Managementul calității educației

Considerații privind opera lui William Edwards Deming (1900-1993) – Curs 3   Deming W.E. sau Dr. Deming Este considerat unul dintre inițiatorii celei de-a treia revoluții industriale. Ideile sale sunt unanim apreciate la nivel mondial, contribuția lui Deming în domeniul managementului calității este considerată ca fiind fundamentală, stând la baza a ceea ce se numește azi TQM (Total Quality Management – Managementul Total al Calității).   De departe, cea mai cunoscută realizare a lui Deming ca rămâne Ciclul PDCA(plan-do-check-act). Este interesant că, deși, Deming elaborase teoria privind acest ciclu încă din anii 1928-1930, prezentarea „cercului virtuos” a făcut-o de abia în 1948, în Japonia, cu ocazia celebrelor cursuri Hakone-Mountain. Totuși, cu puțin timp înainte de a se stinge din viață a modificat ciclul, noua formulă fiind „PDSA”   W.E.Deming – statistician, profesor, lector (conceptul agreat în „spațiul” anglo-saxon) s-a născut în 14 octombrie 1900 în Sioux City, Iowa, USA. W.E. Deming a avut o contribuție covărșitoare asupra reputației Japoniei de mai târziu – „boom-ul japonez”!. Deming și-a luat doctoratul în fizică în anul 1928, la Universitatea Yale, USA. A predat ca profesor, anterior obținerii doctoratului în fizică, la Universitatea din Wyoming și Universitatea din Colorado. A avut peste 200 de lucrări publicate, o mare parte orientate pe subiecte variate din domeniul fizicii, urmând ca mai târziu acestea să reflecte interesul asupra subiectelor din domeniul statisticilor. A lucrat ca fizician statistician la Departamentul Agriculturii din SUA.   Se consideră că Deming a avut cel mai mare impact asupra industriei japoneze și a mediului de afaceri nipon față de oricare altă persoană din afara spațiului japonez. Ceea ce Deming le-a spus japonezilor în aceste conferințe a fost scris de către asistenta sa, pe nume Cecilia Kilian, care a lucrat cu el 39 de ani. Deming a subliniat faptul că „o nouă eră începuse pentru economia mondială și le-a expus propriile idei japonezilor, privind ceea ce ar trebui să facă pentru a supraviețui și a prospera într-un foarte apropiat mediu economic global”. Deming le-a explicat (Austenfeld, 2001, pag 13) că „dacă unul dintre cei prezenți se concentrează pe îmbunătățirea calității, atunci se produce o reacție în lanț, fenomenul propagându-se în tot mediul industrial”    De remarcat ca dr.Deming a numit ciclul de îmbunătățire PDCA/PDSA întotdeauna „Ciclul Shewart”. Deming a subliniat întotdeauna faptul că „dacă activitățile de rutină curg lin, atunci există posibilități multiple pentru ca, în acest fel, creativitatea să fie stimulată”, contrar opiniilor formulate de sceptici, precum că „standardizarea distruge creativitatea”!     Intrebat ce ar trebui reținut dintr-o companie pentru ca aceasta să fie „direcționată” spre calitate, dr. Deming a răspuns prompt (apud Tribus, 2003, p.6): „O masă critică de oameni care înțeleg mecanismele și care lucrează consecvent. Cuvântul cheie aici este „consecvent”. Performanța este posibilă în orice firmă numai dacă oamenii urmează procedurile standard.   Ciclul PDCA/PDSA este utilizat și aplicat (Tague, 2011): * „Ca și model pentru îmbunătațirea continuă; * Atunci când se demarează un proiect de îmbunătățire; * Atunci când se dezvoltă un model nou și îmbunătățit al unui produs, proces serviciu, sau…; * Atunci când se definește un proces de muncă repetitivă sau.. * Atunci când se planifică colectarea sau analiza de date în vederea verificării sau stabilirii de priorități ale problemelor sau cauzelor de bază; * Atunci când se implementează orice fel de schimbare”.   În 1946, datorită expertizei în domeniul statisticii, Departamentul de război al Statelor Unite l-a însărcinat pe Deming cu misiunea de a studia în Japonia probleme legate de agricultură, dar și problemele generale ale națiuni grav afectate de război. A revenit în 1948, pentru a efectua mai multe studii pentru armata americană. În timpul acestor călătorii a cunoscut numeroși statisticieni japonezi, fiind profund impresionat de poporul japonez, căruia i-a purtat o profundă și ăndelungată admirație.   Cu ocazia acestor conferințe, Deming a prezentat japonezilor o variantă a cunoscutului ciclu al calității, numit și „Cercul calității al lui Deming” – Ciclul PDCA (Plan – Do – Check -Act, utilizat în Statele Unite sund denumirea sau forma : PDSA (Plan – Do – Study – Act)   Deming a explicat că filosofia PDCA/PDSA este aproximativă cu metoda de cercetare științifică (formularea ipotezei – implementarea/efectuarea cercetării – verificarea ipotezei – corecții/îmbunătățiri necesare atingerii scopului inițial), diferența constând în faptul că ciclul respectiv este o metodă de învățare/abordare organizatională. În semn de recunoaștere a eforturilor lui Deming JUSE a creat, în 1951, Premiul Deming (Deming Prize) care se acordă câștigătorilor aplicanți ai Modelului de Excelență Japonez. Acesta devine momentul esențial pentru compania care a decis să meargă pe acest drum, deoarece începe o călătorie pe un „cerc virtuos”, de îmbunătățire a calității obținându-se în acelasi timp și o reducere considerabilă a costurilor. Deming a spus (apud Kolesar, 1994,p.15) că produsele devin „mai sensibile la nevoile clienților”   Costurile merg în jos. Calitatea se îmbunătățește. Este foarte simplu, este real. Atenție la prima calitate Calitatea merge în sus, costurile merg în jos! Puteți intra pe piață cu o calitate mai bună și mai bine. Reducând costurile și îmbunătățind calitatea, veți cuceri piața. Deming a fost „profetic” în 1950, după aceste conferințe, că acordă o perioadă de 5 ani pentru ca japonezii să obțină rezultate notabile în domeniul calității. Au reușit în patru ani. Convins de Kenichi Koyanagi, unul dintre fondatorii Uniunii Oamenilor de Știință japonezi – JUSE (Union of Japanese Scientists and Engineers), asupra potențailului metodelor statistice la reconstrucția industriei japoneze. Deming se întoarce în iunie 1950 (Kolesar, 1994) la invitația JUSE (Union of Japanese Scientists and Engineers – Uniunea Oamneilor de Știință Japonezi).   Înainte de a începe cunoscutele prelegeri la centrul de conferințe „Hakone Mount”, Deming l-a cunoscut pe Kaouru Isikawa (o altă personalitate remarcabilă în domeniul calității). Împreună cu acesta a pus la punct sesiunile de conferințe ce urmau a se desfășura. Deși fusese președinte al JUSE, influența reală a lui Ishikawa venea din faptul că avusese un rol determinant în conducerea „marii coaliții din industrie”. El – Kaouru Isikawa – a invitat 21 de manageri de top din industria japoneză pentru a-l asculta pe Deming. Ishikawa a dorit ca Deming să transmită un mesaj care să meargă dincolo de tehnicile de control statistic al calității (SQC – Statistic Quality Control) și de „colecția de instrumente de îmbunătățire a calității”.   Ishikawa era frământat, în realitate, de o întrebare foarte simplă, dar vitală: Prin ce metodă putea fi scoasă Japonia din criză? Prin întâlnirile cu Deming, Ishikawa dorea ca liderii lumii industriale nipone să participe la o strategie unică pentru industria japoneză, acționând ca un întreg. Pentru aceste considerente, i-a cerut lui Deming să sublinieze în expunerile sale responsabilitățile managementului. Definiția conceptului „calitate” devine dificilă deoarece. conceptul în sine, este „conectat” cu mai mulți factori care o pot influența simultan: client, executant, specificații..Este evident că „tonul” este dat de client și cine nu înțelege acest aspect nu are ce căuta în acest domeniu al performanței!. Specialiștii introduc niveluri de calitate – ceea ce înseamnă că fiecare nivel poate accepta o definiție proprie. Este important de reținut că relativitatea așteptărilor clientului vor schimba în mod corespunzator, nivelul de calitate așa încât, la un moment dat, ceea ce era ultraperformant și de excepție va deveni într-un timp (din ce în ce mai scurt) perimat și neinteresant.   Mai trebuie reținut că acest concept este legat de alte concepte fundamentale: proces,sistem,acțiuneetc. Prin urmare, este absolut necesar să cunoaștem si,mai ales, să înțelegem aceste concepte. Și altele la fel de importante, legate de managementul calității.   În cinstea lui Deming, ASQ a instituit „Medalia Deming”. După succesul extraordinar în Japonia, W.E.Deming s-a făcut remarcat ca fiind un eminent consultant industrial în metode statistice. În anul 1993, anul în care Deming a încetat din viață, în Potomac, Statul Maryland, a luat ființă „Institutul Deming”, care are deviza :„Nu poți să auzi ceea ce nu înțelegi!”. Scopul acestui institut este acela de a promova înțelegerea conceptelor, dar și aplicarea teoriei „Sistemului Cunoașterii Profunde” , detaliat de către W.E.Deming în lucrarea „The New Economics for Industry, Governement, Education”(The WE Deming Institute, 1999).   Deși a fost considerat un erou în Japonia, recunoașterea lui Deming pe scară largă în Statele Unite a venit doar abia spre sfârșitul vieții lui. Profesor de statistică la Universitatea din New York, în anii 40, Deming a studiat câțiva ani cu Walter Shewart, fizician statistician. W. Shewart – contribuții a. Diagrama de control statistic b. Ciclul Shewart – prelucrat și transformat de Deming în Ciclul PDCA (Ciclul Deming) Shewart a arătat că un proces poate fi ținut sub control dacă limitele de desfășurare ale acestuia sunt corect calculate (minim,mediu,maxim) A realizat acest lucru prin diagrama de control statistic; Shewart a arătat că realizarea oricărui produs(serviciu) se supune unui ciclu bine stabilit: „Specificații – Producție – Inspecții” Acest ciclu a fost dezvoltate și transformat de către Deming într-un celebru cerc virtuos care stă la baza filozofiei managementului calității: Cicvlul PDCA (Plan-Do-Check-Act) Influența majoră a lui W.Shewart, ca profesor al lui Deming, a constituit baza de pornire a marelui calitolog în domeniul care l-a consacrat și l-a făcut extrem de cunoscut, mai ales pe cele două continente: asiatic(Japonia) și cel american.   Au urmat alți specialiști, figuri de marcă în acest domeniu atât de nou în preocupările contemporane : Ishikawa, Kondo, Crosby, Taguchi… Toate aceste personalități au lăsat „urme” adânci în salturile tehnologice realizate de omenire, contribuții greu de măsurat având în vedere „dimensiunea globală” a acestora. Performanța și excelența în business sunt, incontestabil, tributare contribuțiilor acestor personalități.   Ce înseamnă, de fapt, managementul calității ? Într-o abordare simplistă a conceptului: managementul performant al proceselor care conduc la realizarea unui produs(serviciu) de „calitate”!   O abordare majoră a fost, inclusiv, stabilirea unei definiții solide, stabile a ceea ce înseamnă calitate: 1. adecvat pentru utilizare (Juran) 2. conformitatea cu cerințele (Crosby) 3. „totalitatea particularităților unui produs ale unui serviciu care poartă în ele capacitatea de a satisface o anumită necesitate” (ISO 9000:2000).  

