Managementul instituţiei şcolare şi al clasei de elevi

Umanismul   Renaşterea şi umanismul în culturile şi literaturile europene   a) Renaşterea — curent european din secolele al XIV-lea – al XVI-lea, determinat de redescoperirea valorilor culturii şi literaturii antice.   b) Trăsăturile: – omul — centru al universului, în locul lui Dumnezeu; – toleranţa religioasă, ca reacţie împotriva inchiziţiei catolice; – redescoperirea valorilor spirituale antice şi traducerea de texte; – înflorirea artei, culturii, literaturii şi susţinerea dreptului la cultură; – atac împotriva privilegiilor feudale şi a dreptului divin; – lupta pentru drepturi democratice şi reforme sociale.   c) Reprezentanţi: Dante Alighieri, Boccaccio, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Lorenzo de Medici, Raffaelo Sanzio, Rabelais, Thomas Morus, Erasmus din Rotterdam, Nicolaus Olahus.   d) Umanismul este efectul ereziei lui Arie şi a păgânismului asupra lumii occidentale. Renaşterea şi umanismul în principatele române   a) Voievozi români, care au susţinut Renaşterea şi umanismul: – Ştefan cel Mare – Cronica lui Ştefan – Voroneţul – stilul moldovenesc. – Neagoe Basarab – Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie – Curtea de Argeş. – Constantin Brâncoveanu – Biblia de la Bucureşti – Horezu, Mogoşoaia – stilul brâncovenesc. – Vasile Lupu – Pravila aleasă – Limba română în cancelaria domnească – tipografie la Trei Ierarhi – Sinteză de stiluri – Activitatea Mitropolitului Varlaam.   b) Reprezentanţi ai umanismului românesc – creatori de limbă şi literatură: – Mitropoliţii: Varlaam, Dosoftei, Simion Ştefan, Antim Ivireanul. – Cărturarii: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Constantin Cantacuzino, Udrişte Năsturel, Nicolae Milescu, Radu Greceanu, Nicolae Costin. c) Dimitrie Cantemir — ctitorul literaturii române. personalitate reprezentativă pentru umanismul şi iluminismul european – Istoria creşterii şi descreşterii imperiului otoman, Istoria ieroglifică.

Simbolismul Istoricul şi reprezentanţii în literatura universală   a) Simbolismul este o reacţie: – ideologică împotriva pozitivismului şi raţionalismului burghez, o aderare la filosofia lui Bergson, preluând idei din Fichte, Schelling, Schopenhauer; – socială împotriva valului reacţiunii după înăbuşirea Comunei din Paris; – estetică împotriva parnasianismului şi o reluare în profunzime a romantismului. b) Numele curentului a fost dat de Jean Moréas, care publică, în revista Le Figaro, un articol manifest Le symbolisme. În acelaşi timp, Stéphane Mallarmé realizează o grupare simbolistă, iar Rene Ghil — o şcoală simbolist-instrumentalistă. Paul Verlaine realizează un grup al decadenţilor, din care fac parte Arthur Rimbaud, Tristan Corbičre, Jules Laforgue. c) Unitatea curentului simbolist este dată de atitudinea antiparnasiană, de conceptul de poezie pură, de ideologia idealistă.   Simbolismul românesc a) Etapele: – estetică şi teoretică: Alexandru Macedonski — Literatorul – 1880-1892. – experimentală: Ovid Densusianu — Viaţa nouă – 1892-1908. – de realizări – 1908-1916. – de declin – după primul război mondial. b) Particularităţi: – o reacţie împotriva epigonismului eminescian. – o reacţie împotriva semănătorismului şi tradiţionalismului. – asimilează obiectivarea lirismului de la parnasieni. c) Reprezentanţi: Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, Dimitrie Anghel, George Bacovia, Ştefan Petică, Iuliu Cezar Săvescu, N. Davidescu, Emil Isac, Elena Farago, I.M. Raşcu.   