Managementul instituţiei şcolare şi al clasei de elevi

Genul liric – Aliteratia si Asonanta Aliteratia si Asonanta sunt figuri de stil sonore care constau in repetarea unor sunete in interiorul unui vers. In cazul aliteratiei se repeta consoane sau silabe initiale, aflate, de obicei, in radacina cuvintelor. Exemple : “…Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate, Catre țarmul dimpotriva se intind, se prelungesc ….” “…Și ca nouri de arama si ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecandu-l, vin sagtți de pretutindeni, Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie…” (Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu). In cazul asonantei se repeta aceeasi vocala accentuata. Termenul de asonanta este adesea folosit pentru a denumi rima imperfecta. “Toate pasarile dorm, Numai una n-are somn.” (In gradina lui Ion – din folclor) (L. Blaga); “Doamne, Doamne, mult zic Doamne, Dumnezeu pare ca doarme.” Invocatia – este o formula de adresare catre o persoana absenta sau imaginara, de la care nu se asteapta un raspuns. Este situata de obicei, la inceputul operei si realizata prin substantive in cazul vocativ. Este un procedeu specific stilului retoric.   Exemple : „-Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!” (Luceafarul de Mihai Eminescu) „Daleu! Dragă primăvară, De-ai veni când aș vrea eu.” (Cantic haiducesc – autor anonim) Epitetul – este o figura de stil care exprima insusiri deosebite,neasteptate ale obiectelor sau actiunilor determinand un substantiv sau verb Epitetul nu este o figura de stil în sine, ci numai un purtator de figuri de stil. Orice atribut, nume predicativ sau circumstanțial de mod este numit epitet cand contine în acelasi timp o metafora, o metonimie, o sinecdoca, o hiperbola etc., sau cand face el insusi sa apara o asemenea figura. Daca nu cuprinde asa ceva, atunci el nu este epitet.“   Exemple : „….. și părinții, și frații, și surorile îmi erau sănătoși.“ (I. Creangă, Amintiri din copilărie) „Atâta obidă se abătu asupra lui, încât sub pleoapele închise închipuirea-i dădi buzna ….“ (Ionel Teodoreanu, La Medeleni)

Procedee de expresivitate artistică Figurile de stil ALEGORIA – figura de stil alcătuită dintr-o înşiruire de metafore, comparaţii, personificări etc., cu ajutorul căreia, pe baza unei asemănări sau corespondenţe se substituie o imagine prin alta şi se exprimă noţiuni abstracte prin intermediul concretului. Ex.: alegoria moarte – nuntă din balada “Mioriţa”, pune în evidenţă credinţa poporului român că sfârşitul vieţii nu e decât o trecere într-o altă formă de existenţă, în comuniunea cu natura, în ipostaza unei nunţi cosmice. ANACOLUTUL – figura de stil derivată, de fapt, dintr-un defect al stilului, care constă în nerespectarea acordului gramatical, pentru pune în evidenţă sentimentele autorului. Ex.: In “Amintiri din copilărie”, Ion Creangă evocă imaginea satului natal, a casei părinteşti şi a copilăriei într-o frază amplă în care, prin anacolut, se pune în lumină emoţia evocării alături de un ton nostalgic, de altfel nespecific jovialului Creangă. ” … dar eu, … parcă îmisaltă …” COMPARAŢIA–figura de stil prin care se alătură doi termeni pe baza unor însuşiri comune, cu scopul de a-l evidenţia pe primul; aceştia pot denumi: obiecte, fiinţe, personaje, idei, acţiuni sau noţiuni abstracte. Între ei se stabileşte o relaţie de asemănare, marcată prin cuvinte sau grupuri de cuvinte – ca, la fel ca, asemănător cu, asemenea, precum, cât, aidoma, cum, întocmai cu etc. Relaţia de asemănare se bazează pe identificarea unor trăsături comune ale celor doi termeni. Ex.: “Atât de fragedă te-asemeni Cu floarea albă de cireş.” 