Despite the great variety of issues in a series of...
Recent Posts
Sau ASTRONOMIA NUTRIŢIONALĂ
...
CHESTIONARELE DE PERSONALITATE (Curs anul II)
...
Pseudoştiinţă, superstiţii şi alte aiureli ale vre...
CUPRINS:
INTRODUCERE
PAR...
PREFAŢĂ.
Pragmatici, trebuie să fim p...
CUPRINS:
PREFAŢA. 5
INTR...
Un învăţător spiritual nu are nimic sa va înveţe, ...
Introducere.
Cartea de faţă este un m...
CUPRINS:
Introducere 6
S...
carti de citit online pdf, word, carti spirit, spiritualitate
Adrian Nuta
carti spirit, spiritualitate, carti psihologie
- 9Threads
- 0Posts
OSHO cărți
cărti spiritualitate, meditatie
- 7Threads
- 0Posts
Dalai Lama
carti pdf word docx
- 1Threads
- 0Posts
Doreen Virtue
carti pdf docx
- 3Threads
- 0Posts
Jack Canfield
carti pdf docx
- 3Threads
- 0Posts
Michael Newton
carti pdf docx
- 3Threads
- 0Posts
Omraam Aivanhov
carti pdf
- 12Threads
- 0Posts
Maestrii spiritului
carti pdf docx
- 3Threads
- 0Posts
Rudolf Steiner
pdf docx
- 14Threads
- 0Posts
Scarlat Demetrescu
carti pdf docx
- 0Threads
- 0Posts
Cristian Ganescu
carti pdf docx
- 4Threads
- 0Posts
- 4Threads
- 0Posts
- 0Threads
- 0Posts
Carlos Castaneda scriitor american cu pregatire în șamanism
cărți șamanism, cărți pdf
- 11Threads
- 0Posts
Posts
CUM S-A NĂSCUT IDEEA DE A SCRIE ACEASTĂ CARTE
Germenele acestei cărţi a încolţit pe vremea când, ca
tinere mame, participam la întnmirile vmui grup
de părinţi condus de regretatul psiholog pentru copii,
doctorul Haim Ginott. După fiecare şedinţă, mergeam
cu maşina acasă împreună şi ne minunam de eficienţa
noilor abilităţi de comunicare pe care le deprindeam,
regretând, totodată, faptul că nu le cimoscuserăm cu ani
în urmă, ahmci când meseria noastră era de a lucra cu
copiii — una dintre noi în liceele din New York City, iar
cealaltă în diferite locuinţe din Manhattan.
Nu aveam cum să anticipăm atunci ceea ce urma să se dezvolte din
acea experienţă iniţială. Două decenii mai târziu, cărţile pe care le
scrisesem pentru părinţi depăşiseră tirajul de două milioane de
exemplare vândute şi fuseseră traduse în peste zece limbi; conferinţele
pe care le ţinusem în aproape fiecare stat din SUA şi în aproape fiecare
provincie din Canada atrăseseră un public numeros şi entuziast; peste
50 000 de grupuri folosiseră programele noastre audio şi video pentru
seminarii, în diferite locuri de pe mapamond, cum ar fi Nicaragua,
Kenya, Malaiezia sau Noua Zeelandă; şi, în toată acea perioadă de 20
de ani, aflam neîncetat de la profesori ce schimbări introduseseră la
clasă, după ce fie asistaseră la prelegerile noastre, fie participaseră la
cursurile ţinute de noi sau citiseră vreuna dintre cărţile
noastre. Inevitabil, ne îndemnau să scriem o carte similară şi pentru ei.
Un profesor din Troy, Michigan, scria:
„După ce am adunat o experienţă de mai bine de 20 de ani lucrând cu
elevi turbulenţi şi vulnerabili, am fost sincer uimit de numărul strategiilor
pe care le-am învăţat din cărţile scrise de voi pentru părinţi... în prezent,
specialiştii districtului în care lucrez pe post de consultant pentru profesori
proiectează un nou plan referitor la disciplina în şcoli. Am ferma
convingere că informaţiile din cartea voastră trebuie să servească drept
piatră de temeUe acestui nou plan. V-aţi gândit să scrieţi o carte special
pentru profesori?"
