Gramatica limbii române titularizare/definitivat învățământul primar

Complementul direct si indirect Complementul – este o parte secundara de propozitie, care determina un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjectie cu functia de predicat. Complementul direct – arata obiectul asupra caruia se exercita direct actiunea exprimată de verb. Întrebări : pe cine?,ce?, (ultima dintre ele întâlnindu-se şi în cazul subiectului). Diferenta se face astfel: daca propoziţia are un subiect exprimat sau neexprimat, atunci partea de vorbire care raspunde la întrebarea “ce ?” este complement direct. Complementul direct se exprima prin: a) substantive, pronume sau numerale în cazul acuzativ precedate sau nu de prepoziţia pe Exemple : Am vazut–o pe colega mea în clasa. am vazut = verb -o = pronume pe colega = prepozitie + substantiv Ac. L-am cunoscut pe fratele lui Radu. (pe cine am cunoscut? – pe el, -l) Citesc cartea cumpărată azi. (ce citesc? – cartea) Uite-l pe Valentin ! (pe cine? – pe Mihai, -l) Complementul direct se exprimă prin substantive, pronume, numerale, verbe la moduri nepersonale. Tema acesta nu o sa-l rezolv. (ce nu o să rezolv? – tema) Complementul indirect – arată obiectul căruia i se atribuie actiunea, insusirea sau caracteristica exprimata prin cuvantul determinat. Determina un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjectie. Intrebari la care raspunde : – cui? despre cine? despre ce? la cine? la ce? pentru cine? cu cine? cu ce? de cine? de ce? asupra cui? contra cui? împotriva cui? Se clasifica in : – complement indirect în dativ; – complement indirect cu prepozitie. Complementul indirect în dativ (cui?) se exprima prin substantive, pronume sau numerale în cazul dativ. I-am spus Andreei surpriza cea mare. (cui am spus? – Ioanei) Privim la televizor un show tv. (la ce privim? – la televizor) Magazinul acesta este mai aproape de casa. ( de casa – complement indirect, determina adverbul mai aproape) Poftim și voua o notă mare. (cui? – voua; poftim interjectie cu functie de predicat) Complementul indirect se exprimă prin substantive, pronume, numerale, adjective, verbe. complementul indirect stă după cuvântul determinat, dar există și cazuri când se află înaintea acestuia. I-am dat Ileanei caietul meu. Mariei i-am dat un trandafir. De multe ori, complementul indirect este despărțit de cuvântul determinat prin alte părți de propoziție. Ne vedem fiecare de viata noastra. De sectorul acesta al orasului sunt responsabil eu. Atunci cand complementul indirect este exprimat printr-un pronume personal sau reflexiv la dativ si determina un verb la infinitiv sau conjunctiv, acesta se intercalează intre prepozitia sau conjunctia verbului. L-am rugat sa-mi aduca o cafea mai târziu. A venit mai devreme pentru a-mi aduce cartea. Complementul indirect exprimat printr-un pronume neaccentuat în dativ se așaza înaintea verbului a putea atunci cand determina un verb la infinitiv aflat dupa verbul a putea. Aceasta regula este o cerintă a limbii literare actuale. In constructiile arhaice ale limbii romane complementul indirect se afla intre propozitia infinitivului si verb. Iti pot spune ce doresc. (locul complementului indirect in limba actuala) Pot a-ti spune ce doresc. (locul complementului indirect in limba veche) Atunci când complementul indirect cunoaste o dubla exprimare, termenul dublat poate poate sta dupa infinitiv sau poate fi pus inaintea verbului a putea. Imi poti comunica mie ce doresti. Mie imi poti comunica ce doresti. Punctuația complementului indirect Complementul indirect nu se desparte prin virgulă de cuvântul determinat. Complementele indirecte aflate în raport de coordonare se despart sau nu prin virgulă între ele conform regulilor de punctuație descrise la Punctuația conjuncțiilor.

