Gramatica limbii române titularizare/definitivat învățământul primar

Fișă de lucru- Adjectivul   Scrie în tabel  adjectivele din caligrama.   Cu două forme Cu trei frome Cu patru forme                                                                                                                             stă în grădină                                          2.Formează adjective de la cuvintele date cu ajutorul sufixelor :     -os :  caldură-                                  -esc: frate-                                              -nic:  casă-              a luneca-                                          împărat-                                                  grabă-              ochi-                                                nebun-                                                      zadar- 3.Găsește în careul de mai jos adjectivele care denumesc culori și încercuiește-le. H B M O V Z S N A L B L E U I O B G R I Y N C V O T O V A I W C R N K A K I L O D X C R E M I R O G R E N A L A A D I T A M A I 4.Realizează acordul adjectivelor din paranteze cu substantivele ale căror însuşiri le arată.        “Pe  prispă  torcea o fată (frumos) ……………………... Haina (alb şi lung)   ………………………………. părea un nor de raze şi umbre, iar părul ei (aurie) …………………. era împletit în cozi (lungă) …………………. O cunună de mărgăritare era aşezată pe fruntea ei (neted) …………………...” 5. Subliniază forma corectă de scriere a adjectivelor din enunţurile de mai jos: Razele aurii / auriii ale soarelui mângâie pământul reavăn. Propriii / proprii nepoţi nu îi respectă, deşi bunicii înşişi i-au crescut. Călca uşor pe covorul de frunze rugini / ruginii. Argintii / argintiii fulgi de nea plutesc în văzduh. 6.Analizează adjectivele din enunțul următor (fel, forme, caz, funcție sintactică, grad de comparație) a) Copilul agitat este din clasa fratelui meu. b)Fata moşului era foarte harnică. c)Acest băiat ia numai note mari. d)Harnicul elev are întotdeauna de câștigat.   7. Alcătuiește un text de  aproximativ zece rânduri intitulat Gând de primăvară, în care să utilizezi adjective la diferite grade de comparaţie.   Fișă de lucru- Adjectivul   Scrie în tabel  adjectivele din caligrama.   Cu două forme Cu trei frome Cu patru forme                                                                                                                                                              s                                      t                                      ă                              în grădină.             2.Formează adjective de la cuvintele date cu ajutorul sufixelor :     -os :  caldură-                                  -esc: frate-                                              -nic:  casă-              a luneca-                                          împărat-                                                  grabă-              ochi-                                                nebun-                                                      zadar- 3.Găsește în careul de mai jos adjectivele care denumesc culori și încercuiește-le. H B M O V Z S N A L B L E U I O B G R I Y N C V O T O V A I W C R N K A K I L O D X C R E M I R O G R E N A L A A D I T A M A I 4.Realizează acordul adjectivelor din paranteze cu substantivele ale căror însuşiri le arată.        “Pe  prispă  torcea o fată (frumos) ……………………... Haina (alb şi lung)   ………………………………. părea un nor de raze şi umbre, iar părul ei (aurie) …………………. era împletit în cozi (lungă) …………………. O cunună de mărgăritare era aşezată pe fruntea ei (neted) …………………...” 5. Subliniază forma corectă de scriere a adjectivelor din enunţurile de mai jos: Razele aurii / auriii ale soarelui mângâie pământul reavăn. Propriii / proprii nepoţi nu îi respectă, deşi bunicii înşişi i-au crescut. Călca uşor pe covorul de frunze rugini / ruginii. Argintii / argintiii fulgi de nea plutesc în văzduh. 6.Analizează adjectivele din enunțul următor (fel, forme, caz, funcție sintactică, grad de comparație) a) Copilul agitat este din clasa fratelui meu. b)Fata moşului era foarte harnică. c)Acest băiat ia numai note mari. d)Harnicul elev are întotdeauna de câștigat.   7. Alcătuiește un text de  aproximativ zece rânduri intitulat Gând de primăvară, în care să utilizezi adjective la diferite grade de comparaţie.    

Când în limba româna un cuvânt nu se termină într-un rând, se vor trece în rândul următor numai silabele ( compuse din litere din alfabet) întregi. Despărțirea în silabe a cuvintelor sau silabisirea se face astfel: a)  dacă vocala e urmată de o singură consoană, aceasta trece la silaba următoare: le-ge, o-ră; b)  dintre două vocale succesive (în hiat), prima aparține silabei dinainte, a doua celei următoare: ce-re-a-le, lu-a; i și u semivocale, între două vocale, trec la silaba următoare: ba-ia, no-uă; c)  dacă vocala e urmată de două sau mai multe consoane, prima consoană aparține silabei dinainte, cealaltă – sau celelate – silabei următoare (excepțiile se vor vedea mai jos): ac-ti, as-tăzi, mul-te, os-cior, as-pru, con-tra, mon-stru; , prima consoană aparține silabei dinainte, cealaltă – sau celelate – silabei următoare (excepțiile se vor vedea mai jos): ac-ti, as-tăzi, mul-te, os-cior, as-pru, con-tra, mon-stru; d)  când prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t, v, iar a doua este lsau r, amândouă consoanele trec la silaba următoare: a-bre-vi-a, a-cru, co-dru, a-fla, a-gro-nom, si-hlă, su-plu, a-tlet, li-tru, de-vre-me; e)  grupurile ct, cț și pt, pț precedate de consoane se despart: onc-tu-os, punc-taj, func-ți-e, sanc-ți-u-ne, somp-tu-os, pre-emp-ți-u-ne; f)  cuvântul jertfă se desparte jert-fă; g)  la cuvintele compuse (din doua sau mai multe litere din alfabet – limba romana) și la cele derivate cu prefixe, precum și la unele derivate cu sufixe (derivate de la teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană), despărțirea în silabe se face, de preferință, ținându-se seama de părțile componente, atunci când cuvântul e analizabil: de-spre (nu des-pre), drept-unghi (nu drep-tunghi), in-egal (nu i-negal), ne-stabil (nu nes-tabil), sub-linia (nu su-blinia), vârst-nic (nu vâr-stinc).

