Managementul instituţiei şcolare şi al clasei de elevi

Genul liric – Aliteratia si Asonanta Aliteratia si Asonanta sunt figuri de stil sonore care constau in repetarea unor sunete in interiorul unui vers. In cazul aliteratiei se repeta consoane sau silabe initiale, aflate, de obicei, in radacina cuvintelor. Exemple : “…Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate, Catre țarmul dimpotriva se intind, se prelungesc ….” “…Și ca nouri de arama si ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecandu-l, vin sagtți de pretutindeni, Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie…” (Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu). In cazul asonantei se repeta aceeasi vocala accentuata. Termenul de asonanta este adesea folosit pentru a denumi rima imperfecta. “Toate pasarile dorm, Numai una n-are somn.” (In gradina lui Ion – din folclor) (L. Blaga); “Doamne, Doamne, mult zic Doamne, Dumnezeu pare ca doarme.” Invocatia – este o formula de adresare catre o persoana absenta sau imaginara, de la care nu se asteapta un raspuns. Este situata de obicei, la inceputul operei si realizata prin substantive in cazul vocativ. Este un procedeu specific stilului retoric.   Exemple : „-Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!” (Luceafarul de Mihai Eminescu) „Daleu! Dragă primăvară, De-ai veni când aș vrea eu.” (Cantic haiducesc – autor anonim) Epitetul – este o figura de stil care exprima insusiri deosebite,neasteptate ale obiectelor sau actiunilor determinand un substantiv sau verb Epitetul nu este o figura de stil în sine, ci numai un purtator de figuri de stil. Orice atribut, nume predicativ sau circumstanțial de mod este numit epitet cand contine în acelasi timp o metafora, o metonimie, o sinecdoca, o hiperbola etc., sau cand face el insusi sa apara o asemenea figura. Daca nu cuprinde asa ceva, atunci el nu este epitet.“   Exemple : „….. și părinții, și frații, și surorile îmi erau sănătoși.“ (I. Creangă, Amintiri din copilărie) „Atâta obidă se abătu asupra lui, încât sub pleoapele închise închipuirea-i dădi buzna ….“ (Ionel Teodoreanu, La Medeleni)

Procedee de expresivitate artistică Figurile de stil ALEGORIA – figura de stil alcătuită dintr-o înşiruire de metafore, comparaţii, personificări etc., cu ajutorul căreia, pe baza unei asemănări sau corespondenţe se substituie o imagine prin alta şi se exprimă noţiuni abstracte prin intermediul concretului. Ex.: alegoria moarte – nuntă din balada “Mioriţa”, pune în evidenţă credinţa poporului român că sfârşitul vieţii nu e decât o trecere într-o altă formă de existenţă, în comuniunea cu natura, în ipostaza unei nunţi cosmice. ANACOLUTUL – figura de stil derivată, de fapt, dintr-un defect al stilului, care constă în nerespectarea acordului gramatical, pentru pune în evidenţă sentimentele autorului. Ex.: In “Amintiri din copilărie”, Ion Creangă evocă imaginea satului natal, a casei părinteşti şi a copilăriei într-o frază amplă în care, prin anacolut, se pune în lumină emoţia evocării alături de un ton nostalgic, de altfel nespecific jovialului Creangă. ” … dar eu, … parcă îmisaltă …” COMPARAŢIA–figura de stil prin care se alătură doi termeni pe baza unor însuşiri comune, cu scopul de a-l evidenţia pe primul; aceştia pot denumi: obiecte, fiinţe, personaje, idei, acţiuni sau noţiuni abstracte. Între ei se stabileşte o relaţie de asemănare, marcată prin cuvinte sau grupuri de cuvinte – ca, la fel ca, asemănător cu, asemenea, precum, cât, aidoma, cum, întocmai cu etc. Relaţia de asemănare se bazează pe identificarea unor trăsături comune ale celor doi termeni. Ex.: “Atât de fragedă te-asemeni Cu floarea albă de cireş.” 1. Comparat (“te” ) 2. Comparant ( floarea ) 3. Elemente comune: frumuseţe, delicateţe, prospeţime EPITETUL – figura de stil care exprimă însuşiri deosebite, neaşteptate ale obiectelor sau ale acţiunilor, prezentându-le într-o lumină nouă, aparte, ele adresându-se imaginaţiei şi sensibilităţii noastre, pentru a-l impresiona pe cititor. Clasificare:  După numărul de termeni (sau alcătuire): – simple: “şuiet adânc”; – duble: “somnoros şi lin se bate”; – triple: “chemare nedesluşită, moale, strânsă”; După ce exprimă: – cromatice: “seninu-i albastru şi limpede”; – personificatoare: “codrii se zvârcoleau neputincioşi”; – metaforice: “Feţi-Frumoşi cu păr de aur”; “zeiţa de gheaţă”; “dulce durere”; – hiperbolice: “trunchii vecinici”, “gigantică cupolă”; – ornante: “bulgări fluizi”, “fluturi şăgalnici şi berbanţi”; – antitetice: “recile scântei”; Din punct de vedere morfologic, epitetele pot fi: – adjectivale: “lacul albastru”; – adjective substantivizate: “mândra lună”; – substantivale: “pânze cu corpuri de ninsori”; – verbele la gerunziu (cu valoare adjectivală): “lumină pălind”; – verbele la gerunziu: “răsărea sunând”; – verbele la participiu (cu valoare adjectivală): “inimi pustiite”, “mă lasă pustiit”, “veştejit şi amorţit”; Ca părţi de propoziţie, epitetele pot fi: – atribute: “trestia cea lină”; – nume predicative: “dulci-s ochii”; – complement circumstantial de mod : “se-ncovoaie tainic”; – propoziţii atributive cu valoare de epitet: “lângă lacul care-n tremur somnoros şi lin se bate” HIPERBOLA – figura de stil care constă în exagerarea intenţionată ( prin mărire sau micşorare ) a unor trăsături, situaţii, personaje, caracteristicile unui obiect, ale unui fenomen sau ale unei întâmplări cu scopul de a spori expresivitatea exprimării ( pentru a exprima admiraţia, dispreţul şi ironia ). Ascendentă: ,,Crapii-n ele-s cât berbecii”, “spicul cât cocoşul”, “vorba-i e tunet”, “răsufletul ger” METAFORA – figura de stil prin care se trece de la semnificaţia obişnuită a unui cuvânt sau a unei expresii la o altă semnificaţie, pe care cuvântul sau expresia nu o pot avea decât în virtutea unei comparaţii subînţelese (sporeşte profunzimea şi expresivitatea textului) Metafora prevede transferul noţiunii abstracte în ordinea concretului printr-o comparaţie prescurtată; un cuvânt – imagine înlocuieşte cuvântul – obiect al comparaţiei, renunţându-se la formulele care leagă termenii unei comparaţii; precum, ca, cât, decât, asemenea, aidoma, astfel, întocmai ca: ex.: ,,Cenuşa visărilor noastre Se cerne grămezi peste noi, Precum se coboară pe glastre Atinse, petalele-albastre, De-o gâză căzută de sus printre foi.” ( T.Arghezi – Cenuşa visărilor ) Metafora stabileşte asimilare între doi termeni: unul cu funcţie de comparat, celălalt de comparant; această asimilare se realizează: a) cu ajutorul verbului A FI: ,,Desigur, ea e o brăţară purtată la mână de un zeu ea e mai liniştită spre seară, deşi e neliniştită mereu” ( N.Stănescu – Desigur) b) prin juxtapunere: ,,Te uită, zările se împreună. Un ocean, talazul tău cernit Când Umbră, sub zenitul poleit, Te vei desface-n mistic clar de lună?” (I. Barbu – Umbra) c) cu ajutorul unui atribut: ,,Amurg în crâng Albinele luminii, prin frunze se jucau.” (I.Pillat – Poeme într-un vers) Uneori sunt prezenţi ambii termeni ai comparaţiei, dar nelegaţi prin cuvintele comparaţiei; Astfel de metafore sunt: –explicite: ,,Vodă-i un munte” –apozitive: ,,Vedeam Ceahlăul la apus Un uriaş cu fruntea-n soare…” metaforele pot avea şi ele: -rol hiperbolizator: “Şi vorba-i e tunet…” -rol personificator: “Pe ai ţării umeri dalbi…” Există şi metafore exprimate prin verb (metafore verbale): “Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratec Rumenind străvechii codri şi castelul singuratec.” PERSONIFICARE – figura de stil prin care se atribuie acţiuni omeneşti sau elan vital unor obiecte, fiinţe necuvântătoare sau fenomene ale naturii. Ex.: “izvoarele suspină”, “flori albastre tremur ude” Categoriile de personificări: – obiecte şi fiinţe care au grai: “Aşa vorbea deunăzi cu un bou…” – obiecte şi fiinţe ce au sentimente tipic omeneşti: “un căţel s-a oprit mirat în loc” – acţiuni mentale: “-Ce-ai gândit tu oare, javră? Au crezut-ai că sunt mort?”

