Istoria României. Istorie universală. Religie cărți. Biografii oameni celebri

AFACEREA SKODA Afacerea SKODA cum a fost numita in presa vremii a ramas cunoscuta in istoria proceselor celebre din Romania perioadei interbelice, a fost una dintre afacerile in care escrocheria si coruptia au atins culmi inimaginabile, in dauna Statului roman si a contribuabilului de rand. Timp de mai bine de un an incepand din primavara lui 1933, marile ziare din tara noastra au publicat in paginile lor cu lux de amanunte nenumarate articole privind scandalul izbucnit in jurul lui Bruno Seletzky, reprezentantul uzinei SKODA la Bucuresti. Ziarul Adevarul scria la 1 iulie 1923 ?Nici o afacere din cate cunoaste cronica scandalurilor politice de la noi nu a produs atata valva si nu a dat atatea pagini de senzational cu afacerea Skoda. Fundalul afacerii Skoda a fost constituit de comenzile militare facute de Romania in strainatate in vederea dotarii armatei, prilej cat se poate mai nimerit pentru unii politicieni romani sa isi rotunjeasca averile fara scrupule, subminand interesele tarii. Referindu-se la aceasta situatie deplorabila, generalul Rujinski nu se sfia sa afirme intr-o sedinta a senatului, la inceputul lunii aprilie 1933, ca oriunde exista un samsar exista un spert, oriunde exista spert, sunt si oamenii slabi care pot fi la indemana acestui spertar.? In cazul afacerii SKODA oamenii slabi apartineau, potrivit presei vremii unui partid politic de guvernamant. Slabiciunea acestor oameni, in fond politicieni verosi, se manifesta doar atunci cand era vorba de banii statului, nu de propriul lor buzunar. Acestia alcatuiau o clica de spertari, mai mari si mai mici,constituiti din aventurieri de talie intenationala cum a fost cazul lui Bruno Seletzky si politicieni romani corupti si sfarsind cu militari ce indeplineau functii de raspundere, dupa unele informatii, firele afacerii conduceau chiar pana la palatal regal. Fundalul afacerii SKODA a fost constituit de comenzile militare intentionate de a fi facute in Romania in strainatate. Se stie ca la inceputul deceniului al treilea, data fiind conjunctura politica europeana si situatia in care se gasea Romania, cercurile guvernamentale romanesti erau preocupate de a gasi o solutie optima problemei inzestrarii armatei cu tehnica de lupta moderna. Prin urmare, forurile competente studiau posibilitatile comandarii in strainatate a furniturilor necesare. Dar, asa cum se dovedise si in cazul altor tari, era valabil faptul ca incheierea unor tranzactii de comenzi militare putea oferi prilejul unor afaceri veroase. Dar sa urmarim principalele momente care au configurat aceasta afacere. Pe la sfarstul anului 1922 isi face aparitia in Romania in calitate de sef al reprezentantei Uzinelor Skoda, numitul Bruno Seletzky. Nascut in Polonia, la Zakopane, a trait peste doua decenii in Austria dupa care a trecut in Cehoslovacia, unde s-a angajat sa lucreze intr-o uzina de armament apartinand Uzinelor Skoda. Tin sa mentionez ca inca de la venirea sa in tara noastra, Bruno Seletzky a atras atentia organelor de contrainformatii romanesti, fapt care, din nefericire, a ramas fara urmari, datorita relatiilor pe care Seletzky a stiut in cele din urma sa si le creeze la cele mai neasteptate nivele si pe care sa le utilizeze in folosul sau, la momentul oportun. Asa a ajuns sa fie director al reprezentantei uzinelor SKODA la Bucuresti. Datorita experientei acumulate in uzinele de armament din Cehoslovacia, el s-a remarcat ca un bun cunoscator al tehnicii militare si al posibilitailor de modernizare a vechiului armament, care era in dotarea armatei romane, fiind in nenumarate randuri invitat de autoritatile militare la Depozitul de armament, la Arsenalul armatei, pentru a examina tehnica militara de provenienta straina si a-si spune parerea in privinta eventualelor modificari ce s-ar fi putut aduce armamentului din dotare, spre a li se imbunatati calitatile, ca si pentru contractarea unor tiruri noi de armament. Cu acest prilej a avut posibilitatea sa afle o serie de secrete militare privitoare la inzestrarea armatei romane. Seletzky a reusit sa cucereasca simpatia multor ofiteri superiori si persoane influente, creand in jurul sau o atmosfera binevoitoare, in care nu lipseau elogiile privind competenta sa. El a lasat sa circule zvonul ca ar intentiona chiar sa solicite cetatenia romana. Cei care au cazut in plasa tesuta cu abilitate de Seletzky nu au intarziat sa emita parerea ca acesta ar merita chiar sa fie recompensat cu o decoratie pentru loialitatea fata de statul roman. Aceasta era atmosfera ce a favorizat pe reprezentantul uzinelor SKODA sa se lanseze in afaceri necinstite de mare anvergura, incalcand sistematic legile statului roman. Pentru a-si putea desfasura netulburat tranzactiile veroase, Seletzky a apelat la relatiile de care aminteam, reusind sa obtina autorizatia de a se ocupa in Romania cu vanzarea armamentului reconditionat si a masinilor agricole provenite din import. O a doua latura a activitatii lui Seletzky era spionajul militar. Fiind la current cu toate demersurile ce se faceau pentru satisfacerea nevoilor militare ale Romaniei, el lucra pentru crearea unui monopol in favoarea SKODEI, impiedicand concurarea acesteia, fie din partea unor firme romane importante, fie a altor firme din afara. Reprezentantul uzinelor SKODA pentru a-si atinge scopurile, a impartit comisioane importante nu numai functionarilor si tehnicienilor civili si militari insarcinati cu urmarirea contractelor incheiate cu uzinele Skoda, ci si altor persoane care ocupau functii importante in aparatul de stat sau in organele de conducere ale unor partide politice. Concomitent, s-au incheiat in aceasta perioada cu uzinele Skoda numeroase contracte in anii: 1922, 1927, 1929 si 1930. La incheierea fiecarei comenzi s-au gasit si profitori care nu s-au sfiit sa-si rotunjeasca averile pe seama statului roman. In luna noiembrie 1928, Seletzky a fost invitat sa intocmeasca un studio privind modernizarea armamentului romanesc, pe care il efectueaza intr-un timp record si astfel, in luna mai 1929 oferta uzinelor SKODA pentru furnizarea de armament statului roman era deja pe cale de a se perfecta. La scurt timp dupa aceasta, are loc o sedinta a oficialitatilor romane, avand acelasi scop, al inzestrarii armatei romane. Printre participanti se numarau primul ministru Iuliu Maniu, ministrul apararii nationale, generalul Cihoschi, precum si o serie de ofiteri superiori de specialitate. Cu acest prilej s-a luat hotararea de a comanda la uzinele SKODA o parte din munitiile si armamentul necesar inzestrarii tarii spre a o face apta sa faca fata unei agresiuni militare. In ceea ce priveste piesele de artilerie grea, urma sa se faca comanda acestora in Franta. In acest scop a fost trimisa in Franta o delegatie de experti militari care, in referatul intocmit, a comunicat insa conducerii Ministerului Apararii Nationale informatia falsa ca tunurile fabricate la uzinele franceze Schneider? erau cu cca 60.000 dolari mai scumpe decat cele oferite de Skoda?. Toata aceasta inscenare s-a datorat jocului de culise regizat cu abilitate de Seletzky, cu alte cuvinte ea a fost urmarea atentiilor grase pe care acesta in urma le-a distribuit cu larghete factorilor responsabili de incheierea afacerii, iar in urma acestui raport fals Ministerul Apararii Nationale se decide sa faca o comanda uzinelor Skoda la data de 17 martie 1930 privind munitii si armamente, inclusive artileria grea, in valoare de peste 5 miliarde lei, cifra foarte mare pentru acele vremuri. Prin acest contract, uzinele Skoda se angajau sa furnizeze armatei romane tancuri de camp si tunuri antiaeriene de 75 mm, obuziere de 100 mm model 1928 si obuziere de 150mm, precum si 181.138 proiectile pentru acestea. La toate cele mentionate se mai adaugau 444 chesoane, 688 care de transport, 180 carute port-teava etc.Contractul mentionat, nr. 6.102 din 17 martie 1930, a fost incheiat avand numeroase clauze defavorabile partii romane, iar reprezentantii autoritatilor militare si civile romanesti au procedat la incheierea acestuia fara consultarea organelor competente ce erau in masura sa se pronunte in privinta alegerii materialului si caracteristicilor precise ale armamentului. Cu totul neobisnuit a fost faptul ca o serie de organe precum Directia armamentului, Comitetul materialului, Directia tehnica si Consiliul superior al armatei, pana in preziua definitivarii formalitatilor nu au fost instiintate si nu li s-a cerut avizul privitor la aceasta comanda. Ancheta facuta ulterior avea sa stabileasca faptul ca contractul a fost incheiat dupa un proiect elaborat de Seletzky si acceptat integral de ministrul apararii nationale, generalul Cihoschi, care l-a semnat fara sa adauge nici cea mai mica modificare. Mai mult, el nu era insotit, dupa cum era normal si se obisnuieste, de caiete de sarcini in care sa se specifice o serie de detalii. Cu asemenea vicii, contractul a generat dupa aceea o serie de neintelegeri si dificultati, mai ales in faza de executie a comenzii. Acest contract a adus statului roman un prejudiciu de 900 milioane lei, cifra rezultata din comparatia cu valoarea unui contract similar incheiat de Iugoslavia in aceeasi perioada (comparativ cu contractul incheiat de Iugoslavia, pretul furniturilor pentru armata romana era cu 18-25% mai ridicat, diferenta care intra in buzunarele lui Seletzky). In acelasi timp nu trebuie uitat faptul ca uzinele Skoda si anterior alte numeroase contracte (in 1922, 1925) si acestea toate fusesera mai avantajoase.Cum a fost oare posibila incheierea unor tranzactii atat de pagubitoare pentru statul roman? Explicatia consta in faptul ca Seletzky a impartit comisioane insemnate nu numai functionarilor si tehnicienilor civili si militari insarcinati cu urmarirea contractelor incheiate cu uzinele Skoda ci si a altor persoane care ocupau functii importante in aparatele de stat sau in organele de conducere ale unor partide politice. Prejudiciile aduse statului roman nu se datorau lipsei de interes sau ignorantei factorilor de decizie din guvern sau Ministerului de Razboi. Semnificativ in acest sens este documentul compromitator publicat de ziarul Dimineata din 22 septembrie 1933 sub titlul “Un document in afacerea Skoda”, de fapt o scrisoare adresata de Seletzky conducerii uzinelor Skoda la 1 septembrie 1931, in care se arata ca Ministrul de Razboi s-a convins ca subsemnatul este insufletit de cele mai bune intentiuni si nu va face nimic in chestiunea armamentului pentru armata si marina, precum si pentru aviatie, fara a cere sfatul meu. In aceasta scrisoare se repetau adeseori cuvintele romiman (comision), ministrul de finante aparea sub numele de reprezentant al cauciucului, iar ministrul Apararii Nationale era mentionat ca reprezentant al lemnului. Ultimul era convins ca Seletzky dupa cum relata in scrisoare era insufletit de cele mai bune intentiuni?. Epistola mai cuprindea si termenul Akyfxcsyafsyxhe, nume atribuit colonelului Georgescu care fusese delegat de Ministerul Apararii nationale pe langa reprezentanta Skoda.   Dupa cum se mentiona in articolul publicat in ziarul Dimineata, acesta a beneficiat de un commission de peste 100.000 lei drept recompensa pentru activitatea desfasurata in defavoarea statului roman, adica aceea de a informa despre intentiile Ministerului Apararii Nationale in legatura cu comenzile, astfel incat sa fiu intotdeauna la curent cu comenzile de material pentru armata. Semnificativ este si faptul ca in perioada in care Seletzky era inchis la Jilava, colonelul Georgescu nu a ezitat sa-l viziteze. Un alt colonel, Aristide Tanasescu, care lucra la Directia armamentului, sustragea in permanenta acte de la aceasta institutie, iar dupa ce a fost transferat in alta parte a continuat sa procure documente secrete prin intermediul domnisoarei Dom, dactilografa directiei, care avea grija sa-i puna la dispozitie cate o copie cu indigo dupa documentele cele mai importante. In cele din urma, pentru a nu fi divulgat, colonelul Tanasescu a fost nevoit sa o ia de sotie pe serviabila dactilografa. Nici organelor financiare de control, si nici justitia militara nu au reusit sa lamureasca pe deplin unele aspecte ale afacerii Skoda si mai ales sa-i identifice pe toti acei care si-au insusit banii statului. Astfel multi din afaceristi au ramas necunoscuti datorita disparitiei celor mai edificatoare probe, ca urmare a interventiei ministrului de justitie Mihai Popovici si a generalului Cihoschi, semnatarul contractului, dar mai ales prin interesul de a se ascunde numele unor fruntasi politici implicate. Dupa calculele specialistilor comisioanele primite de cei care sub o forma sau alta au facilitate acest contract, au totalizat 19.219.335 de lei.Dezvaluirea dedesubturilor veroase ale afacerii Skoda a cunoscut doua etape : prima datorita experimentarii tunurilor, iar a doua ca urmare a perchezitiei efectuate la sediul reprezentantei din Bucuresti. In cea de a doua jumatate a anului 1931, au avut loc trageri experimentale cu tunurile model, fabricate la uzinele Skoda. Reprezentantul trimis de noul ministru al apararii nationale Amza Stefanescu, a constatat ca tunurile nu corespund necesitatii armatei. Consiliul superior al armatei a hotarat pentru moment sistarea comenzii, decomandarea tunurilor de camp si a cerut inlaturarea lui Seletzky din conducerea reprezentantei Skoda. Primele semne ale divergentelor cu Uzinele Skoda au aparut in cea de a doua jumatate a anului 1931, cu prilejul experimentarii tunurilor fabricate la Uzinele Skoda. Rezultatele experimentarii au atras dupa sine aprecieri contradictorii. In vreme ce delegatul numit de fostul ministru al apararii nationale sa supravegheze executarea comenzii a conchis ca tunurile model indeplineau conditiile cerute, expertul trimis de Amza Stefanescu, noul ministru al apararii nationale a constatat ca dimpotriva, tunurile nu corespund necesitatilor armatei. Consiliul Superior al Armatei a hotarat, dupa consultarea celor mai buni specialisti in materie, suspendarea temporara a comenzii si decomandarea tunurilor de camp. In plus, Ministrul apararii Nationale a solicitat imediat schimbarea lui Seletzky din fruntea reprezentantei Skoda si a delegat ca organ de legatura intre minister si uzina pe colonelul in rezerva Constantin Georgescu. Atata timp cat in fruntea Ministerului Apararii Nationale s-a aflat generalul Stefanescu Amza, Bruno Seletzky nu s-a mai ocupat decat de conducerea biroului administrativ al reprezentantei Uzinelor Skoda. Ministrul Apararii Nationale a dat imediat dispozitie sa fie continuate cercetarile privitoare la modul de intocmire al contractului de armament incheiat si semnat de predecesorul sau, dispunand in acelasi timp sa fie date publicitatii toate informatiile care demascau caracterul oneros al acestei comenzi. In acest timp in presa apar o serie de articole prin care sunt demascate manevrele celor care au semnat contractul. Cercul incepe sa se stranga in jurul lui Seletzky: organele de contrainformatii romanesti culeg dovezi despre activitatea sa de spionaj privind dotarea armatei romane. Pe de alta parte, rapida imbogatire areprezentantului Skoda a determinat o urmarire insistenta a acestuia, pentru evaziune fiscala, de catre organele Ministerului de finante, care spre sfarsitul anului 1932, au constatat ca reprezentanta Skoda trebuie sa plateasca statului roman, sub forma de impozite, cca 69 milioane lei. Drept urmare in ziua de 10 martie 1933 organele financiare romane efectueaza, avand aprobarea parchetului, o descindere la reprezentanta Uzinelor Skoda situata in strada Batistei nr. 6 si la locuinta lui Seletzky. Rezultatele perchezitiei au depasit asteptarile, procedandu-se la deschiderea caselor de fier au fost scoase la iveala numeroase documente secrete care contineau informatii privitoare la mijloacele de aparare ale Romaniei; a fost gasita tabela cu calibrul tuturor gurilor de foc ale armatei romane, copiile de pe contractele MAN cu toate casele furnizoare de armament, rapoartele prin care generalul Samsonovici arata Consiliului de ministrii concluziile sale asupra desfiintarii uzinelor de armament Copsa Mica Cugir, copii de pe foaia calificativa a Ministerului Apararii Nationale, note de apreciere defavorabile asupra unor generali si ofiteri precum si o serie de scrisori cu caracter confidential. A reiesit clar ca directorul reprezentantei Uzinelor Skoda se angajase in actiuni de spionaj impotriva statului roman. La toate acestea s-au mai adaugat o serie de dovezi, chitante, state de plata din care reiesea caracterul dubios al afacerilor patronate de reprezentantul Skodei si comisioanele enorme acordate unor persoane desemnate cu nume cifrate. In acest moment intra in scena Ministrul de Justitie Mihai Popovici, a carui interventie avea semnificatia unui ordin de incetare a anchetei. Urmeaza o intensa activitate de culise in care sunt antrenati toti cei care primisera comisioane. Discutiile intre membrii guvernului, comandantul corpului II armata si Parchetul militar au durat pana in ziua de 12 martie 1933 cand s-a hotarat reluarea anchetei. Profitand de acest ragaz, Seletzky a strans principalele documente compromitatoare si a distrus majoritatea probelor scrise, fapt care a facut ca membrii comisiei de ancheta, , atunci cand au reluat cercetarile, sa nu descopere decat foarte putine documente noi. Afacerea Skoda a intrat pe rol in dimineata zilei de 10 martie 1933. Probele concludente pe care le-a administrat comisia de ancheta au determinat in cele din urma arestarea lui Seletzky care a fost apoi deferit justitiei. Inainte de arestarea sa au fost luate toate masurile pentru a preintampina izbucnirea unui conflict diplomatic cu Cehoslovacia, tara in care isi avea sediul uzinele Skoda.In acest scop, Ministrul de externe al Romaniei, Nicolae Titulescu, s-a consultat cu ambasadorul Cehoslovaciei la Bucuresti si cu Eduard Benes, omologul sau, explicandu-le situatia in detaliu. In fata probelor evidente prezentate de Ministrul roman de externe, acestia au fost de acord ca reprezentantul Skodei sa fie arestat si deferit justitiei.Seletzky nu si-a pierdut sperantele si nu a deznadajduit. El spera sa fie salvat in primul rand de persoanele sus-puse cu care venise in contact si cu care facuse afaceri, carora le daduse mari sume de bani. De aceea pe tot timpul desfasurarii anchetei el a refuzat sa dea orice relatii despre aceste persoane si spera sa poata imparti in continuare sume importante pentru a-si salva pielea. Faptele pe care Seletzky a incercat sa le acopere prin tacere sau raspunsuri pe jumatate, a fost insa partial reconstituit prin studierea actelor si dosarelor de casa care contineau o serie de indicii referitoare la comisioanele acordate unor persoane corupte de catre directorul reprezentantiei Uzinelor Skoda.O problema importanta cu implicatii pe planul relatiilor diplomatice, a fost aceea a scoaterii din cauza a uzinelor Skoda. Implicarea acestora ar fi daunat nu numai relatiilor cu Cehoslovacia, aliata Romaniei in cadrul Micii intelegeri, ci si cu Franta, stiind ca cca 60% din actiunile Skodei erau detinute de bancile franceze. Ceea ce avea sa surprinda si mai mult opinia publica din tara noastra a fost faptul ca dupa negocieri Guvernul Tatarascu, care a urmat, a declarat la 18 iulie 1934, fara sa dea explicatii, ca este gata sa primeasca propunerea facuta de uzinele Skoda de a executa contractul in valoare de 5 miliarde lei, contract ale carui preturi initiale au fost reduse cu 15%. Afacerea Skoda a relevat totodata faptul ca Seletzky, prin manevre iscusite dar si cu concursul generalului Henry Cihoschi, ministrul apararii nationale cat si al altor politicieni si militari care s-au pretat la comisioane substantiale, au urmarit nu numai sa inlature concurenta straina, ci si sa loveasca fara crutare in uzinele romanesti producatoare de armament, care se aflau la primele lor inceputuri. Bruno Seletzky a fost condamnat la 5 ani inchisoare, pedeapsa mult prea blanda considerate de opinia publica. Ceilalti vinovati au scapat nepedepsiti, numai datorita faptului ca erau reprezentanti ai unor cercuri influente din tara.

