Dictionare si manuale de tot felul

ABERAŢIE MENTALĂ (IXCOERENŢĂ A GÎNDIR1I), deviaţie de la normal sau denaturare cognitivă, formă a instabilităţii gîndirii manifestată printr-o dezordine momentană a actelor şi proceselor de gîndire. A.m. exprimă anumite raţionamente greşite, bazate pe iluzii, judecăţi şi interpretări greşite ale unor date şi situaţii ce pot avea loc în limite normale. ABILITATE, însuşire sinonimă cu priceperea, îndemînarea, dexteritatea, dibăcia, iscusinţa, evidenţiind uşurinţa, rapiditatea, calitatea superioară şi precizia cu care omul desfăşoară anumite activităţi, implicînd autoorganizare adecvată sarcinii concrete, adaptare suplă, eficientă. Este semnalată frecvent în cazul acţiunilor musculare, manuale, avînd astfel sensul de metodă, model de lucru sau de comportament aplicabil sarcinilor concrete. Se remarcă şi la sarcini cognitive. A. nu se confundă cu deprinderea, bazîndu-se pe plasticitate neuropsihică, şi nu se reduce la cunoştinţe întrucît reprezintă o condiţie pentru formarea şi utilizarea optimă, în situaţii noi, a deprinderilor şi cunoştinţelor. în engleză termenul skill semnifică atît a. cit şi aptitudinea. ABISAL, în sens ontologic, termen care desemnează dinamica straturilor inconştiente, instinctive, psihoorganice, de adîncime a psihicului, opuse fenomenelor psihice care apar la suprafaţă, fiind uşor accesibile conştiinţei. Psihologia a., în sens epistemologic, termen care desemnează curentele psihanalitice: a) psihanaliza lui S. Freud; b) psihologia individuală a lui A. Adler; c) psihologia analitică a lui C. G. Jung. Uneori acest Iermen se mai aplică şi curentului Dougall.

Dictionar de termeni specifici crizelor - psihologie militara   Col. dr. MIRCEA COSMA Lt. col. BENONI SFÂRLOG Lt. col. ALEXANDRU RIZESCU                 ARGUMENT.           Dicţionarul de termeni specifici crizelor urmăreşte definirea celor mai importante concepte angajate în teoria şi practica gestionarii crizelor.           Sub genericul de „termeni specifici crizelor” sunt grupate trei categorii de concepte cu valoare metodologica însemnată, confirmata de numeroasele situaţii concrete care apar în „situaţiile de criza”: a.) concepte fundamentale de maxima stabilitate epistemica: criza, managementul crizei, gestionarea crizei; b.) oncepte operaţionale variabile în funcţie de condiţiile concrete care apar la nivelul practicii gestionarii crizelor: planificare adaptabila, conceperea operaţiunii, cursul acţiunii, cursul optim, planificarea execuţiei, planuri funcţionale, centre de greutate (gravitate), adecvare, ordin de alerta, ordin de execuţie, evaluarea informaţiilor, procedura, regenerare, timp de reacţie, estimare strategica, operaţiuni speciale etc.; c.) oncepte specifice, preluate din alte domenii de cercetare ştiinţifică -disciplinara, intradisciplinara, transdisciplinara – valorificate din perspectiva socio-umana şi a ştiinţei militare: sistem de informaţii automat, baza de date pentru amplasare, fişier, doctrina, război electronic, planificare, factor de programare, control operaţional, validare etc.           Ordinea prezentării conceptelor respecta rigorile clasice, aplicabile în cazul oricărui dicţionar de specialitate. Definiţiile propuse pot fi înţelese, astfel, în mod independent, în funcţie de conţinutul specific reflectat şi de deschiderile teoretice şi practice implicate. Perspectiva propusa are în vedere evidenţierea nucleului epistemic central al gestionarii crizelor, realizata printr-un efort de scientizare a domeniului, posibil la nivelul unei noi abordări din perspectiva manageriala (conducere globala – optima – strategica, centrarea pe obiective, asigurarea corespondentei: obiective – resurse – evaluare).           