Cărți Dezvoltare Personală - Părinți și copii. Cărți Psihologie

Despite the great variety of issues in a series of crusading movements among the intelligentsia during the twentieth century, several key elements have been common to most of them:l. Assertions of a great danger to the whole society, a danger to which the masses of people are oblivious.2. An urgent need for action to avert impending catastrophe.3. A need for government to drastically curtail the dangerous behavior of the many, in response to the prescient conclusions of the few.4. A disdainful dismissal of arguments to the contrary as either uninformed, irresponsible, or motivated by unworthy purposes.

Sau ASTRONOMIA NUTRIŢIONALĂ                 INTRODUCERE           1 Uilorii lucrărilor Cum să slăbeşti participând la mese de i şi Mă hrănesc deci slăbesc! mi-au cerut, chiar de la apariţia i a, prezenta carte de reţete şi meniuri. Am ezitat îndelung s-o /., pentru că nu mi se părea neapărat necesară. Şi, mai rău, pitrea chiar niţel cam primejdioasă. Metoda nutriţională pe propun eu nu este bazată pe restricţii, ca un regim conven-           — d, efectiv, pe alegere. Ea constă în schimbarea obişnuinţelor i ilare şi adoptarea altora, mai bune, având ca obiectiv preve-           111 igrăşării (şi chiar dispariţia definitivă a acesteia), prevenirea > în ilor cardio-vasculare şi o înnoire a vitalităţii.           l'c1 ntru aceasta, există un demers prealabil, care nu înseamnă mii un efort de înţelegere, ci şi o veritabilă conştientizare a proO conştientizare a faptului că obezitatea este mai puţin rezultatul unei alimentaţii prea bogate, decât consecinţa unor proaste obişnuinţe alimentare care privilegiază, într-o măsură excesivă, produsele rafinate şi alimentele lipsite de calităţi nutritive.           — O conştientizare a faptului că dietetica convenţională, hipocalorică până la disperare, este nu numai greşită şi ineficace, ci şi periculoasă, după cum afirmă doctorul Herve Robert: „Este, cu siguranţă, cea mai mare greşeală ştiinţifică a secolului XX".           — O conştientizare a faptului că, în hrană, ceea ce contează este conţinutul său nutritiv, şi anume: fibrele, vitaminele, sărurile minerale, oligo-elementele şi acizii graşi esenţiali. Or, tocmai acestea sunt elementele nutritive indispensabile supravieţuirii noastre, care au dispărut din alimentaţia modernă.           De asemenea, este necesar să înţelegem modul în care funcţionează metabolismul şi aparatul digestiv.           În sfârşit, este timpul să învăţăm cum se clasifică alimentele în funcţie de categoria lor de apartenenţă, ca şi în raport cu efectele lor metabolice.           Dietetica convenţională ne sugerează simplist nişte liste de meniuri gata făcute, care ne permit, eventual, să slăbim prosteşte, ceea ce, după cum se ştie, înseamnă un rezultat efemer, deci iluzoriu. Cât despre mine, vă propun să faceţi o alegere a modului de alimentaţie, care să corespundă obiectivului urmărit (slăbire, vitalitate etc.), dar care să ţină cont şi de disponibilităţile' alimentare, adică de ceea ce oferă restaurantul, ceea ce găsiţi la comerciant sau chiar ce mai rămâne prin frigider.           Cu alte cuvinte, dacă principiile metodei nutriţionislc pe care v-o recomand au fost bine înţelese, nu este necesar sft aveţi la dispoziţie liste cu meniuri specifice sau reţete deosebiţi1. In loate situaţiile vieţii familiale sau socio-profesionale, oricine iicbuie să fie capabil să facă alegerea convenabilă şi să combine Idiu ile de mâncare în consecinţă.           Rămân întotdeauna consternat când întâlnesc oameni rare mă asigură că au slăbit substanţial, „făcând" – aşa cum. j'.icşil. se exprimă aceştia – „regimul MONTIGNAC" şi se mii.1 cfl au recuperat treptat toate kilogramele pierdute, în toate ca/unic, este vorba, fără excepţie, de indivizi care au aplicat temporar unele principii ale metodei, fără să fi conştientizat cu adevărul cA, pentru a obţine rezultate definitive, nu trebuie să se lipsească lonIA viaţa de un aliment, oricare ar fi el, ci să adopte pentru totdeauna obişnuinţe alimentare noi. Este cert că aceleaşi cau/e produc aceleaşi efecte şi, de îndată ce revii la un mod de alimentaţie grrţjll, consecinţele vor fi obligatoriu identice.           icecu, am abandonat de îndată redactarea unor rezumate ludei, care, urmată în lipsa contextului explicativ şi educări, im iu li putut conduce decât la rezultate aleatorii şi vremel-           11 iţi cei care nu s-au mulţumit doar să caute „în metodă" nişte n l (K'iitru slăbit, ci au făcut eforturi pentru a-i înţelege adevă-           !<« dimensiuni din punctul de vedere al igienei şi al filosofiei i iţici, au obţinut nu numai rezultatele definitive pe care le >.ci au descoperit şi o sursă inepuizabilă de sănătate şi de i re.           1'nilrii aceştia am scris cartea de faţă. Reţetele şi meniurile le i»n mite, în deplină cunoştinţă de cauză, să meargă şi mai de-i' m aplicarea unui concept pe care 1-au asimilat perfect de pe ut           Prin urmare, îi pun în gardă pe toţi ceilalţi, adică pe cei care ivut ocazia de a lua cunoştinţă de fundamentele „metodei           ! IGNAC" şi care ar fi tentaţi să simplifice abordarea ei, l doar sugestiile din această carte. Nu pot decât să le recoiul călduros să descopere în prealabil principiile „metodei"1 ml lucrările anterioare. Este singurul mod de a profita de coniiul cărţii de faţă.           ('hiar dacă sunteţi capabili să vă alegeţi corect alimentaţia,           11.1 ce aţi asimilat principiile „metodei", nu este întotdeauna uşor modifici o reţetă tradiţională, pentru a face din ea o „reţetă h )NT1GNAC". Totuşi, asta ne impunem în această carte, cu aju- 'iinl unor profesionişti.           Celălalt obiectiv pe care 1-am urmărit a fost de a furniza citi-i ului informaţii cu privire la nutriţie. A mânca nu înseamnă doar i islacerea apetitului sau chiar a lăcomiei. Hrana pe care o mâncăm           Mă hrănesc, deci slăbesc! (Ed. Flammanon), Cum poţi slăbi luând mese de afaceri (Ed. Flammanon), Puneţi-vă un motor turbo în farfurie! (Ed. Flammanon).           trebuie totodată să ne ofere din plin nutrienţii de care organismul nostru are nevoie pentru a-şi menţine o bună stare de sănătate.           Societatea occidentală a devenit doar de puţină vreme conştientă de faptul că produsele alimentare industriale moderne sunt în mare parte lipsite de aceşti nutrienţi.           De aceea, industria farmaceutică ne invită să consumăm suplimente alimentare sub formă de comprimate sau de capsule, ceea ce, din punct de vedere financiar, este mult mai interesant pentru ea, decât să ne propună modificarea obişnuinţelor alimentare.           Or, în afară de cheltuiala mare pe care o repre/intă, trebuie ştiut că, izolate de contextul lor natural, aceste suplimente sunt prost asimilate de organismul uman. Se pare că în alimentul natural există alte substanţe, care le potenţează efectul, chiar şi când cantitatea lor este infinitezimală.           Consumând de preferinţă o hrană bogată în fibre, aşa cum recomandă reţetele din această carte, conform „metodei", veţi a-junge să consumaţi cu precădere alimente naturale foarte bogate în nutrienţi esenţiali: vitamine, săruri minerale, oligo-elemente etc.           Dar, dacă este important să vă alegeţi alimentele în funcţie de calităţile lor nutritive, la fel de indispensabil este să ştiţi cum să le păstraţi şi cum să le gătiţi, respectând anumite principii. Trebuie evitate toate erorile care ar putea avea drept consecinţă o regretabilă pierdere a valorii nutritive a hranei.           În sfârşit, nu pot încheia această introducere fără să vă amintesc necesitatea de a nu pierde niciodată din vedere latura gastronomică a preparatelor noastre culinare. Unii ar putea crede că aici este vorba doar de grija pentru păstrarea unui patrimoniu cultural, dar trebuie ştiut că suntem ataşaţi mai ales de virtuţile nutriţionale ale acestor mâncăruri.           Dacă arta culinară franceză, care îşi are rădăcinile în bucătăria regională, i-a încântat întotdeauna pe cunoscătorii rafinaţi, în acelaşi timp îi aduce la disperare pe dieteticienii convenţionali.           <iv Adu i nd raţia hipocalorică, aceşti obsedaţi de calorii au lini întotdeauna că înclinaţia pentru mâncarea bună, ce duce la ţie prea bogată, este de condamnat. ()i, ir Ic mai serioase studii ştiinţifice din ultimii ani, demon-pa/fl iontrariul, dezminţindu-i cu tărie.           Ai casta înseamnă, după cum spunea titlul amuzant al unei f ti h l ante reviste, „căderea vechilor regimuri".           alunei, s-a demonstrat că modul de hrană tradiţional francez 11 Iiiai acela care ne-a protejat de boli ca obezitatea şi afecţiunile ftllu vasculare, cărora le-au căzut victime alte ţări occidentale di ales. Statele Unite.           l i anta având cel mai scăzut număr de cazuri, în acest domeniu, ni ikalimentaţie al francezilor a devenit un model.           o veste bună, care nu poate decât să ne încurajeze să vă la bucătărie cu şi mai mult entuziasm.           CAPITOLUL l           COMPOZIŢIA ŞI BOGĂŢIA NUTRITIVĂ A ALIMENTELOR t tulului modern de alimentaţie, de inspiraţie nord-americană, ' ii Iwcc două reproşuri fundamentale. Mai întâi, această hrană (»(impusă mai ales din alimente rafinate (zahăr, făină albă etc.) im minare lipsite de nutrienţii esenţiali – sau din alimentele «util lipsite de la natură de ei, ori chiar care îi pierd în mare linif prin preparare, aşa cum se întâmplă cu cartoful, i |Mii, diversitatea acestei hrane este atât de redusă, încât consu-iil nc vede silit să mănânce întotdeauna acelaşi lucru, fiind n spre o adevărată „monofagie". Consecinţa acestei situaţii iimiţa sau, cel puţin, subcarenţa de vitamine, săruri minerale şo clemente.           1 i plus, individul îşi pierde progresiv noţiunea de gust, de <* gustativă, care este unul dintre criteriile de rafinament ale Mţiei noastre.           l W.voltarea industriei agro-alimentare, cu contribuţia chimiei, |«le numai periculoasă pentru supravieţuirea speciei noastre, ci ţi cioclul evoluţiei noastre, ea deschizând porţile unei decaimposibil de negat.           De aceea, este important să ne apărăm patrimoniul culinar umil, cu atât mai mult cu cât ştiinţa ne demonstrează astăzi că | i*lr înzestrat cu aproape toate virtuţile.           < LASIFICAREA ALIMENTELOR           >r fi de prisos să repetăm aici noţiuni studiate amănunţit în icrări. Aş prefera să amintesc doar câteva elemente funda-ilc. Alimentele sunt compuse din două tipuri de nutrienţi:           — nutrienţii energetici, al căror rol este acela de a furniza energie şi, totodată, de a fi materia primă pentru numeroase sinteze, pentru construcţia şi reconstrucţia materiei vii. Aceştia includ: proteinele glucidele lipidele nutrienţii non-energetici – necesari asimilării şi metabolismului celor de mai sus – dintre care unii servesc drept catalizatori pentru nenumăratele reacţii chimice ce îi pun în operă. Aceştia sunt: fibrele apa & vitaminele m sărurile minerale f oligo-elementele.           Dietetica convenţională, care nu a evoluat nici cât negru sub unghie de treizeci de ani încoace, ne spune că trebuie să mâncăm echilibrat. Asta înseamnă că fiecare dintre mesele noastre trebuie să fie compusă din 15% proteine, 55% glucide şi 30% lipide.           Or, de câtăva vreme se ştie că această repartiţie este total nemulţumitoare, pentru că, atunci când vorbim despre proteine, glucide şi lipide, este absolut necesar să precizăm de care anume este vorba, dat fiind că fiecare dintre categorile menţionate au subîmpărţiri ale căror caracteristici nutriţionale diferă total. * în ceea ce priveşte glucidele, acestea sunt de două categorii.           glucidele cu indice glicemic ridicat (glucide rele), care pot avea un efect dăunător asupra metabolismului şi conduc indirect la oboseală şi îngrăşare.           glucidele cu indice glicemic scăzut (glucide bune), al căror efect indezirabil asupra metabolismului este redus sau nul şi care au, în general, un ridicat conţinut de nutrienţi esenţiali (vitamine, săruri minerale, oligo-elemente).           i           De asemenea, este insuficient şi chiar periculos să vorbim i>re lipide (grăsimi) fără alte precizări. Se ştie, de acum, că lă grăsimi „bune", adică acelea care fac să scadă colesterolul iul de măsline, grăsimea de gâscă, de peşte etc.) şi grăsimile ie" (untul, grăsimea de vită, de oaie, de porc etc.), care favori-'ă depunerea grăsimilor pe pereţii arterelor. Cât despre proteine, este la fel de important să precizăm dacă 9imt de origine animală sau vegetală, deoarece complementaritatea Iur este indispensabilă.           Se înţelege atunci că este o prostie să vorbim de echilibrul «llmentar, fără a ţine cont de diferenţele care există între marile t alegorii de nutrienţi.           Totuşi, dietetica „de pe vremea lui Pazvante", care continuă «A se menţină şi care este urmată îndeaproape de industria agroali-Mientară, cu binecuvântarea naivă a mass mediei, asta se încăpăţâ-hiit/.ă să facă.           Este jalnic, totodată, să-i vezi pe unii dintre bucătarii francezi «meriţi, cum îşi umflă chimirul compromiţându-se lamentabil cu n l ţie mâncăruri gata preparate, al căror conţinut nutritiv – inspirat ik dieteticieni din alte vremuri – este mai mult decât îndoielnic.           Ne putem închipui stânjeneala lor, ca şi imaginea lor umbrită, rtnd, nu peste multă vreme, „gastronomia nutriţională" – ale cărei piincipii le apărăm aici – va fi măturat definitiv şi oficial ideile învechite.           Se ştie, de acum, că rolul nutrienţilor non-energetici este determinant, nu numai pentru ca să asigure în mod corect toate funcţiile metabolice, ci şi pentru a-i garanta organismului o vitalitate şi o înnătate optimă.           Când ne facem cumpărăturile, este important, aşadar, ca ale-u-a alimentelor să se facă în funcţie de conţinutul lor nutritiv.< ceaşi grijă va trebui să ne determine să acordăm o deosebită «Icnţie modului în care conservăm şi pregătim alimentele.           Iată câteva informaţii generale, care ar trebui să vă ajute să faceţi o alegere corectă.           APORTUL ZILNIC DE NUTRIENŢI RECOMANDAT PENTRU ADULTUL SĂNĂTOS           Potasiu           Calciu           Fosfor           Magneziu           Sodiu           Fier           Cupru           Zinc           Mangan           Fluor           Provitamina A (betacaroten) Vitamina A           Vitamina B l Vitamina B2           Vitamina B5           Vitamina B6           Vitamina B9           Vitamina C           Vitamina D           Vitamna E           Vitamina PP           3000 mg 800-1000 mg 800-1000 mg 350 mg 4000 mg 20 mg 3 mg 15 mg 12 mg l mg 6 mg l mg 1,5 mg l,8 mg 10 mg 2,2 mg 400 ng 100 mg 10 ng 15 mg 18 mg           BOGĂŢIA NUTRIŢIONALĂ A ALIMENTELOR