Adolf Hitler (20 aprilie 1889 – 30 aprilie 1945) Adolf Hitler a fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German National-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducator absolut (Führer) al Germaniei. Ajuns la putere în 1933, liderul miscsrii naziste, Hitler, a dus o politica de pregatire și de declansare a celui de al Doilea Război Mondial, precum si de punere în aplicare a unui plan nationalist si rasist de exterminare în masă a evreilor și altor „indezirabili” din Europa, precum și de lichidare a adversarilor politici din Germania. In anul 1938 americanii l-au declarat omul anului. O gandire bazată pe un antisemitism virulent și o conceptie rasista despre societate și a valorilor ei. În 1919, era agent al departamentului politic al armatei bavareze, din insarcinarea caruia a intrat în contact cu o formatiune politica radicală, obscura, numita Partidul Muncitoresc German. Cum accede la putere ?  Incă de la inceputul carierei sale politice Hitler a fost constient de capacitatea de influenta a propagandei. În aprilie 1930 l-a desemnat pe Joseph Goebbels ca sef al aparatului de propaganda pe tot teritoriul Germaniei. In scurt timp naziștii au preluat toate funcțiile de conducere, atât în parlamentul central (reichstag) și cele regionale, cat si in economie. In martie 1933 Hitler s-a hotarat sa propuna noului parlament Legea de imputernicire, care prevedea inlaturarea procedurilor si legislatiei parlamentare si transferul puterii depline cancelarului si guvernului sau, prin asumarea de prerogative dictatoriale. Cu ajutorul multimii adunate în strada si a terorii instaurate de „Batalioanele de Asalt”) si a celeilalte organizatii paramilitare, SS, („Esalonul de protecție”), legea a fost adoptata cu 444 de voturi favorabile si 94 contra. S-a deschis astfel calea spre dictatura totalitara. Prabusirea celui de-al treilea Reich  Impingerea Germaniei în razboi a fost, de fapt, primul semn al inceputului sfarsitului lui Hitler. Cu toate victoriile remarcabile de inceput dintre anii 1939-1941, Hitler si conducerea militara a Germaniei au facut marea greseala de a-si subestima inamicii, Marea Britanie si Uniunea Sovietica, precum si greseala de a incepe un razboi pe doua fronturi cu aceste doua puteri. Moartea lui Hitler La 30 aprilie 1945, în timpul ultimelor lupte grele în Berlin, când trupele sovietice se aflau la mica distanta de cancelaria Reich-ului, Hitler s-a sinucis, muscand o capsula de cianura si apoi fiind impuscat(ordin stabilit cu mult inainte, cu unul din ofiterii lui). Trupul lui și cel al Evei Braun (cu care se cununase în ziua precedenta si care s-a sinucis simultan) au fost depuse în craterul unei bombe, stropite cu benzină de către Otto Günsche si alte ajutoare din Führerbunker si li s-a dat foc pentru a nu incapea pe mana armatei Rosii care se apropia si continuau bombardamentele. Inainte de a se sinucide, Hitler își otrăvise câinele pentru a testa otrava.