FIGURILE DE STIL 1. COMPARATIA In comparatie intra 2 termeni: – Termenul comparat; – Termenul cu care este comparata un obiect. Cuvantul care reprezinta primul termen al comparatiei este cu sensul lui propriu (obisnuit), iar cel care reprezinta al doilea termen este folosit cu sens figurat: ex.: Arde-n candela,o lumina,cat un sambure de mac. ↓ ↓ sens propriu cu sens figurat Comparatia se poate referi la obiectul denumit printr-un substantiv: a. Insusirea unui obiect: Si amandoi batranii aceia erau albi ca iarna si posomaratica vremea cearea. b. la o actiune : …se lasa in jos ca o sageata“ c. la caracteristica unei actiuni : se lasa in jos mai iute decat fulgerul ATENTIE!!!! Comparatia ca fig. de stil poate fi exprimata numai printr-un substantiv(ca o sageata, decat fulgerul) sau print-un substantiv insotit de unul sau mai multe atribute, ori de o inlantuire de atribute si complemente. 2. METAFORA – este o figura de stil rezultata, de obicei, din simplificarea unor comparatii. Simplificarea consta in inlaturarea termenului comparat, adica a cuvantului folosit cu sensul lui propriu si a elementului de legatura: ex.:“ Deodata o raza ca o sulita de foc strapunse podeaua de arbori.” ↓ metafora Metafora poate rezulta si din schimbarea raporturilor sintactice dintre cuvintele care exprima cei 2 termeni de comparat. 3. PERSONIFICAREA – unui obiect se poate realize prin simpla adresare, deci prin folosirea substantivului in cazul vocativ: “ Codrule, cu rauri line, Vreme trece, vreme vine” (M. Eminescu – “Revedere”) In general, personificarea se realizeaza atribuind unui obiect actiunea sau insusiri omenesti: “ Cu grele rasuflete, apele dorm…” (Oct. Goga – “ Dimineata” ) 4. HIPERBOLA – prezentarea prin exagerare a unui sens: “Viata ii atarna de un fir de par”. – figura de stil prin care se prezinta in mod exagerat, trasaturile uni finite, caracteristicile unui obiect sau dimensiunile unui fenomen, ale unei intamplari cu scopul de a impresiona pe cititor: “Pentru-a crucii biruinta se mascara rauri-rauri, Ori din codrii rascolite, ori venite din pustiuri; Zguduind din pace-adanca ale lumii inceputuri, Innegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi, Se miscau ingrozitoare, ca paduri de lanci si sabii, Tremura inspaimantata, marea de-ale lor corabii!” (M. Eminescu _ “ Scrisoarea III”) ALEGORIA – procedeu artistic constand in exprimarea unei idei prin mijloace concrete ( “Miorita”, “ Mai am un singur dor” de M. Eminescu). 6.EPITETUL – figura de stil constand din folosirea unui element determinat pe langa un substantiv sau un verb, pt a evoca si sugera o trasatura caracteristica a obiectului denumit sau a actiunii, precum si modul cum este privita aceasta trasatura de catre scriitor. Epitetele formeaza un tot, impreuna cu celelalte cuvinte de care sunt legate, dand astfel mai mult relief esthetic expresiei. “ Langa bolta cea senina, Si sub trestia cea lina Vom sedea in foi de mure.”( “Floarea-albastra – M. Eminescu) 7.REPETITIA – fig. de stil ce consta in folosirea de mai multe ori a unui cuvant sau grupuri de cuvinte, fie in poezie sau in proza, pt a intari o idée sau o impresie. RIMA – potrivirea sunetelor de la sfarsitul a 2 sau mai multe versuri, incepand cu ultima vocala accentuate; – poate fi: 1. simpla: – masculin – dupa accent urmeaza 2 silabe neaccentuate; – feminin – dupa accent urmeaza 1 silaba neaccentuata. 2. complexa : – dactilica-dupa accent urmeaza 2 silabe neaccentuate; – peonica-3 silabe neaccentuate dupa cea cu accent. Dupa pozitia in strofa, rimele pot fi: 1. incrucisate – a-c; c-d; 2. imperecheate – a-a; b-b; 3. imbratisata – a-d; b-c; 4. redublate – cand se succed 3 sau mai multe versuri cu aceasi rima; 5. variate/amestecate – atunci cand ele nu sunt dispuse intr-o anumita ordine. RITMUL Succesiunea regulata a sibabelor accentuate si neaccentuate dintr-un vers. Uneori, ritmul se intalneste si in proza, in scrierile lui A. Russo, A.I. Odobescu, B. St. Delavrancea, etc. Dupa unitatile metrice mai frecvente in poezia noastra, ritmul poate fi: – trohaic; – iambic ; – amfibrahic.

Perioada Pasoptista a Literaturii Romane (1830-1860) – Curs III Doua evenimente importante a acestei perioade – Revolutia de la 1848 si Unirea Principatelor Romane – in locul limbii grecesti (care era limba internationala) apare limba franceza in aceste relatii inter-culturale; – o serie de personalitati viziteaza Tarile Romane si raman in corespondenta cu personalitatile de la noi; – in aceasta epoca se dezvolta invatamantul, apar societatile culturale, apar primele ziare si se dezvolta teatrul Invatamantul – apar scoli in limba romana (Scoala de la Sf.Sava – intemeiata de Gheorghe Lazar si Scoala Domneasca de la Iasi devenita Academia Mihaileanu) – societatile culturale joaca un rol important deoarece in multe cazuri ascund scopuri politice Ex.: Societatea “Filarmonica” – 1933 – condusa de Ion Campineanu si I.H.Radulescu, “Cerc de cultura al medicilor” condusa de Gheorghe Asachi – 1930 si “Societatea pentru invatarea poporului roman – 1831- infiintata la Paris – Teatrul se dezvolta in aceasta perioada in 1840 cand Mihail Kogalniceanu, Costache Negruzzi si Vasile Alecsandri sunt numiti directori la Teatrul National din Iasi Apar revistele culturale cu o anume tenta politica – 1829 – in Muntenia apare “Curierul Romanesc” condus de I.H.Radulescu – 1829 – in Moldova apare “Albina Romaneasca” condussa de Ghe. Asachi – 1837 – apare curierul “De ambe sexe” condus de Ghe. Asachi – 1837 – Moldova – “Alăuta Romaneasca” condusa tot de Ghe. Asachi – 1838 – “Foaie pentru inima, minte si literatura ” condusa de Ghe. Barutiu – 1839 – Moldova – revista “Dacia Literara” aparuta la Iasi si condusa de Mihail Kogalniceanu ( articolul “Introductie” semnat de Mihail Kogalniceanu si considerat manifestul romantismului romanesc Kogalniceanu stabileste urmatoarele principii : 1) combaterea traducerilor – “Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa pentru ca omoara duhul national. Traductiile nu fac o literatura” – ne spune M. Kogalniceanu 2) pledeaza pentru unificarea limbii si literaturii romane 3) propune ca surse de inspiratie : istoria nationala, frumusetea patriei si folclorul 4) propune criticarea, dar critica operei nu si a autorului dorindu-si o critica literara onesta) In aceasta perioada se dezvolta proza, poezia si teatru Poezia – se cultiva o poezie a ruinelor ; un motiv important este noaptea; apar insa si visul si meditatia filosofica, apare antiteza trecut-prezent pentru ca prin elogierea timpului se incearca trezirea sentimentului national si de aici rezulta lirica patriotica – speciile literare spre care se indreapta pasoptismul sunt : imnul, oda, epistola, balada, elegia, meditatia Avem : trecutul patriotic reprezentat prin Vasile Carlova, Andrei Muresanu, Dimitrie Bolintineanu sau Grigore Alexandrescu – trecutul istoric reprezentat prin teme de iubire – I.H. Radulescu – “Sburatorul” desi valorifica un mit folcloric si Dimitrie Bolintineanu – natura – reprezentata prin “Pasteluri” de vasile Alescandri – folclorul – reprezentat tot de Vasile Alecsandri Proza pasoptista – valorificarea trecutului istoric (Alexandru Lapusneanu, Romanii supt Mihai Viteazu) – insemnari de calatorie – “Balta Alba” de Vasile Alecsandri – fiziologia sau caracterul -Costache Negruzii – nuvela romantica – romane sau incercari de roman – fabula – Grigore Alexandrescu – teatru – se dezvolta comedia si drama dar numai comedia a avut succes

Mihai Eminescu Familia din partea mamei poetului era inclinata spre cultura dar partea importanta a culturii sale generale si-a dobandit-o prin scrierile sale. Rolul lui in viata societatii Junimea este importanta prin scrierile sale dar si impunerea lui Ioan Slavici si Ion Creanga in randurile societatii. Debutul sau literar a fost “Scrisoare la mormantul lui Aron Pumnul” si mai apoi publica poezii in revista “Familia” (“De-as avea” – poezie cu influenta generatiei anterioare prin folosirea excesiva a diminutivelor “Ce-ti doresc eu tie dulce Romanie” – un imn inchinat patriei personificate unde intalnim influente revolutionare, patriotice din perioada pasoptista. Unul din textele mediatizate in perioada comunista pentru ca se potrivea cerintelor regimului. “Junii corupti” – poezie care are deja accente critice in forma incipienta. 1870 – publica primele poezii in “Convorbiri literare” ( Venera si Madona”, “Epigonii”, “Mortua est”) Poet care atinge mai multe teme artistice : timp, istorie, folclor, cosmic, natura si iubirea Realizeaza un studiu in tematica literaturii in “Epigonii”, unde principala este antiteza intre trecutul maret si lipsit de valoare. Iar trecutul maret este fixat in metafora “zilele de aur al structurelor romane”. “Glossa” – poezie cu forma fixa, prima si ultima strofa identice dar versurile in ultima strofa in forma inversa – versurile de la ultima strofa devine un vers al strofelor intermediare. – tema principala ramane timpul dar si atitudinea omului superior care trebuie sa ramana indiferent la cele din jur pentru a putea ramane impartial Poezii in care tema iubirii si natura se impletesc : “Dorinta”, “Lacul”, “Floare-Albastra” Pe de alta parte in multe poezii ale sale intalnim tema de natura cosmica si terestra : “Scrisoarea I”, “Luceafarul”; “Floare-Albastra” – considerata o idila, o poezie ce reprezinta un dialog sau mai degraba doua monologuri intre principiul feminin si principiul masculin – in poezie este prezentat principiul feminin care proiecteaza un adevarat scenariu erotic intr-un spatiu feeric “Iar te-ai cufundat în stele Si în nori si-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vietii mele. … Piramidele-nvechite Urca-n cer vârful lor mare Nu cata în departare Fericirea ta, iubite! … Si mi-i spune-atunci povesti Si minciuni cu-a ta gurita, Eu pe-un fir de romanita Voi cerca de ma iubesti.” – din descrierea naturii nu poate lipsi soarele “Si de-a soarelui caldura Voi fi rosie ca marul, Mi-oi desface de-aur parul, Sa-ti astup cu dânsul gura.” pe de alta parte exista replicile barbatului care nu poate raspunde intensitatilor sentimentelor fetei, acestea fiind foarte scurte, in care-si exprima regretul ca nu se poate infaptui iubirea. “Inc-o gura si dispare… Ca un stâlp eu stam în luna! Ce frumoasa, ce nebuna E albastra-mi, dulce floare! Si te-ai dus, dulce minune, S-a murit iubirea noastra Floare-albastra! floare-albastra!… Totusi este trist în lume!” – motiv specific romantic, motivul florii albastre; pe de o parte floare albastra in folclorul romanesc sugereaza iubirea vesnica (floarea de nu-ma-uita) in timp ce in folclorul german floarea albastra sugereaza cautarea absolutului. “Sara pe deal” – poveste de iubire in cadrul rural – natura e surprinsa la ceasul inserarii – indragostitul este nerabdator dar iubirea apare tot proiectata in viitor Sinteza poeziei eminesciene cuprinde toate temele si multe dintre sursele de inspiratie sunt : filosofia lui Schopenhauer, folclorul, mitologia, propria viata. “Luceafarul” Primul tablou – cuprinde planul terestru si planul cosmic surprinzand iubirea dintre fata de imparat si Luceafar Al doilea tablou – cuprinde spatiul exclusiv terestru si prezinta compatibilitatea in iubire dintre Catalin si Catalina, doua personaje apartinand aceleeasi lumi. Al treilea tablou – prezinta natura cosmica prin calatoria Luceafarului catre Demiurg, luceafar care doreste dezlegarea de nemurire Al patrulea tablou – sunt din nou ingemanate planurule terestru si cosmic prin prezentarea iubirii implinite dintre Catalin si Catalina dar si aparitia Luceafarului care isi da seama in final de diferenta dintre cele doua lumi. – poemul are un incipit reprezentat de formula de poveste “A fost o data…” rolul acestei aeste ca cititorul sa patrunda in lumea fictiunii; – antiteza este un procedeu artistic fundamental pentru ca pe langa antiteza celor doua lumi apare si antiteza dintre Luceafar si Catalin, intre intamplarile succesive ale Luceafarului precum si intre natura cosmica si natura terestra; – motivele specifice din poemul “Luceafarul” sunt cele romantice : noaptea, stelele, luna, luceferii – pe de alta parte fata de imparat considerata unica si superioara in lumea ei ajunge in final egala cu ceilalti – esenta antitezei dintre cele doua lumi este surprinsa in ultim areplica a Luceafarului prin sintagmele “cercul vostru stramt” si “lumea mea” Proza eminesciana are drept teme pe cele care le gasim si in poezia sa : metempsihoza – “Sarmanul Dionis”, iubirea – “Cezara”, evolutia unui geniu pustiu – “Revolutia”, folclorul – “Fata Frumos din Lacrima” (basm cult care pastreaza multe elemente din basmul popular dar stilul scriitorului este cel care face diferenta)

