Gramatica limbii române titularizare/definitivat învățământul primar

VERBUL este partea de vorbire flexibila in raport cu modul, timpul, persoana si numarul, care exprima actiuni, stari sau calitati privite ca procese in derulare.   1.Clasificarile verbului a) dupa rolul sintactic si morfologic:   -predicative: indeplinesc singure, la un mod personal, functia de predicat verbal (a citi, a merge, a vedea etc)   -copulative: leaga numele predicativ de subiect si indeplinesc la un mod personal, impreuna cu numele predicativ, rolul de predicat nominal (a fi, a deveni, a se face)   -auxiliare: ajuta la formarea modurilor si timpurilor compuse, precum si a diatezei pasive (a fi, a vrea, a avea)   b) dupa posibilitatea de a avea complement direct: -tranzitive: care pot avea complement direct (a face, a iubi etc) -intranzitive: care nu pot avea complement direct (a alerga, a fi, a merge etc.)   c) dupa referirea la persoana: -personale: au forma pentru toate persoanele (a cauta, a citi etc.) -impersonale: nu au subiect si, deobicei, au numai forma de persoana a III-a(a ploua, a ninge, a se zice etc.) -unipersonale: se folosesc numai la persoana a III-a (a latra, a macai, a oua etc.) a trebui este unipersonal ca forma si impersonal prin continut.   2.Locutiunile verbale   Grupuri de cuvinte, care contin in mod obligatoriu un verb, cu sens unitar si cu trasaturi morfologice si sintactice specifice verbului.   Structura locutiunilor verbale: -verb + prepozitie + substantiv:  a avea de gand –verb + interjectie:  a face tuști -verb + substantiv:  a-și păzi gura / păziți-vă gura! (pronume între verb și substantiv) –verb + etc.: a o lua la sănătoasa, a-și aduce aminte   – cele mai frecvente verbe intalnite in locutiunile verbale: a face, a da, a lua, a avea, a pune, a trage, a baga. * Atentie! O locutiune verbala se recunoaste daca: -se poate substitui printr-un singur cuvant (a o lua la fuga = a fugi) -intelesul unitar este altul decat sensul fiecareia dintre componente; -exista un cuvant care, luat izolat, nu are inteles clar (a-si aduce aminte; aminte=?) 3.Diateza verbului   Categorie gramaticala specifica verbului care exprima raportul dintre subiect, verb si obiect: diatezele activa, pasiva si reflexiva   Diateza activa: arata ca subiectul face actiunea exprimata de verb, fara a suferi consecintele acesteia; se formeaza din tema verbului de conjugat la care se adauga terminatiile modurilor si timpurilor respective.   Diateza pasiva: arata ca subiectul sufera actiunea facuta de complementul de agent (exprimat sau subinteles); se formeaza din participiul verbului de conjugat precedat de diateza activa a verbului auxiliar a fi; diateza pasiva au doar verbele care la diateza activa sunt tranzitive;   Diateza reflexiva: arata ca subiectul face actiunea si tot el o sufera; se formeaza din diateza activa a verbului de conjugat precedat de pronumele reflexiv in dativ sau acuzativ cu rol de marca morfologica.   4.Modurile verbului Categoria gramaticala verbala care indica forma pe care o ia verbul pentru a arata felul cum considera vorbitorul actiunea.   Modurile: –personal: daca are forme distincte pentru exprimarea persoanei; –nepersonal: daca prezinta actiunea fara referire la persoana care o savarseste; –predicativ: daca verbul poate indeplini functia de predicat; –nepredicativ: daca verbul nu poate indeplini functia de predicat;   Moduri personale, predicative: -indicativ: exprima o actiune prezentata de vorbitor ca reala, sigura (eu lucrez, tac, culeg, fug); -conjunctiv: exprima o actiune realizabila, posibila in prezent, ireala in trecut (eu sa lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug; eu sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa fi fugit); -conditional-optativ: exprima o actiune realizabila in functie de o conditie (eu as lucra, as tacea, as culege, as fugi); -imperativ: exprima un ordin, un indemn, un sfat, o rugaminte (lucreaza! taci! culege! fugi!);   Modurile nepersonale, nepredicative: -infinitiv: exprima actiunea in mod general, denumeste numele actiunii (a citi, a lucra etc.); –gerunziu: exprima o actiune in desfasurare, fara referire precisa la momentul vorbirii (citind, lucrand etc.); -participiu: denumeste sub forma de adjectiv actiunea suferita de un obiect (citit, vazut, citit etc.); -supin: forma verbala omonima cu participiul, avand in plus prepozitiile de, la, pentru si sinonima cu infinitivul (de mancat, pentru citit, la cules etc.);   5.Timpurile verbale Categorie gramaticala verbala care exprima momentul sau durata savarsirii actiunii.   Timpurile indicativului -prezent: actiune simultana cu momentul vorbirii (lucrez, tac, culeg, fug); -imperfect: actiune trecuta, neterminata in momentul la care se refera vorbirea (lucram, taceam, culegeam, fugeam); -perfecul simplu: actiune trecuta, incheiata in trecut (lucrai, tacui, culesei ,fugii); –perfectul compus: actiune trecuta, terminata, fara a preciza momentul incheierii fata de prezent (am lucrat, am tacut, am cules, am fugit); -mai mult ca perfectul: actiune trecuta, incheiata inaintea altei actiuni trecute (lucrasem, tacusem, culesesem, fugisem); –viitorul: actiune ce se petrece dupa momentul vorbirii (voi lucra, voi tacea, voi culege, voi fugi); -viitorul anterior: actiune care se va petrece in viitor si se va incheia inaintea unei alte actiuni viitoare (voi fi lucrat, voi fi tacut, voi fi cules, voi fi fugit);   Timpurile conjunctivului –prezent: să lucrez, să tac, să culeg, să fug; -perfect: să fi lucrat, să fi tacut, să fi cules, să fi fugit;   Timpurile conditional-optativului   -prezent: aș lucra, aș tăcea, aș culege, aș fugi; –perfect: aș fi lucrat, aș fi tăcut, aș fi cules, aș fi fugit; Nu uita!!! Imperativul, desi este mod predicativ, nu are forme decat pentru prezent.   Atentie!!! Dintre modurile nepredicative doar infinitivul are forme distincte pentru timp, prezent si perfect, celelalte moduri neavand forme pentru mai multe timpuri.   6.Conjugarea verbului Flexiunea verbului dupa diateza, mod, timp, persoana si numar se numeste conjugare. Nu uita!!! Dupa terminatia infinitivului (forma de dictionar a verbelor) verbele se clasifica in patru conjugari: Conjugarea I: verbe terminate în -a (a lucra, a canta, a visa etc.) Conjugarea II: verbe terminate în -ea (a placea, a vedea etc.) Conjugarea III: verbe terminate în -e (a bate, a merge, a spune etc.) Conjugarea IV: verbe terminate în -i sau -i (a fugi, a dori, a coborî, a hotărî etc.)   Nu uita!!! Conjugarea verbelor regulate la diateza reflexiva este aproape identica cu cea de la diateza activa. Paradigmele verbale sunt aceleasi, adaugandu-se in fata verbului pronumele reflexiv in dativ si acuzativ cu exceptia imperativului si gerunziului,cand pronumele sta dupa verb. Diateza reflexiva este defectiva de participiu si supin.   Conjugarea verbelor auxiliare: a fi, a avea, a vrea Atentie!!!   1. Verbele a fi si a avea au la prezentul indicativ serii paralele de forme – prima, cu valoare predicativa, a doua, specializata ca auxiliar. (Noi avem o carte. / Noi am venit.) 2. Forme ca vrei, vroiesc etc., rezultate din contaminarea verbelor a vrea si a voi, sunt neliterare. 3. La perfectul simplu, toate cele trei verbe au cate doua serii de forme, ambele corecte. 4. La imperativ (pozitiv si negativ), a avea are doua forme, ambele corecte. Forma aibi / n-aibi este invechita.  

