Elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învătământul primar și preșcolar

Turnirul întrebărilor   Este o metodă prin care se exersează capacitatea copiilor de a formula întrebări pe baza unui text ştiinţific, concurând, dar şi cooperând. Se poate utiliza în activităţile de lectura educatoarei, povestire, audiţia unor texte ştiinţifice.   Etapele metodei:   – organizarea colectivului de copii, în grupe de câte şase – prezentarea sarcinii didactice presupune anunţarea obiectivelor, explicarea sarcinilor; ascultarea poveştii, – activitate în grupuri – fiecare membru al grupului va formula singur întrebări adresate în primă fază membrilor din grupul respectiv, apoi celorlalte grupe. – întrecerea între grupe – membrii celor două grupe se aşează faţă în faţă şi se pregătesc de întrecere, fiecare echipă prezintă, pe rând, câte o întrebare echipei adverse, evaluează răspunsul dat şi decide punctajul.   Educatoarea apreciază atât întrebările, cât şi răspunsurile şi validează punctajul. Întrebările nu trebuie să se repete. Pentru o evidenţă cât mai exactă, punctajele obţinute se trec într-un tabel. Se pot atribui copiilor diferite roluri în cadrul grupului, cum ar fi: „conducătorul”, „ceasornicul” / „orologiul”, „energicul”, „crainicul”,etc. R.A.I.   Metoda R.A.I. (răspunde, aruncă, interoghează) este o metodă destul de uşor de aplicat în activităţile desfăşurate, în special cu preşcolarii mari. Este un joc simplu de aruncare a unei mingi de la un copil la altul. Cel care aruncă mingea adresează o întrebare celui care o prinde. Acesta răspunde la întrebare, apoi aruncă mingea altui coleg şi îi pune o altă întrebare vizând conţinutul care trebuie evaluat ( precizat de la început de către educatoare). Prin caracterul său antrenant şi realizată sub formă de joc, metoda menţine trează atenţia tuturor copiilor din grupă, participând chiar şi cei mai timizi dintre aceştia. Copiii sunt atraşi de suspansul generat de întrebările neaşteptate şi de exerciţiul de promptitudine la care îi solicită jocul.   Această metodă de evaluare poate fi utilizată cu succes, mai ales la grupa pregătitoare, la sfârşitul unor activităţi de cunoaştere a mediului, educare a limbajului, activităţi cu conţinut matematic. R.A.I. este atât o metodă de evaluare cât şi strategie de învăţare care îmbină cu succes competiţia şi colaborarea şi permite realizarea unui feed-back rapid.

Harta conceptuală   Harta conceptuală sau harta cognitivă se defineşte ca fiind o imagine a modului de gândire, simţire şi înţelegere ale celui sau celor care le elaborează. În cazul preşcolarului, după multe experienţe în acest sens realizează o hartă conceptuală – simplă la început, apoi din ce în mai completă -, devenind o modalitate, o procedură de lucru la diferitele domenii experienţiale, dar şi inter – şi transdisciplinar. Aceasta procedura poate fi folosită în predare, în învăţare şi în evaluare.   Harta conceptuală este o metodă prin care învăţarea noilor informaţii depinde de cunoştinţele acumulate şi de relaţionările pe care copilul le stabileşte între acestea. În hărţile conceptuale sunt incluse idei noi într-o structură cognitivă, fiind rearanjate cunoştinţe deja acumulate, astfel încât idei noi dau roade pe terenul metodelor cognitive existente.   Conceperea acesteia se bazează pe principiul potrivit căruia „învăţarea temeinică a noilor concepte depinde de conceptele deja existente în mintea elevului şi de relaţiile care se stabilesc între acestea”. (Teoria lui Ausubel).   Esenţa cunoaşterii constă în modul cum se structurează cunoştinţele. Important este nu cât ştie preşcolarul, ci relaţiile pe care le stabileşte între cunoştinţele asimilate. Astfel, harta conceptuală poate fi înţeleasă ca un grafic ce cuprinde concepte centrale, localizate în centrul acesteia şi concepte secundare, localizate pe marginea hărţii.   Etapele metodei sunt următoarele:   – pregătirea, formarea grupurilor; – stabilirea temei de lucru; – generarea idelor, definirea conceptelor; – structurarea ideilor, selectarea lor; – reprezentarea grafică, elaborarea hărţilor conceptuale; – interpretarea: verificarea listei de concepte, analiza utilităţii pentru scopurile propuse, analiza relaţiilor dintre concepte; – utilizarea hărţilor conceptuale: prezentarea unor proiecte, realizarea unor produse, întocmirea unor portofolii.   Ca metodă de evaluare, harta conceptuală are următoarele avantaje: – organizează cunoştinţele existente în mintea preşcolarului; – elimină simpla reproducere a unor definiţii sau algoritmi de rezolvare a unei probleme; – scoate în evidenta modul cum gândeşte copilul şi cum foloseşte ceea ce a învăţat.   Exemplu de hartă conceptuală : Animale sălbatice Se poate lucra individual, dar şi pe grupe. Educatoarea sau copiii pot desena în mijlocul paginii câteva animale sălbatice, iar prin săgeţi trasate spre margine, copilul desenează sau scrie tot ce ştie despre animalele sălbatice.

