Comunicarea educationala cursuri

Exercitiu 1 Se face un exercitiu de tip “telefonul fara fir”. Se citeste un text in termeni medicali de catre primul copil la urechea urmatorului, care va trebui sa transmita urmatorului ce a retinut din text. Se continua comunicarea pana la ultimul elev care va spune cu glas tare mesajul pe care l-a inteles. Vom avea surpriza sa constatam ca ultimul elev comunica cu totul altceva decat era in measjul initial. De aici putem observa dificultatea copiilor de a retine exact termeni de specialitate. Exercitiu 2. Se da un text codat din cifre si litere – se pot face aceste tipuri de exercitii la clasele a-III-a….a -IV -a pentru a dezvolta copilului cititul la prima vedere. Principalele obiective pornind de la cresterea fara precedent a cunostintelor, utilizarea pe scara larga a mijloacelor de comunicare, se impune o revizuire a unor aspecte care privesc comunicarea – problemele adaptarii realitatilor la mediul inconjurator – stabilirea unei armonii intre mentalitate si cunostinte – transferul cunostintelor in cunostinte inteligibile si accesibile exercitiu 3 : un exercitiu de imaginatie; sa ne imagina o conversatie intre doi oameni din doua domenii diferite, de exemplu inginer-medic sau fizician – poet sau profesor – artist. Ce pot avea ei in comun ? – cum ar fi o comunicare intre un biolog si un economist in zilele noastre si acum o suta de ani? biologul de acum o suta de ani, poate isi face un necesar in viitoarel sale cercetari iar economistul il poate ajuta cu acesta din punct de vedere material; in zilele noastre o comunicare intre cei doi ar putea fi aproape asemanatoare, biologul isi prezinta proiectul si cere fonduri pentru ducerea lui la indeplinire iar economistul ii poate calcula bugetul necesar realizarii acestuia. exercitiu 4 * comunicare intre cunoasterea mediului si celelalte materii, daca exista legaturi ? – cunoasterea mediului si matematica : – se poate comparatia intre un kg de frunze si un kg de mere – cunoasterea mediului cu chimia : – sa faca diferenta intre corpuri lichide, solide si gazoase – cunoasterea mediului si geografie : precipitatii, aluviuni, roci, minereuri – cunoasterea mediului si literatura : invata litera “K” In comunicare se folosesc mai multe tipuri de limbaj 1) naturale – nonverbale, paraverbale, metaverbale, verbale 2) artificiale – limbajul oral, scris, miscarea corpului, mimica si expresivitatea fetei 3) 4) didactic – limbaj instrumentat; are ca obiectiv si urmareste niste efecte putandu-se modifica in functie de reactia interlocutorului (feed-back) – este o comunicare interpesonala, este directionata si este evaluativa si autoevaluativa – o comunicare eficienta in cadrul activitatii didactice presupune : – asertivitate (responsabilitati) – a asculta si a-si asuma responsabilitatea pentru cele spuse – angajare – interes comun, angajament – expresivitate – necesar in dialogul cu elevii – declarare – posibilitatile comunicarii care produc un schimb reciproc de informatii (date primite) Teorii ale comunicarii privind deschiderea catre comunicare – temperamente introvertite – flegamatici, melancolici – temperamente extrovertite – sangvinii, colericii Rolul comunicarii educationale – este acela de a mijloci realizarea procesului de invatamant identificand continuturile, formele si nivelurile la care se comunica – se urmareste o schimbare a atitudinii dar aceasta depinde de credibilitatea sursei (in speta invatatorul care este perceput ca cea mai credibila sursa) – invatatorul/profesorul trebuie sa argumenteze toate raspunsurile la intrebarile primite dar mai ales sa demonstreze argumentul Factor perturbator din perspectiva profesorului 1) factori de mediu sau de context (ii suna telefonul in timpul cursurilor/activitatilor, se grabeste sa-si incheie lectia sa prinda trenul..etc) 2) modul de gandire 3) factori de natura psihosociologica (modul este perceput de societatea din jur – lipsa unei case, felul cum se imbraca..etc) Factori perturbatori din perspectiva elevului 1) factori care tin de personalitatea elevului (introvertitii/extrovertitii, unii sunt deschisi limbajului verbal oral iar altii prefera demonstratie scrisa/grafica) 2) factori de natura psihosociologica 3) factori obiectiv/mediu : zgomotul, temperatura, vremea..etc

