Cărți Dezvoltare Personală - Părinți și copii. Cărți Psihologie

PREFAŢĂ.           Pragmatici, trebuie să fim pragmatici în privinţa controlului pe care îl exercităm asupra echilibrului nostru ponderal, adică asupra greutăţii.           De prea multe ori modul de viaţă este răspunzător pentru rotunjirea noastră progresivă dar sigură şi, apoi, pentru obezitatea care se instalează treptat. Dacă un anumit exces ponderal a fost considerat multă vreme un gaj al cumsecădeniei, acum el e considerat, cel mai adesea, duşmanul eficienţei şi punctul de plecare al unor numeroase boli. De aceea, de îndată ce a atins acest stadiu, fiecare caută să-l facă reversibil, adică să slăbească. Atunci, trebuie să găsească o cale, trebuie să opteze pentru o „metodă” sau – poate (mai simplu) – instigat de Michel Montignac, să devină conştient că felul cum se hrăneşte este esenţial şi trebuie controlat pe termen lung.           Numeroase metode, deşi recunoscute din punct de vedere ştiinţific, se dovedesc eficace pe termen scurt şi mediu, dar implică asemenea privaţiuni, încât devin o serie de constrângeri greu de respectat… Şi, încet-încet, ascensiunea către înălţimea scării gradate a cântarului este reluată. Aceasta este o experienţă pe care am trăit-o.           Calea pe care ne-o propune Michel Montignac pune de acord dietetica şi gastronomia, păstrând avantajul unui efect durabil pe termen lung, cu condiţia să aderăm la principiile acestui nou mod de alimentaţie. Prin urmare, trebuie să ne modificăm obiceiurile alimentare, să conştientizăm ceea ce mâncăm, să ne adaptăm metabolismului pentru a slăbi într-o primă etapă şi, apoi, să ne stabilim la nivelul ponderal ales. Această cale nu este decât un compromis între acceptabil şi obligatoriu. Fiinţa umană nu poate fi constrânsă în permanenţă, ea are nevoie de diversitate, deci de o abordare gastronomică a ştiinţei de a mânca.           Punând în practică această metodă, am fost cucerit, cu atât mai mult cu cât ea a fost şi este eficace.           Doctor Philippe ROUGER.           Conferenţiar la Universitatea PARIS VI.           Director ajunct al Institutului Naţional de Transfuzii             CUVÂNT ÎNAINTE.           Este aproape o banalitate să spui că trăim într-o civilizaţie a contradicţiilor.           În fiecare zi omul îşi demonstrează geniul în domeniul ştiinţific şi suntem convinşi că acest geniu – dacă de el este vorba, nu are limită, într-atât de mult şi-a demonstrat puterea de câteva decenii încoace.           Dar această evoluţie ştiinţifică fulgerătoare nu se produce în mod uniform, deoarece există multe domenii unde mentalitatea omului se opune oricărei forme de progres sau – şi mai rău – uneori are tendinţa de a regresa.           Nutriţia este, din nefericire, una dintre aceste discipline rămase în urmă, unde mai domneşte şi o totală anarhie. Fiecare consideră că are dreptul de a spune ceva şi toată lumea se îndeamnă să spună ce dă Dumnezeu.           Şi aşa vor rămâne lucrurile, atât timp cât problema va fi deschisă, iar soluţia definitivă nu va fi acceptată de toţi.           Adevărul în privinţa nutriţiei este cunoscut totuşi, dar el rămâne privilegiul câtorva oameni de ştiinţă şi membri foarte specializaţi ai corpului medical. Adevărul ştiinţific este ascuns – din rutină şi din ultra-conservatorism – de către cea mai mare parte a pseudo-profesioniştilor în dietetică.           E greu să accepţi aceasta realitate, deoarece ea se bazează pe patru criterii ce se opun credinţelor tradiţionale şi zdruncină de-a dreptul ideile moştenite şi practicile curente ce decurg din ele. Aceste patru criterii sunt următoarele:           — Teoria caloriilor este falsă. Aceasta constituie o ipoteză fără fundament ştiinţific, iluzorie în măsura în care adoptarea regimurilor hipocalorice duce întotdeauna la eşecuri.           — Proastele obişnuinţe alimentare şi, în special, excesiva rafinare a unor alimente, precum şi natura lor îndoielnică, stau la originea dereglării metabolismului contemporanilor noştri. De aceea trebuie să învăţăm să alegem bine în privinţa glucidelor.           — De asemenea, este foarte important să deosebim grăsimile binefăcătoare de grăsimile dăunătoare, alegându-le pe cele bune.           — Trebuie sa ne îmbogăţim alimentaţia cu fibrele pe care le conţin mai ales fructele, legumele verzi, legumele uscate şi pâinea integrală.           „Secretele nutriţiei” constituie, întrucâtva, adevărul în această problemă, esenţialul a ceea ce trebuie să ştim despre un subiect a cărui importanţă este mai mare decât ne imaginăm. Căci aceste taine îi privesc nu numai pe aceia care vor sa slăbească ori să-şi stabilizeze greutatea – fără constrângeri şi privaţiuni – ci şi pe aceia care vor să-şi regăsească vitalitatea fizică şi intelectuala optimă.           OBEZITATE ŞI CIVILIZAŢIE.           Îngrăşarea – şi ca urmare obezitatea – este un fenomen social. Este, întrucâtva, sub-produsul civilizaţiei.           Daca observăm ce se petrece în societăţile primitive, putem constata că, în general, această problemă nu există.           De asemenea, obezitatea este inexistentă la regnul animal, cel puţin la speciile care trăiesc în mediul lor natural, numai animalele domesticite de om cunosc această suferinţă.           Paradoxal, tocmai în societăţile cele mai evoluate se întâlneşte cel mai des excesul ponderal. Se pare că acesta este corolarul nivelului de viaţă. De altfel, fenomenul a fost constatat de-a lungul întregului curs al istoriei.           Cu unele excepţii, cei mai graşi indivizi se găseau întotdeauna la categoriile sociale cele mai bogate.           Deseori, excesul de greutate era considerat ca o virtute. Era simbolul reuşitei sociale, dar şi al sănătăţii înfloritoare.           Nu se spunea gras şi sănătos?           Astăzi mentalităţile au evoluat, deoarece – în afara faptului că s-au modificat canoanele de frumuseţe – oamenii au devenit conştienţi de neajunsurile greutăţii prea mari.           