A venit si ultima zi a Campionatului European 2020 disputat in anul 2021, din cauza pandemiei Covid-19
Prin urmare, caci nu am mai completat jurnalul campionatului, va readuc aminte traseul celor doua finaliste Italia - Anglia
Traseul Italiei către finala EURO 2020
Echipa antrenată de Roberto Mancini a avut un parcurs exemplar în turneul final. Italia a făcut parte din grupa A, alături de Turcia, Țara Galilor și Elveția.
Meciul de debut de la EURO 2020, dintre Turcia și Italia, s-a încheiat în favoarea Squadra Azzurra, scor 3-0. Scorul a fost deschis după gafa lui Demiral care a trimis în propria poartă, dar, apoi, golurile marcate de Immobile și Insigne au pecetluit soarta partidei.
Pentru italieni, a urmat apoi meciul cu Elveția, încheiat, tot cu scorul de 3-0, după golurile lui Locatelli și Immobile.
Italia a învins și reprezentativa Țării Galilor, cu scorul de 1-0. Italienii au câștigat grupa cu număr maxim de puncte.
În optimile de finală, Italia s-a duelat cu Austria și a încasat primul gol la EURO 2020. Chiesa și Pessina au înscris în prelungirile partidei, dar Sasa Kalajdzic a redus din diferență, în minutul 114.
În sferturi, trupa lui Mancini a întâlnit Belgia, pe care a învins-o cu scorul de 2-1. Marcatorii Italiei au fost Barella și Insigne, iar pentru belgieni a înscris Lukaku.
În semifinală, Italia a avut parte de un meci de foc, împotriva Spaniei, cel mai dificil meci al italienilor la EURO 2020. După ce s-a încheiat 1-1 la sfârșitul timpului regulamentar, italienii s-au impus cu 4-2 după loviturile de departajare.
Traseul Angliei către finala EURO 2020
De cealaltă parte, Anglia a făcut parte din grupa D, alături de Croația, Scoția și Cehia. Englezii au câștigat primul meci din grupe, cu Croația, scor 1-0, după golul lui Raheem Sterling. Meciul cu Scoția s-a încheiat cu scorul de 0-0.
Duelul cu Cehia s-a terminat cu victoria englezilor, scor 1-0, gol marcat de Raheem Sterling. În optimi, Anglia a întâlnit Germania, pe care a învins-o cu scorul de 2-0. Tot Raheem Sterling a fost eroul englezilor, dar Harry Kane a marcat și el în minutul 86.
În sferturile de finală, Anglia a întâlnit Ucraina, pe care a învins-o fără drept de apel cu scorul de 4-0. Marcatorii au fost Harry Kane, Maguire și Henderson.
Meciul cu Danemarca din semifinalele turneului final a avut parte de un moment controversat. După ce s-a încheiat cu scorul de 1-1 în timpul regulamentar, centralul partidei a indicat punctul cu var după o intrare a lui Maehle asupra lui Sterling, decizie care a stârnit revoltă în rândul suporterilor.
Astfel, în ultimul duel al turneului final, Italia întâlnește Anglia, pe stadionul Wembley. Finala EURO 2020, Anglia - Italia, va fi arbitrată de Bjorn Kuipers, care este cel mai bogat arbitru din lume.
Echipele probabile
Italia: Donnarumma - Emerson, Chiellini, Bonucci, Di Lorenzo - Verratti, Jorginho, Barella - Insigne, Immobile, Chiesa
Anglia: Pickford - Shaw, Maguire, Stones, Walker - Phillips, Rice - Sterling, Mount, Saka - Kane
Be the first person to like this
AnnaE
https://www.digisport.ro/fotbal/euro-2020/ancheta-uefa-de-dupa-anglia-danemarca-a-fost-finalizata-ce-amenda-a-primit-federatia-britanica-1181029
Ancheta UEFA de după Anglia - Danemarca a fost finalizată! Ce amendă a primit Federația britanică
www.digisport.ro
Like
July 11, 2021
Azi ziua 13 a campionatului european, ne propune un meci din grupa mortii, in grupa F.
