Anthony King

Cazinoul groazei de Anthony King  CAPITOLUL 1   Se uită la bărbatul pe care-l cunoştea atât de bine şi din prima clipă îşi dădu seama că era ceva în neregulă cu el. — Ce s-a întâmplat cu tine? Îl întrebă April îngrijorată. Dar cum el nu răspunse, mulţumindu-se s-o fixeze cu o privire tulbure, intră fără să vrea în panică. Frica îşi făcu loc în mintea ei, amplificându-se de la o clipă la alta. — De ce nu-mi spui ce e cu tine? Încercă fata încă o dată să poarte un dialog, mai mult pentru a trage de timp decât din nevoia de a sta de vorbă cu el. Nici de această dată nu primi vreun răspuns. Mai mult – acum îşi dădea seama cu certitudine – bărbatul acesta îi ţinea calea. Ea nu mai putea înainta pe culoarul destul de îngust dacă nu i se făcea loc. Încercă să se retragă cu spatele, dar el o urmări. — Ce vrei de la mine? intră balerina de-a dreptul în panică. Lasă-mă să trec, ce, ai înnebunit? La un moment dat, i se păru că totul nu era decât o halucinaţie sau un vis. Bineînţeles că această scenă neverosimilă nu se putea petrece în realitate, încercă să-şi controleze respiraţia, iar suflul îi reveni treptat la normal. Şi bătăile inimii i se mai domoliră când se ambiţionă să creadă că nimic din ceea ce i se întâmpla nu putea fi adevărat. Totul va trece într-o clipită! îşi mai zise April Miller în sinea ei, încercând să se încurajeze. Dacă se va ciupi, va constata că nu se afla pe un tărâm real. Deodată, rânjind ca un bezmetic, bărbatul se repezi la ea, îi petrecu un şnur pe după gât şi începu să strângă uşor, înghiţind-o din priviri. Iniţial, fata nu reacţionă în niciun fel, aşteptând ca în orice clipă să se trezească din somn. Dar asta nu se întâmplă. Dimpotrivă, simţi cu claritate că nu mai putea respira în voie şi că o strângea ceva de gât. Era în stare să perceapă până şi respiraţia greoaie a bărbatului din faţa ei, care îi sufla în nas. Ăsta nu mai este vis, cu siguranţă, realiză ea, încercând să inspire încă o gură de aer înainte ca mintea să i se întunece complet. Avea să moară? Dacă da, atunci măcar să se lupte pentru viaţa ei! April prinse a izbi disperată cu pumnii în agresor, însă furibunda ei înverşunare nu făcu altceva decât să-l provoace şi mai mult pe acesta. — Aşa, bravo! se bucură el, îndemnând-o cu o voce sugrumată de emoţie: salvează-te! Dar loviturile deveneau în fiecare clipă tot mai anemice, şnurul de nailon intrându-i în carne în mod ireversibil. El îşi dădu seama cu satisfacţie că nu era nevoie să mai strângă. Trebuia doar să aştepte. De aceea, apucă „arma” crimei cu o singură mână, iar cu cea rămasă liberă rupse bluza şi sutienul balerinei. Vederea unui sân bine conturat, cu sfârcul în vânt, îl făcu să închidă puţin ochii, de parcă aşa ar fi putut percepe mai bine o senzaţie nemaipomenită, numai de el ştiută. În acel moment, ştiindu-se pierdută, April nici nu luă seama la goliciunea ei. Cu imaginea morţii înaintea ochilor, ar fi dat orice, numai să fie lăsată în viaţă. Ce mai conta dacă o viola? Numai să scape cu zile… Ar fi vrut să-l implore, să-i promită toate economiile ei din ultimii doi ani, însă nu mai putu articula niciun sunet din cauza strânsorii. O ceaţă care devenea din ce în ce mai groasă îi acoperi privirea şi, la început, subconştientul ei se bucură de asta. Nu mai era nevoită să privească chipul acela posedat de sadism, care-i lua viaţa fără niciun motiv. Devenind moale, genunchii i se îndoiră şi îşi pierdu cunoştinţa. Nici măcar atunci bărbatul nu îşi slăbi strânsoarea, însoţindu-şi victima pe podea. Apoi se instală confortabil alături, contemplând cum ultimul strop de viaţă se scurgea irefutabil din trupul balerinei, îi venea s-o soarbă din priviri, atât de mult îi plăcea acel spectacol… Cu un inconfundabil rânjet inuman pe chip, bărbatul mângâie trupul tânăr ce se afla la dispoziţia lui şi îl dezgoli de costumul de scenă. Acum era încă şi mai frumoasă… Slăbi încet strânsoarea din jurul gâtlejului ei şi, văzând câteva urme de sânge în locul în care şnurul îi intrase în carne, le tamponă grijuliu cu o batistă umezită cu limba. — Acum e bine, te-ai liniştit… vorbi el de unul singur, convins că ea încă îl asculta şi îl dorea. Această obsesie îl încuraja să-şi vadă mai departe de incalificabila treabă pe care o începuse, îi aranjă capul într-o poziţie cât mai comodă (după părerea lui), potrivindu-i câteva şuviţe de păr pe frunte. Aşa îi plăcea să o vadă pe scenă sau în culise, în timpul spectacolelor sau la repetiţii. Era atât de frumoasă şi de tânără! Emana numai prospeţime în jurul ei. Bărbatul simţi că nu mai putea rezista tentaţiei sexuale ce pusese stăpânire pe el şi se descheie grăbit la şliţ. Apoi îi depărtă picioarele, făcându-şi loc între ele. Nu se putu abţine să nu sărute sfârcurile şi sânii aceia pe care îi divinizase până atunci în taină. Ba chiar îi muşcă, cuprins de excitaţia morbidă ce îi furase minţile. Era timpul să ia ceea ce i se cuvenea şi să-i dea balerinei ceea ce credea el că avea nevoie. Într-un ritual numai de el visat, asasinul îşi penetră victima şi începu să împingă, transpirând abundent, în vreme ce întregul său corp fu cotropit de acea sinistră împerechere… * * * Poliţiştii se uitau unii la alţii ca proştii. Aşa ceva nu se mai întâmplase în Las Vegas în ultimii douăzeci de ani! Trebuiau luate cele mai operative măsuri pentru prinderea psihopatului, însă lipsa unor urme elocvente şi a martorilor făcea imposibilă începerea anchetei. Nimeni nu văzuse şi nu auzise nimic. În afară de urmele de spermă de pe pubisul decedatei, detectivii nu aveau de ce se agăţa. După două zile de studiu, Laboratorul de Medicină Legală din Las Vegas ajunse la următoarea concluzie, pe care o menţionă în raportul de expertiză: „Prin metoda absorbţiei pe care am utilizat-o, am ajuns la concluzia că petele de spermă sunt amestecate cu secreţia vaginală a victimei. Din acest motiv, nu s-a putut determina grupa sanguină a făptuitorului şi nici ADN-ul acestuia. În orice caz, contactul sexual a avut loc după ce femeia a sucombat, ceea ce ne îndreptăţeşte să considerăm că avem de-a face cu un caz de sadism urmat de raporturi necrofile.” În concluzie, nicio pistă pentru poliţişti. Totuşi, ei au cerut detalii în ceea ce priveşte aceste perversiuni sexuale, primind următorul răspuns: „Necrofilia reprezintă raporturile sexuale cu cadavre şi indică grave tulburări psihice de intensitate psihotică. De asemenea, sadismul constă în exercitarea unor leziuni de violenţă asupra victimei, ce sunt adesea letale. Ca instinct al posesiunii absolute, sadismul este un amestec de eros şi thanatos (Eros – zeul dragostei; Thanatos – zeul morţii) pentru unii cercetători. Numele acestei perversiuni extreme vine de la marchizul de Sade care, în cărţile sale blestemate (deşi Apollinaire spunea că, din punct de vedere literar, sunt geniale), a susţinut că nu există Dumnezeu, ci numai natura crudă, că omul caută răul pentru a suplini lipsa lui de însemnătate în societate. Sadismul exprimă şi o sexualitate eşuată, ce determină amplificarea agresivităţii. Acest sindrom apare la subiecţii care prezintă o angoasă a impotenţei, sentimente de umilinţă şi diverse frustrări ce împiedică erecţia. Cu cât victima îi va implora mai mult, agresivitatea lor va deveni mai exacerbată. Sadismul poate fi definit şi ca o «haită de simţuri la pândă sau ferocitatea celor slabi în faţa femeii»”. Departe de a se lumina câtuşi de puţin, poliţiştii nu avură de ales şi puseră „Dosarul balerinei” în fişetul cu cazuri nerezolvate, fără însă a-l clasa.