Obezitatea este considerată un pericol, deoarece se ştie că reprezintă un mare factor de risc pentru sănătate.           Dacă analizăm problema obezităţii în lume, suntem obligaţi să constatăm că în Statele Unite, cea mai bogata ţară din lume, este cea mai catastrofală situaţie.           Or, dacă luăm în consideraţie modul de hrană al americanilor, este uşor să deducem că tocmai proastele obişnuinţe alimentare stau la baza obezităţii lor. Iar această realitate se înrăutăţeşte pe zi ce trece.           Contrariu a ceea ce lasă să se înţeleagă unii practicieni, obezitatea nu este o fatalitate şi, chiar daca originile sale sunt – în majoritatea cazurilor – ereditare, nu este mai puţin adevărat că ele sunt consecinţa relelor obişnuinţe alimentare.           A aborda acest subiect lăsând în urmă aspectul esenţial al problemei, înseamnă a ne ocupa numai de simptome (greutatea), neglijând cauza. Eşecul dieteticii tradiţionale se datorează tocmai acestei abordări trunchiate. În loc să căutăm să scăpăm de simptome, prin intermediul unor regimuri de înfometare, am face mai bine să analizăm de ce ne îngrăşam. În loc să adoptăm prosteşte liste de meniuri gata făcute, numărând caloriile sau cântărind alimentele, mai bine am încerca să înţelegem cum ne funcţionează organismul şi în ce fel va putea el să asimileze diferitele categorii de alimente.           Slăbirea şi stabilizarea greutăţii trec, după părerea mea, printr-o fază educativă obligatorie şi, înainte de a începe punerea în practică a metodei descrise în aceasta carte, eu vă propun să străbateţi trei etape, care constituie o adevărată conştientizare a principiilor ei.           Mai întâi, conştientizarea jalnicelor obişnuinţe alimentare dobândite în câteva decenii, asociate cu rafinarea excesivă a unor alimente, care stau la originea destabilizării progresive a metabolismului nostru. Această situaţie este cea care duce, în consecinţa, la obezitate şi boală.           Apoi, o conştientizare a modului în care ne funcţionează corpul. Trebuie să învăţăm efectiv cum ne funcţionează metabolismul, ca şi sistemul digestiv.           În sfârşit, o conştientizare a naturii alimentelor, a proprietăţilor lor şi a familiei din care acestea fac parte.           În acest fel, vom putea construi concret o dietetică inteligentă, pe baza căreia ne vom asuma responsabilitatea propriului corp şi vom realiza nu numai controlul alimentaţiei, ci şi echilibrul ponderal.           Iată ce va invit să descoperiţi în capitolele care urmează.             INTRODUCERE.           În ultimii ani, când eram întrebat cum am slăbit sau cum fac să-mi păstrez greutatea, răspundeam invariabil „mâncând la restaurant şi luând mese de afaceri”, ceea ce stârnea zâmbete, dar nu convingea pe nimeni.           Fără îndoială că şi dumneavoastră vi se pare paradoxal, mai ales daca puneţi excesul de greutate pe seama obligaţiilor familiale, sociale şi, poate, profesionale, care vă impun să onoraţi puţin cam prea des gastronomia. În orice caz, asta credeţi dumneavoastră.           Cu siguranţă că aţi încercat deja să aplicaţi un număr incalculabil de metode care circulă şi figurează demult printre locurile comune. Dar întotdeauna aţi constatat că – pe lângă faptul că sunt deseori contradictorii şi nu au decât rezultate nule sau efemere – aceste principii erau, în majoritatea cazurilor, imposibil de aplicat într-un regim de viaţă normal. Chiar şi acasă, ele impun atâtea constrângeri, încât te laşi păgubaş în foarte scurt timp.           Prin urmare, sunteţi azi, ca şi acum câţiva ani, preocupaţi de ceea ce, în mod pudic, am putea numi exces de greutate.           La începutul anilor 60, pe când trecusem deja de treizeci şi cinci de ani, cântarul îmi arăta vreo optzeci de kilograme, adică un plus de şase kilograme faţa de greutatea mea ideală.           În fond, nu era nimic alarmant pentru un om cu înălţimea de 1,81 m şi care mai avea câţiva ani până să împlinească patruzeci.           Până atunci, avusesem o viaţă socio-profesională destul de regulată, iar excesul meu ponderal părea stabilizat. „Excesele alimentare”, dacă puteam vorbi într-adevăr de excese, nu erau decât foarte ocazionale şi aveau, în mod esenţial, un caracter familial. Când te tragi dintr-o regiune din sud-vestul Franţei, gastronomia face obligatoriu parte din educaţie. Ea devine chiar un dat cultural fundamental.           Abandonasem deja, de mult timp, zahărul, cel puţin în cafea. Sub pretextul unei alergii, nu mai mâncam cartofi şi, cu excepţia vinului, nu mai beam alcool.           Cele şase kilograme în exces le luasem într-o perioadă de zece ani, ceea ce reprezenta o curbă de progresie relativ modestă. Când mă uitam în jurul meu, mă regăseam în limite normale, mai curând chiar sub acestea.           Apoi, de la o zi la alta, a trebuit să-mi exercit profesiunea în condiţii cu totul diferite, atunci când mi s-a încredinţat o responsabilitate la nivel internaţional, în cartierul general al unei societăţi multinaţionale americane la care eram angajat.           Acum călătoream în cea mai mare parte a timpului, iar vizitele făcute la filialele pe care le controlam, în specialitatea mea, erau invariabil însoţite de reuniuni cu caracter gastronomic.           Întors la Paris, trebuia – în cadrul funcţiilor mele de la serviciul Relaţii Publice Interne – să însoţesc vizitatori, în majoritatea cazurilor străini, la cele mai bune restaurante din capitală. Asta făcea parte din obligaţiile mele profesionale şi mărturisesc că nu era cea mai dezagreabilă latură a activităţii.           Dar, la trei luni după ce îmi asumasem noile responsabilităţi, nu aveam mai puţin de 7 kg în plus. Trebuie spus că în acea perioadă făcusem un stagiu de trei săptămâni în Anglia, ceea ce nu aranjase deloc lucrurile.           Semnalul de alarmă fusese tras. Prin urmare, trebuia neapărat să fac ceva.           La început, am încercat şi eu, ca toată lumea, să aplic, mai mult sau mai puţin, locurile comune cunoscute, cu rezultatele tot mai decepţionante pe care le cunoaştem.