Creativitate – cuvantul isi are originea din termenul latinesc “creare”, care inseamna “a zamisli”, “a naste” – a fost introdus ca notiune in psihologie in 1937 de americanul Gordon Allbort, pentru a inlocui termeni ca : inovare, inventare, talent” – la noi a scris prima oara despre asta Paul Popescu Neveanu dupa 1970 ibtr-un studiu despre personalitatea umana. Definitii despre creativitate : “Creativitatea este capacitatea de a modela exprimarea unei forme noi si diferite, capacitatea de a percepe mediul in mod plastic si de a comunica si altora experienta unica rezultata” I.A.Taylor – 1959 “Creativitatea reprezinta interactiune optima generatoare dintre atitudini si aptitudini” Paul Popescu-Neveanu – 1978 “Creativitatea este un complex de insusiri si aptitudini psihice care, in conditii favorabile genereaza produse noi si de valoare pentru societate” Alexandru Rosca – 1981 “Creativitatea este capacitatea de a imagina raspunsul la diverse probleme, de a elabora solutii inedite si originale” E.Limbos – 1988 Exista mai multe niveluri ale creativitatii 1. Creativitatea expresiva care reprezinta forma creativitatii, nu este conditionata de atitudini speciale (este usor de identificat in desenele copiilor); aceasta forma se caracterizeaza prin spontaneitate si libertate de exprimare 2. Creativitatea productiva care presupune deprinderi care permit imbunatatirea modalitatilor de exprimare 3. Creativitatea inventiva – cea care valorifica prin inventii si descoperiri elemente de nouate, de inovatie, creatii originale; evidentiind capacitatea de a sesiza neobisnuitul(abstractul), noi cai pentru interpretarea realitatii cunoscute. 4. Creativitatea inovativa presupune o intelegere profunda a principiilor fundamentale a unui domeniu (de ex. arta si stiinta) si care conduce la modificarea decisiva a abordarii unui fenomen 5. Creativitatea energenta – reprezinta nivelul superior al creatiei la care ajung putini, caracterizandu-se printr-o solutie sau idee noua (ex. Teoria lui Darwin) Dimensiunile creativitatii a) procesul creatiei b) persoana creativa c) produsul creatiei d) mediul din care energe (din cauza…) creatia in psihologie sunt mai multe etape ale creativitatii : 1. pregatitoare 2. incubatie 3. iluminare 4. verificare 1. Pregatirea – forma initiala a procesului creatiei care este obligatorie fiind necesara o informare minutioasa, unde intra tentativele de solutionare a problemei si abia apoi se emit ipoteze de rezolvare a acesteia 2. Incubatia – se petrece inconstient sau cel mult constient reprezentand o faza pasiva a efortului creatiei; in aceasta perioada de regula au loc o serie de prelucrari paralele, se stabilesc conexiuni, nu se creeaza nimic in aceasta etapa., doar se revizuieste, se elimina, de aceea aici solutiile problemlor depind deperioada de pregatire (de cat de eficienta a fost). 