Psihosociologia familiei cursuri

Importanta jocului in viata copilului “Jocul este un impuls irezistibil,prin care copilul îsi modeleaza propria-i statuie.” Jean Chateau Pornind de la citatul lui Jean Chateau, putem defini importanta jocului ca principala activitate pe care o contacteaza copilul inca de la nastere. Pe masura ce creste importanta jocului, care sunt considerate distractii, de la anumite varste, le confera conduitei lor multa flexibilitate si mai ales le dezvolta imaginatia si creativitatea dar in acelasi timp este exprimat si gradul de exprimare psihica. Jocul este important in viata copilului pentru ca ofera copiilor o multitudine de impresii care contribuie la imbogatirea cunostintelor despre lume si viata, totodata le mareste capacitatea de intelegere a unor situatii compleze, stimuleaza memoria, capacitatea de concentrare, de supunere la anumite reguli, capacitati de a lua decizii rapide si de a rezolva situatii problema, adica, le dezvolta creativitatea. Jocul prin regulile lui face mai accesibila apartenenta copilului intr-un grup, unde acesta respecta cerintele acestuia.. In functie de varsta si de capacitatea de intelegere si actiune, copilul manifesta preferinte diferite pentru joc, pe masura trecerii de la o etapa la alta a dezvoltarii psihice. Trebuie sa remarcam in importanta jocului ca acesta are cateva puncte forte, chiar decisive in dezvoltarea copilului cum ar fi : 1. jocul fortifica un copil din punct de vedere fizic, ii imprima gustul pentru obtinerea performantelor dar in acelasi timp il obliga sa se gandeasca si la mijloacele necesare atingerii ei. 2. jocul creeaza deprinderi pentru lucrul in echipa, pentru sincronizarea actiunilor sale cu ale celor din jur in vederea atingerii scopului comun. 3. jocul este o actiune fara utilitate imediata, este un generator de distractie si reconfortare, de placere si de bucurie. Chateau spune ca jocul ofera posibilitatea aparitiei unor potentialitati care se concretizeaza selectiv si astfel apare ideea ca jocul este o pregatire pentru viata si munca. Jocul are un caracter universal, este o realitate permanenta, un efort de depasire, avand rol de propulsare in procesul obiectiv al dezvoltarii, ducand evolutia sa in raport cu dezvoltarea prescolaritatii sau a scolaritatii mici, cu activitati umane cu unele mecanisme ale vietii sociale. Jocul cu certitudine nu lipseste indiferent de varsta omului.

Definitia jocului si identificarea referentialului acestora Jocul prin definitia sau prin definitiile sale se imparte in mai multe categorii si repere, pe mai multe etape de varsta, avand ca scop comun integrarea copilului, dezvoltarea psihomotrica, dezvoltarea intelectuala, dezvoltarea psihica a acestuia.   Jocul inca din primul an de viata se organizeaza si se integreaza in activitatea si comportamentul de tip ludic, fiind impartit in mai multe categorii : – jocul simplu, de manipulare a obiectelor – jocuri mai compleze, de aranjare a obiectelor cu care interactioneaza; – jocuri verbal-intelectuale, adica de a imita zgomotele sau sunetele celor din preajma lui; – jocuri care antreneaza structuri psihologice compleze si sunt organizate de adult cu ajutorul jucariilor.   Jocul la varsta de 3-4 este miscare si il folosim ca o necesitate biologica a copilului, ca o necesitate de largire a mediului de joc, ca o necesitate de a relationa dar si implica alti participanti la joc, prin joc copilul descopera alte sensuri si utilitati ale obiectelor sau jucariilor care-l inconjoara.   Jocul este o modalitate de cunoastere de sine.   In jurul varstei de 4-5 ani, jocul devine activitate de invatare, in care se dezvolta procesele cognitive, se formeaza comportamente; jocul are lider, prin copierea modelului adultului si intervine necesitatea organizarii lui dupa reguli stabilite dinainte.La aceasta varsta jocul acopera necesitatea fiziologica de miscare, dar si extinde cunoasterea de sine si respectul fata de sine.   La varsta de 7-10 ani, jocul exercitiu devine o componenta obligatorie a actului didactic, ca mijloc de metoda, forma, procedeu de transmitere, consolidare si verificare a cunostintelor, deprinderilor si comportamentelor. La aceasta varsta jocul produce excluderea partiala a modelelor adultilor, intervine specificitatea negativismului care poate transforma jocul intr-o activitate sociala periculoasa.   Jocul insa, ramane cel mai important mijloc de educatie pentru sanatate dar si dezvoltarea cunoasterii si respectului de sine, acceptarea diferentelor culturale, etnice sau sexuale. In concluzie jocul este un izvor bogat de impresii si atitudini, care are cadru de manifestare a simblolistii ludice, cu rol de stimulare a dezvoltarii gandirii copilului, a dezvoltarii motricitatii, a imaginatiei, etc.