Diagrama Venn Se poate utiliza atât în activităţi de predare-învăţare, cât şi în fixarea şi evaluarea cunoştinţelor. Diagrama Venn se aplică în activităţi de observare, povestire, joc didactic, convorbire.   Realizarea „diagramei VENN“   • Diagrama VENN este constituită din două cercuri care se suprapun parţial.   • Se foloseşte diagrama pentru a indica asemănările şi deosebirile între două metode de preparare, utilaje, aparate tehnologice etc.   • Se lucrează în perechi, un elev scrie caracteristicile metodei directe, celălalt, caracteristicile metodei indirecte;   • Completeaza împreună zona de intersecţie cu asemănările celor două;   Asocierea cu alte perechi şi compararea rezultatelor;   • Toate diagramele echipelor se afişează pe un poster, pe tablă. Observarea şi corectarea greşelilor cu creioane colorate;    * Fac o autoevaluare a muncii cu calificative: Foarte Bine, Bine, Suficient, Slab, Foarte Slab.Asocierea cu alte perechi şi compararea rezultatelor;   • Toate diagramele echipelor se afişează pe un poster, pe tablă. Observarea şi corectarea greşelilor cu creioane colorate; • Fac o autoevaluare a muncii cu calificative: Foarte Bine, Bine, Suficient, Slab, Foarte Slab.   Etapele metodei sunt următoarele: – comunicarea sarcinii de lucru – activitate în pereche sau în grup ( se completează diagrama individual, apoi se discută în perechi sau în grup, corectându-se şi completându-se informaţiile) – activitate frontală – Se completează de fiecare copil / grup diagrama realizată pe un poster sau o coală       foto: metode de invatare     Tehnica Diagrama Venn are o scară largă de aplicare, la orice etapă a lecţiei, la orice tip de lecţie, în cadrul tuturor modurilor de organizare a clasei. În învăţarea centrată pe elev, profesorul capătă la prima vedere o „oarecare paloare”, căci elevul este miezul problemei. Cadrul didactic exercită roluri cu mult mai nuanţate decât înainte. Succesul la clasă depinde de competenţele profesorului de a crea oportunităţile optime de învăţare pentru fiecare elev. Profesorul acţionează mereu, dar adecvat şi adaptat nevoilor grupului.  

Turul galeriei – se utilizează după soluţionarea de către copii a unor sarcini primite în grup. Rezultatele activităţilor sunt expuse, iar fiecare grup, prin rotaţie, vizualizează lucrările realizate. Se realizează un dialog interactiv între copiii „autori” ai lucrărilor şi copiii „vizitatori”.   Copiii fiecărui grup vor fi, la rândul lor, în calitate de autori şi vor oferi explicaţii privind modul de realizare a sarcinii, contribuţia fiecărui membru al grupului, rezultatul muncii lor, dar şi în calitate de vizitatori, formulând aprecieri despre modul în care au fost rezolvate sarcinile.   Etapele care trebuie parcurse în realizarea turului galeriei sunt următoarele: – formarea grupelor de copii ( 3- 4 copii) – comunicarea sarcinii de lucru ( trebuie să aibă mai multe perspective de abordare sau mai multe soluţii) – activitatea în grupuri – expunerea produselor   „Turul galeriei” – se examinează corectitudinea rezolvării sarcinilor date. Copiii, în calitate de vizitatori trec pe la fiecare exponat şi înscriu comentariile critice, ajutaţi de educatoare, sau utilizând simboluri. – activitate în grupuri – timp de 5 minute, fiecare grup reanalizează lucrarea, corectând-o şi adăugând elemente, dacă este cazul. Utilizând această tehnică de evaluare, educatoarea poate antrena grupurile, reactualiza cunoştinţele copiilor şi poate evalua capacităţi şi deprinderi specifice preşcolarilor.   Scaunul autorului – se utilizează, în special în grupele se Step-by-Step, în cadrul „Întâlnirii de dimineaţă”, fiind un procedeu prin care li se oferă copiilor ocazia de a se autocunoaşte, autoevalua, de a realiza un dialog cu membrii grupei, de a argumenta alegerea modului de realizare a sarcinii, dar şi capacitatea de a-şi spune opinia despre ce ar trebui îmbunătăţit, fără a jigni pe cineva.   Copilul este „invitat” pe „Scaunul autorului”, pentru a prezenta educatoarei şi copiilor din grupă, rezultatul muncii independente sau de grup, după rezolvarea unei sarcini primite. Ceilalţi copii intervin, dacă este cazul, prin sugestii, opinii despre ce ar trebui corectat.   Piramida   Metoda piramidei poate fi utilizată în cadrul activităţilor, pentru reactualizarea cunoştinţelor, în etapa de complicare a jocului( în cazul în care se desfăşoară un joc didactic), ca feed-back al activităţilor de observare, povestire, lectură după imagini, convorbire, dar şi în activităţile integrate ( DŞ, DLC, DOS, DEC), sau la centrele ARTĂ şi CONSTRUCŢII.   Prin intermediul acestei metode, copiii îşi dezvoltă capacitatea de sintetizare a unor probleme, informaţii, idei, teme, sau a unui text literar.   Ca metode interactive de evaluare, ghicitorile pot fi folosite cu succes în evaluarea formativă, dar şi în evaluarea sumativă ( concursuri , de ex. „Câştigă cel mai isteţ”, „Răspunde repede şi bine!”).