3. Iluminarea (intuitie, inspiratie) – etapa sau faza in care solutia problemei apare brusc; materialul acumulat pana aici duce la o solutie clara sintetica a problemei – exista diferente intre iluminare si inspiratie, adica iluminarea provine din surse obscure ale constiinte iar inspiratia este rezultatul unei indelungate perseverente 4. Verificarea – faza finala a procesului de creatie in care solutia gasita este testata, examinata pentru a elimina posibilele erori Personalitatea creativa Mai multe solutii, mai multe pareri : – trebuie sa fii profund concentrat pe o situatie – altii spun ca trebuie sa dovedesti tarie de caracter, perseverenta etc – altii spun ca trebuie sa ai aptitudini creative – alte pareri sunt ca trebuie sa dovedesti un stil de lucru creativ, capacitatea de concentrare pe termen lung, capacitatea de a te debarasa de lucrurile inutile Din punct de vedere stilului cognitiv se desprind cateva caracteristici : – renuntarea la modurile invechite de lucru – sa ai o gandire deschisa catre nou – o perceptie deosebita – folosirea unor trucuri cu ajutorul unor indicii care conduc la idei noi – motivatia intriseca (sa-ti doresti TU din interior) ce presupune realizarea unei actiuni ca perceputa a fi placuta, interessanta, generatoare de bucurie si satisfactie – performanta creativa – se refera la un nivel inalt al inteligentei, creativitatea este complementara inteligentei dar ramane independenta de aceasta si nu trebuie corelate Atitudinile creative – reprezinta motorul personalitatii Cele mai importante – increderea in fortele proprii si inclinatia pentru realizarea de sine – interesele cognitive si devotamentul fata de ceva – atitudinea antirutiniera cu rolul de a te conduce catre o analiza critica si deschiderea catre noi experimentari – cutezanta de a te adapta unor scopuri noi neobisnuite si asumarea riscurilor pentru realizarea acestora – perseverenta in cautarea de solutii pentru realizarea proiectelor propuse, precum si disponibilitatea de revizuire continua a proiectelor pentru optimizarea lor – simtul valorii si atitudinea valorizatoare care conduc la recunoasterea valorii altora si la afirmarea onesta si demna a propriei valori Atitudini necreative – egoismul (asociat cu intoleranta si centrarea pe sine) – impulsivitatea (uneori se asociaza cu nerabdare, imprudenta, etc) – incapatanarea (lipsa de cooperare) – imaturitatea (copilariile, stangacia) – neatentia – uitarea – toleranta slaba la frustrare si lipsa de comunicare Performanta creativa – rezultat concret al creatiei. Criterii care stau la baza aprecierii, daca un produs este creativ sau nu : – noutatea – unicitatea – originalitatea – valoarea – utilitatea sociala Contextul creatiei – mediul cultural – contextul social din care aceasta face parte; teoria privind activitatea copiilor – mediul social poate influenta motivatia elevilor; parintii si profesorii trebuie sa amelioreze mediul decat sa schimbe personalitatile copiilor – un oarecare grad de efect negativ este important pentru a motiva o persoana, pentru ca aceasta sa obtina rezultate creative Concluzie : Creativitatea poate fi un fenomen care rezulta din interactiunea a trei sisteme : 1. Institutiile sociale care selecteaza din creatiile individuale ceea ce este valoros 2. Cultura care pastreaza si transmite ideile selectate 3. individul care preia ideile inaintasilor si incearca sa le transforme CREATIA nu poate fi apreciata in afara unui mediu cultural de referinta

Factorii determinanti ai comunicarii educationale – CURS 3 Factorii determinanti ai comunicarii educationale Comunicarea educationala in sistemul de invatamant Comunicarea didactica – ceea ce se face in clasa. Se aplica principiul invatarii sistematice si organizate. imaginile sunt o forma de comunicare cu impact psihologic puternic. Factorii determinanti ai comunicarii didactice I. Factorii care influenteaza comunicarea sunt determinati de cei care participa la comunicare  1) – factorii psihologici – personalitatea cadrului didactic, nevoile si interesele celor care participa la comunicare – comportamentul uman se manifesta diferit in functie de caracterul sau