Modul de abordare a subiectelor la pedagogie titularizare

Alcătuiți un eseu de aproximativ o pagină cu titlul Taxonomia lui Bloom și evaluarea                                                          Taxonomia lui Bloom și evaluarea            Taxonomia lui Bloom se află printre elementele care fundamentează evaluarea, fiind cunoscută în breaslă pentru cele șase verbe de acțiune în jurul cărora se formulează obiectivele, numindu-se și taxonomia obiectivelor operaționale.        Capacitățile cognitive sunt consolidate pe șase niveluri notorii: cunoaștere, înțelegere, aplicare, analiză, sinteză, evaluare. Pe aceste șase niveluri, profesorul își construiește testul, acesta constând în: itemi, descriptori de performanță, barem și scală de notare, matrice de specificații, tabel pentru interpretarea rezultatelor și notarea măsurilor reglatorii - de ameliorare/dezvoltare.         În forma revizuită a taxonomiei, recunoaștem nivelurile prin cuvintele: reamintire, înțelegere, aplicare, analiză, evaluare, creare. Cuvântul creare ne atrage atenția, deoarece acesta își găsește locul, știind cât se pune accent pe gândirea la nivel înalt; este o metacogniție pură, parte din procesele psihice cognitive superioare. Experții au ajuns la concluzia că învățarea este foarte mult influențată de inteligența emoțională și de valorile morale cultivate în familia școlarului. Așadar, succesul învățării este mai ușor de atins dacă valorificăm deopotrivă inteligența academică și fondul principial - afectiv pe care se înalță scara de valori a micului educabil.          În contextul capacităților invocate de Bloom, exemplul perfect constă în metoda cubului. Cele șase fețe ale sale, redau exact cele șase niveluri amintite anterior. Practicând metoda, ne-am însușit cuvintele înscrise pe fețele lui: Descrieți, Comparați, Asociați, Analizați, Aplicați, Argumentați.        Odată ce ne-am edificat în privința esenței taxonomiei, să îi revedem rolul în procesul de învățământ. Bloom a urmărit să fluidizeze cursul celor trei mari acte: instruire, învățare, evaluare. Putem considera obiectivele, adevărate ținte spre care se îndreaptă elevul sub îndumarea profesorului. E important ca elevul să știe spre ce se îndreaptă până la sfârșitul lecției.În acest context, amintim secvența Anunțarea obiectivelor, regăsită în proiectul didactic.             Terminând operaționalizarea cu brio, profesorul dovedește că stăpânește limbajul tehnic, doemniile pe nivel și conținuturile. Doar așa se pot da răspunsuri bune la întrebarea Ce, cât și cum urmăresc? Potrivit modelului gândit de Mager, în eneunțul obiectivului se notează: ce trebuie să știe/ să facă elevul, cât anume să știe/să facă din ce i se cere, cum să își îndeplinească sarcina de lucru/în ce condiții.            Aspectele notate sunt: observabile în spațiu și în timp real, concrete, măsurabile cantitativ și calitattiv, interpretabile. Din aceste aspecte rezultă achizițiile elevului și din comportamentul lui manifestate natural. Aceștia sunt raportați la mixul de competențe vizate, aflate în curs de formare. Pentru a nu se pierde esențialul din vedere, se recomandă urmărirea unui număr rezonabil de obiective (circa trei), întrucât se valorifică mai bine resursa temporală și atenția profesorului, concentrată strict asupra rezultatelor așteptate.            În concluzie, conchidem că, prin filtrul taxonomiei amintite, analiza procesului de învățământ este sisceptibilă de optimizare, fapt ce poate garanta succesul evaluării. În altă ordine de idei, aceast este o veritabilă colecție de verbe, potrivite pentru a concepe obiective operaționale în mod corect. Tocmai de aceea taxonomia lui Bloom trebuie să fie în vederea profesorului la data începerii evaluării - act ce privește controlul, măsurarea și aprecierea rezultatelor elevilor.           Atasamentul in format word il decarci de mai jos gratuit            

