Comunicarea educationala cursuri

Convingerea şi persuasiunea dimensiunilor comunicării Scopul comunicării didactice constă în modificarea personalităţii elevilor ca fiind receptori ai mesajului didactic , putem spune că procesul didactic nu se rezumă la simpla transmitere de cunoştinţe , ci reprezintă un proces complex de generare de comportamente durabile , motivate şi integrate precum şi de schimbarea unor comportamente ale elevilor . În consecinţă nu este suficient să se enunţe un mesaj pentru ca acesta să influenţeze comportamentul elevilor şi nu este suficient nici ca emiţătorul să fie specialist sau expert . În consecinţă dimensiunea convingerii şi dimensiunea persuasiunii sunt 2 laturi inseparabile şi inseparabile procesului de comunicare didactică . A) Convingerea în comunicarea didactica În comunicarea didactică convingerea are un rol fundamental ştiut fiind că o persoană bine construită este aceea a unui individ cu convingeri puternice şi pozitive în raport cu idei individuale şi comunitare , acţionând în spiritul convingerii sale . Convingerea : – Mama convinge copilul să ia medicamente – aşa e bine ; – Profesorul a fost convingător la curs –ne-a plăcut , ne-a convins ; – Politicianul să fie convingător – să fii de partea lui . Convingerea se abordează în funcţie de situaţie . Termenul “convingerea”-are o largă semnificaţie în limbajul cotidian , semnificaţia acestuia fiind diferită dar nu antagonică (ceva rău ) , fiecare situaţie fiind abordată în mod distinctiv . A convinge înseamnă a proba , a aduce dovezi specifice raţionalului . Kant : “Considerarea a ceva ca adevărat este un fapt al intelectului nostru care se poate baza pe principii obiective dar care reclamă şi cauze subiective în simţirea celui care judecă . Dacă este valabilă pentru oricine, în măsura în care posedă raţiune , principiul ei este obiectiv şi atunci considerarea ca fiind adevărat se numeşte convingere . Dacă nu-şi are obiectul decât în natura particulară a subiectului , se numeşte persuasiune.” Deci putem considera convingerea ca proces de asumare de către individ a unei idei pe baza unor argumente raţionale . A convinge este tehnica de influenţă prin care o persoană determină o altă persoană să adopte un anumit comportament în urma unui schimb verbal. Formarea de convingere începe de la vârstele mici atunci când dezvoltarea psihică permite individului desfăşurarea unor acte raţionale , are loc o creştere cantitativă a conţinutului convingerilor individuale dar şi o schimbare permanentă a conţinutului convingerii odată cu înaintarea în vârstă . Comunicarea didactică subliniază faptul că prin instruire se formează convingeri . Factorii care asigură dinamismul convingerii sunt multipli : erori în actele educaţionale , insuficienţa cunoaşterii , anumite mentalităţi , etc. Cu astfel de factori şi cu rezultatele influenţei lor se conformează instituţiile şcolare . Din acest motiv este necesar ca prin comunicarea didactică adecvată să se fixeze convingeri în acord cu datele ştiinţifice şi cu practica şcolară . Conflictul de opinie ca exemplu de convingere În comunicarea didactică sunt frecvente situaţiile în care apar divergenţe , opinii opuse , dezacorduri etc. între ceea ce spune cadrul didactic şi ceea ce crede elevul cu privire la un subiect pus în discuţie . Aceste diferenţe constituie de fapt conflicte de opinie . Naşterea unui conflict de opinie reprezintă punctul de plecare pentru formarea unor convingeri adecvate privind unele aspecte ale cunoaşterii umane şi ale practicii sociale . Conflictul de opinie reprezintă un fapt pozitiv al cunoaşterii şi analiza divergenţelor de opinie in legătură cu un subiect asigurând un grad mai mare de întemeiere a unei convingeri proprii . În cadrul comunicării didactice un conflict de opinie este semnalul unei necesităţi de cunoaştere şi descoperire a adevărului împreună (cadrul didactic şi elevii ). Soluţionarea prin negociere a conflictului de opinie • Pe cale discursivă , comunicaţională presupune ca interlocutorii să negocieze între ei problemele , argumentele şi tehnicile de convingere utilizate . • Foarte important este să existe nişte reguli fixe ale discuţiei critice . • Discuţia critică este acea relaţie dialogată între emiţător şi receptor în care fiecare poate să pună sub semnul întrebării , cu argumente punctele de vedere ale celuilalt . În literatura de specialitate sunt identificate 10 reguli de soluţionare a conflictelor pe baza negocierii : 1 . Interlocutorul nu trebuie să pună la îndoială sau să obstrucţioneze punctul de vedere . 