Teste rezolvate examenul de titularizare învățământul primar

Testul nr. 1 - rezolvare   a) lumea b) posomorâtă # veselă; prietenă # inamică c) Lucrează mai mult singur. (adverd) Haina lui are o culoare țipătoare. (adjectiv pronominal) d) ajunsese = predicat verbal; de pământ - atribut substantival e) pe care o avusese = propoziție subordonată atributivă f) Nu se știe/care ajunge primul la finiș. g) Cratima marchează pronunțarea apropiată a două cuvinte cu valori morfologice diferite: adverbul de negație nu și auxiliarul popular o (va) al verbului la viitor n-o să mai calce. h) Fragmentul citat face referire la greutățile existențiale pe care le întâmpină protagonistul, aflat într-o situație de criză, care este alimentată de conflictele din familie. Ilie Moromete se simte apăsat atât de greutățile familiale, cât și de perspectiva sumbră de a dispărea ca exponent al clasei sociale a țărănimii tradiționale de pe scena istoriei.   2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați evoluția relației dintre două personahe din basmul cult Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă.             În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere: - prezentarea a trei concepte operaționale de construcție a discursului narativ din basmul cult selectat, semnificative pentru tipologia personajelor alese (de exemplu: acțiune, temă, momentele subiectului, incipit, final, repere spațiale, repere temporale); - evindențierea relației dintre cele două personaje, prin raportare la conflictul/conflictele din basmul cult dat; - prezentarea a două secvente/episoade semnificative pentru evoutția relației dintre cele două personaje.      Basmul Povestea lui Harap-Alb este considerat cea mai reușită creație de insăirație fantastică a lui Ion Creangă, fiind văzut de O. Bârlea drept :„cel mai frumos basm al lui Ion Creangă și din întreaga noastră literatură”.    Basmul Povestea lui Harap-Alb a fost publicat în revista Convorbiri literare, în august 1877. basmul este o operă epică îm proză care dezvoltă tema luptei dintre bine și rău, la care iau parte personaje simbolice sau care au trăsături fantastice, supranaturale. Creația an rol didactic și moralizator.    Conținutul operei lui Ion Creangă dezvoltă mai multe teme, tema principală este lupta dintre bine și rău iar tema secundară este aceea a maturizării eroului, textul devenind, prin relatarea aventurilor eroului, care se pregăteșyte să devină împărat, un Bildungsroman. Cele două personaje principale sunt, totodată, protagonist și antagonist și ele dau viață prniilor etice antagonice din basm, binele și răul. Rolul Spânului este complex în basmul lui Creangă, el fiind imaginea răului necesar, erijându-se într-un fel de pedagog sever, care îl supune pe meziunul craiului la probe dificile, destinate să-l călească și să-l formeze pentru rolul de împărat. Conflictul principal al basmului, de ordin exterior, se desfășoară între Spân și Harap-Alb. Protagonistul duce, în același timp, o luptă intoară, cu sine, pe parcursul drumului, conflict latent care îl va conduce de la statutul de novice la cel dorit, de candidat pentru împărăție.       Deși cele două personaje se suprapun pe categoriile etice obișnuite din basm, ele reproduc structuri caracteriale mai apropiate de realitatea umană, întrucât Harap-Alb este o întruchipare absolută a binelui, având defecte și slăbicuni omenești, iar Spânul prezintă și o trăsătură pozitivă, fiind maestrul spiritual, cu rol benefic în evoluția lui harap-Alb.     Acesta din urmă este un personaj rotund, tridimensional, surprins în evoluție pe parcursul acțiunii, în timp ce Spânul este un personaj plat și care nu-și modifică statutul social pe parcursul textului.     Mijloacele de caracterizare utilizate în construcția celor dă personaje sunt de tip direct, prin intervențiile naratoriale în text sau prin observațiile celorlați actanți. Caracterizarea indirectă domină discursul naratorial și se dovedește utilă în construirea portretului complex al protagonistului. Indirect, Harap-Alb este analizat prin intermediul faptelor, gesturilor, atitudinilor sale și prin intermediul interactiunii cu celelalte personaje.     Basmul prezintă drumul spiritual al protagonistului. Profund umanzat, portretul lui Harap_alb etse alcatuit din lumini și umbre, din calități și defecte. La începutul acțiunii, defectele sale morale sunt mai numeroase, prevalând asupra calităților. La finalul basmului, termenii acestei proporții se inversează. La început Harap-Alb este naiv și impulsiv, are reacții necugetate, este agresiv și se sperie ușor. Ceea ce îl salvează, ab initio, este marinimia pe care o arată bătrânei cerșetoare și voința de a dovedi că este mai curajos decât frații săi.     