Psihologia varstelor cursuri

Teoria umanista pune accentul pe potentialul innascut al omului de a se dezvolta sanatos. Conform acestei teorii, psihopatologia apare atunci cand potentialul sanatos al omului este blocat de un parentaj patogenic sau de alte forte daunatoare venite din mediul inconjurator – simptomele asociate cu acest derapaj sunt reprezentate de incapacitatea persoanei de a sti ce-si doreste cu adevarat si de a se bucura de o viata plina de sens – teoria umanista a aparut intr-o perioada in care nevoile de interventie psihoterapeutica nu mai erau indeplinite de metosa psihanalitica. – in aceasta perioada cabinetele psihoterapeutilor incepusera sa fie frecventate de persoane care sufereau de un sentiment lipsa de sens, de gol interior si de instrainare, neavand capacitatea de a se bucura de noua libertate de expresie. – un critic importanta al pesimismului freudian a fost Carl Rogers, care respingea ideea de psihoterapeut superior si atotstiutor, de care pacientul depinde in mod pasiv. El si-a numit abordarea pe teoria centrata pe persoana, sustinand ca numai persoana in sine isi poate alege propriile directii in viata – in conceptia lui Rogers, oamneii sunt motivati de o singura tendinta fundamanetala, aceea de actualizare, tendinta innascuta, pozitiva, de a-si dezvolta potentialul intr-un mod constructiv si sanatos. – aceasta nevoie include atat nevoile fiziologice cat si psihologice, ata t comportamentele de reducere a impulsurilor cat si cele de crestere a impulsurilor, adica, oamenii incearca sa-si reduca impulsul foamei, al setei sau al lipsei de oxigen dar in paralel dau dovada de un coportament care face sa le creasca tensiune, cum ar fi , curiozitatea sau disponibilitatea de a se supune unor noi experiente cu scopul de a deveni eficienti si mai independenti. – optimismul teoretic al lui Rogers nu il impiedica sa vada capacitatea omului de a se comporta intr-un mod distructiv si plin de cruzime, insa el vede aceste lucruri ca rezultat al unor forte exterioare, deoarece  exista multe obstacole in calea spre actualizare iar mediul patogen poate uneori sa impinga oamenii spre un comportament care sa nege natura umana in esenta sa. – in viziunea lui Rogers, toti oamenii au nevoie de caldura afectiva, respect si acceptare din partea altor persoane, in special, al parintilor pentru ca aceasta acceptare pozitiva este innascuta si ramane activa pe tot parcursul vietii, astfel parerile persoanelor importante din viata noastra ajung sa influenteze modul in care ne vedem pe noi insine. Rogers este de acord ca evenimentele copilariei joaca un rol important in formarea personalitatii adulte insa prefera sa puna accent pe nevoile active din prezent si pe dorinta persoanei de a-si atinge obiectivul actualizarii.

1. CONCEPTUL DE PERSONALITATE 1.1. Conceptul de personalitate în perspectivă multidisciplinară Vorbind despre personalitate, discutăm în termeni majori despre OM; în personalitate este implicată atât existenţa umană în ceea ce are substanţial şi spiritual, cât şi întreg ansamblul de valori acumulate istoric, însuşite de om, realizate în prezent şi proiectate în viitor. Personalitatea umană reprezintă unul dintre cele mai complexe fenomene din univers; este o realitate extrem de complexă (deoarece integrează o varietate de componente diferite ca structură, funcţionalitate şi finalitate – biologice, psihologice, sociale, axiologice, istorice) şi dinamică (deşi dispune de trăsături relativ stabile, cunoaşte o evoluţie în timp, atât în plan filogenetic, cât şi în plan ontogenetic). Ca urmare a acestui fapt, personalitatea nu poate fi cercetată de o singură ştiinţă, ci necesită o abordare multidisciplinară. Printre ştiinţele care cercetează personalitatea menţionăm: ● antropologia fizică şi culturală – studiază speciile umane şi faptele de cultură; ● sociologia – consideră omul ca o componentă esenţială a vieţii societăţii; ● pedagogia – se preocupă de legile formării personalităţii; ● istoria – înregistrează etapele evoluţiei în cadrul personalităţii dezvoltând în ultimele decenii o adevărată psihologie istorică; ● morala – priveşte personalitatea ca deţinătoare a valorilor morale; ● estetica – se preocupă