Ion Creanga Reprezentant al marilor clasici, nascut la Humulesti avand o viata aventuroasa ca preot devenit mai apoi invatator Intra in Societatea “Junimea” datorita lui Mihai Eminescu si-si publica multe lucrari in “Convorbiri literare” (Amintiri din Copilarie primele doua parti in anul 1881 si a treia parte in anul 1883). Mai publica in “Convorbiri Literare” : “Soacra cu trei nurori”, “Punguta cu doi bani”, “Mos Nichifor Cotcariul”, “Povestea lui Stan Patitu”. Opera ce mai importanta ramane “Amintiri din copilarie” considerat un roman al copilariei, copilul universal, cadrul natural fiind reprezentat in satul Humulesti. Prima parte prezinta imagini din viata scolii dar si evocarea satului natal Partea a-II-a surprinde diverse scene ale vietii de familie dar si intamplarile care au devenit povesti in sine “La scaldat” sau “Pupaza din tei” Partea a-III-a este prezentata experienta la scoala din Falticeni Partea a-IV-a este cea mai nostalgica deoarece surprinde desprinderea de satul natal, adica, parasirea unui spatiu cunoscut si patrunderea intr-o lume necunoscuta. Personajul central este naratorul Nica a lui Stefan a Petrei Ciobotaru, copil neastamparat, ce face pozne specifice varstei. Pentru narator satul reprezinta un spatiu privilegiat, un spatiu octrtitor care este legat numai de familie dar si de fetele si baietii din sat, de comunitate in general. O figura reprezentativa pentru el este mama, personaj autoritar pe care copii o stiu de frica dar care ii iubeste indiferent ce-ar face ei. Nica o considera o fiinta cu puteri supranaturale. Atitudinea mamei este in contradictie cu atitudinea tatalui care pare mai iubit de copii pentru ca seara cand vine acasa le poate acorda mai multa atentie. Caracteristicile lui Creanga sunt reprezentate de oralitate si umor iar umorul este reprezentat de situaltiile amuzante pe care le prezinta, de proverbe si zicatori, de limbajul popular, de folosirea regionalismelor. Povesti : Povesti cu talc : Povestea unui om lenes, Ursul pacalit de vulpe, Cinci paini – nu prea gustate de cititori Scrie si o serie de povesti cu animale : “Capra cu trei iezi”, “Punguta cu doi bani” Alte povesti : Prostia omeneasca, Danila Prepeleac, Povestea lui Harap-Alb, Povestea porcului, Fata babei si fata mosului, acestea intrand in categoria basmelor prin lupta dintre bine si rau, prin rasplata eroului si prin imbinarea elementelor reale cu cele fantastice. O alta categorie a scrierilor lui Ion Creanga sunt povestile cu tenta religioasa  “Povestea lui Stan Patitu”, “Ivan Turbinca”, tema acestora fiind pactul dintre om si diavol, fie a omului din popor care-si bate joc de diavol.

Curente culturale sau literare Umanismul – curent literar dezvoltat in epoca renasterii iar in cultura romana a aparul in vremea cornicarilor (sec al XVII- lea) iar acest curent ajuta la redescoperirea valorilor antichitatilor greco-latine. – curentul pune in centrul atentiei OMUL Iluminismul – este o miscare stiintifica, estetica, social-politica şi filozofica a burgheziei in ascensiune, care s-a manifestat in toata Europa secolului al XVIII-lea. La noi deschizator de drumuri a fost Dimitrie Cantemir cu “Descrierea Moldovei”, dar in Europa a pornit mai intai in Anglia si Franta si mai apoi in celelalte tari. – se pune accent pe principiul egalitatii si pe ideea contractului social si impotriva feudalismului si despotismului – spirit laic si nationalist Curentul a aparut in Romania in Translivania Clasicism si Romantism – doua curente literare dezvoltate in Franta si mai apoi in Anglia, Germania dar apogeul il gasim in Franta. Realismul – dezvoltat in secolul al XIX – lea si apara ca reactie la romantism – punctul de plecare il reprezinta Franta – promotorul acestui curent esre Balzac – printre trasaturile lui se enumera : a) respecatrea principiului mimesisului si al verosimitatii b) prezentarea moravurilor dintr-o anumita epoca, scriitorul realist de concentreaza asupra detaliilor c) individul este conturat in relatia cu mediul in care traieste si al carei produs este d) sunt create personaje tipice in imprejurari tipice ; iar aceste tipuri sunt specifice pentru o epoca (arivistul, seducatorul, femeia adulterina, avarul) – operele literare au caractere de fresca sociala, sunt monografii – este preferat un stil sobru ( daca ne referim la limbaj) – in perspectiva narativa ii avem ca reprezentanti pe I.L.Caragiale, L.Rebreanu, Ioan Slavici, Camil Petrescu legenda : mimesis = principiu estetic, dezvoltat mai ales în antichitate, potrivit caruia arta este imitarea realului monografie = studiu stiintific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat si multilateral Naturalismul – miscare literara dezvoltata in Franta catre finalul secolului al XIX-lea si care reprezinta o radicalizare a realismului, adica o prezentare dura a existentei – naturalismul merge pe aceeasi tehnica a detaliului ca si realismul (reprezentat de Emile Zola – “Viata minerilor” Simbolismul – curent literar aparut la sfarsit de secol XIX inceputul secolului XX si este gen liric pornit tot in Franta – articolul manisfest al curentului apare in 1866 si este semnat Jean Moreas si se numeste simbolism – el apare ca reactie la romantism printre trasaturi – a) cultivarea simbolului (vazut ca figura de stil) b) sugestia ( o cale poetica de exprimare a corespondentelor dintre lucruri) c) cultivarea sinesteziei ( amestecul de imagini auditive, vizuale, olfactive) d) muzicalitatea interioara e) cultivarea versului liber – reprezentantii acestui curent sunt: Al. Macedonski, George Bacovia, Ion Minulescu Modernismul si Traditionalismul Modernismul – apare sub cenaclul “Sburatorul” sub conducerea lui Eugen Lovinescu, care-si propune promovarea tinerilor scriitori si impunerea unei tendinte moderniste in literatura – teoria imitatiei – presupune faptul ca o cultura minora suporta influente binefacatoare a unei culturi majore * prima etapa este aceea de imitare * a doua etapa este de adaptare a formelor la fondul cultural existent Lovinescu propune principiul sincronismului sustinand ca exista un spirit al veacului care imprima un proces de omogenizare intre civilizatii, de integrare intr-un ritm de dezvoltare comun Lovinescu propune : 1. trecerea de la literatura ci tematica preponderent rurala la literatura cu tematica citadina 2. cultivarea prozei obiective 3. evolutia poeziei de la epic spre liric 4. intelectualizarea poeziei si a prozei 5. dezvoltarea romanului de tip analitic legenda : sincronism = existenta in acelasi timp sau desfasurarea paralela a doua sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente; simultaneitate citadin = orasenesc, urban Traditionalismul – se dezvolta in jurul revistei “Gandirea”care apare intai la Cluj apoi se muta la Bucuresti si doreste apararea românismului adica aceea cu specific national – istoria si folclorul reprezinta doua dominante ale sufletului si spiritului national si la el se adauga ideeea de religiozitate si ortodoxism (reprezenattiv Ion Pilla – “Mosia Bratienilor” Miscarea de fronda este avangarda Avangarda duce modernismul la extrem (sunt cuprinse curente dataism, constructivism, suprarealism) dadaism – procedeu : se taie litere sau cuvinte dintr-un ziar se pun intr-o palarie si cu ceea ce extragi se formeaza fraze. Metoda dadaista

