Comunicarea educationala cursuri

Creativitate – cuvantul isi are originea din termenul latinesc “creare”, care inseamna “a zamisli”, “a naste” – a fost introdus ca notiune in psihologie in 1937 de americanul Gordon Allbort, pentru a inlocui termeni ca : inovare, inventare, talent” – la noi a scris prima oara despre asta Paul Popescu Neveanu dupa 1970 ibtr-un studiu despre personalitatea umana. Definitii despre creativitate : “Creativitatea este capacitatea de a modela exprimarea unei forme noi si diferite, capacitatea de a percepe mediul in mod plastic si de a comunica si altora experienta unica rezultata” I.A.Taylor – 1959 “Creativitatea reprezinta interactiune optima generatoare dintre atitudini si aptitudini” Paul Popescu-Neveanu – 1978 “Creativitatea este un complex de insusiri si aptitudini psihice care, in conditii favorabile genereaza produse noi si de valoare pentru societate” Alexandru Rosca – 1981 “Creativitatea este capacitatea de a imagina raspunsul la diverse probleme, de a elabora solutii inedite si originale” E.Limbos – 1988 Exista mai multe niveluri ale creativitatii 1. Creativitatea expresiva care reprezinta forma creativitatii, nu este conditionata de atitudini speciale (este usor de identificat in desenele copiilor); aceasta forma se caracterizeaza prin spontaneitate si libertate de exprimare 2. Creativitatea productiva care presupune deprinderi care permit imbunatatirea modalitatilor de exprimare 3. Creativitatea inventiva – cea care valorifica prin inventii si descoperiri elemente de nouate, de inovatie, creatii originale; evidentiind capacitatea de a sesiza neobisnuitul(abstractul), noi cai pentru interpretarea realitatii cunoscute. 4. Creativitatea inovativa presupune o intelegere profunda a principiilor fundamentale a unui domeniu (de ex. arta si stiinta) si care conduce la modificarea decisiva a abordarii unui fenomen 5. Creativitatea energenta – reprezinta nivelul superior al creatiei la care ajung putini, caracterizandu-se printr-o solutie sau idee noua (ex. Teoria lui Darwin) Dimensiunile creativitatii a) procesul creatiei b) persoana creativa c) produsul creatiei d) mediul din care energe (din cauza…) creatia in psihologie sunt mai multe etape ale creativitatii : 1. pregatitoare 2. incubatie 3. iluminare 4. verificare 1. Pregatirea – forma initiala a procesului creatiei care este obligatorie fiind necesara o informare minutioasa, unde intra tentativele de solutionare a problemei si abia apoi se emit ipoteze de rezolvare a acesteia 2. Incubatia – se petrece inconstient sau cel mult constient reprezentand o faza pasiva a efortului creatiei; in aceasta perioada de regula au loc o serie de prelucrari paralele, se stabilesc conexiuni, nu se creeaza nimic in aceasta etapa., doar se revizuieste, se elimina, de aceea aici solutiile problemlor depind deperioada de pregatire (de cat de eficienta a fost). 3. Iluminarea (intuitie, inspiratie) – etapa sau faza in care solutia problemei apare brusc; materialul acumulat pana aici duce la o solutie clara sintetica a problemei – exista diferente intre iluminare si inspiratie, adica iluminarea provine din surse obscure ale constiinte iar inspiratia este rezultatul unei indelungate perseverente 4. Verificarea – faza finala a procesului de creatie in care solutia gasita este testata, examinata pentru a elimina posibilele erori Personalitatea creativa Mai multe solutii, mai multe pareri : – trebuie sa fii profund concentrat pe o situatie – altii spun ca trebuie sa dovedesti tarie de caracter, perseverenta etc – altii spun ca trebuie sa ai aptitudini creative – alte pareri sunt ca trebuie sa dovedesti un stil de lucru creativ, capacitatea de concentrare pe termen lung, capacitatea de a te debarasa de lucrurile inutile Din punct de vedere stilului