Gramatica limbii române titularizare/definitivat învățământul primar

  Subiectul. Propozitia subiectiva   Definitie : Subiectul este partea principala de propozitie care arata despre cine/ce se vorbeste in propozitie. Intrebari : cine? ce? Cazuri : Subiectul sta in cazul nominativ, neinsotit de prepozitii.   Clasificarea subiectelor :   1. exprimat – simplu : Fetele merg in parc. – multiplu : Fratii si surorile merg in parc.   2. neexprimat – subinteles (exprimat intr-o propozitie anterioara : Copiii au fost in parc/si s-au jucat – in cea de-a doua propozitie subiectul este subinteles (copiii); – inclus (cuprins in terminatia verbului): Au fost la scoala – subiect = ei   De retinut :   1. Subiectul se exprima prin diferite parti de vorbire   2. Verbele la infinitiv si participiu pot avea si ele subiect : El vazandu-ne, am fost nevoiti sa plecam   Propozitia subiectiva   Definitie : Propozitia subiectiva reprezinta in fraza o realizare propozitionala a subiectului. Intrebari : cine? ce?   Termen regent: 1. verb personal predicativ : Cine invata (1)/ia note mari(2)  = 1. SB(subordonata subiectiva) 2. PP(propozitie predicativa)   2. verbe si constructii impersonale: – verbul impersonal a trebui : Trebuie(1)/sa invatam mai bine(2)……..= 1. PP, 2.SB – verbe reflexive impersonale : Nu se cuvine(1)/sa vorbesti urat(2)…..= 1. PP, 2. SB – expresii verbale impersonale : E usor(1)/sa vorbesti despre viitor(2)…..= 1.PP, 2.SB – verbe pasive folosite ca impersonale :Este dovedit(1)/ ca alcoolul este daunator(2)….= 1.PP, 2.SB – verbe personale folosite ca impersonale, singure sau insotite de pronume personale in dativ sau acuzativ: Ramane(1)/sa vorbim(2)….= 1.PP, 2.SB   Imi place(1)/sa citesc romane politiste(2)…….=1.PP, 2.SB   3. adverbe si locutiuni adverbiale predicative: Fireste(1)/ca vom veni cat mai repede(2)…..= 1.PP, 2.SB   Fara doar si poate(1)/ca va lua o nota mare(2)………= 1.PP, 2.SB   Elemente de relatie : – pronume si adjective pronominale relative : Cine e respectuos(1)/este apreciat de toti(2)……..= 1.SB, 2.PP   Care elev va sti(1)/va lua examenul(2)…..= 1.SB, 2.PP – pronume si adjective pronominale nehotarate: Oricine vine(1)/va fi primit(2)…….1.SB, 2.PP   Oricarui elev i-am explicat(1)/a inteles(2)….= 1. SB, 2.PP – conjunctii subordonatoare: Negresit(1)/ ca va veni primul(2)……= 1.PP, 2.SB – adverbe relative: Nu conteaza(1)/cum a intrebat(2)….1.PP, 2.SB   Topica si punctuatia : SB poate sta inainte sau dupa regenta si nu se desparte prin virgula de aceasta. Observatie : Propozitia insuficienta este o regenta care cere obligatoriu un determinant(o subordonata), fiind vorba de regentele subiectelor, predicatelor,etc: Poate ca va invata

       

Articolul             1. Alcătuiți propoziții în care substantivele: tată, bade, frate, popă, nene, vodă, pașă, tanti, Jeny, Irinel să fie folosite în G., D., articulate cu articol hotărât.     Alcătuiți o propoziție care să cuprindă substantive însoțite de fiecare fel de articol.               2. Construiți patru propoziții în care substantivele proprii să fie articulate cu articolul hotărât enclitic și proclitic lui.               3. Construiți patru propoziții în care articolele nehotărâte: un, unui, niște și unei să fie despărțite de substantivele pe care le însoțesc printr-unul sau mai multe adjective.               4. Indicați forma de plural nearticulată a substantivelor: păr, alee, erou, pământ, sac, măsea, copil, sfinx, as, morișcă, brad, copertă, maistru, nume. Precizați desinența de plural.   Ex. tablou – tablouri (-uri)               5. Precizați și ilustrați prin exemple valorile gramticale ale cuvântului lui.                 6. Precizați și ilustrați prin exemple valorile gramticale ale lui o.               7. Indicați valorile gramaticale ale cuvântului un și exemplificați.               9.Scrieți formele de N. singular și plural nearticulate și articulate cu articol nehotărât și articol hotărât ale substantivelor: fiu, fiică, platou.               10. Indicați valoarea morfologică a cuvântului cel în următoarele contexte:         Omul cel harnic m-a ajutat.       Cel pe care îl așteptam nu a venit.       Cel om rău ne-a amenințat.             11. Completați cu articole demonstrative potrivite și precizați genul, numărul și cazul lor :        Prietenului ……………. bun îi poți încredința o taină. Istoricii au scris despre strămoșii noștri …………. viteji. I-am spus fetei …………. mai înalte să treacă în spate. Văile dealurilor ………. abrupte erau pline de grohotișuri. Echipele ………… bune li s-au oferit condiții optime de antrenament. Pe copiii ……………. mici îi vor lua în tabără.               12. Precizați și ilustrați prin exemple valorile gramaticale ale lui a.               13. Explicați acordul articolului posesiv în următoarele exemple:     Muzeul de Istorie al orașului Pitești. Muzeul de Istorie a Literaturii. Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.               14. Completați punctele de suspensie cu articolele posesive (genitivale) corespunzătoare:           Admiram crestele înzăpezite ………….munților profilându-se în albastrul nesfârșit……… cerului. Liniștea adâncă ………. pădurii nu era tulburată de nici un zgomot. Doi turiști ……….. echipei montane se opriră să cerceteze mușchiul întunecat ……… copacilor.               15. Alcătuiți propoziții în care substantivele : nucul, zăpada, izvoru, potecile să fie însoțite și neînsoțite de articol posesiv.               16. Subliniați forma corectă a articolului posesiv :     Căutam volumul de poezii ale/ al lui T. Arghezi.  Lumea sadoveniană a/ ai pescarilor o întâlnim în ,,Nada florilor ’’.  Voia să vadă locul de odihnă a/ al poetului.  Citise cartea cu istorisiri a /ale trecutului.               17. Construiți patru propoziții în care să se afle un substantiv în G. precedat de articol posesiv plasat înaintea substantivului determinat ( cu ale flotei vapoare). Indicați cu ce substantiv s-a realizat acordul articolului posesiv.               18. Modificați enunțul dat cu substantivele daye și efectuați schimbările care se impun :     Munții ale căror culmi se înălțau la orizont, mă uimeau. (muntele)………………………………………………. (muntele)……………………………….………(culme) (dealul)………………………………………………… (dealurile)……………………………………………… Câmpia………………….întindere se pierdea în zare mă încânta. (câmpiile)…………………………………………………………. (câmpiile)………………………..(întinderi)………………………               19. Alcătuiți enunțuri cu formele omofone: al, a-l; ai, a-i; ale, a le; cea,ce-a; cei, ce-i; cel, ce-l; cele, ce-le.        