favorabil sau nefavorabil in raport cu fortele care actioneaza asupra lor, adica, forte (+) – optimiste – care induc apropiere, faciliteaza comunicarea si forte (-) – care induc evitare Cele doua declanseaza mecanisme distincte in procesul de comunicare : a) mecanisme proiective, existand tendinta de a caracteriza atribuind caracteristici care reflecta propriul comportament b) mecanisme de aparare, cand filtram si eliminam elementele incomode propriei persoane mergand pana la negare. II. Factori cognitivi – influenteaza comunicarea prin modul de realizare a cognitiei (gandire) Sistemul cognitiv reprezinta generalizare si abstractizare si volumul conceptelor asimilate Sistemul de reprezentare – in care informatia sufera un proces de reconstructie dupa modelul propriu al fiecarui interlocutor in comunicare In cadrul acestui sistem de comunicare intervin o serie de variabile socio-culturale : etnie, religie, obiceiuri, mentalitati, traditii etc, care formeaza sisteme de reprezentare. Acest sistem de reprezentare se raporteaza la trei elemente specifice : 1) reprezentarea de sine – Eul intim – reprezentarea nu o vrem publica – Eul public – imaginea de sine pe care o oferim si celorlalti – sa-i ajutam pe copii sa se cunoasca 2) reprezentarea celuilalt din punct de vedere social si cultural 3) in raport cu contextul si continutul comunicarii – vizeaza atitudinea interlocutorului in comunicare adica, modul comunicarii unei sarcini sau contextul comunicarii ii poate afecta propriile interese III. Factorii sociali a) rolurile si statusurile sociale – pozitia sociala poate influenta conflicte de rol prin manifestarea unor comportamente diferite in functie de rol si pot influenta o rigiditate a rolului (nu stim sa ne adaptam) – cadrul didactic isi asuma diverse roluri (empatici, rigizi, flexibili, etc.) – sunt contexte sociale care ne obliga sa ne asumam aceste roluri b) prejudecatile si stereotipurile pot fi : – de ordin social, etnic, financiar, de pozitia sociala In activitatea didactica avem rol decizional – colectivul este eterogen, trebuie sa fim echidistanti (echilibrati) – vestimentatie este un simbol al pozitiei sociale Factorii care influenteaza codul si canalul de comunicare Codul – sistem de simboluri care asigura transmiterea mesajului intr-un mod unitar de catre ambii participanti (R- receptor si E – emitator) Canalul – mijlocul, modul prin care se transmite mesajul 1) Factorii psihici sau obiectivi – elaborarea codului in functie de caracteristicile receptorului (personalitati, trasaturi cognitive si sociale) – sa eliminam ambiguitatea 2) Factorii psihosemantici a) efectul de balta – influentarea unor cuvinte sau expresii soc asupra interlocutorului ca urmare a semnificatiei unor simboluri pentru starea, experienta, istoria si intamplarile fericite sau nefericite din viata interlocutorului b) ponderea cuvintelor – cuvinte cheie c) ordinea cuvintelor si ultimele cuvinte dintr-un mesaj 3) Alegerea canalului de comunicare determinat de stilul si mediul comunicarii : – ambianta – momentul zilei – mijloace ajutatoare – elemente vizuale/muzicale etc 4) Rolul actorilor/participantilor – receptor/transmitator – pe verticala – pe orizontala III – Categoria – factori de context si de mediu 1) Contextul material si temporal, distanta dintre receptor si emitator – mobilierul – fondul muzical – elemente materiale – ora 2) Contextul social – prezenta/absenta unui public poate relaxa sau inhiba comunicarea 3) Contextul cultural si ideologic – microcultura participantilor (stereotipii, religie etc) – macrocultura – limba, specific cultural

