Născut la 11 iulie 1767, în Braintree, Massachusetts, John Quincy Adams a avut o copilărie fascinantă. A crescut în timpul Revoluției Americane. El a trăit și a călătorit în întreaga Europă. El a fost tutorat de părinții săi și a fost un student excelent. A mers la școli din Paris și Amsterdam. În America, a intrat în Harvard ca Junior. A absolvit a doua școală în clasa sa în 1787. Apoi a studiat legea și a fost un cititor vrăjit toată viața.
John Quincy Adams a avut trei adversari majore: Andrew Jackson , William Crawford și Henry Clay. Campania a fost plină de conflicte secționale. Jackson era mai mult un „om al poporului” decât Adams și avea un sprijin larg răspândit. El a câștigat 42% din votul popular față de Adams 32%. Cu toate acestea, Jackson a primit 37% din voturile electorale, iar Adams a obținut 32%. Din moment ce nimeni nu a primit majoritatea, alegerile au fost trimise la Casa Albă.
https://latimp.eu/john-quincy-adams-al-6-lea-presedine-ale-statelor-unite-film-documentar/
https://segavid.com/embed-v30xxxgm9a6l.html
Posts
În 1906, familia lui Goldie Mabovitch a emigrat la Milwaukee, Wisconsin, unde a urmat Școala Normală din Milwaukee (acum Universitatea din Wisconsin-Milwaukee) și mai târziu a devenit lider în Milwaukee Labor.Partidul Sionist. În 1921, ea și soțul ei, Morris Myerson, au emigrat în Palestina și s-a alăturat kibutzului Merẖavya.
Ea a devenit reprezentanta kibbutz-ului la Histadrut (Federația Generală a Muncii), secretarul Consiliului de Muncă al Femeilor din acea organizație (1928–32) și membru al comitetului executiv al acesteia (1934 până la al Doilea Război Mondial ).
În timpul războiului, ea a apărut ca un purtător de cuvânt puternic al cauzei sioniste în negocierile cu autoritățile mandatare britanice. În 1946, când britanicii au arestat și au reținut mulți activiști evrei, inclusivMoshe Sharett, șeful Departamentului Politic al Agenției Evreiești, Goldie Myerson l-a înlocuit provizoriu și a lucrat pentru eliberarea camarazilor ei și a numeroșilor refugiați de război evrei care încălcaseră reglementările britanice privind imigrația instalându-se în Palestina.
La eliberarea sa, Sharett a preluat atribuțiile diplomatice, iar ea a preluat oficial fosta lui funcție. Ea a încercat personal să-l descurajeze pe regele Abdullāh I al Iordaniei să se alăture invaziei Israelului decisă de alte state arabe.
SURSA 1
https://latimp.eu/golda-meir-matriarhul-ierusalimului-film-documentar-biografic/
SURSA 2
https://segavid.com/embed-kan9nx2ob405.html
Regele George al VI-lea a urcat pe tron în 1936, după abdicarea fratelui său mai mare, Regele Edward al VIII-lea, care a domnit mai puțin de un an.
George al VI-lea a fost rege al Marii Britanii, al Irlandei și al altor dominioane britanice, împărat al Indiei din 11 decembrie 1936 până la decesul său din 6 februarie 1952.
A fost cunoscut înainte de încoronare ca prințul Albert, în copilărie prinț de York, și mai târziu ducele Albert de York, iar în cercul familiei era chemat „Bertie”. Își datora numele de Albert faptului că s-a născut la 14 decembrie, ziua comemorării decesului Prințului Consort Albert, soțul reginei Victoria.
Fiind cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea și-a petrecut primii ani în umbra fratelui său mai mare, Eduard, moștenitorul tronului. A servit în Marina Militară Regală în timpul primului război mondial și după război, a avut o serie de angajamente publice. S-a căsătorit cu Elizabeth Bowes-Lyon, în 1923, și au avut două fiice, Elizabeth și Margaret.
La moartea tatălui său în 1936, Eduard al VIII-lea preia tronul englez. Totuși, în mai puțin de un an, Eduard își exprimă dorința de a se căsători cu americana Wallis Simpson. Din motive politice și religioase premierul britanic, Stanley Baldwin, l-a sfătuit pe rege să nu se căsătorească și să rămână rege. Eduard a abdicat și s-a căsătorit.
