Carti fitoterapie si sanatate

 Dezintoxicare fizica si psihica de Mihaita Toma CUVÂNT ÎNAINTE Lucrarea de faţă vine în mod firesc după „Apa, mira­colul vieţii”, înscriindu-se în proiectul nostru de a pune la îndemâna publicului larg şi a terapeuţilor specializaţi în terapii complementare informaţii şi tehnici pentru menţi­nerea sau recâştigarea stării de sănătate, pe căi naturale. Pentru că din ignoranţă şi neglijenţă ne pierdem sănătatea aşa de uşor şi din ce în ce mai repede, la vârste tot mai fragede. Conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, „starea de sănătate este o stare completă de bine din punct de vedere psihic, mental şi social, şi nu doar absenţa dure­rii.” Deci sănătatea este mai mult decât absenţa durerii. Este o stare de armonie, de bine cu privire la evoluţia complexului biologic, psihologic şi a dimensiunilor socia­le ale comportamentului uman. Sănătatea este moştenirea noastră, dreptul nostru. Ea este uniunea totală dintre minte, suflet şi trup şi este NATURALĂ. Ca urmare, orice abor­dare în medicina preventivă şi în terapie, ar trebui să fie holistică, pentru că fiinţa umană este un întreg, compus din trup, suflet şi spirit, aflat în interacţiune cu Universul, Natura şi Semenii. Şi orice abordare parţială a OMULUI şi a problemelor sale, neţinând seama de toate nivelele fiinţei, riscă să nu producă efectele aşteptate, să accentueze unele dezechilibre şi să ne îndepărteze tot mai mult de starea na­turală a omului, aceea de SĂNĂTATE şi FERICIRE. Suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. După ..chipul’' înseamnă că avem în noi toate puterile şi energii­le cosmice, inclusiv capacitatea de VINDECARE. Pentru ..asemănare"’ trebuie însă să lucrăm asupra noastră, cu asumarea responsabilităţii, cu răbdare. încredere şi perse­verenţă, pentru a risipi ignoranţa şi a ne aduce aminte că suntem fiinţe de lumină, capabile de miracole. Si aşa cum spunea doctorul Edward Bach „ dacă ne reamintim că sun­tem copiii Creatorului şi ca atare SUNTEM DIVINI, atunci suntem perfecţi, imbatabili, invincibili, pentru că Dumnezeu ne-a dat cu adevărat stăpânire asupra tuturor lucrurilor ”. Am ales titlul „Dezintoxicarea fizică şi psihică” con­siderând ca termenul „ psihic ” este mai cunoscut şi acope­ră aproape toată gama fenomenelor care se petrec în cor­purile emoţional, mental şi spiritual. De ce este nevoie de dezintoxicare? Pentru că ne-am îndepărtat tot mai mult de natură şi de tot ce este NATU­RAL, mediul nostru de viaţă este tot mai artificial, mân­căm alimente chimizate, fără gust, „moarte”, respirăm aer tot mai poluat, nu bem apa care trebuie şi în cantitatea care trebuie, trăim într-un stres permanent, alergăm continuu după bunuri materiale şi uităm de suflet şi spirit, ne miş­căm într-o mare de radiaţii electromagnetice, etc. Reacţia normală la toate acestea ar trebui să fie infor­marea şi grija mai mare faţă de propria fiinţă, ceea ce în­seamnă iubire şi respect de sine. Dezintoxicarea fizică şi psihică este o condiţie esenţială a VINDECĂRII, uneori fiind prima etapă necesară, alteori constituindu-se în chiar terapia propriu-zisă. Avantajele Dezintoxicării fizice sunt: 6 Dezintoxicarea fizică fi psihică - Curăţă de toxine în primul rând intestinul gros. locul unde se strâng cele mai multe şi periculoase otrăvuri; - Prin curăţirea intestinului gros se uşurează extraordi­nar munca ficatului, această uzină a organismului cu peste 500 de funcţii şi milioane de miliarde de reacţii biochimi­ce pe zi. Se ştie că ficatul este principalul organ de neutra­lizare a otrăvurilor şi toxinelor din organism; - Intestinul gros fiind curat, toxinele şi microbii care au migrat în ţesuturi revin aici, şi vor fi eliminaţi mult mai uşor; - Calitatea şi pH-ul sângelui revin la normal ceea ce înseamnă o mai bună funcţionare a tuturor organelor cor­pului pentru că sângele, cel care aduce nutrienţii la acestea, este acum fără toxine; - Se reface flora intestinală normală în special cea pri­etenoasă; - Sistemul Imunitar revine la o funcţionare normală şi eficientă pentru că terenul a fost curăţat, şi orice agresiune a microbilor sau viruşilor va fi mult mai uşor şi mai repede rezolvată; - Toate substanţele folosite pentru terapii (medicamen­te, suplimente alimentare, remedii, etc.) vor fi asimilate într-un procent mult mai mare (chiar până la 100%) efec­tul lor fiind astfel mult mai rapid şi puternic; - Mintea noastră va fi mai limpede, creierul va funcţi­ona mai eficient pentru că sângele nu mai aduce toxine la el şi viaţa va fi mai frumoasă. Insă după dezintoxicarea fizică, un proces care durea­ză 1- 3 luni sau chiar mai mult trebuie să nu mai revenim la alimentaţia greşită de dinainte, să folosim cât mai multe 7 Mihăiţă Toma alimente vii în stare naturală, neprelucrate, să încercăm să menţinem proporţia 80% alimente alcaline, 20% alimente acide şi să repetăm o cură de dezintoxicare de 1-2 ori pe an pentru a nu se mai strânge depozite mari de toxine în organism. în plus, trebuie să facem şi dezintoxicarea psi­hică, ale cărei avantaje sunt: - eliminarea toxinelor mentale (gânduri negative griji, stres, enervări,idei fixe, etc.) şi emoţionale( cer­turi, şocuri emoţionale, răutate, invidie ură, lăcomie, stres, etc.) - armonizarea corpurilor emoţional şi mental şi ri­dicarea vibraţiilor acestora, lucru ce conduce la efecte benefice şi asupra corpului fizic; - schimbarea modului de gândire şi trăire, adică a modului de A FI, ceea ce ne dă mai multe şanse de a primi energia divină, vindecătoare şi ziditoare; - dobândim VOINŢĂ, CLARITATE, PUTERE DE ÎNŢELEGERE, LINIŞTE şi PUTEREA DE A IUBI ŞI DE ANE IUBI; - prin acestea ne apropiem de starea noastră natu­rală de A FI care este: SĂNĂTATE, FERICIRE şi BUCURIE. Este foarte important să facem concomitent ambele faze ale dezintoxicării, pentru ca rezultatele să fie mai re­levante şi mai persistente, ducând în ultimă instanţă la vindecarea noastră şi chiar la regăsirea SINELUI. Lucrarea de faţă poate fi socotită şi un Program de In­struire. Pentru că oferă 3 lucruri principale: a)   Informaţia , aşa numitul „ CE SĂ FAC” şi „DE CE SĂ FAC” Dezintoxicarea fizică fi psihică b) Metodele şi tehnicile „AŞA NUMITUL CUM SĂ FAC" c) Testul cu acid, adică producerea rezultatelor. Pen­tru asta trebuie să puneţi singuri informaţia „CE SĂ FAC" prin metoda „CUM SĂ FAC’ în practică. Adică să acţio­naţi şi să verificaţi personal. Oricum, toate metodele prezentate au fost verificate în practică, individual sau în clinici de sănătate, sub suprave­ghere, de mii şi sute de mii de oameni (dacă luăm în con­siderare şi postul religios atunci numărul este mult mai mare!) cu rezultate, de cele mai multe ori, extraordinare. 9 Dezintoxicarea fizică şi psihică CAPITOLUL 1 CONSIDERAŢII GENERALE t Moto: „Sănătatea se merită, se câş­tigă şi se apără zi de zi prin metode pre­văzute de Natură şi nu prin medicină ” Hipocrate Viaţa tot mai agitată, stresul zilnic, alergătura perma­nentă concentrarea pe valorile materiale, ruperea sau înde­părtarea de natură, sedentarismul, alimentaţia greşită, apa şi aerul poluate, bombardamentul informaţional, radiaţiile aparatelor electrocasnice şi telefoanelor mobile precum şi ale antenelor şi multe altele constituie surse sau factori pentru intoxicarea fiinţei umane, pe plan fizic şi psihic (emoţional, mental şi spiritual). De regulă, atunci când se vorbeşte de toxine şi intoxicare, oamenii se gândesc ime­diat la corpul fizic, dar corpul fizic este numai 1/3 din fiin­ţa umană, celelalte 2/3 fiind sufletul şi spiritul (corpurile emoţional şi spiritual)1. Ceea ce înseamnă că intoxicarea părţii nevăzute a fiinţei noastre, care este 2/3, este mai im­portantă şi mai periculoasă decât intoxicarea părţii văzute (corpul fizic). Dar cum corpul fizic este un ÎNTREG, tre­buie să acordăm atenţie tuturor celor 3 părţi, adică să abordăm orice problemă de sănătate sau dezechilibru energetic în mod HOLISTIC. Şi să nu uităm că acest ÎN- 11 Mihăijă Toma TREG, care este fiinţa umană, este interconectat (primeşte şi transmite informaţii şi energie), cu toate fiinţele de pe Pământ şi din Univers, pentru că toate sunt UNA în Uni­vers. în această lume bulversată de ignorantă şi de neîncre­derea în capacitatea propriului organism de a-şi restabili ordinea firească, omul se neglijează si uită că este respon­sabil, prin modul cum gândeşte şi cum se hrăneşte, de să­nătatea sa. Principiul hipocratic “Eu sunt primul meu medic” ar trebui să fie călăuză în viată. Dar pentru asta trebuie să ne informăm, să ştim concret ce trebuie să facem pentru sănă­tatea noastră. Sănătate prin educaţie - asta înseamnă me­dicina preventivă şi este necesară în societatea contempo­rană. Dezintoxicarea asigură înlăturarea cauzelor bolii şi implicit a simptomelor neplăcute care compun suferinţa. Ea determină aducerea organismului spre echilibru şi funcţionarea într-un regim uşor alcalin ceea ce este ideal. De asemenea, readuce sistemul imunitar la parametri op­timi de funcţionare, acest lucru fiind cheia pentru lupta împotriva agenţilor patogeni. Ideea este ca eu însumi să particip la propria vindecare, antrenând în acest proces mintea si sufletul. Transformarea trebuie să survină din in­terior. Să ne adresăm cu blândeţe mediului din lăuntru, căci de aici vine vindecarea! Cine se lasă dominat de gânduri negative de genul: “N-am timp”, “Nupot", “Egreu”, “O fi bună terapia as­ta ”, îşi merită soarta. El va fi un bolnav cronic, plătindu-si ignoranţa cu felii de sănătate, cu bani mulţi, pe care-i va 12 