Scrierea unui articol nu este o treabă simplă si deloc usoară! Scrierea unui articol nu înseamnă o simplă transmitere de informatii sau niște opinii personale expuse pe hârtie sau, mai nou pe un blog “personal”.   Scrierea nui articol înseamnă parcurgerea unor pas bine definiti într-un timp variabil – De la câteva zile (aproape imposibil pentru un articol bun!) până la câteva luni (sau un an), pentru un articol știintific de cercetare! Hai să vedem ce pasi ar trebui să parcurgem pentru scrierea unui articol de calitate:   Pasul 1:   Este neceară o documentare prealabilă, în sensul că trebuie să citim din literatura de specialitate, aspectele care tin de problematica pe care dorim să o tratăm în articol. Este unul dintre cele mai importante aspecte deoarece un articol serios trebuie să conțină și să transmită informații, concepte corecte, viabile, validate si verificate de cercetători în contexte si situatii diferite. Pasul 2 Conturarea unui stil propriu de scriere a articolelor Este deosebit de important transpunerea amprentei personale asupra scrierii articolului prin conturarea unui stil propriu: grav, romantic, sarcastic, impersonal (nerecomandabil) etc.   PASUL 3. Scrierea corectă din punct de vedere lingvistic (gramatical ortografic) Practic este pasul cel mai important deoarece, chiar dacă ideile sunt bune, o scriere agramată anulează, practic, valoarea articolului! Cele mai frecvente greșeli: – utilizarea incorectă sau excesivă a virgulei; – utilizarea incorectă si/sau excesivă a conjuctiei “si” ,utilizarea repetată unui cuvânt în fraze succesive, formularea de fraze prea lungi și redundante; – alegerea unui titlu “bun” – alegerea titlului este esentială deosebite de sugestivă! – din titlu se poate deduce o parte considerabilă a valorii articolului, a profunzimii problematicii abordate. – sunt de preferat titluri scurte cu un mesaj penetrant, care să atragă atentia cititorului că urmează a citi ceva de valoare si cu un grad de utilitate ridicat!   Pasul 4. Evitarea scrierii “copy -paste” Începând cu 2012, inclusiv Google și-a instalat “google penguin” care se updatează aproape în timp real, având “unicul” scop: depistarea plagiatorilor! Prin urmare, articolul scris, va ajunge, mai devreme sau mai târziu, pe internet fiind analizat (instantaneu) trecut prin filtrul “penguin” ! În consecință, un articol important are o doză de originalitate “maximă” mesajul primului aliniat. Primul aliniat ar trebui să răspundă unor întrebări importante, astfel încât să motiveze cititorul în parcurgerea (cu interes) a întregului continut: Care este subiectul abordat? Care sunt elementele cheie din articol (“personajele”)?   DE CE ESTE IMPORTANT PENTRU CITITOR SĂ CUNOASCĂ SUBIECTUL ARTICOLULUI? Pasul 5 Utilizarea de cuvinte cheie astfel încât să le înteleagă toti cei care citesc Sunt utilizate cuvinte Clare, pe întelesul cititorilor. Este foarte important de avut în vedere NIVELUL si PREGĂTIREA  cititorilor pe care îi avem în vedere atunci când scriem articolul;   – Introducerea/utilizarea unor cuvinte noi (sau putin utilizate) trebuie să fie dublată, obligatoriu de explicatii clare asupra conceptelor/cuvintelor respective deoarece nimeni nu “stă cu DEX-ul în brațe pentru a deslusi sensul cuvintelor utilizate” – Ideile sunt formulate clar, concis “duse pânä la capăt” – Ideile din articol sunt formulate cât mai clar posibil! Dacă este nevoie, pot fi subliniate sau evidențiate prin utilizarea unui alt font, culoare etc.   Pasul 6. – Evitarea capcanei utilizării lui “Eu” – De regulă articolele se scriu la persoana a doua plural/ impersonal/persoana a treia plural: “(noi) am constatat; s-a constatat; Cercetãtorii au precizat etc”   Structura – Arhitectura unui articol ar trebui să răspundă la întrebările: “cine? ce? cum? unde? când? de ce?” O structură agreată a oricărui articole este cea descrisă mai jos: – Titlul în limba română și în limba engleză); – Abstractul are cel mult 200- 250 de cuvinte si contine scopul principal al articolului legat de titlul si ceea ce ar dori autorul să scrie în lucrarea respectivă; – cuvintele cheie (max. 5) : cele mai importante cuvinte/concepte din articol sau conceptele esentiale la care se referă continutul acestuia Introducerea sunt prezentate, pe rând, contextul problematicii abordate si necesitatea scrierii articolului. Evident, ceea ce autorul dorește să realizeze prin scrierea articolului.   SAU – Reperele conceptuale – În loc de introducere, autorul poate stabili conceptele cheie utilizate în articol, prin definirea sau prezentarea acestora. – Prezentarea, pe scurt, a problematicii abordate: – în contextul cercetărilor existente; – în contextul literaturii de specialitate; – Prezentarea principalelor aspecte ale problematicii abordate pentru care autorul dorește să intervină cu: – propuneri de îmbunătătire,propuneri de corecții, propuneri de cercetări a problemelor semnalate   Principalele cercetări (dacă sunt) în domeniul respectiv si CEEA CE NU S-A ABORDAT ÎN PROBLEMATICA STUDIATĂ! – propunerile autorului în privinta problematicii respective. – nu este neapărat necesară o cercetare în domeniu! – un articol foarte bun se poate remarca, inclusiv, prin semnalarea unor aspecte esentiale ale problematicii studiate astfel încât, prin scrierea lui, să se sublinieze importanta acestei problematici pentru publicul tintă!   Concluzii – Maxim 1-1,5 pagini! – Concluziile trebuie să sublinieze. – Importanta problemei; – Aspectele semnalate de autor, referitoare la problema mentionată în titlu; reflectiile autorului asupra problemei, din perspectiva propunerilor formulate;   Referintele bibliografice Acestea pot fi de trei tipuri(cumulate): – legislatie; – din literatura de specialitate; -ndin resursele web (literatura de specialitate, studii etc) – toate referintele sunt organizate într-o ordine alfabetică; toate referintele respectă o alcätuire standard agreată în mediul știintific: Harvard, APA etc   Citările în text De regulă, pentru o bună “protectie” a citărilor, se aplică “tripla mentiune a acestora”. în text: (Chină, 2015): ” TQM înseamnă, corect, Managementul Total al Calității”; – în subsolul paginii ( “References- AB 1 (index) – insert footnote”);   În referinte bibliografice ( indicarea paginii, datei accesării, în cazul resurselor web) Informatiile utilizate și promovate/ transmise în text trebuie verificate din cel putin trei surse sau din resurse recunoscute la nivel mondial/consacrate.   A se evita utilizarea informatiilor nevalidate/neverificate sau necercetate! În acest caz, consistența articolului este serios afectată! Schemele/ figurile din articol trebuie obligatoriu realizate cu un soft dedicat desenelor/ realizării figurilor   EXEMPLU : – Concept draw office pro 8, 9, 10 etc, – Corell draw etc, – DupĂ realizarea lor, trebuie corectată rezolutia acestora cu un program dedicat (Ex: ADOBE Photoshop CS5, sau 6) pentru a le aduce la rezolutia optimă 300 dpi. – Fiecare figură este numerotată si explicată sub aceasta, cu indicarea sursei! – Fiecare tabel este explicat deasupra , cu indicarea sursei. – Textul articolului va fi scris cu fonturile, distantele, coloanele în spatiul solicitat de template-ul solictat de editură/ conferintă.   În cazul în care nu se indică un template, autorul va tine cont de alcătuirea unui articol în limitele mentionate si cu regulile (generale): – maxim 10-12 pagini;   – TNR 12; – aliniere centrată normală (justify); – spatiere la 1, 15 rânduri sau 1,5 rânduri; – se numerotează fiecare pagină; – abstractul se se scrie cu italic, tnr de IQ, fără spațiere între aliniate. – un articol serios este verificat temeinic de mai multe ori si de cel putin două persoane. – după finalizarea lui, a primelor variante de scriere, trebuie lăsat câteva zile. O verificare ulterioară va scoate multe “defecte” în evidență!   Un articol bun are: – concepte clar definite; – idei proactive; – are o dinamică pozitivă; – nu este excesiv de critic; – la orice critică formulată sunt propuse solutii pertinente! – nu este prea lung deoarece plictiseste rapid pe cititcr!   Bibliografie: 1. Enache, L. Scrierea unui articol știintific — abordare practicä, http:(/ http://www.rrml.ro/articole/2007/2007_1 7.pdf (accesat 25 feb. 2018)   2. Cum sa scrii un articol care sa-ti aduca o buna reputatie? https:// http://www.traininguri.ro/cum-sa-scrii-un-articol/ (accesat 25 feb. 2018) 3. Cum să scrii un articol impresionant în doar 5 pași simpli, https:/( http://www.academiademarketing.ro/cum-sa-scrii-un-articol-impresionant-indoar-5-pasi-simpli.html (accesat 26 feb. 2018) 4. Ghid de scriere a articolelor 9tiintifice, http://www.posdru.ugal.ro[ topacademic/documente/GHlD_SCRlERE ARTICOL.pdf (accesat 24 feb. 2018)  