Travesarea probelor, din ce în ce mai grele, pe măsură ce protagonistul avansează în povestea proprie, îi aduce calitățile necesare dobândirii statutului de moștenitor de drept al unchiului său și de împărat. O dovadă a maturizării sale se observă în momentul în care se împrietenește cu cele cinci ființe supranaturale, intuind că-i vor fi de ajutor. Tânărul pricepe la nivel profund oamenii și lucrurile, trecând de înfățișarea lor grotească.      Relația dintre protagonist și antagonist începe în momentul în care craiului „boboc de felul lui” rătăcește în pădurea labirint. Episodul semnificativ pentru sublinierea relației dintre cei doi este momentul fântânii. Mezinul craiului acceptă tovărășia Spânului, pentru a ieși din pădure, dar este păcălit, când coboară în fântână. Această descindere este simbolică pentru că tânărul intră ca un fecior de crai anonim și iese cu numele oferit de Spân, harap-Alb, nume care nu mai subliniază o identitate, ci o denumește statutul celui care acceptă de bunăvoie, ca o condiție intrinsecă a învățării, rolul social de novice. Eroul acceptă, bănuind asemenea omului simplu, din popor, că și „răul este bun la ceva”. Jurământul din fântână conține și condiția eliberării, care înseamnă sfârșitul inițierii.     În finalul basmului se pune capăt relației dintre cei doi, Spânul îl omoară Harap-Alb, pentru vina de a fin încălcat jurământul; Spânul, la rândul lui, este ucis de calul lui Harap-Alb, ca semn că inițierea s-a încheiat. fata îl învie pe Harap-Alb, care-și primește, după acest lung și greu drum al inițierii, răsplata promisă: împărăția și fata iubită.     Întreaga călătorie întreprinsă de Harap-Alb este un drum evoluției interioare, al maturizării; în această odisee a eroului, rolul precumpănitor îl deține Spânul care-l supune la probe grele, provocându-l să-și depășeasca limitele. Caracterul de basm cult și de Bildungsroman este vizibil prin complexitatea relației dintre cei doi protagoniști.  

Rezolvare testul 2   Limba și literatura română (30 de puncte)   1.  a) te-me-te-ul;   b) lesne = ușor;     a împodobit - a ornat;   c) Podul e de mult timp. (verb predicativ)     El este mai tot timpul singur. (adjectiv)   d) după un plan - complement circumstanțial de mod;     orice - complement direct e) c) ......așa că a netezit pământul de pe jos....- propoziție consecutivă; f) El a părăsit echipa/fiindcă ideile sale erau ignorate voit. g) Cratima marchează pronunțarea într-o silabă a pronumelui personal i și a verbului auxiliar a (de la „i-a împodobit”). h) Fragmentul citat prezintă odiseea unui bărbat care a hotărât să-și construaiscă o casă prin forțe proprii. Voința, priceperea și gustul pentru frumos l-au condus la atingerea obiectivului propus și la construirea unei case frumoase, în condiții sociale dificile. În final, personajul se simte mândru de casa lui, „una dintre cele mai bune din sat”.     2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați particularitățile unei povestiri cu referință la opera literară Hanul Ancuței, de Mihail Sadoveanu. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere: - numirea a două trăsături ale curentului literar idealist, identificate în opera dată; - prezentarea a trei elemente de structură. de construcție a discursului narativ și de limbaj ale povestirii alese (de exemplu: instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, acțiune, momentele personajelor, conflict/conflicte, incipit, final, moduri de expunere, repere spațio-temporale, tipologia personajelor, modalități de caracterizare a lor, limbajul naratorului etc.); - comentarea unui episod/ a unei secvențe narative semnificativ(e) pentru evidențierea unei trăsături a personajului principal din povestirea aleasă.       Descendent al scriitorilor moldoveni înzestrați cu harul povestirii, Ion Neculce și Ion Creangă, Mihail Sadoveanu se distinge prin talentul de a nara și printr-o operă amplă și vastă, în care tema socială se întâlnește cu tema istoriei și a iubirii.     Hanul Ancuței, opera de maturitate a lui Mihail Sadoveanu, apărut, inițial în revista Viața românească, între anii 1924-1925 și, ulterior, în volum, în 1928. Volumul este inedit în literatura română prin formula narativă adoptată, aceea a povestirii în ramă și cuprinde nouă povestiri, de facturi diferite.    El evocă, prin această structură, opera litearră Decameronul, a scriitorului italian renascentist Giovanni Boccaccio sau Povestirile din Cantebury, de Geoffrey Chaucer.       Titlul denumește locul povestirii, motivul literar central al textului literar. Hanul Ancuței devine un topos cu valență mitică și nostalgică și un simbol al perenității, cu multiple conotații, fiind loc de odihnă.           Timpul narațiunii este fixat „într-o toamnă aurie”, sintagmă ce prezintă o epocă arhaică fericită din istoria Moldovei, a existenței patriarhale, de care oaspeții hanului își aduc aminte cu afecțiune. Se face diferența, în text, în timpul povestirii, cel care aparține celor nouă naratori ad-hoc de la han și timpul povestit, fixat, potrivit reperelor textuale, la începutul secolului XIX-lea. Povestirile încep după-amiaza și iau sfârșit la miezul nopții, dar după trei z. Firul lor, pare, ca în lucrarea orientală O mie și una de nopți, nesfârșit, cu atât cu cât comisul Ioniță, cel care deschide seria de narațiuni, promite, în intrmezzo-uri, că va spune o povestire și mai frumoasă, ca semn al eternității istorie umanității.           