Florentin Smarandache

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). «“Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)   PREFAŢĂ           A pleca înseamnă a muri o ţâră?!           L-am cunoscut în 4 ianuarie 2003 pe paradoxalul paradoxist Florentin Smarandache (născut în Bălceşti, Vâlcea, la 10 decembrie 1954) la întâlnirea organizată de colegii săi de la Liceul Pedagogic Râmnicu Vâlcea şi desfăşurată în mod mai mult sau mai puţin paradoxal la Liceul de Artă Râmnicu Vâlcea. Venise în vacanţa de Crăciun acasă, la Bălceşti. Făcuse o călătorie lungă, tocmai de dincolo de Ocean, din SUA, de la Universitatea "New Mexico" din oraşul Gallup, statul New Mexico, unde este acum conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Matematică. A doua zi, a plecat spre patria de adopţie, dar nu fără a face o escală în Roma: nu-i nici un paradox în asta, din moment ce el este român şi vorba ceea -"Toate drumurile duc la Roma!".           Când ne-am întâlnit, am schimbat numai câteva fraze, dar am "vorbit" apoi prin e-mail şi am constatat că, în mod paradoxal, paradoxistului Florentin Smarandache îi şade bine cu. Drumul! Oare, de unde i s-o fi trăgând? De la faptul că primii doi ani ai liceului i-a făcut în Craiova, iar pe ceilalţi doi în Râmnicu Vâlcea (ce lecţii de geografie i se vor fi predat în ambele licee pedagogice urmate în cele două municipii olteneşti?!)? Ori de la faptul că în perioada 1982-l984 a fost profesor invitat la un liceu din Maroc? Poate, de la faptul că în 1986 nu i s-a dat viză pentru SUA, unde dorea să participe la Congresul Internaţional al Matematicienilor, la Universitatea "Berkeley", California? De aceea, probabil, când în 1988 a obţinut un paşaport pentru o excursie în Bulgaria, i s-a părut prea aproape şi a dat o. fugă până-n Istanbul?! Oricum, "Fugit" a rămas, după cum a scris chiar dânsul ulterior, dar a trebuit să plătească scump acest dor de ducă – cu doi ani de lagăr pentru refugiaţii politici (la Istanbul şi la Ankara). Atâta lâncezeală nu putea fi (re) compensată decât de o trecere a Oceanului Atlantic, în SUA – o ţară atât de mare încât îţi poţi ostoi dorul de ducă între malurile Atlanticului şi Pacificului, iar dacă eşti mai pretenţios, poţi face o extensie până-n Hawaii (unde olteano-americanul nostru fu chiar de două ori!).           Dar, cum "anonimul din Bălceşti" ajunse o celebritate mondială, atât în literatură (prin Mişcarea Paradoxistă, creată de el), cât şi în matematică (printr-o serie întreagă de concepte, noţiuni şi teorii care-i poartă numele), chiar dac-ar vrea să mai stea şi el, ca omul, aşezat la casa lui, nu mai are încotro, pentru că are chemare pe toate meridianele şi paralele lumii! Braţ la braţ cu matematica şi cu poezia (nu-i nici un paradox în asta, ne asigură el şi ne-o demonstrează prin întreaga sa operă!), Florentin Smarandache a pus piciorul pe cinci continente, ba chiar şi pe cel subacvatic, călărind o "motocicletă" submersibilă pentru a da piept cu. Marea Barieră de Corali, dovedindu-ne că nu-i doar un vajnic Columb navigator pe Oceanul Paradoxist, ci şi un paradoxal Cousteau!           Pentru că Florentin Smarandache este şi francofon, trebuie să lămurim paradoxul excepţiei sale de la dictonul francez "Partir c'est mourir un peu!" (A pleca înseamnă a muri puţin). Tehnologia informaţiei face ca planeta să devină un sat mai mare, cel puţin pentru oamenii de ştiinţă, aşa încât nu-i de mirare că pentru ei dictonul a devenit "Partir c'est revigorer un peu!" (A pleca înseamnă a te reîntrema puţin), ca atunci când te întorci acasă.           Din multele sale note de călătorie, datând dintr-un deceniu de peregrinări de-a lungul şi de-a latul planiglobului, le-am selectat în acest prim volum pe acelea care mi s-au părut cele mai paradoxale şi am căutat să îmbin stilurile de "jurnal de călătorie" şi "jurnal literar", pentru că autorul, ca un paradoxist autentic, respectă o regulă de bază a Paradoxismului: "Fără reguli!".           Mircea Monu 1. ÎN TURNEU PRIN EUROPA           Mă simt mare, dat dracu'! Deja îmi auzeam bocănitul tocurilor de pantofi pe culoarul aeroporturilor internaţionale din Los Angeles, Paris. Cine mai era ca mine?! Fostul ţăran! Mă aflu într-o bună dispoziţie după supa de conopidă -măncare mai uşoară, preparată de mama lui Lotzi.           Ajuns la aeroportul din Phoenix, mă eliberez de bagaje chiar de la intrare, unde predau valiza verde cu haine, cumpărate noi, ca să epatez (!) în Europa şi geanta albastră, cu manuscrise şi cărţi.           Scriu în avion, la 8.000 de metri înălţime, discursul paradoxist pentru francezi. M-am tot lăsat de azi pe mâine şi-am rămas cu eseul neaşternut pe hârtie, dar cu ideile sedimentate. Viteza: 359 de mile nautice pe oră (1 milă marină = 1,852 km; deci, 664,868 km/h). Temperatura: 64 de grade Fahrenheit (17,8 grade Celsius; după formula de transformare C = 5(F – 32)/9). Podişuri despădurite. Deşert. Norii se văd ca valuri imense de zăpadă. Nişte râme suntem, într-adevăr, prin Univers! Îţi dai seama pe măsură ce iei altitudine. "Iar în lumea asta mare, /Noi, copii ai lumei mici, /Facem pe pământul nostru/Muşuroaie de furnici." (Eminescu)           Losangelezii n-au ţâră de timp!           Am plecat din Phoenix la 9:45 şi am ajuns în Los Angeles la 11:10. Sunt aşteptat de Stelică Piteşteanu, coleg de suferinţă în lagărul turcesc şi fiul doamnei Gina. Glumim, spunem bancuri: "Un negru vrea să devină alb şi devine. Se uită în oglindă:           — Ooo, de cinci minute am devenit alb şi. Am şi-nceput să urăsc negrii!". (Rasism)           Pragmatism extraordinar al californienilor dintr-o mare metropolă a lumii, unde-i omoară distanţele, n-au ţâră de timp! S ă-i vezi dimineaţa-n maşină, grăbindu-se la serviciu: la stop, femeile se zgâiesc în oglindă, fardându-se repede, întrerupând, apoi rujându-se la celălalt stop; iar bărbaţii folosesc aparatul de ras pe neve, lungind bărbia, gâtul.