Compuneți un eseu de circa o pagină despre legătura dintre noile tehnologii și instruire                                                                                      Legătura dintre Noile tehnologii și instruire subiect rezolvat Pedagogie                     Noile tehnologii fac parte din viața elevului și a profesorului. Valențele lor pot fi dovedite în orice situație de învățare. Prezentul eseu își propune să realizeze legătura dintre noile tehnologii si instruire.                   Suntem în era internetului, de aceea folosim zilnic noile tehnologii, parte din TIC, domeniu aflat într-o continuă dezvoltare. În mediul educațional, de exemplu, ne folosim pentru a prelucra date, texte și imagini cu ajutorul procesoarelor și al programelor computerizate. Nu e puțin lucru deprinderea elevilor cu tehnica digitală, în condițiile în care aproape  totul este marcat de cuvintele virtual și multimedia. Datorită atuurilor, le introducem adesea în procesul de învățământ. De pildă, edităm texte, redăm sunete și imagini bi- și tridimensionale. În plus, prin mijlocirea softurilor, devenim autori de materiale editabile și audio-vizuale.                Deși nu sunt agreeate de o parte dintre profesori/parinti/medici/psihologi, tehnologiile secolului XXI au multe atuuri incontestabile. Să le amintim pe cele care ne-au convins ca fiind de mare ajutor în activitatea didactică. În principiu, unitatea de învățământ are baza materială necesară și logistica de rigoare ce permit utilizarea noilor tehnologii și, odata cu ele, softuri și resurse educaționale. Dezvoltarea și continua lor perfectionare fac mai tangibile finalitățile educației. În acest sens, profesorul trebuie să depună toată diligența pentru: ► a învăța elevii să folosească în condiții de siguranță instrumentele electronice puse la dispoziție; ► a-i dirija când operează cu acestea; ► a-i supraveghea / a-i îndruma în timpul navigării pe Internet; de pildă, când elevii folosesc motoare de căutare și canale de comunicare la distanță sau în rețea; ► a crea un demers didactic menit să faciliteze derularea lecției într-un mod cât mai atractiv; ► a nuanța lecția dându-i un puternic caracter interdisciplinar ori transdisciplinar; ► a favoriza metoda proiectelor, știindu-se că, în cadrul său, se pot concepe produse preferate precum seriile de materiale în format digital (texte tehnocomputerizate, colaje, montaje, desene virtuale și animate, filme de scurt metraj, linii melodice, arhive cu creațiile lor) și enciclopediile wiki; ► a imprima note ce-i atestă priceperea, potențialul creativ și spiritul colaborativ.            În felul acesta, realizăm utilitatea noilor tehnologii în procesul instructiv-educativ. Folosite întotdeauna cu discernământ și în contextul strategiile centrate pe elev, acestea deschid calea spre alte forme de învățământ cum ar fi cel la distanță sau în laboratoare cu stații de lucru experimentale și în centre educaționale. Ne gândim la utilizarea lor în alternanță cu metodele didactice tradiționale și cu cele moderne activ-participative. Desigur, trebuie să ne gandim la folosirea lor într-un mod rațional, știind bine ca acestea pot crea efecte negative.        Apoi, utilizarea lor în deplină cunoștință de cauză aduce o gamă de beneficii, al căror impact se resimte peste timp. Consider că cel mai bun exemplu ni-l oferă tinerii care deprind competențe dgitale, valorificate mai târziu la locul de muncă. Cu siguranță ei sunt pregătiți , organizatți, cooperanțî, proactivi, felxibili și creativi.          În concluzie, rezultatele tehnologiilor, masurate și demonstrate pe termen ling se reduc la cuvintele: alfabetizare digitală (în planul vizual și informațional), calitate, forță de muncă (valorizată pe piață), competitivitate.       Atașamentul word il descarcati de mai jos                                              