Epoca marilor clasici – Curs IV (continuare) Incepe in anul 1860 si se termina in jurul anului 1900. Iacob Negruzzi “Amintiri Junimea” – citat – ” Originea Junimii se pierde in noaptea veacurilor” Societatea s-a infiintat la Iasi spre finalul anului 1863 si inceputul anului 1864; cei care au avut initiativa sun cinci tineri intorsi din strainatate de la studii, cel mai important fiind Titu Maiorescu, V. Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetii si Petre P. Carp. Sedintele societatii se tineau fie in casa lui Titu Maiorescu fie in ce a lui V.Pogor. Deviza societatii fiind “Intra cine vrea, ramane cine poate”. Au loc prelectiuni populare, cicluri de conferinte diversa care dureaza vreme de 17 ani.   La inceput temele nu aveau legatura unele cu altele dar pe masura timpului au devenit cicluri unitare care vizeaza cultura si istoria romanilor. Societatea dispune de o tipografie, asadar va infiinta si o revista in 1867 “Convorbiri Literare”   Conducerea revistei ii este data lui iacob Negruzzi iar ea va aparea neintrrupt pana in 1944 dar apogeul il reprezinta primii 25 de ani Viata societatii “Junimea” cunoaste trei etape :   1863 – 1874 cand activitatea se desfasoara exclusiv la Iasi printr-un spirit polemic foarte accentuat 1874 – 1885 activitatea desfasurandu-se la Iasi si Bucuresti – perioada in care se consolideaza noua directie in literatura si in care apar scrierile lui Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L.Caragiale dupa 1885 – 1944 intreaga activitate se muta la Bucuresti dar nu mai este o epoca omogena revista capatand un aspect universitar iar sedintele de cenaclu incep sa se rareasca.   Titu maiorescu scrie o serie de studii importante, studii culturale sau studii despre limba. In 1866 publica studiul “Despre scrierea limbei romane” in care stabileste principiile limbii romane si anume : a) scrierea cu alfabet latinesc b) aplicarea principiului fonetic si renuntarea la principiul etimologic Iar in studiul Neologisme pledeaza pentru inlocuirea cuvinelor de origine slava cu forme autohtone. Accepta totusi neologismele din limbile romanice atunci cand sunt neaparat necesare. Un studiu important este o cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867, structurat in doua parti :   Conditiunea materiala a poeziei Conditiunea ideala o poeziei     In prima parte T. Maiorescu face distinctia intre stiinte si arta considerand ca stiinta se ocupa de adevar si artele de frumos. Cu toate acestea si intre arte exista diferente pentru ca fiecare arta are un material propriu, poezia foloseste cuvantul (muzica- sunetul; desenul – culoarea)   A doua parte, conditia ideala a poeziei, in care poezia exprima sentimente, pasiuni si nu, cugetari exclusiv intelectuale.   Titu Miorescu scrie si studii despre scriitori   “Comediile domnului Caragiale” – studiu scris in apararea dramaturgului pentru ca acesta era atacat in presa vremii fiind acuzat de imoralitate. Maiorescu incearca sa demonstreze ca moralitatea artei consta in faptul ca trezeste emotie estetica si nu ca prezinta situatii morale. “Studiul lui Eminescu si poeziile sale ” publicat in 1889 (anul mortii poetului) studiu scris in apararea societatii “Junimea”, acuzata ca n-a facut suficiente lucruri pentru Eminescu, iar Maiorescu incearca sa demonstreze ca personalitatea poetului este mult peste cea a unui om obisnuit si indiferent de locul sau timpul in care ar fi trait viata sa ar fi fost aceeasi. Studiul acesta fixeaza imaginea lui Mihai Eminescu

Vasile Alecsandri – Curs IV Personalitate marcanta culturala si politica a perioadei pasoptiste Data nasterii sale nu este sigura 1818 sau 1821. Copilaria si ultima parte a vietii si-o petrece la MIrcesti la mosia parinteasca. Calatoreste prin Europa iar dupa revolutia de la 1848 este trimis in exil la Paris. Multe din evenimentele vietii sale i-au inspirat textele(opera) ex.: Pasiunea pentru Elena Negri (disparuta timpuriu) il determina sa scrie ciclul lacramioarelor, calatoria in Italia alaturi de Costache Negruzzi il determina sa scrie prima proza “Buchetiera de la Florenta”; ciclul doinelor este scris dupa ce adunase poezii populare Faptul ca ajunge directorul teatrului national din iasi il determina sa scrie teatru iar in exil se concentreaza asupra poeziilor patriotice. Publica in revista “Dacia Literara” dar si in “Convorbiri literare”. Este membru onorific al Societatii “Junimea” pana la sfarsitul vietii sale. Este unul din cei mai importanti culegatori de folclor publicand “Poezii populare ale romanilor”, culegere in care se regasesc unele dintre cele mai cunoscute poezii romanesti “Miorita” El insusi scrie poezii de inspiratie folclorica (doina sau hora) in care, pe langa folosirea diminutivelor specifice poeziei populare aminteste multe dintre elementele specific nationale; In “Lacramioare” celebreaza iubirea sa pentru Elena Negrii unul din motive fiind motivul stelei. In ciclul “Ostasii Nostri” (poezii patriotice) si legendele “Dumbrava rosie” si “Dan capitan de plai”, mesajul fiind tot patriotic unde se evoca preamarirea trecutului. Proza lui Vasile Alecsandri este mai putin cunoscuta decat poezia si teatrul, el scriind proza de calatorie care-i da ocazia sa puna in evidenta trasaturile societatii moldovenesti din secolul al XIX – lea Prima proza “Buchetiera de la Florenta” este o proza romantica in care sunt imbinate elementele culturale cu o poveste de iubire. In “Balta Alba” apare motivul strainului prin ochii caruia este infatisata si criticata totdata societatea din Moldova timpului sau. In general proza sa este autobiografica, formula fiind aceea a jurnalului. Corespondenta lui Vasile Alecsandri cuprinde scrisori oficiale dar si corespndenta privata acestea fiind redactate in limba franceza (limba de cultura a vremii) iar cele mai multe scrisori ii sunt adresate lui Ion Ghica. In privinta tragediei Alecsandri incepe cu “Canticele Comice” – ultrademagogul, clevetici In “Coana Chirita”, “Gura casca om politic” sunt satirizate diverse aspecte ale societatii, conservatorismul, demagogia, snobismul. In operele sale este zugravita viata de provincie iar personajele sale sunt de tipologii diferite iar printre piesele de referinta “Iorgu de la Sadagura” sau “Nepotul salba dracului”, personajul principal Iogu studiaza in strainatate si se intoarce acasa prefacandu-se ca a uitat limba romana si incercand sa vorbeasca numai in limba franceza. Pe de alta parte realitatea romaneasca il nemultumeste iar piesa pune in evidenta opozitia dintre boierii vechi reprezentati de unchiul lui Iorgu si prietenii acestuia si boierii tineri. Alta piesa “Iasii din Carnaval” – tema este frica de revolutie; un bal mascat devine pretextul unui complot dar se dovedeste a fi o farsa. Reprezentativ ramane ciclul “Chiritelor” care pune in scena personajul Chirita, o boieroaica de tara a carei caracteristica principala este snobismul si obsesia de a-si marita fetele cu tineri alesi dar gaseste doi falsi boieri, iar pana la urma le marita pe cele doua cu doi boieri de tara. In cea de-a doua piesa incearca sa-l insoare pe fiul ei cu Luluta (o orfana bogata). Se scoate in evidenta boieria falsa a Chiriteim parvenirea acesteia dar si caracterul sotului ei boier de moda veche. In feeria “Sanziana si Pepelea” realitatea este prezentata prin intermediul personajelor de basm. Numele sunt semnificative : Papura-Voda, Pirlea-Voda, Crivatul, Iarna dar si Zanele. Vasile Alecsandri scrie si drama : Despot-Voda, Ovidiu, Fantana Blanduziei, piese care s-au bucurat de notorietate in epoca dar greu de receptat mai tarziu.

Folclor – vine din limba engleza : – “folk” = popor si “lor” – intelepciune adica intelepciunea populara – folclorul devine important odata cu apartia unui curent : romantismul Vasile Alecsandri scrie folclor – folclorul se manifesta in tot ce tine de viata culturala si au anumite trasaturi – carater oral (viu grait) – caracter anonim (autor necunoscut) – caracter colectiv (pentru ca mai multe persoane ajuta la creearea lor) – caracter traditional (pentru ca se respecta un sistem prestabilit ca mijloc de exprimare artistica) – caracter sintetic ( intr-o opera folclorica se imbina mai multe arte) Clasificare In creatia folclorica avem poezii cu functie ceremoniala sau rituala practicata in anumite momente ale exitentei individului sau comunitatii, ex : – poezia obiceiurilor – obiceiuri de iarna – Sorcova, Plugusorul, Ursul Capra..etc – obiceiuri de vara – Secerisul – obiceiuri de primavara – miscarea oilor dintr-un loc in altul pentru pasunat – poezia ceremonialelor de trecere : – nasterea – botezul – nunta – moartea; fiecare dintre acestea avand un ceremonial specific zonelor de origine * botezul – reprezinta ideea de intergrare a noului nascut in comunitatea din care face parte * nunta – reprezinta schimbarea statutului individului (ceremonialul petitului care contine invitatia propriu-zisa la nunta, cantecul bradului simbolizand vesnicia casatoriei, cantecul miresei, al nasului, al nasei al ginerelui et.) * moartea – ceremonial de trecere reprezentand despartirea definitiva redat prin bocet – poezia descantecelor – fara sa aiba o frecventa anume, ele sunt rostite fie inainte de rasaritul soarelui fie dupa apusul lui, acest ritual nu tine de religie ci de puterea cuvantului in momentul cand sunt rostite. (ex: Ion Barbu – Dupa melci) Creatii literare fara functie ceremoniala sau rituala a) lirica populara b) epica populara c) balade, snoave, basm, legenda d) dramaturgia populara (jocul calusarilor) in care au anumite valente educativem aici fiind foarte importanta improvizatia e) mituri – povesti sacre intamplate intr-un timp al inceputurilor – povestea unei geneze (Traian si Dochia – mitul etnogenezei; mitul mioritic – Miorita; mitul jertfei pentru creatie – Mnastirea Argesului, Mesterul Manole; mitul zburatorului – Sburatorul, Calin file de poveste) Au inceput sa fie consemnate evenimente inscrise in viata comunitatii – Scrisoarea lui Neacsu aparuta in 1521 – primele carti aparute in limba romana sunt cartile religioase si in paralel cartile populare care vorbesc despre vietile sfintilor (hagiografii) – apar si texte de legi (pravile) – evenimentul cel mai important din punct de vedere religios este aparitia bibliei in anul 1688 in vremea lui Cantacuzino – apar si consemnarile istorice ale vremii, Cronicile de Grigore Ureche, Ion Neculce, Miron Costin, Radu Greceanu – au avut importanta istorica pentru au consemnat evenimente din istoria poporului roman, acestea cuprinzand latinitatea limbii si romanitatea poporului ) – din punct de vedere lingvistic ofera o imagine a limbii romane vorbita la vremea respectiva dar nu au reusit sa influenteze evolutia limbii romane fiind publicate tarziu descoperite de Nicolae Balcescu – din punct de vedere literar reprezinta primele scrieri cu caracter memorialistic deoarece cronicarii prezinta si evenimente din propria experienta (apar primele marci ale subiectivitatii si primele elemente de naratiune, descriere, dialog sau portret literar) – scrierile cronice inseamna indepartarea vietii religioase de viata culturala adica incepe sa scada puterea bisericii si totusi intalnim efecte destul de puternice ale acesteia in aceste cronici.