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). “Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)   De amorul artei                 Notaţii spontane, transcrise de pe caiete vechi de acum 20 de ani, când porneam spre poezie cu pasiune timidă ca spre o femeie inaccesibilă. Sintagme, butade, adnotări, locuţiuni (substantivale, verbale, adjectivale etc.), clişee idiomatice, construcţii regionale, arhaice, idei/gânduri răzleţe, cugetări scurte, şabloane de limbă, zicături, afurisenii – în majoritate culese din folclor, altele extrase din lecturi diverse. Ordinea: fără ordine!           Căutam metafora care să-nflorească în poezie, şi scrisul plastic, sculptural, idea tridimensională.           Purtam veşnic în buzunar o hârtie împăturită şi-o mină de pix ca să nu-mi scape nici o idee, oricât de subţire, ori vreo şuetă, străfulgerând prin minte.           Aşa am compus primele poeme publicate în volumul „Formule pentru spirit" (1981), fiindcă ele urmau nişte algoritmi de creaţie. Şi-aş fi putut să scriu, în acest fel, la infinit! Dar simţeam nevoia să fiu într-o permanentă schimbare. De la literatura cu metafore frumoase, plesnind ca nişte ghiocei sub pojghiţa de zăpadă, la literatura experimentală şi avangarda cu program, la studii statistice în lirică, ori la definirea unor specii noi lirice (distihul paradoxist, distihul tautologic, distihul dual etc.), apoi piese de teatru combinaţionale, ori proze multistilistice.           Autorul.           În doi timpi şi trei mişcări – afurisisme           Asasi pe dincolo.           Haideţi să vă introduc în Laboratorul meu de Creaţie, laborator care în realitate nu există. Este doar virtual. Realitatea din imaginaţie.           Am început relativ târziu să scriu versuri, după o încercare nereuşită pe când eram în clasa a doua la Şcoala din Bălceşti, şi o aveam învăţătoare pe D-na Mişcoci Elena. Atunci, apăreau careuri de rebus în revista pentru copii „Luminiţa", editată la Bucureşti. Şi-am trimis şi eu o grilă-răspuns completată corect, şi tare m-am mirat când am primit o felicitare din partea redacţiei! Pe urmă, ce mi-am zis, hai să le trimit şi o poezie, despre elevii silitori etcaetera. Am pus-o în plic, şi după-aceea am arătat-o Doamnei. Din clasa întâi mă remarcasem la matematică, prin rapiditatea calculelor şi prin inventivitate. Stăteam în prima bancă fiindcă eram mic, şi mama o rugase pe învăţătoare să mă pună acolo. Mai târziu, mă auto-mutasem în spate, ca să mai discut, să mă joc şi să nu mă vadă învăţătoarea. Stăteam cu amicul Diculescu (Costică), Victor îi zicea Nagâţ. Costică provenea dintr-o familie numeroasă, taică-său făcuse cu prima nevastă şase copii, iar cu a doua încă trei – dintre care Costică era cel mai mare. Lângă Chesa, vecin de casă, şi marele fotbalist al clasei. El mă băga pe mine la meci în echipă, fundaş dreapta, eu îi arătam la matematică – îl lăsam să copieze la lucrări, dar şi tema pentru acasă. Mai era în faţă Oţet, în stânga Liţoiu, în fundul clasei Săbău, cel mai vlăjgan şi de temut din clasă. Fete erau cam jumătate, şi unele frumoaseee. Mihaela           Florentin Smarandache strălucea, fiica lui Nea Pinelu, funcţionar la CEC în comună, şi toţi băieţeii muream după ea! (Mai târziu, săraca, avea să moară în mijlocul vieţii, la 43 de ani, de cancer la piele, pe care-l contractase într-o vară la mare, deşi bărbatul ei, care-o însoţise în concediu, nu păţise nimic, lăsând un copil de vreo nouă anişori, Alin, orfan.) Când Mihaela îmi zâmbea vreodată, eram două zile la rând fericit!           Dacă „tovarăşa" se-ntâmpla să plece undeva, punea pe unul dintre noi să întocmească listă cu cei care nu stau la locurile lor sau fac gălăgie. Ei, bine, pe mine mă scriau „Zmarandache", şi-atunci făceam pe necunoscătorul că nu sunt eu acela: pe mine nu mă cheamă cu „Z". Întotdeauna aritmetica îmi părea un fel de educaţie fizică, deoarece nu învăţam nimic. Înţelegeam totul din clasă, şi mă chiar miram că avem manuale. La ce mai erau necesare când profesorul explica exact?           Şi, revenind la prima-mi poezioară, Doamna Mişcoci mi-a spus că nu e bună, că eu am aptitudini pentru partea ştiinţifică. Versificaţia şi cuvintele încrucişate să le las baltă! Drept e că nu prea aveam tragere de inimă la limba română, aşterneam pe hârtie creaţii puerile fiindcă ni se cereau la compunere sau gramatică. De rebus, totuşi, nu m-am putut lăsa – ca unul care nu se poate opri de fumat! Simţeam o anumită dulceaţă în „şmecheriile" acelea cu litere: permutate, încorsetate prin pătrăţele sau dreptunghiuri ca la şah, cu mistere şi forţe ascunse de atracţie. La liceu am ajuns chiar redactor al revistei „Năzuinţe", răspunzând de rubrica enigmistică.           Odată, la muzică, m-a pus pe mine să dirijez clasa. (Eu eram silitor la carte, dar foarte sfios.) Să ies în faţă. Şi dădeam eu           ^^^^^^^^ În doi timpi şi trei mişcări – afurisisme mecanic din mâini, cu câte două degete, arătător şi mijlociu, lipite strâns. Timid. Şi-mi venea să mă duc la veceu, dar mi-era ruşine ca să spun. Şi-atunci am făcut pe mine. Îmi curgea ţuroiul pe picior. Tocmai suna de recreaţie, iar Doamna m-a trimis afară. Câteva săptămâni mai târziu un alt coleg, Nistor, îmi repeta gestul!           Ţin minte la abecedar, în clasa întâi, citeam o lecţie „Mama lui Florin", şi mustăceam eu. Învăţam litera „Z", şi silabiseam «mama lui Florin este muncitoare la uzină», cum ne educau pe atunci. În carte era o poză frumoasă, cu fulgi mari de zăpadă, care-mi plăcea, şi-mi trezea ceva nostalgie, visare. Tata nu se ocupa niciodată de mine. Decât, într-o zi, a capturat nişte brabeţi, cu ligheanul în curte, presăra iarna boabe de porumb sub el, şi-l ţinea întredeschis, rezemat de-un băţ legat cu sfoară. Apoi a înnodat brabeţii de picioare, vreo zece, cu aţă, şi îi zvârlea să zboare prin bucătărie. De se-mpleticeau între ei, cădeau, se zbăteau din aripi, ca un adevărat circ. Mă-ntorceam de la şcoală seara, cu ghiozdanu-n spate, şi tata mă-ntâlni la monument în centru şi-mi zise:      — Florine, prinsăi nişte brabeţi, şi-i băgai în cufărul de mălai. Să vezi când le dai drumul să zboare prin casă. El avea grijă de pahar. Niciodată n-a ştiut ce şcoli am urmat, pe unde erau, niciodată n-a venit să mă vadă.  

