Gramatica limbii române titularizare/definitivat învățământul primar

    Adverbul – definitie, clasificare, functii sintactice analiza   Partea de vorbire neflexibila care arata imprejurarea in care se petrece actiunea   Poate determina : – un verb = Plec acolo – un adjectiv = Era aproape buna prajitura – un alt adverb = Aproape mereu se uita la televizor – un substantiv = Plecarea de acolo m-a bucurat – un pronume = Aceia de dincolo m-au suparat     Locutiunea adverbiala – reprezinta grupul de cuvinte care are sens unitar al unui adverb : de aceea, in fel si chip, in vecii vecilor, picior peste picior. cand si cand.     Clasificarea adverbelor   1. dupa forma :   * simple : acasa, acolo, intocmai * compuse : asta-vara, ieri-noapte   2. dupa inteles ;   * de loc : aici, acolo, inainte, inapoi * de timp : ieri, azi, maine * de mod : alene, asa, repede; aici intra si adverbele cantitativ : atat, destul, mult, putin * predicative : probabil, posibil, imposibil (atunci cand sunt urmate de conjunctia că)     Gradele de comparatie ale adverbului :   1. Pozitiv : Studentul din randul intai scrie frumos 2. Comparativ : * de superioritate : Ioana canta mai frumos decat tine la pian * de egalitate : Ion recita la fel de frumos ca un actor * de inferioritate : El scrie cel mai putin frumos dintre toti   3. Superlativ * relativ de superioritate : Ana prezinta cel mai frumos o serbare. * relativ de inferioritate : Studenta canta cel mai putin frumos dintre toti * absolut : Sorina scrie foarte frumos     Functii sintactice ale adverbului :   * nume predicativ : Este bine sa spui adevarul * atribut adverbial : Plecarea de acasa l-a iritat * complement circumstantial de loc : Ma duc acolo maine * complement circumstantial de timp : Plec maine * complement circumstantial de mod : Merg alene * predicat : Pesemne ca a plecat     ADVERBUL Adverbul este partea de vorbire neflexibilă care exprimă caracteristica unei acţiuni.     Clasificare   1. După înţeles: a) de mod: aşa, bine, repede b) de loc: acolo, departe, jos c) de timp: mâine, astăzi, cândva     2. După structură: a) simple: bine, ieri, jos b) compuse: niciodată, devreme, după-amiază     3. După rol: a) interogative (foloste în exprimara întrebării în propoziţiile interogative): unde, când, cum, cât, încotro b) relative (utilizate în frază, leagă subordoata de propoziţia regentă): unde, când, cum, cât, încotro c) nehotărâte (nu dau indicaţii precise despre circumstanţă): cândva, altundeva, oriunde, oricum d) negative (neagă circumstanţa exprimată): niciunde, nicăieri, niciodată, nicicum, nicicând e) predicative (au funcţie sintactică de predicat verbal, când sunt urmate de conjuncţiile că, sau, să): fireşte, desigur, poate, negreşit, posibil, imposibil, normal     4. După provenienţă: a) propriu-zise (moştenite): sus, nu, mai b) provenite din alte părţi de vorbire, prin schimbarea valorii gramaticale: – din substantive care exprimă timpul: noaptea, iarna, lunea – din adjective: frumos, rapid, puternic – din pronume relative/interogative: ce, cât     Grade de comparaţie   1. Pozitiv: bine 2. Comparativ: – de superioritate: mai bine – de egalitate: la fel de bine – de inferioritate: mai puţin bine   3. Superlativ: – relativ: cel mai bine – absolut: foarte bine     Adverbele pronominale Adverbele pronominale provin din rădăcini pronominale.     Funcţii sintactice 1. Predicat verbal: Fireşte că a priceput. 2. Nume predicativ: Cum este copilul? 3. Atribut verbal: Etajul de jos a fost inundat. 4. Complement circumstanţial de loc: Va călători departe. 5. Complement circumstanţial de timp: Azi am cumpărat mere. 6. Complement circumstanţial de mod: Mergea repede spre şcoală     Locuţiunea adverbială Locuţiunile adverbiale sunt rupuri de două sau mai multe cuvinte care, împreună, îndeplinesc rolul unui adverb.     Locuţiunile adverbiale pot fi formate din: – substantiv, adjectiv substantivizat, participiu, numeral sau adverb cu una sau mai multe prepoziţii: de dimineaţă, de obicei, în grabă, cu de-a sila, pe de rost, din nou, pe negândite – substantiv, pronume sau adverb, repetat cu una sau mai multe prepoziţii: zi cu zi, clipă de clipă, rând pe rând, din ce în ce – din părţi de vorbire de acelaşi fel: colea-valea, ici-colo, vrând-nevrând