Viata de zi cu zi curge printre gloantele si rachetele talibanilor si ale fortelor NATO. In Afganistan, saracia se vede, la propriu, din avion. Peisajul care se ofera in timp ce ne pregatim sa aterizam la Kabul nu seamana cu nimic din ce am vazut vreodata in lume pina acum: case ca un soi de musuroi de termite sau un joc de Lego rudimentar, trei pereti strimbi, de lut, proptiti stangaci unul de celalalt, intr-un colt al unei imprejmuiri impotriva furtunilor de nisip. Un pilc de cinci case in desert se cheama localitate. In Kabul, capitala tarii, numeri pe degete cladirile mai inalte de doua niveluri, dintre care unul distrus de bombe. Nu vezi, de sus, nimic din ceea ce esti obisnuit sa vezi intr-un oras. Doar aceleasi maghernite strimbe, acoperite de un praf albicios care da locului acel aspect de film SF, de ramasite de omenire dupa un razboi atomic. De altfel, intrebasem un amic afgan ce pot vizita in Kabul. Nimic, mi-a raspuns. Singura atractie turistica este Chicken Street, un fel de talcioc unde poti cumpara textile, confectii si o gramada de antichitati – kitschuri la mana a doua, la preturi exagerate, turistice. Distantele lungi si pline de pericole, drumurile putine si impracticabile, prin desert sau munti abrupti, rata alfabetizarii de doar 15% in unele locuri fac ca multi afgani sa nu fi pasit vreodata in afara zonei dominate de clanul caruia ii apartin. Pina in ziua de azi, afganul este in primul rand atasat tribului sau, familiei, si nu are decat foarte vag notiunea statului sau a unei organizari politice. Cu totii au vazut insa bombele americane, tancurile rusesti, Kalasnikoavele. Cei mici copilaresc acum printre soldatii NATO, fara sa-i mai impresioneze catusi de putin aspectul lor de Robocop. Plecata in patrulare cu militarii britanici, mi se pare dureroasa, ca un viol, invazia soldatilor inarmati pana in dinti asupra lumii acestor copii desculti, slabuti, care arata atat de fragili incurcandu-se printre picioarele matahalelor NATO. Comandantul britanic imi spune ca, in ciuda pericolului, soldatii nu au voie sa poarte casti de protectie in patrulare, pentru ca ne fac sa parem agresivi. Ma bufneste risul: Dar mitralierele din mana nu va fac sa pareti agresivi?, intreb, urmarind teava armei, atintita asupra unui pusti asezat pe jos, in praf. Capitanul ridica din umeri: S-au obisnuit!. Curiozitatea celor mici le creeaza mari probleme militarilor britanici insarcinati cu securitatea mea. Fiind prima femeie, dupa mult timp, pe care o vad copiii pe strada (locul femeii este inca in casa, iar afara este acoperita din cap pina in picioare de burka, care lasa doar o plasa in dreptul ochilor), in spatele meu se formeaza un alai de zeci de prichindei care vin sa imi pipaie hainele, sa ma ia de mana, sa se uite la mine de aproape, sa ma atinga, parca pentru a se convinge daca sunt de-adevaratelea. Micutii se expun astfel, fara sa stie, unui mare pericol. Daca un atentator m-ar lua pe mine drept tinta, ceea ce se poate intimpla in orice secunda, cu totii i-ar putea cadea victime. Faceti, o secunda, exercitiul de a va imagina rasetul unui prichindel care zburda pe strada pe langa dumneavoastra transformat intr-un rictus hidos pe o masa de carne amorfa. Emotionat, un militar american ne povesteste ca micutii afgani le fac semn cu aratatorul unei maini in palma celeilalte ca vor pen and paper- creion si hartie, doritori sa invete sa scrie si sa citeasca. A doua zi, in vizita la o scoala afgana din apropierea bazei militare din Kandahar, o droaie de mici salbatici ne intampina repetand, in engleza, doua crampeie de fraza: mishta, mishta, picsha, picsha – domnu, domnu, poza, poza! si pin, pin! (pen, asa cum pronunta ei) – creion. Cateva zile mai tarziu, in Kabul, diplomatul de origine afgana care ne este ghid se amuza copios de credulitatea noastra cand ii povestim, fascinati, cum cereau copiii sa invete sa scrie. Asa v-au spus americanii? Ha! Ha! Ce smecheri! Pai care copil nu vrea sa deseneze?! Sa deseneze, nu sa invete. Asa stiti dumneavoastra, ca le place la scoala copiilor? Sa stiti ca e la fel peste tot in lume! La fel ca in zburdalnicia plina de firesc a copiilor, atat in Kabul, care este relativ sigur, cat si in provinciile din sud, unde normalitatea curge in reprize scurte, intre atentate sinucigase, atacuri ale talibanilor si explozii accidentale ale minelor, afganii incearca sa dea vietii lor zilnice o aparenta de oarecare liniste. La piata, pe tarabe se vind Pepsi, pliculete cu sampon din Vest, pungi de chipsuri, dero. Inconjurat de arme, talibani, lupte, sange, moarte, te surprinzi intrebandu-te timp daca afganii dedica mult timp alegerii samponului potrivit! Constati, la fel de naiv, ca si in vreme de razboi exista oameni mai bogati si mai saraci: o antena de satelit troneaza deasupra unei case prapadite. In Kabul, un magazin din patru e de rochii pestrite, impopotonate, roz, cu dantele, cu flori. Unde le pot purta femeile?, il intreb pe ghidul afgan. La nunti, de pildaA, ni se explica. Sa vedeti acolo tinute! Ne indreptam catre o astfel de nunta la hotelul Intercontinental, situat pe o colina de unde se vede tot Kabulul, neatins de bombe, refugiu al jurnalistilor in timpul interventiei americane. Din nou, normalitatea la care nu te mai astepti, care ajunge sa ti se para tocmai ea nefireasca, ne face sa cascam ochii de uimire: in spatele hotelului, piscina, terasa cu mese, se pare cu cel mai bun kebab din oras, si teren de tenis. Fara gauri de gloante, fara ziduri cazute. Nu aceeasi soarta a avut-o terenul de golf din Kabul, pe langa care trecuseram mai devreme – celor noua gauri regulamentare ii adaugasera americanii nenumarate altele, facute direct din avioanele F-16! Nuntasii coboara, la fel ca-n Pipera, din Mercedesuri sau din BMW-uri luxoase. Parte din peisajul paradoxal afgan, un panou mare, plasat chiar langa usa hotelului, te avertizeaza: No guns allowed!A’ (Armele interzise), deasupra desenului unui pistol taiat cu doua linii negre. Nu indeplinim conditia, intrucat ghidul nostru si-a bagat un pistol la centura inainte de a iesi pe usa casei. Mai are acasa cateva pistoale automate, pusti. Nu e colectionar. Dar are familie de aparat… Ca orice afgan instarit, nu se bazeaza insa numai pe asta. Cartierul Pipera din Kabul aduce a baza militara mai degraba decat a zona rezidentiala. Fiecare vila (la fel ca si pensiunile turistice) e imprejmuita cu un zid inalt de beton, prelungit in sus cu sirma ghimpata. Suni, si poarta masiva, cu un drug de fier pe post de zavor, ti-o deschide un haidamac fioros si inarmat. Garda personala. Amicul nostru are trei. Il costa in total cam o mie de dolari pe luna. Avand in vedere ca locuinta lui a costat 300.000 de dolari, merita cheltuiala. Vila nu are nici marmura gri, nici trei niveluri, nici piscina. In Baneasa ar parea o mizerie. Vilele afgane au un singur nivel, cel mult doua. Casele si terenurile au ajuns sa coste insa mai mult decit in Bucuresti, pentru ca, surpriza!, in Afganistan exista bani garla. Din droguri (majoritatea), din contracte cu NATO si, intr-o masura mult mai mica, din afaceri ca in orice alt loc. De aceea sunt si mall-uri – putine, dar exista, si chiar doua-trei blocuri-turn de birouri, din otel si sticla. Banii pompati de organizatiile internationale, desi nu numai ei, au ridicat preturile si au facut ca Afganistanul sa fie o tara foarte scumpa prin comparatie cu intreaga regiune a Asiei de Sud sau cu Orientul Mijlociu. In continuare insa, in traficul haotic din Kabul, unde nu exista practic sensuri de mers, pe langa masinile ultimul racnet ale traficantilor se strecoara un fel de ricse, carute trase de magari, roabe sau scutere din anii 60, dube in care se inghesuie zeci de afgani, printre baloturi si cosuri cu marfa. Oamenii stau degeaba pe marginea drumului, pentru ca majoritatea nu au slujbe. Stau si beau ceai la lumina unui bec atarnat de tavan. Pe marginea strazii, rigole deschise in care plutesc zoaiele imprastie un miros pestilential. In apropiere, in aer liber, la soare, atarna carnea pusa la uscat pe bete. Tot in apropiere, un cimitir in care mormintele sunt acoperite cu mormane de pietre, pentru ca vintul sa nu dezgoleasca de sub nisip cadavrele. Un talmes-balmes de nedescris imagine redusa la scara a situatiei intregii tari. Sansele pacii  Razboiul din Afganistan a fost deja pierdut, judecand dupa cele trei obiective cu care si-a justificat administratia Bush interventia din 2001: capturarea lui Bin Laden, inlaturarea de la putere a talibanilor, eradicarea productiei de opiu (si, implicit, a principalei surse de venit a teroristilor). Bin Laden ramane de negasit pina in ziua de astazi. Inlaturati din structurile de guvernare, talibanii au revenit in forta, facand legea in mare parte a tarii si zadarnicind eforturile de reconstructie. Productia de opiu a depasit nivelul din 2001. Pentru NATO, plecarea cu coada intre picioare din Afganistan ar echivala cu un dezastru. In prima misiune out of area (in afara zonei transatlantice) pe care si-a asumat-o, Alianta, care inca se lupta sa se redefineasca dupa incetarea Razboiului Rece si este presata sa-si extinda rolul la nivel global, nu isi poate permite o infringere sau risca pierderea irecuperabila a credibilitatii. Intrind in Afganistan, Statele Unite si, ulterior, NATO si-au asumat sarcina – care, de fapt, nu le apartinea – de a aduce stabilitate si prosperitate intr-o tara care nu le-a avut niciodata. Iar acum, dupa ce erorile pe care le-au comis le-au scufundat si mai mult, asa cum singure au recunoscut, tot ce pot spera este sa iasa in mod cat de cat onorabil la suprafata. Exista trei viziuni in acest sens in cadrul NATO. Toate trei sint influentate fundamental si limitate de mentalitatea si de istoria statelor care le promoveaza. Cea americana este oarecum mecanicista, simplista. Asa cum America a fost construita programatic, matematic, de oameni care au gasit acolo conditiile propice implementarii viziunii lor, tot astfel armata americana incearca sa creeze in Afganistan un sistem politic si o economie dupa chipul si asemanarea celor vestice, care nu de putine ori vin in contradictie cu obiceiurile locului. Ca intr-un program informatic, introduci datele si scoti obligatoriu un rezultat unic care trebuie sa iti asigure succesul. Viziunea britanica este oarecum temperata de experienta coloniala a imperiului pe care Regatul Unit l-a detinut chiar in regiunea Asiei de Sud. Britanicii sunt constienti ca lucrurile in zona sint complicate. Militarii beneficiaza de cursuri de dari, pashtu sau urdu, limbile locale, iar in nord au avut succes cu gurkas – soldati nepalezi, cunoscatori ai limbii si mentalitatii locale, care au putut comunica mult mai bine cu localnicii si care au fost priviti mult mai favorabil de populatie. Viziunea franceza identifica cel mai bine realitatile locale: oricat de neprincipiala, singura solutie pentru stabilizarea tarii – in limitele in care acest lucru este posibil – este cooptarea talibanilor la guvernare sub o forma ori alta sau macar, in prima faza, dialogul cu acestia. Problema este ca majoritatea statelor mari din Europa, cum ar fi Franta si Germania, sint foarte putin implicate, cu oameni si bani, in operatiunile NATO, iar contributia lor este periferica. Refuzind sistematic, la ultimele intilniri ale NATO si la rugamintile secretarului general Jaap de Hoop Scheffer, sa trimita mai multe trupe in sudul tarii (regiunea cea mai problematica) cei care ar putea echilibra eventual viziunea britanico-americana cu una mai realista se marginesc la a chibita de pe margine. Principalele obstacole Armata afgana  Curaj exceptional. Dorinta sincera de a contribui la imbunatatirea situatiei din tara. Astfel ii descriu instructorii americani pe recrutii afgani. Insa, pe de alta parte, este vorba despre o armata prost echipata, prost platita (deci coruptibila), compusa in mare masura din analfabeti, fara nici cea mai vaga notiune de disciplina militara, neexperimentati. Soldatii afgani inca mai pleaca acasa in mijlocul AcantonamentuluiA, fara sa anunte pe nimeni, sau raspund la telefon in timpul instructiei, ori isi intind pe jos presul si se roaga, la ora de rugaciune. Nu poarta ochelari, desi nu vad bine sa traga cu arma, pentru ca spun ca nu mai arata a barbati!, povesteste col. Tan, insarcinat cu instruirea acestora. Cand se aude ca talibanii au atacat un sat sau se afla intr-un anumit loc, sunt atit de amuzanti, cum se arunca ei in camioanele lor vechi Toyota, cu muzica data la maximum, asa cum sunt, desculti, claie peste gramada, sa mearga la lupta. Trebuie sa alergam dupa ei, sa-i intrebam daca si-au luat apa, daca si-au luat arma, echipamentul, descrie pataniile cu armata afgana si col. Weshley, comandantul trupelor britanice din provincia Helmand. Culturile de opiu  NATO a renuntat in mod declarat, in ciuda planurilor initiale, la eradicarea culturilor de mac si a delegat aceasta raspundere guvernului afgan, criticat de organizatiile internationale pentru ca nu face mai nimic in acest sens. Motivul – legaturile oficialilor corupti, printre care sunt multi conducatori tribali, cu traficul de droguri, sustin rapoartele internationale. Explicatia oficiala (si ea adevarata) – vanzarea opiului/heroinei este singura sursa de venit pentru o imensa parte din populatia afgana. Profesorii inchid scolile in timpul sezonului de recolta, pentru a planta si a recolta mac. Eliminarea acestei surse de cistig ar insemna pentru afgani sa ajunga intr-o saracie extrema din care nimic nu i-ar mai putea scoate. NATO spera ca afganii vor inlocui treptat opiul cu alte culturi. Afganii nu vand insa singuri drogurile in Vest, unde tara lor furnizeaza 80% din heroina consumata. Ei lucreaza pentru retele de traficanti, care nu vor tolera sa-si piarda furnizorii. Ecuatia este simpla: cultivi mac pentru mine sau iti impusc familia. Astfel, opiul va continua sa alimenteze cu bani teroristii, va impiedica dezvoltarea unei economii reale si va motiva grupuri de interese straine sau interne sa se opuna stabilizarii Afganistanului, unei guvernari care ar putea consolida controlul centralizat al statului si care ar putea eradica productia de droguri. Talibanii  Strategia NATO este: stabilizam o zona, eliminam liderii talibani de acolo, mentinem pacea, in timp ce fortele de reconstructie incearca sa ofere in timp record beneficii palpabile localnicilor, in functie de nevoile acestora, spitale, scoli, apa curenta, electricitate. Apoi, la jirga (adunarea capeteniilor locale), le pot spune afganilor: Iata, noi v-am adus apa, spitale etc., talibanii nu v-au dat nimic – fiti de partea noastra!. Succesul NATO depinde asadar intr-o masura esentiala de timp – rezultatele trebuie sa fie rapide si concrete. Strategia talibanilor este simpla si le lasa tot timpul din lume pentru a o duce la indeplinire: distrugerea a ceea ce NATO incearca sa construiasca. Recent, doua fetite de 8 si 10 ani au fost ucise in drum spre scoala pentru ca parintilor sa le fie teama sa-si mai trimita copiii (mai ales fetele) sa invete. Uneori trebuie sa incetinim ritmul operatiunilor de reconstructie pentru a asigura mai intii securitatea, astfel incat, in cazul unei scoli, de pilda, sa nu vina talibanii si sa ucida profesorii sau elevii, explica un comandant britanic. Electoratul occidental  Atingerea unui grad de securitate si de prosperitate in Afganistan care sa permita retragerea trupelor NATO va lua foarte multi ani de acum inainte. Din ce in ce mai multe state refuza sa participe insa la operatiunile NATO din tara. Esecurile repetate din Irak arunca umbra indoielii asupra eficientei angajamentelor americane. Alegerile din SUA si fotoliul de premier in Marea Britanie au fost castigate cu o agenda anti Irak si antirazboi. In aceste conditii, este foarte putin probabil ca guvernele occidentale sa furnizeze suportul material si uman necesar pe o perioada atat de lunga, cand ele au de dat seama propriului electorat, din ce in ce mai defavorabil ocupatiei atat din Irak, cat si din Afganistan. Chiar daca sanse de succes exista asadar pentru NATO, presiunea timpului va face ca acestea sa scada o data cu trecerea lunilor si a anilor. Coruptia, incapacitatea guvernamentala  Guvernul Karzai, in final, este slab si incapabil sa isi impuna autoritatea in toate regiunile tarii, peste toate grupurile etnice, de interese etc. Autoritatea locala a capeteniilor tribale sau a talibanilor care terorizeaza civilii o depaseste pe cea a autoritatilor centrale. Coruptia din cadrul guvernului, care are in compozitia sa numeroase capetenii razboinice cu puternice interese economice si retele de crima organizata in subordine, anuleaza credibilitatea guvernului in ochii afganilor si ai comunitatii internationale. Aceasta a retras recent ajutorul financiar acordat guvernului Karzai pentru eradicarea culturilor de mac, din cauza lipsei totale a progresului in aceasta directie. Articol mai vechi din arhiva personala- fara autor

In timpul Masacrului de la Katyn, peste douazeci de mii de polonezi au fost executati de agentii NKVD, intr-unul din cele mai controversate episoade ale celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dintre acestia, in jur de o treime sunt ucisi de maiorul Vasili Blokhin, de ani buni calaul de serviciu al politiei secrete sovietice. Soldat tarist in Primul Razboi Mondial, odata cu revolutia bolsevica el s-a inscris in serviciile de securitate ale statului sovietic. In anii urmatori s-a ocupat de cele mai delicate probleme ale regimului, iar Stalin, impresionat de munca sa, l-a numit seful unui sectii speciale din cadrul NKVD, ce era sub comanda lui directa. In timpul Marii Terori a orchestrat numeroase executii in masa, in urma carora au pierit zeci de mii de oameni. El s-a ocupat atunci si de eliminarea a nenumarate personalitati sovietice, precum Seful Marelui Stat Major al Armatei Rosii, Mihail Tuhacevski, una dintre cele mai proeminente victime ale epurarilor staliniste. De altfel, multi dintre superiorii si colegii sai au murit de mana lui, devenind o figura sinistra in aparatul de stat sovietic. Notorietatea lui a crescut si mai mult dupa ce a primit ordine in primavara lui 1940 sa-i omoare pe cei sase mii de prizonieri polonezi din lagarul de la Ostashkov, intr-unul din cele mai putin cunoscute episoade ale Masacrului de la Katyn. Macel in temnitele de la Kalinin Executiile s-au derulat pe parcursul a patru saptamani la inchisoarea din Kalinin, urmand un program bine stabilit. Odata ce identitatea prizonierului era verificata, era incatusat si dus intr-o celula la subsolul temnitei. Blokhin, imbracat intr-un sort de macelar si cu manusi din piele pana la cot, zabovea pana cand gardienii il imobilizau, iar apoi il impusca la baza craniului. Dupa aceea, cadavrul era transportat la una din gropile comune sapate intr-o localitate din apropiere. Blokhin ajunsese sa omoare cate un om la trei minute, in schimburi care durau chiar si pana la zece ore. Si a continuat in acest ritm pentru aproape o luna. Pentru a nu trezi suspiciuni, executiile s-au facut la adapostul intunericului si intotdeauna cu pistoale germane. In cazul in care s-ar fi aflat vreodata ceea ce se intamplase, sovieticii voiau sa aiba pe cine sa dea vina. Decaderea si marginalizarea Pe 27 aprilie 1940, in secret, Stalin il decoreaza pe Blokhin, laudandu-l pentru iscusinta sa in rezolvarea “sarcinile speciale” ce ii fusesera date in primire. Si a ramas omul lui de incredere, pana la moartea liderului sovietic, in 1953. Dupa ce Hrusciov a venit la putere Blokhin, a fost degradat si trecut in rezerva. Doi ani mai tarziu moare de un infarct, lasand in urma sa o mostenire lugubra, omorand mai multi oameni decat oricare alt calau din istorie – printre ei, mii si mii de oameni complet nevinovati, simple victime in lupta pentru putere a lui Stalin.