1. Comparat (“te” ) 2. Comparant ( floarea ) 3. Elemente comune: frumuseţe, delicateţe, prospeţime EPITETUL – figura de stil care exprimă însuşiri deosebite, neaşteptate ale obiectelor sau ale acţiunilor, prezentându-le într-o lumină nouă, aparte, ele adresându-se imaginaţiei şi sensibilităţii noastre, pentru a-l impresiona pe cititor. Clasificare:  După numărul de termeni (sau alcătuire): – simple: “şuiet adânc”; – duble: “somnoros şi lin se bate”; – triple: “chemare nedesluşită, moale, strânsă”; După ce exprimă: – cromatice: “seninu-i albastru şi limpede”; – personificatoare: “codrii se zvârcoleau neputincioşi”; – metaforice: “Feţi-Frumoşi cu păr de aur”; “zeiţa de gheaţă”; “dulce durere”; – hiperbolice: “trunchii vecinici”, “gigantică cupolă”; – ornante: “bulgări fluizi”, “fluturi şăgalnici şi berbanţi”; – antitetice: “recile scântei”; Din punct de vedere morfologic, epitetele pot fi: – adjectivale: “lacul albastru”; – adjective substantivizate: “mândra lună”; – substantivale: “pânze cu corpuri de ninsori”; – verbele la gerunziu (cu valoare adjectivală): “lumină pălind”; – verbele la gerunziu: “răsărea sunând”; – verbele la participiu (cu valoare adjectivală): “inimi pustiite”, “mă lasă pustiit”, “veştejit şi amorţit”; Ca părţi de propoziţie, epitetele pot fi: – atribute: “trestia cea lină”; – nume predicative: “dulci-s ochii”; – complement circumstantial de mod : “se-ncovoaie tainic”; – propoziţii atributive cu valoare de epitet: “lângă lacul care-n tremur somnoros şi lin se bate” HIPERBOLA – figura de stil care constă în exagerarea intenţionată ( prin mărire sau micşorare ) a unor trăsături, situaţii, personaje, caracteristicile unui obiect, ale unui fenomen sau ale unei întâmplări cu scopul de a spori expresivitatea exprimării ( pentru a exprima admiraţia, dispreţul şi ironia ). Ascendentă: ,,Crapii-n ele-s cât berbecii”, “spicul cât cocoşul”, “vorba-i e tunet”, “răsufletul ger” METAFORA – figura de stil prin care se trece de la semnificaţia obişnuită a unui cuvânt sau a unei expresii la o altă semnificaţie, pe care cuvântul sau expresia nu o pot avea decât în virtutea unei comparaţii subînţelese (sporeşte profunzimea şi expresivitatea textului) Metafora prevede transferul noţiunii abstracte în ordinea concretului printr-o comparaţie prescurtată; un cuvânt – imagine înlocuieşte cuvântul – obiect al comparaţiei, renunţându-se la formulele care leagă termenii unei comparaţii; precum, ca, cât, decât, asemenea, aidoma, astfel, întocmai ca: ex.: ,,Cenuşa visărilor noastre Se cerne grămezi peste noi, Precum se coboară pe glastre Atinse, petalele-albastre, De-o gâză căzută de sus printre foi.” ( T.Arghezi – Cenuşa visărilor ) Metafora stabileşte asimilare între doi termeni: unul cu funcţie de comparat, celălalt de comparant; această asimilare se realizează: a) cu ajutorul verbului A FI: ,,Desigur, ea e o brăţară purtată la mână de un zeu ea e mai liniştită spre seară, deşi e neliniştită mereu” ( N.Stănescu – Desigur) b) prin juxtapunere: ,,Te uită, zările se împreună. Un ocean, talazul tău cernit Când Umbră, sub zenitul poleit, Te vei desface-n mistic clar de lună?” (I. Barbu – Umbra) c) cu ajutorul unui atribut: ,,Amurg în crâng Albinele