Gramatica limbii române titularizare/definitivat învățământul primar

1.PRONUMELE PERSONAL Observatii: 1.Forme neaccentuate se intalnesc doar in cazurile Ac. si D. 2.Vocativ are numai persoana a II-a: tu! voi! 3.Genitiv – numai persoana aIII-a: lui, ei, lor. 4.Persoanele I si a II-a nu au forme dupa gen : eu, tu, noi, voi 5.Pronumele dansa, dansul, dansii, dansele sunt pronume personale, nu de politete.   Functii sintactice -subiect: N: Tu ajungi primul. -nume predicativ in: N: Fratele meu este el. Ac: Intrebarea este pentru tine. G: Cartea este a lui. -atribut pronominal in: N (apozitie): Invitatul,adica el, sa pofteasca in casa. G: Sfatul lui doveseste intelepciune. Cartea din fata lui este a mea. D: Copilu-i statea linistit. (dativ posesiv) -complement direct in: Ac: Te intreb si pe tine despre acest lucru. -complement indirect in: Ac: A vorbit cu mine. D: Lui i-am dat o carte. G: (cu prepozitie) Napasta a cazut asupra ei. -complement circumstantial de loc in:Ac: Merge la voi. G: (cu prep. sau loc prep.) S-a asezat in fata lui.(ei, lor) D: (insotit de prep. sau loc. prep. cu forma nearticulata): In fata-mi se asezase o persoana importanta. -complement circumstantial de mod in: Ac – A raspuns ca tine. -complement circumstantial de cauza: G – N-a venit din pricina lui.   Situatii in care pronumele personal nu are functii sintactice: -in V (tu! voi!) -dativul etic: Vor sa mi-l omoare -cand are valoare neutra: A luat-o la fuga Da-i inainte fara grija!  

Familia lexicală este alcătuită din totalitatea cuvintelor formate prin derivare, prin compunere și prin schimbarea valorii gramaticale de la un cuvânt de bază (legate ca sens):   - cuvînt de bază = cuvântul - titlu din dictionar - rădăcina (radicalul) = segment de litere comun tuturor cuvintelor din familia lexicală respectivă   Exemplul 1: - floare - cuvânt de bază                        flor - rădăcină + sufixe și prefixe = familie lexicală: florărie, florar, inflorit, neînflorit, reânflorit, înfloritură, ânfloritoare, floricică etc   Exemplul 2: - a face = cuvânt de bază                           fac - rădăcină: facere, făcător, făcătură, a desface, desfacere, desfăcut, nedesfăcut, prefăcut, neprefăcut, prefacere,, prefăcătorie, a contraface, făcut etc.   Rădăcina poate avea alternanțe vocalice, consonantice sau mixte. - tema lexicală = rădăcină + sufix și/sau prefix   Exemplu: neîncrezător = ne + încrezător  încrezător = increz + ător  încrez   = în + cred (rădăcina verbului a crede)    * Rădăcina se compune din literele cuvântului de bază, nu din derivate : verde - verzui, înverzire etc.,rădăcina este verd nu verzi (apoi are loc o alternanță consonantică)_   * Chiar dacă unele cuvinte au aceeași rădăcină, dacă nu sunt legate ca sens nu fac parte din aceeași familie lexicală : procuror, a procura, față, răsfățat

APLICAȚII - FONETICĂ - EXERCIȚII - FIȘA III   1. Se dă textul:     „Seceta a ucis orice boare de vânt.       Soarele s-a topit și a curs pe pământ.       A rămas cerul fierbinte și gol.      Ciuturile scol din pământ nămol”      (Nicolae Labiș) a) Scrie numărul de litere și de sunete din cuvintele: - seceta    ............................................... - ciuturi     ............................................... - orice       ............................................... b) Scrie din text cuvintele cxare conțin diftongi. ....................................................... ................................... c) Desparte în silabe cuvintele și precizează regula folosită - orice     .................................................... - pământ  .................................................. - fierbinte  .................................................   3. Completează enunțurile de mai jos sensul potrivit al următoarelor cuvinte, în funcție de accentul adecvat: adună - aduná, casa - casa, adoptă - adoptă   a) Copilul ............................................cifrele. (indicativ prezent)     El ................................ merele. (indicativ, perfect simplu)   b) Are .............................plină de flori.     El ............................... obiectele nefolositoare. (verb)   c) Ionel .......................... o atitudine defensivă. (indicativ, perfect simplu)     Familia ....................... doi copii. (indicativ, prezent)   4. Accentuează corect cuvintele: profesor, biografie, simpozion, caracter, matur.   5. Scrie ce sunetele se aud în pronunțarea sunetului „X” din cuvintele:     taxă             ............................                                             extenuat - ................................    examinare  .............................                                             extemporal - ............................    extern          ............................