cognitiv se desprind cateva caracteristici : – renuntarea la modurile invechite de lucru – sa ai o gandire deschisa catre nou – o perceptie deosebita – folosirea unor trucuri cu ajutorul unor indicii care conduc la idei noi – motivatia intriseca (sa-ti doresti TU din interior) ce presupune realizarea unei actiuni ca perceputa a fi placuta, interessanta, generatoare de bucurie si satisfactie – performanta creativa – se refera la un nivel inalt al inteligentei, creativitatea este complementara inteligentei dar ramane independenta de aceasta si nu trebuie corelate Atitudinile creative – reprezinta motorul personalitatii Cele mai importante – increderea in fortele proprii si inclinatia pentru realizarea de sine – interesele cognitive si devotamentul fata de ceva – atitudinea antirutiniera cu rolul de a te conduce catre o analiza critica si deschiderea catre noi experimentari – cutezanta de a te adapta unor scopuri noi neobisnuite si asumarea riscurilor pentru realizarea acestora – perseverenta in cautarea de solutii pentru realizarea proiectelor propuse, precum si disponibilitatea de revizuire continua a proiectelor pentru optimizarea lor – simtul valorii si atitudinea valorizatoare care conduc la recunoasterea valorii altora si la afirmarea onesta si demna a propriei valori Atitudini necreative – egoismul (asociat cu intoleranta si centrarea pe sine) – impulsivitatea (uneori se asociaza cu nerabdare, imprudenta, etc) – incapatanarea (lipsa de cooperare) – imaturitatea (copilariile, stangacia) – neatentia – uitarea – toleranta slaba la frustrare si lipsa de comunicare Performanta creativa – rezultat concret al creatiei. Criterii care stau la baza aprecierii, daca un produs este creativ sau nu : – noutatea – unicitatea – originalitatea – valoarea – utilitatea sociala Contextul creatiei – mediul cultural – contextul social din care aceasta face parte; teoria privind activitatea copiilor – mediul social poate influenta motivatia elevilor; parintii si profesorii trebuie sa amelioreze mediul decat sa schimbe personalitatile copiilor – un oarecare grad de efect negativ este important pentru a motiva o persoana, pentru ca aceasta sa obtina rezultate creative Concluzie : Creativitatea poate fi un fenomen care rezulta din interactiunea a trei sisteme : 1. Institutiile sociale care selecteaza din creatiile individuale ceea ce este valoros 2. Cultura care pastreaza si transmite ideile selectate 3. individul care preia ideile inaintasilor si incearca sa le transforme CREATIA nu poate fi apreciata in afara unui mediu cultural de referinta

Convingerea şi persuasiunea dimensiunilor comunicării Scopul comunicării didactice constă în modificarea personalităţii elevilor ca fiind receptori ai mesajului didactic , putem spune că procesul didactic nu se rezumă la simpla transmitere de cunoştinţe , ci reprezintă un proces complex de generare de comportamente durabile , motivate şi integrate precum şi de schimbarea unor comportamente ale elevilor . În consecinţă nu este suficient să se enunţe un mesaj pentru ca acesta să influenţeze comportamentul elevilor şi nu este suficient nici ca emiţătorul să fie specialist sau expert . În consecinţă dimensiunea convingerii şi dimensiunea persuasiunii sunt 2 laturi inseparabile şi inseparabile procesului de comunicare didactică . A) Convingerea în comunicarea didactica În comunicarea didactică convingerea are un rol fundamental ştiut fiind că o persoană bine construită este aceea a unui individ cu convingeri puternice şi pozitive în raport cu idei individuale şi comunitare , acţionând în spiritul convingerii sale . Convingerea : – Mama convinge copilul să ia medicamente – aşa e bine ; – Profesorul a fost convingător la curs –ne-a plăcut , ne-a convins ; – Politicianul să fie convingător – să