Teoretizări   a) Alexandru Macedonski, în articolul Poezia viitorului – 1892, susţine ideile: – poezia este formă şi muzică. – originea ei este misterul universal. – poezia are o logică proprie. – „Domeniul poeziei este departe de a fi al cugetării. El este al imaginaţiunii.“ b) Alexandru Macedonski, în articolul Despre poemă, susţine următoarele idei: – poezia să deştepte cugetarea, să nu fie ea însăşi cugetare. – poezia să fie „însăşi inima omului“. – poezia să cuprindă stări spirituale limită. – poezia să pledeze pentru sinteza lirică. c) Ovid Densusianu, în articolul Rătăciri literare, militează: – împotriva epigonismului eminescian şi a semănătorismului. – pentru progresul în artă şi principiul libertăţii. d) Ovid Densusianu, în articolul Poezia oraşelor, susţine: – pentru o artă înaltă, care să reflecte viaţa în totalitatea ei. – specificul naţional este şi în viaţa oraşelor, nu numai la ţară.   Trăsăturile programului estetic a) Personaje-simbol în împrejurări simbolice: – Thalassa – din romanul cu acelaşi nume de Alexandru Macedonski – este construit pe conceptul de corespondenţă dintre microcosmos şi macrocosmos – izolat pe o insulă. – japonezul – din Rondelul apei din grădina japonezului – sugerează poetul şi poezia, fiindcă grădinarul — japonezul creează, prin felul cum aşază pietrele, o nouă armonie a universului, ca şi poetul. – emirul – din Noaptea de decemvrie – sugerează eul poetic, drumul spre conştiinţa de sine. b) Tema, eroii, conflictul, subiectul sunt structurate pe conceptul de corespondenţă: – Alexandru Macedonski Thalassa, Rondelul rozei ce-nfloreşte. – Dimitrie Anghel În grădină. – Ion Minulescu Romanţa celor trei corăbii. c) Cosmicizarea – proiecţia cosmică a eroilor: – Ion Minulescu Romanţa celor trei corăbii. – Alexandru Macedonski Noaptea de decemvrie. d) Conceptul de poezie pură – poezia – o floare a spiritului: – Alexandru Macedonski Rondelul rozei ce-nfloreşte. – Dimitrie Anghel Paharul fermecat. e) Cultivarea intuiţiei şi sugestiei prin simbol: – Henri Bergson aduce filosofia intuiţiei – Adevărul nu poate fi cunoscut, dar poate fi intuit şi exprimat prin simbol. – Cunoaşterea umană este relativă, fiindcă simţurile ne dau o percepere relativă a universului. – Dimitrie Anghel În grădină. – Alexandru Macedonski Rondelul rozei ce-nfloreşte. – George Bacovia Plumb, Lacustră. f) Gândirea analogică în locul celei logice: – poezia este o exprimare a misterului, de aici o exprimare ambiguă. – simbolul — un centru de sugestie, care concentrează cunoaşterea. – analogia este o metaforă în devenire. George Bacovia Note de primăvară. Alexandru Macedonski Rondelul rozei ce-nfloreşte. g) Sinestezia simţurilor: – între culori, sunete, gusturi, mirosuri există o corespondenţă subtilă arhetipală. Mircea Demetriade Sonuri şi culori. h) Procedee simboliste: – cultivarea simbolului ca centru de sugestie. – sinestezia simţurilor ca procedeu poetic. – utilizarea laitmotivului pentru a sugera ideea poetică. i) Specii specifice simbolismului: – rondelul – Alexandru Macedonski Poema rondelurilor. – poemul – Alexandru Macedonski Noaptea de decemvrie. – romanul – Alexandru Macedonski Thalassa. – pastelul – George Bacovia Decor. – idila – George Bacovia Note de primăvară. – meditaţia – George Bacovia Plumb, Lacustră.