Unitatea dicţionarului poate fi regăsita la nivelul liniei de continuitate existente intre dimensiunea teoretica, relativ constanta, a conceptelor fundamentale şi latura aplicativa, socialmente deschisa, a noţiunilor operaţionale angajate în analiza problematicii gestionarii crizelor.           Opţiunea noastră metodologica evidenţiază în mod special dimensiunea fundamentala a conceptelor prezentate. Am urmărit sa realizam consistenta lor epistemica, evaluabila dincolo de variabilitatea fenomenului criza, obiectivat în fapte şi situaţii concrete care sunt pe de o parte incomensurabile, iar pe de alta parte aflate în permanenta schimbare.           Dicţionarul de termeni specifici crizelor defineşte 982 concepte vehiculate, de regula, în domeniul ştiinţei militare şi a ştiinţelor socio-umane, în zona comunităţii cadrelor militare ca şi a altor colectivităţi, angajate în rezolvarea problemelor generate de crize, relevante în plan național, zonal, continental, planetar.           Bibliografia consultata pentru redactarea dicţionarului este grupata pe trei coordonate orientative care oferă cititorului resurse complementare de informare şi documentare necesare în contextul riscurilor actuale la adresa securităţii naţionale şi internaţionale:           * Cursuri, dicţionare, tratate de specialitate.           * Literatura de specialitate (ştiinţa militara, ştiinţe socio-umane, filosofie).           * Legi, regulamente, reviste, ghiduri, culegeri metodologice).           Lucrările incluse în bibliografie subliniază în mod special, contribuţiile teoretice din spaţiul Euro-Atlantic, dar şi pe cele româneşti, sistematizate în analiza domeniului propus. Eventualele omisiuni ca şi cărţile apărute după predarea manuscrisului conferă bibliografiei selecţionate un caracter deschis.           Autorii considera ca acest „Dicţionar de termeni specifici crizelor” este folositor studenţilor, cadrelor didactice şi altor specialişti implicaţi în mod direct sau indirect în rezolvarea problemelor din ce în ce mai complexe ale gestionarii geopolitice şi geostrategice a crizelor interne şi internaţionale.             (înapoi la cuprins)           Autorii.           A.           ACCEPTABILITATE – Criteriu de analizare a planului de acţiune. Analizarea şi stabilirea modului în care cursul de acţiune (modul de execuţie) propus merita costul forţei angajate, a materialului şi a timpului implicate şi daca acesta este compatibil cu legea războiului şi poate fi susţinut din punct de vedere militar şi politic.             (înapoi la index)           ACOPERIREA SPAŢIULUI TERESTRU, AERIAN şi MARITIM AL TARII – Ansamblul de acţiuni militare, cu rol de siguranţă strategica, desfăşurate simultan sau succesiv de către marile unităţi ale tuturor categoriilor de forte ale armatei şi de celelalte forte ale sistemului național de apărare pe frontiera de stat şi în adâncimea teritoriului național, cu forte gata de lupta permanent. Aceasta se realizează pe baza unei concepţii unitare, pentru evitarea surprinderii, oprirea şi respingerea agresiunii inamicului, iar în unele cazuri pentru lichidarea capetelor de pod create de acesta la frontiera ori în adâncimea teritoriului național, în scopul asigurării condiţiilor favorabile executării mobilizării şi desfăşurării tuturor forţelor participante la război.           ACTIVITATE DE INFORMARE şi RELAŢII PUBLICE – Proces continuu şi sistematic al conducerii, care urmăreşte sa obţină pentru armata înţelegerea, simpatia şi sprijinul celor cu care are relaţii, vizând realizarea stabilităţii şi menţinerea de către comandanţi a unor raporturi corespunzătoare în interiorul comunităţii militare şi intre aceasta şi diferite sectoare ale societăţii civile.           