  Metoda ciorchinelui     Metoda ciorchinelui reprezintă modelul sau ansamblul organizat al procedeelor sau modurilor de realizare practică a operaţiilor care stau la baza acţiunilor parcurse în comun de profesori şi elevi şi care conduc în mod planificat şi eficace la realizarea scopurilor propuse. Este o tehnică menită să încurajeze elevii să gândească liber şi să stimuleze conexiunile de idei. Este o modalitate de a realiza asociaţii de idei sau de a oferi noi sensuri ideilor însuşite anterior. Este o tehnică de căutare a drumului spre propriile cunoştinţe evidenţiind propria înţelegere a unui conţinut.     Etapele metodei:     1. Pe mijlocul foii se scrie un cuvânt sau o propoziţie (nucleu) 2. Elevii sunt invitaţi să scrie cuvinte sau sintagme care le vin în minte în legătură cu tema propusă 3. Cuvintele sau ideile vor fi legate prin linii de noţiunea centrală 4. Elevii lucrează în grupe 5. Fiecare grupă prezintă “ciorchina” proprie 6. Se analizează fiecare “ciorchină” şi se efectuează una comună pe tablă dirijată de profesor 7. După rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noţiunile şi legăturile create pentru a dezvolta idei despre conceptul propus.     – Prin acest exerciţiu se încurajează participarea întregii clase. – Poate fi folosit cu succes la evaluarea unei unităţi de conţinut dar şi pe parcursul predării, făcându-se apel la cunoştinţele dobândite de elevi. – Este o metodă antrenantă care dă posibilitatea fiecărui elev să participe individual, în perechi sau în grup. – Solicită gândirea copiilor, deoarece ei trebuie să treacă în revistă toate cunoştinţele lor în legătură cu un termen – nucleu, reprezentativ pentru lecţie, în jurul căruia se leagă toate cunoştinţele lor. – Se scrie un cuvânt/tema în mijlocul tablei. – Se cere elevilor să noteze toate ideile/sintagmele care le vin în minte legate de cuvânt/tema şi se trasează linii între acestea şi cuvântul/tema iniţială. – Ciorchinele este o metodă care se poate aplica în etapa de evocare sau reflecţie, în realizarea sensului şi în evaluare. – Se poate folosi metoda ciorchinelui şi în secvenţe de recapitulare a noţiunilor teoretice. – Prin întrebări, cadrul didactic dirijează gândirea elevilor, notează şi schematizează cunoştinţele teoretice.     Avantaje:     1. Nu se critică ideile propuse 2. Stimulează conexiunile dintre idei 3. Iese în evidenţă modul propriu de a înţelege o temă anume 4. Realizează asociaţii noi de idei sau relevă noi sensuri ale ideilor 5. Caută căi de acces spre propriile cunoştinţe 6. Poate fi utilizată ca metodă liberă sau cu indicare prealabilă a categoriilor de informaţii aşteptate de la elevi. 7. Prin acest exerciţiu se încurajează participarea întregii clase. 8. Poate fi folosit cu succes la evaluarea unei unităţi de conţinut dar şi pe parcursul predării, făcându-se apel la cunoştinţele dobândite de elevi.

