Florentin Smarandache

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). “Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)   P O E M E  T R A D U S E  D I N  A L T E  L I M B I  Î N   R O M Ă N E Ş T E           Joy Beaudette Cripps (Australia)           Peste podul Vardarului – Skopje           Raymond Bettonville (Belgia)           I (Violenţă şi David)           II (Violenţă şi David)           III (Violenţă şi David)           Overnak C. Antoine Adonh (Benin) Ritualul împărăţiei păcii           Alcides Buss (Brazilia) Haiku           Maria do Cârmo Gaspar de Oliveira (Brazilia) Republica de. Homosexuali           Elizabeth Renno (Brazilia) Pace în România           Teresinka Pereira (Brazilia/SUA) Fiu găsit Vacanţă plăcută Roberto Che Guevara Impresii Doar cuvinte           Noah Chang (China)           Monologul lui Venus fără mâini           Li Zhi (China)           Nu conteaz ă           Byung-Hwa Cho (Corea) Frontieră finală           Abdel Aziz Sharaf (Egipt) Hadith-ul exilului           Ginette Bonvalet (Franţa)           Lini ştea Pierre Calderon (Franţa)           Moment de nelinişte Terasa mea cu frunze.           Paul Courget (Franţa) Parfumul absenţei           Jacqueline Delpy (Franţa)           Artă şi lumină Pierre Gùnst-Horn (Franţa)           Haiku (I) Haiku (II) Haiku (III)           Claude LeRoy (Franţa)           Simple coincidenţe *           MARJAN (Franţa) Motiv           După numărul său. Circ           Înainte de a se spânzura Moartea unui acrobat           André Peragallo (Franţa) Drumurile mării Poet nenăscut incă Artă poetică Cuvintele Copilul captiv A picta           Adrienne Savatte (Franţa) *           Tijan M. Sallah (Gambia) Bătrânul           Christina Fuchs-Arthur (Germania/SUA) Conexiune Realitate           V. S. Skanda Prasad (India) Explozie Aşteptare Reîntinerire           C. K. Shreedharan (India) Perle de înţelepciune           Sailendra Narayan Tripathy (India)           Inima pomului, zâmbet al gândacului şi ochiul femeii Orbul cânta Rug funerar           Pisica pe acoperişul de tablă fierbinte           Helle Busacca (Italia) Secerişul Câmpul de joc Căpăstrul Petale           TV (concerte de urlători)           TV (Sărbătorile Barozilor de-a lungul fluviului Zâmbezi) TV (redivivo anii '40) TV (oase de dinozauri)           Plângerile TV (ale primitivilor) şi laudă avortului           Barca visurilor           Sărbătoarea           Oprire la Milano           Munţii Elburs în TV           Amerigo Iannacone (Italia) Singuri           Katsue Komada (Japonia) O fotografie           Key Kunihiro (Japonia)           Dansând în tigaia frigării           Goon Fatt Chee (Malaezia) O voce în trecut           Pradeep S. Rana (Nepal)           Privind prin fereastră           Michèle de Laplante (Québec) Seism           Tristan Tzara (România/Franţa) Pe un rid al soarelui Suprafaţă boală           Marea baladă a obscurităţii mele doi           Léopold Sédar Senghor (Senegal/Franţa) Nopatea perpendiculară           Juan Montero Lobo (Spania) Visnusianismul (I) Visnusianismul (II)           Visnusianismul (III) Cred în popor (I) Cred în popor (II) Este ora. (I) Este ora. (II) Monologuri de primăvară (I) Cine sunt eu?           Eileen Siriwardhana (Sri Lanka) Moartea în viaţă           Victoria Rotolo Dolyniuk (SUA) Cea mai frumoasa stea Oricum, prietenul meu           Dennis Kann (SUA)           Pânz ă de păianjen           Scurtă istorie a evoluţiei           Rosemary Challoner Wilkinson (SUA) Pasărea Phoenix pentru pace Excitanta viaţa de trăit În vechea Romă           Montri Umavijani (Thailanda) Dans cosmic Dans budist Iubirea Un testament           José Ríos (Uruguay) Măscăriciul Nou suflet           A L T E T R A D U C E R I           Teresinka Pereira (Brazilia/SUA) 1992-l993/Cette journée           Octavian Goga (România)           Our ancestors never die                 Am tradus o parte din nevoie şi alta din plăcere.           Din nevoie deoarece mă aflam într'un lagăr de refugiaţi politici în Turcia şi mi se lungiseră ochii după viza americana de emigrare, viză care se tot lăsa aşteptată până la disperare! Aproape doi ani de nerăbdări şi descumpăniri am înscris în memoria mea. Destui colegi, nerezistând, îşi luau lumea'n cap şi fugeau din lagăr haihui prin Europa, trecând clandestin frontierele în Grecia şi-apoi tăind-o spre inima continentului în Germania, Belgia, care pe unde nimerea, ba ascunşi prin tiruri cu marfă – rupând prelata şi cusând-o la loc – ba sufocaţi prin containere de vapoare. În lagărul din Italia au fost cazuri de sinucideri, omul cât era de om nu mai putea îndura tortura psihică la care fusesem supuşi. Nu ştiam când vom pleca, nici unde şi nici măcar dacă vom putea vreodată! Doi inşi înebuniseră şi nu-i mai accepta nici o ţară.           [Acum, când scriu aceste rânduri, simt că mă descarc.] Puţin le păsa funcţionarilor/birocraţilor ONU de situaţia noastră!           Şi-atunci eu m'am refugiat în lecturi, în traduceri şi mai ales în scrierea unui jurnal (pentru care aveau să mă înjure mulţi pârliţi fiindcă descriam realitatea nudă, fără înflorituri), schimbând astfel universul concentraţionar în care mă simţeam încarcerat.           Învăţam engleză cu un profesor bătrân turc, care venea de 2-3 ori pe săptămână în camp. Amestecaţi acolo toate naţiile, noi, "studenţii" sorţii! Mă'mprietenisem cu polonezi, cu turci şi tătari, jucam şah c'un ceh. Şi-mi exersam (ne) cunoştinţele anglofone pe diverşe poezii ce-mi cădeau în mână.           Aşa s'a născut volumul de faţă.           Altora le-am tradus de bucurie că-mi trimiteau cărţile lor, în special după ce ajunsesem în America, având audienţă lărgită, întrebându-mă cum să le mulţumesc. Şi mă miram de unde-mi aflaseră adresa? Probabil ca'n SUA informaţiile circulău cu viteza. (poemelor) luminii!           