Finalul este de acord cu atmosfera magică de la han, prin descrierea unei atmosfere pașnice armonioasă: „Am rămas însă după aceea loviți ca de o grea muncă și abia ne puteam mișca, umblând după cotloane ferite de locuri și odihnă. Unii dormeau chiar unde se aflau, frânți și răsuciți. Si comisul Ioniță însuși, după ce a cuprins de după grumaz pe căpitanul Neculai sărutându-l, a uitat cu desăvârșire că trebuie să ne spuie o istorie cum n-am mai auzit.”           Povestirile conțin și elemente lirice, prin evocarea afectivă pe care o fac protagoniștii, naratorii deveniți personajele întâmplărilor relatate. Personajele sunt țărani moldoveni, ciobani, boiernași, negustori. Personajul central este Ancuța cea tânără. Ea amintește de mama ei, cealaltă Ancuța, protagonistă în povestirea omonimă. Fiecare povestitor nutrește ambiția să spună o întâmplare mai interesantă decât cea precedentă.           Povestirea este un text literar care se înscrie în genul epic și prezintă o serie de trăsături precum: interesul acordat întâmplării, care se dovedește neobișnuită, fantastică, dramatică etc., narațiunea subiectivă, cu relatarea la persoana I, din punctul de vedere al unui narator subiectiv care este martor sau participant la cele relatate.           Povestirile sunt de sine stătătoare, subiectele sunt independente și se încadrează îpecii diferite, reprezentând snoava în Iapa lui Vodă, idila - Fântâna dintre plopi, aventura - Cealaltă Ancuță, legenda - Județ al sărmanilor, reportajul și memorialul de călătorie - Negustor lipscan, portretul în Orb sărac, povestire cu iz fantastic în Balaurul, cu subiect social în Haralambie sau cu subiect esiteric în Istorisirea Zahariei fântânarul.                                                             Negustor lipscan                 Această povestire este cea de-a șaptea din seria relatărilor de la Hanul Ancuței. Textul are alura unui memorial de călătorie, în care se interferează secvențe de interviu, dat fiind că oaspeții hanului, surprinși de cele relatate, îl întrerup pe vorbitor ca să-i pună întrebări suplimentare. Scenariul narativ, sărac în întâmplri, devine interesant prin alternativa planurilor și subiectelor de discuție ale interlocutorilor.              Protagonistul și naratorul povestirii, negustorul Dămian Cristișor, își face o intrare la han demnă de un actor. Inițial, se aud „strigăte și zarvă pe drumul Sucevei”, se aud „glasuri groase care opreau boii” și zgomotul carelor. Nou-vl are o înfățișare impresinantă, fiind „un bărbat bărbos cu căciulă și giubea”m cu „barba astâmpărată și rotunjită din foarfece” și care „râdea cu obraji plini și bogați de creștin bine hrănit”.            Curiozitatea oamenilor de la han crește pe măsură ce Damian urmează pașii unui ritual îndelung exersat: el se îngrijește de hrana animalelor, așază marfa, așteaptă ca drumeții să fie tratați cu vin și mâncare bună. El prelungește voit durata așteptării, pentru a întreține atmosfera propice spunerii unei povestiri mai interesante decât celelalte.            Adresându-i-se mai cu seamă lui Neculai Isac în care vede un congener, deci un om capabil să-l înțeleagă, Dămian își povestește până la un punct viața și cum a ajuns să se îndeletnicească cu negustoria. dat fiinf că se consideră un negustor priceput, a întreprins un drum până la Lipsca, pentru a aduce în Moldova marfă nemțească, de bună calitate. Povestirea lui atrage atenția când menționează cuvântul tren și se vede obligat să le explice celorlalți ce este acesta. Noutatea tehnică adusă de transportul cu trenul nu-l impresionează pe cioban, care, conservator din fire, consideră că este o „ticăloșie nemțească” și îi lasă impasibili pe comisul Ioniță și pe căpitanul Neculai Isac, dar captează atenția celorlalti, cărora Dămian se simte obligat să le explice într-un limbaj cât mai familiar ce este trenul: „Sunt un fel de căsuțe pe roate, și roatele acestor căsuțe se îmbucă pe șine de fier. Și așa, pe șinele acelea de fier, le trage cu ușurință o mașină, care fluieră și pufnește de-a mirare; și umblă singură cu foc (...) Mașina umblă singură cu foc și trage după dânsa toate căsuțele. Apoi în acele căsu sunt ori oameni, ori mărfuri. Și batalii de la Tighina i-am încărcat în acele căsuțe. Și merg foarte bine, fără scurtătură și fără necaz; numai că c-un huiet mare de trebuie să grăiască oamenii unii cu alții tare, ca surzii.”            Alte dovezi de civilizație stârnesc reacții diferite. Existența străzilor asfaltate, a felor care poartă pălării și a bărbaților care poartă ceasornice, dar și situația neobișnuită în care copiii merg la școală sunt aprobate cu jumătate de gură de oaspeții conservatori ai hanului. Ceea ce îi lămurește definitiv în rpivința lipsurilor nemților, deși vizibil mai emanciăați, este lipsa lor de gust în privința gastronomiei, căci berea lor, o „leșie amară” și „carnea fiartă de vacă” nu pot concura cu vinul și bucatele moldovenești.           