Fundamentele psihologiei cursuri de specialitate

Devenirea pedagogiei ca stiinta CURS II 1. Repere ce tin de originea pedagogiei 2. Devenirea (sau drumul) parcurs de pedagogie pana astazi 1) Repere ce tin de originea pedagogiei Cuvantul pedagogie vine din limba greaca pais-paidos = copil si agoge=conducere(indrumare) care are sa insemne conducerea unui copil sa se pregateasca pentru viata. Pedagogia in zilele noastre este stiinta care a devenit necesara nu numai pentru copii ci si pentru oamenii maturi, stiinta careia i se spune andragogie Legenda: andragogie = stiinta si practica adultilor Dintre toate actiunile umane ce mai dificila dar sic ea mai bogata in ceea ce priveste satisfactia formarii si dezvoltarii stiintei umane. Calitatea umana este doar un potential care trebuie metamorfozat intr-o realitate umana. Metamorfozarea intr-o realitate umana se realizeaza prin educatie. Cuvantul educatie vine din limba latina sun doua acceptiuni a) educo-educare = care inseamna crestere, hranire, imbracare, apararea copilului, adica asigura dezvoltarea fizica a copilului b) educo-educere = care inseamna “a ridica”, “a inalta. Ceea ce reprezinta dezvoltarea intelectuala a unui copil (evident o transformare pozitiva). Pedagogia reprezinta ca atare o reflectare teoretica asupra educatiei si ea a aparut mult mai tarziu din nevoile de practica educational. Pedagogia trebuie vazuta permanent ca stiinta a educatiei adica o reflectare teoretica a activitatii practice ce urmaresc formarea si dezvoltarea generatiilor Pedagogia ca stiinta are ca obiect de studiu Educatia, care are metode specific pentru a cerceta si a conceptualize perpriile teorii. Pedagogia este vazuta permanent ca stiinta si arta sau ca arta si stiinta dar in ambele cazuri nu se exclude profesionalismul. In esenta pedagogia ca stiinta a educatiei trebuie sa asigure transmiterea cultural de la o societate la alta, ca atare ea studiaza legile, esenta, idealul, continuturile, strategia, metodele. Mijloacele si formele educatiei. 3. Devenirea pedagogiei in stiinta Devenirea pedagogiei in stiinta este bornata (delimitate) de urmatoarele etape: a) – etapa empirica /prestiintifica/popular b) – pedagogia filosofica c) – marile curente pedagogice d) – pedagogia si stiintele educatiei e) – problematica educatiei contemporane a) Pedagogia empirica – ideile pedagogice sunt nesistematizate, nestructurate si reprezinta in esenta un folclor pedagogic, de multe ori prezentat intr-un discurs metaphoric si plin de optimism (pedagogia folclorica se refera la expresii populare : “sa pupi copilul in somn ca sa fie cuminte”, “ai carte ai parte”, “cine are carte are patru ochi” etc) b) Pedagogia filosofica a evoluat in trei etape istorice : – perioada antichitatii, perioada evului mediu si perioada umanista renascentista – perioada antichitatii se intinde de la 3500 I.Hr. pana la anul 476 la Caderea Imperiului Roman de Apus. – ideile pedagogice ale acestei etape sunt strans legate de cultura si civilizatia din Sumer, Babilon, Egipt, India, China – totusi ideile valoroase privind pedagogia din erspectiva educarii copiilor se regasesc in Grecia Antica si in Roma Antica – Socrate vedea in educatia copilului, educatia morala adica formarea unui om virtuos care cunoste binele. El considera binele ca ceva innscut spiritului si considera ca ce amai importanta cale de scoatere la iveala a binelui este dialogul prin utilizarea metodei euristice – Metoda euristica este foarte mult folosita si astazi dar din alta perspectiva, aparea intrebarea, adica ironia si apoi maieutica (aflarea adevarului pe baza discutiei) – Platon in lucrarea sa “Statul ideal – Republica” a incercat sa focalizeze ideile pedagogice pe bine si frumos. Din aceasta perpectiva el chiar a infiintat o scoala proprie numita Akademia – Aristotel pleaca de la ideea ca sufletul se afla sub trei forme si anume : suflet vegetativ, sufletul animal (educat moral) si sufletul rational care inseamna in acest context ca in fiecare suflet trebuie sa existe o forma a educatiei. – fara educatie copilul nu poate ajunge la un nivel intelectual ridicat

Pedagogia scolara si a scolaritatii mici pdf/word – download descarcati de aici :..........