Complementul direct si indirect Complementul – este o parte secundara de propozitie, care determina un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjectie cu functia de predicat. Complementul direct – arata obiectul asupra caruia se exercita direct actiunea exprimată de verb. Întrebări : pe cine?,ce?, (ultima dintre ele întâlnindu-se şi în cazul subiectului). Diferenta se face astfel: daca propoziţia are un subiect exprimat sau neexprimat, atunci partea de vorbire care raspunde la întrebarea “ce ?” este complement direct. Complementul direct se exprima prin: a) substantive, pronume sau numerale în cazul acuzativ precedate sau nu de prepoziţia pe Exemple : Am vazut–o pe colega mea în clasa. am vazut = verb -o = pronume pe colega = prepozitie + substantiv Ac. L-am cunoscut pe fratele lui Radu. (pe cine am cunoscut? – pe el, -l) Citesc cartea cumpărată azi. (ce citesc? – cartea) Uite-l pe Valentin ! (pe cine? – pe Mihai, -l) Complementul direct se exprimă prin substantive, pronume, numerale, verbe la moduri nepersonale. Tema acesta nu o sa-l rezolv. (ce nu o să rezolv? – tema) Complementul indirect – arată obiectul căruia i se atribuie actiunea, insusirea sau caracteristica exprimata prin cuvantul determinat. Determina un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjectie. Intrebari la care raspunde : – cui? despre cine? despre ce? la cine? la ce? pentru cine? cu cine? cu ce? de cine? de ce? asupra cui? contra cui? împotriva cui? Se clasifica in : – complement indirect în dativ; – complement indirect cu prepozitie. Complementul indirect în dativ (cui?) se exprima prin substantive, pronume sau numerale în cazul dativ. I-am spus Andreei surpriza cea mare. (cui am spus? – Ioanei) Privim la televizor un show tv. (la ce privim? – la televizor) Magazinul acesta este mai aproape de casa. ( de casa – complement indirect, determina adverbul mai aproape) Poftim și voua o notă mare. (cui? – voua; poftim interjectie cu functie de predicat) Complementul indirect se exprimă prin substantive, pronume, numerale, adjective, verbe. complementul indirect stă după cuvântul determinat, dar există și cazuri când se află înaintea acestuia. I-am dat Ileanei caietul meu. Mariei i-am dat un trandafir. De multe ori, complementul indirect este despărțit de cuvântul determinat prin alte părți de propoziție. Ne vedem fiecare de viata noastra. De sectorul acesta al orasului sunt responsabil eu. Atunci cand complementul indirect este exprimat printr-un pronume personal sau reflexiv la dativ si determina un verb la infinitiv sau conjunctiv, acesta se intercalează intre prepozitia sau conjunctia verbului. L-am rugat sa-mi aduca o cafea mai târziu. A venit mai devreme pentru a-mi aduce cartea. Complementul indirect exprimat printr-un pronume neaccentuat în dativ se așaza înaintea verbului a putea atunci cand determina un verb la infinitiv aflat dupa verbul a putea. Aceasta regula este o cerintă a limbii literare actuale. In constructiile arhaice ale limbii romane complementul indirect se afla intre propozitia infinitivului si verb. Iti pot spune ce doresc. (locul complementului indirect in limba actuala) Pot a-ti spune ce doresc. (locul complementului indirect in limba veche) Atunci când complementul indirect cunoaste o dubla exprimare, termenul dublat poate poate sta dupa infinitiv sau poate fi pus inaintea verbului a putea. Imi poti comunica mie ce doresti. Mie imi poti comunica ce doresti. Punctuația complementului indirect Complementul indirect nu se desparte prin virgulă de cuvântul determinat. Complementele indirecte aflate în raport de coordonare se despart sau nu prin virgulă între ele conform regulilor de punctuație descrise la Punctuația conjuncțiilor.

