Gramatica limbii române titularizare/definitivat învățământul primar

Exerciţii recapitulative Substantivul. Încercuiţi varianta corectă de răspuns: 1. Substantivul este: a. partea de vorbire care denumeşte fiinţe, fenomene ale naturii, obiecte. b. partea de vorbire care denumeşte însuşiri, calităţi omeneşti. c. partea de vorbire care denumeşte acţiuni. 2. Substantivul răspunde la întrebările: a. Cine? Ce? b. Ce face? Ce a făcut? Ce va face? c. Care? Ce fel de? 3. Substantivul are … forme de număr: a. 2 b. 1 c. 3 4. Substantivul are … forme de gen: a. 3 b. 2 c. 1 5. Substantivul se declină la … cazuri. a. 2 b. 4 c. 5 6. Cazurile substantivului sunt: a. Nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, facultativ; b. Nominativ, genitiv; acuzativ, vocativ; gramativ; c. Nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, vocativ. 7. Substantivul se acordă în gen, număr şi caz cu: a. Verbul b. Adjectivul c. Nu se acordă cu nimeni. 8. Substantivul de cele mai multe ori îndeplineşte funcţia sintactică de: a. Subiect b. Predicat 9. Substantivul poate fi: a. Comun b. Propriu c. Comun şi propriu 10. Care din listele de cuvinte sunt numai substantive: a. Copac, fiu, casă, viscol, lucitor. b. Vişină, gherghef, foc, învaţă. c. Caise, literatură, pix, camion, rubrică.

  Pronumele personal cu valoare neutră – se exprimă prin formele neaccentuate ale pronumelui personal în dativ şi acuzativ – apare în expresii: A dat-o în bară.     Schemă de analiză 1. Persoana (I, a II-a, a III-a) 2. Numărul (singular, plural) 3. Cazul (nominativ, genitiv – numai la persoana a III-a, dativ, acuzativ, vocativ – numai la persoana a II-a) 4. Genul (masculin, feminin, neutru – numai la persoana a III-a) 5. Forma (accentuată, neaccentuată – numai în dativ şi acuzativ) 6. Funcţia sintactică

Conceptul de limba romana contemporana Conceptul de limba romana actuala Limba romana e de origine latina si face parte din categoria limbilor romanice alaturi de italiana, spaniola, portugheza, fiind mai aproape de limba italiana. provine din latina vulgara (vorbita) si a rezultat din contactul traco-roman influenta slavona in limba romana a fost majora in special din cauza faptului ca alfabetul chirilic a fost cel in care s-a scris limba noastra multa vreme in  trecerea de la limba latina la limba romana s-au produs schimbari litera “l” devine “r” in morfologie sunt preluate declinarile substantivelor sau reorganizate pentru ca din 5 declinari raman numai 3. prima varianta a limbii romane a fost romana comuna fara sa fie atestata documentar ci doar reconstituita in functie de anumite particularitati in a doua jumatate a secolului XVIII suporta un process de relatinizare si se constituie limba romana moderna. in anul 1860 se face trecerea de la alfabetul chirilic la cel latinesc in perioada pasoptista iau nastere anumite norme literare iar principiile limbii romane sunt stabilite de Titu Maiorescu scrierea limbii romane este fonetica este respins principiul etimologic inlocuirea alfabetului chirilic cu cel latinesc respingerea neologismelor dar acceptarea lor daca sunt de origine romanica si daca sunt necesare Influentele altor limbi asupra limbii romane sunt: influenta turca (in timpul ocuparii otomane) influenta greceasca (in epoca fanariota) influenta maghiara (mai ales in Transilvania si Banat) influenta franceza (in perioada pasoptista) influenta rusa (perioada comunista) si altele : engleza,italiana,spaniola (dupa 1990) Varianta literara a limbii romane se numeste varianta standard fiind supusa normelor literare. Varianta literara elimina neologismele si regionalismele (nu trebuie confundata limba literara cu limba literaturii)  Legenda : Limba literara  =  Limba literară reprezintă aspectul cel mai îngrijit al limbii naționale Este limba școlii, operelor literare, presei, radioului, televiziunii, etc. – Are un sistem de norme gramaticale care-i asigură unitatea și stabilitatea. – Se cunosc două variante: scrisă și vorbită Limba literaturii  =  utilizează o serie de alte aspecte ale limbii, în proporții diferite. Ea evidențiaza și stilul scriitorului respectiv. Limba personajelor corespunde poziției, rolului, gradului de cultură, a exemplarelor umane