Pe câţiva i-am cunoscut personal:           Paul Courget, din Bordeaux, m'a găzduit la el în vara lui '92 când ma'ndreptam spre Bergerac unde fiică-sa Annie Délperier organiza un Festival de Poezie la care fusesem invitat. Paul, un bătrânel simpatic, edita revista "Annales de l'Académie des Lettres et des Arts de Périgord", iar Annie "La Toison d'Or" unde colaborasem şi eu din lagăr.           Teresinka Pereira, din Belo Horizonte, m'a însoţit în turneul paradoxist din 1993 prin Brazilia. Cu puţină spaniolă, puţină franceză, puţină italiană şi îndeosebi puţin mai multă română, plus dicţionarele de rigoare pe care mi le trimisese mama prin poştă, m'am putut înţelege în. Portugheză! Sosit în oraşul ei natal, m'au întrebat rudele Teresinkăi ce aş vrea să văd? Păi, bineînţeles, un meci de fotbal tipic brazilian, între două echipe de club din primul eşalon. (Frumos spectacol, în forţă.)           Scriitoarea a tradus în portugheză versuri de-ale mele, şi-a publicat un amplu comentariu asupra activităţii-mi creatoare în "Revista de Divulgacăo Cultural" a Universităţii din Blumenau, Santa Catarina, a simpaticului coordonator José Endoença Martins împreună cu Omella Inês Pezzini, pe care-i întâlnisem.           Şi, tot în acest oraş, editorul Douglas M. Zunino avea să insereze prin revista sa "Interarte" poeme vizuale de-ale mele. Teresinka cunoştea doi poeţi români: pe Eminescu şi. Ion Pachia Tatomirescu!           Maria do Cârmo Gaspar de Oliveira m'a ospătat în apartamentul familiei sale din imens populatul Rio de Janeiro.           Aici l-am întâlnit pe Gilberto Mendonça Teles, profesor universitar de literatură în această metropolă, autor al unui studiu privind "Vanguardia Europea e Modernismo Brasileiro", 1992 (pe care mi l-a dăruit cu dedicaţie). Auzise, dintre criticii români, de Adrian Marino care publicase la Gallimard (probabil cu sprijinul lui Mircea Eliade).           Mi-a stârnit interes poemul scris de o femeie despre. Homosexuali. Sunt curios cum ar descrie un bărbat o Republică de Lesbiene?           Pierre Calderon, profesor de franceză în Turcia (mai înainte fusese în Iugoslavia, de unde se'ntorsese entuziasmat), iar soţia lui, artistă decoratoare modernă Colette Foëx Calderon, prin publicaţia "Istambul Accueil" făcea apel către francezii din oraş să ajute . Mi-au dat bani.           Christina Fuchs-Arthur, nemţoaică înaltă, blondă şi doamnă fină, căreia-i fusesem companion în Ankara pe vremea lagărului; ţin minte că intr'o zi mi-a adus 100$ să-mi tratez dinţii (îi spusesem că-mi puroia o măsea, dar înţepam punga apoi îmi clăteam gura cu apă sărată), plus o geantă de haine purtate, colectate de la cadrele didactice ale unui liceu american din capitala Turciei – mod de într'ajutorare a noilor emigranţi.           Conversam în franceză, Christina predând această limbă ca profesoară şi discutam literatură universală. Era o adevărată lady/frau. Îi plăcea muzica simfonică şi avea un câine fioros pe care-l ţinea în apartament. Christina nu mai vroia să se'ntoarcă în America, spunând că viaţa-i sterilă, sperând să obţină în continuare job-uri prin Europa. În afara obiectelor de artizanat, admira bijuteriile şi mă târa prin toate dughenele cu aur sau argint.           Când i-am pus în variantă românească două-trei poezii, din cele pe care le ţinea în manuscris, mi-a zâmbit amar , privindu-mă sceptic.           Victoria Rotolo Dolyniuc mi-a fost secretară când lucram ca inginer de software la Honeywell în Phoenix, Arizona. I-am arătat primele încercări de autotraducere, din volumele ce mai târziu se vor numi "Circles of Light" şi "Dark Snow", 199l-l993.           Cu alţii am corespondat. Scrisorile fiind pentru mine un hobby!           Michèle de Laplante (mi-a şi telefonat, dar nu'nţelegeam accentul ei quebechez, aşa că-mi pronunţa în engleză, iar eu îi răspundeam în. Franceză!).           Raymond Bettonville mi-a expediat o plachetă.           MARJAN, în foaia sa volantă "Le bouc des deux Sèvres", anunţa cu surle .           Jacqueline Delpy, directoarea revistei "Art et poésie de Touraine", de calitate grafică şi lirică, bien structurată, la care mă făcuse corespondent , dar care mă pistona mereu cu plătirea abonamentului, motiv pentru care am şi abandonat legătura epistolară.           Helle Busacca la rându-i mi-a tradus în italiană toate , precum Paul Georgelin, un italian care traduce din. Română în engleză eseul lui Titu Popescu "Estetica Paradoxismului".           Amerigo Iannacone, care mi-a tradus tot volumul de haikuri "Clopotul Tăcerii" din franceză în italiană şi esperanto. El editează "Il Foglio Volante – La Flugfolio" în Ceppagna.           Key Kunihiro a scris un eseu în japonez ă amestecată cu englez ă despre paradoxism (nici că se putea o mai precisă caracterizare a imprecisului!). Adresa lui i-am transmis-o Dorei Moţoc (fiica dramaturgului şi omului de cultură vâlcean Doru Moţoc), care-au început să corespondeze în engleză.           Pradeep S. Rana a compus un eseu despre , şi-mi scria că va face cunoscut paradoxismul în. Nepal, ţara sa.           Léopold Sédar Senghor (n. 1906) mi-a trimis o scrisoare din Franţa scuzându-se că are peste 80 de ani.           Dennis Kann a fost al treilea soţ al Teresinkăi. Poemele sale mi-au parvenit prin ea, sesizându-i afinităţi cu paradoxismul. După ce au divorţat (mi-a comunicat prin e-mail poeta) nu am mai auzit de el. În fapt a tipărit doar câteva poezioare prin reviste anoste şi acestea datorită soţie-şi.           Rosemary Challoner Wilkinson locuia în California şi-am cunoscut-o prin intermediul Academiei de Poeţi din India, unde avea rolul de secretară.           Cu Eileen Siriwardhana din Sri Lanka am schimbat câteva misive. Mă, cum se scrie într'o insulă de la capătul lumii? Gândeam. Îmbâcsit de prea multă literatură şi influenţă occidentală, ca un raft prăfuit, căutam ineditul şi ineditul cu orice preţ în locurile cele mai nesperate.