    Adverbul – definitie, clasificare, functii sintactice analiza   Partea de vorbire neflexibila care arata imprejurarea in care se petrece actiunea   Poate determina : – un verb = Plec acolo – un adjectiv = Era aproape buna prajitura – un alt adverb = Aproape mereu se uita la televizor – un substantiv = Plecarea de acolo m-a bucurat – un pronume = Aceia de dincolo m-au suparat     Locutiunea adverbiala – reprezinta grupul de cuvinte care are sens unitar al unui adverb : de aceea, in fel si chip, in vecii vecilor, picior peste picior. cand si cand.     Clasificarea adverbelor   1. dupa forma :   * simple : acasa, acolo, intocmai * compuse : asta-vara, ieri-noapte   2. dupa inteles ;   * de loc : aici, acolo, inainte, inapoi * de timp : ieri, azi, maine * de mod : alene, asa, repede; aici intra si adverbele cantitativ : atat, destul, mult, putin * predicative : probabil, posibil, imposibil (atunci cand sunt urmate de conjunctia că)     Gradele de comparatie ale adverbului :   1. Pozitiv : Studentul din randul intai scrie frumos 2. Comparativ : * de superioritate : Ioana canta mai frumos decat tine la pian * de egalitate : Ion recita la fel de frumos ca un actor * de inferioritate : El scrie cel mai putin frumos dintre toti   3. Superlativ * relativ de superioritate : Ana prezinta cel mai frumos o serbare. * relativ de inferioritate : Studenta canta cel mai putin frumos dintre toti * absolut : Sorina scrie foarte frumos     Functii sintactice ale adverbului :   * nume predicativ : Este bine sa spui adevarul * atribut adverbial : Plecarea de acasa l-a iritat * complement circumstantial de loc : Ma duc acolo maine * complement circumstantial de timp : Plec maine * complement circumstantial de mod : Merg alene * predicat : Pesemne ca a plecat     ADVERBUL Adverbul este partea de vorbire neflexibilă care exprimă caracteristica unei acţiuni.     Clasificare   1. După înţeles: a) de mod: aşa, bine, repede b) de loc: acolo, departe, jos c) de timp: mâine, astăzi, cândva     2. După structură: a) simple: bine, ieri, jos b) compuse: niciodată, devreme, după-amiază     3. După rol: a) interogative (foloste în exprimara întrebării în propoziţiile interogative): unde, când, cum, cât, încotro b) relative (utilizate în frază, leagă subordoata de propoziţia regentă): unde, când, cum, cât, încotro c) nehotărâte (nu dau indicaţii precise despre circumstanţă): cândva, altundeva, oriunde, oricum d) negative (neagă circumstanţa exprimată): niciunde, nicăieri, niciodată, nicicum, nicicând e) predicative (au funcţie sintactică de predicat verbal, când sunt urmate de conjuncţiile că, sau, să): fireşte, desigur, poate, negreşit, posibil, imposibil, normal     4. După provenienţă: a) propriu-zise (moştenite): sus, nu, mai b) provenite din alte părţi de vorbire, prin schimbarea valorii gramaticale: – din substantive care exprimă timpul: noaptea, iarna, lunea – din adjective: frumos, rapid, puternic – din pronume relative/interogative: ce, cât     Grade de comparaţie   1. Pozitiv: bine 2. Comparativ: – de superioritate: mai bine – de egalitate: la fel de bine – de inferioritate: mai puţin bine   3. Superlativ: – relativ: cel mai bine – absolut: foarte bine     Adverbele pronominale Adverbele pronominale provin din rădăcini pronominale.     Funcţii sintactice 1. Predicat verbal: Fireşte că a priceput. 2. Nume predicativ: Cum este copilul? 3. Atribut verbal: Etajul de jos a fost inundat. 4. Complement circumstanţial de loc: Va călători departe. 5. Complement circumstanţial de timp: Azi am cumpărat mere. 6. Complement circumstanţial de mod: Mergea repede spre şcoală     Locuţiunea adverbială Locuţiunile adverbiale sunt rupuri de două sau mai multe cuvinte care, împreună, îndeplinesc rolul unui adverb.     Locuţiunile adverbiale pot fi formate din: – substantiv, adjectiv substantivizat, participiu, numeral sau adverb cu una sau mai multe prepoziţii: de dimineaţă, de obicei, în grabă, cu de-a sila, pe de rost, din nou, pe negândite – substantiv, pronume sau adverb, repetat cu una sau mai multe prepoziţii: zi cu zi, clipă de clipă, rând pe rând, din ce în ce – din părţi de vorbire de acelaşi fel: colea-valea, ici-colo, vrând-nevrând

