Gramatica limbii române titularizare/definitivat învățământul primar

    GRAMATICA (INVATATORI, EDUCATORI, LIMBA ROMANA)     CUPRINS     FUNCŢIILE COMUNICĂRII STILURILE FUNCȚIONALE FONETICA LEXICOLOGIE ȘI SEMANTICĂ  PUNCTUAŢIE ŞI ORTOGRAFIE MORFOLOGIE FUNCŢIILE COMUNICĂRII   Există şase funcţii ale limbajului, în care sunt angajaţi factorii comunicării(elementele situatiei de comunicare). Funcţiile limbii corespund situării comunicării lingvistice în perspectiva unuia dintre factorii comunicării:  ·       emițător  - funcţia emotivă ·        receptor – funcţia conativă ·        mesaj – funcţia poetică  ·       cod  - funcţia metalingvistică ·       context (sau referent)– funcţia referenţială ·       canal de transmitere – funcţia fatică   1.Functia corespunzătoare centrării mesajului pe emiţător este funcţia EMOTIVA, care trădează starea afectivă, sentimentele, valorile morale, capacităţile cognitive şi cultura emiţătorului. Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stării interne a emiţătorului. Aceasta se referă, cum bine se ştie, la capacitatea pe care o avem, ca emiţători, să marcăm poziţia noastră faţă de informaţia pe care o conţine enunţul nostru. Ea se se realizează la nivelul emotiv al limbajului prin interjecţii,  exclamaţii, prin lungirea emfatica a sunetelor. Este semnificativ că intonaţia are un rol deosebit de important în exprimarea poziţiei Emiţătorului. Alte procedee: folosirea diminutivelor şi augmentativelor, preferinţa pentru un anumit termen din seria de sinonime aflată la dispoziţia vorbitorului.   2.Funcţia orientată spre receptorul mesajului este cea CONATIVĂ, ce serveşte laincitarea acestuia la acţiune/respectiv la încetarea acţiunii prin ordine, îndemnuri, rugăminţi, interdicţii, etc. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la receptor.Funcţia conativă se concentreaza pe strategia lingvistică a contactării receptorului, bazată pe mărci ale vocativului (la substantive, pronume, numerale şi adjective) şi imperativului (mod verbal personal), de propoziţii imperative, exclamative, afirmative şi negative. Constructia mesajului este la modul imperativ prin excelenţă.    3. Funcţia aferentă mesajului este cea POETICĂ, prin care  limbajul se  orientează spre sine, spre propria organizare. Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune, cum se vorbeşte, spre deosebire de limbajul ştiinţific, care pune accentul pe ce se spune. Anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj, în special reclamele pentru serviciile turistice. Funcţia poetică presupune modul în care este concentrat mesajul poetic de la emiţător spre receptor şi constituie funcţia esenţială a artei verbale. Ea nu apare singură: în poezia epică, unde se întrebuinţeaza formulări la persoana a treia, apare şi funcţia referenţială; în poezia lirică, în care enunţurile sunt la persoana întâi, apare şi funcţia emotivă, iar în poezia liric-adresativă, cu valori retorice, formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare şi functia conativa. În opera dramatică, se exploatează din plin resursele oferite de funcţiile limbajului, mai ales factorii de perturbare a comunicării, care creează atmosfera specifică.   4.Funcţia corespunzătoare codului este cea METALINGVISTICĂ, ce are în vedereînţelegerea corectă şi completă a mesajului. Ea presupune intervenţii prin care se verifică folosirea şi înţelegerea cuvintelor, a sensului lor, a implicaţiilor colaterale ale semnelor din cod. Este necesar să se atragă atenţia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie în perifraze explicative (explicaţii de genul glumesc, desigur). Funcţia metalingvistică are în vedere codul in care se exprima interlocutorii, modul în care funcţionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.) favorizează şi facilitează comunicarea. Comicul de situatii se bazeaza din plin pe functia metalingvistică a comunicarii    5.Funcţia limbajului corespunzătoare contextului este cea REFERENŢIALĂ. Aceasta ilustrează modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare personală, o imagine, o părere sau o idée, aşa cum o percepe emiţătorul. Funcţiareferenţială transmite informatii despre lumea reală sau imaginară, trimite la context şi stabileşte referentul.  