ACTIONALISMGrup de concepţii sociologice relativ diferite, a căror nota comuna o constituie promovarea principiului acţiunii sociale ca punct de plecare al oricărei cercetări sociologice.           ACŢIUNE ADECVATA – O acţiune a Parlamentului ce permite agenţiilor guvernamentale sa facă plati din trezorerie pentru o anumită perioada de timp şi cu un anumit scop.           ACŢIUNE DE LUPTA – Acţiunea desfăşurată de forţele aflate în conflict, folosind armament şi tehnica adecvate, cu scopul de a nimici, captura sau respinge acţiunile inamicului. Acţiunile de lupta se desfăşoară în mod organizat, folosindu-se forte şi mijloace militare de valoare variabila şi exprima, cel mai fidel, trăsăturile caracteristice confruntării armate.           ACŢIUNE DEMONSTRATIVA – Atac demonstrativ de forte pe un fond de lupta făcut cu scopul inducerii în eroare a inamicului.           ACŢIUNE FLEXIBILA – Concept operaţional ce reflecta capacitatea forţelor armate de a-şi adapta misiunile şi modul de îndeplinire a acestora la o diversitate de scenarii şi situaţii concrete. Totodată, acest concept presupune o anumită abilitate în folosirea fiecărei structuri militare angajate pe module acţionale, specifice misiunii primite din perspectiva scopurilor planificate.           ACŢIUNE MILITARA ASOCIATA LUPTEI – Ansamblul masurilor şi activităţilor prin care structurile militare sunt pregătite sau aduse în starea din care sa poată desfăşura acţiuni militare de lupta sau nonviolente.           ACŢIUNE MILITARA COMBINATA (MULTINAŢIONALA) – Acţiune conceputa, planificata şi desfăşurată în comun de forte militare aparţinând mai multor tari în cadrul unor alianţe sau coaliţii sub o comanda unica şi cu un scop unitar.           ACŢIUNE MILITARA ÎNTRUNITĂ – Acţiune conceputa, planificata şi desfăşurată în comun, de doua sau mai multe categorii de forte ale armatei într-o zona de operaţii, în vederea atingerii aceluiaşi scop. (înapoi la index)           ACŢIUNE MILITARA – Ansamblul masurilor şi activităţilor concepute, planificate şi desfăşurate de structurile militare pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate, concretizate în forme de lupta armata şi operaţii militare, altele decât războiul, sau alte forme asociate acestora.           ACŢIUNE RAPIDA (CONCEPT OPERAŢIONAL) – Acţiunea militara prin care marile unităţi şi unităţile mobile, cu mare putere de foc şi independenta logistica, executa o riposta rapida, ferma şi decisiva, în orice zona (punct) de interes strategic (operativ).           ACŢIUNE SOCIALA – Activitate umana semnificativa fata de o componenta structurala a societăţii, în sensul ca este determinata sau determina locul, rolul sau funcţia respectivei componente în structura şi funcţionalitatea ansamblului vieţii sociale.           ACŢIUNE UNIFICATA A FORŢELOR ARMATE – Prezintă strategiile, principiile, doctrinele şi funcţiile care conduc activităţile şi performantele Forţelor Armate din SUA, când doua sau mai multe departamente militare sau componente de servicii din cadrul acestora acţionează împreună.           ACŢIUNEA „PORŢI DESCHISE” – Ansamblul de activităţi organizate în unităţile militare o data sau de doua ori pe an, în scopul accentuării transparentei şi deschiderii armatei fata de societate. Are drept scop aprecierea obiectiva a rolului armatei în cadrul statului de drept, pentru cunoaşterea principalelor sale preocupări privind misiunile care ii revin, a condiţiilor de instruire, educare şi de viaţa din unităţile militare, precum şi creşterea încrederii reciproce intre personalul militar şi populaţia civila.           ACŢIUNI DE APĂRARE (MENŢINERE) A ORDINII CONSTITUŢIONALE – Ansamblul masurilor şi acţiunilor întreprinse de către organele şi forţele legale ale statului, destinate menţinerii şi repunerii acestuia în drepturile constituţionale, atunci când autoritatea a fost grav tulburata.           