Dezintoxicarea fizică fi psihică da, disperat, pentru o iluzie de sănătate. Cauza principală a bolilor este IGNORANŢA. Ea ne împinge la păcatul de a încălca legile divine - ale armoni­ei, adevărului, iubirii, măsurii (echilibrului) şi respectului de sine şi ne aduce inevitabil, suferinţă, boală, deznădejde. Aşa cum spun înţelepţii, cel mai bun tratament este să te schimbi în bine! Din păcate, conform statisticilor, doar 6% din popula­ţie este receptivă la nevoile sale de sănătate şi numai 4% îşi vede de sănătate în mod corect şi onest. Plantele şi alimentele sunt importante mai ales prin vibraţiile pe care le aduc (informaţii + energie), prin sufle­tul lor. Ele alimentează, înainte de toate, structurile subtile ale corpului (corpurile eteric, emoţional şi mental). Rezo­năm cu pământul si cu roadele lui, cu apa din locul unde ne-am născut. De aceea e bine să folosim hrană vie, proas­pătă, bio, provenită din locurile noastre de baştină. Fructele şi legumele din alte ţări sau continente, sunt recoltate verzi, se coc artificial, îşi pierd pe drum şi prin depozitare, valoarea iniţială, sufletul, lumina şi nu mai re­zonează cu structura noastră spirituală şi biofizică. Dezintoxicarea mentală si spirituală stimulează siste­mul imunitar la nivelul mental şi spiritual şi se face prin schimbarea gândirii şi întărirea credinţei că veţi fi sănătoşi. Atitudinile mentale negative - ura, mânia, invidia şi neîncrederea în forţele proprii - anulează beneficiile orică­rui tratament. Foarte importantă este diminuarea fricii si a stresului. Să nu urăşti. Pacea din suflet alungă orice tristeţe. Nu lăsaţi îndoiala să vă clatine. Să-ţi cunoşti nevoia de sănăta- 13 Mihăiiă Toma te şi să-ţi corectezi deprinderile de viaţă, este totuna cu a te îndrepta către Dumnezeu. Pentru că El vrea ca noi să fim sănătoşi! Trebuie să nu mai greşim în primul rând faţă de noi înşine. însănătoşirea presupune ridicarea vibraţiilor, astfel încât ţesutul viu să intre în rezonanţă cu Energiile Creatoa­re, să atingă pragul de conştiinţă care permite comunicarea cu Dumnezeu. Orice însănătoşire vine de la viată, iar viata este Dumnezeu. Să ne împăcăm cu noi, cu lumea, cu Crea­torul, să respectăm legile sale şi ne va fi bine. VOM FI ATÂT DE SĂNĂTOŞI PE CÂT MERITĂM ! Egoismul, ranchiuna, invidia, ura şi alte sentimente negative opresc accesul nostru către Tatăl Ceresc. Când teama, frica, deznădejdea, suspiciunea, inconsecvenţa dis­par, câştigăm un mare aliat: încrederea în noi înşine, în viaţă, în tot ceea ce reprezintă binele. Se stinge URA şi în­floreşte DRAGOSTEA. Dispare IGNORANŢA şi înmu­gureşte ÎNŢELEPCIUNEA. Sănătatea se păstrează şi se recâştigă cu răbdare, disciplină şi consecvenţă. Conform specialiştilor, principalele surse generatoare de toxine în corp sunt: Dieta inadecvată: se consumă prea multe alimente acidifiante, chimizate, semipreparate (carne şi preparate din carne, zahăr şi dulciuri, sucuri cu E-uri, alcool, tutun, cafea, sare în exces, etc.) Stresul şi gândirea pesimistă: stările psihice şi menta­le negative (ura, invidia, lăcomia, furia, enervările zilnice, frica, agresivitatea, nemulţumirea, etc.) şi ritmul de viaţă tensionat, modifică în rău compoziţia sângelui şi a altor fluide corporale (pH-ul devine acid), şi dereglează funcţi­ 14 Dezintoxicarea fizică ţi psihică onarea unor organe şi sisteme. Aceasta produce reacţii ne­faste în lanţ, în întregul organism, favorizând acumularea de toxine. Mediul toxic (poluat) - aerul şi apa devin tot mai poluate, inclusiv cu metale foarte greu de eliminat (plumb, mercur, aluminiu, cadmiu, etc.), aceste metale putând pro­veni şi din ambalaje sau chiar alimente. Modul de viaţă sedentar - cu foarte puţină mişcare sau deloc, conduce la încetinirea digestiei şi la dereglarea funcţiilor ficatului, rinichilor, stomacului. Abuzul de medicamente - folosirea de cantităţi mari sau pe perioade îndelungate de antibiotice şi pilule cu acţiune hormonală (anticoncepţionale), determină stocarea unor substanţe chimice, îndeosebi la nivelul colonului, foarte greu de eliminat. Radiaţiile electromagnetice - trăim într-o mare de ra­diaţii electromagnetice, în special ale antenelor de telefo­nie celulară şi ale antenelor TV, dar şi a aparaturii electro­nice şi electrocasnice de acasă sau de la lucru. Toate aces­te radiaţii interferează şi perturbă vibraţia proprie a fiecă­rui om, determinând grave dezechilibre energetice, care se traduc până la urmă în boli la nivelul corpului fizic. Trebuie să discutăm puţin despre acumularea de toxi­ne în organism prin autointoxicare, datorată modului de viaţă defectuos şi în special unei alimentaţii greşite. Fiecare celulă a corpului produce în timpul funcţionă­rii o serie de toxine. Există însă o sursă permanentă de au­tointoxicare foarte periculoasă şi aceasta este constituită de otrăvurile acumulate în intestinul gros, cu precădere în colon. Acestea trec prin pereţii intestinului în sânge pentru 15 Mihăiţă Toma că nu există organe de purificare între mucoasa colonului şi circulaţia sanguină, toxinele ajungând în tot organismul şi afectând îndeosebi ficatul, rinichii, plămânii, pielea, etc. Aceste toxine, acumulate ani sau zeci de ani de zile, ajung să formeze o aşa numită placă de mucoid, care are în com­ponenţa sa metale grele toxice, reziduuri de medicamente, pesticide, e-uri, etc. Această placă poate ajunge la o gro­sime de câţiva centimetri, zona utilă (canalul) prin care se deplasează substanţele în intestin reducându-se până la 0,5 cm diametru. Evident că toate procesele care ar fi trebuit să se desfăşoare normal în colon sunt perturbate şi ob- strucţionate şi se produce intoxicarea sângelui, a limfei, şi a întregului corp. Mai mult, datorită acestor toxine, pH-ul colonului care în mod normal trebuie să fie 7,5- 8 (alcalin) devine foarte acid (1-4). ceea ce conduce la schimbarea dramatică a microflorei intestinale. In locul bacteriilor pri­etenoase, Lactobacillus acidofillus şi Lactobacillus bifidus, care în mod normal reprezintă 85% din populaţia de bacte­rii din colon, se dezvoltă alarmant, datorită mediului acid, alte categorii de bacterii cum ar fi Escherichia coli sau ci­uperci Candida albicans care produc infecţii, dezechilibre şi boli. Se ştie de exemplu că 80% din infecţiile urinare sunt produse de E.coli şi tot mai multe femei au infecţii cu candida albicans. Aşa cum am spus, cauza principală a acumulării aces­tor toxine în colon este alimentaţia greşită (acidă, chimiza- tă, nevie, exagerată cantitativ). Aceasta, coroborată cu lip­sa de mişcare, conduce la Constipaţie, afecţiune întâlnită la extrem de mulţi oameni (sute de milioane). In mod normal, la un tranzit obişnuit ar trebui să avem 2-3 scaune 16 Dezintoxicarea fizica şi psihică pe zi. Alimentele nu ar trebui să stea în organism mai mult de 18 ore. Ori. conform cercetărilor din SUA. Anglia. Germania, alimentele ingerate de noi în modul obişnuit de alimentaţie stau în organism până la 72 de ore, ceea ce este extrem de mult. Culmea, există persoane care au scaun o dată la 4-7 zile ceea ce este de-a dreptul criminal pentru organism!! Acestea ar trebui să ia măsuri urgente pentru dezintoxicare (curăţarea colonului) şi să-şi schimbe ime­diat modul de a se alimenta. Constipaţia şi auto intoxicarea sunt direct responsabile de boli cum ar fi: reumatism, artri­tă, dizenterie, ciroză, psihoze, nevrite, boli de pile, boli de inimă, litiaze, anemie, insomnii, hemoroizi, cancer, apen­dicită, varice, etc. Din cauza constipaţiei se schimbă dramatic procentul florei de putrefacţie din intestine: de la 15% normal ajunge la 90%. Iar flora de fermentaţie de la 85% scade la numai 10%!! Consecinţa exploziei florei de putrefacţie este mo­dificarea „terenului”, crearea unui exces de ptomaină şi al­te otrăvuri în timpul digestiei, pe care ficatul nu le mai poate neutraliza. Aceste substanţe se răspândesc în ţesuturi, intoxicându-le progresiv, deteriorând astfel şi mai mult te­renul organic. Având în vedere toate acestea ne dăm sea­ma că este extraordinar de importantă curăţarea completă a colonului, cel mai mare depozit de toxine. Şi aceasta se poate realiza prin mai multe metode pe care le vom pre­zenta în continuare, unele din ele conducând şi la elimina­rea „plăcii de mucoid”, mai mult, prin curăţarea colonului, sarcinile de dezintoxicare ale ficatului, rinichilor, plămâni­lor, devin mai uşoare şi funcţionarea acestora revine la normal, permiţând organismului să deverseze în intestine 17 Mihăiţă Toma toxinele migrate în ţesuturi, lucru care eliberează şi curăţă ..terenul". Dacă după dezintoxicare se reface procentul normal de floră intestinală (85% floră de fermentaţie şi 15% floră de putrefacţie), folosind un regim naturist cu multe fructe, legume, cereale, iaurturi, ulei de in şi supli­mente cu acidophillus, atunci „terenul", care este cheia pentru menţinerea sănătăţii, redevine echilibrat şi sistemul imunitar poate lupta cu succes contra agenţilor patogeni. în toată lumea este relevată legătura clară între lumea noastră tot mai poluată şi sănătatea noastră tot mai precară ! în două domenii importante - producţia de alimente şi medicina - consumatorii, adică noi. oamenii, trebuie să impună o nouă atitudine: libertatea de a face alegeri, după ce au fost informaţi în prealabil de ce anume conţin produ­sele respective. Dacă dorim o schimbare în bine, atunci noi trebuie să o facem. Fiecare în parte. Să ne informăm (adică să elimi­năm ignoranţa), să acţionăm şi să devenim responsabili. Pentru viaţa noastră şi pentru viaţa PLANETEI.