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). “Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)   Smarandache – un poet cu punctul sub i           Semnatarul acestor rânduri se află confruntat cu două aserţiuni. Prima. Cine este Florentin Smarandache? A doua Poetul nu are biografie; poezia este biografia sa Dar a doua aserţiune vrea să o elimine pe prima Nemaifiind două nu se pune problema opţiunii. Când l-ar interesa totuşi pe cititor viaţa unui poet? Un cititor împătimit de poezie ar putea răspunde, "niciodată*. Altul, impresionat în mod deosebit de poezia sa ar simţi nevoia să posede unele date şi despre viaţa lui.           Poeţii se impun mai greu lumii cititorilor. Un volum de poezie, în zile bune, are un tiraj de două, trei mii de exemplare, pupă zece titluri scrise în 15-20 de ani, un poet nu este cunoscut decât în perimetru! Celor treizeci de mii de cititori, posesori, uneori al numai unuia din cete zece titluri. Dacă cei care l-au citit sunt de zece ori mai mulţi, poetul respectiv se poate considera bine situat în conştiinţa naţiunii. Aceste consideraţii pot fi ataşate poeţilor care au trăit în ţară şi şi-au publicat carte cu carte la editurile româneşti. Nu de aceeaşi situaţie "se bucură" Florentin Smarandache care, din cele cincisprezece titluri apărute, îşi vede doar două cărţi publicate în ţară, la peste 12 ani distanţă, timp în care nu va mai putea publica, luând calea exilului. Şi astăzi când, cititorul, deschizând acest volum – şi aflând pentru prima oară de Florentin Smarandache – şi descoperind, numai din aceste optzeci de haikuuri, un poet autentic, e îndreptăţit să se întrebe cine e acest poet, ce a scris şi care este ecoul său de condeier din celelalte cărţi?           Florentin Smarandache este încă tânăr pentru a se vorbi despre o biografie. Revenind în ţară pentru a participa la lansarea ultimei sale cărţi şi hotărând împreună editarea acestui volum în România şi SUA mi-am spus că e necesar să fac câteva menţiuni despre meritele ştiinţifice şi literare ale lui Florentin Smarandache, astfel ca tocmai cititorul român să nu fie printre ultimii care să audă despre acest compatriot, ce s-a impus în câteva segmente ale culturii.           Florentin Smarandache s-a născut în anul 1954 la Bălceşti-Vâlcea şi este absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Craiova. Analist programator la IUG Craiova (1979-l981), profesor la liceul din Bălceşti (198l-l982), profesor la Colegiul "Sidi El Hasan Lyoussi" din Sefrou, Maroc (19821984), profesor de matematică la Colegiul "Nicolae Bălcescu" din Craiova (1984-l985) şi apoi la şcoala din Drăgoteşti-Dolj (1985-l986), fără serviciu, preparând elevi şi studenţi (1986-l988). Din această scurtă succesiune de posturi sfârşită ca şomer în "epoca de aur" – vădind o uşoară traiectorie ascen dentă urmată de o prăbuşire nemeritată, se ghiceşte momentul când, refuzându-i-se participarea cu lucrări de specialitate la congrese de matematică din Canada şi California îşi arată pe faţă nemulţumirea şi primele manifestări de dezacord cu regimul totalriarist, fiind îndepărtat din servici. Nu suportă situaţia şi în anul 1988 reuşeşte să treacă graniţa ilegal ajungând în Turcia, unde va fi profesor de limba franceză timp de un an şi jumătate. În anul 1990 ajunge în SUA, unde devine profesor, se înscrie pentru doctorat la Universitatea din Tempe a statului Arizona, având teza sub coordonarea profesorului Bremner şi în prezent lucrează ca inginer cercetător la corporaţia de computere Honeywell, în Phoenix, statul Arizona, unde locuieşte cu familia, venită în SUA la începutul anului 1991.           Florentin Smarandache nu este un refugiat în literatură pentru că este un mediocru în specialitate. A publicat patru lucrări de matematică la Fes, Casablanca (Maroc) şi Chicago (SUA), peste patruzeci de articole în reviste de matematică din România, Germania, Olanda, Elveţia, Canada, SUA, este prezent cu lucrări laseminarii naţionale, colocvii, simpozioane şi congrese internaţionale din Craiova şi laşi (1978), Calgari (Canada, 1986), Berkeley (1986), LosAngeles (1989), LasCruces (New Mexic, 1989). Este autor al Funcţiei Smarandache din Teoria           Numerelor [ţi z* -*N, r (n) este cel mai mic număr întreg astfel încât m! Este divizibil prin n] inclusă -ca şi cele mai importante lucrări – în dicţionare, antologii şi enciclopedii ştiinţifice de specialitate din Anglia, Germania, Franţa, Spania, SUA. Este membru al Asociaţiei Matematice din România, (1980) şi al Asociaţiei Matematice Americane (1983).           Debutul literar al lui Florentin Smarandache a avut loc în 1979 la revista Năzuinţe cu poemul "Cifrele au început să vibreze". El continuă să publice răzleţ poeme în diverse reviste literare. În anul 1980 împreună cu un grup de tineri scriitori lansează "Mişcarea literară paradoxistă". Debutul editorial l-a constituit volumul de poeme Formule pentru spirit, Bucureşti, Editura Litera, 1981. În anul 1983, volumul a fost tradus în limba franceză de Chantal Signoret de la Universitate'a din Provence. Traducerea franţuzească cu titlul Formules pour l'Esprit cu prefaţa "Etat-de-moi", "Starea-de-Eu", semnată de poetul timişorean Ion Pachia Tatomirescu a apărut în acelaşi an, la Editura Expres, din oraşul Fes, Maroc. Au urmat Culegere de exercipi poetice, Fes, Maroc, 1982, Sentimente fabricate în laborator, Fes, Maroc, 1982, Legi de compoziţie internă. Poeme cu. Probleme., Fes, Maroc, 1982, toate în limba română, urmate de câteva volume în limba franceză: Le sens du nonsens, Fes, Maroc, 1984, conţinând un manifest non conformist pentru "o nouă mişcare literară: ParadoxismuP, Antichambres et antipoésies ou bizarreries, Fès, Maroc şi Le Paradoxisme: un nouveau mouvement littéraire, Bergerac, Franţa, 1992. Tot în acest an a apărut şi America, paradisul diavolului, jurnal de emigrant, în Editura Aius, Craiova. Majoritatea lucrărilor au fost traduse integral sau parţial în limbile engleză, spaniolă, franceză, portugheză, unele cunoscând a treia ediţie în SUA. Poetul colaborează la reviste literare din România, Franţa, Belgia, Turcia, India, Japonia, Germania, Canada, Australia. Maroc, SUA.           