În continuare,Dămian își povestește călătoria de întoarcere din Germania în Moldova. Dacă în prima parte nu a fost deranjat de nimeni, în țara natală el a trebuit să fie pregătit cu cadouri pentru situațiile neplăcute la care se aștepta, cunoscând firea și năravurile conaționalilor săi. La intrarea în țară, negustorul a fost oprit pe rând de vameși și de hoți. Tuturor a trebuit să le dea cadouri ca să scape cu marfă întreagă. Povestirea lui, deși ridiculizează moravurile vremii, nu stârnește reacții din partea auditoriului, obișnuit cu această stare de fapt.            În încheierea discursului său, Dămian îi oferă Ancuței, față de care nu-și ascunde admirația, o „zgărdiță de mărgele” și o sărută.           Complexitatea personajului este dată de insitența naratorială asupra caraterizării directe. Trăsăturile fizice alcătuiesc portretul unui bărbat aflat în deplină maturitate, elegant și cu o înfățișare plăcută, grație căreia își face ușor prieteni. Ocupația de negustor îi dezvoltă anumite trăsături morale precum optimismul, generozitatea, atitudinea politicoasă. Dămian este o persoanredincioasă, înainte de a pleca în lunga sa călătorie, se duce la biserică, iar la întoarcere dorește să-i mulțumească Domnului pentru ajutorul dat. Deși îi plac călătoriile și are un spirit aventuros, Dămian dă dovadă de prevedere, atunci când păstrează câteva baidere, pe care să le ofere la nevoie. Alte calități ale personajului sunt spiritul organizatoric și simțul psihologic, ultimul permițându-i să se apropie ușor de oameni. El manifestă simpatie și chiar afecțiune pentru Ancuța, pe care nu ezită să o complimenteze.     Dămian este primit cu simpatie în cercul povestitorilor de la han, este ascultat cu interes și curiozitate și spectatorii conchid că este un om plăcut.     Povestirea Negustor lipscan reține atenția, în cadrul acestui volum, atât prin stilul narării, caracterizat prin oralitate, cât și prin sublinierea diferenței dintre două civilizații, occidental-emancipată și națională care se dovedește tradiționalistă. Cele două conceptii despre viață pun în lumină, în funcție de reacțiile spectatorilor lui Dămian, eterogenitatea socială și sufletească a acestora.     Capodoperă a speciei povestirii, hanul Ancuței este o scriere de valoare pentru maniera în care înfățișează la „belle epoque”, o perioadă fericită din istoria Moldovei.    

REZOLVARE SUBIECTE:   1. a) Coasă b) sordidă = murdară; somptuoase = opulente; c) De obicei, este un om calm. (adjectiv);     El percepe unde sonore din cele mai fine. (subtantiv); d) obosită — atribut adjectival;     avea      —  predicat verbal; e) să stau la pândă ca o santinelă în misiunea severă de a vedea tot. — propoziție subordonată completivă indirectă; f) Eu înțeleg/ care este motivul supărării tale/. g) În structura s-a (odihnit) cratima marchează pronunțarea apropiată a două cuvinte cu valori morfologice diferite; pronumele reflexiv s- și verbul auxiliar a. h) Eroina se simte martoră inoportună a existenței celorlalți, prin imposibilitatea de a se odihni când ceilalți o fac. Luciditatea extremă, care îi facilitează observarea peisajului exterior și a celui interior, sufletesc, al celorlați, nu-i permite să se odihnească, eroina fiind asemenea unei santinele „la pândă” și „veșnic nemulțumită”.     2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să rezentați particularitățile de constructie ale unui personaj dintr-o nuvelă studiată, aparținând unui autor din programa pentru examen. În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere: — prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din textul epic studiat; — prezentarea a trei elemente de structură ale textului epic, semnificativ pentru construcția personajului ales (de exemplu: conflicte, episod narativ, intrigă, relații spatio-temporale, tipologii de personaje, tehnici de caracterizare a perosnajelor etc) — evidențierea a două trăsături ale personajului ales, ilustrate prin două episoade/scene narative semnificative.         Ioan Slavici este unul dintre cei patru scriitori clasici români care s-au remarcat în secolul al XIX-lea, prin inaugurarea romanului realist obiectiv, cu profil psihologic. Literatura lui Slavici descrie personaje complexe, dominate de conflicte puternice, pe fondul modificărilor pe care le aduce capitalismul în societatea tradițională rurală.      Nuvela Moara cu noroc este o creație literară care se înscrie în formula realismului cu influențe psihologice și este considerată o capodoperă a speciei:„o nuvelă solidă, cu aspect de roman” (george Călinescu). Nuvela a fost publicată în volumul Novele din popor, din 1881.     