Colectionarul de cadavre de Anthony King  CAPITOLUL 1   Legată la ochi cu o eşarfă de culoare neagră, prin care nu răzbătea nicio rază de lumină, negresa înainta cu paşi mici. La un moment dat, se opri aproape involuntar. Bărbatul aflat în spatele ei îi comandă pe un ton fără drept de apel: — Continuă să mergi! Aşa… atenţie la scări! Kim Lassell se supuse, docilă, urmându-şi drumul, începu să coboare o scară de piatră. În atmosfera închisă domnea un puternic iz de mucegai, astfel că biata tânără simţi brusc cum o cuprindea frica. Parcă se afla într-unul dintre beciurile de tristă amintire folosite odinioară de Inchiziţie pentru torturarea victimelor sale. Prizoniera îşi aminti de toate grozăviile pe care le citise în legătură cu monstruoasa instituţie. Ştia că fusese un soi de tribunal special, instituit de papalitate pentru a lupta împotriva ereziei prin intermediul unei proceduri particulare. A dispărut în secolul al XVIII-lea, excepţie făcând Spania, unde s-a menţinut pentru un timp sub o formă de poliţie politică. Dar Kim nu avea de gând să se lasă invadată de groază la asemenea gânduri. Amintindu-şi încă o dată de impresionanta sumă de bani care i se promisese, prinse din nou curaj şi luă hotărârea să facă tot ce i se va cere. — Opreşte-te! auzi ea vocea tăioasă a bărbatului ce o însoţea, care părea că se afla în căutarea unui anume loc în zona acelui zid umed de care se apropiau. Se auzi un zgomot sec, apoi peretele din stânga prizonierei se deplasă lateral. Bărbatul se apropie şi mai tare de negresă şi o împinse în direcţia acelei incinte secrete. Apoi îi desfăcu legătura de la ochi şi, spre surprinderea lui Kim, îi zâmbi larg. — Unde… îngăimă ea, însă fără a fi în stare să-şi ducă întrebarea până la capăt. În momentul când descoperi locul în care se afla, pe faţă i se întipări o mască de groază, aşa că nu mai putu articula niciun sunet. Încăperea în care fusese atrasă nu avea nicio fereastră, în schimb era dotată cu tot soiul de obiecte şi instrumente ciudate, ca de tortură, aşezate cu grijă în jurul unei mese de dimensiuni foarte mari. Fără doar şi poate, acel spaţiu lugubru părea o imagine desprinsă dintr-un film de groază. Cel puţin aşa gândea Kim în acele clipe de coşmar. — Nu te mai preface atât de oripilată, şuieră bărbatul. La banii pe care îi dau pe fundul tău, ţi-o pot trage unde am eu chef! Înspăimântată, Kim îşi întoarse privirea de la peisajul macabru din jur şi privi cu atenţie la cel care i se adresase. Bine făcut, în jur de 40-45 de ani, tipul purta un costum de culoare închisă, care îi scotea în evidenţă părul negru ca pana corbului şi era dotat cu o pereche de ochi albaştri de toată frumuseţea. Nu părea a fi un om rău, aşa că negresei parcă îi veni inima la loc. „Ce naiba! îşi zise ea. Îl rezolv şi gata, am scăpat de toate astea!” Apoi îi vorbi: — Totul aici mi se pare destul de ciudat. În plus, mă aşteptam să fie şi alţi bărbaţi. Dar asta… Fata nu apucă să-şi încheie fraza pentru că, în acel moment, el o luă în braţe ca s-o depună apoi direct pe masa din mijlocul încăperii. Fără a sta pe gânduri, îi legă mâinile şi picioarele în lanţurile care erau prinse de fiecare dintre cele patru colţuri ale mesei, apoi o dezbrăcă de tot, smulgându-i hainele cu sălbăticie. — Lasă-mă! Ce, ai înnebunit? ţipă Kim, încercând să se zbată. Dar el nu luă în seamă protestele ei. Dimpotrivă, începu s-o miroasă aşa cum adulmecă un câine o urmă. Apoi prinse a-i frământa pe rând sânii, coapsele şi pulpele, pentru ca, brusc, să-i introducă două degete între picioare. Din pricina violenţei cu care bărbatul făcuse acest gest, Kim nu-şi putu reprima un urlet de durere. Printre dinţii strânşi, el îi zise ameninţător: — Ştiu că-ţi place senzaţia pe care tocmai ţi-am provocat-o, dar nu ţipa, că-mi strici tot cheful! Rămas şi el în pielea goală, individul se sui deasupra victimei sale şi începu să-şi frece pieptul de trupul încordat la maximum al acesteia. Negresa nu mai ştia ce să creadă. În plus, încăperea care semăna cu o cameră de tortură din evul mediu continua să o înspăimânte, dându-i fiori reci pe şira spinării. „Să-mi facă indiferent ce mi-o face, numai să scap teafără de aici! îşi zise ea. Poate că, la urma urmei, nu este un sadic, ci doar un mic pervers! Dar ce penis imens are!…” Când se sătură să se mai frece de ea, agresorul se căţără pe pieptul negresei, îi puse organul pe faţă şi îi ordonă cu aceeaşi voce inumană: — Acum ocupă-te de el cum trebuie! „Asta era? se gândi Kim. Nicio problemă, te rezolv eu imediat!” Şi se apucă de treabă, extrem de conştiincioasă, făcând eforturi evidente pentru a primi cât mai mult din ceea ce-i dădea el… Din păcate, însă, după numai cinci minute, realiză că supliciul ei avea să mai dureze. El îşi extrase enormul organ, desfăcu lanţurile de la gleznele fetei pentru a-i încrucişa picioarele, apoi i le legă din nou. La fel procedă şi cu mâinile ei, obligând-o să se culce pe masă cu faţa în jos. După aceea luă o coadă de topor şi i-o înfundă lui Kim direct în sex. — Bestie! scrâşni din dinţi negresa, în vreme ce lacrimi de durere îi inundară ochii. La auzul acestui apelativ, el se mulţumi să rânjească, apoi îi împinse şi mai tare lemnul înăuntru, pălmuindu-i cu plăcere fesele bombate. Ea îşi strânse pumnii până când unghiile îi pătrunseră în carne şi palmele prinseră a-i sângera. Aşa ceva nu mai păţise în întreaga ei viaţă de prostituată! — Să nu-mi spui că ai să-mi reproşezi ceva, doar te plătesc regeşte, târfă de culoare ce eşti! Kim nu îndrăzni să-l înfrunte pentru a nu-l întărâta şi mai mult, însă el parcă înnebunise. O lăsă cu parul înfipt în ea, căută înfrigurat în buzunarele pantalonilor săi aruncaţi pe jos, scoase de acolo o ţigară, apoi şi-o aprinse, încercând să se liniştească. Pe urmă luă în mână un carneţel şi începu să-şi noteze ceva. „De mult nu m-am mai distrat atât de bine!” se arătă el mulţumit, în tăcere. „Târfa asta e de toată isprava! O adevărată piesă de colecţie, ce mai… Totuşi, unele dintre reacţiile ei îmi pun semne de întrebare. Mă aşteptam să se comporte cu totul altfel, dată fiind profesia ei…” Bestia lăsă deoparte uneltele de scris şi se apropie din nou de Kim pentru a-şi continua experimentul, îi stinse ţigara între omoplaţi, împinse şi mai mult coada de topor în măruntaiele ei, apoi o scoase încet de tot, aruncând-o într-un colţ al încăperii. Ea nu îndrăzni să respire de uşurare, neştiind ce avea s-o aştepte în continuare. Iar arsura o ustura atât de rău!