Se da textul …”Dacă am fost un scriitor de duzină, în noiembrie 2004 când am fost îmbarcat în grupul Bells-Estrogen,n-a mai fost ceva ieșit din comun….doisprezece oameni furioși puși pe cucerit Franța literară si nu numai.Mă gândesc să transcriu, in paginile care urmează, o parte din epopeea scriitorimii române pe meleaguri hexagonale, adică acea parte la care am fost martor și personaj în zisul noiembrie roșu….” 1. Indicati patru cuvinte din vocabularul fundamental. R: scriitor, noiembrie, sapatamani 2. Transcrieti 2 derivate si precizati modul de formare. R: scriitorimii – scriitor a scrie – scriitor – scriitorime 3. Precizati un cuvant compus R: imbarcata – imbarca – imbarcat doisprezece 4. Alcatuiti enunturi in care cuvantul “o” sa aiba patru valori gramaticale. “O!ce veste minunata”. Alina este o fata frumoasa. O fata si doi baieti. (numeral) Am vazut-o pe strada. 5. Ilustrati prin enunturi polisemantismul verbului “a fi”. Bluza asta costa 100 de lei. El este fiul parintilor lui (valoare de verb copulativ). El se afla in casa. Cursul dureaza doua ore. El este inginer. 6. Identificati un cuvant derivat cu un sufix care denumeste colectivitatea. scriitorimii club 7. Alcatuiti familia lexicala din care face parte substantivul “scriitor” scriitorime – a scrie – scrisoare – scris

ATRIBUTUL   Definitie: Atributul este partea secundara de propozitie care determina un substantiv sau un substitut al acestuia (pronume, numeral). Intrebari : care?, ce fel de ?, a, al, ai, ale cui ?, cati, cate ?, al catelea, a cata ? puse cuvantului determinat.   Clasificare Atr. substantival – apozitional genitival                               prepozitional Atr. pronominal – prepozitional (Ac.)                               genitival (G.)                               dativul posesiv (D.) Atribut adjectival                               Atribut verbal Atribut  adverbial   Atributul substantival  Apozitional – N : Ion, elevul a plecat., Domnitorul, Mihai Viteazul a fost infrant.                        Ac. : L-am vazut pe elevul Mircea.                        D : I-am dat cartea lui Ion, prietenul meu. Genitival: fara prep.: Aceste sunt faptele colegilor tai.                  Cu prep.: Lupta impotriva turcilor a luat sfarsit. Prepozitional: Ac.: Drumul de la scoala este lung.                                 Cadoul pentru parinti este pe masa.                                Pomul din gradina a inflorit.                                Goana dupa cumparaturi a inceput.                                                D: Reusita datorita mamei m-a bucurat.                             Construirea casei conform planului s-a terminat.                             A primit pedeapsa potrivit legii.   Atributul pronominal Prepozitional exprimat prin : Pronume personal: Barfa despre ea nu este draguta. Pronume reflexiv : Lauda de sine nu miroase a bine. Pronume de politete : Dialogul cu Maria Sa a inceput. Pronume demonstrativ : Cadoul pentru acela l-am dat. Pronume posesiv : Relatia cu al meu s-a terminat. Pronume nehotarat : Cearta cu toate m-a obosit. Pronume negativ : Plimbarea cu nimeni nu ma incanta. Pronume de intarire : Lauda despre insene nu este buna. Pronume interogativ : Cartea de la care e pe masa ? Pronume relativ : Nu stiu cartea de la cine e pe masa.   Genitival exprimat prin:  Pronume personal : Gluma lui nu este haioasa. Pronume de politete : Sabia Mariei sale mai straluceste. Pronume demonstrativ : Cartea aceluia e veche. Pronume posesiv : Parerea a lor mei l-a suparat.   Pronume nehotarat : Cartile tuturora sunt vechi. Pronume negativ : Penarul nici uneia nu este aici. Pronume de intarire : Copilul insusi a mers la concert. Pronume interogativ : Casa caruia ai vazut-o ? Pronume relativ : Problema este ale cui carti le-am uitat.   Dativul posesiv Pronume personal neaccentuat : Fapta-ti este cunoscuta. Pronume reflexiv neaccentuat : Maria-si potolea setea.   Atribut adjectival exprimat prin : Adjectiv demonstrativ : Caietul acestui baiat este rupt. Adjectiv posesiv : Caietul meu e nou. Adjectiv de intarire : Eu insami am gresit. Adjectiv nehotarat : Fiecare baiat e fotbalist. Adjectiv negativ : Niciun copil nu este acasa. Adjectiv interogativ : Care fata a luat nota 10 ? Adjectiv relativ : Nu stiu care fata a plecat. Adjectiv propriu-zis: El are un scris frumos. Verb la participiu : Copii certati plangeau.   Verb la gerunziu acordat cu substantivul : Cosurile fumegande, voce vibranta Numeral cardinal : Doi copii se plimbau prin parc. Numeral ordinal : Al doilea elev este absent. Numeral colectiv : Tustrei elevii au chiulit. Numeral de aproximatie : Circa 20 de copii au mers in excursie. Locutiune adjectivala : Baiatul fara obraz enerveaza pe toti.   Atribut  verbal  - exprimat prin : Verb la infinitiv : Dorinta de a invata nu exista. Verb la supin : Textul de citit este interesant. Verb la gerunziu neacordat : Am intalnit copii razand. Locutiune verbala : Dorinta de a o lua la sanatoasa il caracterizeaza.   Atribut  adverbial – exprimat prin :  Adverb de loc : Cartea de acolo este rupta. Adverb de timp : Povestea de atunci este deosebita. , Discutia de ieri m-a deranjat. Adverb de mod : Se auzea susurul alene a izvorului. Locutiune adverbiala: Cititul de zi cu zi, invatatul pe de rost, plimbatul de colo pana colo

Cazul Vocativ – exprima o chemare, un ordin, o rugaminte si substantivele in cazul vocativ nu au functie sintactica – substantivele in vocativ se separa prin virgula de restul propozitiei : a) Ioane, vino acasa ! b) Vino, Ioana acasa ! c) Vino acasa Ioane !