Romantismul Trăsături   a) spiritul subiectiv, opus obiectivismului clasicist: Fritz Strich: „Expresia romantică încearcă într-adevăr să spargă formele spaţiului şi timpului mărginit şi să creeze melodia infinită, aşa cum poezia romantică a putut să se realizeze numai sub chipul basmului şi al visului, unde legile spaţiului şi ale timpului nu mai au nici o valabilitate”. b) reîntoarcere la natură – începutul istoriei în matca generatoare a naturii: Achim von Arnim Slujitorii coroanei: „Poezia nu este adevăr aşa cum îl pretindem de la istorie şi de la relaţiile cu contemporanii, ea nu ne-ar căuta pe noi dacă ar aparţine numai pământului şi nu ar mai călăuzi astfel înstrăinata lume pământească înapoi spre comunitatea veşnică”. c) fascinaţia folclorului şi cultivarea specificului naţional: Frantz Liszt Rapsodia română – reia motive din poezia populară. Ludwig Uhland Istoria legendelor la popoarele germanice şi romanice: „O alcătuire populară nu se află niciodată încheiată”. d) modelul organic vegetal – structuri şi configuraţii deschise – peisajul dă imagini particulare, şi nu tipice, dă o trăire, o comuniune. Bernardin de Saint Pierre: „Sufletul meu se abandonează, se leagănă cu frunzişul unduitor al copacilor, se înalţă cu creştetele lor, către ceruri“. –Natura o fiinţă vie ca în Upanişade.   e) evaziunea în natură, în mit, în vis, în trecut, în istorie, în basm. f) autotrofia – sinteza afectivă interioară – peisajul – o stare de suflet. g) visul – conceptul de lume ca vis – „poetul se hrăneşte cu idealurile“. h) metafora are un model vegetal – floarea, copacul, sămânţa. Mihail Eminescu Atât de fragedă – Floarea albă de cireş. i) cultivarea unicatului – clasicismul cultivă modelul. j) dinamismul fanteziei – zbaterea copacilor sugerează starea sentimentelor.   Mihail Eminescu: „codrului bătut de gânduri“, „flori albastre tremur ude“. k) floarea, esenţă a lumii vegetale, dă dulcele, frumosul care alină tristeţea, durerea, disperarea, refularea. l) cultivarea contrastului, care poate fi afectiv, liric sau cromatic. m) melancolia sfântă – moartea este voluptatea supremă – Marea Trecere. Mihail Eminescu Mai am un singur dor. n) titanismul – eroul excepţional în împrejurări excepţionale. Mihail Eminescu Luceafărul. o) cosmicizarea – evaziunea în cosmos, trăirea raportului om–univers. Mihail Eminescu: „gânduri ce-au cuprins tot universul“, Luceafărul: „Un cer de stele dedesupt, / Deasupra-i cer de stele — / Părea un fulger nentrerupt / Rătăcitor prin ele”. p) iubirea – iubita o imagine a iubirii, un centru al lumii – heliotropism erotic.   Mihail Eminescu Luceafărul: „Scăldat în foc de soare“ – îşi arată iubirea, devenind ca un soare; Singurătate: „Icoană de lumină“, Atât de fragedă.   r) transfigurarea naturii prin mit – natura – un mod de a trăi. Mihail Eminescu Venere şi Madonă: „Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii“. Vasile Alecsandri Fata din dafin. s) muzica – ca mod de a transmite afectul – penetrarea în interior, dar şi în natură – ecoul – detaşarea de semnificaţii – vibraţia sufletului.   