… Bărbatul se sui din nou pe masă, îşi înfipse degetele în fesele ei şi le depărta cu brutalitate una de cealaltă. Apoi îşi potrivi monstruosul sex erect în crăpătura acestora şi împinse cu toată forţa. Inelul care străjuia această „intrare secretă” rezistă numai pentru o fracţiune de secundă, după care cedă exact în momentul în care violatorul scoase un îndelung oftat de plăcere. E drept că lui Kim nu i se întâmpla acest lucru pentru prima dată, însă nicicând nu fusese sodomizată cu atâta cruzime… Penetrările lui deveniră atât de furioase, încât negresa era sigură că va fi despicată în două. Începu să-şi mişte şoldurile într-o parte şi în alta, nicidecum de plăcere, ci pentru a-i face lui cât mai mult loc, astfel încât durerile ei să fie cât mai mici. Zgomotul produs de corpurile lor, care se izbeau cu putere într-un ritm foarte alert, îl excitară şi mai mult pe violator. Acesta gâfâia şi transpira din abundenţă. Simţea o plăcere animalică din pricina sodomiei căreia i se deda şi se felicita în gând pentru inspiraţia avută când o alesese pe negresă ca să facă parte din colecţia lui. Acum se ţinea cu ambele mâini de umerii ei pentru a n-o lăsa să scape din strânsoare. Ea îşi întoarse capul uşor şi reuşi să-i înşface două degete cu dinţii. Apoi muşcă din ele cu ură, până când simţi că ajunsese la os. Bărbatul nu-şi abandonă penetrările nicio clipă, mulţumindu-se să-i repeadă un pumn în ceafă cu mâna rămasă liberă. Lovitura o ameţi pe Kim, făcând-o să-şi descleşteze maxilarele şi să dea drumul prăzii sale. — Trebuia să mă muşti atunci când eram în gura ta. Acum e prea târziu, îi zise el, continuând s-o sodomizeze cu toată puterea. Când simţi că nu se mai putea abţine, se aplecă asupra trupului ciocolatiu, o muşcă de ceafă şi explodă în interiorul ei cu un mârâit animalic prelung. Apoi, cuprins de convulsii, corpul lui transpirat se prăvăli peste cel al negresei, care suspina îngrozită şi deznădăjduită. După cinci minute de relaxare în această poziţie, bărbatul coborî de pe ea, luă coada de topor din colţul în care o aruncase şi se apropie de negresă pentru a o înspăimânta şi mai tare. — Ca să nu suferi din cauza absenţei unui sex între superbele tale fese, am să-ţi înfig asta în fund! Te asigur că o să-ţi placă la nebunie… — Nuuu! mai apucă ea să strige înainte de a simţi o durere îngrozitoare în spate. El îi depărta din nou fesele şi începu să împingă bucata de lemn, răsucind-o în acelaşi timp. Când reuşi să introducă aproape o jumătate de metru din lungimea acesteia, Kim leşină de durere. * * * La sediul Departamentului Poliţiei din Los Angeles, Divizia „Cazuri Speciale”, detectivul Eric Black privea foarte concentrat la fotografiile unei tinere care putea face orice bărbat să viseze cu ochii deschişi. — Este a doua persoană dispărută în ultima lună. Şefului n-o să-i prea placă chestia asta! rupse tăcerea partenera sa, Jane Heron. — Şi ce dacă? Oricum, căpitanul nu este niciodată mulţumit, indiferent ce-am face! îi răspunse bărbatul, vizibil iritat. — S-a întâmplat ceva cu tine? Te-ai trezit cu faţa la cearşaf de dimineaţă? — Nu, însă azi noapte am avut un coşmar. Te-am visat pe tine… — Eşti absolut imposibil! Mai bine hai să ne cărăm de aici înainte să ne vadă şefu’. N-am niciun chef să dau ochii cu el astăzi. Hai să bem ceva la barul Monica’s! Fără a zăbovi niciun moment în plus, se ridicară amândoi de la birou, ieşiră din clădirea poliţiei şi se îndreptară spre localul lor preferat. Erau consideraţi ca doi dintre cei mai norocoşi angajaţi din branşă. Nimeni din cadrul Diviziei „Cazuri Speciale” nu putea afirma cu exactitate dacă detectivii Heron şi Black îşi cunoşteau foarte bine meseria ori, dimpotrivă, beneficiaseră mereu de norocul… proştilor. Singurul care manifesta o mare încredere în subalternii săi era şeful lor, căpitanul Corky West. În realitate, nutrea o reală simpatie pentru amândoi, însă îşi ascundea acest sentiment cum putea el mai bine. Şi asta pentru că era un mare diplomat şi nu voia în ruptul capului să provoace în vreun fel invidia celorlalţi subalterni ai săi. * * * Bărbatul îşi scoase mănuşile chirurgicale şi privi cu atenţie la rămăşiţele umane de pe masa aflată în faţa sa. Din cea care fusese superba negresă Kim Lassell nu mai rămăsese mare lucru. Doar pielea, ce atârna acum într-un cârlig metalic, scheletul şi o masă de carne sângerândă. Individul se îndreptă spre un colţ al încăperii şi deschise apoi o uşă secretă. De aici, două perechi de ochi sticloşi îl priveau fix. — Ce mai fac iubitele mele? Prima dintre ele fusese o brunetă focoasă, pe care o agăţase în holul unui hotel. Laura Villiers era o turistă din capitala Franţei, venită în vizită la Los Angeles. Un zâmbet de-al său şi o privire cu subînţeles fuseseră de-ajuns pentru a o cuceri pe dată. Nu-i zărise nimeni împreună, nici la hotel, nici atunci când o condusese spre pivniţă. Ce plăcere trebuie să fi simţit ea când el îi răsucise mâinile la spate, legându-i apoi încheieturile membrelor cu ajutorul eşarfei pe care o purta la gât! A îmbrâncit-o pe masa din mijlocul încăperii, a aşezat-o cu faţa în jos, apoi a ţinut-o de ceafă cu o singură mână. În continuare, a dezbrăcat-o brutal cu cealaltă mână şi a început s-o mângâie. În clipa în care a ajuns în dreptul gurii ei, nemernica a îndrăznit să-l muşte. A reacţionat atunci imediat, aplicându-i un pumn în tâmplă, ceea ce a determinat-o să-şi piardă cunoştinţa pentru câteva clipe. Când şi-a revenit în simţiri, el tocmai îi tortura sânii cu o menghină de lemn, făcând-o să urle de durere… „Oh, Laura, ce plăcere nemaipomenită ai putut să-mi oferi! Ce-aş da să te mai aud o dată implorându-mă să te cruţ! Să-ţi aud încă o dată strigătul de durere amestecată cu groază!” îşi spuse el. Trecu apoi la cea de-a doua piesă a colecţiei sale rare, o blondă tunsă băieţeşte, cu sâni mari şi picioare interminabile, care te lăsau fără grai. „Este o adevărată plăcere să te revăd, Pamela! Sper că te împaci de minune cu Laura”, spuse el şi începu să râdă sacadat, în timp ce un fir de salivă i se prelingea în colţul gurii. Bărbatul îşi şterse obrazul cu dosul palmei şi rememoră circumstanţele în care o întâlnise pe cea care stătea acum în faţa sa, la fel de… împăiată ca şi biata Laura Villiers. Avusese un nume frumos: Pamela Masterson. O zărise la Mall, în faţa unei vitrine a unui luxos magazin de parfumuri. Ea îi ceruse părerea, întrebându-l dacă el, ca bărbat, ar prefera o tipă care foloseşte un parfum Christian Dior sau una care adoră gama Calvin Klein. După mai puţin de o oră, se aflau în „camera de lucru”. Cu ea fusese ceva mai atent decât cu Laura… A legat-o de picioare, atârnând-o apoi cu capul în jos. În acest timp, s-a căţărat pe masă, după care a supus-o la diverse perversiuni sexuale în acea poziţie extrem de nefirească. După ce şi-a satisfăcut instinctele sexuale bolnave, însă, a mai vrut ceva de la ea. Aşa că a umplut un cazan cu apă, apoi a coborât-o în mica piscină, cu capul în jos. Întâi a menţinut-o aşa vreme de zece secunde, după care a scos-o şi a introdus-o din nou, dar de data asta a lăsat-o acolo ceva mai mult, adică douăzeci de secunde. A simţit o plăcere vecină cu nebunia observându-i zvârcolirile spasmodice în timp ce o ţinea cu capul în apă, apoi respiraţia lacomă, în momentele în care o elibera de suferinţă. Parcă îi vedea şi acum lacrimile când fata îi cerşise îndurare. „Să v-o prezint pe noua voastră colegă! Fetelor, iat-o pe Kim! În câteva zile, timp în care mă voi ocupa numai şi numai de ea, vă va ţine companie pentru veşnicie. Deocamdată, mai am puţin de lucrat la înfăţişarea ei, care, nu-i aşa, trebuie să fie absolut impecabilă! Apropo, cred că v-a întrecut pe amândouă la capitolul satisfacţie sexuală!” Într-adevăr, Kim Lassell îi provocase o plăcere extremă în timpul acelei partide de sex cu sodomie… Se cunoştea că era prostituată! Era tare! Dar şi mai tare a fost după aceea când, în loc să-i dea drumul să plece, el a scos bisturiul şi a început s-o jupoaie de vie. Bineînţeles că fata nu s-a mai putut împotrivi. A fost cu adevărat deosebită! „Dar, dacă nu mă pricepeam la chestiile astea, n-am fi avut parte de aceeaşi distracţie împreună, nu-i aşa, Kim?” aruncă el, privind spre ceea ce rămăsese din proaspăta sa victimă. Cu siguranţă că un tip nepriceput ar fi belit-o mult mai repede. El, însă, se abţinuse s-o facă, în ciuda excitării pe care negresa i-o provocase încă din primele clipe când se aflase în intimitatea ei. De fiecare dată când Kim leşinase, el se oprise din ceea ce făcea, o aşteptase să-şi revină şi abia apoi îşi continuase treaba. Dar, aşa cum obişnuia el să spună mai mereu, întotdeauna exista loc de mai bine…