fii de partea lui . Convingerea se abordează în funcţie de situaţie . Termenul “convingerea”-are o largă semnificaţie în limbajul cotidian , semnificaţia acestuia fiind diferită dar nu antagonică (ceva rău ) , fiecare situaţie fiind abordată în mod distinctiv . A convinge înseamnă a proba , a aduce dovezi specifice raţionalului . Kant : “Considerarea a ceva ca adevărat este un fapt al intelectului nostru care se poate baza pe principii obiective dar care reclamă şi cauze subiective în simţirea celui care judecă . Dacă este valabilă pentru oricine, în măsura în care posedă raţiune , principiul ei este obiectiv şi atunci considerarea ca fiind adevărat se numeşte convingere . Dacă nu-şi are obiectul decât în natura particulară a subiectului , se numeşte persuasiune.” Deci putem considera convingerea ca proces de asumare de către individ a unei idei pe baza unor argumente raţionale . A convinge este tehnica de influenţă prin care o persoană determină o altă persoană să adopte un anumit comportament în urma unui schimb verbal. Formarea de convingere începe de la vârstele mici atunci când dezvoltarea psihică permite individului desfăşurarea unor acte raţionale , are loc o creştere cantitativă a conţinutului convingerilor individuale dar şi o schimbare permanentă a conţinutului convingerii odată cu înaintarea în vârstă . Comunicarea didactică subliniază faptul că prin instruire se formează convingeri . Factorii care asigură dinamismul convingerii sunt multipli : erori în actele educaţionale , insuficienţa cunoaşterii , anumite mentalităţi , etc. Cu astfel de factori şi cu rezultatele influenţei lor se conformează instituţiile şcolare . Din acest motiv este necesar ca prin comunicarea didactică adecvată să se fixeze convingeri în acord cu datele ştiinţifice şi cu practica şcolară . Conflictul de opinie ca exemplu de convingere În comunicarea didactică sunt frecvente situaţiile în care apar divergenţe , opinii opuse , dezacorduri etc. între ceea ce spune cadrul didactic şi ceea ce crede elevul cu privire la un subiect pus în discuţie . Aceste diferenţe constituie de fapt conflicte de opinie . Naşterea unui conflict de opinie reprezintă punctul de plecare pentru formarea unor convingeri adecvate privind unele aspecte ale cunoaşterii umane şi ale practicii sociale . Conflictul de opinie reprezintă un fapt pozitiv al cunoaşterii şi analiza divergenţelor de opinie in legătură cu un subiect asigurând un grad mai mare de întemeiere a unei convingeri proprii . În cadrul comunicării didactice un conflict de opinie este semnalul unei necesităţi de cunoaştere şi descoperire a adevărului împreună (cadrul didactic şi elevii ). Soluţionarea prin negociere a conflictului de opinie • Pe cale discursivă , comunicaţională presupune ca interlocutorii să negocieze între ei problemele , argumentele şi tehnicile de convingere utilizate . • Foarte important este să existe nişte reguli fixe ale discuţiei critice . • Discuţia critică este acea relaţie dialogată între emiţător şi receptor în care fiecare poate să pună sub semnul întrebării , cu argumente punctele de vedere ale celuilalt . În literatura de specialitate sunt identificate 10 reguli de soluţionare a conflictelor pe baza negocierii : 1 . Interlocutorul nu trebuie să pună la îndoială sau să obstrucţioneze punctul de vedere . 2. Interlocutorul care a avansat un punct de vedere este obligat să-l apere, să-l susţin cu argumente dacă celălalt o cere . 3. Orice atac trebuie să vizeze o opinie , un punct de vedere , nu o persoană în sine . 4. Nici un interlocutor nu poate să considere că a apărat un punct de vedere , dacă nu a adus argumente . 5. Interlocutorul nu trebuie să atribuie adversarului o premisă implicită dacă ea nu există ca atare , dar nici nu trebuie să refuze o premisă implicită dacă este sub înţeleasă . 