Jean Paul: „Numim fenomenul romantic rezonanţa unduitoare a unei strune sau a unui clopot, în care unda sonoră se pierde în tot mai vaste depărtări şi, deşi afară e linişte, înlăuntrul nostru mai răsună încă…” Rollinat: „Chopin luă locul lui Liszt şi făcu ecoul să cânte şi să plângă“. Schumann, comentând Simfonia în C dur de Schubert: „Într-însa se află un loc acolo unde un corn cheamă parcă din depărtare părând a fi coborât din altă sferă. Aici totul se află prins în auz ca şi cum un oaspete din cer s-ar fi strecurat în orchestră“.   Mihail Eminescu Peste vârfuri: „Melancolic cornul sună“. ş) istoria şi istorismul – romanticii introduc devenirea istorică: Victor Hugo Legenda secolelor; Mihail Eminescu Memento mori. t) ruinele – motivul fortuna labilis: Fritz Strich: „Un templu grec e clasic, ruina lui e romantică“. ţ) călătoria – un mod de evaziune: Byron Peregrinările lui Childe Harold, Vasile Alecsandri Călătorie în Africa. u) paraconştientul – raportul Unul – Totul, discutat de Platon în dialogul Parmenides: Mihail Eminescu Povestea magului călător în stele, Avatarii faraonului Tla.   Victor Hugo — prefaţă la drama Cromwell — manifest al romantismului a) „Frumosul are o singură înfăţişare, urâtul o mie“. b) „întâietatea grotescului asupra sublimului“. c) „se prăbuşeşte în faţa raţiunii şi a gustului, arbitrara deosebire între genuri“. d) „să dăm cu ciocanul în teorii, în poetici şi în sisteme“. e) „nu există alte reguli decât legile generale ale naturii“. f) „unitatea de ansamblu este legea de perspectivă a teatrului“. g) „poetul nu are de primit sfaturi decât de la natură, de la adevăr şi de la inspiraţie“. h) „poetul este un copac, care-şi produce operele, aşa cum un arbore îşi produce fructele“. i) „drama este o oglindă în care se oglindeşte natura“.   Programul realizat de scriitorii romantici   a) eroi excepţionali în împrejurări excepţionale: Goethe Suferinţele tânărului Werther, Schiller Don Carlos, Wilhelm Tell, Byron Don Juan, Lara, Manfred, Shelley Prometeu descătuşat, Mihail Eminescu Luceafărul, Victor Hugo Ruy Blas. b) tema, eroii, conflictul, subiectul au o structură afectivă. Aleksandr Puşkin Evgheni Oneghin, Alfred de Musset Nopţile, Vasile Alecsandri Pasteluri, Mihail Eminescu Sara pe deal. c) exaltarea trecutului glorios şi critica prezentului decăzut: Mihail Eminescu Scrisoarea III, Grigore Alexandrescu Umbra lui Mircea. La Cozia. d) preţuirea folclorului şi cultivarea specificului naţional: Vasile Alecsandri Doine şi Legende, Mihail Eminescu Luceafărul. e) evaziunea în vis, în trecutul istoric, într-un decor de basm oriental: Edgar Allan Poe Prăbuşirea casei Usher, Mihail Eminescu Scrisoarea III, Alexandru Macedonski Noaptea de decemvrie. f) cultivarea fantasticului prin eroi, temă, procedee: Mihail Eminescu Luceafărul, Vasile Alecsandri Sburătorul, Ion Heliade Rădulescu Zburătorul, Grigore Alexandrescu Umbra lui Mircea. La Cozia. g) procedee romantice: contrastul, antiteza, transfigurarea, evaziunea: Mihail Eminescu Luceafărul, Împărat şi proletar. h) specii romantice: elegia, pastelul, poemul, meditaţia, idila, drama, jurnalul de călătorie. Mihail Eminescu Luceafărul, La steaua, Floare albastră, Revedere. Vasile Alecsandri Pasteluri, Despot Vodă, Călătorie în Africa.