Definitie – totalitatea resurselor materiale concepute si realizate, pentru a servi profesorul in activitatea de predare si elevul in activitatea de invatare   Functiile mijloacelor de invatamant :   1. Functia de comunicare – mijloacele de invatamant au proprietatea de atransmite diverse informatii, cu ajutorul carora elevii asimileaza mai usor cunostintele, inteleg mai rapid notiuni, concepte, derularea unor fenomene si desfasurarea unor evenimente.   2. Functia ilustrativ-demonstrativa – mijloacele de invatamant vin sa sustina si sa imbunatateasca comunicarea verbala, orala si scrisa, sa dovedeasca un adevar, un fapt, o afirmatie care sa permita elevilor sa-si formeze anumite deprinderi, sa dovedeasca anumite comportamente   3. Functia formativ-educativa – mijloacele didactice care ajuta elevii in organza si sistematizarea informatiilor, contribuie la dezvoltarea operatiilor gandirii, a imaginatiei, a memoriei, la activizarea atentiei, la stimularea curiozitatii stiintifice, la formarea unor priceperi si deprinderi intelectuale.   4. Functia stimulativa – mijloacele de invatamant care determina cresterea motivarii elevilor pentru invatare. Multe dintre ele, fiind captivante si atragatoare, declansand impresii puternice, stari afective, momente de buna dispozitie.   5. Functia de rationalizare a efortului in activitatea de predare – invatare – mijloacele de invatamant care faciliteaza activitatea de invatare a elevilor prin realizarea unor sarcini mult mai repede si mai usor   6. Functia de evaluare a randamentului scolar – mijloacele de invatamant care dau posibilitatea de a diagnostica si aprecia mai rapid si mai obiectiv progresele inregistrate de elevi la invatare.   Clasificarea mijloacelor de invatamant   Mijloacele de invatamant informative si ilustrativ-demonstrative – sunt importante prin faptul ca reprezinta o sursa de informatie, care ajuta la transmiterea cunostintelor, la exemplificarea sau ilustrarea notiunilor, la intelegerea unor fenomene.   Materiale intuitive naturale : plante si animale vii sau conservate (insectare, ierbare, preparate, diorame), colectii de roci, substante chimice, obiecte tehnice (ampermetru, voltmetru, termometru), aparate si instrumente de laborator, unelte, masini etc.   Materiale elaborate sau construite special (substitute tridimensionale): – mulaje, machete, corpuri geometrice, forme de relief miniaturizate, aparate si masini demontabile, filme, casete audio si audiodvizuale, cd-uri. Aceste materiale imita sau reproduc obiecte sau fenomene reale sau foarte complexe, facandu-le accesibile observarii.   Materiale sau reprezentari figurative (substitute bidimensionale) : – ilustratii, fotografii, albume, planse, tablouri, documente, harti, atlasuri, diapozitive, filme casete audio, cd-uri diverse jocuri etc. Aceste materiale redau imaginea lucrurilor reale, perceperea lor este insotita, de obicei, de trairi afective, determina interes si curiozitate, asigura mentinerea atentiei mai mult timp.   Reprezentari simbolice ; grafice, scheme, formule matematice, chimice, planse cu text scris etc. – cele mai multe simbolizeaza date reale si concentreaza o mare cantitate de informatie – cu cat elevii cunosc mai bine aceste simboluri, cu atat vor putea sa citeasca sau sa calculeze mai bine, sa descifreze desene, planuri, sa descrie fenomene fizice sau chimice, sa interpreteze mai usor unele evenimente. – reprezentarile simbolice contribuie la dezvoltarea operatiilor gandirii (abstractizare, concretz, generalizare), la dezvoltarea capacitatii de a rezolva probleme.   Mijloace de invatamant pentru formarea si exersarea priceperilor si deprinderilor : jocuri de constructii, jocuri de creatie, truse de piese demontabile, alfabetare, aparate si instrumente de laborator, materiale si aparate pentru educatie fizica, instrumente muzicale, softuri, calculatoare etc. – acestea asigura exersarea operatiilor intelectuale si dezvoltarea unor deprinderi practico-aplicative, tehnice, fizice, artistice, specifice diferitelor domenii ale cunoasterii.   Mijloace de invatamant pentru rationalizarea timpului : harti de contur, sabloane, stampile didactice etc.,   Mijloace de invatamant pentru evaluarea rezultatelor scolare : fise, teste, softuri, simulatoare.  