    Combinarea alimentelor si digestia de S. Meyerowitz                         INTRODUCERE        Cu adevărat fericit nu poţi fi decât dacă eşti perfect sănătos, iar sănătatea perfectă nu există fără o supraveghere atentă a apetitului. - Mahatma Gandhi Arta de a combina alimentele Combinarea alimentelor este procesul prin care ne stabilim mesele astfel încât stomacul nostru să rămână tânăr şi sănătos. Nimănui nu-i place să fie deranjat la stomac, iar o dietă neadecvată poate cu siguranţă să vă strice ziua. Gaze, indigestie, balonări, arsuri la stomac, reflux gastro-esofagian, toate acestea sunt simptome frecvente în societatea modernă.        Medicamentele destinate calmării acestor afecţiuni sunt printre cele mai bine vândute produse farmaceutice. Artă sau ştiinţă? Majoritatea oamenilor consideră combinarea alimentelor o ştiinţă guvernată de legile chimiei. Pentru digerarea proteinelor e nevoie de un mediu acid, digerarea amidonului necesită enzime alcaline, zaharurile precum lactoza au nevoie de enzime specifice cum ar fi lactaza ş.a.m.d. Dacă digestia ar fi fost doar o chestiune de combinaţii chimice, am fi putut rezolva toate problemele cu ajutorul unui grafic de combinare.         Într-adevăr, mulţi oameni umblă cu astfel de grafice în buzunare şi se chinuie cu ele la fiecare înghiţitură. Deşi purtăm un respect deosebit ştiinţei care susţine combinarea alimentelor şi ne supunem chimiei, există şi alţi factori, neştiinţifici, care joacă un rol extrem de important în eforturile noastre de a îmbunătăţi digestia.        Când vine vorba de digestie, totul contează. Stilul de viaţă, emoţiile, atitudinea, timpul, obiceiurile şi mediul, toate participă la „arta” combinării alimentelor. întreg scenariul vieţii noastre se reflectă în eficienţa stomacului nostru. Digestia nu este doar ingerarea şi eliminarea mâncării. Ea constă în absorbţia şi asimilarea nutrienţilor pentru a crea şi a repara celulele şi în hrănirea corpului „ca întreg”. într-un anumit sens, cartea de faţă are scopul practic de a vă învăţa regulile unei alimentaţii sănătoase. Prin aceasta nu înţelegem doar ce, unde, cum, când şi de ce mâncăm, ci ne referim şi la conştientizarea întregului proces de hrănire.        Procesul alimentar cuprinde tot ceea ce ne înconjoară, acţiunile noastre, locurile în care mergem, indiferent de ţară sau cultură. Interacţiunile noastre sociale sunt strâns legate de întrebări precum: „Ai mâncat?”, „Ce vrei să mănânci?”, „Unde mâncăm?”, „Când vrei să mănânci?”. Dacă nu ne-am mai hrăni, lumea ar fi cu totul alta. Din păcate, mulţi ar simţi cât de goală este viaţa lor. Alţii nu ar şti ce să facă cu timpul liber. încercaţi să ţineţi post din când în când şi veţi vedea cum lumea voastră se va schimba.        Corpurile noastre sunt înzestrate cu un sistem miraculos care poate digera chiar şi cele mai nefericite 101 modalităţi d« îmbunătăţiră a dltfattlal combinaţii de alimente, atâta timp cât nu exagerăm. Pentru a avea o digestie optimă şi o sănătate de invidiat, trebuie să ne cunoaştem limitele şi să devenim conştienţi de ceea ce mâncăm în timpul meselor. Din păcate, cei mai mulţi dintre noi petrec atât de mult timp la serviciu, încât uită să îşi mai îngrijească trupurile şi nu mai ţin cont de ceea ce mănâncă. Indigestia este un exemplu. Ea ne spune să ne oprim şi să fim atenţi la ce mâncăm. Cu stomacul nostru trebuie să ne purtăm precum cu un copil. Cu blândeţe. Savuraţi fiecare bucăţică, fiecare înghiţitură de apă! Nu vă mai gândiţi să număraţi enzimele şi vitaminele.        Chimia organismului nostru este mult prea complexă pentru ca minţile noastre conştiente să o poată înţelege. însă putem face o schimbare prin cultivarea unor obiceiuri alimentare sănătoase şi prin evitarea celor rele. Pentru început, trebuie să mâncăm mai puţin, iar mesele noastre trebuie să fie mai puţin complexe.         Animalele mănâncă un singur aliment odată. Scopul vostru unic trebuie să fie acela de a vă simplifica mesele. Mâncaţi responsabil, corect şi cu bun simţ. După cum spune Swami Digestananda la sfârşitul acestei cărţi, mai presus de toate, bucuraţi-vă de mâncare şi fiţi fericiţi, apoi digeraţi fiecare îmbucătură                  

MITUL SISTEMULUI MODERN DE ÎNGRIJIRE A SĂNĂTĂŢII   Cine vindecă o boală este poate cel mai iscusit, dar cine o previne este cel mai eficace doctor.                                                            THOMAS FULLER   Ce timpuri măreţe pentru a trăi! Medicina modernă promite salvarea de nenorocirile care au decimat umanitatea încă de la începuturi. Boala, infirmita­tea, îmbătrânirea – toate eradicate în curând datorită progrese­lor în tehnologie, genetică, farmacologie şi ştiinţa alimentaţiei. Remediul pentru cancer este aproape. Îmbinarea ADN-ului va înlocui genele noastre vătămate şi autosabotate cu altele, perfect sănătoase. Noi medicamente minune sunt descoperite practic săptămânal. Şi modificarea genetică a hranei, combina­tă cu tehnici avansate de procesare, va putea să transforme în curând o simplă roşie, un simplu morcov sau un simplu biscuit într-o masă completă. La naiba, poate într-o bună zi nu va mai fi necesar să mâncăm deloc – vom înghiţi doar o pastilă care va conţine toţi nutrienţii de care avem nevoie. Există o singură problemă cu tabloul roz prezentat mai sus –     este total fals. Niciuna dintre aceste măreţe promisiuni nu este deloc pe aproape de a fi realizată. Gonim în căutarea „lea­curilor” cheltuind miliarde de dolari pe tratamente periculoase şi inutile. Căutăm noi gene, ca şi cum cele cu care am evoluat de milioane de ani ar fi insuficiente pentru nevoile noastre. Ne tratăm cu preparate toxice, din care numai o mică parte com­bate boala, în timp ce restul combate efectele secundare nocive ale primelor. Discutăm despre un sistem de îngrijire a sănătăţii în Ame­rica, dar acest termen este de fapt impropriu; ceea ce deţinem de fapt este un „sistem de îngrijire a bolilor”. Din fericire, există o modalitate de departe mult mai bună, mai sigură şi mai necostisitoare de a fi sănătoşi, şi care are nu­mai efecte secundare pozitive. Mai mult, această abordare pre­vine majoritatea bolilor şi afecţiunilor care ne afectează încă dinainte ca ele să apară, astfel că nu este nevoie deloc să avem de-a face cu „sistemul de îngrijire a bolilor”. SISTEMUL DE ÎNGRIJIRE A BOLILOR   SUA cheltuieşte mai mulţi bani pentru „sănătate” pe cap de locuitor decât orice alt stat, dar cu toate acestea, când se compară calitatea sănătăţii noastre cu cea a altor naţiuni indus­trializate, ne clasăm aproape de ultimele locuri. Ca naţie, suntem bolnavi. În ciuda nivelurilor mari ale cheltuielilor pentru sănătate, nu suntem deloc mai sănătoşi. De fapt, incidenţele multor boli cronice au crescut încontinuu odată cu trecerea timpului şi, pe baza indicatorilor de tipul obezităţii, diabetului sau hipertensiunii, este foarte posibil ca ele să continue să crească. Incidenţa indivizilor supraponderali şi obezi din SUA a evoluat de la 13% în anul 1962 la un ame­ţitor 34% în anul 2008. Centrul american pentru Prevenţie şi Control al Bolilor (U.S. Centers for Disease Control and Prevention – CDC) a raportat că rata ajustată în funcţie de vârstă a diabetului de tip 2 din SUA a înregistrat o creştere mai mult decât dublă din anul 1980 până în anul 2010, de la nivelul de 2,5% până la cel de 6,9% din populaţie. Hipertensiunea arteri­ală în rândul adulţilor americani a cunoscut o creştere de 30% între anii 1997 şi 2009. Medicamentele şi progresele chirurgicale păstrează rate­le de mortalitate mai mult sau mai puţin constante în ciuda factorilor de risc sporiţi (exceptând diabetul, a cărui rată de mortalitate a crescut cu un uluitor procent de 29% în America de Nord între anii 2007 şi 2010. Însă datele arată în mod evi­dent că niciunul dintre progresele medicale nu ţintesc preven­ţia bolilor şi niciunul dintre ele nu ne face mai sănătoşi în mod fundamental. Aceste progrese nu scad ratele de mortalitate. Iar preţul pe care îl plătim pentru aceste progrese este piperat. De-a lungul multor ani, costul medicamentelor prescrise a crescut cu o rată superioară inflaţiei. Credeţi că primim ceea ce merităm pentru sumele plătite de noi? Mai gândiţi-vă o dată. Efectele adverse ale aceloraşi medicamente prescrise re­prezintă a treia cauză a mortalităţii per total, după bolile cardi­ovasculare şi cancer. Exact! Medicamentele prescrise ucid mai mulţi oameni decât accidentele din trafic. Potrivit dr. Barbara Starfield, efectele adverse ale medicamentelor corect prescrise şi folosite omoară 106.000 de persoane anual (din Journal of the American Medical Association, anul 2000). Iar această cifră nu include supradozele accidentale. Dacă se adaugă cele 7.000 de cazuri anuale de moarte datorată erorilor de medicaţie din spitale, cele 20.000 de cazuri de moarte care nu au legătură cu medicaţia (de tipul operaţiilor eşuate şi aparatelor programate sau monitorizate incorect), cele 80.000 de cazuri de moarte cauzată de infecţii contractate în spitale şi cele 2.000 de cazuri anuale de moarte datorată intervenţiilor chirurgicale inutile, rezultă că drumul cu ambulanţa cea zgomotoasă pare să fie cea mai sigură parte din întreaga experienţă spitalicească. Dar când întrebi Guvernul în legătură cu acest aspect, eşti întâmpinat cu o completă negare. Pagina de internet a Centru­lui pentru Prevenţie şi Control al Bolilor, în legătură cu princi­palele cauze ale mortalităţii, arată astfel: Se observă ceva ciudat? Absolut nimic despre sistemul medical ca fiind a treia cauză a mortalităţii în SUA. Admiţând că ar fi rău pentru respectivul sector, Guvernului nu îi pasă decât de un singur lucru aici, şi anume de interesul economic al instituţiilor medicale. Dar ce se întâmplă atunci când îngrijirea medicală nu con­duce la moarte? Cu siguranţă beneficiile oferite milioanelor de persoane cântăresc mai greu decât cele câteva sute de mii de cazuri anuale de moarte? Dacă veţi vizita un sanatoriu sau un azil de bătrâni, veţi vedea cât de bine îi serveşte sistemul pe cei care au cea mai mare nevoie. Veţi simţi durerea fizică şi emoţională a unor oa­meni care au fost odată activi, suferind acum inutil din cauza unor boli sau afecţiuni cauzate majoritar de preparatele farma­ceutice pe care le consumă. Cine îi poate condamna? Medicii ştiu ce fac, nu e aşa? Şi câte reclame TV promovând medica­mente care scad colesterolul, glicemia şi măresc apetitul sexual nu au urmărit ei? Aş putea continua la nesfârşit. Dar cred că aţi înţeles ideea: cu cât cheltuim mai mult cu îngrijirea bolilor, cu atât devenim mai bolnavi şi mai mizeri. VEŞTILE BUNE   Toate miliardele de dolari cheltuite nu ne îmbunătăţesc starea de sănătate. Descoperirile promise sunt întotdeauna în viitor, şi se îndepărtează tot atât de rapid pe cât le urmărim. Cercetările genetice au condus la scenarii groaznice şi invada­toare de intimidate, ca şi la înţelegeri greşite tragice, în care mamele sunt de acord ca sânii fiicelor lor să fie tăiaţi fiindcă un oarecare genetician a înţepat degetele fetei, i-a testat ADN-ul şi le-a înspăimântat cu predicţii despre un posibil cancer de sân. Este extrem de deprimant, recunosc. Vestea bună este că nu avem nevoie de progrese medicale sau de manipulare genetică pentru a obţine, menţine şi restabi­li o sănătate optimă. Cercetările întinse pe o perioadă de jumă­tate de secol – ale mele şi ale altora – m-au convins în legătură cu următoarele:      • Ceea ce mâncăm zi de zi este un determinant mult mai puternic pentru propria stare de sănătate decât ADN-ul sau decât majoritatea chimicalelor din mediul înconjurător.      • Alimentele pe care le consumăm ne pot vindeca mult mai rapid şi mai profund în comparaţie cu cele mai scum­pe medicamente prescrise, şi mult mai solid decât cele mai extreme intervenţii chirurgicale, toate acestea pe fundalul unor efecte secundare exclusiv pozitive.      • Alegerile noastre alimentare pot preveni cancerul, bolile cardiovasculare, diabetul de tip 2, accidentele vas­culare cerebrale, degenerescenţa maculară, migrenele, disfuncţiile erectile şi artrita – aceasta fiind numai lista pe scurt.      • Nu este niciodată prea târziu pentru a începe să mă­nânci sănătos. O alimentaţie corespunzătoare poate de asemenea vindeca multe dintre aceste afecţiuni. Pe scurt: dacă ne schimbăm alimentaţia, ne putem îmbu­nătăţi cu mult sănătatea. ALIMENTAŢIA IDEALĂ PENTRU OM   Din anumite motive, „mâncarea sănătoasă” are reputaţia de a fi insipidă. Vă puteţi gândi în acest moment că alimentaţia ideală pentru sănătate trebuie să fie cea mai severă posibil. Din fericire, nu este cazul. Evoluţia ne-a programat să căutăm şi să savurăm alimentele care favorizează sănătatea. Nimic radical sau neplăcut, tot ceea ce trebuie să facem este numai să ne re­întoarcem la originile noastre alimentare. Alimentaţia ideală pentru om arată astfel: consumul ali­mentelor de origine vegetală în forma cea mai apropiată de starea lor naturală (în formă integrală, nerafinată). Consumaţi o varietate de cereale integrale, leguminoase, fructe, legume, seminţe şi nuci. Nu consumaţi produse de origine animală şi alimente procesate excesiv. Evitaţi adaosurile de sare, uleiuri şi zahăr. Căutaţi să obţineţi 80% din calorii sub formă de carbohidraţi, 10% sub formă de grăsimi şi 10% sub formă de proteine. Atât şi nimic mai mult. În această carte, voi folosi terme­nul de alimentaţie vegetariană bazată pe produse integrale şi uneori stil de viaţă vegetarian bazat pe produse integrale. Nu îmi place să utilizez cuvântul „dietă”, fiindcă sună mai degrabă ca un efort temporar şi eroic, decât ca un mod de a te hrăni plăcut şi sustenabil.   DACĂ ALIMENTAŢIA VEGETARIANĂ BAZATĂ PE PRODUSE INTEGRALE AR FI O PASTILĂ   Cu exactitate, cât de sănătoasă este alimentaţia vegetaria­nă bazată pe produse nerafinate? Să presupunem că toate efec­tele ei ar putea fi obţinute printr-un medicament. Imaginaţi-vă o companie farmaceutică importantă care ţine o conferinţă de presă pentru a inaugura o nouă pilulă, numită Eunutria. Ei ar prezenta de asemenea şi o listă de efecte dovedite ştiinţific ale Eunutriei, care include următoarele:      • Previne 95% din toate cancerele, inclusiv cele „cauza­te” de toxinele din mediul înconjurător.      • Previne aproape toate accidentele vasculare cerebrale şi infarctele miocardice.      • Provoacă regresul, chiar şi al bolilor cardiovasculare severe.      • Previne sau provoacă regresul diabetului de tip 2 atât de rapid şi de profund încât, după 3 zile de administrare a acestui medicament, devine periculos pentru cei care îl folosesc să continue utilizarea insulinei. Dar care sunt efectele secundare? Desigur că există şi efec­te secundare. Acestea sunt:      • Obţinerea greutăţii ideale într-o manieră sănătoasă şi sustenabilă.      • Eliminarea majorităţii migrenelor, răcelilor şi gripelor, afecţiunilor de acnee, durerilor cronice şi deranjamentelor intestinale. • Creşterea energiei.      • Vindecarea disfuncţiei erectile (numai acest aspect face ca pastila să fie un succes de răsunet!)   Efectele secundare de mai sus sunt valabile pentru indi­vizii care îşi administrează pastila. Dar există efecte şi asupra mediului înconjurător:        • Încetineşte şi posibil să scadă fenomenul de încălzire globală. •  Reduce contaminarea apelor subterane. •  Pune capăt nevoii de despăduriri. •  Închide fermele industriale care exploatează animalele. • Reduce subnutriţia şi dislocarea din rândul celor mai săraci locuitori ai planetei.   Cât de sănătoasă este alimentaţia vegetariană bazată pe produse nerafinate? Este dificil de imaginat ceva mai sănătos – sau ceva care să se adreseze mai concret celor mai mari pro­bleme de sănătate ale noastre. Nu numai că alimentaţia vegeta­riană bazată pe produse integrale este cel mai sănătos mod de a ne hrăni studiat vreodată, dar este concomitent mult mai efi­cace în promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor decât medi­camentele, intervenţiile chirurgicale, suplimentele de vitamine sau manipularea genetică. Dacă alimentaţia vegetariană bazată pe produse integrale ar fi o pilulă, inventatorul ei ar fi cel mai înstărit om de pe pla­netă. Dar nefiind o pilulă, nicio entitate de pe piaţă nu pledează pentru ea. Nicio campanie de mass-media nu o susţine. Nicio companie de asigurări nu plăteşte pentru ea. Din moment ce nu este o pilulă şi nimeni nu a descoperit cum să devină ex­trem de bogat arătând oamenilor cum să o consume, adevărul a fost îngropat în jumătăţi de măsură, afirmaţii neverificate şi minciuni făţişe. Efortul concertat al multiplelor interese puter­nice de a ignora, discredita şi ascunde adevărul a funcţionat până acum. DE CE ALIMENTAŢIA VEGETARIANĂ BAZATĂ PE PRODUSE INTEGRALE FUNCŢIONEAZĂ ATÂT DE BINE   Mi-am petrecut ultimele câteva decenii studiind efectele alimentaţiei vegane[1] cu produse nerafinate; pentru mine, rezultatele ei sunt convingătoare exclusiv pe baza datelor. Dar tot este util să ne punem întrebarea „de ce?” De ce este alimentaţia vegetariană bazată pe produse integrale cea mai sănătoasă pen­tru oameni? Pe fundamentul specializării mele în biochimie, deţin o serie de ipoteze care pot fi cumulate într-un singur con­cept: oxidarea incorectă. Oxidarea este procesul prin care atomii şi moleculele pierd electroni în momentul în care vin în contact cu alţi atomi şi alte molecule; este una dintre reacţiile chimice de bază din Univers. Când tăiem un măr, iar el devine maro la contactul cu aerul sau când aripa de la maşină rugineşte, asistăm exact la procese de oxidare. Aceste procese au loc şi în interiorul corpului nos­tru. O parte din ele sunt naturale şi bune; oxidarea facilitează transferul de energie din organism. De asemenea, ne scapă de substanţele străine potenţial vătămătoare din corp, facându-le solubile în apă (şi ulterior capabile de a fi eliminate prin urină). Totuşi, oxidarea excesivă necontrolată este inamicul sănătăţii şi longevităţii umane, la fel cum oxidarea excesivă transformă o maşină nouă într-o rablă şi un măr în compost. Oxidarea produce radicali liberi, despre care ştim că sunt responsabili pentru îmbătrânire, favorizarea cancerului şi ruperea plăcilor care conduc la accidente vasculare cerebrale sau infarcte mio­cardice, printre alte efecte adverse legate de o multitudine de boli autoimune şi neurologice. Deci cum ne poate proteja alimentaţia vegetariană de efectele nocive ale radicalilor liberi? În primul rând, există do­vezi că o alimentaţie cu un nivel excesiv de proteine sporeşte producţia de radicali liberi, încurajând astfel lezarea nedorită a ţesuturilor. Dar este practic imposibil un exces de proteine în condiţiile hrănirii cu alimente nerafinate de origine vegetală. Chiar dacă am mesteca toată ziua leguminoase, nuci şi semin­ţe, tot nu am avea de-a face cu un exces caloric. Dar există mult mai multe aspecte legate de alimentele integrale de origine vegetală, ca avantaje faţă de produsele de origine animală. În timpul fotosintezei, apar radicali liberi şi în plante. Pentru a-i combate, ele au dezvoltat însă un mecanism de apărare: o întreagă divizie de compuşi capabili să prevină daunele prin fixarea şi neutralizarea radicalilor liberi. Aceşti compuşi sunt cunoscuţi sub denumirea de antioxidanţi. Când noi şi alte mamifere consumăm plantele, consumăm în acelaşi timp şi antioxidanţii din ele. Iar ei ne ajută la fel de efectiv şi loial cum ajută şi plantele, protejându-ne de radicalii liberi şi încetinind procesul de îmbătrânire din celulele noas­tre. În mod remarcabil, ei nu au efect asupra oxidărilor pozitive despre care am menţionat anterior. Ei neutralizează numai re­zultatele nocive ale oxidării excesive. Pare rezonabil să presupunem că organismele noastre nu s-au preocupat să formeze antioxidanţi, fiindcă aceştia există deja în ceea ce a reprezentat, de-a lungul istoriei, sursa principală de hrană: plantele. Doar atunci când s-a trecut la o alimentaţie bogată în produse de origine animală şi produse rafinate au început problemele de oxidare. Excesul de proteine din hrana noastră a cauzat oxidarea excesivă, în condiţiile în care nu mai consumăm destui antioxidanţi din plante care să reţină şi să neutralizeze vătămările produse. Este important de reţinut totuşi că aceasta este doar o te­orie. Cel mai important lucru este că alimentaţia vegetariană bazată pe produse integrale funcţionează extrem de bine, şi nu de ce funcţionează atât de bine. Dovezile sunt clare în legătură cu eficienţa ei – oricare ar fi motivele. ÎNTREBĂRI FRECVENTE   Când ţin conferinţe publice, sunt deseori întrebat despre cifre. Multe persoane doresc reguli şi formule exacte. Câte gra­me de legume cu frunze verzi ar trebui să consum zilnic? În ce proporţii din alimentaţia mea trebuie să se împartă lipidele, proteinele şi carbohidraţii? De câtă vitamina C sau magneziu am nevoie? Anumite alimente ar trebui amestecate cu altele şi dacă da, în ce proporţii? Şi întrebarea care îmi este adresată cel mai frecvent este: „Este necesar să mă hrănesc 100% vegetarian ca să obţin beneficiile pentru sănătate despre care vorbiţi?” Dacă vă întrebaţi aceste lucruri acum, răspunsul este: relaxaţi-vă! Când vine vorba de cifre, sunt refractar în a fi prea precis, deoarece: (1) nu avem încă datele ştiinţifice care să răspundă complet acestor întrebări; (2) aproape nimic din biologie nu este atât de exact cum încercăm noi să pară; (3) aşa cum dovezile sugerează, o alimentaţie vegetariană bazată pe produse nerafinate elimină orice nevoie de a ne îngrijora în legătură cu detaliile. Hrăniţi-vă cu alimente de origine vegetală variate, iar organismul va face toate calculele pentru voi! În legătură cu aspectul legat de alimentaţia 100% vegană în loc de ceva mai puţin – să spunem 95-98% – răspunsul meu este că nu deţin dovezi ştiinţifice care să arate că această puri­tate este absolut necesară, cel puţin în majoritatea situaţiilor (excepţiile includ pacienţii cu cancer, boli cardiovasculare şi alte afecţiuni potenţial fatale, pentru care orice deviaţie poate conduce la agravare sau recidivă). Cred însă că, cu cât ne apro­piem mai mult de o alimentaţie vegetariană bazată pe produ­se integrale, cu atât vom fi mai sănătoşi. Nu afirm acest lucru din cauză că ar exista date ştiinţifice exhaustive relative la acest aspect, ci datorită efectului asupra papilelor noastre gustative. Când alegem calea de 100%, papilele gustative se schimbă şi rămân schimbate, pe măsură ce savurăm noi gusturi mult mai compatibile cu o sănătate bună. Nu ai sfătui un fumător să se lase de acest obicei prin continuarea fumatului unei ţigări pe zi, ci prin renunţarea completă la ţigări. Este mult mai facilă o abordare de 100% decât una de 99%, şi oferă mult mai multe şanse de reuşită pe termen lung. Sunt de asemenea întrebat adeseori dacă eu consider că această alimentaţie este vegetariană sau vegană. Prefer să nu folosesc neapărat aceşti termeni. Mulţi vegetarieni consumă încă lactate, ouă, prea multe uleiuri adăugate şi produse excesiv rafinate sau procesate. Deşi veganii nu consumă deloc produse de origine animală, unii dintre ei continuă să folosească gră­simi adăugate, sare şi alimente excesiv rafinate sau procesate. Sintagma alimente integrale de origine vegetală este cea pe care am facut-o cunoscută colegilor mei în calitate de membru în comitetul de revizuire al cercetării anti-cancer la Institutul Na­ţional de Sănătate (National Institute of Health – NIH). Ca şi mine, şi ei sunt şovăitori în a folosi neapărat cuvintele vegeta­rian şi vegan sau în a atribui o valoare particulară ideologiei care se află uneori în spatele respectivelor concepte. Eu am vrut să descriu efectele remarcabile asupra sănătăţii pe care le are alimentaţia de origine vegetală cu produse integrale referitor la dovezile ştiinţifice, mai mult decât referitor la o ideologie personală şi filozofică, oricât de nobilă ar fi aceasta.   [1] Pe parcursul întregii cărţi, noţiunile de alimentaţie vegetariană şi alimentaţie vegană au aceeaşi semnificaţie: alimentaţie formată din cereale, leguminoase, fructe, legume, seminţe, nuci, alune, mirodenii etc. şi combinaţiile lor, excluzând produsele de origine animală (carne, lactate, ouă şi derivatele lor.) (n. tr.)  