Alcătuiți un eseu de o pagină despre proiectarea lecției                                                                                                        Proiectarea lecției subiect rezolvat                    Conform cerinței, ne gândim la un proiect, la modul general în lumina managementului proiectelor. În consecință, avem în vedere niște cuvinte complementare: documentare, conceptualizare, analiză, sinteză, structurare, planificare, elaborare, organizare, coordonare, monitorizare, verificare, revizuire, inovare.                  Întâi și întâi, să amintim tipurile de lecții care pot fi: de transmitere și insușire de cunoștințe. de formare a priceperilor și deprinderilor, de fixare și sistematizare a lor prin recapitulare, de verificare și interpretare a rezultatelor prin evaluare. Există și lecția mixtă. Indiferent de tipul lecției, profesorul trebuie să realizeze o compilație între strategiile de predare-învățare-evaluare și formele de organizare a efectivului. Pe deasupra, pentru a fi un real succes,, lecția trebuie marcată de atribute luate din aceste subdomenii de activitate: didactică, evaluare, opinia proprie, independent de tip, succesul lecției depinde de factori care îi arată centrul de greutate: profesorul (pin tactul dat de experiența profesională, de stilul didactic și de personalitatea lui); elevii (cu particularitățile lor, psihologice și atitudinale); clasa (cu al său profil psihosocial); sarcinile didactice personalizate; conținuturile integrate; recuzita; corpul managerial; comunitatea școlară și cea locală.                  În materie de predare-evaluare, este recomandată alternarea metodelor clasice cu cele moderne. Practica ne demonstrează că îmbinarea lor crește eficiența actului didactic până la cota maximă.                Proiectarea lecției este inclusă în procesul de învățământ, ale cărui trei părți - predare, învățare și evaluare - sunt un tot unitar. Lecția îi dă sens procesului de învățământ. Si invers. Fiind iseparabile,ele trebuie parcurse mereu integral și corect, sub ochii profesorului proiectant. Acesta este în egală masură și : designer instrucțional, organizator, animator, evaluator.                După ce parcurgem toti pașii ajungem la fișa de evaluare a lecției. Importanța ei este mai mult decât evidentă pentru cei trei actori ce o privesc: profesorul însuși, evaluatorul intern și cel extern. Indiferent ce ochi o privesc analitic și critic, fișa trebuie să ateste îndeplinirea indicatorilor calitativi și cantitativi, prestabiliți în acord cu scopul lecției curente și cu finalitățile educației.               Întocmirea fișei trebuie să fie o pură obișnuință. Privind retrospectiv și reflectând asupra rezultatelor obținute, profesorul și evaluatorul intern / extern trebuie să vadă, în esență, un act procedural efectuat corect, complet, clar, concis și creativ.               Astfel, în portofoliul profesorului, fișa de evaluare a lecției este o piesă de referință, una care să ateste măsura performanțelor în fața elevilor și în culise, unde are loc jucarea rolurilor de conceptor de curriculum, de proiectant didactic și de animator. Jucate cu tact și stil, rolurile transformă fiecare lecția într-un act teatral, interpretat absolut natural înaintea elevilor aflați în plin proces de dezvoltare personală și în plin proces de formare profesională. Altfel zis, orice lecție este precum o piesă de teatru ce trebuie, întotdeauna bine regizată.             În concluzie, putem spune că lecția este un microsistem funcțional într-un câmp psihosocial; este motorul pus în mișcare de variabile (in)dependente; este și motorul ce unește activitatea organizatorică și fructifică truda autorului său: profesorul. datorită gândirii și muncii lui sistemice apar premisele în baza cărora se valorifică toate resursele implicate. Cota de valorificare maximă se reflectă în datele prelucrate la sfârșit, fiind apoi exprimate, cantitativ și calitattiv, în termenii tehnici din seria input și output.       Descarcă atasamentul in format word de mai jos                