                              Atributul și propoziția subordonată atributivă    Precizează felul atributelor din enunțurile de mai jos și cazul în care se află acestea:       Florile din vază au un miros minunat. Războiul contra drogurilor este de durată. Casa Ioanei este în construcție. Iarba înverzită a câmpiei este încântătoare. Sora Ioanei, Mara, a fost bine intenționată. I-am dat lui Ion, fratelui tău, cartea. Băiatul deștept merge la olimpiada de matematică. Cartea citită era foarte interesantă. Mâna tremurândă i-a trădat emoția. Copilul său era cel accidentat. Nicio lucrare nu era de nota zece. Ioana însăși a vizitat muzeul. Nu se știe care elev a spart geamul. Ce carte citești? Altă fată a fost văzută în parc. Patru fete au plecat la plimbare. A treia concurentă a ieșit învingătoare. Cărțile pentru el sunt la Ioana. Casa lor este pe malul mării. Ochii-i albaștri l-au impresionat. Acelea, ele, sunt colegele mele. Ziua de azi a fost minunată. Strigătul ”ura” l-a uimit.     Înlocuiește atributele adjectivale din enunțurile de mai jos cu atribute substantivale:   Rasele canine sunt diverse. Transportul feroviar este mai ieftin decât transportul aerian.   Adaugă câte un atribut substantivelor subliniate, astfel încât descrierea să inspire voioșie. Precizează felul atributelor adăugate. Fata a împins poarta grădinii și a văzut o potecă ce ducea spre o casă. În fața ușii era un câine, care dormea pe un covoraș. Indică atributele verbale din textul de mai jos și arată prin ce se exprimă:  Bucuria de a vedea primii fulgi de nea, vine, uneori, chiar de Moș Nicolae. Bătrânii spun că zăpada căzând lin reprezintă fire din barba sfântului căruia Dumnezeu i-a dat grija de a ține din scurt Soarele.astrul are un drum de urmat, dar caută mereu un mijloc de tras pe sfoară paza. Sfântul îl prinde, dar Soarele, care are aerul de a spune că într-o zi va scăpa de supraveghere, nu se astâmpără. Transformă atributele substantivale din enunțurile de mai jos în atribute pronominale și indică felul acestora. Cartea copilului se află pe masă. Cadourile de la colegi l-au bucurat. Lupta contra leneșilor este declarată. Construiește enunțuri în care să ai atribute exprimate prin:   Pronume nehotărât în D: Numeral ordinal în G: Locuțiune verbală la infinitiv: Substantiv propriu în D: Interjecție: Pronume posesiv în G: Locuțiune substantivală în Ac.   Împarte enunțurile următoare în propoziții și precizează felul elementelor introductive (de relație):   Problema că el nu vine la petrecere este de discutat. Dorința să cânte la pian era puternică. Motivul de s-a retras acolo l-au aflat toți. Întrebarea dacă să renunțe îl macină. Nu-l cunosc pe elevul care va veni. La întrebarea care fată a câștigat concursul nu știu răspunsul. Locurile oricui întârzie vor fi reținute. Orașul unde m-am născut este minunat. Vremea când eram copil mă fascinează încă. Felul cum s-au purtat m-a dezamăgit. Cele câte auzi sunt minciuni.   Construiește enunțuri în care propoziția ”dacă va pleca” să fie, pe rând, predicativă, subiectivă și atributivă. Completează spațiile libere cu propozițiile subordonate atributive potrivite:   Aceasta este cartea................................................. ................ Omul.................................................... ........era vecinul vostru. Femeia.................................................. ....nu știe despre ce vorbim. El este băiatul................................................ ..................................   Completează enunțurile cu propoziții regente potrivite pentru următoarele subordonate atributive:   ...................................................... ..............pe care l-am cunoscut cu un an în urmă. .........................pe care am construit-o acum trei ani.............................................. ........................................câte spui..................................................... ...................... ..................................................pe care trebuie să le îndeplinești...........................   Contrage propozițiile atributive de la exercițiul anterior. Recunoaște propozițiile subordonate atributive din textele următoare:   ”Toți acești oameni, în imaginația cărora vrăjile au ocupat întotdeauna zone întinse și fierbinți, poposesc pe malul Oltului, punând la cale sfidătoarea lor faptă. E munca unei veri întregi pe care o au în față, și, pentru acest lung răstimp, ei se instalează în preajma gropilor de lut și a cuptoarelor fumegânde.”          (Geo Bogza) ”Când, mânați de neastâmpăr și mistuiți de infinite aspirații, navigatorii vechimii au născocit corăbii cu care s-au avântat pe ocean să-l cucerească, poate că nu prin mintea tuturora a trecut gândul, și nici prin inimă fiorul, că, în realitate, oceanul e acela care i-a născocit pe ei, pentru a cuceri, prin ei, pământul.”(Geo Bogza)       BIBLIOGRAFIE: Amalia Dumitriu, Mihaela Jianu, Constanța-Valentina Mihăilă, ”Gramatică. Clasa a VIII-a”, ed. Cartea de buzunar, București,2005, pag.36-40. Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina Sâmihăian, ”Limba română. Manual pentru clasa a VIII-a”, ed. Humanitas Educațional, 2012, pag.118-127. Adrian Nicolae Romonți, Claudia Topan (coord.teste), Diana Florentina Basalic, Emilia-Alina Pop, Lavinia Fetti, Mimi Dumitrache, Monica Cristina Anisie, Marius Popa, ”Ghid complet pentru Evaluarea Națională 2016. Limba și literatura română. Clasa a VIII-a”, ed. Delfin, București,2015, pag.145-152.