2. Interlocutorul care a avansat un punct de vedere este obligat să-l apere, să-l susţin cu argumente dacă celălalt o cere . 3. Orice atac trebuie să vizeze o opinie , un punct de vedere , nu o persoană în sine . 4. Nici un interlocutor nu poate să considere că a apărat un punct de vedere , dacă nu a adus argumente . 5. Interlocutorul nu trebuie să atribuie adversarului o premisă implicită dacă ea nu există ca atare , dar nici nu trebuie să refuze o premisă implicită dacă este sub înţeleasă . 6. Interlocutorul nu trebuie să accepte o premisă ca punct de vedere acceptat , dacă nu se încadrează în această situaţie şi nu trebuie să refuze o premisă dacă ea este egală cu un punct de vedere acceptat de toţi participanţii . 7. Interlocutorul nu trebuie să considere că un punct de vedere a fost apărat corespunzător dacă apărarea nu s-a realizat pe baza unei scheme argumentate valabile şi corect aplicate . 8. Interlocutorii vor utiliza doar argumente logico valide . 9. Dacă un punct de vedere n-a putut fi apărat convingător ,atunci el trebuie abandonat şi dacă a fost apărat convingător ceilalţi trebuie să-l accepte . 10. Interlocutorii nu trebuie să utilizeze expresii neclare în măsură să creeze confuzii sau să-i deranjeze pe ceilalţi .(Cele 10 reguli de Eemeren Grootentdorst specialist în comunicare). In comunicarea didactica trebuie retinut ca elevii au dreptul sa se exprime si sa-si apere opiniile . Trebuie si ei luati in seama . Mesajul nostru este stiintific , dar trebuie adaptat particularitatilor de varsta. Copii sa-si sustina ideile cu argumente . Comunicarea didactica – reprezinta un mediu propice pentru solutionarea negociata a conflictului de opinie . Discutia critica (pe baza celor 10 reguli) se poarta fie intre elevi la nivelul clasei , fie intre elevi si profesori . Prima regula a discutiei critice urmareste exprimarea orcarui punct de vedere dar si combaterea punctului de vedere exprimat de ceilalti . In comunicarea didactica se admite ca elevul are libertatea de a exprima orice punct de vedere cu privire la o problema , insa are si posibilitatea reala de a critica punctual de vedere sustinut si de profesorul sau , pentru ca de cele mai multe ori ,, dialogul didactic ,, consta in desfasurarea unei expuneri sau demonstratii care se termina cu opinia profesorului , prea putini profesori accepta alternative la punctele lor de vedere . A contrazice profesorul implica un risc . Un alt factor il constituie anticiparea unei posibile sanctiuni negative (foarte des). B) Dimensiunea persuasiva a comunicarii didactice De multe ori in cadrul comunicarii didactice nu reusim sa formam convingeri , de accea apelam la efectele persuasiunii , adica la fapte si elemente care chiar daca nu pot sa asigure aderarea tuturor elevilor pot sa asigure aderarea catorva elevi la o idee . Definitia persuasiunii : este o practica de comunicare calculata in functie de un rezultat . Daca convingerea este asociata unei idei asumate de toti spunem ca persuasiunea este asociata ,iar daca convingerea este asociata cu o idee care se impune la un individ sau un grup restrains spunem ca persuasiunea insoteste convingerea . Forme de persuasiune : – Prestigiul si autoritatea (relatia professor-elev in comunicare ) ; – Santajul ; – Expresivitatea in comunicarea didactica (daca te vad zambind transmiti cu caldura mesajul –ii atragi ) ; – Inalt grad de impresionabilitate ; – Stilul de comunicare abordat de professor ; – Natura , amplitudinea si impactul ideilor communicate . Concluzie : O relatie pedagogica intre cel care preda si cel care invata bazata pe ordine si restrictii creeaza dezordine , tensiuni si conflicte . Astfel a aparut teoria anganjamentului prin care se demonstreaza cum pot fi impuse anumite comportamente fara presiuni si fara conflicte (Beauvois -1987). Schimbarea liber consimtita este un factor puternic de modificare a comportamentului , de aceea profesorul trebuie sa acorde atentie deosebita crearii sentimentului de libertate atunci cand doreste sa obtina anumite conduit de la copii . Conduita dorita poate fi obtinuta si prin presiune , autoritate , insa doar anganjamentul copilului bazat pe un sentiment de libera alegere va favoriza interiorizarea normelor de comportament .