6. Interlocutorul nu trebuie să accepte o premisă ca punct de vedere acceptat , dacă nu se încadrează în această situaţie şi nu trebuie să refuze o premisă dacă ea este egală cu un punct de vedere acceptat de toţi participanţii . 7. Interlocutorul nu trebuie să considere că un punct de vedere a fost apărat corespunzător dacă apărarea nu s-a realizat pe baza unei scheme argumentate valabile şi corect aplicate . 8. Interlocutorii vor utiliza doar argumente logico valide . 9. Dacă un punct de vedere n-a putut fi apărat convingător ,atunci el trebuie abandonat şi dacă a fost apărat convingător ceilalţi trebuie să-l accepte . 10. Interlocutorii nu trebuie să utilizeze expresii neclare în măsură să creeze confuzii sau să-i deranjeze pe ceilalţi .(Cele 10 reguli de Eemeren Grootentdorst specialist în comunicare). In comunicarea didactica trebuie retinut ca elevii au dreptul sa se exprime si sa-si apere opiniile . Trebuie si ei luati in seama . Mesajul nostru este stiintific , dar trebuie adaptat particularitatilor de varsta. Copii sa-si sustina ideile cu argumente . Comunicarea didactica – reprezinta un mediu propice pentru solutionarea negociata a conflictului de opinie . Discutia critica (pe baza celor 10 reguli) se poarta fie intre elevi la nivelul clasei , fie intre elevi si profesori . Prima regula a discutiei critice urmareste exprimarea orcarui punct de vedere dar si combaterea punctului de vedere exprimat de ceilalti . In comunicarea didactica se admite ca elevul are libertatea de a exprima orice punct de vedere cu privire la o problema , insa are si posibilitatea reala de a critica punctual de vedere sustinut si de profesorul sau , pentru ca de cele mai multe ori ,, dialogul didactic ,, consta in desfasurarea unei expuneri sau demonstratii care se termina cu opinia profesorului , prea putini profesori accepta alternative la punctele lor de vedere . A contrazice profesorul implica un risc . Un alt factor il constituie anticiparea unei posibile sanctiuni negative (foarte des). B) Dimensiunea persuasiva a comunicarii didactice De multe ori in cadrul comunicarii didactice nu reusim sa formam convingeri , de accea apelam la efectele persuasiunii , adica la fapte si elemente care chiar daca nu pot sa asigure aderarea tuturor elevilor pot sa asigure aderarea catorva elevi la o idee . Definitia persuasiunii : este o practica de comunicare calculata in functie de un rezultat . Daca convingerea este asociata unei idei asumate de toti spunem ca persuasiunea este asociata ,iar daca convingerea este asociata cu o idee care se impune la un individ sau un grup restrains spunem ca persuasiunea insoteste convingerea . Forme de persuasiune : – Prestigiul si autoritatea (relatia professor-elev in comunicare ) ; – Santajul ; – Expresivitatea in comunicarea didactica (daca te vad zambind transmiti cu caldura mesajul –ii atragi ) ; – Inalt grad de impresionabilitate ; – Stilul de comunicare abordat de professor ; – Natura , amplitudinea si impactul ideilor communicate . Concluzie : O relatie pedagogica intre cel care preda si cel care invata bazata pe ordine si restrictii creeaza dezordine , tensiuni si conflicte . Astfel a aparut teoria anganjamentului prin care se demonstreaza cum pot fi impuse anumite comportamente fara presiuni si fara conflicte (Beauvois -1987). Schimbarea liber consimtita este un factor puternic de modificare a comportamentului , de aceea profesorul trebuie sa acorde atentie deosebita crearii sentimentului de libertate atunci cand doreste sa obtina anumite conduit de la copii . Conduita dorita poate fi obtinuta si prin presiune , autoritate , insa doar anganjamentul copilului bazat pe un sentiment de libera alegere va favoriza interiorizarea normelor de comportament .