Coruptie in FBI de Anthony King  CAPITOLUL 1 Detectivul Eric Black veni acasă cu gândul să facă un duş. Făcu trei paşi în living-room şi, înainte de a apuca să-şi aşeze haina pe un fotoliu, o rafală de gloanţe îi transforma ferestrele în mii de cioburi. Din fericire, se trezi ca prin minune pe covor, fără a fi atins. În cădere, îşi scoase Browning-ul de calibru 9 mm din tocul de sub braţ. Dar n-avea în cine să tragă. Nu observă nici cea mai mică mişcare în direcţia din care veniseră gloanţele aducătoare de moarte. Fără îndoială că a fost un pistol-mitralieră! îşi zise poliţistul, de parcă acest lucru l-ar fi consolat. Să fie vorba despre o răzbunare criminală? Cu aşa ceva nu m-am mai confruntat de câţiva ani bunicei… Rămase în continuare întins pe jos şi îşi scoase telemobilul din buzunar. — Alo, Jane? Ce mai faci, femeia visurilor mele? — Tocmai am scăpat de o rafală de gloanţe! — Nu se poate! Şi tu? Sau doar mă imiţi ca să te dai mare? — Să nu-mi spui că ţi s-a întâmplat acelaşi lucru, Eric! — Ba da. În acest caz, e clar că cineva încearcă să ne cureţe pe amândoi. Detectivii Eric Black şi Jane Heron, partenera sa, lucrau de ani buni împreună, în cadrul Departamentului Poliţiei Los Angeles, divizia „Cazuri Speciale”, în tot acest timp nu încetaseră să se tachineze şi să se ia în balon unul pe celălalt. Cine ştie, poate tocmai în acest comportament consta secretul longevităţii colaborării lor… — Cred că avem de-a face cu o răzbunare, vorbi tot bărbatul. — Ai vreo bănuială? — Mă tot duce gândul la prietenii lui Jerry Thompson, pe care l-am băgat la zdup acum doi ani. Dar nu mă întreba de ce! — Nici nu te întreb. Cine ştie ce nebuloasă o fi în creierul tău… — Oricum, concluzia e clară, reluă Eric, prefăcându-se că nu luase în seamă ironia partenerei lui. Nu putem sta cu mâinile încrucişate. Următoarea rafală de gloanţe trebuie să pornească din armele noastre, nu tot dintr-ale lor. — Bun. Şi care e planul de bătaie, Sherlock Holmes? — Ne vedem la sediu mâine, la prima oră. Stăm de vorbă cu căpitanul Corky West şi punem ţara la cale. — O.K.! S-a făcut! — Spune-mi, ţi-au răscolit şi ţie locuinţa? o întrebă poliţistul, observând dezastrul din jur. — Nu. Ciao! Eric închise telefonul cu gândul să se îndrepte spre baie. Noroc că era cald afară. Până mâine va putea sta fără geamuri la ferestre. În drum, se împiedică de o carte care îşi avea locul în bibliotecă. De asemenea, sertarele biroului fuseseră răscolite, se lucrase pe computer, iar în scrumieră erau mai multe mucuri de ţigară. Le adună pe toate cu grijă, introducându-le într-o punguţă de plastic. Primise o vizită în lipsă, iar acest fapt era de natură să-l contrarieze. Era pentru prima oară când i se întâmpla aşa ceva. Sumedenia de urme descoperite dovedea că n-avea de-a face cu profesionişti sau că era vorba despre unii foarte versaţi, care doriseră să lase impresia că sunt novici în materie. Mai bine l-aş suna şi pe şeful meu direct! se gândi detectivul, după care formă numărul de telefon al acestuia. — Bună seara, domnule căpitan! Cred că nu v-aţi culcat încă. — Nu, detectiv Black. Spune-mi despre ce este vorba! — Jane şi cu mine era cât pe ce să fim asasinaţi cu rafale de mitralieră. Amândoi am scăpat ca prin urechile acului. — Vrei să dau alarma la divizie? — Nu cred că e cazul! Dacă au dat greş, nu se vor mai întoarce în seara asta. — Totuşi, voi trimite câte un echipaj care să vă supravegheze locuinţele până mâine dimineaţă, când ne vom vedea la sediu. Ce zici? — Aveţi dreptate! E mai prudent aşa. — Încearcă să atingi cât mai puţine lucruri! Îl sun de pe acum pe locotenentul criminalist Brian Benett ca să vă facă o vizită, mâine devreme. Poate că va descoperi ceva amprente sau alte indicii utile. — Mulţumim, şefu’! Atunci, pe mâine! * * * În aceeaşi seară, dar cu câteva ore mai devreme, în localul „Sam’s Hof Brau” de pe 23-rd Avenue era aglomeraţie ca de obicei. Scaunele barului fuseseră ocupate în special de obişnuiţii localului şi de câteva fetiţe de companie, toate una şi una, îmbrăcate cu fustiţe lungi de numai câţiva centimetri şi tricouri transparente, trase peste sâni mai mult de formă. Ochii lor nu stăteau o clipă locului, în căutarea de clienţi doritori de senzaţii erotice. Gina şi Betty, două profesioniste într-ale sexului, îşi sorbeau băutura preferată: suc de fructe de culoarea coniacului, fără niciun strop de alcool. Chiar dacă un client mai cu dare de mână le comanda vreun pahar, barmanul, complice, le servea acelaşi suc, încasând pentru el cât pentru o băutură alcoolică. Apoi le dădea şi fetelor o cotă parte din beneficiu, toată lumea fiind mulţumită. În special patronul, care dăduse ordine precise în acest sens: „Nimeni nu consumă alcool în timpul serviciului!” — Gina, am impresia că în această seară nu vom avea prea mult succes! zise Betty pe un ton posac. — Mai mângâie-ţi şi tu picioarele sau sânii în văzul lumii, poate primeşti vreo ofertă. La mine se uită unul de vreo zece minute, dar văd că nu se hotărăşte. Să-l ia dracu’! — Nu e bine să-ţi vorbeşti clienţii de rău, ce, ai uitat? — Pe moment, cred că da. — Ce-o fi cu noi în astă seară? în afară de o felaţie cu doctorul meu, care îşi face apariţia în fiecare joi seara, n-am pus mâna pe nimic. — Eu n-am avut parte nici măcar de-atât. Sunt încă „fecioară” pe seara asta… În acel moment sună telefonul, iar discuţia lor fu întreruptă de barman: — Domnişoarelor, daţi fuga la patron! Vă aşteaptă! Animatoarele săriră de pe scaune ca împinse de un resort. Cu boss-ul nu era de glumit când dădea un ordin. Dispoziţiile acestuia trebuia respectate cu rapiditate şi fără comentarii. Intrară într-un coridor aflat în spatele barului şi, după câţiva metri, urcară o scară. Aflat în faţa biroului, bodyguardul care păzea intrarea le puse în temă, glumind: — Vi s-a găsit ceva de lucru. Gata cu şomajul! Apoi le deschise uşa, fără însă a le lăsa prea mult loc să treacă, pentru ca fetele să fie obligate să-şi frece formele apetisante de el. În birou, aşezaţi în fotolii, se aflau doi bărbaţi foarte bine făcuţi. Când se ridicară, animatoarele putură constata că au peste 1,80 în înălţime şi sunt destul de solizi. În lipsa patronului barului, unul