Protagonistul nuvelei este Ghiță, un personaj complex a cărui personalitate se schimbă, pe parcursul nuvelei, transformându-se dintr-un om onest într-un cârciumar care trăiește cu obsesia banilor și comite fapte grave, culminând cu crimă, în numele obsesii.     Inițial, el este tânăr cizmar dintr-un sat ardelean, care este interesat să progreseze pe plan social. Prin urmare, el își propune să ia în arendă cârciuma Moara cu noroc, urmând să-și deschidă, mai târziu, cu banii obținuți, un atelier de cizmărie cu câteva calfe. Planul pe care-l prezintă familiei o face pe bătrână, soacra lui Ghiță, să fie rezervată, fiind credincioasă principiului că omul trebuie să fie mulțumit cu sărăcia lui. Ghiță se dovedește, însă hotărât și se mută cu familia la Moara cu noroc, un loc aparent privilegiat, dar cu rezonanță negativă.     Ghiță se dovedește întreprinzător, harnic și priceput în ocupația de cârciumar, previziunile sale se adeveresc și el ajunge să câștige mai bine. dar echilibrul sufletesc al personajului se ruinează în momentul în care la cârciumă își face apariția Lică Sămădăul, șeful porcarilor care îi impune să-i fie partener în afaceri, devenindu-i iscoadă. Intimidat de prezența autoritară a lui Lică, Ghiță acceptă, mai ales că vede în acest pact un prilej de a se îmbogăți mai repede. Ghiță dă dovadă de caracter slab în confruntarea cu porcarul. personajele sunt în opoziție; Lică este ferm și autoritar, Ghiță se dovedește slab și ușor de stăpânit.     Ghiță trăiește un puternic conflict interior, fiind scindat între dorința de e redeveni om cinstit și obsesia pentru bani, cea din urmă împlinindu-se numai prin tovărășia lLică. Lupta interioară se răsfrânge în exterior, prin faptul că trăiește stări sufletești contradictorii și prin reacțiile agresive față de cei dragi.     Măcinat de obsesia pecuniară, Ghiță se transformă dintr-un om optimist și vesel, într-o persoană ursuză, irascibilă, care trece rapid de la o stare sufletească la alta: „se aprindea pentru orișice lucru din nimic, nu mai zâmbea ca mai nainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”. Curând, personajul ajunge să regrete că are familie, care îl împiedică în planurile sale. El se dezumanizează treptat și comite gesturi care ies din sfera raționalului. De exemplu, își îndeamnă soția să joace cu Lică, folosindu-se de ea ca să pastreze prietenia cu Lică. Ghiță se lasă și mai mult influențat de Lică atunci când depune mărturie în favoarea lui și se face vinovat de sperjur. În încercarea de a se reabilita moral, se împritenește cu jandarmul Pintea căruia intentionează să i-l predea pe Lică. este și aici duplicitar, pentru că nu vrea să piardă avantajul prieteniei cu Lică.     Personajul conștinetizează că se supune unui instinct care-l domină și trăiește cu remușcările faptelor sale, mai ales când se gândește la soarta copiilor săi, care nu vor avea amintirea unui părinte cinstit, moral     Dezumanizarea perosnajului este definitivă în momentul în care își ucide, care-l înșelese. Este la rândul lui ucis și moartea lui este văzută ca o pedeapsă pentru abaterea de la codul moral.     Personajul este caracterizat indirect, prin intermediul faptelor, vorbelor, atitudinilor sale. La început, naratorul îl prezintă drept un „om harnic și sârguitor”, pentru ca mai târziu să devină „ursuz” și „pus pe gânduri”. Personajul se dovedește lacom: „Vedea banii grămadă înaintea sa și i se împăinjeneau, parcă ochii”.     În relația cu Lică, Ghiță se dovedește vulnerabil și lipsit de curaj cu atât mai mult cu cât celalalt îi observă slăbiciunea pentru bani. Ana, soția lui, de care el se înstrăinează pentru că este incapabil să-i mărturisească frământările sufletești, ajunge să-l disprețuiască, numindu-l „muiere în haine bărbătești”.     Prin încercarea sa de a-și schimba destinul, fiind mulțumit cu ce avea deja, prin actul său de hybris, care are consecințe dramatice, Ghiță devine un personaj tragic.       Comentariile integrale le găsiți aici....   Relațiile dintre personaje Lică și Ghiță                                                      Moara cu Noroc de Ioan Slavici - nuvelă psihologică comentariu literar   Realismul in nuvela psihologica Moara cu noroc de Ioan Slavici   Caracterizarea personajului principal Ghita din nuvela Moara cu Noroc de Ioan Slavici  