CHESTIONARELE DE PERSONALITATE (Curs anul II)           Profesor universitar Dr. Mihaela Minulescu este titulara cursului Teorie şi Practică în Psihodiagnoză: Testarea Intelectului şi Testarea Personalităţii la Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie – Psihologie.           În calitate de cadru didactic asociat, este titular al cursurilor Tehnici proiective, Psihodiagnoza personalităţii, Introducere în psihologia analitică la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie.           Este şi coordonator al Masterului Psihoterapie Analitică unde este titular al cursurilor: Fundamentele psihologiei analitice, Relaţia analitică, Tehnici aplicative           Practică psihoterapia analitică, acreditată de Federaţia Română de Psihoterapie; în această calitate în calitate colaborează la Centrul Medical de Diagnoză şi Tratament Ambulatoriu Bucureşti. Consilier ştiinţific al revistei Mami.           Domenii de specializare: are formarea ca terapeut la „C. G. Jung” Institut, Elveţia; s-a specializat în evaluarea psihologică; tehnici proiective; psihologia şi psihoterapia analitică, dezvoltarea personalităţii şi optimizare psihică.           Lucrări semnificative: Teorie şi Practică în Psihodiagnoză. Testarea Intelectului Editura Fundaţiei România de Mâine 2003; Psihologia copilului mic, Ed. Psyche, 2003; Introducere în analiza jungiană; ed. Trei, 2002; Bazele psihodiagnosticului, Editura Titu Maiorescu, 2002; Tehnici Proiective, Ed. Titu Maiorescu, 2000; Chestionarele de personalitate în Evaluarea Psihologică, Ed. Garell, 1996; Evaluarea psihologică în selecţia profesională; Ed. Pan, 1996; Young People and Youth Research în Romania. Data concerning Youth Perception and Problems, în Growing Up în Europe: Contemporary Horizons în Chilhood and Youth Studies, L. Chislom şi al. (editori), Verlag de Gruyter, Berlin, New York, 1995; precum şi numeroase capitole dedicate psihologiei personalităţii şi evaluării normalităţii în lucrări colective, din ţară şi străinătate; numeroase articole în reviste de specialitate.           Cărţi de poezie şi proză pentru copii este membră a Uniunii Scriitorilor din România.           Cercetări prezente: structura personalităţii şi metode de evaluare moderne; integrarea psihosocială a adolescenţilor; structura şi dinamica individuării (construieşte, experimentează şi validează pe populaţia românească chestionarul de personalitate de tip Big Five, ABCD-M, replicarea paradigmei factoriale în studiul personalităţii; cercetări privind dezvoltarea personalităţii)           Afilieri: Asociaţia Psihologilor din România, Federaţia Română de Psihoterapie (Comisia de Acreditare), Asociaţia de Psihologie Analitică (preşedinte), Consiliul Psihoterapeuţilor şi consilierilor din România; Asociaţia Europeană de Psihologie a Personalităţii, Asociaţia Psihologilor Americani; Asociaţia de Psihologie Umanistă           Posibilităţi de contact: Tel /Fax: 255.60.97; E-mail: [email protected]           Obiectivele cursului:           Cunoaşterea, înţelegerea şi formarea abilităţilor şi deprinderilor care permit practicarea activităţilor specifice pentru testarea psihologică: cum se construieşte un chestionar psihologic şi care sunt cerinţele ştiinţifice ce permit ca rezultatele şi interpretarea comportamentului persoanei să fie valide; care sunt strategiile de testare psihologică a personalităţii; tipuri de teste şi tipuri de aplicaţii practice.           Aplicaţie: construirea unui chestionar dedicat unei trăsături de personalitate, aplicarea experimentală pe un lot de subiecţi şi analiza ştiinţifică (analiza de itemi şi fidelitatea – consistenţa internă) a acestuia.           Cuvânt înainte           Secolul XX a reprezentat un triumf al ştiinţei aplecate spre cunoaşterea realului exterior fiinţei umane. Secolul XXI va trebui să compenseze printr-o egală preocupare pentru cunoaşterea realităţii interioare, a psihicului uman, a structurilor profunde, a dinamicii, a sensurilor formative. Acest lucru cu atât mai mult cu cât, dacă vrem să stăpânim răul din lume, distrugerea şi haosul social, pasul va fi spre cunoaşterea şi înstăpânirea distrugerii şi haosului propriu – spre responsabilitatea profundă a gesturilor şi acţiunilor proprii asumate conştient.           Dacă astăzi omul obişnuit ştie din ce în ce mai mult despre felul cum este alcătuit şi funcţionează corpul uman, ştie însă foarte puţin despre propriul psihic; liberul arbitru, visul emancipării individului de sub tutela naturii, se dovedeşte, examinat îndeaproape, o himeră. Nu noi suntem adevăraţii stăpâni ai comportamentului, deciziilor, reacţiilor, chiar gândurilor noastre. Şi nici măcar nu este cineva din exteriorul nostru, acela pe care să-l putem învinui sau ruga. Mult din ceea ce facem, suntem, decidem, gândim, visăm ţine de interiorul profund al fiinţei noastre, de forţele uriaşe ale realităţii psihice, la fel de uriaşe precum cele care ţin laolaltă structura atomului într-o entitate.           Mai ales din această perspectivă privite lucrurile, observaţia unora dintre gânditorii cei mai sceptici ai secolului trecut îşi dezvăluie adevărata semnificaţie: dacă va fi să mai existăm, secolul abia început va trebui să fie un secol al fiinţei noastre profunde, al transcendenţei. Un secol în care omul va fi responsabil de sine sau nu va mai fi deloc. Un secol în care vom căuta temeiul fiinţării în acel imago dei noi înşine, renunţând la himera egocentrismului pentru a putea da curs şi sens potenţelor creative într-un mod constructiv şi armonic pentru realitatea din jur.           Încă din 1956, Jung vorbeşte, în „Sinele descoperit”, de modul paradoxal, „dubla gândire” prin care trebuie să lucreze mintea omului de ştiinţă dacă doreşte să înţeleagă ceva din realitatea psihismului uman. Pe de o parte intervine cunoaşterea asigurată prin educaţia ştiinţifică, bazată în principal pe adevărul statistic, furnizând o imagine raţională şi realistă a lumii, imagine în care individul concret apare ca un fenomen marginal, fără a juca un rol decisiv. Pe de altă parte, concomitent, va trebui să intervină în judecată al doilea tip de gândire, diametral opus, care porneşte de la situarea individului în centrul cunoaşterii, „dat existenţial iraţional, care este adevăratul purtător al realităţii”, omul concret opus omului „normal”.           Ca psihodiagnostician, mai ales utilizând datele obţinute prin instrumente de evaluare cuantificabile, precum chestionarele de personalitate, este dificil, dar absolut necesar, să-ţi asumi responsabilitatea de a vedea, dincolo de informaţiile normalizate, felul cum datele obţinute prin aceste instrumente pot fi integrate în ecuaţia personală a omului viu pe care îl ai în faţă. Să ai în acelaşi timp o limpede gândire analitică şi o intuiţie sintetică privind aspectele dinamice specifice persoanei.           Psihodiagnoza este un pas. Mărimea reală a acestui pas, modul cum putem să cunoaştem, pentru a ajunge la înţelegere, sensul normativ sau ideografic al demersului însuşi, rămâne o decizie personală a fiecăruia dintre psihologi, decizie care ţine şi de cât de largi şi aprofundate sunt cunoştinţele sale, cât de responsabil este dispus să se implice în interpretări, depăşind tentaţia unui demers diagnostic reducţionist şi asumându-şi dificila sarcină a unei înţelegeri centrate pe subiect, pe structura de profunzime. Un astfel de pas nu cere formaţia unui erudit, dar cere instinctul cercetătorului, pentru care fiecare aspect deschide noi posibilităţi, formulează noi ipoteze care se cer corelate, verificate, care conduc spre noi aspecte tot mai structurate şi mai coerente, dar fără a ucide misterul, „corola de minuni” a unicităţii fiinţei vii, transformând-o într-un adevăr încremenit şi irelevant pentru viaţă.           Fără a ambiţiona spre decizii definitive, pentru că viaţa iraţională şi proteică nu va putea fi niciodată supusă şi cuprinsă într-o dogmă.           Ceea ce ne putem dori este să păşim cu sfială, dar conştienţi, în sanctuarul zeului, nu cerându-i supunere sau îndurare, ci încercând să cuprindem şi să ne integrăm armoniei şi ordinii creaţiei primordiale. Atunci, abia atunci, vom putea spune, odată cu Jung, că nu numai cunoaştem dar şi înţelegem, nu numai ne înţelegem pe noi înşine, dar înţelegem şi pe cel asemenea nouă şi totuşi mereu unic om obişnuit. Când omul obişnuit al planetei se va întoarce spre sine pentru a sonda profunzimile insondabile ale psihismului propriu, înţelegând astfel frumuseţea şi forţa fiinţei umane, oamenii nu vor mai fi un pericol pentru Terra.           Psihologia este un ghid, poate fi un prim pas. Truda şi victoria asumate individual ne pot îmbogăţi mereu viaţa. Este foarte posibil ca, odată cu era realităţii virtuale, testele psihologice să cunoască o cu totul altă turnură. Viitorul este mereu incitant şi deschis.           Mihaela Minulescu, 2003           În prezentarea unor concepte cheie au fost prelucrate şi datele din următoarele dicţionare de psihologie:           Dictionary of Psychology, A. S. Reber, The Penguin, 1985 (DP 85)           Dicţionar de psihologie, R. Doron, F. Parot, Humanitas, 1991 (DP 91)           Dicţionar de psihologie, U. Schiopu, 1997 (PD 97)           Dicţionar de psihologie, Larousse, Editura Univers enciclopedic, 1998 (Lr 98)           Capitolul I           CERINŢE FUNDAMENTALE ÎN CONSTRUIREA ŞI EXPERIMENTAREA           CHESTIONARULUI DE PERSONALITATE           Capitolul prim se centrează pe problematica tehnicii de construire şi experimentare a chestionarelor destinate evaluării personalităţii. Dintre aspectele teoretice şi practice sunt prezentate: principalele limite şi dificultăţi intrinseci măsurării personalităţii prin chestionare; cerinţele generale şi etapele generale care intervin în construirea şi experimentarea instrumentelor psihologice de acest tip; strategiile de construire a chestionarelor de personalitate prin metoda intuitivă, metoda empirică şi metoda analizei factoriale. Sunt prezentate şi principalele tipuri de probleme care apar în construirea şi experimentarea itemilor chestionarului, respectiv: strategiile generale de construire a itemilor şi problema limbajului utilizat; tipurile de relaţii între item şi trăsătura de personalitate; problemele legate de caracteristicile de suprafaţă ale itemilor, de caracteristicile semantice ale itemilor şi de cele psihometrice. De asemenea, sunt prezentate conceptele semnificative, un test cu întrebări de evaluare a cunoştinţelor şi referinţele bibliografice.           În cadrul acestui curs studentul realizează şi un proiect de cercetare, al cărui conţinut este prezentat la finele acestui capitol.           1. 1. Principalele limite şi dificultăţi intrinseci măsurării personalităţii prin chestionare           Înainte de a prezenta cerinţele fundamentale care ţin de construirea şi validarea unui chestionar de personalitate, vom trece în revistă câteva dintre principalele limite şi dificultăţi pentru acest gen de instrumente de evaluare a personalităţii.           Ceea ce teoreticieni de anvergura unor Anastasi sau Cronbach, acum 40 de ani, şi Angleitner, John, Löhr sau Hofstee şi De Raad, Costa şi McCrae pentru anii ’90 reproşează chestionarelor ca instrumente ţine de limitele capacităţii de operaţionalizare a dimensiunilor de măsurat, de exprimare, dar şi de controlul modului cum este transmisă şi receptată informaţia. Mai mult depinde de o dificultate exterioară instrumentului propriu-zis, şi anume de intenţionalitatea şi starea interioară a respondentului şi distorsiunile consecutive acesteia. Analizele moderne încearcă să reconsidere, într-o manieră sistematică, diferitele nivele ale problematicii chestionarelor, în primul rând modul de construire a itemilor, forma şi conţinutul lor; în al doilea rând, se adresează chiar tehnicilor statistice, pentru a detecta surse de distorsionare sau pentru a construi modele sistemice de control matematic al corelării informaţiilor (a dimensiunilor şi a faţetelor acestora, atât între ele, cât şi cu alte aspecte ale personalităţii).           Urmarea acestui sistematic efort de control al circulaţiei şi prelucrării informaţiei la toate nivelele, de la formularea şi construirea chestionarului la receptarea, la prelucrarea şi rezolvarea itemilor de către subiect şi apoi la interpretarea acestor răspunsuri într-o manieră care să se apropie cât mai mult de realitatea vie, este constituită, pe de o parte, din taxonomizările care au clarificat, în ultimul deceniu, o bună parte din „haosul” unor probleme precum formatul itemilor, conţinutul lor, caracteristicile situaţionale etc. Pe de altă parte, aceste probleme fac obiectul unor dezbateri în simpozioane internaţionale cu teme precum: cauzalitatea (Silva, Westmeyer, 1994), dezirabilitatea (Nowack, Hofstee & Hendriks, Parlhus, Borkenau & Ostendorf, Fernandez-Ballesteros & Zamarron, 1995), bazele biochimice ale personalităţii (Zuckermann, 1994), luarea deciziei în psihodiagnoză (Westmeyer, 1994, van der Berken & van Arle, Vos, 1995).           Şi totuşi, dacă ar fi să concluzionăm, nu se pune atât problema relativizării valorii chestionarelor în cunoaşterea personalităţii (cum au fost sau sunt unii tentaţi să gândească), ci a măsurii în care un instrument a cărui standardizare împinge spre inferenţe tipologice, cu un „grad mediu de generalitate”, poate surprinde şi unicitatea, forma vie a psihismului, felul cum se manifestă acele trăsături în complexitatea interdeterminărilor psihice. Şi nu este corect să cerem unui instrument să cuantifice ceea ce, în esenţa sa, nu a putut fi cuantificat – psihismul viu.           Aşadar, limita principală a chestionarului de personalitate este intrinsecă acestui tip de demers cuantificabil.           De asemenea, dintre dificultăţile clasice avute în vedere, a căror rezolvare va mai însemna încă multe teme de cercetare, sunt: „vizibilitatea” itemilor, gradul de schimbare vs. constanţă a comportamentului măsurat, specificitatea mare a răspunsurilor în sfera personalităţii, care atrage dificultăţi în gruparea lor în categorii bine definite de trăsături sau structuri ale personalităţii şi determinarea unor criterii externe adecvate prin care să se calculeze empiric gradul de validitate.           O altă problemă majoră ţine nu atât de construirea chestionarelor, cât de interpretarea datelor. Originea chestionarelor stă, probabil, în necesitatea de a realiza un interviu cât mai sistematizat. Ceea ce implică supoziţia că fiecare răspuns trebuie considerat sau ponderat ca indiciu al existenţei sau al prezenţei aspectului avut în vedere. Interpretarea factuală – veridică – literală se bazează pe validitatea de conţinut şi se apropie foarte mult de situaţia interviului sistematizat. Interpretarea psihologică – diagnostică – simptomatică este posibilă în urma experimentării şi validării chestionarului, respectiv a stabilirii empirice a relaţiei dintre răspunsurile la itemi şi un criteriu specificat de validare (Anastasi, 1957).           O a doua sursă de interminabile discuţii privind ce anume interpretăm atunci când interpretăm răspunsul la itemi este faptul că există o inerentă ambiguitate a răspunsurilor, dovedită de altfel experimental (Eisenberg, 1941, Forsman, 1993), ceea ce conduce spre posibilitatea unei game relativ largi de interpretări pentru fiecare răspuns. Formularea mai specifică şi mai clară a itemilor, precum şi formularea unor seturi de răspunsuri specificate, pot conduce, pe de o parte, la scăderea gamei de posibilităţi de interpretare de către subiect a conţinutului, dar, paradoxal, conduc şi spre o „vizibilitate” prea mare, care face ca răspunsurile să poarte amprenta prea puternică a seturilor atitudinale, a intenţionalităţii, a efectului de faţadă şi, nu în ultimul rând, a stărilor emoţionale pe care le trăieşte sau le-a traversat de curând subiectul. Există voci, în domeniul psihologiei personalităţii, care, odată cu Allport (1937), consideră că persoana poate fi adecvat descrisă numai în termenii paternurilor specifice de interrelaţionare, mai puţin prin trăsături comune. Modelul din 1994, descris de McCrae şi Costa, pune în bună măsură problema clarificării a ceea ce putem măsura în mod real din natura umană şi a modalităţilor în care putem trata această informaţie.           1. 2. Cerinţe generale şi etape generale în construirea unui chestionar           În construirea unui chestionar de evaluare a personalităţii există două probleme esenţiale cu care se confruntă orice psiholog:           1. definirea constructului, deci a trăsăturii care trebuie măsurată;           2. construirea unui set de itemi prin care subiectul este „întrebat” în legătură cu acele comportamente care sunt relevante pentru trăsătura respectivă sau în legătură cu situaţiile relevante pentru acea trăsătură. Răspunsurile subiectului la aceşti itemi vor servi ca indicatori ai constructului.           Vom încerca să prezentăm în continuare câteva dintre problemele legate de construirea şi experimentarea acestui set coerent de itemi, care reprezintă chestionarul de personalitate.           Un tip de cerinţe în prima etapă de construire a unui chestionar priveşte alegerea tipului de probă sau chestionar. Ce probă alegem depinde de: 1. scopul testării (ce testăm) şi 2. definirea domeniului de aplicare (de ce testăm: consiliere vocaţională, expertiză clinică, expertiză judiciară, psihoterapie, selecţie profesională sau reorientare profesională etc.). Acest gen de probleme apare în măsura în care testarea trebuie să răspundă, desigur, unor probleme specifice care apar uneori într-un context specific ce trebuie definit, la rândul lui, iar pe de altă parte psihologul porneşte de la bun început avertizat în legătură cu tipul de expectaţii ale subiectului (motivaţii, stări afective, atitudini, prejudecăţi şi idiosincrasii) care pot distorsiona comunicarea prin chestionar.           Alegerea tipului de probe înseamnă, în această etapă, în acelaşi timp, construirea itemilor experimentali cu un set de cerinţe care ţin intrinsec de construirea chestionarului: adecvarea conţinutului itemilor, numărul de itemi, omogenitatea sau neomogenitatea acestora. Aceste cerinţe vor influenţa calităţile psihometrice ale itemilor şi ale chestionarului, aspecte pe care le vom discuta mai pe larg în alt subcapitol.           O a doua etapă, ulterioară constituirii unui prim eşantion de itemi, priveşte aplicarea experimentală a acestora. Iniţial, aplicarea se poate realiza pe un minim de 20 subiecţi (Meili, 1964), pentru a răspunde unor întrebări ce se referă la factori care pot influenţa aleatoriu rezultatele, diminuând fidelitatea.           Dintre sursele de eroare posibile ce pot fi avute în vedere şi corectate în această etapă menţionăm: 1. standardizarea corectă a instructajului şi a condiţiilor specifice de răspuns; 2. standardizarea tipului de răspuns; 3. formularea unor itemi sau scale de „validare” a chestionarului în raport cu atitudinea subiectului (suprasau subestimare a unor simptome sau situaţii, atitudini de faţadă, gradul de dezirabilitate la diferite genuri de subiecţi); 4. construirea unor exemple introductive.