O asistentă socială de la o şcoală din Florissant, Missouri, ne-a scris:
„Recent, le-am dat părinţilor din districtul meu programul vostru pentru
seminar, intitulat „Cum să le vorbeşti copiilor pentru a te asculta". Una
dintre mame, care este şi profesoară, a început să aplice noile metode la ea
în clasă şi a observat, astfel, o diminuare considerabilă a problemelor
comportamentale. Rezultatul a fost remarcat de către directoarea instituţiei,
care era foarte îngrijorată de înmulţirea cazurilor de pedepse corporale şi
eliminări în şcoala ei. A fost atât de impresionată de schimbările produse
în acea clasă, încât m-a rugat să organizez un seminar pentru tot corpul
didactic."
Consecinţele au fost spectaculoase. A fost înregistrată o scădere
însemnată a „cererilor" de corecţie, o diminuare a numărului de eliminări,
o reducere a absenteismului, iar, după toate aparenţele, respectul de sine a
crescut în toată şcoala.
3
Un consilier educaţional din New York City scria:
„Sunt profund îngrijorat de numărul tot mai mare de copii care
aduc la şcoală cuţite şi arme. Nu pot să nu mă gândesc, totodată, că
soluţia nu constă în întărirea pazei sau în înmulţirea detectoarelor
de metale. O comunicare mai bună ar putea aduce, în schimb,
rezolvarea acestor probleme. Poate că, dacă ar cimoaşte metodele
despre care scrieţi voi, profesorii ar fi mai bine pregătiţi să îi ajute
pe aceşti copii nervoşi să îşi controleze furia fără a apela la violenţă.
Ce-ar fi să se scrie o carte pentru profesori, directori de şcoală,
părinţi-pedagogi, asistenţi ai cadrelor didactice, şoferi de autobuze
şcolare, secretare etc.?"
Am analizat cu seriozitate aceste sugestii, dar în cele din urmă am
convenit că nu ne putem asuma responsabilitatea de a scrie o carte
pentru profesori. în fond, nici nu mai eram în domeniu.
Au urmat, apoi, apelurile telefonice decisive din partea Rosalynei
Templeton şi a Lisei Nyberg. Lisa preda la clasa a treia şi a patra, la
Brattain Elementary School din Springfield, Oregon. Rosalyn preda
cursuri pentru viitori profesori, la Bradley University din Peoria,
Illinois. Amândouă ne-au împărtăşit îngrijorarea lor în privinţa
practicilor coercitive şi punitive utilizate în mod obişnuit în şcoli,
pentru a-i determina pe copii să fie cuminţi. După cum ne-au spus,
de multă vreme căutau materiale care să le ofere profesorilor metode
alternative, menite să-i ajute pe elevi să ajungă să se controleze şi să
se disciplineze singuri. Atunci când au dat peste cartea How to Talk So
Kids Will Listen and Listen So Kids Will Talk {Cum să le vorbim copiilor
pentru a asculta şi cum să ascultăm, astfel încât să ti facem să vorbească), au
avut convingerea că era exact ceea ce căutau ele şi ne-au cerut
permisiimea de a scrie o adaptare pentru profesori.
Tot discutând, a devenit limpede că aveau o vastă experienţă.
Amândouă doamnele predaseră în şcoli situate în oraşe, comune şi
localităţi rurale din diferite părţi ale ţării; ambele îşi luaseră doctoratul în
educaţie; şi amândouă erau invitate să conducă seminare la diverse
consfătuiri ale profesorilor. Dintr-odată, proiectul pe care pregetasem atâta
vreme să îl punem în practică devenea fezabil. Dacă, pe lângă experienţele
noastre din timpul orelor de clasă şi toate materialele pe care le adunasem
de la profesori în ultimii 20 de ani, puteam să apelăm şi la experienţele
trecute şi prezente ale acestor doi dascăli, nu mai exista niciun motiv de
reţinere.
în vara aceea, Rosalyn şi Lisa au venit cu avionul pentru a ne cunoaşte.
De la bun început ne-am simţit bine împreună. După ce am dezbătut ce
formă ar putea îmbrăca această nouă carte, am hotărât ca povestea să fie
spusă din punctul de vedere al unei tinere profesoare, care încearcă să
înveţe nişte metode mai bune de a se face înţeleasă de către elevi.