A fost onorat cu premii literale în România (1981, 1982), Franţa (1990), Premiul special pentru străini la al IX-lea Mare Premiu al oraşului Bergerac (Franţa 1990), a fost declarat Poet Eminent Internaţional de Academia Internaţională a Poeţilor din Madras (India, 1991) şi a obţinut Diploma de Onoare în poezia fantezistă la Concursul Academiei de Litere şi Arte din Périgord (Franţa, 1992). Poezia sa a fost selectată în nouă antologii literare apărute la Craiova (1980), Caen, Puymeras, Paris, Bordeaux (1989, 1990,1991), New York, Colorado (1991,1992), Seul (1991). Două jurnale de emigraţie de peste o mie de pagini, patru piese de teatru dintre care trei pentru copii, iar una Out în left field. Străin de cauză, a fost jucată pe scena unui teatru din Phoenix (SUA) şi alte sute de poeme în manuscris sunt pe drumul redacţiilor unor edituri sau au intrat în faza transformării în literă da plumb ce va cunoaşte mirosul cernelii tipografice şi apoi al hârtiei prinsă între coperţi de carte.           Mai este încă timp până când se va spune şi despre Florentin Smarandache că nu i se poate studia opera fără să i se cunoască viaţa, cântărindu-i-se atunci – parafrazându-l pe Oscar Wilde – cât din geniu şi cât din talent au fost distribuite şi se află în viaţa şi respectiv în opera sa. Dar din cele câteva direcţii ale demersului său literar se disting trei: proza – cuprinzând jurnalul şi dramaturgia – mişcarea paradoxistă pe care a propulsat-o şi poezia.      Proza sa de limbă romană, publicată, constă doar din titlul America, paradisul diavolului, jurnal de emigrant cuprinzând perioada de la 23 martie 1990, când a părăsit Turcia şi până în 3 septembrie 1991, timp în care se află în SUA. Este o radiografie severă şi intrasigentă a spaţiului în care vieţuieşte şi pe care îl observă atent după experienţa din regimul totalitarist, relevând fapte trăite, o realitate concretă, cu nu puţine elemente de şoc, fără analize şi introspecţii, totul redat într-un limbaj cursiv, frază scurta, scrisă cu nerv, amintindu-ţi de stilul lui Hemingway. Profesorul universitar ion Rotam, referindu-se la această lucrare arată că este "o carte de mare suc ces, scrisă cu mult talent poetic şi cu multă vervă polemică, reflectând amărăciunile şi peripeţiile ieşite din comun ale unui tânăr intelectual român care, fugind din România ceauşistă n-a dat peste. * (din "recomandarea" pentru intrarea lui Florentin Smaran-dache în Uniunea Scriitorilor din România). "Limba română, în toată expresivitatea ei, o are în vârful peniţei. Olteanul şi ţăranul din străfundurile sufletului său ies uneori fermecător în lumină printre atâtea sarcasme şi jocuri de cuvinte ale înstrăinatului, mic, la început de drum, Panait Istrati". (Realitatea românească, sâmbătă 1 septembrie 1990).

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). “Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)   NEZICERI           Proză scurtă prostmodernistă           Gheorghe taie lemne Gheorghe nu taie lemne Gheorghe taie Gheorghe           Gheorghe taie fumul cu cuţitul Gheorghe nu taie lemne Gheorghe taie frunze la câini Gheorghe ucide balaurul Dar cine eşti tu bă, Gheorghe?           Hărţuire sex-tuală           Ce a făcut Mardap:           Mardap s-a născut           Mardap a avut 3500 g. la naştere.           Mardap a Mardap n-a           Mardarap a plâns           Mardap Mardap…           Şi ce dacă!           Ce ne interesează pe noi?! Poezică           Iubita mea cu ochii verzi/de sticlă, Cu părul negru lung/de cucuvea, Cu sânii de înţepi/urzică.           Culmea matematicii:           S ă te culci între două necunoscute şi să nu rezolvi niciuna. Calcul aritmetic:           Ne-apucăm de membrul drept, introducem întregul în fracţie, şi scoatem numitorul comun.           Iubita mea necunoscută           Ce te furişezi într-o ecuaţie Inttotdeauna fără soluţie           Mica publicitate:           Pierdut mănuşa stângă. Caut mănuşă dreaptă.           Din caietul de sarcini al unei funcţionare:           Sarcină normală pe care am terminat-o înainte de termen. Toţi şefii m-au însărcinat… Unii înainte de termen. Azinoapte am funcţionat bine, lui i-a plăcut.           Paradoxuri Sorites1:           Lumea vizibilă se compune dintr-o totalitate de particule invizibile; din lucruri fără greutate rezultă lucruri grele; infinitul este format din părţi finite.           1 Pentru detalii, vezi articolul Quantum Quasi-Paradoxes and Quantum Sorites Paradoxes, de F. Smarandache, Progress în Physycs, 1/2005, http:/fs. Gallup. Unm.edu/PP-01-02.pdf.           Definiţii sau extraziceri           Şeful:           — Tu să taci când vorbeşti cu mine!           Democraţia dictatorului           — Voi votaţi, dar eu decid! Ciocu' mic!           Identitate           Nici nu trebuia să faci pe prostu'… Erai deja.           Tehnică germană           Bună, rea, dar să fie nemţească…           Animal de casă Porcul… ca tot omul… Porc de câine, Porc de porc!           