Definitie: Predicatul este partea principală de propozitie care arată ce face, cine este, cum este, ce este subiectul. Predicatul răspunde la întrebările: Ce face subiectul? Ce este subiectul ? Cum este subiectul ?   B. Clasificare   1. Predicat verbal 2. Predicat nominal   1. Predicatul verbal – exprimat printr-un verb la modul personal, arată ce face subiectul, impreuna cu Sb. Sau fără el poate contrui o propoziție de sine stătătoare Exp. – verb la modurile personale: Indicativ: Eu merg la scoala. Imperativ: Du-te! Conjunctiv: Să citim cu toții. Conditional-optativ: Ar compune o scrisoare. Verb la cele 3 diateze: Activă: Eu învăț la gramatică. Pasivă: El este invățat de profesor. Reflexivă: El iși face temele. – Intejecție predicativă: Hai la noi!, Iată o vază! – Locuțiuni verbale: Îmi aduc aminte de tine., A luat-o la fugă pe drum.   Predicatul nominal Predicatul nominal este alcătuit din verb copulativ + nume predicativ.   Verbul copulativ: – face legătura între subiect şi numele predicativ; – nu are înţeles de sine stătător, fiind verb nepredicativ; – nu este la un mod personal în predicatul nominal. Verbul copulativ de bază este a fi. Mai pot funcţiona ca verbe copulative şi verbele: a deveni, a ajunge, a se face, a ieşi, a rămâne, a însemna.   Numele predicativ precizează caracteristica subiectului.   Numele predicativ poate fi exprimat prin:   1. Substantiv: Omul este o fiinţă raţională. Masa este de brad. Casa este a bunicului.   2. Adjectiv: Cerul este senin.   3. Pronume: – Acesta e caietul tău? – Da, e al meu.   4. Numeral: El este a treilea.   5. Verb la infinitiv sau supin: Datoria noastră este de a învăţa. Ei sunt de invidiat.   6. Adverb: Aşa este el.   Numele predicativ este: – simplu = când este exprimat printr-un singur termen ( Ina este cuminte.); – multiplu = când este exprimat prin doi sau mai mulţi termeni ( Ina este cuminte şi simpatică.). Între termenii numelui predicativ multiplu se pune virgulă sau se pune un cuvânt de legătură: şi, sau, ori etc. Verbul a fi este: copulativ ( Mănuşile sunt groase.); predicativ ( Dan este acasă.); auxiliar ( El ar fi mers acasă.)

S U B I E C T U L   DEFINIȚIE: Parte principală de propoziție care arată despre cine se vorbește în propoziție, cine face acțiunea exprimată de predicat se numește subiect.   Subiectul răspunde la întrebările:   Intrebari: Cine? Ce? (face actiunea) Despre cine/ce este vorba in propozitie puse predicatului. SUBIECTUL poate fi exprimat prin: Substantiv – simplu : Mașina merge cu viteză. – compus : Floarea-soarelui se îndreaptă spre lumină. – comun : Cărțile s-au pus în bibilotecă. – propriu : Bucureștiul este capitala țării. Adjectiv : Leneșul mai mult aleargă. (Caz de conversie.) Pronume : Ea învață. Nimic nu se știe. – pronume – personal: El este acasa. – de politete: Dumnealui este profesorul de sport. – demonstrativ: Acela pleaca de la scoala. – posesiv: A mea este in excursie. – nehotarat: Toate sunt coapte. – relativ: Ma intreb cine vine. – interogativ: Cine a venit? – negativ: Nimeni n-a venit la petrecere.   Numeral : – cardinal: Doi au castigat. – ordinal: Al treilea a invins.   Verb : – infinitiv: A invata este necesar. – supin: De cantat este placut CAZUL SUBIECTULUI: verb – infinitiv: A învăța este necesar. – supin: De cântat este plăcut. – adverb cu rol de substantiv: Răul a trecut. Binele învinge. – interjectie: Se aude vai!   E. Clasificare: 1. Subiect – simplu: Maria citește. – compus: Corina si Raul se joacă. 2. Subiect – inclus: verbul este la pers. I, II, singular si plural: Citesc. (eu) Citiți. (voi) -subînteles: verbul este la pers. III singular și plural: Citește. (el) Citesc. (ei)

1.PRONUMELE PERSONAL Observatii: 1.Forme neaccentuate se intalnesc doar in cazurile Ac. si D. 2.Vocativ are numai persoana a II-a: tu! voi! 3.Genitiv – numai persoana aIII-a: lui, ei, lor. 4.Persoanele I si a II-a nu au forme dupa gen : eu, tu, noi, voi 5.Pronumele dansa, dansul, dansii, dansele sunt pronume personale, nu de politete.   Functii sintactice -subiect: N: Tu ajungi primul. -nume predicativ in: N: Fratele meu este el. Ac: Intrebarea este pentru tine. G: Cartea este a lui. -atribut pronominal in: N (apozitie): Invitatul,adica el, sa pofteasca in casa. G: Sfatul lui doveseste intelepciune. Cartea din fata lui este a mea. D: Copilu-i statea linistit. (dativ posesiv) -complement direct in: Ac: Te intreb si pe tine despre acest lucru. -complement indirect in: Ac: A vorbit cu mine. D: Lui i-am dat o carte. G: (cu prepozitie) Napasta a cazut asupra ei. -complement circumstantial de loc in:Ac: Merge la voi. G: (cu prep. sau loc prep.) S-a asezat in fata lui.(ei, lor) D: (insotit de prep. sau loc. prep. cu forma nearticulata): In fata-mi se asezase o persoana importanta. -complement circumstantial de mod in: Ac – A raspuns ca tine. -complement circumstantial de cauza: G – N-a venit din pricina lui.   Situatii in care pronumele personal nu are functii sintactice: -in V (tu! voi!) -dativul etic: Vor sa mi-l omoare -cand are valoare neutra: A luat-o la fuga Da-i inainte fara grija!  