  Pronumele   Definitie – este partea de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv     Felurile pronumelui:   1. Pronumele personal – desemneaza diferite persoane, el are forme diferite pentru cele trei persoane: la singular (eu, tu, el/ea) si la plural (noi, voi, ei/ele).   La dativ si acuzativ se folosesc si formele neaccentuate si cele accentuate.   Forme accentuate :   Nominatv: eu       tu       el(ea)      noi        voi        ei(ele) Genitiv:        lui(ei)                                           lor(are pers.a III-a) Dativ:       mie     tie      lui(ei)      noua      voua      lor Acuzativ: (pe)mine         (pe)el      (pe)noi   (pe)voi   (pe)ei/ele (pe)tine          (pe)ea Vocativ:              tu!                                 voi!     Forme neaccentuate :   Nominativ,Genitiv si Vocativ nu au forme neaccentuate Dativ:     imi,mi      iti,ti    îi,i           ne,ni      vă,vi     le,li Acuzativ: ma,m-      te,te-  îl,l,o        ne         vă         îi,l,le     Observam: – ca pronumele personal are forme pentru vocativ numai la persoana a doua singular si plural – la cazul acuzativ, formele accentuate sunt insotite totdeauna de prepozitii (pe,la,spre,de la, cu etc) – pronumele dânsul,dânsa,dânșii,dânsele sunt pronumel personale la persoana a II-a. NU SUNT PRONUME DE POLITETE     Functiile sintactice ale pronumelui personal:   a) subiect : in N: Ea(Dânsa) a publicat o carte. G: Ai lui au plecat in excursie. (exceptie) Ac: Au plecat dintre noi la mare. (exceptie)   b) nume predicativ : in N: Colegul meu este el. G: Stiloul este al lui. D: Noi suntem asemenea lui. Ac: Cartea este pentru el.   c) atribut pronominal:  – in G: Poseta ei (dânsei) este frumoasa.. – in G (cu prepozitie sau locutiune prepozitionala):   Decizia impotriva ei a fost nedreapta. Vilele din jurul lui sunt grozave. – in D cu prepozitie : Succesul gratie lui a fost mare. – in D posesiv, fara prepozitie : Haina-ti este moderna.   Fata îi este pătată. – in Ac : – cu prepozitie : Cadoul pentru el este valoros. – cu locutiune prepozitionala : Calatoria impreuna cu el este relaxanta. – in N (atribut apozitional): Prietenul meu, el (dânsul), va pleca. – in G (atribut apozitional) : Cartile Sorinei, adica ale ei, sunt aici. – in D(atribut apozitional): Sabinei, adica ei, i-am spus adevarul. – in Ac(atribut apozitional): Pe Wanda, adica pe ea, am vazut-o in parc.     d) complement direct  – in Acuzativ:   L-am vazut pe strada pe Vlad. (c.d. anticipat)          c.d.   Pe Robert l-am vazut. c.d.           c.d. reluat   e) complement indirect – in D:     I-am dat o carte lui Stefan. c.i. anticipat       c.i.    Lui Cristian i-am dat o carte. c.i.             c.i. reluat – in Ac: Ieri ma gandeam la voi. – in G:   Luptam contra lui.     f) complement de agent : Lucrarea a fost compusa de el     g) complement circumstantial de loc : – in G: M-am oprit inaintea lor. – in D: Am mers in fata-i. – in Ac: Toti alergam spre voi.     h) complement circumstantial de timp: – in G: Am sositinaintea lor. – in D: Am venit la facultate inaintea-i. – in Ac: Toti alergam spre voi.     i) complement circumstantial de mod: – in G:  Stiloul este la fel de bun ca al lui. – in D:  Am invatat asemenea lui. – in Ac: Liliana scrie ca mine. (complement de mod comparativ)     j) complement circumstantial de cauza : – in G:   Am pierdut din cauza lui. – in D:   Am intarziat din cauza-i. – in Ac:  Tata m-a pedepsit pentru tine.     k) complement circumstantial de scop: – in G: Toata viata ai muncit in scopul lui.     l) complement circumstantial conditional: – in G:  In locul lui nu ti-as fi dat. – in D: In locu-i n-as fi venit.     m) complement circumstantial concesiv: – in G: In ciuda lui n-as fi venit. – in D: In ciuda-ti tot am venit.

Figuri de stil și procedee de expresivitate.   Deixis.   Anaforă.   Etapele redactarii unui eseu școlar   Organizarea discursivă. Aspecte ale constructiei discursului   Anafora este strâns legată de deixis, cu care are în comun mecanisme asemănătoare de prelucrare a interretării referențiale a unui element lingvistic de la un alt element, aflat în context (în contextul lingvistic, în cazul anaforei, sau în cel situațional, în cazul deixisului) precum și un inventar de mijloace lingvistice: multe deictice funcționează și ca anaforice (conform Gramaticii limbii române, II, Enunțul, Editura Academiei Române, 2005)     Distinția dintre anaforă (care face aluzie la context) și deixis (care indică în mod direct un anumit element al situației de comunicare) se plasează la nivelul opoziției dintre context (vecinătatea lingvistică a unei expresii) și situația de comunicare (ansamblul de circumstanțe, de factura extralingvistică, în care se produce enunțarea).   Deixis, deictice - desemnează ansamblul modalitaților de expresie care asigură ancorarea enunțului în situația de comunicare în care este produs (cine vorbește? pentru cine? când? unde?) Situația de comunicare reprezintă ansamblul de circumstanțe, în care are loc o enunțare scrisă sau orală, înglobând localizarea spațio-temporală a discursului, identitatea interlocutorilor, precum și ansamblul de cunoștințe de care aceștia dispun în comun.   Deicticele (eu, tu, aici, acum..etc) desemnează un obiect prin rolul pe care acesta îl joacă în enunțare. Unele expresii sunt deictice în toate contextele în care apar, cum este cazul pronumelor personale și al formelor verbale de persoana I și a II-a, care desemnează locutorul și interlocutorul.   