    Metodologie. Metoda. Functiile metodei   1. Conceptul de metoda 2. Functiile metodelor. Metode activ/participative/interactive 3. Particularitati ale metodelor folosite in procesul de invatamant prescoal/primar 4. Mijloacele de invatamant   1. Concept Metodologia didactica reprezinta ansamblul metodelor si procedurilor utilizate in procesul de invatamant (predare-invatare-evaluare)   Metodologia trebuie vazuta ca stiinta a metodelor. ca tehnica si arta   Strategia didactica reprezinta unitatea si interdependenta dintre metodologie, mijloace de invatamant si modurile de organizare a invatarii (frontal, individual si grupal).   Strategiile didactice sunt de predare/invatare/instruire si strategii didactice de evaluare.   Tehnicile didactice dua 1960-1965 reprezinta metodologie si strategie in cadrul relatiei profesor-elev.   Metoda vine de la grecescul “metha” (catre/spre) si “odos” (cale/drum), adica, drumul /calea didactica catre conduce la realizarea finalitatilor educationale.   – trebuie facuta diferentierea intre : metodele de cercetare, care asigura descoperirea propriu-zisa a cunostintelor sau a unor cunostinte si metode pedagogice, care ajuta elevul la redescoperirea adevarului(memorare, insusire, problematizare)   Subsidiar metodei este procedeul care trebuie vazut ca o secventa/un detaliu/o componenta/o particularizare a metodei.     NOTA BENE: procedeul poate sa devina metoda si metoda poate sa devina procedeu.   Functiile metodelor   A: Functia cognitiva, adica, prin metode se ajunge la cunoastere (informatii, cunostinte, formare de abilitati) – nu ajungi la cunoastere fara cognitie –   B: Functia formativ-educativ, adica metoda trebuie sa conduca la procese psihice si implicit la dezvoltarea personalitatii umane;   C: Functia instrumentala – permite realizarea celorlalte functii prezentate anterior   D: Functia motivationala, adica, trebuie sa conduca la satisfacerea unor motive, intere, trebuinte;   E: Functia normativa, adica, aceasta metoda se utilizeaza din perspectiva unor reguli clare.   Functiile metodelor trbeuie vazute in interatie, intrucat calea de urmat in procesul de invatamant trebuie sa tina cont cu precadere, de omul care urca si ulterior de drumul pe care-l parcurge.     3. Metodele activ-participative. Metode activ-intercative     Caracteristici : – se realizeaza in corelatie cu toate functiile metodelor didactice; – se realizeaza prin:   a) strategii nealgoritmice/neprecise, adica, prin strategii euristice(invatare semidirijata)   b) strategii creative (invatare nedirijata)   c) strategii mixte (combinari ale celor nealgoritmice)   – invatarea reprezinta o cucerire, deci nu este primita de-a gata   – reduce interventia cadrului didacitc prin programare minimala   – au un caracter explorator, adica, de investigatie.

    Tema 1. Documente curriculare   Tema 2. Tipuri de curriculum (core curriculum – curriculum la decizia scolii; de baza; trunchi comun   Curriculum  – definitie – etimologie – istoric educational – aparitii editoriale   Definitie : – traaseu bine definit de indtruire, curs obligatoriu de studiu, oferta educationala, toate documentele cu efect reglator, toate experientele de invatare oferite de scoala   Etimologie – vine de la curriculum/curricula, fie de la currere (substantiv latin la singular, face curriculum si la plural curricula) – limba romana a preluat acest termen, avand astazi curriculum – curriculumurile   Istoric educational – secolul al VI-lea – al VII-lea insemna curs obligatoriu in scoala; – prima jumatate a secolului IX insemna cunostintele ce se predau intr-o scoala sau universitate – la jumatatea secolului XX insemna programa de cunostinte si planul de invatamant – dupa 1950 apar principiile curriculare – 1960-1070 in prim plan apare si curruculum formal s nonformal – dupa 1970 curriculumul patrunde in politicile educationale     Aparitii editoriale – 1902 Dewey – “Copilul si curriculumul” – unde se precizeaza importanta informatiei (ce se invata dar si cum se invata) – 1918 – 1919 Bobbit – care vine cu ideea preluata pretutindeni, ca este foarte important curriculumul si nonformal – 1950 – Tyler – care vine si structureaza curriculum din perspectiva obiectivelor curriculare, continutului curricular, metodologiei curriculare si a evaluarii curriculare – D’Agnout – apar lucrarile celor doi Landsheer (Gilbert si Viviane) – Dan Potolea – Vasile Chis – M.Ionescu…..etc     1. DOCUMENTE CURRICULARE Daca tratam curriculum ca oferta educationala sau din perspectiva restrans, curriculum trebuie vazut prin documenteke curriculare de politica educationala si anume ; 1. plan cadru de invatamant 2. programa scolara 3. manuale scoalre 4. metodologiile specifice de aplicare a acestora in invatamant In afara de documentele curriculare ce tin de politica educationala (sunt create, redactate si obligatorii) exista si documente curriculare realizate de cadru didactic si care devin oficiale dupa ce sunt aprobate de comisia de curriculum din scoala si de directorul acesteia.     