Istoria României. Istorie universală. Religie cărți. Biografii oameni celebri

AFACEREA SKODA Afacerea SKODA cum a fost numita in presa vremii a ramas cunoscuta in istoria proceselor celebre din Romania perioadei interbelice, a fost una dintre afacerile in care escrocheria si coruptia au atins culmi inimaginabile, in dauna Statului roman si a contribuabilului de rand. Timp de mai bine de un an incepand din primavara lui 1933, marile ziare din tara noastra au publicat in paginile lor cu lux de amanunte nenumarate articole privind scandalul izbucnit in jurul lui Bruno Seletzky, reprezentantul uzinei SKODA la Bucuresti. Ziarul Adevarul scria la 1 iulie 1923 ?Nici o afacere din cate cunoaste cronica scandalurilor politice de la noi nu a produs atata valva si nu a dat atatea pagini de senzational cu afacerea Skoda. Fundalul afacerii Skoda a fost constituit de comenzile militare facute de Romania in strainatate in vederea dotarii armatei, prilej cat se poate mai nimerit pentru unii politicieni romani sa isi rotunjeasca averile fara scrupule, subminand interesele tarii. Referindu-se la aceasta situatie deplorabila, generalul Rujinski nu se sfia sa afirme intr-o sedinta a senatului, la inceputul lunii aprilie 1933, ca oriunde exista un samsar exista un spert, oriunde exista spert, sunt si oamenii slabi care pot fi la indemana acestui spertar.? In cazul afacerii SKODA oamenii slabi apartineau, potrivit presei vremii unui partid politic de guvernamant. Slabiciunea acestor oameni, in fond politicieni verosi, se manifesta doar atunci cand era vorba de banii statului, nu de propriul lor buzunar. Acestia alcatuiau o clica de spertari, mai mari si mai mici,constituiti din aventurieri de talie intenationala cum a fost cazul lui Bruno Seletzky si politicieni romani corupti si sfarsind cu militari ce indeplineau functii de raspundere, dupa unele informatii, firele afacerii conduceau chiar pana la palatal regal. Fundalul afacerii SKODA a fost constituit de comenzile militare intentionate de a fi facute in Romania in strainatate. Se stie ca la inceputul deceniului al treilea, data fiind conjunctura politica europeana si situatia in care se gasea Romania, cercurile guvernamentale romanesti erau preocupate de a gasi o solutie optima problemei inzestrarii armatei cu tehnica de lupta moderna. Prin urmare, forurile competente studiau posibilitatile comandarii in strainatate a furniturilor necesare. Dar, asa cum se dovedise si in cazul altor tari, era valabil faptul ca incheierea unor tranzactii de comenzi militare putea oferi prilejul unor afaceri veroase. Dar sa urmarim principalele momente care au configurat aceasta afacere. Pe la sfarstul anului 1922 isi face aparitia in Romania in calitate de sef al reprezentantei Uzinelor Skoda, numitul Bruno Seletzky. Nascut in Polonia, la Zakopane, a trait peste doua decenii in Austria dupa care a trecut in Cehoslovacia, unde s-a angajat sa lucreze intr-o uzina de armament apartinand Uzinelor Skoda. Tin sa mentionez ca inca de la venirea sa in tara noastra, Bruno Seletzky a atras atentia organelor de contrainformatii romanesti, fapt care, din nefericire, a ramas fara urmari, datorita relatiilor pe care Seletzky a stiut in cele din urma sa si le creeze la cele mai neasteptate nivele si pe care sa le utilizeze in folosul sau, la momentul oportun. Asa a ajuns sa fie director al reprezentantei uzinelor SKODA la Bucuresti. Datorita experientei acumulate in uzinele de armament din Cehoslovacia, el s-a remarcat ca un bun cunoscator al tehnicii militare si al posibilitailor de modernizare a vechiului armament, care era in dotarea armatei romane, fiind in nenumarate randuri invitat de autoritatile militare la Depozitul de armament, la Arsenalul armatei, pentru a examina tehnica militara de provenienta straina si a-si spune parerea in privinta eventualelor modificari ce s-ar fi putut aduce armamentului din dotare, spre a li se imbunatati calitatile, ca si pentru contractarea unor tiruri noi de armament. Cu acest prilej a avut posibilitatea sa afle o serie de secrete militare privitoare la inzestrarea armatei romane. Seletzky a reusit sa cucereasca simpatia multor ofiteri superiori si persoane influente, creand in jurul sau o atmosfera binevoitoare, in care nu lipseau elogiile privind competenta sa. El a lasat sa circule zvonul ca ar intentiona chiar sa solicite cetatenia romana. Cei care au cazut in plasa tesuta cu abilitate de Seletzky nu au intarziat sa emita parerea ca acesta ar merita chiar sa fie recompensat cu o decoratie pentru loialitatea fata de statul roman. Aceasta era atmosfera ce a favorizat pe reprezentantul uzinelor SKODA sa se lanseze in afaceri necinstite de mare anvergura, incalcand sistematic legile statului roman. Pentru a-si putea desfasura netulburat tranzactiile veroase, Seletzky a apelat la relatiile de care aminteam, reusind sa obtina autorizatia de a se ocupa in Romania cu vanzarea armamentului reconditionat si a masinilor agricole provenite din import. O a doua latura a activitatii lui Seletzky era spionajul militar. Fiind la current cu toate demersurile ce se faceau pentru satisfacerea nevoilor militare ale Romaniei, el lucra pentru crearea unui monopol in favoarea SKODEI, impiedicand concurarea acesteia, fie din partea unor firme romane importante, fie a altor firme din afara. Reprezentantul uzinelor SKODA pentru a-si atinge scopurile, a impartit comisioane importante nu numai functionarilor si tehnicienilor civili si militari insarcinati cu urmarirea contractelor incheiate cu uzinele Skoda, ci si altor persoane care ocupau functii importante in aparatul de stat sau in organele de conducere ale unor partide politice. Concomitent, s-au incheiat in aceasta perioada cu uzinele Skoda numeroase contracte in anii: 1922, 1927, 1929 si 1930. La incheierea fiecarei comenzi s-au gasit si profitori care nu s-au sfiit sa-si rotunjeasca averile pe seama statului roman. In luna noiembrie 1928, Seletzky a fost invitat sa intocmeasca un studio privind modernizarea armamentului romanesc, pe care il efectueaza intr-un timp record si astfel, in luna mai 1929 oferta uzinelor SKODA pentru furnizarea de armament statului roman era deja pe cale de a se perfecta. La scurt timp dupa aceasta, are loc o sedinta a oficialitatilor romane, avand acelasi scop, al inzestrarii armatei romane. Printre participanti se numarau primul ministru Iuliu Maniu, ministrul apararii nationale, generalul Cihoschi, precum si o serie de ofiteri superiori de specialitate. Cu acest prilej s-a luat hotararea de a comanda la uzinele SKODA o parte din munitiile si armamentul necesar inzestrarii tarii spre a o face apta sa faca fata unei agresiuni militare. In ceea ce priveste piesele de artilerie grea, urma sa se faca comanda acestora in Franta. In acest scop a fost trimisa in Franta o delegatie de experti militari care, in referatul intocmit, a comunicat insa conducerii Ministerului Apararii Nationale informatia falsa ca tunurile fabricate la uzinele franceze Schneider? erau cu cca 60.000 dolari mai scumpe decat cele oferite de Skoda?. Toata aceasta inscenare s-a datorat jocului de culise regizat cu abilitate de Seletzky, cu alte cuvinte ea a fost urmarea atentiilor grase pe care acesta in urma le-a distribuit cu larghete factorilor responsabili de incheierea afacerii, iar in urma acestui raport fals Ministerul Apararii Nationale se decide sa faca o comanda uzinelor Skoda la data de 17 martie 1930 privind munitii si armamente, inclusive artileria grea, in valoare de peste 5 miliarde lei, cifra foarte mare pentru acele vremuri. Prin acest contract, uzinele Skoda se angajau sa furnizeze armatei romane tancuri de camp si tunuri antiaeriene de 75 mm, obuziere de 100 mm