de aprecierea omului sub raportul creaţiei şi perceperii frumosului; ● medicina – este centrată pe echilibrul dintre starea de sănătate şi boală; ● psihologia – studiază sistematic legile vieţii psihice şi structurile psihice ale personalităţii. Conceptul de personalitate este întâlnit în toate ştiinţele socioumane şi în filosofie (vizându-se „esenţa umană”), punându-se în evidenţă aspectele specifice, unghiul de abordare fiind diferit (ceea ce impune cu atât mai mult o convergenţă a perspectivelor). Menţionăm faptul că independent de ştiinţă, literatura şi arta au adus contribuţii valoroase privind înţelegerea vieţii omului şi cunoaşterea complexă a diverselor profiluri umane. Ştiinţa aduce însă un aport în plus pe linia descoperirilor legilor implicate în fenomenul de personalitate. În lucrarea de faţă vom analiza personalitatea în special din punct de vedere psihologic. descarcati : Psihologia personalitatii

Abraham Maslow (1908-1970) a fost unul din principalii fondatori ai umanismului si a pus bazele psihologiei transpersonale. Contributiile lui principale sunt Teoria asupra motivatiei umane si conceptia cuprivire la om si la trebuintele lui. Omul este antrenat in activitatea lui de o serie de trebuinte. Aceste trebuinte, pe parcursul satisfacerii lor, se supun unor anumite legitati.       Trebuintele de actualizare a sinelui, cognitive, estetice si cele de concordanta sunt implicate in cresterea si definirea umana si au fost numite de catre autor  trebuinte de crestere.Ele se deosebesc de trebuintele de deficienta, nu numai prin nivelul intensitatii lor ci si prin alte caracteristici: – aparitia lor in evolutia umanitatii sub aspect filogenetic si ontogenetic este mai tarzie fata de trebuintele de baza  –  comportamentul de satisfacere a trebuintelor de crestere este mai complicat si presupune existenta mai multor conditii sociale, economice si politice decat satisfacerea nevoilor de hrana. –  actualizarea de sine actioneaza pe termen lung, mentine tensiunea in interesul scopurilor indepartate si de multe ori de neatins. –  trebuintele de crestere sunt rezultatul evolutiei culturale a omenirii si cu cat o trebuinta este mai inalta in ierarhie, cu atat ea este mai specific umana.       Persoanele care nu isi utilizeaza comportamentul propriu se simt nemultumite, frustrate, neimplinite. Pentru ca actualizarea sinelui sa fie posibila, Maslow a elaborate unele preconditii: –  eliberarea de constrangerile impuse de altii. – persoana nu trebuie sa fie distrasa de preocuparea pentru hrana, securitate, dragoste etc. –  sa fie sigura de capacitatile sale (autocunoastere), de familia sa, de grupul de apartenenta. –  persoana trebuie sa se autocunoasca foarte bine, sa-si evalueze puterile, slabiciunile, viciile si virtutile pentru a sti ce are de implinit si de actualizat. Cauzele pentru care nu se atinge actualizarea sinelui (Maslow spunea ca numai 1% din populatie poate atinge actualizarea sinelui) sunt: – fiind cea mai inalta din ierarhie tendinta de actualizare este cea mai slaba si oprimata cel mai usor – propriile indoieli despre capacitatile si abilitatile noastre sunt factori inhibitori – trebuinta de actualizare de sine cere efort, disciplina, autocontrol si munca din greu. – experientele cruciale din copilarie pot inhiba sau stimula orientarea persoanei spre autoactualizare. Caracteristici ale “persoanei inalte” sau autoactualizarii de sine: Perceperea realitatii la un grad inalt de eficienta O acceptare a lor, a altor oameni si a naturii in general fara sa incerce sau sa falsifice, sa disimuleze imaginea lor Propriile slabiciuni si imperfectiuni nu le produc complexe. Dispun de spontaneitate, simplitate si naturalete. O trebuinta de independenta si autonomie O continua prospetime a perceptiei. Interesul social este prezent in comportamentul lor, ei manifestand simpatie si empatie pentru umanitate in general. Autorealizatorii de sine tind sa fie inalt creativi, manifestand inventivitate, originalitate si flexibilitate in toate aspectele vietii. Prezinta rezistenta la presiunea sociala si culturala. Au capacitatea de a se bucura de propria lume psihica innascuta. Traiesc experiente de varf, momente de extaz, de uimire, de revelatie. Poseda o structura democratica a caracterului. Piramida Trebuintelor (A. Maslow)