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). “Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)     Ziua zero                Fac jocul femeii „De – ţi vine ţie pe chelie S ă mă trimiţi pe mine-n vie", Să sap, să leg, să copilesc. Nu vezi cum fug ca să iubesc?!           Coborâtul e mai uşor „Tu cel care urci", te rog, „mai priveşte şi în urmă!" Chiar nu îţi ajunge prăjina la nas? Nu fugi de turmă! Nu ştii că până în vârf se ajunge destul de greu? La vale te rostogoleşti mai uşor, te asigur şi eu.           Drama cuplurilor de azi.           — Cine a pierdut un cărucior să vină să-l ia!" Vorbi Ion „bolnav de inimă rea." Dacă ar fi ştiut că ea nu-l va vrea, Ar fi dus-o la primul tren, să scape de ea!           Împrumutul prietenilor „Cu schepsis" este motivul lui, vă asigur.           — Dai un ban dar ştii că nu-l mai ai!" Dar imediat se sfătui, de unul singur: Mormăind: Ia nu da, să vezi cum ai!           Droguri la înaintare           — Am nasturi pentru dame cu două găuri!" Zice bărbatul care "Vizionează meciul la radio." Ca bătut de soartă, omul mârâie ca din hăuri:           — La dame cu CEC-uri cu multe zerouri, de-adio!           Cina din carne de lebădă!           „Lebedele-s gâşte bete pe lacul puturos, " Plutesc ca mici corăbii în apusul fabulos, „pe sub copaci cu crengi lăsate ca de sâni" Au pe aripi vestea bogatei mese la rumâni!           Cei şapte ani de acasă „Tovarăşul Icsulescu îşi bagă mâna până la cot în nas, "           Din ce pune-n gură, el scoate nestingherit pe nas! Va exploda, cum „i se umflă capul de atâtea informaţii, "           E în tramvai fără bilet, ca boschetarul, între staţii!           Ziua întâi <Mari> şi <Mici> „Eşti mare dacă îi ştii pe cei mici, " Şi ţii pentru ei în buzunare firfirici, „căci pe cei mari îi ştiu cam toţi, " cum sunt de blânzi şi poligloţi!           Coada ursului păcălit „Mare e grădina ta Doamne şi ai uitat şi poarta deschisă!"           Că au trecut prin ea deopotrivă: măgari, lei, oi şi lupi vrac, Toţi Te-au salutat de formă şi cu pofta de înhăţat aprinsă, Ştii întrebarea: De ce n-are ursul coadă? Şi-a uitat-o în lac?!           Unei cucoane cu perucă „Dacă te mănâncă în cap, cum te scarpini?" Cu <deştele> dacă eşti de la ţară şi te mănâncă, Sau suferi şi priveşti în jur cu ochi blajini, Fireşte, depinde de cucoană dar şi de perucă!           Unei cucoane cu fund           Dar ce te faci „dacă te mănâncă în fund?" Cum crezi că te scarpini şi în acest caz? Tot din ce am scris mai sus nu are haz, Te scarpini în cap, restul e în plan secund!           <Distinse> după prăzi „Biroul de iluzii pierdute" este în colţul oricărei străzi, „Timpul se face că nu mă vede şi trece înainte, " Dar îmi şopteşte ştrengar bătrân, vechi cuvinte:           — Infantele pierdute se fâlfâie <distinse> după prăzi!           Cine se-aseamănă se-adună „Fluture cu masca de gaze pe-al său chip, " Se scălămbăie viteaz ca militarii prototip; Face plecăciuni unei buruieni cu coroniţă, Îmbiind-o cucernic să-i deschidă o portiţă.           Un petic de hârtie „Stelele, ca nişte puncte de suspensie, " Pulsează pentru o dragoste fără sfârşit. Ele spun că în iubire nu există pensie, Decât un petic de hârtie cam nesuferit!           Cotidiană „Tramvaiul se scarpină jenant pe spate, " Iar „troleul merge de îi sar scântei, " E doar în trecere printre fiare de femei: Darul străzii din zori şi până-n noapte           Pipa păcii la olteni „Văzduhul ne trage-n piept, " Precum într-un banc oltenesc, Unde se bea din plin vin sec Ş i pipa aduce fericirea-n piept.           Vânzătorul de ziare „Vântul vinde ziare pe o stradă" Negustorilor de legume şi de fructe, Pensionarilor gătiţi ca de paradă Să ştie moartea pe unde să-i înfrunte!           Îmbrăţişare solară „Soarele ne cuprinde în braţe, " Ca un muribund bătrân şi fericit, Pe cer primii nori au umbreluţe Ş i trimit ploaia cu părul despletit!           (Toamna)           Ziua a doua           Unui absolvent de facultate „A terminat cu zece" facultatea, „adică a luat zece la ultimul examen, la celelalte." Dumnezeu cu mila iar dumnealui (ei) cu celebritatea!           Unui ins al Dracului!           „Cât îl ţin curelele, ba nu, bretelele!" Se umflă-n pene dumnealui, De când îl ştiu, e dat dracului! E tare la plantatul de belele!           Unei aşchii sărite (S ăracul la nevoie!) „Spune şi ce nu ştie, "           Şi cât lapte de la mă-sa a supt, Ea mai e în puşcărie, Dar aşchia sare, ea nu s-a rupt, Nu sare departe de trunchi, Păduchele trage tot la păduchi!           Călimara poetului „Uimitor de-albastră marea – parcă ar fi căzută din cer;" Ea este pâinea şi sarea, Pentru poeţii cu inima de fier!           Unui curios natural „Izvorul limpede umblă dezgolit până la brâu, " Priveşte pe sub fustă fetele ce spală-n pârâu!           Cu coada între picioare „Noaptea fuge cu coada între picioare, " Că a fost prinsă de zori luându-şi tălpăşiţa.           Unui hoţ de mere „Un ram te-arată cu degetul, " Cum furi mărul din livada lui Adam! Parcă ar vrea să-ţi spargă ochiul, Fără să-apuci să zici măcar Ham!           Unui somnoros relativ           Ceasul tău de aur a rămas fără baterii, Acum „timpul adoarme cu botul pe labe!"           Unei prostituate la program           Prostituata îşi pregăteşte victima, Ca pe o păpuşă din cârpe a milei şi „sângele duelând ritmic inima." Îi va „deschide poarta <înaltă> a zilei!"           Jocul < rătăciţilor > „Păsările în luncă sunt invitate la o partidă de bridge." Să măsluiască vesel cărţile perechilor răstignite printre ferigi!           Unui prozator „Credeam că pictezi, nu scrii – aşa de plastic ţi-e stilul!"           Startul unei performanţe „Mulţumesc pentru descurajări., "           Că de încurajat mă descurc cu duşmanii!           Contemporană „În casa asta ascultă" doar „părinţii de copii., " Aşa că vai de părinţii care nu-şi ascultă copiii!           Datorii plătite „Nici pe mine nu mă dau banii afară din casă, " Dar mă dau afară din casă datoriile!           Memorie scurtă           Se numeşte săgeata albastră şi-ţi goleşte buzunarele Te călătoreşte pe bani grei, că te trec fiori (le)! El e „trenul fără spaţii" de depozitat amintirile, Memoria lui nu are decât foaia cu încasările.           Ziua a treia           Zugravul modern „Faţă de alţii eu sunt un mizilic, " coane! E timp să rămâi şi cu ochii în soare, Ştii că Domnia şi Prostia costă, oare?! Aşa că, scoate banul! Şi fără de fasoane!           Viaţă de chilipir „Nu mă luaţi cu vraja şi gata! Mai lăsaţi-mi timp să şi respir!" Zici, doctore, că sunt pe chilipir? Nu-mi mai dai pastile cu lopata?!           Şefului meu „Dacă îmi vorbiţi serios, E clar că vă bateţi joc de mine.           Dacă nu vorbiţi serios, vă bateţi şi mai rău joc de mine."           Unui scriitor „Dacă n-avea ce face se chinuia să scrie! Dar culmea e, că pretindea să fie şi citit."           Unui <cifrat> „Sau tocmai asta e legătura: că nu au nici o legătură."           Unuia care se supraapreciază „Oare este posibil să n-ai duşmani? Uită-te în oglindă şi nu le mai scorni!" < Traducere > la buzunare           Dacă-mi „faci traducere-n doi peri, " Atunci mă cam <tunzi> şi de averi!           Hoţul simpatizat           Când m-a prins vecinul în casa lui „M-am gândit" cam serios „s-o pui", Dar neaşteptat, iar m-a salvat vecina Zicând că-s văr din frate după fina!           Pus pe căpătuială           Că „vorba vine: o pica ceva la zar?" De aia te-a făcut ţara parlamentar!           Parlamentarilor care dorm la şedinţe „Ce mare deşteptăciune zace-n ei?" Stau cu burta la bec şi se visează zei.           Pact cu găina „La culcuş găină, Că ţi-e guşa plină." Dacă azi ne faci vre-un ou, Mâine îl vom bea şodou!           O democraţie sălbatică „Ştie el pentru noi toţi": o să murim, „deci nu e nevoie să mai şi ştim!"           La coafor „I se mestecă ideile în cap când merge săltat, " Încât i se încreţeşte părul, de-atâta mestecat, Dar i se cârlionţează şi mintea! E de remarcat.           Ziua a patra           În exerciţiul funcţiunii (Haz de necaz)           Noroc cu calculatorul „Vara asta, ca şi în cuptor, Creierul meu s-a înnegrit, Obosesc acu' de atât gândit, Aşa că trec pe calculator!"           Rateul caloriferului „O pereche de ciorapi desperecheată: unul de-o modă şi altul de altă modă" odihnesc de un an, zeflemitori, pe sobă să îi încălzească vara că iarna e ratată!