Pseudoştiinţă, superstiţii şi alte aiureli ale vremurilor noastre             Cred că este nevoie de un echilibru fin între două cerinţe contradictorii: scrutarea cea mai sceptică a tuturor ipotezelor care ne sunt prezentate şi, în acelaşi timp, o mare deschidere faţă de ideile noi. Dacă eşti numai sceptic, nici o idee nouă nu te atinge. Nu înveţi niciodată ceva nou. Devii un bătrân cârcotaş convins că absurdul conduce lumea. (Ai, desigur, multe dovezi în sensul ăsta.)           Pe de altă parte, dacă eşti deschis până la credulitate şi nu ai nici o fărâmă de spirit sceptic, nu poţi deosebi ideile folositoare de cele inutile. Dacă toate ideile au aceeaşi valoare, eşti pierdut, fiindcă atunci, după părerea mea, nici o idee nu mai are vreo valoare.           CARL SAGAN, „Povara scepticismului”, conferinţă ţinută la Pasadena în 1987                 CUVÂNT ÎNAINTE.           Forţa pozitivă a scepticismului Stephen Jay Gould.           Scepticismul sau demistificarea capătă adesea proasta reputaţie rezervată acelor activităţi – cum e strângerea gunoiului – absolut necesare unei vieţi sigure şi sănătoase, dar prea puţin atrăgătoare sau demne de stimă. Această activitate are totuşi o tradiţie nobilă, de la termenul „sceptic” (care însemna „gânditor”), născocit de vechii greci, la ultima carte a lui Cari Sagan, Lumea bântuită de demoni. (Cum eu însumi am scris o carte de acest gen – Falsa măsură a omului trebuie să mărturisesc că am încredere în această întreprindere.)           Nevoia – atât intelectuală, cât şi morală – de scepticism se naşte din celebra observaţie metaforică a lui Pascal că oamenii sunt „trestii gânditoare” de o strălucită unicitate, dar şi de o unică vulnerabilitate. Conştiinţa, oferită numai speciei noastre în istoria vieţii pe pământ, e cea mai teribilă invenţie evoluţionistă apărută vreodată. Deşi accidentală şi imprevizibilă, aceasta i-a dat lui Homo sapiens o putere fără precedent atât asupra istoriei speciei noastre, cât şi asupra vieţii întregii biosfere contemporane.           Dar suntem trestii gânditoare, nu fiinţe raţionale. Modul nostru de gândire şi acţiune ne conduce la fel de des către distrugere şi violenţă ca şi către bine şi cultură. Nu vreau să mă lansez în ipoteze privind sursele părţii noastre întunecate – sunt ele moşteniri evoluţioniste ale „naturii cu colţii şi ghearele-nroşite”* sau doar nişte capricii neadaptative ale funcţionării unui creier proiectat pentru a îndeplini sarcini diferite de cele care ne călăuzesc acum vieţile colective? în orice caz, suntem capabili deopotrivă de orori sinistre şi de dovezi tulburătoare de curaj şi nobleţeambele înfăptuite în numele unor idealuri ca religia, absolutul, mândria naţională şi altele asemenea. Nimeni nu a surprins mai bine această dilemă a omului prins între cei doi poli ai naturii sale decât Alexander Pope la mijlocul secolului al XVIII-lea:           Căci pe-acest istm al unui trai de mijloc e-aruncată O fiinţă primitivă, dar măreaţă, cu aspră judecată.           Atârnă ca-ntr-un ştreang, neştiind dacă să mişte or să piară, Chircită-n dubiu de mintea or trupul îi e chin, Născută întru moarte şi judecând întru venin.           Există doar două soluţii pentru a scăpa de răul produs sistematic de partea noastră întunecată – cea care ne-a dat cruciadele, vânătorile de vrăjitoare, sclavia şi holocausturile. Una este decenţa morală, dar ea nu e de ajuns. Mai trebuie să ne întemeiem şi pe partea raţională a modului nostru de a gândi. Căci, dacă nu folosim cu rigoare raţiunea umană pentru a descoperi şi înţelege realităţile naturii şi pentru a trage din aceste cunoştinţe concluziile logice privind acţiunile umane, vom fi înfrânţi de forţele înspăimântătoare ale iraţionalului, „romantismului”, credinţei inflexibil „adevărate” şi de aparent inevitabila acţiune a gloatei declanşată de ele. Raţiunea nu e numai o parte importantă a esenţei noastre, ea e şi posibila noastră salvare în faţa reacţiilor brutale şi nestăpânite provocate de emoţiile puternice. Scepticismul e agentul raţiunii împotriva iraţionalului organizat – şi este prin urmare una din cheile decenţei umane, sociale şi civice.           Michael Shermer, în calitatea sa de conducător al uneia dintre cele mai cunoscute organizaţii sceptice americane şi de autor aflat în slujba raţiunii, este o figură importantă a vieţii publice americane. Această carte în care analizează forţa de atracţie a credinţelor iraţionale ne dă o imagine asupra nevoii de scepticism şi asupra şanselor sale de a se impune.           Vechiul clişeu care spune că vigilenţa permanentă e preţul libertăţii trebuie să fie deviza acestei mişcări, căci, dacă un cult aparent benign are aceeaşi structură potenţial violent iraţională ca vânătoarea făţişă de vrăjitoare, atunci trebuie să privim cu atenţie şi spirit critic toate mişcările întemeiate pe suprimarea gândirii. M-a impresionat mult analiza pe care Shermer o face candidatului cel mai puţin susceptibil a provoca răulmişcarea „obiectivistă” a lui Ayn Rand, care pare la prima vedere mai curând o soluţie a problemei decât o sursă a ei. * Dar Shermer arată că această sectă, în pofida declaraţiilor răsunătoare privind încrederea în logică şi raţiune, acţionează ca un veritabil cult în două privinţe esenţialepretinde loialitate necondiţionată faţă de conducător (cultul personalităţii) şi foloseşte drept criteriu pentru admiterea membrilor iraţionalismul funciar al sectei (credinţa că morala e unică şi obiectivă, fiind determinată şi dictată, bineînţeles, de conducătorii cultului).           Cartea lui Shermer trece de la acest caz pregnant prin minimalismul său la iraţionalismul mai „conceptual” (dar ilogic şi neîntemeiat) al creaţionismului şi al negării Holocaustului, pentru a ajunge la formele mai înfricoşătoare reprezentate în trecut de cruciade şi vânători de vrăjitoare, iar azi de isteria legată de cultele sataniste şi de abuzurile sexuale asupra copiilor (o problemă, desigur, reală şi tragică) la o scară de neconceput şi întemeiată pe o conspiraţie spontană a falselor acuzaţii.           Nu avem decât o singură armă împotriva acestei naţionalităţi – raţiunea însăşi. Dar cărţile sunt măsluite în America zilelor noastre, unde până şi o apariţie bine intenţionată la Oprah sau Donahue** (Shermer a participat la ambele cu rezultate spectaculoase, după cum relatează în carte) stârneşte senzaţie, însă nu e urmată de o analiză temeinică. Trebuie deci să încercăm mai mult, şi o vom face. Am obţinut deja victorii semnificative, mari şi mici – de la decizii ale Curţii Supreme împotriva creaţionismului până la demascarea parapsihologiei şi a vindecătorilor şarlatani în cazuri particulare.           Cele mai bune arme provin din arsenalul procedurilor ştiinţifice elementare, căci nimic nu poate înşela tehnica experimentală a testului dublu orb* şi metodele de observare ale analizei statistice. Aproape orice formă modernă de iraţionalism poate fi demascată cu ajutorul acestor instrumente ştiinţifice elementare, dacă sunt bine folosite. De pildă, într-un caz la care sunt sensibil (pentru că sunt tatăl unui tânăr autist), speranţa imensă, dar neîntemeiată, de a comunica cu autiştii care nu vorbesc prin intermediul „mijlocitorilor” (oameni care pretind că pot ghida degetele autiştilor pe o tastatură de calculator pentru a scrie mesaje) n-a fost primită cu destul scepticism (mi s-a părut mereu că seamănă cu vechiul truc al tablei Ouija! **) când majoritatea mijlocitorilor scriau mesaje pe care părinţii ar fi vrut să le audă („Tată, te iubesc; îmi pare rău că nu am putut niciodată să-ţi spun asta”). Dar, când unii mijlocitori, prinşi în nebunia acuzaţiilor privind abuzurile sexuale din copilărie ca sursă a tuturor nenorocirilor, au hotărât (probabil inconştient) că autismul trebuie să aibă cauze asemănătoare şi au început să scrie mesaje de acuzare prin falsa lor „mijlocire”, inofensivul dar al speranţei s-a transformat în coşmar, căci mai mulţi părinţi iubitori au fost pe nedrept puşi sub acuzaţie. Problema a fost rezolvată prin clasicele experimente dublu oarbe – informaţii cunoscute de autist, dar nu şi de mijlocitor n-au apărut niciodată în mesaje, în timp ce informaţii cunoscute de mijlocitor, dar nu şi de autist au apărut în presupusele mesaje – nu înainte însă ca vieţile părinţilor (care suferiseră oricum destul din pricina bolii copiilor) să ia un curs tragic poate pentru totdeauna (fiindcă nimeni nu trece complet peste asemenea acuzaţii odioase, chiar dacă ele se dovedesc absolut false – lucru pe care cinicii vânători de vrăjitoare îl ştiu foarte bine).           Proasta reputaţie a scepticismului e dată de impresia că, oricât de necesar ar fi, el nu reprezintă decât eliminarea afirmaţiilor false. Lucrurile nu stau aşa, iar cartea de faţă o demonstrează. Demistificarea veritabilă e făcută în folosul unui model alternativ de explicare, nu ca un exerciţiu nihilist. Modelul alternativ e însăşi raţiunea împletită cu decenţa moralăcel mai puternic instrument al binelui pe care planeta noastră l-a cunoscut vreodată.           INTRODUCERE Un turneu revelator De ce şi cum apar bazaconiile.           Nenorocirea ipocriziei nu este că ceilalţi o văd, ci că n-o vede acela care o practică. În predica de pe munte, Isus a subliniat atât problema, cât şi soluţia ei:           Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău (Matei 7:5).           În 1997, pe când călătoream prin ţară pentru a prezenta prima ediţie a acestei cărţi, am întâlnit o bună ilustrare a acestor cuvinte. Eram programat să particip la o emisiune radiofonică găzduită de succesorul intelectual al lui Ayn Rand ales de ea însăşi, Leonard Peikoff, filosoful obiectivist care, asemenea unui călugăr medieval, purta flacăra adevărului lui Rand în cărţi şi articole, iar acum în propria sa emisiune radiofonică. Mi s-a spus că Peikoff voia să particip la emisiunea lui pentru că scrisesem o carte ce făcea apologia raţiunii, cea mai înaltă virtute a filosofiei obiectiviste. Bănuiam că fusesem de fapt ales pentru că scrisesem un capitol (al optulea) critic la adresa lui Ayn Rand, iar Peikoff voia să răspundă acestei critici. Adevărul este că aveam ceva emoţii, fiindcă, deşi cunoşteam destul de bine filosofia lui Rand (îi citisem toate cărţile importante şi o bună parte din cele mai puţin importante), Peikoff e un interlocutor redutabil care ştie pe dinafară capitole şi versete din Rand. L-am văzut zdrobindu-şi adversarii în dezbateri intelectuale cu ironia şi logica sa de fier. Dar scrisesem ceea ce scrisesem, aşa încât mi-am zis că trebuie să fiu la înălţime şi să mă port bărbăteşte.           Vă puteţi închipui că nu mică mi-a fost mirarea când agentul meu de publicitate m-a informat că interviul a fost anulat fiindcă fusese luată drept insultă critica mea legată de personalitatea, mişcarea şi adepţii lui Rand, faptul că îi considerasem un cult, iar ei nu voiau să accepte o carte ce „conţine afirmaţii calomnioase la adresa doamnei Rand”. Evident, cineva care se ocupa de emisiune citise în sfârşit cartea. Au spus că ar fi bucuroşi să discute cu mine despre metafizica moralei absolute (ei cred că există aşa ceva şi că Rand a descoperit-o), dar nu într-o dezbatere care ar da credit cărţii mele blasfematoare. Ironia sorţii face ca în capitolul meu despre Rand să fi subliniat că incapacitatea sau refuzul de a lua în seamă critica la adresa conducătorului ori a credinţelor lui e semnul distinctiv al unui cult. Astfel, deşi negau că reprezintă un cult, înăbuşind critica, Peikoff şi Institutul Ayn Rand făceau exact ce face un cult.      Uimit de această ipocrizie evidentă, l-am sunat eu însumi pe producător şi i-am indicat cele două avertismente pe care le indusesem în acel capitol: „în primul rând, critica fondatorului sau adepţilor unei filosofii nu constituie, în sine, o negare a vreunei părţi a acelei filosofii. În al doilea rând, critica unei părţi a filosofiei nu neagă întregul.” I-am explicat că în multe privinţe nutream un mare respect pentru Rand. Ea este întruchiparea individualismului ferm şi a raţionalismului fără pată. Îmbrăţişez multe dintre opiniile sale economice. Într-o epocă pluralistă aflată în căutarea eroilor netradiţionali, ea este una dintre puţinele femei într-un domeniu dominat de bărbaţi. I-am spus că aveam chiar şi o poză a ei pe perete. Aceasta i-a trezit atenţia pentru o clipă, aşa că i-am cerut să-mi dea un exemplu concret de calomnie, fiindcă acest cuvânt foarte tare implică o defăimare deliberată. „Totul în acel capitol e o calomnie la adresa doamnei Rand”, a spus el. „Daţi-mi măcar un exemplu14, am insistat eu.