Cauza principala oficiala a declansarii primului razboi mondial a fost asasinarea arhiducelui Austriei si mostenitorului imperiului Austro-Ungar, Franz Ferdinand, aflat intr-o vizita oficiala la Sarajevo impreuna cu sotia sa. Asasinul a fost un student nationalist sarbo-bosniac, Gavrilo Princip, care facea parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, sustinuti de Mana Neagra, o societate secreta fondata de nationalisti pro-sarbi, cu legaturi in armata Serbiei. Populatia sarba minoritara era nemultumita de anexarea in 1908 a Bosniei si Hertegovinei de imperiul Austro-Ungar, ca si de invadarea si ocuparea violenta a provinciei de catre acelasi imperiu, in 1878. Alta cauza pentru declansarea primului razboi mondial a fost dorinta Germaniei si Italiei de a-si intari puterea si pozitiile prin toate mijloacele posibile (economic, teritorial, militar)fata de Rusia, Franta, Marea Britanie,Imperiul Austro-Ungar si Imperiul Otoman aflat in cadere. Alta cauza a fost refuzul marilor puteri de de a acorda populatiilor lor dreptul la auto-determinare. Bosnia a fost anexata de catre imperiul Austro-Ungar in 1908, contra sentimentelor sau dorintelor populatiei, Austro-Ungaria insasi fiind deja la acel moment un stat multi-etnic in care numeroase minoritati erau dominate de sarbi si unguri. Principala cauza care a determinat inceperea Primului Razboi Mondial o constituie factorii politici : nationalismul, disputele anterioare nerezolvate, sistemul de aliante, guvernarea fragmentara, intarzieri si neintelegeri in comunicarea diplomatica, cursa inarmarilor, etc. O alta cauza a razboiului a fost dezvoltarea industriei de armament, care a dus la formarea de aliante cu substrat militarist. Un exemplu de militarism a fost construirea vasului HMS Dreadnought, o nava de lupta revolutionara, care avea o superioritate majora fata de navele anterioare, numite “pre-dreadnought”. Noul vas a marit puterea maritima a Marii Britanii si a lansat o competitie acerba in constructia vaselor intre Marea Britanie si Germania din cauza Noului imperialism. In general, natiunile care faceau parte din Tripla Intelegere (Antanta) se temeau de cele care apartineau la Tripla Alianta si vice versa. Primul razboi mondial a durat pana la 11 noiembrie cand a intrat in vigoare armistitiul cerut de Germania la data de 31 octombrie 1918.

In istoria Sumerului se disting mai multe perioade. In anii 2800 – 2360 i. Hr. existau orasele cetati din partea meridionala a Mesopotamiei, Ur, Uruk, Kis, Lagas si Umma, care si-au disputat cu rezultate contradictorii intaietatea. La jumatatea mileniului al III-lea (2400 i. Hr.), despotul orasului Lagas a supus autoritatii sale cetatile Uruk, Ur, si Kis pentru ca un secol mai tarziu (2360 i. Hr.), un alt oras cetate, Umma, sa reuseasca sa coaguleze primul stat unitar din istoria Sumerului, adunand Uruk, Ur si Larsa. Acest regat, chiar in ceasul constituirii sale este amenintat de un nou val de invadatori veniti din stepele Arabiei, triburi de pastori, care erau instalate in centrul Mesopotamiei, intre Sumer si Asiria. Legenda ne spune ca initiativa indrazneata a unei capetenii locale, Sargon, se pare originara din Kis, a reusit sa indeparteze pe despotul orasului si a cucerit regatul din sud abia constituit, dand astfel semnalul intemeierii primului mare imperiu al antichitatii. Sargon (2334-2279 i.Hr.) si-a intins ulterior autoritatea in intreaga Mesopotamie si a format orasul Akkad, care a dat numele tarii si a limbii vorbite de locuitorii sai. Armata lui Sargon, a fost prima armata cunoscuta in istorie, care numara in jur de 5000 de ostasi a garantat linistea interna si prosperitatea imperiului. Guvernatorii alesi de Sargon să administreze principalele orașe-state ale imperiului Sumer au fost akkadienii, nu sumerienii. Limba akkadiană a devenit Lingua Franca, limba oficială a inscripții în toate Mesopotamia, și de o mare influență mult dincolo. Imperiul lui Sargon a menținut contacte diplomatice si comerciale cu regatele din jurul Marii Arabiei și în Orientul Apropiat. Inscripții cu Sargon apareau pe navele din Magan, Meluhha, și Dilmun, in alte locuri, călare la ancoră în capitala sa din Agade. Sargon, de asemenea, a distrus toate reprezentările predecesorilor sai. Scrierea – o creatie sumeriana Amintirea Sumerului s-a perpetuat in unele texte ale epocii babiloniene, precum Epopeea lui Ghilgames dar apoi s-a asezat uitarea peste aceste locuri si fapte cateva mii de ani. In ultimele secole s-a descoperit un urias material epigrafic, sute de mii de tablite de lut inscriptionate, readucand in atentia lumii, cea dantai civilizatie. Semnele de forma unor cuisoare adunate in coloane asezate una deasupra celeilalte au fost prima oara descifrate de un tanar profesor de latina de la Göttingen (Germania), G.F. Grotefend, inca din anul 1802.Aceasta scriere insusita de akkadieni, ulterior de hititi si de persi, a ramas in uz pana in mileniul I i. Hr., cand era inca prezenta in transpunerea limbajului savant, utilizat indeobste in mediile eclaziastice. Astfel, cu mai bine de 5000 de ani inainte de zilele noastre, in sudul Mesopotamiei spiritul uman a produs o revolutie, prin descoperirea unei forme de scriere, reusind sa lase si celor ce vor veni dupa el o marturie a gandurilor si exeprientelor sale, asta insemnand inaugurarea istoriei.

Regatul Israel Saul (1025-1013 i.Hr.) a fost desemnat rege cu ajutorul marelui preot Samuel. S-a dovedit a fi un conducator militar talentat, incheind cucerirea Tarii Fagaduintei, iar pe plan intern incearca sa consolideze uniunea celor 12 triburi israelite, facand primii pasi spre consolidarea autoritatii centrale. A constituit prima armata permanenta si incearca limitarea pretentiilor teocratice ale preotilor. David (1013-973 i.Hr) isi incepe cariera de luptator in slujba lui Saul, se casatoreste vu fiica acestuia Micol si se bucura de sprijinul aristrocratiei militare si religioase. El reuseste sa uneasca toate triburile din Palestina devenind primul mare rege al evreilor. A avut un rol important in organizarea Regatului Israel, procupat fiind sa constituie un aparat administrativ, cu rol important de a strange impozitele necesare intretinerii armatei, sustinerii razboaielor dar si acoperirea cheltuielilor de la curtea regala. In plan religios, cultul monoteist al lui Iahve, devine religia de stat iar dupa cucerirea Ierusalimului, David a stabilit capitala politico-religioasa a Palestinei. In domeniul militar, regele David a format o armata permanenta, bine inzestrata cu care a invins si supus pe moabiti, iudei si filisteni. Datorita acestor victorii a largit hotarele statului si a creat un adevarat imperiu israelit cu intindere de la Marea Mediterana, Marea Rosie si Eufrat. Datorita talentului sau de muzician si poet a fost considerat autorul psalmilor din Biblie, ales sa fondeze familia din care descinde Mesia. David a deschis pentru evrei veacul de aur al carui apogeu a fost atins de urmasul sau. Domnia lui Solomon (973-933 i.Hr.) a reprezentat pentru statul evreu o perioada de inflorire economica si culturala, de aici fiind numit si inteleptul. S-a dovedit a fi un bun administrator si un excelent diplomat, asigurand linistea la granite printr-o politica de aliante cu vecinii Tyr, Egipt.. Chiar daca unitatea regatului era asigurata printr-o politica defensiva, Solomon a avut grija sa ridice cetati puternice la Megiddo si Geser, sa-si intareasca armata permanenta care ajunsese la peste 12.000 de oameni, cu un important corp de cavalerie si o solida grupare de care de lupta. Incurajeaza si controleaza dezvoltarea comertului si a mestesugurilor, cele mai importante fiind topitoriile de arama si traficul de comert extern. A dezvoltat o relatie diplomatica cu regele Hiron I, regele Tyrului, permitand astfel construirea flotei evreiesti si organizarea unor expeditii comerciale spre tarmurile Arabiei si Africii Orientale – Etiopia si Somalia, de unde aduceau bogatii imense de aur, fildes, pietre pretioase si mirodenii. Ierusalimul a cunoscut dotarea si infrumusetarea unor constructii marete, in perioada aceasta fiind construit fastuosul Templu, care era simbolul religiei iudaice si palatul regal. Printre reformele lui Solomon, acesta a introdus si un sistem fiscal abil, care insemna ca teritoriul regal fusese impartit in 12 circumscriptii financiare, care cuprindeau in mod egal toata populatia, constituita din evrei si canaaneeni, aceasta fiscalitate asigurand cheltuielile statului, permitand regelui sa intretina una dintre cele mai fastuoase curti din Orientul Antic.

Originile evreilor Evreii in Egipt “Si au mai zis lui Faraon :”Noi am venit ca sa locuim o vreme aici in tara, pentru ca nu mai este pasune pentru oile robilor tai si este o mare foamete in tara Canaanului; ingaduie robilor tai sa locuiasca in tinuturile Gosen.” Faraon a zis lui Iosif :”Tatal tau si fratii tai au venit la tine. tara Egiptului este deschissa inaintea ta; asaza pe tatal tau si pe fratii tai in cea mai buna parte a tarii. Sa locuiasca in tinutul Gosen si daca gasesti printre ei oameni destoinici, pune-i in fruntea turmelor mele”. FACEREA 47: 4-6 Originea acestor semiti, grupati in familii indrumate de sefi atotputernici, este mai putin cunoscuta. Evreii au fost mult timp nomazi, traversand Orientul Apropiat, din Mesopotamia pana in Egipt, pana sa se formeze Regatul Israel. Primele documente in care s-a consemnat aparitia lor ca neam, au fost atestate incepand cu Abraham sau Avraam, despre care se presupune ca ar fi venit din statul sumerian Ur, care i-a condus la inceputul mileniului al II-lea (circa 1800 i.Hr.), in tara Canaanului, care ingloba Palestina si Fenicia, in cautare de pasuni fertile pentru turmele lor. Ajunsi aici, ei se asaza in regiunile muntoase, unde intalnesc populatia sedentara a canaaneenilor, tot de origine semita. De aici o parte din evrei trec in Egipt, amestecati probabil in conglomeratul etnic al hicsosilor invadatori. Prin ingaduinta acestora si a altor triburi, ei s-au indreptat spre delta fertila a Nilului. Egiptenii, in schimb nu au fost de acord cu prezenta navalitorilor si au organizat rezistenta in jurul Tebei, urmarind slabirea progresiva a hicsosilor pana la izgonirea lor in anul 1550 i.Hr. La intemeierea Regatului Nou, evreii devin victimele reactiei egiptene, fiind redusi la statutul social de dependenta, ceea ce ar explica robia egipteana, aparuta in traditia biblica. Dupa o sedere de mai bine de patru secole in tara Egiptului, israelitii (urmasii lui Iacob) pleaca de acolo condusi de legendarul Moise. In urmatorii 40 de ani, ratacesc prin pustie, in Peninsula Sinai, timp in care Moise a reintrodus cultul monoteist al lui Iahve, le-a dat evreilor cele 10 porunci sau Decalogul si Cartea Legii (TORA). Iosua, succesorul lui Moise, a asezat triburile israelite in Palestina, in secolul al XIII-lea i.Hr., loc unde au gasit populatiile canaaneene dar si pe evreii care nu migrasera in Egipt. Treptat, evreii fuzioneaza cu triburile canaaneene, adoptandu-le limba si cultura si trec la viata agricola. Aparitia popoarelor mării (filistenii) si implicit invazia acestora, a dus la stabilirea lor pe litoralul mediteraneean -Gaza -, incepand conflictele. In cursul acestor lupte, evreii se impun ca Judecatori, conducatori ai triburilor. Presiunea care a urmat si mai ales pericolul pe care il reprezentau filistenii, posesori ai metalurgiei fierului, sia popoarelor vecine, moabitii, amonitii, edomitii, i-au determinat pe evrei sa-si aleaga un singur conducator si sa intemeieze monarhia

Egiptul situat in partea de nord a Africii, a fost dintotdeauna “un dar al Nilului”.Aflat intr-o extremitate a Orientului Antic, Egiptul a creat o civilizatie proprie, profund originala intr-un univers inchis si sarac in resurse. Din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre,tara e alcatuita dintr-un imens tinut desertic, traversat de marele fluviu Nil. O data pe an, ploile din muntii Etiopiei si din Sudan, produc cresterea apelor care lasa in urma lor un mâl fertil, permitand astfel, obtinerea unor recolte uriase. Monarhia egipteana a avut o durata impresionanta de peste 266 de ani, din jurul anului 3000 i.Hr. pana spre 342 i.Hr.. In tot acest timp, a cunoscut perioade de crestere economica, prosperitate si expansiune teritoriala, care au alternat cu destramare statala, anarhie si devastatoarele invazii straine. Calitatea de regi-constructori care si-au asumat-o toti faraonii, transmisa din tata in fiu, evident pe masura resurselor din timpul domniei lor isi aveau obarsia in vointa creatorului lumii, zeul-solar RA, si ca atare nu puteau sa se abata de la ordinea ideala a lumii si societatii, cum fusese stabilita de creator. Templele si mormintele pentr zei si pentru defunctii faraoni aveau menirea sa le adapsoteasca spiritul. Monumentele reprezentative ale arhitecturii religioase egiptene au fost grupate in vecinatatea capitalelor regatului, la Giza si Saqarah, aproape de Memfis, unde s-au inaltat marile piramide Keops, Kefren si Mikerinos. Langa Teba, in Valea Regilor au fost amenajate mormintele taiate in stanca ale tututor faraonilor din dinastiile Regatului Nou dar si templele funerare si templelel de cult divin ridicate la Luxor si Karnak. In aceeasi epoca se inmultesc si obeliscurile (blocuri subtiri din piatra, cu varful poleit, deasupra carora se ridica soarele). Piramida lui Keops A fost construita intre anii 2700-2500 i. Hr., pe platoul de la Gizeh in Egipt, langa Cairo, fiind cea mai mare dintre ele si se crede ca numai ea a fost inclusa intre “Minunile Lumii”. Este cunoscuta ca “Marea Piramida” si a fost construita din 2.300.000 de blocuri de piatra, fiecare bloc cantarind in medie 2,5 tone. Este inalta de 137 de metri (a pierdut 9 metri din inaltime in timp) si are laturi de 230 de metri. Unghiul de inclinare al laturilor este de 51 de grade si 51 de minute. Fiecare colt este indreptat cu precizie catre fiecare dintre cele 4 puncte cardinale (nord, vest, sud si est). Pe latura dinspre nord se afla intrarea. In piramida au fost descoperite o serie de coridoare, galerii si gauri de aerisire. Camera mortuara a faraonului se afla chiar in mijloc, in “inima” piramidei si este accesibila numai din “Marea Galerie” in care se ajunge pe un culoar ascendent. Peretii acestei camere sunt construiti din granit rosu, iar pietrele au fost imbinate atat de bine, incat nu intra printre ele nici macar o carte de joc. In piramida a mai fost construita si o camera mortuara a reginei. Regretabil este faptul ca atat comoara cat si mumia lui Keops nu au fost gasite. Se crede ca au cazut prada jefuitorilor de morminte.