Experienţa ei avea să fie un amalgam al tuturor experienţelor trăite de noi.
Naraţiunea urma să fie completată şi îmbogăţită cu elemente din lucrările
noastre anterioare: benzi desenate, rezumate recapitulative, întrebări şi
răspunsuri, precum şi povestiri ilustrative.
însă, pe măsură ce discutam, devenea tot mai evident că, dacă voiam să
oferim o imagine completă a ceea ce implică educarea unui copil, era
necesar să privim şi dincolo de orele de clasă şi să acordăm o atenţie egală
primului şi nelipsitului dascăl din viaţa unui copil — părintele. Tot ceea ce se petrece
la şcoală între 9:00 a.m. şi 3:00 p.m. este profund influenţat de ceea ce se întâmplă
înainte şi după aceea. Indiferent cât de bine intenţionat ar fi atât profesorul,
cât şi părintele, dacă nu dispun amândoi de instrumentele menite să îi ajute
să îşi realizeze aceste gânduri bune, copilul va fi cel care va........
Introducere
Un tată poate uneori să-şi iubească prea mult fiica? Destinul de femeie al
fiecărei fete depinde de relaţia pe care o are cu tatăl ei. Această relaţie îi va
consolida întreaga existenţă atunci când, din fetiţă, ea va deveni adolescentă,
apoi femeie, iubită sau soţie.
A înţelege relaţia pe care o fată o are cu tatăl ei înseamnă a înţelege rolul
pe care acesta îl joacă în formarea ei ca tânără şi, apoi, ca femeie. Amprenta
lăsată este pozitivă atunci când fiicele se simt încurajate de dorinţa taţilor şi de
nevoia ca aceştia să fie mândri de ele: mândria este un stimulent
nemaipomenit, fără egal pentru viaţa profesională, familială şi amoroasă, şi
fetele au nevoie să fie motivate de dorinţa paternă, cu condiţia ca aceasta să nu
fie una superficială sau egoistă. Dar această amprentă poate fi şi una negativă
atunci când, de exemplu, există prea multă iubire sau când relaţia a lăsat o
rană adâncă.
În ziua de azi, numeroase femei aşteaptă de la un bărbat ca el să fie la
înălţimea tatălui lor, dar să nu aibă defectele acestuia, ci să le trezească
admiraţia şi, în acelaşi timp, să ştie să le dea afecţiunea pe care n-au primit-o
îndeajuns sau deloc. Oare faptul că aşteptările legate de „tatăl ideal” nu le-au
fost satisfăcute să fie motivul pentru care ele continuă uneori să-l caute mult
timp? Oare pentru că vor un bărbat care să aibă toate calităţile tatălui lor,
unele fete nu găsesc „perla rară” care ar putea să se ocupe de ele şi să le ajute
să se realizeze în viaţa lor de femei?
Toţi taţii au un rol determinant în destinul fiicelor lor, şi asta se
adevereşte încă din primele zile, din primele luni de viaţă. Aşadar, cum trebuie
ei să se comporte pentru a elibera fetei lor acest paşaport de feminitate de care
ea va avea atâta nevoie mai târziu pentru a-şi edifica viaţa de femeie? Ce
trebuie ei să facă şi ce trebuie să nu facă pentru ca fiica lor, crescând mare, să
poată fi fericită alături de ei, datorită lor, şi nu împotriva lor? Bineînţeles, nu
putem rezuma povestea unei femei la relaţia pe care o are cu tatăl ei, dar câte
satisfacţii şi insatisfacţii feminine pot fi totuşi analizate în cadrul ei, dacă ne
dăm osteneala să ne gândim la acest lucru!
Rolul şi funcţia taţilor nu mai sunt aceleaşi ca acum cincizeci de ani.