CUPRINS:           INTRODUCERE           PARTEA I           CINCIZECI DE ANI ÎN DEPLINĂ STRĂLUCIRE           Lăsaţi în urmă trecutul           Refuzaţi îmburghezirea şi goniţi conformismul 18           Acordaţi atenţie propriului corp           PARTEA AII-A           SĂ ÎNŢELEGEM ÎNAINTE           DE A ACŢIONA           CAPITOLUL I           CE SE SCHIMBĂ DUPĂ CINCIZECI DE ANI 27           Modificările aparatului digestiv 27           Pofta de mâncare 28           Digestia 28           Metabolismul substanţelor nutritive 29           Proteinele 29 l           Lipidele           Glucidele           Eliminarea deşeurilor 'T           Factorii psihologici ' i           Resursele financiare.11           Supraconsumul de medicamente 31] j           CAPITOLUL II           NEVOILE NUTRIŢIONALE PENTRU 3           A RĂMÂNE TINERI 35           Să ştim să ne recunoaştem greşelile 33           Tradiţie şi convivialitate 36           Feriţi-vă de regimuri! 37           Aportul energetic 3H           Valoarea energetică a alimentelor 38           Raţia alimentară de dorit 39           Trebuie să mâncăm suficient 39           Trebuie să mâncăm mai bine 41           CAPITOLUL III           DIFERITELE CATEGORII DE ALIMENTE 42           Macronutrienţii 43           Proteinele 43           Proporţia de masă proteică din organism 43           Putem înlocui carnea? 44           Mâncăm destule proteine?           Glucidele 45           Hiperglicemie şi hiperinsulinism 46           Intoleranţa faţă de lactoză 47           Atenţie la zahăr! 47           Glucidele se aleg după indicele lor glicemic 48           Lipidele, 50           Grăsimile sunt indispensabile 50           Cele două feţe ale colesterolului 51           Grăsimile sau acizii graşi 52           |t Substanţele nutritive neenergetice 56           Aportul de fibre 56           Fibrele insolubile 56           Fibrele solubile 56           Inconvenientele consumului de fibre 57           Cum să consumăm zilnic fibrele? 57           Aportul de lichide 58           Vârstnicii nu beau suficiente lichide 59           Când trebuie să bem? 60           Cu privire la băuturile alcoolice 61           Micronutrienţii 62           Antioxidanţii 63           Ceilalţi micronutrienţi 66           Vitamina B9 sau acidul folie 66           Vitamina B6 68           Vitamina D 69           Vitamina Bl           Calciul 71           Magneziul 73           Potasiul 73           Fierul 75           Cromul 77           PARTEA AIII-A           PLANUL DE ACŢIUNE:           SĂ ACŢIONĂM ÎN CUNOŞTINŢĂ DE CAUZĂ           CAPITOLUL I           STRATEGIE PENTRU A NE PĂSTRA ÎN FORMĂ 81           Să învingem oboseala 81           Multiplele faţete ale oboselii 81           Cauzele oboselii 8.<           Surmenajul 8.<           Oboseala legată de abuzul de medicamente 84           Oboseala psihică 85           Oboseala patologică 80           Oboseala datorată carenţelor nutriţionale 87           Hipoglicemia, o sursă de oboseală 88           Acidoza 90           Alimente ce favorizează oboseala contra alimentelor ce întreţin forma? 91           Alimentele ce favorizează oboseala 91           Alimentele ce întreţin forma 92           Cum să avem un corp performant 98           Trebuie să ne mişcăm 98           Nutriţia la efort 99           Cum mâncăm înainte de efort 99'           Cum mâncăm în timpul efortului 101           Cum mâncăm după efort 101           Menţinerea vitalităţii sexuale 102           Când vrei, poţi 102           Bucătăria afrodiziacă —f-*           Cum să „fortificăm" creierul pentru a ne păstra memoria 109           Creierul nu se uzează decât dacă nu-1 folosim 109           Alimentaţia şi îmbătrânirea cerebrală 110           Maladia lui Alzheimer 113           Trebuie să ne intereseze totul 114           CAPITOLUL II           SĂ ÎNVĂŢĂM CUM SĂ NE GESTIONĂM           GREUTATEA 119           Variaţia componentelor masei corporale 119           Corpolenţa după cincizeci de ani 120           Care este greutatea potrivită? 120           Clasificarea obezităţii 121           Obezitatea androidă 121           Obezitatea ginoidă 121           Obezitatea abdominală profundă 122           Este necesar să slăbim? 122           La bărbaţi 122           La femei 123           Riscurile obezităţii 123           Problemele respiratorii 123           Problemele reumatologice 124           Cancerul şi obezitatea 124           Riscurile chirurgicale 124           Consecinţele psihosociale 125           Efectele pierderii în greutate 125           Poate fi obezitatea un avantaj? 125           Menopauza duce laângrăşare? 126           CAPITOLULUI )           METODA MONTIGNAC: O SIMPLĂ »3           SCHIMBARE DE ORIENTARE ÎN           OBIŞNUINŢELE ALIMENTARE 127           De ce ne îngrăşăm? 12'^           Glicemia 130           Hiperinsulinismul 131           Indicele glicemic 132           Zahărul 13.1           Făina 13ft           Cartoful 137           Obişnuinţele alimentare 138           Principiile de bază ale metodei Montignac 141           Faza 1 141           Faza II 144           Recomandări generale pentru faza 1 144           CAPITOLUL IV           PREVENIREA RISCURILOR           CARDIO-VASCULARE 146           Factorii răspunzători pentru bolile cardio-vasculare 147           Colesterolul 148           Trigliceridele 150, Hiperglicemia şi hiperinsulinismul 151           Hiperuricemia 152           Deficitul de antioxidant! 152           Igiena vieţii 152           Tabagismul 152           Stresul 153           Sedentarismul 153           Prevenirea bolilor cardio-vasculare prin intermediul alimentaţiei 154           Alegerea grăsimilor 154           Alegerea proteinelor 154           Alegerea glucidelor 156           Adoptarea unei alimentaţii bogate în fibre 156           Alegerea alimentelor bogate în antioxidanţi 156           Alţi nutrienţi necesari 157           Potasiul 157           Magneziu! 158           Calciul 158           Sodiul 158           Fierul 159           Vitamina B9 (sau acidul folie) 159           Băuturile 159           Trebuie să bem vin 159           Cafeaua 160           Ceaiul 160           Ciocolata 161           Laptele 161           Băuturile dulci 161           Proprietăţile condimentelor           Busuiocul 162           Usturoiul 162           Alimentaţia de tip mediteranean 162           CAPITOLUL V           CUM SĂ COEXISTĂM PAŞNIC CU DIABETUL 170           Diabetul insulino-dependent (diabetul de tip I) 170           Diabetul gras, fără dependenţă de insulina (tipul II). 17|           Dietetica diabeticilor 171           Diabetul de tip II 171           Diabetul de tip 1 172           CAPITOLUL VI           AMELIORAREA BOLILOR REUMATISMALE 174           Osteoporoza 174           Cele două tipuri de osteoporoză 175           Osteoporoza de tip 1 175           Osteoporoza de tip II 17d           Examinarea problemei 17d           Factorii favorizanţi ai osteoporozei 17d           Alimentaţia dietetică în osteoporoză 11(>           Asigurarea unui aport caloric corect 17'^           Asigurarea unui aport bun de fosfor 181           Asigurarea unei concentraţii suficiente de vitamina D 182           Anumiţi nutrienţi previn osteoporoza 182           Excesul anumitor nutrienţi favorizează osteoporoza 183           Osteomalacia 184           Cauzele 184           Când ne putem gândi la osteomalacie? 185           Cum să dovedim prezenţa bolii? 185           Tratamentul 185           Reumatismele inflamatorii 186           Postul 186           Regimul personalizat, prin excludere 186           Regimul Dr. Seignalet 187           Raţia de proteine 187           Untura de peşte 188           Artroza 188           Cauzele 188           Remediile 189           Hiperuricemia 190           Cauzele 190           Complicaţiile 191           Tratamentul 192           CAPITOLUL VII           ELIMINAREACONSTIPAŢIEI ŞI ACOLITEI 194           Constipaţia 194           Diferitele tipuri de constipaţie 195           Constipaţia recentă 195           Constipaţia cronică 195           Lipsa reflexului rectal 195           Pentru a nu mai fi constipaţi, trebuie să mâncăm mai corect 196           Colitele 198           CAPITOLUL VIII           STIMULAREA MIJLOACELOR DE           AUTOAPĂRARE 200           Imunitatea 200           Mecanismele imunitare 200           Stimularea imunităţii 202           Alimentaţia corectă ne fereşte de infecţii 201           Trebuie să mâncăm proteine 2(M           Aportul energetic 20>           Sporirea raţiei de vitamine 20.">           Să ne facem plinul de oligo-elemente 205           Să alegem grăsimile bune 20(>           Alimentele care stimulează imunitatea 20(>           Atenţie la preparare 200           Igiena de viaţă 207           CAPITOLUL IX           PREVENIREA CANCERULUI CU AJUTORUL           NUTRIŢIEI.210           Ce este cancerul? 210           Frecvenţa cancerelor 211           Cauzele cancerului 212           Factorii care pot favoriza apariţia cancerului 212           Excesul de greutate 212           Grăsimile „rele" 213           Unele proteine 213           Glucidele „rele" 214           Abuzul de alcool 214           Alimentele sărate şi afumate 214           Nitratul din apă '. 215           Apele cu clor 215           Pesticidele, insecticidele, erbicidele, fungicidele 215           Modul de preparare a hranei 215           Carenţa de antioxidanţi 216           Alimentele care protejează organismul împotriva cancerului 217           Fibrele 217           Antioxidanţii 217           Legumele verzi 217           Fructele 217           Pentru a ne asigura o bună protecţie împotriva cancerului 218           CAPITOLUL X           EVITAREA DENUTRIŢIEI           Cauzele denutriţiei 219           Aporturile insuficiente (anabolismul redus) 219 „ Uzura " accelerată a stocului de proteine           (catabolismul crescut) 220           Consecinţele denutriţiei 221           Deficitul imunitar 221 întârzierea cicatrizărilor 221           Deficitul de sinteză a albuminei 222           Cum să luptăm împotriva denutriţiei? 222           CONCLUZIE 223           ANEXE           ANEXA I           BILANŢUL NUTRIŢIONAL           Reţineţi!           Începând cu 15 octombrie a.c. veţi găsi pe piaţă           CALENDARUL GASTRONOMIC 2003 at cu reţete, în special, din regimul diso6'           TIPOGRAFIA l R EC SON l           ŞIR FRANCE2ANR. 66.6UCUBEŞH. ia.: 3M. U.90/35. 092.728.632           Examen de conştiinţă. alimentară 227           Rezultate, 228           Starea fizică 228           Cum stăm cu greutatea? 230           Indicele de masă corporală sau           Body Mass Index (BMI) 230           Aprecierea stării de hidratare 232           Starea danturii 232           Examenele de laborator 233           Radiografiile 234           ANEXAU i           SĂ ÎNŢELEGEM BINE FENOMENUL           DE ÎMBĂTRÂNIRE 235           Ce vârstă poate atinge omul? 235           Factorii de îmbătrânire 236           Impactul genetic 236           Impactul mediului înconjurător 239           ANEXA III           CUM SĂ FACEM BINE CUMPĂRĂTURILE 241           Plăcerea de a mânca 241           Să facem bine cumpărăturile 242           Micul comerciant 243           Piaţa din cartier 243           Supermagazânele > 244           Viaţa în casele de bătrâni 245                 Introducere           Jeanne Calmet tocmai şi-a sărbătorit împlinirea vârstei de 101 ani. Ea nu e numai o reprezentantă a speciei noastre, ci – pe lângă aceasta – mai este şi franţuzoaică, fapt ce face să ne vibreze coarda patriotică.           I-am amintit naţionalitatea doar pentru a sublinia că, în general, compatrioţii noştri au – statistic vorbind – o stare de sănătate mai bună decât a locuitorilor din alte ţări industrializate. Această menţiune ar fi, totuşi, insuficientă, dacă nu am preciza că decana oficială a omenirii a trăit mereu în ţinutul Pagnol, din Provence, ceea ce constituie un punct de referinţă în calificarea celui mai sănătos mod de hrană din lume: regimul mediteranean.           Când intri în clubul foarte deschis, de acum, al persoanelor de cincizeci de ani, este îmbucurător să ştii că străbunicii multora dintre noi sunt încă în viaţă. Fără doar şi poate că te simţi ca un flăcău! Căci astăzi este posibil să atingi o asemenea vârstă venerabilă şi nu e deloc o prostie să te gândeşti că fiecare dintre noi poate deveni cel puţin centenar. Dacă suntem cu toţii de acord să trăim până atunci, această dorinţă este obligatoriu şi implicit condiţionată de o bună stare de sănătate, deoarece ideea că nu ne-am putea duce zilele decât târâş-grăpiş este insuportabilă.           Totuşi, se cuvine să constatăm că epoca noastră prezintă, în acest domeniu, o situaţie care ar trebui să fie un semnal de alarmă: în timp ce durata vieţii s-a prelungit dincolo de ceea ce ne puteam imagina la începutul secolului 20, suntem siliţi să vedem că -paradoxal – specia noastră nu a fost nicicând mai bolnavă.           Realitatea statistica este chiar îngrijorătoare: unele boli, care, pe vremuri, iniervencau târziu în cursul vieţii, acum apar din ce în ce mai devreme. l;ciiomenul este deosebit de des întâlnit într-o ţară ca Statele Unite, unde, populaţia ce trece de şaizeci de ani şi uneori chiar mai tânără se află într-o stare de decrepitudine ce dă de gândit.           Hste uşor să-ţi dai seama de acest fapt, dacă îţi petreci câteva orc pe un aeroport american. Numărul de persoane coapte, cu siguranţă, dar încă tinere, care se deplasează într-un scaun cu rotile, este impresionant. Aceste wheel-chairs se pot lega, de altfel, unele de altele şi sunt trase de nişte tractoare mici. Vezi, prin urmare, trenuri întregi de scaune pe rotile, circulând între diferitele porţi de îmbarcare, făcând naveta între sosirile şi plecările terminalelor. Unii s-ar putea gândi că ăsta e un lux pe care şi-1 oferă americanii ce călătoresc, asemenea jucătorilor de golf din ţara lor, care se deplasează în maşinuţe, pe teren, pentru a merge de la o gaură la alta. Nici vorbă: acest mod de transport este o necesitate impusă de starea sănătăţii respectivelor persoane.           Dar, dacă problema este identificată în mod corespunzător, în schimb soluţia propusă e departe de a fi eficientă. Totuşi, medicina şi auxiliarul său, industria farmaceutică, n-au fost niciodată mai active, mai inventive şi mai productive. Zadarnic. Bugetul alocat cheltuielilor pentru sănătate devine, pe zi ce trece, tot mai insuficient.           I'atologiile sunt, în majoritate, cunoscute. Depistarea lor, bine pusă la punct. Terapeutica, bine elaborată, în tehnica chirurgicală, în tratamente, îngrijire, medicaţie s-au făcut progrese fenomenale. Dar, în ansamblu, problema rămâne aceeaşi: ştim să prelungim viaţa, dar nu şi sa menţinem sănătatea.           Cu ţoale astea, soluţia ne este la îndemână şi nu a fost niciodată altfel. Omul modern, cu aroganţa lui ştiinţifică, e cel care a igno-rat-o, a dispreţuit-o în mod voit. Soluţia ţine de bun-simţ, de raţiune – ce zic eu? – de înţelepciune.           Ea este, pur şi simplu, în propria noastră farfurie. Pentru că se află în ceea ce mâncăm, în calitatea alimentaţiei noastre. Cum spunea Hippocrate, cu cinci secole înaintea lui Hristos: „Hrana ne este cel mai bun leac".           Avem motive să fim mândri de medicii, de cercetătorii şi de toţi oamenii noştri de ştiinţă, care, cu hotărâre şi curaj, au făcut ca ştiinţa să progreseze – în cincizeci de ani – într-un mod cu totul excepţional. Ei au împins limitele cunoaşterii din domeniul medical dicolo de orice imaginaţie, dar, în acelaşi timp, au dat la o parte esenţialul: factorul alimentar. Au uitat unul dintre principalele postulate ale existenţei unei fiinţe vii – indiferent dacă aceasta aparţine regimului vegetal sau celui animal – şi care condiţionează, în mod strâns, supravieţuirea şi sănătatea sa de calitatea hranei consumate.           De la al doilea război mondial, producţia alimentară a cunoscut o adevărată revoluţie. La originea acesteia stau două fenomene. Pe de o parte, creşterea considerabilă a populaţiei din ţările occidentale (baby-boom), care a obligat guvernele să încurajeze producţia de masă. Singurul criteriu al agriculturii a devenit productivitatea. Pe de altă parte, fenomenala creştere a urbanizării a făcut ca, în câteva decenii, regiunile rurale să se golească în favoarea marilor oraşe, creând astfel un decalaj important între zonele de producţie alimentară şi zonele de consum.           