luminii, prin frunze se jucau.” (I.Pillat – Poeme într-un vers) Uneori sunt prezenţi ambii termeni ai comparaţiei, dar nelegaţi prin cuvintele comparaţiei; Astfel de metafore sunt: –explicite: ,,Vodă-i un munte” –apozitive: ,,Vedeam Ceahlăul la apus Un uriaş cu fruntea-n soare…” metaforele pot avea şi ele: -rol hiperbolizator: “Şi vorba-i e tunet…” -rol personificator: “Pe ai ţării umeri dalbi…” Există şi metafore exprimate prin verb (metafore verbale): “Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratec Rumenind străvechii codri şi castelul singuratec.” PERSONIFICARE – figura de stil prin care se atribuie acţiuni omeneşti sau elan vital unor obiecte, fiinţe necuvântătoare sau fenomene ale naturii. Ex.: “izvoarele suspină”, “flori albastre tremur ude” Categoriile de personificări: – obiecte şi fiinţe care au grai: “Aşa vorbea deunăzi cu un bou…” – obiecte şi fiinţe ce au sentimente tipic omeneşti: “un căţel s-a oprit mirat în loc” – acţiuni mentale: “-Ce-ai gândit tu oare, javră? Au crezut-ai că sunt mort?”

FIGURILE DE STIL 1. COMPARATIA In comparatie intra 2 termeni: – Termenul comparat; – Termenul cu care este comparata un obiect. Cuvantul care reprezinta primul termen al comparatiei este cu sensul lui propriu (obisnuit), iar cel care reprezinta al doilea termen este folosit cu sens figurat: ex.: Arde-n candela,o lumina,cat un sambure de mac. ↓ ↓ sens propriu cu sens figurat Comparatia se poate referi la obiectul denumit printr-un substantiv: a. Insusirea unui obiect: Si amandoi batranii aceia erau albi ca iarna si posomaratica vremea cearea. b. la o actiune : …se lasa in jos ca o sageata“ c. la caracteristica unei actiuni : se lasa in jos mai iute decat fulgerul ATENTIE!!!! Comparatia ca fig. de stil poate fi exprimata numai printr-un substantiv(ca o sageata, decat fulgerul) sau print-un substantiv insotit de unul sau mai multe atribute, ori de o inlantuire de atribute si complemente. 2. METAFORA – este o figura de stil rezultata, de obicei, din simplificarea unor comparatii. Simplificarea consta in inlaturarea termenului comparat, adica a cuvantului folosit cu sensul lui propriu si a elementului de legatura: ex.:“ Deodata o raza ca o sulita de foc strapunse podeaua de arbori.” ↓ metafora Metafora poate rezulta si din schimbarea raporturilor sintactice dintre cuvintele care exprima cei 2 termeni de comparat. 3. PERSONIFICAREA – unui obiect se poate realize prin simpla adresare, deci prin folosirea substantivului in cazul vocativ: “ Codrule, cu rauri line, Vreme trece, vreme vine” (M. Eminescu – “Revedere”) In general, personificarea se realizeaza atribuind unui obiect actiunea sau insusiri omenesti: “ Cu grele rasuflete, apele dorm…” (Oct. Goga – “ Dimineata” ) 4. HIPERBOLA – prezentarea prin exagerare a unui sens: “Viata ii atarna de un fir de par”. – figura de stil prin care se prezinta in mod exagerat, trasaturile uni finite, caracteristicile unui obiect sau dimensiunile unui fenomen, ale unei intamplari cu scopul de a impresiona pe cititor: “Pentru-a crucii biruinta se mascara rauri-rauri, Ori din codrii rascolite, ori venite din pustiuri; Zguduind din pace-adanca ale lumii inceputuri, Innegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi, Se miscau ingrozitoare, ca paduri de lanci si sabii, Tremura inspaimantata, marea de-ale lor corabii!” (M. Eminescu _ “ Scrisoarea III”) ALEGORIA – procedeu artistic constand in exprimarea unei idei prin mijloace concrete ( “Miorita”, “ Mai am un singur dor” de M. Eminescu). 