ACŢIUNI PSIHOLOGICE DE PROTECŢIE – Acţiuni organizate şi desfăşurate în scopul menţinerii echilibrului psihic al efectivelor proprii, echilibru absolut necesar îndeplinirii cu succes a misiunilor şi sarcinilor ce le revin.      ACŢIUNI PSIHOLOGICE – ¨ Totalitatea masurilor şi activităţilor destinate sa menţină sau sa modifice percepţiile, atitudinile şi comportamentul unor indivizi sau grupuri umane în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse, precum şi de a preveni folosirea eficace a acestui gen de acţiuni de către inamic; ¨ Operaţiuni planificate sa transmită informaţiile şi indicaţiile selectate pentru a le influenta emoţiile, motivaţia, judecata logica şi în ultima instanţă comportamentul unor persoane străine din guverne, organizaţii şi grupuri străine. Scopul operaţiunilor psihologice este de a induce sau întări atitudini şi comportamente care sa fie favorabile obiectivelor iniţiatorului; ¨ Totalitatea acţiunilor şi activităţilor în domeniile prevenirii conflictelor, restabilirii, menţinerii, impunerii şi edificării păcii, acordării sprijinului umanitar, precum şi în cel al menţinerii ordinii constituţionale; ¨Totalitatea masurilor, activităţilor şi programelor destinate sa influenţeze concepţiile, mentalitatea şi comportamentul tintelor (grupurilor de audiente), sa contracareze influenţarea psihologica desfăşurată de adversar şi sa menţină, la un nivel dezirabil, starea psihomorală a forţelor militare şi populaţiei proprii din zona de acţiune. (înapoi la index)

INTRODUCERE           1. Ce este psihologia.           Omul simte, gândeşte, voieşte şi face. Se supără sau se bucură, se întreabă despre rostul lucrurilor şi încearcă să le schimbe conform scopurilor sale. Îi place sa fie împreuna cu alţii, dar are şi momente când prefera sa fie singur. Când vine pe lume, nu ştie nimic, nu vorbeşte şi este complet neajutorat, dar învăţa să vorbească, să se comporte, să acţioneze şi să-şi poarte singur de grijă. Dar fiecare simte, gândeşte, voieşte şi face, comunică şi intră în relaţii cu alţi în felul său personal, pentru că fiecare om este o personalitate distinctă, cu însuşiri proprii care îl deosebesc de alţi oameni.           A simţi, a gândi, a voi, a face, a comunica şi a fi împreună cu alţii, precum şi însuşirile fiecărei persoane sunt manifestări ale psihicului uman.             Psihicul este o modalitate prin care omul există ca fiinţă în acelaşi timp biologică şi socială, deci ca fiinţă biosocială iar ca fiinţă bio-psiho-socială, omul este personalitate.           Psihicul său îi asigura omului adaptarea la condiţiile mediului, prin comportamente care depind atât de schimbările din mediu, cât şi de condiţiile interne specifice ale individului respectiv.             Comportamentul este o reacţie vizibilă, observabilă. Vom da câteva exemple de comportamente: vorbirea, rezolvarea unei probleme, fuga din faţa primejdiei. Exteriorizarea simţirii, a gândirii, a voinţei precum şi activitatea, fie ea joc, învăţare, munca sau creaţie, sunt de asemenea comportamente.           Întotdeauna comportamentul este subiectiv, în sensul că, prin comportamentul său, individul răspunde la o situaţie aşa cum o trăieşte şi o înţelege el, în funcţie de propria experienţa şi de însuşirile sale de personalitate. De aceea, în aceeaşi situaţie indivizi diferiţi pot să aibă răspunsuri sau reacţii diferite. Să ne gândim, de exemplu, la următoarea situaţie: într-o clasa de elevi, se cere sa se răspundă în scris prin “DĂ sau “NU” la următoarea întrebare: “Este bine ca uniforma şcolară sa fie obligatorie?” Este imposibil să se obţină numai răspunsuri afirmative sau numai răspunsuri negative. Fiecare va răspunde în funcţie de criteriile după care se conduce, de modul său de a judeca lucrurile, de experienţa şi gustul sau. Un alt exemplu care demonstrează că suntem subiectivi ar putea fi următorul: dacă luam în mână un obiect mic de fier în greutate de 1 kg şi o pungă cu lână cântărind 1 kg, avem impresia ca punga cu lâna este mai uşoară, deşi cele doua obiecte sunt egale ca greutate.           