CUPRINS:           PREFAŢA. 5           INTRODUCERE. 7           SCURT ISTORIC AL CONTRACEPŢIEI. 9           MOTIVAŢIILE CONTRACEPŢIEI. 14           EXPLOZIA DEMOGRAFICA. 14 motivaţiile sociale şi individuale.  13 motivaţiile medicale. La rezistenţa faţa de contraccpţie. 16 NOŢIUNI SUMARE PRIVIND ORGANELE GENITALE MASCULINE ŞI FEMININE. REGLAREA FUNCŢIEI TKSTICULARE ŞI OVARIENE. 13           ORGANELE GENITALE MASCULINE DATE ANATOMO-FIZIOLOGICE. 13 penisul. 13 testioulii. 19 epididimul. • • • 24 canalul deferent. 23 glandele accesorii. 25           ORGANELE GENITALE FEMININE DATE ANATOMO-FIZIOLOGICE 23 aparatul genital extern al femeii. 25 vaginul. 26 uterul. 30 ovarele. V 32           FECUNDAŢIA (CONCEPŢIA), MIGRAŢIA.           ŞI NIDAŢIA. 37           PRIVIRE REZUMATIVA. 39           CONTKACEPTIE CONTRAGESTIE. 41           CLASIFICARE. 41           I. METODE CONTRACEPTIVE. 41           Metode naturale. 41           Metode artificiale. 41 contracepţia masculină. 41.           Contracepţia feminină. 42           II. METODE CONTRAGESTIVE. 42 EFICACITATEA. 43           I. METODE CONTRACEPTIVE. 44 a) Naturale. 44 metoda calendarului. 44 metoda temperaturii bâzâie. 46 metoda calendarului + temperatura bazală. 49 metoda testelor colorimetrice. 49 metoda Billings (ritmul mucusului cervical). 5ť metoda simpto-termică. 50 alăptatul la sân. 53 coitul întrerupt. 53 coitul rezervat. 54 abstinenţa totală. 55 b) Artificiale. 55 1. Contracepţia masculină. 5> prezervativul masculin. SG vasectomia. 59 obstrucţia nechirurgicală a deferentelor. 62 contracepţia hormonală masculină. 63 contracepţia prin substanţe naturale. 65 contracepţia prin mijloace fizice. 67 contracepţia imunologică. 07 2. Contracepţia feminină. 68           Contracepţia mecanică. 68 diafragmul. 68 capul (capa) cervical (â). 70 pesarul (rapacelui). 71 vimula. 71 obstrucţia tubară nechirurgicală. 71 ligatura trompelor. 72 dispozitivele intracervicale.           inelele vaginale.           buretele de colagen.           D1U.           Spermicide.           Contracepţia hormonală.           A. Oestroprogestativele şi progestativele.           tipuri de pilule.           modul de acţiune.           eficacitate.           avantajele şi inconvenientele.           criterii de alegere.           pilula de a 2-a zi.           mod de administrare; conduită în caz de oubli”. 108           B. Analogii LH-RH. 109           Contracepţia prin mijloace imunologice (vaccinarea contraceptivă). 112           Contracepţia prin prostaglandine. L ‘3 II. METODE CONTRAGESTIVB. „4           Avortul chirurgical. 1 14           Avortul prostaglandinic. 114           RU-486. 115           Floarea de Hibiscus. 117           BOLILE Tr ADMISE SEXUAL ŞI CONTRACEPŢI. A 118 CONTHACEPTIA LA ADOLESCENTE.122 BIBLIOGRAFIE SELECTIVA. 124               PREFAŢĂ.           Răspunzând unei necesităţi stringente a practicii medicale, cartea repune în drepturi o problematică de prim rang pentru starea de sănătate a populaţiei planificarea familiei. Subiect ta^ni”, marginalizat intenţionat, din raţiuni independente de cele ale corpului medical, contracepţia s-a înscris brusc pe o traiectorie ascendentă în optica practicienilor de diferite specialităţi, ca şi a publicului larg, reclamând publi~ cârca unui material documentar care să aibă o cât mai mare receptivitate.           După trecerea în revistă c motivaţiei contracepţiei în plan material şi social, autorul apelează La o scurtă prezentare a morfofiziologiei genitale, ca suport al noţiunilor complexe care vor fi detaliate în cadrul mijloacelor de contracepţie şi cdatragestie.           Urmează o prezentare exhaustivă a metodelor < >~>ntraceptive, asupra cărora se oferă detalii de tehnică menite, să înlăture orice eşec de utilizare. Extraordinarele progrese din ultimele decenii ale endocrinologiei s-au materializat într-o gamă de preparate hormonale cu acţiune contraceptivă şi contrageMvă. Accentele asupra contracepţiei hormonale sunt justificate de faptul că în prezent metoda are cea mai mare utilizare în populaţie. In acest context se realizează o prezentare pertinentă şi obiectivă a avantajelor şi a defectelor pilulei”, anulându-se o serie de concepţii eronate, care limitau în mod artificial utilizarea metodei.           Contracepţia masculină aste tratată ca o alternativă posibilă. Cartea este întregită de o serie de date deosebit de recente privind noi metode contraceptive aflate în studiu (metoda imunologică, prostaglandinică). Stnt abordate cu obiectivitate diferitele metode contraceptive oferindu-se, celui care doreşte o orientare, date strict verificate prin metode statistice clasice, aplicabile în domeniul contracepţiei. Autorul deschide un larg evantai de posibilităţi lăsând practicianului alegerea în cunoştinţă de cauză a metodei cele mai convenabile prin securitate şi inocuitate în condiţii strict individualizate.           Redactarea sintetică, agrementată însă cu deosebit de utile detalii practice de utilizare, a permis integrarea unui număr impresionant de date într-un material echilibrat, derâi. Cartea are meritul de a H utilă In luarea unei decizii psntru di} e-rite categorii de practicieni, ginecologi, endocrinologi, pentru angajaţi ai cabinetelor de sfat familial ca şi pentru cupluri. In plan moral şi social, această carte va contribui la evitarea dramei copilului nedorit, a orfanului cu părinţi”.           Editată la momentul oportun, cartea se constituie ca un material valoros, pus în slujba ameliorării condiţiei umane.           Acad. St. M. Mile.           INTRODUCERE.           Progresele medicinii, transformările familiei, ale societăţii şi ale mentalităţii au introdus noi elemente în dorinţa de a avea copii, încetul cu încetul, cuplurile au început să refuze fatalitatea şi să dorească, din ce în ce mai mult, să fie responsabile de maternitatea şi paternitatea lor. Dorinţa de a nu avea copii accidentali”, ci numai copii creaţi”, obiecte de valoare şi de semnificaţie pentru un cuplu ce-i zămisleşte, a impulsionat cercetările.           Într-o existenţă unde totul se programează, unde fiecare eveniment se petrece la timpul său, trebuie să tindem cătro un control al fecundităţii. Descoperiri succesive au permis, pe de-o parte, Hă se poată combate mai bine sterilitatea şi, pe de altă parte, să se amelioreze metodele contraceptive. Este datoria întregului sistem de ocrotire a sănătăţii sa se ocupe de aceste aspecte. Medicii, întregul personal sanitar trebuie să fie pregătiţi să asculte şi să sfătuiască atât pe cei ce vin să ceară ajutor pentru a putea avea copii atunci când şi-i doresc, cât şi pe cei ce doresc contrariul.           Există în prezent diverse metode, care permit să se planifice naşterile în sânul familiei, să se determine momentul în care copilul să vină pe lume.           Fiecare din aceste metode prezintă avantaje şi dezavantaje, care trebuie cunoscute pentru a le putea alege pe cele mai bine adaptate modului său de viaţă, convingerilor personale, vârstei, altor particularităţi individuale şi a le putea, eventual, schimba. A le cunoaşte înseamnă a le putea alege liber, în cunoştinţă de cauză.           