CURS I ( oct.2014) Opera literara – arta scrisa, fictiune – univers literar fictional propriu – creatie specifica atat literaturii populare cat si celei culte – reprezinta o situatie de comunicare (autorul reprezinta enuntatorul iar cititorul este receptorul) Opera epica – narator – cititor Opera lirica – e-ul luric Autorul – cel care concepe opera (universul fictional) Naratorul nu trebuie confundat cu autorul deci sa nu confundam e-ul narator cu e-ul autor. Genul epic – se caracterizeaza prin poveste, naratiune – se mai caracterizeaza prin momentele subiectelor : – expozitiune, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant, deznodamantul Momentul subiectului – modul de expunere – naratiune – dialog – monologul interior sau exterior – se mai caracterizeaza prin personaje care pot fi : principale, secundare, episodice, pozitive sau negative, individulae sau colective. Tipologie de personaje – avarul, cocheta, arivistul Naratorul are poate fi : – obiectiv ( cand naratiune e la persoana a III-a) – subiectiv ( cand naratorul este implicat in moment devenind personaj) Actiunea poate fi cronologica dar pot exista intoarceri in timp, flash-back-uri, aceasta numindu-se INALTUIREA Alternanta – tehnica prin care sunt prezentate alternativ planurile (Ion, Rascoala, Morometii) Contrapunctul – simtire intre evenimentele din planuri diferite Circularitatea – simetria (rotundul intr-o opera literara) – incepe si se termina in acelasi timp Memoria afectiva – specifica scrierilor moderne (tehnica folosita de Marcel Proust); adica ceva care iti aminteste Speciile genului epic – epopeea (Homer), balada, basmul, legenda, snoava, povestirea, schita, fabula, nuvela, romanul Genul liric este caracterizat de prezenta eu-lui liric pentru ca se pune accent pe caracterul subiectiv al discursului. Lirismul poate fi subiectiv atunci cand verbele si pronumele sunt la persoana I si a II-a sau poate fi lirism de stil subiectiv la persoana a III-a, adica lirica filosofica sau descriptiva. Speciile genului : pastelul, idila, elegia, oda, satira, imnul, doina, sonetul.. etc. Genul dramatic – opere scrise pentru a fi prezentate scenic – se imbina mai multe arte – mod de expunere : dialog caraterizat prin monologul exterior Speciile genului dramatic : tragedia drama

Limba literara. Limba literara reprezinta varianta ingrijita (standard) care respecta normele unei limbi. In limba exista variante specifice, numite stiluri personale si stiluri nonartistice care sunt : – tehnico-stiintific – administrativ – publicistic – artistic – beletristic Trasaturile generale ale stilurilor – precizia – utilizarea termenilor adecvati tipurilor de mesaj – proprietatea termenilor – cunoasterea sensului cuvintelor – puritatea – utilizarea elementelor acceptate de norma literara – claritatea – exprimarea logica coerenta – corectitudinea – respectarea normelor limbii – concizia – o fraza trebuie sa exprime o singura idée Stilul tehnico-stiintific – transmite informatii concrete tehnice sau stiintifice – se caracterizeaza prin persoana a –III-a a verbelor (obiectivitate) – nu intalnim figuri de stil – este respectat vocabularul de specialitate – folosirea unor termeni internationali – verbele sunt la timpul prezent – pot sa apara conectorii – emitatorul este unul specializat Stilul juridico-administrativ – emitatorul este impersonal – structura specifica (standard) – enunturile lipsite de ambiguitate, sa nu poata fi interpretabile – sunt folosite ca sens propriu si apar neologismele Stilul publicistic – trebuie sa aiba titlu care sa atraga receptorul – un subiect la zi care sa prezinte interes – imprumuta idei din diverse domenii in functie de publicul caruia i se adreseaza – poate influenta publicul – informatiile sunt clare, succinte si sunt imbinate din diferite registere stilistice aparand limbajul colocvial (conversatia familiara) – lexical e bogat, se imbina sensul conotativ (figurat) cu sensul denotativ(précis, comun,obisnuit) – limbajul trebuie sa fie accesibil publicului Stilul artistic – specific literaturii beletristice – trasatura principala acestui stil este bogatia lexicala(regionalism,arhaisme,argou,jargon,etc) – textele artistice se adreseaza cititorului – se intalnesc sensuri multiple ale termenilor si unele neobisnuite – intalnim figuri de stil si imagini artistice – topica si punctuatia sunt folosite pentru a sublinia anumite stari – stilul este individual Registre stilistice 1) Registrul cult – care respecta normele limbii literare, fraza este elaborata si apar neologismele 2) Registrul popular – nu respecta mereu normele limbii si apar deosebiri de ordin semantic sau fonetic in functie de fiecare regiune 3) Registrul colocvial – este folosit in general intre rude, prieteni caracterizat prin variatie stilistica si expresivitate 4) Registrul argotic – utilizat de anumite categorii sociale pentru a nu fi intelese de persoanele care se afla in afara grupului 5) Jargonul – utilizarea unor neologisme din snobism (ex: Chirita de V.Alecsandri) 6) Registrul regional – presupune folosirea termenilor specifici unor anumite regiuni 7) Registrul arhaic – folosirea unor termeni iesiti din limba

Literatura romana pentru copii si tineri “De ce”- urile sunt simultan farmecul şi poticneala minţii. Ele semnalează inocenta curiozitate a unei specii febrile, în perpetuă expansiune intelectuală, dar şi stupoarea paralizantă a interogaţiei gratuite. “De ce”- întreabă şi deştepţii şi proştii. “Proştii” produc ceea ce se numeşte “de ce”- ul castrator, adică o întrebare căreia nu i se poate răspunde şi care blochează orice înfăptuire eficientă: nu există soluţie, dar se suspendă şi bruma de soluţie anterioară întrebării. E ca şi cum ai spune: nu mă urc în lift până nu înţeleg cum funcţionează. S-ar putea să urci toată viaţa pe scări… (Andrei Pleşu, Despre îngeri) “Să aibi vreme şi cu cetitul cărţilor /…/, că nu e alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă /…/.” (Miron Costin) Pledoarie pentru un model problematologic al lecturii Criza actuală a comunicării a creat adevărate blocaje şi distorsiuni ale dialogului interuman, având drept consecinţă înstrăinarea, alienarea omului şi instituirea unei lumi a forţei înţeleasă ca violenţă şi dominaţie. Ca efect al refuzului sintezei dintre raţional (tehnic, economic, material) şi rezonabil, datorită imprudenţei şi lipsei reflecţiei critice şi filosofice, ne întrebăm, ca dascăli, dacă putem influenţa pozitiv acest fenomen, în rândul tinerei generaţii. Credem că răspunsul este afirmativ: prin educarea/ formarea unei tehnici a dialogului, a comunicării, a dezbaterii, rolul statului – prin şcoală şi educatori – fiind educarea în spiritul non-violenţei şi al libertăţii opiniei publice. În acest sens, întrebarea dascălilor, a pedagogilor şi a psihologilor, dar şi a sociologilor este mereu actuală: Ce fel de personalitate vom forma ? Analizând conceptul de cultură generală, Jean Chateau spunea că “scopul şcolii este acela de a forma nişte oameni liberi” (Jean Chateau, Ecole et education, în Revista de pedagogie, nr. 9/ 1993, p.21), ceea ce implică “a forma un membru al grupului”, înţeles nu ca un grup închis, care rămâne totdeauna religios, ci membru al unui grup “suficient de deschis la toate ideile, suficient de tolerant pentru a contribui la constituirea unei societăţi de oameni liberi şi egali.” (Jean Chateau). Socotim, deci, că şcoala trebuie să ofere o educaţie laică, o educaţie care dezvoltă funcţiile spirituale, fără a li se da o orientare precisă, “o educaţie care nu face un credincios, nici un ateu, nici un om de stânga, nici un om de dreapta /…/ O educaţie care, preluând un tânăr în egocentrismul său, ajunge printr-un fel de decentrare să-i deschidă căile de acces spre multiple stiluri de viaţă, fără să îi dea vreunul”. Astfel înţelegem şi idealul nostru educaţional: formarea unu om liber, capabil să înţeleagă şi să manevreze circumstanţele, şcoala trebuind să asigure mijloace de formare cu accent pe activitate ca atare, nu pe “materia” sa. Acceleraţia devenirii umane nu este un fenomen nou şi nici unul izolat, fapt pus în valoare şi de multitudinea documentelor şi a informaţiilor pe care textele de frontieră ni le procură. Ea este generală şi se întâlneşte transcendentalizând timpul istoric. Specific pentru momentul actual este că acest fenomen nu se mai produce doar la scară cosmică sau istorică, ci la scară umană, devenind imediat perceptibil şi chiar un fapt banal al experienţei noastre zilnice. Lumea pe care o intuim şi în care trăim nu mai corespunde aproape deloc cu lumea unor opinii şi obiceiuri. Devenirea trece înaintea ideilor, iar cei care cred că nu este vorba decât de o “criză”, de un fenomen trecător, că totul se va reîntoarce la stabilitate dacă avem puţină răbdare, manifestă un optimism sinonim cu orbirea. Esenţa problemei constă în faptul că trebuie să renunţăm la un ideal de linişte şi să recunoaştem că acceleraţia este legea firească a transformărilor în toate domeniile lucrurilor omeneşti. Nietzsche spunea că revelaţia adevărului este pentru om cea mai grea încercare, dar că dăm întreaga măsură a forţei noastre când suntem în stare să privim realitatea drept în faţă, fără a ne lăsa striviţi de ea. Ideea lui se aplică exact situaţiei noastre, ceea ce trebuie să acceptăm, ceea ce trebuie să înfruntăm fiind adevărul acceleraţiei istoriei. În faţa unei asemenea realităţi pentru educaţie se nasc noi întrebări, deoarece tineretul trebuie învăţat să trăiască într-o lume decentă, aproape straniu de mişcătoare. Acceleraţia istoriei – de care adulţii iau cunoştinţă comparându-şi tinereţea cu maturitatea – le apare celor tineri sub forma unei nelinişti. Ei simt că viitorul e plin de riscuri, de unde dorinţa lor de a avea lucruri cărora, în genere, li se acordă un preţ, valoare. Prudenţa, care n-a fost niciodată prea seducătoare, nu mai apare acum înţeleaptă. Dintre multiplele soluţii oferite de educaţie acestei realităţi (prelungirea duratei studiilor, realizarea unei educaţii permanente ş.a.) vom propune examinarea soluţiei trecerii educaţiei înaintea instrucţiei, prin a oferi modele de înţelegere de sine în / prin istorie (prin textele de frontieră: memorii/ jurnale/ M. Eliade). descarcati de aici: Literatura pentru copii si tineri.............