PREFAŢĂ               Această carte este pentru...     • Oamenii care prezintă simptomele unui sistem imunitar slăbit şi care vor să-şi stimuleze imunitatea.   • Specialiştii din domeniul holistic al îngrijirii sănătăţii ai căror pacienţi suferă de candidoză sau de alte deficienţe ale sistemului imunitar. Pacienţilor voştri le va merge foarte bine cu Dieta pentru un Organism Ecologic şi vor avea mai mult de câştigat de pe urma şedinţelor pe care le parcurgeţi împreună.   • Medicii care prescriu antibiotice, pilule contracepţionale, radioterapie, chimioterapie, terapii cu cortizon, steroizi etc. Dieta pentru un Organism Ecologic îţi va ajuta pacienţii să evite dezvoltarea excesivă a bacteriilor nocive în cursul terapiei, iar pe urmă îi va ajuta să-şi refacă ecosistemul intern şi să prevină îmbolnăvirile ulterioare.             Ar trebui să citeşti această carte dacă...     • Bănuieşti sau ştii că suferi de candidoză, de sindromul oboselii cronice, de cancer, de SIDA sau de alte deficienţe ale sistemului imunitar.   • Ai alergii alimentare cunoscute sau suspectate, ori te confrunţi cu probleme digestive frecvente.   • Ai erupţii cutanate frecvente, suferi de constipaţie sau de pe urma sindromului premenstrual.   • Eşti sâcâită de dureri de cap, de dureri musculare sau articulare. Ai senzaţia că eşti permanent obosită, nervoasă sau deprimată, ori ţi se pare că ai o memorie foarte slabă.   • Eşti sensibilă la mirosul de tutun, de parfum sau la alte mirosuri chimice.   • Ai luat pilule anticoncepţionale.   • Ai fost chinuită şi te-ai simţit frustrată de simptome care persistă indiferent ce ai face ca să scapi de ele.   • Ai antecedente de consum de medicamente, inclusiv abuz de antibiotice sau de droguri ilegale.   • Vrei să le asiguri sănătatea copiilor şi celorlalte persoane dragi.   • Vrei să previi îmbolnăviri majore care nu se manifestă decât la ani de zile după ce au fost puse seminţele: cancer, SIDA, afecţiuni cardiace.               Candidoza şi asocierea ei cu SIDA, cancerul,             oboseala cronică şi alte tulburări imunitare               Bun-venit la Dieta pentru un Organism Ecologic, un mijloc dovedit de îmbunătăţire a stării de sănătate şi de eliminare a simptomelor candidozei - creşterea populaţiilor de fungi. Câtă vreme în organismul tău există o creştere a acestor populaţii, sistemul imunitar este într-atât de copleşit, încât nici măcar nu poate începe să-şi îndeplinească atribuţiile reale, adică să lupte împotriva unor invadatori cum ar fi HIV şi herpes, ori împotriva creşterii rebele a unor grupuri de celule (cancer). Candidoza reflectă faptul că sistemul imunitar se află în stare de asediu; şi până nu aduci candidoza sub control prin dietă, odihnă, mişcare şi o atitudine hotărâtă, nu pot fi înfrânte nici alte afecţiuni provocate de compromiterea sistemului imunitar. Trebuie să ne concentrăm asupra candidozei ca prim pas în ameliorarea imunităţii. Prin urmare, deşi această carte e scrisă special pentru persoanele care suferă de candidoză, la fel de valoroasă este şi pentru persoanele care suferă de afecţiuni asociate unui sistem imunitar compromis.             Dieta pentru un Organism Ecologic (sau, simplu, „Dieta") îţi oferă un cadru pentru tot restul vieţii. Îţi asigură instrumentele de bază ce te vor ajuta să-ţi refaci şi să-ţi menţii echilibrul şi vitalitatea pe care le merită organismul tău. Dieta este în spiritul naturii, nu împotriva acestuia. Îţi întăreşte imunitatea. Ea poate să întreţină un sentiment mai accentuat de calm în viaţa ta, punându-ţi la dispoziţie recomandări şi principii clare.             Înseamnă asta că nu vei mai mânca niciodată pizza, hamburgeri sau deserturi? Nu neapărat! În forma ei cea mai strictă, terapeutică, Dieta este concepută pentru a vindeca un dezechilibru interior grav, care ameninţă viaţa. Dacă ai voinţa de a o respecta timp de trei luni până la un an (în funcţie de severitatea dezechilibrului), te vei face bine... suficient de bine încât să mănânci din nou asemenea preparate (chit că nu în exces). În lupta cu candida pentru refacerea stării de sănătate, vei deveni mai receptivă la nevoile organismului tău. Vei afla ce anume suportă şi ce anume nu suportă el şi vei începe să apreciezi valoarea unei alimentaţii sănătoase. Vei adapta Dieta la stilul tău de viaţă, inventându-ţi propriile reţete şi combinaţii preferate de alimente. Te vei delecta chiar şi cu deserturile speciale pe care le-am creat. La început, Dieta limitează alimentele pe care le poţi mânca, dar, pe măsura îmbunătăţirii stării de sănătate, poţi să încerci o varietate mai mare de alimente sănătoase. Abaterea ocazională de la consumul acestor alimente nu-ţi va mai provoca răul pe care ţi-l provoacă acum. Dacă reapar unele simptome, vei fi în stare să revii la Dieta de bază şi să te repui pe picioare.               Ponturi pentru citirea şi stăpânirea             Dietei pentru un Organism Ecologic               În aceste pagini vei găsi o mulţime de informaţii! Te va entuziasma faptul că vei primi răspunsuri la motivele de îngrijorare pe care ţi le dă starea ta de sănătate - dar probabil că vei fi copleşită de toate lucrurile pe care trebuie să le ştii şi să le pui în practică atunci când începi Dieta. Nu-ţi face griji - toate se vor aşeza la locurile lor din momentul în care vei începe să experimentezi alimentele din Dietă.             Citeşte cartea de la un capăt la celălalt, subliniind ideile şi acţiunile pe care le consideri importante. Pe urmă, după ce termini de citit şi începi Dieta, întoarce-te şi subliniază cu o culoare diferită, deoarece vei avea un alt punct de vedere.             Este posibil să constaţi că unele informaţii se repetă în diferite capitole şi secţiuni. Asta deoarece noi credem că este suficient de important să fie scoase în evidenţă în mai multe locuri. Şi-acum, te rugăm să ne permiţi să ne prezentăm şi apoi să începem...   POVESTEA DONNEI               „Un drum lung, marcat de studiu, experimentare, rugăciuni şi credinţă m-a adus în punctul în care mă aflu astăzi: o femeie sănătoasă, optimistă, care vrea să împărtăşească ceea ce a descoperit. Însă, pentru a ajunge în acest punct, am trecut prin multe, bune şi rele, în campania mea de înfrângere a candidozei, afecţiune care secătuieşte de vlagă însăşi esenţa vitalităţii şi stării de bine.             M-am născut cu o constituţie sensibilă, inclusiv o alergie la lapte. Am avut permanent probleme pulmonare şi răceli. Când mi s-a crăpat pielea în adolescenţă, am început să iau antibiotice. Pielea îmi era foarte galbenă, aveam foarte puţină energie şi uneori eram foarte „aeriană" fără vreun motiv aparent. Antibioticele au condus la alergii alimentare şi la probleme digestive - iar pielea nu mi se mai curăţa dacă nu luam zilnic antibiotice. M-am dus la dermatolog şi m-am plâns că antibioticele îmi dădeau arsuri la stomac şi îmi provocau indigestie, însă medicul mi-a spus să nu-mi fac griji: sunt oameni care fac ani de-a rândul tratamente cu antibiotice fără nicio problemă.             Eram atât de orgolioasă, încât am continuat cu antibioticele până după vârsta de treizeci de ani. Cu toate acestea, ştiam că era ceva foarte în neregulă şi, având un organism foarte sensibil, deţineam indicii că acel ceva era legat de alimentele pe care le mâncam. Aşa că am început să caut intens răspunsuri.             Am încercat macrobiotice, igienă naturală, alimente crude şi terapie cu megavitamine. I-am studiat pe unii dintre cei mai mari profesori din aceste discipline. Tot ceea ce am făcut mi-a îmbunătăţit întrucâtva starea de sănătate, dar nu complet. În cele din urmă, profund frustrată, am renunţat şi m-am rugat pentru ajutor. Atunci l-am cunoscut pe doctorul William Crook.             Doctorul Crook era un pionier în tratamentul persoanelor care sufereau de candidoză şi cărţile lui au ajutat milioane de oameni. Am învăţat de la el, ca de la toţi profesorii pe care i-am avut până acum, însă nici el nu avea răspunsurile finale. Şi astfel, după şase ani de căutări copleşitoare, folosindu-mă de cele mai importante adevăruri din tot ce am studiat, am pus la punct Dieta pentru un Organism Ecologic, care depăşeşte toate aceste discipline, pentru a-i asigura omului pentru totdeauna o ecologie interioară echilibrată; totodată, am fondat o companie de nutriţie denumită Body Ecology, Inc.             Am descoperit felul cum ne abatem de la starea de sănătate optimă pe care Creatorul nostru ne-a destinat-o şi cum putem reveni la ea.             Toţi cei care au respectat cu sfinţenie Dieta pentru un Organism Ecologic au realizat progrese spectaculoase şi sunt absolut încântată să ţi-o împărtăşesc şi ţie, cititorule. Sunt încrezătoare că această carte îţi va schimba viaţa. Dacă sistemul tău imunitar este slăbit până în punctul în care ai început să suferi de candidoză şi dacă ai cheltuit foarte mulţi bani, timp şi ai depus eforturi ca să găseşti un tratament pentru vindecare, îţi promit că Dieta pentru un Organism Ecologic va fi sfârşitul căutărilor tale.                                                                                                                                                                                                                                        Donna Gates,                                                                                                                          Atlanta, Georgia POVESTEA LINDEI               Dieta pentru un Organism Ecologic m-a ajutat să mă trezesc din cel mai crunt coşmar al vieţii mele. Când am cunoscut-o pe Donna, trecuseră deja patru ani de când încercam să-mi dau seama de ce eram chinuită de simptome persistente de vaginită, dureri de cap, alergii alimentare şi tulburări urinare şi ale indicelui glicemic. Trecusem pe la prea mulţi medici, încercasem medicamente şi regimuri tradiţionale şi netradiţionale, cheltuisem sute şi sute de dolari - şi încă nu scăpasem de simptome. Eliminasem tot zahărul, alcoolul şi produsele lactate din regimul meu alimentar cotidian; luasem ’je mii de suplimente de vitamine şi minerale şi încercasem şi cure de curăţare interioară, de mă albăstrisem la faţă. Făceam exerciţii fizice în mod regulat şi învăţasem tehnici de relaxare.             Eram, probabil, cea mai sănătoasă persoană bolnavă din câte există, însă, până am început Dieta, simptomele mele au continuat să persiste. Pe urmă am aflat de la Donna cum să folosesc principiul combinării alimentelor şi, în cazul meu, aceasta a fost cheia pentru accelerarea ratei de ameliorare a stării mele de sănătate.             Mă săturasem într-atâta să fac tot felul de lucruri care nu dădeau niciun fel de rezultat, încât, în momentul în care am găsit ceva ce a dat rezultate, m-am repezit înainte cât se poate de decisă. Am încercat să fac absolut tot ceea ce recomandă Donna. Zice să faci supă de legume - am mâncat-o, chiar dacă a mea ieşea în mod sistematic mediocră. Susţinea să se mănânce supă la micul dejun - am făcut-o.             Sunt absolut încântată să spun că majoritatea simptomelor mele au dispărut, iar restul sunt sub control. Când scriu aceste rânduri, starea mea de sănătate este în continuare excelentă, reintroduc diferite alimente în dieta mea cotidiană şi, pentru prima oară după mulţi ani, sunt împăcată cu corpul meu.             Reţetele Dietei mi-au fost într-adevăr de ajutor. La început, mi-a fost greu să-mi schimb felul de a gândi meniurile şi preparatele, dar, după scurt timp, mi-a devenit o a doua natură. Această carte reprezintă anii îndelungaţi în care Donna a acumulat cunoştinţe pe care le-a aplicat; tot ce spune este valoros şi pertinent. Amândouă, ea şi cu mine, suntem devotate scopului de a-ţi aduce o ameliorare a stării de sănătate şi te rugăm să parcurgi cartea de faţă cu atenţie şi să respecţi sugestiile şi recomandările. În sănătatea ta!