Pentru a se produce mai mult, s-a recurs, în neştire, la mecanizare, la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, la utilizarea masivă a pesticidelor, insecticidelor şi erbicidelor chimice, agresând mediul înconjurător. Totodată, s-au selecţionat seminţele, prin hibridare controlată, cu un singur scop: randamentul.           Pentru a se putea păstra alimentele, chiar şi pe durata transportului de la locul de producţie la cel de prelucrare şi de consum, s-a recurs la recoltarea înaintea maturării, la coacerea artificială, la refrigerare, la congelare şi la o întreagă gamă de practici industriale diverse (ca ionizarea) destinate să menţină o impresie artificială de prospeţime a produselor, care – în timp normal – ar f i putrezit.           La capătul traseului, industria alimentară nu s-a lăsat mai prejos: a făcut inovaţii în domeniul condiţionării şi al conservării, folosind aditivii alimentari meniţi să dea produselor un aspect mai atrăgător, să le îmbunătăţească artificial gustul sau să le împiedice, mulţumită conservanţilor, să se auto-distrugă în mod natural.           Paralel, producţia animală a devenit intensivă, prin crearea de ferme zootehnice concentraţionare, unde hormonii şi antibioticele au devenit auxiliari eficienţi ai productivităţii.           Rezultatul acestei revoluţii agro-alimentare a fost, mai întâi, progresul. Trebuie să recunoaştem, într-adevăr, că persoanele din ţările occidentale nu suferă de foame, nici chiar cele care au nenorocul să fie printre indivizii excluşi, fără muncă şi fără domiciliu fix. Căci belşugul alimentar la care am ajuns, în această civilizaţie a abundenţei, este suficient pentru ca să hrănească pe toată lumea, inclusiv pe cei fără mijloace.           Reversul medaliei este că, dacă suntem siguri de cantitate, descoperim tot mai mult, pe zi ce trece, că nu avem asigurată calitatea. Calitatea nutriţională a alimentelor este atât de scăzută, încât putem considera, de acum, că a fost atinsă cota de alertă. Aceasta înseamnă că alimentaţia care ne este oferită astăzi nu mai răspunde necesităţilor nutriţionale ale corpului nostru, pentru că, în afară de energia care ne permite să supravieţuim, ea este lipsită de elementele vitale de care avem nevoie pentru a ne păstra sănătatea.           Totuşi, ar fi exagerat să considerăm că toate alimentele aflate la dispoziţia noastră sunt suspecte. Noi denunţăm mai ales mediocritatea nutriţională a acelora ce fac obiectul unei producţii intensive si, deseori, al proceselor industriale de transformare şi prelucrare. Celelalte – pentru că, slavă Domnului, mai există şi dintre acestea – sunt acceptabile şi chiar recomandate.           Obişnuinţele alimentare s-au schimbat în mod considerabil, în ultimii cincizeci de ani. Dar este regretabil că tendinţa contemporanilor noştri este aceea de a le privilegia pe cele rele, în detrimentul celor bune. Or, în toate cazurile, în care oamenii au devenit conşl u-iiţi şi s-au luat măsuri concrete cu toată seriozitatea, rezultatele obţinute au fost suficient de clare pentru a încuraja răspândirea lor, cu toate că, pe moment, încă nu se poate avea în vedere o generalizare.           În decursul primei perioade de viaţă şi – în mare – până la cincizeci de ani, organismul suportă, fără a se manifesta prea mult, carenţele şi insuficienţele unei alimentaţii sărace calitativ. El compensează – în parte – aceste deficituri, luând din propriile sale rezerve, ceea ce explică faptul că simptomele ce premerg eventualele patologii sunt rareori descoperite în această perioadă.           Şi, într-o bună zi, soneriile de alarmă încep să sune. Dar situaţia nu este luată chiar în serios decât atunci când se declanşează o adevărată alertă. Atunci vine clipa surprizelor dureroase, a decepţiilor şi regretelor, dar şi a hotărârilor de ultimă oră. Pentru că nu este niciodată prea târziu să iei o hotărâre bună. Oricum, este mai bine să nu fim obligaţi să o facem când nu mai avem încotro. Cartea de faţă răspunde tocmai acestei preocupări.           Mulţi dintre dumneavoastră treceţi de pragul celor cincizeci de ani, fiind în deplină putere. Adică, păstrându-vă plenitudinea calităţilor fizice şi intelectuale. Chiar vă şi minunaţi că sunteţi, mai mult ca niciodată, într-o formă atât de perfectă. Cartea de faţă este scrisă pentru dumneavoastră, căci ea vă va permite să vă evaluaţi starea sănătăţii, să conştientizaţi că este înţelept să-i oferiţi acestei maşini, care este corpul dumneavoastră – după o jumătate de secol de servicii bune şi de toată încrederea – dacă nu un consult general şi o revizie în toată legea, măcar un program de prevenire. Corpul are raţiunile sale, pe care raţiunea ar trebui să le cunoască.      Dar cartea aceasta se adresează şi celor ce au înaintat ceva mai mult în a doua parte a vieţii, în special celor care au anumite probleme de sănătate.

PREFAŢĂ.           Pragmatici, trebuie să fim pragmatici în privinţa controlului pe care îl exercităm asupra echilibrului nostru ponderal, adică asupra greutăţii.           De prea multe ori modul de viaţă este răspunzător pentru rotunjirea noastră progresivă dar sigură şi, apoi, pentru obezitatea care se instalează treptat. Dacă un anumit exces ponderal a fost considerat multă vreme un gaj al cumsecădeniei, acum el e considerat, cel mai adesea, duşmanul eficienţei şi punctul de plecare al unor numeroase boli. De aceea, de îndată ce a atins acest stadiu, fiecare caută să-l facă reversibil, adică să slăbească. Atunci, trebuie să găsească o cale, trebuie să opteze pentru o „metodă” sau – poate (mai simplu) – instigat de Michel Montignac, să devină conştient că felul cum se hrăneşte este esenţial şi trebuie controlat pe termen lung.           Numeroase metode, deşi recunoscute din punct de vedere ştiinţific, se dovedesc eficace pe termen scurt şi mediu, dar implică asemenea privaţiuni, încât devin o serie de constrângeri greu de respectat… Şi, încet-încet, ascensiunea către înălţimea scării gradate a cântarului este reluată. Aceasta este o experienţă pe care am trăit-o.           Calea pe care ne-o propune Michel Montignac pune de acord dietetica şi gastronomia, păstrând avantajul unui efect durabil pe termen lung, cu condiţia să aderăm la principiile acestui nou mod de alimentaţie. Prin urmare, trebuie să ne modificăm obiceiurile alimentare, să conştientizăm ceea ce mâncăm, să ne adaptăm metabolismului pentru a slăbi într-o primă etapă şi, apoi, să ne stabilim la nivelul ponderal ales. Această cale nu este decât un compromis între acceptabil şi obligatoriu. Fiinţa umană nu poate fi constrânsă în permanenţă, ea are nevoie de diversitate, deci de o abordare gastronomică a ştiinţei de a mânca.           Punând în practică această metodă, am fost cucerit, cu atât mai mult cu cât ea a fost şi este eficace.           Doctor Philippe ROUGER.           Conferenţiar la Universitatea PARIS VI.           Director ajunct al Institutului Naţional de Transfuzii             CUVÂNT ÎNAINTE.           Este aproape o banalitate să spui că trăim într-o civilizaţie a contradicţiilor.           În fiecare zi omul îşi demonstrează geniul în domeniul ştiinţific şi suntem convinşi că acest geniu – dacă de el este vorba, nu are limită, într-atât de mult şi-a demonstrat puterea de câteva decenii încoace.           Dar această evoluţie ştiinţifică fulgerătoare nu se produce în mod uniform, deoarece există multe domenii unde mentalitatea omului se opune oricărei forme de progres sau – şi mai rău – uneori are tendinţa de a regresa.           Nutriţia este, din nefericire, una dintre aceste discipline rămase în urmă, unde mai domneşte şi o totală anarhie. Fiecare consideră că are dreptul de a spune ceva şi toată lumea se îndeamnă să spună ce dă Dumnezeu.           Şi aşa vor rămâne lucrurile, atât timp cât problema va fi deschisă, iar soluţia definitivă nu va fi acceptată de toţi.           Adevărul în privinţa nutriţiei este cunoscut totuşi, dar el rămâne privilegiul câtorva oameni de ştiinţă şi membri foarte specializaţi ai corpului medical. Adevărul ştiinţific este ascuns – din rutină şi din ultra-conservatorism – de către cea mai mare parte a pseudo-profesioniştilor în dietetică.           E greu să accepţi aceasta realitate, deoarece ea se bazează pe patru criterii ce se opun credinţelor tradiţionale şi zdruncină de-a dreptul ideile moştenite şi practicile curente ce decurg din ele. Aceste patru criterii sunt următoarele:           — Teoria caloriilor este falsă. Aceasta constituie o ipoteză fără fundament ştiinţific, iluzorie în măsura în care adoptarea regimurilor hipocalorice duce întotdeauna la eşecuri.           — Proastele obişnuinţe alimentare şi, în special, excesiva rafinare a unor alimente, precum şi natura lor îndoielnică, stau la originea dereglării metabolismului contemporanilor noştri. De aceea trebuie să învăţăm să alegem bine în privinţa glucidelor.           — De asemenea, este foarte important să deosebim grăsimile binefăcătoare de grăsimile dăunătoare, alegându-le pe cele bune.           — Trebuie sa ne îmbogăţim alimentaţia cu fibrele pe care le conţin mai ales fructele, legumele verzi, legumele uscate şi pâinea integrală.           „Secretele nutriţiei” constituie, întrucâtva, adevărul în această problemă, esenţialul a ceea ce trebuie să ştim despre un subiect a cărui importanţă este mai mare decât ne imaginăm. Căci aceste taine îi privesc nu numai pe aceia care vor sa slăbească ori să-şi stabilizeze greutatea – fără constrângeri şi privaţiuni – ci şi pe aceia care vor să-şi regăsească vitalitatea fizică şi intelectuala optimă.           OBEZITATE ŞI CIVILIZAŢIE.           Îngrăşarea – şi ca urmare obezitatea – este un fenomen social. Este, întrucâtva, sub-produsul civilizaţiei.           Daca observăm ce se petrece în societăţile primitive, putem constata că, în general, această problemă nu există.           De asemenea, obezitatea este inexistentă la regnul animal, cel puţin la speciile care trăiesc în mediul lor natural, numai animalele domesticite de om cunosc această suferinţă.           Paradoxal, tocmai în societăţile cele mai evoluate se întâlneşte cel mai des excesul ponderal. Se pare că acesta este corolarul nivelului de viaţă. De altfel, fenomenul a fost constatat de-a lungul întregului curs al istoriei.           Cu unele excepţii, cei mai graşi indivizi se găseau întotdeauna la categoriile sociale cele mai bogate.           Deseori, excesul de greutate era considerat ca o virtute. Era simbolul reuşitei sociale, dar şi al sănătăţii înfloritoare.           Nu se spunea gras şi sănătos?           Astăzi mentalităţile au evoluat, deoarece – în afara faptului că s-au modificat canoanele de frumuseţe – oamenii au devenit conştienţi de neajunsurile greutăţii prea mari.           Obezitatea este considerată un pericol, deoarece se ştie că reprezintă un mare factor de risc pentru sănătate.           Dacă analizăm problema obezităţii în lume, suntem obligaţi să constatăm că în Statele Unite, cea mai bogata ţară din lume, este cea mai catastrofală situaţie.           Or, dacă luăm în consideraţie modul de hrană al americanilor, este uşor să deducem că tocmai proastele obişnuinţe alimentare stau la baza obezităţii lor. Iar această realitate se înrăutăţeşte pe zi ce trece.           Contrariu a ceea ce lasă să se înţeleagă unii practicieni, obezitatea nu este o fatalitate şi, chiar daca originile sale sunt – în majoritatea cazurilor – ereditare, nu este mai puţin adevărat că ele sunt consecinţa relelor obişnuinţe alimentare.           A aborda acest subiect lăsând în urmă aspectul esenţial al problemei, înseamnă a ne ocupa numai de simptome (greutatea), neglijând cauza. Eşecul dieteticii tradiţionale se datorează tocmai acestei abordări trunchiate. În loc să căutăm să scăpăm de simptome, prin intermediul unor regimuri de înfometare, am face mai bine să analizăm de ce ne îngrăşam. În loc să adoptăm prosteşte liste de meniuri gata făcute, numărând caloriile sau cântărind alimentele, mai bine am încerca să înţelegem cum ne funcţionează organismul şi în ce fel va putea el să asimileze diferitele categorii de alimente.           Slăbirea şi stabilizarea greutăţii trec, după părerea mea, printr-o fază educativă obligatorie şi, înainte de a începe punerea în practică a metodei descrise în aceasta carte, eu vă propun să străbateţi trei etape, care constituie o adevărată conştientizare a principiilor ei.           Mai întâi, conştientizarea jalnicelor obişnuinţe alimentare dobândite în câteva decenii, asociate cu rafinarea excesivă a unor alimente, care stau la originea destabilizării progresive a metabolismului nostru. Această situaţie este cea care duce, în consecinţa, la obezitate şi boală.           Apoi, o conştientizare a modului în care ne funcţionează corpul. Trebuie să învăţăm efectiv cum ne funcţionează metabolismul, ca şi sistemul digestiv.           În sfârşit, o conştientizare a naturii alimentelor, a proprietăţilor lor şi a familiei din care acestea fac parte.           În acest fel, vom putea construi concret o dietetică inteligentă, pe baza căreia ne vom asuma responsabilitatea propriului corp şi vom realiza nu numai controlul alimentaţiei, ci şi echilibrul ponderal.           Iată ce va invit să descoperiţi în capitolele care urmează.             INTRODUCERE.           În ultimii ani, când eram întrebat cum am slăbit sau cum fac să-mi păstrez greutatea, răspundeam invariabil „mâncând la restaurant şi luând mese de afaceri”, ceea ce stârnea zâmbete, dar nu convingea pe nimeni.           Fără îndoială că şi dumneavoastră vi se pare paradoxal, mai ales daca puneţi excesul de greutate pe seama obligaţiilor familiale, sociale şi, poate, profesionale, care vă impun să onoraţi puţin cam prea des gastronomia. În orice caz, asta credeţi dumneavoastră.           Cu siguranţă că aţi încercat deja să aplicaţi un număr incalculabil de metode care circulă şi figurează demult printre locurile comune. Dar întotdeauna aţi constatat că – pe lângă faptul că sunt deseori contradictorii şi nu au decât rezultate nule sau efemere – aceste principii erau, în majoritatea cazurilor, imposibil de aplicat într-un regim de viaţă normal. Chiar şi acasă, ele impun atâtea constrângeri, încât te laşi păgubaş în foarte scurt timp.           Prin urmare, sunteţi azi, ca şi acum câţiva ani, preocupaţi de ceea ce, în mod pudic, am putea numi exces de greutate.           La începutul anilor 60, pe când trecusem deja de treizeci şi cinci de ani, cântarul îmi arăta vreo optzeci de kilograme, adică un plus de şase kilograme faţa de greutatea mea ideală.           În fond, nu era nimic alarmant pentru un om cu înălţimea de 1,81 m şi care mai avea câţiva ani până să împlinească patruzeci.           Până atunci, avusesem o viaţă socio-profesională destul de regulată, iar excesul meu ponderal părea stabilizat. „Excesele alimentare”, dacă puteam vorbi într-adevăr de excese, nu erau decât foarte ocazionale şi aveau, în mod esenţial, un caracter familial. Când te tragi dintr-o regiune din sud-vestul Franţei, gastronomia face obligatoriu parte din educaţie. Ea devine chiar un dat cultural fundamental.           Abandonasem deja, de mult timp, zahărul, cel puţin în cafea. Sub pretextul unei alergii, nu mai mâncam cartofi şi, cu excepţia vinului, nu mai beam alcool.           Cele şase kilograme în exces le luasem într-o perioadă de zece ani, ceea ce reprezenta o curbă de progresie relativ modestă. Când mă uitam în jurul meu, mă regăseam în limite normale, mai curând chiar sub acestea.           Apoi, de la o zi la alta, a trebuit să-mi exercit profesiunea în condiţii cu totul diferite, atunci când mi s-a încredinţat o responsabilitate la nivel internaţional, în cartierul general al unei societăţi multinaţionale americane la care eram angajat.           Acum călătoream în cea mai mare parte a timpului, iar vizitele făcute la filialele pe care le controlam, în specialitatea mea, erau invariabil însoţite de reuniuni cu caracter gastronomic.           Întors la Paris, trebuia – în cadrul funcţiilor mele de la serviciul Relaţii Publice Interne – să însoţesc vizitatori, în majoritatea cazurilor străini, la cele mai bune restaurante din capitală. Asta făcea parte din obligaţiile mele profesionale şi mărturisesc că nu era cea mai dezagreabilă latură a activităţii.           Dar, la trei luni după ce îmi asumasem noile responsabilităţi, nu aveam mai puţin de 7 kg în plus. Trebuie spus că în acea perioadă făcusem un stagiu de trei săptămâni în Anglia, ceea ce nu aranjase deloc lucrurile.           Semnalul de alarmă fusese tras. Prin urmare, trebuia neapărat să fac ceva.           La început, am încercat şi eu, ca toată lumea, să aplic, mai mult sau mai puţin, locurile comune cunoscute, cu rezultatele tot mai decepţionante pe care le cunoaştem.