Omul este în acelaşi timp fiinţă naturala (biologică), prin genetica sa moştenită la naştere şi fiinţă care se formează şi se dezvolta în mediul social-cultural uman.           Deci psihicul său are atât origine naturala, cât şi origine social-culturala, căci omul trăieşte între oameni şi asimilează de la aceştia cunoştinţe, moduri de a se comporta şi a-şi manifesta simţirea, moduri de a face, valori după care se conduce. În procesul de formare a psihicului uman limba, ca instrument de comunicare, este esenţială.           Vom spune ca prin psihicul sau omul cunoaşte (ştie), face şi se conduce după valori.           Psihicul se manifesta prin procese psihice (gândire, memorie, afectivitate etc.), prin stări psihice (starea de conştienţă sau de inconştienţă, buna sau proasta dispoziţie etc.) şi prin însuşiri psihice (însuşiri temperamentale, caracter, nivel de creativitate etc.). La omul concret psihicul este chiar personalitatea sa, care se formează, se dezvoltă şi se manifestă în societate prin relaţiile interpersonale.           Obiectul de studiu al psihologiei este psihicul omului ca fiinţă bio-psiho-socială.           Încă din Antichitate, marii gânditori s-au preocupat de problema spiritului şi-au pus întrebarea dacă omul este numai corp sau şi suflet, prin care cunoaşte adevărul, binele şi frumosul.           De exemplu, pentru a arăta diferitele trepte la care omul poate să ajungă în cunoaşterea adevărului, Platon a creat, în dialogul Republica, mitul peşterii, pe care îl vom prezenta pe scurt: să presupunem că o mulţime de oameni sunt înlănţuiţi cu faţa spre interiorul unei peşteri, încă de la naştere. Din spatele lor, nişte “păpuşari” proiectează pe peretele peşterii păpuşi care sunt copii ale lucrurilor. Cei înlănţuiţi vad umbrele acelor păpuşi. Să presupunem că unii dintre cel înlănţuiţi reuşesc să întoarcă privirea spre ieşire. Întâi vor fi orbiţi de lumina focului din spatele păpuşilor. Încetul cu încetul se vor obişnui cu acea lumina şi vor vedea păpuşile. Cât de mare este deosebirea dintre ceea ce vad acum şi umbrele pe care le văzuseră în timpul înlănţuirii! Unii mai cutezători vor rupe lanţurile şi vor urca cu greu spre ieşirea din peştera. Ajunşi afara, vor fi orbiţi de lumina zilei. Cu timpul se vor obişnui şi atunci vor vedea lucrurile ale căror copii sunt păpuşile proiectate în peştera. Dar cât de mare este deosebirea dintre cal şi păpuşa care îl reprezintă Cine va reuşi sa privească în soare, va vedea ideea de Bine.           Termeni de reţinut: psihic, comportament, comportament subiectiv.           Structura şi dezvoltarea personalităţii.           SENZAŢILE           1. L. Definirea şi caracterizarea generală a senzaţiilor             Senzaţiile sunt procese psihice senzoriale elementare de cunoaştere a însuşirilor concrete, luate separat, ale obiectelor, când acestea stimulează receptorul unul singur organ de simţ.           De exemplu, atingând zăpada, o simţim rece.           Termenul senzaţie denumeşte procesul de semnalizare prin simţuri şi, în acelaşi timp, rezultatul acestui proces, adică imaginea primară a însuşirilor concrete ale obiectelor. De exemplu, senzaţie de acru, senzaţie de roşu etc.           Orice obiect este o sinteza de mai multe însuşiri concrete, iar senzaţiile reflectă astfel de însuşiri separate. De exemplu, zăpada are însuşirile concrete “albă”, “rece”, “moale”. Ochiul ne dă doar senzaţia de alb.           Modalităţi senzoriale.           