Jocul terapeutic. Terapia prin joc Jocul ca modalitate de raltie a “eu-lui” cu lumea inconjuratoare reprezinta prima forma de manifestare a actiunii umane. Jocul aduce copiilor ocazia de a asimila ceea ce inviata reala ar putea fi dificil sa inteleaga; – aceasta este forma lor de auto-terapie, modul in care lucreaza asupra confuziilor, anxietatilor si conflictelor. Multi copii nu sunt capabili sa exprime nevoile, trairile si sentimentele proprii, atunci jocul devine un mijloc accesibil de exprimare. Terapeutul/pedagogul trebuie sa inteleaga si sa interpreteze acest limbaj al copilului pentru a comunica la nivelul lui. Aria ludoterapiei este special adaptata diferitelor nevoi ale copiilor, pentru a se da acdeasta siguranta, sentimentul caminului si posibilitatea unui contact normal cu cei din jur. Astfel, terapeutul/logopedilor are nevoie de cunostinte vaste, nu doar privind reactiile si comportamentul normal al copiilor, ci, mai ales, privind starile emotionale si psihice in diferite conditii speciale.   Din perspectiva lui Jean Piaget jocul este adaptare, adica, asimilare si acomodare. Piaget descrie 3 stadii in dezvoltarea jocului: – stadiul jocului practic – apare in primul an de viata si consta in actiunea senzorio-motorii – stadiul jocului simbolic – apare incercand cu al doilea a de viata si implica reprezentari ale obiectelor ascunse – stadiul jocului cu reguli – este ultima categorie structurala care se dezvolta, cuprinzand coordonarea sociala si o intelegere bazata pe relatii sociale. Joaca este pentru copii ceea ce vorbirea este pentru adulti. Este un mediu pentru exprimarea sentimentelor, pentru explorarea relatiilor, descrierea experientelor, marturisirea dorintelor si implinirea de sine. Deoarece dezvoltarea limbajului copiilor ramane in urma dezvoltarii cognitive, ei comunica prin joc. In terapia prin joc, jucariile sunt percepute ca si cuvinte ale copilului, iar jocul ca limbaj al acestuia. Functia sintactica a jocului este cel mai important aspect, asigurand copiilor posibilitatea de a-si evalua exprimarea simtamintelor interioare.   Experientele semnificative din punct de vedere emotional pot fi exprimate intr-un mod mai confortabil si mai sigur prin reprezentarea simbolica pe care o asigura jucariile. In joc copilul isi poate transfera asupra jucariilor anxietatile, temerile, fanteziile si in acelasi timp se simt in siguranta deoarece jocul le permite sa se distanteze de experientele neplacute sau traumatizante prin care au trecut. Terapia prin joc este bazata pe stadiile de dezvoltare ale copilului. Aceasta este un mod de abordare terapeutic pentru mai multe afectiuni.   Dintre acestea amintim: – abuz si neglijare – agresiune si exteriorizare – autism – disociere si schizofrenie – copii tulburati din punct de vedere emotional, frica si anxietatea – dificultati de invatare, copii cu probleme mentale (mai ales), probleme de adaptare sociala – dificultati de vorbire – traume suferite, copii retrasi. In cadrul programei “Terapie complex si integrata”, specialistul poate apela la jocul de rol, dramatizare, organizare de activitati cu caracter practic-aplicativ, in vederea insusirii de catre copii a unor cunostinte cu caracter instrumental, dar si la formarea unor deprinderi de autonomie personal si social.   Ludoterapia are valente multiple si in planul dezvoltarii cognitive a copilului cu deficienta mintala severa profunda si /sau asociata, deoarece il stimuleaza in primul rand afectiv-emotional. Prin activitatile de ludoterapie, copilul cu deficienta mintala severa, profunda si/sau asociata, invata sa se joace, jocul trezindu-i interesul de cunoastere si autocunoastere. Educatorul asigura trecerea treptata de la jocul primar (de manipulare si imitativ) la cel evoluat (joc simbolic, joc cu reguli) si urmareste sa determine, intr-un sen safectiv, comportamentul copilului. Activitatile de joc incep cu actiuni simple de explorare a spatiului. Educatorul imprima jocului un caracter terapeutic-compensator, stimuland si dezvoltand disponibilitatile psihomotorii de comunicare si afectiv-relationale ale copilului cu deficienta mintala.