CUPRINS:           PREFAŢA. 5           INTRODUCERE. 7           SCURT ISTORIC AL CONTRACEPŢIEI. 9           MOTIVAŢIILE CONTRACEPŢIEI. 14           EXPLOZIA DEMOGRAFICA. 14 motivaţiile sociale şi individuale.  13 motivaţiile medicale. La rezistenţa faţa de contraccpţie. 16 NOŢIUNI SUMARE PRIVIND ORGANELE GENITALE MASCULINE ŞI FEMININE. REGLAREA FUNCŢIEI TKSTICULARE ŞI OVARIENE. 13           ORGANELE GENITALE MASCULINE DATE ANATOMO-FIZIOLOGICE. 13 penisul. 13 testioulii. 19 epididimul. • • • 24 canalul deferent. 23 glandele accesorii. 25           ORGANELE GENITALE FEMININE DATE ANATOMO-FIZIOLOGICE 23 aparatul genital extern al femeii. 25 vaginul. 26 uterul. 30 ovarele. V 32           FECUNDAŢIA (CONCEPŢIA), MIGRAŢIA.           ŞI NIDAŢIA. 37           PRIVIRE REZUMATIVA. 39           CONTKACEPTIE CONTRAGESTIE. 41           CLASIFICARE. 41           I. METODE CONTRACEPTIVE. 41           Metode naturale. 41           Metode artificiale. 41 contracepţia masculină. 41.           Contracepţia feminină. 42           II. METODE CONTRAGESTIVE. 42 EFICACITATEA. 43           I. METODE CONTRACEPTIVE. 44 a) Naturale. 44 metoda calendarului. 44 metoda temperaturii bâzâie. 46 metoda calendarului + temperatura bazală. 49 metoda testelor colorimetrice. 49 metoda Billings (ritmul mucusului cervical). 5ť metoda simpto-termică. 50 alăptatul la sân. 53 coitul întrerupt. 53 coitul rezervat. 54 abstinenţa totală. 55 b) Artificiale. 55 1. Contracepţia masculină. 5> prezervativul masculin. SG vasectomia. 59 obstrucţia nechirurgicală a deferentelor. 62 contracepţia hormonală masculină. 63 contracepţia prin substanţe naturale. 65 contracepţia prin mijloace fizice. 67 contracepţia imunologică. 07 2. Contracepţia feminină. 68           Contracepţia mecanică. 68 diafragmul. 68 capul (capa) cervical (â). 70 pesarul (rapacelui). 71 vimula. 71 obstrucţia tubară nechirurgicală. 71 ligatura trompelor. 72 dispozitivele intracervicale.           inelele vaginale.           buretele de colagen.           D1U.           Spermicide.           Contracepţia hormonală.           A. Oestroprogestativele şi progestativele.           tipuri de pilule.           modul de acţiune.           eficacitate.           avantajele şi inconvenientele.           criterii de alegere.           pilula de a 2-a zi.           mod de administrare; conduită în caz de oubli”. 108           B. Analogii LH-RH. 109           Contracepţia prin mijloace imunologice (vaccinarea contraceptivă). 112           Contracepţia prin prostaglandine. L ‘3 II. METODE CONTRAGESTIVB. „4           Avortul chirurgical. 1 14           Avortul prostaglandinic. 114           RU-486. 115           Floarea de Hibiscus. 117           BOLILE Tr ADMISE SEXUAL ŞI CONTRACEPŢI. A 118 CONTHACEPTIA LA ADOLESCENTE.122 BIBLIOGRAFIE SELECTIVA. 124               PREFAŢĂ.           Răspunzând unei necesităţi stringente a practicii medicale, cartea repune în drepturi o problematică de prim rang pentru starea de sănătate a populaţiei planificarea familiei. Subiect ta^ni”, marginalizat intenţionat, din raţiuni independente de cele ale corpului medical, contracepţia s-a înscris brusc pe o traiectorie ascendentă în optica practicienilor de diferite specialităţi, ca şi a publicului larg, reclamând publi~ cârca unui material documentar care să aibă o cât mai mare receptivitate.           După trecerea în revistă c motivaţiei contracepţiei în plan material şi social, autorul apelează La o scurtă prezentare a morfofiziologiei genitale, ca suport al noţiunilor complexe care vor fi detaliate în cadrul mijloacelor de contracepţie şi cdatragestie.           Urmează o prezentare exhaustivă a metodelor < >~>ntraceptive, asupra cărora se oferă detalii de tehnică menite, să înlăture orice eşec de utilizare. Extraordinarele progrese din ultimele decenii ale endocrinologiei s-au materializat într-o gamă de preparate hormonale cu acţiune contraceptivă şi contrageMvă. Accentele asupra contracepţiei hormonale sunt justificate de faptul că în prezent metoda are cea mai mare utilizare în populaţie. In acest context se realizează o prezentare pertinentă şi obiectivă a avantajelor şi a defectelor pilulei”, anulându-se o serie de concepţii eronate, care limitau în mod artificial utilizarea metodei.           Contracepţia masculină aste tratată ca o alternativă posibilă. Cartea este întregită de o serie de date deosebit de recente privind noi metode contraceptive aflate în studiu (metoda imunologică, prostaglandinică). Stnt abordate cu obiectivitate diferitele metode contraceptive oferindu-se, celui care doreşte o orientare, date strict verificate prin metode statistice clasice, aplicabile în domeniul contracepţiei. Autorul deschide un larg evantai de posibilităţi lăsând practicianului alegerea în cunoştinţă de cauză a metodei cele mai convenabile prin securitate şi inocuitate în condiţii strict individualizate.           Redactarea sintetică, agrementată însă cu deosebit de utile detalii practice de utilizare, a permis integrarea unui număr impresionant de date într-un material echilibrat, derâi. Cartea are meritul de a H utilă In luarea unei decizii psntru di} e-rite categorii de practicieni, ginecologi, endocrinologi, pentru angajaţi ai cabinetelor de sfat familial ca şi pentru cupluri. In plan moral şi social, această carte va contribui la evitarea dramei copilului nedorit, a orfanului cu părinţi”.           Editată la momentul oportun, cartea se constituie ca un material valoros, pus în slujba ameliorării condiţiei umane.           Acad. St. M. Mile.           INTRODUCERE.           Progresele medicinii, transformările familiei, ale societăţii şi ale mentalităţii au introdus noi elemente în dorinţa de a avea copii, încetul cu încetul, cuplurile au început să refuze fatalitatea şi să dorească, din ce în ce mai mult, să fie responsabile de maternitatea şi paternitatea lor. Dorinţa de a nu avea copii accidentali”, ci numai copii creaţi”, obiecte de valoare şi de semnificaţie pentru un cuplu ce-i zămisleşte, a impulsionat cercetările.           Într-o existenţă unde totul se programează, unde fiecare eveniment se petrece la timpul său, trebuie să tindem cătro un control al fecundităţii. Descoperiri succesive au permis, pe de-o parte, Hă se poată combate mai bine sterilitatea şi, pe de altă parte, să se amelioreze metodele contraceptive. Este datoria întregului sistem de ocrotire a sănătăţii sa se ocupe de aceste aspecte. Medicii, întregul personal sanitar trebuie să fie pregătiţi să asculte şi să sfătuiască atât pe cei ce vin să ceară ajutor pentru a putea avea copii atunci când şi-i doresc, cât şi pe cei ce doresc contrariul.           Există în prezent diverse metode, care permit să se planifice naşterile în sânul familiei, să se determine momentul în care copilul să vină pe lume.           Fiecare din aceste metode prezintă avantaje şi dezavantaje, care trebuie cunoscute pentru a le putea alege pe cele mai bine adaptate modului său de viaţă, convingerilor personale, vârstei, altor particularităţi individuale şi a le putea, eventual, schimba. A le cunoaşte înseamnă a le putea alege liber, în cunoştinţă de cauză.           În genere, termenul de contracepţie defineşte metodele de împiedicare a fecundaţiei sau a implantării oului. Cu alte cuvinte, contracepţia cuprinde ansamblul tehnicilor prin care un raport sexual este făcut în mod reversibil nefecundant şi pe cele ce nu permit să se realizeze implantarea oului. Acestea pot fi naturale sau artificiale şi vor fi analizate pe larg. Alături de ele, vor fi însă trecute în revistă şi metode de contragestie, modalităţi de control al fertilităţii prin interferarea stabilirii sau continuării menţinerii sarcinii.           SCURT ISTORIC AL CONTRACEPŢIEI.           Preocupările privind împiedicarea apariţiei unei sarcini nedorite nu sunt noi. Încă din antichitate, oamenii au încercat să disocieze actul sexual de procreaţie, funcţia de reproducere a sexualităţii de cea erotică şi de comunicare. Poţiunile şi unguentele ma-yice nu erau numai apanajul societăţilor primitive. Cu 4000 de ani în urmă, în Egiptul faraonilor apăruseră reţetele contraceptive, găsite înscrise pe papirusuri, de tipul: adăugaţi puţină miere unei măsuri de drojdie, amestecaţi bine şi o introduceţi”, sau folosirea unui amestec conţinând excremente de crocodil, miere, natron (carbonat de sodiu, utilizat şi pentru conservarea mumiilor), o substanţă gomoasă”. Hipo-crate vorbeşte în jurământul său de atokia” (contraceptive) şi phtoria” (abortive). Pliniu cel Tinăr sfătuia folosirea virtuţilor contraceptive ale pătrunjelului. Italiencele zilelor noastre mai cred încă în eficacitatea acestuia. Galien recurgea la metode fizico, recomandând femeii să sară de şapte ori, for-ţându-se să-şi atingă fesele cu călcâile”. Azi, asemenea recomandări stârnesc râsul. Să nu uităm însă, că şi-n epoca noastră, asemenea recomandări s-au putut face auzite. In China, la Congresul Naţional al poporului, din 1956, se dădea sfatul, pentru oprirea exploziei demografice, să se folosească drept reţetă contraceptivă înghiţirea a 14 mormoloci vii, patru zile după menstră şi alţi 10 în ziua următoare”.           Să ne întoarcem însă în vechime, llabi Yohanan Ben Zăceai formula în Talmud, în secolul 111 al erei noastre, o poţiune contraceptivă pe bază de gumă arabică, alaun lichid şi suc de brânduşa”. Guma arabică conţine acid lactic, care se foloseşte şi astăzi în fabricarea a numeroase preparate spermicide.           De secole, hinduşii, pentru a-şi diminua fecunditatea, îşi expun testiculii la soare. Ştiinţa modernă a confirmat că spermatozoizii au nevoie, pentru a-şi conserva vitalitatea şi mobilitatea, de o temperatură mai scăzută decât cea a restului corpului. Structura anatomică a scrotului reprezintă o extrem de ingenioasă instalaţie de iradiere a căldurii.           Majoritatea mijloacelor contraceptive actuale îşi au sursa în concepţii vechi. Două din principalele metode zise naturale de contracepţie, cea a lui Ogi-no – Knauss şi cea a curbei termice, se bazează pe abstinenţa periodică, preconizată de medicul grec So-ranus din Ephes în secolul II al erei noastre. Observaţiile sale îl conduseseră la constatarea că femeia nu putea fi fecundată decât numai în unele perioade ale ciclului menstrual, în imposibilitatea de a cunoaşte mecanismul intim al ovulaţiei, el râu a putut ajunge la concluzii riguros ştiinţifice. Metoda retragerii sau coitus interuptus”, care rămâne şi astăzi mijlocul contraceptiv cel mai răspândit în lume, a fost redescoperită în secolul XIX de către medicul englez William Goodwel. Este însă probabil că acest procedeu, numit de ţăranii francezi onanism conjugal”, nu putea să scape perspicacităţii bărbaţilor iuneilor antichităţii. De altfel, în Biblie, la capitolul 38, Geneza, se face aluzie la această metodă. IVicatul lui Onan este de fapt retragerea (coitus in-trruptus). Primul fiu al lui Iuda, Ir, căsătorit cu Ta-mur. I, a murit fiind rău înaintea Domnului”. Conform Inidiţiei, Onan, al 2-lea fiu al lui Iuda, a trebuit NI! Se căsătorească cu Tamara pentru a-i ridica urmaşi fratelui său”. Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii lui, de aceea, când intra la femeia fratelui tau, el vărsa sămânţa jos, ca să nu ridice urmaşi fratelui său”.