dintre ei spuse: — La apropiaţi-vă, frumoaselor! Să vedem dacă aveţi sânii ca nişte betoane, aşa cum v-a lăudat şeful vostru. — Şi dacă fesele vă atârnă ferm în spate, completă cel de-al doilea, încercând o glumă care nu-i reuşi. Gina şi Betty ştiau foarte bine că, în asemenea situaţii, nu era cazul să facă nazuri sau să discute despre onorariu. De aceea, se postară la câte o jumătate de metru de cei doi macho, aplecându-şi cu îndrăzneală busturile spre ei. În vreme ce bărbaţii începură să le frământe sânii, ele descheiară cu profesionalism şliţurile celor doi şi se lăsară în genunchi în faţa lor. Numai de n-ar veni patronul tocmai atunci! se gândi Gina, după care îşi întrebă partenerul: — Vă place, domnule? Limba ei alerga neobosită în sus şi în jos pe membrul excitat, iar fata îşi unduia în lateral fesele arcuite, pentru a-i crea o şi mai mare plăcere invitatului nocturn. — Mai întrebi? răspunse acesta, împingând din bazin pentru a penetra cât mai mult în cavitatea ei bucală. Betty nu avusese norocul prietenei ei. Organul bărbatului, pe care abia îl extrăsese din slip, avea nişte dimensiuni monstruoase. Fata abia putu să-l cuprindă cu gura larg deschisă, gândindu-se cu groază că acest animal îi va provoca răni dacă va încerca să intre în măruntaiele ei. Din păcate, n-avea încotro. Nimeni n-o obligase să-şi aleagă această meserie şi, drept urmare, trebuia să reziste cu stoicism oricărui supliciu sexual la care era supusă, conform devizei: „Cum doreşte clientul!” În cinci minute totul se terminase. Bărbaţii erau mulţumiţi de prestaţie, acest lucru fiind vizibil pe feţele lor încântate. Amândoi erau roşii la faţă din pricina efortului, însă nu puteau să nu aprecieze pregătirea celor două dive. Acelaşi sentiment îl încercau şi cele două animatoare. Când clientul se declara mulţumit, răsplata nu întârzia să apară. — Ei, cum a fost? întrebă Betty, care avea nevoie de o confirmare în acest sens. — Excelent! răspunse cu sinceritate Gregory Coogan. Cred că vom face treabă bună împreună. Tocmai atunci îşi făcu simţită prezenţa şi patronul care, cu siguranţă, nu era străin de manifestarea ospitalieră a celor două angajate ale lui. De fapt, chiar el pusese la cale această primă întâlnire a năbădăioaselor perechi. — Văd că aţi făcut deja cunoştinţă! Deci, ele vor fi „soţiile” voastre din această clipă şi până când ne vom duce treaba la bun sfârşit. — O.K., boss! — Fetelor, îi veţi asculta cu sfinţenie! De astăzi lucraţi pe teren, iar la sfârşitul operaţiunii veţi primi fiecare câte 10.000$. Obiecţii? Ce obiecţii puteau ele să aibă la aflarea unei asemenea sume? Nici în visele lor cele mai frumoase nu se gândiseră la atâta bănet! — Băieţi, am să vă spun şi vouă ceva! Gina şi Betty vor lucra pentru voi, însă sunt proprietatea mea. Sper să nu avem necazuri, bine? Asta-i regula jocului! — Nicio problemă, patroane! Dacă se îndoiseră cumva până atunci, fetele primiră confirmarea de care le era teamă. Intrau într-o afacere groasă de tot. Altfel nu li s-ar fi oferit atâţia bani, asta era clar. — Deci, cu ce începem? întrebă Alfred Gassnan. — Mai întâi, vreau să-i lichidaţi pe detectivii Eric Black şi Jane Heron. Pe urmă mai vedem noi. Totul la timpul potrivit. Ei l-au înfundat pe fratele meu şi pentru asta trebuie să plătească cu vârf şi îndesat. — Bun, zise Gregory Coogan. Atunci eu am să mă duc cu Betty acasă la detectiv, ca să fac puţin deranj. Astfel îi vom face pe criminalişti să creadă că este mâna unor borfaşi, nu a unor profesionişti ca noi.

Crime in serie de Anthony King  CAPITOLUL 1   — Şedea pe un fotoliu din living-room, cu un nou pahar de whisky sec în mână. Stării sale euforice i se adăuga emoţia aşteptării şi pulsul crescut la gândul că, peste puţin timp, va fi şi el singur cu fragila fată de alături. Asta îl excita la culme, în vreme ce joasele sale instincte sexuale îşi cereau drepturile. Când îi veni rândul, privirea lui semăna cu cea a unui vultur aflat în căutarea prăzii. Amicul, care îşi terminase treaba, trecu pe lângă el având satisfacţia imprimată pe chip. Urmări în tăcere trupul gol din faţa lui, se aplecă la urechea fetei şi îi spuse doar atât: — Târfă mică ce eşti, să vezi ce-o să ne distrăm! Apoi o lovi în moalele capul, o legă de mâini şi de picioare, după care îi introduse un căluş în gură. Când îşi reveni puţin, ţipetele ei gâtuite, gemetele şi horcăielile de agonie fură luate de cel de dincolo, drept expresii ale plăcerii erotice. Dar bărbatul de deasupra ei continua s-o lovească cu bestialitate numai în cap, muşcând-o de gât şi de umeri. Ea aproape că nici nu mai simţea durerea, scufundându-se într-un abis al acceptării suferinţei şi al resemnării. Mulţumită, bestia o întoarse cu spatele, îşi înfipse unghiile în carnea feselor ei, pentru a le depărta şi o pătrunse cu aceeaşi violenţă satanică. Când totul se termină, la scurt timp, bărbatul ieşi din cameră pe jumătate gol, congestionat la faţă şi cu un aer pierdut. — Ce s-a întâmplat? - îl întrebă prietenul de orgie, văzând sângele de pe mâinile şi pieptul lui. El îşi dădu drumul să cadă pe canapea şi rămase nemişcat câteva minute bune, incapabil să pronunţe vreun cuvânt. Celălalt se duse dincolo şi descoperi oribila realitate. Prostituata zăcea întinsă pe burtă, având gâtul, faţa şi părul pline de sânge. Învingându-şi cu greu repulsia, îi luă pulsul şi constată că era moartă, fiind străbătut în acel moment de sentimentul unei mari disperări. — Dumnezeule! * * * Era tot ce putuse murmura, trezindu-se brusc din beţie. Justin Pinder focaliză obiectivul camerei video pe „modelul” său, care-i surâdea ştrengăreşte şi provocator în acelaşi timp. Aşezată în faţa lui, pe pat, Tanja Ratzmann se urcase pe o pernă, ţinându-şi picioarele depărtate unul de altul. Se afla în pielea goală, cu excepţia unor chiloţei din dantelă care lăsau totul la vedere. Fata se mângâia singură între pulpe, suspinând la intervale regulate, cu nările lărgite din pricina emoţiei. — Te excită să mă filmezi, nu-i aşa? - zise ea cu un puternic accent german. — Întocmai, „meine liebe”, dă-i înainte! Justin o privea cu plăcere prin obiectiv cum se masturba, fascinat de trăsăturile chipului ei încărcat de dorinţă. Părul blond contrasta în mod plăcut cu pielea bronzată şi cu ochii de un albastru foarte aprins. Este întruchiparea perfectă a nemţoaicei clasice, gândi amantul înainte de a se apropia cu obiectivul de slipul ei. Tanja îşi introduse un deget expert sub dantelă, apoi încă unul şi îşi depărta picioarele până când ajunse să facă un semi-şpagat. — Îţi place mult asta? - şopti ea din nou foarte aţâţător. Hai, ştiu că te excită! Într-adevăr, era una dintre poziţiile care îl aduceau la erecţie de fiecare dată când o filma. Îl amuza să fie un pic voyeurist, iar tulburarea pe care o resimţea i se putea citi foarte uşor în priviri. Fata îşi scoase chiloţii cu aceleaşi gesturi lascive, oferind obiectivului un păr pubian castaniu, pe care îl alintă cu vârful degetelor. Era cuprinsă mai mult de propriile emoţii decât de dorinţa de a-l înfierbânta pe el. Se cunoscuseră în urmă cu circa o lună, la clubul „Hollywood Ha Ha