model 1928 si obuziere de 150mm, precum si 181.138 proiectile pentru acestea. La toate cele mentionate se mai adaugau 444 chesoane, 688 care de transport, 180 carute port-teava etc.Contractul mentionat, nr. 6.102 din 17 martie 1930, a fost incheiat avand numeroase clauze defavorabile partii romane, iar reprezentantii autoritatilor militare si civile romanesti au procedat la incheierea acestuia fara consultarea organelor competente ce erau in masura sa se pronunte in privinta alegerii materialului si caracteristicilor precise ale armamentului. Cu totul neobisnuit a fost faptul ca o serie de organe precum Directia armamentului, Comitetul materialului, Directia tehnica si Consiliul superior al armatei, pana in preziua definitivarii formalitatilor nu au fost instiintate si nu li s-a cerut avizul privitor la aceasta comanda. Ancheta facuta ulterior avea sa stabileasca faptul ca contractul a fost incheiat dupa un proiect elaborat de Seletzky si acceptat integral de ministrul apararii nationale, generalul Cihoschi, care l-a semnat fara sa adauge nici cea mai mica modificare. Mai mult, el nu era insotit, dupa cum era normal si se obisnuieste, de caiete de sarcini in care sa se specifice o serie de detalii. Cu asemenea vicii, contractul a generat dupa aceea o serie de neintelegeri si dificultati, mai ales in faza de executie a comenzii. Acest contract a adus statului roman un prejudiciu de 900 milioane lei, cifra rezultata din comparatia cu valoarea unui contract similar incheiat de Iugoslavia in aceeasi perioada (comparativ cu contractul incheiat de Iugoslavia, pretul furniturilor pentru armata romana era cu 18-25% mai ridicat, diferenta care intra in buzunarele lui Seletzky). In acelasi timp nu trebuie uitat faptul ca uzinele Skoda si anterior alte numeroase contracte (in 1922, 1925) si acestea toate fusesera mai avantajoase.Cum a fost oare posibila incheierea unor tranzactii atat de pagubitoare pentru statul roman? Explicatia consta in faptul ca Seletzky a impartit comisioane insemnate nu numai functionarilor si tehnicienilor civili si militari insarcinati cu urmarirea contractelor incheiate cu uzinele Skoda ci si a altor persoane care ocupau functii importante in aparatele de stat sau in organele de conducere ale unor partide politice. Prejudiciile aduse statului roman nu se datorau lipsei de interes sau ignorantei factorilor de decizie din guvern sau Ministerului de Razboi. Semnificativ in acest sens este documentul compromitator publicat de ziarul Dimineata din 22 septembrie 1933 sub titlul “Un document in afacerea Skoda”, de fapt o scrisoare adresata de Seletzky conducerii uzinelor Skoda la 1 septembrie 1931, in care se arata ca Ministrul de Razboi s-a convins ca subsemnatul este insufletit de cele mai bune intentiuni si nu va face nimic in chestiunea armamentului pentru armata si marina, precum si pentru aviatie, fara a cere sfatul meu. In aceasta scrisoare se repetau adeseori cuvintele romiman (comision), ministrul de finante aparea sub numele de reprezentant al cauciucului, iar ministrul Apararii Nationale era mentionat ca reprezentant al lemnului. Ultimul era convins ca Seletzky dupa cum relata in scrisoare era insufletit de cele mai bune intentiuni?. Epistola mai cuprindea si termenul Akyfxcsyafsyxhe, nume atribuit colonelului Georgescu care fusese delegat de Ministerul Apararii nationale pe langa reprezentanta Skoda.   Dupa cum se mentiona in articolul publicat in ziarul Dimineata, acesta a beneficiat de un commission de peste 100.000 lei drept recompensa pentru activitatea desfasurata in defavoarea statului roman, adica aceea de a informa despre intentiile Ministerului Apararii Nationale in legatura cu comenzile, astfel incat sa fiu intotdeauna la curent cu comenzile de material pentru armata. Semnificativ este si faptul ca in perioada in care Seletzky era inchis la Jilava, colonelul Georgescu nu a ezitat sa-l viziteze. Un alt colonel, Aristide Tanasescu, care lucra la Directia armamentului, sustragea in permanenta acte de la aceasta institutie, iar dupa ce a fost transferat in alta parte a continuat sa procure documente secrete prin intermediul domnisoarei Dom, dactilografa directiei, care avea grija sa-i puna la dispozitie cate o copie cu indigo dupa documentele cele mai importante. In cele din urma, pentru a nu fi divulgat, colonelul Tanasescu a fost nevoit sa o ia de sotie pe serviabila dactilografa. Nici organelor financiare de control, si nici justitia militara nu au reusit sa lamureasca pe deplin unele aspecte ale afacerii Skoda si mai ales sa-i identifice pe toti acei care si-au insusit banii statului. Astfel multi din afaceristi au ramas necunoscuti datorita disparitiei celor mai edificatoare probe, ca urmare a interventiei ministrului de justitie Mihai Popovici si a generalului Cihoschi, semnatarul contractului, dar mai ales prin interesul de a se ascunde numele unor fruntasi politici implicate. Dupa calculele specialistilor comisioanele primite de cei care sub o forma sau alta au facilitate acest contract, au totalizat 19.219.335 de lei.Dezvaluirea dedesubturilor veroase ale afacerii Skoda a cunoscut doua etape : prima datorita experimentarii tunurilor, iar a doua ca urmare a perchezitiei efectuate la sediul reprezentantei din Bucuresti. In cea de a doua jumatate a anului 1931, au avut loc trageri experimentale cu tunurile model, fabricate la uzinele Skoda. Reprezentantul trimis de noul ministru al apararii nationale Amza Stefanescu, a constatat ca tunurile nu corespund necesitatii armatei. Consiliul superior al armatei a hotarat pentru moment sistarea comenzii, decomandarea tunurilor de camp si a cerut inlaturarea lui Seletzky din conducerea reprezentantei Skoda. Primele semne ale divergentelor cu Uzinele Skoda au aparut in cea de a doua jumatate a anului 1931, cu prilejul experimentarii tunurilor fabricate la Uzinele Skoda. Rezultatele experimentarii au atras dupa sine aprecieri contradictorii. In vreme ce delegatul numit de fostul ministru al apararii nationale sa supravegheze executarea comenzii a conchis ca tunurile model indeplineau conditiile cerute, expertul trimis de Amza Stefanescu, noul ministru al apararii nationale a constatat ca dimpotriva, tunurile nu corespund necesitatilor armatei. Consiliul Superior al Armatei a hotarat, dupa consultarea celor mai buni specialisti in materie, suspendarea temporara a comenzii si decomandarea tunurilor de camp. In plus, Ministrul apararii Nationale a solicitat imediat schimbarea lui Seletzky din fruntea reprezentantei Skoda si a delegat ca organ de legatura intre minister si uzina pe colonelul in rezerva Constantin Georgescu. Atata timp cat in fruntea Ministerului Apararii Nationale s-a aflat generalul Stefanescu Amza, Bruno Seletzky nu s-a mai ocupat decat de conducerea biroului administrativ al reprezentantei Uzinelor Skoda. Ministrul Apararii Nationale a dat imediat dispozitie sa fie continuate cercetarile privitoare la modul de intocmire al contractului de armament incheiat si semnat de predecesorul sau, dispunand in acelasi timp sa fie date publicitatii toate informatiile care demascau caracterul oneros al acestei comenzi. In acest timp in presa apar o serie de articole prin care sunt demascate manevrele celor care au semnat contractul. Cercul incepe sa se stranga in jurul lui Seletzky: organele de contrainformatii romanesti culeg dovezi despre activitatea sa de spionaj privind dotarea armatei romane. Pe de alta parte, rapida imbogatire areprezentantului Skoda a determinat o urmarire insistenta a acestuia, pentru evaziune fiscala, de catre organele Ministerului de finante, care spre sfarsitul anului 1932, au constatat ca reprezentanta Skoda trebuie sa plateasca statului roman, sub forma