Un învăţător spiritual nu are nimic sa va înveţe, în sensul convenţional al cuvântului, nu are nimic care sa va dea şi sa adauge la ceea ce voi sunteţi deja: informaţii noi, credinţe sau reguli de conduita. Singurul rol al unui asemenea învăţător este sa va ajute sa ştergeţi acele concepţii care va separa de adevărul a ceea ce voi sunteţi şi de ceea ce voi deja ştiţi în adâncul fiinţei voastre. Învăţătorul spiritual este acolo pentru a va descoperi şi a va scoate în evidenta aceea dimensiune din străfundurile fiinţei voastre care este numai pace.    Daca veniţi la un asemenea maestru sau alegeţi aceasta carte, căutând singuri, idei care sa va furnizeze principii, credinţe sau discuţii intelectuale, atunci veţi fi dezamăgiţi. Cu alte cuvinte, daca căutaţi hrana pentru gândire, nu o veţi găsi aici. Şi atunci veţi pierde esenţialul acestei învăţături, esenţa acestei cărţi care nu se afla în cuvinte ci în interiorul vostru. Este bine sa va amintiţi asta, şi sa o simţiţi, aşa cum staţi voi şi ascultaţi aici.    Cuvintele nu sunt mai mult decât nişte indicatoare. Acest lucru spre care ele punctează nu se poate găsi în realitatea gândirii, ci este o dimensiune mult mai adâncă, în interiorul vostru, şi infinit mai vasta decât gândirea. O pace vibranta şi vie este una din caracteristicile acelei dimensiuni. Daca voi ajungeţi sa simţiţi ridicarea acelei stări de linişte profunda, din interiorul vostru, aşa cum staţi acum şi ascultaţi, atunci cartea îşi va fi îndeplinit misiunea de a va fi un îndrumător, un învăţător. Şi va va reaminti cine sunteţi voi cu adevărat arătându-vă şi drumul de întoarcere acasă.    Aceasta nu este o carte pentru a fi citita din scoarţă în scoarţă, după care sa o daţi la o parte. Ci trăiţi cu ea! Luaţi-o şi citiţi-o de mai multe ori. Şi ceea ce este mai important, faceţi pauze, tot atât de frecvent. Sau mai bine spus petreceţi mai mult timp lăsând-o deoparte, decât citind-o. Multi oameni vor fi în mod natural înclinaţi sa se oprească din citit după fiecare introducere, şi sa ia o pauza pentru a reflecta, doar stand aşa în linişte. Asta este întotdeauna mult mai folositor şi mai important. Sa te opreşti decât sa continui sa citeşti. Sa laşi cartea să-şi facă lucrarea, sa te trezească din vechile tipare repetitive şi condiţionate ale gândirii.    Formatul acestui volum poate fi văzut ca o aducere în prezent a vechilor principii ale învăţăturilor spirituale. Seamănă mult cu sutrele Indiei antice. Sutrele sunt indicatoare puternice ce arata spre adevăr şi se prezintă într-o forma aforistica fiind formate din propoziţii în general scurte, cu o elaborare conceptuala redusa. Vedele şi Upanişadele sunt cele mai vechi texte sacre înregistrate în forma de sutre, aşa cum sunt cuvintele lui Buddha. Învăţăturile şi parabolele lui Iisus, atunci când sunt scoase din contextul lor narativ, pot fi şi ele privite ca nişte sutre, la fel ca şi învăţăturile profunde conţinute în Tao Te Ching, vechea carte chineza a gratiei divine. Avantajul acestei forme de prezentare, sta în faptul ca ele sunt scurte. Şi de aceea nu angajează mintea gânditoare mai mult decât este necesar. Ceea ce ele nu spun, ci doar indica – spre locul acela – este mult mai important decât ceea ce afirma.    Caracterul de sutre al acestei cărţi se vede mai ales în cap I: „Liniştea şi spaţiul", care conţine numai aforisme. Acest capitol cuprinde esenţa întregii cărţi şi poate fi suficient pentru ceea ce cauta cititorii. Celalalte capitole sunt acolo pentru cei ce au nevoie de putin mai multe indicaţii.    La fel ca la sutrele antice, aceste scrieri conţinute în aceasta carte, sunt sacre pentru ca au venit dintr-o stare de conştiinţă pe care am putea-o numi linişte. Cu toate astea, ele nu aparţin totuşi nici unei religii sau tradiţii spirituale, dar sunt pe înţelesul tuturor.    Mai este aici şi un sentiment adăugat de urgenta. Transformarea conştiinţei umanităţii nu mai este un lux şi nu este transmisa şi disponibila numai la câţiva iniţiaţi, ci a devenit o necesitate a umanităţii spre a nu ajunge sa se distrugă pe ea însăşi. In prezent, stingerea vechii conştiinţe şi apariţia celei noi sunt ambele accelerate. Paradoxal, lucrurile merg spre rau şi spre bine în acelaşi timp, desi raul este mai vizibil, dar asta numai pentru ca el face mai mult zgomot.    Şi aceast volum foloseşte bineînţeles cuvinte, care prin actul citirii sau al ascultării devin gânduri în mintea ta. Dar ele nu sunt gânduri obişnuite, repetitive, zgomot, care se susţine pe sine, cerând atenţie. La fel ca toţi învăţătorii spirituali adevăraţi, sau la fel ca sutrele vechi, şi gândurile din aceasta carte nu spun, uită-te şi la mine", ci, uită-te dincolo de mine, în spatele meu". Pentru ca aceste reflecţii vin chiar din liniştea adâncă, şi de aceea ele au putere, puterea de a va duce înapoi în aceea pace din care ele apar. Aceasta linişte este pacea adâncă din interiorul nostru. Şi gândurile sunt esenţa fiinţării. Sunt liniştea care va salva şi va transforma lumea.   LINIŞTEA ŞI PACEA    Când pierdeţi contactul cu pacea profunda din adâncul vostru, voi pierdeţi contactul cu voi înşivă. Când pierdeţi contactul cu voi înşivă, va pierdeţi în lume.    Sentimentul vostru de sine cel mai adânc a ceea ce sunteţi voi în adevăr, este inseparabil de aceasta linişte totala. Acesta este acel, eu sunt", care este mai inportant decât numele şi forma.    Liniştea este esenţa naturii noastre. Ce este aceasta pace? Spaţiul interior sau conştiinţa în care cuvintele de pe aceasta pagina sunt percepute şi din care ele devin gânduri. Fara aceasta conştiinţă, nu ar putea fi nici-o percepţie, nici-un gând, nici măcar lumea aceasta.    Tu eşti aceasta conştiinţă, deghizata într-o persoana.    Echivalentul zgomotului extern este zumzetul interior al gândirii. Echivalentul liniştii externe este pacea interioara. Oriunde apare liniştea în jurul tau ascult-o. Asta înseamnă, doar, luaţi seama la ea. Fiţi atenţi la ea. Ascultaţi şi fiţi atenţi la aceasta linişte ce apare din aceea dimensiune a păcii interioare din voi înşivă, pentru ca numai prin acel spatiu al liniştii poţi fi conştient de pacea profunda.    Vedeţi ca în momentul în care luaţi seama la aceasta linişte din jurul vostru, atunci nu mai puteţi sa gândiţi.    Când deveniţi conştienţi de linişte, imediat apare aceea stare de pace profunda şi vie. Sunteţi prezent. Ati scăpat de mii de ani de condiţionare umana colectiva.    Priviti la un copac, o floare, o planta. Permiteţi atenţiei voastre sa privească la ele. Vedeţi cat de liniştite, şi cat de adânc înrădăcinate sunt ele în Fiinţa. Lăsaţi natura sa va înveţe liniştea.    Când va uitaţi la un copac şi ii percepeţi tăcerea, deveniţi şi voi liniştiţi. Astfel va conectaţi cu el la un nivel foarte adânc. Şi veţi simţi ca sunteţi una cu acel lucru pe care il observaţi în interiorul vostru şi prin aceasta pace totala pe care o trăiţi. Sa va simţiţi una cu toate aceste lucruri – asta este Iubirea.    Liniştea este de ajutor, dar nu aveţi nevoie de ea pentru a afla pacea adâncă. Chiar daca este zgomot, voi puteţi fi conştienţi de aceasta linişte din spatele zgomotului, de acel spatiu din care zgomotul apare. Acesta este spaţiul interior al conştiinţei pure, a conştiinţei despre voi înşivă.    Şi poţi deveni conştient de aceasta stare de conştientă care este fundalul tuturor percepţiilor şi gândurilor tale. Şi devenind conştienţi de conştiinţă infinita, aceasta este apariţia liniştii eterne din interiorul tau.    Orice zgomot perturbator poate fi la fel de folositor ca şi liniştea. Cum asta? Abandonând rezistenta voastră la zgomot, şi lăsându-l sa fie ceea ce este, aceasta acceptare va duce în realitatea păcii interioare care este liniştea fara margini.    Şi întotdeauna când voi acceptaţi în adâncul vostru acest moment ca fiind ceea ce este – şi nu contează ce forma ia el – voi sunteţi atunci liniştea, şi sunteţi chiar în pacea cereasca!    Fiţi doar atenţi la spaţiul liber dintre doua gânduri, spărtură, întinderea de linişte dintre cuvintele unei conversaţii, sau dintre notele unei bucăţi muzicale de pian sau flaut, sau fiţi atenţi la pauza dintre inspiraţie şi expiraţie.    Când voi acordaţi toată atenţia voastră acestor spatii goale, simţiţi ca acolo exista ceva – şi acel lucru este chiar conştiinţa fara margini. Dimensiunea lipsei de forma a conştiinţei pure se ridica din interiorul nostru şi înlătura identificarea cu forma.    Inteligenta adevărată operează în linişte! Pacea este acolo unde se găseşte creativitatea şi soluţiile la toate problemele noastre.    Este liniştea numai absenta zgomotului şi a conţinutului? Nu, este însăşi inteligenta divina – conştiinţa din spatele lucrurilor din care se naşte fiecare forma. Şi cum ar putea fi ea separata de cine sunteţi voi, în esenţă? Forma care credeţi ca sunteţi voi, vine chiar din aceasta inteligenta nelimitata şi este susţinută de ea.    Ea este esenţa tuturor galaxiilor şi a frunzei de iarba, a tuturor florilor, copacilor, păsărilor, şi a tuturor celorlalte forme.    Liniştea este singurul lucru din lumea aceasta care nu are nici-o forma. Dar cu toate acestea, ea nu este cu adevărat un lucru, şi ce este mai important, ea nu aparţine lumii acesteia.    Când va uitaţi la un copac sau la o fiinţă umana în linişte, cine credeţi ca priveşte? Ceva mult mai adânc decât persoana. Conştiinţa fara limite, ea însăşi priveşte la propria ei creaţie.    In Biblie, se spune ca Dumnezeu a creeat lumea şi a văzut ca este buna. Asta este ceea ce tu vezi când priveşti din starea de linişte, fara gânduri.    Ai nevoie de mai multa cunoaştere? Mai multa informaţie poate sa salveze lumea, sau computerele cele mai rapide sau analizele ştiinţifice mai bune şi mai intelectuale? Oare omenirea nu are nevoie în aceste timpuri de mai mult decât aceste lucruri?    Dar unde este acel lucru minunat care poate sa salveze umanitatea – unde se afla el? Miracolul vine odată cu abilitatea de a fi liniştit şi în pace. Doar priviti şi ascultaţi. Nu este nevoie de nimic altceva sa faceţi. Staţi liniştiţi şi doar privind şi ascultând -asta activează imediat inteligenta non-conceptuala din interiorul vostru. Numai lăsaţi ca aceasta linişte sa va conducă acţiunile şi sa se exprime în cuvinte.   DINCOLO DE MINTEA GÂNDITOARE    Condiţia normala a omenirii: pierduta în gânduri    Mai toţi oamenii îşi petrec întreaga lor viaţă închişi şi limitaţi de propriile lor gânduri. Ei nu trec niciodată dincolo de spaţiul îngust, creeat mental, de acel sentiment de sine paralizat, particular care este condiţionat de trecut.    In voi, ca şi în fiecare fiinţă umana, se afla o dimesiune a conştiinţei mult mai adâncă decât gândirea. Ea este adevărata esenţă, a ceea ce sunteţi voi cu adevărat. I-am putea spune prezenta, conştiinţa nelimitata, sau conştiinţa necondiţionată. In învăţăturile vechi, ei I se spune Hristos din interiorul nostru sau natura noastră de Buddha.    A găsi aceea dimensiune va eliberează pe voi şi lumea de suferinţă care este adânc prinsa în voi şi în ceilalţi, pentru ca, micul eu" fabricat mental este tot ceea ce voi cunoaşteţi şi va determina viaţa. Iubirea, bucuria, veselia, creativitatea şi pacea cea mai adâncă nu pot apare în viaţa vostra decât numai prin aceea dimensiune a conştiinţei necondiţionate.    Daca veţi putea vedea şi recunoste chiar şi ocazional gândurile ce trec prin mintea voastră ca fiind doar gânduri şi daca voi veţi putea observa propriile emoţii mentale ale tiparelor voastre reactive, şi puteţi sa le vedeţi ca un martor, chiar în momentul în care se întâmplă asta, chiar atunci, aceea dimensiune profunda, se iveşte în voi şi iese la lumina, conştiinţa nelimitata în care toate gândurile şi emoţiile se întâmplă – spaţiul interior fara timp în care conţinutul vetii noastre se dezvăluie.    Şuvoiul gândirii are o enorma enrgie, şi de aceea va poate trage în el, uşor. Fiecare gând pretinde ca totul contează şi are o mare importanta. Şi cauta sa va prindă întreaga atenţie – complet.    Iată o noua practica spirituala pentru voi: nu va luaţi gândurile prea în serios.    Cat de uşor este pentru oameni sa ajungă sa fie captivi în închisoarea conceptelor lor.    Mintea noastră în dorinţa ei de a cunoaşte, de a înţelege şi de a controla, se înşeală asupra gândurilor şi punctelor de vedere despre adevăr. Ar trebui sa spună: este ceea ce este. Şi ar trebui sa fii mult mai deschis decât gândirea ta pentru a realiza ca atunci când cauţi o explicaţie a vieţii tale sau a altcuiva, şi vrei sa înţelegi cu mintea comportamentul cuiva şi il analizezi, sau atunci când judeci o situaţie anume, nu este nimic altceva decât un punct de vedere, una din multele perspective posibile. Nu este nimic altceva decât o încrengătură de gânduri. Dar realitatea este unita şi întreaga şi în ea toate lucrurile sunt interconectate astfel încât nimic nu exista în sine însuşi şi datorita lui însuşi. In realitate, fragmentele de gândire taie acest spatiu de lucruri legate unele de altele, le taie în bucăţi de concepte.    Mintea gânditoare este folositoare şi o unealta puternica, dar este şi foarte limitativa atunci când va controlează complet viaţa, şi nu mai realizaţi ca ea este numai un mic aspect al conştiinţei necondiţionate care sunteţi voi în esenţă.    Miracolul nu este un produs al mintii. Înţelegerea adâncă care este un miracol, apare prin simplul fapt al acordării complete a atenţiei voastre cuiva sau unui lucru. Atenţia este inteligenta primordiala, conştiinţa însăşi. Ea dizolva barierele create de gândirea conceptuala şi cu asta vine şi recunoaşterea faptului ca nimic nu exista prin sine însuşi. Ea întâlneşte observatorul, iar ceea ce este observat este chiar campul unificat al conştiinţei. Este vindecătorul separării.    De fiecare data când eşti scufundat în gândirea compulsiva, tu fugi de ceea ce este. Şi nu vrei sa fii acolo unde eşti. Aici şi acum.    Dogmele religioase, politice şi ştiinţifice apar din credinţa eronata cum ca gândirea poate constmge şi controla realitatea sau adevărul.