Importanta studierii literaturii pentru copii la elevii din invatamantul primar Literatura este o arta a cuvantului, in care scriitorul are la dispozitie sistemul fonic, lexical, morfologic si sintactic al limbii in care se exprima in functie de realitatea pe care o prezinta si in functie de personalitatea sa artistica pe care o reda cititorului. Eficienta activitatilor instructiv-educative desfasurate sub indrumarea invatatorului in ciclul primar sunt conditionate de cativa factori : – intelegerea corecta a specificului artistic al obiectului; – cunoasterea formelor de activitate adecvate unei discipline cu profil artistic, cum este literatura; – originalitate si inventivitate in folosirea unei tehnologii didactice mereu supusa innoirilor. Prin literatura se intelege totalitatea operelor scrise sau orale care indeplinesc o functie sintactica. Se gaseste sub forma de versuri sau proza. Proza poate sa fie scurta, sub forma de schita, sau povestirea, pe o intindere mai mare sau romanul pe o intindere si mai mare. De-a lungul anilor de scoala, elevii pot dobandi capacitatea de a formula pareri proprii, de a afirma preferinte nescrise in perimetrul unui ideal artistic care sa fie in concordanta cu progresul social. La sfarsitul anilor de scoala pe baza studiului literaturii, elevii vor ajunge la dobandirea capacitatii de a emite judecati de valoare estetica, in general, asupra operelor de arta cu care vin in contact si in special asupra celor literare. Literatura pentru copii in scoli mai are un caracter important, acela in care pledeaza pentru intregirea caracterului formativ al invatarii, ajutandu-l astfel pe scolar sa-si largeasca orizontul cunoasterii, sa-si imbogateasca viata sufleteasca si experienta de viata. In dictionarul actual al limbii romane, literatura- literature inseamna creatia artistica in care se reflecta realitatile vietii cu ajutorul limbii, arta cuvantului, totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social sau al unui autor. Literatura nationala cuprinde : – literatura populara – literatura culta Literatura populara atesta prima folosire a limbii noastre ca instrument de cultura. Marele nostru om de cultura Nicolae Iorga spunea ca “literatura este cea mai veche si mai pretioasa opera artistic zamislita de neamul romanesc” Iar G. Calinescu sublinia ca “literatura este o forma care sintetizeaza bogatia si forta spiritualitatii romanesti” Literatura culta in schimb insumeaza operele artistice care au un autor, de aici mentionandu-se ca operele literare reflecta conceptia, mentalitatea si sensibilitatea unui scriitor. Lectura literara are ca scop sa dezvolte gustul elevilor pentru citit, de a le satisface interesul de a cunoaste oamenii, viata si faptele lor. Lectura pe de alta parte ajuta la imbogatirea vocabularului si la educarea sentimentelor estetice. Literatura pentru copii ca si toata literatura in general este o forma de cunoastere a realitatii prin intermediul imaginilor artistice , dar mai ales ca mijloc de influentare a cunostintei si comportarii cititorilor. Lectura elevilor trebuie sa tina cont de varsta lor. Lecturi care pot fi citite relativ usor datorita continutului de idei prezentat dar si pentru atractivitatea lor ar fi poeziile lui Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Cosbuc, in care este descrisa natura si frumusetile ei, unele legende istorice ale lui Dimitrie Bolintineanu, in care se arata vitejia poporului roman, unele schite al lui Ion Luca Caragiale dar mai cu seama “Amintiri din copilarie” ale lui Ion Creanga. Opere special scrise pentru copii : “Ursul pacalit de vulpe”, “Povestea porcului”, “Capra cu trei iezi”, “Punguta cu doi bani”, “Fata babei si fata mosului”, “Inul si camesa”….etc. De interes ar fi basmele mitologice ale lui Alexandru Odobescu, basmele “Doi feti cu stea in frunte” sunt numai cateva opere din patrimoniul de valoare al literaturii romane. O seama de scriitori consacrati si cu o bogata experienta literara si-au consacrat o parte a activitatii lor literare creatiei pentru copii. As putea enumera doar cativa dintre ei : Tudor Arghezi, Victor Eftimiu, Otilia Cazimir, Mihai Beniuc, Nicolae Labis, Alexandru Mitru si altii. In atentia copiilor de varsta scolara mai avem si opere din literatura universala, care sunt citite cu acelasi entuziasm ca si cele din literatura noastra : Fratii Grimm “Croitoraul cel viteaz” “Motanul incaltat”, Hans Christian Andersen, La Fontaine etc. Cartea prezinta o deosebita importanta si interes pentru elevi, ei afland despre viata animalelor si a plantelor, despre descoperirile geografice, despre evenimente istorice dar in acelasi timp vorbesc si despre sentimente omenesti, despre dragoste si ura, despre prietenie, avand o mare influenta asupra copiilor deoarece cartile citite in copilarie lasa impresii adanc inradacinate in memoria copilului. In indrumarea copiilor catre lectura trebuie sa tinem cont de urmatoarele cerinte : – sa le fie cucerim atentia pentru o opera literara potrivit varstei lor – sa cautam carti simple si povesti scurte (la inceput) ca sa evitam dezinteresul si plictiseala – cartea aleasa trebuie sa fie pe intelesul copilului, mai mult paginate artistic ca sa le starneasca curiozitatea. Povestile pot fi socotite drept adevarate bijuterii educative avand o compozitie simpla, actiune concentrata si terminata neaparat cu o pilda morala sau cu o invatatura morala din care copii pot invata usor. Basmele dezvolta imaginatia productiva a elevilor mai ales prin faptul ca pe baza actiunii bogate a unor eroi, pozitivi sau negative, copiii isi imagineaza ceea ce nu au vazut niciodata. De exemplu, Greuceanu, Mesterul Faurar, Diavolul care a furat Soarele si Luna. In multe basme sunt evocate scene din lupta eroica a poporului, de unde se desprind eroi pozitivi pe care copii ii iau drept exemplu pozitiv. Obligatia educatorilor in ceea ce priveste literatura noastra actuala este de a cunoaste temeinic operele reprezentative si pe baza acestora sa poata indruma elevii spre o apropiere de citirea ei, in afara orelor de curs si de a deveni un instrument la fel de important in viata precum e un telefon mobil. Cuvinte de origine dacică Cuvinte de origine latină Cuvinte de origine slavă mânz, mal, mazăre, vatră, gard, brad, codru, moş, prunc, Carpaţi, Dunăre, brânză, Mureş, brâu, cătun, căciulă, copil, barză, baltă, Olt, pârâu, strugure munte, picior, biserică, duminică, grâu, pâine, lână, a ara, câmp, mână, frate, a semăna, soare, cireş, frumos, bun, argint, aur, a culege, sare Bistriţa, jude, cneaz, plug, seceră, gâscă, Dâmboviţa, stareţ, târg

Limba literara. Limba literara reprezinta varianta ingrijita (standard) care respecta normele unei limbi. In limba exista variante specifice, numite stiluri personale si stiluri nonartistice care sunt : – tehnico-stiintific – administrativ – publicistic – artistic – beletristic Trasaturile generale ale stilurilor – precizia – utilizarea termenilor adecvati tipurilor de mesaj – proprietatea termenilor – cunoasterea sensului cuvintelor – puritatea – utilizarea elementelor acceptate de norma literara – claritatea – exprimarea logica coerenta – corectitudinea – respectarea normelor limbii – concizia – o fraza trebuie sa exprime o singura idée Stilul tehnico-stiintific – transmite informatii concrete tehnice sau stiintifice – se caracterizeaza prin persoana a –III-a a verbelor (obiectivitate) – nu intalnim figuri de stil – este respectat vocabularul de specialitate – folosirea unor termeni internationali – verbele sunt la timpul prezent – pot sa apara conectorii – emitatorul este unul specializat Stilul juridico-administrativ – emitatorul este impersonal – structura specifica (standard) – enunturile lipsite de ambiguitate, sa nu poata fi interpretabile – sunt folosite ca sens propriu si apar neologismele Stilul publicistic – trebuie sa aiba titlu care sa atraga receptorul – un subiect la zi care sa prezinte interes – imprumuta idei din diverse domenii in functie de publicul caruia i se adreseaza – poate influenta publicul – informatiile sunt clare, succinte si sunt imbinate din diferite registere stilistice aparand limbajul colocvial (conversatia familiara) – lexical e bogat, se imbina sensul conotativ (figurat) cu sensul denotativ(précis, comun,obisnuit) – limbajul trebuie sa fie accesibil publicului Stilul artistic – specific literaturii beletristice – trasatura principala acestui stil este bogatia lexicala(regionalism,arhaisme,argou,jargon,etc) – textele artistice se adreseaza cititorului – se intalnesc sensuri multiple ale termenilor si unele neobisnuite – intalnim figuri de stil si imagini artistice – topica si punctuatia sunt folosite pentru a sublinia anumite stari – stilul este individual Registre stilistice 1) Registrul cult – care respecta normele limbii literare, fraza este elaborata si apar neologismele 2) Registrul popular – nu respecta mereu normele limbii si apar deosebiri de ordin semantic sau fonetic in functie de fiecare regiune 3) Registrul colocvial – este folosit in general intre rude, prieteni caracterizat prin variatie stilistica si expresivitate 4) Registrul argotic – utilizat de anumite categorii sociale pentru a nu fi intelese de persoanele care se afla in afara grupului 5) Jargonul – utilizarea unor neologisme din snobism (ex: Chirita de V.Alecsandri) 6) Registrul regional – presupune folosirea termenilor specifici unor anumite regiuni 7) Registrul arhaic – folosirea unor termeni iesiti din limba

Umanismul   Renaşterea şi umanismul în culturile şi literaturile europene   a) Renaşterea — curent european din secolele al XIV-lea – al XVI-lea, determinat de redescoperirea valorilor culturii şi literaturii antice.   b) Trăsăturile: – omul — centru al universului, în locul lui Dumnezeu; – toleranţa religioasă, ca reacţie împotriva inchiziţiei catolice; – redescoperirea valorilor spirituale antice şi traducerea de texte; – înflorirea artei, culturii, literaturii şi susţinerea dreptului la cultură; – atac împotriva privilegiilor feudale şi a dreptului divin; – lupta pentru drepturi democratice şi reforme sociale.   c) Reprezentanţi: Dante Alighieri, Boccaccio, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Lorenzo de Medici, Raffaelo Sanzio, Rabelais, Thomas Morus, Erasmus din Rotterdam, Nicolaus Olahus.   d) Umanismul este efectul ereziei lui Arie şi a păgânismului asupra lumii occidentale. Renaşterea şi umanismul în principatele române   a) Voievozi români, care au susţinut Renaşterea şi umanismul: – Ştefan cel Mare – Cronica lui Ştefan – Voroneţul – stilul moldovenesc. – Neagoe Basarab – Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie – Curtea de Argeş. – Constantin Brâncoveanu – Biblia de la Bucureşti – Horezu, Mogoşoaia – stilul brâncovenesc. – Vasile Lupu – Pravila aleasă – Limba română în cancelaria domnească – tipografie la Trei Ierarhi – Sinteză de stiluri – Activitatea Mitropolitului Varlaam.   b) Reprezentanţi ai umanismului românesc – creatori de limbă şi literatură: – Mitropoliţii: Varlaam, Dosoftei, Simion Ştefan, Antim Ivireanul. – Cărturarii: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Constantin Cantacuzino, Udrişte Năsturel, Nicolae Milescu, Radu Greceanu, Nicolae Costin. c) Dimitrie Cantemir — ctitorul literaturii române. personalitate reprezentativă pentru umanismul şi iluminismul european – Istoria creşterii şi descreşterii imperiului otoman, Istoria ieroglifică.