Teoria umanista pune accentul pe potentialul innascut al omului de a se dezvolta sanatos. Conform acestei teorii, psihopatologia apare atunci cand potentialul sanatos al omului este blocat de un parentaj patogenic sau de alte forte daunatoare venite din mediul inconjurator   – simptomele asociate cu acest derapaj sunt reprezentate de incapacitatea persoanei de a sti ce-si doreste cu adevarat si de a se bucura de o viata plina de sens – teoria umanista a aparut intr-o perioada in care nevoile de interventie psihoterapeutica nu mai erau indeplinite de metosa psihanalitica. – in aceasta perioada cabinetele psihoterapeutilor incepusera sa fie frecventate de persoane care sufereau de un sentiment lipsa de sens, de gol interior si de instrainare, neavand capacitatea de a se bucura de noua libertate de expresie.   – un critic importanta al pesimismului freudian a fost Carl Rogers, care respingea ideea de psihoterapeut superior si atotstiutor, de care pacientul depinde in mod pasiv. El si-a numit abordarea pe teoria centrata pe persoana, sustinand ca numai persoana in sine isi poate alege propriile directii in viata   – in conceptia lui Rogers, oamneii sunt motivati de o singura tendinta fundamanetala, aceea de actualizare, tendinta innascuta, pozitiva, de a-si dezvolta potentialul intr-un mod constructiv si sanatos. – aceasta nevoie include atat nevoile fiziologice cat si psihologice, ata t comportamentele de reducere a impulsurilor cat si cele de crestere a impulsurilor, adica, oamenii incearca sa-si reduca impulsul foamei, al setei sau al lipsei de oxigen dar in paralel dau dovada de un coportament care face sa le creasca tensiune, cum ar fi , curiozitatea sau disponibilitatea de a se supune unor noi experiente cu scopul de a deveni eficienti si mai independenti.   – optimismul teoretic al lui Rogers nu il impiedica sa vada capacitatea omului de a se comporta intr-un mod distructiv si plin de cruzime, insa el vede aceste lucruri ca rezultat al unor forte exterioare, deoarece  exista multe obstacole in calea spre actualizare iar mediul patogen poate uneori sa impinga oamenii spre un comportament care sa nege natura umana in esenta sa. – in viziunea lui Rogers, toti oamenii au nevoie de caldura afectiva, respect si acceptare din partea altor persoane, in special, al parintilor pentru ca aceasta acceptare pozitiva este innascuta si ramane activa pe tot parcursul vietii, astfel parerile persoanelor importante din viata noastra ajung sa influenteze modul in care ne vedem pe noi insine. Rogers este de acord ca evenimentele copilariei joaca un rol important in formarea personalitatii adulte insa prefera sa puna accent pe nevoile active din prezent si pe dorinta persoanei de a-si atinge obiectivul actualizarii.

Inteligenta  Tipuri de inteligenta   Definitie : – termenul de inteligenta provine de la latinescul intelligere care inseamna “a intelege” dar si din inter-legere, care are sensul de a “lega”, “a asocia”   Inteligenta este abordata in psihologia traditionala romaneasca ca fiind latura rezolutiv productiva a personalitatii care favorizeaza la mediu prin identificarea solutiilor de rezolvare a problemelor   Inteligenta faciliteaza procesele psihice care favorizeaza adaptarea la diversele situatii de viata care dezvolta :   – abilitatea de a gandi abstract, de a genraliza si a face deductii – abilitatea de a corela si integra intr-un tot unitar partile relativ disparate – abilitatea de a anticipa si prevedea consecinte unor actiuni si evenimente – abilitatea de a compara rapid variantele actionale si de a retine pe cele optime – abilitatea de a rezolva rapid si corect probleme cu grade tot mai mare de dificultate   Inteligenta inseamna si capacitatea de a invata din experienta si de a utiliza cunoasterea dobandita de a se adapta la situatii noi.   De retinut este ca, desi, inteligenta pare a fi in stransa legatura cu gandirea cele doua nu coincid, deoarece inteligenta se bazeaza pe operatiile si mecanismele gandirii, insa ea depaseste cadrul acesteia, integrand elemente din toate procesele din sistemul psihic uman.