Stiluri de predare                                                                        cursul din 4 aprilie 2017 1. Stilul de comanda sau directiv – bazat pe autoritatea profesorului care comanda succesiunea activitatilor sau activitatile sunt impuse, in totalitate prin intermediul programarii/a programelor nucleu. 2. Stilul practic – bazat pe o explicatie precisa, apoi pe o executie prin imitatie din partea subiectului/elevului 3. Stilul de reciprocitate – bazat pe evaluarea reciproca dupa criterii pregatite de profesor (ca in cazul activitatii in echipa, a invatarii in perechi) 4. Stilul de autocontrol – cu accent pe autonomia subiectului si capacitatilor sale de autoevaluare 5. Stilul de incluziune – de includere a elevului in indeplinirea unor sarcini de niveluri diferite, el fiind acela care decide la ce nivel se poate implica Stiluri de predare II  6. Stilul centrat pe descarcare dirijata 7. Stilul centrat pe descarcare convergenta – menit sa conduca la descarcarea solutiei unei probleme/la formularea unei concluzii prin rationament si gandire critica. 8. Stilul centrat pe actiunea divergenta – ce conduce la gandirea pe traiectorii necunoscute, neobisnuite, spre solutii inedite, spre creativitate. Alte criterii de predare a) Stilul autoritar – se carcaterizeaza prin selectarea si promovarea tehnicilor, a procedurilor de invatare, a etapelor actiunii dirijate efectiv de catre profesor. El structureaza timpul, nu incurajeaza initiativele, sanctioneaza atitudinile si rezultatele instruirii elevilor, mentine o anumita distanta fata de grup. b) Stilul democratic – profesorul incurajeaza implicarea activa a elevilor in procesul invatarii, initiativa, potentialul lor creativ c) Stilul permisiv sau laissez-faire – releva rolul pasiv al educatorului, indiferenta, minimalizarea fenomenelor semnificative in procesul instruirii, accepta deciziile elevilor, comune sau individuale; nu face evaluari la adresa comportamentelor elevilor, manifesta un nivel scazut al aspiratiilor si exigentelor pedagogice ale predarii;lasa demersul diddactic sa mearga de la sine. Teme : Precizati 3 stiluri de predare recunoscute pentru profesor 2. Ce inseamna profesor “bun”? Trei aspecte The influence of good teacher can never to ERASED – Influenta unui profesor bun nu poate fi stearsa niciodata The mediocre teacher tells – Un profesor mediocru vorbeste The good teacher explains  – Un profesor bun explica The superior teacher demonstrates – Un profesor superios demonstreaza The great teacher – Marele profesor

  Planul strategic al organizatiei scolare   Organizația școlară trebuie să-și construiască un referențial intern realist și adecvat la valorile culturale dar și socio-economice în care evoluează, pentru a deveni un centru de “lumină”, în primul rând pentru comunitatea care a generat-o.   Denumiri utilizate în sistem : PDI, PAȘ, PDȘ..etc.   PAȘ = plan de acțiune al școlii   PDȘ = plan de dezvoltare al școlii     ETAPE IMPORTANTE PENTRU CONSTRUCȚIA PLANULUI STRATEGIC   1. Echipa de management (în școala acesta este consiliul de administrație) stabilește necesitatea elaborării unui astfel de plan având în vedere două repere fundamentale.   Contextul legislativ-normativ cu următoarele aspecte :   Ce suntem în acest moment?   Ce tip de școala ?   Ce niveluri de învătământ școlarizăm?   Care este legală pentru toate nivelurile de învățământ școlarizate ?   Cum stăm fața de cerințele standardelor naționale privind școlarizarea acestor nivele de invătământ ?     Contextul socio-economic în care școala evoluează :   Care ?   Cine sunt Clienții noștri?   Ce resurse avem?   Ce dorim să facem pentru clienții noștri/parțile interesate (misiunea școlii)   Ce dorim sa devenim in viitor (viziunea școlii)?   Ceea ce dorim să devenim în viitor reprezintă o viziune comună cu cea a părților interesate?   Ce posibilități avem pentru a atrage resursele necesare?     Se utilizează analiza SWOT !   2. Echipa de management realizează analiza SWOT, prelucrează rezultatele și elaborează misiunea și viziunea organizației.   Exemplu de misiune a unui furnizor de educație : “Oferim servicii educaționale de calitate într-un climat de securitate, la standarde înalte pentru toți elevii/studenții noștri”   Exemplu de viziune a unui furnizor de educație : “Școala noastră va deveni cea mai reprezentativă din zona de sud a Capitalei”    Elaborarea obiectivelor/țintelor strategice   Declarații ale echipei de management referitoare la ceea ce dorește să realizeze organizația pe durata planului strategic reflectă ceea ce s-a stabilit prin misiunea și viziunea organizației în urma analizelor SWOT. Elaborarea obiectivelor strategice reprezintă un proces amplu și sofisticat care necesită o înaltă calificare în domeniul analitic și al logicii.   Aspecte privind țintele/obiectivele strategice   Numarul țintelor trebuie să fie mic, rezonabil ales, în consecința cu resursele organizației.   Țintele trebuie să fie relevante   Țintele trebuie să reflecte capacitatea organizației de a evolua spre “imaginea” stabilită prin viziune   Sunt estimate resursele instrumentale de măsurare privind realizarea țintelor, indicatori, stabilirea benchmarks-urilor din domeniu etc.   Sunt elaborate proceduri de revizuire și de actiuni corective/de imbunătățire a țintelor stabilite.     Exemple de obiective strategice   Exemplul 1   “Tot personalul didactic din școala va avea acces și va utiliza resursele informatice și media la desfășurarea lecțiilor de curs”   Exemplu 2   “Fiecare disciplină studiată în cadrul școlii va avea un cabinet specific, cu dotările corespunzatoare, astfel încât toți elevii vor avea acces și vor studia în cabinetul respectiv”    Elaborarea planurilor “operaționale” privind realizarea țintelor stabilite   Planul operațional cuprinde informații detaliate prin care sunt dirijați oameni astfel încât să poată indeplini sarcinile de zi cu zi. Planul operațional trebuie să răspundă la următoarele întrebări.   Ce ? – strategii și sarcini ce trebuie intreprinse   Cine ? – persoanele care au responsabilitatea îndeplinirii fiecărei sarcini/strategii   Când ? – termenele în care strategiile/sarcinile trebuie realizate   Cât de mult ? – care sunt resursele(materiale, financiare etc) necesare pentru finalizarea strategiilor/activităților respective.   Atenție !!!   Sunt foarte multe situații în care planul operațional elaborat pentru realizarea unei ținte stabilită prin planul strategic, este confundat cu planul managerial anual elaborat de către directorul școlii/consiliul de administrație.   Planul managerial anual al conducerii școlii poate cuprinde integral sau parțial, planul operațional stabilit prin planul strategic dar și alte acțiuni care pot fi comandate din exterior.           Bibliografie : „Managementul calității în invățământul preuniversitar” de Remus Chină