În genere, termenul de contracepţie defineşte metodele de împiedicare a fecundaţiei sau a implantării oului. Cu alte cuvinte, contracepţia cuprinde ansamblul tehnicilor prin care un raport sexual este făcut în mod reversibil nefecundant şi pe cele ce nu permit să se realizeze implantarea oului. Acestea pot fi naturale sau artificiale şi vor fi analizate pe larg. Alături de ele, vor fi însă trecute în revistă şi metode de contragestie, modalităţi de control al fertilităţii prin interferarea stabilirii sau continuării menţinerii sarcinii.           SCURT ISTORIC AL CONTRACEPŢIEI.           Preocupările privind împiedicarea apariţiei unei sarcini nedorite nu sunt noi. Încă din antichitate, oamenii au încercat să disocieze actul sexual de procreaţie, funcţia de reproducere a sexualităţii de cea erotică şi de comunicare. Poţiunile şi unguentele ma-yice nu erau numai apanajul societăţilor primitive. Cu 4000 de ani în urmă, în Egiptul faraonilor apăruseră reţetele contraceptive, găsite înscrise pe papirusuri, de tipul: adăugaţi puţină miere unei măsuri de drojdie, amestecaţi bine şi o introduceţi”, sau folosirea unui amestec conţinând excremente de crocodil, miere, natron (carbonat de sodiu, utilizat şi pentru conservarea mumiilor), o substanţă gomoasă”. Hipo-crate vorbeşte în jurământul său de atokia” (contraceptive) şi phtoria” (abortive). Pliniu cel Tinăr sfătuia folosirea virtuţilor contraceptive ale pătrunjelului. Italiencele zilelor noastre mai cred încă în eficacitatea acestuia. Galien recurgea la metode fizico, recomandând femeii să sară de şapte ori, for-ţându-se să-şi atingă fesele cu călcâile”. Azi, asemenea recomandări stârnesc râsul. Să nu uităm însă, că şi-n epoca noastră, asemenea recomandări s-au putut face auzite. In China, la Congresul Naţional al poporului, din 1956, se dădea sfatul, pentru oprirea exploziei demografice, să se folosească drept reţetă contraceptivă înghiţirea a 14 mormoloci vii, patru zile după menstră şi alţi 10 în ziua următoare”.           Să ne întoarcem însă în vechime, llabi Yohanan Ben Zăceai formula în Talmud, în secolul 111 al erei noastre, o poţiune contraceptivă pe bază de gumă arabică, alaun lichid şi suc de brânduşa”. Guma arabică conţine acid lactic, care se foloseşte şi astăzi în fabricarea a numeroase preparate spermicide.           De secole, hinduşii, pentru a-şi diminua fecunditatea, îşi expun testiculii la soare. Ştiinţa modernă a confirmat că spermatozoizii au nevoie, pentru a-şi conserva vitalitatea şi mobilitatea, de o temperatură mai scăzută decât cea a restului corpului. Structura anatomică a scrotului reprezintă o extrem de ingenioasă instalaţie de iradiere a căldurii.           Majoritatea mijloacelor contraceptive actuale îşi au sursa în concepţii vechi. Două din principalele metode zise naturale de contracepţie, cea a lui Ogi-no – Knauss şi cea a curbei termice, se bazează pe abstinenţa periodică, preconizată de medicul grec So-ranus din Ephes în secolul II al erei noastre. Observaţiile sale îl conduseseră la constatarea că femeia nu putea fi fecundată decât numai în unele perioade ale ciclului menstrual, în imposibilitatea de a cunoaşte mecanismul intim al ovulaţiei, el râu a putut ajunge la concluzii riguros ştiinţifice. Metoda retragerii sau coitus interuptus”, care rămâne şi astăzi mijlocul contraceptiv cel mai răspândit în lume, a fost redescoperită în secolul XIX de către medicul englez William Goodwel. Este însă probabil că acest procedeu, numit de ţăranii francezi onanism conjugal”, nu putea să scape perspicacităţii bărbaţilor iuneilor antichităţii. De altfel, în Biblie, la capitolul 38, Geneza, se face aluzie la această metodă. IVicatul lui Onan este de fapt retragerea (coitus in-trruptus). Primul fiu al lui Iuda, Ir, căsătorit cu Ta-mur. I, a murit fiind rău înaintea Domnului”. Conform Inidiţiei, Onan, al 2-lea fiu al lui Iuda, a trebuit NI! Se căsătorească cu Tamara pentru a-i ridica urmaşi fratelui său”. Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii lui, de aceea, când intra la femeia fratelui tau, el vărsa sămânţa jos, ca să nu ridice urmaşi fratelui său”.

Un învăţător spiritual nu are nimic sa va înveţe, în sensul convenţional al cuvântului, nu are nimic care sa va dea şi sa adauge la ceea ce voi sunteţi deja: informaţii noi, credinţe sau reguli de conduita. Singurul rol al unui asemenea învăţător este sa va ajute sa ştergeţi acele concepţii care va separa de adevărul a ceea ce voi sunteţi şi de ceea ce voi deja ştiţi în adâncul fiinţei voastre. Învăţătorul spiritual este acolo pentru a va descoperi şi a va scoate în evidenta aceea dimensiune din străfundurile fiinţei voastre care este numai pace.    Daca veniţi la un asemenea maestru sau alegeţi aceasta carte, căutând singuri, idei care sa va furnizeze principii, credinţe sau discuţii intelectuale, atunci veţi fi dezamăgiţi. Cu alte cuvinte, daca căutaţi hrana pentru gândire, nu o veţi găsi aici. Şi atunci veţi pierde esenţialul acestei învăţături, esenţa acestei cărţi care nu se afla în cuvinte ci în interiorul vostru. Este bine sa va amintiţi asta, şi sa o simţiţi, aşa cum staţi voi şi ascultaţi aici.    Cuvintele nu sunt mai mult decât nişte indicatoare. Acest lucru spre care ele punctează nu se poate găsi în realitatea gândirii, ci este o dimensiune mult mai adâncă, în interiorul vostru, şi infinit mai vasta decât gândirea. O pace vibranta şi vie este una din caracteristicile acelei dimensiuni. Daca voi ajungeţi sa simţiţi ridicarea acelei stări de linişte profunda, din interiorul vostru, aşa cum staţi acum şi ascultaţi, atunci cartea îşi va fi îndeplinit misiunea de a va fi un îndrumător, un învăţător. Şi va va reaminti cine sunteţi voi cu adevărat arătându-vă şi drumul de întoarcere acasă.    Aceasta nu este o carte pentru a fi citita din scoarţă în scoarţă, după care sa o daţi la o parte. Ci trăiţi cu ea! Luaţi-o şi citiţi-o de mai multe ori. Şi ceea ce este mai important, faceţi pauze, tot atât de frecvent. Sau mai bine spus petreceţi mai mult timp lăsând-o deoparte, decât citind-o. Multi oameni vor fi în mod natural înclinaţi sa se oprească din citit după fiecare introducere, şi sa ia o pauza pentru a reflecta, doar stand aşa în linişte. Asta este întotdeauna mult mai folositor şi mai important. Sa te opreşti decât sa continui sa citeşti. Sa laşi cartea să-şi facă lucrarea, sa te trezească din vechile tipare repetitive şi condiţionate ale gândirii.    Formatul acestui volum poate fi văzut ca o aducere în prezent a vechilor principii ale învăţăturilor spirituale. Seamănă mult cu sutrele Indiei antice. Sutrele sunt indicatoare puternice ce arata spre adevăr şi se prezintă într-o forma aforistica fiind formate din propoziţii în general scurte, cu o elaborare conceptuala redusa. Vedele şi Upanişadele sunt cele mai vechi texte sacre înregistrate în forma de sutre, aşa cum sunt cuvintele lui Buddha. Învăţăturile şi parabolele lui Iisus, atunci când sunt scoase din contextul lor narativ, pot fi şi ele privite ca nişte sutre, la fel ca şi învăţăturile profunde conţinute în Tao Te Ching, vechea carte chineza a gratiei divine. Avantajul acestei forme de prezentare, sta în faptul ca ele sunt scurte. Şi de aceea nu angajează mintea gânditoare mai mult decât este necesar. Ceea ce ele nu spun, ci doar indica – spre locul acela – este mult mai important decât ceea ce afirma.    