Ea poate fi denotativă sau cognitivă, având în vedere informarea, contextul lingvistic şi extralingvistic (social, cultural,) al comunicării.    6. Funcţia limbajului corespunzătoare canalului este cea FATICĂ, interacţională. Ea serveşte la stabilirea relaţiei de comunicare şi la cultivarea interesului pentru aceasta până la încheierea mesajului, prin verificarea funcţionării optime a circuitului.  La nivelul contactului social funcţia fatică asigură comunicarea de succes prin amprenta lingvistică degajată.   Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii, dar hotărâtor pentru includerea într-un stil sau altul, este funcţia dominantă. De pildă: ·        emotiva în memorii, confesiuni, comentarii, interpretări critice  ·        conativă  în ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici, reclame  ·        poetică în operele literare, dar şi în unele mesaje publicitare ·        metalingvistică în analize gramaticale, în dicţionare, în texte cu caracter didactic  ·        referenţială e dominantă în comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate, cronici  ·        fatică în saluturi şi formule de convenienţă, texte de receptare a mesajului telefonic           

Vocabularul (lexicul) - Masa vocabularului   Vocabularul reprezinta cuvintele dintr-o limba care au exista si exista in aceasta. Vocabularul este cel mai supus schimbarilor din cauza interactiunii cu alte popoare Unitatea de baza a vocabularului este reprezentata de cuvant alcatuit din : - cuvant - invelis sonor - continut semantic Cuvintele pot fi monosemantice si polisemantice Categoriile care intra in componenta unui vocabular sunt : corpul omenesc, lunile anului, numele unor flori, gradele de rudenie, alimentele de prima necesiatte, obiectele si actiunile importante sar si conjunctii, prepoziti si numerale   Cuvintele din vocabularul fundamental se caracterizeaza prin: - frecventa in vorbire - polisemantism - capacitatea de a creea cuvinte derivate si compuse - vechime   Masa vocabularului - reprezinta cuvintele mai putin intrebuintate intr-o limba, unele dintre ele adresandu-se vorbitorilo specializati. Aici intra arhaism si regionalism, jargon si argon. Masa vocabularului este alcatuita din cuvinte mostenite dar si de cuvinte autohtone Cuvinte imprumutate - slava - sursa importanta de imprumut, maghiara, greaca, turca, germana, italiana, franceza, engleza etc. Cuvintele formate pe teritoriul romanesc Mijloace interne de imbogatire a vocabularului 1) derivarea - formare a cuvintelor noi de la cuvantul de baza; sufixe si prefixe se numesc afixe 2) derivarea parasintetica - cuvinte derivate cu sufix si prefix (tanar - tinerel0 3) derivarea regresiva - consta in eliminarea unor afixe (aluna-alun; catifelat - a catifela) 4) compunere - un cuvant format din doua sau mai multe cuvinte dar care isi pierd forma initiala (untdelemn) - compunere prin sudare - alaturare cu cratima sau fara cratima - sau prin abrevieri Schimbarea valorii gramaticale a clasei morfologice (conexiunii) Se poate misca intr-o categorie de cuvinte in alta("baiatul frumos merge pe strada"/ "baiatul merge frumos pe strada") Verbele de la participiu si gerunziu se pot transforma in adjective ("bine" - "el invata bine"; "binele pe care mi l-ai facut"/ bine se articuleaza cu "le") Calcul lingvistic - imbinare a mijloacelor interne cu mijloace externe si presupune imitarea unei expresii dintr-o limba ("a face antecamera" / "a face anticamera" - sensul propriu - sensul utilizat in mod obisnuit - sensul propriu - de baza (ma doare piciorul) - secundar (piciorul mesei este rupt) - sensul figurat - sens neobisnuit intalnit in cadrul unor figuri de stil - arhaisme - cuvinte vechi nemaifolosite in limba (carte= scrisoare) - regionalisme - cuvinte folosite intr-o anumita zona a tarii - jargon - cuvinte sau expresii din alte limbi utilizate pentru a evita exprimarea obisnuita (cool, o.k) - argoul - reprezinta vocabularul utilizat de anumite categorii sociale (bac - bacalaureat; un profesor are "fereastra"-pauza) - limbaj tehnic si stiintific - reprezentat de cuvinte utilizate in domeniul tehnic si stiintific dar care pot fi si cuvinte internationale sau neologisme - sinonimia(sinonime) - forme diferite acelasi inteles (sinonime partiale-bun=preţios;sinonime totale -inimă=cord) - antonime - sens opus (totale si partiale);vesel-trist - omonimele - cuvinte identice ca forma sonora dar diferite ca sens (omorafele care se scriu la fel ; omofonele care se pronunta la fel)ex: Barca pluteşte pe lac.   