Evaluarea școlilor în sistemul educațional românesc (după 2007)   Referențiale: – standardul de autorizare; – standardul de acreditare; – standardul de „referință”.   Alte referențiale: – inspecția școlară; inspecția CNDIPT (sistem de 7 principii)   Primele referențiale sunt gestionate de ARACIP; Inspecția școlară de Inspectoratele școlare; CNDIPT (Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic) Puncte tari ale acestui demers: * A fost printre primele inițiative la nivel european și ar di fost un impuls extraordinar pentru sistem (educațional) dacă ar fi fost fructificat acest moment. A introdus elemente (chiar dacă precare și de multe ori incorecte) ale unei culturi a „calității”;   Puncte slabe:   * Conceptele utilizate nu au fost consacrate. S-a preferat un „amestec” neinspirat și reinventări de concepte, deși acestea erau clar definite în domeniu de peste 80 de ani; * Specialiștii în domeniu (în managementul calității) au fost „evitați” în timpul realizării noii „construcții” educaționale; * S-a preferat utilizarea unei evaluări externe (de fapt „inspecție”) realizată cu specialiști formați din interiorul sistemului, activi, ceea ce „atacă” însuși ideea de echidistanță și acuratețe a evaluării. Evident efectele au fost pe măsură…   Inspecția în sistemul educațional românesc (OM 5547/2011) – inspecție generală (regulament de inspecție generală); – inspecție de specialitate; – Inspecție tematică.   Inspecția generală – proces de inspecție desfășurat pe o perioadă de 7-14 zile, având ca obiective principale: 7 arii tematice:   a) managementul școlar, managementul calității, dezvoltarea instituțională, eficiența atragerii și folosirii resurselor (umane, financiare, materiale și informaționale), respectarea legislației în vigoare și a regulamentelor; b) modul de aplicare a curriculumului național, dezvoltarea și aplicarea curriculumului la decizia școlii/în dezvoltare locală, calitattea activităților extra-curriculare realizate de personalul didactic și unele categorii de personal didactic auxiliar; c) activitatea personalului didactic (proiectare, predare-învățare, evaluare, reglare/remediere, diferențiere a demersului educațional); d) nivelul performanțelor realizate de elevi în învățare, raportat la standardele educaționale naționale (curriculare și de evalaure); e) modul în care unitatea de învățământ sprijină și încurajează dezvoltarea personală a elevilor și motivația acestora în învățare (consiliere, orientare școlară, asistență individualizată), respectând priincipiile educației incluzive și asigurarea egalității de șanse; f) relațiile unității de învățământ cu părinții și cu comunitatea locală; g) atitudinea elevilor față de educația pe care le-o furnizează unitatea de învățământ. În cazuri justificate (se precizează în regulament) vor fi abordate numai anumite aspecte.   Modulul II:   Evaluarea școlilor în sistemul educațional românesc: standarde, referențiale, metodologii, proceduri II. 1 Aspecte privind evaluarea școlilor II.1 Referențialul inspecția școlară. Puncte tari. Limite II.2 Standardele naționale utilizate la evaluarea sistematică în învățământul preuniversitar.   U fost înființate (în 2005) două agenții dedicate procesului de asigurare a calității educației: ARACIS – Agenția Română de Asigurare a Calității în Invățământul Superior, instituție autonomă; ARACIP -Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (aflată în subordinea ministerului educației);   Demersul asigurării calității educației în învățământului preuniversitar: În 2005 a apărut OUG nr.75/2005 (actul normativ de bază); În 2007 au apărut standardele de autorizare/acreditare și metodologia de evaluare; În cursul anului 2007 (în prima parte) s-au format și pprimele „valuri” de evaluatori externi pe baza noillor instrumente; Anul 2007 a fost primul an (anul școlar 2007-2008) când au apărut și primele autorizări de școli.   Au trecut 10 ani de la primele autorizări și aproape 12 de la dispariția demersului în sistemul educațional. Rezultatele ???   Aspecte pozitive  privind inspecția școlară:   Intoducerea inspecției școlare pe baza modelului britanic – inspecția de tip RODIS – a creat premisele introducerii unor elemente de identificare a școlii ! Limite: Inspecția școlară a fost depășită ca „anvergură” de standardul de acreditare Nu săa realizat un proces de compatibilizare între inspecția școlară și standardul de acreditare.   Deși legea prevede (din 2011) că inspectoratul școlar are obligația auditării resurselor umane din școli, acest proces nu s-a realizat încă! Inspecție (ISO 9000:2005, 3.8.2): Evaluare a conformității prin observare, judecată și, după caz, măsurare, testare sau calibrare. Din perspectiva verificării conformității, inspecțiaeste mai mult control decăt evaluare! În unele sisteme educaționale avansate, inspecția este un proces extins, sistematic, tinzând spre o evaluare sistemică!   Tipuri de inspecție școlară: Inspecția școlară (marea Britanie) – Scop: Monitorizarea standardelor, calitatea și eficiența și etosu școlilor și să informeze guvernul și publicul larg asupra aspectelor respective; Inspecție școlară (Scoția): a) verificarea eficacității proceselor educaționale în școli( și alte instituții de învățământ; b) evaluarea modalităților abordate de către organizațiile școlare privind asigurarea calității în organizațiile respective; c) furnizarea de consultanță instituțiilor de învățământ și verificarea faptului că politicile educaționale sunt aplicate în practică.   Aspecte ale standardelor naționale de evaluare ale școlilor din sistem: – deși legislația în mediul educațional s-a schimbat de mai multe ori, standardele au rămas neschimbate! – „filozofia” standardelor este formulată în termeni de ”cel puțin” ceea ce induce ideea unui nivel minim – standardul de acreditare introduce un paradox pe care l-am numit : al nivelului minim” Se acordă importanță maximă unui nivel minim al calității!   Aspecte privind evaluarea școlilor   Inspecție – proces de verificare a conformității unei activități/document/proces cu cerințele unui referențial prestabilit; Evaluare – proces de examinare sistematică a unei activități/proces/document etc; Evaluarea este un proces complex prin care aprecierile sunt cantitative(creșteri delta), măsoară progresul și nu are în vedere descoperirea neconformităților(inspecție). Principiul de bază în procesul de evaluare: „Să vezi totdeauna partea plină a paharului(progresul) Tranziția naturală a sistemelor este de la inspecție spre autoevaluare/evaluare internă(creșterea responsabilității).   Managementul calității în sistemul educațional românesc    Momentul „zero” – anul 2005, prin aprobarea OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației; Au urmat acte normative care au conturat pachetul legislativ-normativ dedicat asigurării calității educației; HG nr.21/2007 (aprobarea standerdelor de autorizare/autorizare pentru  învățământului preuniversitar); HG nr. 22/2007 (aprobarea metodologiei de evaluare a școlilor din sistemul de învățământ preuniversitar_; HG nr. 1534/2008 (aprobă standerdele de referință pentru evaluarea școlilor din învățământul preuniversitar). Un pachet legislativ separat pentru învățământul superior; „Numitorul comun” al celor două abordări(asigurarea calității educației_ îl reprezintă OUG nr.75/2005   Managementul calității în educație sau asigurarea calității educației? O fals dilemă! Corect: Managementul Calității În sistemul Educațional (în Educație) Deoarece: Managementul calității este un ansamblu de procese bine definite:   1. Planificare 2. Control 3. Asigurare 4. Îmbunătațire   Reiese că „Asigurarea calității” nu poate fi distictă de Managementul calității – fiind parte a acestuia. Din păcate dilema nu a fost (încă) depașită în sistemul educațional românesc. Nici în abordările la nivel european! De ce ? Din cauza unor abordări superficiale(spunem noi) ale fenomenului respectiv, cu efecte pe măsură.   Procesul de asigurare a calității în sistemul educațional românesc s-a realizat prin:   – elaborarea unui set de standarde utilizabile la evaluarea școlilor din sistem; – elaborarea unei metodologii de evaluare externă; – demersul obligării școlilor de a intra în proces de autoevaluare; – formarea unui grup de „experți” în evaluarea externă. Cât de eficient va fi acest demers? Vom vedea !!   Niveluri de conformitate introduse de standardele naționale:   1. Nivelul 1 de conformitate (standard de autorizare); 2. Nivelul 2 de conformitatea (standard de acreditare); 3. Nivelul 3 de conformitatea opțională (standard de referință).

