Psihologia varstelor cursuri

TemperamentuL   DEFINITIE : – temperatmetul este o latura a personalitatii care se manifesta in comportamentul persoanelor intr-un mod vizibil si usor de identificat, stabil si constant. – el se poate observa in procesul de deszvoltare a personalitatii inca din copilaria mica, atunci cand celelalte laturi nu sunt formate   Caracteristici :  Identificarea temperamentului a fost structurata de Zlate astfel : – ritmul si viteza desfasurarii trairilor si starilor psihice – vivacitatea sau intensitatea vietii psihice – durabililatatea si extensia in timp a manifetarilor psihocomportamentale – intrarea, persistenta si “iesirea” din actiune – impresionabilitatea si impulsivitatea – tempoul (frecventa pe unitatea de timp a trairilor psihice) – egalitatea si inegalitatea manifestarilor psihice – capacitatea de a se adapta situatiilor noi – modul de consumare a enegiei disponibile   Tipologii comportamentale    temperamentul melancolic – persoane retrase inchise in sine, cu dipozitie trista, cu trairi afective profunde, care erau considerate ca avand o preponderenta de bila neagra in corp temperamentul coleric – persoane impulsive, agresive, active, pasionate si dominante, considerate ca avand o preponderenta de bila galbena temperamentul sangvinic – persoane sociale, comunicative, optimiste, care sunt considerate ca avand o penanta de sange in corp temperamentul flegmatic – persoane calme, rabdatoare, controlate, meticuloase, care sunt considerate ca avand o preponderenta de flegma (limfa) in corp

Teoria umanista pune accentul pe potentialul innascut al omului de a se dezvolta sanatos. Conform acestei teorii, psihopatologia apare atunci cand potentialul sanatos al omului este blocat de un parentaj patogenic sau de alte forte daunatoare venite din mediul inconjurator   – simptomele asociate cu acest derapaj sunt reprezentate de incapacitatea persoanei de a sti ce-si doreste cu adevarat si de a se bucura de o viata plina de sens – teoria umanista a aparut intr-o perioada in care nevoile de interventie psihoterapeutica nu mai erau indeplinite de metosa psihanalitica. – in aceasta perioada cabinetele psihoterapeutilor incepusera sa fie frecventate de persoane care sufereau de un sentiment lipsa de sens, de gol interior si de instrainare, neavand capacitatea de a se bucura de noua libertate de expresie.   – un critic importanta al pesimismului freudian a fost Carl Rogers, care respingea ideea de psihoterapeut superior si atotstiutor, de care pacientul depinde in mod pasiv. El si-a numit abordarea pe teoria centrata pe persoana, sustinand ca numai persoana in sine isi poate alege propriile directii in viata   – in conceptia lui Rogers, oamneii sunt motivati de o singura tendinta fundamanetala, aceea de actualizare, tendinta innascuta, pozitiva, de a-si dezvolta potentialul intr-un mod constructiv si sanatos. – aceasta nevoie include atat nevoile fiziologice cat si psihologice, ata t comportamentele de reducere a impulsurilor cat si cele de crestere a impulsurilor, adica, oamenii incearca sa-si reduca impulsul foamei, al setei sau al lipsei de oxigen dar in paralel dau dovada de un coportament care face sa le creasca tensiune, cum ar fi , curiozitatea sau disponibilitatea de a se supune unor noi experiente cu scopul de a deveni eficienti si mai independenti.   – optimismul teoretic al lui Rogers nu il impiedica sa vada capacitatea omului de a se comporta intr-un mod distructiv si plin de cruzime, insa el vede aceste lucruri ca rezultat al unor forte exterioare, deoarece  exista multe obstacole in calea spre actualizare iar mediul patogen poate uneori sa impinga oamenii spre un comportament care sa nege natura umana in esenta sa. – in viziunea lui Rogers, toti oamenii au nevoie de caldura afectiva, respect si acceptare din partea altor persoane, in special, al parintilor pentru ca aceasta acceptare pozitiva este innascuta si ramane activa pe tot parcursul vietii, astfel parerile persoanelor importante din viata noastra ajung sa influenteze modul in care ne vedem pe noi insine. Rogers este de acord ca evenimentele copilariei joaca un rol important in formarea personalitatii adulte insa prefera sa puna accent pe nevoile active din prezent si pe dorinta persoanei de a-si atinge obiectivul actualizarii.