Ma hranesc deci slabesc de Michel Montignac PREFAŢĂ.           Pragmatici, trebuie să fim pragmatici în privinţa controlului pe care îl exercităm asupra echilibrului nostru ponderal, adică asupra greutăţii.           De prea multe ori modul de viaţă este răspunzător pentru rotunjirea noastră progresivă dar sigură şi, apoi, pentru obezitatea care se instalează treptat. Dacă un anumit exces ponderal a fost considerat multă vreme un gaj al cumsecădeniei, acum el e considerat, cel mai adesea, duşmanul eficienţei şi punctul de plecare al unor numeroase boli. De aceea, de îndată ce a atins acest stadiu, fiecare caută să-l facă reversibil, adică să slăbească. Atunci, trebuie să găsească o cale, trebuie să opteze pentru o „metodă” sau – poate (mai simplu) – instigat de Michel Montignac, să devină conştient că felul cum se hrăneşte este esenţial şi trebuie controlat pe termen lung.           Numeroase metode, deşi recunoscute din punct de vedere ştiinţific, se dovedesc eficace pe termen scurt şi mediu, dar implică asemenea privaţiuni, încât devin o serie de constrângeri greu de respectat… Şi, încet-încet, ascensiunea către înălţimea scării gradate a cântarului este reluată. Aceasta este o experienţă pe care am trăit-o.           Calea pe care ne-o propune Michel Montignac pune de acord dietetica şi gastronomia, păstrând avantajul unui efect durabil pe termen lung, cu condiţia să aderăm la principiile acestui nou mod de alimentaţie. Prin urmare, trebuie să ne modificăm obiceiurile alimentare, să conştientizăm ceea ce mâncăm, să ne adaptăm metabolismului pentru a slăbi într-o primă etapă şi, apoi, să ne stabilim la nivelul ponderal ales. Această cale nu este decât un compromis între acceptabil şi obligatoriu. Fiinţa umană nu poate fi constrânsă în permanenţă, ea are nevoie de diversitate, deci de o abordare gastronomică a ştiinţei de a mânca.           Punând în practică această metodă, am fost cucerit, cu atât mai mult cu cât ea a fost şi este eficace.           Doctor Philippe ROUGER.           Conferenţiar la Universitatea PARIS VI.           Director ajunct al Institutului Naţional de Transfuzii             CUVÂNT ÎNAINTE.           Este aproape o banalitate să spui că trăim într-o civilizaţie a contradicţiilor.           În fiecare zi omul îşi demonstrează geniul în domeniul ştiinţific şi suntem convinşi că acest geniu – dacă de el este vorba, nu are limită, într-atât de mult şi-a demonstrat puterea de câteva decenii încoace.           Dar această evoluţie ştiinţifică fulgerătoare nu se produce în mod uniform, deoarece există multe domenii unde mentalitatea omului se opune oricărei forme de progres sau – şi mai rău – uneori are tendinţa de a regresa.           Nutriţia este, din nefericire, una dintre aceste discipline rămase în urmă, unde mai domneşte şi o totală anarhie. Fiecare consideră că are dreptul de a spune ceva şi toată lumea se îndeamnă să spună ce dă Dumnezeu.           Şi aşa vor rămâne lucrurile, atât timp cât problema va fi deschisă, iar soluţia definitivă nu va fi acceptată de toţi.           Adevărul în privinţa nutriţiei este cunoscut totuşi, dar el rămâne privilegiul câtorva oameni de ştiinţă şi membri foarte specializaţi ai corpului medical. Adevărul ştiinţific este ascuns – din rutină şi din ultra-conservatorism – de către cea mai mare parte a pseudo-profesioniştilor în dietetică.           E greu să accepţi aceasta realitate, deoarece ea se bazează pe patru criterii ce se opun credinţelor tradiţionale şi zdruncină de-a dreptul ideile moştenite şi practicile curente ce decurg din ele. Aceste patru criterii sunt următoarele:           — Teoria caloriilor este falsă. Aceasta constituie o ipoteză fără fundament ştiinţific, iluzorie în măsura în care adoptarea regimurilor hipocalorice duce întotdeauna la eşecuri.           — Proastele obişnuinţe alimentare şi, în special, excesiva rafinare a unor alimente, precum şi natura lor îndoielnică, stau la originea dereglării metabolismului contemporanilor noştri. De aceea trebuie să învăţăm să alegem bine în privinţa glucidelor.           — De asemenea, este foarte important să deosebim grăsimile binefăcătoare de grăsimile dăunătoare, alegându-le pe cele bune.           — Trebuie sa ne îmbogăţim alimentaţia cu fibrele pe care le conţin mai ales fructele, legumele verzi, legumele uscate şi pâinea integrală.           „Secretele nutriţiei” constituie, întrucâtva, adevărul în această problemă, esenţialul a ceea ce trebuie să ştim despre un subiect a cărui importanţă este mai mare decât ne imaginăm. Căci aceste taine îi privesc nu numai pe aceia care vor sa slăbească ori să-şi stabilizeze greutatea – fără constrângeri şi privaţiuni – ci şi pe aceia care vor să-şi regăsească vitalitatea fizică şi intelectuala optimă.           OBEZITATE ŞI CIVILIZAŢIE.           Îngrăşarea – şi ca urmare obezitatea – este un fenomen social. Este, întrucâtva, sub-produsul civilizaţiei.           Daca observăm ce se petrece în societăţile primitive, putem constata că, în general, această problemă nu există.           De asemenea, obezitatea este inexistentă la regnul animal, cel puţin la speciile care trăiesc în mediul lor natural, numai animalele domesticite de om cunosc această suferinţă.           Paradoxal, tocmai în societăţile cele mai evoluate se întâlneşte cel mai des excesul ponderal. Se pare că acesta este corolarul nivelului de viaţă. De altfel, fenomenul a fost constatat de-a lungul întregului curs al istoriei.           Cu unele excepţii, cei mai graşi indivizi se găseau întotdeauna la categoriile sociale cele mai bogate.           Deseori, excesul de greutate era considerat ca o virtute. Era simbolul reuşitei sociale, dar şi al sănătăţii înfloritoare.           Nu se spunea gras şi sănătos?           Astăzi mentalităţile au evoluat, deoarece – în afara faptului că s-au modificat canoanele de frumuseţe – oamenii au devenit conştienţi de neajunsurile greutăţii prea mari.           Obezitatea este considerată un pericol, deoarece se ştie că reprezintă un mare factor de risc pentru sănătate.           Dacă analizăm problema obezităţii în lume, suntem obligaţi să constatăm că în Statele Unite, cea mai bogata ţară din lume, este cea mai catastrofală situaţie.           Or, dacă luăm în consideraţie modul de hrană al americanilor, este uşor să deducem că tocmai proastele obişnuinţe alimentare stau la baza obezităţii lor. Iar această realitate se înrăutăţeşte pe zi ce trece.           Contrariu a ceea ce lasă să se înţeleagă unii practicieni, obezitatea nu este o fatalitate şi, chiar daca originile sale sunt – în majoritatea cazurilor – ereditare, nu este mai puţin adevărat că ele sunt consecinţa relelor obişnuinţe alimentare.           A aborda acest subiect lăsând în urmă aspectul esenţial al problemei, înseamnă a ne ocupa numai de simptome (greutatea), neglijând cauza. Eşecul dieteticii tradiţionale se datorează tocmai acestei abordări trunchiate. În loc să căutăm să scăpăm de simptome, prin intermediul unor regimuri de înfometare, am face mai bine să analizăm de ce ne îngrăşam. În loc să adoptăm prosteşte liste de meniuri gata făcute, numărând caloriile sau cântărind alimentele, mai bine am încerca să înţelegem cum ne funcţionează organismul şi în ce fel va putea el să asimileze diferitele categorii de alimente.           Slăbirea şi stabilizarea greutăţii trec, după părerea mea, printr-o fază educativă obligatorie şi, înainte de a începe punerea în practică a metodei descrise în aceasta carte, eu vă propun să străbateţi trei etape, care constituie o adevărată conştientizare a principiilor ei.           Mai întâi, conştientizarea jalnicelor obişnuinţe alimentare dobândite în câteva decenii, asociate cu rafinarea excesivă a unor alimente, care stau la originea destabilizării progresive a metabolismului nostru. Această situaţie este cea care duce, în consecinţa, la obezitate şi boală.           Apoi, o conştientizare a modului în care ne funcţionează corpul. Trebuie să învăţăm efectiv cum ne funcţionează metabolismul, ca şi sistemul digestiv.           În sfârşit, o conştientizare a naturii alimentelor, a proprietăţilor lor şi a familiei din care acestea fac parte.           În acest fel, vom putea construi concret o dietetică inteligentă, pe baza căreia ne vom asuma responsabilitatea propriului corp şi vom realiza nu numai controlul alimentaţiei, ci şi echilibrul ponderal.           Iată ce va invit să descoperiţi în capitolele care urmează.             INTRODUCERE.           În ultimii ani, când eram întrebat cum am slăbit sau cum fac să-mi păstrez greutatea, răspundeam invariabil „mâncând la restaurant şi luând mese de afaceri”, ceea ce stârnea zâmbete, dar nu convingea pe nimeni.           Fără îndoială că şi dumneavoastră vi se pare paradoxal, mai ales daca puneţi excesul de greutate pe seama obligaţiilor familiale, sociale şi, poate, profesionale, care vă impun să onoraţi puţin cam prea des gastronomia. În orice caz, asta credeţi dumneavoastră.           Cu siguranţă că aţi încercat deja să aplicaţi un număr incalculabil de metode care circulă şi figurează demult printre locurile comune. Dar întotdeauna aţi constatat că – pe lângă faptul că sunt deseori contradictorii şi nu au decât rezultate nule sau efemere – aceste principii erau, în majoritatea cazurilor, imposibil de aplicat într-un regim de viaţă normal. Chiar şi acasă, ele impun atâtea constrângeri, încât te laşi păgubaş în foarte scurt timp.           Prin urmare, sunteţi azi, ca şi acum câţiva ani, preocupaţi de ceea ce, în mod pudic, am putea numi exces de greutate.           La începutul anilor 60, pe când trecusem deja de treizeci şi cinci de ani, cântarul îmi arăta vreo optzeci de kilograme, adică un plus de şase kilograme faţa de greutatea mea ideală.           În fond, nu era nimic alarmant pentru un om cu înălţimea de 1,81 m şi care mai avea câţiva ani până să împlinească patruzeci.           Până atunci, avusesem o viaţă socio-profesională destul de regulată, iar excesul meu ponderal părea stabilizat. „Excesele alimentare”, dacă puteam vorbi într-adevăr de excese, nu erau decât foarte ocazionale şi aveau, în mod esenţial, un caracter familial. Când te tragi dintr-o regiune din sud-vestul Franţei, gastronomia face obligatoriu parte din educaţie. Ea devine chiar un dat cultural fundamental.           Abandonasem deja, de mult timp, zahărul, cel puţin în cafea. Sub pretextul unei alergii, nu mai mâncam cartofi şi, cu excepţia vinului, nu mai beam alcool.           Cele şase kilograme în exces le luasem într-o perioadă de zece ani, ceea ce reprezenta o curbă de progresie relativ modestă. Când mă uitam în jurul meu, mă regăseam în limite normale, mai curând chiar sub acestea.           Apoi, de la o zi la alta, a trebuit să-mi exercit profesiunea în condiţii cu totul diferite, atunci când mi s-a încredinţat o responsabilitate la nivel internaţional, în cartierul general al unei societăţi multinaţionale americane la care eram angajat.           Acum călătoream în cea mai mare parte a timpului, iar vizitele făcute la filialele pe care le controlam, în specialitatea mea, erau invariabil însoţite de reuniuni cu caracter gastronomic.           Întors la Paris, trebuia – în cadrul funcţiilor mele de la serviciul Relaţii Publice Interne – să însoţesc vizitatori, în majoritatea cazurilor străini, la cele mai bune restaurante din capitală. Asta făcea parte din obligaţiile mele profesionale şi mărturisesc că nu era cea mai dezagreabilă latură a activităţii.           Dar, la trei luni după ce îmi asumasem noile responsabilităţi, nu aveam mai puţin de 7 kg în plus. Trebuie spus că în acea perioadă făcusem un stagiu de trei săptămâni în Anglia, ceea ce nu aranjase deloc lucrurile.           Semnalul de alarmă fusese tras. Prin urmare, trebuia neapărat să fac ceva.           La început, am încercat şi eu, ca toată lumea, să aplic, mai mult sau mai puţin, locurile comune cunoscute, cu rezultatele tot mai decepţionante pe care le cunoaştem.           