Exercitiu 1 Se face un exercitiu de tip “telefonul fara fir”. Se citeste un text in termeni medicali de catre primul copil la urechea urmatorului, care va trebui sa transmita urmatorului ce a retinut din text. Se continua comunicarea pana la ultimul elev care va spune cu glas tare mesajul pe care l-a inteles. Vom avea surpriza sa constatam ca ultimul elev comunica cu totul altceva decat era in measjul initial. De aici putem observa dificultatea copiilor de a retine exact termeni de specialitate. Exercitiu 2. Se da un text codat din cifre si litere – se pot face aceste tipuri de exercitii la clasele a-III-a….a -IV -a pentru a dezvolta copilului cititul la prima vedere. Principalele obiective pornind de la cresterea fara precedent a cunostintelor, utilizarea pe scara larga a mijloacelor de comunicare, se impune o revizuire a unor aspecte care privesc comunicarea – problemele adaptarii realitatilor la mediul inconjurator – stabilirea unei armonii intre mentalitate si cunostinte – transferul cunostintelor in cunostinte inteligibile si accesibile exercitiu 3 : un exercitiu de imaginatie; sa ne imagina o conversatie intre doi oameni din doua domenii diferite, de exemplu inginer-medic sau fizician – poet sau profesor – artist. Ce pot avea ei in comun ? – cum ar fi o comunicare intre un biolog si un economist in zilele noastre si acum o suta de ani? biologul de acum o suta de ani, poate isi face un necesar in viitoarel sale cercetari iar economistul il poate ajuta cu acesta din punct de vedere material; in zilele noastre o comunicare intre cei doi ar putea fi aproape asemanatoare, biologul isi prezinta proiectul si cere fonduri pentru ducerea lui la indeplinire iar economistul ii poate calcula bugetul necesar realizarii acestuia. exercitiu 4 * comunicare intre cunoasterea mediului si celelalte materii, daca exista legaturi ? – cunoasterea mediului si matematica : – se poate comparatia intre un kg de frunze si un kg de mere – cunoasterea mediului cu chimia : – sa faca diferenta intre corpuri lichide, solide si gazoase – cunoasterea mediului si geografie : precipitatii, aluviuni, roci, minereuri – cunoasterea mediului si literatura : invata litera “K” In comunicare se folosesc mai multe tipuri de limbaj 1) naturale – nonverbale, paraverbale, metaverbale, verbale 2) artificiale – limbajul oral, scris, miscarea corpului, mimica si expresivitatea fetei 3) 4) didactic – limbaj instrumentat; are ca obiectiv si urmareste niste efecte putandu-se modifica in functie de reactia interlocutorului (feed-back) – este o comunicare interpesonala, este directionata si este evaluativa si autoevaluativa – o comunicare eficienta in cadrul activitatii didactice presupune : – asertivitate (responsabilitati) – a asculta si a-si asuma responsabilitatea pentru cele spuse – angajare – interes comun, angajament – expresivitate – necesar in dialogul cu elevii – declarare – posibilitatile comunicarii care produc un schimb reciproc de informatii (date primite) Teorii ale comunicarii privind deschiderea catre comunicare – temperamente introvertite – flegamatici, melancolici – temperamente extrovertite – sangvinii, colericii Rolul comunicarii educationale – este acela de a mijloci realizarea procesului de invatamant identificand continuturile, formele si nivelurile la care se comunica – se urmareste o schimbare a atitudinii dar aceasta depinde de credibilitatea sursei (in speta invatatorul care este perceput ca cea mai credibila sursa) – invatatorul/profesorul trebuie sa argumenteze toate raspunsurile la intrebarile primite dar mai ales sa demonstreze argumentul Factor perturbator din perspectiva profesorului 1) factori