Aptitudini – termenul de aptitudine provine din cuvantul latin aptus, care are sensul de “apt”, “capabil”, care se refera la posibiliatatea persoanei de a realiza o activitate – notiunea de aptitudine, se refera mai mult la dispozitia nativa si in sensul acesta termenul de potentialitate este inerent intelegerii ei (Stefanescu Goanga)   Structura aptitudinilor – verigo informationala- care implica reprezentari, notiuni, judecati despre un domeniu al activitatii – verigo procesual-operatorie – un sistem de operatori logici, care se aplica elementelor informationale pentru realizarea modelului mental al produsului ce se doreste a fi obtinut – veriga executiva – care include actiunile so procedeele mentale si motorii de punere in aplicare – veriga dinamogena – reprezentata de motivatie si de afectivitate – veriga de reglare – reprezentata de selectare si orientare valorica, de coordonare, optimizare si perfectionare   Stadii de dezvoltare a aptitudinii   stadiul de dezvoltare – in care are loc o amplificare a structurii functionale a aptitudinii, avand ca efect o crestere a eficientei 2.stadiul de declin/regresie, care se manfesta printr-o dezvoltare optima a structurii functionale si o eficienta maxima stadiul de declin/regresie, in care are loc o degradare treptatta a structurii functionale a aptitudinii, avand ca efect o scadere a eficientei   Factori principali care stau la baza functionarii si organizarii aptitudinilor   nivelul educational – care implica o crestere a performantei si mentinerea acesteia in timp natura si complexitatea aptitudinii – cele simple sunt formate mai rapid, la varste mai mici experienta necesara in vederea atingerii performantei – scaderea aptitudinii nu se asociaza neaparat cu scaderea performantei – uneori performanta ridicata poate fi mentinuta si dupa ce nivelul aptitudinilor a scazut – existenta unei singure aptitudini, oricat de dezvoltate ar fi nu poate sa asigure succesul intr-o activitate – la nivelul aptitudinilor compleze este mai important modul de combinare a elementelor componente decat lipsa uneia dintre ele.   Dupa gradul de aplicabilitate in diverse domenii de activitate   – aptitudini generale- necesare si eficiente in domenii de activitate diverse, reprezentand nucleul operational al tuturor tipurilor de activitate – aptitudinea cu cel mai mare grad de generalitate este inteligenta, ea insumand alte aptitudini dar si atentia concentrata si distributiva, spiritul de observatie, imaginatia creatoare, memoria cu un grad mare de precizie – inteligenta creste performanta in orice domeniu de activitate, implicand flexibilitate si originalitate in abordarea fiecarei sarcini. – aptitudini speciale, profesionale cu o aplicabilitate restransa, cu performanta intr-un singur domeniu de activitate : aptitudinea matematica, aptitudinea muzicala, aptitudinea literara, manageriala, pedagogica, sportiva, tehnica;   Aptitudinile speciale implica o organizare si  o combinare a mai multor aptitudini simple ca :   aptitudinea matematica – care transpune principiul de rezolvare la alte probleme, de a identifica regulile de organizare a infromatiilor, aptitudinea de a forma asociatii reversibile si de a reprezenta spatial, figurile si relatiile dntre acestea aptitudinea muzicala – o aptitudine care insumeaza auzul bun, diferentierea fina a tipurilor de sunete, simtul tonalitatii sau ureche muzicala, simtul itmului, auzul melodic, auzul armonic, imaginatie, reprezentare auditiv-muzicala aptitudinea literara – care inseamna spirit de observatie, gandirea critica, rapiditate asociativ-verbala, memorie vizuala si auditiva, empatie, expresivitate, perseverenta aptitudine manageriala – care inseamna spirit de observatie, felxibilitate in gandire, capacitate de planificare si coordonare, de anticipare, abilitatea de a lua decizii rapide, spirit critic, comunicativitatea, autocontrol, empatie, initiativa, imaginatie, fermitate. aptitudinea pedagogica – ce implica claritate, fluenta si expresivitate verbala, memorie buna, atentie distributiva, rationament deductiv, originalitate, spirit de observatie, empatie, rabdare, autocontrol emotional, capacitate de organizare, perseverenta, receptivitate la nou. aptitudinea sportiva – ce presupune coordonare, ritm, rezistenta la efort, echilibru, precizia miscarilot, perseverenta, disciplina, autocontrol. aptitudinea tehnica – care presupune o buna sensibilitate vizuala, auditiva, tactila, precizie motrica, viteza de reactie, perceptia corecta si rapida a formei, marimii, distantei, directiei si volumului obiectelor, spirit de observatie, reprezentarea spatiala.   Imbinarea mai multor aptitudini la nivel calitativ este definit in literatura de specialitate drept talent. talentul implica atat dezvoltarea la nivel superior ai multor aptitudini cat si intreaga personalitate, temperamentul, caracterul, inteligenta, creativitatea, persoana contribuind la imbogatirea activitatilor dintr-un domeniu de activitate. Pe langa talent, conceptul de geniu este frecvent intalnit in literatura stiintifica dedicata aptitudinilor – geniul inseamna cea mai inalta forma de dezvoltare a atudinilor speciale si generale care se manifesta cu o importanta istorica in societate – geniul creeaza un nou curent, o noua orientare, o noua paradigma in domeniul in care activeaza.