ce populează o creație literară. Ea joacă un rol foarte important în realizarea culorii locale sau în sugerarea convingătoare a realitatii. Limba este un mijloc de comunicare si un obiect de studiu. Ca mijloc de comunicare sau situatie de comunicare avem cateva elemente principale de comunicare :         –      emitator = transmite informatia receptor = primeste informatia canalul pe care se transmite informatia codul(sau limbajul comun in care se pertrece situatia-comunicarea) = reprezentata de limbajul vorbirii (morse sau braille) legenda :   codul morse  =  este o metodă de transmitere a informatiei  folosind secvențe standardizate de semne sau pulsații scurte și lungi – cunoscute în mod comun ca „puncte” și „linii” – pentru litere, cifre și caracterele speciale specifice oricărui mesaj. alfabetul Braille = este un sistem de scriere folosit de cei cu deficiențe de vedere. Literele sunt compuse din puncte ieșite în relief care pot fi simțite cu ajutorul degetelor. Literele de la A la Z au fiecare semne corespunzătoare în Braille. mesajul comunicarea verbal = prin cuvinte comunicarea nonverbal sau paraverbala (accent, intonatie, pozitia corpului, miscarea mainilor, etc.) limbajul formal cu limbajul informal nu trebuie confundat Functiile comunicarii functia emotiva = specifica emitatorului si inseamna selectarea informatiei pe care acesta o transmite functia conactiva = specifica receptorului care inseamna decodarea mesajului functia referentiala = specifica contextului si se refera la obiectul comunicarii selectat de emitator pentru continutul mesajului functia metalingvistica = specifica pentru cod si se refera la un limbaj comun intre emitator si receptor functia fatica = corespunde canalului de comunicare si consta in stabilirea contactului dintre emitator si receptor functia poectica = specifica mesajului , determinata de un cod comun dintre receptor si emitator (ex: o poezie tradusa dintr-o limba intr-o alta limba pierde anumite elemente pentru ca limbile nu au un cod comun de cuvinte care sad ea o traducere perfecta, mot a mot = cuvant cu cuvant ; si in teatru la fel sunt elemente sau jocuri de cuvinte pe care traducerea nu le poate cuprinde ca sa fie fidela originalului).

  Limba si limbajul   a) Definirea si caracterizarea limbajului   1.Ce este limbajul? 2. Ce este cuvantul? 3. Legea efortului minim 4.Geneza limbajului   b) Functiile limbajului -intern -extern   5. Formele limbajului   a) Limba - este un sistem complex de semne,simboluri si reguli gramaticale. Limba este instrumentul de baza a comunicarii interumane. Comunicarea cu ajutorul limbii naturale(limba materna a fiecaruia) se desfasoara in  cadrul limbajului. 1. Limbajul este activitatea de comunicare interumana prin intermediul limbii iar aspectul psihologic al limbajului este vorbirea. Procesul vorbirii este coordonat de regulile gramaticale care se asimileazaa o data cu insusirea limbii. Limbajul este forma ce a mai evoluata mai rafinata si mai bogata de comunicare. Comunicarea verbala se realizeaza cu ajutorul limbii, este o comunicare simbolica intrucat cuvintele simbolizeaza obiecte, imagini, persoane, situatii. 2. Cuvantul este un instrument mintal remarcabil de puternic: daca imaginea se poate substitui obiectului, cuvantul se poate substitui atat obiectului cat si  imaginii acestuia. Limbajul este instrumentul cel mai important al gandirii si al constiintei Frecventa de utilizare a cuvintelor este un indicator important pentru diferite domenii de aplicatie cum ar fi de exemplu telecomunicatiile 3. Legea efortului minim stabileste existenta unei relatii inverse intre frecventa si lungimea cuvintelor, in comunicare primeaza legea efortului minim..asa cum glumele scurte sunt cele mai bune, cuvintele cele mai frecvente sunt cele mai scurte. Legea efortului minim se evidentiaza prin limbajul cotidian iar cuvintele sunt prescurtate spre ex: mate in loc de matematica. Unii autori vorbesc de un nou limbaj al SMS-urilor care risca sa afecteze vorbirea tinerilor.   