Formele educatiei esentiale (curs VIII) 1. Educatia intelectuala 2. Educatia morala 3. Educatia tehnologica 4. Educatia fizica 5. Educatia religioasa 6. Educatia estetica Toate contribuie la dezvoltarea personalitatii unui om. Personalitatea umana este o unitate intre aptitudini, temperament, caracter, creativitate. Rezulta din aceste aptitudini ca omul este o fiinta bio-psiho-socio-culturala. 1. EDUCATIA INTELECTUALA Etimologia cuvantului este intellectus – care inseamna minte, gandire, ratiune= act rational Din aceasta perspectiva educatia intelectuala trebuie vazuta ca educatia prin si pentru stiinta. Educatia intelectuala ofera suportul de cunoastere intelectuala pentru toate formele educatiei si ofera demersul fundamental pentru formarea omului. Pentru a realiza educatia intelectuala este nevoie de doua sarcini fundamentale si anume : a) informarea intelectuala si b) formarea intelectuala a) Informarea intelectuala – reprezinta totalitatea informatiilor stiintifice si umaniste care vor fi transmise pentru a fi asimilate omului. Cantitatea si calitatea cunostintelor la inceput de mileniu III trebuie sa raspunda la 3 intrebari : Ce ? Cat ? Cum ? Cele trei intrebari trebuie legate indisolubil de selectare, transmitere si asimilare. Exigentele unei informari intelectuale trebuie sa tina cont de cateva reguli : – selectam si transmitem numai acele cunostinte care realizeaza o dezvoltare integrala a personalitatilor umane. – selectam si transmitem numai acele cunostinte care pot deveni idei ancora pentru alte cunostinte – selectam si transmitem acele cunostinte care vor ajuta abordarea interdisciplinara adica trebuie transmisa sa fie repetata. – selectarea si transmiterea se raporteaza la particularitatile de varsta ale copilului/individului cu precadere la invatamantul scolar si primar unde este nevoie sa se pastreze un echilibru intre fundamental si aplicativ, teoretic si practic, obligatoriu, optional si facultativ. 2. FORMAREA INTELECTUALA – vizeaza efectele asimilarii informatiilor asupra dezvoltarii intelectului uman. Ca sa influenteze dezvoltarea intelectului uman, informarea intelectuala trebuie sa actioneze asupra proceselor psihice superioare de cunoastere :memorie, gandire si imaginatie. Deasemenea, informarea intelectuala trebuie sa conduca la formarea capacitatii copilului/individului, adica, a sti, a face ceva cu cele dobandite prin invatare. Din interactiunea intre informare si formare apare o multitudine de produse ale dezvoltarii intelectuale. Aceste produse ale dezvoltarii intelectuale trebuie sa tina de dezvoltarea creativitatii copilului/individului, de dezvoltarea unor tehnici si metode de lucru, din perspectiva unei invatari facute cu efort minim intr-un timp scurt si cu maxima satisfactie. Orice educatie intelectuala indiferent de varsta este necesar sa produca un stil de munca capabil de performanta. Din perspectiva educatiei intelectuale avem o triada : COMPETENTE – ABILITATI – CUNOSTINTE