Caracterul Definitie : – caracterul reprezinta formatiunea psihica ce apare in urma intregii experiente de viata – caracterul reprezinta continutul valoric al personalitatii, nucleul care faciliteaza relatiile sociale ale persoanei – se dezvolta in interactiunea individului cu ceilalti, continand lodul particular de raportare ale principiilor si regulilor sociale de manifestare si comportament – caracterul determina concordanta si compatibilitatea conduitei cu normele existente ale societatii STRUCTURA CARACTERIALA INCLUDE URMATOARELE COMPONENTE PSIHICE: – conceptia generala despre lume si viata – convingeri si mentalitati – aspiratii si idealuri – continutul si calitatea activitatilor Caracterul – controleaza si integreaza celelalte laturi ale personalitatii, valorizandu-le si valorificandu-le maximal M. Zlate spune ca acesta indeplineste mai multe functii : 1. functia relationala care pune individul in contact cu realitatea si faciliteaza relatiile sociale 2. functia orientativ-adaptiva – ofera persoanei posibilitatea de orientare si conducere de sine, si totdata ofera posibilitatea de a se manifesta cu atitudini adecvate situatie/momentului 3. functia de mediere si filtrare – permite filtrarea la nivel cognitiv si afectiv a tuturor actiunilor 4. functia reglatorie – persoana isi regleaza propria sa conduita

TemperamentuL   DEFINITIE : – temperatmetul este o latura a personalitatii care se manifesta in comportamentul persoanelor intr-un mod vizibil si usor de identificat, stabil si constant. – el se poate observa in procesul de deszvoltare a personalitatii inca din copilaria mica, atunci cand celelalte laturi nu sunt formate   Caracteristici :  Identificarea temperamentului a fost structurata de Zlate astfel : – ritmul si viteza desfasurarii trairilor si starilor psihice – vivacitatea sau intensitatea vietii psihice – durabililatatea si extensia in timp a manifetarilor psihocomportamentale – intrarea, persistenta si “iesirea” din actiune – impresionabilitatea si impulsivitatea – tempoul (frecventa pe unitatea de timp a trairilor psihice) – egalitatea si inegalitatea manifestarilor psihice – capacitatea de a se adapta situatiilor noi – modul de consumare a enegiei disponibile   Tipologii comportamentale    temperamentul melancolic – persoane retrase inchise in sine, cu dipozitie trista, cu trairi afective profunde, care erau considerate ca avand o preponderenta de bila neagra in corp temperamentul coleric – persoane impulsive, agresive, active, pasionate si dominante, considerate ca avand o preponderenta de bila galbena temperamentul sangvinic – persoane sociale, comunicative, optimiste, care sunt considerate ca avand o penanta de sange in corp temperamentul flegmatic – persoane calme, rabdatoare, controlate, meticuloase, care sunt considerate ca avand o preponderenta de flegma (limfa) in corp

MIHAELA CORINA ŢUŢU - PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII pdf.......

Teoria personalitătii a lui Carl Gustav Jung C.G.Jung nu este de acord cu Freud în ceea ce priveste natura libido-ului. El consideră că libidoul nu este o energie eminamente sexuală, ci o energie vitală nediferentiată. Jung utiliza termenul de libido în două sensuri ca energie vitala difuză si ca energie psihică care alimentează activitatea psihică (pe baza acestei energii sunt posibile activităti psihice cum ar fi perceptia, gândirea, procese afective etc). Cantitatea de energie psihică dedicată unei activităti este denumită de Jung valoare. Opusul energiei psihice este energia fizică pe care o utilizează organismul pentru desfăsurarea activitătii fiziologice. Energia fizică poate fi transformată în energie psihică si invers, corpul poate afecta mintea si viceversa (vezi bolile psihosomatice). Jung pune la baza activitătii psihice trei principii pe baza cărora are loc functionarea energiei psihice: 1) Principiul contrariilor = fiecare stare afectivă, gând, dorintă îsi are opusul său. Fără această polaritate nu este posibilă procesualitatea vietii psihice. Principiul contrariilor este considerat de Jung forta motrică a comportamentului; cu cât conflictul între diverse aspecte polare ale vietii psihice e mai mare, cu atât se degajează mai multă energie psihică. 2) Principiul echivalentei  = este de fapt principiul conservării energiei din fizică, aplicat la domeniul vietii psihice. Postulează faptul că energia psihică nu se pierde, ci doar se transformă sau se deplasează de la o zonă psihică la alta. De exemplu: dacă interesul nostru pentru un domeniu slăbeste la un moment dat energia psihică rămasă va fi investită în alt domeniu. Energia psihică utilizată în stare de veghe pentru activităti constiente, este dirijată spre activităti de vis când subiectul se află în somn. Termenul de echivalentă înseamnă că noul domeniu spre care s-a îndreptat energia psihică este echivalentă ca valoare pentru subiect. Dacă lucrurile nu stau asa, excesul de energie psihică rămasă se îndreaptă spre activităti de natură inconstientă. 