FONETICA   Fonetica este o ramură a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulate. Vocalele din limba româna Vocala este un sunet al vorbirii din limba romana, la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească nici un obstacol în cale.   Vocala A Se scrie și se pronunță a, nu ea, după literele ș și j în rădăcina cuvântului: șa, șade, șapte, șase, deja, jale, jar (nu șea, șeade, șeapte, șease, dejea, jeale, jear).   Vocalele în hiat din Limba Româna   Vocalele in hiat reprezinta fenomenul fonetic constând în întâlnirea a două vocale pronunțate succesiv în silabe diferite, fie în interiorul unui cuvânt, fie între două cuvinte alăturate.   Diftongii din Limba Româna   Pronunțare în aceeași silabă a unei vocale cu o semivocală; grup de două sunete sau mai multe sunete format dintr-o vocală și o semivocală care se pronunță în aceeași silabă sau cuvantare.   Triftongii din Limba Româna   Triftongii reprezina un grup de trei sunete diferite care formează o singură silabă.   Consoanele din Limba Româna   Consoanele din limba romana reprezinta acel sunet al vorbirii produs la trecerea curentului de aer prin canalul fonator atunci cand întâmpină obstacole.   Despartirea in silabe în limba româna   Când în limba româna un cuvânt nu se termină într-un rând, se vor trece în rândul următor numai silabele ( compuse din litere din alfabet) întregi. Despartirea in silabe a unor cuvinte are scopul de a pune in evidenta structura acelor cuvinte (in silabe) si in cazul poeziei metrica sa. Despartirea in silabe se face cu ajutorul semnului ortografic numit cratima si are o anumita valoare stilistica: Ex. Im-be-ci-lu-le! In Ortografia romana se pune mai mare importanta insa pe despartirea cuvintelor de la capat de rand care nu coincid intotdeauna cu despartirea in silabe a cuvintelor.   Despărțirea în silabe a cuvintelor sau silabisirea se face astfel:   a) dacă vocala e urmată de o singură consoană, aceasta trece la silaba următoare: le-ge, o-ră; b) dintre două vocale succesive (în hiat), prima aparține silabei dinainte, a doua celei următoare: ce-re-a-le, lu-a; i și u semivocale, între două vocale, trec la silaba următoare: ba-ia, no-uă; c) dacă vocala e urmată de două sau mai multe consoane, prima consoană aparține silabei dinainte, cealaltă – sau celelate – silabei următoare (excepțiile se vor vedea mai jos): ac-ti, as-tăzi, mul-te, os-cior, as-pru, con-tra, mon-stru; d) când prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t, v, iar a doua este lsau r, amândouă consoanele trec la silaba următoare: a-bre-vi-a, a-cru, co-dru, a-fla, a-gro-nom, si-hlă, su-plu, a-tlet, li-tru, de-vre-me; e)grupurile ct, cț și pt, pț precedate de consoane se despart: onc-tu-os, punc-taj, func-ți-e, sanc-ți-u-ne, somp-tu-os, pre-emp-ți-u-ne; f)cuvântul jertfă se desparte jert-fă; g)la cuvintele compuse (din doua sau mai multe litere din alfabet – limba romana) și la cele derivate cu prefixe, precum și la unele derivate cu sufixe (derivate de la teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană), despărțirea în silabe se face, de preferință, ținându-se seama de părțile componente, atunci când cuvântul e analizabil: de-spre (nu des-pre), drept-unghi (nu drep-tunghi), in-egal (nu i-negal), ne-stabil (nu nes-tabil), sub-linia (nu su-blinia), vârst-nic (nu vâr-stinc).   Despartirea grupurilor de cuvinte si a abrevierilor   Pentru pastrarea unitatii lor nu se despart la sfarsitul randului (ci trec integral pe randul urmator) urmatoarele: – abrevierile se scrie lagat (ex. UNESCO) sau despartit prin blancuri (S N C F R), prin puncte (a.c – anul curent) ori prin cratima (lt.-maj., S-V); – derivatele scrise cu cratima de la abrevieri: R.A.T.B-ist (NU R.A.T.B- ist, R. A.T.B.-ist);   Derivatele devenite cuvinte urmeaza regimul cuvintelor: ce-fe-rist.   – numele proprii de persoane : Vasilescu, Ali el-Kabar (NU Va-si-le-scu, Ali el-Ka-bar); – numerele ordinale scrise cu cifre si litere: XI-lea, 6-a (NU XI- lea, 6- a); Se recomanda sa nu se separe de pe un rand la altul, ci sa se treaca impreuna pe urmatorul rand: – numele (sau abrevierile sau prescuratile prenumelor) si numele de familie: Vasile Marinescu, V. Marinescu – notatiile care includ abrevieri: 11 km, art. 14   Se tolereaza plasarea pe randuri diferite a prescurtarilor de nume generice si a numelor proprii din denumirile unor institutii, indiferent de ordinea lor: Roman S.A., SC Firma-mea SA., dar si F.C. Dinamo   Formarea cuvintelor in Limba Româna   Scrierea cuvintelor în limba româna derivate și compuse, a locuțiunilor și a grupurilor relativ stabile de cuvinte pune unele probleme specifice, greutatea de a distinge uneori între formații apartinând uneia sau alteia dintre aceste categorii putând crea și dificultați suplimentare.   