Din aceasta categorie curriculara enumeram 1. planificarea anuala 2. planificarea semestriala 3. proiectarea didactica 4. proiectul didactic (proiecte pe activitatea din gradinita, proiectul de lectie la invatamantul primar) La nivelul pedagogiei pentru invatamantul prescolar exista un curriculum specific ce cuprinde planul de invatamant si programa specifica. La nivelul invatamantului primar exista plan cadru de invatamant si programa scolara din perspectiva planului cadru de inatamant.     PLANUL DE INVATAMANT – ANALIZA DE DETALIU PRVIND DOCUMENTELE CURRICULARE SPECIFICE INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOALR     1. Planul de invatamant – este un document de politica educationala, oficial si obligatoriu, adica, gradinitele si scolile primare au obligativitaea implementarii si integralitatea sa – concretizeaza si structureaza continutul invatamantului la toate nivelele – constructia lui avand o filosofie specifica tipului de scoala si varstei copilului     CARACTERISTICI ALE PLANULUI DE INVATAMANT – exprima politica educationala (stabilita la nivel de tara) – concretizeaza dimensiunile profilului de formare – concretizeaza pertinenta continuturilor – organizeaza disciplinele pe arii curriculare     ETAPE DE ELABORARE   1. etapa de expertiza stiintifica (se pun de acord specialistii in TMC) 2. etapa de expertiza practica (se pun de acord profesorii practicieni) 3. etapa de expertiza decizionala (factorii de decizie iau decizia pertinenta)     PLANUL DE INVATAMANT PRESCOLAR CUPRINDE :   a) discipline pe arii curriculare b) curriculum nucleu si curriculum la dispozitia gradinitei c) continuitate intre grupe d) se asigura delimitari pe tipuri de activitate – activitati comune – activitati alese – activitati optionale – extindere     PLANUL CADRU PENTRU INVATAMNATUL PRIMAR   Este structurat pe 7 arii curriculare avand plaje orale pe discipline si numarul de ore minim si maxim pe saptamana cu respectarea trunchiului comun si a numarului maxim de ore saptamanale Actualmente numarul minim de ore saptamanal corespunde cu numarul de ore pentru trunchiul comun. Planurile de invatamant pentru invatamantul primar si prescolar sunt insotite de metodologii specifice elaborate de MEN sun ordin de ministru ce ofera obligativitate in aplicare.     PROGRAMA SCOLARA   – reprezinta in fapt curriculum scris/oficial care se utilizeaza in pedagogia invatamantului primar si prescoalr. – din perspectiva curriculumului prescolar trebuie sa retinem ca puncte de sprijin ale programei, obiectiv cadru, obiective de referinta si exemple de comportament pentru fiecare ibiectiv de referinta; – aceste comportamente reprezinta si standarde de performanta in invatamantul prescolar. Programa scolara este structurata din erspectiva notei de prezentare a competentelor generale, a competentelor specifice si a exemplelor de activitati de invatare si a continuturilor. Ambele programe ofera flexibilitate si dinamism pentru cadrele didactice din perspectiva formarii unei personalitati autonome si creativve ale copilului. Manualele scolare la invatamantul primar exista numai incepand cu clasa I, intrucat acum se invata cititul si scrisul.     TEMA 2. TIPURI DE CURRICULUM   – creeaza posibilitatea abordarii stiintifice a procesului didactic – imbraca o multitudine de forme, dar pentru gradinita si invatamantul primar trebuie sa avem in vedere curriculum national, ce de fapt cuprinde CORE CURRICULUM/ CURRICULUM DE BAZA SAU TRUNCHI COMUN SI CURRICULUM LA DECIZIA SCOLII (C.D.S.) prin optionale de regula. Core curriculum se gaseste intr-o serie sinonimica cu : – curriculum de baza – curriculum trunchi comun   El include cunostintele, abilitatile, atitudinile, competentele considerate indispensabile pentru formarea si dezvoltarea personalitatii umane din perspectiva invatamantului primar si prescolar. Evaluarile de la invatamantul primar (clasele a II-a si a IV-a) se realizeaza respectand core curriculum (trunchi comun) Core curriculum poate fi pus sub semn de egalitate cu curriculumul de baza, curriculumul obligatoriu, comun, general sau curriculum central. – daca trunchiul comun este obligatoriu din perspectiva curriculumului central, curriculumul la decizia scolii reprezinta oferta de discipline cuprinse de regula in curriculumul optional.   Aici trebui sa avem in vedere : – curriculumul aprofundat – curriculumul extins – curriculumul elaborat de scoala   CDS creeaza specificitatea unitatii de invatamant si da posibilitate cadrului didactic de a veni in intampinarea dorintelor, intereselor, aptitudinilor copiilor.   Din perspectiva pedagogiei invatamantului primar si prescolar este necesar sa se cunoasca urmatoarele rapoarte: 1. Curriculum obligatoriu – curriculum optional 2. Curriculum formal – curriculum informal 3. Curriculum national – curriculum local Cadru didactic trebuie sa stie ca curriculumul national completeaza curriculum obligatoriu, adica, trunchiul comun, dand posibilitatea cadrului didactic si copiilor prin interventia personalizata-pertinenta a cadrului didactic.

