucru se întâmplă adesea celor care încep să aibă reuşite şi ajung să-şi saboteze propriul succes. Problema este că apare un conflict intern între valorile individului şi strategia lui pentru realizare. Tot astfel, toate cele patru trăsături discutate până acum nu pot fi despărţite de   Trăsătura Nr.5: Energie! Energia poate fi angajarea vijelioasă, voioasă a unuia ca Bruce Springsteen sau a uneia ca Tina Turner.   Poate fi dinamismul întreprinzător al unuia ca Donald Trump sau Steve Jobs. Poate fi vitalitatea unui Ronald Reagan sau a unei Katharine Hepburn. Este aproape imposibil să mergi cu paşi mici şi legănaţi către desăvârşire. Oamenii cu mari realizări folosesc din plin orice ocazie care le iese în cale. Trăiesc cu obsesia că asemenea ocazii extraordinare pot apărea în orice zi şi recunosc că ceea ce nu au îndeajuns este timpul. Există mulţi oameni în lume care au o pasiune în care cred. Ştiu şi care este strategia care ar trebui pentru realizarea acestei pasiuni, valorile lor corespund acestei strategii, numai că nu au vitalitatea fizică să treacă la fapte. Marele succes este inseparabil legat de energia fizică, intelectuală şi spirituală care ne lasă să realizăm mai tot ce avem. În capitolele IX şi X vom învăţa care sunt şi cum să folosim instrumentele cu ajutorul cărora să ne perfecţionăm imediat energiile fizice.   Trăsătura Nr.6: Priză la oameni! Aproape toţi oamenii realizaţi au în comun o extraordinară priză la oameni, capacitatea de a se conecta şi a stabili legături cu oameni de condiţii diferite şi cu convingeri diferite. Desigur, mai există şi câte un geniu rău care inventează ceva care schimbă lumea. Dar dacă acest geniu îşi petrece tot timpul într-o fermă izolată, va avea o reuşită la un anumit nivel, dar va eşua în alte privinţe. Marile personalităţi precum Kennedy, King, Reagan, Gandhi au această abilitate să stabilească legături care îi unesc cu alte milioane de oameni. Cel mai mare succes nu este cel de pe scena lumii. El se află în adâncurile inimilor voastre. Acolo, în străfundurile inimii, fiecare simte nevoia unor legături durabile, vii cu alţi oameni. Fără ele, orice reuşită, orice desăvârşire este găunoasă. Vom învăţa despre aceste legături în capitolul XIII. Despre ultima trăsătură am mai discutat ceva mai devreme.   Trăsătura Nr. 7: Măiestria Comunicării! Aceasta este esenţa conţinutului acestei cărţi. Felul în care comunicăm cu alţii şi felul în care comunicăm cu noi înşine determină în ultimă instanţă calitatea vieţii noastre. Cei care reuşesc în viaţă sunt aceia care au învăţat cum să folosească orice încercare la care îi supune viaţa şi să-şi comunice lor înşişi experienţa câştigată într-un fel care îi determină să schimbe lucrurile în bine. Cei care eşuează se confruntă cu vitregiile vieţii şi le acceptă cu resemnare.   Oamenii care ne modelează viaţa şi cultura stăpânesc şi arta comunicării cu alţi oameni. Ceea ce au în comun este abilitatea de a comunica o viziune, o frământare, o bucurie sau o menire. Măiestria comunicării este calitatea unui bun părinte, unui mare artist, unui mare om politic sau unui bun dascăl. Aproape fiecare capitol din această carte abordează într-un fel sau altul problema comunicării, aruncând punţi de legătură, deschizând noi căi şi împărtăşind noi viziuni. Din prima parte a acestei scrieri puteţi învăţa cum să luaţi controlul asupra creierului şi corpului vostru şi cum să le dirijaţi mai eficient decât o făceaţi înainte. Ne vom ocupa de factori care influenţează felul în care comunicaţi cu voi înşivă. În partea a doua vom căuta o cale să descoperim ceea ce vreţi cu adevărat de la viaţa voastră şi cum să comunicaţi mai eficient cu alţii, precum şi felul în care puteţi anticipa tipurile de comportament pe care îl manifestă îndeobşte diferite tipuri de oameni. Partea a treia a cărţii priveşte dintr-o perspectivă mai globală, mai largă către felul în care ne comportăm, ceea ce ne motivează şi cu ce contribuim la un nivel mai larg, extrapersonal. Este vorba despre cum să folosiţi lucrurile nou-învăţate şi să deveniţi un conducător.   Când am scris această carte, scopul meu iniţial a fost să alcătuiesc un manual pentru dezvoltare umană - o carte care să conţină cea mai bună şi cea mai recentă tehnologie a schimbării umane. Am vrut să vă înarmez cu priceperile şi strategiile care să vă dea posibilitatea să schimbaţi tot ceea ce doriţi să schimbaţi şi s-o puteţi face mai repede decât aţi visat vreodată. Am vrut să creez o oportunitate pentru voi într-un mod foarte concret, ca să puteţi îmbunătăţi rapid calitatea experienţei voastre de viaţă. Am mai vrut să creez o lucrare la care să vă puteţi întoarce iar şi iar şi să găsiţi întotdeauna ceva folositor pentru viaţa voastră. Ştiam că multe dintre subiectele pe care aveam să le abordez ar putea fi baza unor cărţi de sine stătătoare. Am vrut totuşi să vă ofer informaţii care să fie complete, ceva care să poată fi folosit în orice domeniu. Sper ca această carte să fie pentru voi un ghid în toate aceste probleme.   Când manuscrisul a fost gata, primii care au citit-o au apreciat-o foarte mult, cu o singură obiecţie - mai mulţi mi-au spus: "Aici sunt două cărţi. De ce nu le separi, să publici una acum şi pe următoarea peste un an?" Scopul meu a fost să-ţi ofer ţie, cititorule, cât mai multe informaţii de calitate pe cât puteam de repede. Nu voiam să distribui cu zgârcenie aceste sfaturi, unul câte unul. M-am temut, totuşi, că mulţi oameni nici nu vor ajunge să parcurgă acele părţi ale cărţii pe care eu le consider ca fiind cele mai importante, pur şi simplu pentru că, mi s-a explicat, numeroase studii au dovedit că mai puţin de 10% din cei care cumpără o carte ajung să treacă de primul capitol. La început nu am dat crezare statisticilor. Apoi mi-am amintit că mai puţin de 3% din cetăţenii ţării sunt independenţi din punct de vedere financiar, mai puţin de 10% au un ţel clar în viaţă, doar 35% dintre femeile americane - iar bărbaţi şi mai puţin - se simt în formă fizică bună şi că în multe state, una din două căsnicii eşuează în divorţ. Doar un mic procent de oameni trăiesc viaţa aşa cum au visat-o. De ce? Pentru că este nevoie de un efort. Şi de fapte grăitoare.   Bunker Hunt, petrolistul miliardar texan, a fost întrebat odată ce sfat le-ar putea da altora ca să reuşească. El a răspuns că este uşor să reuşeşti. Mai întâi, îţi stabileşti exact ce anume vrei să reuşeşti; în al doilea rând, te hotărăşti dacă eşti dispus să faci sacrificiul pe care îl cere reuşita ta - şi pe urmă, faci acel sacrificiu. Dacă nu faci cel de-al doilea pas, nu vei obţine niciodată ceea ce doreşti, pe termen lung. Îmi place să-i numesc pe cei care sunt dispuşi să facă sacrificiul ,,acei puţini care fac", spre deosebire de „cei mulţi care zic". Vă provoc să vă jucaţi cu acest material, să-l citiţi, să împărtăşiţi şi altora ceea ce învăţaţi şi să vă bucuraţi de el. În acest capitol am subliniat prioritatea trecerii la fapte. Există însă mai multe moduri de a trece la fapte. Cele mai multe dintre ele depind de încercare şi eşec. Majoritatea celor care au reuşit din plin s-au orientat şi reorientat de nenumărate ori până când au obţinut ceea ce au dorit. Metoda încercării şi eşecului este bună cu o singură obiecţie: este nevoie de o mare cantitate dintr-o resursă pe care nimeni dintre noi nu o are nelimitat - timp.   Ce-aţi zice dacă ar exista o cale mai scurtă să treceţi la fapte care ar grăbi procesul de învăţare? Ce-aţi zice dacă v-aş arăta cum să învăţaţi exact lecţiile pe care le-au învăţat deja cei împliniţi? Acest lucru se poate realiza prin modelare, o cale de a reproduce exact felul de desăvârşire al altora. Ce anume fac ei ca să se evidenţieze în comparaţie cu alţii care se rezumă doar să viseze la reuşită? Haideţi să descoperim...   download carte....

Psihologia scolarului greu educabil de Adler Alfred Alfred Adler este unul dintre membrii componenţi ai faimosului „triumvirat" al psihanalizei: FREUD – ADLER – JUNG.           Dacă Sigmund Freud – după cum ne spune Oliver Brachfeld, în a sa introducere la A. Adler, Menschenkenntnis (Cunoaşterea omului) —a fost, în fond, un savant format în spiritul ştiinţelor naturii, care aştepta rezolvarea oricărei probleme de psihologie de la progresele înregistrate de fiziologie şi dacă elveţianul Carl-Gustav Jung era un fel de alchimist al psihicului, un „panpsihist anistoric", interesat de perspectivele parapsihologice, Alfred Adler a fost, în schimb, nu un teoretician, ci în primul rând un realist şi un pragmatic, un medic practician animat de vocaţia de a-i ajuta pe semenii săi să-şi rezolve problemele existenţiale, „dificultăţile" moştenite din copilărie. Pe când Freud profesa o psihanaliză destinată orăşenilor din marile aglomerări urbane, iar Jung o „psihologie analitică" axată pe explorarea sufletului primitivilor sau al oamenilor formaţi în mediul rural, „psihologia individuală" a lui Adler este o, J>sychologie fur Oberlehref" („psihologie pentru profesorii de liceu") din mediile populaţiei majoritare.           Aşa-numita „psihologie individuală" concepută d< [Alfred Adjer^ nu se limitează – cum s-ar putea crede – la studiul individuIuTâzoTât, privit în sine, ci se extinde de fapt la întreaga societate, omul normal fiind definit drept o fiinţă animată de un sentiment nativ de comuniune socială, pentru ca în cele din urmă să fie privit şi ca agent universal care are de îndeplinit un rol în Cosmos.           Tendinţa infatigabilă, de fapt patologică, a unora de a obţine şi exercita puterea, de a „dicta" celorlalţi, are la baza procesul inconştient al înlocuirii „complexului de inferioritate" printr-un „sentiment de superioritate" care, întotdeauna în dramatică opoziţie cu sentimentul de comuniune socială, ţinteşte la supremaţia personală, la subjugarea celorlalţi, la transformarea lor în simple instrumente de satisfacere a voinţei de putere. Această tendinţă intolerabilă rezultă din structurarea eronată a „stilului de viaţă" al individului încă din primii 4-5 ani de viaţă, având la origine fie răsfăţarea de către părinţi a copilului, fie, dimpotrivă, detestarea acestuia, marginalizarea lui în constelaţia familială.           Potrivit concepţiei lui Adler, mama este aceea căreia îi revine misiunea modelării copilului în aşa fel încât acesta să nu devină robul unui egoism care mai târziu va căuta să-i înrobească pe toţi cei cu care necesarmente vine în contact social. De aceea – precizează el – cea dintâi îndatorire a mamei este de a sădi în conştiinţa copilului sentimentul comuniunii sociale, cultivându-i ideea fundamentală că trăieşte într-o lume în care nu este altceva decât un om între oameni.           Dacă mama (părinţii, în general) nu-şi îndeplineşte funcţia de a-i forma pe copii în perspectiva integrării sociale, atunci rolul acesteia trebuie asumat de grădiniţa de copii (şi, în general, de şcoală), care are de corectat greşelile comise de familie în formarea viitorilor adulţi şi membri egali ai unei societăţi democratice. ·           Alături de IndividuaJpsychologie în derschule (Leipzig, 1929), subintitulată „Vorlesungen fur Lehrer und Erzieher" („Prelegeri pentru cadrele didactice şi educatori"), ca şi de alte câteva cărţi ale lui Adler, cea de faţă, care reprezintă versiunea românească „princeps" a lucrării Die Seele des schwehrerziehbaren Schulkindes (Miinchen, 1930), constituie o contribuţie esenţială a psihologiei abisale la cunoaşterea psihicului copilului şi la practica psihopedagogică a remodelării acestui psihic în cazurile în care a suferit distorsiuni şi alterări dăunătoare atât pentru individ ca atare cât şi pentru societate.           Nu fără justificare l-a considerat Freud peAlfred Adler – după vestita „disidenţă" din 1911 – mai mult pedagog de^ât un psihanalist. „Psihanalizele" adleriene sunt prin'exceteirţâcolocvii psiho-pedagogice bazate pe o caracterologie originală (expusă sintetic în Cunoaşterea omului)1, cât şi pe o maieutică paideică de un echilibru absolut remarcabil.           Fostul discipol al lui Freud nu pregetă să polemizeze pe un ton fără cusur cu părintele psihanalizei, ori de câte ori o divergenţă ocazională de punct de vedere i-o cere, dar uneori ne putem mira că el nu observă complementaritatea celor două concepţii rivale.           Copiii-problemă de care Adler se ocupă în această carte provin de obicei din familii dezorganizate, sunt băieţi şi fete care se află uneori în pragul delincventei juvenile sau al prostituţiei, dacă nu cumva au şi intrat în „vizorul" poliţiei. Autorul profesează o psihologie profund empatică, sigură pe „diagnostice", dublată de o nu mai puţin comprehensivă pedagogie a delincventului în nuce. Optica descifrării cazuisticii este la Adler una prin excelenţă socială: „Bagajul ereditar al copilului – precizează el – nu prezintă importanţă pentru noi. Factorul ereditar nu se exteriorizează dacă nu găseşte la copil pregătit terenul social. Atunci când soluţionarea uneia din problemele copilului reclamă sentimentul de comuniune socială, constatăm o ezitare caracteristică. Iată-ne pe un teren solid; nu ne rămâne altceva de făcut decât să găsim cauza penţru care sentimentul de comuniune socială nu s-a dezvoltat mlhod normal. Nu vom întâlni extravaganţi, copiîproblemă, nevrotici, alcoolici, perverşi sexual, criminali sau candidaţi la sinucidere la care să nu fie cu putinţă să demonstrăm cu deplină certitudine că cu dau îndărăt din faţa soluţionării problemelor vieţii decâ [pentru ca nu au fost corect educaţi în sensul sentimentului de comuniune sociala. Este un punct de vedere care trebuie reţinut. Aici stă deosebirea fundamentală dintre noi şi alte şcoli psihologice"2.           Alfred Adler se dovedeşte un interlocutor excepţional în dialogurile psihopedagogice pe care le susţine, în stil socratic, nu doar cu cadrele didactice şi cu părinţii (în general cu educatorii), ci şi cu copiii, adică cu cei care reprezintă obiectul însuşi al actului educaţional. Acest Ulise al cunoaşterii metodice a omului a introdus în psihanaliză „calul troian" al pedagogiei şi a cucerit-o în beneficiul acesteia din urmă. Institutorii, profesorii, mai ales diriginţii, părinţii, dar şi educatorii de adulţi din toate domeniile (întreprinderi, armată, închisori etc), poliţiştii, ca să nu mai vorbim de scriitori, vor găsi în cărţile marelui emul al lui Freud o bogată sursă de informaţie despre psihicul omenesc şi modalităţile în care acesta poate fi armonizat pe criteriile unei existenţe demne şi utile pentru colectivitate.           Dacă unii exegeţi l-au comparat pe Alfred Adler cu Socrate, în favoarea socratismului său fiind invocate îndeosebi similitudini superficiale (pasiunea cu care Adler apărea în „agora", lipsa de entuziasm pentru exprimarea în scris etc.), în realitate „socratismul" său feste unul mai de adâncime, la el faimosul precept „cunoaşte-tepe tine însuti căpătând dimensiuni de natură socială şi devenind, cunaşteţi-vă/mii pe alţii^Îcesta este de altfel mesajul major al întregii sale opere. Până şi-simpla cunoaştere de sine este condiţionată de descifrarea propriilor relaţii sociale, ceea ce echivalează cu cunoaşterea semenilor cu care avem de-a face şi care au de-a face cu noi. Adler este profund convins – şi ne convinge şi pe noi – că nici un om nu poate fi înţeles fără a fi abordat prin prisma raporturilor intra şi extrafamiliale, larg sociale. Sentimentul de comuniune socială este la el un imperativ valabil în special pentru aleşii unui popor, ai unei naţiuni, ai unui grup oarecare: „Dacă nu mă gândesc decât la mine – scrie el —, voi fi cu totul inapt de a rezolva problemele lumii". Optică de care avem în prezent nevoie ca de aer curat.           Ca mai toate cărţile lui Adler, cea de faţă este şi ea un tezaur de înţelepciune şi o lecţie de optimism activ, de data aceasta pus în slujba redresării copiilor devianţi, cu „stilul de viaţă" alterat de un egoism devastator.           Dr. LEONARD GA VRILIU NOTE           1 A se vedea Alfred Adler, Cunoaşterea omului, traducere, studiu introductiv şi note de dr. Leonard Gavriliu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991.           2 Citat din capitolul III al cărţii de faţă, p. 54. />           PREFAŢĂ           „Copilul este tatăl omului adult.           Maxima de mai sus îşi demonstrează întreaga sa valabilitate în psihologia individuală. Primii patru sau cinci ani de viaţă îi sunt copilului de ajuns pentru a-şi completa comportamentul său specific şi arbitrar legat de impresiile trăite. Acestea sunt determinate nu numai de valoarea dotării sale organice, ci şi de forţa şi diversitatea stimulărilor care acţionează din exterior. Începând cu această perioadă are loc asimilarea şi utilizarea experienţei trăite, desigur nu într-un mod capricios – şi încă şi mai puţin pe potriva unor pretinse legi ale cauzalităţii —, ci în funcţie de stilul de viaţă. Orice individ este, la urma urmei, determinat de structura stilului său de viaţă. Oe vectorii acestuia ascultă de acum înainte, pe toată durata existenţei sale, sentimentele, emoţiile, gândurile şi faptele omului. Astfel îşi începe opera sa creatoare, stilul de viaţă. În vederea înlesnirii activităţii sale sunt elaborate reguli, principii, trăsături de caracter şi o concepţie despre lume. Este stabilită o schemă bine determinată a apercepţiei1, iar concluziile, acţiunile proiectate sunt dirijate în consens cu această formă ideală finală la care se aspiră. Este menţinut doar ceea ce pe planul conştiinţei individului se dovedeşte că nu produce perturbări, încadrându-se într-o linie directoare dinainte fixată. Restul este dat uitării, se dizolvă pe nesimţite sau acţionează ca un model inconştient care, în cea mai mare parte, se sustrage înţelegerii raţionale. Profilul ultim al acestei scheme, fie că întăreşte liniile dinamice conştiente, fie că le anihilează sau le paralizează prin reacţiile sale, este întotdeauna determinat dinainte de către stilul de viaţă structurat în primii ani de existenţă.