4. Geneza limbajului De ce se foloseste limbajul? Sau.. de ce vorbim? Probabil pentru ca celelalte mijloace de comunicare nu sunt suficiente sau am mai putea spune ca oamenii vorbesc pentru ca gandesc. Limbajul este invatat ca o deprindere se bazeaza pe principiul conditionarii, copilul care pronunta mama este recompensat de fiecare data si astfel il va insusi, deci mai intai invatam sa vorbim fiind recompensati iar mai apoi prin repetitii sa se ajunga la vorbirea adultului. Limbajul este specific doar omului, de asemenea unii autori vin in intampinarea acestui punct de vedere  si sustin ca limbajul este o capacitate innascuta a fiintei umane si poate fi insusit intr-o perioada optima situata inainte de pubertate. Mai tarziu zonele creierului specializate in functia limbajului devin prea rigide pentru invatarea unui nou limbaj   Elevii: Participa la discutii - ofera exemple practice - enumera principalele forme ale limbajului   Metode Expunerea Explicatia didactica conversatia     b) Functiile limbajului: Trei  mari categorii ale limbajului care integreaza si alte functii corelate –functia de comunicare -functia cognitiva si cea reglatorie Functia de comunicare este functia specifica si cea mai importanta a  limbajului. Prin comunicare se transmite un anumit mesaj care are un anumit continut. Acestea sunt: Continutul informational: imagini, descrieri, concepte, teorii Continutul emotional: transmiterea unor trairi afective prin exprimarea emotiilor si impulsurilor, este o modalitate de descarcare a anumitor tensiuni   Functia cognitiva exprima legatura limbajului cu gandirea. Limbajul este instrumentul de lucru a gandirii: operatiile gandirii se realizeaza prin mijloace verbale, structura logica a gandirii rationamentele. Relatia dintre gandire si limbaj este controversata in psihologie, sunt autori care deriva gandirea din limbaj iar altii invers. Limbajul si gandirea sunt inseparabile si se dezvolta impreuna, se sustin si se intemeiaza reciproc. Functia reglatorie se poate realiza din „interior” prin mijloacele limbajului intern ca expresie a autoreglajului constient si voluntar sau se poate exercita asupra altora prin comenzi de dirijare, conducere. O alta forma de exercitare a functiei reglatorii este persuasiunea prin care se urmareste modificarea conduitei altuia, inducerea unor stari afective a unor convingeri sau idei.   5.Formele limbajului   Limbajul extern si limbajul intern Limbajul extern se adreseaza celor din jur fie pe cale orala fie in scris Limbajul oral sau vorbirea propriu-zisa implica prezenta a cel putin unei persoane careia i se adreseaza mesajul. Comunicarea verbala are un grad ridicat de libertate, nu este supusa unor constrangeri, norme si reguli riguroase Dialogul- este forma cea mai frecventa de realizare a limbajului oral. Dialogul ia forma schimbului de replici in care fiecare interlocutor asteapta ca celalalt sa-si incheie mesajul.   Conversatia se intretine prin: -continutul ei -variate mijloace de expresivitate cum ar fi intonatia sau accentul -mijloace de expresivitate nonverbala cum ar fi mimica, gestica sau patomimica. Monologul – este o forma de comunicare verbala unidirectionata dar care valorifica feed-back-ul auditoriului. Monologul este mai riguros trebuie sa tina seama de anumite reguli ale adresarii. Limbajul scris este inseparabil legat de citit. Scris-cititul constituie deprinderi intelectuale complexe care se insusesc si se perfectioneaza la inceputul scolaritatii. Utilizarea limbajului scris impune regulimult mai stricte decat limbajul oral.In scris nu ne putem permite libertatile dialogului nici macar ale monologului. Limbajul intern - este forma cea mai evoluataa limbajului care se dobandeste prin interiorizarea limbajului oral.Se desfasoara intr-un plan intern ca vorbire cu sine si ca mijloc de elaborare a ideilor Daca limbajul oral are un caracter desfasurat in care succesiunea cuvintelor, in limbajul intern citeza de derulare este foarte mare. Limbajul intern constituie instrumentul de lucru a gandirii; structura interna a gandirii are un caracter propozitional, sunt constructii logice, rationale prin intermediul cuvantului  