Fest”, cu ocazia unei prezentări de modă la care o invitase stăpâna ei. De atunci începură să se vadă de două ori pe săptămână, în micul ei apartament din Mesquite Avenue, fără niciun fel de obligaţii. Era nemţoaică de origine, dar se stabilise în Phoenix, Arizona. Se mutase în Los Angeles în urmă cu un an şi jumătate ca să lucreze pentru un senator şi soţia acestuia, care îi puseseră la dispoziţie cochetul apartament. Avusese o incredibilă şansă găsind această slujbă. În schimbul locuinţei şi a 150 de dolari pe săptămână, trebuia să se ocupe de fetiţa lor de 5 ani în fiecare zi de marţi şi în week-end-uri. Îi ceruse lui Justin să o filmeze chiar de la a doua lor întâlnire erotică. Cameramanului i se păru interesant acest divertisment şi, cu timpul, începu să-i placă şi lui. Casetele realizate cu camera ei video de amatoare nu erau extraordinare, însă priceperea lui Justin în materie mai compensa din această carenţă. Toate filmele erau păstrate de Tanja într-un loc numai de ea ştiut. Susţinea că îi plăcea să le revadă de una singură, pentru a se putea admira în linişte şi intimitate. Lui nu-i fusese dat să revadă vreo imagine şi, de aceea, plăcerea sa se rezuma doar la a filma admirabilele contorsiuni de nimfă senzuală ale Tanjei. Asta până când se dezlănţuia, de fiecare dată, înflăcărată partidă de amor atât de aşteptată. Ea îi făcu semn să se apropie, cu ochii pe jumătate închişi şi picioarele larg depărtate. El o filma în continuare cu o mână, iar cu cealaltă îşi trase şliţul, apoi se dezbrăcă de tot. — Cere-o! Vreau să te aud cum o ceri! — Dă-mi-o, iubitule! Fă-mă să-mi ies din minţi! Violează-mă! Cu ochii aţintiţi asupra sexului lui, fata îşi introduse un deget înăuntru, iar pe altul îl băgă în gură, începând să-l sugă. Justin abia se mai putea abţine. Lăsă camera video să filmeze în continuare, aşezând-o pe trepied şi se apropie de ea. Îl provoca la viol. Tanja începu să îşi balanseze şoldurile, prefăcându-se că înainta spre el cu mici zvâcnituri ale bazinului care mimau sexul. Cu ochii albaştri aţintiţi asupra lui, un zâmbet îi înflori pe faţă. Îl prinse de membru şi îl trase mai aproape de ea, îl sărută apăsat pe gură, ca aproape imediat după aceea limba ei pătimaşă să înceapă a-i umbla pe la urechi, pe gât, pe piept şi din ce în ce mai jos. El nu mai rezistă tentaţiei şi îşi încleşta o mână în părul ei, împingând-o cu delicateţe, dar şi cu fermitate, înspre pulpele lui. Fata nu se împotrivi. Ştia că asta era treaba ei şi că era datoare s-o facă dacă dorea să-l mulţumească. Şi dorea, altfel nu s-ar fi întâlnit cu el de două ori pe săptămână. Dimensiunile lui nu erau deloc ieşite din comun, însă avea o putere aparte de a-şi controla ejacularea, ceea ce îl făcea aproape inepuizabil. Rezista şi o oră întreagă reprizelor de destrăbălare pe care ea le adora fără reţinere. Pe Justin îl încercă o poftă violentă de a termina aşa, însă se abţinu şi o ridică deasupra lui, prinzând-o de talie. Pubisul ei îl zgârie puţin, însă numai până când se insinua înăuntru, unde era destul de umed. Apoi o îndemnă să înceapă. Sprijinindu-se cu mâinile de pieptul lui, fata se ridica puţin, iar pe urmă se lăsa uşor să intre la loc. Apoi executa o mişcare scurtă înainte şi una înapoi, ca pe urmă să se ridice din nou, continuându-şi cu pricepere jocul preferat. Suspina. Bărbatul o prinse de sâni şi, în vreme ce se opunea atacurilor ei, o împinse pe spate. Ea se sprijini cu mâinile de genunchii amantului, arcuindu-şi bustul sub presiunea fermă a palmelor acestuia. Cu fiecare moment ce trecea, devenea tot mai încordată. În culmea excitaţiei, jocul lor se apropia de final. Coapsele li se încleştau la intervale din ce în ce mai scurte. Tanja îşi dădu frumosul păr pe spate, continuându-şi sublimul efort cu privirea ţintuită în tavan şi dinţii strânşi. Această încordare aproape că o durea. Era ca un arc gata să se destindă. Scoase un strigăt răguşit, mijlocul începu să i se balanseze în toate părţile, haotic şi renunţă să se mai extragă din el. Era momentul mult aşteptat, iar bărbatul îşi dăduse seama de asta. Îi luă ambii sâni în aceeaşi mână şi cu cealaltă o prinse de fese, împingându-se în ea cât putu de mult. Îşi ridică uşor bazinul de pe pat şi o privi extaziat cum exploda în acelaşi timp cu el. În ultima clipă, se prăbuşi pe pieptul lui şi îl sărută apăsat, cu o pasiune demnă de o profesionistă într-ale amorului. — Ja, ja, ja! - mai articulă fata şi oftă din adâncul pieptului ei bine format. * * * Bărbatul stătea în maşina sa Volvo S 40 Sedan şi supraveghea intrarea în imobilul din Mesquite Avenue. Începea să se întunece şi să plouă mărunt. Telefonul mobil sună şi el se grăbi să răspundă. — Eu sunt! S-a mai întâmplat ceva? — Încă nu. El e tot acolo. — O.K., vezi ce faci după ce pleacă. Trebuie neapărat să obţii de la ea ceea ce ne trebuie. — Şi dacă nu vrea? — Încearcă tot ce se poate încerca! Dacă e cazul şi altfel nu se poate, scapă de ea. — Bine, nu-mi mai spune ce să fac! O să rezolv cum ştiu eu cu târfa asta împuţită! * * * Tanja Ratzmann puse o casetă cu formaţia rock „Puhdys” şi a lor muzică retro, reascultându-i pe cei doi Dieter, pe Birr şi Hertrampf pentru cine ştie a câta oară. Trase draperiile şi aprinse veioza, după care acţiona telecomanda televizorului. Avea nevoie să facă o baie cât se putea de caldă. Melodia grupului german îi desfăta auzul, deşi era dată puţin cam tare. Dar nu avea pe cine deranja, fiindcă locatarii de pe palier erau plecaţi în vacanţă, iar dedesubt nu locuia deocamdată nimeni. Se bucura oarecum că a rămas singură. Îi era dragă propria intimitate, fiindcă îi crea acea senzaţie de libertate fără de care nu putea trăi. — Iartă-mă că plec, dar n-am încotro! - se scuzase Justin Pinder puţin mai devreme. Unul dintre prietenii săi îl rugase să-l ajute la o filmare şi nu putuse să-l refuze. Ea îl înţelesese perfect: — Nu trebuie să te justifici. Vezi să nu întârzii! Intră în cadă, scoase dopul şi mai dădu puţin drumul la apa caldă. Se apucă cu o mână de nas, închise ochii şi se lăsă la fund. Ce plăcut era! Când o să termine, va comanda mâncare chinezească şi se va uita la un film pe video. Poate chiar la „Dragostea e oarbă”, cu Anthony Edwards, Jenny Seagrove şi Charles Dance, pe care îl va vedea pentru a suta oară. Cumpărase această casetă cu doi ani în urmă, când apăruse pe piaţă şi de atunci nu se mai despărţise de ea. Când era aproape gata, i se păru că aude telefonul. Din cauza muzicii nu distingea prea bine soneria acestuia. Îşi stoarse părul şi ascultă din nou. Suna, într-adevăr! Să nu fie senatorul sau soţia acestuia! Ieşi grăbită din apă, luă un halat de baie pe ea şi se repezi să răspundă: — Alo, da! Alo, e cineva acolo? închise radiocasetofonul şi repetă: — Alo, nu se aude nimic! Degeaba. Bărbatul care aşteptase plecarea lui Justin reuşise să forţeze încuietoarea intrării în apartament şi stătea într-un colţ mai întunecat al salonului, închisese telemobilul înainte de a intra, cu un zâmbet mefistofelic pe buze. Tanja simţi o prezenţă în încăpere, se răsuci şi rămase locului, cu faţa schimonosită de stupoare amestecată cu groază.