Cuprins:           Introducere 5           1. Reproducerea umană 7           Anatomia aparatului genital masculin… 7           Anatomia aparatului genital feminin… 9           Noţiuni de reproducere umană 11           Avortul provocat şi complicaţiile lui… 12           2. Igiena regiunii ano-vulvare în timpul şi în afara menstruaţiei 15 îmbolnăvirea organelor genitale prin nerespectarea regulilor de igienă 16           Alimentaţia deficitară, excesele alimentare, alcoolul şi tutunul 18           3. Igiena genitală, activitatea sexuală. Activitatea fizică, regimul de muncă 21           4. Alimentaţia raţională a femeii gravide 28           Suferinţe de origine alimentară ale mamei şi ale fătului 31           Depistarea precoce a semnelor de disgravidie şi im portanţa dispensarizării 32           Regimul igieno-dietetic în pregătirea pentru naştere 33           5. Alimentaţia dezechilibrată. Deficitul şi excesul ponde ral – cauze ale disgravidiilor 37           Boli de origine alimentară ale embrionului şi fătului 39           Medicamentele şi sarcina 40           Pag.           Fi. Necesitatea examenului medical la prima băniiială de sarcină. Regimul igieno-dietctic în primele trimestre de sarcină 42           7. Ce trebuie să ştie o lăuză 54           Prevenirea tulburărilor psihice în lăuzie… 53           Igiena locuinţei 59           8. Exerciţii de cultură fizică meilicnlă în sarcină şi lăuzie 60 sa n „41. (} ii” ti m ' b '->Jii           Introducere l           Naşterea este un fenomen fiziologic, este încununarea dragostei şi bucuriei de a exista a femeii. Nici o familie nu este realizată complet, nu simte că fiinţează deplin dccât numai dacă aduce pe lume copii. Aceştia sunt oglinda cuprinzătoare a vieţii conjugale, armonia ci, clesăvârşirea ci.           Dar, până a ajunge la această absolută maturitate, cuplul are nevoie de cunoaştere, de autocunoaştere, ac responsabilitate, de înţelegere şi de altruism. Toate acestea se cer într-un cadru socio-economic favorabil, ce ajută efectiv tânăra familie – societatea noastră socialistă.           În acest context, dorim să punctăm necesitatea unei pregătiri ştiinţifice pentru naştere. Cotisiderăm că este indicat ca partenerii (soţ, soţie) să aibă cunoştinţe suficiente despre anatomia şi fiziologia actului reproducerii, despre întreaga evoluţie intrauterină a oului pină când acesta se transformă în nou-născut, despre transformările care se petrec în organismul matern cit şi despre regimul igieno-ăietetic şi de viaţă pe care trebuie să-l urmeze gravida, sub supravegherea medicului obstetrician. Toate aceste date nu au ah scop decât acela de a asigura o desfăşurare normală a sarcinii şi, implicit, a naşterii.           Dorim să explicăm tinerelor femei că sarcina şi naşterea sunt fenomene fiziologice, şi că, în condiţiile unei supravegheri atente, printr-o strânsă colaborare cu personalul medico-sanitar, riscurile sunt eliminate.           Procedând astfel, evidenţiem necesitatea unei înţelegeri depline între soţi – la bucuria aducerii pe lume a unor copii frumoşi şi sănătoşi, tata aducându-şi o contribuţie importantă.           Educaţia cuţilului marital pentru viaţă şi pentru a da viaţă începe din adolescenţa, familia şi şcoala având un rol esenţial în determinarea comportamentului sexual ulterior.           În sistemul nostru social, întemeierea familiei este privită ca un act de maximă responsabilitate, acordân-du-i~se în acest fel cadrul necesar unei permanenţe. Consultaţia premaritală, asigurată de cadre medicale superioare, face un bilanţ exact, obligatoriu şi necesar al stării de sănătate a partenerilor. Acest fapt vine în sprijinul evidenţierii ş'i menţinerii unei capacităţi de procreere optime.           Încheiem, sperând că această broşură adresată viitoarelor mame va aduce suficiente argumente pentru cea mai nobilă menire a omului: aceea de a da viaţă fiinţei prin fiinţă.           Reproducerea umană, naşterea           Anatomia aparatului genital masculin           Aparatul genital masculin este format din două testicule, două canale deferente, veziculele seminale, prostata, canalele ejaculatorii şi penisul.           Testiculele sunt glandele sexuale masculine, sunt în număr de două şi sunt adăpostite în scrot. Scrotul este un sac cutanat, împărţit în două compartimente – câte unul pentru fiecare testicul. Testiculul, format din corpul glandei şi epididim, este acoperit de un ţesut fibros organizat într-o membranătunica albuginee. El conţine ţesut propriu, canalicule seminifere, vase şi nervi, în canaliculele seminifere se găsesc celulele Sertoli şi celulele de origine ale spermatozoizilor, între canalicule se descriu alte celule – Leydig, care produc secreţia internă a testiculului: testosteronul, hormon masculin, în partea superioară a testiculelor se găseşte epididimul care colectează canalele efercute şi se continuă cu canalele deferente. Acesta este lung de aproximativ 45 cm şi pătrunzând în abdomenul inferior face legătura cu veziculele seminale.           Veziculele seminale sunt situate între vezica urinară şi rect, înapoia prostatei. Legătura între ele şi urctră – situată în penis – se face prin canalele ejaculatoare.           Pe parcursul acestui drum spermatozoizii se maturizează complet şi, împreună cu secreţiile veziculelor seminale şi ale prostatei, dau naştere lichidului de ejaculare, sperma.           Penisul îşi are originea în iperineu, prin rădăcina sa, de la nivelul simfizei pubiene devenind organ liber. El se termină prin gland, care este o formaţiune tron-conică acoperită de un pliu cutanat – prepuţ. Structural penisul cuprinde urctră, corpii cavernoşi, vase, muşchi şi nervi. Uretra, canalul de conducere a urinii şi spermei, se deschide în afară prin meatul urinar. Corpii cavernoşi umplându-sc cu sânge atribuie penisului rigiditatea necesară copulării. În şanţul format de gland cu prepuţul (=. Şanţul balanoprepuţial) se găsesc glandele care secretă smegma cu miros caracteristic, substanţă necesară lubrifierii glandului.           Întregul aparat genital masculin, dar mai ales glan-dul şi prepuţul beneficiază de o bogată inervaţie.           Prostata, glandă exclusiv masculină, secretă un Ji-chid albicios care intră în componenţa spermei.           Controlul aparatului genital masculin este dependent de sistemul nervos şi de cel endocrin, orice tulburare în acec-t rrbilibni nvând repercusiuni asupra capacităţii de reproducere.           Anatomia aparatului genital feminin           După aşezare se descriu: organele genitale interne: ovarele, trompele, uliTiil! Ji vagina;           — Organele genitale externe: vulva formată din muntele lui Verius, labiile mari, labiile mici sau nim-l'i'lo, tlilorisul, vestibulul Vaginal, introitul vaginal şi C.landele vulvo-vaginale Bartholin şi Skene.           Ovarele sunt glandele sexuale sau gonadele. Ele formează ovulele şi le expulzează, ciclic, lunar în momentul ovulaţiei, fiind capabile de a fi fecundate. Această funcţie se numeşte gametogeneză. Ovulele au şi un rol endocrin, de a secreta hormoni, deosebit de important: secretă estrogenii şi progesteronul. Echilibrul necesar acestei activităţi este asigurat de releul hipotalamo-hipofizoovarian care cuprinde o regiune nervoasa – hipotalamusul şi una glandulară – hipo-fiza situate la baza creierului.           Ovarele au o greutate de 5 -8 g, sunt ovoidale cu următoarele dimensiuni: 5/3/1 cm; au culoare albicioasă şi sunt de consistenţă elastică. Ele sunt mobile în cavitatea pelviabdominală, fiind suspendate de organele vecine şi de perete prin ligamente şi formaţiuni vasculonervoase.           Trompele uterine sau salpingele pornesc de la nivelul coarnelor uterine şi se îndreaptă lateral, spre pereţii laterali ai excavaţiei pelvine terminându-se în pâlnie aproape de ovare. Această ultimă porţiune se numeşte pavilion si, datorită conformaţiei, asigură captarea ovulului.           Uterul este uri organ muscular de forma unei pere cu vârful în jos. Are: 1. Un vârf = col care proemină în vagin şi care are două orificii: unul extern şi altul intern; întreg acest dispozitiv. Având cel mai important rol în protejarea prin închiderea lui a sarcinii; 2. Un corp; 3. O porţiune între col şi corp numită istm şi fundul uterin de la care pornesc trompele.           Uterul este căptuşit de o mucoasă numită endome-tru şi care, în afara sarcinii, se elimină parţial la menstruaţie. Când apare sarcina, endometrul se transformă în vederea menţinerii acesteia.           Vaginul este un organ tubular continuat şi răsfrânt în sus pe col şi inferior terminat la vulvă. Est e extensibil, permiţând contactul sexual şi naşterea – el participând la crearea canalului necesar trecerii fătului din uter la exterior. La intrarea în vagin, o cută a mucoasei formează o membrană subţire, perforată numită himen care se rupe la primul contact sexual.

PSIHOLOGIA COPILULUI         NOTĂ PENTRU PĂRINŢI   Societatea contemporană nu oferă, practic, nici o posibilitate de calificare în meseria de părinte. În momentul în care o femeie devine mamă este ca şi cum societatea i-ar spune brusc: “sunteţi părinte; nu v-am învăţat mare lucru despre asta, dar încercaţi să vă descurcaţi cât mai bine.”           A fi părinte înseamnă a fi totodată psiholog şi profesor într-un mod cu totul special.           Sunteţi psihologul copilăriei deoarece aveţi nevoie să înţelegeţi cum funcţionează mentalul copilului dumneavoastră. De asemenea sunteţi şi cel mai influent profesor pe care îl va avea acest copil. Sunteţi primul său educator. Lucrurile pe care îl învăţaţi ( chiar si cele de care nu sunteţi conştientă că le învaţă de la dumneavoastră) reprezintă lecţiile cele mai importante care depăşesc ca valoare lecţiile şcolare.           Precum majoritatea femeilor, probabil că şi dumneavoastră vă lipsesc informaţiile şi experienţa necesară exercitării cu succes a “meseriei de părinte”. Dvs. trebuie să învăţaţi lucrurile care vă vor conduce la deplina înţelegere a nevoilor nou-născuţilor şi copiilor. Un psiholog sau un profesor lucrează în medie 8 ore pe zi. In fiecare zi sau la sfârşit de săptămână au timp liber. În fiecare an au vacanţe. Nu este şi cazul dumneavoastră. Asta ar fi suficient să vă frustreze puţin chiar de la început. Pe de altă parte, psihologii şi profesorii lucrează cu un număr mare de copii, astfel încât sentimentele care îi incearcă în prezenţa lor sunt mult mai estompate faţă de cele ale unei mame. Iar faptul că acei copii nu le aparţin, înţelegerea şi rezolvarea problemelor  acestora nu îi implică afectiv la fel de profund. Nu există în societatea noastră o muncă mai dificilă decât de a fi polivalent, de a lucra 24 din 24 când psiholog când profesor şi educator. Asta este meseria de mamă.           A fi părinte este de fapt un curs deschis permanent. În momentul în care deprinzi o nouă tehnică – fie că este vorba de a conduce o maşină, de a cânta la un instrument sau de a creşte un copil - nu progresezi decât făcând greşeli şi învăţând din ele. Totuşi, în acest caz, sistemul încercare-eroare este cel mai puţin eficient. Intenţia mea este de a vă comunica ceea ce m-au învăţat cei 20 de ani de activitate profesională şi propria mea experienţă de părinte. Pentru ca această lucrare să poată stabili un contact între autor şi cititor, ea trebuie să se prezinte sub forma unui dialog pozitiv.  De aceea am intenţia să anticipez întrebările dvs, şi să ghicesc momentele în care câteva datele stiinţifice vor părea potrivite. Încerc să scriu această carte pe tonul conversaţiei între prieteni, ca şi cum dumneavoastră şi cu mine ne-am afla faţă în faţă, discutând şi servind o cafea. Spre exemplu, voi cita din când în când experienţele pe care le-am avut cu proprii mei copii. Am citat, desigur, şi câteva lucrări fundamentale în psihologie, dar am încercat să reduc la minim acest gen de citate. Stiu că majoritatea cititorilor nu agreează o lucrare burduşită cu note savante sau referiri la experienţe ştiinţifice. Mi-am îndreptat atenţia în mod special asupra a două categorii de mame care vor citi această carte: prima este mama care nu a avut încă copii. Probabil că aceasta va citi această carte în cel mai potrivit moment posibil. Va putea învăţa multe lucruri care o vor ajuta înainte de a trebui să se confrunte cu problemele ridicate de creşterea şi îngrijirea unui copil. De asemenea, trebuie ţinut cont că nu se poate învăţa cum să creşti un copil numai din lectura acestei cărţi, la fel cum nu se poate conduce un automobil numai după lecturarea instrucţiunilor. Informaţiile cuprinse în această carte trebuie adaptate realităţii palpabile constituite de venirea pe lume a unui copil. Ţineţi cont de faptul că acest copil nu se va asemănă cu nici un altul. Este o fiinţă unică. Această carte, precum toate celelalte lucrări care tratează teme de educaţie, nu poate fi decât o descriere generală în raport cu realitatea impusă de către copilul dumneavoastră O mamă îşi cunoaşte copilul mai bine decât oricine, de aceea deşi unele pasaje vin în întâmpinarea sentimentelor dumneavoastră materne uitaţi cele citite şi urmaţi-vă instinctul.           Cu toţii avem tendinţa, ca atunci când ne însuşim cunoştinţe noi, să ne îndoim de noi înşine şi să dorim ca altcineva să impună reguli pentru a ne arăta ceea ce trebuie să facem. Odată cu experienţa devenim mai încrezători. Începem să distingem locurile unde regulile trebuie schimbate pentru a se adapta situaţiilor particulare.           Bazându-mă pe propria experienţă de părinte, vă pot asigura că vă veţi simţi mult mai sigură pe dumneavoastră crescând cel de-al doilea sau cel de-al treilea copil, decât crescându-l pe primul. Motivul este că primul copil ne-a învăţat câteva lucruri pe care le putem aplica celui de-al doilea sau al treilea. Odată cu primul copil câştigăm ceva, iar pe de altă parte pierdem ceva. Facem greşeli dar avem şi momente de inspiraţie. Aparent se poate aprecia că facem mai multe greşeli cu primul copil decât cu ceilalţi. De îndată ce vă daţi seama că aţi reacţionat “stângaci” faţă de copil, atunci veţi fi conştientă de apartenenţa dumneavoastră la clubul “ gaffeurilor” pe care îi numim părinţi. Bun venit în club!           Aceasta mă aduce la cea de-a doua categorie de mame care vor citi această carte. Cele care au un copil mai mic de 5 ani dar şi unul sau mai mulţi copii mai mari. Câteva pasaje din această lucrare le vor face să exclame: “Mi-aş fi dorit să citesc această carte cu câţiva ani in urmă! Acum realizez ce gafă am făcut când Sofia nu mergea încă în picioare. Îmi dau seama că nu era cea mai bună soluţie.” Este posibil să se simtă puţin vinovate şi să-şi facă câteva reproşuri. Sper că nu este cazul. Nici un părinte nu merită să fie blamat. Cu toţii încercăm să ne creştem copiii cât mai bine. Dacă luăm în considerare faptul că cei mai mulţi dintre noi nu avem nici un fel de experienţă, după părerea mea, facem totuşi un lucru extraordinar. De asemenea sper că veţi fi indulgentă cu dumneavoastră înşivă vis-à-vis de greşelile pe care credeţi că le-aţi comis apropos de copil.           Din partea mea, experienţa pe care o am, deseori obţinută în mod dureros, îmi permite să vă spun că poţi fi doctor în psihologie şi să greşeli mari crescând primul copil. Din fericire, odată cu experienţa primului născut vine şi asigurarea că în viitor veţi greşi mai puţin faţă de următorii copii.           Tot experienţa mă face să mă gândesc la povestea psihologului care la începutul carierei avea şase teorii şi nici un copil, iar la sfârşitul carierei s-a regăsit cu şase copii şi nici o teorie.           In orice caz, sentimentul culpabilităţii nu favorizează exercitarea meseriei de părine. Tot timpul trebuie să ne gândim că facem ceea ce este mai bine. Însuşi faptul că aţi găsit timp să citiţi această lucrare arată că vă preocupă copilul dumneavoastră ; altfel n-aţi fi făcut-o.           De-a lungul anilor, atunci când părinţii îmi vorbeau de puericultură în timpul lecţiilor de medicină sau în timpul dezbaterilor care urmau cursurilor mele, am descoperit un mare număr de mame şi de taţi care comiteau o greşală majoră faţă de psihologia modernă. M-am gândit că ar fi util să abordăm acum câteva neînţelegeri, înainte de a merge mai departe. Aşa că, înainte de a vorbi despre rolul psihologiei în puericultură, să discutăm puţin despre ceea ce psihologia “refuză să creadă”           Psihologia modernă “refuză să creadă” că este bine ca părinţii să fie liberali, iar prin acest liberalism înţelegem permiterea copilului de a face tot ceea ce are chef să facă. Nici un psiholog normal n-a susţinut vreodată o asemenea idee. Dar, oricât de incredibil ar putea părea, am întâlnit părinţi care permit copiilor să deseneze pe pereţi deoarece ei cred că ar produce un rău psiholgic copilului dacă ar încerca să-l împiedice. De fapt, în majoritatea cazurilor de acest gen, mamei îi este teamă să spună “nu” copilului şi încearcă să facă apel la psihologia modernă pentru a masca lipsa de fermitate.           Al doilea principiu la care psihologia se fereşte să subscrie este că pe măsură ce copii trec prin diverse stadii de dezvoltare, părinţii trebuie să se menţină la distanţă fără a interveni deloc în dezvoltarea copilului lor. Sigur este faptul că cei mici trec prin etape de dezvoltare distincte, mai ales la vârsta preşcolară. O mamă nu trebuie să se aştepte ca un copil de patru ani să reacţioneze la fel ca unul de trei. Deasemenea ea nu trebuie să rămână pe margine, crezând că nu-i poate modifica niciuna din aceste etape. Am întâlnit părinţi care tolerau copiilor lor un comportament vulgar, în ideea că aceştia din urmă se găsesc în plină evoluţie. Aici de obicei tatăl ridică din umeri spunând că nu este nimic de făcut.           Părinţii trebuie să reacţioneze. Modul în care vor aborda o anumită etapă în dezvoltarea unui copil va acţiona direct asupra felului în care copilul va reuşi să o depăşască. Am consacrat un spaţiu extins in această lucrare etapelor de dezvoltare a copiilor deoarece sunt de părere că parinţii trebuie să le cunoască cât mai precis cu putinţă.           