Formele de evaluare   In anul 1967 Scriven propune specialistilor trei forme :   a) evaluarea formativa/continua b) evaluarea initiala/de inceput/predictiv c) evaluarea cumulativa/sumativa/finala   – la aceste forme pe care le intalnim cotidian, in demersul pedagogic, au aparut si alte doua forme :   d) evaluare normativa e) evaluare criteriala   – aflarea diferentelor specifice intre cele cinci forme ale evaluarii tin de aspectul temporal si de satisfacerea unor criterii, norme, standarde, descriptori de performanta.   Evaluarea formativa    – se regaseste si sub intelesul semantic de evaluare continua ca atare se aplica permanent in cadrul seventelor de invatare – este puternic centrata pe copil/elev intrucat raportarea la referent este imediata iar disfunctiile trebuie eliminate prin masuri speciale – evaluarea formativa fiind continua evidentiaza progresele – ocupa cam cel mult 10 minute dintr-o ora de curs, ajutandu-l pe elev sa invete, intrucat lucreaza independent ceea ce a lucrat ulterior sub supravegherea cadrului didactic   – de regula nu se exprima in calificative(nu e relevant pentru nota ci pentru a vedea disfunctia, daca aceasta exista) – creeaza un climat pedagogic relaxant(copilul nu este sub impulsul notei sau ridicat in picioare sa raspunda) – relatia cadru didactic – elev este una permisiva, adica, conduce la un dialog.   Evaluarea cumulativa/sumativa/finala   – se realizeaza la sfarsitul unei etape mari privind procesul de invatamant, adica, la sfarsitul unei unitati de invatare, in cadrul recapitularilor semestriale, sau anuale, la inceput de an scola, aici includem si tezele; acestea nu se fac cu scopul de a face predictie   – solicita un timp mare, care se poate intinde pe o ora sau doua ore – se raporteaza la o norma unica care va conduce la aprecieri finale – nu-mi prezinta procesele de invatatmant ci numai rezultatele – creeaza un climat tensionat intrucat se vor anunta rezultatele   EVALUAREA SUMATIVĂ – se realizeaza de regulă la sfârsitul unor mari etape de predare-învățare, la finalul unui itinerar pedagogic, de aici și denumirea de evaluare finală. Atentionam că la sfarsitul fiecarei unitati de învățare apare evaluarea cumulativă/sumativă/finală.   Este o evaluare cantitativă întrucât ne precizează rezultate ,nu ne precizează nimic despre proces, dar statisticile ne pot ajuta în luarea unor decizii corecte. Din această perspectivă are și un caracter public.   EVALUAREA INIȚIALA – se realizează la începutul unui itinerar pedagogic (început de an școlar,început de semestru, predarea la o clasă nouă). Evaluarea inițială seamană cu evaluarea continuă întrucât ne aartă o anumită calitate a cunoașterii ca diagnostic si prognostic. Din perspectiva functiei de predictie, trebuie să vedem că aplicarea acestei valori trebuie să ne dea posibilitatea proiectarii unor dimensiuni de învățare diferențiate.   EVALUAREA NORMATIVĂ – pune în evidență diferențele individuale clasificând elevii după rezultatele obținute în raport cu distribuirea performanțelor unui anume grup, ca atare evaluarea normativă determină pozitia elevului în raport cu ceilalți elevi din grupul de referință.   Rezultatele evaluarii normative nu ne spun dacă elevii sunt pregătiți pentru a merge mai departe, pentru a primi un material mai complex ci ne prezintă raportarea individuală în grupul din care face parte. Are valoarea mare întrucât compararea rezultatelor conduce la competitie, emulație, la rezultate care de multe ori par de neatins.   EVALUAREA CRITERIALĂ – a fost introdusă de Glaser în 1962,el precizează că rezultatele elevilor sunt raportate la criterii, la obictive operaționale. Referința nu mai este distribuția performanțelor pt. o anumită populație școlară, ci registrul posibililor niveluri pt. fiecare obiectiv operational.   Rezultatele ev. criteriale comunică cadrului didactic cea ce pot sau nu pot să facă elevii în anumite condiții, dacă sunt capabili /pregătiți să asimileze anumite noțiuni ,ev. criterială trebuie vazută numai ca raportare la criterii, la standardele de performanță , atatandu-ne procesul si produsul.   METODE DE EVALUARE   Sunt 3 categorii de evaluare   1) Metode clasice cu forme orale, scrise și practice   2) Metode alternative cu formule de observare sistematică a comportamentului copilului/elev/student, proiect/portofoliu/referat/chestionar.   3) Autoevaluare Între cele 3 metode de evaluare esențiale nu există incompatibilități ci există complementaritate. Metodele tradiționale, clasice capătă suplețe și dinamism dacă sunt completate de metodele alternative. Metodele alternative nu le elimină pe cele clasice ci le completează așa cum metodele clasice nu le elimină pe cele alternative ci le dă mai mult realism. Autoevaluarea este necesară atunci când se pleacă de la metacogniție(cunoașterea de sine).   