Şiretlic           Şmecherie cu chitie drept la tine-n prăvălie.           Genial           Are minte ca o bombă!           Nematerie:           Nici materie, Nici antimaterie           Aut-Artă:           Artă în afara artei! Obosit           Suflă ca un greiere. Bătrâneţe           Nu degeaba mi-a albit mie părul! Consecinţe           După al doilea război mondial, germanii câştigă pierderea coloniilor de către englezi, francezi, i olandezi.           Bordel           Casă de femei pentru bărbaţi. Extindere           Uneori, un exemplu ţine loc de caz general. Boxerul           În mod indirect a plasat o directă. Hai la masă           Mi-am luat inima în dinţi şi celelalte măruntaie de pasăre din frigider.           Papă-lapte           Îi dă câte o căpşună mură-n gură.           Prostituată           Femeie bolnavă, căzută la pat – mai ales la patul bărbaţilor.           Poliglot           Eu vorbesc patru limbi: română, franceză, engleză, şi matematică.           Cosmopolit           Nu ştiu, dar acum mi se pare prea simplu să scrii n limba maternă.           Ce amor nebun!           Ea îl iubea din fundul inimei ei, din fundul ei. Etc.           Printre altele sunt acestea. Gospodărie           Nevasta îmi face ochi dulci, în tigaie, cu ceapă şi bulion. Vagin           Bărbatul caută aurul negru al muierii sale. Roman de dragoste           El este inginer, ea este blondă. El are maşină, ea are mini-jupă. A.m.d.           Politică           Fotbal între clasa a şaptea şi a opta: o adevărată luptă de clasă.           Butadă „Adevărul este cea mai bună minciună!” La funerariu           I-a murit căţeaua şi el a transmis condoleanţe câinelui… Surpriză           Este cineva la care nici nu gândeşti, mi-a spus. Şi-atunci am început să mă gândesc la cine nu m-aş gândi.           Grad de comparaţie           Era un film foarte bulgar.           Incomoditate           Dă-ţi jos căciula din cap că nu pot gândi din pricina ei. Lozincă           Antiunionişti din lumea întreagă, uniţi-vă!           Măsură de capacitate           Jumătatea asta este pe de-a-ntregul a mea.           Psihanaliză sintetică           Freud în fraudă.           Nud gras           Era foarte plină chiar şi goală.           Adresă feminină           Strada îngustă, Numărul sub fustă.           Paradoxism           S ă creezi increatul, asta înseamnă anti-artă. Dialectică           Orice fenomen crează un anti-fenomen, deci aceeaşi soartă şi pentru curentele antiliterare.           Animal domestic bărbătesc           X e încornorat şi unicorn.           Postmortemism (de la Evu citire) – Nu faceţi cacărtărescu!           Viziune proprie           Personal consider că acceleratul merge rapid. Neutrosofie           Este o negare atât de tare că devine aproape o dublă negare, adică afirmare – fiindcă extremele se ating – sau neutralizare.           Nu-i aşa?           Blog literar           Eu, uneori (sau deseori!) am idei şi propuneri prea fanteziste, prea exagerate… Visez şi eu la o „carte-totală” – adică să cuprindă toate procedeele de creaţie posibile. Mă bucur că am fost introdus în această lume minunată a videoclipului.           O videocarte mă interesează, mai nou, ca experiment multi-dimensional. Îmi place cum se deschid paginile în pelicula video, ca la o carte tradiţională (pe hârtie).           Multi-media, multi-cultural, formă inter-activă dacă e posibil între spectator şi realizator, artă şi text, grafie pe computer, desene de mână, muzică de diverse genuri în acelaşi clip – incluzând muzică şi artă generate de computer conform unor algoritmi, ilustraţii, voce umană, dans, caricaturi, etc.           Vă urmăresc de ani de zile şi Vă admir curajul şi fantezia, fără de care nimic nu are valoare (Viorel Roman, Germania).           Trebuie să trăim cu invidiile, vorba neamţului – ca să fii invidiat, trebuie să fii cineva (Lucian Hetco, redactor şef la revista Agero).           Muzica „face” clipul. (Carmen Radu). Globalismul e de fapt un imperiu neo-comunist. (Eugen Evu). Într-o ţară în care, ca o culme a Paradoxismului, totul se scufundă, deşi este condusă de un… Marinar! (Mircea Monu)           Doamne, ce atmosferă e acum aici! Suspiciuni de la om la om, duplicitarism supraponderal, apocalipsism de duzină, imoralitate, ciolăneană.           FERICE DE CEI DE DEPARTE! Bine că-I rău! (Eugen Evu)           Lahttp: /www.descopera.ro/cultura/2460473-ai-incredere-in-wikipedia sub titlul: „Ai încredere în wikipedia?” se scrie despre Jimmy Wales, co-fondatorul Wikipedia, şi gaşca sa de„administratori”plătiţi:„Cei care sabotează din neştiinţă, din joacă sau din rea-voinţă nu reuşesc să afecteze prea mult credibilitatea Wikipedia. Există însă o altă categorie care devine periculoasă în chestiunea asta: cei ce dezinformează din interes, bunăoară unele companii şi chiar agenţii secrete…”.„La Wikipedia s-au descoperit, în medie, 3,86 de greşeli, în timp ce la Britannica erau 2,92 de greşeli.” Mulţi consideră pe Internet că aceasta este junkipedia, şi că are ca scop manipularea informaţiei la nivel planetar, ducând – prin modul părtinitor în care prezintă intrările ei – la primul totalitarism global în istoria omenirii (până acum au existat totalitarisme doar la nivel de ţări sau de imperii, dar nu pe toată planeta). Se consideră că este şi un mijloc de denigrare îi intimidare a personalităţilor care nu se supun mai marilor zilei, dar în acelaşi timp făcându-se un cult al personalităţii mondial prin mass-media internaţională pe care aceştia o manipulează.           Adio, Veto!             (folclor)           Adio Veto, eu te las că eşti nasoală, Şi mincinoasă, şi păguboasă.           Mai du-te fă la mă-ta mare Că eşti cioară.           M-am săturat de tine, fă, Ca de o boală.           C-o iau la o adică           Pe Tanţa lu' Costică Din colţ de mahala. Cinci ani mi-ai fost nevastă, Mi-ai pus pielea pe coastă. Şi-acuma eu plec iar În jos de Baltazar.           Serenadă la balcon             (folclor)           Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă, Dar să fiu şi-al dracului dacă mai cânt. Mi-ngheţaseră picioarele-n zăpadă, Iară mucii mi-atârnau pân' la pământ.           Măi, şi-a dracului, Ia-o de-unde nu-i, La balcon nu se arată. Să-ncerc altceva, Ia să cânt aşa           Şi s-o iau acum pe franţuzeşte:           Viens Rozeto la balcon avec o floare Că te-aşteaptă Rosignol de ton amour.           Măi, şi-a dracului, Ia-o de-unde nu-i, La balcon tot nu se-arată.           Rămas bun             (folclor)           Ia-ţi, şefule, ziua bună, De la mapă, de la gumă, De la scaunul înalt. De la masa ta cu flori, Şi mocheta în culori, De la uşa cea cu yală, Ce-ai s-o-nchizi pe dinafară.           Ce te legeni şefule Fără ploaie, fără vânt Dat din schemă la pământ? De ce nu m-aş legăna Dac-a trecut vremea mea, Leafa-mi scade Munca-mi creşte Buzunarul se goleşte Anturajul se răreşte.           Bate vântul frunza-n dungă Secretara mi-o alungă. Bate vântul dintr-o parte Se duc cafelele toate. Se duc şi cocoanele Scuturând jupoanele, Şi mă lasă-ncărunţit Vestejit şi-ncărunţit Şi cu doru-mi singurel           S ă fug acasă cu el.           Odă Şefului             (folclor)           Ce te legeni şefule Fără scaun, fără gând Cu fruntea la pământ? De ce nu m-aş legăna Dacă scade leafa mea? Leafa scade, munca creşte Şi scaunul mi-l răpeşte. Bate vântul frunza-n dungă Subalternii mi-i alungă Bate vântul dintr-o parte Eu aici… Ce-a fost… Departe. Şi de ce să nu mă plec Dacă vremurile trec Şi pe jos trebuie să merg? Trec în stoluri păsărele Ducând gloriile mele Şi norocul meu cu ele. Funcţii, Volgi, apartamente, Toate pe-atunci inerente. Şi se duc pe rând, pe rând, Zilele-mi întunecând… Au zburat cu post cu tot Şi-acum zic că n-am noroc. Şi m-a lăsat pustiit Nici măcar nu m-am gândit.           Nu mă-mpinge, şefule, De ce vrei să îmi faci vânt? V-am slujit pân' la pământ Şi pe bune. Şi pe rele. S-au dus lin zilele mele Şi norocul meu cu ele. Şi-am rămas să-i cânt aşa, Soţioarei, draga mea: Ia-ţi nevastă ziua bună           De la 4000 pe lună.           De la Volga, de la scară, De la doamna secretară.           Literatura coruptă           Alex Ştefănescu           — Critic oportunist, autor de editoriale despre Tovarăşul Nicolae CeauŞescu şi Partidul Comunist Român pe primele pagini ale revistelor literare în epoca ceau istă (lingu itor de serviciu!); după Revoluţia din '89 s-a schimbat la 180° ca… „democrat” (fiindcă aşa bătea vântul!) şi s-a subjugat noilor stăpâni cu scrisul tău; astfel de oameni se numesc, în limbajul popular, pupincurişti! Cum scria Eugene Ionesco în piesa de teatru „Rhinocéros”: Pauvre Boeuf, est devenu rhinocéros! [Săracul Bou, a devenit rinocer!], fiindcă-aşa-s vremurile… A. Ş. n-a avut niciodată coloana vertebrală dreaptă.           — A făcut o „istorie literară” pe criterii politice (după cum pertinent i-a atras atenţia şi criticul Eugen Simion), reflectând MAFIA literară actuală, nu după criterii literar-artistice…           — El are impresia că literatură este doar ce-i place lui, sau mai ales: cine-i place (a se citi: cine-i 'plăteşte') lui! Cine e el? Sau cine se crede el?           — La urma urmei, o adevărată istorie literară/ştiinţifică/artistică în orice domeniu ar trebui scrisă de un colectiv redacional (nu de o singură persoană), format din specialişti de orientări politice şi ideologice diverse, din grupări literare/ştiinţifice/artistice diverse care să expună din toate punctele de vedere o operă şi un creator – nu din punctul de vedere totalitarist al celor de la putere, care promulgă mizeria literara şi artistică contemporană…           — Tinerii se plângeau pe Internet într-un forum la LiterNet că individul cere 100$ pentru a scrie o cronică literară despre ei! Corupţia din România a atins toate nivelele societăţii: de la cultură, literatură, poezie, ştiinţă, până la economie – ca să nu mai vorbim de politică unde e dezastru!           — În străinătate, valoarea lui de „critic” este un zero barat! Nicolae Manolescu           — Înainte de '89 scria despre revoluţii (vezi şi comentariile poetului Eugen Evu în revista „Provincia Corvină”);           — N-a adus nimic în literatură, doar a fost un simplu imitator al Occidentului cu postmodernismul şi Cenaclul său deLuni;           — Ar fi putut lua exemple de la Semănătorismul lui Nicolae Iorga ori Poporanismul lui Constantin Stere că specificul naţional îl poţi ridica la rangul de universal;           — A publicat o „istorie literară” pripită (fiindcă tot i-o luaseră alţii înainte, precum istoricii literari Marian Popa, Ion Rotaru, Aurel Sasu), întocmită mai mult pe criterii politice şi interese de gaşcă decât literare (dar pentru acest lucru va plăti mai târziu, când vremurile tulburi de astăzi şi mizeria intelectuală a lor se vor duce – fiindcă nici un totalitarism nu durează la infinit); vezi satira lui Puşi Dinulescu la adresa ei: „Gaşca şi diavolul. Istoria bolnavă a domului Manolescu” (2009), de 344 pagini, care-a avut un succes mai mare decât aşa-zisă „istorie” manolesciană! O asemenea contra-critică trebuia scrisă şi la adresa colegului său de mafie literară, poreclit „Doamna Alex”.