Am dat cu lac pe unghii. Eu am o rochie nouă. El a luat nota nouă la istorie.   - paronimele - cuvinte aproape identice ca forma dar diferite ca sens (familiar = intim, apropiat) - etimologia populara - apropierea formei unui cuvant de forma unui alt cuvant mai cunoscut (remuneratie/ nu renumeratie) - pleonasm - repetarea unei informatii (cobori jos, avansezi inainte) - licente poetice - "cobori in jos Luceafar bland"      

Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ   Pronumele demonstrativ aratp depărtarea sau apropierea obiectului (în spaţiu sau în timp) sau identitatea acestuia cu el însuşi sau un alt obiect.   Clasificare   1. După înţeles:   a) de apropiere: acesta, aceasta, ăsta b) de depărtare: acela, aceea, ăla c) de identitate: acelaşi, aceeaşi d) de diferenţiere: ăstălalt, celălalt, cestălalt     2. După alcătuire:   a) simple: acesta, acela, ală b) compuse: cestălalt, celălalt   Forme populare: ăsta, aia, ăla, ăstălalt Forme regionale: aista, ista, aistalalt Forme simplificate: cel, cea, cei, cele     Caracteristici – se declină, schimbându-şi forma după gen, număr, caz – nu are categoria gramaticală a persoanei – devine adjectiv demonstrativ     Funcţii sintactice 1. Subiect: Acesta este fratele meu. 2. Nume predicativ: – nominativ: Colegul meu este acesta. – acuzativ: Cartea este pentru acesta. – genitiv: Stiloul era al celuilalt.   3. Atribut pronominal prepoziţional: – acuzativ: Cartea de la aceştia este nouă. – genitiv: Casa din spatele acestuia este a mea. – dativ: Reuşita graţie acestuia i-a incântat. 4. Atribut pronominal genitival: Rezultatele celorlalţi sunt mai bune. 5. Complement direct: L-am sunat pe acela. 6. Complement indirect: – dativ: I-am vorbit celuilalt. – acuzativ: Am discutat despre ceilalţi. 7. Complement circumstanţial de mod: El a procedat ce acela. 8. Complement circumstanţial de loc: S-a aşezat lângă acela. 9. Complement circumstanţial de timp: A ajuns înaintea celuilalt.     Când pronumele demonstrativ nu mai înlocuieşte un substantiv, ci îl determină şi se acordă în gen, număr şi caz cu acesta, devine adjectiv pronominal demonstrativ.     Exemple: Am altoit mărul cel bătrân. (articol demonstrativ) Cel de acolo este colegul meu. (pronume demonstrativ) A urcat cu oile pe cel munte. (adjectiv demonstrativ)     Funcţie sintactică: atribut adjectival     Schemă de analiză – felul (de apropiere, de identitate, de depărtare; simplu, compus) – genul (masculin, feminin) – numărul (singular, plural) – cazul (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, vocativ) – funcţia sintactică

1.PRONUMELE PERSONAL Observatii: 1.Forme neaccentuate se intalnesc doar in cazurile Ac. si D. 2.Vocativ are numai persoana a II-a: tu! voi! 3.Genitiv – numai persoana aIII-a: lui, ei, lor. 4.Persoanele I si a II-a nu au forme dupa gen : eu, tu, noi, voi 5.Pronumele dansa, dansul, dansii, dansele sunt pronume personale, nu de politete.   Functii sintactice -subiect: N: Tu ajungi primul. -nume predicativ in: N: Fratele meu este el. Ac: Intrebarea este pentru tine. G: Cartea este a lui. -atribut pronominal in: N (apozitie): Invitatul,adica el, sa pofteasca in casa. G: Sfatul lui doveseste intelepciune. Cartea din fata lui este a mea. D: Copilu-i statea linistit. (dativ posesiv) -complement direct in: Ac: Te intreb si pe tine despre acest lucru. -complement indirect in: Ac: A vorbit cu mine. D: Lui i-am dat o carte. G: (cu prepozitie) Napasta a cazut asupra ei. -complement circumstantial de loc in:Ac: Merge la voi. G: (cu prep. sau loc prep.) S-a asezat in fata lui.(ei, lor) D: (insotit de prep. sau loc. prep. cu forma nearticulata): In fata-mi se asezase o persoana importanta. -complement circumstantial de mod in: Ac – A raspuns ca tine. -complement circumstantial de cauza: G – N-a venit din pricina lui.   Situatii in care pronumele personal nu are functii sintactice: -in V (tu! voi!) -dativul etic: Vor sa mi-l omoare -cand are valoare neutra: A luat-o la fuga Da-i inainte fara grija!  