EURO 2020 - Clasamentul Grupei F:
Franța - 4p. (golaveraj: 2-1)
Germania - 3p. (4-3)
Portugalia - 3p. (5-4)
Ungaria - 1p. (1-4)
Până în acest moment s-au calificat în optimile EURO 2020 următoarele echipe: Italia, Țara Galilor, Elveția, Olanda, Austria, Belgia, Danemarca, Anglia, Croația și Cehia.
Slovacia - Spania (19:00, Sevilla, Grupa E)
Echipele de start de la Slovacia – Spania:
Slovacia: Dubravka – Pekarik, Skriniar, Satka, Hubocan – Kucka, Hromada – Haraslin, Hamsik, Mak – Duda
Selecționer: Pavel Hapal
Spania: Simon – Azpilicueta, Eric García, Laporte, Alba – Busquets, Koke, Pedri – Sarabia, Moreno, Morata
Selecționer: Luis Enrique
Clasamentul Grupei E înainte de ultima etapă:
Suedia – 4 puncte
Slovacia – 3 puncte
Spania – 2 puncte
Polonia – 1 punct
Min. 45+3: GOL! Laporte înscrie simplu din fața porții, după o centrare perfectă a lui Eric Garcia. O nouă ieșire haotică a lui Dubravka
Min. 29: GOL! Gafă uriașă a portarului Dubravka! Portarul Cehiei scapă mingea în poartă după un șut în bară al lui Sarabia!
Min. 72: GOL Spania! Pau Torres profită de aglomerația din careul advers și trimite în poarta lui Dubravka! Slovacii plătesc pentru greșelile uriașe din defensivă.
Min 67: GOL Spania! Sarabia centrează pentru noul intrat Ferran Torres. Atacantul lui City înscrie spectaculos cu câlcâiul.
Min. 57: GOL Spania! Sarabia se trece și el pe lista marcatorilor. Jordi Alba i-a pasat în careul de 6 metri, iar jucătorul lui PSG înscrie simplu.
Scor final : 0 - 5
Suedia - Polonia (19:00, St Petersburg, Grupa E)
ECHIPELE DE START
Suedia: Olsen – Lustig, Lindelof, Danielson, Augustinsson – S. Larsson, Olsson, Ekdal, Forsberg – Isak, Quaison
Selecționer: Janne Andersson
Polonia: Szczesny – Bereszynski, Bednarek, Glik – Jozwiak, Klich, Krychowiak, Zielinski, Puchacz – Swiderski, Lewandowski
Selecționer: Paulo Sousa
Stadion: Sankt Petersburg (Rusia)
Arbitru: Michael Oliver (Anglia)
Min. 2. Gol Suedia! Forsberg deschide scorul.
Min. 59. Gol Suedia! Forsberg înscrie din nou.
Min. 61. Gol Polonia! Lewandowski reduce din diferență.
Min. 84. Gol Polonia! Lewandowski înscrie din nou.
Min. 90+3. Gol Suedia! Claesson înscrie.