Rezolvare subiecte:   1. a) fai-mă; b) aromeală = somnolență     sublime = minunate, superbe; c) Îți cer un sfat, nu mai multe. (numeral cardinal);     Aparent disparate, aceste piese formează un tot. (substantiv) d) umbrelor - complement indirect     tainic - complement de mod; e) ca să admir colțul cel mai frumos al pieței - propoziție subordonată circumstanțială de scop f) Nu se înțelege/dacă vine acum sau mai târziu/. g) Cratima marchează pronunțarea apropiată a două cunvinte cu valori morfologice diferite: pronumele personal neaccentuat m- și verbul auxiliar am. h) Imaginea orașului preferat, Berlin, îi inspiră scriitorului trăiri dintre cele mai plăcute. Vara îi subliniază frumusețea, după cum lumina îl face demn de a figura într-o pictură. Frumusețea orașului, în general, și a peisajului forestier, în care persistă câțiva arbori bătrâni este evindențiată de limbajul textului, devenir original și expresiv prin utilizarea arhaismelor să slujească de izvod zugrăvelii.       2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați particularitățile de construcție ale unui personaj din romanul Ion de Liviu Rebreanu. În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere: — indicarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din textul epic studiat; — prezentarea a trei elemente de structură ale textului epic, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: conflicte, episod narativ, intrigă, relații spațio-temporale, tipologii de personaje, tehnici de caracterizare a perosnajelor etc.); — prezentarea a două trăsături ale personajului ales, ilustrate prin două episoade/scene narative semnificative.       Rezolvare subiect:                  Ion Pop al Glanetașului este personajul principal și eponim al romanului. Ion este un personaj complex, care întruchipează tipul arivistului. În destinul personajului se reflectă datele situației sociale reale a țăranilor care nu aveau pământ, Ion fiind exponentul acestei clase sociale.               Complexitatea personajului și felul în care autorul a ales exitusul său a întreținut controversa punctelor de vedere critice, doi dintre cei mai cunoscuți critici, E. Lovinescu și G. Călinescu, situându-se pe poziții interpretative diferite în ceea privește personalitatea protagonistului din romanul Ion.               Eugen Lovinescu afirmă că:„Ion este expresia instinctului de expansiune, în slujba căruia pune o inteligență ascuțită, o viclenie procedurală și o voință imensă”, în timp ce george Călinescu declară că Ion este o „brută căreia șiretenia îi ține loc de deșteptăciune și care manifestă viclenia instinctuală caracteristică oricărei ființe reduse”.               Datele caracteriale inițiale ale personajului nu exclud o serie de trăsături păozitive: hărnicie, perseverență, istețime, iubirea de pământ „care l-a stăpânit de mic copil”. Drama personajului este generată de mentalitatea comunității rurale din care face parte, care separă oamenii în bogați și săraci, între aceste grupuri relațiile sociale fiind încordate. Ascensiunea socială se realizează exclusiv prin intermediul căsătoriei, care devine un contract social. Familiile se întemeiază din considerente economice. Ion se simte disprețuit pentru că este sărac și orgoliul îl determină să acționeze în sensul depășirii condiției sale sociale. Pentru Ion, sărăcia înseamnă pierderea demnității, a respectului comunității sătești. Personajul consideră că va primi respectul cuvenit și va fi certificat de facto ca lider, poziție pentru care întrunește calități, doar dacă va deține pământ.            Complexitatea personajului depășește datele realității sociale, în obsesia lui Ion de a obține pământ, „cât mai mult pământ”, scriitorul observând o manifestare a iraționalului, a patologicului.             Romanul este construit pe două coodonate tematice, reprezentând cele două dorințe ale personajului; împlinirea socială prin deținerea pământului și împlinirea existențailă, prin iubire.              Scena de început a romanului dezvăluie câteva dintre trăsăturile protagonistului. La scena de la horă, el se arată impulsiv, mânios, orgolios și reacționează cu violență în conflictul cu George. Sentimentele negative față de cei bogați se amplifică atunci când este apostrofat pe nedrept, iar disputa cu vasile Baciu, tatăl Anei îi alimentează ura și pornirea de a-și schimba soarta. Suferința sa se acutizează când este mustrat de preot în fața comunității.              Ion intreprinde un act de răzbunare împotriva bogaților atunci când intră abuziv cu plugul în pământul vecinului său, Simion Lungu. Gestul său dovedește naivitate și îl conduce, mai târziu, spre pedeapsa cu inchisoarea. Hotărât să aibă pământ, Ion nu găsește, inițial, modalitatea prin care să-l silească pe „bogotanul” Vasile Baciu să consimtă la căsătoria lui cu Ana. În discuția cu Titu Herdelea, fiul învățătorului, acesta îi dă o sugestie și Ion o seduce pe Ana, prin viclenie și o lasă însărcinată, convins fiind că Vasile Baciu va accepta căsătoria, ca să ajungă de rușinea satului. Ion se dovedește din nou naiv pentru că se încrede în vorbele lui Baciu care nu-i promisese și în scris că-i va da pământurile. Răutatea celor doi, socru și ginere, se repercutează asupra Anei care suferă violențe din partea amândorura.              Impresionat de suferința Anei, preotul intervine în disputa dintre cei doi și Ion obține ce și-a dorit. Ajuns bogat, Ion se schimbă în conduită și în gesturi, fără să devină, însă, mai bun. Încrederea în sine și sentimentul dobândirii demnității în sat se afișează prin gesturi: „Umblă cu pașii mari și cu genunchii îndoiți; vorbea mai apăsat cu sătenii și veșnic numai de pământ și avere.” Nu mai este violent cu  Ana, ci indiferent, deși femeia și copilul ei rămân o garanție a pământului său.              