MORFOLOGIE ♦ SUBSTANTIVUL este partea de vorbire flexibila, care denumeste fiinte, lucruri, fenomene ale naturii, actiuni, stari etc. 1. Felul substantivelor Dupa inteles (natura denumirii): -compuse (masa, scolar, prieten) -proprii (Maria, Venus, Arad) Dupa alcatuire (forma): -simple (casa, Iasi, om) -compuse (prin contopire: untdelemn) (prin alaturare: zi-lumina) Atentie!!!   1.Substantivele simple pot fi primare (carte, perna etc.) sau derivate cu sufixe (bunatate, geamgiu, indoiala etc.) 2.Substantivele compuse sunt formate din doua sau mai multe cuvinte cu sens unitar. 3.Se scriu cu cratima substantivele compuse dintr-un substantiv in N si unul in G (floarea-soarelui) din doua substantive legate prin prepozitie (cal-de-mare), dintr-un substantiv si un adjectiv (argint-viu), dintr-un substantiv si un verb (gura-casca) 4.Se scriu intr-un cuvant substantivele compuse in care componentele nu-si mai pastreaza individualitatea morfologica (bunavointa) G-D (bunavointei, NU bunei vointe) 5.Substantivele proprii de scriu cu majuscula, indiferent de locul pe care il ocupa in propozitie sau fraza. 2.Genul substantivelor In limba romana substantivul are trei genuri: masculin, feminin, neutru Genul masculin pentru fiinte de sex barbatesc sau lucruri care, prin obisnuinta, sunt socotite masculine (om, cal, pom). Genul feminin pentru fiinte de sex femeiesc sau lucruri considerate, prin traditie, feminine (pisica, floare, carte). Genul neutru, in general, nume de lucruri (cer, stilou, nume). Substantive epicene – acele nume de animale, pasari sau insecte care au o singura forma pentru masculin si feminin (gandac, tantar, fluture, elefant etc.) Substantive mobile – nume de fiinte care au o forma pentru masculin (copil, profesor) si alta pentru feminin (copila, profesoara) Motiunea – procesul cu ajutorul caruia se formeaza substantivele feminine din cele masculine si/sau invers (elev/eleva, rata/ratoi etc.). Cele mai frecvente sufixe motionale sunt: feminine (-a, -ita, -easca, -ca, -oaica, -toare), masculine (-oi, -an).   3. Numarul substantivelor Substantivele din limba romana prezinta forme de singular (elev, scoala) si de plural (elevi, scoli) Masculin Feminin Neutru singular plural singular plural singular Plural /pom i/pomi e/clasa e/clase /parc -uri/parcuri u/codru i/codri a/banca i/banci /oras e/orase e/munte i/munti e/parte i/parti u/lucru -uri/lucruri a/tata i/tati /manta le/mantale u/cadru e/cadre a/marfa uri/marfuri u/curcubeu e/curcubeie e/vreme -uri/vremuri u/studiu i/studii – desinenta zero   Substantive defective de numar:   -cu forme numai la singular (nume de materii, insusiri, stari sau ape, munti, persoane, locuri), comune (grau, var) si proprii (Siret Traian); -cu aceeasi forma si la singular si la plural (pui, tei, unchi, invatatoare, nume); -cu forme numai la plural (unele nume de materii, nume de locuri, munti) comune (icre, calti), proprii (Iasi, Balcani).   Substantive cu forme multiple de singular (oaspete/oaspe; pantece/pantec) sau de plural cu acelasi inteles (boli/boale; coli/coale), cu inteles diferit (coarne/corni/cornuri) Substantive colective (a caror forma de singular are inteles de plural): -substantive simple (primare): hoarda, herghelie, stol, turma, trib etc. -substantive derivate: alunis, frunzis, taranime, stejaris etc. Atentie! Forma de plural a unor nume de materie (alamuri, dulceturi, matasuri etc) defective, in mod normal, de acest numar, are sensul unui plural colectiv, indicand soiuri, sortimente sau bucati din materia respectiva Declinarea substantivului Declinarea substantivelor nearticulate sau articulate nehotarat   Declinarea substantivelor articulate hotarat Cazul Masculin Feminin Neutru Singular Plural Singular Plural Singular Plural N Leul Leii Masa Mesele Teatul Teatrele G Leului Leilor Mesei Meselor Teatrului Teatrelor