Scor final : Suedia - Polonia: 3 - 2
Clasamentul final al grupei E arată așa:
1. Suedia – 7 puncte
2. Spania – 5 puncte
3. Slovacia – 3 puncte
4. Polonia – 1 punct
Echipele probabile:
Germania: Neuer - Ginter, Sule, Rudiger - Kimmich, Gundogan, Kroos, Gosens - Havertz, Gnabry, Sane
Ungaria: Gulacsi - Botka, Orban, At. Szalai - Nagy - Nego, Kleinheisler, Schafer, Fiola - Nikolic, Sallai
Portugalia - Franța, de la 22:00
Portugalia: Patricio - Semedo, Dias, Pepe, Guerreiro - Pereira, Sanches, Fernandes - B.Silva, Ronaldo, Jota
Franţa: Lloris - Kounde, Varane, Kimpembe, Hernandez - Kante, Pogba, Tolisso - Griezmann - Mbappe, Benzema
Be the first person to like this
Germania - Ungaria 2-2 şi Portugalia - Franţa 2-2. Nemții evită o rușine istorică, iar Franța câștigă grupa Echipele de start
Germania: Neuer - Ginter, Hummels, Rudiger - Kimmich, Gundogan, Kroos, Gosens - Havertz, Sane - Gnabry
Rezerve: Leno, Trapp, Halstenberg, Volland, Werner, Musiala, Sule, Neuh... View more
Portugalia - Franța 2-2 Echipele de start
Portugalia: Rui Patricio - Nelson Semedo, Ruben Dias, Pepe, Guerreiro - Joao Moutinho, Danilo, Renato Sanches - Bernardo Silva, Ronaldo, Diogo Jota
Rezerve: Lopes, Rui Silva, Fonte, Andre Silva, Bruno Fernandes, William Carvalho, Rafa Silva, Ruben Neves, Dal... View more
Like
June 24, 2021
Marţi 22 iunie 2021
Cehia - Anglia (22:00, Londra, Grupa D)
Anglia a învins-o la limită pe Cehia, scor 1-0, în cadrul etapei a treia din Grupa D a Campionatului European 2020.
Unicul gol al partidei a fost înscris de către Sterling, cu capul, în minutul 12.
Englezii nu au dorit să riște și au ținut de acest rezultat de 1-0 până spre final. Henderson a reușit și el să introducă mingea în poartă, în minutul 86, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid și partida s-a încheiat la scorul de 1-0.
În urma acestui rezultat, Anglia s-a calificat în optimile de finală de la EURO 2020 de pe primul loc al Grupei D, iar Cehia a obținut calificarea de pe locul al treilea. Croația a învins-o pe Scoția, în celălalt meci al grupei, scor 3-1, și s-a calificat în optimi de pe locul secund.
Italia, Țara Galilor, Elveția, Belgia, Danemarca, Olanda, Austria, Cehia, Anglia, Suedia, Franța și Croația sunt echipele care și-au asigurat până acum calificarea în optimi. (prosport.ro)
Croaţia - Scoţia (22:00, Glasgow, Grupa D)
Croația - Scoția 3-1
Croația și-a confirmat statutul de favorită și s-a impus cu 3-1 în fața Scoției. Vlasic a deschis scorul înminutul 17, dar scoțienii au marcat primul lor gol la acest turneu final prin McGregor înainte de pauză cu un șut din afara careului.
Apoi, Balonul de Aur din 2018, Luka Modric, și readus echipa în avantaj cu un șut superb care se duce la vinclu.
Iar Ivan Perisic a închis conturile în minutul 77 și Scoția spune adio.
Be the first person to like this
Au inceput ultimele meciuri care conteaza pentru calificarea in optimile de finala ale campionatului european. Daca pana acum au fost meciuri de tatonare, de consolidare a pozitiei in clasament, aceste ultime meciuri vor avea si o certitudine ca numai unele echipe au forta necesara sa mearga mai departe, pentru castigarea trofeului.
Ucraina – Austria
Ucraina: Bushchan – Karavaev, Zabarnyi, Matviyenko, Mykolenko – Sharpenko, Sydorchuk, Zinchenko – Yarmolenko, Yaremchuk, Malinovsky
Selecționer: Andriy Shecvhenko
Austria: Bachmann – Lainer, Dragovic, Alaba, Hinteregger – Sabitzer, Schlager, Grillitsch, Laimer, Baumgartner – Arnautovic.
Selecționer: Franco Foda
Stadion: Arena Națională
Arbitru: Cuneyt Cakir / A1: Bahattin Duran, A2: Tarik Ongun (toți din Turcia)
min. 21: GOL AUSTRIA! Baumgartner reia cu talpa de lângă Zabarnyi după un corner executat excelent și deschide scorul! În acest moment, Austria merge mai departe de pe locul 2, în timp ce ucrainenii cad pe 3. De menționat că un egal le-ar fi calificat pe ambele naționale în faza următoare de la EURO 2020.