De asemenea, numeroşi părinţi sunt convinşi că psihologia modernă le interzice să aplice vreo pedeapsă corporală copiilor. Unii psihologi şi psihiatri au enunţat întradevăr această idee. Părerea mea profesională este că nu e posibil să creşti în mod “eficace” un copil, mai ales băieţei agresivi şi plini de vitalitate, fără o pedeapsă cât de mică. Asta nu înseamnă însă că orice pedeapsă este bună pentru copil. În capitolul consacrat disciplinei voi vorbi despre pedepsele pozitive şi cele negative. Totuşi, sunt de părere că unele pedepse sunt necesare, chiar inevitabile, pentru a creşte copii cu un psihic sănătos.           Altă noţiune curent răspândită este aceea că un părinte nu trebuie să arate niciodată copilului că este nervos sau contrariat. Toţi părinţii au perioade de euforie şi perioade de depresie. Câteodată ne simţim foarte bine în timp ce punem la punct pe micuţul cu comportament dificil. Alteori cea mai mică greşală ne face să ne ieşim din minţi. Este important pentru părinţi a putea să-şi exprime sentimentele şi trăirile cu cea mai mare sinceritate. Psihologia nu ne învaţă că trebuie să rămânem mereu calmi şi senini. Dacă ar fi fost aşa, ar fi impus părinţilor o tensiune emoţională imposibilă. În general, oamenii cred că un psiholog le va spune ce trebuie să simtă în calitate de părinte şi ce fel de comportament, “ştiinţific” normal, trebuie să adopte faţă de copiii pe care îi cresc. Este regretabil faptul că unii psihologi au lăsat să se înţeleagă asta. Din nefericire nimeni nu se poate abţine să-si facă griji sau să gândească altfel decât de obicei. Sentimentele sunt spontane iar gândurile iau naştere în spiritul nostru fără a ne putea împotrivi.           Nu voi încerca să explic părinţilor ce ar trebui să simtă. Voi explica doar ce trebuie făcut. Acţiunile dumneavoastră sunt subordonate voinţei iar sentimentele nu. Vă voi da noţiuni care vă vor ajuta să înţelegeţi mai bine pe cel mic şi voi sugera modul în care trebuie folosite aceste noţiuni pentru a avea ca rezultat o fiinţă fericită şi inteligentă.           Este posibil ca unii dintre dumneavoastră să nu fie capabili să urmeze sfaturile din această carte şi din nici o alta. Vă veţi da seama că în ciuda tuturor eforturilor sincere din partea dumneavoastră , copiii vă scapă din mână şi sunteţi la capătul puterilor. O astfel de situaţie arată că aveţi nevoie de intervenţia unui specialist. Cu alte cuvinte, aveţi nevoie de altceva decât de cărţi. Disperarea scoate la ivelă faptul că suferiţi de pe urma unui blocaj afectiv şi numai un specialist vă poate ajuta să îl depăşiţi.           Pentru dumneavoastră esenţialul este că primii 5 ani din viaţa copilului sunt anii cei mai importanţi, anii de formare. Nu spun prin asta că anii ce urmează sunt mai puţin importanţi, că totul se termină pentru el înainte de a şasea aniversare: cert este faptul că primii 5 sunt determinanţi.           În momentul în care copilul atinge vârsta de 6 ani, structurile esenţiale ale personalităţii sale sunt deja formate. Această personalitate pe care o va avea toată viaţa. Ea va determina, în mare parte, reuşita şcolară şi cea a vieţii adulte; comportamentul în societate, atitudinea vis-à-vis de problemele sexuale, cum îi va fi tinereţea, cu ce fel de persoană se va căsători şi cum va reuşi această căsnicie.           Primii cinci ani nu sunt importanţi numai pentru dezvoltarea emoţională a copilului dar şi pentru dezvoltarea sa intelectuală.           Cel mai bun mijloc de a conştientiza importanţa acestor primi ani în dezvoltarea intelectuală a copilului este de a vă pune o întrebare: La ce vârstă credeţi că a atins copilul dumneavoastră 50% din dezvoltarea sa intelectuală? La 21, la 17 sau la 12 ani?           Răspunsul corect este: la 4 ani!           Dr. Benjamin Bloom de la Universitatea din Chicago a concluzionat, în urma numeroaselor sale cercetări, că un copil atinge jumătatea nivelului său de inteligenţă la vârsta de 4 ani, 30% mai mult, la 8 ani, iar restul de 20% la 17 ani.           Apropos, nu confundaţi inteligenţa cu ştiinţa. Evident, copilul dumneavoastră nu a acumulat jumătate din cunoştinţele sale la vârsta de 4 ani. Inteligenţa reprezintă aptitudinea pe care o are, să manipuleze mental cunoştinţele pe care le capătă. Iar jumătate din această capacitate este atinsă la 4 ani.           Dacă estimarea dumneavoastră a fost falsă, nu vă faceţi probleme. Marea majoritate a adulţilor subestimează mult, pe de-o parte inteligenţa, pe de altă parte capacitatea de învăţare a unui copil de vârstă preşcolară. S-a crezut, până în ultimii ani, că fiecare avem o anumită doză de inteligenţă înnăscută, fixată de ereditate şi definitivă.           Studii recente au demonstrat că nu este adevărat. Tipul de stimulare intelectuală pe care o primeşte un copil în primii cinci ani de viaţă determină în mod esenţial inteligenţa vârstei sale adulte.           Deoarece aceşti primi cinci ani sunt atât de importanţi, am pus accentul în această lucrare pe vârsta primei copilării. Anii care urmează şi adolescenţa merită să fie trataţi separat.           Aici, voi lua exemplul unui copil imaginar şi voi analiza dezvoltarea sa din momentul naşterii şi trecând prin primii ani de viaţă. Ar fi neîndemânatic din partea mea să mă refer la acest copil ca şi  “el sau ea după caz”. Aşa că, pentru uşurinţă, voi vorbi despre acest copil la masculin. Dacă dumneavoastră aveţi o fetiţă, înlocuiţi mental “el” cu “ea”           Să vorbim acum despre mame şi despre ceea ce simt ele vis-à-vis de noul născut.   MAMELE ŞI SENTIMENTELE LOR   Marea majoritate a tratatelor de puericultură încep prin a descrie ce este un copil şi cum trebuie îngrijit. Ele neglijază sentimentele mamei. După părerea mea aceasta este o greşeală gravă.           Mamele cărora le vorbesc de ani de zile, în situaţia lor de paciente sau prietene sau colege, mi-au spus că de când au născut primul copil, de când s-au întors de la clinică şi au început să se ocupe de el, se simţeau prea puţin sigure de ele însele. Se simţeau “inadaptate”.           Oricare ar fi numărul de cărţi citite în acest domeniu, oricâte cursuri aţi urmat pentru a încerca să vă pregătiţi pentru această experienţă, ea rămâne totuşi un lucru complet nou şi necunoscut. Realitatea ei nu vă atinge atât de mult, ca atunci când revenind de la clinică sunteţi confruntată cu lucrul acela nou care trăieşte şi respiră. Este acolo 24 de ore pe zi, instalat definitiv.           Acest fapt presupune un teribil efort de adaptare. Nu aţi avut niciodată o responsabilitate atât de mare. Marea majoritate a mamelor sunt îngrozite în momentul în care îşi dau seama că pentru prima oară în viaţa lor sunt pe de-a întregul responsabile de viaţa unei fiinţe. În faţa acestei responsabilităţi, cu care se regăsesc investite atât de brutal, numeroase mame au tendinţa de a se simţi incompetente.           Se întâmplă ca o tânără mamă să se îndoiască în aşa măsură de ea însăşi încât să-si facă griji pentru nimicuri. Nu are experienţă legată de creşterea unui copil încât să poată interpreta diferitele evenimente care se pot produce. Dacă copilul doarme profund, ea ar spune că acesta nici nu mai respiră şi se precipită să vadă dacă mai trăieşte. Ea se îngrijorează dacă copilul pare că se sufocă sau dacă are dificultăţi în a digera laptele. Fiecare eveniment capătă valori disproporţionate. O tânără mamă este specialistă în a vedea probleme peste tot. Ea crede că totul pleacă de la ceea ce consideră ca norme de alimentaţie şi de somn şi sunt semnele unei boli grave. De aceea numeroase mame tinere sunt tentate să-l streseze cu telefoanele pe medicul pediatru.           Vedeţi, tânăra mamă a primit tot felul de mesaje din partea culturii noastre, unele explicite altele implicite, din care a învăţat că o mamă este dotată în mod magic cu acea “dragoste maternă” şi cu acel “instinct matern”, caracteristici care o vor face capabilă să îngrijească un nou născut şi să-l iubească. Problema este că, pusă în faţa situaţiei de a avea un copil, ea nu simte nimic din toate astea. Nu se simte în stare să se ocupe de copil. Atunci, se gândeşte că toate celelalte mame sunt dotate cu acel instinct matern care, numai ei îi lipseşte. Este atât de ocupată să se îngrijoreze încât nu-şi mai dă seama că este o mare diferenţă între dragostea maternă şi ştiinţa, experienţa necesară îngrijirii unui nou născut.           Dragostea pentru copil va veni în mod natural. Unele mame simt un elan irezistibil de dragoste la naşterea primului copil. Pentru altele, acest sentiment se dezvoltă treptat. Dar nu există un bagaj de cunoştinţe înăscut despre îngrijirea copilului pe care să-l avem doar pentru că suntem femei. Aceste cunoştinţe sunt fructul experienţei. În orice caz, până la naşterea primului copil, este posibil să nu avem idee despre ceea ce înseamnă viaţa alături de el.           Pe lângă acest sentiment de incompetenţă care o tulbură pe tânăra mamă, se mai adaugă şi un sentiment inconştient de “ură”.  Multe mame se simt frustrate din cauza acestui orar prelungit la care sunt supuse după naşterea copilului. Întreaga viaţă a mamei pare că gravitează acum în jurul micuţului din leagăn de care trebuie să se ocupe cu seriozitate. Este perfect normal. Din nefericire nimeni nu a pregătit-o pentru acest sentiment de “ură”. De unde şi contradicţia în care se simte deseori vinovată de a reproşa ceva acestui copil pe care de fapt îl iubeşte.           Trebuie ca tânăra mamă să înţeleagă că aceste sentimente contradictorii sunt perfect normale. După o perioadă de adaptare la această situaţie nouă şi la această responsabilitate neobişnuită, sentimentul negativ va dispare, va fi absorbit într-o dragoste irezistibilă pentru copil.           Mai este un motiv care împinge o mamă să aibă sentimente negative faţă de copil. Ea crede că acest copil o va uni mai puternic de soţul ei. La urma urmei l-au făcut împreună, şi ea crede că odată născut, copilul, soţul ei si ea vor forma un trio foarte unit. Din nefericire, multe tinere mame realizează că se întâmplă exact invers. În loc să-i apropie pe soţi, copilul actionează psihologic ca un lucru care îi desparte. Mama observă că soţul este deseori gelos pentru atenţia pe care ea o acordă copilului. Se comportă mai mult ca un rival decât ca un tată. De asemenea se poate întâmpla ca soţul să nu joace un rol afectiv eficace în responsabilitatea faţă de nou născut. Se poate întâmpla ca soţul să lase mamei impresia că ea este singura responsabilă vis-à-vis de copil. De aceea mama poate sa-l învinuiască pe copil pentru producerea acestei situaţii.           Rămâne la latitudinea fiecărei femei să reglementeze situaţia şi să aducă familia la starea de unitate.           Dacă, din întâmplare, aveţi un soţ capabil să împartă cu dumneavoastră responsablitatea morală a creşterii copilului, fiţi sigură ca aveţi mare noroc. Folosiţi-vă de el pentru a vă sonda sentimentele. Înţelegeţi că aceste sentimente sunt perfect normale şi nu vă feriţi să le discutaţi cu el. Dacă puteţi face acest lucru, veţi simţi imediat că responsabilitatea creşterii copilului nu se mai află doar pe umerii dumneavoastră Asta vă va aduce multă uşurare.           Amintiţi-vă că de mii de ani mamele se luptă cu aceşti doi monştrii: incompetenţa si resentimentele faţă de copil, şi că mereu au reuşit să îi invingă. Şi dumneavoastră veţi reuşi, chiar dacă la început va părea destul de greu. Veţi avea momente penibile şi cu siguranţă veţi plânge puţin. Dar, cu cât de cinstită veţi fi cu dumneavoastră înşivă şi cu sentimentele dumneavoastră, cu atât mai rapid veţi depăşi această perioadă de adaptare. Mai devreme sau mai târziu, precum milioane de mame înaintea dumneavoastră veţi trece peste această perioadă dificilă. Între timp însă, va trebui să învăţaţi multe lucruri din propria experienţă.           Copilul tocmai s-a născut. Vi se pare minuscul şi foarte fragil. Acordaţi o importanţă prea mare celei mai mici anomalii în care zăriţi semnele unui accident grav. O tânără mamă va trece prin perioade de panică în care nici inteligenţa nici bunul simţ nu îi vor permite să analizeze calm situaţia. Într-o astfel de situaţie, o mamă poate foarte uşor să uite că are bun simţ. Începe să caute cu disperare o “autoritate” care să-i poată indica ce are de făcut. Dacă nu poate să vorbească imediat cu medicul pediatrul, se va repezi la telefon şi va cere sfatul unei vecine. Totuşi, o mamă trebuie să înţeleagă că toate aceste lucruri sunt normale. Ideea că noul născut nu este nici atât de slab, nici atât de fragil cum aţi crezut la început, se va impune de la sine cu timpul. De milioane de ani copiii au găsit mijloace să depăşască şi neîndemânarea şi sentimentele de incompetenţă ale mamelor lor. Şi copilul dumneavoastră va supravieţui neîndemânării si neliniştii dumneavoastră. Odată cu experienţa va creşte şi încrederea: îl veţi ţine mai confortabil, îl veţi hrăni cu mai multă încredere şi când va avea deja două luni, vă veţi da seama că are şanse serioase să supravieţuiască.           Este bine să luaţi un ajutor, o persoană din familie, în primele săptămâni după întoarcerea de la clinică. Dar, chiar în acest caz va trebui să vă asumaţi în intregime responsabilitatea psihologică a copilului dumneavoastră. Fiecare tânără mamă trebuie să treacă acest “botez al focului” în primele luni de viaţă a copilului. Nimeni nu poate să o facă in locul său.           Bineînţeles este o mare uşurare să vorbiţi cu alte mame şi să aflaţi că şi ele trec prin aceleaşi greutăţi. Veţi descoperii că nu sunteţi singura. Încercaţi să staţi de vorbă cu alte mame. Nu faceţi greşala să vă referiţi altei mame sau unei vecine ca unei autorităţi superioare. Este exact ceea ce multe mame fac în momentul în care îşi pierd capul. Folosiţi sfaturile altor mame ca pe un catalizator pentru a verifica valoarea propriilor dumneavoastră sentimente. Şi nu uitaţi niciodată că micuţul dumneavoastră este unic şi că ceea ce a reuşit la copilul vecinei nu este neapărat valabil pentru al dumneavoastră           Nici nu ştiu cum să fac să subliniez încă o dată caracterul unic al copilului dumneavoastră. Nu există nici o fiinţă pe lume ale cărei amprente digitale să coincidă cu cele ale micuţului dumneavoastră. Şi ceea ce este valabil pentru amprentele sale, este valabil pentru întreaga lui fiinţă, atât fiziologic cât şi psihologic. Combinarea particulară a genelor sale n-a mai existat înainte şi nu va mai exista niciodată. Nu uitaţi asta. Probabil că următoarea comparaţie va face lucrurile ceva mai clare: să presupunem că la naştere fiecare copil are o culoare unică; că n-ar exista pe lume doi copii identici; bineînţeles vor fi asemănări: un copil portocaliu va semăna mai mult cu alt copil portocaliu decât cu unul verde. Dar fiecare copil portocaliu va avea nuanţa sa proprie. În acelaşi fel fiecare copil pe care îl aveţi se deosebeşte de ceilalţi.           Când spun că fiecare copil este unic, mă refer la faptul că nici unul nu corespunde descrierii generale care se găseşte în cărţile de puericultură. Dacă copilul dumneavoastră nu corespunde nici unei descrieri de ansamblu nu vă grăbiţi totuşi să afirmaţi că este anormal. Felul său de a mânca sau de a dormi sunt lucruri proprii. Şi este bine aşa. Nu încercaţi să modelaţi acţiunile copilului după o imagine ideală luată dintr-o carte. El este ceea ce este, asta-i tot.           Copilul dumneavoastră scrie povestea propriei sale dezvoltări pe parcursul creşterii. Lăsaţi-l în pace. Fiecare copil are propriul său stil de viaţă. Acest stil începe încă de la naştere. Cei trei copii ai mei, de exemplu, sunt absolut diferiţi. Aceste diferenţe le-am putut consta încă de la cele mai fragede vârste.           Când insist asupra acestei originalităţi a copilului, nu vreau să insinuez că rolul dumneavoastră de mamă ar fi inutil. Din contră. Copilul are nevoie de dumneavoastră pentru a-şi dezvolta această latură excepţională. Nu poate singur. Are nevoie de dumneavoastră pentru a-i încuraja fiecare pas în această viaţă. Voi încerca de-a lungul acestei cărţi să vă spun cum putem ajuta copilul să dea strălucire tuturor faţetelor personalităţii sale.           Încă de la naştere este timpul să-i respectăm individualitatea. Dacă ştiţi să acceptaţi felul în care mănâncă, felul în care doarme, temperamentul şi umorul său de bebeluş, vă va fi mult mai uşor să acceptaţi stilul său de viaţă în etapele ulterioare ale dezvoltării sale. Oricum, copilul va fi unic, fie că vreţi acest lucru, fie că nu. Nu veţi putea să-l împiedicaţi să rămână ceea ce este. La ce bun să încercaţi?           Această carte are ca scop principal de a vă arăta că cel mai frumos cadou consistă în a lăsa libertatea copilului să se implinească pe deplin. El este unic. Daţi-i posibilitatea să rămână aşa.           Înainte de a trece la noul-născut aş vrea să spun câteva cuvinte despre diferitele stadii de dezvoltare.           Toţi trec prin aceste stadii. Aceasta este una dintre descoperirile esenţiale ale specialiştilor în comportament în ultimii ani.           Aceste etape sunt mult mai diferenţiate în primii cinci ani de viaţă decât în următorii. Astfel, schimbările care apar la un copil între cea de-a doua şi cea de-a treia aniversare sunt enorme comparativ cu cele ce au loc între opt şi nouă ani. Fiecare copil trece în general prin aceleaşi stadii de dezvoltare. Totuşi, fiecare le depăşeşte în felul său şi în propriul sau ritm. Este posibil ca un stadiu să se întindă pe durata unui an, pentru un copil, în timp ce pentru altul, să fie suficiente 8-9 luni. Timpul acordat fiecărei etape variază mult în funcţie de copil. Insist asupra faptului că acest ritm nu poate fi accelerat. Aşa că, nu încercaţi.           Fiecare etapă asigură o bază solidă pentru abordarea următoarei. Evenimentele din viaţa unui copil mic sunt revelatoare pentru cele ce se vor produce odată cu maturizarea.           Elementul cel mai important în formarea acestei structuri de bază a personalităţii este “conceptul despre sine”, adică imaginea mentală pe care copilul o are despre el însuşi. Tot comportamentul său depinde de conceptul despre sine (reuşita şcolară şi cursul întregii sale vieţi ulterioare).           Conceptul despre sine al copilului dumneavoastră va fi ideea de bază a acestei cărţi. Pas cu pas, vă voi arăta că acesta se formează încă din primele zile de viaţă şi se dezvoltă de-a lungul primilor cinci ani. Vă voi explica cum putem favoriza dezvoltarea unei personalităţi puternice şi sănătoase la un copil.