Realismul  Istoricul a) apare în Franţa, în sec. al XIX-lea, ca reacţie împotriva romantismului, ca o apropiere a literaturii de concepţiile materialiste, pozitiviste, scientiste. b) este favorizat de revoluţiile burghezo-democrate din Franţa, Anglia, Ţările de Jos, de filosofia iluministă, de dezvoltarea ştiinţei şi culturii. c) termenul este utilizat de pictorul francez Gustave Courbet şi provine din lat. realis > fr. réel > realisme. d) reprezentanţi: Franţa: Stendhal, Flaubert, Balzac, Maupassant, Mauriac, Proust, Kafka. Anglia: Dickens, George Eliot, Galsworthy, Virginia Wolf. Rusia: Lew Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Cehov, Şolohov, Pasternak. America: Mark Twain, Hemingway, Faulkner, John Steinbeck. România: Ion Creangă, I.L.Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu, Marin Preda, Augustin Buzura.   Conceptul de realism în critica literară românească   Titu Maiorescu Direcţia nouă în poezia şi proza română – susţine un concept de realism de factură clasicistă şi de specific naţional: „tipurile realiste să reprezinte“, „permanenţe umane“, „viaţa specific naţională“. Garabet Ibrăileanu Creaţie şi analiză: „Un creator nu copiază realitatea ci-şi realizează concepţia sa despre realitate”: „Romanul tinde a deveni o ştiinţă, el are temelie puternică în psihologie şi sociologie“. Spiritul critic în cultura românească este o carte fundamentală, fiindcă dă axiologia realismului. Valoarea textului literar este dată de spiritul critic, ca trăsătură fundamentală a realismului. De aceea I.L.Caragiale este definit ca o culme a spiritului critic în Muntenia, iar Mihail Eminescu, ca o culme a spiritului critic în Moldova.   Programul realizat de scriitorii realişti a) eroi tipici în împrejurări tipice – eroul reprezintă o categorie socială, iar împrejurarea — o „felie de viaţă“. Eroul este arivistul, inadaptabilul, demagogul, luptătorul. I. L. Caragiale O scrisoare pierdută, Camil Petrescu Patul lui Procust, George Călinescu Enigma Otiliei, Stănică Raţiu, Camil Petrescu Bălcescu. b) tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din realitatea socială, istorică. teme realiste – satul şi ţăranul, războiul, trecutul istoric, ascensiunea arivistului. conflicte sociale – de clasă (Camil Petrescu Jocul ielelor), naţionale (L.Rebreanu Pădurea spânzuraţilor). c) criticismul – atitudinea critică a autorului faţă de realitatea socială: ironică – I.L.Caragiale Momente şi schiţe, umor – Ion Creangă Amintiri din copilărie, ură – Zaharia Stancu Desculţ, obiectivism lucid – Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. d) scientismul – introducerea de concepte şi modele de gândire ştiinţifică: Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – Ştefan Gheorghidiu ţine Ellei o prelegere de filosofie. I. L. Caragiale O scrisoare pierdută – personajul Agamiţă Dandanache este construit pe legea adaptării la mediu din biologie. Costache Negruzzi Fiziologia provinţialului – conceptul de fiziologie cu sensul de funcţionalitate a tipului uman în mediul social. e) procedee realiste: tipizarea – I. L. Caragiale: Tipătescu, Pristanda. analiza psihologică – Camil Petrescu Patul lui Procust, Augustin Buzura Vocile nopţii. colajul – introducerea în text de scrisori, documente, articole. Camil Petrescu Patul lui Procust. descrierea – Geo Bogza Cartea Oltului. f) specii realiste: schiţa, nuvela, romanul, reportajul, eseul. I. L. Caragiale Momente şi schiţe. Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul. Augustin Buzura Refugii, Orgolii. Geo Bogza Cartea Oltului. Alexandru Odobescu Pseudo-Kynegeticos.   Contribuţia scriitorilor români la dezvoltarea realismului a) precursori ai realismului: Dimitrie Cantemir Istoria ieroglifică – critica societăţii feudale. Antim Ivireanul Didahiile – critica moravurilor şi a instituţiilor feudale. Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul – critica absolutismului feudal, aduce primul model de nuvelă realistă. Nicolae Filimon Ciocoii vechi şi noi – critica societăţii fanariote – aduce primul roman realist. Alexandru Odobescu Pseudo-Kynegeticos – aduce eseul realist. b) tendinţa realismului liric – subiectiv de factură romantică: Ion Creangă Amintiri din copilărie – realism liric, rural, patriarhal, de specific naţional. Mihail Sadoveanu Baltagul, Fraţii Jderi, Hanu Ancuţei – realism liric de specific naţional. Zaharia Stancu Desculţ – realism liric, împletit cu obiectiv critic. Geo Bogza Cartea Oltului – realism liric – reportajul-eseu-poem în proză. c) tendinţa realismului de factură clasică şi barocă: Ioan Slavici Moara cu noroc, Mara – sobru, moralizator, umanist. G. Călinescu Enigma Otiliei – retoric, balzacian, cu elemente de baroc. Mateiu Caragiale Craii de Curtea-Veche – ornamental, simbolic de factură barocă. d) tendinţa realismului critic obiectiv: I. L. Caragiale O scrisoare pierdută, Momente şi schiţe – de problematică, comic, concis, de acuitate critică. Liviu Rebreanu Ion, Răscoala, Pădurea spânzuraţilor – un realism sobru, precis, înţelegere legică, nuanţat, obiectiv. Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – analist, realism al stărilor de conştiinţă, de problematică. Hortensia Papadat-Bengescu Concert din muzică de Bach – aduce o critică de moravuri. Marin Preda Moromeţii, Cel mai iubit dintre pământeni – un realism de problematică politică şi socială, critic, obiectiv. Augustin Buzura Orgolii, Refugii, Drumul cenuşii – o critică de acuitate socială, alegoric, de problematică, critic. Alexandru Ivasiuc Apa, Iluminări, Păsările, Interval – realism al stărilor de conştiinţă, analitic, de problematică. Mircea Eliade Noaptea de Sânziene.