Istoria politica a Egiptului Spre sfarsitul mileniului IV I.Hr. s-a constituit statul egiptean prin unirea a doua regate teritoriale asezate de-a lungul Nilului, la nord si sud de marele fluviu Nil. Structurile politice si administrative dominate de puterea despotica a faraonului se pare ca au luat nastere tot in aceasta epoca. In vremea Regatului Vechi (mileniul al-III-lea i.Hr.), care a a fost caracterizat ca o perioada de propseritate economica si afrimare culturala, suveranul absolut fiind identificat in prima faza cu Horus, apoi cu ful lui Ra, zeu al soarelui. Aceasta ascendenta divina, sustinuta de clasa sacerdotala acorda faraonului si preotimii rolul central in structurile statului. Dupa inaltarea Marii Piramide de catre Keops (Khufu), urmasii sai au incecat fara succes sa-l imite, ceea ce a dus la epuizarea de resurse materiale si umane ale tarii. Dupa o perioada de tulburari si criza, in care autoritatile provinciale isi sporesc puterea, unitatea statala a fost restabilita de conducatorii din Teba, stapanii tarii din timpul Regatului Mijlociu (secolul XXII-XVIII i.Hr.). Amon-Ra devenind zeitatea centrala si Osiris domina cultul funerar. Cel mai stralucit faraon al acestei perioade a fost Sesostris al III-Lea, care a impus functionari regali la conducerea provinciilor, indepartand vechile familii nobiliare si a intins stapanirea Egiptului in Nubia pana la a doua cataracta a Nilului. Trupele sale prezente in Fenicia si Palestina i-a sporit autoritatea in Orientul Apropiat. Apogeul si prabusirea statului egiptean Regatul Nou un stat puternic centralizat a adus Egiptul in Secolul XVI-XI i.Hr., in faza maximei sale puteri si infloriri culturale. Amon-Ra a devenit zeitatea suprema in stat, iar in Valea Regilor, langa Teba, a fost initiat un vast program de constructii, inlocuind piramida cu mormintele taiate in stanca, alaturi de mari temple funerare. Tutmes al III-lea a organizat 17 campanii in Asia, a obligat Babilonul, Asiria si regatul hitit, sa plateasca tribut si a supus Palestina si Siria. In sud stapanirea lui a ajuns pana la cea de-a patra cataracta a Nilului. La jumatatea secolului al XIV-lea i.Hr. Amenofis al IV-lea a suspendat cultul lui Amon, sustinut fiind de clasa sacerdotala si l-a inlocuit cu cel al lui Aton, simbolizat prin discul solar. O data cu schimbarea numelui, a mutat si capitala de la Teba la Tell El Amarna, in Egiptul de Mijloc, convins ca va deschide o noua era in istoria tarii. Uramasul sau, Tutankhaton, a restabilit vechii zei, dupa numele carora a devenit Tutankhamon. “La vârsta de 7 ani Tutankamon a luat-o de soție pe frumoasa Ankesenamon (“Ea trăiește pentru Amon”), sora sa vitregă. Doi ani mai târziu, fratele său mai mare, Smenkhkare moare, tronul revenindu-i lui. A abandonat cultul tatălui său, revenind la zeii tradiționali.În al doilea an de domnie, Tutankhamon părăsește Tel al-Amarna, efemera capitală întemeiată de Akhenaton, și se instalează la Memfis, aproape de actualul Cairo. Face din el centrul administrativ, și în același timp, își schimbă numele din Tutankhaton, „imagine vie a lui Aton”, în Tutankhamon, „imagine vie a lui Amon”, marele zeu al Egiptului, adorat în temple de la Karnak până la Teba, capitala religioasă. Demolarea monumentelor închinate lui Aton începe. Sanctuarele sunt demontate rând pe rând, blocurile lor de piatră fiind refolosite în noile construcții. Tutankhamon pune să se decoreze unii pereți ai templelor de la Karnak și Luxor, închinate lui Amon, și să se ridice numeroase statui ale zeului și ale lui însuși. Pe plan extern, au avut poate loc două expediții militare, una în Orientul Apropiat, cealaltă în Nubia. Numele oficial Tut-ankh-Amon era Nebkheperure numele Tutankhamon fiind unul foarte personal și mai puțin important. Celebritatea postumă a lui Tutankhamon se datorează mormântului său din Valea Regilor de lângă Teba, descoperit în 1922 de britanicul Howard Carter, singurul mormânt al unui faraon care timp de 3.200 de ani a scăpat neprofanat și nejefuit” (sursa: Wikipedia”) Ramses al II-lea i-a succedat lui Tutankhamon dupa alti patru faraoni, care a domnit 67 de ani, intre anii 1304-1237 i.Hr). Domnia sa a fost asociata prosperitatea, cu puternica afirmare asiatica a tarii si un remarcabil program de constructii (templul de la Abu-Simbel, Rameseumul). Tot in timpul domniei lui a avut loc Batalia de la Kades si tratatul de pace care a urmat, fiind primul cunoscut in istorie) In vremea Regatului Tarziu care a durat intre anii 1085-525 i.Hr., imperiul asiatic a fost pierdut definitiv. La sfarsitul secolului al VI-lea i.Hr., o data cu cucerirea Egiptului de catre persi, in istoria tarii incepea o lunga perioada de dominatie straina.. Peste ani, interesul pentru civilizatia sa straveche a fost intretinut de mari calatori europeni in africa, de expediatia generalului Bonaparte si de descifrarea alfabetului hieroglific de catre Champollion. Biografie : Jean-François Champollion (n. 23 decembrie 1790, Figeac, Franța – d. 4 martie 1832, Paris) a fost un orientalist francez “Activitatea sa este legată în special de egiptologie, domeniu care i-a adus faimă, el reușind să stabilească metoda pentru descifrarea hieroglifelor. Această realizare se datorează cunoștințelor sale deosebite în ceea ce privește limbile orientale, în special copta. În descifrarea hieroglifelor s-a folosit în special de înscrisurile de pe piatra din Rosetta. În 1810, într-un memoriu publicat la Grenoble, el afirmă că hieroglifele aveau calitatea de a reproduce sunete și în 1822 prezintă demonstrația ipotezei sale. Între anii 1828-1829 efectuează o vizită în Egipt, verificându-și teoria. Spre sfârșitul vieții sale a funcționat ca profesor la Collège de France în 1831. În orașul său natal, Figeac, în semn de omagiu adus lui Champollion, se găsește astăzi instalată o replică mărită a pietrei din Rosetta”. (sursa Wikipedia)

Moartea lui Solomon a dus la aparitia vechilor rivalitati dintre triburi. Succesorul sau Roboam, fiul sau si al Naama Amonita, a domnit 17 ani, timp in care a sporit fiscalitatea, care se pare a antrenat dezmembrarea regatului. Zece treburi situate in nordul Palestinei au constituit un nou regat Israel, cu capitala la Samaria, iar in partile sudice, alte doua triburi (Beniamin si Iuda), au ramas sub conducerea lui, formand regatul Iudeea. Urmatoarele doua secole s-au dus lupte grele pentru intaietate, avand ca rezultat slabirea si prabusirea celor doua state. 1. Regatul Israel A cunoscut o instabilitate politica datorita lipsei de sprijin a monarhiei din partea preotilor si a rivalitatii intertribale, ajungand astfel in pragul haosului. salvarea regatului a venit la timp prin aparitia unui rege energic, militar de cariera, care a reusit sa puna capat discordiei si sa intrerupa lungul sir al luptelor cu regatul Iudeea. A fost ridicat pe tron de armata in perioada 882-871 i.Hr. iar in perioada asta a intarit capacitatea de aparare a tarii ceea ce va aduce la o epoca de prosperitate economica si expansiune teritoriala. Incepand cu secolul al VII-lea s-a dezvoltat o influenta crescanda a credintei in idolii fenicieni, manifestata prin predicile proprocilor Ilie, Elisei,Osea in Israel si Ieremia in Iudeea. Acestia pledau in favoarea vechii unitati ebraice si a monoteismului mozaic. Influenta acestor proroci a dus la ideea unui Iahve mai tolerant, ca Dumnezeu al tuturor oamenilor. “Iahve = acest nume aparține, conform Bibliei, Eliberatorului poporului ales Israel. Pentru iudei și creștini deopotrivă; pentru ca in ebraica ebraică veche nu se scriau vocalele și deoarece evreii considerau numele יהוה tabu (este interzis să fie rostit de către profani), înlocuindu-l cu Tetragrammaton sau cu Adonai (Domn), nu se poate cunoaște cu exactitate pronunția inițială, unii considerând că aceasta a fost pierdută. Variante de pronunție și transcriere pot fi: Iahve, Iahveh, Iahweh, Yahwe, Yahweh, Yahoweh, Iehova. Se presupune ca numele – de exemplu Ion, care a luat diverse forme din diverse limbi, provine din ebraicul ebraicul Yochanan (יוחנן) care înseamnă “Iahve este milostiv”” (sursa : Wikipedia) In cele din urma ascensiunea Asiriei va pune capat existentei regatului, Sargon al II-lea cucerind Samaria in 722 i.Hr. in urma unui indelungat asediu. Populatia evreiasca a fost dusa in robie iar in locul ei au fost aduse alte popare : babilonienii, hititii, arabii, care trecand mai tarziu la mozaism au fost numiti samariteni Regatul Iudeea = a avut de la inceput un avantaj bazat pe continuitatea dinastica asigurata de urmasii lui David si Solomon, pastrand conceptia religioasa si importanta Templului in mozaism si a pastrat Ierusalimul drept capitala a regatului. Iudeii considerau secesiunea celor 10 triburi ilegala si in contradictie cu imperativele nationale si religioase care isi gaseau suportul in traditia biblica. Domnia lui Iosua 639-608 i.Hr. a insemnat un moment de speranta pentru evrei. Acesta incercand sa restabileasca puterea statului din vremea lui Solomon. In timpul unor reparatii la Templu a fost descoperit un exemplar al legii = Cartea Legii – Tora, pe care Iosua a incercat sa o reintroduca in viata politica. Insa moartea sa in timpul unei lupte de la Megiddo, cu egiptenii in anul 609 i.Hr., a pus capat acestor reforme, urmand o epoca de transformari sociale si politice care au dus la un declin rapid al statului iudeu. In 586 i.Hr. Ierusalimul a fost distrus si cucerit dupa un an de asediu de armatele lui Nabucodonosor al II-lea. In acest moment statul iudeu este desfiintat iar populatia deportata in masa in Mesopotamia. Putem spune ca de aici a inceput captivitatea babiloniana. Dupa infrangerea Imperiului babilonian de catre persi avandu-l in frunte pe Cirus, care i-a eliberat pe evrei,acestia putand sa se intoarca in Palestina, unde datorita tolerantei persane au putut sa refaca Templul si au organizat viata religioasa a comunitatii israelite din oras. O mare parte din ei au ramas in Babilon, care devine un centru important al iudaismului, altii au format Diaspora, raspandindu-se in jurul Marii Mediterane. Pentru a-si pastra identitatea, ei au pastrat si urmat strict legea lui Moise.

Monoteismul iudaic dar si cel budist, isi au originea in istoria zbuciumata a acestor popoare, aflate fie sub amenintarea captivitatii, fie sub o teribila presiune demografica. Ele si-au cautat salvarea, in Decalogul, impus de un Dumnezeu aspru si neindurator, in cazul iudeilor sau intr-un cod comportamental intemeiat pe intelepciune, disciplina mentala si conduita etica, drumul spre eliminarea dorintei, (considerata de indieni) sursa principala a suferintei. Iudaismul La baza intregii gandiri iudaice se afla Biblia ebraica (Vechiul Testament), la care se adauga Talmudul si literatura evreiasca din Evul Mediu. Biblia este un vast monument literar, fiind alcatuita din 24 de carti repartizate in trei mari parti : – Tora = reprezinta calea de urmat si a fost cartea primita de Moise pe muntele Sinai; ea se mai numeste si Pentateuh care are 5 parti : Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii si Deuteronomul – acestea contin informatii despre originile lumii, legamantul lui Avram facut cu Dumnezeu, incercarile prin care a trecut poporul lui Israel, calauzit de Moise, relevarea Decalogului si primele legi date in desert – Tora reprezinta partea fundamentala a Bibliei, fiind citita in sinagoga in zilele de sabat si sarbatoare. – Profetii = reprezinta cartile profetice ale primilor profeti, inspirati de Dumnezeu, aduc lumina necesara intelegerii Torei – Scrierile = reprezinta cartile istorice si literar religioase (psalmi, proverbe, cugetari despre viata, moarte si suferinta) Talmudul – reprezinta opera rabinilor, interpretand mesajul viu al Bibliei, acestia formuland legi precise care permit aplicarea poruncilor divine in orice imprejurare din viata. – in Evul mediu au fost scrise multe asemenea carti, dar dintre cele mai importante au fost “Ghid pentru cei nedumeriti”, a lui Moise Maimonide, in secolul al XII-lea si Cartea Splendorii sau Kabala de Moise din leon in secolul al XIII-lea. Kabbala avea sa aiba cea mai mare influenta asupra sufletului evreu dupa Biblie si Talmud. – mesajul textelor face din iudaism prima religie care afirma existenta unui Dumnezeu unic, diferentiindu-i pe evrei de alte popoare ale antichitatii. Numele acestuia este IAHVE (Cel ce este), dar in rugaciuni se foloseste Elohim sau Adonai (Domnul) – el interzice reprezentarea sa sub orice forma, iar prin legamantul lui Moise cu Dumnezeu, poporul evreu trebuia sa se supuna poruncilor inscrise pe tabelele Legii din templul lui Solomon. Cultul Iudaic – la inceput evreii ridicau altare simple pentru ofrande, apoi dupa iesirea din Egipt au inaltat Cortul Marturiei, ca loc de pastrare a chivotului (cutie in forma dreptunghiulara in care se pastra vasul de aur cu mana, toiagul lui Aaron si Tabelele Legii), iar consolidarea statului a permis, sub regele Solomon, ridicarea marelui Templu din Ierusalim – templul era destinat a fi o casa a lui Dumnezeu si NU un loc de intalnire a poporului sau, doar preotul putea sa intre in prima sala si Marele preot in cea de-a doua (Sfanta Sfintelor), o data pe an. – templul a fost devastat si ruinat de babilonieni, reconstruit de Irod, apoi din nou daramat de romani (anul 70 i.Hr.); astazi se mai pastreaza din vechiul templu, doar Zidul plangerii. Omul evreu – marile etape ale vietii unui evreu o constituie caminul si sinagoga, care este locul de rugaciune si studiu sub indrumarea rabinului. Rabinul prezideaza ceremoniile, preda invatatura si-i sfatuieste pe credinciosi. – nasterea copiilor – la 8 zile dupa nastere, are loc circumcizia baietilor, aceasta reprezentand legatura lui Dumnezeu cu Israel; apoi la varsta de 13 ani, baietii sunt confirmati iar dupa ani de studiu consacrat Torei, devin membri activi ai comunitatii lui Israel. – casatoria este o indatorire sacra, celibatul nefiind recomandat; viitori soti trebuie sa fie evrei iar ceremonia se oficiaza in sinagoga – inmormantarea : cadavrul trebuie invelit in panza alba si se spun rugaciuni pentru sufletul celor decedati, incheindu-se cu rugaciunea ce amintea despre pogorarea imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. – rugaciunea – marcheaza puternic viata spirituala a evreilor; se practica la comun in locasul de cult sau individual acasa, und ebarbatul poarta pe cap salul de rugaciune (talitul); la mesele de familie, barbatul binecuvanteaza painea si vinul – sarbatorile – Sabatul (sambata) este zi de odihna, fiind inchinata Domnului cand sunt interzise orice alte activitati in afara de rugaciunea la sinagoga, lectura si studierea Torei sau vizitarea bolnavilor; Alte sarbatori : – Roș Hașana (Anul Nou) care e la inceputul lui septembrie; – Sukkot (sarbatoarea culesului) cand se poarta ramurele de palmier, mirt si salcie – Yom Kippur (ziua purificarii) – este cea mai însemnată dinte cele trei mari Sărbători evreiești. Este o sărbătoare deosebit de sobră și austeră, care cuprinde un post absolut de 25 de ore care marchează ziua ispășirii. În Torah este numită Yom haKippurim („Ziua ispășirilor”). Este ultima din cele zece „Yamim Noraim” („Zilele Penitenței” sau ale „temerii reverențioase”) care încep cu Anul Nou ebraic Roș Hașana. . Un șofar în stil evreiesc yemenit. În calendarul ebraic Yom Kipur începe la apusul soarelui a celei de-a zecea zi a lunii ebraice Tișrei (lună care corespunde ultimei jumătăți a lui Septembrie și primei jumătăți a lui Octombrie din calendarul gregorian), și continuă până la apusul soarelui următoarei zile. Evenimente importante : – sunt comemorate zilele cand evreii au fost salvati de la masacru gratie Esterei si Pastele (Pesah), marcand iesirea din robia faraonica, zi care se celebreaza in familie.