de impozite, cca 69 milioane lei. Drept urmare in ziua de 10 martie 1933 organele financiare romane efectueaza, avand aprobarea parchetului, o descindere la reprezentanta Uzinelor Skoda situata in strada Batistei nr. 6 si la locuinta lui Seletzky. Rezultatele perchezitiei au depasit asteptarile, procedandu-se la deschiderea caselor de fier au fost scoase la iveala numeroase documente secrete care contineau informatii privitoare la mijloacele de aparare ale Romaniei; a fost gasita tabela cu calibrul tuturor gurilor de foc ale armatei romane, copiile de pe contractele MAN cu toate casele furnizoare de armament, rapoartele prin care generalul Samsonovici arata Consiliului de ministrii concluziile sale asupra desfiintarii uzinelor de armament Copsa Mica Cugir, copii de pe foaia calificativa a Ministerului Apararii Nationale, note de apreciere defavorabile asupra unor generali si ofiteri precum si o serie de scrisori cu caracter confidential. A reiesit clar ca directorul reprezentantei Uzinelor Skoda se angajase in actiuni de spionaj impotriva statului roman. La toate acestea s-au mai adaugat o serie de dovezi, chitante, state de plata din care reiesea caracterul dubios al afacerilor patronate de reprezentantul Skodei si comisioanele enorme acordate unor persoane desemnate cu nume cifrate. In acest moment intra in scena Ministrul de Justitie Mihai Popovici, a carui interventie avea semnificatia unui ordin de incetare a anchetei. Urmeaza o intensa activitate de culise in care sunt antrenati toti cei care primisera comisioane. Discutiile intre membrii guvernului, comandantul corpului II armata si Parchetul militar au durat pana in ziua de 12 martie 1933 cand s-a hotarat reluarea anchetei. Profitand de acest ragaz, Seletzky a strans principalele documente compromitatoare si a distrus majoritatea probelor scrise, fapt care a facut ca membrii comisiei de ancheta, , atunci cand au reluat cercetarile, sa nu descopere decat foarte putine documente noi. Afacerea Skoda a intrat pe rol in dimineata zilei de 10 martie 1933. Probele concludente pe care le-a administrat comisia de ancheta au determinat in cele din urma arestarea lui Seletzky care a fost apoi deferit justitiei. Inainte de arestarea sa au fost luate toate masurile pentru a preintampina izbucnirea unui conflict diplomatic cu Cehoslovacia, tara in care isi avea sediul uzinele Skoda.In acest scop, Ministrul de externe al Romaniei, Nicolae Titulescu, s-a consultat cu ambasadorul Cehoslovaciei la Bucuresti si cu Eduard Benes, omologul sau, explicandu-le situatia in detaliu. In fata probelor evidente prezentate de Ministrul roman de externe, acestia au fost de acord ca reprezentantul Skodei sa fie arestat si deferit justitiei.Seletzky nu si-a pierdut sperantele si nu a deznadajduit. El spera sa fie salvat in primul rand de persoanele sus-puse cu care venise in contact si cu care facuse afaceri, carora le daduse mari sume de bani. De aceea pe tot timpul desfasurarii anchetei el a refuzat sa dea orice relatii despre aceste persoane si spera sa poata imparti in continuare sume importante pentru a-si salva pielea. Faptele pe care Seletzky a incercat sa le acopere prin tacere sau raspunsuri pe jumatate, a fost insa partial reconstituit prin studierea actelor si dosarelor de casa care contineau o serie de indicii referitoare la comisioanele acordate unor persoane corupte de catre directorul reprezentantiei Uzinelor Skoda.O problema importanta cu implicatii pe planul relatiilor diplomatice, a fost aceea a scoaterii din cauza a uzinelor Skoda. Implicarea acestora ar fi daunat nu numai relatiilor cu Cehoslovacia, aliata Romaniei in cadrul Micii intelegeri, ci si cu Franta, stiind ca cca 60% din actiunile Skodei erau detinute de bancile franceze. Ceea ce avea sa surprinda si mai mult opinia publica din tara noastra a fost faptul ca dupa negocieri Guvernul Tatarascu, care a urmat, a declarat la 18 iulie 1934, fara sa dea explicatii, ca este gata sa primeasca propunerea facuta de uzinele Skoda de a executa contractul in valoare de 5 miliarde lei, contract ale carui preturi initiale au fost reduse cu 15%. Afacerea Skoda a relevat totodata faptul ca Seletzky, prin manevre iscusite dar si cu concursul generalului Henry Cihoschi, ministrul apararii nationale cat si al altor politicieni si militari care s-au pretat la comisioane substantiale, au urmarit nu numai sa inlature concurenta straina, ci si sa loveasca fara crutare in uzinele romanesti producatoare de armament, care se aflau la primele lor inceputuri. Bruno Seletzky a fost condamnat la 5 ani inchisoare, pedeapsa mult prea blanda considerate de opinia publica. Ceilalti vinovati au scapat nepedepsiti, numai datorita faptului ca erau reprezentanti ai unor cercuri influente din tara.

Adolf Hitler (20 aprilie 1889 – 30 aprilie 1945) Adolf Hitler a fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German National-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducator absolut (Führer) al Germaniei. Ajuns la putere în 1933, liderul miscsrii naziste, Hitler, a dus o politica de pregatire și de declansare a celui de al Doilea Război Mondial, precum si de punere în aplicare a unui plan nationalist si rasist de exterminare în masă a evreilor și altor „indezirabili” din Europa, precum și de lichidare a adversarilor politici din Germania. In anul 1938 americanii l-au declarat omul anului. O gandire bazată pe un antisemitism virulent și o conceptie rasista despre societate și a valorilor ei. În 1919, era agent al departamentului politic al armatei bavareze, din insarcinarea caruia a intrat în contact cu o formatiune politica radicală, obscura, numita Partidul Muncitoresc German. Cum accede la putere ?  Incă de la inceputul carierei sale politice Hitler a fost constient de capacitatea de influenta a propagandei. În aprilie 1930 l-a desemnat pe Joseph Goebbels ca sef al aparatului de propaganda pe tot teritoriul Germaniei. In scurt timp naziștii au preluat toate funcțiile de conducere, atât în parlamentul central (reichstag) și cele regionale, cat si in economie. In martie 1933 Hitler s-a hotarat sa propuna noului parlament Legea de imputernicire, care prevedea inlaturarea procedurilor si legislatiei parlamentare si transferul puterii depline cancelarului si guvernului sau, prin asumarea de prerogative dictatoriale. Cu ajutorul multimii adunate în strada si a terorii instaurate de „Batalioanele de Asalt”) si a celeilalte organizatii paramilitare, SS, („Esalonul de protecție”), legea a fost adoptata cu 444 de voturi favorabile si 94 contra. S-a deschis astfel calea spre dictatura totalitara. Prabusirea celui de-al treilea Reich  Impingerea Germaniei în razboi a fost, de fapt, primul semn al inceputului sfarsitului lui Hitler. Cu toate victoriile remarcabile de inceput dintre anii 1939-1941, Hitler si conducerea militara a Germaniei au facut marea greseala de a-si subestima inamicii, Marea Britanie si Uniunea Sovietica, precum si greseala de a incepe un razboi pe doua fronturi cu aceste doua puteri. Moartea lui Hitler La 30 aprilie 1945, în timpul ultimelor lupte grele în Berlin, când trupele sovietice se aflau la mica distanta de cancelaria Reich-ului, Hitler s-a sinucis, muscand o capsula de cianura si apoi fiind impuscat(ordin stabilit cu mult inainte, cu unul din ofiterii lui). Trupul lui și cel al Evei Braun (cu care se cununase în ziua precedenta si care s-a sinucis simultan) au fost depuse în craterul unei bombe, stropite cu benzină de către Otto Günsche si alte ajutoare din Führerbunker si li s-a dat foc pentru a nu incapea pe mana armatei Rosii care se apropia si continuau bombardamentele. Inainte de a se sinucide, Hitler își otrăvise câinele pentru a testa otrava.