3) Principiul entropiei = in fizică se referă la egalizarea nivelului energetic între două sau mai multe sisteme energetice. Jung arată că pe plan psihic se manifestă o tendintă de echilibrare în sfera personalitătii. Astfel, de pildă, dacă două dorinte sau credinte diferă mult sub aspectul valorii sau intensitătii, energia psihică va tinde să migreze de la zona mai puternică spre cea mai slabă. Sub aspect ideal, la nivelul tuturor sistemelor personalitătii ar trebui să existe un cuantum egal de energie psihică, dar în viata reală, această situaĠie nu este niciodată atinsă. Jung arată, că energia psihică, prin intermediul celor trei principii, asigură dinamismul personalitătii umane. Sistemul personalitătii Personalitatea sau psihicul este alcătuit din mai multe subsisteme separate care nu interactionează unele cu altele. a) Ego-ul reprezintă partea constientă a psihicului, responsabilă de procese cum ar fi perceptia, gândirea, sentimentele, memoria, constienta de sine ; este responsabil pentru procesele desfăsurate în starea de veghe; – are o functie selectivă admitând la nivelul constientei doar o anumită parte a stimulilor la care este supus subiectul; – asigură subiectului sentimentul continuitătii, coerentei, idealitătii si stabilitătii în modul în care acesta percepe lumea exterioară. Jung consideră că energia psihică (libido) poate să fie îndreptată spre exterior (rezultă tipul extravert) sau spre interior (rezultă tipul introvert). Fiecare om are în sine ambele atitudini (extra – intro), dar una dintre ele devine dominantă, guvernând modul de comportare al subiectului. Atitudinea opusă (non-dominantă), nu dispare, ci devine o parte a inconstientului personal, de unde este capabilă să influenteze comportamentul subiectului. Jung descrie, pe lângă introversie si extraversie, si asa numitele functii psihice care sunt modalităti 10 diferite prin care subiectul se raportează atât la lumea externă cât si la cea internă. Acestea sunt: gândirea si sentimentul (afectivitate) care alcătuiesc functia rationalăúi sensibilitatea si intuitia care alcătuiesc functia iratională. Prin intermediul functiei rationale este evaluată realitatea, se organizează si se categorizează experientele. Cele două functii: gândirea si sentimentele sunt opuse. Sentimentele (afectivitatea) evaluează experientele în termenii plăcut-neplăcut în timp ce gândirea evaluează experientele în termenii adevărat sau fals. Sensibilitatea si intuitia alcătuiesc functia iratională. Aceasta nu evaluează experientele, ci pur si simplu stă la baza trăirii lor. Jung ne arata că fiecare individ are în sine toate cele patru functii, una din perechi fiind dominantă, celelalte fiind ascunse în inconstientul personal. Tipuri psihologice  1. Extravert   gânditor, trăieste în concordantă cu un sistem de reguli rigide, tinde să-si reprime sentimentele si emotiile, are tendinta de a fi obiectiv si dogmatic în gânduri si opinii. 2. Extravert sentimental, isi reprimă logica si este implicat emotional. Se comportă în acord cu un sistem de valori, traditii si norme învătate. Este deosebit de sensibil la expectatiile si la opiniile celorlalti. 3. Extravert sensibil: este centrat pe fericire si plăcere; caută mereu noi experiente si senzatii; este puternic orientat spre realitate si foarte adaptabil la persoane si situatii noi. 4. Extravert intuitiv, este deosebit de dotat pentru afaceri si politică, pentru că detine o mare abilitate de a profita de pe urma situatiilor. Este atras de idei noi, este creativ si-i poate inspira pe altii, determinându-i să actioneze. 5. Introvert gânditor: nu se întelege cu ceilalti, are dificultăti de a-si comunica ideile, este rece si lipsit de consideratie pentru ceilalti. 6. Introvert sentimental: la acest tip de subiect este reprimata atât gândirea cât si exprimarea deschisă a stărilor afective. Pare misterios si inaccesibil pentru ceilalti; este linistit, modest, copilăros si acordă putină atentie sentimentelor si gândurilor celorlalti. 7. Introvert sensibil: închis în sine, irational, detasat de viata de zi cu zi. Priveste majoritatea aspectelor vietii cu bunăvointă úi amuzament. Este sensibil la frumos, se concentrează asupra senzatiilor si îsi reprimă intuitia. 