ADJECTIVUL   Adjectivul este partea de vorbire flexibila care exprima insusirea (calitatea) unui obiect.  Insoteste un substantiv cu care se acorda in gen, numar si caz.   Adjectivul poate exprima: insusirea, proprietatea unei fiinte sau a unui obiect: frumos, bun, inteligent, greu, usor, drag, tanar etc. Materia din care este alcatuit: osos, fibros, lemnos, metalic, aurifer etc. Originea: oltean, frantuzesc, studentesc, taranesc, vienez, american etc.     Felul adjectivelor:   a) – propriu-zise: frumos, bun, curajos etc. b) – provenite din: – verbe la participiu: citit, citita, scris, scrisa. – verb la gerunziu: maini tremurande, cosuri fumegande, ochi lacrimanzi etc. – pronume: Acel (acest) elev a castigat (adjectiv pronominal demonstrativ)   Fiecare elev (alt, oricare) – adjectiv pronominal nehotarat.   Nici un copac (nici o) – adjectiv pronominal negativ   – (adjectiv pronominal interogativ).   Stiu / care copii sunt cuminti. / – adjectiv pronominal relativ rol de element relational, functia sintactica de atribut adjectival.   Copiii mei sunt cuminti – adjectiv pronominal posesiv.     Dupa terminatie, adjectivele sunt:   a) – variabile – cu doua terminatii: bun-buna, buni-bune, moale-moi cu o terminatie: verde- verzi b) – invariabile: gri, maro, cumsecade, eficace, motrice, propice     Dupa forma, adjectivele sunt:   a) – simple, formate dintr-un singur cuvant: frumos, inalt, bun b) – compuse: cumsecade, binecrescut, galben-auriu, alb-galbui, tehno-stiintific, franco-roman etc. c) – locutiuni adjectivale:   (om) cu dare de mana – instarit, bogat   (om) cu scaun la cap – chibzuit   (om) cu noroc – norocos   (om) cu minte – intelept   (om) cu capul in nori – aiurit, zapacit, neatent   (om) fara teama si prihana – pur, neprihanit etc.     GRADELE DE COMPARATIE   Exprima gradul (masura) in care o insusire caracterizeaza un obiect in raport cu aceeasi insusire a aceluiasi obiect sau a altui obiect.   Gradele de comparatie sunt:   – Pozitivul – enunta calitatea sau insusirea fara a o compara: copil bun, elev silitor, fata frumoasa.   - Comparativul: – de superioritate: mai bun, mai silitor, mai frumoasa – de egalitate: la fel de bun (tot asa de), tot atat de silitor, la fel de frumoasa. – de inferioritate: mai putin bun, mai putin silitor, mai putin frumoasa.   Al doilea termen de comparatie se introduce prin adverbele de compartie: “ca”, “decat”, “intocmai ca”, “asa ca”, “la fel de”, “tot asa de”.   El este mai putin bun ca (decat) acesta.   Tu esti la fel de inteligent ca mama ta.   Tu esti mai silitor decat sora ta.      Superlativul este de doua feluri: relativ si absolut.   a) Superlativul relativ – arata ca insusirea unui obiect (fiinte) se afla la gradul cel mai inalt sau cel mai scazut comparata cu aceeasi insusire sau cu o alta. Superlativul relativ se realizeaza din forma comparativului de superioritate sau inferioritate precedat de articolul demonstrativ: “cel”, “cea”, “cei”, “cele”. ex : El este cel mai bun dintre elevi. (din clasa)   Al doilea termen al comparatiei se introduce prin prepozitiile: “dintre”, “intre”. ex: Este omul cel mai bun intre oameni. Este elevul cel mai silitor dintre toti.   Al doilea termen al comparatiei poate lipsi.   ex: Tu esti cea mai frumoasa.   b) Superlativul absolut – arata ca insusirea este in cel mai inalt grad fara a fi comparata cu o alta insusire. Se construieste cu ajutorul adverbului “foarte”, mai rar cu adverbul “tare”. ex:Ea este foarte frumoasa. Tu esti tare harnic.    Pe langa aceste adjective, exista o serie de locutiuni adjectivale care pot reda superlativul absolut: cu totul si cu totul, nespus de, uluitor de, nemaipomenit de, extraordinar de, din cale-afara de etc.   Unele adjective nu pot avea grad de comparatie, fie pentru faptul ca insusirea exprimata nu poate fi comparata, fie ca, la origine, ele sunt deja comparative sau superlative.   Adjective fara grad de comparatie: interior, inferior, superior, major, gigant, exterior, anterior, optim, ultim, urias, suprem, intreg, mort, complet, oral, unic, vesnic, general, perfect, principal, desavarsit, endocrin etc.     FUNCTIILE SINTACTICE ALE ADJECTIVULUI   Atribut adjectival: Am citit o carte interesanta. Nume predicativ: Ziua era frumoasa. Complement indirect: Din galben s-a facut rosu./ Din sarac a ajuns bogat.   Element predicativ suplimentar: Cararea cobora chinuita. (nominativ) Eu te stiu de inteleapta. (acuzativ)   Complement circumstantial de timp: De tanara era recunoscuta drept un talent. Te cunosc de mica.   Complement circumstantial de mod: El era mai mult indraznet decat istet.   Complement circumstantial de cauza: Toata lumea o evita de rea. Tu stai acasa de bolnava.   Complement de relatie: De cuminte, e cuminte, Dar de gura-i cat o sura.   Complement circumstantial de concesie: Chiar bolnav si tot va veni la scoala.   De retinut :   Prin pozitia antepusa fata de substantivul pe care il determina, adjectivul preia articolul acestuia:   Copilul frumos – Frumosul copil Un elev harnic – Un harnic elev   Adjectivul isi poate schimba valoarea gramaticala devenind: substantiv (prin substantivizare) – Frumosul merge pe apa. (articol hotarat) Cel frumos merge pe apa. (articol demonstrativ)   Un frumos ca el rar intalnesti. (articol nehotarat) adverb: Tu canti frumos. (adverb de mod, complement de mod).