În functie de tipul de informție codificată cu privire la diferite coordonate ale situației de comunicare, se disting mai multe categorii de deixis: personal, spațial, temporal, social etc. Elementele de expresie utilizate pentru coordonatele fundamentale ale carului deictic sunt:   - deixis personal - codifică rolurile participanților la actul de comunicare: pronume personale și forme verbale de persoana I și a II-a, substantive, pronume în vocativ, nume proprii;   - deixis spațial - exprimă raporturile de distanță (apropiat, depărtat) sau de poziționare (în față/în spate, la stânga/ la dreapta etc), în raport cu plasarea spațială a vorbitorului: prin adverbe și locuțiuni adverbiale de loc (Nu vreau sa plec acolo, pentru ca aici ma simt ca acasă), pronume și adjective demonstrative.   - deixis temporal - presupune raportarea unor acțiuni, evenimente, stări la momentul enunțării (acum, imediat) sau la unități de măsurare a timpului : timpurile verbale, adverbe și locuțiuni adverbiale de timp..etc)   - deixis social - codifică reprezentarea în enunț a disticțiilor sociale referitoare la identitatea participanților și la relația socială dintre aceștia (statutul social-profesional, tipul de context social în care comunicarea, maniera de adresare în funcție de axa intimitate/distanță sau egalitate/inegalitate ierarhică..etc); prin pronume de politețe, formule/cuvinte de adresare, nume comune desemnând relații de rudenie, de serviciu ori de vecinatate.     Anafora - desemnează două fenomene total diferite, în retorică și în lingvistică.   1. În retorică, anafora este o figură de stil definită prin repetarea aceluiași cuvânt/acelorași cuvinte la începutul mai multor propoziții, versuri sau paragrafe.   2. În lingvistică desemnează relația dintre două elemente, în care cel ce apare ulterior în discurs (numit anaforic) nu are sens de sine stătător, fiind interpretat dor prin raportare la elemntul anterior (numit antecedent sau sursă). Rolul său este de a evita repetiția sau de a asigura coerența și continuitatea discursului.   Anafora acoperă, în general, două fenomene diferite :continuitatea referențială (Am vorbit cu un băiat simpatic. Acesta mi-a povestit filmul.;- Ai citit cartea? )- Da/Nu/Nu pe toată) și reluarea semnatică (Am văzut un film simpatic. Unul la fel am mai văzut anul trecut).     Etapele redactării unui eseu școlar   În general etapele redactării sunt comune diferitelor eseuri școlare (analiză comentariu, sinteză, paralelă, eseu structurat sau nestructurat).   1. Pregătirea redactării : lectura textului literar/ a textelor literare abordate, citirea și înțelegerea cerinței, documentarea, alcătuirea planului compunerii.   2. Realizarea lucrării   - abordarea tuturor aspectelor de conținut menționate/implicate de formularea cerinței;   - respectarea regulilor de redactare: organizarea ideilor în scris; utilizarea limbii literare; abilitățile de analiză și de argumentare; originalitatea; respectarea normelor ortografie și de punctuație; așezarea textului în pagină..etc   3. Verificarea lucrării -  presupune autoevaluarea (lectura, corectarea și aprecierea propriei lucrări și evaluarea (de profesor, de examinator sau de către colegi), în funție de criteriile menționate de obicei în cerință și urmărite în redactare. În general, notarea nu se face global, ci se acordă punctaje diferite pentru conținutul și pentru redactarea eseului.

Atributul Definitie : este partea  secundara de propozitie care determina un substantiv sau un substitut al acestuia (pronume sau numeral cu valoare substantivala) Felul atributului (dupa partea de vorbire prin care se exprima) Atributul adjectival se exprima prin : – adjectiv propriu-zis : Elevul harnic (cel mai harnic) este Aurel. – adjectiv provenit din verb la participiu : Elevul intarziat este privit cu repros. – adjectiv provenit din verb la gerunziu: Fața-i suferindăexprimă durere. – adjectiv provenit din adverb : Așa haine frumoase n-a mai avut. – adjectiv pronominal : Cartea aceea mi-a marcat existenta./ Cartea saera plina de nuci. – locutiune adjectivala :Omul de geniu inlatura orice tipar. – numeral cu valoare adjectivala : A douasaritura a constituit un record. Atributul substantival poate fi : – atribut substantival genitival (exprimat prin substantiv in genitiv) : Ideea lui Andrei este adoptata. Parerea Anei este justa. – atribut substantival prepozitional exprimat prin : * substantiv in acuzativ cu prepozitie sau cu locutiune prepozitionala : Elevii din clasa noastra sunt inimosi Atitudinea fata de colegi este corecta. * Dativul cerut de prepozitie : Purtarea asemenea batausilor este periculoasa. * exprimat prin genitivul cerut de prepozitie sau de o locutiune prepozitionala: Lupta contra mediocritatii se da in fiecare elev. Floarea din mijlocul rondului era un trandafir. * atribut substantival in dativ, fara  prepozitie : Ion, nepot Mariei. e dus in Spania (forma sintactica veche) * atribut substantival apozitional, exprimat prin substantiv in nominativ

Pronumele personal de politete are forme numai de persoana a II-a si a III-a persoana a II-a :  N – Ac :   dumneavoastra(d-ta), mata, matale sg-pl:      dumnevoastra G.-D, sg:  dumitale Sg-pl:      dumneavostra V:            dumneata!, dumneavoastra! persoana aIII-a: N.G.Ac.D : dumnealul, dumneaei, dumnealor Forme reverentioase : Domnia ta, Domnia voastra, Domnia lui, Domniile voastre, Domniei tale, Domniilor lor Locutiuni pronominale de politete : Excelenta Sa, Maria Sa, Alteta Sa, Inaltimea Sa, Majestatea Sa, Sanctitatea Sa, Prea Fericitul (patriarh), Inalt Prea Sfantul, Sfantia Sa…etc Pronumele de politete au aceleasi functii sintactice ca si pronumele personal. Cateodata poate fi atribut adjectival : Am nevoie de un om ca dumneata.