Succes si putere 48 de legi Robert Greene LEGEA 1 NICIODATĂ SĂ NU-ȚI PUI ÎN UMBRĂ SUPERIORUL ARGUMENT Ai întotdeauna grijă să-i faci pe cei mai presus de tine să ți se simtă superiori. În dorința de a le fi pe plac sau de a-i impresiona, nu depăși măsura, etalându-ți talentele – riști să pierzi tocmai aprecierea pe care țineai s-o câștigi, inspirându-le teamă și invidie. Fă astfel ca superiorii tăi să pară mai valoroși decât sunt și vei ajunge pe culmile puterii. ÎNCĂLCAREA LEGII Nicolas Fouquet, ministrul de finanțe al Franței din primii ani de domnie ai regelui Ludovic al XIV-lea, era un om generos, amator de petreceri fastuoase, femei frumoase și poezie. Îi plăceau și banii, dacă ne luăm după traiul pe picior mare pe care îl ducea. Fouquet era inteligent. Regele nu se putea lipsi de el. În 1661, la moartea cardinalului Mazarin, postul de prim-ministru al Franței a devenit vacant, iar Fouquet se aștepta să fie el cel care să-l primească. În loc de aceasta, regele a hotărât să desființeze funcția. A fost unul dintre semnele care l-au făcut pe curtean să bănuiască o apropiată dizgrație și să ia măsuri pentru a recâștiga favoarea monarhului; a organizat cea mai spectaculoasă recepție văzută vreodată. Pretextul petrecerii a fost inaugurarea castelului Vaux-le-Vicomte, dar scopul ei real era acela de a i se aduce un prinos regelui însuși, prezent în calitate de invitat de onoare. Erau de față elita aristocrației și unele dintre cele mai strălucite nume din lumea literară a vremii – La Fontaine, La Rochefoucauld, Doamna de Sévigné, iar Molière scrisese o piesă ce urma să fie reprezentată în cadrul festivităților, spre sfârșitul serii. Petrecerea a început cu un dineu la care s-au servit șapte feluri de mâncare, cuprinzând trufandale și delicatese nemaivăzute până atunci, aduse tocmai din Orient, ca și feluri originale, create anume pentru acea seară unică. S-a luat masa în sunetele armonioase ale unor compoziții muzicale comandate de amfitrion și care erau menite a-i înălța elogii regelui. După dineu, oaspeții au pornit la plimbare prin parcul din jurul castelului. Stilul grădinilor și al fântânilor de la Vaux-le-Vicomte a slujit ca sursă de inspirație pentru cele care urmau să prindă contur la Versailles. Fouquet l-a condus pe tânărul Ludovic al XIV-lea printre straturile de flori și tufele gardului viu aliniate geometric. Lângă canalele cu apă limpede, cei prezenți au admirat un foc de artificii, urmat de spectacolul lui Molière, ce s-a prelungit târziu în noapte. Toată lumea era de acord că asistase la cea mai uluitoare serată din câte puteau exista. A doua zi, Fouquet a fost arestat de căpetenia mușchetarilor regelui, cavalerul D’Artagnan. Trei luni după aceea, fostul ministru a fost judecat sub acuzarea de a fi delapidat tezaurul țării (în realitate, delapidarea se făcuse în numele și cu permisiunea regelui.) A fost găsit vinovat și trimis într-una dintre cele mai izolate închisori din Franța, undeva în Pirinei; acolo și-a petrecut ultimii douăzeci de ani în singurătatea deplină a celulei sale. Comentariu Ludovic al XIV-lea, „Regele Soare”, era un om orgolios și arogant, dornic să se afle mereu în centrul atenției tuturor. Îi fusese peste putință să suporte ideea de a fi întrecut în lux și fast de către altcineva, cu atât mai puțin de propriul său dregător. Ca succesor al lui Fouquet, regele l-a desemnat pe Jean-Baptiste Colbert, care era cunoscut pentru cumpătarea sa și pentru faptul că oferea cele mai plictisitoare recepții din Paris. Colbert a luat măsuri ca toate sumele de bani scoase din trezorerie să ajungă direct în mâinile regelui. Acesta le-a folosit la construirea unui castel care să întreacă în splendoare pe cel al lui Fouquet și așa a apărut magnificul Versailles. Ludovic a făcut apel la aceiași arhitecți, decoratori și specialiști în grădinărie. La Versailles s-au dat apoi petreceri încă și mai extravagante decât aceea pe care Fouquet o plătise cu propria sa libertate. Să examinăm această situație. În seara faimoasei recepții de la Vaux-le-Vicomte, Fouquet îi oferise regelui spectacol după spectacol, unul mai strălucitor decât celălalt, închipuindu-și că așa își arăta devotamentul față de monarh. Ministrul credea nu numai că fastul serbării îi va atrage reintrarea în grație; el se gândise că etalarea gustului său ales, a relațiilor și a popularității sale îi va demonstra suveranului că îi este un sfetnic indispensabil – cel mai potrivit pentru funcția de prim-ministru. Și totuși, fiecare spectacol și fiecare zâmbet admirativ adresat de oaspeții uimiți gazdei era o înțepătură a spinului geloziei în inima tânărului rege, care vedea că supușii și prietenii săi se aflau sub „vraja” lui Fouquet și nu sub cuvenita fascinație datorată „Soarelui” Franței. Ministrul părea să-și întreacă monarhul în bogăție și putere. În loc să flateze vanitatea regelui, Fouquet o ofensase, ceea ce, din punctul de vedere al acestuia, era de neiertat; iar Ludovic al XIV-lea a găsit pretextul delapidării visteriei pentru a scăpa de omul care avusese stângăcia de a-l face să se simtă amenințat și pus într-o oarecare inferioritate. Aceasta este soarta tuturor persoanelor insuficient de abile, care, într-un fel sau altul, lezează statului privilegiat al superiorului ierarhic, îi vexează orgoliul și îi pun la îndoială autoritatea.   La începutul serbărilor, Fouquet se afla în culmea gloriei. La sfârșitul lor, în străfundul nenorocirii. Voltaire, 1694-1778 RESPECTAREA LEGII În primii ani ai secolului al XVII-lea, astronomul și matematicianul italian Galileo Galilei trecea printr-o perioadă foarte dificilă. Continuarea cercetărilor sale depindea de sprijinul generos, al unor potentați luminați cărora, asemenea tuturor artiștilor și oamenilor de știință renascentiști, le dedica sau le dăruia unele dintre invențiile și descoperirile sale. De pildă, Galilei însuși îi prezentase ducelui de Gonzaga un instrument de utilitate militară – un fel de busolă – și apoi scrisese o carte unde explica modul de întrebuințare a busolei, pe care o dedicase familiei Medici. Și ducele de Gonzaga, și florentinii Medici s-au arătat recunoscători; datorită lor, savantul și-a găsit mai mulți discipoli. Dar indiferent de importanța științifică a descoperirii, „sponsorii” vremii îi făceau mai degrabă daruri decât îi dădeau bani. Astfel, traiul zilnic se afla într-o permanentă instabilitate, iar omul însuși, într-o permanentă dependență. Galilei s-a gândit la o soluție. Ea s-a conturat mai limpede prin 1610, când astronomul a descoperit sateliții lui Jupiter. În loc să-și „împartă” descoperirea între protectorii săi obișnuiți după cum procedase până atunci – dăruindu-i unuia telescopul, altuia dedicându-i un tratat și așa mai departe – Galilei s-a hotărât să se concentreze doar asupra familiei Medici. Motivul alegerii era clar: la scurt timp după ce pusese bazele dinastiei sale, în 1540, Cosimo I i-a atribuit, ca emblemă, imaginea lui Jupiter, cel mai puternic dintre zei, un simbol menit să depășească statutul de mari bancheri cu la fel de mari ambiții politice al bogaților Medici, printr-o trimitere directă la Roma antică și la mitologia ei. Galilei a transformat descoperirea sateliților lui Jupiter într-un eveniment cosmic și un prilej de a preamări strălucitoarea dinastie florentină. Curând după ce a găsit pe cer „lunile” celei mai mari planete, savantul a anunțat că „stelele strălucitoare (sateliții, adică) s-au arătat din ceruri” în fața telescopului său în același timp în care se înscăunase Cosimo al II-lea și că numărul lor, patru, se afla în armonie cu cel al fraților Medici, care gravitaseră în jurul defunctului lor tată, Cosimo I, asemenea sateliților în jurul planetei Jupiter. Mai mult decât o simplă coincidență, acest lucru demonstra că cerul însuși consfințea venirea la putere a familiei Medici și măreția ei. După ce și-a dedicat descoperirea acestor protectori, Galilei a comandat o emblemă înfățișându-l pe Jupiter așezat pe un nor, înconjurat de cele patru stele, și i-a prezentat-o lui Cosimo al II-lea, ca simbol al legăturii dinastiei cu lumea cerească. În 1610, Cosimo i-a acordat lui Galilei titlul de filosof și matematician oficial al curții și un salariu sigur. Pentru savant, aceasta a fost „lovitura” vieții sale – sfârșitul cerșetoriei și vânătorii de protectori. Comentariu Cu un singur gest, Galilei a câștigat prin această nouă strategie cu mult mai mult decât câștigase în ani întregi de dependență față de unii și de alții. Motivul este simplu: protectorii vor să pară mai importanți unii decât ceilalți. Nu îi interesează atât știința, sau adevărul, sau progresul cunoașterii, cât gloria lor personală și foloasele pe care le-ar putea trage ei înșiși. Galilei le-a dăruit Medicilor o faimă infinit mai impresionantă legându-le numele de niște forțe cosmice decât dacă i-ar fi făcut patronii vreunei descoperiri sau invenții științifice. Nici savanții nu sunt scutiți, așadar, de nestatornicia capricioasă a vieții de curte și a patronajului. Și ei sunt siliți să slujească celor în mâinile cărora se află băierile pungii. Înseși capacitățile lor intelectuale excepționale riscă să-i pună într-o jenantă inferioritate pe acești protectori, care se văd reduși la postura de furnizori de bani și atâta tot – o postură penibilă și lipsită de noblețe. Un asemenea mecena ține să fie mai mult decât „omul cu banul”; el se va vedea pe sine ca o persoană creativă și puternică, mai importantă decât creația pe care o sponsorizează. Nu trebuie pus în inferioritate sau făcut să se simtă nesigur, ci, dimpotrivă, trebuie să primească elogii și să aibă partea sa de glorie. Galilei nu a căutat să-i zdrobească pe Medici sub autoritatea sa intelectuală și însemnătatea descoperirilor sale. Nu i-a umilit cu geniul său – alăturându-i stelelor, le-a conferit o strălucire deosebită între familiile domnitoare din statele italiene. Savantul nu și-a umbrit seniorul, ci l-a ajutat să se prezinte într-o lumină mai glorioasă decât aceea a egalilor săi. CHEILE PUTERII Fiecare om își are doza sa de nesiguranță de sine. În clipa când ieși la rampă și începi să-ți etalezi talentul, stârnești resentimente, invidie și destule alte manifestări ale nesiguranței semenilor tăi. Nici nu te poți aștepta la altceva. Dar nu ai cum să-ți pierzi timpul menajând complexele de inferioritate ale altora. Cu cei care îți sunt superiori ca poziție socială, însă, trebuie să adopți o altă tactică: atunci când este vorba despre putere, a-ți pune în umbră superiorul înseamnă a comite poate cea mai gravă greșeală cu putință. Nu te amăgi singur, închipuindu-ți că firea omenească sau societatea s-a schimbat în cele câteva sute de ani câte au trecut din epoca Medicilor ori a lui Ludovic al XIV-lea. O dată ajunși la un anumit nivel social, oamenii încep să semene cu regii și reginele de odinioară: vor să se simtă stăpâni pe situație, siguri de ei înșiși, dar, mai ales, superiori celor din jur prin inteligență, cultură și farmec. Este o eroare pe cât de frecventă, pe atât de fatală să crezi că, făcând paradă de darurile tale, îți câștigi afecțiunea „stăpânului”. Este posibil ca acesta să se prefacă impresionat și să pretindă că te admiră, însă, cu prima ocazie, te va înlocui cu cineva mai puțin inteligent, mai puțin fermecător, adică, mai puțin în stare să-l facă să se simtă inferior, exact așa cum Ludovic al XIV-lea a scăpat de strălucitorul Fouquet, înlocuindu-l cu ștersul Colbert. De recunoscut, nu ar recunoaște nimeni adevărul, nici „bossul” de astăzi, nici regele Franței de acum aproape trei secole, dar superiorul va găsi întotdeauna un pretext ca să te înlăture. Legea aceasta cuprinde două aspecte. Întâi, că îți poți pune în umbră șeful, fără să vrei, prin simplul fapt că ești tu însuți. Există unii „stăpâni” roși de complexe de inferioritate mai grave decât ale altora, uneori monstruos de grave. Farmecul tău natural, calitățile tale firești te scot în evidență. Puțini oameni au fost mai dăruiți de soartă ca Astorre Manfredi, principele de Faenza. Era cel mai chipeș și mai înzestrat dintre tinerii prinți ai Italiei, iar propriii săi supuși îl adorau pentru generozitatea și vederile sale largi. În anul 1500, Faenza a fost împresurată și asediată de armata lui Cesare Borgia. Atunci când orașul a căzut, locuitorii erau înspăimântați din cauza cruzimii cunoscute a soldaților asediatori. Totuși, necruțătorul Borgia a decis să cruțe Faenza. S-a mulțumit să ocupe fortăreața, dar nu a ucis pe niciunul dintre cetățenii orașului și i-a îngăduit principelui Astorre Manfredi, pe atunci în vârstă de numai optsprezece ani, să-și păstreze atât libertatea, cât și curtea. Câteva săptămâni mai târziu, însă, principele Manfredi a fost aruncat într-o închisoare din Roma, iar după un an, trupul său fără viață a fost pescuit din apele Tibrului, unde fusese aruncat cu o piatră legată de gât. Borgia și-a justificat fapta odioasă printr-o acuzație de trădare și conspirație cusută cu ață albă – în realitate, acest aventurier era notoriu pentru vanitatea, instabilitatea și invidia sa. Tânărul principe de Faenza îl punea în umbră fără să vrea: calitățile sale înnăscute, simpla sa prezență îl făceau pe Borgia să se simtă mai puțin vrednic și mai puțin carismatic. Lecția e foarte simplă: dacă nu te poți împiedica să fii fermecător și superior, trebuie să înveți să ocolești asemenea monștri vanitoși și invidioși. Ori procedezi astfel, ori încerci să-ți ascunzi talentele atunci când te afli în preajma vreunui Cesare Borgia. Un al doilea aspect: să nu-ți imaginezi cumva că dacă superiorul te agreează, îți poți permite să faci ce vrei. S-ar umple cărți întregi cu pățaniile „favoriților” căzuți în dizgrație pentru că s-au crezut stăpâni pe situație și au îndrăznit să-și pună în umbră protectorii. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, favoritul împăratului japonez Hideyoshi era un anume Sen no Rikyu, primul dintre maeștrii ceremoniei ceaiului, obsedat de parvenirea pe scara ierarhică a aristocrației și ajuns un sfetnic de mare încredere al tronului. Avea propriul său apartament în palat și se bucura de onoruri în tot imperiul. Cu toate acestea, în 1591, Hideyoshi l-a arestat și l-a condamnat la moarte. Rikyu a luat-o înaintea călăului sinucigându-se. Cauza acestei neașteptate căderi în dizgrație nu a fost descoperită decât mai târziu: se pare că favoritul de origine foarte modestă (născut într-o familie de țărani) își comandase o statuie sculptată în lemn, reprezentându-l încălțat cu sandale (un atribut de ținută rezervat nobilimii) și într-o atitudine plină de măreție, apoi așezase statuia în cel mai important templu din incinta palatului, chiar sub ochii membrilor familiei imperiale. Hideyoshi a tras concluzia că Rikyu nu avea simțul măsurii și nu știa care îi era locul. Văzând că i se acordaseră aceleași privilegii ca ale celor mai de vază dintre aristocrați, omul uitase că situația lui depindea de împărat și ajunsese să considere că o dobândise prin propriile sale merite – o eroare de calcul cu totul de neiertat și o supraestimare a importanței proprii pentru care a trebuit să plătească cu viața. Nu uita: nu lua niciodată o victorie drept definitivă, și nu lăsa mărirea acordată de alții să ți se urce la cap. Cunoscând pericolele la care te expui dacă îți pui în umbră superiorul, devii capabil să folosești această Lege în avantajul tău. În primul rând, trebuie să-ți flatezi și să-ți elogiezi stăpânul. Flateria deschisă dă rezultate, dar are limite: este prea bătătoare la ochi, prea de prost gust și îți atrage resentimentele celorlalți curteni. Discreția se dovedește mult mai eficace. Dacă, de exemplu, ești mai inteligent ca superiorul tău, încearcă să dai impresia că el este mai inteligent decât tine. Arată că îți lipsește experiența și priceperea sa. Comite, din când în când, mici erori inofensive pentru tine, dar care să te pună în situația de a-i cere ajutorul. Superiorii adoră acest gen de solicitări din partea subalternilor. Dacă nu le dai ocazia să-și manifeste ascendentul profesional, te-ar putea ține de rău sau, cu timpul, ai risca să-i agasezi cu competența ta infailibilă. Dacă ai mai multe idei și ești mai creativ decât superiorul, manevrează astfel încât lumea să creadă că inițiativele îi aparțin lui. Explică tuturor că sfaturile sau părerile tale sunt un simplu ecou al celor exprimate de el. În cazul în care ești mai inteligent ca șeful tău, nu e rău să-ți asumi rolul de „bufon al curții” – dar ai grijă să nu creezi impresia că, prin comparație cu tine, el este o persoană rece și posacă. Ține-ți umorul în frâu și caută să-l prezinți pe el ca pe omul în stare să știe de glumă și să aprecieze o atmosferă veselă și destinsă. Dacă ai o fire mai generoasă și mai sociabilă ca a superiorului, ferește-te să devii norul care împiedică „razele” generozității și sociabilității lui să încălzească inimile celorlalți. El și numai el trebuie să rămână soarele (adică centrul atenției) în jurul puterii și strălucirii căruia să se învârtă totul. Dacă te găsești în situația de a-l distra, îi poți câștiga simpatia etalându-ți cu măsură, o parte din talente. Orice tentativă de a-l impresiona cu eleganța sau generozitatea ta riscă să ți se dovedească fatală: nu uita că Fouquet a trebuit să plătească scump această greșeală. În orice astfel de împrejurări, a-ți ascunde forța nu înseamnă a fi slab, pentru că, în final, această tactică îți va aduce puterea dorită. Când îi lași pe alții să te întreacă, îți păstrezi controlul asupra evenimentelor, întrucât eviți să devii victima invidiei ori a nesiguranței adversarilor și acumulezi puncte de care vei avea nevoie în clipa când te hotărăști să te ridici deasupra actualului tău statut de subaltern. Dacă, asemenea lui Galilei, contribui la sporirea prestigiului superiorului tău, acesta te va privi ca pe o ființă providențială pentru el și avansarea îți este asigurată.   