FONETICA   Fonetica este o ramură a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulate. Vocalele din limba româna Vocala este un sunet al vorbirii din limba romana, la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească nici un obstacol în cale.   Vocala A Se scrie și se pronunță a, nu ea, după literele ș și j în rădăcina cuvântului: șa, șade, șapte, șase, deja, jale, jar (nu șea, șeade, șeapte, șease, dejea, jeale, jear).   Vocalele în hiat din Limba Româna   Vocalele in hiat reprezinta fenomenul fonetic constând în întâlnirea a două vocale pronunțate succesiv în silabe diferite, fie în interiorul unui cuvânt, fie între două cuvinte alăturate.   Diftongii din Limba Româna   Pronunțare în aceeași silabă a unei vocale cu o semivocală; grup de două sunete sau mai multe sunete format dintr-o vocală și o semivocală care se pronunță în aceeași silabă sau cuvantare.   Triftongii din Limba Româna   Triftongii reprezina un grup de trei sunete diferite care formează o singură silabă.   Consoanele din Limba Româna   Consoanele din limba romana reprezinta acel sunet al vorbirii produs la trecerea curentului de aer prin canalul fonator atunci cand întâmpină obstacole.   Despartirea in silabe în limba româna   Când în limba româna un cuvânt nu se termină într-un rând, se vor trece în rândul următor numai silabele ( compuse din litere din alfabet) întregi. Despartirea in silabe a unor cuvinte are scopul de a pune in evidenta structura acelor cuvinte (in silabe) si in cazul poeziei metrica sa. Despartirea in silabe se face cu ajutorul semnului ortografic numit cratima si are o anumita valoare stilistica: Ex. Im-be-ci-lu-le! In Ortografia romana se pune mai mare importanta insa pe despartirea cuvintelor de la capat de rand care nu coincid intotdeauna cu despartirea in silabe a cuvintelor.   Despărțirea în silabe a cuvintelor sau silabisirea se face astfel:   a) dacă vocala e urmată de o singură consoană, aceasta trece la silaba următoare: le-ge, o-ră; b) dintre două vocale succesive (în hiat), prima aparține silabei dinainte, a doua celei următoare: ce-re-a-le, lu-a; i și u semivocale, între două vocale, trec la silaba următoare: ba-ia, no-uă; c) dacă vocala e urmată de două sau mai multe consoane, prima consoană aparține silabei dinainte, cealaltă – sau celelate – silabei următoare (excepțiile se vor vedea mai jos): ac-ti, as-tăzi, mul-te, os-cior, as-pru, con-tra, mon-stru; d) când prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t, v, iar a doua este lsau r, amândouă consoanele trec la silaba următoare: a-bre-vi-a, a-cru, co-dru, a-fla, a-gro-nom, si-hlă, su-plu, a-tlet, li-tru, de-vre-me; e)grupurile ct, cț și pt, pț precedate de consoane se despart: onc-tu-os, punc-taj, func-ți-e, sanc-ți-u-ne, somp-tu-os, pre-emp-ți-u-ne; f)cuvântul jertfă se desparte jert-fă; g)la cuvintele compuse (din doua sau mai multe litere din alfabet – limba romana) și la cele derivate cu prefixe, precum și la unele derivate cu sufixe (derivate de la teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană), despărțirea în silabe se face, de preferință, ținându-se seama de părțile componente, atunci când cuvântul e analizabil: de-spre (nu des-pre), drept-unghi (nu drep-tunghi), in-egal (nu i-negal), ne-stabil (nu nes-tabil), sub-linia (nu su-blinia), vârst-nic (nu vâr-stinc).   Despartirea grupurilor de cuvinte si a abrevierilor   Pentru pastrarea unitatii lor nu se despart la sfarsitul randului (ci trec integral pe randul urmator) urmatoarele: – abrevierile se scrie lagat (ex. UNESCO) sau despartit prin blancuri (S N C F R), prin puncte (a.c – anul curent) ori prin cratima (lt.-maj., S-V); – derivatele scrise cu cratima de la abrevieri: R.A.T.B-ist (NU R.A.T.B- ist, R. A.T.B.-ist);   Derivatele devenite cuvinte urmeaza regimul cuvintelor: ce-fe-rist.   – numele proprii de persoane : Vasilescu, Ali el-Kabar (NU Va-si-le-scu, Ali el-Ka-bar); – numerele ordinale scrise cu cifre si litere: XI-lea, 6-a (NU XI- lea, 6- a); Se recomanda sa nu se separe de pe un rand la altul, ci sa se treaca impreuna pe urmatorul rand: – numele (sau abrevierile sau prescuratile prenumelor) si numele de familie: Vasile Marinescu, V. Marinescu – notatiile care includ abrevieri: 11 km, art. 14   Se tolereaza plasarea pe randuri diferite a prescurtarilor de nume generice si a numelor proprii din denumirile unor institutii, indiferent de ordinea lor: Roman S.A., SC Firma-mea SA., dar si F.C. Dinamo   Formarea cuvintelor in Limba Româna   Scrierea cuvintelor în limba româna derivate și compuse, a locuțiunilor și a grupurilor relativ stabile de cuvinte pune unele probleme specifice, greutatea de a distinge uneori între formații apartinând uneia sau alteia dintre aceste categorii putând crea și dificultați suplimentare.   