Viata de zi cu zi curge printre gloantele si rachetele talibanilor si ale fortelor NATO. In Afganistan, saracia se vede, la propriu, din avion. Peisajul care se ofera in timp ce ne pregatim sa aterizam la Kabul nu seamana cu nimic din ce am vazut vreodata in lume pina acum: case ca un soi de musuroi de termite sau un joc de Lego rudimentar, trei pereti strimbi, de lut, proptiti stangaci unul de celalalt, intr-un colt al unei imprejmuiri impotriva furtunilor de nisip. Un pilc de cinci case in desert se cheama localitate. In Kabul, capitala tarii, numeri pe degete cladirile mai inalte de doua niveluri, dintre care unul distrus de bombe. Nu vezi, de sus, nimic din ceea ce esti obisnuit sa vezi intr-un oras. Doar aceleasi maghernite strimbe, acoperite de un praf albicios care da locului acel aspect de film SF, de ramasite de omenire dupa un razboi atomic. De altfel, intrebasem un amic afgan ce pot vizita in Kabul. Nimic, mi-a raspuns. Singura atractie turistica este Chicken Street, un fel de talcioc unde poti cumpara textile, confectii si o gramada de antichitati – kitschuri la mana a doua, la preturi exagerate, turistice. Distantele lungi si pline de pericole, drumurile putine si impracticabile, prin desert sau munti abrupti, rata alfabetizarii de doar 15% in unele locuri fac ca multi afgani sa nu fi pasit vreodata in afara zonei dominate de clanul caruia ii apartin. Pina in ziua de azi, afganul este in primul rand atasat tribului sau, familiei, si nu are decat foarte vag notiunea statului sau a unei organizari politice. Cu totii au vazut insa bombele americane, tancurile rusesti, Kalasnikoavele. Cei mici copilaresc acum printre soldatii NATO, fara sa-i mai impresioneze catusi de putin aspectul lor de Robocop. Plecata in patrulare cu militarii britanici, mi se pare dureroasa, ca un viol, invazia soldatilor inarmati pana in dinti asupra lumii acestor copii desculti, slabuti, care arata atat de fragili incurcandu-se printre picioarele matahalelor NATO. Comandantul britanic imi spune ca, in ciuda pericolului, soldatii nu au voie sa poarte casti de protectie in patrulare, pentru ca ne fac sa parem agresivi. Ma bufneste risul: Dar mitralierele din mana nu va fac sa pareti agresivi?, intreb, urmarind teava armei, atintita asupra unui pusti asezat pe jos, in praf. Capitanul ridica din umeri: S-au obisnuit!. Curiozitatea celor mici le creeaza mari probleme militarilor britanici insarcinati cu securitatea mea. Fiind prima femeie, dupa mult timp, pe care o vad copiii pe strada (locul femeii este inca in casa, iar afara este acoperita din cap pina in picioare de burka, care lasa doar o plasa in dreptul ochilor), in spatele meu se formeaza un alai de zeci de prichindei care vin sa imi pipaie hainele, sa ma ia de mana, sa se uite la mine de aproape, sa ma atinga, parca pentru a se convinge daca sunt de-adevaratelea. Micutii se expun astfel, fara sa stie, unui mare pericol. Daca un atentator m-ar lua pe mine drept tinta, ceea ce se poate intimpla in orice secunda, cu totii i-ar putea cadea victime. Faceti, o secunda, exercitiul de a va imagina rasetul unui prichindel care zburda pe strada pe langa dumneavoastra transformat intr-un rictus hidos pe o masa de carne amorfa. Emotionat, un militar american ne povesteste ca micutii afgani le fac semn cu aratatorul unei maini in palma celeilalte ca vor pen and paper- creion si hartie, doritori sa invete sa scrie si sa citeasca. A doua zi, in vizita la o scoala afgana din apropierea bazei militare din Kandahar, o droaie de mici salbatici ne intampina repetand, in engleza, doua crampeie de fraza: mishta, mishta, picsha, picsha – domnu, domnu, poza, poza! si pin, pin! (pen, asa cum pronunta ei) – creion. Cateva zile mai tarziu, in Kabul, diplomatul de origine afgana care ne este ghid se amuza copios de credulitatea noastra cand ii povestim, fascinati, cum cereau copiii sa invete sa scrie. Asa v-au spus americanii? Ha! Ha! Ce smecheri! Pai care copil nu vrea sa deseneze?! Sa deseneze, nu sa invete. Asa stiti dumneavoastra, ca le place la scoala copiilor? Sa stiti ca e la fel peste tot in lume! La fel ca in zburdalnicia plina de firesc a copiilor, atat in Kabul, care este relativ sigur, cat si in provinciile din sud, unde normalitatea curge in reprize scurte, intre atentate sinucigase, atacuri ale talibanilor si explozii accidentale ale minelor, afganii incearca sa dea vietii lor zilnice o aparenta de oarecare liniste. La piata, pe tarabe se vind Pepsi, pliculete cu sampon din Vest, pungi de chipsuri, dero. Inconjurat de arme, talibani, lupte, sange, moarte, te surprinzi intrebandu-te timp daca afganii dedica mult timp alegerii samponului potrivit! Constati, la fel de naiv, ca si in vreme de razboi exista oameni mai bogati si mai saraci: o antena de satelit troneaza deasupra unei case prapadite. In Kabul, un magazin din patru e de rochii pestrite, impopotonate, roz, cu dantele, cu flori. Unde le pot purta femeile?, il intreb pe ghidul afgan. La nunti, de pildaA, ni se explica. Sa vedeti acolo tinute! Ne indreptam catre o astfel de nunta la hotelul Intercontinental, situat pe o colina de unde se vede tot Kabulul, neatins de bombe, refugiu al jurnalistilor in timpul interventiei americane. Din nou, normalitatea la care nu te mai astepti, care ajunge sa ti se para tocmai ea nefireasca, ne face sa cascam ochii de uimire: in spatele hotelului, piscina, terasa cu mese, se pare cu cel mai bun kebab din oras, si teren de tenis. Fara gauri de gloante, fara ziduri cazute. Nu aceeasi soarta a avut-o terenul de golf din Kabul, pe langa care trecuseram mai devreme – celor noua gauri regulamentare ii adaugasera americanii nenumarate altele, facute direct din avioanele F-16! Nuntasii coboara, la fel ca-n Pipera, din Mercedesuri sau din BMW-uri luxoase. Parte din peisajul paradoxal afgan, un panou mare, plasat chiar langa usa hotelului, te avertizeaza: No guns allowed!A’ (Armele interzise), deasupra desenului unui pistol taiat cu doua linii negre. Nu indeplinim conditia, intrucat ghidul nostru si-a bagat un pistol la centura inainte de a iesi pe usa casei. Mai are acasa cateva pistoale automate, pusti. Nu e colectionar. Dar are familie de aparat… Ca orice afgan instarit, nu se bazeaza insa numai pe asta. Cartierul Pipera din Kabul aduce a baza militara mai degraba decat a zona rezidentiala. Fiecare vila (la fel ca si pensiunile turistice) e imprejmuita cu un zid inalt de beton, prelungit in sus cu sirma ghimpata. Suni, si poarta masiva, cu un drug de fier pe post de zavor, ti-o deschide un haidamac fioros si inarmat. Garda personala. Amicul nostru are trei. Il costa in total cam o mie de dolari pe luna. Avand in vedere ca locuinta lui a costat 300.000 de dolari, merita cheltuiala. Vila nu are nici marmura gri, nici trei niveluri, nici piscina. In Baneasa ar parea o mizerie. Vilele afgane au un singur nivel, cel mult doua. Casele si terenurile au ajuns sa coste insa mai mult decit in Bucuresti, pentru ca, surpriza!, in Afganistan exista bani garla. Din droguri (majoritatea), din contracte cu NATO si, intr-o masura mult mai mica, din afaceri ca in orice alt loc. De aceea sunt si mall-uri – putine, dar exista, si chiar doua-trei blocuri-turn de birouri, din otel si sticla. Banii pompati de organizatiile internationale, desi nu numai ei, au ridicat preturile si au facut ca Afganistanul sa fie o tara foarte scumpa prin comparatie cu intreaga regiune a Asiei de Sud sau cu Orientul Mijlociu. In continuare insa, in traficul haotic din Kabul, unde nu exista practic sensuri de mers, pe langa masinile ultimul racnet ale traficantilor se strecoara un fel de ricse, carute trase de magari, roabe sau scutere din anii 60, dube in care se inghesuie zeci de afgani, printre baloturi si cosuri cu marfa. Oamenii stau degeaba pe marginea drumului, pentru ca majoritatea nu au slujbe. Stau si beau ceai la lumina unui bec atarnat de tavan. Pe marginea strazii, rigole deschise in care plutesc zoaiele imprastie un miros pestilential. In apropiere, in aer liber, la soare, atarna carnea pusa la uscat pe bete. Tot in apropiere, un cimitir in care mormintele sunt acoperite cu mormane de pietre, pentru ca vintul sa nu dezgoleasca de sub nisip cadavrele. Un talmes-balmes de nedescris imagine redusa la scara a situatiei intregii tari. Sansele pacii  Razboiul din Afganistan a fost deja pierdut, judecand dupa cele trei obiective cu care si-a