EXERCIȚII -  PRONUME   Încercuiește varianta corectă:   Formele neaccentuate ale pronumelui personal se pot găsi în cazurile:   Nominativ și dativ; Dativ și acuzativ; Acuzativ și genitiv.   Pronumele personal de politețe are forme pentru:   Numai pentru persoana a II-a; Pentru toate persoanele; Pentru persoanele a II-a și a III-a.   Construcțiile: Domnia Voastră, Alteța Sa, Măria Ta sunt:   Formule reverențioase; Pronume personale; Substantive.   Formele mie, ție sunt:   Neaccentuate; Accentuate.   Pronumele din enunțul Cartea de la dumneavoastră a fost interesantă are funcția sintactică de:   Complement; Atribut.   În enunțul Aseară am trecut pe la ea să-i dau cartea pe care mi-a împrumutat-o există:   Trei pronume personale; Patru pronume personale; Două pronume personale.   Pronumele personal vă se poate folosi:   Doar în cazul acuzativ; Doar în cazul dativ; Și în cazul acuzativ și în dativ.   Pronumele din enunțul Efortul lor a fost răsplătit este în cazul:   Genitiv; Dativ; Nominativ.   Cuvântul voi poate fi:   Doar pronume personal; Pronume personal și verb auxiliar; Doar verb auxiliar.   În enunțul Am sunat-o pe Corina, am mers împreună într-o librărie și am cumpărat o carte și două dicționare, cuvântul o este în ordine:   Articol, pronume, numeral; Pronumele, articol, numeral; Pronume, numeral, numeral.   Analizați formele pronominale (pronume sau adjective pronominale) din enunțurile de mai jos:   El nu a venit la mine. Ai noștri au câștigat meciul. I-am spus „Bună seara!“ și am plecat. Cartea mea este pe masă. Tu! Soare, câte raze ai? Scrisoarea este a ei. Gigel se îmbracă la modă. Părinții noștri au hotărât să plece la munte. Te-am asteptat, dar n-ai mai venit. Acesta a întârziat. Dumneata erai? Cealaltă carte am pierdut-o. Își spunea că nu trebuie să facă acest lucru.   Numeşte valoarea morfologică a cuvintelor subliniate în enunţurile de mai jos:   Şi-a cumpărat bicicletă. Citeşte romane şi poezii. Elevul cel harnic e apreciat de toţi. Cel din curte e Dan. O cunosc de mică. Cunosc o fată din Reghin. O, iar ai întârziat! Cumpără două caiete, un creion şi o radieră. O să ajut la curăţenie. Dumneavoastră veți veni la concert? Ne ceartă. Ne amintim cu drag de el. Lui îi vorbeşte. Lui Dan îi vorbeşte. De ziua lui va primi o bicicletă. Pe ai tăi i-am cunoscut la ședința cu părinții. Al meu este roșu. Maria și Gigel au aceleași gusturi. Încrederea în sine l-a ajutat în viață. Nu știu numărul ei de telefon.   Completează spaţiile libere cu următoarele cuvinte, după caz: acelaşi, aceiaşi, aceleaşi, aceeaşi.      Vedeam pe stradă __________trecători,   ________clădire, ___________ tarabe, ________     piaţă, micuţă şi curată. Eu am ______ haină, _________ lucruri, _________ prieteni.   Alcătuiește enunțuri în care cuvintele lui și o să aibă valori morfologice diferite.   Scrie în spaţiul punctat din faţa propoziţiilor din coloana A litera corespunzătoare exemplului din coloana B.                                                                                                                                                                                                                                                          B.        ……. 1. pron. personal, cazul D.                                                            a) cartea acestuia;        ……. 2. pron. demonstrativ (atribut pronominal);                         b) mâna-i;        ……. 3. pronume reflexiv;                                                                       c) s-a gândit;        ……. 4. adjectiv pronominal posesiv.                                                   d) sora sa.   Subliniază pronumele personale din următoarele enunţuri:   Eu pregătesc o prăjitură. Tu ai văzut-o în faţa casei mele. Ea cumpără o varză şi doi morcovi. L-am văzut zâmbindu-i şi m-am întristat. Ne-ai dat culegerea?   Rescrie enunţurile următoare transformând pronumele personal în pronume personal de politeţe:   Tu eşti coleg cu prietenul meu. Voi să veniţi aici. Ei sunt prietenii mei.      Ea mă aşteaptă. El îmi place mult.              Identifică pronumele reflexive și indică funcția sintactică și cazul acestora:   Impresia despre sine e confuză. Se vede pe sine în oglindă. Se gândește la sine. Și-a așezat cartea lângă sine. Își cumpără caiete.   Alcătuiește enunțuri în care pronumele date să devină adjective pronominale: al meu, ai noștri, ale sale, aceasta, acela, cealaltă, aceeași, aceiași.