Droguri si moarte la Los Angeles de Anthony King politia criminala 1 CAPITOLUL 1   — Aleargă! Ai pierdut circa patru secunde la ultimul tur de pistă. Cu toată durerea din gamba dreaptă, cuprinsă de crampe, Camille îi zâmbi în fugă antrenorului ei din ultimii doi ani. Şi proaspăt amant de numai trei luni. Mara, buna ei prietenă încă din copilărie, care nu lipsea de la niciun antrenament, darmite de la vreo competiţie oficială, încerca şi ea să o încurajeze: — Hai, Cami, ştiu că poţi! Mai ai doar două ture de stadion. Arena, pe care îşi desfăşura activitatea şi clubul privat de atletism al lui Dennis Burrell, era situată în Westwood, Los Angeles, un cartier mare cât un oraş. Mai precis, acesta era amplasat aproximativ la mijlocul distanţei dintre Hollywood şi Oceanul Pacific, în apropiere de Universitatea California din Los Angeles. Atletismul era viaţa ei. Camille Schulze începuse să fie îndrăgostită de acest sport încă din copilărie, încântată fiind de competiţiile de anvergură televizate, dintre care nu scăpa niciuna. Din pricina acestei nevinovate pasiuni îşi cam neglijase şcoala, dar părinţii ei – oameni destul de înstăriţi – rezolvaseră situaţia, angajând pentru fiica lor un fel de meditator-preparator, care o ajuta în fiecare zi la lecţii. Acesta reuşi să o stăpânească până la bacalaureat, pe care fata îl luă la mustaţă, cum s-ar spune. Dar, deîndată ce termină cu această neplăcută activitate, Camille se dedică în întregime atletismului, mai exact probelor de fond şi semifond, la care constituţia sa robustă îi asigura o carieră promiţătoare. Aşadar, îşi abandonă definitiv studiile şi se înscrise la clubul privat al lui Burrell, care nu concepea, după propriile-i spuse, să nu scoată din ea o mare campioană. Ce-i drept, spre acest ideal o stimulau talentul său, o voinţă de fier şi o putere de muncă fenomenală. Păcat că nu poseda o musculatură prea robustă a picioarelor! Avea nevoie doar de puţin succes ca să reuşească, iar antrenorul şi prietena ei cea mai bună, Mara Bachman, o încurajau încontinuu în acest sens, cu toate cele trei entorse pe care le suferise în ultimii doi ani. Poate şi din cauza acestor accidente ieşise prima în puţine competiţii şi acestea nu prea importante, însă era destul de tânără la cei 20 de ani ai săi, iar norocul i-ar mai fi putut surâde o bună bucată de timp. Burrell justifica lipsa temporară de rezultate notabile, incriminând masa musculară a Camillei ca fiind insuficient dezvoltată. Ceea ce putea fi rezolvat printr-un regim alimentar adecvat marilor campioni şi prin multă muncă. De aceeaşi parte a baricadei se afla şi tatăl vitreg al fetei, medicul Rutger Schulze, ce ţinea foarte mult la antrenor şi la munca pe care acesta o depunea pentru succesul fiicei sale adoptive. Deoarece se căsătorise cu actuala sa soţie pe vremea când Cami abia împlinise 3 anişori, doctorul şi-ar fi dorit şi el un copil, de preferinţă un băiat, dar soarta nu fusese de partea lui. Până la urmă se mulţumise cu o familie destul de fericită şi suficient de bine situată financiar, compusă din numai trei persoane. — Mai ai o singură tură, poţi recupera acum ca să ieşi prima! – îi mai strigă o dată Dennis de pe marginea pistei. Cu Mara Bachman era prietenă încă de la grădiniţă şi nu se despărţiseră niciodată, iar părinţii lor erau buni amici. Ele erau considerate de toată lumea ca două faţete inseparabile ale aceleiaşi entităţi. Şi totuşi erau atât de diferite! Pe cât era Cami de sportivă şi de puţin atrasă de spiritualitate, în ciuda inteligenţei ei înnăscute, pe atât de ocupată era prietena ei de lecturare a mormane de cărţi cu titluri imposibile. Pe lângă asistarea carierei prietenei ei, Mara – deşi avea părinţi bogaţi, care o ajutau financiar – îşi câştiga existenţa din scenarii de scurt metraj pentru televiziune şi radio. — Acum eşti în linie dreaptă! Trage tare la sprint! – o încuraja de astă dată prietena, când atleta trecu prin faţa ei cu chipul marcat de efortul depus. În mod paradoxal, seducătoarea Camille nu îşi bătea capul cu felul în care arăta, în vreme ce erudita Mara era cochetă ca o doamnă de salon şi ştia să îşi pună foarte bine în valoare farmecele feminine. * * * Să câştige! Să iasă prima dintre cele trei alergătoare mult mai în vârstă decât ea şi mai puţin pregătite fizic. Închise ochii pentru două secunde. Trebuia să-şi joace rolul până la capăt. Acum urma sprintul final. Numai de-ar lăsa-o această blestemată de crampă musculară şi inexplicabila greutate pe care o resimţea în zona gambelor! Ştia că va câştiga. Trebuia să câştige, altfel nu se putea. Totuşi, picioarele nu o ajutau deloc să le ajungă din urmă pe adversarele ei din acea partidă neoficială de 3.000 m. Nu mai putea, dar n-avea cum să abandoneze. Nu o făcuse niciodată până atunci şi nici acum nu avea aşa ceva în gând. Poate din cauza furiei sale neputincioase nu era în stare să le întreacă pe cele două, care parcă se mai depărtaseră puţin de ea. Gata, pierduse. Ea trecuse ultima linia de sosire. Îşi luă sacul de sport şi prosopul, îndreptându-se, fără să privească pe nimeni, spre vestiare. Nu îşi putea da seama ce era cu ea. Probabil un duş va fi şi reconfortant şi consolator, se gândi Camille, care abia mai răsufla, de parcă ar fi avut o mare greutate pe piept. — Oare ce să fie cu Cami? – îl întrebă Mara pe Dennis, în drumul lor spre cabine. — O pasă proastă, nimic altceva. Aşa se întâmplă cu toţi marii campioni. — Poate fi din pricina mâncării? — Nici să nu-ţi treacă prin minte aşa ceva! Ştii foarte bine că ea nu pune în gură înainte de alergare decât o cafea neagră. Camille nu mai avea crampe, însă simţea cum greutatea din gambe urca în braţe şi mai acut în ceafă. Niciodată nu mai avusese asemenea simptome. Intră sub duş, dar starea de rău persista, ba mai mult, se amplifica de la un minut la altul, încet-încet, izolând-o de tot ce era în jurul ei. Prin crăpătura uşii apăru capul îngrijorat al Marei: — Cum merge? — Nu prea grozav, parcă aş cântări tone, nu 58 