Senzaţii vizuale. Sunt produse de undele electromagnetice cu lungimea de unda cuprinsă între 390-80 milimicroni. Dacă obiectul reflecta în proporţii egale undele din spectrul 390 – 80 milimicroni, atunci avem senzaţia de alb; dacă obiectul reflecta undele selectiv, vom avea senzaţia culorii respective. Bastonaşele din retina sunt specializate pentru lumina diurnă, iar conurile pentru lumina cromatică (culori).           Proprietăţile culorilor: 1) Luminozitate. Cu cât reflectă mai multă lumină, cu atât culoarea este mai strălucitoare.           2) Tonalitatea cromatică este determinată de lungimea de unda care predomină. De exemplu, dacă predomină lungimi de circa 60 milimicroni, avem culoarea roşu.           3) Saturaţia. Cu cât lungimile de unda reflectate sunt mai omogene, cu atât culoarea este mai pura (mai saturată).           Din combinarea celor trei proprietăţi, rezultă o gamă foarte diversă de însuşiri vizuale ale obiectelor, deci posibilitatea de a le identifica şi discrimina. Exista o corelaţie între ambianţa cromatică şi stările sufleteşti. De exemplu, culorile închise provoacă tristeţe, iar cele deschise optimism. Oamenii se deosebesc între ei şi după preferinţa lor pentru anumite culori.           Imagini consecutive. Reprezintă perseverarea senzaţiei câteva momente şi după ce stimularea a încetat. Pe acest fenomen se bazează perceperea filmelor la cinematograf.           Senzaţii auditive. Sunt produse de vibraţii ale obiectelor. Undele sonore cu frecvenţa între 16-20 cicli pe secunda şi 20 0 cicli pe secundă sunt stimulii pentru senzaţiile auditive, în care sunt reflectate următoarele caracteristici ale undelor sonore:           A) amplitudinea, care dă intensitatea sunetului; b) frecvenţa, care dă înălţimea sunetului; c) forma undei, care dă timbrul.           Timbrul este determinat de natura sursei sonore (vioară, corn, voce omeneasca etc.). Undele periodice produc sunete numite muzicale, iar cele neperiodice produc zgomote. Senzaţiile auditive au un rol important în învăţarea vorbirii (auzul fonematic).           Senzaţii cutanate. Iau naştere ca urmare a stimulării receptorilor din piele şi sunt de mai multe feluri:           A) senzaţiile tactile sunt determinate de presiunea obiectelor cu care intrăm în contact Prin ele obţinem informaţii despre consistenţă, duritatea, asperitatea obiectelor. Cea mai ridicată sensibilitate tactila se află pe suprafaţa limbii, pe buze şi pe vârful degetelor, iar cea mai scăzuta pe frunte şi spate. Aceste senzaţii sunt foarte importante deoarece, în interacţiune cu cele kinestezice, contribuie la cunoaşterea caracteristicilor spaţiale ale obiectelor: formă, mărime, relief. Activitatea manuală, inclusiv scrierea nu este posibilă fără ele.           B) senzaţii termice iau naştere datorita diferenţei dintre temperatura corpului şi temperatura din mediu.           Senzaţii olfactive. Sunt determinate de natura chimică a substanţelor, stimulii lor fiind substanţele volatile; sunt importante pentru că reglează apetitul. De asemenea, senzaţiile olfactive ne avertizează asupra prezenţei substanţelor periculoase şi au o tonalitate afectivă accentuată.           Senzaţii gustative. Sunt determinate de caracteristicile chimice ale substanţelor solubile în salivă. Există 4 gusturi fundamentale: dulce, acru, sărat şi amar; o mare diversitate de gusturi iau naştere din combinarea acestora. În corelaţie cu senzaţiile olfactive, de temperatură şi vizuale, contribuie la reglarea apetitului. Ca şi celelalte senzaţii au şi tonalitate afectivă (gusturi plăcute sau gusturi neplăcute):