Contextul psihopedagogic – curs 5 Reprezinta un cadru atat fizic cat si psiho-pedagogic in care se produce comunicarea. Componenta fizica o reprezinta mobilierul care poate sa permita sau sa ingreuneze comunicarea. Contextul psiopedagogic poate sa depinda de actorii participanti in comunicare precum si de conditiile sociale care anticipeaza comunicatiile. 1. Teoria proximitatii fizice si electronice – persoanele aflate in apropiere unele de altele, prezinta un grad mai mare de probabilitate de a intra in contact si a comunica. – exista cel putin 3 dimensiuni ale contextului comunicarii a) dimensiunea fizica care este definita prin ansamblul elementelor din mediul inconjurator b) dimensiunea psihosociala care include elementele de cultura sociala, apartenenta la anumite grupuri, mentalitati c) dimensiunea temporara care include timpul istoric si timpul zilnic Climatul educational Acesta este o rezultanta nuantata, putand fi interpretata diferit in functie de rolurile pe care le detine fiecare participant la comunicare. Avand in cedere aceasta, putem observa ca atat emitatorul cat si receptorul pot sa constituie factor determinant si chiar daca este vorba de acelasi mesaj putem identifica situatii in care opiniile sunt foarte diferite si pot sa apara conflicte. In literatura de specialitate exista ai multe teorii privind corelatiile ce se stabilesc din perspectiva climatului educational. Sistemul evaluare-descriere – evaluarea competentelor unei persoane presupune o Judecata. – daca aceatsa este negativa persoana in cauza devine defensiva; – descrierea comportamentului celeilalte persoane poate sa fie un raspuns favorabil situatiei in care conflictul are mai multe sanse de rezolvare Sistemul control- rezolvare de probleme – oamenii tind sa raspunda negativ atunci cand sunt controlati – rezolvarea de probleme este o solutie mai buna deoarece reuneste indivizii si ii responsabilizeaza, scazand astfel, controlul unei singure persoane din afara – in opozitie cu controlul ii comunicam celuilalt ca noi nu avem o solutie si impreuna putem coopera la rezolvarea problemei Sistemul strategie – spontaneitate – utilizarea strategiei in comunicare poate compromite eficienta unei inter-relationari, atunci cand este pregatit adevaratul motiv (manipulare) – spontaneitatea poate oferi celeilalte parti aparenta naturaletii si deschiderii spre un raspuns pozitiv; raspunsul spontan ofera incredere ca nu se ascund anumite intentii Sistemul (naturalitate) neutralitate-empatie – un raspuns neutru sugereaza celeilalte prti dezinteresul in ceea ce priveste iar empatia ca abilitate de a recunoaste si a trai sentimentele si problemele celuilalt, ofera un spatiu de dialog Sistemul superioritate-echitate – intr-o comunicare este eficienta cu cat se discuta la acelasi nivel. Uneori insa, superioritatea nu este intotdeauna vizibila in mod direct si uneori este perceputa de receptor chiar daca emitatorul nu a constientizat (si nu in mod intentionat) afiseaza o astfel de superioritate Sistemul de siguranta-provizorat – certitudinea unor persoane care “au toate raspunsurile’, de cele mai multe ori provoaca o atitudine defensiva. – aceste persoane sunt percepute ca fiind difuze si defensive (rigide). Prin contract de certitudine, provizoratul unei “minti deschise” incurajeaza increderea in celalalt (mai flexibil) Concluzie : – o persoana nu trebuie caracterizata ca fiind rea sau buna in sine, fie ca este de tip defensiv sau de tip suportiv – este important sa remarcam ca exista ambele tipologii si multe dintre blocajele in comunicare sunt cauzate de incompatibilitatea tipurilor de climat – din punct de vedere didactic este necesara o imbinare intre aceste elemente in functie si de alte variabile scolare implicate – “comunicarea este invatare” (Jane Goodall); acest lucru este explicat prin faptul ca daca comunicarea este invatare, atunci insusi exercitiul comunicarii prezent in toate metodele didactice, capata noi semnificatii – in scopul (sensul) imbunatatirii activitatii instructiv-educative, comunicarea trebuie sa permita multe deschideri, care sa permita inclusiv patrunderea unor variabile, chiar daca acestea au o influenta negativa; – comunicarea educationala presupune o analiza focalizata pe mai multe directii de evolutie : a) situatia sau contextul in care are loc comunicarea b) caracteristicile comunicatiilor si caracterizarea mesajului c) procese si activitati necesare comunicarii (atentie, intelegere, acceptare) d) diferitele tipuri de efecte implicate in comunicare