Reguli generale:   – derivatele se scriu în limba româna într-un cuvânt (situațiile în care unprefix sau un sufix se scrie cu cratima sau separate sunt rare) folosind cuvintele din alfabet; – compusele se scriu în limba româna, în funcție de partea de vorbire căreia îi aparțin și de gradul de sudură a compusului, în unul din cele trei moduri posibile: într-un cuvânt, cu cratima sau în cuvinte separate; -formațiile din sau cu elemente de compunere se scriu intr-un cuvânt; – locuțiunile se scriu in general in cuvinte separate, mai rar cu virgula sau cu cratima, -grupurile relativ stabile de cuvinte se scriu în cuvinte separate;   Sufixe si prefixe din limba româna   Sufixul în limba româna Sufixul este o îmbinare de sunete (litere din alfabet) sau un singur sunet care se adaugă după rădăcina sau după tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi   Prefixul în limba româna Prefixul sau afixul reprezinta literele din alfabet sau grupul de litere, care se atașează înaintea rădăcinii sau a temei unui cuvânt, pentru a forma un derivat cu forme gramaticale noi (nu este obligatoriu)

Aplicatii - Exerciții recapitulative     Se dă textul:     „Acea gridin-oțelită înspre Dunăre o mână      Iar în urma ei se-ntinde falnic armia română”         (Mihai Eminescu, Scrisoare III)   1. Arătați prin ce mijloc de îmbogățire a vocabularului s-au format cuvintele : oțelită, înspre, în urma. ....................................................... ......................... ....................................................... ......................... ....................................................... .........................   2. Precizați valoarea morfologică a cuvântului falnic din text, apoi alcătuiți enunțuri în care același  cuvânt să aibă două valori morfologice diferite de text. ....................................................... ..........................   3. Scrieți câte un sinonim neologic pentru cuvintele armie, falnic. ....................................................... ........................... ....................................................... ...........................   4. Alcătuiți enunțuri cu omonimul cuvântului mână. ....................................................... ............................   5. Alcătuiți câte un enunț folosind cuvântul grindină cu sens propriu și cu sens figurat. ....................................................... ............................ ....................................................... ............................   6. Grupați pe două coloane următoarele cuvinte: cătră, vornic, mulțămit, boieri, perje, stolnic, vătaf.     7. Alcătuiți cel puțin cinci enunțuri cu verbul polisemantic a trece. ....................................................... ...................   8. Indicați antonmele neologice ale cuvintelor: avar, cuviincios, agreabil, transparent, dificil. ..................................................... ..................................................... ..................................................... .....................................................   9. Alcătuiți enunțuri cu paronimele: geantă / jeantă;  enervat /  inervat;  dependență /  dependință ....................................................... .................................... ....................................................... .................................... ....................................................... .................................... ....................................................... .................................... ....................................................... .................................... ....................................................... ....................................

  Regionalismele sunt forme ale limbii folosite în anumite regiuni.   - regionalismele fonetice - sunt cuvintele cu anumite sunete diferite de cea literara a cuvântului: gios(jos), giumătate(jumătate), șinși(cinci), dește(degete), frace(frate), frunce(frunte)   - regionalisme lexicale - sunt cuvinte cu formă diferită de cea literară: cucuruz , păpușoi(porumb), postavă, capistere, chersin, copaie (albie), barabule, crumpi (cartofi), lubeniță, harbuz, melemete (pepene verde), ițari, gaci, nădragi (pantaloni), lebedeu, oghială   - regionalisme gramaticale sunt formele gramaticale specifice anumitor regiuni : o fo' la munce (a fost la munte), s-o dus (s-a dus), mămăli cu br cu la (mămăligă cu brânză și cu lapte) sau forma lungă a perfectului compus: am văzutără, am plătirără