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). “Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)   Piesă pentru copii             Personajele:           PĂCALĂ {flăcău cu mustaţă; iie şi ilari, cizme negre, cuşma pe-o ureche) STRĂJERUL (moş)           ÎMPĂRATUL ALBASTRU (costume de epocă) FATA ÎMPĂRATULUI           URSUL (cafeniu închis; de două sau de trei ori mai mare decât statura unui om obişnuit)                 Tabloul I           (Peisaj de iarnă un drum înzăpezit într-un sat; ninge Pe toată durata acestui tablou ca şi în tabloul III se vor împrăştia de sus (dintr-un loc nevizihil publicului) confetti albe sau vată (naturală, artificială) etc pentru a da copiilor senzaţia de fulgi de nea, care le plac atât de mult')           PĂCALĂ: (Vesel, cântând, jucând şi fluierând) "Eu sunt vestitul Păcală           Şi-am pomit hoinar prin lume (Rcfrc           Eu sunt vestitul Păcală           Şi fac isprăvi de renume."           — 5 – (Decorul rulează în spate pe toată perioada cântecului dând impresia că Păcală merge Spre sfârşitul cântecului satul se va pierde în depărtare şi va apare palatul împăratului Albastru, iar la poarta sa un Străjer) (Rilmicitaiea cântecului se schimbă:) "Pe-am rămas singur în stradă Fără nici un căpătâi Umblu-n cizme prin zăpadă Pintene port la călcâi." (Strofa I) (Refren: "Se-mbulzesc copii grămadă Şi sprinţari şi jucăuşi Pe Păcală să-i revadă Iar la Teatrul de păpuşi" (Strofa II)           STRĂJERUL: (Cu voce groasă) Care eşti acolo, la poarta palatului? PĂCALĂ: Orh bitn, venit de peste mări şi ţări. STRĂJERUL: Şi ce cauţi aici'           PĂCALĂ: M-am luat cu drumul, şi-am ajuns prin locurile astea pustii, la vreme de iarnă.           STRĂJERUL: Să n-ai cumva gânduri ascunse, vreo rea intenţie. PĂCALĂ: Nicidecum, străjeriile. Eu cutreier pământul în lung şi-n lat.           Mă cunoaşte toată lumea. STRĂJERUL: Dar cum te cheamă, flăcăule?           PĂCALĂ: Cum să mă cheme altfel decât Păcală. Cred că ai auzit de mine!           STRĂJERUL: Păcală? Ha! Ha' Ha! Păi de ce nu mi-ai spus aşa mai de mult?! Te ştie tot poporul (Către sală) Voi îl cunoaşteţi copii pe           Păcală? SALA: Da sau – Nu sau – Da+Nu           STRĂJERUL: Dacă ¡1 cunoaşteţi, bucuraţi-vă că îi avem din nou în mijlocul nostru           | sau – Nu îl cunoaşteţi? El este prietenul vostru, al tuturora.           — 6-           I. Sau – Celor care nu-l cunosc le spun eu că Păcală este ghiduşul I copiilor.           STRĂJERUL: (Către Păcală) Ţie, Păcală, iţi voi permite să intri la palat, dar te va paşte o mare primejdie. PĂCALĂ: Nu-mi pasă câtuşi de puţin.           STRĂJERUL: împăratul Albastru este tare posomorât că fata sa nu se poate mărita niciodată. PĂCALĂ: O iau eu de nevastă!           STRĂJERUL: Nu ăsta-i baiul. Au vrut mulţi voinici ca tine să-i facă pe plac împăratului AJbastru. Dar toţi au dat greş. PĂCALĂ: O să încerc şi eu, încercarea moarte n-are. STRĂJERUL: Ba tocmai că are! Toţi prinţii şi cavalerii care au peţit-o şi-au dat duhul. Le zac oasele la groapa comună. Nouăzeci şi nouă de Feţi Frumoşi au murit până acum, iar dacă te duci şi tu vei fi al o sută-lea.           PĂCALĂ: Crezi că eu pier aşa aşa uşor? Ai mai văzut drac mort? STRĂJERUL: Păcală, Păcală, să-ţi fie ţărâna uşoară! PĂCALĂ: Fii liniştit Străjeriile, nu-mi duce mie de grijă. Vezi-ţi de treaba dumitale!           STRĂJERUL: Păcală băiatule, îţi vorbesc ca unui copil de-al meu. Eu te-aş povăţui să faci calea întoarsă, deşi împăratul AJbastru mi-a poruncit să nu las nici un flăcău ajuns la însurătoare să plece ît pe meleagurile noastre până nu-şi încearcă puterile la palat; să rupă vraja care a cuprins-o pe fata împăratului şi asta numai dacă reuşeşte să doarmă o noapte în camera Ursuiui şi să se scoale dimineaţa viu şi nevătămat.           PĂCALĂ: Să mă întorc de unde am purces atâta vreme? Nici pomeneală Străjerule. Poate că aici m-a mânat soarta, aici mi-o fi norocul.           STRĂJERUL: Cum doreşti, dar eu am bunătatea să te previn.           PĂCALĂ: Mulţumesc Străjerule, voi fi cu mare atenţie.           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: (/se aude glasul din culise) He, he, dar ce se petrece Ia poarta palatului? (Pauză) Cine ne calcă tărâmurile' (Pauza)           STRĂJERUL: (Şoptit, către Păcală) împăratul Albastru. Am dat de bu-c. (Tare. Că? Tre Î? Mpă? Râtul Albastru) Ia, un. Un nevoiaş? Cere adă? Post.           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Tânăr îi? STRĂJERUL: (Uzitând) Da. Nu. Este. PĂCALĂ: Sunt Păcală, luminate.           Florentin Smarandache t           Păcală ţi Ursul           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Ha! Ha! Zii aşa mă! Păi de când am auzit de tineee, trebuia să fi dat ortul popii de-acum un secol. Dar nu e târziu nici la noapte! (Către Străjer) Deschide-i porţile!           (Străjerii/descuiese aud ză>arc grele fi ruginile. Păcală păşeşte sfios înăuntru. Dintr-odată porţile se-nchij. se trag zăvoarele, soldaţi cu suliţe il ţirinj pe Păcală. Se aud râsetele machiavelice ale lm/>âralului. Zgomote de săbii trase din teacă. Intră în scenă împăratul Albastru ţi Fata împăratului.)           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: (Către Păcală) Ha! Ha! Popularitatea ta o să scadă de-acum. Te vei face de râs în faţa spectatorilor (Arată spre sală).           