În cea de-a doua parte a romanului, Ion este determinat să-și urmeze chemarea inimii și s-o cucerească pe Florica, măritată acum cu George Bulbuc. Intenția lui probează egoism și un caracter monstruos, pentru că abia și îngropase soția și copilul. Dorind mai mult decât a obținut deja, își pierde viața, căci obsesia pentru Florica se finalizează tragic, Ion fiind ucis de propria-i patimă. Moartea personajului survine ca o pedeapsă binemeritată pentru faptul că a cauzat rău celor din jurul său.           Personajul este caracterizat indirect, prin intermediul faptelor, vorbelor și atitudinilor sale. există personaje, ca la orice erou controversat, care își exprimă părerea despre el. vasile baciu îl numește „tâlhar și sărăntoc”, Titu Herdelea consideră că este „perseverent”, naratorul sustine că este „iute și harnic”. Autocaracterizarea rezultă din monologul personajului „....și să rămână tot calic....pentru o muiere”,”....ce folos de pământuri dacă cine ți-e drag pe lume nu-i al tău?”.           Imaginea personajului este realizată prin tehnica narativă a basoreliefului, el dominând, prin acțiunile sale, scenariul narativ al romanului, fiind în opoziție flagrantă cu celelalte personaje.          Caracterial, Ion se diferențiază prin voință și prin egoism, punând satisfacția personală mai presus de sentimentele celor din jur. Totodată, Ion, este un personaj tragic pentru că eșuează în încercarea de a-și împlini cele două aspirații. Asemenea altor personaje rebreniene, Ion încearcă să se împlinească prin iubire, care îi este refuzată. În relatia sa cu Florica, Ion arată o latură umană, profundă, prin propensiunea spre iubire, aflată, totuși, în stadiu incipient. Povestea de dragoste tragică a lui Ion reiterează mitul cuplului etern, ai cărui membri se caută neîncetat, fără a avea posibilitatea de a rămâne împreună. Personajul este caracterizat prin ideea de a avea, de a deține pământul cu orice preț. dacă, inițial, el crede că această trăsătură a firii sale este satisfăcută de obținerea pământului, după aceea își dă seama că iubirea înseamnă sursa fericirii.        Obsesia pentru Florica, pe care nu și-o poate scoate din cap de-a lngul acțiunii, îl împinge sore sfârșitul trucl. Sufletul bărbatului îi aparține în întregime Floricăi, numele fiind o sugestie a frumuseții existenței: „Purta în suflet râsul ei cald, buzele ei pline și umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albaștri ca cerul de primăvară”.             Ion se face vinovat de hybris prin încercarea de a reuni cele două glasuri ale vieții și parcursul sau existențail prezintă destinul unui personaj tragic.         

Rezolvare subiect - Metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română (20 de puncte)      Prezentați valențele formative ale activității didactice organizate pe grupe, utilă în formarea/dezvoltarea competenței specifice din secvența dată. Dedesubt sunt date reperele necesare:   a) Descrieți modul de integrare a activității pe grupe pentru secvența dată.          Împărțiți în patru grupe, elevii povestesc despre evenimentele petrecute în propriile familii, cu diverse ocazii speciale. Ei dau detalii despre momentele trăite în acele împrejurări. Cu aportul învățătorului, copiii încep și mențin schimburi verbale tematice. De-a lungul conversației purtate în fiecare grup, elevii aduc în discușie persoanele dragi alături de care au desfășurat anumite activități, cele care, venind în vizită, le-au povestit întâmplări din filme ori din cărțile citite în copilărie, cele care le-au descris înfățișarea orașului/cartierului.satului/uliței (așa cum era cu câteva decenii în rumă) și cele care le-au depănat amintiri frumoase din anii de școală. La final învățătorul spune motivele pentru care oricărui eveniment din viața privată trebuie să îi acordăm mereu atenția cuvenită. În baza concluziilor formulate frontal, două grupe întocmesc planul necesar pentru organizarea unei serbări școlare, iar celelalte două realizează un afiș în același context educațional. Ideea centrală privește asemănarea găsită între viața unui fluture și durata unui eveniment personal ori a unui moment în care, datorită povestirii de calitate, i-a marcat într-un fel sau altul. Pe axa timpului, fiecare punct culminant poate fi la fel de scurt și la fel de intens precum viața unui fluture.   b) Numiți trei forme de organizare a activității didactice, altele decât activitatea pe grupe.     În faza preliminară, activitatea instructiv-educativă s-ar putea derupa în felul următor: După anunțarea obiectivelor operaționale, învățătorul le cere micilor școlari să se gâmdească la doua-trei evenimente semnificative din viețile personale sau la unele povestiri auzite în medii informale. Acele povestiri fie le-au influențat opiniile, fie le-au generat emoții, fie i-au amuzat ș.a.m.d După momentul de reflecție, individual, copiii își notează pe fișe ideile care, ulterior, vor fi prezentate în grupele ce se vor forma.     