SURSA 1
https://latimp.eu/king-george-al-vi-lea-regele-reticent-film-documentar-subtitrat-in-romana/
SURSA 2
https://segavid.com/embed-54dw93a3o8b9.html
Ramses II a fost unul dintre cei mai de seamă și mai vestiti faraoni ai Egiptului. În necropola Abusir (Gizeh) au fost scoase la iveală, de către arheologii cehi și egipteni, ruinele unui impresionant templu ridicat în epoca lui Ramses II, edificiu ce măsura 52 de metri lungime și 34 lățime. Este ultima construcție descoperită de către arheologi, dintre cele clădite în îndelungata domnie – de 67 de ani, a lui Ramses al II-lea.
Ramses al II-lea a rămas în istorie nu doar pentru reușitele sale militare și domnia sa îndelungată, ci și pentru numărul mare de urmași pe care i-a avut. La sfârșitul vieții sale, marele faraon egiptean, care a trăit peste 90 de ani, avea peste 100 de copii. La doar 10 ani, Ramses II conducea trupele egiptene și dirija activitățile de construire a edificiilor publice.
Ramses II a fost unul dintre puținii faraoni ai căror strămoși fuseseră oameni de rând, și nu persoane de neam regal. Se pare că tocmai originile umile ale strămoșilor săi l-au făcut Ramses să înfăptuiască mai multe decât majoritatea faraonilor care l-au precedat sau succedat, atât pe plan militar, cât și religios sau edilitar. În vremea sa a avut loc formidabila bătălie a Kadesh-ului, una dintre cele mai mari ale Antichității și cea mai mare confruntare în care au fost utilizate carele de luptă, unde egiptenii s-au confruntat cu hitiții (popor indoeuropean, care migrase, pare-se, din Peninsula Balcanică).
Arheologii apreciază că impozantul complex reprezentat de către tempul lui Ramses și anexele sale a fost construit, undeva, între anii 1213 și 1279 î.Hr. Arheologii au descoperit fragmente de gravuri ce înfățițează zei solari. S-a confirmat că regele Ramses al II-lea îl venera pe Ra, zeul Soarelui. Acest zeu era considerat regele zeilor, conducătorul faraonilor și creator al tuturor lucrurilor și ființelor.
Ramses II a fost cel de-al treilea rege din Dinastia XIX și a devenit conducător al Egiptului la vârsta de 25 de ani. Niciunul dintre numeroșii faraoni care s-au succedat nu a reușit să-l întreacă pe Ramses, în privința numărului de temple construite.
https://latimp.eu/ramesses-maretul-legendarul-faraon-al-egiptului-antic-documentar-tradus-in-romana/
Leonid Ilici Brejnev a fost conducătorul efectiv al Uniunii Sovietice din 1964 până în 1982, în calitate de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și în perioadele 1960 – 1964 și 1977 – 1982, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem. Ca șef al statului, a promovat o politică rigidă, ceea ce a dus la o politică de stagnare a vieții economice și sociale. A fost urmat la președinție de Iuri Andropov.
Pe parcursul a 18 ani el a condus a doua cea mai puternică țară din lume, fiind lider recunoscut al blocului sovietic și al lagărului socialist. Președintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS în anii 1960—1964 și 1977—1982. Prim secretar al CC al PCUS în anii 1964—1966. Secretar general al CC al PCUS între anii 1966 – 1982. Președinte al Biroului CC al PCUS pentru RSFSR în anii 1964 – 1966.
Epoca Brejnev nu s-a distins prin prea multe libertăți, însă a avut un alt grăunte rațional. Viața cetățenilor era stabilă. Pe parcursul întregii vieți, omul avea posibilități garantate în toate domeniile – dreptul la muncă, la educație și medicină gratuită.
Pe timpul lui Brejnev oamenii aveau posibilitatea să primească apartamente bune, comode. Salariile au crescut cu 97% – de la 90 de ruble în mediu, în anul 1963 la 177 în anul 1980. A apărut încă o zi de odihnă, plus la duminică, sîmbăta nelucrătoare. Zilele de 8 martie și 9 mai au fost declarate zile de sărbătoare, libere.
De la eliberarea țăranilor la explorarea spațiului În anul 1966 pentru prima oară în istoria URSS a fost introdusă remunerarea lunară garantată a muncii colhoznicilor. Ulterior a fost anulată a.n. ”noua șerbie”, în care colhoznicii și sovhoznicii sovietici erau legați de colhozul lor și nu aveau nici pașapoarte.
Pentru a urmări documentarul subtitrat în limba română accesați linkul de mai jos
https://latimp.eu/brejnev-declinul-uniunii-sovietice-documentar-biografic-in-romana/