Reguli generale:   – derivatele se scriu în limba româna într-un cuvânt (situațiile în care unprefix sau un sufix se scrie cu cratima sau separate sunt rare) folosind cuvintele din alfabet; – compusele se scriu în limba româna, în funcție de partea de vorbire căreia îi aparțin și de gradul de sudură a compusului, în unul din cele trei moduri posibile: într-un cuvânt, cu cratima sau în cuvinte separate; -formațiile din sau cu elemente de compunere se scriu intr-un cuvânt; – locuțiunile se scriu in general in cuvinte separate, mai rar cu virgula sau cu cratima, -grupurile relativ stabile de cuvinte se scriu în cuvinte separate;   Sufixe si prefixe din limba româna   Sufixul în limba româna Sufixul este o îmbinare de sunete (litere din alfabet) sau un singur sunet care se adaugă după rădăcina sau după tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi   Prefixul în limba româna Prefixul sau afixul reprezinta literele din alfabet sau grupul de litere, care se atașează înaintea rădăcinii sau a temei unui cuvânt, pentru a forma un derivat cu forme gramaticale noi (nu este obligatoriu)

Aplicatii - Exerciții recapitulative     Se dă textul:     „Acea gridin-oțelită înspre Dunăre o mână      Iar în urma ei se-ntinde falnic armia română”         (Mihai Eminescu, Scrisoare III)   1. Arătați prin ce mijloc de îmbogățire a vocabularului s-au format cuvintele : oțelită, înspre, în urma. ....................................................... ......................... ....................................................... ......................... ....................................................... .........................   2. Precizați valoarea morfologică a cuvântului falnic din text, apoi alcătuiți enunțuri în care același  cuvânt să aibă două valori morfologice diferite de text. ....................................................... ..........................   3. Scrieți câte un sinonim neologic pentru cuvintele armie, falnic. ....................................................... ........................... ....................................................... ...........................   4. Alcătuiți enunțuri cu omonimul cuvântului mână. ....................................................... ............................   5. Alcătuiți câte un enunț folosind cuvântul grindină cu sens propriu și cu sens figurat. ....................................................... ............................ ....................................................... ............................   6. Grupați pe două coloane următoarele cuvinte: cătră, vornic, mulțămit, boieri, perje, stolnic, vătaf.     7. Alcătuiți cel puțin cinci enunțuri cu verbul polisemantic a trece. ....................................................... ...................   8. Indicați antonmele neologice ale cuvintelor: avar, cuviincios, agreabil, transparent, dificil. ..................................................... ..................................................... ..................................................... .....................................................   9. Alcătuiți enunțuri cu paronimele: geantă / jeantă;  enervat /  inervat;  dependență /  dependință ....................................................... .................................... ....................................................... .................................... ....................................................... .................................... ....................................................... .................................... ....................................................... .................................... ....................................................... ....................................

  Regionalismele sunt forme ale limbii folosite în anumite regiuni.   - regionalismele fonetice - sunt cuvintele cu anumite sunete diferite de cea literara a cuvântului: gios(jos), giumătate(jumătate), șinși(cinci), dește(degete), frace(frate), frunce(frunte)   - regionalisme lexicale - sunt cuvinte cu formă diferită de cea literară: cucuruz , păpușoi(porumb), postavă, capistere, chersin, copaie (albie), barabule, crumpi (cartofi), lubeniță, harbuz, melemete (pepene verde), ițari, gaci, nădragi (pantaloni), lebedeu, oghială   - regionalisme gramaticale sunt formele gramaticale specifice anumitor regiuni : o fo' la munce (a fost la munte), s-o dus (s-a dus), mămăli cu br cu la (mămăligă cu brânză și cu lapte) sau forma lungă a perfectului compus: am văzutără, am plătirără