6.EPITETUL – figura de stil constand din folosirea unui element determinat pe langa un substantiv sau un verb, pt a evoca si sugera o trasatura caracteristica a obiectului denumit sau a actiunii, precum si modul cum este privita aceasta trasatura de catre scriitor. Epitetele formeaza un tot, impreuna cu celelalte cuvinte de care sunt legate, dand astfel mai mult relief esthetic expresiei. “ Langa bolta cea senina, Si sub trestia cea lina Vom sedea in foi de mure.”( “Floarea-albastra – M. Eminescu) 7.REPETITIA – fig. de stil ce consta in folosirea de mai multe ori a unui cuvant sau grupuri de cuvinte, fie in poezie sau in proza, pt a intari o idée sau o impresie. RIMA – potrivirea sunetelor de la sfarsitul a 2 sau mai multe versuri, incepand cu ultima vocala accentuate; – poate fi: 1. simpla: – masculin – dupa accent urmeaza 2 silabe neaccentuate; – feminin – dupa accent urmeaza 1 silaba neaccentuata. 2. complexa : – dactilica-dupa accent urmeaza 2 silabe neaccentuate; – peonica-3 silabe neaccentuate dupa cea cu accent. Dupa pozitia in strofa, rimele pot fi: 1. incrucisate – a-c; c-d; 2. imperecheate – a-a; b-b; 3. imbratisata – a-d; b-c; 4. redublate – cand se succed 3 sau mai multe versuri cu aceasi rima; 5. variate/amestecate – atunci cand ele nu sunt dispuse intr-o anumita ordine. RITMUL Succesiunea regulata a sibabelor accentuate si neaccentuate dintr-un vers. Uneori, ritmul se intalneste si in proza, in scrierile lui A. Russo, A.I. Odobescu, B. St. Delavrancea, etc. Dupa unitatile metrice mai frecvente in poezia noastra, ritmul poate fi: – trohaic; – iambic ; – amfibrahic.

Perioada Pasoptista a Literaturii Romane (1830-1860) – Curs III Doua evenimente importante a acestei perioade – Revolutia de la 1848 si Unirea Principatelor Romane – in locul limbii grecesti (care era limba internationala) apare limba franceza in aceste relatii inter-culturale; – o serie de personalitati viziteaza Tarile Romane si raman in corespondenta cu personalitatile de la noi; – in aceasta epoca se dezvolta invatamantul, apar societatile culturale, apar primele ziare si se dezvolta teatrul Invatamantul – apar scoli in limba romana (Scoala de la Sf.Sava – intemeiata de Gheorghe Lazar si Scoala Domneasca de la Iasi devenita Academia Mihaileanu) – societatile culturale joaca un rol important deoarece in multe cazuri ascund scopuri politice Ex.: Societatea “Filarmonica” – 1933 – condusa de Ion Campineanu si I.H.Radulescu, “Cerc de cultura al medicilor” condusa de Gheorghe Asachi – 1930 si “Societatea pentru invatarea poporului roman – 1831- infiintata la Paris – Teatrul se dezvolta in aceasta perioada in 1840 cand Mihail Kogalniceanu, Costache Negruzzi si Vasile Alecsandri sunt numiti directori la Teatrul National din Iasi Apar revistele culturale cu o anume tenta politica – 1829 – in Muntenia apare “Curierul Romanesc” condus de I.H.Radulescu – 1829 – in Moldova apare “Albina Romaneasca” condussa de Ghe. Asachi – 1837 – apare curierul “De ambe sexe” condus de Ghe. Asachi – 1837 – Moldova – “Alăuta Romaneasca” condusa tot de Ghe. Asachi – 1838 – “Foaie pentru inima, minte si literatura ” condusa de Ghe. Barutiu – 1839 – Moldova – revista “Dacia Literara” aparuta la Iasi si condusa de Mihail Kogalniceanu ( articolul “Introductie” semnat de Mihail Kogalniceanu si considerat manifestul romantismului romanesc Kogalniceanu