Be the first person to like this
Duminică 20 iunie 2021
Italia - Ţara Galilor (19:00, Roma, Grupa A)
Duminică, de la ora 19:00, pe „Olimpico” din Roma, Italia se va duela cu Țara Galilor într-un meci contând pentru runda a III-a a Grupei A de la EURO 2020.
După primele două etape „Squadra Azzurra” conduce grupa cu punctaj maxim și un golaveraj de invidiat, 6-0, în urma victoriilor la „indigo” cu 3-0 bifate cu Turcia și Elveția. În urma acestor rezultate, selecționata lui Roberto Mancini este calificată matematic în optimi, miza pentru italieni în acest meci fiind însă accederea de pe primul loc, clasare care le-ar putea crea un culoar favorabil în drumul spre fazele superioare ale competiției.
Echipe probabile Italia – Țara Galilor:
Italia (4-3-3): Donnarumma; Di Lorenzo, Bonucci, Acerbi, Emerson; Verratti, Cristante, Barella; Bernardeschi, Belotti, Chiesa
Țara Galilor (5-2-3): Ward; Roberts, Mepham, Rodon, Gunter, Williams; Morrell, Allen; Bale, Wilson, James
Elveţia - Turcia (19:00, Baku, Grupa A)
Be the first person to like this
Italia, echipa momentului la EURO! Roberto Mancini a egalat un record ce data din 1939. Squadra s-a calificat în optimile de finală ale EURO 2020, din postura de câștigătoare a grupei A. Italia - Țara Galilor 1-0 și Elveția - Turcia 3-1 Min. 39: GOL Italia! Matteo Pessina, jucătorul de la Atalanta,... View more
Sâmbătă 19 mai
Ungaria - Franţa (16:00, Budapesta, Grupa F)
Portugalia - Germania (19:00, Munchen, Grupa F)
Spania - Polonia (22:00, Sevilla, Grupa E)
primul meci al zilei
Ungaria și Franța au facut egal, scor 1-1, la Budapesta, în cadrul rundei cu numărul doi din grupa F.
Ungaria: Gulacsi - Botka, Orban, Szalai - Nego, Kleinheisler (Lovrencsics 84), Nagy, Schafer (Cseri 75), Fiola - Ad. Szalai (Nikolic 26), Sallai
Rezerve: Dibusz, Bogdan - Lang, Kecskes, Holender, Varga, Siger, Varga, Schon
Franța: Lloris - Pavard, Varane, Kimpembe, Digne - Pogba (Tolisso 76), Kante, Rabiot (Dembele 57 (Lemar 87)) - Benzema (Giroud 76), Griezmann, Mbappe
Rezerve: Mandanda, Maignan - Lenglet, Sissoko, Hernandez, Dubois, Kounde, Thuram
Minutul 90+5: Final de meci!
Minutul 82: Ocazie mare pentru francezi! Mbappe intră în careu și șutează puternic cu piciorul stâng, dar pe direcția lui Gulacsi, care reușește să respingă.
Minutul 66: GOL Franța! Griezmann restabilește egalitatea, în urma unui contraatac. Mbappe trece de un adversar, pasează în centrul careului, mingea este deviată de Orban și ajunge la atacantul Barcelonei, care reia cu latul în plasa porții lui Gulacsi.
Be the first person to like this
Portugalia - Germania, 19:00,
Pe Stadionul Allianz din Munchen, selecționata Germaniei promite un meci de poveste, chiar dacă pe hârtie Portugalia e gazdă. Trupa lui Joachim Low nu mai are voie să facă niciun pas greșit, în faza a doua a grupelor de la EURO 2020, dacă vrea să mai rămână în compet... View more
Like
June 19, 2021
Spania și Polonia au remizat, scor 1-1, în runda secundă a grupei E de la Euro 2020.Spania a deschis scorul în minutul 25, prin cel mai contestat fotbalist, Alvaro Morata. Vârful care a evoluat stagiunea precedentă la Juventus a marcat din 6 metri, după o pasă ideală a lui Moreno. Spania - Polonia, ... View more
Like
June 20, 2021
June 18, 2021
240 views
Croația - Cehia ora 19:00, în grupa D de la EURO 2020
Echipele de start:
Croaţia: 1. Dominik Livakovic - 2. Sime Vrsaljko, 6. Dejan Lovren, 21. Domagoj Vida, 25. Josko Gvardiol - 10. Luka Modric (căpitan), 8. Mateo Kovacic - 4. Ivan Perisic, 9. Andrej Kramaric, 7. Josip Brekalo - 17. Ante Rebic. Selecţioner: Zlatko Dalic.