Imagine: Stelele de pe cer. Pe boltă nu are loc decât un singur soare. Nu-l întuneca și nu încerca să rivalizezi cu el. Este mai cuminte ca, discret, să-ți pui strălucirea în slujba strălucirii lui, amplificând-o.   Ultimul cuvânt: Evită să-ți pui în umbră stăpânul. Orice manifestare de superioritate este supărătoare, însă manifestarea de superioritate a vasalului asupra seniorului înseamnă nu numai o prostie, ci chiar o eroare fatală. Aceasta este o lecție pe care trebuie s-o învățăm de la stele: deși sunt înrudite cu soarele și au aceeași strălucire ca și el, nu se ivesc pe cer în același timp cu acesta. (Baltasar Gracián, 1601 – 1658) CONTRAARGUMENT Nu îți poți bate capul din pricina faptului că „deranjezi” de fiecare dată când faci un pas. Trebuie să fii necruțător, dar în mod selectiv. Dacă superiorul tău este un soare pe cale de a apune, nu ai de ce să te temi că l-ai pune în umbră. Renunță la milă – este greu de crezut că în momentul când și-a croit drum către vârf, el a dat dovadă de asemenea scrupule. Evaluează-i cu grijă soliditatea poziției. Dacă această poziție este vulnerabilă, subminează-i-o în mod treptat; arată că ești mai competent, mai carismatic și mai inteligent decât el, în toate momentele cheie. În cazul în care poziția sa este foarte șubredă, aproape compromisă, lasă lucrurile să-și urmeze cursul firesc. Nu risca să pui în umbră un șef prea slab ca să se apere – ți-ai crea o reputație nedorită de om crud și lipsit de „sportivitate”. Dacă, însă, superiorul se bucură de o poziție solidă, iar tu te simți în stare să-i iei locul, înarmează-te cu răbdare. Este în firea lucrurilor ca puterea să descrească și să slăbească. Va veni și ziua căderii celui aflat acum pe culme, iar dacă îți joci bine cartea, îi vei supraviețui și puterea care acum este în mâna lui va trece în mâna ta. LEGEA 2 NU TE ÎNCREDE PREA MULT ÎN PRIETENI, ÎNVAȚĂ SĂ TE FOLOSEȘTI DE DUȘMANI ARGUMENT Fii precaut cu prietenii – te vor trăda cu atât mai repede cu cât le vei trezi mai multă invidie. În plus, devin răsfățați și tiranici. Angajează pe un fost dușman și îți va fi mai loial ca un prieten, pentru că are tot interesul să-ți dovedească loialitatea sa. De fapt, ai mai multe motive să te temi de prieteni decât de dușmani. Dacă nu ai dușmani, fă-ți-i. ÎNCĂLCAREA LEGII Pe la mijlocul secolului al IX-lea d.Hr., pe tronul Bizanțului s-a urcat împăratul Michael al III-lea. Împărăteasa-mamă, Teodora, a fost exilată într-o mânăstire, iar iubitul ei, Teoctist, asasinat. Căpetenia conspiratorilor care urmăriseră detronarea Teodorei și înscăunarea lui Michael fusese unchiul acestuia, Bardas, un om plin de inteligență și de ambiție. Noul împărat era tânăr, lipsit de experiență și înconjurat de intriganți, ucigași, paraziți profitori și desfrânați. În cine să se încreadă? Avea nevoie de un sfetnic. L-a ales pe Basileos, prietenul său cel mai bun. Nici acesta nu avea mai multă pricepere într-ale guvernării statului – de fapt, Basileos era mai marele peste grajdurile imperiale –, dar își dovedise de nenumărate ori atașamentul față de împărat.   Dacă vrei să ai un dușman adevărat, alege-ți un prieten: el știe unde să te lovească. Diana de Poitiers (iubita regelui Henric al II-lea al Franței)   Principele îl cunoscuse cu câțiva ani înainte, când, în timp ce vizita acareturile, un cal sălbatic a scăpat din îngrăditură. Forța și curajul tânărului rândaș (de felul său din Macedonia) i-au salvat lui Michael viața. Impresionat, acesta l-a ridicat de îndată la rangul de căpetenie a grajdurilor și l-a copleșit cu daruri și favoruri. Cei doi au devenit inseparabili. Principele l-a trimis pe macedonean la cea mai bună școală din Bizanț. Fostul rândaș necioplit s-a transformat într-un curtean cultivat și rafinat.   De fiecare dată când numesc pe cineva într-o slujbă vacantă, mă aleg cu o sută de dezamăgiți plus un ingrat. Ludovic al XIV-lea, 1638 – 1715   Acum Michael ajunsese împărat și avea nevoie de un sfetnic de încredere. Pe cine să aleagă șambelan și prim-consilier dacă nu pe omul care îi datora absolut totul?! Basileos putea fi instruit ca să facă față îndatoririlor sale, iar tânărul împărat îl iubea ca pe un frate. Neținând seama de sfaturile celor care considerau că persoana cea mai potrivită ar fi fost unchiul său, Bardas, Michael l-a preferat pe Basileos. Acesta a învățat repede ceea ce se cuvenea să știe un dregător și, curând, a ajuns consilierul cel mai ascultat al împăratului, pe care îl îndruma în toate problemele de stat. Singurul aspect supărător era cel al banilor – Basileos voia mereu din ce în ce mai mulți. Fastul de la curtea Bizanțului îl transformase într-un avar plin de ambiție. Michael i-a dublat, apoi i-a triplat salariul, l-a înnobilat și l-a însurat cu propria sa iubită, Eudoxia Ingerina, considerând că nicio favoare nu era prea mare pentru ca un atât de devotat prieten și sfătuitor să fie mulțumit. Numai că viitorul avea să aducă unele necazuri. Bardas ocupa funcția de comandant al armatei, iar Basileos l-a convins pe împărat că unchiul său nutrea ambiții de domnie. În realitate, sfetnicul nu se afla prea departe de adevăr. Bardas pusese la cale detronarea Teodorei cu gândul că, înscăunându-și nepotul nevârstnic, ar putea guverna în locul său. Basileos i-a strecurat lui Michael ideea că Bardas ar fi gata să țeasă alte comploturi, de data aceasta în propriul său folos. Macedoneanul a continuat să repete aceste insinuări până când împăratul și-a dat acordul la uciderea unchiului său. În timpul unei curse de cai, Basileos s-a apropiat pe nesimțite de Bardas și l-a înjunghiat. La puțină vreme după acest asasinat, i-a cerut împăratului să-l numească la comanda armatei, dregătorie din care putea să vegheze mai bine asupra liniștii imperiului și să înăbușe orice tentativă de rebeliune. Împăratul i-a satisfăcut cererea.   Astfel, eu însumi am fost înșelat nu o dată tocmai de către persoana la care ținusem cel mai tare și în iubirea căreia mă încrezusem mai mult decât în a oricărei alta. Așadar, socotesc că nu este nimic rău în a iubi și a sluji pe un om mai presus decât pe oricare altul, după cum se arată vrednic de a fi iubit și slujit, dar că este mai bine să nu-ți dăruiești fără reținere încrederea și să nu cazi vreodată în capcana ispititoare a prieteniei, ca să nu ai mai târziu de ce te căi. Baldassare Castiglione, 1478 – 1529   Puterea și averea lui Basileos creșteau fără încetare. Nu după mult timp, ca urmare a propriei sale extravaganțe financiare, Michael a ajuns destul de strâmtorat. I-a solicitat sprijin lui Basileos, rugându-l să achite unele dintre datoriile contractate de tron. Spre marea și amara sa surpriză, sfetnicul cel de încredere a refuzat cu o atât de sfruntată neobrăzare, încât împăratul a înțeles că se afla cu spatele la zid: fostul rândaș avea acum mai mulți bani, mai mulți aliați în armată și în senat – în ultimă instanță, mai multă putere decât monarhul însuși. Câteva săptămâni mai târziu, după o noapte de beție, Michael s-a trezit înconjurat de soldați. Basileos era și el de față. Ținuse să vadă cu ochii săi cum aceștia îi înjunghie binefăcătorul. S-a autoproclamat împărat și, călare, a pornit să străbată străzile Bizanțului, arătând mulțimii capul înfipt într-o suliță al omului căruia îi datora totul. Comentariu Michael al III-lea și-a mizat viitorul pe sentimentul de recunoștință pe care considera că Basileos îl nutrea față de el. Desigur, acesta urma să-l slujească cel mai bine – doar îi datora totul: averea, educația, rangul. Apoi, după ce Basileos a ajuns la putere, împăratul a continuat să-i acorde favoruri peste favoruri, întărind și mai mult legăturile dintre ei. Nu și-a dat seama de gravitatea acestei greșeli fatale decât în clipa în care a văzut zâmbetul sfidător de pe chipul protejatului său. Michael crease cu propriile sale mâini un adevărat monstru. Îi îngăduise unui om să se apropie prea mult de putere, iar acest om, fascinat, a început să dorească din ce în ce mai intens, din ce în ce mai multe lucruri și, obținându-le, s-a simțit tot mai copleșit de binefacerile revărsate asupra sa – și a făcut ceea ce face majoritatea oamenilor: a uitat că acestea erau daruri și a ajuns să-și închipuie că succesul său se datora propriilor sale merite. Dar chiar în momentul când și-a dat seama de realitatea situației, Michael încă ar mai fi putut să-și salveze viața, dar prietenia și iubirea l-au orbit. Nimănui nu-i vine a crede că cineva apropiat este un trădător – Michael a refuzat să înțeleagă acest lucru până în ziua în care capul i-a ajuns în vârful unei sulițe.   Apără-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă apăr singur. Voltaire, 1694 – 1778 RESPECTAREA LEGII După prăbușirea dinastiei Han (în anul 222 d. Hr.), secole de-a rândul, evenimentele au urmat cam același curs al comploturilor și ciocnirilor, unele mai sângeroase decât altele. De obicei, oștenii puneau la cale uciderea împăratului insuficient de puternic pentru a-i ține în ascultare și aduceau la domnie pe tronul Dragonului câte un general ambițios. Acesta întemeia o nouă dinastie și se încorona împărat. Ca să-și asigure liniștea, punea să fie uciși foștii săi complici și tovarăși de arme. Liniștea aceasta dura o vreme, după care scenariul se relua: alți generali mai tineri se ridicau, mânați de ambiție și îl asasinau pe fostul general devenit împărat sau pe urmașii săi. În China, a fi împărat însemna a fi teribil de singur în mijlocul unei haite de dușmani – slujba în care aveai cea mai puțină putere și cel mai mare risc. În anul 959, generalul Chao K’uang-yin s-a înscăunat împărat sub numele de Sung. Știa prea bine care îi era soarta și că într-un an sau doi avea să sfârșească asasinat. Cum să facă să modifice scenariul? La scurt timp după încoronare, Sung a poruncit să se organizeze un banchet pentru celebrarea recent întemeiatei sale dinastii. I-a invitat pe toți marii comandanți de armate. După ce vinul cursese din belșug, Sung a ordonat oștenilor din gardă să părăsească sala. Rămași numai cu împăratul, generalii se temeau că vor fi omorâți cu toții. Dar în loc să-i ucidă, Sung li s-a adresat deschis: „Trăiesc cu frica în oase de dimineața și până seara. Nu am liniște nici la masă, când mănânc, nici în pat, când mă odihnesc, fiindcă este, oare, vreunul dintre voi care să nu viseze la domnie? Nu că v-aș pune la îndoială loialitatea, dar dacă întâmplarea ar face ca, umblând după avere și după putere, oamenii voștri să țină a vă îmbrăca în hlamida galbenă de împărat, ați fi oare în stare să o refuzați?” Beți și tremurând de frica morții, generalii nu mai pridideau să-l asigure pe Sung de devotamentul și de bunele lor intenții. Dar Sung își făcuse alte planuri: „Cel mai bine este ca omul să-și trăiască ziua în pace, bucurându-se de bogăție și onoare. Dacă voi sunteți gata să îmi dați mie comanda soldaților voștri, și eu sunt gata să vă dau moșii întinse și case frumoase, în care să vă duceți viața în tihnă, cu cântăreți și cu fete tinere care să vă slujească și să vă însenineze traiul.”   ȘARPELE, ȚĂRANUL ȘI BÂTLANUL Un șarpe hăituit de vânători a venit odată la un țăran și l-a rugat să-i salveze viața. Ca să-l ascundă de hăitași, omul s-a așezat pe vine și șarpele i s-a strecurat în pântece. Dar după ce primejdia a trecut, șarpele pas să se mai dea dus din adăpostul unde se bucura de căldurică și de siguranță. Mergând către casă, țăranul a zărit un bâtlan. S-a dus la el și i-a povestit în șoaptă cele întâmplate. Pasărea l-a sfătuit să se mai așeze o dată pe vine și să încerce să-l dea afară pe intrus. Când șarpele a scos capul, bâtlanul l-a apucat iute, cu ciocul, l-a tras din pântecele omului și l-a omorât. Dar țăranul se temea că veninul târâtoarei i-a rămas în trup. Bâtlanul i-a spus că cel mai bun antidot pentru veninul de șarpe este fiertura făcută din șase păsări albe, „Dar și tu ești o pasăre albă”, a zis țăranul. „Tocmai bine; o să încep cu tine”. A pus mâna pe bâtlan, l-a vârât în tolbă și s-a tot dus către casă. O dată ajuns, a agățat pasărea de grindă și s-a dus să-i povestească nevestei toată istoria. „Nu-mi vine să cred ce-ai fost în stare să faci”, i-a zis femeia. „Pasărea asta te-a ajutat la nevoie, te-a scăpat de necazul aciuat în pântecele tău, adică, de fapt, ți-a salvat viața, iar tu o prinzi și-mi spui că ai de gând s-o omori”. Nevasta s-a dus la grindă și a eliberat bâtlanul, care și-a și luat zborul, fără să mai stea pe gânduri. Dar pe când își întindea aripile, s-a repezit și i-a ciugulit ochii femeii. Morala: dacă vezi vreodată că apa o ia în susul dealului, să știi că, undeva, cineva este pe cale să răsplătească o faptă bună. Poveste din folclorul african   Uluiți de ceea ce le era dat să audă, generalii au înțeles că în locul unei existențe tulburate de frică și de luptă, împăratul le oferea bogății și perspectiva siguranței. A doua zi, și-au prezentat cu toții demisiile și s-au retras la moșiile dăruite de Sung. Dintr-o singură „lovitură”, noul împărat a transformat o haită de lupi aparent prietenoși, dar pe loialitatea cărora nu se putea conta cu adevărat, într-o turmă de miei blânzi, îndepărtându-i de putere. Vreme de încă vreo câțiva ani, Sung și-a continuat politica de consolidare a domniei. În 971, după o îndelungată rezistență, regele Liu, căpetenia rebelilor din regatul Han, a capitulat și el. Spre marea sa uimire, Sung i-a acordat un rang înalt la curtea imperială și l-a invitat la palat ca să pecetluiască noua lor prietenie cu o cupă de vin. În mâna lui Liu, cupa tremura – oare fusese vinul otrăvit? „Este adevărat că trădarea supușilor trebuie pedepsită cu moartea”, a strigat Liu, „dar o implor pe maiestatea voastră să cruțe viața nevrednicei sale slugi. Nu îndrăznesc să beau din vinul acesta.” Împăratul Sung a izbucnit în râs, a luat cupa și a băut-o el însuși dintr-o suflare. Vinul nu era otrăvit. Din clipa aceea, Liu i-a devenit prietenul cel mai demn de încredere și mai devotat.   