justificat administratia Bush interventia din 2001: capturarea lui Bin Laden, inlaturarea de la putere a talibanilor, eradicarea productiei de opiu (si, implicit, a principalei surse de venit a teroristilor). Bin Laden ramane de negasit pina in ziua de astazi. Inlaturati din structurile de guvernare, talibanii au revenit in forta, facand legea in mare parte a tarii si zadarnicind eforturile de reconstructie. Productia de opiu a depasit nivelul din 2001. Pentru NATO, plecarea cu coada intre picioare din Afganistan ar echivala cu un dezastru. In prima misiune out of area (in afara zonei transatlantice) pe care si-a asumat-o, Alianta, care inca se lupta sa se redefineasca dupa incetarea Razboiului Rece si este presata sa-si extinda rolul la nivel global, nu isi poate permite o infringere sau risca pierderea irecuperabila a credibilitatii. Intrind in Afganistan, Statele Unite si, ulterior, NATO si-au asumat sarcina – care, de fapt, nu le apartinea – de a aduce stabilitate si prosperitate intr-o tara care nu le-a avut niciodata. Iar acum, dupa ce erorile pe care le-au comis le-au scufundat si mai mult, asa cum singure au recunoscut, tot ce pot spera este sa iasa in mod cat de cat onorabil la suprafata. Exista trei viziuni in acest sens in cadrul NATO. Toate trei sint influentate fundamental si limitate de mentalitatea si de istoria statelor care le promoveaza. Cea americana este oarecum mecanicista, simplista. Asa cum America a fost construita programatic, matematic, de oameni care au gasit acolo conditiile propice implementarii viziunii lor, tot astfel armata americana incearca sa creeze in Afganistan un sistem politic si o economie dupa chipul si asemanarea celor vestice, care nu de putine ori vin in contradictie cu obiceiurile locului. Ca intr-un program informatic, introduci datele si scoti obligatoriu un rezultat unic care trebuie sa iti asigure succesul. Viziunea britanica este oarecum temperata de experienta coloniala a imperiului pe care Regatul Unit l-a detinut chiar in regiunea Asiei de Sud. Britanicii sunt constienti ca lucrurile in zona sint complicate. Militarii beneficiaza de cursuri de dari, pashtu sau urdu, limbile locale, iar in nord au avut succes cu gurkas – soldati nepalezi, cunoscatori ai limbii si mentalitatii locale, care au putut comunica mult mai bine cu localnicii si care au fost priviti mult mai favorabil de populatie. Viziunea franceza identifica cel mai bine realitatile locale: oricat de neprincipiala, singura solutie pentru stabilizarea tarii – in limitele in care acest lucru este posibil – este cooptarea talibanilor la guvernare sub o forma ori alta sau macar, in prima faza, dialogul cu acestia. Problema este ca majoritatea statelor mari din Europa, cum ar fi Franta si Germania, sint foarte putin implicate, cu oameni si bani, in operatiunile NATO, iar contributia lor este periferica. Refuzind sistematic, la ultimele intilniri ale NATO si la rugamintile secretarului general Jaap de Hoop Scheffer, sa trimita mai multe trupe in sudul tarii (regiunea cea mai problematica) cei care ar putea echilibra eventual viziunea britanico-americana cu una mai realista se marginesc la a chibita de pe margine. Principalele obstacole Armata afgana  Curaj exceptional. Dorinta sincera de a contribui la imbunatatirea situatiei din tara. Astfel ii descriu instructorii americani pe recrutii afgani. Insa, pe de alta parte, este vorba despre o armata prost echipata, prost platita (deci coruptibila), compusa in mare masura din analfabeti, fara nici cea mai vaga notiune de disciplina militara, neexperimentati. Soldatii afgani inca mai pleaca acasa in mijlocul AcantonamentuluiA, fara sa anunte pe nimeni, sau raspund la telefon in timpul instructiei, ori isi intind pe jos presul si se roaga, la ora de rugaciune. Nu poarta ochelari, desi nu vad bine sa traga cu arma, pentru ca spun ca nu mai arata a barbati!, povesteste col. Tan, insarcinat cu instruirea acestora. Cand se aude ca talibanii au atacat un sat sau se afla intr-un anumit loc, sunt atit de amuzanti, cum se arunca ei in camioanele lor vechi Toyota, cu muzica data la maximum, asa cum sunt, desculti, claie peste gramada, sa mearga la lupta. Trebuie sa alergam dupa ei, sa-i intrebam daca si-au luat apa, daca si-au luat arma, echipamentul, descrie pataniile cu armata afgana si col. Weshley, comandantul trupelor britanice din provincia Helmand. Culturile de opiu  NATO a renuntat in mod declarat, in ciuda planurilor initiale, la eradicarea culturilor de mac si a delegat aceasta raspundere guvernului afgan, criticat de organizatiile internationale pentru ca nu face mai nimic in acest sens. Motivul – legaturile oficialilor corupti, printre care sunt multi conducatori tribali, cu traficul de droguri, sustin rapoartele internationale. Explicatia oficiala (si ea adevarata) – vanzarea opiului/heroinei este singura sursa de venit pentru o imensa parte din populatia afgana. Profesorii inchid scolile in timpul sezonului de recolta, pentru a planta si a recolta mac. Eliminarea acestei surse de cistig ar insemna pentru afgani sa ajunga intr-o saracie extrema din care nimic nu i-ar mai putea scoate. NATO spera ca afganii vor inlocui treptat opiul cu alte culturi. Afganii nu vand insa singuri drogurile in Vest, unde tara lor furnizeaza 80% din heroina consumata. Ei lucreaza pentru retele de traficanti, care nu vor tolera sa-si piarda furnizorii. Ecuatia este simpla: cultivi mac pentru mine sau iti impusc familia. Astfel, opiul va continua sa alimenteze cu bani teroristii, va impiedica dezvoltarea unei economii reale si va motiva grupuri de interese straine sau interne sa se opuna stabilizarii Afganistanului, unei guvernari care ar putea consolida controlul centralizat al statului si care ar putea eradica productia de droguri. Talibanii  Strategia NATO este: stabilizam o zona, eliminam liderii talibani de acolo, mentinem pacea, in timp ce fortele de reconstructie incearca sa ofere in timp record beneficii palpabile localnicilor, in functie de nevoile acestora, spitale, scoli, apa curenta, electricitate. Apoi, la jirga (adunarea capeteniilor locale), le pot spune afganilor: Iata, noi v-am adus apa, spitale etc., talibanii nu v-au dat nimic – fiti de partea noastra!. Succesul NATO depinde asadar intr-o masura esentiala de timp – rezultatele trebuie sa fie rapide si concrete. Strategia talibanilor este simpla si le lasa tot timpul din lume pentru a o duce la indeplinire: distrugerea a ceea ce NATO incearca sa construiasca. Recent, doua fetite de 8 si 10 ani au fost ucise in drum spre scoala pentru ca parintilor sa le fie teama sa-si mai trimita copiii (mai ales fetele) sa invete. Uneori trebuie sa incetinim ritmul operatiunilor de reconstructie pentru a asigura mai intii securitatea, astfel incat, in cazul unei scoli, de pilda, sa nu vina talibanii si sa ucida profesorii sau elevii, explica un comandant britanic. Electoratul occidental  Atingerea unui grad de securitate si de prosperitate in Afganistan care sa permita retragerea trupelor NATO va lua foarte multi ani de acum inainte. Din ce in ce mai multe state refuza sa participe insa la operatiunile NATO din tara. Esecurile repetate din Irak arunca umbra indoielii asupra eficientei angajamentelor americane. Alegerile din SUA si fotoliul de premier in Marea Britanie au fost castigate cu o agenda anti Irak si antirazboi. In aceste conditii, este foarte putin probabil ca guvernele occidentale sa furnizeze suportul material si uman necesar pe o perioada atat de lunga, cand ele au de dat seama propriului electorat, din ce in ce mai defavorabil ocupatiei atat din Irak, cat si din Afganistan. Chiar daca sanse de succes exista asadar pentru NATO, presiunea timpului va face ca acestea sa scada o data cu trecerea lunilor si a anilor. Coruptia, incapacitatea guvernamentala  Guvernul Karzai, in final, este slab si incapabil sa isi impuna autoritatea in toate regiunile tarii, peste toate grupurile etnice, de interese etc. Autoritatea locala a capeteniilor tribale sau a talibanilor care terorizeaza civilii o depaseste pe cea a autoritatilor centrale. Coruptia din cadrul guvernului, care are in compozitia sa numeroase capetenii razboinice cu puternice interese economice si retele de crima organizata in subordine, anuleaza credibilitatea guvernului in ochii afganilor si ai comunitatii internationale. Aceasta a retras recent ajutorul financiar acordat guvernului Karzai pentru eradicarea culturilor de mac, din cauza lipsei totale a progresului in aceasta directie. Articol mai vechi din arhiva personala- fara autor