A: (litera) avertisment ca trebuie sa iei o noua iniţiativă, ca te afli în fata unui alt început, sau trebuie sa iei totul de la capăt. ABDOMEN: (dureros) nereguli sau probleme interne, profunde în viaţa ta, ce se cer descoperite; (dezgolit) lipsuri materiale, deschidere la orice propunere, (umflat sau foarte mare) acumulare exagerata de bunuri sau relaţii, lăcomie, exagerare, snobism; imaginaţie bogata; minciuni. ABUR: lucruri confuze, neclare, nesigure, nelămuriri pe plan profesional sau intelectual; (rece) încercarea de a te concentra profund într-o problema; (fierbinte) te simţi extenuat, suprasolicitat, nemaifăcând fata la aglomeraţia de informaţii sau evenimente pe care le deţii sau provoci. AC: certuri, critici, cinism, remarci ostile, ironii, umor neînţeles de alţii; ceva nu merge bine; nelinişte; (găsind) griji inutile cu privire la lucruri banale; extenuare; senzaţia ca nu mai faci fata evenimentelor; minuţiozitate, atenţie sporita la detalii, trebuie sa priveşti lucrurile în amănunt, fara sa te apleci numai asupra aspectului de ansamblu; munca de detaliu şi precizie; (punând ata în ac) pregătiri pentru noi planuri sau proiecte. ACADEA: vorbe dulci, de împăcare; linguşeala; relaţii cu un bărbat cu chelie. ACATIST: dorinţe şi planuri multiple, multe cunoştinţe noi; ti se cere să-ţi întorci gândul către religie sau către origini (casa, familie, regiune de baştină). ACCELERAŢIE: (apăsând pe pedala la un vehicul) vei atinge obiectivele pe care ti leai pus în plan cu ajutor din afara, nu numai prin eforturi proprii; (pedala este blocata) nu dezvolta un obicei care sar putea transforma mai târziu în viciu; abtinete de la unele lucruri ce ar putea deveni periculoase; nevoia de a încetini putin ritmul pentru a nu exagera; exces de zel ce ar putea duce la extenuare sau suprasolicitare; senzaţia ca lucrurile stau pe loc şi dorinţa de a face ceva concret pentru a înainta mai repede. ACCEPT: condiţii favorabile, perspectiva unor avantaje; (ti se propune ceva şi accepţi cu greu) înţelegere, acord, colaborare, cu lanse de succes; îndoieli, suspiciuni, incertitudine, nehotărâre; ai nevoie de o perioada de gândire într-o chestiune importanta; se cere multa chibzuinţă; (accepţi imediat) siguranţa, încredere, iniţiativă, curaj, speranţe mari. ACCIDENT: turnura proasta a evenimentelor, surprize neplăcute, vesti proaste, zbucium sufletesc, teama de eşec, pesimism, neîncredere în viitor; gânduri negative; piedici în evoluţia unor proiecte; blocaj în comunicare; relaţii defectuoase cu cei din jur; neînţelegeri, cponflicte, lipsa de armonie în plan relaţional; dispute; (martor sau implicat într-un accident de orice fel) avertisment; prudenta sporita în relaţie cu ceilalţi; (de maşină) blocaje în comunicare; neînţelegeri; conflicte în domenii financiare, probleme legate de bani şi proprietăţi; (de avion) neînţelegeri pe plan profesional, dispute aprinse, contradicţii cu colegii de serviciu sau cu şefii; (pe mare) mari probleme pe plan emoţional, zbucium sufletesc, neînţelegeri în cuplu sau în relaţiile cu cei dragi. ACOPERI: (ceva) încercare de a ascunde ceva; eschivare, teama de răspundere, egoism; (pe cineva) grija, compasiune, înţelegere, mila, instinct matern/patern dezvoltat, nevoie de implicare emoţională. ACOPERIŞ: senzaţie de siguranţă, ocrotire, mulţumire, protecţie în fata problemelor materiale; confort; încredere, ajutor dat de cineva la nevoie; (stricat, spart, dărăpănat) nesiguranţa, instabilitate, insecuritate, probleme în sânul familiei. ACORDEON: emoţii puternice, melancolie, romantism, amintiri puternice, sentimentalism. ACROBAT: (pe sârma sau la trapez) situaţie riscanta, hazardanta, se cere curaj şi înfruntarea pericolului de unul singur, într-o situaţie incerta, dar cu posibilitatea de a primi sprijin la nevoie; nesiguranţa, teama de a greşi; (cazând) ai nevoie de autocontrol sau de o alternativa de rezerva, care sa te scoată din impas în cazul unui posibil eşec.