Iluminismul — curent naţional şi european Iluminismul — curent european   a) geneza curentului – Declaraţia drepturilor omului (1688). b) definiţia: iluminismul este un curent filosofic, literar, ştiinţific, cultural, ideologic, social al burgheziei în ascensiune, care luptă pentru drepturi şi libertăţi democratice şi este îndreptat împotriva absolutismului feudal. c) trăsăturile: antifeudal, pozitivist, materialist, critic, revoluţionar, reformist, umanist, raţionalist, enciclopedic, gnoseologic. d) concepte fundamentale: egalitate în virtutea dreptului natural – suveranitatea poporului – teoria contractului social – toleranţa religioasă – cauzalitatea istorică – dreptul la cultură; formele de guvernământ: monarhia luminată sau republica iluministă. e) principalele tendinţe: tendinţa revoluţionară, exprimată în Franţa, la 1789, având ca scop instaurarea republicii iluministe şi abolirea monarhiei. – tendinţa reformistă ca la Viena, promovată de Iosif al II-lea, ducând la o monarhie luminată, constituţională. f) reprezentanţii iluminismului european: Franţa: Montesquieu Scrisori persane, Voltaire Brutus, Zadig, Diderot Călugăriţa, Jack fatalistul, Jean Jaques Rousseau Emil, Contractul social, Beaumarchais Bărbierul din Sevilla, Nunta lui Figaro. Germania: Lessing Laocoon, Nathan înţeleptul, Emilia Galoti. Italia: Carlo Goldoni Hangiţa, Bădăranii, Gianbatista Vico Ştiinţa nouă. Moldova: Dimitrie Cantemir Istoria creşterii şi descreşterii imperiului otoman, Nicolae Milescu De la Moscova la Pekin. g) iluminismul este efectul ereziilor lui Arie şi Varlaam, al păgânismului şi umanismului asupra culturii apusene.

Clasicismul Trăsături   a)       Mitizarea – transfigurarea realităţii prin mit, ca mod de a exprima conceptul de lume ca mit, preluat din antichitate. Zeul Apolon, între cele nouă muze, ca în tabloul lui Rafael, intitulat Parnasul, ne dă o imagine a clasicismului.   b)       Etica – cultivarea virtuţilor ca sens al artei, ceea ce-i dă un caracter moralizator. Virtuţile clasice sunt: cumpătarea (sophrosyne), dreptatea (dikaiosyne), înţelepciunea (sophia), curajul (andreea). Lor li se vor adăuga virtuţile creştine: credinţa, speranţa, dragostea, hărnicia, mila, curăţenia, smerenia.   c)        Spaţialitatea – sublimarea timpului în spaţiul sacru – templul – Platon – cetatea ideală în dialogul Republica.   d)       Măsura – legea armoniei şi echilibrului, concentrată în numărul de aur, secţiunea de aur, pe baza căreia s-au construit toate monumentele de artă: piramidele, templele, statuile. Conceptul dehomo mensura – omul – măsura tuturor lucrurilor.   e)        Principiile – preluate de la Platon: Binele, Adevărul, Legea, Armonia şi Frumosul; principii primordiale: apa, aerul, focul, pământul şi eterul (apeiron). Unii    cercetători    consideră   că    principiile   pământul   şi   aerul caracterizează clasicismul, iar apa şi focul, barocul.   f)        Conceptele  –                     mimesis — a imita. –                     catharsis — purificare, înălţare (susţinut de Aristotel în Poetica). –                     carpe diem — trăieşte clipa, adică pentru prioritatea valorilor materiale. –                     homo sapiens — omul cugetător, cunoscătorul. –                     homo faber — omul făurar, creatorul. –                     homo ludens — omul lumesc, plin de vicii. –                     panta rhei — toate curg, devenirea. –                     fortuna labilis — destinul schimbător. –                     tehne — artă şi meşteşug. –                     hybris — strălucire.   g)                   Caracterul – determină acţiunea – trăsături ideale sau general- umane.   h)                   Analogia – eroii sunt asemenea, de unde conflictul implacabil, ca în Antigona lui Sofocle, între Creon şi Antigona, fiindcă ambii sunt inflexibili.   i)                     Eternul – anistorismul – eroii sunt fără evoluţie interioară – arta este autonomă – se cultivă atemporalitatea.   j)                    Antropocentrismul – omul, centru al lumii, şi nu Dumnezeu – Sofocle  Antigona: „În lume-s multe mari minuni  / Mai mari ca omul însă nu-s“.   k)                   Raţionalismul – omul, condus şi caracterizat prin raţiune, eliberat de patimi şi purtător al virtuţilor.   l)                     Utilul şi plăcutul – utile cum dulci – scop al artei – susţine Horaţiu: „Arta să fie desăvârşită, dar să fie şi utilă“.   m)                 Homeostasia – societatea, un organism viu, într-o continuă metamorfoză – artistul, o conştiinţă a unei lumi.   n)                   Obiectivismul – atitudinea logică, obiectivă – aspectul juridic al lumii, al omului, societăţii. Înlăturarea subiectivismului.   o)                   Kalokagathos – tipul uman ideal – arhetipul realizat pe baza unui principiu (arhe).    Boileau — L’art poetique — program al clasicismului francez a)                   Arta este o imitaţie a naturii umane – conceptul de mimesis aplicat. b)                   Idealul literaturii este adevărul, care se confundă cu sinceritatea – interpretarea subiectivă a principiului Adevărul, al lui Platon. c)                    Arta, literatura – un produs al muncii – conceptul de tehne aplicat. d)                   Există un frumos absolut, care este greu de diferenţiat, foarte simplu şi foarte complex pentru toată lumea –  principiul Frumosul, al lui Platon, aplicat. e)                    Natura este un ideal dificil.  Programul realizat de scriitorii clasicişti   a)       eroi ideali în împrejurări ideale sau general-umani în împrejurări general-umane.  b)      tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din viaţa claselor dominante. c)       raţionalismul. d)      armonia şi echilibrul. e)       caracterul moralizator. f)        specii: epopeea, fabula, epistola, satira, epigrama, comedia, tragedia. g) procedee:  – regula celor trei unităţi de spaţiu, timp şi acţiune, – mitizarea,  – analogia. h) reprezentanţii: Pierre Corneille Cidul, Horaţiu;         Jean Racine Fedra, Andromaca;    Molliere Tartuffe, Don Juan, Avarul;             La Fontaine Fabule;  La Bruyere Caracterele.