In timpul Masacrului de la Katyn, peste douazeci de mii de polonezi au fost executati de agentii NKVD, intr-unul din cele mai controversate episoade ale celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dintre acestia, in jur de o treime sunt ucisi de maiorul Vasili Blokhin, de ani buni calaul de serviciu al politiei secrete sovietice. Soldat tarist in Primul Razboi Mondial, odata cu revolutia bolsevica el s-a inscris in serviciile de securitate ale statului sovietic. In anii urmatori s-a ocupat de cele mai delicate probleme ale regimului, iar Stalin, impresionat de munca sa, l-a numit seful unui sectii speciale din cadrul NKVD, ce era sub comanda lui directa. In timpul Marii Terori a orchestrat numeroase executii in masa, in urma carora au pierit zeci de mii de oameni. El s-a ocupat atunci si de eliminarea a nenumarate personalitati sovietice, precum Seful Marelui Stat Major al Armatei Rosii, Mihail Tuhacevski, una dintre cele mai proeminente victime ale epurarilor staliniste. De altfel, multi dintre superiorii si colegii sai au murit de mana lui, devenind o figura sinistra in aparatul de stat sovietic. Notorietatea lui a crescut si mai mult dupa ce a primit ordine in primavara lui 1940 sa-i omoare pe cei sase mii de prizonieri polonezi din lagarul de la Ostashkov, intr-unul din cele mai putin cunoscute episoade ale Masacrului de la Katyn. Macel in temnitele de la Kalinin Executiile s-au derulat pe parcursul a patru saptamani la inchisoarea din Kalinin, urmand un program bine stabilit. Odata ce identitatea prizonierului era verificata, era incatusat si dus intr-o celula la subsolul temnitei. Blokhin, imbracat intr-un sort de macelar si cu manusi din piele pana la cot, zabovea pana cand gardienii il imobilizau, iar apoi il impusca la baza craniului. Dupa aceea, cadavrul era transportat la una din gropile comune sapate intr-o localitate din apropiere. Blokhin ajunsese sa omoare cate un om la trei minute, in schimburi care durau chiar si pana la zece ore. Si a continuat in acest ritm pentru aproape o luna. Pentru a nu trezi suspiciuni, executiile s-au facut la adapostul intunericului si intotdeauna cu pistoale germane. In cazul in care s-ar fi aflat vreodata ceea ce se intamplase, sovieticii voiau sa aiba pe cine sa dea vina. Decaderea si marginalizarea Pe 27 aprilie 1940, in secret, Stalin il decoreaza pe Blokhin, laudandu-l pentru iscusinta sa in rezolvarea “sarcinile speciale” ce ii fusesera date in primire. Si a ramas omul lui de incredere, pana la moartea liderului sovietic, in 1953. Dupa ce Hrusciov a venit la putere Blokhin, a fost degradat si trecut in rezerva. Doi ani mai tarziu moare de un infarct, lasand in urma sa o mostenire lugubra, omorand mai multi oameni decat oricare alt calau din istorie – printre ei, mii si mii de oameni complet nevinovati, simple victime in lupta pentru putere a lui Stalin.

Cauza principala oficiala a declansarii primului razboi mondial a fost asasinarea arhiducelui Austriei si mostenitorului imperiului Austro-Ungar, Franz Ferdinand, aflat intr-o vizita oficiala la Sarajevo impreuna cu sotia sa. Asasinul a fost un student nationalist sarbo-bosniac, Gavrilo Princip, care facea parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, sustinuti de Mana Neagra, o societate secreta fondata de nationalisti pro-sarbi, cu legaturi in armata Serbiei. Populatia sarba minoritara era nemultumita de anexarea in 1908 a Bosniei si Hertegovinei de imperiul Austro-Ungar, ca si de invadarea si ocuparea violenta a provinciei de catre acelasi imperiu, in 1878. Alta cauza pentru declansarea primului razboi mondial a fost dorinta Germaniei si Italiei de a-si intari puterea si pozitiile prin toate mijloacele posibile (economic, teritorial, militar)fata de Rusia, Franta, Marea Britanie,Imperiul Austro-Ungar si Imperiul Otoman aflat in cadere. Alta cauza a fost refuzul marilor puteri de de a acorda populatiilor lor dreptul la auto-determinare. Bosnia a fost anexata de catre imperiul Austro-Ungar in 1908, contra sentimentelor sau dorintelor populatiei, Austro-Ungaria insasi fiind deja la acel moment un stat multi-etnic in care numeroase minoritati erau dominate de sarbi si unguri. Principala cauza care a determinat inceperea Primului Razboi Mondial o constituie factorii politici : nationalismul, disputele anterioare nerezolvate, sistemul de aliante, guvernarea fragmentara, intarzieri si neintelegeri in comunicarea diplomatica, cursa inarmarilor, etc. O alta cauza a razboiului a fost dezvoltarea industriei de armament, care a dus la formarea de aliante cu substrat militarist. Un exemplu de militarism a fost construirea vasului HMS Dreadnought, o nava de lupta revolutionara, care avea o superioritate majora fata de navele anterioare, numite “pre-dreadnought”. Noul vas a marit puterea maritima a Marii Britanii si a lansat o competitie acerba in constructia vaselor intre Marea Britanie si Germania din cauza Noului imperialism. In general, natiunile care faceau parte din Tripla Intelegere (Antanta) se temeau de cele care apartineau la Tripla Alianta si vice versa. Primul razboi mondial a durat pana la 11 noiembrie cand a intrat in vigoare armistitiul cerut de Germania la data de 31 octombrie 1918.

In istoria Sumerului se disting mai multe perioade. In anii 2800 – 2360 i. Hr. existau orasele cetati din partea meridionala a Mesopotamiei, Ur, Uruk, Kis, Lagas si Umma, care si-au disputat cu rezultate contradictorii intaietatea. La jumatatea mileniului al III-lea (2400 i. Hr.), despotul orasului Lagas a supus autoritatii sale cetatile Uruk, Ur, si Kis pentru ca un secol mai tarziu (2360 i. Hr.), un alt oras cetate, Umma, sa reuseasca sa coaguleze primul stat unitar din istoria Sumerului, adunand Uruk, Ur si Larsa. Acest regat, chiar in ceasul constituirii sale este amenintat de un nou val de invadatori veniti din stepele Arabiei, triburi de pastori, care erau instalate in centrul Mesopotamiei, intre Sumer si Asiria. Legenda ne spune ca initiativa indrazneata a unei capetenii locale, Sargon, se pare originara din Kis, a reusit sa indeparteze pe despotul orasului si a cucerit regatul din sud abia constituit, dand astfel semnalul intemeierii primului mare imperiu al antichitatii. Sargon (2334-2279 i.Hr.) si-a intins ulterior autoritatea in intreaga Mesopotamie si a format orasul Akkad, care a dat numele tarii si a limbii vorbite de locuitorii sai. Armata lui Sargon, a fost prima armata cunoscuta in istorie, care numara in jur de 5000 de ostasi a garantat linistea interna si prosperitatea imperiului. Guvernatorii alesi de Sargon să administreze principalele orașe-state ale imperiului Sumer au fost akkadienii, nu sumerienii. Limba akkadiană a devenit Lingua Franca, limba oficială a inscripții în toate Mesopotamia, și de o mare influență mult dincolo. Imperiul lui Sargon a menținut contacte diplomatice si comerciale cu regatele din jurul Marii Arabiei și în Orientul Apropiat. Inscripții cu Sargon apareau pe navele din Magan, Meluhha, și Dilmun, in alte locuri, călare la ancoră în capitala sa din Agade. Sargon, de asemenea, a distrus toate reprezentările predecesorilor sai. Scrierea – o creatie sumeriana Amintirea Sumerului s-a perpetuat in unele texte ale epocii babiloniene, precum Epopeea lui Ghilgames dar apoi s-a asezat uitarea peste aceste locuri si fapte cateva mii de ani. In ultimele secole s-a descoperit un urias material epigrafic, sute de mii de tablite de lut inscriptionate, readucand in atentia lumii, cea dantai civilizatie. Semnele de forma unor cuisoare adunate in coloane asezate una deasupra celeilalte au fost prima oara descifrate de un tanar profesor de latina de la Göttingen (Germania), G.F. Grotefend, inca din anul 1802.Aceasta scriere insusita de akkadieni, ulterior de hititi si de persi, a ramas in uz pana in mileniul I i. Hr., cand era inca prezenta in transpunerea limbajului savant, utilizat indeobste in mediile eclaziastice. Astfel, cu mai bine de 5000 de ani inainte de zilele noastre, in sudul Mesopotamiei spiritul uman a produs o revolutie, prin descoperirea unei forme de scriere, reusind sa lase si celor ce vor veni dupa el o marturie a gandurilor si exeprientelor sale, asta insemnand inaugurarea istoriei.