ISTORIA ROMEI ANTICE Omul, spaţiul şi clima Clima Italiei era: Continentală,în Nord, Mediteraneană, în centru şi în sud Imperiul romana fost unul tri-continental: Europa, Asia şi Africa; Italiaeste mărginită de trei mări: Mediterană (sud), Tireniană (vest), Adriatică(est); Triburile italice (de origine indo-europeană): Latinii, Sabinii, Samniţii,Volscii,Umbrii,Veneţii,Osci etc.                          II. Întemeierea Romei. Regalitatea (753-509 î. Hr.)         21 aprilie 753 î. Hr.: tradiţia spune că Romulus, după uciderea fratelui său Remus, a întemeiat, între cele şapte coline, pe malul fluviului Tibru, o nouă cetate, Roma. Cercetările arheologiceau demonstrat că, pe la jumătatea secolului al VIII-lea î.Hr., au existat urme de locuire în zona colinei Palatin, ceea ce arată că legenda despre întemeierea Romei are un sâmbure de adevăr. Până în 509 î. Hr. au condus Roma şapte regi, dintre care ultimii trei de origine etruscă  Instituţiile: Regele: avea atribuţii limitate (era judecător şi mare preot), Senatul: alcătuit numai din patricieni (100 de membri), elabora legile,confirma alegerea regelui şi-i controla activitatea, Adunarea poporului  Societatea: Patricienii: singurii care puteau ocupa funcţii politice, Plebea: oamenii de rând (ţărani, meşteşugari şi negustori)                       III. Roma republicană (509-27 î. Hr.)       Se impune un nou regim politic bazat pe “res publica” (treburile publice). Principalii beneficiari au fost patricienii . Roma va cunoaşte, pentru următoarele două secole şi jumătate, o dublă confruntare: •           plebea împotriva patriciatului (494 – 287 î. Hr.). Într-o primă fază au ales ca formă de luptă secesiunea pe colina Aventin (494 – 493 î. Hr.) şi au obţinut dreptul de a avea doi tribuni (apoi 5, în final numărul lor ajungând la 10) care să le apere interesele în Senat, apoi, prin „Legea celor 12 table” (451 î. Hr.), drepturi egale cu ale patriciatului: –          interdicţia căsătoriilor dintre patricieni şi plebei, –          unul dintre consuli va fi desemnat de plebe, –          plebeii bogaţiîmpreună cu patricienii vor forma noua nobilime •   lupta pentru supremaţie în Italia;       Esenţa acestei forme de guvernare a fost exprimată prin expresia „Senatul şi poporul roman”       Statul funcţionează datorită colaborării dintre Senat, magistraturi şi Comiţii (adunările poporului).              IV. Transformarea Romei într-un imperiu mediteranean                    Sec. V-III î.Hr. – Roma cucereşteItalia (luptele cu galii, latinii, etruscii, samniţii şi grecii): până în secolul I. î. Hr. a fost organizată ca o federaţie de cetăţi care îşi păstrau autonomia internă, dar se obligau să respecte autoritatea Romei. Roma s-a transformat într-o putere mediteraneană, drept pentru care a intrat în conflict cu Cartagina, cea mai mare putere maritimă şi comercială a vremii;264-146 î. Hr. – războaiele punice (cuCartagina pentru controlulMării Mediterane);   168 î. Hr. – cucerireaMacedoniei;   146 î. Hr. – cucerireaGreciei (devenită provincia Ahaia);   63 î. Hr.– Roma anexează în întregime Asia Mică şi Siria, în urma războaielor cu Mitridate, regele Pontului;   Hispannia a fost moştenită de la cartaginezi, iar Gallia va fi cucerită de Caesar.   30 î. Hr. – Egiptul devine provincie romană.            Roma îşi va asigura dominaţia asupra întregului bazin al Mării Mediterane care va deveni un „lac roman”, numită de romani Mare Nostrum.     V. Consecinţele cuceririlor teritoriale. Criza Republicii     Pe plan social, se adânceşte conflictul dintre bogaţi şi săraci. Alături de patricieni şi plebei apare o categorie intermediară: cavalerii (noii îmbogăţiţi). Societatea romană se va împărţi în senatori, cavaleri şi plebei, alături de care vor exista o mare masă de sclavi. Au loc o serie de răscoale ale sclavilor şi tentativa mai multor persoane politice de a împărţi pământ persoanelor sărace din „ogorul public” (teritoriile cucerite trecute în proprietatea statului).   Pe plan politic, populaţia s-a împărţit în două partide:  optimaţii (senatorii) şi popularii  (plebea şi cavalerii). Acestea vor transforma lupta de idei în războaie civile;  Pe plan militar, generalii au dreptul de a-şi înzestra militarii, drept consecinţă se formează armatele de mercenari care vor duce la apariţia războaielor civile.               Singura soluţie pentru ieşirea din criză era reforma instituţională care va duce, inevitabil, la schimbarea sistemului politic.       Încercări de reformă : Tiberius Gracchus, tribun al poporului                        Caius Gracchus, tribun al poporului       Sunt asasinaţi după terminarea stagiului.   Efectele crizei: Consulatele repetateale lui Marius;  Dictatura pe viaţă a lui Sylla şi Caesar; Războaiele civiledintre Sylla şi Marius, Caesar şi Pompeius, Octavianus şi Antonius. Triumviratele: colegii formate din trei bărbaţi care-şi împart puterea în Imperiul Roman: Caesar– Pompeius – Crassus; Octavian – Antonius– Lepidus.    Caesar  (asasinat pe 15 martie 44 î. Hr.)şi Octavian vor transforma Republica romană într-o noua formă monarhică: Principatul (27 î Hr.).   Principatul Octavian (27 î.Hr.-14) va avea în mâna sa întreaga putere şi va avea următoarele funcţii: Imperator – comanda armatei şi a provinciilor pe care aceasta era cantonată Prim consul – împăratul deţine puterea politică în calitate de consul Mare Preot– conducătorul întregii vieţi religioase a imperiului Augustus –cel sfânt .În acelaşi timp era şi un protector al culturii   Prim consul –  primul dintre senatori, preşedintele Senatului Părinte al patriei                    Tribun al poporului Este menţinut Senatul. Sunt păstrate instituţiile republicane dar sunt golite de conţinut sau deţinute de împărat. Moştenitorii tronului imperial purtau supranumele de Caesar, spre deosebire de împărat, care se numea Augustus.         VII. Criza secolului al III-lea     Este o triplă criză: 1)      Politică: conflicte violente între mai mulţi împăraţi proclamaţi de armată, având domnii efemere şi lipsite de autoritate (anarhia militară); 2)      Militară: comandanţii militari acaparau puterea cu ajutorul soldaţilor care s-au transformat în mercenari; 3)      Economico-socială: decăderea economiei şi adâncirea clivajului social.                                  VIII. Dominatul      Iniţiator: Diocletian (284-305);   Pune capăt crizei prin transformarea sistemului politic; Se proclamă Dominus et deus„stăpân absolut şi zeu”; Recurge la ceremonialul de tip oriental ceea ce va duce la dispariţia ultimelor aparenţe republicane; Monarhia devine de drept divin; Instituie tetrarhia(„guvernarea în patru”): doi auguşti (împăraţi de rang superior) şi doi caesari(împăraţi de rang inferior).  Diocletian păstrându-şi conducerea supremă; Administrativ, imperiul a fost împărţit în 101 de provinciişi 12 dioceze; Reorganizează armata; Reorganizează finanţele; Stopează inflaţia.  Constantin cel Mare (306-337): Inaugurează noua capitală a imperiului la Constantinopol(330), deplasându-se astfel centrul de greutate în răsăritul imperiului; Legalizează creştinismul (Edictul de la Milan– 313); Prezidează primul conciliu(sinod) ecumenic de la Niceea care stabileşte ortodoxia (dreapta credinţă) Teodosius I (379 – 395): Face din creştinism religia oficială a Imperiului roman(391); Împarte imperiul, definitiv, între fiii săi Arcadiusşi Honorius, în Imperiul Roman de Apus şi Imperiul Roman de Răsărit(395).   Sub loviturile popoarelor migratoare, în anul 476, Imperiul Roman de Apus este desfiinţat, (ultimul împărat roman – Romulus Augustulus).

Istoria Greciei Antice  I.Spaţiul Grecia continentală: de nord, de mijloc, de sud (peloponesul) Grecia insulară Grecia microasiatică Triburile greceşti   greciisunt, din punct de vedere lingvistic, – indoeuropeni. – ionienii– secolul al XX-lea î.Hr.: Atica şi centrul Asiei Mici; – eolienii– secolul al XX-lea î.Hr.:nordul Asiei Mici; – aheii– secolul al XVI-lea î. Hr.: Micene, Creta, Troia; – dorienii– secolul al XII-lea î. Hr.: Pelopones, Sudul Asiei Mici.   III. Apariţia statului (polis)   din secolul al IX-lea î. Hr. reapare statul în lumea greacă. datorită reliefului nu a putut exista un stat unitar ci doar oraşe – stat pe care grecii le-au numit Polis;  componentele acestuia erau:   – cetatea ce avea în centru acropola (zona sacră);  terenul agricol din jur (chora);   – corpul cetăţenesc (demos ). cetǎţean putea fi doar cel: care avea pǎmânt în chora; era nǎscut din pǎrinţi cetǎţeni;participa la conducerea cetǎţii ca membru al adunǎrii poporului; – necetǎţenierau: femeile; strǎinii (meteci la atena, perieci la sparta ); sclavii   IV. Marea colonizare greacă   Ø  are loc în perioada cuprinsă între secolele VIII-VI î. Hr. şi înseamnă roirea grecilor spre ţinuturi bogate în resurse; Ø  metropolele vor întemeia mai multe colonii cu care vor întreţine legături strânse. se decidea direcţia numai dupǎ consultarea oracolului;  colonia devine o cetate independentǎ care, totuşi, va întreţine relaţii privilegiate cu metropola;   principalele direcţii: litoralul Mării Negre; Italia de Sud; consecinţe: transformarea vieţii economice. dezvoltarea comerţului între orient şi occident mediteraneean; grecii s-au specializat în exportul de vin, argilǎ de bunǎ calitate, vase de ceramicǎ; controlul celor mai importante rute comerciale; moneda, care apǎruse in Asia Micǎ în secolul al VII -lea  î. Hr., s-a generalizat; perfecţionarea navigaţiei; civilizaţia greacǎ s-a rǎspândit în toatǎ lumea mediteraneeanǎ: grecii au construit în Sicilia templele magnifice şi au transmis altor popoare scrierea alfabeticǎ;  Metode de guvernare   – monarhia – puterea era deţinută de un rege (mare preot, conducător al armatei, judecător suprem) care conducea împreună cu un consiliu; – oligarhia – conducerea elitei aristocratice – tirania – conducerea unei singure persoane ce a luat puterea prin forţă. – democraţia (demos – popor; kratos– putere) – conducerea corpului cetăţenesc.    RǎzboaIele Medice (greco-persane)    – durata: 499–478 î. hr.; – forţe combatante: Imperiul Persan şi cetǎţile greceşti; -izvor istoric: Herodot, istorii; -490 î. Hr.: primul rǎzboi medic: victoria atenei de la maraton. consecinţa: atena îşi va impune hegemonia asupra unei mari pǎrţi a lumii greceşti.   480-479  î. Hr.: al doilea rǎzboi medic:   -480 î. Hr.: trecǎtoarea Termopile: grecii sunt înfrînţi. spartanii conduşi de regele leonida sunt ucişi pînǎ la unul;   -480 î. Hr.: insula Salamina: strǎlucita victorie navalǎ a grecilor conduşi de atenianul Temistocle în strâmtoarea cu acelaşi nume;   -479 î. hr.: Plateea: armata aliatǎ a grecilor condusǎ de spartanul Pausanias a înfrânt definitiv armatele perşilor conduşi de regele Xerxes.   consecinţa acestor douǎ rǎzboaie a fost creşterea prestigiului atenei care şi-a impus hegemonia asupra unei mari pǎrţi a lumii greceşti, creîndu-şi un adevǎrat   Imperiu Mediteraneean. sub forma Ligii de la Delos, creatǎ pentru a se apǎra de Imperiul Persan, Atena şi-a supus majoritatea cetǎţilor. Sparta s-a aliat cu cetǎţile nemulţumite de puterea crescutǎ a Atenei şi a întemeiat liga peloponesiacǎ. cele douǎ ligi se vor confrunta într-un rǎzboi de proporţii care va slǎbi lumea greacǎ.     VII. Sparta şi Atena – modele politice ale lumii greceşti   Sparta: „o societate pietrificatǎ” – regim aristocratic militarist; –  conducere oligarhicǎ; – spaţiu: sudul peloponesului; – etnic: dorieni; ocupaţia: rǎzboiul;    societatea: – spartanii – hiloţii: populaţia cuceritǎ, obligatǎ sǎ munceascǎ pentru spartani (puteau fi ucişi de cǎtre aceştia, dar nu şi vânduţi),  – periecii: strǎinii aşezaţi în zonele de margine ale cetǎţii, sunt oameni liberi dar nu au drepturi politice;   Instituţii politice:   – regalitatea (diarhie – doi regi): atribuţii militare şi religioase, – gerusia (sfatul bǎtrânilor): 28 de membri, – colegiul celor cinci efori: exercita conducerea propriu -zisǎ, control asupra activitǎţii regilor, – apella (adunarea poporului): alcǎtuitǎ din toţi spartanii capabili sǎ poarte arme; rol minor; – se preocupa doar de întreţinerea unei armate puternice. lipsa reformelor şi conservatorismul a transformat-o într-un simbol al regimurilor autoritare şi militariste.   Atena: „Invǎţǎtoarea Eladei”    -regim oligarhic apoi democratic, -conducerea oligarhiei apoi a tuturor cetǎţenilor; -spaţiu: attica;  etnic: ionieni;  societatea: • cetǎţenii (demosul): egali în domeniul politic dar diferiţi ca statut social; -metecii: strǎinii aşezaţi în attica (nu aveau drepturi politice); -sclavii -procesul de trecere de la sistemul aristocratic la cel democratic s-a desfǎşurat în mai multe etape   Dracon (621 î. hr.): alcǎtuieşte primelelegi scrise din lumea greacǎ, dar nu au putut fi aplicate datoritǎ asprimii lor;   Solon (594 î. hr.):  – împarte populaţia dupǎ avere în patru categorii, anulând privilegiile politice ale eupatrizilor (aristocraţiei): Timocraţia (timos: avere, kratos: putere);   -instituie consiliul celor 400, care va pregǎtii lucrǎrile adunǎrii poporului; -desfiinţeazǎ sclavia cetǎţenilor din datorii; Clistene (510 î. hr.): – limiteazǎ atribuţiile arhonţilor instituind colegiul celor 10 strategi; – instituie ostracismul pentru a preveni instiuirea tiraniei aşa cum s-a întâmplat dupǎ Solon; – împarte din punct de vedere administrativ attica în triburi şi deme (pentru a înlǎtura şi ultimeleprivilegii ale aristocraţiei);   Sfatul celor 400 devine sfatul celor 500;   -instituie tribunalul poporului Pericle (443-429 î. Hr.): – face din adunarea poporului cea mai puternicǎ instituţie; –     toate funcţiile politice sunt ocupate prin tragere la sorţi (pentru ca toţ cetǎţenii sǎ aibǎ aceeaşi şansǎ ); – introduce remuneraţia pe prioada ocupǎrii funcţiei (pentru a putea participa şi cetǎţenii mai puţin bogaţi); – reface vechile monumente ale atenei distruse de persani în timpul rǎzboaielor medice; – a ridicat marile ziduri ale cetǎţii şi portului Pireu (care adǎpostea flota de rǎzboi şi cea comercialǎ, era prima aşezare urbanǎ sistematizatǎ din europa, era opera arhitectului hippodamos din milet); sistemul introdus de el poartǎ numele de democraţie (demos: popor, kratos: putere): puterea corpului cetǎţenesc;   Instituţiile ateniene:   – adunarea poporului (ecclesia): din care fac parte toţi cetǎţenii, va devenii cea mai importantǎ instituţie; – bulé (consiliul celor 500): alcǎtuia lucrǎrile ecclesiei; – consiliul celor 9 arhonţi (instituţie aristocraticǎ): va pierde puterea; – colegiul celor 10 strategi: aleşi anual, au atribuţii militare şi politice; – areopagul (tribunalul aristocratic): va pierde puterea; – heliaia (tribunalul poporului): primul tribunal cu juraţi, avea 6000 de membri, desemnaţi anual prin tragere la sorţi;       VIII. Rǎzboiul peloponesiac. Ridicarea Macedoniei    Durata: 431-404 î. Hr.; – forţe combatante: liga de la delos condusǎ de atena şi liga peloponesiacǎ condusǎ de Sparta;  – atena va ieşi distrusǎ de Sparta. Macedonia va fi hegemonul lumii greceşti. (Alexandru Cel Mare (336-323 î. Hr.) – dupǎ moartea sa imperiul a fost împǎrţit între generalii sǎi (diadohii) -din amestecul elementelor civilizaţiei greceşti cu cele orientale s-a format civilizaţia elenisticǎ.