Factori perturbatori – erori in evaluarea scolara   În aprecierea si notare exista o serie de distorsiuni datorita unor efecte perturbatoare sau factorilor de personalitate  care tin atât de profesor cât si de elev. Evaluarea defectuoasa poate cunoaste mai multe ipostaze: – notarea strategica – practicata la începutul activitatii pentru a tine elevii sub control, sub amenintarea notelor slabe sau a nepromovarii; – notarea sanctiune– care nu are nimic de-a face cu achizitiile sau performantele elevilor ci cu anumite atitudini considerate neacceptabile; – notarea eticheta  – prin notarea pe termen lung dupa aceleasi pareri favorabi- le/nefavorabile, sau în concordanta cu celelalte note ale elevului.   Cei mai multi factori perturbatori  privesc activitatea profesorului. Situatiile cel mai frecvent întâlnite sunt:   – Efectul „Halo” – profesorul realizeaza aprecierea elevilor prin prisma unei evaluari initiale si prin generalizarea notarii la toate disciplinele. În virtutea judecatii anticipative profesorul nu mai remarca progresele sau partile pozitive ale elevului slab, dupa cum nici minusurile celui bun. O alta forma a efectului halo este  eroarea de generozitate care se rasfrânge asupra unui colectiv atunci când nu se doreste patarea onorii clasei, sau  scolii si profesorii manifesta o indulgenta nejustificata. O alta forma este efectul de blândete asupra persoanelor cunoscute si de severitate asupra noilor veniti. Pentru a corecta aceste tendinte    scoala poate recurge la anonimatul probelor scrise sau la recurgerea la corectori de la alte   scoli.   – Efectul de ancorare– supraevaluarea unor rezultate deoarece pun în lumina elemente neasteptate, mai putin frecvente, care vor constitui baza unor noi grile de corectare a raspunsurilor.   – Efectul Pygmalion– anticipatiile sau predictiile profesorului asupra performantelor elevilor sfârsesc prin a se produce/adeveri, datorita influentarii constiente sau inconstiente a comportamentului elevilor. Încrederea în posibilitatile elevilor  si încrederea în reusita lor constituie un puternic factor motivational, care sfârseste prin cresterea performantelor acestora.   – Stilul personal al evaluatorului  – fiecare profesor are propria sa grila de apreciere, fie bazata pe reproducere cantitativa, fie pe originalitate. Altii noteaza mai generos, altii mai exigent, altii prefera notele de mijloc. Unii considera nota o modalitate de încurajare, altii de constrângere. O consecinta neplacuta a efectului apare atunci când elevii aflati în competitie sunt evaluati cu grade de exigenta diferita.   – Efectul tendintei centrale-apare mai ales în cazul profesorilor începatori care din dorinta de a nu gresi sau subaprecia elevii acorda note în jurul valorilor medii.   – Efectul de similaritate–  apare atunci când profesorul se ia drept reper pe  el însusi. De exemplu, profesorii care au experienta de fosti „premianti” sau au copii cu rezultate excelente, vor avea tendinta de a fi mai severi si invers.   – Efectul de contrast-apare atunci când un elev primeste o nota mai buna sau mai slaba datorita comparatiei cu rezultatul anterior. Dupa o nota slaba un rezultat bun va parea si mai bun, sau dupa un candidat foarte bun, urmatorul care este mediocru va parea mult mai slab.   – Efectul de ordine-se refera la inertia aprecierii (notarea concomitenta cu aceeasi nota) desi între raspunsuri exista diferente calitative. Se datoreaza mai ales factorilor ca oboseala, indispozitia, lipsa de interes etc.   – Eroarea logica-se refera la înlocuirea parametrilor de performanta urmariti cu alte consideratii, care în realitate sunt elemente secundare, cum ar fi efortul depus pentru a ajunge la rezultat, constiinciozitatea, acuratetea stilul sau sistematicitatea expunerii etc. de   si uneori acest efect se justifica, el nu trebuie sa devin a o regula, deoarece creste riscul de subiectivitate în notare.   