Atunci când sarcina privind notițele este îndeplinită, ei fac schimb de fișe pentru a-și exprima părerile despre ideile scrise. Aprecierile făcute reciproc pot aduce plusuri de valoare muncii depuse în comun, în secvența următoare. E ceea ce numim evaluare încrucișată/interevaluare. Iar mai apoi, în perechi, ei își oferă câteva sugestii în privința posibilelor desene în care se pot transforma relatările conforme cu cerințele didactice.       c) Menționați două metode de instruire utilizate pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice din secvența dată.       Metode de instruire potrivite pot fi acestea două: povestirea și exercițiul (planul de idei). Povestirea este optimă pentru a da curs: descrierilor de persoane din cercul de viață restrâns (alături de care s-au consumat momente rare), oferirii/solicitării de informații despre universul apropiat sau relatării unor întâmplări trăite/vizionate/citite de sine ori ale unora trăite/văzute/lecturate de oameni cunoscuți. Iar exercițiul constând în realizarea planului de idei privește organizarea serbării și a schiței afișului de rigoare. Ambele necesită atenția maximă a elevilor, gândirea, capacitatea de a recepta/reda mesaje, abilitatea de a ordona procedeele de lucru, spontaneitatea și creativitatea dovedite în capacitatea de a găsi soluții/idei unanim acceptate ș.a.m.d. Succint, ambele necesită tot ceea ce înseamnă efort intelectual susținut, absolut indispensabil pentru atingenrea scopului: postarea afișului care anunță desfășurarea sebării. Tot ambele metode pregătesc elevii pentru situații reale de viață; de exemplu, organizarea de evenimente festive importante fie pe plan personal, fie pe plan profesional.       d) Precizați două mijloace didactice/suporturi tehnice de instruire, specificând rolul lor în formarea sau în dezvolatării competenței specifice din secvența dată.        Suporturile tehnice instructive, alese având în vedere scopul derivat din competența specifică 2.4., sunt acestea: videoproiectorul și telefonul inteligent. Prin intermediul videoproiectorului, școlarii urmăresc înregistrarea unei serbări asemănătoare cu cea care este în mintea lor, serbarea aceea e o bună practică de luat în seamă. Iar cu ajutorul telefonului intelogent, folosind aplicații apecializate de design digital, ei văd șabloanele unor afișe care se apropie de preferințele lor. Odată familiarizași cu respectivele aplicații, pot crea ei înșiși forma finașă a afișului dorit.      În interesul formării/dezvoltării competenței în cauză, rolul amândorura este să faciliteze demersul didactic. Drumul spre scop se scurtează fiindcă: itemii sunt mai inteligibili, sarcinile sunt mai ușor de îndeplinit, preocuparea pentru realizarea lor crește de vreme ce sunt puse la dispoziție instrumente moderne, se încurajează digitalizarea procesului de învățământ într-o anumită proporție.       e) Argumentați necesitatea corelării activității pe grupe cu celelalte forme de organizare a activității didactice în vederea formării/dezvoltării competenței specifice din secvența dată.        Argumentăm astfel necesitatea folosirii combinate a formelor de organizare a efectivului clasei:      Prin combinare. elevii experimentează și alte moduri organizatorice în afară de cel mai des întâlnit: frontal. În cazul de față, înainte de a grupa elevii în vitutea scopului lecției curente, considerăm că este constructiv maniera de lucru în formele sugerate la litera B: individual, într-un trio constituit în interes interevaluativ, în perechi; individual, pentru a favoriza adunarea gândurilor/amintirilor de transpus în propoziții conforme cu fiecare item; într-un trio bazat pe evaluare încrucișată pentru a-i obișnui cu ascultarea opiniilor colegilor spuse despre calitatea conținuturilor din fișe și cu faptul de a le accepta recomandările sau de a căuta împreună cea mai bună abordare a temei cerute; în perechi pentru a-i familiariza cu faptul de a schimba păreri o posibilă idee de lucru independent - de pus în aplicare acasă - ori de a căuta împreună idei interesante.       Dacă există înțelegere și eficiență la nivel micro, atunci, cu certitudine, ambele atribute vor exista și la nivel macro. Încurajăm trecerea graduală spre munca de grup (mediu sau mare). În acest mod, pe de o parte, micii școlari își (re)descoperă stilul de învățare, își măsoară ritmul de lucru și potențialul (per total). își apreciază disponibilitatea/capacitatea de a coopera.      În concluzie, experimentând mai multe moduri de organizare de-a lungul activității, îndeosebi de la vârsta la care sunt în plină formare, elevii ajung adulți de regăsit în categoria ce pot fi buni colegi  la locurile de muncă- și buni colaboratori în breslele pentru care vor opta.       Prin urmare, ei se formează din vreme în spiritul cooperării, competență a secolului XXI.