Așadar, sunt mulți cei care cred că un principe înțelept trebuie ca, ori de câte ori se poate, să se folosească de șiretenie pentru a îmblânzi și înăbuși dușmăniile, căci, înlăturându-le, își sporește autoritatea. Principii, mai cu seamă cei nou veniți la tron, au găsit întotdeauna mai multă credință și mai mare zel la acela dintre supușii lor pe care, la începutul domniei, i-au privit cu mai puțină încredere decât la cei în devotamentul cărora s-au încrezut încă din primele zile. Pandolfo Petrucci, principele din Siena, a guvernat mai degrabă cu sprijinul oamenilor pe care i-a bănuit de nesupunere decât cu ajutorul celorlalți. Niccolò Machiavelli, 1469 – 1527   Pe vremea aceea, China era fărâmițată într-o mulțime de regate mai mari și mai mici. Atunci când Ch’ien Shu, regele unuia dintre ele, a fost înfrânt în luptă, sfetnicii lui Sung i-au sugerat împăratului să-l arunce în temniță pe nesupus. Ei i-au arătat dovezi scrise că rebelul continua să conspire împotriva sa, plănuind să-l aresteze. Însă Sung nu a renunțat la tactica sa – l-a invitat pe Ch’ien Shu la palat și, în loc să-l asasineze, l-a tratat cu toată considerația. I-a oferit și un dar, pe care fostul rege nu trebuia să-l deschidă decât atunci când avea să se afle la jumătatea drumului spre casă. Ch’ien Shu a desfăcut pachetul și a găsit în el toate documentele care îi dovedeau amestecul în conspirație. Și-a dat seama că Sung cunoștea planurile lui criminale și, cu toate acestea, îi cruțase viața. Generozitatea împăratului l-a copleșit. Astfel, Ch’ien Shu a devenit unul dintre cei mai loiali vasali ai lui Sung. Comentariu Un proverb chinezesc compară prietenii cu fălcile și dinții unui animal primejdios: dacă nu ești atent, riști să te trezești sfâșiat. Împăratul Sung era conștient de dinții printre care trebuia să se strecoare imediat după urcarea sa pe tron: „prietenii” din armată l-ar fi sfâșiat fără cruțare și chiar dacă ar fi izbutit să scape cu viață, ceilalți „prieteni” de la curte l-ar fi înghițit pe nemestecate. Decât să aibă de-a face cu asemenea „prieteni”, Sung a preferat să-și mituiască dușmanii, oferindu-le domenii splendide și, totodată îndepărtându-i – o cale de a-i anihila cu mult mai bună decât dacă i-ar fi omorât, în care caz s-ar fi ridicat alți generali dispuși să-i răzbune. Sung nu voia în preajma sa nici „prieteni” consilieri. De cele mai multe ori, ajungeau să bea faimoasa cupă cu vin otrăvit. În loc să conteze pe prieteni, Sung a hotărât să se folosească de dușmani, luându-i la rând și transformându-i, unul după altul, în sfetnici cu mult mai devotați. Dacă prietenii se așteaptă să le acorzi mereu alte favoruri și sunt geloși unii pe ceilalți, acești foști dușmani nu se așteptaseră la nimic, dar primiseră totul. Un om pe care îl cruți și îl întorci înapoi de sub spânzurătoare atunci când nu mai speră să scape îți va fi într-adevăr recunoscător și va ține să arate că e în stare să meargă până în pânzele albe pentru cel care l-a iertat. Cu timpul, acești foști dușmani au devenit cei mai buni prieteni ai lui Sung.   Un brahman bun cunoscător al Vedelor, care devenise și un excelent arcaș, își oferi serviciile bunului său prieten, care devenise rege. Când îl vede venind, brahmanul îi strigă: „Mă recunoști, sunt prietenul tău!” Regele îi răspunde cu dispreț și apoi îi explică: „Da, e adevărat că înainte am fost prieteni, dar prietenia noastră se întemeia pe puterea pe care o aveam pe atunci. […] Ți-am fost prieten, bunule brahman, pentru că acest lucru servea scopurilor mele. Dar niciun sărac nu are cum să fie prietenul bogatului, niciun om slab la minte, prietenul înțeleptului, niciun laș, prietenul viteazului. Prieten vechi?! Cine are nevoie de așa ceva?! Prietenia, ca și căsătoria, se leagă între doi oameni de același rang și cu aceeași avere, nu între un bogat și un sărăntoc. […] Prieten vechi? – Cine are nevoie de așa ceva?! Mahabharata, secolul al III-lea î. Hr.   Astfel, Sung a reușit, în sfârșit, să modifice scenariul – succesiunea mecanică de lovituri de stat, violențe și războaie civile – iar dinastia sa a domnit peste China vreme de peste trei secole.   Ia de jos o albină din pură bunătate și învață totodată și limitele bunătății pure. Proverb sufi   Într-un discurs rostit în plin Război Civil, Abraham Lincoln i-a numit pe sudiști „semeni de-ai noștri aflați în greșeală”. O doamnă mai în vârstă i-a reproșat președintelui formularea aleasă, spunându-i că ar fi fost cazul să-i numească „dușmani ireconciliabili, care trebuie nimiciți”, la care Lincoln i-a răspuns: „Dar bine, stimată doamnă, oare nu îmi nimicesc dușmanii atunci când mi-i fac prieteni?” CHEILE PUTERII Este cât se poate de firesc să vrei să te adresezi prietenilor atunci când ai nevoie de ei. Lumea este un câmp de luptă, iar prietenii îți fac viața mai ușoară. În plus, îi cunoști. De ce să te lași în seama unui străin când ai la îndemână un prieten?   Oamenilor le vine mai ușor să răsplătească o nedreptate decât o binefacere, pentru că recunoștința este o povară, în timp ce răzbunarea este o plăcere. Tacit, circa 55 – 120 d. Hr.   Problema este că, adeseori, nu-ți cunoști prietenii atât de bine pe cât crezi. Oamenii se declară de acord cu tot felul de lucruri, numai ca să evite discuțiile, mai ales când sunt amici. Caută să-și ascundă unele trăsături neplăcute, ca să nu se jignească. Râd mai tare la glumele celor de care sunt apropiați. Cum rareori se întâmplă ca sinceritatea să întărească prietenia, poți să nu ajungi niciodată să afli ce simt sau ce cred ei cu adevărat. Prietenii îți spun că le place ceea ce scrii, că adoră muzica ta, că îți invidiază bunul gust și eleganța vestimentară – poate că sunt sinceri. Adeseori, însă, nu sunt. Atunci când te hotărăști să angajezi un prieten, îi descoperi, treptat, calități care până în acel moment îți rămăseseră necunoscute. În mod destul de ciudat, tocmai gestul tău de generozitate dezechilibrează relația. Oamenilor le place să creadă că își merită norocul. Primirea unui act de favoare constituie o povară și o frustrare: înseamnă că datorezi situația obținută nu talentelor tale, ci bunăvoinței altcuiva. Faptul de a angaja prieteni cuprinde și o anumită doză de condescendență ofensatoare, care îi deranjează. Rana iese la iveală încetul cu încetul: ceva mai multă sinceritate, unele momente de resentiment și de invidie pe ici pe colo și, înainte de a-ți da seama ce se întâmplă, prietenia s-a și destrămat. Cu cât oferi mai multe favoruri și mai multe daruri ca să consolidezi prietenia, cu atât mai puțină recunoștință vei primi. Ingratitudinea are o istorie lungă și bogată. Manifestările ei abundă de-a lungul atât de multor secole, încât este uimitor că oamenii continuă să le subestimeze. Cel mai bun lucru este să fii precaut. Dacă nu te aștepți niciodată la recunoștința prietenilor, tot ceea ce ți se poate întâmpla este să ai o surpriză plăcută atunci când ea este exprimată. Cealaltă latură dificilă a situației când angajezi sau utilizezi sprijinul prietenilor este că prezența lor îți limitează, în mod inevitabil, puterea. De altfel, nu aceștia te pot ajuta cel mai bine – în ultimă instanță, mai mult decât amiciția contează competența și meritele persoanelor din jurul tău. (Împăratul bizantin Michael al III-lea avea la îndemână omul potrivit, care să-l fi îndrumat și să-i fi apărat viața – Bardas, dar a preferat să-și ia alături prietenul ce urma să-l trădeze.) Relațiile de serviciu necesită, fără excepție, o anumită distanță între oameni. La lucru, lumea lucrează, nu leagă prietenii. Prietenia (adevărată sau falsă) alterează percepția realității. Cheia puterii este, deci, capacitatea de a alege pe acei colaboratori care sunt capabili să-ți servească cel mai bine interesele, indiferent de situație. Nu amesteca prietenia cu relațiile bazate pe competență și performanță pe care trebuie să le cultivi la serviciu. Pe de altă parte, dușmanii reprezintă o adevărată mină de aur pe care trebuie să înveți s-o exploatezi. Când, în 1807, Talleyrand, pe atunci ministrul de externe al lui Napoleon, și-a dat seama că împăratul ducea Franța la ruină și că venise timpul să nu-l mai sprijine, a înțeles perfect cât era de periculos să conspiri împotriva sa. Talleyrand avea nevoie de un aliat. Cărui prieten i s-ar fi putut destăinui, făcându-și-l părtaș la un proiect atât de important? L-a ales pe Joseph Fouché, șeful poliției secrete, dușmanul său cel mai înverșunat, care, cândva, încercase chiar să-l asasineze. Știa că vechea lor ură crea ocazia unei reconcilieri. Știa, în aceeași măsură, că Fouché nu se aștepta la niciun fel de avantaj sau favoare din partea lui și că își va da toată silința să se arate demn de încrederea cu care fusese onorat. Dacă cineva are ceva de demonstrat, nu se va da în lături să mute și munții din loc. În sfârșit, Talleyrand știa că relațiile sale cu Fouché s-ar întemeia pe interesul lor mutual, fără a fi contaminate de vreun element emoțional. Alegerea s-a dovedit perfectă. Deși cei doi conspiratori nu au reușit să-l răstoarne pe Napoleon, colaborarea unor personalități atât de puternice și atât de deosebite din toate punctele de vedere a atras atenția tuturor: opoziția a început, treptat, să se coaguleze și să se extindă. Din acest moment, Talleyrand și Fouché au avut o foarte bună relație de colaborare. Ori de câte ori este posibil, îngroapă securea războiului și atrage-ți de partea ta dușmanul.   CUM SĂ PROFIȚI DE PE URMA DUȘMANILOR Odată, stând de vorbă cu unul dintre dușmanii săi, regele Hiero l-a auzit reproșându-i că răsuflarea sa este urât mirositoare. Bunul rege, întrucâtva speriat și amărât, s-a întors acasă și numaidecât și-a luat la rost nevasta: „Cum se face că nu mi-ai spus niciodată nimic despre asta?” Blândă și la locul ei, regina i-a răspuns cu toată simplitatea și sinceritatea: „Stăpâne, am crezut că așa miroase răsuflarea tuturor bărbaților.” Prin urmare, este limpede că despre neajunsurile noastre cele mai vădite și mai grave, care sunt cunoscute tuturor, aflăm mai degrabă de la dușmani decât de la prietenii și apropiații noștri. Plutarh, circa 46 – 120 d. Hr.   După cum spunea Lincoln, dușmanul este anihilat atunci când ți-l faci prieten. În 1971, în timpul războiului din Vietnam, Henry Kissinger a constituit ținta unei tentative de răpire, plan urzit, între alții, de cei doi faimoși frați Berrigan, preoți și activiști pacifiști, laolaltă cu alți patru preoți catolici și patru călugărițe. Fără să informeze Serviciul Secret sau Departamentul de Justiție ale Statelor Unite, Kissinger a decis să-i invite într-o sâmbătă dimineața pe trei dintre acești oameni bănuiți de conspirație. Le-a explicat că dorea ca majoritatea soldaților americani să se întoarcă acasă până la jumătatea anului 1972. I-a cucerit cu totul și definitiv. I-au dat și câțiva nasturi cu inscripția „Kidnap Kissinger”, iar unul dintre acești complotiști i-a rămas prieten fidel. Mulți ani după aceea, au continuat să se întâlnească și să stea de vorbă. Faptul nu este un incident izolat – Kissinger își făcuse o constantă a strategiei sale tocmai din această tehnică de a atrage și a lucra cu acele persoane care se aflau în dezacord cu el. Colaboratorii săi comentau ridicând din umeri, că „bossul” părea să se înțeleagă mai bine cu dușmanii decât cu prietenii. Dacă nu avem dușmani care să ne mențină trează vigilența, tindem să lenevim. Un adversar gata de luptă ne ține „în priză”, atenți, pregătiți. Uneori este preferabil să ne folosim de dușmani ca dușmani fără a-i transforma în prieteni sau aliați. Mao Tse-tung considera conflictul ca pe un concept cheie în teoria sa despre putere. În 1937, japonezii au invadat China, întrerupând războiul civil dintre comuniștii maoiști și adversarii lor, naționaliștii. De teamă că japonezii i-ar spulbera cu totul, unii lideri comuniști au susținut ideea încetării conflictului cu naționaliștii, pentru ca aceștia să lupte cu japonezii, timp în care maoiștii ar avea răgaz să se regrupeze și să se pregătească. Mao nu a fost de acord: Japonia nu era în stare să ocupe o țară atât de întinsă cum este China sau, dacă o ocupa, nu avea capacitatea de a-și menține pozițiile. Până la plecarea lor, forțele comuniste ar fi „ruginit” și eficacitatea lor combativă ar fi fost grav afectată de o inactivitate prelungită pe parcursul mai multor ani, astfel că, ulterior, nu le-ar fi făcut față naționaliștilor. Lupta cu un inamic atât de puternic ca trupele invadatoare constituia antrenamentul cel mai bun cu putință pentru armata de strânsură a comuniștilor. Planul lui Mao a prevalat și a funcționat. Până la retragerea japonezilor, comuniștii câștigaseră experiența necesară pentru a-i înfrânge pe adversarii lor, naționaliștii. După mulți ani, când un reprezentant al Japoniei a încercat să-i ceară scuze pentru invadarea țării sale, Mao l-a întrerupt: „Oare nu ar fi cazul ca, de fapt, să vă mulțumesc?” Fără un dușman puternic, a explicat el, niciun om (și niciun grup) nu ajunge să devină puternic la rândul său. Strategia conflictului permanent cuprinde mai multe elemente cheie. Întâi, asigură-te că ai șanse reale de victorie pe termen lung. Nu te angaja niciodată într-o luptă pe care nu ești sigur că o poți câștiga – Mao știa că japonezii nu dispun de capacitatea de a-și menține pozițiile în China. În al doilea rând, dacă nu ai dușmani, trebuie uneori să ți-i creezi, eventual transformându-ți în adversar pe unul dintre prieteni. Pe plan politic, Mao a recurs la această soluție de nenumărate ori. În al treilea rând, folosește-te de dușmani ca să-ți precizezi și mai bine propria ta doctrină în fața opiniei publice, prezentând-o chiar ca pe o luptă a binelui împotriva răului. Mao a încurajat divergențele existente între Uniunea Sovietică și Statele Unite. Era convins că în absența unei imagini clare a unui asemenea dușman, poporul ar risca să uite ceea ce dorea el să prezinte drept comunismul chinezesc. Existența acestei imagini clare constituie un argument mai puternic decât oricâte lozinci sau discursuri mobilizatoare puse laolaltă. Să nu te lași niciodată destabilizat de prezența adversarilor – ești mult mai în siguranță cu un rival pe care îl cunoști decât dacă nu știi cine îți sunt dușmanii. Cine e puternic întâmpină cu bucurie conflictul, folosindu-și oponenții ca să-și întărească reputația de luptător sigur de sine și de om pe care se poate conta în împrejurări dificile.   Imagine: Colții nerecunoștinței. Știind ce urmează să se întâmple dacă îți vâri degetele în gura leului, nu mai repeți greșeala. Față de prieteni nu ești la fel de precaut, iar dacă îi iei pe lângă tine, te vor mânca de viu cu nerecunoștința de care vor da dovadă.   Ultimul cuvânt: Învață să te folosești de dușmani în propriul tău avantaj. Trebuie să te deprinzi să nu apuci sabia de tăiș fiindcă te tai, ci de mâner, pe care îl poți ține fără primejdie. Omul înțelept profită de pe urma dușmanilor mai mult decât prostul de pe urma prietenilor. (Baltasar Gracián, 1601 – 1658) CONTRAARGUMENT Deși, în general, nu este recomandabil să amesteci interesele cu prietenia, există ocazii când un prieten se poate dovedi mai util decât un dușman. De pildă, atunci când omul nostru aflat la putere are de făcut unele lucruri nu tocmai curate, deși, de dragul aparențelor, vinovat trebuie să pară altcineva. Într-o asemenea situație, mizându-se pe afecțiunea care îi leagă, prietenii pot să-și asume anumite riscuri. Dacă, la fel, dintr-o pricină sau alta planurile tale nu merg așa cum ai dori, poți să-ți folosești un prieten în chip de țap ispășitor. Acest mecanism al „căderii în dizgrație a favoritului” constituie un procedeu la care regii și ceilalți potentați au recurs foarte adesea: pentru o greșeală de-a lor, plătea prietenul cel mai apropiat, cu atât mai mult cu cât opiniei publice nu îi vine prea ușor să creadă că cineva și-ar sacrifica prietenul fără motiv. Bineînțeles că, după ce ți-ai jucat această carte, „pionul”-prieten este pierdut definitiv. De aceea este preferabil să rezervi rolul de țap ispășitor pentru o persoană apropiată, dar nu prea apropiată. În sfârșit, dezavantajul de a lucra cu prietenii este că apar confuzii și se perturbă sistemul de relații interumane de la serviciu. Dacă, însă, ambele persoane înțeleg și acceptă limitele și riscurile implicate, angajarea unui prieten poate da rezultate spectaculoase. Totuși, trebuie să fii mereu vigilent și să observi imediat primele semne ale unei eventuale alterări a relației: invidie, ingratitudine, și așa mai departe. Când este vorba despre putere, nici nu se pune problema stabilității definitive, astfel încât chiar cel mai devotat amic poate să se transforme, la un moment dat, în cel mai înverșunat inamic.