  Stilul individual și stilurile funcționale.          Stilul functional este o varietate a limbii specializata (individualizata prin particularitati de limba) în redarea continutului unui domeniu sociocultural. Stilurile functionale îsi datoreaza aparitia unor factori extralingvistici: dezvoltarea culturala a societatii, specializarea unui grup de vorbitori pentru o anumita activitate profesionala si cunoastere umana, iar profilul specific al stilurilor functionale este determinat de toti factorii lingvistici implicati în delimitarea stilurilor colective. Clasificarea stilurilor s-a facut în functie de exprimarea oamenilor, de apartenenta lor la un anume grup social, fapt ce imprima vorbirii sau scrierii anumite particularitati comune grupului respectiv. Asadar, stilurile limbii române se clasifica în functie de urmatoarele criterii:          Stilul artistic se identifica prin: limbaj conotativ, caracter individual, unicitate (fiecare scriitor are stilul sau personal) si inovare a expresiei; bogatie lexicala, stilistica; polisemie, contextual variabile.                Stilurile nonartistice se remarca prin limbaj denotativ; caracter colectiv; expresie caracteristica prin utilizarea unor formule si constructii consacrate de uz comun si repetabile la nivelul colectivitatii vorbitorilor; claritate, concizie; cuvinte monosemantice se adreseaza intelectului, ratiunii; independenta (sau cât mai putina dependenta) de context. „Stilurile functionale nonartistice mai sunt numite limbaje de specialitate sau sectoriale” [8, p. 21-22].              Caracteristicile fiecarui stil functional sunt determinate de specificitatea situatiei si a elementelor de comunicare, de functiile si finalitatile mesajului scris sau oral.         Consideram ca pentru identificarea stilurilor functionale ale limbii române este important sa se cunoasca care sunt functiile limbii, deoarece criteriul functiei dominante a limbii prezente într-un anume text este folosit pentru întelegerea corecta a diverselor variante stilistice ale limbajului uman [a se vedea: 9, p. 87-94]. Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii, dar pentru clasificarea lor la un stil sau altul, la un tip de text sau altul, un rol decisiv îi revine functiei dominante. De exemplu, functia referentiala este dominanta în comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate, dari de seama, texte tehnico-stiintifice; cea persuasiva – în ordine, decizii, dispozitii, regulamente, discursuri politice, reclame etc.; cea expresiva – în memorii, confesiuni, comentarii, interpretari critice etc.; cea fatica – în saluturi si formule conventionale, texte de receptare a mesajului telefonic etc.; cea metalingvistica – în analizele gramaticale, în dictionare, în texte cu caracter didactic; cea poetica, în operele literare, dar si în unele mesaje publicitare [8, p. 21-22; 10, p. 16-26].          În cele ce urmeaza vom examina succint stilurile nominalizate anterior, în baza consultarii unor lucrari apartinând mai multor autori (D. Irimia, I. Toma etc.), care au investigat subiectul în discutie.   Stilul beletristic (artistic) are drept caracteristica fundamentala functia poetica (expresiva, sugestiva) a limbajului si se foloseste în operele literare în proza, versuri si în cele dramatice. Tot la acest stil pot fi raportate eseurile, jurnalele, memoriile, amintirile si tot ceea ce se numeste literatura artistica. Stilul literaturii artistice se individualizeaza prin urmatoarele trasaturi:   – utilizarea imaginilor artistice, a cuvintelor cu sens figurat care, prin muzicalitate si forta sugestiva, contureaza imagini plastice în constiinta cititorului;   – dominatia cuvintelor expresive, a figurilor de stil, a topicii si punctuatiei relevante pentru anumite stari afective ale autorului sau pentru ideile pur intelectuale sau notionale ale textului;   – destinatar precis – mai ales imaginatia si sensibilitatea cititorului, ideile fiind asadar, îmbracate în haina expresiei figurate si sugestive a textului beletristic; – varietatea elementelor lexicale – cuvinte din fondul principal lexical, arhaisme, regionalisme, neologisme, elemente de jargon si argou care au ca scop reflectarea realitatii prin imagini sugestive si crearea unor efecte de natura emotionala; – dominatia aspectului conotativ asupra celui denotativ, deoarece cuvintele obtin sensuri noi, figurate, prin polisemie si se individualizeaza prin bogatie sinonimica si multitudine de sensuri secundare; – prezenta valentelor stilistice ale partilor de vorbire; – valorificarea resurselor expresive ale tuturor nivelurilor limbii: fonetic, lexical, morfologic, sintactic, inclusiv a punctuatiei (fara ca aceasta sa fie considerata ca fiin nivel al limbii); – exploatarea elementelor de prozodie si de versificatie (în genul liric); – ocurenta relativ sporita a subiectivitatii limbajului (pronumele pers. de pers. – eu, ma, mi; verbe la pers. I; invocatii, exclamatii, interogatii retorice; descrieri de natura, care exprima în mod direct trairi, sentimente etc.); – caracterul individualizat al stilului [13]; – mesajul dominat de functia poetica a limbajului, centrata asupra lui însusi, ceea ce îi asigura limbajului o structura care îl face perceptibil la nivelul formei si adesea usor de fixat în memorie. Prin functia poetica, un mesaj nu mai e un simplu instrument informativ, ci un text interesant în sine: placut, frumos, obsedant, amuzant etc. Pregnanta mesajului e produsa de simetrii, repetitii, rime, ritm, sensuri figurate etc. Functia poetica se manifesta desigur în poezie, dar nu numai în ea; e prezenta în vorbirea curenta, în expresii si locutiuni populare, în sloganuri, proverbe etc.   Exemplu de text artistic: „Avea în sufletul ei ceva ce nu putea sa spuna nimanui, iar aceasta nu pentru ca s-ar fi silit, ci pentru ca nu stia nici dânsa ce are. Se temea ea însasi de sine, simtea c-o apuca din când în când o pornire navalnica si-i vine sa se duca, ea singura nu stia unde, si sa faca, ea singura nu stia ce. Mii si mii de primejdii, nenorociri peste nenorociri, zbuciumari peste zbuciumari, o viata plina de nevoi si de dureri: le presimtea, le vedea, le stia parca pe toate cum vin” [14, p. 44-45].   