Regatul Israel Saul (1025-1013 i.Hr.) a fost desemnat rege cu ajutorul marelui preot Samuel. S-a dovedit a fi un conducator militar talentat, incheind cucerirea Tarii Fagaduintei, iar pe plan intern incearca sa consolideze uniunea celor 12 triburi israelite, facand primii pasi spre consolidarea autoritatii centrale. A constituit prima armata permanenta si incearca limitarea pretentiilor teocratice ale preotilor. David (1013-973 i.Hr) isi incepe cariera de luptator in slujba lui Saul, se casatoreste vu fiica acestuia Micol si se bucura de sprijinul aristrocratiei militare si religioase. El reuseste sa uneasca toate triburile din Palestina devenind primul mare rege al evreilor. A avut un rol important in organizarea Regatului Israel, procupat fiind sa constituie un aparat administrativ, cu rol important de a strange impozitele necesare intretinerii armatei, sustinerii razboaielor dar si acoperirea cheltuielilor de la curtea regala. In plan religios, cultul monoteist al lui Iahve, devine religia de stat iar dupa cucerirea Ierusalimului, David a stabilit capitala politico-religioasa a Palestinei. In domeniul militar, regele David a format o armata permanenta, bine inzestrata cu care a invins si supus pe moabiti, iudei si filisteni. Datorita acestor victorii a largit hotarele statului si a creat un adevarat imperiu israelit cu intindere de la Marea Mediterana, Marea Rosie si Eufrat. Datorita talentului sau de muzician si poet a fost considerat autorul psalmilor din Biblie, ales sa fondeze familia din care descinde Mesia. David a deschis pentru evrei veacul de aur al carui apogeu a fost atins de urmasul sau. Domnia lui Solomon (973-933 i.Hr.) a reprezentat pentru statul evreu o perioada de inflorire economica si culturala, de aici fiind numit si inteleptul. S-a dovedit a fi un bun administrator si un excelent diplomat, asigurand linistea la granite printr-o politica de aliante cu vecinii Tyr, Egipt.. Chiar daca unitatea regatului era asigurata printr-o politica defensiva, Solomon a avut grija sa ridice cetati puternice la Megiddo si Geser, sa-si intareasca armata permanenta care ajunsese la peste 12.000 de oameni, cu un important corp de cavalerie si o solida grupare de care de lupta. Incurajeaza si controleaza dezvoltarea comertului si a mestesugurilor, cele mai importante fiind topitoriile de arama si traficul de comert extern. A dezvoltat o relatie diplomatica cu regele Hiron I, regele Tyrului, permitand astfel construirea flotei evreiesti si organizarea unor expeditii comerciale spre tarmurile Arabiei si Africii Orientale – Etiopia si Somalia, de unde aduceau bogatii imense de aur, fildes, pietre pretioase si mirodenii. Ierusalimul a cunoscut dotarea si infrumusetarea unor constructii marete, in perioada aceasta fiind construit fastuosul Templu, care era simbolul religiei iudaice si palatul regal. Printre reformele lui Solomon, acesta a introdus si un sistem fiscal abil, care insemna ca teritoriul regal fusese impartit in 12 circumscriptii financiare, care cuprindeau in mod egal toata populatia, constituita din evrei si canaaneeni, aceasta fiscalitate asigurand cheltuielile statului, permitand regelui sa intretina una dintre cele mai fastuoase curti din Orientul Antic.

Originile evreilor Evreii in Egipt “Si au mai zis lui Faraon :”Noi am venit ca sa locuim o vreme aici in tara, pentru ca nu mai este pasune pentru oile robilor tai si este o mare foamete in tara Canaanului; ingaduie robilor tai sa locuiasca in tinuturile Gosen.” Faraon a zis lui Iosif :”Tatal tau si fratii tai au venit la tine. tara Egiptului este deschissa inaintea ta; asaza pe tatal tau si pe fratii tai in cea mai buna parte a tarii. Sa locuiasca in tinutul Gosen si daca gasesti printre ei oameni destoinici, pune-i in fruntea turmelor mele”. FACEREA 47: 4-6 Originea acestor semiti, grupati in familii indrumate de sefi atotputernici, este mai putin cunoscuta. Evreii au fost mult timp nomazi, traversand Orientul Apropiat, din Mesopotamia pana in Egipt, pana sa se formeze Regatul Israel. Primele documente in care s-a consemnat aparitia lor ca neam, au fost atestate incepand cu Abraham sau Avraam, despre care se presupune ca ar fi venit din statul sumerian Ur, care i-a condus la inceputul mileniului al II-lea (circa 1800 i.Hr.), in tara Canaanului, care ingloba Palestina si Fenicia, in cautare de pasuni fertile pentru turmele lor. Ajunsi aici, ei se asaza in regiunile muntoase, unde intalnesc populatia sedentara a canaaneenilor, tot de origine semita. De aici o parte din evrei trec in Egipt, amestecati probabil in conglomeratul etnic al hicsosilor invadatori. Prin ingaduinta acestora si a altor triburi, ei s-au indreptat spre delta fertila a Nilului. Egiptenii, in schimb nu au fost de acord cu prezenta navalitorilor si au organizat rezistenta in jurul Tebei, urmarind slabirea progresiva a hicsosilor pana la izgonirea lor in anul 1550 i.Hr. La intemeierea Regatului Nou, evreii devin victimele reactiei egiptene, fiind redusi la statutul social de dependenta, ceea ce ar explica robia egipteana, aparuta in traditia biblica. Dupa o sedere de mai bine de patru secole in tara Egiptului, israelitii (urmasii lui Iacob) pleaca de acolo condusi de legendarul Moise. In urmatorii 40 de ani, ratacesc prin pustie, in Peninsula Sinai, timp in care Moise a reintrodus cultul monoteist al lui Iahve, le-a dat evreilor cele 10 porunci sau Decalogul si Cartea Legii (TORA). Iosua, succesorul lui Moise, a asezat triburile israelite in Palestina, in secolul al XIII-lea i.Hr., loc unde au gasit populatiile canaaneene dar si pe evreii care nu migrasera in Egipt. Treptat, evreii fuzioneaza cu triburile canaaneene, adoptandu-le limba si cultura si trec la viata agricola. Aparitia popoarelor mării (filistenii) si implicit invazia acestora, a dus la stabilirea lor pe litoralul mediteraneean -Gaza -, incepand conflictele. In cursul acestor lupte, evreii se impun ca Judecatori, conducatori ai triburilor. Presiunea care a urmat si mai ales pericolul pe care il reprezentau filistenii, posesori ai metalurgiei fierului, sia popoarelor vecine, moabitii, amonitii, edomitii, i-au determinat pe evrei sa-si aleaga un singur conducator si sa intemeieze monarhia

Egiptul situat in partea de nord a Africii, a fost dintotdeauna “un dar al Nilului”.Aflat intr-o extremitate a Orientului Antic, Egiptul a creat o civilizatie proprie, profund originala intr-un univers inchis si sarac in resurse. Din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre,tara e alcatuita dintr-un imens tinut desertic, traversat de marele fluviu Nil. O data pe an, ploile din muntii Etiopiei si din Sudan, produc cresterea apelor care lasa in urma lor un mâl fertil, permitand astfel, obtinerea unor recolte uriase. Monarhia egipteana a avut o durata impresionanta de peste 266 de ani, din jurul anului 3000 i.Hr. pana spre 342 i.Hr.. In tot acest timp, a cunoscut perioade de crestere economica, prosperitate si expansiune teritoriala, care au alternat cu destramare statala, anarhie si devastatoarele invazii straine. Calitatea de regi-constructori care si-au asumat-o toti faraonii, transmisa din tata in fiu, evident pe masura resurselor din timpul domniei lor isi aveau obarsia in vointa creatorului lumii, zeul-solar RA, si ca atare nu puteau sa se abata de la ordinea ideala a lumii si societatii, cum fusese stabilita de creator. Templele si mormintele pentr zei si pentru defunctii faraoni aveau menirea sa le adapsoteasca spiritul. Monumentele reprezentative ale arhitecturii religioase egiptene au fost grupate in vecinatatea capitalelor regatului, la Giza si Saqarah, aproape de Memfis, unde s-au inaltat marile piramide Keops, Kefren si Mikerinos. Langa Teba, in Valea Regilor au fost amenajate mormintele taiate in stanca ale tututor faraonilor din dinastiile Regatului Nou dar si templele funerare si templelel de cult divin ridicate la Luxor si Karnak. In aceeasi epoca se inmultesc si obeliscurile (blocuri subtiri din piatra, cu varful poleit, deasupra carora se ridica soarele). Piramida lui Keops A fost construita intre anii 2700-2500 i. Hr., pe platoul de la Gizeh in Egipt, langa Cairo, fiind cea mai mare dintre ele si se crede ca numai ea a fost inclusa intre “Minunile Lumii”. Este cunoscuta ca “Marea Piramida” si a fost construita din 2.300.000 de blocuri de piatra, fiecare bloc cantarind in medie 2,5 tone. Este inalta de 137 de metri (a pierdut 9 metri din inaltime in timp) si are laturi de 230 de metri. Unghiul de inclinare al laturilor este de 51 de grade si 51 de minute. Fiecare colt este indreptat cu precizie catre fiecare dintre cele 4 puncte cardinale (nord, vest, sud si est). Pe latura dinspre nord se afla intrarea. In piramida au fost descoperite o serie de coridoare, galerii si gauri de aerisire. Camera mortuara a faraonului se afla chiar in mijloc, in “inima” piramidei si este accesibila numai din “Marea Galerie” in care se ajunge pe un culoar ascendent. Peretii acestei camere sunt construiti din granit rosu, iar pietrele au fost imbinate atat de bine, incat nu intra printre ele nici macar o carte de joc. In piramida a mai fost construita si o camera mortuara a reginei. Regretabil este faptul ca atat comoara cat si mumia lui Keops nu au fost gasite. Se crede ca au cazut prada jefuitorilor de morminte.