8. Introvert intuitiv se concentrează atât de mult asupra aspectelor intuitive, încât are un contact redus cu realitatea. Este visător si chiar vizionar. Este greu de înteles pentru ceilalti care îl consideră ciudat si excentric. Tipurile pure sunt rare. Jung este de părere că ego-ul (nivelul constient) are o importantă secundară în determinarea comportamentului uman, comparativ cu nivelele inconstiente (aici este de acord cu Freud). b) Inconstientul personal – reprezintă un nivel mai superficial al inconstientului – seamănă cu conceptul de preconstient la Freud; -cuprinde conĠinuturi care au fost cândva în constiintă, dar au fost uitate sau reprimate pentru că au fost fie neimportante, fie stresante; – există o permanentă circulatie în ambele sensuri între ego si inconstientul personal; – experientele aflate în inconstientul personal sunt grupate în ceea ce Jung denumea prin termenul de complexe. Un complex reprezintă o structură alcătuită din emotii, amintiri, dorinte, centrate în jurul unei teme majore. Exemplu: complexul de putere – persoana poate încerca să devină puternică, să se identifice sau să se afilieze la grupuri care reprezintă puterea. De pildă, poate face sport de performantă. Complexul sau complexele dirijează comportamentul subiectului. Odată complexul format, acesta nu se mai află sub control conútient, dar el poate impune sau poate interfera cu planul constiintei. Subiectul care posedă un complex nu este constient de influenta directoare a acestuia, desi ceilalti oameni pot observa orientarea sa determinantă într-o directie sau alta. Jung este de părere că desi majoritatea complexelor sunt nocive si produc tulburări nevrotice, totusi unele dintre ele pot avea si un efect benefic asupra personalitătii, cum ar fi, de pildă, complexul perfectionismului sau nevoia de realizare. In viziunea lui Jung, complexul îsi are originile în experientele din copilărie, în cele ancestrale, dar si în cele ale vietii de adult. c) Inconstientul colectiv (inconstientul transpersonal) – reprezintă nivelul cel mai profund si mai greu accesibil al inconstientului; –  tine de experientele acumulate de specia umană; – este depozitul experientelor ancestrale; – sunt mostenite în mod indirect, sub formă latentă (ex. avem în noi în mod potenĠial teama de sarpe). Pentru ca predispozitiile să devină realităti, sunt necesare anumite experiente individuale. Jung consideră că există anumite experiente bazale care sunt specifice fiecărei generatii. Astfel, de pildă, oamenii s-au confruntat dintotdeauna cu figuri materne, au trăit experinta nasterii si a mortii, s-au confruntat cu necunoscutul, cu terori nocturne, cu nevoia de putere, de statut, cu figuri divine sau cu reprezentanti ai fortelor negative (vezi fig. lui Satan). Aceste experinte universale vor marca modul de a percepe si reactiona la datele realitătii. Jung face constatarea că pacientii săi evocau în cursul analizei aceleasi tipuri de fantasme sau simboluri care puteau fi întâlnite si în culturile primitive. Arhetipurile Aceste experiente ancestrale stocate la nivelul inconstientului colectiv sunt exprimate sub formă de imagini sau simboluri pe care Jung le denumea arhetipuri. Acestea nu reprezintă amintiri bine structurate ci doar niste predispozitii care au nevoie de experiente actuale pentru a se defini si structura. Ele se manifestă în visele si fantasmele oamenilor. Exemple de arhetipuri descrise de Jung: figura eroului, figura copilului, Dumnezeu, moartea, puterea, Bătrânul întelept. Există unele arhetipuri care sunt mai bine dezvoltate si influentează viata psihică în mod mai sistematic. Acestea sunt: persona, anima si animus, umbra, self-ul. a) Persona =  termenul se referă la masca purtată de actor si reprezintă masca, aspectul social pe care îl afisează subiectul, încercând să pară altceva decât este în realitate. Este necesară pentru că oamenii sunt nevoiti să joace diverse roluri sociale pentru a face fată cerintelor profesionale si pentru a interactiona cu ceilalti. Desi este un aspect util omului, persona include si aspecte negative pentru că persona nu reflectă natura sa reală. Când ego-ul tinde să se confunde cu persona, rezultatul este inflatia personei (subiectul ajunge să-i mintă pe ceilalti sau să se mintă pe sine). b) Anima – animus = Jung recunoaste caracterul bisexual al psihismului uman. Pe plan biologic, este cunoscut faptul că un subiect apartinând unui sex, secretă si hormoni corespunzători sexului opus, nu numai sexului propriu. Pe plan psihologic, fiecare individ contine si caracteristici atitudinale si temperamentale ale sexului opus. Astfel, psihicul femeii contine aspecte masculine (arhetipul animus), iar cel al bărbatului, aspecte feminine (anima). Aceste arhetipuri contribuie la o mai bună adaptare a speciei pentru că ajută pe individ să înteleagă mai bine caracteristice celuilalt sex si directionează comportamentul de raportare la sexul opus. c) Umbra =  este arhetipul cu rădăcini profunde în abisurile psihismului uman, care cuprinde instinctele animalice de bază. Ceea ce societatea consideră rău si imoral, Tine de acest arhetip. Aceste aspecte întunecate ale psihicului uman trebuiesc îmblânzite dacă oamenii doresc să trăiască în armonie unii cu altii. Impulsurile primitive trebuiesc reprimate, depăsite sau trebuie