Simpla constientizare a acestor efecte si dorinta de crestere a obiectivitatii notarii sunt în masura sa diminueze efectele perturbatoare asupra notarii, sa creasca încrederea elevilor în obiectivitatea si buna credinta a evaluatorului, sa creasca prestigiul profesorului   si institutiei   scolare.   O alta controversa este legata de „pedagogia curbei lui Gauss” sau de stilurile de notare/apreciere a rezultatelor pe care le promoveaza profesorii. Acestea pot fi grupate în trei categorii: stilul sever, stilul generos  si stilul moderat.   a)Stilul severapare atunci când profesorul pune mai mult de jumatate din note sub nota de trecere sau la limita acesteia. În general, pedagogii considera ca severitatea excesiva demotiveaza elevii fapt care este de natura sa  reduca performanta   scolara în loc sa o creasca. De aceea, acest stil de notare trebuie evitat.   b)Stilul generoseste situatia invers a celei de mai sus. Conform acestui model majoritatea notelor (60% si peste) sunt situate peste nota de trecere. Acest tip de evaluare are o functie preponderent  motivationala, punând accent pe toate posibilitatile intelectuale ale scolarului  si bazându-se  si pe sprijinul parintilor pentru a obtine cele mai bune rezultate de la toti elevii. c)Stilul moderat sau pedagogia „curbei lui Gauss”, reprezinta un curent bazat pe rezultate statistice, pedagogia practica dar  si pe teoria „învatarii depline”, potrivit caruia 80% din populatia   scolara sunt capabili sa- si însuseasca materia din programe daca dispun de timpul necesar iar distributia notelor se înscrie aproximativ în modelul gaussian  60. Potrivit acestui model, factorul motivational este asigurat prin diferentierea notarii, iar reusita  scolara obtinuta printr-un cumul de factori. Practica didactica nu reuseste totdeauna sa diferentieze elevii în mod obiectiv, de aceea învatamântul frontal trebuie completat cu cel diferentiat. Chiar daca distributia initiala a aptitudinilor elevilor poate fi reflectata în curba lui Gauss, evolutia lor pâna la finalul procesului de instruire ramâne o necunoscut a asupra careia profesorii trebuie sa se aplece fara prejudecati sau modele prestabilite, în ultima instanta de maiestria si dedicatia lor depinzând performantele   scolare. Practica docimologică scoate în evidenţă numeroase disfuncţii şi dificultăţi în evaluarea corectă şi obiectivă a rezultatelor şcolare. Dintre cauzele care generează distorsiuni subiective în evaluare, amintim: – alegerea defectuoasă a metodelor şi strategiilor de evaluare în raport cu obiectul evaluării (ceea ce se evaluează) sau cu obiectivele evaluării (ce se doreşte să se realizeze) – unele particularităţi ale relaţiei dintre profesor şi elevi, cu componentele ei afectiv-titudinale – influenţe datorate contextului pedagogic în care se efectuează evaluarea (nivelul general al clasei, politica şcolii în materie de evaluare, salvgardarea ,,imaginii” şcolii, etc.) Soluţia ar consta nu dintr-o desubiectivizare a evaluării (ceea ce nu este nici posibil, nici de dorit), ci dintr-o ancorare responsabilă în actul evaluativ, realizând optimizare între obiectivitate şi subiectivitate (a profesorului, dar şi a elevului), eliminând ceea ce îndeobşte este eroare, deviere grosolană de la normele deontologice.                                                                                                         Distorsiunile în notare apar şi prin implicarea factorilor de personalitate, atât cei care ţin de profesor, cât şi cei care ţin de elevi. Starea de moment, oboseala şi factorii accidentali pot favoriza, de asemenea, apariţia unor erori în evaluare. Nu mai puţin prezent este stilul didactic deficitar (din nepricepere, necunoaştere, lipsă de experienţă, rea-voinţă) care îl poate caracteriza pe profesor.