Introducere.           Cartea de faţă este un manual destinat să-l introducă în logica argumentării şi în metodologia generală pe studenţii de la Universitatea „Babeş-Bolyai”. Scopul nostru a fost ca, în funcţie de orele alocate prin curricula specializărilor Studii Europene şi Relaţii Internaţionale; Ştiinţe Politice; Administraţie Publică; Comunicare şi Relaţii Publice, să-l familiarizăm pe studenţi cu procedeele de argumentare şi cu erorile ce se pot produce atunci când se încalcă reguli logice.           Prelegerile pun accentul pe aspectele practice ale prevenirii, identificării şi combaterii erorilor de argumentare. Studentul care urmează prelegerile şi seminariile aferente îşi poate forma cultura logică necesară pentru a-şi controla, din punctul de vedere al corectitudinii, propriile operaţii, ca şi operaţiile intelectuale făcute de interlocutor.           Pentru a profita de prelegerile de faţă studentul trebuie să satisfacă trei condiţii: să aibă o minimă cunoaştere a manualului de Logică din liceu; să consulte monografii consacrate argumentării în literatura recentă; să se preocupe de aspectul logic al argumentărilor proprii, precum şi de logica argumentărilor folosite de interlocutori.           Logica argumentărilor este socotită adesea drept o chestiune formală, de care ne-am putea dispensa fără pierderi. Mulţi oameni a căror calificare nu este de pus la îndoială cred că aspectul formal al dezbaterilor rămâne secundar şi nu merită să ne alarmăm. La rândul meu, am predat, începând cu 1979, cursul de Logică generală la secţia Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” şi am fost înclinat să cred că sofismele pe care Aristotel le-a clasificat în cartea Respingerile sofistice a Organon-ului au devenit caduce şi, cultural vorbind, au fost depăşite. Îmi era peste mână să mai cer studenţilor să citească pentru examene acea carte. După 1989, când gândirea liberă a reînceput, în mod salutar, să se exprime în voie şi la noi, observând mulţimea de erori de logică elementară săvârşite de oameni cu pretenţii, de la lideri naţionali la personalităţi locale, mi-am dat seama că trebuie să îmi revizuiesc opinia. Respingerile sofistice sunt extrem de actuale şi este profitabil ca noile generaţii să le citească.           Doctoranzii care m-au ajutat să pregătim studenţii specializărilor menţionate – Ştefan Minică şi Marius Mureşan – au colectat din proprie iniţiativă erori de argumentare din relatările presei cotidiene, au arătat cât de abundent şi „senin” se recurge la sofisme în dezbaterea publică. Acţiunea lor m-a convins să reiau demersurile pentru articularea în detaliu a unui raţionalism discursiv, la care am recurs în cartea mea Raţionalitate, comunicare, argumentare (Dacia, Cluj, 1991) şi apoi în Introducere în metodologia şi argumentarea filosofică (Dacia, Cluj, 1992). Ca urmare, am repus în mişcare ideile şi reflecţiile ce s-au precipitat în contribuţiile mele la Logica generală (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991, manual realizat de Teodor Dima, Dragan Stoianovici, Andrei Marga) şi în Exerciţii de logică (I-LI, pe care le-am publicat ca material didactic pentru studenţii „Universităţii Babeş-Bolyai” în 1983 şi în 1988), precum şi în studii în revistele şi volumele timpului.           Posibilitatea de a te sprijini pe o tradiţie autohtonă de cercetări în logică este întotdeauna un avantaj. Desigur că cel interesat de o cultură istorică găseşte satisfacţii intelectuale făcând lectura manualelor de logică ce au circulat în Transilvania cu secole în urmă, pe care Anton Dumitriu, în Istoria logicii (Editura Tehnică, 1993), le-a inventariat cu grijă. Cel interesat însă de cultura logică actuală găseşte în studiile lui Ion Petrovici, în inspiratele cercetări ale lui Florea Ţuţugan din Silogistica judecăţilor de predicaţie, (Editura Academiei, 1957), în efectiv monumentala sinteză a lui Ion Didilescu şi Petre Botezatu, Silogistica. Teoria clasică şi interpretările moderne (Editura Didactică şi Pedagogică, 1976) analize lămuritoare şi idei fecunde.           Cine aruncă o privire asupra manualelor de logică a argumentării îşi dă uşor seama de dependenţa abordărilor de vederi filosofice mai largi. E destul să observi ceea ce a justificat Ion Petrovici în logică, apoi manualul Logica generală al lui Ion V. Mesaroşiu (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980) şi excelenta carte a lui Petre Botezatu, Constituirea logicităţii (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983) pentru a-ţi da seama de diferenţele specifice ale unei abordări kantiene, ale uneia materialist-dialectice, respectiv ale uneia pragmatice.           Între timp, filosofia contemporană a înregistrat nu doar o cotitură pragmatică, ce a evidenţiat dependenţa de acţiuni a structurilor logice, ci şi o cotitură lingvistică, ce a permis înţelegerea operaţiilor logice înăuntrul fenomenului mai cuprinzător al comunicării. Cartea de faţă se particularizează prin orizontul comunicativ în care se plasează.           Având în vedere faptul că la nici o disciplină tinerii nu sunt familiarizaţi cu probleme de metodologie generală, precum şi utilitatea unei astfel de familiarizări, am reluat soluţia tradiţională a prelungirii analizelor de logică cu o introducere în metodologia generală. Din aceleaşi raţiuni am adăugat un capitol de metodologie a elaborării de lucrări ştiinţifice.           Logica este printre disciplinele ce se însuşesc prin exerciţiu. Din acest motiv, manualul este însoţit de un volum de Exerciţii de logică, în care reluăm materiale folosite în antologiile noastre anterioare, la care adăugăm exerciţii noi, inspirate din actualitatea imediată.           Care este însă finalitatea mai precisă a manualului de faţă? Destinat să-l introducă pe studenţi în logica argumentării şi în metodologia generală, manualul îşi propune: să familiarizeze studenţii cu procedeele logice de întemeiere a propoziţiilor; să delimiteze erorile logice şi să arate mijloace de a le detecta şi combate; să dezvolte conştiinţa realităţii şi importanţei aspectului logic al demonstraţiilor şi argumentărilor; să dea cunoştinţe de metodologie generală a cunoaşterii; şi să obişnuiască studenţii cu metodica elaborării de lucrări ştiinţifice.           O educaţie pentru operaţii, reguli, procedee, considerate sub un aspect formal, cum este cel al logicii şi al metodologiei, stârneşte încă întrebarea: la ce bun? O opinie destul de răspândită este aceea după care cunoaşterea şi comunicarea contează sub aspectul conţinutului, restul fiind o speculaţie cu utilitate discutabilă, dacă nu cumva un lux inutil. Opinia aceasta invocă de partea ei împrejurarea că mulţi oameni au făcut să înainteze cunoaşterea fără a fi citit Organon-ul lui Aristotel sau a se sinchisi de manualele de logică şi metodologie.           Putem contrazice această opinie observând diferenţa dintre a gândi corect prin „instinct logic” (de fapt a unei gândiri naturale, având respectul faptelor şi al probelor factuale) şi a gândi corect în baza unei „competenţe logice formate”. Cei mai mulţi oameni se lasă mai mult în seama competenţei formate prin educaţie decât a înclinaţiilor naturale. Mai presus, însă, de acest aspect, trebuie distins între „a practica logica dintr-o obişnuinţă” şi „a practica logica în baza unei educaţii adecvate”. Abia a doua ipostază face posibil specialistul real de astăzi, la un nivel al evoluţiei cunoaşterii de la care a devenit clară dependenţa de educaţia precis orientată spre laturi formale (semantice, epistemologice, logice, pragmatice etc.). Competenţa profesională este astăzi mai dependentă decât oricând înainte de capacitatea comunicării profesionale, lingvistice, argumentative, iar viitorul va întări această dependenţă.           Un vechi adevăr merită să fie, de asemenea, evocat. Cunoaşterea procedeelor de argumentare a rămas semnul concludent al stăpânirii efective a unei culturi respectabile. Această cunoaştere reprezintă un instrument de control al raţionării, de împiedicare a manipulării de către alţii. Stăpânirea logicii înseamnă cunoaşterea unor posibilităţi efective de extindere a cunoaşterii.

CUPRINS:           Introducere 6           Simboluri sacre 20           Budismul; Taoismul/Confucianismul; Hinduismul; Jainismul; Şiismul; Religia Egiptului antic; Mitologia greacă/romană; Iudaismul; Creştinismul; Islamismul; Religiile amerindienilor; Păgânismul; Credinţele aborigene; Şamanismul.           Simboluri de identitate 48           Simboluri tribale şi decoraţiuni corporale; Steaguri naţionale; Embleme naţionale; Regalitate şi heraldică; Viaţa militară; Ocupaţii; Virtuţile; Atribute; Embleme politice.           Simboluri de magie, ocultism şi sisteme simbolice 64           Vrăjitoria şi satanismul; Vicanismul şi magia albă; Astrologia; Zodiacul; Zodiacul chinezesc; Alchimia; Societăţi secrete; Tarotul; Ghicitul şi jocuri; Cărţile de joc; Şahul; Forme; Mandalele şi Yantrele; Alfabetele; Numerele.           Simboluri ale notarii 88           Cosmosul; Simboluri planetare; Vremea; Anotimpurile; Simboluri biologice; Corpul omenesc; Animale sălbatice; Animale domestice; Reptile şi creaturi marine; Moluştele; Păsările; Insectele; Copacii; Fructe şi seminţe; Flori; Plantele.           Simbolismul creaturilor fantastice 126           Creaturi terestre; Creaturi acvatice; Creaturi aeriene; Demonii.           Simbolismul emoţiilor şi al minţii interioare 138           Arhetipurile şi raţiunea; Simbolurile elementelor; Emoţiile pozitive; Eliberarea; Inspiraţia/Creaţia; Succesul; Norocul/Soarta; Direcţia/Identitatea; Protecţia/Securitatea; Soluţia; Tranziţia; Moartea şi mortalitatea; Represiunea/Tăinuirea; Stresul; Obstacolele; Avertizarea şi tentaţia.                 Introducere.           Simbolismul este un vechi limbaj catalizator universal care relevă complicate precepte şi 'credinţe, împărtăşind informaţii şi stârnind emoţii mai puternice decât un întreg dosar. Este întra-devăr o formă internaţională de comunicare ce depăşeşte barierele de limbă, istorie, naţionalitate, cultură şi religie. Dar de ce este atât de puternică această formă de stenografie? De ce evocă răspunsuri instinctive atât de profunde? Ce este, de fapt, un simbol sau un semn?           Ce sunt semnele şi simbolurile?           În general vorbind, semnul este un indicator care reprezintă un obiect sau o direcţie, în timp ce simbolul are o anumită implicaţie, este conotiv, pentru că stârneşte răspunsuri emoţionale şi reprezintă indirect (în mod convenţional sau în virtutea) un o-biect, o fiinţă ctc. Definiţiile din dicţionare sunt din necesitate scurte şi superficiale: cuvântul „semn” (care derivă din latinescul signwn, o marcă) este definit în general ca ceva care transmite o informaţie specifică, Pe când „simbol” (din latinescul symbolum) poate fi interpretat ca ceva ce reprezintă altceva; cele două cuvinte se confundă. O-riginea cuvântului „simbol” este foarte interesantă. El derivă dintr-un obicei grecesc antic, acela de a sparge în bucăţi o tăbliţă de lut, revenindu-i o piesă fiecărui membru al grupului, la despărţire; când grupul se a-duna din nou, piesele se reasamblau – sum-ballein, „a le aduna împreună” ca într-un mozaic, şi astfel, se confirma identitatea individuală a grupului. Scoicile Misterelor Eleusine îndeplineau o funcţie similară. Astfel, a luat naştere cuvântul grecesc sumbo-lon, „semn de recunoaştere” şi, de aici, s-a dezvoltat latinescul symbolum. Dar pentru că sunt legate de limitarea de limbaj, definiţiile neinteresante ale lexicografilor nu pot cuprinde deplina semnificaţie a semnelor şi a simbolurilor, ci exprimă multitudinea de înţelesuri pe care le reprezintă, descriu cum comunică mesajul sau explică de ce ne vorbesc atât de profund. Sunt atât de potente, încât Confucius declară că „semnele şi simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile”.           Pagina alăturată: Acest cadru central detaliat al tripticului alegoric de Hieronymus Bosch, Grădina plăcerilor pământeşti (1492) ilustrează oameni înconjuraţi de păsări şi flori gigante. Arta sa este încărcată de imagini simbolice, rod al unei viziuni fantastice, specifice pictorului, deseori numit precursorul supra-realismului.           Stânga sus: Crucea roşie este un simbol conotativ a-doptat de organizaţia Crucii Roşii. Culoarea roşie simbolizează sângele, iar crucea, suferinţa şi caritatea. Ea devenit un simbol internaţional al ajutorului medical.           Stânga jos: Acest semn generic indică un restaurant. Este denotativ, deoarece componentele sale – cuţit, furculiţă şi farfurie – reprezintă tacâmuri.           Dreapta: Cocorul are semnificaţie simbolică profundă în Orient, unde se crede că este mesagerul zeilor şi reprezintă vigilenţa, longevitatea şi fericirea. Acest desen din secolul al XVIII-lea este realizat de Lang Shih-Ning. Cocorii erau importanţi şi în lumea clasică. Simbolurile naturii pătrund în arta tuturor culturilor.           Simbolismul şi omul primitiv.           Probabil că cele mai timpurii dovezi ale folosirii simbolismului de către om se pot descifra în picturile şi gravurile rupestre paleolitice şi neolitice care datează de a-proape 30.000 de ani, ca cele de la Lascaux, în Franţa, sau de pe continentele african şi australian. În aceste prezentări pictografi-ce, omul primitiv nu a descris doar portretele vânătorilor şi ale bestiilor, ci a creat simboluri geometrice, inclusiv cercuri, spirale şi linii – forme care păstrează nişte semnificaţii simbolice ale acelor timpuri. Primitive cum sunt, raportate la standardele moderne, desenele din peşteri demonstrează necesitatea omului de a reflecta a-tât la mediul înconjurător natural şi la încercarea de a da sens unei lumi aparent haotice, cât şi la determinarea locului său în ea. În mileniul anterior dezvoltării ştiinţelor moderne, fenomenele naturale reprezentau o enigmă pentru omul care nu putea să-şi explice răsăritul şi apusul Soarelui, fazele Lunii, apariţia instantanee a tunetului şi fulgerului. În căutarea explicaţiilor şi, deoarece încerca explicaţii prin ceea ce cunoştea şi îi era familiar, omul primitiv a atribuit forţelor supranaturale, mitologice, cauza acestora: de exemplu, Soarele era privit ca manifestarea puterii masculine supreme, ca opus al entităţii feminine, al Lunii, iar tunetul şi fulgerul erau dovada furiei cereşti. Animalele care trăiau alături de om erau considerate, în mod similar, ca fiind dotate cu puteri supranaturale, întocmai ca şi copacii, plantele, formele geografice, munţii şi oceanele. Atribuirile simbolice au dus inevitabil la apariţia întrebărilor cosmice privind geneza, relaţia între rai şi Pământ şi poziţia omului în marea schemă de rânduială a lucrurilor, care nu puteau fi eludate. Conturând termenii de referinţă familiari umanităţii, Universul s-a identificat treptat cu nişte simboluri ca: oul, care în termeni cosmici s-a născut din apa primară ce ţâşneşte în rai şi pe Pământ, sau pomul vieţii, axis mundi sau axa lumii – cu rădăcinile pe celălalt tărâm, cu ramuri ce dădeau flori pe Pământ şi cu vârfuri ce ajungeau în rai, unind astfel cele trei tărâmuri.           Religie şi mitologie.           Conceptele cosmice ale primelor simboluri au evoluat ulterior îmbrăcând forme religioase valide pentru formarea unei multitudini de vederi asupra lumii şi pentru crearea unor limbaje simbolice noi. De e-xemplu, vechii egipteni au conceput un complex panteonic de zeităţi onmipotente care guvernau fiecare aspect al vieţii şi al morţii şi le reprezentau prin nişte imagini vizuale vaste, incluzând aici şi hieroglifele. Datând din 3.100 î. H., hierogliefele au la bază un limbaj complex, reprezentaţio-nal de fonograme (semne simbolice ale sunetului) şi ideograme (simboluri care prezintă concepte), erau indubital cele mai sofisticate din sistemele simbolice timpurii; însă această perioadă a cunoscut naşterea unor simboluri care au relevanţă şi astăzi, ca pentagrama iudaică şi zvastica civilizaţiei hinduse. Vechii greci au venerat, de asemenea, o pluralitate de zei al căror simbolism colectiv a fost atât de puternic, încât l-au adoptat şi romanii, preluându-1 cu nume latine, demonstrând astfel rezonanţa durabilă a efectului particular al simbolurilor. Practici similare se constată în asimilarea simbolurilor păgâne de creştinătate sau în împletirea religiilor hindusă şi budistă. Fiecare dintre aceste religii a dezvoltat o mare varietate de simboluri, menite să reprezinte aspectele specifice ale credinţei lor. Exemplele includ crucifixul, zeul cu cap de elefant Ganesha al hinduismului şi imaginea lui Buddha. În căutarea explicării inexplicabilului, creaturi fantastice – ca Sfinxul, Minotaurul grecesc, Nagas hindus sau fenicşii chinez şi vestic, unicornii şi stânga: Osiris, zeul celuilalt tărâm, este înconjurat aici de simbolurile vechi egiptene, incluzând şi ochiul sfânt, un şoim şi o mulţime de hieroglife. Osiris judecă moartea, iar un bărbat de curând decedat îngenunchează în faţa lui, în rugăciune.