Istoria politica a Egiptului Spre sfarsitul mileniului IV I.Hr. s-a constituit statul egiptean prin unirea a doua regate teritoriale asezate de-a lungul Nilului, la nord si sud de marele fluviu Nil. Structurile politice si administrative dominate de puterea despotica a faraonului se pare ca au luat nastere tot in aceasta epoca. In vremea Regatului Vechi (mileniul al-III-lea i.Hr.), care a a fost caracterizat ca o perioada de propseritate economica si afrimare culturala, suveranul absolut fiind identificat in prima faza cu Horus, apoi cu ful lui Ra, zeu al soarelui. Aceasta ascendenta divina, sustinuta de clasa sacerdotala acorda faraonului si preotimii rolul central in structurile statului. Dupa inaltarea Marii Piramide de catre Keops (Khufu), urmasii sai au incecat fara succes sa-l imite, ceea ce a dus la epuizarea de resurse materiale si umane ale tarii. Dupa o perioada de tulburari si criza, in care autoritatile provinciale isi sporesc puterea, unitatea statala a fost restabilita de conducatorii din Teba, stapanii tarii din timpul Regatului Mijlociu (secolul XXII-XVIII i.Hr.). Amon-Ra devenind zeitatea centrala si Osiris domina cultul funerar. Cel mai stralucit faraon al acestei perioade a fost Sesostris al III-Lea, care a impus functionari regali la conducerea provinciilor, indepartand vechile familii nobiliare si a intins stapanirea Egiptului in Nubia pana la a doua cataracta a Nilului. Trupele sale prezente in Fenicia si Palestina i-a sporit autoritatea in Orientul Apropiat. Apogeul si prabusirea statului egiptean Regatul Nou un stat puternic centralizat a adus Egiptul in Secolul XVI-XI i.Hr., in faza maximei sale puteri si infloriri culturale. Amon-Ra a devenit zeitatea suprema in stat, iar in Valea Regilor, langa Teba, a fost initiat un vast program de constructii, inlocuind piramida cu mormintele taiate in stanca, alaturi de mari temple funerare. Tutmes al III-lea a organizat 17 campanii in Asia, a obligat Babilonul, Asiria si regatul hitit, sa plateasca tribut si a supus Palestina si Siria. In sud stapanirea lui a ajuns pana la cea de-a patra cataracta a Nilului. La jumatatea secolului al XIV-lea i.Hr. Amenofis al IV-lea a suspendat cultul lui Amon, sustinut fiind de clasa sacerdotala si l-a inlocuit cu cel al lui Aton, simbolizat prin discul solar. O data cu schimbarea numelui, a mutat si capitala de la Teba la Tell El Amarna, in Egiptul de Mijloc, convins ca va deschide o noua era in istoria tarii. Uramasul sau, Tutankhaton, a restabilit vechii zei, dupa numele carora a devenit Tutankhamon. “La vârsta de 7 ani Tutankamon a luat-o de soție pe frumoasa Ankesenamon (“Ea trăiește pentru Amon”), sora sa vitregă. Doi ani mai târziu, fratele său mai mare, Smenkhkare moare, tronul revenindu-i lui. A abandonat cultul tatălui său, revenind la zeii tradiționali.În al doilea an de domnie, Tutankhamon părăsește Tel al-Amarna, efemera capitală întemeiată de Akhenaton, și se instalează la Memfis, aproape de actualul Cairo. Face din el centrul administrativ, și în același timp, își schimbă numele din Tutankhaton, „imagine vie a lui Aton”, în Tutankhamon, „imagine vie a lui Amon”, marele zeu al Egiptului, adorat în temple de la Karnak până la Teba, capitala religioasă. Demolarea monumentelor închinate lui Aton începe. Sanctuarele sunt demontate rând pe rând, blocurile lor de piatră fiind refolosite în noile construcții. Tutankhamon pune să se decoreze unii pereți ai templelor de la Karnak și Luxor, închinate lui Amon, și să se ridice numeroase statui ale zeului și ale lui însuși. Pe plan extern, au avut poate loc două expediții militare, una în Orientul Apropiat, cealaltă în Nubia. Numele oficial Tut-ankh-Amon era Nebkheperure numele Tutankhamon fiind unul foarte personal și mai puțin important. Celebritatea postumă a lui Tutankhamon se datorează mormântului său din Valea Regilor de lângă Teba, descoperit în 1922 de britanicul Howard Carter, singurul mormânt al unui faraon care timp de 3.200 de ani a scăpat neprofanat și nejefuit” (sursa: Wikipedia”) Ramses al II-lea i-a succedat lui Tutankhamon dupa alti patru faraoni, care a domnit 67 de ani, intre anii 1304-1237 i.Hr). Domnia sa a fost asociata prosperitatea, cu puternica afirmare asiatica a tarii si un remarcabil program de constructii (templul de la Abu-Simbel, Rameseumul). Tot in timpul domniei lui a avut loc Batalia de la Kades si tratatul de pace care a urmat, fiind primul cunoscut in istorie) In vremea Regatului Tarziu care a durat intre anii 1085-525 i.Hr., imperiul asiatic a fost pierdut definitiv. La sfarsitul secolului al VI-lea i.Hr., o data cu cucerirea Egiptului de catre persi, in istoria tarii incepea o lunga perioada de dominatie straina.. Peste ani, interesul pentru civilizatia sa straveche a fost intretinut de mari calatori europeni in africa, de expediatia generalului Bonaparte si de descifrarea alfabetului hieroglific de catre Champollion. Biografie : Jean-François Champollion (n. 23 decembrie 1790, Figeac, Franța – d. 4 martie 1832, Paris) a fost un orientalist francez “Activitatea sa este legată în special de egiptologie, domeniu care i-a adus faimă, el reușind să stabilească metoda pentru descifrarea hieroglifelor. Această realizare se datorează cunoștințelor sale deosebite în ceea ce privește limbile orientale, în special copta. În descifrarea hieroglifelor s-a folosit în special de înscrisurile de pe piatra din Rosetta. În 1810, într-un memoriu publicat la Grenoble, el afirmă că hieroglifele aveau calitatea de a reproduce sunete și în 1822 prezintă demonstrația ipotezei sale. Între anii 1828-1829 efectuează o vizită în Egipt, verificându-și teoria. Spre sfârșitul vieții sale a funcționat ca profesor la Collège de France în 1831. În orașul său natal, Figeac, în semn de omagiu adus lui Champollion, se găsește astăzi instalată o replică mărită a pietrei din Rosetta”. (sursa Wikipedia)