Elaborați un eseu de o pagină cu tema Curriculum diferențiat și personalizat                                                 Curriculum diferențiat și personalizat              Indiferent din ce sens privim curriculumul național — larg ori restrâns — și independent de caracterul său — obligatoriu sau facultativ —, ideea în sine leagă idealul educațional de finalitățile educației. Ne putem imagina o axă de-a lungul căreia se văd procesele de învățare derulate derulate în favoarea elevului, în temeiul principiilor care guvernează învățământul preunivesitar, conform legii-cadru (LEN, Capitolul IV) se aplică în acord cu nevoile ce reclamă dezvoltarea personală a elevului și cu nevoile pieței forței de muncă în baza principiului subsidiarității. Drept care, e imperis necesară adaptarea procesului instructiv-educativ la problemele / nevoile sociale și la cerințele educaționale speciale. Gândind la acestea din urmă, ne vine în minte metodologia pentru asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învățare (TSI), a cărei origine se află în legea-cadru.              Necesitatea diferențierii / personalizării curriculumului, dar și cum își găsește aplicabilitatea în plan real, având în vedere numeroasele cazuri ce impun tratarea lui în moduri aparte.             Din perspectiva mea, factorii care determină luarea măsurilor de învățare individualizată și personalizată sunt: ► natura copilului, privită sub următoarele aspecte: biologic, psihologic, cognitiv, socio-comportamental; ► stilul de învățare și ritmul său de lucru; ► profilul grupului de învățare din care face aprte elevul ce acuz TSI.             Factorii etalați sunt problematici, lucru generator de obligații profesionale pentru cadrul didactic. În sarcina acestuia cad următoarele atribuții: să aprofundeze sintagma cerințe educaționale speciale; să studieze normele învățământului pentru elevii cu TSI și ale învățământului special / special integrat; să efectueze evaluarea psihopedagogică respectând legislația; ► în fișa de evaluare formativă, să consemneze aspectele ce permit identificarea riscurilor de dezvoltare a TSI; ► să le prevină/combată; dacă e cazul să solicite evaluarea complexă a elevului, în scopul stabilirii diagnosticului; ► să parcurgă programele școlare obligatorii pentru a nota bune exemple de activități de învățare pentru elevii cu CES; ► să adapteze conținuturile; ► să aleagă strategiile optime de predare; ► să propună măsuri și instrumente compensatorii; ► să întocmească planul de învățare individualizatîă și personalizată în baza căruia elevul intră într-un program de sprijin; ► să solicite acordul unității școlare pentru elaborarea unui curriculum aprofundat / extins; ► să regândească modurile de organizare a elevilor; ► să se autoinstruiască pentru a fi performant în: teoria curriculumului, intervenții psihologice în viața școlarului mic, teoria și metodologia evaluării copilului cu CES, psihologia educației, didactică. consiliere, cercetare; ► să se aplecce asupra teoriilor instruirii și ale învățării, tratate în lumina ultimelor studii.            În realitatea școlară cotidiană, predarea diferențiată e vitală din rațiuni ce țin de nevoia de interacțiune și de particularitățile elevilor. Acestea din urmă sunt vizibil afectate de factori perturbatori tot mai intens resimțiți, factori ale căror efecte se manifestă prin atenție scăzută, indisciplina muncii ș.a.m.d.          Personalizarea ofertei educaționale și prezentarea ei înaintea elevilor în moduri diferite dă glas dictonului O școală pentru fiecare. „Construind” o școală pentru fiecare, profesorul, de fapt, ajută elevii să se formeze în spiritul altui dicton semnificativ: A învăța să devii și să fii. Drept urmare, el tebuie să depună diligență pentru a-și instrumenta procesul didactic pe fondul atitudinal și pe cel psihologic al educabilului; adică, să pună în concordanță natura elevului, curriculumul și procesul instructiv-educativ.            În concluzie, caracteristicile școlarilor alcătuiesc un mozaic. Bine instruit de profesor, mozaicul prinde și mai multă culoare, știind că elevilor le-au fost predate conținuturile după nevoi și dorințe. Ca atare, algoritmul curriculum = concept + construct își dovedește eficacitatea în condițiile create de instruirea diferențiată și, cu stil, personalizată în favoarea elevului considerat subiect central, nu obiect supus învățării mecanice.       Descarca atasamentul word de mai jos          