Cursul din 23 aprilie 2018 Ce înseamnă asigurarea calitații ?. Repere Definiții ale asigurării calității educației:   a) Conform Standardului ISO 9000:2005(3.2.11): Asigurarea calității - Parte a managementului calității centrată pe furnizarea încrederii că cerințele de calitate vor fi îndeplinite; b) Asigurarea calității cuprinde orice activitate care se ocupă cu evaluarea și îmbunătațirea „meritului” sau valorii unei interventții în domeniul educației și formării profesionale sau conformității acesteia cu anumite standarde (Glosar de termeni, OECD,Paris 2010) c) „Activitățile care implică planificare,implementare,evaluarea educației și formării,raportare și îmbunătațirea calității - puse în aplicare pentru a se asigura că educația și formarea (referitopr la:conținutul programleor,curriculum,evaluarea și validarea rezultatelor învățării, etc) îndeplinesc cerințele de calitate așteptate de către părțile interesate. (Cedefop"s Glossary on Quality in education and training, 2011.”   Să vedem definiția în actul normativ românesc   „Asigurarea calității educației este realizată printr-un ansamblu de acțiuni de dezvoltare a capacității instituționale de elaborare,planificare și implementare de programe de studiu, prin care se formează încrederea beneficiarilor că organizația furnizoare de educație îndeplinește standardele de calitate. Asigurarea calității exprimă capacitatea organizații furnizoare de a oferi programe de educație în conformitate cu standardele anunțate. Aceasta este astfel promovată încât să conducă la îmbunătățirea continuă a calității educației.   Analiza procesului de asigurare a calității în învățământul preuniversitar românesc. Context legislativ, perspective, limite   O abordare superficială neconsensualizată este extrem de nocivă și contraproductivă Diversitatea excesivă a definițiilor pentru acelasi concept genereazăîn mod sigur, bariere de comunicare între mediile respective și mai ales între mediile educaționale și cele de afaceri. Terminologia Managementului calității utilizată în mediile educaționale din Europa nu este consensualizată la nivel european, fiecare stat fiind liber să adopte terminologia pe care o dorește.   ENQA - care a elaborat referențialul ESG utilizat pentru evaluarea agențiilor de asigurarea a calității în învățământul superior, ar fi trebuit să elaboreze și un atât de necesar și util Glosar al asigurării calității în educație, dar datorită dificultăților de consensualizare la nivel european în toate limbile implicate a abandonat tentativa și nu a recomandat statelor membre ale UE adoptarea terminologiei specifice, deja consensualizate, din standardul ISO 9000, considerând probabil, în mod eronat - evident că standardele familiei ISO 9000 s-ar aplica exclusiv în mediul de afaceri și că procedând astfel s-ar promova democrația și autonomia universitară.   ARACIS a încercat să elaboreze un GLOSAR al asigurării calității educației, în limba română dar datorită dificultăților implicate a abandonat și ea tentativa. ARACIP nu și-a propus așa ceva întrucât pentru ea contează doar terminologia inclusă în Legea 87/2006 ! De menționat că în spațiul extra-european și pe web circulă mai multe asemenea glosare în limba engleză - destinate educației în general - incluzând termeni și definiții apropiate sau identice cu cele din standardul ISO 9000 (NG Drăgulănescu, R.Chină și alții - Asigurarea calității educației - o abordare proactivă - 2014).   Este (aproape) inexplicabil de ce inițiatorii acestui demers (la nivel european) au prefertat „extragerea conceptului - al asigirării calității - pentru segmentul educație,din conținutul managementului calității.   Este interesat de ce în cursul a numeroase întâlniri la nivelul miniștrilor educației din țările europene au fost acceptate propunerile ENQA de utilizare exclusivă a conceptului „asigurarea calității educației” deși specialiști știu prea bine că acest concept nu poate exista fără primele două compnente (1.Planificarea calității; 2. Controlul calității)   Precum și faptul că Managemntului calității se obține dacă la componenta 3 (Asigurarea calității) se adaugă a patra componentă, Îmbunătățirea calității! Acest subiect poate genera o capcană de abordări superficiale sau nesemnificative! Mediile de afaceri - subiectul este clar și „inchis”   Diferențe majore față de definiția dată de ISO 9000:2005 - Definiția din actul normativ românesc vorbește de „conformitate” Comparația cu definiția dată de CEDEFOP: Definiția dată de CEDEFOP a „răsturnat” ordinea firească și a cumulat toate cele patru părți ale managementului calității sub denumirea de „asigurarea calității”   ASQ: Asigurarea calității - ansamblu de activități planificate și sistematice implementate în cadrul unui sistem al calității prin care se poate demonstra că o organzație poate genera încrederea partenerilor săi în faptul că un produs/serviciu furnizat de ea va îndeplini cerințele aplicabile privind calitatea”.   ASQ: Controlul calității - „ansamblu de tehnici aplicate și activități realizate pentru a satisface cerințele privind calitatea”.   Aspecte privind: - evaluarea periodică - standardul de „referință” - certificatul de calitate marca ARACIP   Standardul de referință „Standarul de referință reprezintă descrierea cerințelor care definesc un nivel optimal de realizare a unei activități de către o organizație furnizoare de educație, pe baza bunelor practici exitente la nivel național,european sau mondial.” (confoem OUG nr.75/2005)   Calificative acordate la evaluarea pe standardul de referință: - Satisfăcător (îndeplinirea standardului de acreditare); - Bine : acreditare + 1 descriptor îndeplinit - Foarte bine : acreditare + toți descriptorii din standardul de referință; - Excelență : acreditare + standardul de referință + descriptori inventați de școală.     Exemplu (studiu de caz) Domeniul A/criteriul a) structuri instituționale, administrative și manageriale/indicatorul performanță: !.3 Existența și funcționarea sistemului de comunicare internă și externă. ”Furnizorul de educație comunică sistematic cu părinții și cu ceilalți beneficiari din comunitate”   Ce spune descriptorul în cazul standardului de acreditare (același criteriu/subdomeniu etc)? „Funcționarea eficientă a sistemului de comunicare formală externă cu părinții, angajatorii și cu alte instituții și grupuri semnificative de interes”.   Care ar fi diferentța dintre cei doi descriptori? Unde este saltul calitativ de al doilea descriptor la primul? De altfel ne punem următoarea întrebare, simplă: În cazul descriptorului al doilea (standardul de acreditare), „comunicare eficientă”, nu implică, automat, o comunicare sistematică”?   Asigurarea calității educației - nu este un subiect simplu Acest subiect poate genera o capcană de abordări superficiale sau nesemnificative! Mediile de afaceri - subiectul este clar și „inchis” Abordarea în mediile educaționale. O diversitate excevivă - fără definiții consensualizate. Fără o consensualizare a acestora la nivel european și chiar internațional!   Asigurarea calității - un numitor comun Ansamblul de acțiuni și tehnici prin care o organizație generează încrederea partenerilor ei de interese în faptul că produsul/serviciul furnizat de ea îndeplinește și va îndeplini toate cerințele aplicabile ale acestora. În consecință Asigurarea calității educației nu se abordează într-un mod simplist și mai ales NEPROFESIONIST! Se observă că în definițiile formulate prin actul normativ, cerințele clientului lipsesc din „ecuație”.   a) Planificarea calității - reflectă capacitatea unei organizații de a-și stabili/planifica obiectivele și politicile referitoare la calitate. Implicit,trebuie stabilite resursele și procesele care vor fi implicate în atingerea acestor obiective. Planificarea calității se realizează în corelație cu trei factori fundamentali : ce anume doresc clienții; cerințele/specificațiile produselor/serviciilor (standarde); capabilitatea organizației de a realiza primii doi factori.   b) Controlul calității - reprezintă ansamblul acțiunilor dewsfășurate de organizație în managementul proceselor din interior pentru a ri să realizeze cei trei factori menționați anterior;   c) Asigurarea calității - reprezintă capabilitatea organizației de a furniza încredere părților interesate că cei trei factori menționați anterior pot fi realizați; d) Îmbunătățirea calității - reprezintă ansamblul acțiunilor desfășurate de organizatie cu scopul îmbunătățirii capacității. Consecințe: Procesul de asigurare a calității în educație, în actuala abordare,specific românească, obligă școlile să-și mențină cerințele referitoare la calitate, la nivelul standardului de acreditare fără să le încurajeze, în vreun fel,să-și orienteze aceste cerințem, în primul rând spre client sau/și la nivelul standardului de nivel optim,spre exemplu,sau spre un standard de performanță recunoscut (ISO 9001) sau a unui model de excelență (Modelul EFQM).   După mai bine de 10 ani de aplicarecesul de asigurare a calității educației/în educație, ar fi trebuit să-și atingă scopul esențial, acela de a genra încredere către toate părțile interesate,că majoritatea școlilor din sistem funcționează la nivelul standardelor prestabilite pentru evaluarea instituțională  a acestora.   Acțiuni „dedicate” QA (intreprinse de organizație) - Întreprinde un demers planificat de implementare în fucționarea organizației a unui SMC (sistem de management al calității care acoperă și secvența de asigurare a calității); - Certifică sistemul de management al calității după un model relevant (ISO 9001 spre exemplu) - Acordă o importanță covărșitoare autoevaluării; - Aplică tehnici de benchmarketing; - Aplică tehnici de corporate governance (guvernanță corporatistă); - Implementează acțiuni corective/de îmbunătățire stabilite sistemic în planul strategic al organizației.   