Metode de evaluare : Metodele de evaluare se gasesc concretizate prin forme specifice si anume: metode traditionale care au ca forme : A, forme orale B. forme scrise (sub abordare semantica si simbolica) C. forme practice Metode alternative : Se regasesc prin formule : A. observarea sistematica a comportamentului copilului/elevului/studentului B. investigatia C. proiectul D. portofoliul E. referatul F. autoevaluarea Finalitatile evaluarii trebuie vazute din perspectiva cunostintelor, capacitatilor, competentelor, atitudinilor, intereselor, capacitatii de a face comportamente si caractere. Probele de evaluare trebuie vazute ca acele evaluari create de cadrul didactic, aplicate de cadrul didactic si evaluate de cadrul didactic care le-a lucrat si aplicat. Metode traditionale de tip oral – aceste metode de tip oral sunt foarte putin utilizate in evaluarile nationale si bacalaureat si mai atent utilizate in invatamantul prescolar, primar si gimnazial. – sunt absolut necesare in evaluarea capacitatilor de exprimare verbala/orala (limbile straine, limba materna) Caracteristici : – au un caracter interactiv, intrucat solicita relationare si comunicare – ofera un feed-back imediat – da posibilitatea profesorului sa obtina informatii ce nu se pot obtine prin probele scrise (expresivitatea comunicarii, caracteristici ale vorbirii) – asigura totusi coordonarea mai multor criterii diverse (cunostinte, opinii, gandire) – are ca disfunctie intr-o prima instanta un control redus, intr-un timp redus, pentru a raspunde, iar in cadrul unor examene evaluarile orale sunt cromofage, adica, mananca mult timp. Tehnici utilizate in probele orale A. tehnica intrebarilor si raspunsurilor, adica, formularea de catre evaluatori a unor serii de intrebari cu grad de dificultate progresiv – intrebarile pot fi puse ca intrebari de baza si intrebari ajutatoare B. tehnica discutiei care presupune control global dar si unul analitic Nota bene (demn de retinut) : interventiile prea dese ale cadrului didactic, pot conduce la raspunsuri dezorganizate C. tehnica interviului – este puternic focalizata pe ceea ce doreste evaluatorul de control (cel care iti ia un interviu) D. tehnica prezentarii orale, adica ai primit intrebarile dinainte ori si promter pentru a raspunde (folosita in mass-media).

  Metoda ciorchinelui     Metoda ciorchinelui reprezintă modelul sau ansamblul organizat al procedeelor sau modurilor de realizare practică a operaţiilor care stau la baza acţiunilor parcurse în comun de profesori şi elevi şi care conduc în mod planificat şi eficace la realizarea scopurilor propuse.  Este o tehnică menită să încurajeze elevii să gândească liber şi să stimuleze conexiunile de idei. Este o modalitate de a realiza asociaţii de idei sau de a oferi noi sensuri ideilor însuşite anterior. Este o tehnică de căutare a drumului spre propriile cunoştinţe evidenţiind propria înţelegere a unui conţinut.     Etapele metodei:   Pe mijlocul foii se scrie un cuvânt sau o propoziţie (nucleu) Elevii sunt invitaţi să scrie cuvinte sau sintagme care le vin în minte în legătură cu tema propusă Cuvintele sau ideile vor fi legate prin linii de noţiunea centrală Elevii lucrează în grupe Fiecare grupă prezintă “ciorchina” proprie Se analizează fiecare “ciorchină” şi se efectuează una comună pe tablă dirijată de profesor După rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noţiunile şi legăturile create pentru a dezvolta idei despre conceptul propus.     –          Prin acest exerciţiu se încurajează participarea întregii clase.   –          Poate fi folosit cu succes la evaluarea unei unităţi de conţinut dar şi pe parcursul predării, făcându-se apel la cunoştinţele dobândite de elevi.   –          Este o metodă antrenantă care dă posibilitatea fiecărui elev să participe individual, în perechi sau în grup.   –          Solicită gândirea copiilor, deoarece ei trebuie să treacă în revistă toate cunoştinţele lor în legătură cu un termen – nucleu, reprezentativ pentru lecţie, în jurul căruia se leagă toate cunoştinţele lor.   –          Se scrie un cuvânt/tema în mijlocul tablei.   –          Se cere elevilor să noteze toate ideile/sintagmele care le vin în minte legate  de cuvânt/tema şi se trasează linii între acestea şi cuvântul/tema iniţială.   –          Ciorchinele este o metodă care se poate aplica în etapa de evocare sau reflecţie, în realizarea sensului şi în evaluare.   –          Se poate folosi metoda ciorchinelui şi în secvenţe de recapitulare a noţiunilor teoretice.   –          Prin întrebări, cadrul didactic dirijează gândirea elevilor, notează şi schematizează cunoştinţele teoretice.   Avantaje:   Nu se critică ideile propuse Stimulează conexiunile dintre idei Iese în evidenţă modul propriu de a înţelege o temă anume Realizează asociaţii noi de idei sau relevă noi sensuri ale ideilor Caută căi de acces spre propriile cunoştinţe Poate fi utilizată ca metodă liberă sau cu indicare prealabilă a categoriilor de  informaţii aşteptate de la elevi. Prin acest exerciţiu se încurajează participarea întregii clase. Poate fi folosit cu succes la evaluarea unei unităţi de conţinut dar şi pe parcursul predării, făcându-se apel la cunoştinţele dobândite de elevi.