stabileste urmatoarele principii : 1) combaterea traducerilor – “Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa pentru ca omoara duhul national. Traductiile nu fac o literatura” – ne spune M. Kogalniceanu 2) pledeaza pentru unificarea limbii si literaturii romane 3) propune ca surse de inspiratie : istoria nationala, frumusetea patriei si folclorul 4) propune criticarea, dar critica operei nu si a autorului dorindu-si o critica literara onesta) In aceasta perioada se dezvolta proza, poezia si teatru Poezia – se cultiva o poezie a ruinelor ; un motiv important este noaptea; apar insa si visul si meditatia filosofica, apare antiteza trecut-prezent pentru ca prin elogierea timpului se incearca trezirea sentimentului national si de aici rezulta lirica patriotica – speciile literare spre care se indreapta pasoptismul sunt : imnul, oda, epistola, balada, elegia, meditatia Avem : trecutul patriotic reprezentat prin Vasile Carlova, Andrei Muresanu, Dimitrie Bolintineanu sau Grigore Alexandrescu – trecutul istoric reprezentat prin teme de iubire – I.H. Radulescu – “Sburatorul” desi valorifica un mit folcloric si Dimitrie Bolintineanu – natura – reprezentata prin “Pasteluri” de vasile Alescandri – folclorul – reprezentat tot de Vasile Alecsandri Proza pasoptista – valorificarea trecutului istoric (Alexandru Lapusneanu, Romanii supt Mihai Viteazu) – insemnari de calatorie – “Balta Alba” de Vasile Alecsandri – fiziologia sau caracterul -Costache Negruzii – nuvela romantica – romane sau incercari de roman – fabula – Grigore Alexandrescu – teatru – se dezvolta comedia si drama dar numai comedia a avut succes

Mihai Eminescu Familia din partea mamei poetului era inclinata spre cultura dar partea importanta a culturii sale generale si-a dobandit-o prin scrierile sale. Rolul lui in viata societatii Junimea este importanta prin scrierile sale dar si impunerea lui Ioan Slavici si Ion Creanga in randurile societatii. Debutul sau literar a fost “Scrisoare la mormantul lui Aron Pumnul” si mai apoi publica poezii in revista “Familia” (“De-as avea” – poezie cu influenta generatiei anterioare prin folosirea excesiva a diminutivelor “Ce-ti doresc eu tie dulce Romanie” – un imn inchinat patriei personificate unde intalnim influente revolutionare, patriotice din perioada pasoptista. Unul din textele mediatizate in perioada comunista pentru ca se potrivea cerintelor regimului. “Junii corupti” – poezie care are deja accente critice in forma incipienta. 1870 – publica primele poezii in “Convorbiri literare” ( Venera si Madona”, “Epigonii”, “Mortua est”) Poet care atinge mai multe teme artistice : timp, istorie, folclor, cosmic, natura si iubirea Realizeaza un studiu in tematica literaturii in “Epigonii”, unde principala este antiteza intre trecutul maret si lipsit de valoare. Iar trecutul maret este fixat in metafora “zilele de aur al structurelor romane”. “Glossa” – poezie cu forma fixa, prima si ultima strofa identice dar versurile in ultima strofa in forma inversa – versurile de la ultima strofa devine un vers al strofelor intermediare. – tema principala ramane timpul dar si atitudinea omului superior care trebuie sa ramana indiferent la cele din jur pentru a putea ramane impartial Poezii in care tema iubirii si natura se impletesc : “Dorinta”, “Lacul”, “Floare-Albastra” Pe de alta parte in multe poezii ale sale intalnim tema de natura cosmica si terestra : “Scrisoarea