Caracterul Definitie : – caracterul reprezinta formatiunea psihica ce apare in urma intregii experiente de viata – caracterul reprezinta continutul valoric al personalitatii, nucleul care faciliteaza relatiile sociale ale persoanei – se dezvolta in interactiunea individului cu ceilalti, continand lodul particular de raportare ale principiilor si regulilor sociale de manifestare si comportament – caracterul determina concordanta si compatibilitatea conduitei cu normele existente ale societatii STRUCTURA CARACTERIALA INCLUDE URMATOARELE COMPONENTE PSIHICE: – conceptia generala despre lume si viata – convingeri si mentalitati – aspiratii si idealuri – continutul si calitatea activitatilor Caracterul – controleaza si integreaza celelalte laturi ale personalitatii, valorizandu-le si valorificandu-le maximal M. Zlate spune ca acesta indeplineste mai multe functii : 1. functia relationala care pune individul in contact cu realitatea si faciliteaza relatiile sociale 2. functia orientativ-adaptiva – ofera persoanei posibilitatea de orientare si conducere de sine, si totdata ofera posibilitatea de a se manifesta cu atitudini adecvate situatie/momentului 3. functia de mediere si filtrare – permite filtrarea la nivel cognitiv si afectiv a tuturor actiunilor 4. functia reglatorie – persoana isi regleaza propria sa conduita

Abraham Maslow (1908-1970) a fost unul din principalii fondatori ai umanismului si a pus bazele psihologiei transpersonale. Contributiile lui principale sunt Teoria asupra motivatiei umane si conceptia cuprivire la om si la trebuintele lui. Omul este antrenat in activitatea lui de o serie de trebuinte. Aceste trebuinte, pe parcursul satisfacerii lor, se supun unor anumite legitati.       Trebuintele de actualizare a sinelui, cognitive, estetice si cele de concordanta sunt implicate in cresterea si definirea umana si au fost numite de catre autor  trebuinte de crestere.Ele se deosebesc de trebuintele de deficienta, nu numai prin nivelul intensitatii lor ci si prin alte caracteristici: – aparitia lor in evolutia umanitatii sub aspect filogenetic si ontogenetic este mai tarzie fata de trebuintele de baza  –  comportamentul de satisfacere a trebuintelor de crestere este mai complicat si presupune existenta mai multor conditii sociale, economice si politice decat satisfacerea nevoilor de hrana. –  actualizarea de sine actioneaza pe termen lung, mentine tensiunea in interesul scopurilor indepartate si de multe ori de neatins. –  trebuintele de crestere sunt rezultatul evolutiei culturale a omenirii si cu cat o trebuinta este mai inalta in ierarhie, cu atat ea este mai specific umana.       Persoanele care nu isi utilizeaza comportamentul propriu se simt nemultumite, frustrate, neimplinite. Pentru ca actualizarea sinelui sa fie posibila, Maslow a elaborate unele preconditii: –  eliberarea de constrangerile impuse de altii. – persoana nu trebuie sa fie distrasa de preocuparea pentru hrana, securitate, dragoste etc. –  sa fie sigura de capacitatile sale (autocunoastere), de familia sa, de grupul de apartenenta. –  persoana trebuie sa se autocunoasca foarte bine, sa-si evalueze puterile, slabiciunile, viciile si virtutile pentru a sti ce are de implinit si de actualizat. Cauzele pentru care nu se atinge actualizarea sinelui (Maslow spunea ca numai 1% din populatie poate atinge actualizarea sinelui) sunt: – fiind cea mai inalta din ierarhie tendinta de actualizare este cea mai slaba si oprimata cel mai usor – propriile indoieli despre capacitatile si abilitatile noastre sunt factori inhibitori – trebuinta de actualizare de sine cere efort, disciplina, autocontrol si munca din greu. – experientele cruciale din copilarie pot inhiba sau stimula orientarea persoanei spre autoactualizare. Caracteristici ale “persoanei inalte” sau autoactualizarii de sine: Perceperea realitatii la un grad inalt de eficienta O acceptare a lor, a altor oameni si a naturii in general fara sa incerce sau sa falsifice, sa disimuleze imaginea lor Propriile slabiciuni si imperfectiuni nu le produc complexe. Dispun de spontaneitate, simplitate si naturalete. O trebuinta de independenta si autonomie O continua prospetime a perceptiei. Interesul social este prezent in comportamentul lor, ei manifestand simpatie si empatie pentru umanitate in general. Autorealizatorii de sine tind sa fie inalt creativi, manifestand inventivitate, originalitate si flexibilitate in toate aspectele vietii. Prezinta rezistenta la presiunea sociala si culturala. Au capacitatea de a se bucura de propria lume psihica innascuta. Traiesc experiente de varf, momente de extaz, de uimire, de revelatie. Poseda o structura democratica a caracterului. Piramida Trebuintelor (A. Maslow)