D Leului Leilor Mesei Meselor Teatrului Teatrelor Ac Leul Leii Masa Mesele Teatul Teatrele V Leule! Leilor! – – – – Declinarea substantivelor proprii (nume de persoane)   Declinarea substantivelor proprii nume geografice compuse   a) doua substantive in acelasi caz: N-Ac Targu-Jiu; G-D Targu-Jiului b) doua substantive, al doilea in genitiv: N-Ac Vatra Dornei; G-D Vetrei Dornei c) doua propozitii legate prin prepozitie: N-Ac Curtea de Arges; G-D Curtii de Arges d) un substantiv si un adjectiv: N-Ac Valea Lunga; G-D Vaii Lungi   4.Cazurile substantivului Nominativ (cine? ce?) -subiect: Lui i se cuvine aceasta cinste. -nume predicativ (intotdeauna in relatie cu un verb copulativ): Radu este un copil bun. -apozitie(atribut apozitional): Raul Mures a iesit din matca. Obs. Exemplele se pot construi usor daca se folosesc adverbele : adica, anume, chiar, tocmai. Mihai [adica] nepotul meu a implinit un an.   Acuzativ -atribut substantival prepozitional (care? ce fel de?) – Apa de la munte este rece. (care apa?) Obs. Nu face greseala sa pui intrebarea: de unde? -nume predicative (urmeaza dupa un verb copulativ, iar substantivul e insotit de prepozitie) – Florile sunt pentru mama. -complement direct (pe cine? ce?) – Il intreb pe Mihai. -complement indirect (prepozitii + cine? ce?) – Vorbim despre cazuri. -complement de agent (de cine? de catre cine?) – Intrebarea a fost pusa de Alina. Obs. Urmeaza dupa un verb la diateza pasiva sau dupa un participiu. -complement circumstantial de loc (unde? cu sau fara prepozitii, incotro?) – Vine de la padure. -complement circumstantial de timp (cand? cu sau fara prepozitii, cat timp?) – A lipsit de acasa o saptamana. -complement circumstantial de mod (cum?, cat?, in ce fel?) – Copiii vin in grupuri. Alearga ca vantul. (complement circumstantial de mod comparativ) -complement circumstantial de cauza (din ce cauza?) – Codrul clocoti de zgomot -complement circumstantial de scop (in ce scop?) – A plecat in oras pentru cumparaturi.   Genitiv   -atribut substantival genitival (al,a,ai,ale cui?) ¬- Interventia colegei a fost salutara. -nume predicative (urmeaza dupa un verb copulativ si este insotit de articol genitival:al,a,ai,ale) – Pamantul este al taranilor. Obs.Substantivele in genitiv pot indeplini si alte functii sintactice daca sunt precedate de prepozitii sau locutiuni prepozitionale, forma articulata: asupra, contra, impotriva, inapoia, deasupra, dedesubtul, in susul, in josul, in fundul, din cauza etc. -complement indirect – Toti s-au ridicat contra propunerii lui. -complement circumstantial de loc – Vizitatorii se uitau in fundul pesterii -complement circumstantial de timp – A ajuns la gara inaintea sosirii trenului -complement circumstantial de cauza – A intarziat din cauza vremii. -atribut substantial prepositional – Gradina din fata casei era inundata de verdeata   Dativ   -complement indirect (cui?) Padurii ii lipseste cantecul pasarilor. Obs.Substantivele in dativ pot indeplini si alte functii sintactice, daca sunt precedate de prepozitiile: gratie, datorita, multumita, potrivit, conform, contrar, aidoma, asemenea -complement circumstantial de loc (dativ locativ) – Stai locului, copile! -complement circumstantial de mod – A raspuns conform asteptarilor noastre -nume predicativ – El este aidoma fratelui tau. -atribut substantival prepozitional (care?) – Interventia conform planului a condus la reusita. -atribut substantival (cui?) – Preot desteptarii noastre / Oferirea de premii olimpicilor a fost televizata. (de obicei dupa infinitivul lung) -complement indirect cu prepozitie – Am reusit datorita Ioanei. -complement circumstantial de cauza – A intarziat din cauza ploii.   Vocativ   -nu are functie sintactica; se desparte prin virgula de restul cuvintelor, indiferent de locul pe care-l ocupa in propozitie – Ioana,vino afara!