Factorii determinanti ai comunicarii educationale – CURS 3 Factorii determinanti ai comunicarii educationale Comunicarea educationala in sistemul de invatamant Comunicarea didactica – ceea ce se face in clasa. Se aplica principiul invatarii sistematice si organizate. imaginile sunt o forma de comunicare cu impact psihologic puternic. Factorii determinanti ai comunicarii didactice I. Factorii care influenteaza comunicarea sunt determinati de cei care participa la comunicare  1) – factorii psihologici – personalitatea cadrului didactic, nevoile si interesele celor care participa la comunicare – comportamentul uman se manifesta diferit in functie de caracterul sau favorabil sau nefavorabil in raport cu fortele care actioneaza asupra lor, adica, forte (+) – optimiste – care induc apropiere, faciliteaza comunicarea si forte (-) – care induc evitare Cele doua declanseaza mecanisme distincte in procesul de comunicare : a) mecanisme proiective, existand tendinta de a caracteriza atribuind caracteristici care reflecta propriul comportament b) mecanisme de aparare, cand filtram si eliminam elementele incomode propriei persoane mergand pana la negare. II. Factori cognitivi – influenteaza comunicarea prin modul de realizare a cognitiei (gandire) Sistemul cognitiv reprezinta generalizare si abstractizare si volumul conceptelor asimilate Sistemul de reprezentare – in care informatia sufera un proces de reconstructie dupa modelul propriu al fiecarui interlocutor in comunicare In cadrul acestui sistem de comunicare intervin o serie de variabile socio-culturale : etnie, religie, obiceiuri, mentalitati, traditii etc, care formeaza sisteme de reprezentare. Acest sistem de reprezentare se raporteaza la trei elemente specifice : 1) reprezentarea de sine – Eul intim – reprezentarea nu o vrem publica – Eul public – imaginea de sine pe care o oferim si celorlalti – sa-i ajutam pe copii sa se cunoasca 2) reprezentarea celuilalt din punct de vedere social si cultural 3) in raport cu contextul si continutul comunicarii – vizeaza atitudinea interlocutorului in comunicare adica, modul comunicarii unei sarcini sau contextul comunicarii ii poate afecta propriile interese III. Factorii sociali a) rolurile si statusurile sociale – pozitia sociala poate influenta conflicte de rol prin manifestarea unor comportamente diferite in functie de rol si pot influenta o rigiditate a rolului (nu stim sa ne adaptam) – cadrul didactic isi asuma diverse roluri (empatici, rigizi, flexibili, etc.) – sunt contexte sociale care ne obliga sa ne asumam aceste roluri b) prejudecatile si stereotipurile pot fi : – de ordin social, etnic, financiar, de pozitia sociala In activitatea didactica avem rol decizional – colectivul este eterogen, trebuie sa fim echidistanti (echilibrati) – vestimentatie este un simbol al pozitiei sociale Factorii care influenteaza codul si canalul de comunicare Codul – sistem de simboluri care asigura transmiterea mesajului intr-un mod unitar de catre ambii participanti (R- receptor si E – emitator) Canalul – mijlocul, modul prin care se transmite mesajul 1) Factorii psihici sau obiectivi – elaborarea codului in functie de caracteristicile receptorului (personalitati, trasaturi cognitive si sociale) – sa eliminam ambiguitatea 2) Factorii psihosemantici a) efectul de balta – influentarea unor cuvinte sau expresii soc asupra interlocutorului ca urmare a semnificatiei unor simboluri pentru starea, experienta, istoria si intamplarile fericite sau nefericite din viata interlocutorului b) ponderea cuvintelor – cuvinte cheie c) ordinea cuvintelor si ultimele cuvinte dintr-un mesaj 3) Alegerea canalului de comunicare determinat de stilul si mediul comunicarii : – ambianta – momentul zilei – mijloace ajutatoare – elemente vizuale/muzicale etc 4) Rolul actorilor/participantilor – receptor/transmitator – pe verticala – pe orizontala III – Categoria – factori de context si de mediu 1) Contextul material si temporal, distanta dintre receptor si emitator – mobilierul – fondul muzical – elemente materiale – ora 2) Contextul social – prezenta/absenta unui public poate relaxa sau inhiba comunicarea 3) Contextul cultural si ideologic – microcultura participantilor (stereotipii, religie etc) – macrocultura – limba, specific cultural