Rezerve: 12. Lovre Kalinic, 23. Simon Sluga - 5. Duje Caleta-Car, 11. Marcelo Brozovic, 13. Nikola Vlasic, 15. Mario Pasalic, 18. Mislav Orsic, 19. Milan Badelj, 20. Bruno Petkovic, 22. Josip Juranovic, 24. Domagoj Bradaric, 26. Luka Ivanusec.
Cehia: 1. Tomas Vaclik - 5. Vladimir Coufal, 6. Tomas Kalas, 3. Ondrej Celustka, 18. Jan Boril - 9. Tomas Holes, 15. Tomas Soucek - 12. Lukas Masopust, 8. Vladimir Darida (căpitan), 14. Jakub Jankto - 10. Patrik Schick. Selecţioner: Jaroslav Silhavy.
Rezerve: 16. Ales Mandous - 23. Tomas Koubek - 2. Pavel Kaderabek, 4. Jakub Brabec, 7. Antonin Barak, 11. Michael Krmencik, 13. Petr Sevcik, 17. David Zima, 19. Adam Hlozek, 20. Matej Vydra, 21. Alex Kral, 24. Tomas Pekhart.
Suedia s-a impus în fața Slovaciei, scor 1-0 (Forsberg ’77 penalty), în etapa a doua din Grupa E de la EURO 2020.
Iată cum arată clasamentul după rezultatul înregistrat în acest meci:
Suedia – 4 puncte
Slovacia – 3 puncte
Spania – 1 punct
Polonia – 0 puncte
Be the first person to like this
Croația - Cehia 1-1 Min. 37 - GOL Cehia! Patrick Schick transformă cu siguranță și ajunge la trei goluri la EURO 2020. Min. 47 - GOL Croația! Croații execută rapid o lovitură liberă de la mijlocul terenului, Perisic este angajat în adâncime, intră în careu și îl execută pe Vaclik cu un șut extrem de... View more
Partida se desfășoară pe Arena Națională din București, fiind al doilea joc găzduit de România la Campionatul European, după Austria - Macedonia de Nord 3-1.
Ucraina: Bushcan - Zabarnyi, Matviyenko - Karavaev, Stepanenko, Mykolenko - Shaparenko, Zinchenko - Yarmolenko, Yaremchuk, Malinovskyi
Rezerve: Pyatov, Trubin, Sobol, Sudakov, Kryvtsov, Sydorchuk, Marlos, Makarenko, Tsygankov, Besedin, Tymchyk, Dovbyk
Antrenor: Andriy Shevchenko
Macedonia de Nord: Dimitrievski - Musliu, Velkovski, Ristovski - Alioski, Spirovski, Ademi, Nikolov - Bardi - Elmas, Pandev
Rezerve: Jankov, Siskovski, Bejtulai, Ristevski, Trickovski, Trajkovski, Hasani, Kostadinov, Radeski, Avramovski, Churlinov, Ristovski
Antrenor: Igor Angelovski
Be the first person to like this
Macedonia - Ucraina. Un meci nebun cu decizii VAR, cu 2 penalty ratate de ucraineni. La nationala lor sunt 10 jucatori de la Dinamo Kiev, echipa unde antreneaza nea Mircea Lucescu. I-a facut si pe astia oameni, ca fara el, cazusera la mediocru' fotbalului european. Deci Ucraina - Macedonia de Nord 2... View more
Like
June 17, 2021
Olanda - Austria ora 22,00 se va disputa pe arena din Amsterdam. Aproximativ 15 000 de spectatori. Olanda: Stekelenburg - Dumfries, De Vrij, De Ligt, Blind, Van Aanholt - De Roon, Wijnaldum, Frenkie De Jong - Werghorst, Depay
Rezerve: Krul, Bizot, Veltman, Ake, Wijndal, Berghuis, De Jong, Promes, K... View more
Like
June 17, 2021
„Beți apă!” Cristiano Ronaldo a îndepărtat două sticle din fața lui și Coca-Cola a pierdut 4 miliarde de dolari
După ce Cristiano Ronaldo a îndepărtat două sticle de Coca-Cola din fața sa, în timpul unei conferințe de presă de la Euro 2020, acțiunile gigantului de băuturi răcoritoare au scăzut de 4
June 16, 2021
175 views
Am ajuns si in a 6-a zi a Campionatului European 2020, jucat anul acesta 2021. Programul de azi
Miercuri 16 iunie
Finlanda - Rusia 0-1 (Grupa B)
Turcia - Ţara Galilor (19:00, Baku,Grupa A)