Benchmarketing - o tehnică și un proces prin care o organizație își evaluează propriile performanțe, comparativ cu cele ale celor mai bune organizații similare din categoria/cla, pentru a stabili modalitățile prin care aceste organizații au atins niveluri superioare de performanță și pentru a utiliza aceste informații în scopul îmbunătățirii propriilor sale performanțe. Sun analizate mai ales politicile strategiile,operațiunile și procesele (sursa: http//asq.org/glossary/b.html)   Corporate governance (guvernanță corporatistă) - reprezintă cadrul de norme și practici prin care un consiliu de administrație asigură responsabilitate,corectdine,precum și transparența într-o companie de relații cu toate părțile interesate (finanțatori,clienți,management,angajați,guvern,comunitate).   Cadrul de guvernare corporatistă este format din : 1) Norme explicite și implicite privind contractele între companie și părțile interesate de distribuire a responsabilităților a dreptului și recompense; 2) Procedurile pentru reconcilierea unor contracții referitoare la interesele părților interesate în conformitate cu resursele alocate de aceștia privilegii și roluri; 3) Proceduri pentru buna supraveghere și de control și de informare a fluxurilor pentru a servi ca un sistem de control. (Sursa:ttp//www.businessdictionary.com/definition/corporate-governance.html)   1. Organizația este capabilă să-și proiecteze,planifice,realizeze și să evalue propriile produse; 2. Organizația cunoaște foarte bine standardele la care se raportează atunci când își proiectează produsele educaționale.   Aplicație: Să presupunem că o școală este acreditată. Rezultă că aceasta va genera încredere părților interesate în faptul că școala îndeplinește cerințele referitoare la calitate formulate/stabilite prin standardul respectiv,adică la nivelul minim al calității. Acreditarea tuturor școlilor din sistem va genera încredere către societate în faptul că sistemul funcționează la nivelul cerințelor referitoare la calitate formulate prin standardul de acreditare,realizându-se ceea ce am numit asigurarea calității în educație, dar la nivel minim al calității.   Asigurarea calității în educație : realități, perspective În cei 10 ani de „asigurarea calității în educație/a educației” au fost evaluate multe școli și costurile acestor evaluări reprezintă sume considerabile. După multe mii de școli evaluate,raportări,constatări etc., nu există inițiative din partea „sistemului educațional” pentru realizarea unor studii practice privind, în primul rând,costurile a ceea ce reprezintă „noncalitatea”   Termeni utilizați literatura de specialitate ISO 9000:2015: 1. Managementul calității - activități coordonate pentru a orienta și a controla o organizație (3.3.3.) în ceea ce privește calitatea (3.6.2.)14 2. (3.3.6) Asigurarea calității - parte a managementului calității (3.3.4) concentrată e furnizarea încrederii că cerințele (3.6.5) referitoare la calitate vor fi îndeplinite. 3. (3.3.7) Controlul calității - parte a managementului calității (3.3.4),concentrată pe îndeplinirea cerințelor (3.6.5) referitoare la calitate.   OUG nr.75/2005: 1. Managementul calității - Nu există o definiție a acestui concept în actul normativ! 2. Asigurarea calității - Este realizată printr-un ansamblu de acțiuni de dezvoltare a capacității instituționale de elaborare,planificare și implementare de programe de studiu,prin care se formează încrederea beneficiarilor că organizația furnizoare de educație satisface standardele de calitate. Asigurarea calitatății exprimă capacitatea unei organizații furnizoare de a oferi programe de educație, în conformitate cu standardele enuntate. Ea este astfel promovată încât să conducă la îmbunătățirea continuă a calității educației.   3. Controlul calității educației : „în instituțiile de învățământ preșcolar,primar,gimnazial,profesional,liceal și postliceal presupune activități și tehnici cu caracter operațional,aplicate sistematic de o autoritate de inspecție desemnată pentru a verifica respectarea standerdelor prestabilite”.   Analize,confuzii,consencințe: În timp ce standardul terminologic ISO 9000 „centrează” definiția acestui concept pe capabilitatea organizatiei de-a furniza încredere (către clienți) privind faptul că „cerințele referitoare la cal sunt îndeplinite” (NA: înseamnă că organizația și-a stabilit în prealabil anumite cerințe identificate în așteptarile clienților,referitoare la calitate,pe care le-a făcut publice și, prin acțiuni adecvate,furnizează încredere că ceea ce a declarat și îndeplinește),actul normativ românesc translatează această definiție spre „standardele de calitate” - deci, referențial extern organizației”   Ceea ce conduce la concluzia că organizația școlară ar trebui să-și stabilească politicile/cerințele referitoare la calitate doar baza cerințele standardului și mai puțin/deloc față de așteptările cleinților.   Al doilea exemplu,conceptul „controlul calității”. Standardul ISO 9000 ne spune că acest proces este „parte a managementului calității concentrată pe îndeplinirea cerințelor referitoare la calitate”. Traducem această definiție astfel : Acțiuni intercorelate ale organizației astfel încât rezultatelor lor să conducă la îndeplinirea cerințelor stabilite/declarate privind calitatea. Prin urmare,dacă asigurarea calității va cuprinde (externe) orientate spre client,care au ca scop să furnizeze încredere acestuia că ceea ce organizația a declarat referitor la calitate a realizat,controlul calității va cuprinde acțiuni/procese (interne) centrate pe îndeplinirea cerințelor referitoare la calitate..   Managementul calității este un demers alcătuit din 4 părți esențiale: 1. Planificarea calității 2. Controlul calității 3. Asigurarea calității 4. Îmbunătățirea calității   Cele 4 etape se succed în ordinea menționată,aceasta fiind ordinea firească în care poate fi abordat managemantul calității.   Din păcate și de prea multe ori,în vorbirea curentă a unor persoane insuficient instruite,termenii „asigurarea calității” și „controlul calitații” sunt utilizați în mod nediferențiat și au aceeași semnificație - ansamblul acțiunilor efectuate pentru a asigura calitatea unui produs, serviciu sau proces”   Diversitatea clienților de la o școală la alta conduce la formularea cerințelor referitoare la calitate în mod diferențiat și personalizat pentru fiecare școală. Prin urmare,este necesar ca la nivelul fiecărui școli să se realizeze ceea ce numim asigurarea calității educației,adică organizația să furnizeze încredere în faptul că ea îndeplinește cerințele referitoare la calitate. În funcție de mai mulți factori (resursele școlii,comunitate, nivelul cerințelor clienților etc),aceasta poate fi la nivel minim (acreditare) sau la un nivel stabilit de școală.          

  Ce este școala românească ? Instituție sau organizație ?   Sistemul educțional românesc este alcătuit, (conform textului legii) din unități si instituții de învățământ. Sistemul național de învățământ preuniversitar este alcătuit din unități de învățământ,fiecare,având o anumită identitate juridică,denumită personalitate juridică.   Toate celelalte unități care nu au această personalitate juridica sunt subordonate primei categorii. Astfel, avem de  raspuns la următoarea întrebare: Instituțiile de învățământ (instituții si unități) sunt si organizații sau doar instituții ?   În primul rând trebuie sa stabilim această realitate,privind entitățile educaționale din sistemul național de învățământ,deoarece calitatea acestuia se realizează la nivelul fiecăreia dintre entitățile respective.   Ce este școala ?   “Școala este o instituție publică, proprietate de stat sau privată, unde se învață disciplinele prevăzute într-un plan de învățământ. Conceptul de școală provine de la cuvântul latin „schola” derivat și el din greaca antică “scholein”, de la “schole”. Termenul grec era  înțeles la început drept “timp liber”, pentru că mai apoi sa evolueze, de la timp liber, cuvântul a ajuns sa descrie “locul în care era petrecut timpul liber”, adică locul în care se țineau discuții filosofice sau științifice, în timpul liber, pentru a descrie mai apoi “locul de lectură”. (sursa: Wikipedia.org) Conform DEX online școala este : “O Instituție de învățământ public,unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline...” Sau : “Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ” Sau : “Curent,mi;care ;tiin’ific[,literar-artistic[,care grupeaza în jurul ei numerosi adepti; baza teoretică a acestei mișcări Școala este locul unde primim o educație si asimilăm prin învățare multe informații despre viață, despre societatea in care trăim, lumea inconjurătoare. Aici poate fi locul unde deprindem noi abilități si unde învățăm să comunică. Nicolae Iorga spunea : “Școala ce mai bună este aceea în care înveți înainte de toate, a învăța” J.A.Comenius (pedagog ceh din secolul al XVII-lea – întemeietorul pedagogiei moderne) spunea ca :”Întreaga viață este o școală”.   De fapt ce înseamna școala ?   Școala înseamna trei lucruri deodată: o casă care odata deschide frenetic porțile cunoașterii, o carte care odata descifrată rămâne veșnic si un dascăl receptiv la toate intrebările dilematice ale generațiilor pe care le educă. Școala este leaganul inițierii in tainele cunoașterii, muncă, dăruire, pasiune,educatie si cultură, dar si bucurie si nostalgie dupa ce se va fi incheiat.   