Comunicare educaţională Motto “…dacă nimeni nu mă întreabă ce este timpul, ştiu; dar dacă mă întreabă, nu mai ştiu…” Sfântul Augustin Comunicarea – repere privind interacţiunea educaţională – Ce este comunicarea? Delimitări conceptuale… A comunica înseamnă “a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune” sau despre oameni, comunităţi sociale etc. – “a fi în legătură, în contact cu”; “a vorbi cu”, “a fi în legătură cu… a duce la..”(DEX, p.179) Forme ale comunicării umane • După numărul de parteneri… – Intrapersonală,Interpersonală,În grup mic, Publică • După statutul interlocutorilor… – Verticală Orizontală Forme ale comunicării umane – După codul folosit… – comunicare verbală, paraverbală, nonverbală. Comunicarea verbală Caracteristici: – Informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi prin tot ceea ce ţine de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfosintactic. – Este specific umană. – Forme: orală şi/sau scrisă – Cea mai studiată formă a comunicării umane. Constantin Cucoş coord. (1998, p. 226) Comunicarea paraverbală Caracteristici: – Informaţia este codificată şi transmisă prin elemente prozodice şi vocale ce însoţesc cuvântul şi vorbirea în general şi care au semnificaţii comunicative aparte. – În această categorie se înscriu: caracteristicile vocii, particularităţile de pronunţie,intensitatea rostirii, ritmul şi debitul vorbirii, intonaţia, pauza – Nu poate fiinţa, ca formă, decât concomitent cu exprimarea verbală. Din perspectiva conţinutului însă, ele se pot separa radical. Constantin Cucoş coord. (1998, p. 226) Comunicarea nonverbală Caracteristici: – Informaţia este codificată şi transmisă printr-o diversitate de semne legate direct de postura, mişcarea, gesturile, mimica, înfăţişarea partenerilor. – Înlesneşte, facilitează exprimarea verbală. – Se bazează deopotrivă pe elemente înnăscute dar şi învăţate. – Dimensiunea nonverbală a comportamentului este puternic implicată în construirea condiţiilor interacţiunii, în cazul structurării interacţiunii, al influenţării conţinuturilor, de cunoaştere a partenerului. De reţinut… – Comportamentele comunicaţionale pot fi cu dominantă verbală, cu dominantă nonverbală sau mixte. – Conţinuturile afectiv-atitudinale se transmit, în proporţii hotărâtoare, prin CPV şiCNV: 55% nonverbal, 38%paraverbal şi doar 7% verbal – comunicarea verbala şi comunicarea paraverbala sunt obligatoriu simultane, comunicarea nonverbala poate fi simultană, dar le poate şi anticipa şi succeda – Într-o comunicare cu dominanţă verbală, cum este cea didactică, CPV(comunicarea paraverbala) şi CNV(comunicarea nonverbala) nubse adaugă verbalului, ci formează un întreg structurat, complex, convergent. Implicaţii psihopedagogice – Randamentul comunicării didactice nu se reduce la formularea conţinuturilor verbale – prin orientările lor atitudinale, pozitive, neutre sau negative, profesorulşi elevul potenţează sau frânează comunicarea, sporesc sau anulează efectele conţinuturilor didactice propuse. – Comunicările paraverbala şi nonverbală pregătesc terenul pentru mesajul verbal. – O comunicare complexă(V, PV, NV), convergentă, uşurează îndeplinirea unor sarcini diferite. – Folosirea multicanalităţii în transmiterea şi receptarea mesajului facilitează prelucrarea şi reţinerea unei mari cantităţi de informaţii şi, în acelaşi timp,sporeşte varietatea şi atractivitatea actului de comunicare. – Combinarea variată şi convergentă a mesajelor verbale, paraverbale şi nonverbale, poate reprezenta, nu de puţine ori, un spor de claritate şi prin aceasta, economie de timp; – Comunicarea divergentă poate produce confuzii, nesiguranţă şi chiar refuzul conţinuturilor transmise