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). «“Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)   PREFAŢĂ           A pleca înseamnă a muri o ţâră?!           L-am cunoscut în 4 ianuarie 2003 pe paradoxalul paradoxist Florentin Smarandache (născut în Bălceşti, Vâlcea, la 10 decembrie 1954) la întâlnirea organizată de colegii săi de la Liceul Pedagogic Râmnicu Vâlcea şi desfăşurată în mod mai mult sau mai puţin paradoxal la Liceul de Artă Râmnicu Vâlcea. Venise în vacanţa de Crăciun acasă, la Bălceşti. Făcuse o călătorie lungă, tocmai de dincolo de Ocean, din SUA, de la Universitatea "New Mexico" din oraşul Gallup, statul New Mexico, unde este acum conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Matematică. A doua zi, a plecat spre patria de adopţie, dar nu fără a face o escală în Roma: nu-i nici un paradox în asta, din moment ce el este român şi vorba ceea -"Toate drumurile duc la Roma!".           Când ne-am întâlnit, am schimbat numai câteva fraze, dar am "vorbit" apoi prin e-mail şi am constatat că, în mod paradoxal, paradoxistului Florentin Smarandache îi şade bine cu. Drumul! Oare, de unde i s-o fi trăgând? De la faptul că primii doi ani ai liceului i-a făcut în Craiova, iar pe ceilalţi doi în Râmnicu Vâlcea (ce lecţii de geografie i se vor fi predat în ambele licee pedagogice urmate în cele două municipii olteneşti?!)? Ori de la faptul că în perioada 1982-l984 a fost profesor invitat la un liceu din Maroc? Poate, de la faptul că în 1986 nu i s-a dat viză pentru SUA, unde dorea să participe la Congresul Internaţional al Matematicienilor, la Universitatea "Berkeley", California? De aceea, probabil, când în 1988 a obţinut un paşaport pentru o excursie în Bulgaria, i s-a părut prea aproape şi a dat o. fugă până-n Istanbul?! Oricum, "Fugit" a rămas, după cum a scris chiar dânsul ulterior, dar a trebuit să plătească scump acest dor de ducă – cu doi ani de lagăr pentru refugiaţii politici (la Istanbul şi la Ankara). Atâta lâncezeală nu putea fi (re) compensată decât de o trecere a Oceanului Atlantic, în SUA – o ţară atât de mare încât îţi poţi ostoi dorul de ducă între malurile Atlanticului şi Pacificului, iar dacă eşti mai pretenţios, poţi face o extensie până-n Hawaii (unde olteano-americanul nostru fu chiar de două ori!).           Dar, cum "anonimul din Bălceşti" ajunse o celebritate mondială, atât în literatură (prin Mişcarea Paradoxistă, creată de el), cât şi în matematică (printr-o serie întreagă de concepte, noţiuni şi teorii care-i poartă numele), chiar dac-ar vrea să mai stea şi el, ca omul, aşezat la casa lui, nu mai are încotro, pentru că are chemare pe toate meridianele şi paralele lumii! Braţ la braţ cu matematica şi cu poezia (nu-i nici un paradox în asta, ne asigură el şi ne-o demonstrează prin întreaga sa operă!), Florentin Smarandache a pus piciorul pe cinci continente, ba chiar şi pe cel subacvatic, călărind o "motocicletă" submersibilă pentru a da piept cu. Marea Barieră de Corali, dovedindu-ne că nu-i doar un vajnic Columb navigator pe Oceanul Paradoxist, ci şi un paradoxal Cousteau!           Pentru că Florentin Smarandache este şi francofon, trebuie să lămurim paradoxul excepţiei sale de la dictonul francez "Partir c'est mourir un peu!" (A pleca înseamnă a muri puţin). Tehnologia informaţiei face ca planeta să devină un sat mai mare, cel puţin pentru oamenii de ştiinţă, aşa încât nu-i de mirare că pentru ei dictonul a devenit "Partir c'est revigorer un peu!" (A pleca înseamnă a te reîntrema puţin), ca atunci când te întorci acasă.           Din multele sale note de călătorie, datând dintr-un deceniu de peregrinări de-a lungul şi de-a latul planiglobului, le-am selectat în acest prim volum pe acelea care mi s-au părut cele mai paradoxale şi am căutat să îmbin stilurile de "jurnal de călătorie" şi "jurnal literar", pentru că autorul, ca un paradoxist autentic, respectă o regulă de bază a Paradoxismului: "Fără reguli!".           Mircea Monu 1. ÎN TURNEU PRIN EUROPA           Mă simt mare, dat dracu'! Deja îmi auzeam bocănitul tocurilor de pantofi pe culoarul aeroporturilor internaţionale din Los Angeles, Paris. Cine mai era ca mine?! Fostul ţăran! Mă aflu într-o bună dispoziţie după supa de conopidă -măncare mai uşoară, preparată de mama lui Lotzi.           Ajuns la aeroportul din Phoenix, mă eliberez de bagaje chiar de la intrare, unde predau valiza verde cu haine, cumpărate noi, ca să epatez (!) în Europa şi geanta albastră, cu manuscrise şi cărţi.           Scriu în avion, la 8.000 de metri înălţime, discursul paradoxist pentru francezi. M-am tot lăsat de azi pe mâine şi-am rămas cu eseul neaşternut pe hârtie, dar cu ideile sedimentate. Viteza: 359 de mile nautice pe oră (1 milă marină = 1,852 km; deci, 664,868 km/h). Temperatura: 64 de grade Fahrenheit (17,8 grade Celsius; după formula de transformare C = 5(F – 32)/9). Podişuri despădurite. Deşert. Norii se văd ca valuri imense de zăpadă. Nişte râme suntem, într-adevăr, prin Univers! Îţi dai seama pe măsură ce iei altitudine. "Iar în lumea asta mare, /Noi, copii ai lumei mici, /Facem pe pământul nostru/Muşuroaie de furnici." (Eminescu)           Losangelezii n-au ţâră de timp!           Am plecat din Phoenix la 9:45 şi am ajuns în Los Angeles la 11:10. Sunt aşteptat de Stelică Piteşteanu, coleg de suferinţă în lagărul turcesc şi fiul doamnei Gina. Glumim, spunem bancuri: "Un negru vrea să devină alb şi devine. Se uită în oglindă:           — Ooo, de cinci minute am devenit alb şi. Am şi-nceput să urăsc negrii!". (Rasism)           Pragmatism extraordinar al californienilor dintr-o mare metropolă a lumii, unde-i omoară distanţele, n-au ţâră de timp! S ă-i vezi dimineaţa-n maşină, grăbindu-se la serviciu: la stop, femeile se zgâiesc în oglindă, fardându-se repede, întrerupând, apoi rujându-se la celălalt stop; iar bărbaţii folosesc aparatul de ras pe neve, lungind bărbia, gâtul.