Definitii (consacrate) Proces (businessdictionary.com) – secventa de proceduri interdependente si legate, care la fiecare etapa consuma resurse (materiale, financiare, temporale) pentru a converti intrari(date, materiale, piese, etc.) si iesiri. Iesirile pot servi ca intrari in urmatorul proces pana la atingerea scopului final (obtinerea produsului proiectat).   Principalele elemente. Instrumente de realizare. Instrumente de masurare. Transformarea. Managementul proceselor se refera la implementarea unui sistem de management al calitatii proceselor. Definirea si planificarea acestora, realizarea unei harti a proceselor, definirea clientilor inclusiv a celor “interni”, mentinerea proceselor in parametri stabiliti, imbunatatirea lor si elementelel neconformitatilor. Procese in organizatia scolara – Conform filozofiei lui “Six-Sigma” Identificarea clientilor cheie Identificarea proceselor fundamentale Stabilirea rezultatelor proceselor cheie   Procese de baza (fundamentale) a) “achizitionarea” clientilor b) lectia/ora de curs c) ora de laborator/atelier/practica d) activitati extra-curriculare e) dezvoltarea de noi produse (eductionale) f) program de studiu g) specializari h) clasificari profesionale   Procese suport a) atragerea resurselor financiare b) elaborarea planului strategic/bugetului c) personal (recrutare, angajare, evaluare, retribuire, stimulare, dezvoltare) d) conformare cu legislatia e) sisteme informationale f) altele   Procesul “Achizitionarea clientilor” – corespunzator “identificarii clientilor – cheie” din filozofia “Six-Sigma”. Ce ar trebui sa faca echipa de management? In functie de tipul/nivelul si categoria in care se afla organizatia scolara. – Identificam tipul si categoriile de elevi-clientii – Analizeaza mediul social economic din care provin – Analizeaza mediul/cultural, mediul familial din care provin acestia – Identificam masa critica a parintilor care formeaza mediul respectiv – Stabileste caile de comunicare cu acestia – Analizeaza cerintele elevilor si ale partilor interesate si le coreleaza cu resursele scolii. – Comunica permanent cu parintii elevilor, oferta si resursele scolii – Se consulta permanent cu acestia in vederea stabilirii unor abordari comune privind satisfacerea cerintelor clientilor elevi. Procesul “Lectia/ora de curs” -Avem resursele necesare pentru desfasurarea tuturor proceselor “lectie/ora de curs” in aceleasi conditii optime?- – Exista suportul de curs/curriculum necesar? – Exista logistica necesara? – Este asigurata securitatea desfasurarii procesului in toate situatiile posibile? – Care sunt actiunile corective/de imbunatatire necesare pentru functionarea optima a proceselor “lectie/ora de curs/laborator/practica..etc/” Procesul “Dezvoltarea de noi produse educationale” – Este necesara si oportuna dezvoltarea de noi produse educationale? – Am efectuat analiza contextuala necesara (Analiza SWOT) – Am identificat resursele (umane si materiale) necesare – Am intreprins demersurile legale de infiintare(autorizare/acreditare..etc)