STRĂJERUL: îndurare, împărate! Păcală ni-i drag nouă la toţi. Îl iubim pentru năzbâtiile sale. Îndurare!           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Aşaaa dar! Un împărat nu trebuie să fie milos cu supuşii săi fiindcă mai târziu i se vor sui în cap. Dar îţi acord o şansă Păcală: dacă reuşeşti să stai la noapte cu Ursul de la palat, atunci îţi voi da în căsătorie pe fata mea şi un sfert din împărăţie.           (Slrăjerul plânge.)           Spune Păcală, primeşti târgul? STRĂJERUL: Ursul acesta nu este un urs obişnuit: uriaş, cât un munte de gros. Împăratul Albastru îl ţine în beciul său ca într-o grotă umedă şi rece. Mănâncă în fiecare noapte câte un om.           (Fata împăratului suspină.)           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Străjeruie, condu-l pe aceste flăcău "neînfricat" în grota Ursului. Şi nu uita, mâine cât mai de dimineaţă să-i dai oasele afară, să nu se strice aerul de la palat.           FATA ÎMPĂRATULUI: Tată, fie-ţi milă, e un voinic fără pereche, cum n-am mai văzut altul până la el.           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: întâi să-şi dovedească curajul de care este în stare. Nu-mi las eu fata pe seama oricui.           PĂCALĂ: împărate, aş avea o rugăminte.           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: S-o auzim.           PĂCALĂ: Să-mi împrumutaţi până mâine în zori:           — O traistă cu plăcinte calde şi alta cu aşchii din lemn de brad.           — 9- l-lorenlin Smarantfache           Păcală şi Ursul           — O traistă cu nuci şi un ciocan şi alta cu pietre.           — Iar în a cincea traistă să-mi pui: un brici de bărbierit, o oglindă, săpun şi pămătuf pentru spumă, un băţ, o bardă, nişte scânduri şi cuie.           Să încerc să-i vin de hac Ursului. ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Fie, îndepliniţi-i doleanţele.           (Străjerii! Dispare în culise de unde se întoarce cu cinci irăisli pe care le înmânează lui Păcală.)           — Şi acum duceţi-l unde-i este hărăzit.           {împins cu suliţa de la s/xtte. Păcală este târât în afara. «:<rw/'. (adică în grota Ursului)           Tabloul II.           (Grota Ursului încăpere cam întunecoasă, stalactite, stalagmite Eventual un mic izvoraş Un pat lat pe care doarme un Urs înfiorător de mare, răpănos. Intră Păcală Ursul sforăie îngrozitor)           PĂCALĂ: (Cântând) Scoală-te, scoală-te, puturosule!           URSUL: (Cu lehamite) Nu mă scol, nu mă scol, că mi-e somn de mor!           (Păcală trânteşte trăişlile puternic de pământ. Ursul tresare dinlr-uii vis adânc, holbează ochii înroşiţi.) (Către Păcală. Încercând să-l sperie) Mooor! Mooor! (Amăninţănd cu labele) Mooor! (Păcală rămâne impasibil). Păi nu te sperii? Toţi ceilalţi de cum mă vedeau leşinau "vitejeşte"!           PĂCALĂ: Nu. Am uitat să mă sperii!           URSUL: Te rog să te sperii, că se supără împăratul.           PĂCALĂ: Când te-am văzut aşa gros şi mătăhălos, mi-a pierit frica.           URSUL: Zău?           PĂCALĂ: Nu te mai mira fără rost. Ridică-te în două picioare când îţi intră un musafir în casă URSUL: (Întinzându-sc leneş) Mooor! Mooor! Cine se încumetă să mă oblige?           — 10-           Florentin Smarandache           Păcală şi Ursul           PĂCALĂ Politeţea te obligă! Vrei să arăţi că eşti trăit pe sub pământ-' Bunele moravuri te învaţă să fii cuviincios, respectuos Ţaţă de un om străin.           URSUL: (Acelaşi joc cu labele) Mooor! Mooor! Mooor!           PĂCALĂ: Dar, stai cuminte! La spune, nu ţi-a fost ruşine să creşti de-a valma, fără socoteală, pe cine mai vezi ca tine? URSUL: Mie, ruşine? Ce părere ai?! Hai să ne luăm la întrecere, să vedem care biruie!           PĂCALĂ: Desigur, bună idee, să ne luăm la luptă ca să devenim "prieteni".           URSUL: Să ne batem în săbii, în suliţe sau la trântă?           PĂCALĂ: Nu-mi trebuie. Nu vreau vărsare de sânge, fie el şt de urs. Cu sabia poate orice netot să biruie. Ne vom duela în cuvinte. Să vedem care este mai isteţ la minte. (Pauză).           Dar deşteaptă-te trântore! Ce, te culci odată cu găinile? Urs eşti tu sau papiţoi?           (Ursul priveşte perplex la această fiinţă minusculă care i se răsteşte) URSUL: (Ironic) Cu cine am onoarea?           PĂCALĂ: (Râde mai întâi) Cine sunt eu?! Numai un neisprăvit ca tine poate să nu ştie. Să vedem dacă ghiceşti? URSUL: Oi fi vreun prinţ care peţeşte Fata împăratului? PĂCALĂ: Prinţ cu traistă la el? (Râde cu poftă). Fata împăratului?           (Ursul se ridică în două labe şi fiare ca un bolid gala să se prăvale.)           URSUL: Şi-o să-ţi fac de petrecanie. Mooor!           PĂCALĂ: (înfricoşat, privind la Urs de jos în sus, dar vorbindu-i în contra sens) Mă Ursuleţule, mă, vino-ţi în fire! Mai întâi de toate, când vorbeşti cu mine să stai jos, ca să nu oboseşti.           (Ursul se reaşează pe [>al nemaipărând uriaş. Păcală răsuflă mai uşurat. SfKtimapare să-i fi trecut.)           Eu sunt constipat şi n-o să-ţi priesc la stomac. Uite (Arată spre trâtşti), îţi propun să guşti mai degrabă nişte plăcinte cu miere Tu te omori după miere, suferi înţepăturile unui roi întreg de albine care te prind la stup.           URSUL: (Ungdndu-se pe bol) Ohooo, ce mi-ar place!           — 12-           Florentin Smarandache           Păcală şi Ursul           PĂCALA: (Către sală. Făcând semne să n-audă Ursul.) îi dau o traistă cu aşchii. (AfHtrte-u).           (li aruncă o aşchie grmsă şi lare Jiu traista cu aşchii. Ursului, iar fKiitru el ia o plăcintă moale, din traista cu plăcinte. Ursul dă să roadă "plăcinta" dar nu ptxile. se văicăreşte, se forţează.)           Nu eşti în stare să mănânci ni#e plăcinte? Şi mai îndrăzneşti să te iei la întrecere cu mine!           (I Ir sul compromis. Înghite cu chiu cu vai toate aşchiile, după care începe să se jeluiască ţinându-se cu labele de burtă:)           URSUL: Mă doare burta Au! Mă doare burta. PĂCALĂ: Ce-ai, eşti bolnav? Din nişte plăcinte? URSUL: (Vrânds-ascundă durerea) A, huuu! N-am nimic. PĂCALĂ: înseamnă că nuci n-o să poţi mânca, niciuna! URSUL: Toată traista cu nuci pe care o ai n-o să-mi ajungă nici pe-o măsea.           PĂCALĂ: Mai mult lauda ce e de tine! Pariezi că nici nu poţi să le spargi! (Către sală în aşa fel încât să nu-l audă Ursul) O să-i dau traista cu pietre, să-şi rupă dinţii în ele. (Aparte-u).           (Păcală li remite traista res/>ectivă.)           URSUL: O să sparg nucile în dinţi, nu ca tine cu ciocanul.           (Păcală sparge nucile cu ciocanul.)           PĂCALĂ: Daaa? N-ai decât, dacă te crezi forjos!           (Ursul se străduieşte din răsputeri să s/xirgă "nucile", până când îşi rupe toţi dinţii şi-i scuipă afară ca nişte mărgele).           URSUL: Naa, c-am rămas fără un dinte în gură!           PĂCALĂ: (Râzând) Mai înainte ziceai că toate nucile mele nu-ţi ajung nici pe-o măsea, dar văd că s-antâmplat invers: toate măselele şi toţi dinţii tăi nu ţi-au ajuns nici pentru o singură nucă! Nu eşti bun de nimic. Dacă trăiai în pădure, ca toţi urşii, mureai de foame. Noroc cu împăratul Albastru care se milostiveşte de tine şi-ţi aruncă nişte resturi ca la câine.           — 13-           Florentin SmaranJache           Păcală şi Ursul           URSUL: Mă jigneşti? Cutezi să mă jigneşti?           PĂCALĂ: Nu te precipita, acum fără dinţi nu mai faci doi bani.           {Păcală scoale din altă traistă: o oglindă, un pămăluf un brici, săpun, fixează oglinda într-un cui în perele şi ince/Ksă se radă calm)           URSUL: Ce faci acolo?           PĂCALĂ: Mă^fac frumos, nelăţos ca tine. Fata împăratului s-ar înspăimânta dacă te-ar vedea cât eşti de urât!           URSUL: Fata împăratului mi-e tare dragă! Din gelozie t-am ucis pe toţi peţitorii ei, de aceea te voi ucide şi pe tine.           PĂCALĂ: (Impasibil) Mie nu-mi place de Fata împăratului Albastru şi nici nu vreau să mă însor cu ea: e prea scofâlcită şi răzgâiată. Am venit aici să te învăţ pe line cum s-o cucereşti, cum să te porţi, să te laşi de năravuri. (/j/re timp s-a terminat de ras. Ii arată obrazul.) Vezi ce chipeş m-am făcut?           URSUL: (Admirativ) Bărbiereşte-mă şi pe mine.           PĂCALĂ: înduri tu atâta?           URSUL: Cu dragă inimă, ca Fata împăratului să se îndrăgostească de mine.           PĂCALĂ: Bineee! Dar să nu" te superi. Ai laţele pe tine de-un cot, şi-o să-mi vină greu să te bărbieresc. URSUL: Hai, încearcă. PĂCALĂ: Ţine-te tare.           (Aranjează două scânduri pe "podea". Înlinde-te colea. Cu alte scânduri mai scurte prinde în cuie labele din fală şi pe cele din sfxile. Ale Ursului, două câte două.)           URSUL: Dar ce-mi faci?           PĂCALĂ: Ca la operaţie, trebuie să stai nemişcat.           URSUL: La operaţie, doctorul te-amoarte, ca să nu simţi durerea.           PĂCALĂ: N-ai nici o grijă! M-am preocupat de toate.           (loamă a/) ă [K urs. A/xji il face cu săpunul numai sfmmă. Ia bâta şi începe să-i bală blana de sar numai clăbuci)           URSUL: Aoleu! Ce mai e şi asta! Aoleu!           PĂCALĂ: Trebuie să ai răbdare să scărmănăm blana, prea e îmbâcsită şi jegoasă           URSUL: Dar observ că dai cu bâta-n mine!           — 14- i'larenttn Smarandache           Păcală şi Ursul           PĂCALĂ: Nu dau în tine, dau în blana ta ca s-o înmoi, să se ia părul Tu n-ai văzut că toţi oamenii îşi săpunesc bine faţa înainte de a se rade9 URSUL: (Cu jumătate de gură) Ba da.           (Păcală scoale o bardă mare şi se apucă să smulgă periu/e pe urs.)           Au! Au! Moor! Moor! PĂCALĂ: Te rog să nu faci gălăgie că scoli vecinii. Aude împăratul Albastru.           (Ursul se lănguie înfundat, se zvârcoleşte. După un timp:)           Am obosit. Cu siguranţă că nu te-ai bărbierit în viaţa ta! Ai stat bărbos de când te-a născut maică-ta.           (Păcală desface scândurile în care erau prinse labele ursului, care abia mai respiră.) la acum batista asta. (/întinde o batistă) şi apără-mă de muşte! Că am trudit destul pentru tine. Vreau să mă odihnesc până dimineaţă în patul tău şi să nu mă deranjeze nimeni.           (Păcală se lungeşte şi adoarme, sforăind uşor. Ursul arată zgămhoil. Prăpădit ca vai de el. Abia meiiţinându-se pe picioare. Lumina din grotă se intensifică. Apar zorile. H dis-de-dimineaţă. Ursul cu batista il apără de muşte pe Păcală. De afară se aude glasul răguşit al împăratul Albastru şi bocetul Petei.)           ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Străjeriile, dă oasele lui Păcală afară, că se împute aerul! STRĂJERUL: Numaidecât, împărate (Frecându-se la ochi buimac de somn străjerul pătrunde în grotă scârţâind prelung uşa.)           URSUL: (Cu degetul la bat. Repezit) Ssst! Linişte, că doarme domnul dumnealui! (Arătândspre Păcală) (Străjerul surprins de halul în care a ajuns Ursul se împiedică de stalagmite şt cade.)