Aptitudini – termenul de aptitudine provine din cuvantul latin aptus, care are sensul de “apt”, “capabil”, care se refera la posibiliatatea persoanei de a realiza o activitate – notiunea de aptitudine, se refera mai mult la dispozitia nativa si in sensul acesta termenul de potentialitate este inerent intelegerii ei (Stefanescu Goanga)   Structura aptitudinilor – verigo informationala- care implica reprezentari, notiuni, judecati despre un domeniu al activitatii – verigo procesual-operatorie – un sistem de operatori logici, care se aplica elementelor informationale pentru realizarea modelului mental al produsului ce se doreste a fi obtinut – veriga executiva – care include actiunile so procedeele mentale si motorii de punere in aplicare – veriga dinamogena – reprezentata de motivatie si de afectivitate – veriga de reglare – reprezentata de selectare si orientare valorica, de coordonare, optimizare si perfectionare   Stadii de dezvoltare a aptitudinii   stadiul de dezvoltare – in care are loc o amplificare a structurii functionale a aptitudinii, avand ca efect o crestere a eficientei 2.stadiul de declin/regresie, care se manfesta printr-o dezvoltare optima a structurii functionale si o eficienta maxima stadiul de declin/regresie, in care are loc o degradare treptatta a structurii functionale a aptitudinii, avand ca efect o scadere a eficientei   Factori principali care stau la baza functionarii si organizarii aptitudinilor   nivelul educational – care implica o crestere a performantei si mentinerea acesteia in timp natura si complexitatea aptitudinii – cele simple sunt formate mai rapid, la varste mai mici experienta necesara in vederea atingerii performantei – scaderea aptitudinii nu se asociaza neaparat cu scaderea performantei – uneori performanta ridicata poate fi mentinuta si dupa ce nivelul aptitudinilor a scazut – existenta unei singure aptitudini, oricat de dezvoltate ar fi nu poate sa asigure succesul intr-o activitate – la nivelul aptitudinilor compleze este mai important modul de combinare a elementelor componente decat lipsa uneia dintre ele.   Dupa gradul de aplicabilitate in diverse domenii de activitate   – aptitudini generale- necesare si eficiente in domenii de activitate diverse, reprezentand nucleul operational al tuturor tipurilor de activitate – aptitudinea cu cel mai mare grad de generalitate este inteligenta, ea insumand alte aptitudini dar si atentia concentrata si distributiva, spiritul de observatie, imaginatia creatoare, memoria cu un grad mare de precizie – inteligenta creste performanta in orice domeniu de activitate, implicand flexibilitate si originalitate in abordarea fiecarei sarcini. – aptitudini speciale, profesionale cu o aplicabilitate restransa, cu performanta intr-un singur domeniu de activitate : aptitudinea matematica, aptitudinea muzicala, aptitudinea literara, manageriala, pedagogica, sportiva, tehnica;   Aptitudinile speciale implica o organizare si  o combinare a mai multor aptitudini simple ca :   aptitudinea matematica – care transpune principiul de rezolvare la alte probleme, de a identifica regulile de organizare a infromatiilor, aptitudinea de a forma asociatii reversibile si de a reprezenta spatial, figurile si relatiile dntre acestea aptitudinea muzicala – o aptitudine care insumeaza auzul bun, diferentierea fina a tipurilor de sunete, simtul tonalitatii sau ureche muzicala, simtul itmului, auzul melodic, auzul armonic, imaginatie, reprezentare auditiv-muzicala aptitudinea literara – care inseamna spirit de observatie, gandirea critica, rapiditate asociativ-verbala, memorie vizuala si auditiva, empatie, expresivitate, perseverenta aptitudine manageriala – care inseamna spirit de observatie, felxibilitate in gandire, capacitate de planificare si coordonare, de anticipare, abilitatea de a lua decizii rapide, spirit critic, comunicativitatea, autocontrol, empatie, initiativa, imaginatie, fermitate. aptitudinea pedagogica – ce implica claritate, fluenta si expresivitate verbala, memorie buna, atentie distributiva, rationament deductiv, originalitate, spirit de observatie, empatie, rabdare, autocontrol emotional, capacitate de organizare, perseverenta, receptivitate la nou. aptitudinea sportiva – ce presupune coordonare, ritm, rezistenta la efort, echilibru, precizia miscarilot, perseverenta, disciplina, autocontrol. aptitudinea tehnica – care presupune o buna sensibilitate vizuala, auditiva, tactila, precizie motrica, viteza de reactie, perceptia corecta si rapida a formei, marimii, distantei, directiei si volumului obiectelor, spirit de observatie, reprezentarea spatiala.   Imbinarea mai multor aptitudini la nivel calitativ este definit in literatura de specialitate drept talent. talentul implica atat dezvoltarea la nivel superior ai multor aptitudini cat si intreaga personalitate, temperamentul, caracterul, inteligenta, creativitatea, persoana contribuind la imbogatirea activitatilor dintr-un domeniu de activitate. Pe langa talent, conceptul de geniu este frecvent intalnit in literatura stiintifica dedicata aptitudinilor – geniul inseamna cea mai inalta forma de dezvoltare a atudinilor speciale si generale care se manifesta cu o importanta istorica in societate – geniul creeaza un nou curent, o noua orientare, o noua paradigma in domeniul in care activeaza.