1. Ce este stiinta ? 2. Cunoasterea comuna si cunoasterea stiintifica 3. Conditii criterii de legitimare a stiintei 1. Ce este stiinta ? Etimologic cuvantul “stiinta” vine din limba latina “sciencia” si desemneaza cunoastere, stiinte… Stiinta este un ansamblu de cunostinte veridice/adevarate despre o anume realitate, vazuta din perspective a trei domenii : domeniul natural, domeniul social, domeniul uman. Domeniul cultural reprezinta o simbioza a domeniului social si uman, devenirea stiintei. La sfarsitul secolului al XVII-lea stiinta se disociaza incet dar sigur de morala si incepe sa devina o cunoastere exacta, universal si verificabila. Din aceasta perspectiva cunoasterea devine conceptualizata, obiectivata in teorii si avand un discurs construit pe concept si nu pe categorii practice. 2. Cunoasterea stiintifica si cunoasterea comuna Cunoasterea trebuie vazuta ca o relatie intre subiectul cunoscator si obiectul cunoasterii. Cunoasterea se gaseste intr-o multitudine de tipuri : – cunoastere spontana – cunoastere tacita – cunoastere explicita (ex: professor-elev, mester-ucenic) – cunoastere directa si cunoastere indirect – cunoastere apriorica si cunoastere aposteriorica – cunoastere comuna si cunoastere stiintifica Cunoasterea comuna este cunoasterea pe care oamenii o realizeaza prin intermediul mijloacelor natural(simturi,gandire necritica si limbaj natural) in cadrul experientei cotidiene pe baza activitatilor practice nemijlocite. Cunoasterea comuna are ca valoare suprema UTILUL si pe locul 2, ADEVARUL(Dreptatea) – cunoasterea comuna ne ofera convingeri, acestea fiind de fapt opinii (doxa) – ca atare trebuie sa facem diferenta intre opinie si cunoastere stiintifica chiar daca de multe ori opinia reprezinta un adevar. – opinia cuiva nu inseamna neaparat cunostere stiintifica Cunoasterea comuna este o scoala a vietii si minimalizeaza practica teoretica – cunoasterea comuna inseamna pragmatism dar trebuie sa avem in vedere ca sentimentele nu sunt cunostinte iar dorinta nu este o realitate. Cunoasterea stiintifica este saltul de la alchimie la chimie adica saltul de la opinie(doxa) la episteme(cunostinta), este de fapt saltul de la cunoastere speculativa la cunoastere pozitiva adica depaseste iluziile, prejudecatile si simtul comun. 3. Conditii/criterii de legitimare a stiintei Orice stiinta se legtimeaza prin trei conditii fundamentale, esentiale : – obiectul de studiu al stiintei – metodologia stiintei – tipul de explicatie, de conceptualizare (teoriile care stau la baza acelei stiinte) Din aceasta perspective a aparut controversa ce se regaseste in distinctia facuta de Dilthey, intre fenomene naturale su fenomene culturale. Fenomenele natural sunt fenomenele lipsite de subiectivitate, intentionalitate si capacitate si simbolizare. Aceste fenomene natural sunt studiate prin metode explicative-cauzal si care conduc la descoperirea regularitatilor a teoriilor domeniului specific. Fenomenele culturale reprezinta obiectele cu spiritul obiectival si studierea lor se face prin metode intuitiv empative. In secolul al XIX-lea din perspective fenomenelor naturale si culturale apar doua categorii de stiinte si anume : – stiinte naturale -stiinte socio-umane Siintele naturale se mai numesc si stiinte tari sau positive intrucat au la baza modelul fizicii (modelul fizicii este modelul bazat pe experiment, avand 3 caracteristici : caracter empirist, caracter obiectivistm, caracter cantitativist) Legenda : empirist = se bazeaza pe fapte; obiectivist = se conceptualizeaza pe teorii; cantitativist = are la baza abordarile statistice) Stiintele socio-umane din care face pate si pedagogia cu spitele ei : pedagogia, invatamantul scolar si prescolar etc. Stiintele socio-umane intr-o prima instanta au apelat la modelul experimental ca ulterior sa-si gasesca o metodologie proprie si tipul de conceptualizare specific sistemelor de valori a relatiilor inter-umane, a simbolisticii, adica sa raspunda de tot ce tine de dimensiunea socio-umana.