Stilul stiintific se utilizeaza în lucrarile cu caracter stiintific, tehnic (articole stiintifice, lucrari de specialitate scrise de cercetatori, savanti etc.); comunicarea este lipsita de încarcatura afectiva, accentul cade pe comunicare de notiuni, cunostinte, idei etc., functia limbajului este cognitiva, iar semnificatiile unitatilor lexicale sunt eminamente denotative. Stilul stiintific dispune de urmatoarele caracteristici indispensabile: – transmiterea informatiilor asupra unor fenomene, obiecte, procese menite sa dezvolte teorii, conceptii si idei, sa relateze rezultatele obtinute prin investigarea diferitor domenii ale realitatii sau sa precizeze tehnologii cu caracter aplicativ; – realizarea comunicarii prin notiuni stiintifice, rationamente riguroase, clare, precise; – evidentierea ideilor adresate logicii umane, dar nu sensibilitatii omului; – utilizarea unui vocabular stiintific, a unor termeni neologici si de specialitate cu circulatie internationala; – prezenta unor elemente expresive, cuvinte cu valoare afectiva cu scopul de a întari un punct de vedere al autorului, de a sublinia o concluzie, exprimând si adeziunea afectiva a autorului la pozitia intelectuala ilustrata prin argumentatie logica; – dominatia sensurilor denotative, adica utilizarea cuvintelor în sens propriu, a termenilor de specialitate care vizeaza precizia comunicarii; – manifestarea apare în trei moduri de comunicare (monolog scris – lucrari, documente, monolog oral – prelegeri, expuneri, dialog oral – dezbateri, colocvii); – prevalarea functiei exclusiv referentiale; – respectarea proprietatii termenilor; – orientarea mesajului de la emitator spre receptor: emitatorul poate fi specializat (chimist, psiholog, medic etc.), în timp ce receptorul poate fi specializat sau nespecializat, astfel încât relatia emitator-receptor poate fi determinata de emitator prin numirea publicului-tinta sau nedeterminata; – finalitatea mesajului, manifestata în informare, educare, publicitate; – potentialul emotional al mesajului (critic, polemic, neutru); – prezenta unui vocabular specific pentru fiecare domeniu stiintific – utilizarea unor abrevieri, simboluri, semne conventionale, formule stereotip; – transmiterea informatiei prin diverse tipuri de texte (argumentativ, descriptiv, informativ, explicativ, injoctiv). – prezenta unor texte specifice: a) expozitive – tratatul, disertatia, studiul, articolul, reflectia, sinteza, eseul, referatul, comunicarea, conferinta, alocutiunea, nota;   b) descriptive: caracterizarea, raportul, informarea, cronica, recenzia; – identificarea datorita unor calitati generale distincte: obiectivitate, neutralitate, concizie, claritate si precizie [15, p. 244-246]. Exemplu: „Energia cinetica a unui corp aflat în miscare este acea energie datorata miscarii (de translatie) cu viteza v. Ea este egala cu lucrul mecanic.     Stilul publicistic (jurnalistic) este caracteristic atât pentru mass-media scrisa (ziare, reviste, articole de presa ce dezbat distincte probleme economice, culturale, stiintifice, sociale, politice etc.), cât si în cea audiovizuala (editorial, reportaj, interviu, slogan publicitar, stire, declaratie de presa etc.). Modalitatile de comunicare sunt: - monologul scris (în presa si publicatii), monologul oral (la radio si televiziune), dialogul oral (dezbaterile publice), dialogul scris (interviuri consemnate în scris). Stilul publicistic se individualizeaza prin urmatoarele caracteristici de limba: – exprimarea clara a mesajului, accesibil cititorului cu o cultura medie, având finalitate concreta informarea publicului si comentarea – pe întelesul tuturor – a ideilor si problemelor de interes public; – redactarea informatiei în mod clar, succint, precis si la obiect; – utilizarea unui lexic bogat si variat, menit sa convinga si sa provoace, în acelasi timp, stari afective; – orientarea spre influentarea opiniei publice (discurs persuasiv); – exprimarea pronuntata a unei atitudini; – amalgamarea unor caracteristici de limba specifice celorlalte stiluri; – mediatizarea evenimentelor; – utilizarea unor titluri socante, inedite, eliptice (adeseori formate dintr-un singur cuvânt), având menirea sa atraga atentia [15, p. 248-252]; – utilizarea limbii literare, dar si a unor formulari tipice limbajului cotidian; – receptivitatea la termenii ce denumesc notiuni noi (neologisme), preocuparea pentru inovatia verbala (creatii lexicale proprii), utilizarea unor procedee menite a provoca curiozitatea cititorilor; utilizarea unor constructii retorice (repetitii, interogatii, enumeratii, exclamatii etc.) si a sinonimelor; – tendinta eliminarii conjunctiilor copulative; – reflectarea obiectiva a realitatii imediate, inclusiv cu mijloace extralingvistice (fotografie, caricatura, harta, schema, statistica, tabel); – utilizarea frecventa a unor texte specifice pentru genurile informative (stirea, nota, reportajul, transmisia directa, cronica, afisul, interviul, comunicatul) si pentru cele analitice (articolul de ziar, foiletonul, editorialul, tableta, glosa, recenzia, comentariul, discutia, polemica, caricatura, portretul, pamfletul); aceste forme de texte situându-se la granita cu literatura beletristica în intentie si în ceea ce priveste mijloacele stilistice folosite.   Stilul colocvial (familiar) se utilizeaza în sfera relatiilor de familie, în viata cotidiana. Se caracterizeaza prin simplitate, degajare si naturalete. Este stilul functional folosit de toti vorbitorii unei limbi si se evidentiaza prin urmatoarele caracteristici: – potential afectiv deosebit; – utilizarea spontana, neintentionata a limbii; – încalcarea frecventa a regulilor gramaticale; – folosirea elementelor de argou sau jargon; – manifestarea particularitatilor regionale sau socioprofesionale ale limbajului; – folosirea diminutivelor, augmentativelor, substantivelor în vocativ sau a verbelor la imperativ; – întrebuintarea cliseelor verbale, a abrevierilor de tot felul, a elipsei, ca urmare a vorbirii dialogate, precum si a mijloacelor extraverbale (mimica, gestica) care permit întreruperea comunicarii, restul fiind sugerat; – utilizarea zicalelor, proverbelor, locutiunilor si expresiilor, prin evitarea cuvintelor abstracte care sunt substituite prin perifraze; – urmarirea unei finalitati precise a mesajului – informare, educare, divertisment, publicitate [19, p. 103-243]. Pornind de la definitia lui St. Ullmann – „stilistica se ocupa cu valorile expresive si evocative ale limbii” [11, p. 9], St. Munteanu contesta proprietatea termenului stil functional, disociaza limbajul functional de stil, respectiv lingvistica de stilistica.   