Apoi, foarte repede – întâmplarea potrivind bine lucrurile – am întâlnit un medic generalist pasionat de problemele nutriţiei; acesta mi-a dat câteva sfaturi, ale căror principii păreau să demoleze fundamentul dieteticii tradiţionale.           Foarte curând după aceea, obţinusem rezultate deosebit de promiţătoare. Atunci, m-am hotărât să aprofundez problema, ceea ce era destul de uşor, deoarece lucram într-un grup farmaceutic şi aveam, astfel, acces la informaţii ştiinţifice care mă interesau.           După câteva săptămâni, reuşisem să obţin majoritatea publicaţiilor franceze şi americane din acest domeniu. Chiar dacă aplicarea unor reguli aducea rezultate, eu voiam să le înţeleg baza. ştiinţifica. Doream să ştiu când şi cum începeau să devină eficace şi care era limita lor de aplicare.           De la început îmi impusesem să nu înlătur practic nimic din alimentaţie, cu excepţia zahărului. Când ai ca misiune să-i însoţeşti pe vizitatori la restaurante, nici nu poate fi vorba să numeri caloriile ori să te limitezi la „un măr şi un ou răscopt”. Trebuia să găsesc altceva.           Prin urmare, am pierdut treisprezece kilograme luând în fiecare zi mese de afaceri şi veţi afla şi înţelege, mai departe, cum.           Dar enunţarea unor principii este un lucru, iar aplicarea lor este alta.           După câteva luni, am redactat pentru cei din anturajul meu, şi la cererea lor, esenţialul metodei, care încăpea pe trei pagini dactilografiate.           Încercam, pe cât posibil, să stau cel puţin o oră cu fiecare persoană interesată, pentru a-i explica bazele ştiinţifice ale metodei.           Dar nu era întotdeauna suficient. Greşelile grosolane, făcute involuntar, compromiteau prea adesea rezultatele. În toate cazurile, forţa culturală a ideilor moştenite, de altfel în contradicţie cu metoda mea, era prea puternică, şi făcea ca lucrurile să fie înţelese în mod neclar. De aceea, în mintea mea s-a dezvoltat treptat ideea de a redacta un document mai complet.           Cartea de faţă are pretenţia de a fi un ghid şi, scriind-o pentru dumneavoastră, am urmărit următoarele scopuri: să demitizez ideile moştenite, printr-o argumentaţie suficient de convingătoare, pentru ca acestea să fie abandonate; să prezint bazele ştiinţifice fundamentale, indispensabile pentru înţelegerea fenomenelor nutriţiei; să enunţ reguli simple, dând esenţialul fundamentului lor tehnic şi ştiinţific; să înfăţişez, în cele mai mărunte detalii, toate condiţiile de aplicare a acestei metode; să dau, pe cât posibil, o adevărată metodologie. Să realizez, întrucâtva, un ghid practic.           În ultimii ani, ajutat de sfaturile profesioniştilor, am observat, cercetat, testat, experimentat şi încercat. Astăzi, am convingerea că am descoperit şi elaborat o metodă eficientă şi uşor de aplicat.           Veţi învăţa, din această carte, că nu te îngraşi pentru că mănânci mult, ci pentru că mănânci prost.           Veţi învăţa să vă gestionaţi alimentaţia aşa cum vă gestionaţi bugetul.           Veţi învăţa să vă conciliaţi obligaţiile familiale, sociale şi profesionale cu propria plăcere.           Veţi învăţa, în fine, să mâncaţi într-un mod mai sănătos, fără ca să adoptaţi o alimentaţie tristă.           Cartea de faţa nu este prezentarea unui „regim”. Este expunerea unei noi metode de alimentaţie, care constă în a învăţa să-ţi menţii echilibrul ponderal, în timp ce continui să te bucuri de plăcerile mesei, indiferent dacă eşti acasă, la prieteni sau la restaurant.           Dar, ca o consecinţă, veţi afla cu surprindere că, adoptând aceste noi principii alimentare, veţi regăsi ca prin farmec o vitalitate fizică şi intelectuală pe care le-aţi pierdut de mult. Şi vă voi explica de ce.           Veţi afla că anumite obişnuinţe alimentare stau uneori la originea unei lipse de tonus şi, ca urmare, a unei performanţe sportive sau profesionale minore.           Veţi şti că, adoptând anumite principii de nutriţie fundamentale, uşor de pus în aplicare, veţi putea elimina oboseala bruscă ce vă afectează, probabil, şi veţi regăsi o vitalitate optimă.           De aceea, chiar şi în cazul când excesul dumneavoastră ponderal este modest ori aproape nul, învăţarea metodei şi a principiilor pe care trebuie sa le adoptaţi pentru un control eficient al alimentaţiei este de mare importanţă.           Aceasta conduce, în orice caz, la dobândirea unei noi energii, garanţie a unei mai mari eficienţe în toate domeniile vieţii personale şi profesionale.           Veţi constata, pe de altă parte, că problemele gastro-intestinale, cu care v-aţi resemnat să trăiţi, vor dispărea total şi definitiv, deoarece aparatul digestiv vi se va echilibra complet.           Dar, cu toate că în aceasta lucrare fac apologia bunei bucătării franceze, în general, şi a vinului şi ciocolatei în special, intenţia mea nu era câtuşi de puţin ca, scriind-o, să plagiez excelentele ghiduri gastronomice pe care le cunoaşteţi cu toţii. Mărturisesc totuşi că eram tentat s-o fac, fiindcă întotdeauna mi-a fost greu să despart mâncarea de plăcere şi bucătăria de gastronomie.           Am avut şansa, de câţiva ani încoace, să frecventez cele mai bune restaurante din lume, iar strângerea de mână a unui mare bucătar mi-a inspirat atât respect, cât şi admiraţie.           Marea bucătărie, care, de altfel, este de multe ori şi cea mai simplă, a devenit o arta care nu mai are nevoie de alte confirmări. O artă pe care aş fi tentat, în ceea ce mă priveşte, s-o pun înaintea tuturor celorlalte.           CAPITOLUL I.           MITUL CALORIILOR.           Teoria slăbirii, care se bazează pe o abordare hipocalorică a problemei, va rămâne, cu siguranţă, cea mai mare „gafă ştiinţifică” a secolului XX.           Aceasta este o cursă, o păcăleală, o „ipoteză” simplistă şi periculoasă, fără fundament ştiinţific real. Şi, totuşi, ea ne dirijează comportamentul alimentar de peste o jumătate de secol.           Priviţi în jurul dumneavoastră şi observaţi-i pe cei din anturaj; veţi constata că oamenii, cu cât sunt mai rotofei, groşi, graşi sau chiar obezi, cu atât socotesc mai înverşunat caloriile pe care le îngurgitează…           Cu foarte rare excepţii, tot ceea ce s-a numit „regim”, de la începutul secolului încoace, s-a bazat în mod esenţial pe teoria caloriilor.           Mare greşeală! Căci nu s-a putut obţine nici un rezultat serios şi durabil. Fără să mai vorbim de efectele secundare cel puţin dezastruoase.           Voi reveni, la sfârşitul acestui capitol, asupra „fenomenului socio-cultural”, cu caracter scandalos, care a luat amploare, în materie de calorii alimentare. Pentru că, în stadiul la care a ajuns astăzi, nu este nici o exagerare dacă vorbim de o adevărată „condiţionare colectivă”.           A. ORIGINEA TEORIEI CALORIILOR.           Doi medici americani, doctorul Newburg şi doctorul Johnston, de la Universitatea din Michigan, au emis – într-o publicaţie din 1930 – ideea că „obezitatea ar fi mai curând rezultatul unei alimentaţii prea „bogate” în calorii, decât o deficienţă a metabolismului”.           Studiul pe care îl făcuseră asupra echilibrului energetic se baza, de fapt pe un număr de observaţii foarte limitat, şi – mai ales – fusese realizat pe o perioadă prea scurtă pentru a avea un fundament ştiinţific serios.           În ciuda acestui fapt, chiar de la publicare, a fost primit ca un adevăr ştiinţific irefutabil şi, de atunci, a fost considerat drept „literă de evanghelie”.           Totuşi, la câţiva ani după aceea, cei doi cercetători, tulburaţi – fără îndoială – de tapajul făcut în jurul descoperirii lor, au emis, cu timiditate, rezerve serioase asupra concluziilor la care ajunseseră. Dar acestea au trecut absolut neobservate. Teoria lor era deja înscrisă în programul de studii medicale al majorităţii ţărilor occidentale unde îşi păstrează un loc de onoare chiar şi în zilele noastre.           B. TEORIA CALORIILOR.           Caloria este cantitatea de energie necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apa de la 14°C la 15°C.           Corpul omenesc are nevoie de energie. În primul rând, pentru a-şi menţine temperatura la aproximativ 37°C. Întrucâtva, aceasta este necesitatea primară. Dar, îndată ce corpul intră în acţiune, chiar şi numai pentru a-şi păstra poziţia verticala, pentru a se mişca, a scoate sunete etc. apare o nevoie suplimentară de energie. Apoi, mai trebuie un supliment de energie pentru a mânca, digera, pentru a îndeplini actele esenţiale ale vieţii.           Dar nevoia cotidiană de energie variază în funcţie de individ, vârstă şi sex.           Teoria caloriilor este următoarea:           Dacă nevoile energetice ale unui individ sunt de 2500 de calorii pe zi şi el nu absoarbe decât 2000, se va crea un deficit de 500 de calorii. Pentru a acoperi acest deficit, organismul uman va lua o cantitate de energie echivalentă din grăsimile de rezervă, ceea ce va duce, în consecinţă, la o scădere în greutate.           A contrario, dacă un individ absoarbe zilnic 3500 de calorii, în timp ce nevoile sale sunt de 2500, îşi va crea un excedent de 1000 de calorii, care va fi stocat, în mod automat, sub formă de grăsimi de rezervă.           Teoria pleacă deci de la postulatul conform căruia, nici într-un sens, nici în celălalt, nu există pierdere de energie. Este matematic! Iar formula rezultă dintr-o ecuaţie inspirată direct din teoria lui Lavoisier asupra legilor termodinamicii.           Încă din acest stadiu se poate pune întrebarea: cum au reuşit să supravieţuiască prizonierii din lagărele de concentrare timp de cinci ani, numai cu 700-800 de calorii pe zi? Daca teoria caloriilor ar fi avut un fundament, ei ar fi trebuit să moară de îndată ce rezervele de grăsime din corp li s-au epuizat, adică după câteva luni.           În acelaşi mod, se poate pune întrebarea de ce oamenii care mănâncă mult, adică 4000-5000 de calorii pe zi, nu sunt mai graşi (unii rămân chiar mereu slabi). Dacă teoria caloriilor ar fi avut un fundament real, aceşti mari mâncăi ar fi trebuit sa cântărească, după câţiva ani, 400-500 de kilograme.           Cum se explică, pe de o parte, că mâncând mai puţin – deci reducându-şi cantitatea zilnică de calorii absorbite – unele persoane continuă să se îngraşe? În orice caz, mii de indivizi se îngraşă, deşi rabdă de foame.           C. EXPLICAŢIA.           Prima întrebare este: de ce nu se produce pierderea în greutate, deşi se reduce aportul de calorii?           De fapt, pierderea în greutate are loc, dar fenomenul este efemer. Iar acesta este, în realitate, motivul pentru care doctorii Newburg şi Johnston s-au înşelat: observaţiile lor s-au întins pe o perioada mult prea scurtă.           Fenomenul este următorul:           Să ne imaginăm că nevoile zilnice ale individului sunt de 2500 de calorii şi că, timp îndelungat, aportul caloric a fost realizat în funcţie de această nevoie. Dacă raţia de calorii scade subit la 2000, se va utiliza, într-adevăr, o cantitate echivalentă de grăsimi de rezervă, pentru a o compensa şi se va constata o pierdere în greutate.           În schimb, dacă aportul caloric se stabileşte, de acum, la nivelul a 2000 de calorii, faţă de cele 2500 dinainte, organismul – determinat de instinctul său de supravieţuire – îşi va ajusta foarte rapid nevoile energetice la nivelul aportului. Din moment ce nu i se dau decât 2000 de calorii, nu va consuma decât 2000. Prin urmare, pierderea de greutate va fi întreruptă rapid. Dar organismul nu se va opri aici. Instinctul de supravieţuire îl va împinge la o prudenţă mai mare. Iar această prudenţă va fi atât de importantă, încât el îşi va face din nou rezerve. Dacă nu i se dau, de aici înaintea decât 2000 de calorii, ei bine, îşi va diminua şi mai mult nevoile energetice, până la, de exemplu, 1700 şi va stoca diferenţa de 300 de calorii ca grăsimi de rezervă.           Se ajunge, astfel, la un rezultat opus celui scontat, pentru că – în mod paradoxal – în timp ce subiectul mănâncă mai puţin, el începe din nou să se îngraşe.           