I”, “Luceafarul”; “Floare-Albastra” – considerata o idila, o poezie ce reprezinta un dialog sau mai degraba doua monologuri intre principiul feminin si principiul masculin – in poezie este prezentat principiul feminin care proiecteaza un adevarat scenariu erotic intr-un spatiu feeric “Iar te-ai cufundat în stele Si în nori si-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vietii mele. … Piramidele-nvechite Urca-n cer vârful lor mare Nu cata în departare Fericirea ta, iubite! … Si mi-i spune-atunci povesti Si minciuni cu-a ta gurita, Eu pe-un fir de romanita Voi cerca de ma iubesti.” – din descrierea naturii nu poate lipsi soarele “Si de-a soarelui caldura Voi fi rosie ca marul, Mi-oi desface de-aur parul, Sa-ti astup cu dânsul gura.” pe de alta parte exista replicile barbatului care nu poate raspunde intensitatilor sentimentelor fetei, acestea fiind foarte scurte, in care-si exprima regretul ca nu se poate infaptui iubirea. “Inc-o gura si dispare… Ca un stâlp eu stam în luna! Ce frumoasa, ce nebuna E albastra-mi, dulce floare! Si te-ai dus, dulce minune, S-a murit iubirea noastra Floare-albastra! floare-albastra!… Totusi este trist în lume!” – motiv specific romantic, motivul florii albastre; pe de o parte floare albastra in folclorul romanesc sugereaza iubirea vesnica (floarea de nu-ma-uita) in timp ce in folclorul german floarea albastra sugereaza cautarea absolutului. “Sara pe deal” – poveste de iubire in cadrul rural – natura e surprinsa la ceasul inserarii – indragostitul este nerabdator dar iubirea apare tot proiectata in viitor Sinteza poeziei eminesciene cuprinde toate temele si multe dintre sursele de inspiratie sunt : filosofia lui Schopenhauer, folclorul, mitologia, propria viata. “Luceafarul” Primul tablou – cuprinde planul terestru si planul cosmic surprinzand iubirea dintre fata de imparat si Luceafar Al doilea tablou – cuprinde spatiul exclusiv terestru si prezinta compatibilitatea in iubire dintre Catalin si Catalina, doua personaje apartinand aceleeasi lumi. Al treilea tablou – prezinta natura cosmica prin calatoria Luceafarului catre Demiurg, luceafar care doreste dezlegarea de nemurire Al patrulea tablou – sunt din nou ingemanate planurule terestru si cosmic prin prezentarea iubirii implinite dintre Catalin si Catalina dar si aparitia Luceafarului care isi da seama in final de diferenta dintre cele doua lumi. – poemul are un incipit reprezentat de formula de poveste “A fost o data…” rolul acestei aeste ca cititorul sa patrunda in lumea fictiunii; – antiteza este un procedeu artistic fundamental pentru ca pe langa antiteza celor doua lumi apare si antiteza dintre Luceafar si Catalin, intre intamplarile succesive ale Luceafarului precum si intre natura cosmica si natura terestra; – motivele specifice din poemul “Luceafarul” sunt cele romantice : noaptea, stelele, luna, luceferii – pe de alta parte fata de imparat considerata unica si superioara in lumea ei ajunge in final egala cu ceilalti – esenta antitezei dintre cele doua lumi este surprinsa in ultim areplica a Luceafarului prin sintagmele “cercul vostru stramt” si “lumea mea” Proza eminesciana are drept teme pe cele care le gasim si in poezia sa : metempsihoza – “Sarmanul Dionis”, iubirea – “Cezara”, evolutia unui geniu pustiu – “Revolutia”, folclorul – “Fata Frumos din Lacrima” (basm cult care pastreaza multe elemente din basmul popular dar stilul scriitorului este cel care face diferenta)