Caracterul de sutre al acestei cărţi se vede mai ales în cap I: „Liniştea şi spaţiul", care conţine numai aforisme. Acest capitol cuprinde esenţa întregii cărţi şi poate fi suficient pentru ceea ce cauta cititorii. Celalalte capitole sunt acolo pentru cei ce au nevoie de putin mai multe indicaţii.    La fel ca la sutrele antice, aceste scrieri conţinute în aceasta carte, sunt sacre pentru ca au venit dintr-o stare de conştiinţă pe care am putea-o numi linişte. Cu toate astea, ele nu aparţin totuşi nici unei religii sau tradiţii spirituale, dar sunt pe înţelesul tuturor.    Mai este aici şi un sentiment adăugat de urgenta. Transformarea conştiinţei umanităţii nu mai este un lux şi nu este transmisa şi disponibila numai la câţiva iniţiaţi, ci a devenit o necesitate a umanităţii spre a nu ajunge sa se distrugă pe ea însăşi. In prezent, stingerea vechii conştiinţe şi apariţia celei noi sunt ambele accelerate. Paradoxal, lucrurile merg spre rau şi spre bine în acelaşi timp, desi raul este mai vizibil, dar asta numai pentru ca el face mai mult zgomot.    Şi aceast volum foloseşte bineînţeles cuvinte, care prin actul citirii sau al ascultării devin gânduri în mintea ta. Dar ele nu sunt gânduri obişnuite, repetitive, zgomot, care se susţine pe sine, cerând atenţie. La fel ca toţi învăţătorii spirituali adevăraţi, sau la fel ca sutrele vechi, şi gândurile din aceasta carte nu spun, uită-te şi la mine", ci, uită-te dincolo de mine, în spatele meu". Pentru ca aceste reflecţii vin chiar din liniştea adâncă, şi de aceea ele au putere, puterea de a va duce înapoi în aceea pace din care ele apar. Aceasta linişte este pacea adâncă din interiorul nostru. Şi gândurile sunt esenţa fiinţării. Sunt liniştea care va salva şi va transforma lumea.   LINIŞTEA ŞI PACEA    Când pierdeţi contactul cu pacea profunda din adâncul vostru, voi pierdeţi contactul cu voi înşivă. Când pierdeţi contactul cu voi înşivă, va pierdeţi în lume.    Sentimentul vostru de sine cel mai adânc a ceea ce sunteţi voi în adevăr, este inseparabil de aceasta linişte totala. Acesta este acel, eu sunt", care este mai inportant decât numele şi forma.    Liniştea este esenţa naturii noastre. Ce este aceasta pace? Spaţiul interior sau conştiinţa în care cuvintele de pe aceasta pagina sunt percepute şi din care ele devin gânduri. Fara aceasta conştiinţă, nu ar putea fi nici-o percepţie, nici-un gând, nici măcar lumea aceasta.    Tu eşti aceasta conştiinţă, deghizata într-o persoana.    Echivalentul zgomotului extern este zumzetul interior al gândirii. Echivalentul liniştii externe este pacea interioara. Oriunde apare liniştea în jurul tau ascult-o. Asta înseamnă, doar, luaţi seama la ea. Fiţi atenţi la ea. Ascultaţi şi fiţi atenţi la aceasta linişte ce apare din aceea dimensiune a păcii interioare din voi înşivă, pentru ca numai prin acel spatiu al liniştii poţi fi conştient de pacea profunda.    Vedeţi ca în momentul în care luaţi seama la aceasta linişte din jurul vostru, atunci nu mai puteţi sa gândiţi.    Când deveniţi conştienţi de linişte, imediat apare aceea stare de pace profunda şi vie. Sunteţi prezent. Ati scăpat de mii de ani de condiţionare umana colectiva.    Priviti la un copac, o floare, o planta. Permiteţi atenţiei voastre sa privească la ele. Vedeţi cat de liniştite, şi cat de adânc înrădăcinate sunt ele în Fiinţa. Lăsaţi natura sa va înveţe liniştea.    Când va uitaţi la un copac şi ii percepeţi tăcerea, deveniţi şi voi liniştiţi. Astfel va conectaţi cu el la un nivel foarte adânc. Şi veţi simţi ca sunteţi una cu acel lucru pe care il observaţi în interiorul vostru şi prin aceasta pace totala pe care o trăiţi. Sa va simţiţi una cu toate aceste lucruri – asta este Iubirea.    Liniştea este de ajutor, dar nu aveţi nevoie de ea pentru a afla pacea adâncă. Chiar daca este zgomot, voi puteţi fi conştienţi de aceasta linişte din spatele zgomotului, de acel spatiu din care zgomotul apare. Acesta este spaţiul interior al conştiinţei pure, a conştiinţei despre voi înşivă.    Şi poţi deveni conştient de aceasta stare de conştientă care este fundalul tuturor percepţiilor şi gândurilor tale. Şi devenind conştienţi de conştiinţă infinita, aceasta este apariţia liniştii eterne din interiorul tau.    Orice zgomot perturbator poate fi la fel de folositor ca şi liniştea. Cum asta? Abandonând rezistenta voastră la zgomot, şi lăsându-l sa fie ceea ce este, aceasta acceptare va duce în realitatea păcii interioare care este liniştea fara margini.    Şi întotdeauna când voi acceptaţi în adâncul vostru acest moment ca fiind ceea ce este – şi nu contează ce forma ia el – voi sunteţi atunci liniştea, şi sunteţi chiar în pacea cereasca!    Fiţi doar atenţi la spaţiul liber dintre doua gânduri, spărtură, întinderea de linişte dintre cuvintele unei conversaţii, sau dintre notele unei bucăţi muzicale de pian sau flaut, sau fiţi atenţi la pauza dintre inspiraţie şi expiraţie.    Când voi acordaţi toată atenţia voastră acestor spatii goale, simţiţi ca acolo exista ceva – şi acel lucru este chiar conştiinţa fara margini. Dimensiunea lipsei de forma a conştiinţei pure se ridica din interiorul nostru şi înlătura identificarea cu forma.    Inteligenta adevărată operează în linişte! Pacea este acolo unde se găseşte creativitatea şi soluţiile la toate problemele noastre.    Este liniştea numai absenta zgomotului şi a conţinutului? Nu, este însăşi inteligenta divina – conştiinţa din spatele lucrurilor din care se naşte fiecare forma. Şi cum ar putea fi ea separata de cine sunteţi voi, în esenţă? Forma care credeţi ca sunteţi voi, vine chiar din aceasta inteligenta nelimitata şi este susţinută de ea.    Ea este esenţa tuturor galaxiilor şi a frunzei de iarba, a tuturor florilor, copacilor, păsărilor, şi a tuturor celorlalte forme.    Liniştea este singurul lucru din lumea aceasta care nu are nici-o forma. Dar cu toate acestea, ea nu este cu adevărat un lucru, şi ce este mai important, ea nu aparţine lumii acesteia.    Când va uitaţi la un copac sau la o fiinţă umana în linişte, cine credeţi ca priveşte? Ceva mult mai adânc decât persoana. Conştiinţa fara limite, ea însăşi priveşte la propria ei creaţie.    In Biblie, se spune ca Dumnezeu a creeat lumea şi a văzut ca este buna. Asta este ceea ce tu vezi când priveşti din starea de linişte, fara gânduri.    Ai nevoie de mai multa cunoaştere? Mai multa informaţie poate sa salveze lumea, sau computerele cele mai rapide sau analizele ştiinţifice mai bune şi mai intelectuale? Oare omenirea nu are nevoie în aceste timpuri de mai mult decât aceste lucruri?    