luptat împotriva lor, pentru că altfel individul va fi penalizat. Jung sesizează însăsi un paradox: umbra contine nu numai ceea ce este rău în om, ci si sursa vitalitătii, spontaneitătii si creativitătii umane. Astfel, dacă tendintele umbrei sunt total reprimate, personalitatea devine cenusie si lipsită de viată. Ego-ul are rolul de a dirija foitele umbrei reprimând instinctele animalice, dar, totodată, lăsând acestora un câmp suficient de expresie pentru a da curs creativitătii si spontaneitătii. d) Self-ul  = reprezintă aspectul de unitate, totalitate si integralitate a personalitătii sau măcar aspiratia spre unitate. Simbolul acestui arhetip este reprezentat în culturile primitive prin termenul de MANDALA sau cercul magic. Self-ul reprezintă punctul de echilibru între diversele aspecte polare de natură constientă si inconstientă; un obiect spre care aspiră fiinta umană, dar care este imposibil de atins. Self-ul este forta motivatională care împinge personalitatea spre progres si nu iese la iveală până când celelalte sisteme ale psihicului nu s-au dezvoltat pe deplin. Actualizarea deplină a self-ului implică orientarea spre viitor, scopuri, obiective, precum si o cunoastere si o perceptie corectă a eu -lui propriu. Dezvoltarea personalitătii Jung priveste dezvoltarea personalitătii ca fiind orientată spre viitor (auto-actualizare). Persoana prezentă este determinată, atât de ceea ce individul doreste să devină, cât si de trecutul acestuia. Sistemul psihic este atât teleologic (orientat spre viitor) cât si cauzal (determinat de trecut). Jung invocă două principii opuse care stau la baza dezvoltării personalitătii: progresia (progresul) si regresia. In cursul regresiei, libido-ul se retrage din fata stimulilor externi si se îndreaptă spre zonele inconstiente ale psihismului. Regresia nu înseamnă în mod necesar stoparea progresului, ci dimpotrivă poate ajuta pentru că, această cufundare în experientele inconstiente personale sau colective poate conduce la o revitalizare si actualizare a unor disponibilităti creative. (Pentru Jung visele reprezintă o regresie la planul inconstient). Un alt principiu pe care Jung îl pune la baza evolutiei personalitătii este cel al sincronicitătii, principiu care se referă la anumite evenimente ce se petrec simultan. Prin intermediul acestui principiu Jung explică fenomene cum ar fi clarviziunea . El este de părere că în univers exista o fortă care se află în spatele cauzalitătii. Această fortă este capabilă să se manifeste simultan în psihismul unui individ si în afara sa. Astfel se explică, după opinia lui, fenomenele paranormale. Spre deosebire de Freud, Jung era de părere că evolutia personalitătii nu se opreste niciodată (Freud acordă o atentie exagerată primilor 5 ani de viată). – consideră că primii ani de viată nu sunt hotărâtori pentru formare personalitătii. Ego-ul se formează atunci când copilul devine capabil să facă distinctia între sine si ceilalti, iar constienta se formează când subiectul începe să spună Eu. Abia la pubertate psihicul îsi conturează forma si continutul, acest moment constituind naúterea psihică. Intre 35 si 40 de ani au loc în viata psihică schimbări majore. Această perioadă a fost o perioadă de criză pentru Jung. La această vârstă problemele de viata au fost în mare parte rezolvate. Acum multi pacienti trăiesc o criză de identitate pe care Jung o consideră universală (specifică tuturor oamenilor). El arata că energia psihicaă ce fusese investita în rezolvarea problemelor de viată rămâne fără obiect. Această energie ar trebui reinvestită în alte aspecte ale existentei, respectiv în lumea interioară. In a doua parte a vietii, atitudinea trebuie să se restructureze de la extraversie la introversie. Persoana trebuie să se ocupe acum de aspecte religioase, filosofice si intuitive ale vietii. Acum trebuie să se atingă un echilibru între diversele fatete ale personalitătii si să înceapă procesul de auto-realizare. Persoanele capabile să atingă acest echilibru integrând armonios aspectele constiente cu cele inconstiente pot atinge starea de sănătate psihică numită de Jung individuare. Tendinta spre individuare este înnăscută si specifică fiintei umane, dar procesul poate fi facilitat de unii factori de mediu (natura relatiilor părinte-copil; educatie). Odată ce structurile psihice au atins nivelul de individuare, urmează o alta etapă denumită transcendentă: implică depăsirea polaritătilor si opozitiilor de la nivelul psihicului si atingerea unei unităti la nivelul vietii psihice. Individuarea si transcendenta pot fi blocate de factori nefavorabili de mediu (călătorie nereusită, probleme la serviciu). Ultimul stadiu al evolutiei fiintei umane este vârsta înaintată, Jung subliniază asemănările dintre acest stadiu si copilărie prin aceea că psihicul este dominat de procese de natură inconstientă.