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). “Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)   Domnu Edffcx, io găsâi foile ăştiea scriise diurviiepot al mieu le găsâi supt safteaoa pe care domnii înainte deal ridica poliţita că î i perchizionară odaia îh care iei stătu şi deteră peste nişte înscrisuri deate lui şi so fi prăpădit lor fi omorât nu să ştie nimica şi iei îmi zăcea miie că scriie o carte şi că să pitul io un iczemplar că iei le scriie cu pkxnbagină că dacă He confixă polpa io să mai am unul şi să tâl trimit dumitale săi publicariseşti la strini io nu ştu mai multe iei atâtea îmi zâsă şi sărmanu acuma ien mâinile poipei şil bate Iau băgat l-a puşcărie ca să spuie de cea scris iei io nu mă pricepu la ştinta de caarte da iei toată zâua cu nasun cărţi delea groase ca de biserică şi numai înţălegea niminea cu iei şH zăceam ia niscaiva nasturi să nu te doară capul da ielsănaudă şi domnu Editor citeşte mata ce vrut iei cu cărţulia asta care! Bagă la puşcărie dei rămân oasele pa colo şi barimi la o tiparniţă a dumtete şi dacă poci scoate! Mata dela puşcărie că ie păcat de iei că ie băiat liniştit şi nu face nici un rău iote că să nu uit mai găsâi nişte nara scriise deale lui tearuncă muierea ta gunoi că iauzi că ia umplut toată casa de hârţoage de nare pe une să calce că pe une să duce dă numa de iele da io le toai că poate or fi de trebuinţă că prea sa omorât săracul să le mâzgălească şi sa chinuit poate or fii vrând să însemne ceva dumneata rânduieşte foile           Zmarandaiche lion           I           Pentru ce Doamne acest CERC ÎNCHIS să îţi strângă în chingă creierii leoarcă, şi împroşcaţi cu opere de trei parale, fără titlu, ci doar un desen vrând să pară un gol sufletesc sau o lipsă a prezenţei umane pe aceste meleaguri locuite de necuratul, ori infinitul arătat într-o linie finită curbă şi închisă în sine           Pentru ce Doamne toate aceste rele în Wodania şi un CERC VICIOS în care te învârte societatea ostilă ţie, nu este PRIMUL CERC, nici ultimul           Pentru ce Doamne acest NEANT TELURIC să-ţi umple inima de tristeţe           O, ţara mea de dor deducă           Meseria ta în acest stat care se laudă că n-are şomeri este de şomer alpatriei. Trăieşti un complex al societăţii, compus din indiferenţă sau repulsie, de unde cauţi să te eliberezi prin jevadare           Scrii pentru a te vindeca, scrii romanul vieţii noastre, neromanul sau neviaţa noastră roman al posibilităţii unei lumi de a fi imposibile. Ieri ai ieşit dintr-un Spital de Boli Nervoase şi medicul ţi-a prescris ca tratament să te descarci pe hârtie, să nu ţii nici o obsesie în tine fiindcă îţi provoacă dureri de cap şi tulburări cardiace, sa mâzgăleşti coala albă cretată cu excrementele stării tale canceroase, să scoţi la iveală toate gândurile negre care te rod. Numai aşa te poţi însănătoşi, considerând scrisul ca o necesitate, uh mijloc terapeutic, făcând cură de creaţie.           Aceasta nu este deci o carte, ci un om bolnav. Ea nu merită să aibă un titlu, nu merită să aibă un cititor şi nici un autor. Căci este produsul altora, un copil de incubator născut într-o republică de animale, cattle farm, rasa: om. Făcut pe bandă rulantă, topit în mulţime şi înghiţit de ea. Un om suferind de inimă rea, de oftica, şi de fără personalitate A murit demult, de când ţi-a lăsat aceste memorii. Te-a rugat să le imprimi în străinătate pentru că aici el este interzis. Cititorii trebuie să înţeleagă că nu este nimic inteligibil, că tu faci un un fel de gimnastică literară           Acesta este un mod de cum nu se scrie literatura, fiindcă neliterarul a căpătat în modernism valoare literară Nu scrii de dragul de a scrie. Îţi este chiar greu. Şi nici despre rostul unei opere literare (ca Broch), căreia nu-i vezi nici sensul, dar nici nonsensul. Vei împleti fraze bombastice, trucaje stilistice. Cu cât scrii ca să nu înţeleagă nimeni, cu atât eşti considerat mai cult! În evoluţia crizei romanului, discontinuitatea sa continuă. Din ce în ce se tinde spre eclectism, îmbinare de curente opuse, tendinţă de înglobare a procedeelor artistice deja realizate (cunoscute). Pentru tine, fiind de formaţie lirică, este mai dificil să scrii un roman, deoarece te-ai deprins să lucrezi cu esenţe; romanul mai are şi rumeguş, balast. Ca poet, care-ai compus doar un sonet, înfiinţezi aici un laborator de încercări, experienţe atomice -literare – nucleare. Experimentare de dragul artei, şi artă de dragul experimentului şi împotriva culturii totalitare. Nonromanul unui muribund. Confesiile unui criminal. Estetica grotescului. Explorare polară literară. După câte nu ştiai romancierii sunt de patru feluri: poeţi, eseişti, dramaturgi, şi prozatori. Tu faci parte dintr-a cincea categorie: autodidact (în litere, autodidact în didactică…) iar cărţile tale se publică într-un singur exemplar… Şi nici atât (o jumătate de exemplar) Ce temă să dezbaţi? Vei merge cum te duce romanul. Dacă ştii cum să-1 tratezi, orice subiect devine artă, precum şi-invers. In cât timp să-1 termini? Nu ştii. Este inexact să afirmi că o lucrare (literară, artistică, ştiinţifică, etc.) a fost creată în intervalul cutare-cutare chiar dacă a fost compusă efectiv atunci, deoarece autorul foloseşte în acea perioadă tot ceea ce el a acumulat de la naştere (atât pe plan fizic, psihic, intelectual…), deci se cunoaşte sigur doar data sfârşitului, iar, dacă lucrarea este ulterior refăcută, nici aceasta cu precizie!           Cum să-1 concepi? Studiind romanul facerii unui roman. Orice scriitor a avut intenţia sau a încercat să scrie o carte cât mai bună, dar tu ai ambiţia să scrii CEA MAI PROASTĂ CARTE DIN LUME. Pentru a putea scrie greşit, trebuie mai întâi să ştii cum e corect – ca să-ţi dai seama de inexactităţi!           Dar te temi că acest superlativ relativ „cea mai…” este prea… Relativ (vezi teoria aproximaţiei din Analiza numerică) în funcţie de sistemul de referinţă, deoarece, dacă cei pe care îi critici vor eticheta cartea ca fiind cea mai proastă, pentru opozanţii acestora va deveni cea mai bună, iar nealiniaţii vor considera-o ca neutră, adică mediocră.           Este uşor să scrii o carte proastă, dar să scrii cea mai proastă carte din lume e deoasebit de greu, poate chiar imposibil (o spui tu din proprie experienţă), chiar dacă la un moment dat izbuteşti să atingi această performantă, mai târziu poţi avea neşansa de a fi depăşit şi să ţi-o ia altul înainte pe ultimul loc!