Italia - Elveţia (22:00, Roma, Grupa A)
Be the first person to like this
La ora 22,00 ne pregatim de ultimul meci al grupei A, Italia - Elveţia. Favorita, evident Italia, dar s-a mai vazut buturuga mica rasturnata de carul mare...Deci "Squadra Azzurra", la un pas de optimi....Echipe probabile
Italia: Donnarumma - Lorenzo, Bonucci, Chiellini, Spinazzola - Verratti, Jorgi... View more
Azi avem doua meciuri tari intre 4 echipe de traditie si specialiste in campionate europene si mondiale.
A fost numita si grupa mortii, având în vedere componența ei. Franța, Germania și Portugalia lasă impresia că își vor împărți primele trei poziții, în timp ce Ungaria e condamnată la locul 4.
Marţi 15 iunie 2021
Ungaria - Portugalia (19:00, Budapesta, Grupa F)
Franţa - Germania (22:00, Munchen, Grupa F)
Cristiano Ronaldo, noi detalii despre viitorul său
Cristiano Ronaldo a luat parte la conferința de presă premergătoare partidei dintre Portugalia și Ungaria de la EURO 2020.
Portughezul a fost întrebat dacă va continua la Juventus și sezonul următor sau va căuta o altă provocare. Răspunsul lui Ronaldo nu a fost concret. Fotbalistul a declarat că ”ce va urma va fi cel mai bun lucru” pentru el.
”Am jucat la nivel maxim ani de zile. Nu mai am 18 sau 19 ani când nu dormeam noaptea, gândindu-mă la viitorul meu. Acum am 36 de ani și ce va urma va fi cel mai bine pentru mine. (Digi sport)
Be the first person to like this
Ungaria - Portugalia (19:00, Budapesta, Grupa F)Ungaria : Gulacsi - Botka, Orban, At. Szalai - Lovrencsics, Kleinheisler, Nagy, Schäfer, Fiola - Szalai y Sallai.
Portugalia: Rui Patrício - Nélson Semedo, Rúben Dias, Pepe, Guerreiro - Danilo, William, Bruno Fernandes- Bernardo Silva, Diogo Jota, Cr... View more
Like
June 15, 2021
Franța - Germania 1-0.Francezii au avut două goluri anulate. Franța: Lloris - Pavard, Varane, Kimpembe, Hernandez - Pogba, Kante, Rabiot - Benzema, Griezmann, Mbappe
Rezerve: Mandanda, Maignan, Lenglet, Lemar, Giroud, Dembele, Tolisso, Zouma, Digne, Coman, Ben Yedder, Kounde
Selecționer: Didier Desc... View more
Like
June 16, 2021
Marko Arnautovic riscă să fie suspendat pe toată durata EURO 2020, după ce a fost acuzat de rasism! UEFA a deschis anchetă
UEFA a deschis o anchetă disciplinară în cazul jucătorului austriac Marko Arnautovic, care a fost acuzat de rasism la partida cu Macedonia de Nord, disputată la București, în cadrul EURO 2020,
Be the first person to like this
Ziua a 4-a a campionatului european 2020 care se joaca in anul 2021 are ca program urmatoarele meciuri din grupeșe D si E
Luni 14 iunie Scoţia - Cehia (16:00, Glasgow, Grupa D)
Polonia - Slovacia (19:00, St Petersburg, Grupa E)
Spania - Suedia (22:00, Sevilla, Grupa E)
Be the first person to like this
Polonia - Slovacia 1-1
Echipele de start:
Polonia: Szczesny - Bereszynski, Glik, Bednarek, Rybus - Linetty, Krychowiak, Klich - Jozwiak, Lewandowski, Zielinski
Rezerve: Skorupski, Fabianski, Dawidowicz, Kedziora, Kezlowski, Swiderski, Moder, Placheta, Frankowski, Swierczok, Helik, Puchacz... View more
Like
June 14, 2021
In ziua a treia intra si Romania in cartile campionatului european, dar nu in teren ci doar pune la bataie Arena Nationala, care, acum cred ca e baltoaca din cauza ploii abundente de la Bucuresti.