Statul dac   Constituirea statului dac   In anul 82 î.Hr., Burebista,   ajutat de marele preot Deceneu, a unificat triburile geto-dace şi a pus bazele statului dac. CARACTERISTICILE STATULUI DAC CARACTER MILITARIST – Se baza în primul rând pe forţa armatei. CARACTER TEOCRATIC – Autoritatea regală avea susţinerea clasei sacerdotale ORGANIZAREA STATULUI DAC Stabilirea capitalei la Sarmizegetusa; Înfiinţarea sistemului de fortificaţii din zona munţilor Orăştiei: Costeşti, Piatra Roşie,Căpâlna  Organizează o armată puternică şi numeroasă. ROLUL LUI DECENEU ÎN ORGANIZAREA SOCIETĂŢII GETO-DACE În calitate de mare preot foloseşte autoritatea sacerdotală pe care o avea în unificarea triburilor geto-dace. •          Este slujitor al cultului lui Zalmoxis, care devenise divinitatea centrală a panteonului dac.Religia geto-dacă, deşi politeistă, este centrată treptat aproape exclusiv pe cultul lui Zalmoxis, pe ideea de nemurire. •          Alte divinităţi: Gebeleizis, Bendis, Cavalerul Trac.•          Impune, împreună cu Burebista, o reformă morală radicală a societăţii dace, prin abstinenţă, în special de la consumul excesiv al vinului, şi prin disciplină.•          Atât în timpul lui Burebista, cât şi după moartea acestuia, Deceneu stabileşte şi menţine centrul spiritual al statului dac pe “Muntele Sfânt” – Cogaionon (Strabon).  POLITICA EXTERNĂ A LUI BUREBISTA Cucereşte teritorii locuite de celţi. Cucereşte teritorii locuite de sciţi şi de bastarni. Aduce sub ascultare coloniile greceşti de la Olbia până la Apollonia. ÎNTINDEREA STATULUI DAC ÎN TIMPUL LUI BUREBISTA N: Carpaţii Păduroşi; S: Munţii Haemus (Balcani); E: Bug şi litoralul pontic pănă la Apollonia; V: Cursul mijlociu al Dunării (Slovacia de azi) În anul 48 î.Hr. Burebista se amestecă în războiul civil izbucnit la Roma între Cezar şi  Pompei. Oferă, prin Acornion, solul său, sprijin lui Pompei. Atitudinea lui Burebista atrage reacţia lui Cezar, care se hotărăşte să organizeze împotriva lui o expediţie de pedeapsă. Expediţia nu mai are loc pentru că în anul 44 î.Hr. atât Cezar, cât şi Burebista mor asasinaţi în urma comploturilor organizate împotriva lor. URMAŞII LUI BUREBISTA După moartea lui Burebista, marea sa stăpânire se destramă.Popoarele supuse, coloniile greceşti îşi dobândesc libertatea. Statul dac propriu-zis se fărâmiţează în regate mici, cel mai important rămânând cel cu centrul în Munţii Orăştiei. DECENEU COMOSICUS CORYLLUS-SCORILO DURAS In secolul I d.Hr. romanii şi-au continuat expansiunea. Au cucerit Dobrogea, Moesia şi Panonia, devenind o primejdie iminentă pentru geto-daci.   Cucerirea Daciei de către romani l  Dacia este cucerită de împăratul Traian (98-117 d. Hr); l  Acesta va desfăşura două războaie împotriva dacilor (101 – 102; 105 – 106); l  Dacia este cucerită; Decebal se sinucide pentru a nu cădea prizonier în mâinile romanilor; l  Devine provincie romană în anul 106.

Geto – dacii – popor de origine indo-europeana, care reprezinta ramura nordica a tracilor – traiau in spatiul carpato-danubiano-pontic – denumirea de geti le-a fost data de izvoarele istorice grecesti, iar denumirea de daci le-a apartinut iszvoarelor romane. Atestarea geto-dacilor in izvoarele literare – Hecatalos din Milet (secolul VI i.Hr.) – aminteste despre triburi getice existente in Dobrogea – Herodot in “Istorii” (secolul V i.Hr.) – vorbeste printre altele de campania lui Darius impotriva getilor din Dobrogea (in jurul anilor 514-513) – Tucudide, in “Razboiul peloponesiac” (sec V i.Hr. ), afirma ca getii au fost aliati ai ATenei in anul 429 i.Hr. – Vaesar, in “De bello Gallico” (secolul I i.Hr.), face referiri la epoca lui Burebista, lui datorandu-se prima mentiune sigura a numelui de daci – Trogus Pompeius (secolul I d.Hr.) vorbeste despre un rege get din Dobrogea – rex Histrianorum, secolul IV i.Hr. – Pliniu cel Batran, in “Istoria naturala” (secolul I d.Hr.), aduce informatii despre Dacia din secolul I i.Hr., el fiind primul care foloseste denumirea de “Dacia” – Suetonius, in “Vietile celor doisprezece Cezari” (seolul II d.Hr., povesteste despre intentia lui Cezar de a-l ataca pe Burebista. – Ptolomeu, in “Indreptarul geografic” 9seclolul II d.Hr., citeaza 44 de localitati din Dacia preromana – Flavius Arrianus Xenophon, in “Anabasis” secolul II d.Hr., relateaza despre campania lui Alexandru Macedon din anul 335 i.Hr. impotriva getilor de la nordul Dunarii – Cassius Dio, in “Istoria romana” (secolul III d.Hr.), ofera infrmatii despre razboaiele dintre romani si dacii, condusi de Decebal – Iordanes, in “Getica” (secolul VI d.Hr., descrie relieful carpatic si utilizeaza izvoare din secolul I d.Hr. Organizarea sociala si politica – societatea geto-daca era caracterizata de prezenta aristocratiei militare si sacerdotale (sacerdotal – preotesc), numita tarabostes/pileati si a oamenilor liberi, adica producatori (mestesugari, agricultori) si negustori care purtau numele de comati=capilati – din punct de vedere politic, erau organizati in triburi si uniuni de triburi conduse de un sef militar (basileu)avand drept centru de asezare, de obicei fortificata, numita “dava” Exemple de triburi geto-dace : – costobocii – carpii – buridavensii – burii – apulii – piefigii Exemple de asezari = dava: – Buridava (azi Ocnita, judetul Valcea) – Cumidava (azi Rasnov, judetul Brasov) – Argidava (azi Varadaia judetul Caras-Severin) – Sucidava (Celei, judetul Olt) – Sarmisegetuza (azi Gradistea Muncelui din Muntii Orastie) Ocupatiile geto-dacilor – au creat o civilizatie a fierului infloritoare – au preluat roata olarului de la populatiile invecinate (getii de la greci si dacii dela celti) – au practicat agricultura, cresterea animalelor,, apicultura, metalurgia, prelucrarea, metalelor pretioase; au inventat “murus dacicus” – au intretinut relatii cmerciale cu cetatile grecesti, statul macedonean si cel roman (de la care au preluat si folosit moneda) Arta stiinta si religie – in arta se remarca o ceramica de culoare neagra, lustruita si confectionata la roata olarului – atelierele de productie de la Pecica, Popesti si Cugir,realizau obiecte de podoaba din aur, argint, arme, unelte si coifuri – geto-dacii cunosteau scrisul cu caractere grecesti si latine – indrageau muzica si dansul – aveau preocupari stiintifice (astronomie, elaborarea calendarului, matematica, botanica) – din punct de vedere religios, erau politeisti, zeul suprem fiind Zamolxis iar alte zeitati Gebeleizis (zeul fulgerului si al furtunii), Bendis (zeita vanatorii si a padurii), tuturor acestora le-au fost inchinate mai multe sanctuare la Gradistea Muncelui – ritul funerar predilect era incineratia insa este atestata si inhumatia. Contacte cu alte popoare : Geto-dacii au avut contacte cu : – grecii din cetatile de pe litoralul romanesc (Historia, Tomis, Callatis) cu care  au avut relatii mai ales de natura economica, incepand cu secolul VII i.Hr. – celtii din zona Transilvaniei – scitii din zona stepelor nord-pontice – bastarnii din vecinatatea Moldovei – tracii sudici – romanii – incepand cu secolul II -I i.Hr.   Pentru cultura noastra generala sa aflam ce inseamna murus dacicus Murus Dacicus (latinescul pentru Zidul Dacic) este denumirea dată unei metode de construcție pentru zidurile cetăților și fortificațiilor din Dacia antică. Tehnica a fost dezvoltată înaintea cuceririi romane, fiind o combinație între metodele tradiționale din Dacia și metode împrumutate din arhitectura greacă. Zidul Dacic este format din două ziduri exterioare clădite din blocuri de piatră cioplite sub formă de paralelipiped dreptunghic, aparent fără a se folosi mortar între ele. După așezarea fiecărui rând de blocuri, spațiul dintre cele două ziduri era umplut cu pietriș și piatră spartă amestecate cu lut și apoi compactate. Legătura dintre cele două ziduri, interior și exterior, necesară pentru a rigidiza structura, era realizată prin intermediul unor grinzi din lemn ars care erau cioplite la capete sub formă de pană (coadă de rândunică), pentru a se bloca în șanțul săpat în partea superioară a blocului de piatră. În general grinzile erau perpendiculare pe cele două ziduri (interior și exterior), iar la colțuri abordau diferite unghiuri. Grinzile erau plasate din loc în loc, pe fiecare rând de blocuri de piatră. Murus Dacicus au fost descoperite la cetățile de la Costești – Blidaru, Luncani – Piatra Roșie, Sarmizegetuza Regia (Grădiștea de Munte – Dealul Grădiștii), Grădiștea de Munte – Vârful lui Hulpe și cu modificări pentru a se adapta în teren la cetățile de la Bănița și Căpâlna. Deși construcții similare au existat în lumea greacă antică, Murus Dacicus are particularitățile lui care îl diferențiază de zidul elenistic, printre care absența butiselor. sursa : Wikipedia

Statul dac – secolul I i.Hr. – secolul I d.Hr. BUREBISTA (82 – 44 i.Hr.) – a pus bazele primului stat geto-dac, organizat ca monarhie militara, prin unificarea triburilor geto-dace, cat si a unr teritorii locuite de celti, sciti, bastarni, colonisti greci; – acest demers a avut loc, atat pe cale militara cat si pe cale pasnica, fiind ajutat de marele preot Deceneu – centrul statului sau se afla la Sarmisegetuza Regia (muntii Orastie) – limitele statului sau erau : la Nord = Carpatii Padurosi; la Vest = Dunarea mijlocie si Slovacia; la Est = Marea Neagra si gurile Bugului; ;a Sud = Muntii Haemus (Balcani) – statul sau a fost consolidat prin construirea unui sistem de cetati fortificate (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie) prin schimbarea obiceiurilor si prin impunerea “ascultarii de porunci” – in politica externa s-a amestecat dupa anul 48 i.Hr., in razboiul civil dintre Cezar si Pompei, fiind aliatul lui Pompei dar din acest conflict a iesit victorios Cezar, care a vrut pregatirea unei campanii de pedepsire a lui Burebista, ce a ramas nefinalizata, deoarece atat el cat si regele dac au cazut victime unor comploturi ale aritocratiei, fiind asasinati in acelasi an 44 i.Hr. Dupa moartea lui Burebista statul sau se divide in patru si apoi in cinci parti. Din aceste unitati statale s-a remarcat cel din centrul in Muntii Orastie, printre regii acestuia numarandu-se Deceneu, Comosicus, Coryllos-Scorilo si Duras.