Complementul direct si indirect Complementul – este o parte secundara de propozitie, care determina un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjectie cu functia de predicat. Complementul direct – arata obiectul asupra caruia se exercita direct actiunea exprimată de verb. Întrebări : pe cine?,ce?, (ultima dintre ele întâlnindu-se şi în cazul subiectului). Diferenta se face astfel: daca propoziţia are un subiect exprimat sau neexprimat, atunci partea de vorbire care raspunde la întrebarea “ce ?” este complement direct. Complementul direct se exprima prin: a) substantive, pronume sau numerale în cazul acuzativ precedate sau nu de prepoziţia pe Exemple : Am vazut–o pe colega mea în clasa. am vazut = verb -o = pronume pe colega = prepozitie + substantiv Ac. L-am cunoscut pe fratele lui Radu. (pe cine am cunoscut? – pe el, -l) Citesc cartea cumpărată azi. (ce citesc? – cartea) Uite-l pe Valentin ! (pe cine? – pe Mihai, -l) Complementul direct se exprimă prin substantive, pronume, numerale, verbe la moduri nepersonale. Tema acesta nu o sa-l rezolv. (ce nu o să rezolv? – tema) Complementul indirect – arată obiectul căruia i se atribuie actiunea, insusirea sau caracteristica exprimata prin cuvantul determinat. Determina un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjectie. Intrebari la care raspunde : – cui? despre cine? despre ce? la cine? la ce? pentru cine? cu cine? cu ce? de cine? de ce? asupra cui? contra cui? împotriva cui? Se clasifica in : – complement indirect în dativ; – complement indirect cu prepozitie. Complementul indirect în dativ (cui?) se exprima prin substantive, pronume sau numerale în cazul dativ. I-am spus Andreei surpriza cea mare. (cui am spus? – Ioanei) Privim la televizor un show tv. (la ce privim? – la televizor) Magazinul acesta este mai aproape de casa. ( de casa – complement indirect, determina adverbul mai aproape) Poftim și voua o notă mare. (cui? – voua; poftim interjectie cu functie de predicat) Complementul indirect se exprimă prin substantive, pronume, numerale, adjective, verbe. complementul indirect stă după cuvântul determinat, dar există și cazuri când se află înaintea acestuia. I-am dat Ileanei caietul meu. Mariei i-am dat un trandafir. De multe ori, complementul indirect este despărțit de cuvântul determinat prin alte părți de propoziție. Ne vedem fiecare de viata noastra. De sectorul acesta al orasului sunt responsabil eu. Atunci cand complementul indirect este exprimat printr-un pronume personal sau reflexiv la dativ si determina un verb la infinitiv sau conjunctiv, acesta se intercalează intre prepozitia sau conjunctia verbului. L-am rugat sa-mi aduca o cafea mai târziu. A venit mai devreme pentru a-mi aduce cartea. Complementul indirect exprimat printr-un pronume neaccentuat în dativ se așaza înaintea verbului a putea atunci cand determina un verb la infinitiv aflat dupa verbul a putea. Aceasta regula este o cerintă a limbii literare actuale. In constructiile arhaice ale limbii romane complementul indirect se afla intre propozitia infinitivului si verb. Iti pot spune ce doresc. (locul complementului indirect in limba actuala) Pot a-ti spune ce doresc. (locul complementului indirect in limba veche) Atunci când complementul indirect cunoaste o dubla exprimare, termenul dublat poate poate sta dupa infinitiv sau poate fi pus inaintea verbului a putea. Imi poti comunica mie ce doresti. Mie imi poti comunica ce doresti. Punctuația complementului indirect Complementul indirect nu se desparte prin virgulă de cuvântul determinat. Complementele indirecte aflate în raport de coordonare se despart sau nu prin virgulă între ele conform regulilor de punctuație descrise la Punctuația conjuncțiilor.