Toate aceste definitii ne arata ca școala este o: - instituție care oferă spații de invățare; - instituție care pune la dispoziție spații si profesori,astfel incăt aceștia sa transfere un complex de atitudine,cunoștințte și informații,sa dezvolte abilități   Școala reprezintă un “univers” special/aparte în care ne “descoperim”. Sau poate nu…. Poate fi spațiul în care începem să ne cunoaștem. Poate fi chiar spațiul în care învățăm primii pași pentru “marea intalnire cu noi înșine”. Orice școala din lume are aceasta menire. Induce celor care trec prin ea o cultură pozitivă, proactivă, o energie creatoare astfel incât cei care o captează se autopropulsează in sferele superioare ale societății educate. Sau din contră! Este indusa o (sub) cultura toxica, superficiala generatoare de “nimic”   Școala este o :   – instituție   – organizație   – spațiul educațional   – un ansamblu de procese interconectate, interdependente   – un sistem de sisteme (S. Lupasco)   – ceva unde ar trebui sa ne simțim bine     Școala din perspectiva societății romănești   – de regulă școlile s-au dezvoltat în apropierea bisericilor până la începutul anilor ’50   – prin urmare influența bisericii și-a pus amprenta pe evoluția educativă   – după anii ’50 universul școala-biserica aproape s-a răsturnat și a apărut un nou model în peisajul românesc   – industrializarea forțată, supradimensionată a izolat biserica, care-și pierde autoritatea asupra școlii;   – această nouă ideologie vine din descoperirile științifico-tehnice și școala își construiește un nou traseu : pragmatic, industrial, tehnologic, după legi stabile și clare care au ținut sistemul educațional pe o traiectorie constantă până la începutul anilor ’90 când a intervenit “ruperea” de ritm care a permis foarte greu implementarea unor reglementări noi pentru sistem.   – de abia în anii ’95 – ’97 s-a reușit elaborarea a doua legi care să contureze o funcționalitate semistabilă până în anul 2011, când a fost elaborată Legea educației naționale nr.1/2011   – acesta este actul fundamental după care sistemul educațional funcționează și astăzi.     Concluzie   Avem doua definiții la care ne putem raporta în investigația noastră de a afla daca școala este instituție sau organizație.   Conform DEX, definiția instituției ne arată că:”Este o forma de organizare a unor raporturi social-politice,juridice – parte a suprastructurii” sau “organ sau unitate(de stat) care ]ndepline;te funcții administraive,economice,politice,cultural-educative,care cuprinde un anumit domeniu de activitate”   Tot conform DEX definiția organizației ne arată că reprezintă “un grup de persoane fizice, juridice sau de stat, având o organizare de sine stătătoare, au un patrimoniu propriu (în vederea realizării unui scop) si personalitate juridică (instituție, intreprindere).   Aceste două definiții ne arată ca școala este mai mult o instituție decât o organizație

Managementul calității în educație   Modulul II Evaluarea școlilor în sistemul educațional românesc: standarde,referențiale,metodologii,proceduri   1. Evaluarea școlilor în învățământul preuniversitar: referențiale,modele,instrumente,metode; 2. Referențialul inspecția școlară. Puncte tari. Limite 3. Standardele naționale utilizate la evaluarea sistemică în învățământul preuniversitar.   Modulul III Managemnetul calității în educație – concepte, procese, rezultate, factori de influență   1. Analiza procesului de asigurare a calității în învățământul preuniversitar românesc 2. Managementul proceselor educaționale la nivelul de învățământ preuniversitar.   Structura cursului : Modulul I Scurt istoric privind procesul de asigurare a calității în sistemul educațional românesc. Aspecte, reglementări 1. Scurt istoric privind demersul asigurării calității educației în România 2. Reglementări legislativ – normativ privind asigurarea calității educației în sistemul educațional românesc. Modulul I: Scrut istoric privind procesul de asigurare a calității în sistemul educațional românesc. Aspecte, reglementări; Managementul calității în educație – este un demers care a apărut destul de recent în multiple abordari și încercări asupra sistemului educațional (românesc) 2005 – este anul „zero” pentru acest demers în sistemul educațional românesc! În ce a constat acest demers? În elaborarea și adoptarea (în viteză) a unui pachet legislativ – normativ, destinat să reglemenzteze acest domeniu. Sistemul educațional a devemit astfel, al doilea sistem, reglementat din punct de vedere al „calității”! (primul domeniu reglementat a fost cel al construcțiilor).   „Planificarea pe termen lung nu are de-a face cu deciziile viitoare, ci cu viitorul deciziilor din prezent.” – Peter Druker Managementul calității a apărut – ca abordare științifică – cu aproximativ 80 de ani în urmă. W.Shewhart,W.E.Deming,J.M.Juran sunt „responsabili” cu acest demers!. Ei au declanșat ceea ce se numește „moment zero” al acestui domeniu prin analize statistice aprofundate ale domeniului respectiv.   Walter Shewart (fizician statistician american) – a conceput la începutul secolului trecut (1924) o diagramă de „control statistic”. De fapt era o metodă simplă și eficientă pentru a observa și controla desfășurarea unui proces (industrial) la acel moment! A fost primul demers științific în acest domeniu și prin urmare, „momentul zero” al calității îl vom atribui acestui fizician statistician care lucra la una dintre cele mai mari corporații din lume de la acel moment : Western Electric.   W.E.Deming (un alt fizician, discipol al lui W. Sherwhart a fost fascinat de ideile lui Shewhart,  a preluat ideea scipitoare a acestuia și a dezvoltat-o într-un concept celebru: Ciclul PDCA (Pla-Do-Check-Act). Au urmat alți specialiști, figuri de marcă în acest domaniu atât de nouă preocupările contemporane: Ishikawa, Kondo, Crosby, Taguchi… Toate aceste personalități au lăsat „urme” în salturile tehnologice realizate de omenire, contribuții greu de măsurat având în vedere „dimensiunea globală” a acestora! Performanța și excelența în business sunt, incontestabil, tributare a contribuțiilor acestor personalități. Ce înseamnă, de fapt, managementul calității?! Într-o abordare simplistă a conceptului:managementul performant al proceselor care conduc la realizarea unui produs (serviciu) de „calitate”! O problemă majoră   a fost,inclusiv,stabilirea unei definiții solide,stabile a ceea ce înseamnă calitate. 1. adecvat pentru utilizare (Juran); 2. conformitate cu cerințele (Crosby) 3. „totalitatea particularităților unui produs sau ale unui serviciu care poartă în ele capacitatea de a satisface o anumită necesitate” (ISO 9000:2000)   Definiția conceptului „caliatte” devine dificilă deoarece este „conectat” cu mai mulți factori care o pot influența simultan: client, executant,specificații…Este evident că „tonul” este dat de client și cine nu înțelege acest aspect nu are ce căuta în acest domeniu al performanței.   Specialiștii introduc niveluri de calitate – ceea ce înseamnă că fiecare nivel poate accepta o definiție proprie. Este important de reținut că relativitatea așteptărilor clientului vor schimba în mod corespunzător, nivelul de calitate așa încât, la un moment dat,ceea ce era ultraperformant și de excepție va deveni într-un timp (din ce în ce mai scurt) perimat și neinteresant!   mai trebuie reținut că acest concept este legat de alte concepte fundamentale: proces,sistem,acțiune etc. Prin urmare,este absolut necesar să cunoaștem și,mai ales,să înțelegem aceste concepte! Și altele (la fel de importante) legate de „managementul calității”.   W. Shewhart – contribuții a. Diagrama de control statistic b. Ciclul Shehwart – prelucrat și transormat de Deming în ciclul PDCA (Ciclul Deming). Shewhart a arătat că un proces poate fi ținut sub control dacă limitele de desfășurare ale acestuia sunt corect calculate (minim,mediu,maxim). A realizat acest lucru prin diagrama de control statistic; Shewhart a arătat că realizarea oricărui produs (serviciu) se supune unui ciclu bine stabilit: „Specificații – Producție – Inspecții”. Acest ciclu a fost dezvoltat și transformat de către Deming într-un celebru cerc virtuos care stă la baza filozofiei managementului calității: Ciclul PDCA )Plan-Do-Check-Act).   Deming W.E. sau Dr.Deming… Este considerat unul dintre inițiatorii celei de-a treia revoluții industriale. Ideile sale sunt unamim apreciate la niel mondial, contribuția lui Deming în domeniul managementului calității este considerată ca fiind fundamentală, stând la baza a ceea ce se numește azi TQM (Total Quality Management – Managementul Total al Calității)   De departe cea mai cunoscută realizare a lui Deming va rămâne Ciclul PDCA. Este interesant că, deși, Deming elaborase teoria privind acest ciclu încă din anii 1928-1930,prezentarea „cercului virtuos” a făcut-o de abia în 1948, în Japonia,cu ocazia celebrelor cursuri de pe Hakone-Mountain. Totuși, cu puțin timp înainte de a se stinge din viață,Deming a modificat ciclul, noua formulă fiind PDSA. „Learning is not compulsory…neither is survival.” – Învățarea nu este obligatorie – și nici supraviețuirea – W.Eduards Deming Citatul mi se pare absolut fabulos !!   Aproximativ în aceeași perioadă cu Deming, un alt mare specialist se implică în forță în acest domeniu : Josef Moses Juran. Josef Moses Juran – american de origine română. Născut la Brăila, pleacă la 8 ani cu familia în Statele Unite. A trăit 103 ani dintre care, aproximativ 80 i-a dedicat acestui domeniu.   JM Juran a fost un român remarcabil – o personalitate de talie mondială, evident aproape necunoscut în România.