Dar unde este acel lucru minunat care poate sa salveze umanitatea – unde se afla el? Miracolul vine odată cu abilitatea de a fi liniştit şi în pace. Doar priviti şi ascultaţi. Nu este nevoie de nimic altceva sa faceţi. Staţi liniştiţi şi doar privind şi ascultând -asta activează imediat inteligenta non-conceptuala din interiorul vostru. Numai lăsaţi ca aceasta linişte sa va conducă acţiunile şi sa se exprime în cuvinte.   DINCOLO DE MINTEA GÂNDITOARE    Condiţia normala a omenirii: pierduta în gânduri    Mai toţi oamenii îşi petrec întreaga lor viaţă închişi şi limitaţi de propriile lor gânduri. Ei nu trec niciodată dincolo de spaţiul îngust, creeat mental, de acel sentiment de sine paralizat, particular care este condiţionat de trecut.    In voi, ca şi în fiecare fiinţă umana, se afla o dimesiune a conştiinţei mult mai adâncă decât gândirea. Ea este adevărata esenţă, a ceea ce sunteţi voi cu adevărat. I-am putea spune prezenta, conştiinţa nelimitata, sau conştiinţa necondiţionată. In învăţăturile vechi, ei I se spune Hristos din interiorul nostru sau natura noastră de Buddha.    A găsi aceea dimensiune va eliberează pe voi şi lumea de suferinţă care este adânc prinsa în voi şi în ceilalţi, pentru ca, micul eu" fabricat mental este tot ceea ce voi cunoaşteţi şi va determina viaţa. Iubirea, bucuria, veselia, creativitatea şi pacea cea mai adâncă nu pot apare în viaţa vostra decât numai prin aceea dimensiune a conştiinţei necondiţionate.    Daca veţi putea vedea şi recunoste chiar şi ocazional gândurile ce trec prin mintea voastră ca fiind doar gânduri şi daca voi veţi putea observa propriile emoţii mentale ale tiparelor voastre reactive, şi puteţi sa le vedeţi ca un martor, chiar în momentul în care se întâmplă asta, chiar atunci, aceea dimensiune profunda, se iveşte în voi şi iese la lumina, conştiinţa nelimitata în care toate gândurile şi emoţiile se întâmplă – spaţiul interior fara timp în care conţinutul vetii noastre se dezvăluie.    Şuvoiul gândirii are o enorma enrgie, şi de aceea va poate trage în el, uşor. Fiecare gând pretinde ca totul contează şi are o mare importanta. Şi cauta sa va prindă întreaga atenţie – complet.    Iată o noua practica spirituala pentru voi: nu va luaţi gândurile prea în serios.    Cat de uşor este pentru oameni sa ajungă sa fie captivi în închisoarea conceptelor lor.    Mintea noastră în dorinţa ei de a cunoaşte, de a înţelege şi de a controla, se înşeală asupra gândurilor şi punctelor de vedere despre adevăr. Ar trebui sa spună: este ceea ce este. Şi ar trebui sa fii mult mai deschis decât gândirea ta pentru a realiza ca atunci când cauţi o explicaţie a vieţii tale sau a altcuiva, şi vrei sa înţelegi cu mintea comportamentul cuiva şi il analizezi, sau atunci când judeci o situaţie anume, nu este nimic altceva decât un punct de vedere, una din multele perspective posibile. Nu este nimic altceva decât o încrengătură de gânduri. Dar realitatea este unita şi întreaga şi în ea toate lucrurile sunt interconectate astfel încât nimic nu exista în sine însuşi şi datorita lui însuşi. In realitate, fragmentele de gândire taie acest spatiu de lucruri legate unele de altele, le taie în bucăţi de concepte.    Mintea gânditoare este folositoare şi o unealta puternica, dar este şi foarte limitativa atunci când va controlează complet viaţa, şi nu mai realizaţi ca ea este numai un mic aspect al conştiinţei necondiţionate care sunteţi voi în esenţă.    Miracolul nu este un produs al mintii. Înţelegerea adâncă care este un miracol, apare prin simplul fapt al acordării complete a atenţiei voastre cuiva sau unui lucru. Atenţia este inteligenta primordiala, conştiinţa însăşi. Ea dizolva barierele create de gândirea conceptuala şi cu asta vine şi recunoaşterea faptului ca nimic nu exista prin sine însuşi. Ea întâlneşte observatorul, iar ceea ce este observat este chiar campul unificat al conştiinţei. Este vindecătorul separării.    De fiecare data când eşti scufundat în gândirea compulsiva, tu fugi de ceea ce este. Şi nu vrei sa fii acolo unde eşti. Aici şi acum.    Dogmele religioase, politice şi ştiinţifice apar din credinţa eronata cum ca gândirea poate constmge şi controla realitatea sau adevărul.

Introducere.           Cartea de faţă este un manual destinat să-l introducă în logica argumentării şi în metodologia generală pe studenţii de la Universitatea „Babeş-Bolyai”. Scopul nostru a fost ca, în funcţie de orele alocate prin curricula specializărilor Studii Europene şi Relaţii Internaţionale; Ştiinţe Politice; Administraţie Publică; Comunicare şi Relaţii Publice, să-l familiarizăm pe studenţi cu procedeele de argumentare şi cu erorile ce se pot produce atunci când se încalcă reguli logice.           Prelegerile pun accentul pe aspectele practice ale prevenirii, identificării şi combaterii erorilor de argumentare. Studentul care urmează prelegerile şi seminariile aferente îşi poate forma cultura logică necesară pentru a-şi controla, din punctul de vedere al corectitudinii, propriile operaţii, ca şi operaţiile intelectuale făcute de interlocutor.           Pentru a profita de prelegerile de faţă studentul trebuie să satisfacă trei condiţii: să aibă o minimă cunoaştere a manualului de Logică din liceu; să consulte monografii consacrate argumentării în literatura recentă; să se preocupe de aspectul logic al argumentărilor proprii, precum şi de logica argumentărilor folosite de interlocutori.           Logica argumentărilor este socotită adesea drept o chestiune formală, de care ne-am putea dispensa fără pierderi. Mulţi oameni a căror calificare nu este de pus la îndoială cred că aspectul formal al dezbaterilor rămâne secundar şi nu merită să ne alarmăm. La rândul meu, am predat, începând cu 1979, cursul de Logică generală la secţia Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” şi am fost înclinat să cred că sofismele pe care Aristotel le-a clasificat în cartea Respingerile sofistice a Organon-ului au devenit caduce şi, cultural vorbind, au fost depăşite. Îmi era peste mână să mai cer studenţilor să citească pentru examene acea carte. După 1989, când gândirea liberă a reînceput, în mod salutar, să se exprime în voie şi la noi, observând mulţimea de erori de logică elementară săvârşite de oameni cu pretenţii, de la lideri naţionali la personalităţi locale, mi-am dat seama că trebuie să îmi revizuiesc opinia. Respingerile sofistice sunt extrem de actuale şi este profitabil ca noile generaţii să le citească.           Doctoranzii care m-au ajutat să pregătim studenţii specializărilor menţionate – Ştefan Minică şi Marius Mureşan – au colectat din proprie iniţiativă erori de argumentare din relatările presei cotidiene, au arătat cât de abundent şi „senin” se recurge la sofisme în dezbaterea publică. Acţiunea lor m-a convins să reiau demersurile pentru articularea în detaliu a unui raţionalism discursiv, la care am recurs în cartea mea Raţionalitate, comunicare, argumentare (Dacia, Cluj, 1991) şi apoi în Introducere în metodologia şi argumentarea filosofică (Dacia, Cluj, 1992). Ca urmare, am repus în mişcare ideile şi reflecţiile ce s-au precipitat în contribuţiile mele la Logica generală (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991, manual realizat de Teodor Dima, Dragan Stoianovici, Andrei Marga) şi în Exerciţii de logică (I-LI, pe care le-am publicat ca material didactic pentru studenţii „Universităţii Babeş-Bolyai” în 1983 şi în 1988), precum şi în studii în revistele şi volumele timpului.           