    Ortograma – Mod de scriere – Cand se foloseste   Exemple   sa / s-a sa   Se scrie “sa” numai cand se poate inlocui cu “lui” sau “ei”   Mama sa este buna.   s-a Se scrie “s-a” numai cand NU se poate inlocui cu “lui” sau “ei”   S-a dus la scoala.     sai / sa-i   Se scrie “sai” numai cand se poate inlocui cu “lui” sau “ei” Pantofii sai sunt curati.   sa-i Se scrie “sa-i” cand NU se poate inlocui cu “lui” sau “ei” sau cand urmeaza o actiune. El a plecat sa-i caute. sau / s-au   sau Se scrie “sau” numai cand se poate inlocui cu “ori” Bei ceai sau lapte?   s-au Se scrie “s-au” cand NU se poate inlocui cu “ori” sau cand urmeaza o actiune. Ei s-au dus la plimbare. sar / s-ar   sar Se scrie “sar” numai cand are sensul de “a sari” Eu sar coarda.   s-ar Se scrie “s-ar” atunci cand urmeaza o actiune. Ei s-ar putea sa vina azi pe la noi. la / l-a   la Se scrie “la” atunci cand indica locul sau directia unde are loc actiune, sau nota muzicala. Alina pleaca la bunici.   l-a Se scrie “l-a” atunci cand urmeaza o actiune. Ei  vin azi pe la noi. las / l-as   las Se scrie “las” atunci cand are sensul de “fricos”. George este un las.   l-as Se scrie “l-as” atunci cand urmeaza o actiune. L-as duce la patinoar. mai / m-ai   mai Se scrie “mai” atunci cand are sensul de “inca”, sau pentru a intari semnificatia unui cuvant, sau daca se refera la luna mai. George este mai cuminte decat Andrei. Eu plec in concediu in mai.  Mai vrei lapte?   m-ai Se scrie “m-ai” atunci cand urmeaza o actiune. M-ai certat degeaba.   nai / n-ai   nai   Se scrie “nai” atunci cand este vorba de un instrument muzical. Eu cant la nai.   n-ai Se scrie “n-ai” atunci cand urmeaza o actiune. N-ai venit la timp !   cai / c-ai   cai Se scrie “cai” atunci cand numeste niste animale. Am vizitat o ferma de cai.   c-ai Se scrie “c-ai” atunci cand urmeaza o actiune. Nu am stiut c-ai sa sosesti azi.   ia / i-a   ia Se scrie “ia” atunci cand exprima un indemn sau are sensul de “a lua”, “a apuca”. El ia autobuzul pana la prima statie.   i-a Se scrie “i-a” atunci cand urmeaza o actiune. Mihai i-a spus mamei ce note are.   iar / i-ar   iar Se scrie “iar” atunci cand se poate inlocui cu “din nou”. Iar a plouat afara !   i-ar Se scrie “i-ar” atunci cand urmeaza o actiune. I-ar placea sa mearga la mare.   iau / i-au   iau Se scrie “iau” atunci cand are sensul de “a lua”, “a apuca”. Eu iau bicicleta si plec afara !   i-au Se scrie “i-au” atunci cand urmeaza o actiune. I-au spus ca trebuie sa poarte uniforma.   nea / ne-a   nea Se scrie “nea” atunci cand are sensul de “omat”, “zapada” sau e o prescurtare a lui “nenea” Afara s-a asternut un covor de nea. Nea Ion a plecat la camp.   ne-a Se scrie “ne-a” atunci cand urmeaza o actiune. Doamna invatatoare ne-a invatat multe lucruri utile.   neam / ne-am   neam Se scrie “neam” atunci cand are intelesul de “ruda” sau “popor”. El este neam cu mine !   ne-am Se scrie “ne-am” atunci cand urmeaza o actiune. Ne-am dus la plimbare.   noi / n-oi   noi Se scrie “noi” atunci cand are intelesul de “nou” sau cand se refera la un grup de oameni care include si vorbitorul. El are haine noi. Noi plecam azi mai devreme.   n-oi Se scrie “n-oi” atunci cand sunt 2 cuvinte, “nu” si “voi” care se pronunta impreuna. N-oi face asta degeaba !