Jocul didactic Exista mai multe criterii de clasificare a jocurilor didactice:   Dupa scopul educational urmarit : a) jocuri de miscare (jocuri motrice) care urmaresc dezvoltarea calitatilor, priceperilor si deprinderilor motrice; b) jocuri ce vizeaza dezvoltarea psihica, acestea se pot clasifica in : 1. jocuri senzoriale ce vizeaza, in principal dezvoltarea sensibilitatii. Se pot organiza jocuri diferite pentru : -dezvoltarea sensibilitatii auditive – dezvoltarea sensibilitatii tactile si chinestezice – dezvoltarea sensibilitatii vizuale – dezvoltarea sensibilitatii gustativ-olfactive 2. jocuri de dezvoltarea a perspicacitatii   Jocuri vizand priceperea – imbunatatirea cognitiva 1. jocuri de dezvoltare a capacitatii de scriere 2. jocuri de dezvoltare a pronuntiei corecte 3. jocuri de atentie 4. Jocuri ale perspicacitatii 6. Jocuri pentru dezvolatarea imaginatiei si creativitatii 7. Jocuri pentru stimularea inhibitiei voluntare si a capacitatii de autocontrol   Dupa sacina didactica urmarita, cu prioritate jocurile didactice se impart in : – jocuri pentru fixarea si sitematizarea cunostintelor – jocuri de verificare si evaluare a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor – jocuri de transmitere si de insusire de noi cunostinte   Dupa continut, jocurile didactice se pot grupa in : – jocuri didactice pentru cunoasterea mediului inconjurator – jocuri didactice pentru educarea limbajului – ce pot fi fonetice, lexicale-semantice gramaticale – jocuri didactice cu continut matematic, jocuri logico-matematice – jocuri pentur insusirea unor norme de comportament civilizat, formarea de deprinderi si obisnuinte de conduita morala, de circulatie rutiera..etc   Dupa prezenta sau absenta materialului didactic – jocuri cu material didactic natural sau confectionat, jucarii, jocuri de masa, imagini, diafilme, diapozitive – jocuri fara material didactic ( jocuri de rol…etc)   Dupa locul pe care-l ocupa in activitate – jocuri organizate ca activitae de sine statatoare – jocuri integrate in activitate, ca momente ale acesteia sau in completarea ei….

Evolutia jocului in ontogeneza – Scolarul mic Jocul ca activitate fundamentala din gradinita, nu va disparea complet, ci dimpotriva ca insoti si va completa activitatea de invatare. Acum jocul va avea in consideratie mai mult sarcinile didactice, constituindu-se ca o activitate ce trebuie sa ocupe un loc prioritar in procesul de predare-invatare. Este perioada in care continua sa se dezvolte toate formele de sensibilitate, modalitati senzoriale(vizuala, tactila, chinestezica..etc.) precum si toate formele compleze ale perceptiei.   Gandirea scolarului mic este intr-o buna masura concreta, adica se bazeaza pe suport senzorial-perceptiv. In procesul de invatamant, invatatorul transmite elevilor si cunostinte pe baza altor cunostinte mai vechi, servindu-se de cuvinte, aceasta ducand la dezvoltarea necontenita a gandirii abstracte de varsta scolara mica. In cursul micii scolaritati se formeaza capacitatea de citit-scris si aceasta impulsioneaza progresele limbajului. Copilul capata cunostinte despre structura morfo-semnatica a cuvintelor. Dezvoltarea limbajului se face si in contextul altor activitati scolare de munca, desen, istorie, observare a naturii cu prilejul carora copilul face cunostinta cu o noua terminologie care variaza de la un domeniu la altul.   Transformari importante se produc si in dezvoltarea MEMORIEI Important de cunoscut pentru invatator sunt calitatile memoriei: volumul, mobilitatea, rapiditatea, trainicia, promtitudinea la memorare, conservare si reactualizare, calitati ce pot fi modelate, educate si perfectionate la niveluri performantiale superioare, mai ales ca la aceasta varsta creste considerabil volumul memoriei si se imbogatesc indicatorii trainiciei si rapiditatii memorarii diferitelor continuturi. Scolarul mic se indreapta spre jocurile de constructie (asamblare si montaj), spre jocuri in care se impleteste imaginativul cu realul. Singuri, dar mai ales in grupuri mici, copiii se intalnesc (fete si baieti) si initiaza jocuri de rol (“de-a scoala”, “de-a familia”) sau jocuri de miscare (“de-a prinselea”, “de-a ascunselea”). Nu sunt neglijate nici jocurile sociale in cadrul carora copiii socializeaza, comunica, colaboreaza. Nevoia de miscare (copilul are inca nevoie sa sara, sa strige, sa alerge) este satisfacuta de jocurile in aer liber, de plimbari, adevaratlele curse cu bicicleta.