Posibilitatea de a te sprijini pe o tradiţie autohtonă de cercetări în logică este întotdeauna un avantaj. Desigur că cel interesat de o cultură istorică găseşte satisfacţii intelectuale făcând lectura manualelor de logică ce au circulat în Transilvania cu secole în urmă, pe care Anton Dumitriu, în Istoria logicii (Editura Tehnică, 1993), le-a inventariat cu grijă. Cel interesat însă de cultura logică actuală găseşte în studiile lui Ion Petrovici, în inspiratele cercetări ale lui Florea Ţuţugan din Silogistica judecăţilor de predicaţie, (Editura Academiei, 1957), în efectiv monumentala sinteză a lui Ion Didilescu şi Petre Botezatu, Silogistica. Teoria clasică şi interpretările moderne (Editura Didactică şi Pedagogică, 1976) analize lămuritoare şi idei fecunde.           Cine aruncă o privire asupra manualelor de logică a argumentării îşi dă uşor seama de dependenţa abordărilor de vederi filosofice mai largi. E destul să observi ceea ce a justificat Ion Petrovici în logică, apoi manualul Logica generală al lui Ion V. Mesaroşiu (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980) şi excelenta carte a lui Petre Botezatu, Constituirea logicităţii (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983) pentru a-ţi da seama de diferenţele specifice ale unei abordări kantiene, ale uneia materialist-dialectice, respectiv ale uneia pragmatice.           Între timp, filosofia contemporană a înregistrat nu doar o cotitură pragmatică, ce a evidenţiat dependenţa de acţiuni a structurilor logice, ci şi o cotitură lingvistică, ce a permis înţelegerea operaţiilor logice înăuntrul fenomenului mai cuprinzător al comunicării. Cartea de faţă se particularizează prin orizontul comunicativ în care se plasează.           Având în vedere faptul că la nici o disciplină tinerii nu sunt familiarizaţi cu probleme de metodologie generală, precum şi utilitatea unei astfel de familiarizări, am reluat soluţia tradiţională a prelungirii analizelor de logică cu o introducere în metodologia generală. Din aceleaşi raţiuni am adăugat un capitol de metodologie a elaborării de lucrări ştiinţifice.           Logica este printre disciplinele ce se însuşesc prin exerciţiu. Din acest motiv, manualul este însoţit de un volum de Exerciţii de logică, în care reluăm materiale folosite în antologiile noastre anterioare, la care adăugăm exerciţii noi, inspirate din actualitatea imediată.           Care este însă finalitatea mai precisă a manualului de faţă? Destinat să-l introducă pe studenţi în logica argumentării şi în metodologia generală, manualul îşi propune: să familiarizeze studenţii cu procedeele logice de întemeiere a propoziţiilor; să delimiteze erorile logice şi să arate mijloace de a le detecta şi combate; să dezvolte conştiinţa realităţii şi importanţei aspectului logic al demonstraţiilor şi argumentărilor; să dea cunoştinţe de metodologie generală a cunoaşterii; şi să obişnuiască studenţii cu metodica elaborării de lucrări ştiinţifice.           O educaţie pentru operaţii, reguli, procedee, considerate sub un aspect formal, cum este cel al logicii şi al metodologiei, stârneşte încă întrebarea: la ce bun? O opinie destul de răspândită este aceea după care cunoaşterea şi comunicarea contează sub aspectul conţinutului, restul fiind o speculaţie cu utilitate discutabilă, dacă nu cumva un lux inutil. Opinia aceasta invocă de partea ei împrejurarea că mulţi oameni au făcut să înainteze cunoaşterea fără a fi citit Organon-ul lui Aristotel sau a se sinchisi de manualele de logică şi metodologie.           Putem contrazice această opinie observând diferenţa dintre a gândi corect prin „instinct logic” (de fapt a unei gândiri naturale, având respectul faptelor şi al probelor factuale) şi a gândi corect în baza unei „competenţe logice formate”. Cei mai mulţi oameni se lasă mai mult în seama competenţei formate prin educaţie decât a înclinaţiilor naturale. Mai presus, însă, de acest aspect, trebuie distins între „a practica logica dintr-o obişnuinţă” şi „a practica logica în baza unei educaţii adecvate”. Abia a doua ipostază face posibil specialistul real de astăzi, la un nivel al evoluţiei cunoaşterii de la care a devenit clară dependenţa de educaţia precis orientată spre laturi formale (semantice, epistemologice, logice, pragmatice etc.). Competenţa profesională este astăzi mai dependentă decât oricând înainte de capacitatea comunicării profesionale, lingvistice, argumentative, iar viitorul va întări această dependenţă.           Un vechi adevăr merită să fie, de asemenea, evocat. Cunoaşterea procedeelor de argumentare a rămas semnul concludent al stăpânirii efective a unei culturi respectabile. Această cunoaştere reprezintă un instrument de control al raţionării, de împiedicare a manipulării de către alţii. Stăpânirea logicii înseamnă cunoaşterea unor posibilităţi efective de extindere a cunoaşterii.

CUPRINS:           Introducere 6           Simboluri sacre 20           Budismul; Taoismul/Confucianismul; Hinduismul; Jainismul; Şiismul; Religia Egiptului antic; Mitologia greacă/romană; Iudaismul; Creştinismul; Islamismul; Religiile amerindienilor; Păgânismul; Credinţele aborigene; Şamanismul.           Simboluri de identitate 48           Simboluri tribale şi decoraţiuni corporale; Steaguri naţionale; Embleme naţionale; Regalitate şi heraldică; Viaţa militară; Ocupaţii; Virtuţile; Atribute; Embleme politice.           Simboluri de magie, ocultism şi sisteme simbolice 64           Vrăjitoria şi satanismul; Vicanismul şi magia albă; Astrologia; Zodiacul; Zodiacul chinezesc; Alchimia; Societăţi secrete; Tarotul; Ghicitul şi jocuri; Cărţile de joc; Şahul; Forme; Mandalele şi Yantrele; Alfabetele; Numerele.           Simboluri ale notarii 88           Cosmosul; Simboluri planetare; Vremea; Anotimpurile; Simboluri biologice; Corpul omenesc; Animale sălbatice; Animale domestice; Reptile şi creaturi marine; Moluştele; Păsările; Insectele; Copacii; Fructe şi seminţe; Flori; Plantele.           Simbolismul creaturilor fantastice 126           Creaturi terestre; Creaturi acvatice; Creaturi aeriene; Demonii.           Simbolismul emoţiilor şi al minţii interioare 138           Arhetipurile şi raţiunea; Simbolurile elementelor; Emoţiile pozitive; Eliberarea; Inspiraţia/Creaţia; Succesul; Norocul/Soarta; Direcţia/Identitatea; Protecţia/Securitatea; Soluţia; Tranziţia; Moartea şi mortalitatea; Represiunea/Tăinuirea; Stresul; Obstacolele; Avertizarea şi tentaţia.                 Introducere.           