de mediu sau de context (ii suna telefonul in timpul cursurilor/activitatilor, se grabeste sa-si incheie lectia sa prinda trenul..etc) 2) modul de gandire 3) factori de natura psihosociologica (modul este perceput de societatea din jur – lipsa unei case, felul cum se imbraca..etc) Factori perturbatori din perspectiva elevului 1) factori care tin de personalitatea elevului (introvertitii/extrovertitii, unii sunt deschisi limbajului verbal oral iar altii prefera demonstratie scrisa/grafica) 2) factori de natura psihosociologica 3) factori obiectiv/mediu : zgomotul, temperatura, vremea..etc

Contextul psihopedagogic – curs 5 Reprezinta un cadru atat fizic cat si psiho-pedagogic in care se produce comunicarea. Componenta fizica o reprezinta mobilierul care poate sa permita sau sa ingreuneze comunicarea. Contextul psiopedagogic poate sa depinda de actorii participanti in comunicare precum si de conditiile sociale care anticipeaza comunicatiile. 1. Teoria proximitatii fizice si electronice – persoanele aflate in apropiere unele de altele, prezinta un grad mai mare de probabilitate de a intra in contact si a comunica. – exista cel putin 3 dimensiuni ale contextului comunicarii a) dimensiunea fizica care este definita prin ansamblul elementelor din mediul inconjurator b) dimensiunea psihosociala care include elementele de cultura sociala, apartenenta la anumite grupuri, mentalitati c) dimensiunea temporara care include timpul istoric si timpul zilnic Climatul educational Acesta este o rezultanta nuantata, putand fi interpretata diferit in functie de rolurile pe care le detine fiecare participant la comunicare. Avand in cedere aceasta, putem observa ca atat emitatorul cat si receptorul pot sa constituie factor determinant si chiar daca este vorba de acelasi mesaj putem identifica situatii in care opiniile sunt foarte diferite si pot sa apara conflicte. In literatura de specialitate exista ai multe teorii privind corelatiile ce se stabilesc din perspectiva climatului educational. Sistemul evaluare-descriere – evaluarea competentelor unei persoane presupune o Judecata. – daca aceatsa este negativa persoana in cauza devine defensiva; – descrierea comportamentului celeilalte persoane poate sa fie un raspuns favorabil situatiei in care conflictul are mai multe sanse de rezolvare Sistemul control- rezolvare de probleme – oamenii tind sa raspunda negativ atunci cand sunt controlati – rezolvarea de probleme este o solutie mai buna deoarece reuneste indivizii si ii responsabilizeaza, scazand astfel, controlul unei singure persoane din afara – in opozitie cu controlul ii comunicam celuilalt ca noi nu avem o solutie si impreuna putem coopera la rezolvarea problemei Sistemul strategie – spontaneitate – utilizarea strategiei in comunicare poate compromite eficienta unei inter-relationari, atunci cand este pregatit adevaratul motiv (manipulare) – spontaneitatea poate oferi celeilalte parti aparenta naturaletii si deschiderii spre un raspuns pozitiv; raspunsul spontan ofera incredere ca nu se ascund anumite intentii Sistemul (naturalitate) neutralitate-empatie – un raspuns neutru sugereaza celeilalte prti dezinteresul in ceea ce priveste iar empatia ca abilitate de a recunoaste si a trai sentimentele si problemele celuilalt, ofera un spatiu de dialog Sistemul superioritate-echitate – intr-o comunicare este eficienta cu cat se discuta la acelasi nivel. Uneori insa, superioritatea nu este intotdeauna vizibila in mod direct si uneori este perceputa de receptor chiar daca emitatorul nu a constientizat (si nu in mod intentionat) afiseaza o astfel de superioritate Sistemul de siguranta-provizorat – certitudinea unor persoane care “au toate raspunsurile’, de cele mai multe ori provoaca o atitudine defensiva. – aceste persoane sunt percepute ca fiind difuze si defensive (rigide). Prin contract de certitudine, provizoratul unei “minti deschise” incurajeaza increderea in celalalt (mai flexibil) Concluzie : – o persoana nu trebuie caracterizata ca fiind rea sau buna in sine, fie ca este de tip defensiv sau de tip suportiv – este important sa remarcam ca exista ambele tipologii si multe dintre blocajele in comunicare sunt cauzate de incompatibilitatea tipurilor de climat – din punct de vedere didactic este necesara o imbinare intre aceste elemente in functie si de alte variabile scolare implicate – “comunicarea este invatare” (Jane Goodall); acest lucru este explicat prin faptul ca daca comunicarea este invatare, atunci insusi exercitiul comunicarii prezent in toate metodele didactice, capata noi semnificatii – in scopul (sensul) imbunatatirii activitatii instructiv-educative, comunicarea trebuie sa permita multe deschideri, care sa permita inclusiv patrunderea unor variabile, chiar daca acestea au o influenta negativa; – comunicarea educationala presupune o analiza focalizata pe mai multe directii de evolutie : a) situatia sau contextul in care are loc comunicarea b) caracteristicile comunicatiilor si caracterizarea mesajului c) procese si activitati necesare comunicarii (atentie, intelegere, acceptare) d) diferitele tipuri de efecte implicate in comunicare

Delimitări conceptuale Caracteristicile comunicării instrumentale: A. Focalizarea intenţionată şi vădită pe un scop precis B. Urmărirea atingerii lui prin obţinerea unui efect în comportamentul receptorului C.Capacitatea emiţătorului de a se modifica, în funcţie de reacţia partenerilor, pentru a-şi atinge obiectivul CARACTERISTICILE COMUNICĂRII DIDACTICE: – Dimensiunea explicativă – Structurarea comunicării didactice conform logicii pedagogice – Rolul activ al cadrului didactic faţă de conţinuturile ştiinţifice – Pericolul transferării autorităţii de statut asupra conţinuturilor – Personalizarea comunicării – Ritualizarea şi normele nescrise Elementele comunicării didactice – Emiţătorul – Adică profesorul Emiţătorul Caracteristici: -Posedă informaţie mai bine structurată decât receptorul; – Presupune o stare de spirit (motivaţie); – Presupune un scop explicit (alăturat mesajului) şi unul implicit (motivul transmiterii mesajului, uneori necunoscut receptorului). Bazele puterii sau influenţei profesorului – Puterea recompensatoare – Puterea coercitivă – Puterea referenţială – Puterea expertului – Puterea legitimă Receptorul – adică elevul şi reacţiile sale – Reacţia expresiei valorice – Reacţia adaptativă – Reacţia ego defensivă – Reacţia cognitivă Mesajul şi efectele sale Mesajulpresupune un mozaic de informaţii obiective, judecăţi de valoare care privesc informaţiile (subiectiv) şi judecăţi de valoare şi trăiri personale în afara acestor informaţiietc. Efectele de întâietate: – datele prezentate de emiţător la început au mai multă influenţă – de receptivitate – uneori informaţiile prezentate la urmă au importanţă mai ridicată Decodarea – presupune descifrarea sensului mesajului primit…Receptorul trebuie să fie în posesia codului adecvat Filtrarea mesajelor – Asezarea pe niveluri – gândurile, sentimentele, tendinţele incompatibile cu setul perceptiv al individului tind să fie continuu rejectate sau ignorate. – Ajustarea – părţile din mesaj considerate înalt dezirabile receptorului sunt luateîn consideraţie într-o pondere foarte mare. – Asimilarea – receptorul ataşează mesajului înţelesuri pe care transmiţătorul nu a intenţionat