kg. — Eşti furioasă că n-ai reuşit să învingi, nu-i aşa? Nu te mai gândi la asta. Data viitoare va fi mult mai bine, ai să vezi! — Bineînţeles că am draci, oricine ar avea în locul meu, dar este ceva ce nu pricep. Ai vrea să-l chemi puţin pe Dennis? — Desigur, imediat. * * * Burrell nu era numai antrenor, ci avea pregătirea necesară şi ca preparator fizic sportiv. Mara pătrunse în vestiarul bărbaţilor, pentru a-l căuta pe antrenor. Acesta se pregătea şi el pentru duş, având în jurul taliei doar un prosop înnodat. Corpul frumos încă, la cei 40 de ani ai lui, o făcu pe fată să aibă unele gânduri nu tocmai catolice la adresa bărbatului, dar nu i-ar fi făcut, pentru nimic în lume, aşa ceva celei mai bune prietene pe care o avea. Cu toate că nu era prima oară când o încercau simţăminte erotice în prezenţa lui. — Ce s-a întâmplat? — Nu ştiu. Ea nu se simte bine deloc şi te-a chemat. Nu mai e nimeni la duşuri. — Bine, mulţumesc! – mai spuse antrenorul şi se îndreptă, oarecum grăbit, spre locul în care se afla eleva şi amanta lui. Prin aburi, Camille abia se mai putea ţine pe picioare. — Ce e cu tine? – se interesă Dennis. — Nu ştiu, mă simt atât de greoaie, respir cu dificultate, iar membrele îmi sunt amorţite. Mai devreme erau doar gambele, dar acum şi mâinile mă înţeapă. O fi ceva cu circulaţia sângelui? El ezită puţin, după care îşi atârnă prosopul într-un cuier şi intră în cabină alături de Camille, pe care o luă imediat în braţe. Fata se sprijinea de el mai mult decât stătea pe propriile picioare. Antrenorul îi puse mâna sub sânul stâng şi aproape imediat îşi dădu cu părerea, încercând să o liniştească: — Ai puţină tahicardie, probabil şi o oarecare hipoglicemie. Ţi-am repetat de atâtea ori că nicio alergare, indiferent de distanţă, nu trebuie luată în glumă. Dovadă rezultatul cu care te-ai ales astăzi! — Bine, dar eu am făcut tot ce am putut. — Aiurea! De fapt, eu sunt de vină. Nu trebuia să te las să intri pe pistă decât după un mic dejun sănătos. Te-ai fi simţit cu totul altfel acum. Şi învingătoare pe deasupra. — Eşti sigur că nu e ceva grav? — Grav pe dracu’! Ai doar 20 de ani şi un organism de elefant. Ce poate fi grav într-o atare situaţie? O masă bună şi totul o să treacă. — Dennis, nu cumva mi-ai dat nişte mizerii să înghit? — Te referi la droguri? Ce, eşti nebună? — Iartă-mă! Nici eu nu mai ştiu ce spun de când am pierdut cursa în faţa acelor epave. De vină este, probabil, nemărginitul meu orgoliu. Pe viitor o să încerc să mă controlez mai bine. — În acea zi vei fi o mare campioană! — Hai, nu mai vorbi cu mine ca şi cum ai sta la palavre cu un copil. — Am observat de câtăva vreme că nu mai eşti o fetişcană… — Şi-atunci, ce mai aştepţi? Nu crezi că ar fi timpul să mă faci bine? Doar eşti şi preparatorul meu fizic! Dennis îi închise gura cu o scurtă sărutare, după care îi lăsă căile respiratorii libere, pentru a putea trage aer în piept cât mai bine. Iar mâinile sale puternice începură să alunece alene pe trupul ei tânăr şi viguros. Orice s-ar spune, nu era un bărbat care să rămână indiferent lângă o tânără superbă precum Camille. Parcă executa un ritual, se gândi el, dar nu lăsă această imagine să-l distragă de la ceea ce avea de dus la bun sfârşit atunci şi acolo. În vreme ce apa cădea pe ei, Dennis o îmbrăţişa cu o pasiune nedisimulată, urmărindu-i conturul trupului, poate puţin cam solid în partea din spate şi mai jos, până pe la genunchi. Ea gemea, înclinându-şi capul când într-o parte, când în cealaltă. De aceea, bărbatul o întoarse de-a binelea cu spatele la el, o sărută pe gât şi pe umeri, prinzându-i apoi cu hotărâre sânii puternici – poate puţin prea puternici – în mâini. Şi Camille era pasionată de amor, cu toate că nu se putea declara o expertă la acest capitol. Majoritatea cunoştinţelor sale erotice mai sofisticate se legau, în special, de numele partenerului ei; însă tot ceea ce făcea, făcea cu mare pasiune. — Dragul meu, nu-i aşa că mă iubeşti şi mă vrei? – îl întrebă ea, ameţită cum era şi dornică de amor. Bineînţeles că bărbatul nu îi dădu niciun răspuns, întorcând-o din nou cu faţa la el şi muşcându-i lobul unei urechi. Ea îşi ridicase deja un picior şi, reuşind cu greu să-şi menţină echilibrul, îl încolăci pe amantul ei pe după şolduri. Avea neapărată nevoie de sex, iar amândoi ştiau acest lucru. Şi Dennis era pregătit de a trece la atac. Făcuse amor cu ea de zeci de ori, dar niciodată nu se săturase. O luă în braţe până la urmă, iar fata, cu o grimasă de bucurie pe chip, îi zâmbi recunoscătoare, petrecându-şi braţele în jurul gâtului lui. Ochii ei căprui, întredeschişi, căutau privirea bărbatului, sorbind-o cu mare dragoste. Începu să împingă, metodic şi rar, rezemând-o pe Camille cu spatele de peretele faianţat şi flexându-şi puţin genunchii. Sub strânsoarea braţelor lui, fata se unduia atât cât putea, scâncind din ce în ce mai excitată. Îşi strânse puternic pleoapele şi începu să articuleze un fel de rugăminţi fierbinţi – sau, poate, cuvinte de dragoste – însă vorbele ei nu mai erau inteligibile, semănând mai mult cu un bolborosit. El îşi acceleră ritmul, intrând din ce în ce mai mult, iar ea se prinse cu o mână de braţul duşului, pentru a fi mai uşoară şi a-i da o mână de ajutor. Pe lângă zgomotul apei care cădea asupra lor, nu se mai auzeau decât gâfâielile bărbatului şi plesniturile feselor Camillei de faianţa udă. Ea vru să scoată un ţipăt de plăcere, însă ceea ce îi ieşi din gâtlej fu un horcăit, care nu îl făcu pe Dennis să îşi tempereze elanul. Ba dimpotrivă, pătrunderea lui implacabilă devenea din ce în ce mai violentă, amândoi ştiind că acest lucru nu le era dizgraţios defel. În culmea extazului, Burrell tresări. Amanta lui avusese cu siguranţă orgasm, apoi, corpul ei se cabrase spasmodic de câteva ori, ca în cele din urmă fata să se lase greoaie pe umerii lui, lunecându-i din mâini pe podea. El opri duşul, încercă s-o ridice şi, îngrijorat, o mai palpă o dată sub sânul stâng. Inima Camillei Schulze încetase să mai bată.