De fapt, fiinţa umană, animată permanent de instinctul de conservare, nu se comportă deloc diferit faţă de câinele care îşi îngroapă osul, deşi moare de foame. Este, într-adevăr, paradoxal, dar câinele hrănit foarte neregulat recurge la instinctul său ancestral şi îşi îngroapă hrana, constituindu-şi, astfel, rezerve pentru când va fi înfometat.           Câţi dintre dumneavoastră nu aţi fost victimele înşelate ale acestei teorii – fără fundament – a caloriilor?           Cu siguranţă că aţi întâlnit în anturajul dumneavoastră obezi care mureau de foame. Acest fapt este deosebit de adevărat pentru subiecţii de sex feminin. Cabinetele psihiatrilor sunt pline de femei a căror depresie nervoasă rezultă prea adesea din aplicarea teoriei, caloriilor. De cum intră în această horă infernală, ele îi devin foarte repede sclave, deoarece ştiu că orice oprire duce la o nouă creştere în greutate, mai mare decât aceea pe care o aveau la început.           Majoritatea membrilor corpului medical se ascund după deget. Ei. îşi dau foarte bine seama că pacientele lor nu slăbesc, dar le bănuiesc, mai degrabă, că nu respectă regulile jocului şi că mănâncă pe ascuns. Unii dieteticieni profesionişti au organizat chiar şedinţe de terapie de grup1, unde fiecare obez vine şi îşi declară public, în faţa colegilor, pierderea în greutate, primită cu aplauze, ori câştigul în greutate, sancţionat cu fluierături. Cruzimea mentală a unor asemenea practici nu este departe de cea medievală.           Omul în halat alb (cu excepţia unor anumiţi specialişti) îşi va pune cu atât mai puţine întrebări asupra cunoştinţelor sale de bază în acest domeniu cu cât acestea din urmă sunt mai curând simbolice. În afara unor locuri comune, cultura sa ştiinţifică în materie de nutriţie este cam redusă.           De altfel, nutriţia nu este un domeniu care să-i intereseze în mod deosebit pe medici. Am remarcat că, printre cei douăzeci de medici cu care am lucrat înainte de a scrie această carte, toţi, fără excepţie, au fost aduşi în situaţia de a se interesa de nutriţie, de a face cercetare şi de a realiza experimente numai pentru că, iniţial, avuseseră ei înşişi grave probleme de greutate pe care doreau să le rezolve.           Ceea ce este consternant, ba chiar scandalos, este faptul că – în rândurile marelui public – a fost lăsată să se dezvolte ideea conform căreia teoria caloriilor ar avea o bază ştiinţifică reală. Această teorie a dobândit, din păcate, autoritate şi constituie, de acum, un dat cultural esenţial al civilizaţiei noastre occidentale.           Teoria caloriilor este atât de adânc ancorată în mentalitatea noastră, încât nu există vreun restaurant al unei colectivităţi, cafenea de cartier sau cantină militară care să nu afişeze numărul de calorii al fiecărui fel de mâncare, pentru ca oricine să poată fi în cunoştinţă de cauză. Nu trece o săptămână fără ca vreuna dintre numeroasele reviste feminine să nu aibă pe pagina întâi un articol asupra problemelor de slăbire, înfăţişând ultimele meniuri puse la punct de echipe de specialişti în dietetică care, în lumina teoriei caloriilor, propun aproape fără deosebire, „o mandarină la micul dejun, o jumătate dintr-un biscuit la ora 11, un bob de năut la prânz şi o măslină seara…”.           Totuşi, se poate pune întrebarea cum de a reuşit această acordare hipocalorică a problemei să ne iluzioneze atâta timp? Există două răspunsuri. Primul este că un regim hipocaloric dă întotdeauna rezultate. Privarea de hrană pe care se bazează duce obligatoriu la o oarecare slăbire. Dar acest rezultat, după cum am văzut, este întotdeauna efemer. Revenirea la situaţia iniţială este nu numai sistematica, dar în majoritatea cazurilor, kilogramele puse depăşesc pragul anterior. Al doilea motiv este acela că, în zilele noastre, „scăderea caloriilor” a devenit o formidabilă miză economică.           Exploatarea acesteia se realizează la un asemenea nivel, încât avem de-a face cu un adevărat lobby, ai cărui principali beneficiari sunt industria alimentară şi câţiva bucătari (interesaţi), cu complicitatea specialiştilor în dietetică.           Teoria caloriilor este falsă şi acum ştiţi şi de ce, dar nu înseamnă că sunteţi şi debarasaţi de ea. Pentru că este atât de adânc înfiptă în mintea dumneavoastră, încât vă veţi surprinde încă mult timp, de aici înainte, comportându-vă după principiile sale.           Când vom aborda metoda de alimentaţie pe care o recomand în cartea de faţă, veţi fi foarte tulburaţi, în măsura în care tot ceea ce vă propun poate apărea în totală contradicţie cu această faimoasă teorie.           Dacă este cazul, recitiţi acest capitol, până când lucrurile vor deveni perfect clare.           CALVARUL CELUI SUB-ALIMENTAT SAU.           MARTIRIUL OBEZULUI           (după Dr. J.-P. Ruasse)           Această curbă arată foarte bine că regimurile hipocalorice succesive ajung să creeze o rezistenţă la slăbire.           Se vede, prin urmare, că, pe măsură ce se reduce raţia calorică, randamentul regimului scade şi organismul tinde nu numai să-şi regăsească greutatea iniţială, ci şi să-şi constituie rezerve suplimentare.           CAPITOLUL II.           CLASIFICAREA ALIMENTELOR.           Cred că acest capitol este singurul puţin mai complicat de citit şi mai dificil de asimilat, din cauza caracterului său tehnic, lucru pentru care veţi avea bunăvoinţa să mă iertaţi. Restul cărţii va putea fi citit, dacă vreţi, ca un roman.           De-a lungul întregii expuneri, voi menţiona diverse categorii de alimente. Se cuvine să ştiţi despre ce este vorba, altfel înţelegerea globală a metodei risca să vă scape.           Am încercat să reduc capitolul de faţă la cea mai simplă expresie a sa. Prin aceasta, înţeleg că nu conţine decât esenţialul a ceea ce trebuie să ştiţi.           Dacă, totuşi, veţi începe să căscaţi şi veţi adormi după al zecelea rând, treceţi repede la rezumatul capitolului. Dar înainte de a aborda metoda propriu-zisă, va trebui neapărat să va întoarceţi la el, altfel asimilarea acesteia poate fi compromisă.           Alimentele sunt substanţe comestibile care conţin un anumit număr de elemente organice, ca: proteinele, lipidele, glucidele, precum şi săruri minerale şi vitamine. Totodată, ele sunt compuse şi din apă şi materii nedigerabile, ca fibrele.           A. PROTEINELE (sau PROTIDELE)           Acestea sunt celulele organice ale materiei vii, adică ale muşchilor, organelor, ficatului, creierului, oaselor etc. Sunt formate din cei mai simpli componenţi, numiţi aminoacizi. Unii dintre aceştia sunt fabricaţi de către organism. Majoritatea celorlalţi aminoacizi provin însă dintr-un aport exterior, realizat prin intermediul alimentaţiei, în care proteinele pot avea o dublă origine: origine animală: cantităţi mari se găsesc în carne, peşte, brânză, ouă, lapte; origine vegetală: în soia, migdale, alune, cereale integrale şi în unele leguminoase.           Idealul este de a consuma atât proteine de origine vegetală, cât şi proteine de origine animală.           Proteinele sunt indispensabile pentru organism: pentru construcţia structurilor celulare, ca eventuală sursă de energie, după transformarea în glucoza (ciclul KREBS), pentru producerea anumitor hormoni şi neuromediatori2, pentru constituirea acizilor nucleici (necesari reproducerii). Un regim alimentar cu deficit de proteine poate avea grave, consecinţe asupra organismului: topirea muşchilor, ofilirea pielii etc.           Raţia zilnică de proteine trebuie să fie de circa 60 grame la copil, şi 90 de grame la adolescent.           La adult, ea trebuie să reprezinte un gram pe kilogramul de greutate, cu un minimum de 55 de grame pe zi la femeie, şi 70 de grame pe zi la bărbat.           Altfel spus, consumul de proteine, pentru un adult, trebuie să reprezinte cel puţin 15% din aportul energetic zilnic. Dacă însă consumul de proteine este, într-adevăr, prea mare, iar activitatea fizică este insuficientă, reziduurile proteice vor persista în organism şi se vor transforma în acid uric, substanţă responsabilă pentru îmbolnăvirile de gută.           Cu excepţia oului, proteinele animale sau vegetale nu aduc cantitatea echilibrată de aminoacizi necesari organismului.           Absenţa unui aminoacid poate constitui „factorul limitativ” care să stânjenească asimilarea altor aminoacizi. De aceea, alimentaţia trebuie să asocieze proteinele de origine animală cu cele de origine vegetală.           O alimentaţie bazată numai pe proteine vegetale (vegetarianism) ar fi dezechilibrată, ar fi lipsită, în special, de cisteină, ceea, ce ar provoca tulburări ale cornoaselor (unghii, păr).           În schimb, un regim vegetarian, care include ouă şi lactate poate fi echilibrat.           B. GLUCIDELE (sau HIDRAŢII DE CARBON)           Glucidele sunt molecule compuse din carbon, oxigen şi hidrogen.           Glicemia.           Glucoza este principalul „carburant” al organismului. Ea este stocată, ca rezervă, sub formă de glucogen, în muşchi şi ficat.           Glicemia reprezintă procentul de glucoză din sânge. Pe nemâncate, are de obicei valoarea de un gram de glucoză la litrul de sânge.           Când se absoarbe – pe nemâncate – o glucidă (pâine, miere, făinoase, cereale, dulciuri etc.), se observă o variaţie a procentului de glucoză din sânge, după cum urmează: într-un prim timp, glicemia creşte (mai mult sau mai puţin, în funcţie de natura glucidei), într-un al doilea timp (după secretarea insulinei, de către pancreas), glicemia scade, iar glucoza pătrunde, astfel, în celule, într-un al treilea timp, glicemia revine la normal (vezi schema de mai jos).           Multă vreme, glucidele au fost încadrate în două categorii bine diferenţiate, în funcţie de capacitatea lor de a fi asimilate de către organism: zaharuri rapide pe de o parte, şi zaharuri lente, de cealaltă.           La rubrica zaharuri rapide, figurau zaharurile simple şi zaharurile duble, ca: glucoza şi zaharoza, care se găsesc în zahărul rafinat (din trestie de zahăr sau din sfeclă), miere şi fructe.           Denumirea de „zaharuri rapide” se baza pe credinţa conform căreia – având în vedere simplitatea moleculei de hidrat de carbon – asimilarea lor de către organism se făcea rapid, la puţin timp după ingerare.           În schimb, se încadrau în categoria zaharurilor lente toate glucidele a căror moleculă complexă trebuia să facă obiectul unei transformări chimice în zaharuri simple (glucoză) în cursul procesului de digestie, aşa cum este, în special, cazul amidonului din făinoase, care eliberează glucoza în organisme, în mod lent şi progresiv.           Această clasificare este complet depăşită, în prezent, deoarece; corespunde unei credinţe eronate.           Experimente recente dovedesc, efectiv, că molecula de hidrat de carbon nu condiţionează prin complexitate rapiditatea cu care glucoza este eliberată şi asimilată de către organism.           Se constată că vârful glicemic al tuturor glucidelor (adică absorbţia lor maximă), luat în mod izolat, pe nemâncate, survine în acelaşi interval de timp (după circa o jumătate de oră de la ingerare).           Astfel că, în loc să vorbim de viteza de asimilare, este mai adecvat să studiem glucidele în funcţie de creşterea glicemiei pe care o induc, adică în funcţie de cantitatea de glucoza produsă.           Este admis, prin urmare, de către toţi oamenii de ştiinţă (vezi bibliografia) că, de acum, clasificarea glucidelor trebuie să se facă în funcţie de puterea lor glicemică, definită prin conceptul de indice glicemic.           Zaharuri simple (glucoza şi fructoza din fructe şi miere)           Zaharuri complexe (cereale, făină, cartofi, legume uscate)           Zaharuri duble (zahăr alb, maltoza din bere, lactoza din lapte)           Indicele glicemic.           Puterea glicemică a fiecărei glucide este definită prin indicele glicemic, care a fost adoptat în anul 1976. El corespunde suprafeţei triunghiului de pe curba hiperglicemiei induse de către glucida ingerata.