Decebal a refacut partial statul lui Burebista, de aceasta data regatul lui, incluzand Transilvania, Banatul, Moldova pana la Siret, Oltenia si o parte a Munteniei. – centrul statului sau se afla la Sarmizegetuza Regia (Muntii Orastiei) In plan extern a avut mai multe conflicte cu romanii : – generalul Cornelius Fuscus ataca Dacia si este infranta la Tapae – in anul 88 d.Hr. o armata romana condusa de generalul Tettius Iulianus ataca Dacia si ii infrange  pe daci la Tapae – in anul 89 d.Hr. Decebal incheie un tratat de pace cu imparatul roman Domitian si devine client al Romei, beneficiind ulterior de o serie de avantaje furnizate de statul roman (bani, masini de razboi, instructori militari) – intre anii 101-102 s-a desfasurat primul razboi daco-roman – armata romană condusa de imparatul Traian (97-107) patrunde in Dacia, avand o prima confruntare militara care s-a desfasurat tot la Tapae, unde dacii sunt infranti – in anul 102 se incheie pace intre cele doua parti, Decebal fiind nevoit sa renunte la beneficiile pacii din 89 si la unele teritorii (Banat, Hateg, sudul Moldovei) precum si sa-si darame fortificatiile si sa accepte trupe romane in Sarmizegetuza – intre anii 106-106 a avut loc al doilea razboi daco-roman, deoarece Decebal nu a respectat prevederile impuse de tratatul din 102 iar Traian trece Dunarea in 105 si in cele din urma cucereste in intregime Dacia, pe care o transforma in provincie romana – Dacia Felix- Intrarea geto-dacilor in lumea romana – s-a realizat in urma cuceriiri si transformarii daciei in provincie romana cu rang imperial in anul 106. Organizarea politica-administrativa a Daciei romane Dacia romana era condusa de un reprezentant al imparatului, care se numea Iegatus Augusti propraetore  – avea capitala la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacia Sarmizegetuza, construita la 40 de km de fosta capitala a regatului dac – a cuprins Banatul, Transilvania, Oltenia, precum si o parte a Munteniei, restul teritoriilor au fost inglobate in provincia romana Moesia dar au ramas si teritorii necucerite, locuite de dacii liberi (Maramures, Crisana, centrul si nordul Moldovei) – a fost aparata de legiuni romane (legiunea a XIII-a Gemina, legiunea a V-a Macedonica) dar si de alte detasamente din alte legiuni – a cunoscut mai multe reorganizari in timpul lui Traian – imparatul Hadrian (117-138) imparte provincia in Dacia Superior, adica Transilvania, Banatul, vestul Olteniei, si Dacia Inferior, adica, estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei si respectiv Dacia Porolissenis, care cuprindea partile nord-vestice ale Transilvaniei. Imparatul Marcus Aurelius (161-180) imparte provincia in Dacia Apulensis (Oltenia),  Dacia Malvensis (Transilvania si Banatul) si Dacia Porolissensis, care ramane in aceeasi structura, partile nord-vestice ale Transilvaniei. Dacia a cunoscut un intens proces de romanizare. Intre anii 271-274 a avut loc retragerea aureliana, in timpul careia administratia si armata romană s-au retras din Dacia, imparatul Aurelian a stabilit granita imperiul roman pe linia Dunarii. Romanizarea Romanizarea, inseamna un proces istoric prin care o populatie cucerita de romani preia de la acestia civilizatia lor materiala si spirituala si in special limba latina A cunoscut mai multe etape : 1. Romanizarea initiala (sec. II-I i.Hr. – sec II d. Hr.) Dobrogea fiind primul teritoriu cucerit de romani si inclus in componenta imperiului 2. Romanizarea oficiala intre anii 106-271-274 3. Romanizarea postaureliana din 271-274 pana in anul 602, anul cand Dobrogea este parasita de romani. Romanizarea a fost realizata de : a) factorii de romanizare oficiali, adica, administratia, reprezentata de guvernatorul Daciei romane, functionarii provinciali si cei locali si armata care era cantonata in castre in jurul carora au aparut asezari locale care au fost romanizate b) factorii de romanizare neoficiali, adicaveteranii care dupa terminarea serviciului militar, o parte din ei se stabilesc in Dacia, unde isi intemeiaza familii, primesc pamant si functii dar si compensatii banesti, fiind vorbitori de limba latina populara ei contribuie la procesul de romanizare – alta categorie, colonistii, care adusi din toate zonele imperiului au fost purtatori ai culturii romane si au creat asezari locale de tip roman de exemplu : canabae, vicus, pagus si villa rustica – alt factor de romanizare neoficiala este urbanizarea, in care romanii au construit orase cu statut de colonia (Napoca, Apulum) si cu statut de municipia(Dierna, Popolissum) – viata economica a creat legaturi intre autohtoni si colonisti care erau organizati in collegia, adica asociatii profesionale. – justitia se realiza in conformitate cu dreptul roman – invatamantul se desfasura in scoli elementare in care invatau scrisul si cititul in limba latina – viata religioasa a cunoscut doua fenomene de interpretatio romana, adica adorarea unor zeitati dacice sub nume romane si cel de sincretism religios, adica contopirea mai multor zeitati intr-una singura

Romanitate si crestinism – in timpul imapratilor Constantin cel Mare (sec. al IV-lea) si Iustinian (secolul al VI-lea), stapanirea romana revine vremelnic la nord de Dunare – nascut in imperiul roman, o data cu secolul IV, crestinismul a fost propagat la nord de Dunare prin intermediul misionarilor dar si al soldatilor si colonistilor romani care imbratisasera noua religie – in Dobrogea au aparut primele episcopii, cea mai importanta fiind cea la Tomos (sec. IV), unde si-a desfasurat activitatea Bretanion si Teotim I – alte personalitati crestine care au raspandit crestinismul au fost Sava Gotul, Ulfila, episcopul Nicetas – caracterul crestinisimului raspandit la nord de Dunare este unul romanic, lucru atestat si de faptul ca principalii termeni bisericesti provin din limba latina (cruce, Dumnezeu, biserica, inger). Autohtoni si migratori Dupa retragerea aureliana Dacia devine in mileniul I d.Hr., culoarul preferat de traversare a migratorilor care vizau bogatia Romei, capitala Imperiului roman, din cauza aceasta Dacia a cunoscut mai multe invazii care au apartinut : – gotilor (sec. IV-V) – hunilor (sec.V – care au controlat de la distanta tinuturile Daciei) – gepizilor (sec.V-VI) – avarilor (sec.VII) – slavilor (sec.VI-VII) (dintre toti acesti migratori, rolul decisiv in procesul de etnogeneza romaneasca l-au avut slavii) Asezarea ungurilor in Pannonia – in anul 896 are loc stabilirea maghiarilor in Pannonia, in regiunea numita tara Ugvarului, stabilire realizata sub conducerea lui Arpad – maghiarii au incercat sa se extinda catre vestul Europei, dar infrangerea din 955 in lupta data cu imparatul romano-german Otto cel Mare, care a avut loc la Lechfeld, i-a determinat sa-si canalizeze atentia catre sud-estul Europei – ungurii au ajuns in Transilvania in secolul al IX-lea, fapt mentionat de Gesta Hungarorum (“Faptele ungurilor”), in care se vorbeste de prezenta in acest spatiu a voievodatelor romanesti conduse de Glad, Gelu si Menumorut – de abia in secolul al XI-lea, dupa intemeierea statului lor medieval, maghiarii au inceput ofensiva politica in Transilvania, pe care au cucerit-o si au organizat-o sub forma unui voievodat. Etnogeneza romaneasca Procesul de formare a popurului roman si a limbii romane(etnogeneza romaneasca) a durat mai multe secole (II-VIII-IX), românii formandu-se atat la nord de Dunare cat si la sud de Dunare, unitatea lor fiind sparta de venirea slavilor in secolul al VII-lea Astfel românii sunt un popor romanic (neolatin) a carui etnogeneza a cunoscut 3 etape : 1. existenta civilizatiei geto-dacice, supusa cuceririi romane, in urma razboaielor daco-romane din anii 101-102 si respectiv dintre anii 105-106 2. sinteza daco-romana, realizata in urma procesului de romanizare 3. desavarsirea etnogenezei in urma contopirii populatiei daco-romane cu migratori slavi in secolele VI-VII iar din secolul al IX-lea putandu-se vorbi de prezenta poporului român la nord de Dunare. Caracterul limbii române este si el unul neolatin cum o demonstreaza si structura acestei limbi care contine : – strat latin – 60% – substrat traco-dacic – 10% – adstrat slav – 20% – preluari din alte limbi – 10% Dupa asezarea slavilor la sud de Dunare, limba româna cunoaste o fragmentare in mai multe dialecte : – dialectul nord-dunarean (daco-roman) – dialectele sud-dunarene (aromân, macedoromân, istoromân, meglenoromân). Originea latina a poporulkui nostru a fost subliniata si de termenii cu care in Evul Mediu vecinii ii desemnau pe români : walach, olah, blachi. Mai apoi in secolele XV-XVII, calatorii straini i-au numit pe locuitorii Tarilor Române “romani”.

Aproape 200 de cuvinte din limba română îşi au originea în limba vorbită de daci, potrivit celor mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o altă concluzie la care au ajuns lingviştii consacraţi, însă cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antică au stârnit controverse. Studiul originii limbii vorbite în vremea dacilor pe actualul teritoriu al României este o ştiinţă complexă, căreia i-au căutat răspunsul lingvişti şi filologi renumiţi ca Ariton Vraciu, Ioan Iosif Rusu sau Bogdan Petriceicu Haşdeu.   Potrivit istoricilor, circa 160 de cuvinte folosite în limba română provin din fondul geto-dacic, deşi urmele certe ale limbii folosite în vremea strămoşilor noştri nu s-au păstrat ori sunt contestate. Oamenii de ştiinţă au identificat aceste cuvinte ca fiind folosite de populaţiile antice băştinaşe de pe actualul teritoriu al României folosind un criteriu eliminatoriu, potrivit lingvistului George Pruteanu. Astfel cuvintele identificate ca fiind autohtone şi arhaice nu îşi au originea în niciuna din limbile cu care limba română avea legătură: latina, greaca, slava, turca, maghiara. În al doilea rând, ele pot fi regăsite în limba albaneză care ar fi avut origini commune cu cele ale tracilor. George Pruteanu, autor al unui studiu dedicat limbii daco-gete a împărţit cuvintele autohtone, arhaice, în patru categorii: cuvinte considerate autohtone de Bogdan Petriceicu Haşdeu, în „Etymologicum Magnum Romaniae”, cuvinte autohtone care au un corespondent de origine indo-europeană în albaneză, listate de Ioan Iosif Russu, cuvinte autohtone fără corespondent în albaneză, listate de I.I. Rusu şi cuvinte considerate autohtone de Ariton Vraciu. Lista cuprinde următorii termeni: A: abeş,  Abrud, abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma, ală, alac, aldea, ameţi, amurg,  anina, aprig, argea, Argeş, arunca, azugă. B: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan, balaur, beregată,  boare, bordei, bortă, brad, brânduşă, brânză, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan,  burtă, burtucă, burtuş, butuc, butură, buză. C: caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocîrlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, creţ, cruţa, cujbă, culbec, curma, curpăn, cursă, custură, D: darari, daş, dărâma, deh, deretica, descăţa, descurca, dezbăra, desghina, dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău. F: fărîmă. G: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, gudura, guşă. H: hojma. I: iazmă, iele. Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema. J: jilţ. L: leagăn, lepăda, lespede, leşina. M: mal, maldac, mazăre, măceş, mădări, măgură, mălai, mămăligă, mărcat, mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreţ, mişca, mânz, morman, mosoc, moş, moţ, mugure, munună, murg, muşat. N: năpârcă, năsărâmbă, niţel, noian. O: ortoman. P: păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea. R: raţă, ravac, răbda, reazem, ridica, rîmfă, rînză. S: spânz, stăpân, stărnut, sterp, stejar, steregie, stână, străghiată, strepede, strugure, strungă, sugruma, suguşa, şale, şiră, şopârlă, şoric, şut, scăpăra, scrum, scula, scurma, sâmbure, sîmvea, sarbăd, Sarmisegetuza. T: tare, traistă, tulei, Ţ: ţap, ţarc, ţarină, ţăruş, ţundră, ţurcă. U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare. V: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol, Z: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgârma, zimbru zîrnă. Denumirile antice Potrivit istoricilor, o serie de nume de râuri provin din perioada antică, fără a avea neapărat originea în limba dacilor. Printre ele se numără:  Alutus, Aloutas – Olt, Amutrion, Amutria – Motru, Argessos, Ordessos – Argeş, Crisus – Criş, Hyerassus, Tiarantos, Gerasus, Seratos – Siret, Istros, Donaris – Dunărea, Maris, Marisos – Mureş, useos – Buzău, Naparis – Ialomiţa, Patissus, Pathissus, Tisia – Tisa, Pyretus, Pyretos, Pyresos, Porata – Prut, Rabon – Jiu, Samus – Someş, Sargetia – Strei, Tyras – Nistru, Tibisis – Timiş. Lor li se adaugă numele de localităţi şi antroponime: Azizis, Acmonia, Acidava, Albac, Altinum, Ampelum, Bersovia (Berzobis), Degis — antroponim, Dicineus — antroponim, Decebalus—antroponim, Dierna, Dinogessia, Ditugentus — antroponim, Durpaneus — antroponim, Drobeta,— „Turnu Severin”, Tapae, Tur(i)dava, Scorylo, Siosto, Potaissa, Sacidaba şi multe altele. De asemenea, conform unor istorici medievali, dacii erau buni cunoscători ai plantelor medicinale, iar din vremea lor s-au păstrat aproape 80 de denumiri dace de plante. Dacii nu foloseau scrierea Cercetătorul Ariton Vraciu susţinea că dacii nu foloseau scrierea. „Ştim sigur că tracii şi ilirii din perioada istorică nu au avut o scriere proprie sau un alfabet. Traco-dacii, la fel ca majoritatea populaţiilor antice n-au cunoscut şi n-au întrebuinţat scrierea înainte de începutul influenţei greceşti (Russu 1967). Semnificativ este în această privinţă pasajul istoricului Aelianus: la vechii traci nimeni nu cunoştea slovele, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau că este un lucru foarte ruşinos să foloseşti scrierea. Limba ilirillor o cunoaştem tot indirect, din fragmentele ce au rămas întâmplător în scriere greacă sau latină. Desigur, de aici nu trebuie trasă concluzia că, într-o perioadă mai veche, în aceste zone n-ar li putut exista, teoretic vorbind, sisteme de scriere — autohtone ori importate —, care ulterior au dispărut sau nu au putut fi încă descifrate. Nu este exclus ca aşa să stea lucrurile în cazul tabletelor de la Tărtăria, datînd cu aproximaţie din anul 3000 î.e.n”, concluziona lingvistul, în volumul Limba daco-geţilor. Timişoara: Editura Facla (1980). Istoricii Constantin şi Hadrian Daicoviciu susţineau însă că dacii cunoşteau scrisul. Descoperirile arheologice, printre care cea din Sarmizegetusa Regia, a unui vas ştanţat cu inscripţiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine, i-au adus la această concluzie. „Cu multă dreptate acad. C. Daicoviciu a interpretat inscripţia de pe vasul de la Sarmizegetusa ca o inscripţie în limba dacilor, traducând-o prin: Decebal fiul lui Scorilo; într-adevăr, cuvântul per (înrudit cu latinescul puer) are în limba traco-dacilor înţelesul de „fiu”, ca, de pildă, în numele Zuper. Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscripţia DECEBALVS PER SCORILO e redactată în limba dacilor, dar cu litere latine. În latineşte sau măcar cu litere latineşti a fost redactat mesajul trimis lui Traian pe o ciupercă. Tot aşa va fi scrisă şi epistola lui Decebal către Domiţian, semn că la cancelaria regească de la Sarmizegetusa limba puternicului Imperiu roman era cunoscută şi folosită. Aşadar, dacii cunoşteau scrierea. Fireşte, ea n-a devenit niciodată accesibilă tuturor dacilor. Exemplele de folosire a scrierii sunt rare”, constata Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii (1965) sursa :adevarul.ro