să le transmită. Feedback-ul – este o informaţie trimisă înapoi la sursă Feedback-ul evaluativ Pozitiv (motivează) si Negativ (când urmăreşte un rol corector) Feedback-ul nonevaluativ(accentul este pus pe faptul că nu se fac referiri la propriile noastre idei şi judecăţi înlegătură cu problema în cauză) Tipuri de feedback nonevaluativ – Feedback-ul de sondare presupune să cerem persoanei din faţa noastră informaţii adiţionale pentru completarea problemei. – Feedback-ul de înţelegere presupune să încercăm să distingem adevărata semnificaţie a celor spuse de către cealaltă parte. – Feedback-ul suportiv presupune că problema pe care cealaltă persoană o consideră importantă şi semnificativă este considerată şi de către ascultător ca fiind importantă şi semnificativă. – Feedback-ul “mesajul-eu” Ce nu traiesti la timp nu mai traiesti niciodata   Evaluarea scolara Evaluarea scolara – actul prin care – referitor la o prestatie orala, scrisa sau practica – se formuleaza o judecata prin prisma unor criterii. Evaluarea si notarea scolara alcatuiesc o modalitate de codare numerica – insotita de aprecieri calitative – a rezultatelor obtinute de elevi, servindu-se de scara de la 1 la 10. Prin evaluare se intelege masurarea si aprecierea cantitativa a efectelor invatarii scolare. Evaluarea este aplicabila in doua planuri: 1. cu referire la efectele invatarii – vizeaza relatia profesor-elev: nivelul de pregatire a elevilor si evolutia acestuia in timp, in functie de posibilitatile lor reale de invatare prin raportare a performantelor obtinute de scoala la cele asteptate de societate. 2. cu referire la insusi procesul instructiv-educativ – vizeaza autoestimarea profesorului, factorii de indrumare si control ai invatamantului in vederea asigurarii unei verificari sistematice si integrale a performantelor elevilor, a conceperii si realizarii unui proces instructiv-educativ capabil sa cultive interesul ptr studiu al elevilor. ETAPE Procesul de evaluarii presupune mai multe etape: • definirea obiectivelor procesului de invatamant. • crearea situatiilor de invatare care sa permita elevilor achizitionarea comportamentelor preconizate prin obiective. • selectarea metodelor si instrumentelor de evaluare necesare. • desfasurarea procesului de masurare a cunostintelor achizitionate. • evaluarea si interpretarea datelor obtinute. • concluzii si aprecieri diagnostice si prognostice Acţiunea de evaluare didactică include trei operaţii : MASURAREA, APRECIEREA şi DECIZIA. Măsurarea presupune aplicarea unor tehnici specifice pentru a cunoaşte efectele acţiunii instructiv- educative şi a obţine date în perspectiva unui scop determinat. Exactitatea măsurii este condiţionată de calitatea instrumentelor de măsură folosite şi de modul cum sunt acestea aplicate. – presupune o determinare obiectivă prin surprinderea riguroasă a unor achiziţii şi nu implică emiterea unor judecăţi de valoare. Aprecierea sau evaluarea propriu-zisă constituie procesul de judecată de valoare a rezultatelor constatate, prin compararea acestora cu scopurile urmărite . – presupune şi semnificaţia unui rezultat observabil sau măsurabil într-un cadru de referinţă axiologic. Decizia reprezintă operaţia de evaluare care asigură prelungirea aprecierii într-o notă şcolară, caracterizare, hotărâre, recomandare,etc. cu valoare de prognoză pedagogică. – se realizează în raport cu anumite criterii pedagogice, spre exemplu : a) potenţialul elevului, valorificat la maximum ; b) creşterea calitativă a activităţii didactice ; c) prin anticiparea corect-pozitivă, prin metamorfoza diagnozei în prognoză ; d) îndrumarea evaluatului prin termeni manageriali.