LA FEL DE NECESAR CA şi AERUL.           Somnul este o necesitate primordiala, chiar daca ne răpeşte o treime din viaţă. El se dovedeşte tot atât de neînlocuit ca aerul, ca apa şi ca hrana. Lipsa de somn ucide chiar mai repede decât lipsa hranei. Daca un caine moare după 14 zile de stare treaza continua, experientele au demonstrat ca după 100 pana la 200 de ore de lipsa de somn, omul prezintă dereglări importante la nivelul întregului organism. Astfel, se fac simţite modificări ale tensiunii arteriale, respiraţiei, atenţiei, bătăilor inimii. In ceea ce priveşte durata somnului, ea diferă de la o vârstă la alta. Daca la noul născut este de douăzeci de ore, la adult se ajunge la şapte-opt ore. De asemenea, se schimba şi ritmul somnului. Se trece de al ritmul polifazic al sugarului la firescul somn de noapte al celor mari. Exista insa şi excepţii. Pliniu cel Tânăr şi Victor Hugo dormeau doar două-trei ore pe noapte. Aceasta demonstrează, în ultima instanţă ca nu toţi oamenii au un somn egal. Unii dintre noi avem insomnii amri cu componente psihopatice sau organice, pe când alţii au insomnii simple, cu nopţi „bune” şi nopţi „rele”. Tulburările somnului pot apare şi sub forma unor hipersomnii, adică a unei tendinţe irezistibile de a dormi. Este cazul narcolepsiei, caracterizata prin crize brusce de somn fara vise şi treziri brusce, când bolnavul pierde complet noţiune timpului. Mai grava se dovedeşte cataplexia, o alta forma de hipersomnie, care se caracterizează prin halucinaţii hipnogene frecvente. Sa nu uitam somnambulismul, aceasta manifestare paradoxala nocturna, asupra căreia nu s-a format inca o concepţie unanim admisa. Printre altele se pune în discuţie eventualitatea unor baze genetice ale somnambulismului. Sa vedem deocamdată ce este somnul.           UN FENOMEN FIZIOLOGIC NATURAL.           Trecerea de la starea de veghe la starea de somn este prefaţata de un adevărat ritual, de un ceremonial, care deosebeşte de al om la om. Este vorba de aşternutul patului, de lectura unei cărţi, de fumatul unei ţigări, etc. Or, modificarea acestor obiceiuri reflexe conduce, nu de puţine ori, la apariţia insomniilor, care nu trebuie confundate cu lipsa totala de somn, incompatibila cu viaţă, ci dereglare a calităţii somnului şi a duratei normale a lui. Cu alte cuvinte somnul poate fi considerat ca un dezinteres interminent fata de mediul extern, dezinteres produs în mod treptat de o serie de modificări ale ritmului biologic. Este vorba de de scadrea influxurilor senzoriale, de rărirea respiraţiei, de scăderea metabolismului bazal, de scadrea tensiunii arteriale şi a secretiiolr digestive. Într-un cuvânt, somnul trebuie privit ca un fenomen fiziologic natural caracteristic pentru toate animalele superioare. El apare, nu numai în urma uzurii funcţionale şi a oboselii, ci şi în raport de ciclul noapte-zi. Trebuie precizat insa ca acest fenomen fiziologic reprezintă expresia unui proces de refacere activa a creierului, fapt demonstrat şi prin constatarea ca debitul circular cerebral nu scade în timp ce noi dormim. Datorita căror factori dormim? In legătură cu aceasta au fost vehiculate mai multe teorii. Astfel, prin 1929, psihofiziologul Hess atribuia alternatia veghe-somn antagonismului dintre doi centri, aflaţi, unul în hipotalamusul posterior. Acest punct de vedere este insa combătut de către Pavlov, care susţine ca somnul este o inhibiţie a centrilor nervoşi superiori. Mai târziu, Moruzzi şi magoun evidenţiază rolul esenţial al formaţiei reticulate la menţinerea stării de veghe. In consecinţă, somnul apare, după Moruzzi, ca un efect al deconexiunii funcţionale a formaţiei reticulare, iar experientele cele mai recente, aşa după cum vom vedea din explicarea ilustraţiilor, pun în evidenta zone hipnogene în bulb, talamus, hipotalamus. Stimularea acestor zone inhiba formaţia reticulara şi produce somnul.           SOMN LENT şi SOMN RAPID.           La începutul deceniului al optulea al acestui secol se cunoştea doar un singur tip de somn, diferitele sale faze fiind definite după gradul lor de profunzime. In acest sens, Loomis şi colaboratorii sai au izolat cinci perioade (faze), mergând de la aţipire pana la somnul cel mai profund. Aceasta clasificare s-a dovedit insa incompleta, ea acoperind doar o parte a somnului, patrea de somn lent. Este lucrul dovedit de către A. Aserinsky şi N. Kleitman în 1953, prin izolarea unui tip particular de somn caracterizat de „mişcări oculare”. aşa se face ca astăzi, datorita celor mai moderne cercetări, somnul a fost împărţit în doua categorii: somn lent şi somn rapid. Avem, deci, de-a face cu o dualitate a stărilor de somn. Somnul lent, adică somnul clasic împărţit de Loomis în cinci faze şi caracterizat de unde lente, este întrerupt periodic de somnul rapid (paradoxal), care are la baza o activitate corticala rapida ce se dovedeşte a fi, în cea mai mare măsură, expresia activităţii onirice. Subiecţii treziţi în cursul somnului rapid relatează cu toţii ca visau. Somnul lent constituie 60-70 la suta din somnul comportamental, în timp ce somnul rapid are în general 30-40 la suta. In timp ce la primul tip de somn corespondentele EEG sunt reprezentate de fusuri de mare amplitudine; somnul rapid se caracterizează printr-o activitate electrica desincronizata, rapida. Astăzi, datorita cercetătorilor făcute se pot delimita exact cele doua perioade de somn.           ACESTE FENOMENE CIUDATE CARE SUNT VISELE.           Visul ne însoţeşte toată viaţă. In plin somn, inconştientul se întrerupe şi conştiinţa noastră ia act asa, pe neaşteptate, în mod pasiv şi imprevizibil, de o suma de viziuni, de trăiri foarte asemănătoare, dar şi foarte deosebite de ceea ce ni se întâmplă în stare consitenta. In desfăşurarea acestei trăiri a frapat întotdeauna marea ei diversitate. Uneori, putem visa mult, alteori putin şi chiar deloc. Mai mult, visul poate fi „lung” sau „scurt”, putem visa în fiecare noapte, sau numai din când în când, putem avea un singur vis, doua vise sau mai multe. Acesta ete aspectul cantitativ al visului. Cat priveşte latura lui calitativa, avem în vedere ca visul poate fi „vag” sau „viu”, coerent sau incoerent, omogen sau neomogen, logic sau absurd, plăcut sau neplăcut. Când e neplăcut zicem ca avem coşmaruri. Bipolaritatea visului are insa numai un caracter abstract şi didactic, deoarece de cele mai multe ori visul cuprinde simultan şi succesiv caracteristici contrarii, adică el poate avea şi coerenta şi incoerenta şi logica şi absurditate şi claritate şi neclaritate.           Gândirea magica.           Toate aceste caracteristici ale visului au frapat din cele mai vechi timpuri curiozitatea şi imaginaţia oamenilor, preocuparea fata de acest fenomen oscilnd în funcţie de gradul de cultura şi civilizaţie existând la un moment-dat pe scara evoluţiei societăţii omeneşti. In comuna primitiva, de exemplu, omul, dominat de o gândire „magica” acorda visului o importanta uneori chiar mai mare decât trăirii în stare de veghe. El considera trăirea din vis de un rang superior, ca o trăire din alta lume, din „lumea de dincolo” sau ca un contact necesar cu o „astfel de lume”. Prin vis, considera omul primitv, „spiritele superioare”, zeităţile, sau duhurile morţilor comunica cu el pentru a-I anunţa voinţă sau sfaturile lor. Deci, visul era socotit ca un aducător de vesti bune sau rele, ceea ce a determinat ca una din preocupările majore ale „învăţaţilor” acelor timpuri depărtate, adică ale vracilor, magilor şi preoţilor sa fie aşa-zisa tălmăcire a viselor.           Pe măsură insa ce societatea progrreseaza şi cunoştinţele oamenilor despre natura şi societate se îmbogăţesc, visul, cum şi normal, se demitizează pierzându-şi treptat din importanta. El ramane ca un simplu fenomen ciudat şi neînţeles în pofida unor „descifrări” mai ample sau mai scurte existente în paginile diverselor cărticele oculte, care pretindeau cu tărie ca „tamacesc” la perfecţie visele.           Iată insa ca ştiinţa despre vise în general şi psihologia în particular a obţinut de-a lungul timpului succese din ce în ce mai spectaculoase în descifrarea mecanismelor inime ale acestor fenomene ce sunt visele. Mai întâi în perioada psihologiei experimentale se stidiaza somnul propriu-zis şi se fac nenumerate relaţii intre vis şi somn. Oamenii au sa descopere de ce şi cum se produce visul. La început s-a crezut ca visul este o simpla împletire a „ganurilor” şi a imaginaţiei, a continuităţii, rudimentara, care reapare în mod arbitrar şi haotic. Ceea ce frapa insa era faptul ca starea de vis, spre deosebire de cea de veghe se dovedea total lipsita de continuitate şi mereu schimbătoare. La sfârşitul secolului al XVIII-lea teoreticieni ca Nudow, Mendelssohn şi Anton Joseph Darsch încep sa privească mai critic geneza visului legând desfăşurarea lui de evenimente din cursul zilei care s-au stocat în memorie. Ceva mai târziu, pe la 1875 Hildebrand socoteşte ca visul îşi ia elementele din realitatea vieţii psihice, din evenimentele interioare şi exterioare trăite. Se ajunge astfel la ideea ca mecanismul visului este este condiţionat atât de influenta simţurilor „externe” care transmit atenuat senzaţii „obiective” din mediul incojurator cat şi de simţurile „interne”, care transmit senzaţii organice interne. La un moment-dat multi cercetători au fost convinşi ca imaginile visului sunt transformări ale unor excitaţii vizuale retiniene ce apar cu ochii închişi sau al unor imagini vii luminoase, colorate şi caleidoscopice, denumite imagini hipnogigice. Ele par a fi elaborate de scoarţa cerebrala (zona optica) care apare în momentul aţipirii sau trezirii, adică în stări dintre veghe şi somn. Totuşi visul şi imaginile hipnogiogice sunt doua lucruri diferite, desi se pot influenta şi pot coexista. De obicei, scenele de vis sunt reprezentate alb-negru, visele colorate fiind de natura excepţională. Ele apar în anumite stări neuroendocrine speciale şi în anumite ocazii.           Puncte de veghe de pe aria corticala.           Cercetările neurofizilogice moderne au adus foarte multe clarificări, arătând ca procesele bioelectrice din creier au alta evolutiein stare de somn decât în stare de trezire şi ca visele apar în condiţiile somnului paradoxal atunci când anumite porţiuni ale scoarţei crebrale sunt excitate şi când unele engrame (urme, depozite ale memoriei) sunt reactivate. Materialul informaţional din care este visul alcătuit are ca sursa experienta proprie. In consecinţă orbii nu pot visa cu imagini vizuale. Exista insa şi cazuri când oamenii declara ca au visat locuri pe care nu le-au văzut niciodată. Realitatea este ca anumitor fapte, în stare de trezie, nu le acordam importanta, nu le conştientizam, dar în stare de somn ele devin dominante. Aceasta, pentru ca, ceea ce în timpul treziei a fost un reflex extrem de slab şi izolat, în timpul somnului poate deveni un act puternic.           De fapt, cauzele viselor sunt extrem de variate, intre ele numărându-se preocupările, grijile, sentimentele, care pot sa se reactiveze în somn şi sa se propage în vis. In preajma unui eveniment aşteptat, de exemplu vei visa cu siguranţă ceva în legătură cu el. Iată de ce psihanaliza susţine nu fara temei, ca dorinţele noastre ascunse şi trebuinţele reprimate de conştiinţă răbufnesc în vis. Pavlov socoteşte ca visul ca o expresie a manifestărilor unor anumite puncte de veghe „speciale, existente pe aria corticala”, cufundta într-o stare de inhibiţie specifica stării de somn.           „LABORATOARELE VISULUI”           Ultimele doua decenii în special s-au dovedit extrem de rodnice în ceea ce priveşte cercetările întreprinse pentru descifrarea tot mai exacta a somnului şi a viselor. Ele s-au realizat în cadrul unor laboratoare ultramoderne „laboratroare ale visului” înzestrate cu cele mai moderne aparate de urmărire a coordonatelor fiziologice ale organismului cum ar fi electro-encefalograma sau electrocariograful. Intre pereţii acestor laboratoare au dormit în timp de 10 ani peste patru mii de subiecţi voluntari sau remuneraţi făcând ca numărul nopţilor domite sa se ridice la peste 12000. S-au cercetat cu cronometrul în mana trei elemente esenţiale. Este vorba de comportamentul general al subiectului, de mişcările globilor sai oculari sub pleoapele închise şi mai ales de traseele elecrtoencefalografice care trădează profunzimea sau superficialitatea somnului. Astfel s-a putut releva aşa cum am arătat mai înainte doua tipuri de somn calitativ deosebite, care se succed cu o anumită frecventa cam de 4-5 ori pe noapte şi cu un orar destul de constant. Avem de a face cu un somn „lent” „recent” pe scara filogenetica, relativ fara vise şi un somn rapid, paradoxal caracterizat obiectiv prin mişcări rapide ale globilor oculari şi subiectiv prin vise simultane.           O parte dintre oamenii de stiina declara ca o mica zona din regiunea pontina a formaţiei reticulare mezencefalice este făcută responsabila de aceasta activitate onirica. Michel Jouvet a denumit-o metaforic „centrul viselor”. S-a constatat insa şi exsistenta unei faze intermediare intre cele doua tipuri de somn, care este insa scurta şi inconstanta.           Pe baza tuturor experimentelor întreprinse s-a conturat pana la urma disciplina ştiinţifică obiectiva despre vise. Willliam Dmont urmărind cronologia, ritmicitatea şi durata celor doua tipuri de somn pe parcursul unei nopţi ajunge la relevaţii senzaţionale. Mai inati se constata ca de fapt toţi oamenii visează, fara excepţie, chiar şi cei care neaga ca ar visa. La aceştia insa negarea este efectul unei amnezii de trezire. In al doilea rand s-a ajuns la părerea ca faza de somn rapid, paradoxal deci somnul cu vise este esenţială, vitala, strict necesara. Cu alte cuvinte, nici nu se poate trai fara vise. Nici oamenii, dar nici animalele nu pot sa se debaraseze de ele. Aceasta, pentru ca, visele sunt atât biologic, cat şi psihologic, utile. Subiecţii care nu erau lăsaţi sa viseze, fiind treziţi ori de cate ori aveau mişcările oculare simptomatice pentru activitate onirica, desi dormeau cantitativ suficient au suferit unele tulburări de tip nevrotic.           Necesitatea absoluta de a visa a fost demonstrata de prof. Michel Jouvet, de la facultatea de medicina din Lyon. In acest scop el a supus unor experiente radicale de „lipsire de vise” nu oameni, ci…pisici. După doar o săptămână nevoia de a visa a fost totala, subiecţii nemaiputând sa se autocontroleze. In continuare el extirpează la 65 de pisici partea tânără a creierului, lăsând neatinse părţile străvechi adică acel centru al viselor de care vorbeam mai sus. Rezultatul a fost ca animalele visau continuu ceea ce dovedeşte ca visele au apărut pe o anumită treapta a evoluţiei şi ca constituie forme atavice, legate de structuri vechi ale creierului, dar foarte necesare vieţii.           