Locul pe care îl ocupă sau pe care ar trebui să-l ocupe lângă fiica lor, încă din
primii ani de viaţă ai acesteia, s-a schimbat considerabil. S-a trecut de la un
model patriarhal, inaccesibil, la un model paternal cu care o fiică poate direct
să se identifice, cu condiţia ca acest lucru să merite efortul. Şi, inevitabil,
relaţia între un tată şi fiica lui s-a modificat din această cauză. Astăzi, un tată
participă afectiv şi concret la formarea fiicei lui încă din primele ei luni de viaţă;
toate studiile pe această temă confirmă acest lucru. Ce transformare în doar
câteva decenii! Astăzi, mai mult decât ieri, fetele se pot identifica cu tatăl lor în
toate domeniile vieţii: în viaţa şcolară, în modul lor de viaţă, în independenţa pe
care o au, în viaţa afectivă şi amoroasă, în reuşita socială. Aşteptările lor în
privinţa tatălui s-au schimbat dintr-o dată în mod profund. Care sunt ele? Cum
se manifestă şi ce semnifică în realitate? Se ştie că relaţia dintre o mamă şi fiica
ei este marcată de ambivalenţă, că relaţia dintre un tată şi fiul lui este
dominată de complicitate şi rivalitate şi că între o mamă şi fiul ei predomină
dragostea şi nevoia de distanţare. Dar între un tată şi fiica lui ce există de fapt?
Cum poate fi calificată această legătură şi cum pot fi explicate principalele
dificultăţi întâlnite în epoca noastră? Chiar dacă este diferită pentru fiecare
fiică în parte, inclusiv în cadrul aceleiaşi familii, cred că povestea care îl leagă
pe un tată de fiica lui are la bază lucruri nerostite, rezultat a unei pudori la fel
de puternice ca şi sentimentele trăite, dar şi a furiei şi decepţiilor acumulate
de-a lungul timpului. Este şi cazul fetelor care conştientizează faptul că tatăl
lor nu s-a detaşat suficient de propria lui copilărie şi continuă să proiecteze
asupra tuturor femeilor, inclusiv asupra fiicei lor, imaginea propriei lui mame.
* * *
Caterina de Medici, mamă a trei regi ai Franţei*, îşi datorează energia,
forţa de caracter şi gustul pentru putere descendenţei ei paterne, care a făcut
din Florenţa, în epoca tatălui său, Lorenzo al II-lea, şi în cea a bunicului său,
Lorenzo Magnificul, centrul Europei? Dacă e să judec după Caterina de Medici,
devenită regină a Franţei prin mariajul cu Hen-ric al II-lea (1547), a guvernat
Franţa, după moartea acestuia (1599), ca regină-mamă în timpul domniei celor
trei fii ai ei: Francisc II, Carol al IX-lea şi Henric al III-lea. (N. F.)
Experienţa mea profesională, amprenta pe care o lasă un tată asupra
fiicei lui nu e rezervată doar regilor şi prinţeselor. Să ne întoarcem la tinerele
femei de astăzi. Cum să nu considerăm că relaţia cu tatăl lor le-a marcat, într-o
anumită privinţă, existenţa? Să luăm cazul lui Anaâs. Această tânără femeie
modernă, căreia îi place independenţa, nu este mulţumită de relaţia ei de
cuplu. Ea spune că ar vrea să se simtă iubită, liberă, susţinută şi
„impresionată”. Să-l luăm acum pe tatăl lui Anaâs. Ca mulţi bărbaţi din
generaţia lui, era un tată autoritar, uneori coleric, dar care îşi iubea copiii; un
bărbat distant, dar care reuşise pe plan social; un bărbat foarte implicat, de
asemenea, în viaţa lui ex-trafamilială, fie ea profesională sau extraconjugală.
Când era mică, lui Anai’s i-ar fi plăcut ca tatăl ei să fie mai prezent, să-i
vorbească mai des, să se intereseze mai mult de ea. Ar fi vrut să simtă că ea era
totul pentru el, dar tatăl ei nu era genul de bărbat care să-şi arate
sentimentele. Ajunsă la vârsta maturităţii, această femeie de treizeci de ani,
inteligentă şi debordând de energie, doreşte, desigur, ca multe dintre
contemporanele ei, ca soţul să o ajute, să împartă cu ea bucuriile şi dificultăţile
cotidiene, să nu o decepţioneze tot timpul, dar ea doreşte, de asemenea, mai
mult decât atât, să poată regăsi în relaţia cu el unele sentimente pe care i le-a
trezit tatăl ei. Acest „tip de tată” a suscitat la fiica lui un amestec de furie,
admiraţie şi pudoare.