Simbolismul este un vechi limbaj catalizator universal care relevă complicate precepte şi 'credinţe, împărtăşind informaţii şi stârnind emoţii mai puternice decât un întreg dosar. Este întra-devăr o formă internaţională de comunicare ce depăşeşte barierele de limbă, istorie, naţionalitate, cultură şi religie. Dar de ce este atât de puternică această formă de stenografie? De ce evocă răspunsuri instinctive atât de profunde? Ce este, de fapt, un simbol sau un semn?           Ce sunt semnele şi simbolurile?           În general vorbind, semnul este un indicator care reprezintă un obiect sau o direcţie, în timp ce simbolul are o anumită implicaţie, este conotiv, pentru că stârneşte răspunsuri emoţionale şi reprezintă indirect (în mod convenţional sau în virtutea) un o-biect, o fiinţă ctc. Definiţiile din dicţionare sunt din necesitate scurte şi superficiale: cuvântul „semn” (care derivă din latinescul signwn, o marcă) este definit în general ca ceva care transmite o informaţie specifică, Pe când „simbol” (din latinescul symbolum) poate fi interpretat ca ceva ce reprezintă altceva; cele două cuvinte se confundă. O-riginea cuvântului „simbol” este foarte interesantă. El derivă dintr-un obicei grecesc antic, acela de a sparge în bucăţi o tăbliţă de lut, revenindu-i o piesă fiecărui membru al grupului, la despărţire; când grupul se a-duna din nou, piesele se reasamblau – sum-ballein, „a le aduna împreună” ca într-un mozaic, şi astfel, se confirma identitatea individuală a grupului. Scoicile Misterelor Eleusine îndeplineau o funcţie similară. Astfel, a luat naştere cuvântul grecesc sumbo-lon, „semn de recunoaştere” şi, de aici, s-a dezvoltat latinescul symbolum. Dar pentru că sunt legate de limitarea de limbaj, definiţiile neinteresante ale lexicografilor nu pot cuprinde deplina semnificaţie a semnelor şi a simbolurilor, ci exprimă multitudinea de înţelesuri pe care le reprezintă, descriu cum comunică mesajul sau explică de ce ne vorbesc atât de profund. Sunt atât de potente, încât Confucius declară că „semnele şi simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile”.           Pagina alăturată: Acest cadru central detaliat al tripticului alegoric de Hieronymus Bosch, Grădina plăcerilor pământeşti (1492) ilustrează oameni înconjuraţi de păsări şi flori gigante. Arta sa este încărcată de imagini simbolice, rod al unei viziuni fantastice, specifice pictorului, deseori numit precursorul supra-realismului.           Stânga sus: Crucea roşie este un simbol conotativ a-doptat de organizaţia Crucii Roşii. Culoarea roşie simbolizează sângele, iar crucea, suferinţa şi caritatea. Ea devenit un simbol internaţional al ajutorului medical.           Stânga jos: Acest semn generic indică un restaurant. Este denotativ, deoarece componentele sale – cuţit, furculiţă şi farfurie – reprezintă tacâmuri.           Dreapta: Cocorul are semnificaţie simbolică profundă în Orient, unde se crede că este mesagerul zeilor şi reprezintă vigilenţa, longevitatea şi fericirea. Acest desen din secolul al XVIII-lea este realizat de Lang Shih-Ning. Cocorii erau importanţi şi în lumea clasică. Simbolurile naturii pătrund în arta tuturor culturilor.           Simbolismul şi omul primitiv.           Probabil că cele mai timpurii dovezi ale folosirii simbolismului de către om se pot descifra în picturile şi gravurile rupestre paleolitice şi neolitice care datează de a-proape 30.000 de ani, ca cele de la Lascaux, în Franţa, sau de pe continentele african şi australian. În aceste prezentări pictografi-ce, omul primitiv nu a descris doar portretele vânătorilor şi ale bestiilor, ci a creat simboluri geometrice, inclusiv cercuri, spirale şi linii – forme care păstrează nişte semnificaţii simbolice ale acelor timpuri. Primitive cum sunt, raportate la standardele moderne, desenele din peşteri demonstrează necesitatea omului de a reflecta a-tât la mediul înconjurător natural şi la încercarea de a da sens unei lumi aparent haotice, cât şi la determinarea locului său în ea. În mileniul anterior dezvoltării ştiinţelor moderne, fenomenele naturale reprezentau o enigmă pentru omul care nu putea să-şi explice răsăritul şi apusul Soarelui, fazele Lunii, apariţia instantanee a tunetului şi fulgerului. În căutarea explicaţiilor şi, deoarece încerca explicaţii prin ceea ce cunoştea şi îi era familiar, omul primitiv a atribuit forţelor supranaturale, mitologice, cauza acestora: de exemplu, Soarele era privit ca manifestarea puterii masculine supreme, ca opus al entităţii feminine, al Lunii, iar tunetul şi fulgerul erau dovada furiei cereşti. Animalele care trăiau alături de om erau considerate, în mod similar, ca fiind dotate cu puteri supranaturale, întocmai ca şi copacii, plantele, formele geografice, munţii şi oceanele. Atribuirile simbolice au dus inevitabil la apariţia întrebărilor cosmice privind geneza, relaţia între rai şi Pământ şi poziţia omului în marea schemă de rânduială a lucrurilor, care nu puteau fi eludate. Conturând termenii de referinţă familiari umanităţii, Universul s-a identificat treptat cu nişte simboluri ca: oul, care în termeni cosmici s-a născut din apa primară ce ţâşneşte în rai şi pe Pământ, sau pomul vieţii, axis mundi sau axa lumii – cu rădăcinile pe celălalt tărâm, cu ramuri ce dădeau flori pe Pământ şi cu vârfuri ce ajungeau în rai, unind astfel cele trei tărâmuri.           Religie şi mitologie.           Conceptele cosmice ale primelor simboluri au evoluat ulterior îmbrăcând forme religioase valide pentru formarea unei multitudini de vederi asupra lumii şi pentru crearea unor limbaje simbolice noi. De e-xemplu, vechii egipteni au conceput un complex panteonic de zeităţi onmipotente care guvernau fiecare aspect al vieţii şi al morţii şi le reprezentau prin nişte imagini vizuale vaste, incluzând aici şi hieroglifele. Datând din 3.100 î. H., hierogliefele au la bază un limbaj complex, reprezentaţio-nal de fonograme (semne simbolice ale sunetului) şi ideograme (simboluri care prezintă concepte), erau indubital cele mai sofisticate din sistemele simbolice timpurii; însă această perioadă a cunoscut naşterea unor simboluri care au relevanţă şi astăzi, ca pentagrama iudaică şi zvastica civilizaţiei hinduse. Vechii greci au venerat, de asemenea, o pluralitate de zei al căror simbolism colectiv a fost atât de puternic, încât l-au adoptat şi romanii, preluându-1 cu nume latine, demonstrând astfel rezonanţa durabilă a efectului particular al simbolurilor. Practici similare se constată în asimilarea simbolurilor păgâne de creştinătate sau în împletirea religiilor hindusă şi budistă. Fiecare dintre aceste religii a dezvoltat o mare varietate de simboluri, menite să reprezinte aspectele specifice ale credinţei lor. Exemplele includ crucifixul, zeul cu cap de elefant Ganesha al hinduismului şi imaginea lui Buddha. În căutarea explicării inexplicabilului, creaturi fantastice – ca Sfinxul, Minotaurul grecesc, Nagas hindus sau fenicşii chinez şi vestic, unicornii şi stânga: Osiris, zeul celuilalt tărâm, este înconjurat aici de simbolurile vechi egiptene, incluzând şi ochiul sfânt, un şoim şi o mulţime de hieroglife. Osiris judecă moartea, iar un bărbat de curând decedat îngenunchează în faţa lui, în rugăciune.