Romantismul Trăsături   a) spiritul subiectiv, opus obiectivismului clasicist: Fritz Strich: „Expresia romantică încearcă într-adevăr să spargă formele spaţiului şi timpului mărginit şi să creeze melodia infinită, aşa cum poezia romantică a putut să se realizeze numai sub chipul basmului şi al visului, unde legile spaţiului şi ale timpului nu mai au nici o valabilitate”. b) reîntoarcere la natură – începutul istoriei în matca generatoare a naturii: Achim von Arnim Slujitorii coroanei: „Poezia nu este adevăr aşa cum îl pretindem de la istorie şi de la relaţiile cu contemporanii, ea nu ne-ar căuta pe noi dacă ar aparţine numai pământului şi nu ar mai călăuzi astfel înstrăinata lume pământească înapoi spre comunitatea veşnică”. c) fascinaţia folclorului şi cultivarea specificului naţional: Frantz Liszt Rapsodia română – reia motive din poezia populară. Ludwig Uhland Istoria legendelor la popoarele germanice şi romanice: „O alcătuire populară nu se află niciodată încheiată”. d) modelul organic vegetal – structuri şi configuraţii deschise – peisajul dă imagini particulare, şi nu tipice, dă o trăire, o comuniune. Bernardin de Saint Pierre: „Sufletul meu se abandonează, se leagănă cu frunzişul unduitor al copacilor, se înalţă cu creştetele lor, către ceruri“. –Natura o fiinţă vie ca în Upanişade.   e) evaziunea în natură, în mit, în vis, în trecut, în istorie, în basm. f) autotrofia – sinteza afectivă interioară – peisajul – o stare de suflet. g) visul – conceptul de lume ca vis – „poetul se hrăneşte cu idealurile“. h) metafora are un model vegetal – floarea, copacul, sămânţa. Mihail Eminescu Atât de fragedă – Floarea albă de cireş. i) cultivarea unicatului – clasicismul cultivă modelul. j) dinamismul fanteziei – zbaterea copacilor sugerează starea sentimentelor.   Mihail Eminescu: „codrului bătut de gânduri“, „flori albastre tremur ude“. k) floarea, esenţă a lumii vegetale, dă dulcele, frumosul care alină tristeţea, durerea, disperarea, refularea. l) cultivarea contrastului, care poate fi afectiv, liric sau cromatic. m) melancolia sfântă – moartea este voluptatea supremă – Marea Trecere. Mihail Eminescu Mai am un singur dor. n) titanismul – eroul excepţional în împrejurări excepţionale. Mihail Eminescu Luceafărul. o) cosmicizarea – evaziunea în cosmos, trăirea raportului om–univers. Mihail Eminescu: „gânduri ce-au cuprins tot universul“, Luceafărul: „Un cer de stele dedesupt, / Deasupra-i cer de stele — / Părea un fulger nentrerupt / Rătăcitor prin ele”. p) iubirea – iubita o imagine a iubirii, un centru al lumii – heliotropism erotic.   Mihail Eminescu Luceafărul: „Scăldat în foc de soare“ – îşi arată iubirea, devenind ca un soare; Singurătate: „Icoană de lumină“, Atât de fragedă.   r) transfigurarea naturii prin mit – natura – un mod de a trăi. Mihail Eminescu Venere şi Madonă: „Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii“. Vasile Alecsandri Fata din dafin. s) muzica – ca mod de a transmite afectul – penetrarea în interior, dar şi în natură – ecoul – detaşarea de semnificaţii – vibraţia sufletului.   Jean Paul: „Numim fenomenul romantic rezonanţa unduitoare a unei strune sau a unui clopot, în care unda sonoră se pierde în tot mai vaste depărtări şi, deşi afară e linişte, înlăuntrul nostru mai răsună încă…” Rollinat: „Chopin luă locul lui Liszt şi făcu ecoul să cânte şi să plângă“. Schumann, comentând Simfonia în C dur de Schubert: „Într-însa se află un loc acolo unde un corn cheamă parcă din depărtare părând a fi coborât din altă sferă. Aici totul se află prins în auz ca şi cum un oaspete din cer s-ar fi strecurat în orchestră“.   Mihail Eminescu Peste vârfuri: „Melancolic cornul sună“. ş) istoria şi istorismul – romanticii introduc devenirea istorică: Victor Hugo Legenda secolelor; Mihail Eminescu Memento mori. t) ruinele – motivul fortuna labilis: Fritz Strich: „Un templu grec e clasic, ruina lui e romantică“. ţ) călătoria – un mod de evaziune: Byron Peregrinările lui Childe Harold, Vasile Alecsandri Călătorie în Africa. u) paraconştientul – raportul Unul – Totul, discutat de Platon în dialogul Parmenides: Mihail Eminescu Povestea magului călător în stele, Avatarii faraonului Tla.   Victor Hugo — prefaţă la drama Cromwell — manifest al romantismului a) „Frumosul are o singură înfăţişare, urâtul o mie“. b) „întâietatea grotescului asupra sublimului“. c) „se prăbuşeşte în faţa raţiunii şi a gustului, arbitrara deosebire între genuri“. d) „să dăm cu ciocanul în teorii, în poetici şi în sisteme“. e) „nu există alte reguli decât legile generale ale naturii“. f) „unitatea de ansamblu este legea de perspectivă a teatrului“. g) „poetul nu are de primit sfaturi decât de la natură, de la adevăr şi de la inspiraţie“. h) „poetul este un copac, care-şi produce operele, aşa cum un arbore îşi produce fructele“. i) „drama este o oglindă în care se oglindeşte natura“.   Programul realizat de scriitorii romantici   a) eroi excepţionali în împrejurări excepţionale: Goethe Suferinţele tânărului Werther, Schiller Don Carlos, Wilhelm Tell, Byron Don Juan, Lara, Manfred, Shelley Prometeu descătuşat, Mihail Eminescu Luceafărul, Victor Hugo Ruy Blas. b) tema, eroii, conflictul, subiectul au o structură afectivă. Aleksandr Puşkin Evgheni Oneghin, Alfred de Musset Nopţile, Vasile Alecsandri Pasteluri, Mihail Eminescu Sara pe deal. c) exaltarea trecutului glorios şi critica prezentului decăzut: Mihail Eminescu Scrisoarea III, Grigore Alexandrescu Umbra lui Mircea. La Cozia. d) preţuirea folclorului şi cultivarea specificului naţional: Vasile Alecsandri Doine şi Legende, Mihail Eminescu Luceafărul. e) evaziunea în vis, în trecutul istoric, într-un decor de basm oriental: Edgar Allan Poe Prăbuşirea casei Usher, Mihail Eminescu Scrisoarea III, Alexandru Macedonski Noaptea de decemvrie. f) cultivarea fantasticului prin eroi, temă, procedee: Mihail Eminescu Luceafărul, Vasile Alecsandri Sburătorul, Ion Heliade Rădulescu Zburătorul, Grigore Alexandrescu Umbra lui Mircea. La Cozia. g) procedee romantice: contrastul, antiteza, transfigurarea, evaziunea: Mihail Eminescu Luceafărul, Împărat şi proletar. h) specii romantice: elegia, pastelul, poemul, meditaţia, idila, drama, jurnalul de călătorie. Mihail Eminescu Luceafărul, La steaua, Floare albastră, Revedere. Vasile Alecsandri Pasteluri, Despot Vodă, Călătorie în Africa.

Realismul  Istoricul a) apare în Franţa, în sec. al XIX-lea, ca reacţie împotriva romantismului, ca o apropiere a literaturii de concepţiile materialiste, pozitiviste, scientiste. b) este favorizat de revoluţiile burghezo-democrate din Franţa, Anglia, Ţările de Jos, de filosofia iluministă, de dezvoltarea ştiinţei şi culturii. c) termenul este utilizat de pictorul francez Gustave Courbet şi provine din lat. realis > fr. réel > realisme. d) reprezentanţi: Franţa: Stendhal, Flaubert, Balzac, Maupassant, Mauriac, Proust, Kafka. Anglia: Dickens, George Eliot, Galsworthy, Virginia Wolf. Rusia: Lew Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Cehov, Şolohov, Pasternak. America: Mark Twain, Hemingway, Faulkner, John Steinbeck. România: Ion Creangă, I.L.Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu, Marin Preda, Augustin Buzura.   Conceptul de realism în critica literară românească   Titu Maiorescu Direcţia nouă în poezia şi proza română – susţine un concept de realism de factură clasicistă şi de specific naţional: „tipurile realiste să reprezinte“, „permanenţe umane“, „viaţa specific naţională“. Garabet Ibrăileanu Creaţie şi analiză: „Un creator nu copiază realitatea ci-şi realizează concepţia sa despre realitate”: „Romanul tinde a deveni o ştiinţă, el are temelie puternică în psihologie şi sociologie“. Spiritul critic în cultura românească este o carte fundamentală, fiindcă dă axiologia realismului. Valoarea textului literar este dată de spiritul critic, ca trăsătură fundamentală a realismului. De aceea I.L.Caragiale este definit ca o culme a spiritului critic în Muntenia, iar Mihail Eminescu, ca o culme a spiritului critic în Moldova.   Programul realizat de scriitorii realişti a) eroi tipici în împrejurări tipice – eroul reprezintă o categorie socială, iar împrejurarea — o „felie de viaţă“. Eroul este arivistul, inadaptabilul, demagogul, luptătorul. I. L. Caragiale O scrisoare pierdută, Camil Petrescu Patul lui Procust, George Călinescu Enigma Otiliei, Stănică Raţiu, Camil Petrescu Bălcescu. b) tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din realitatea socială, istorică. teme realiste – satul şi ţăranul, războiul, trecutul istoric, ascensiunea arivistului. conflicte sociale – de clasă (Camil Petrescu Jocul ielelor), naţionale (L.Rebreanu Pădurea spânzuraţilor). c) criticismul – atitudinea critică a autorului faţă de realitatea socială: ironică – I.L.Caragiale Momente şi schiţe, umor – Ion Creangă Amintiri din copilărie, ură – Zaharia Stancu Desculţ, obiectivism lucid – Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. d) scientismul – introducerea de concepte şi modele de gândire ştiinţifică: Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – Ştefan Gheorghidiu ţine Ellei o prelegere de filosofie. I. L. Caragiale O scrisoare pierdută – personajul Agamiţă Dandanache este construit pe legea adaptării la mediu din biologie. Costache Negruzzi Fiziologia provinţialului – conceptul de fiziologie cu sensul de funcţionalitate a tipului uman în mediul social. e) procedee realiste: tipizarea – I. L. Caragiale: Tipătescu, Pristanda. analiza psihologică – Camil Petrescu Patul lui Procust, Augustin Buzura Vocile nopţii. colajul – introducerea în text de scrisori, documente, articole. Camil Petrescu Patul lui Procust. descrierea – Geo Bogza Cartea Oltului. f) specii realiste: schiţa, nuvela, romanul, reportajul, eseul. I. L. Caragiale Momente şi schiţe. Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul. Augustin Buzura Refugii, Orgolii. Geo Bogza Cartea Oltului. Alexandru Odobescu Pseudo-Kynegeticos.   Contribuţia scriitorilor români la dezvoltarea realismului a) precursori ai realismului: Dimitrie Cantemir Istoria ieroglifică – critica societăţii feudale. Antim Ivireanul Didahiile – critica moravurilor şi a instituţiilor feudale. Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul – critica absolutismului feudal, aduce primul model de nuvelă realistă. Nicolae Filimon Ciocoii vechi şi noi – critica societăţii fanariote – aduce primul roman realist. Alexandru Odobescu Pseudo-Kynegeticos – aduce eseul realist. b) tendinţa realismului liric – subiectiv de factură romantică: Ion Creangă Amintiri din copilărie – realism liric, rural, patriarhal, de specific naţional. Mihail Sadoveanu Baltagul, Fraţii Jderi, Hanu Ancuţei – realism liric de specific naţional. Zaharia Stancu Desculţ – realism liric, împletit cu obiectiv critic. Geo Bogza Cartea Oltului – realism liric – reportajul-eseu-poem în proză. c) tendinţa realismului de factură clasică şi barocă: Ioan Slavici Moara cu noroc, Mara – sobru, moralizator, umanist. G. Călinescu Enigma Otiliei – retoric, balzacian, cu elemente de baroc. Mateiu Caragiale Craii de Curtea-Veche – ornamental, simbolic de factură barocă. d) tendinţa realismului critic obiectiv: I. L. Caragiale O scrisoare pierdută, Momente şi schiţe – de problematică, comic, concis, de acuitate critică. Liviu Rebreanu Ion, Răscoala, Pădurea spânzuraţilor – un realism sobru, precis, înţelegere legică, nuanţat, obiectiv. Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – analist, realism al stărilor de conştiinţă, de problematică. Hortensia Papadat-Bengescu Concert din muzică de Bach – aduce o critică de moravuri. Marin Preda Moromeţii, Cel mai iubit dintre pământeni – un realism de problematică politică şi socială, critic, obiectiv. Augustin Buzura Orgolii, Refugii, Drumul cenuşii – o critică de acuitate socială, alegoric, de problematică, critic. Alexandru Ivasiuc Apa, Iluminări, Păsările, Interval – realism al stărilor de conştiinţă, analitic, de problematică. Mircea Eliade Noaptea de Sânziene.