Date despre autor si opera Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc. Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”. În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene. A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”). “Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar". Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)   De amorul artei                 Notaţii spontane, transcrise de pe caiete vechi de acum 20 de ani, când porneam spre poezie cu pasiune timidă ca spre o femeie inaccesibilă. Sintagme, butade, adnotări, locuţiuni (substantivale, verbale, adjectivale etc.), clişee idiomatice, construcţii regionale, arhaice, idei/gânduri răzleţe, cugetări scurte, şabloane de limbă, zicături, afurisenii – în majoritate culese din folclor, altele extrase din lecturi diverse. Ordinea: fără ordine!           Căutam metafora care să-nflorească în poezie, şi scrisul plastic, sculptural, idea tridimensională.           Purtam veşnic în buzunar o hârtie împăturită şi-o mină de pix ca să nu-mi scape nici o idee, oricât de subţire, ori vreo şuetă, străfulgerând prin minte.           Aşa am compus primele poeme publicate în volumul „Formule pentru spirit" (1981), fiindcă ele urmau nişte algoritmi de creaţie. Şi-aş fi putut să scriu, în acest fel, la infinit! Dar simţeam nevoia să fiu într-o permanentă schimbare. De la literatura cu metafore frumoase, plesnind ca nişte ghiocei sub pojghiţa de zăpadă, la literatura experimentală şi avangarda cu program, la studii statistice în lirică, ori la definirea unor specii noi lirice (distihul paradoxist, distihul tautologic, distihul dual etc.), apoi piese de teatru combinaţionale, ori proze multistilistice.           Autorul.           În doi timpi şi trei mişcări – afurisisme           Asasi pe dincolo.           Haideţi să vă introduc în Laboratorul meu de Creaţie, laborator care în realitate nu există. Este doar virtual. Realitatea din imaginaţie.           Am început relativ târziu să scriu versuri, după o încercare nereuşită pe când eram în clasa a doua la Şcoala din Bălceşti, şi o aveam învăţătoare pe D-na Mişcoci Elena. Atunci, apăreau careuri de rebus în revista pentru copii „Luminiţa", editată la Bucureşti. Şi-am trimis şi eu o grilă-răspuns completată corect, şi tare m-am mirat când am primit o felicitare din partea redacţiei! Pe urmă, ce mi-am zis, hai să le trimit şi o poezie, despre elevii silitori etcaetera. Am pus-o în plic, şi după-aceea am arătat-o Doamnei. Din clasa întâi mă remarcasem la matematică, prin rapiditatea calculelor şi prin inventivitate. Stăteam în prima bancă fiindcă eram mic, şi mama o rugase pe învăţătoare să mă pună acolo. Mai târziu, mă auto-mutasem în spate, ca să mai discut, să mă joc şi să nu mă vadă învăţătoarea. Stăteam cu amicul Diculescu (Costică), Victor îi zicea Nagâţ. Costică provenea dintr-o familie numeroasă, taică-său făcuse cu prima nevastă şase copii, iar cu a doua încă trei – dintre care Costică era cel mai mare. Lângă Chesa, vecin de casă, şi marele fotbalist al clasei. El mă băga pe mine la meci în echipă, fundaş dreapta, eu îi arătam la matematică – îl lăsam să copieze la lucrări, dar şi tema pentru acasă. Mai era în faţă Oţet, în stânga Liţoiu, în fundul clasei Săbău, cel mai vlăjgan şi de temut din clasă. Fete erau cam jumătate, şi unele frumoaseee. Mihaela           Florentin Smarandache strălucea, fiica lui Nea Pinelu, funcţionar la CEC în comună, şi toţi băieţeii muream după ea! (Mai târziu, săraca, avea să moară în mijlocul vieţii, la 43 de ani, de cancer la piele, pe care-l contractase într-o vară la mare, deşi bărbatul ei, care-o însoţise în concediu, nu păţise nimic, lăsând un copil de vreo nouă anişori, Alin, orfan.) Când Mihaela îmi zâmbea vreodată, eram două zile la rând fericit!           Dacă „tovarăşa" se-ntâmpla să plece undeva, punea pe unul dintre noi să întocmească listă cu cei care nu stau la locurile lor sau fac gălăgie. Ei, bine, pe mine mă scriau „Zmarandache", şi-atunci făceam pe necunoscătorul că nu sunt eu acela: pe mine nu mă cheamă cu „Z". Întotdeauna aritmetica îmi părea un fel de educaţie fizică, deoarece nu învăţam nimic. Înţelegeam totul din clasă, şi mă chiar miram că avem manuale. La ce mai erau necesare când profesorul explica exact?           Şi, revenind la prima-mi poezioară, Doamna Mişcoci mi-a spus că nu e bună, că eu am aptitudini pentru partea ştiinţifică. Versificaţia şi cuvintele încrucişate să le las baltă! Drept e că nu prea aveam tragere de inimă la limba română, aşterneam pe hârtie creaţii puerile fiindcă ni se cereau la compunere sau gramatică. De rebus, totuşi, nu m-am putut lăsa – ca unul care nu se poate opri de fumat! Simţeam o anumită dulceaţă în „şmecheriile" acelea cu litere: permutate, încorsetate prin pătrăţele sau dreptunghiuri ca la şah, cu mistere şi forţe ascunse de atracţie. La liceu am ajuns chiar redactor al revistei „Năzuinţe", răspunzând de rubrica enigmistică.           Odată, la muzică, m-a pus pe mine să dirijez clasa. (Eu eram silitor la carte, dar foarte sfios.) Să ies în faţă. Şi dădeam eu           ^^^^^^^^ În doi timpi şi trei mişcări – afurisisme mecanic din mâini, cu câte două degete, arătător şi mijlociu, lipite strâns. Timid. Şi-mi venea să mă duc la veceu, dar mi-era ruşine ca să spun. Şi-atunci am făcut pe mine. Îmi curgea ţuroiul pe picior. Tocmai suna de recreaţie, iar Doamna m-a trimis afară. Câteva săptămâni mai târziu un alt coleg, Nistor, îmi repeta gestul!           Ţin minte la abecedar, în clasa întâi, citeam o lecţie „Mama lui Florin", şi mustăceam eu. Învăţam litera „Z", şi silabiseam «mama lui Florin este muncitoare la uzină», cum ne educau pe atunci. În carte era o poză frumoasă, cu fulgi mari de zăpadă, care-mi plăcea, şi-mi trezea ceva nostalgie, visare. Tata nu se ocupa niciodată de mine. Decât, într-o zi, a capturat nişte brabeţi, cu ligheanul în curte, presăra iarna boabe de porumb sub el, şi-l ţinea întredeschis, rezemat de-un băţ legat cu sfoară. Apoi a înnodat brabeţii de picioare, vreo zece, cu aţă, şi îi zvârlea să zboare prin bucătărie. De se-mpleticeau între ei, cădeau, se zbăteau din aripi, ca un adevărat circ. Mă-ntorceam de la şcoală seara, cu ghiozdanu-n spate, şi tata mă-ntâlni la monument în centru şi-mi zise:      — Florine, prinsăi nişte brabeţi, şi-i băgai în cufărul de mălai. Să vezi când le dai drumul să zboare prin casă. El avea grijă de pahar. Niciodată n-a ştiut ce şcoli am urmat, pe unde erau, niciodată n-a venit să mă vadă.