Alcătuiți un eseu de maximum o pagină cu titlul Lecția și învățarea școlară                                 Lecția și învățarea școlară            Prin învățare înțelegem procesul bio-psiho-social cu ajutorul căruia însușim cunoștințe ce ne dezvoltă, personal și profesional, pentru a face posibilă integrarea în comunitate și pe piața muncii, pe deplin. Prin învățare școlară înțelegem procesul intenționat desfășurat într-un mediu instituționalizat, în care evoluăm profesional datorită ansamblului de cunoștințe dobândite, de aptitudini și atitudini formate. Scopul este facilitarea integrării noastre în câmpul muncii, în orice domeniu de activitate.           În fapt, procesul de învățare nu încetează niciodată, întrucât face parte din ceea ce numim educație pe toată durata vieții, aceasta putând lua oricare dintre bine cunoscutele forme: in-, non- și formală.        Tot ceea ce înseamnă învățare școlară are loc în cadrul lecției - modalitatea principală de organizare a procesului instructiv–educativ, desfășurat în școală, în prezența profesorului care joacă multiple roluri. Cel mai important nu este cel de transmițător de informații, ci rolul de comunicator al conținutului prelucrat, respectiv de (inter)locutor în relația cu elevii lui. Prin exemplul personal, profesorul îi învață să comunice constructiv pe verticală și pe orizontală; totodată, îi învață și să relaționeze eficient.        Pentru a se încheia cu succes, lecția trebuie riguros proiectată, indiferent de tip. Axa centrală trebuie să treacă prin niște puncte forte: scop, obiective, conținuturi, resurse, forme, situații de învățare și experiențe de învățare. Când spunem resurse, ne gândim cu precădere la resursele procedurale, iar atunci când zicem forme, ne gândim la modurile de organizare a colectivului clasei și la cele de realizare a lecției.       Pe scurt, reușita lecției depinde: ► de calitatea răspunsurilor la întrebările-ancoră autoadresate: Ce fac și pentru cine? Ce urmăresc? În cât timp realizez cele propuse? Cum și cu ce fac? Cum știu dacă am procedat corect, clar și concis, complet și inteligibil? Cu ce măsor rezultatele? ► de calitatea strategiilor și a mijloaceleor didactice; ► de calitatea instrumentelor de evaluare; ► de calitatea ambienbtului din sală; ► de calitatea gestionării situațiilor de criză și a celor neprevazute; ► de calitatea elementelor de joc introduse și de frcvența cu care sunt folosite; ► de formele alese pentru organizarea copiilor — frontal, individual, în echipe, în micro- / macro-grupuri, în (semi)cerc, în cerc; se iau în calcul criterii eterogene/omogene; optim combinate, acestea dau în egală măsură rezultate calitative și cantitative; ► de timpul destinat valorificării experiențelor de învățare; preferabil, aceasta să fie făcută prin evaluare formatoare; ► de stilul de predare al profesorului și de maniera în care știe el să îmbine rolurile didactice; dintre toate, amintim aici rolul de animator, întrucât acesta poate stimula motivația de învățare sporind atenția.          În concluzie, putem spune că învățarea este totdată proces și produs. Ambele aspecte sunt posibile în orice mediu educațional,  dar mai ales în timpul activității ce justifică orarul școlar: lecția.          Păstrăm firul și observăm locul pe care îl ocupă proeictarea lecției în munca profesorului. La nivelurile micri și macro, finalitățile educației sunt tangibile în condiții special create pentru a transforma orice act de învățare într-unul formator de caractere umane puternice, respectiv de viitori cetățeni integrați în viața socio-profesională, activi pe piața muncii.       Descarca atasamentul in format word de mai jos