Factori fundamentali ai formarii personalitatii umane (curs VI) Sunt trei factori : EREDITAREA, MEDIUL SI EDUCATIA Psihicul uman si personalitatea se edifica la confluenta dintre actiunea mediului si biologic. Devenirea fiintei umane este influentata de o sumedenie de factori care pot fi directi sau indirecti, sociali sau naturali, interni sau externi, permanenti sau episodici. Din aceasta sumedenie de factori care influenteaza dezvoltarea personalitatii unii sunt constanti, profunzi si esentiali. Din factorii care au constanta, profunzime si esentialitate se desprind ereditatea, mediul si educatia EREDITATEA Reprezinta premisa naturala a dezvoltarii psiho-individuale, reprezinta proprietatea organismelor vii de a transmite urmasilor un mesaj genetic, specificat prin gena. Ca atare ereditatea este o mostenire, o zestre genetica si nu o simpla transmitere de insusiri ale parintilor. Din perspectiva biologica entitatea trebuie vazuta ca ansamblul insusirilor stabile, fixate genetic si transmite urmasilor sub forma unor anumite organizari fizice sau biochimice. Exemplificam : schema corporala – seamana cu a mamei-tatei-bunicilor – organele de simt – acestea se transmit la copii de la parinti – marimea capului – aspecte legate de sange (grupa sanguina) – plasticitatea sistemului nervos central (SNC) – particularitatile anatomi-fiziologice Genele nu trebuie considerate bune sau rele la copil ci trebuie vazute din perspectiva actiunii lor cu mediul, din perspectiva interactie genotip ( ansamblul genelor care interactioneaza cu mediul). Adica, un copil nu trebuie considerat de gena “rea” numai pentru ca unul din parinti au avut devieri de comportament(crime, furturi etc), trebuie vazut cum interactioneaza acesta cu mediul si format. Genotipul in intersectarea cu mediul va creea un ansamblu nou de insusiri si caractere ce se va numi fenotip ( ansamblu de însușiri și caractere care se manifestă în mod vizibil la un individ și care este determinat de baza ereditară și de condițiile de mediu) Este foarte important sa cunoastem ereditatea, sa cunoastem zestrea genetica intrucat reprezinta premisa naturala a devenirii fiintei umane OMUL. MEDIUL Reprezinta cadrul socio-uman al dezvoltarii psiho-individuale Ereditatea sau posibilitatile ereditare interactioneaza totdeauna cu mediul si in aceste conditii acesta poate fi vazut ca un modelator permanent al vietii (locul de munca, prietenii, familia, strada). Premisele ereditare sunt indispensabile dezvoltarii psihice a omului dar sa nu uitam ca mediul ne ofera multitudinea materialelor de constructie. Mediul este destul de complex dar poate fi structurat in mediul natural si in mediul socio-cultural, de asemenea trebuie sa evidentiem ca mediul este cadrul in care omul se naste, se dezvolta si traieste, adica, este componenta exogena (bagajul, zestrea genetica) pe cand ereditatea este componenta endogena(adica in interior). EDUCATIA Reprezinta factorul fundamental/determinal al formarii si dezvoltarii personalitatii umane Trebuie sa realizeze echilibrul optim intre premisa si cadru, intre endogen si exogen, intre zestrea genetica si mediul in care traim. Nu trebuie sa uitam totusi ca in afara premiselor si conditiilor nu poate sa apara educatia. Totusi educatia intervine ca un operator special ca un organizator de proces cu functii conducatoare ale dezvoltarii personale. E foarte important sa retinem ca educatia in sens larg reprezinta o influenta exercitata asupra copilului. Educatia inseamna influenta intentionata constienta asupra individului curs VI – Prof.Dr.Universitar Tudor Marin (grupa I)