Iată cum şi misterele viselor se destrama tot mai mult. Cu alte cuvinte în vise nu exista numic supranatural.           MECANISMELE HIPNOZEI.           Inca din cele mai îndepărtate timpuri au existat o serie de preocupări legate de hipnoza. Dar, în anumite perioade, hipnoza este utilizata şi interpretata ca fenomen mistic sau de recurgea la escrocherie şi şarlatanism pentru câştigarea banilor celor neavizaţi. Astfel, preoţii Greciei şi Egiptului antic foloseau hipnosismul în scopuri religioase; erau adresate diferite întrebări unui slujitor al templului care, fiind în stare de hipnoza, elabora răspunsuri considerate drept prorociri sau indicaţii ale zeilor. In epoca Renaşterii, fenomenele hipnotismului sunt explicate cu ajutorul unei teorii fantastice „magnetismul animal”. Aceasta teorie a fost dezvoltata de medicul Mesmer (ce a practicat hipnotismul la curtea regelui Ludovic al XVI-lea) şi aplicata la oamenii bolnavi de nervi. După opinia sa, boala trebuia dusa, pana la punctul sau culminant pentru a putea fi vindecata. In consecinţă Mesmer ii ducea pe furioşi sau pe cei în stare de criza într-o încăpere în care se transmitea magnetismul pe baza paselor, a mişcărilor repetate, a mâinilor în fata şi de-a lungul corpului celui supus experientei, ceea ce provoca accentuarea crizei, manifestata prin plans sau ras nestăvilit, tremurături şi ţipete puternice. Fenomenul hipnozei a fot reluat, desigur, pe alta baza şi făcut sa fie cunoscut în multe domenii de activitate datorita prestigiului unor personalităţi ştiinţifice cum sunt Charcot, Freud, Pavlov s.a. care l-au abordat din perspectiva teoriilor lor.           Dar sa vedem în ce consta hipnoza şi care este natura sa? Cuvântul hipnotism vine de la grecescul „hypnos” care înseamnă somn. Cercetările moderne de psihifiziologie (electrofiziologie) şi psihologie atesta ideea ca hipnoza se aseamănă mai mult cu starea de veghe decât cu cea de somn. Tehnica hipnozei se bazează, în toate cazurile, pe diferite procedee sugestive. Într-un fel sau altul, majoritatea oamenilor sunt sugestibili. Dar sugestibilitatea diferă de la un individ la altul în funcţie de: particularităţile psihice ale persoanei, vârstă, sex, experienta de viaţă, grad de cultura, putere de discernere, etc. Pentru creşterea forţei sugestibilităţii cuvântului se poate solicita subiectului sa privească un punct strălucitor, un obiect fix sau în ochii hipnotizatorului, ceea ce are darul de a grăbi fenomenul de inhibiţie la nivelul cuvântului. Subiectul hipnotizat ramane în legătură hipnotizatorul şi executa comenzile acestuia atâta timp cat se poate menţine pe scoarţa cerebrala a hipnotizatului un focar de excitabilitate maxima. Cuvintele hipnotizatorului pot provoca reprezentări vii şi acte automate de mişcare. Hipnotizatului i se poate sugera, de pilda, ca se afla la vârsta adolescentei şi se plimba, pe un camp cu flori, împreună cu iubita. Ca atare, el executa mişcări de strângere a florilor şi le oferă celei dragi.           Desi ştiinţa nu poate explica în întregime mecanismele hipnozei, efectul hipnotic se atribuie funcţiei reglatoare a limbajului, capacităţii de sugestibilitate a subiectului şi după unii autori, chiar particularităţilor deosebite pe care le-ar poseda hipnotizorul. In hipnoza, activitatea psihica nu dispare, dar au loc fenomene de concentrare maxima asupra celor sugerate de hipnotizator. In aceste condiţii subiectul poate executa o serie de acţiuni automatizate şi chiar adopta poziţii mai putin confortabile asemănătoare cu starea de catalepsie. Fenomenul respectiv, ca şi ascultarea întocmai a hipnotizatorului se datoreşte inhibiţiei realizate la nivelul creierului şi menţinerea unei singure zone de excitabilitate prin intermediul căreia exercita influente asupra subiectului.           Fenomenul hipnotic se poate realiza şi la animale când se produce un tip de comunicare bazat pe mijloace extraverbale. Se ştie ca în anumite situaţii omul poate „comunica” chiar cu plantele. Atât în condiţiile descrise mai sus, cat şi în hipnotizarea omului, probabil ca acţionează un camp biopsihic a cărui taina ştiinţa nu a reuşit sa o descifreze inca pe deplin.           CE ESTE HIPNOLOGIA.           Aunci când se provoacă un somn hipnotic, el se poate transforma în somn natural daca se întrerupe sau slăbeşte legătura dintre hipnotizator şi hipnotizat. Se poate trece şi invers: de la somnul natural la somnul hipnotic. Un astfel de caz se poate manifesta şi atunci când omul vorbeşte în somn şi ii sunt adresate întrebări pe un ton potrivit şi legate de conţinutul visului. Daca cel care doarme raspunde, somnul natural se transforma în somn hipnotic şi se acţionează prin sugestie. In felul acesta se poate recurge la sugestia hipnotica în scopul înlăturării unor deprinderi şi înclinaţii negative din comportamentul al copiilor. Unii oameni pot fi învăţaţi sa se autohipnotizeze în aşa fel încât atunci când se apropie criza să-şi provoace o stare de hipnoza. Spre exemplu, bolnavii de astm, când stiu ca se apropie criza îşi provoacă un somn hipnotic, iar în aceasta stare criza de sufocare nu mai are loc şi bolnavul se trezeşte automat (după circa un sfert de ora).           Apreciind utilitatea practica a hipnozei, o serie de specialişti o aplica cu succes în medicina, stomatologie, psihiatrie, chirurgie, logopedie. Astfel, hipnoza este folosita ca adjuvant în tratamentul nevrozei astenice, a obsesiilor, a ticurilor, a insomniei, a bâlbâielii, a alcoolismului. S-a creat o disciplina aplicativa numita hipnologie.

CUPRINS:           Introducere 6           Simboluri sacre 20           Budismul; Taoismul/Confucianismul; Hinduismul; Jainismul; Şiismul; Religia Egiptului antic; Mitologia greacă/romană; Iudaismul; Creştinismul; Islamismul; Religiile amerindienilor; Păgânismul; Credinţele aborigene; Şamanismul.           Simboluri de identitate 48           Simboluri tribale şi decoraţiuni corporale; Steaguri naţionale; Embleme naţionale; Regalitate şi heraldică; Viaţa militară; Ocupaţii; Virtuţile; Atribute; Embleme politice.           Simboluri de magie, ocultism şi sisteme simbolice 64           Vrăjitoria şi satanismul; Vicanismul şi magia albă; Astrologia; Zodiacul; Zodiacul chinezesc; Alchimia; Societăţi secrete; Tarotul; Ghicitul şi jocuri; Cărţile de joc; Şahul; Forme; Mandalele şi Yantrele; Alfabetele; Numerele.           Simboluri ale notarii 88           Cosmosul; Simboluri planetare; Vremea; Anotimpurile; Simboluri biologice; Corpul omenesc; Animale sălbatice; Animale domestice; Reptile şi creaturi marine; Moluştele; Păsările; Insectele; Copacii; Fructe şi seminţe; Flori; Plantele.           Simbolismul creaturilor fantastice 126           Creaturi terestre; Creaturi acvatice; Creaturi aeriene; Demonii.           Simbolismul emoţiilor şi al minţii interioare 138           Arhetipurile şi raţiunea; Simbolurile elementelor; Emoţiile pozitive; Eliberarea; Inspiraţia/Creaţia; Succesul; Norocul/Soarta; Direcţia/Identitatea; Protecţia/Securitatea; Soluţia; Tranziţia; Moartea şi mortalitatea; Represiunea/Tăinuirea; Stresul; Obstacolele; Avertizarea şi tentaţia.                 Introducere.           Simbolismul este un vechi limbaj catalizator universal care relevă complicate precepte şi 'credinţe, împărtăşind informaţii şi stârnind emoţii mai puternice decât un întreg dosar. Este întra-devăr o formă internaţională de comunicare ce depăşeşte barierele de limbă, istorie, naţionalitate, cultură şi religie. Dar de ce este atât de puternică această formă de stenografie? De ce evocă răspunsuri instinctive atât de profunde? Ce este, de fapt, un simbol sau un semn?           Ce sunt semnele şi simbolurile?           În general vorbind, semnul este un indicator care reprezintă un obiect sau o direcţie, în timp ce simbolul are o anumită implicaţie, este conotiv, pentru că stârneşte răspunsuri emoţionale şi reprezintă indirect (în mod convenţional sau în virtutea) un o-biect, o fiinţă ctc. Definiţiile din dicţionare sunt din necesitate scurte şi superficiale: cuvântul „semn” (care derivă din latinescul signwn, o marcă) este definit în general ca ceva care transmite o informaţie specifică, Pe când „simbol” (din latinescul symbolum) poate fi interpretat ca ceva ce reprezintă altceva; cele două cuvinte se confundă. O-riginea cuvântului „simbol” este foarte interesantă. El derivă dintr-un obicei grecesc antic, acela de a sparge în bucăţi o tăbliţă de lut, revenindu-i o piesă fiecărui membru al grupului, la despărţire; când grupul se a-duna din nou, piesele se reasamblau – sum-ballein, „a le aduna împreună” ca într-un mozaic, şi astfel, se confirma identitatea individuală a grupului. Scoicile Misterelor Eleusine îndeplineau o funcţie similară. Astfel, a luat naştere cuvântul grecesc sumbo-lon, „semn de recunoaştere” şi, de aici, s-a dezvoltat latinescul symbolum. Dar pentru că sunt legate de limitarea de limbaj, definiţiile neinteresante ale lexicografilor nu pot cuprinde deplina semnificaţie a semnelor şi a simbolurilor, ci exprimă multitudinea de înţelesuri pe care le reprezintă, descriu cum comunică mesajul sau explică de ce ne vorbesc atât de profund. Sunt atât de potente, încât Confucius declară că „semnele şi simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile”.           Pagina alăturată: Acest cadru central detaliat al tripticului alegoric de Hieronymus Bosch, Grădina plăcerilor pământeşti (1492) ilustrează oameni înconjuraţi de păsări şi flori gigante. Arta sa este încărcată de imagini simbolice, rod al unei viziuni fantastice, specifice pictorului, deseori numit precursorul supra-realismului.           Stânga sus: Crucea roşie este un simbol conotativ a-doptat de organizaţia Crucii Roşii. Culoarea roşie simbolizează sângele, iar crucea, suferinţa şi caritatea. Ea devenit un simbol internaţional al ajutorului medical.           Stânga jos: Acest semn generic indică un restaurant. Este denotativ, deoarece componentele sale – cuţit, furculiţă şi farfurie – reprezintă tacâmuri.           Dreapta: Cocorul are semnificaţie simbolică profundă în Orient, unde se crede că este mesagerul zeilor şi reprezintă vigilenţa, longevitatea şi fericirea. Acest desen din secolul al XVIII-lea este realizat de Lang Shih-Ning. Cocorii erau importanţi şi în lumea clasică. Simbolurile naturii pătrund în arta tuturor culturilor.           Simbolismul şi omul primitiv.           Probabil că cele mai timpurii dovezi ale folosirii simbolismului de către om se pot descifra în picturile şi gravurile rupestre paleolitice şi neolitice care datează de a-proape 30.000 de ani, ca cele de la Lascaux, în Franţa, sau de pe continentele african şi australian. În aceste prezentări pictografi-ce, omul primitiv nu a descris doar portretele vânătorilor şi ale bestiilor, ci a creat simboluri geometrice, inclusiv cercuri, spirale şi linii – forme care păstrează nişte semnificaţii simbolice ale acelor timpuri. Primitive cum sunt, raportate la standardele moderne, desenele din peşteri demonstrează necesitatea omului de a reflecta a-tât la mediul înconjurător natural şi la încercarea de a da sens unei lumi aparent haotice, cât şi la determinarea locului său în ea. În mileniul anterior dezvoltării ştiinţelor moderne, fenomenele naturale reprezentau o enigmă pentru omul care nu putea să-şi explice răsăritul şi apusul Soarelui, fazele Lunii, apariţia instantanee a tunetului şi fulgerului. În căutarea explicaţiilor şi, deoarece încerca explicaţii prin ceea ce cunoştea şi îi era familiar, omul primitiv a atribuit forţelor supranaturale, mitologice, cauza acestora: de exemplu, Soarele era privit ca manifestarea puterii masculine supreme, ca opus al entităţii feminine, al Lunii, iar tunetul şi fulgerul erau dovada furiei cereşti. Animalele care trăiau alături de om erau considerate, în mod similar, ca fiind dotate cu puteri supranaturale, întocmai ca şi copacii, plantele, formele geografice, munţii şi oceanele. Atribuirile simbolice au dus inevitabil la apariţia întrebărilor cosmice privind geneza, relaţia între rai şi Pământ şi poziţia omului în marea schemă de rânduială a lucrurilor, care nu puteau fi eludate. Conturând termenii de referinţă familiari umanităţii, Universul s-a identificat treptat cu nişte simboluri ca: oul, care în termeni cosmici s-a născut din apa primară ce ţâşneşte în rai şi pe Pământ, sau pomul vieţii, axis mundi sau axa lumii – cu rădăcinile pe celălalt tărâm, cu ramuri ce dădeau flori pe Pământ şi cu vârfuri ce ajungeau în rai, unind astfel cele trei tărâmuri.           Religie şi mitologie.           Conceptele cosmice ale primelor simboluri au evoluat ulterior îmbrăcând forme religioase valide pentru formarea unei multitudini de vederi asupra lumii şi pentru crearea unor limbaje simbolice noi. De e-xemplu, vechii egipteni au conceput un complex panteonic de zeităţi onmipotente care guvernau fiecare aspect al vieţii şi al morţii şi le reprezentau prin nişte imagini vizuale vaste, incluzând aici şi hieroglifele. Datând din 3.100 î. H., hierogliefele au la bază un limbaj complex, reprezentaţio-nal de fonograme (semne simbolice ale sunetului) şi ideograme (simboluri care prezintă concepte), erau indubital cele mai sofisticate din sistemele simbolice timpurii; însă această perioadă a cunoscut naşterea unor simboluri care au relevanţă şi astăzi, ca pentagrama iudaică şi zvastica civilizaţiei hinduse. Vechii greci au venerat, de asemenea, o pluralitate de zei al căror simbolism colectiv a fost atât de puternic, încât l-au adoptat şi romanii, preluându-1 cu nume latine, demonstrând astfel rezonanţa durabilă a efectului particular al simbolurilor. Practici similare se constată în asimilarea simbolurilor păgâne de creştinătate sau în împletirea religiilor hindusă şi budistă. Fiecare dintre aceste religii a dezvoltat o mare varietate de simboluri, menite să reprezinte aspectele specifice ale credinţei lor. Exemplele includ crucifixul, zeul cu cap de elefant Ganesha al hinduismului şi imaginea lui Buddha. În căutarea explicării inexplicabilului, creaturi fantastice – ca Sfinxul, Minotaurul grecesc, Nagas hindus sau fenicşii chinez şi vestic, unicornii şi stânga: Osiris, zeul celuilalt tărâm, este înconjurat aici de simbolurile vechi egiptene, incluzând şi ochiul sfânt, un şoim şi o mulţime de hieroglife. Osiris judecă moartea, iar un bărbat de curând decedat îngenunchează în faţa lui, în rugăciune.