Sistemul cunoașterii profunde (SPC) conține patru pătți esențiale interorelate: Ciclul PDCA/PDSA este utilizat și aplicat (Tague, 2011) - Ca și model pentru îmbunătățire continuă; - Atunci când se demarează un proiect de îmbunătățire; - Atunci când se dezvoltă un model nou și îmbunătățit al unui produs, proces serviciu, sau; - Atunci când se definește un proces de muncă repetitivă; - Atunci când se planifică colectarea sau analiza de date în vederea verificării sau stabilirii de priorități ale problemelor sau cauzelor de bază; - Atunci când se implementează orice fel de schimbare.   În 1946, datorită expertizei sale în domeniul statisticii, Departamentul de Razboi al Statelor Unite, l-a însărcinat pe Deming cu misiunea de a studia în Japonia probleme legate de agricultură, dar și problemele generale ale unei națiuni grav afectate de război. A revenit în 1948, pentru a efectua mai multe studii pentru armata americană. În timpul acestor călătorii a cunoscut numeroși statisticieni japonezi, fiind profund impresionat de poporul japonez, căruia i-a purtat o profundă și îndelungată admirație. Convins de Kenichi Koyanagi, unul dintre fondatorii Uniunii Oamneilor de Știință Japonezi - JUSE (Union of Japanese Scientists and Engineers) - Uniunea Oamenilor de știință japonezi. Înainte de a începe cunoscutele prelegeri la centrul de conferințe „Hakone Mount”, Deming l-a cunoscut pe Kaouru Ishikawa (o altă personalitate remarcabilă în domeniul calității). Împreună cu acesta a pus la punct sesiunile de conferințe ce urmau a se desfășura. Deși fusese președinte al JUSE, influența reală a lui Ishikawa venea din faptul că avusese un rol determinant în conducerea „marii coaliții din industrie”.   Prin ce metodă putea fi scoasă Japonia din criză? Prin întâlnirile cu Deming, Ishikawa dorea ca liderii lumii industriale  să participe la o strategie unică pentru industria japoneză, acționând ca un întreg. Pentru aceste considerente, i-a cerut lui Deming sa sublinieze în expunerile sale responsabilitățile managementului. Întrebat ce ar trebui reținut dintr-o companie pentru ca aceasta să fie „direcționată” spre calitate, dr. Deming a răspuns prompt (apaud Tribus, 2003, p.6): „ O masă critică de oameni care înțeleg mecanismele și care lucrează consecvent. Cuvântul cheie aici eate consecvent”. Performanța este posibilă în orice firmă, numai dacă oamenii urmează procedurile standard”   M. Imai a introdus un al doilea ciclu virtuos, destinat să mențină îmbunătățirea: Ciclul SDCA: Standardizează - Aplică - Verifică - Acționează/Corectează O creștere efectivă a calității se poate obține prin aplicarea succesivă a celor două. De remarcat ca dr. Deming a numit ciclul de îmbunătățire PDCA/PDSA întotdeauna „Ciclul Shewhart”. Deming a subliniat întotdeauna faptul că „dacă activitățile de rutină curg lin, atunci există posibilități multiple pentru ca, în acest fel, creativitatea să fie stimulată”, contrar opiniilor formulate de scpetici, precum că „standardizarea distruge creativitatea”         I. Prezentarea generală a sistemului II. Cunoașterea variațiilor (sistemului) III. Teoria cunoașterii; IV. Psihologie socială.    

Niveluri de conformitate introduse de standardele naționale:   1. Nivelul 1 de conformitate (stadiul de autorizare) 2. Nivelul 2 de conformitate (stadiul de acreditare) 3. Nivelul 3 de conformitate opțională (stadiul de „referință”)     Josepf Moses Juran (JM Juran) s-a născut la Brăila pe 24 decembrie 1904. După numai 3 ani (1907), întreaga familie s-amutat la Gura Humorului (Imperiul Austro-Ungar). În 1912, la vârsta de 8 ani, a emigrat împreună cu familia, în Statele Unite. A urmat o perioadă foarte grea pentru întreagă familie. JM Juran a fost nevoit să presteze munci dure, de adult, chiar de la vârste fragede.   A lucrat, încă de copil ca vânzător de ziare, vânzător de încălțăminte, lustragiu, vânzător de băcănie… Juran descrie cu amănunte în cartea „Juran – Arhitectul calității”, diversele ocupații pe care le-a avut încă din copilărie. Și nu au fost puține, mai ales, deloc ușoare. Interesant că după fiecare muncă efectuată, Juran era extrem de atent cu ceea ce reușea să acumuleze financiar pentru rezolvarea existenței zilnice(sursa ”Arhitectul calității”)   La doar 16 ani, Juran s-a inscris la Facultatea de Inginerie Electrică a Universității Minnesota. De reținut că, Juran și-a plătit studiile din banii strănși în diversele ocupații pe care le-a prestat, inclusiv în timpul școlii. Educația superioară Sub influența profesorului de fizică Juran a decis să meargă la Universitatea Minnesota pentru a se face inginer (datorită înclinațiilor lui pentru științe și matematică)   „De când am pus piciorul în campusul Universității Minnesota, m-a trezit confruntat cu groaznica realitate a necesității acoperirii costurilor pentru educația mită în colegiu”:   Deși Juran avea un plan bine pus la punct de a lucra și a câștiga bani pentru acoperirea costurilor cursurilor la universitate, a constatat că aceste fonduri era de departe mult prea mici pentru provocările din facultate……   A terminat facultatea în 1924, devenind inginer în domeniul electric. În 1936 (după 12 ani) Juran a obținut titlul de doctor în științe jurudice în cadrul Universității de Științe Juridice din Loyola (Chicago).   S-a angajat de tânăr inginer la compania Western Electric, departamentul de control statistic.   Juran despre începuturle vieții sale în orașul Braila.. „Casa în care m-am născut mai există și astăzi (la adresa:Brăila, B-dul Cuza nr. 134). Am văzut-o în cursul vizitei mele în România în anul 1972. Este una dintre căsuțele din cărămidă cu etaj situate în jurul unei curți. În 1904 ea avea podele murdare și era lipsită de orice confort. Pur și simplu așa era locul în care m-am născut pe la ora 3 în după amiaza zilei de 24 decembrie 1904…”   Gura Humorului:   „Familia mea s-a mutat în Gura Humorului în anul 1907 (tatăl lui JM Juran era născut în Gura Humorului iar mama născută în Brila). La începutul secolului XX, locuitorii din GH erau lipsiți de multe probleme actuale generate de lipsa calității. Lipsindu-le electricitatea, gazul și apa curentă, ei nu au avut niciodată probleme cu aceste utilități. Pe timp de ploaie, străzile nepavate și ulițele laterale din GH se transformau în vaste întinderi de noroi. Într-o zi, am alunecat pe una din scândurile care traversau canalele deschise (din loc in loc) și mi-am dislocat șoldul drept. Un pustnic de pe dealul din apropiere mi-a pus șoldul la loc, dar fără posibilittaea ca piciorul să fie menținut în extensie. M-am ales cu piciorul ceva mai scurt și cu o curbură a coloanei vertebrale(șira spinării) – scolioză”. Juran a lucart în cadrul Western Electric (uzina Hawthorne). A trecut prin mai multe departamente și a început să-și construiască, pas cu pas, cariera în domeniul care avea să-l consacre pentru tot restul vieții. Este interesant că Juran a intuit că trebuia să treacă de la conceptul de slujbă sigură la cel de dezvoltare a carierei. Totuși condițiile în care a fost primit la Western Electric l-au făcut pe inginerul Juran să-și dorească ca „tot restul vieții să și-l petreacă muncind la această companie”.   Evaluarea pe baza standardelor de autorizare/acreditare/referință: S-au definit trei domenii de evaluare: – capacitatea instituțională; – eficacitatea educațională; – managementul calității;   S-a inființat o entitate (prin lege) în școală responsabilă cu managementul calității – CEAC S-au introdus niveluri ale calității ganizația școlară; S-a introdus conceptul de evaluare externă precum și cel de evaluare internă; aspecte ale standardelor naționale de evaluare ale școlilor din sistem; – deși legislația în mediul educațional s-a schimbat de mai multe ori, standardele au rămas neschimbate; – „filozofia” standardelor este formulată în termeni de „cel puțin” ceea ce induce ideea unui nivel minim; – standardul de acreditare introduce un paradox pe care l-am numit: al nivelului minim: „Se acordă importanță maximă unui nivel minim al calității” Autorizare de funcționare provizorie Persoană juridică Personalitate juridică; Drepturi și obligații   Aspecte ale funcționării școlilor în sistemul privat (finanțare majoritar privată) Ce poate să facă și ce nu poate să facă o școală autorizată?! Standardul de autorizare – aspecte 1. Este aplicat nediferențiat, pentru școlile acreditate și cele neacreditate! 2. Conceptele (descriptorii,criteriile) nu sunt adaptate la nivelul cerințelor actuale; 3. Nu sunt utilizate concepte specifice managementului calității (conform definițiilor consacrate prin ISO 9001).   Alte aspecte: 1. Nu se produce înființarea efectivă a școlii 2. Procesul de neacordare (prin act normativ) nu este prevăzut în lege și totuși se emit ordine de ministru pentru neacordarea autorizării 3. Evaluatorii sunt utilizați din rândul personalului activ în sistem, fiind departe de a fi catalogat ca un proces „echidistant”, din considerente evidente.