Si ca urmare ajunge la concluzia ca stilul este propriu stilisticii literare, iar limbajul – stilisticii functionale: „noi credem ca termenul stil îsi gaseste motivarea întrebuintarii lui în stilistica literara, pe care o concepem ca o stilistica a mijloacelor de expresie artistica.   Celelalte stiluri ale limbii literare (neartistice): administrativ, stiintific, publicistic sunt variante functionale ale limbii literare si pot fi desemnate prin denumirea mai veche de limbaje, tot astfel si stilurile popular, familiar, argotic – a caror cercetare ramâne, ca si aceea a limbii literare, pe seama lingvistului, nu a poeticianului. Atât unele, cât si altele intereseaza stilistica nu ca elemente apartinând unor stiluri constituite, ci ca procedee menite sa creeze efecte de evocare” [12, p. 86-87].   sursa: diacronia.ro

Numele și prenumele ______________________                                                        Data _________________                                                                                             Predicatul – fișă de lucru       „Au înfrunzit pădurile. Plugarii ară. Copacii au dat floare. Pajiștea e și ea numai flori. Mierla șuieră în zăvoi. Noaptea cântă privighetoarea. Cucul își strigă numele în pădure.   Pretutindeni vezi păsărele cu paiele-n cioc, ca să-și facă cuib moale și călduros. Au sosit și rândunelele,care le alungă din cuiburile lor pe obraznicele vrăbii ce s-au adăpostit acolo peste iarnă.”  – (Primăvara după George Coșbuc)       1. Ce fac rândunelele ?   _________________________________________________________   _________________________________________________________       2. Scrie ideile principale ale textului.   _________________________________________________________ _________________________________________________________   _________________________________________________________ _________________________________________________________       3. Scrie cuvinte înrudite cu cuvântul „frunză”.   __________________________________________________________ __________________________________________________________       4. Scrie cuvinte cu înțeles asemanator pentru cuvintele:   pădure – _____________   copacii – _____________   zăvoi – ______________   cioc – _______________   au sosit – _____________   alungă – ______________       5. Scrie cuvinte cu înțeles opus pentru cuvintele :   moale – _____________   căduros – ____________   au sosit – ____________   alungă – _____________   acolo – ______________   acolo – ______________   au dat – ______________       6. Subliniază predicatele cu o linie, după ce ai pus întrebarea potrivită în paranteză.   a) Plugarii ară. (_____________________)   b) Mierla fluieră în zăvoi. (_______________)   c) Noaptea cântă privighetoarea. (___________________)   d) Cucul își strigă numele în pădure. (_________________)       7. Pune întrebarea și subliniază predicatele verbale din următoarele proverbe:   a) Graba strică treaba. (__________________________)   b) Lăcomia pierde omenia. (_______________________)   c) Ziua bună se cunoaște de dimineață. (_______________)       8. Completează spațiile punctate cu predicatele, din paranteză.   a) Buturuga mică ______________carul mare   b) Leneșul mai mult ____________________   c) Toamna ___________________bobocii.   (se numără, răstoarnă, aleargă)       9. Găsește predicate potrivite în următoarele propoziții.   a) În pădure ___________________ cucii.   b) În livadă____________________ pomii.   c) Fluturii_____________________ în voie.       Succes !!

Pronumele reflexiv   Pronumele reflexiv ţine locul ţine locul obiectului asupra căruia se exercită acţiunea verbului, exprimând identitatea între obiect şi subiectul verbului.   Particularităţi – are numai cazurile dativ şi acuzativ – are forme proprii numai pentru persoana a II-a – acuzativ: se, -s; dativ: îşi, -şi – la persoana I şi a II-a, rolul de pronume reflexiv îl îndeplinesc formele neaccentuate de dativ şi acuzativ ale pronumelui personal – pronumele reflexiv neaccentuat poate fi folosit singur sau însoţit de pronume accentuat: mă apăr pe mine, îmi aduc mie   Funcţii sintactice 1. Nume predicativ: Roadele erau pentru sine. 2. Atribut pronominal: Lauda de sine nu este bună. 3. Atribut pronominal (dativ posesiv): Îşi puse căciula pe cap. 4. Complement direct: Eu mă trezesc devreme. 5. Complement indirect: Munceşte pentru sine. 6. Complement de agent: Convins de sine însuşi, nu se mai temea. 7. Complement circumstanţial de mod: Se înţelegea de la sine că va veni. 8. Complement circumstanţial de loc: El o apropie de sine cu fiecare zi.

Definitia pleonasmului : PLEONASMUL este o greşeală de exprimare, care constă în folosirea alăturată  a unor cuvinte sau a unor construcţii cu acelaşi înţeles: Iata o scurta lista a acestora si sa incercam sa fim atenti cand le folosim in vorbirea curenta: – zboruri aeriene – perioada de timp -averse de ploaie – poarta de acces – luni de zile – lihnit de foame – hit de mare succes – vizibil cu ochiul liber – a cobori jos – a urca sus – enorm de mult – a aduce aportul – cobaii de experienţă – a avansa înainte – contrabandă ilegală – averse de ploaie – babă  bătrână – concluzie finală – caligrafie frumoasă – conducere  managerială – cel mai superior – a conlocui laolaltă – a cere o solicitare – a conlucra împreună – a conţine în cuprins – copartener – a dăinui permanent – a ecraniza un film – genunchiul  piciorului – hemoragie de sânge – a îngheţa de frig – mijloace mass-media – perioadă de  timp – persuasiune convingătoare – a poposi pentru odihnă – a prefera mai bine a rămâne în continuare – a relua din nou – a  repeta încă o dată – a rescrie iar – a reveni din nou – scurtă alocuţiune – a urma în  continuare – vestigii trecute