Avem trei partide din grupele D si C.
Grupa D
Anglia - Crotia ora 16,00
Grupa C
Austria - Macedonia de Nord (ora 19,00 - Bucuresti)
Olanda - Ucraina (ora 22,00) - Stadionul Johhan Cruijif din Amstderdam
1 person likes this.
Primul meci, ora 16,00 - Anglia a câștigat primul meci de la EURO 2020, în fața Croației, scor 1-0. Sterling a decis meciul cu reușita sa din repriza secundă. Anglia - Croatia : 1 - 0..Echipele de start:
Anglia: Pickford - Walker, Stones, Mings, Trippier - Phillips, Rice - Sterling (Calvert-Lewin 9... View more
MIN. 18 - GOL AUSTRIA: 1-0, LAINER! Fundașul dreapta a fentat elegant ieșirea la ofsaid a nord-macedonenilor și a marcat cu latul, la colțul lung, din centrarea lui Sabitzer.
MIN. 29 - GOL MACEDONIA DE NORD: 1-1, PANDEV! Aflat la debut la un Campionat European, mijlocașul, în vârstă de 37 de ani, a... View more
Si ultimul meci pe ziua de astazi Olanda-Ucraina 3-2 Min. 52 - GOL OLANDA: 1-0, Wijnaldum! Noul jucător al celor de la PSG a profitat de o respingere în față a portarului ucrainenilor și a reluat din prima pe jos, în forță, de la marginea careului de 16 metri. Min. 58 - GOL OLANDA: 2-0 Weghorst! Ata... View more
Min. 79 - GOL UCRAINA: 2-2, Yaremchuk! Fotbalistul lui Gent a reluat impecabil cu capul, din interiorul careului, după o fază fixă. Ucrainenii au restabilit egalitatea în doar 4 minute. Min. 85 - GOL OLANDA: 3-2, Dumfries! Fundașul dreapta de la PSV Eindhoven a reluat imparabil cu capul, din interi... View more
Like
June 14, 2021
BREAKING NEWS | Inundatie pe National Arena inaintea meciului de la Euro! Austria si-a anulat antrenamentul: mingea nu mai sare din cauza apei care a umplut stadionul! | Sport.ro
Ploile din ultimele doua zile au afectat serios gazonul. Suprafata de joc e impracticabila. Fotbalistii Austriei au iesit de la vestiare si au incercat sa arunce mingea, dar aceasta s-a oprit in ba
AZi avem de vazut 3 meciuri, unul din prima grupa si alte doua, dupa urmatorul program
Grupa A
Ţara Galilor - Elveţia, ora 16.00
Grupa B
Danemarca - Finlanda, ora 19.00
Belgia - Rusia, ora 22.00.
Meciurile vor fi transmise po Pro TV și VOYO.RO.
Be the first person to like this
View 6 more comments
4/10
Belgia - Rusia » Echipele de start
Belgia: Courtois - Alderweireld, Boyata, Vertonghen - Castagne, Dendoncker, Tielemans, T. Hazard - Mertens, Lukaku, Carrasco
Selecționer: Roberto Martinez
Rusia: Shunin - Fernandes, Semenov, Dzhikiya, Zhirkov - Ozdoev, Barinov - Zobnin, Golovin, Kuzyayev - Dzyub... View more
Like
June 12, 2021
Program Prima grupă
Turcia vs Italia (11 iunie, ora 22:00, Roma)
Țara Galilor vs Elveția (12 iunie, ora 16:00, Baku)
Turcia vs Țara Galilor (16 iunie, ora 19:00, Baku)
Italia vs Elveția (16 iunie, ora 22:00, Roma)
Italia vs Țara Galilor (20 iunie, ora 19:00, Roma)
Elveția vs Turcia (20 iunie, ora 19:00, Baku)
June 11, 2021
229 views
Azi s-a dat startul campionatului european, care a fost amanat un an din cauza pandemiei SARS-COV 2. Dar nu mai conteaza ce-a fost, conteaza ca timp de 30 de zile vom avea fotbal la nivel inalt, cu jucatorii cei mai in forma la momentul acesta.
Deschiderea o fac echipele Angliei si Turciei. Eu sunt suporter de partea turca in seara asta...
TURCIA - ITALIA, LA EURO 2020 | ECHIPELE DE START:
Turcia: 23. Ugurcan Cakir - 2. Zeki Celik, 3. Merih Demiral, 4. Caglar Soyuncu, 13. Umut Meraş - 5. Okay Yokuşlu - 6. Ozan Tufan, 9. Kenan Karaman, 11. Yusuf Yazici, 10. Hakan Calhanoglu - 17. Burak Yilmaz.
Selecţioner: Şenol Guneş.
Rezerve: 1. Mert Gunok, 12. Altay Bayindir - 7. Cengiz Under, 8. Dorukhan Tokoz, 14. Taylan Antalyali, 15. Ozan Kabak, 16. Enes Unal, 19. Orkun Kokcu, 21. Irfan Can Kahveci, 22. Kaan Ayhan, 25. Mert Muldur, 26. Halil Dervişoglu.
Italia: 21. Gianluigi Donnarumma - 24. Alessandro Florenzi, 19. Leonardo Bonucci, 3. Giorgio Chiellini (căpitan), 4. Leonardo Spinazzola - 18. Nicolo Barella, 8. Jorginho, 5. Manuel Locatelli - 11. Domenico Berardi, 17. Ciro Immobile, 10. Lorenzo Insigne.
Selecţioner: Roberto Mancini.
Rezerve: 1. Salvatore Sirigu, 26. Alex Meret - 2. Giovanni Di Lorenzo, 9. Andrea Belotti, 12. Matteo Pessina, 13. Emerson, 14. Federico Chiesa, 15. Francesco Acerbi, 16. Bryan Cristante, 20. Federico Bernardeschi, 22. Giacomo Raspadori, 23. Alessandro Bastoni.
Meciul de pe stadionul Olimpic din capitala Italiei va fi arbitrat de olandezul Danny Makkelie, ajutat de asistenţii Hessel Steegstra şi Jan de Vries.
Franţuzoaica Stephanie Frappart va fi arbitru de rezervă, iar olandezul Kevin Blom va fi asistent VAR. În camera VAR se vor mai afla olandezul Pol van Boekel şi germanii Christian Gittelman şi Bastian Dankert.
Marcatori
Min. 79: GOL Italia! (0-3). Immobile îi pasează lui Lorenzo Insigne, care înscrie, iar Italia marchează pentru prima dată 3 goluri în istoria participărilor la EURO.
Min. 67: GOL Italia! (0-2). Spinazzola șutează din apropiere, portarul respinge în față, de unde Immobine înscrie.
Min. 53: GOL Italia! (0-1). Domenico Berardi centrează în fața porții, iar Demiral trimite în propria poartă, cu pieptul
Be the first person to like this
People also like
Website
Kitchen/Cooking
Page Admins
-
AnnaEFounder