  Rolul utilizării cratimei   Atunci când ni se cere să explicităm rolul cratimei într-o construcție lexicală, morfologică sau sintactică,  trebuie să avem în vedere următoarele situații:     1)  Din punct de vedere fonetic:   -  elidarea unui sunet la început de cuvânt: ”rimă-mbrățișată”,  ”lucru-nceput”, ”carte-nchisă” etc.; -  elidarea, dispariția, suprimarea unui sunet la sfârșit de cuvânt. ”printr-o”, ”dintr-o”,  ”într-o” etc.; -  evitarea hiatului: ”fereastră-ntredeschisă”, ”speranță-mplinită”, ”față-ntristată” etc.; - transformarea unui hiat în diftong: ”de-abia”, ”de-acolo”, ”de-alaltăieri”etc. - evitarea unui diftong: ”clar-această zi” (clară această zi), ”duioas-aducere-aminte” (duioasă aducere-aminte) etc.; - evitarea unui triftong: ”vorbea-ntre dinți” (vorbea între dinți), ”spunea-ntr-o doară” (spunea într-o doară) etc.;     2)  Din punct de vedere morfologic:   - marchează rostirea împreună, în aceeași silabă, a două cuvinte (părți de vorbire) diferite (se poate specifica valoarea lor morfologică):”speranțe-nșelătoare”: cratima marchează rostirea în aceeași silabă a două părți de vorbire diferite: substantivul comun, simplu ”speranțe” și adjectivul propriu-zis ”(î)nșelătoare; ”spunându-mi-se”: cratima marchează rostirea împreună a trei cuvinte diferite: verbul la gerunziu ”spunând(u)”, pronumele personal ”mi” (caz D, formă neaccentuată), pronumele reflexiv propriu-zis ”se” (caz Ac., formă neaccentuată);     3)  Din punct de vedere prozodic, folosirea cratimei are ca efect:   - micșorarea numărului de silabe: ””Turmele-l urc, stele le scapără-n cale” (12 silabe în loc de 14 silabe) și deci păstrarea constantă a măsurii versurilor; - menținerea ritmului: ”Parc-ascult și parc-aștept” (UU_ UUU_) (anapest, peon 4); - păstrarea rimei: ”Aproape de speranța-mi/Se scurge tainic viața-mi” – rimă feminină (se termină fiecare vers într-o vocală), perfectă (ultima silabă coincide perfect); - conservarea structurii (strofice) a poeziei;     4)  Din punct de vedere stilistic:   - obținerea unor figuri de stil sonore: - aliterația:  ”Speranța-nvie primăvara/În fiecare vis când vine seara...”(se repetă consoanele ”v”, ”r” și ”n”); este și asonanță, se repetă vocala accentuată ”a”; - asonanța: ”Cuvânt-aproape de un dulce gând (...)” (este accentuată vocala ”â” ); este și aliterație, se repetă consoana ”n”, ”p” și ”d”;  prin realizarea figurilor de stil sonore se obține muzicalitatea versurilor sau rima interioară;   N.B. Elementele de prozodie se pot încadra în categoria mai largă a stilului.   Cratima (”-”) este un semn ortografic și de punctuație, în anumite situații:   Semn ortografic între două părți de vorbire diferite: ”Dulce-această veste” (leagă două părți de vorbire diferite); Semn ortografic în interiorul aceleiași părți de vorbire:”Ieri-alaltăieri”,”După-amiază”, ”nord-vest”, ”bun-gust”, ”Maria-Elena”,”roșu-albăstrui”,”aproap departe”, ”târâș-grăpiș”(leagă termenii unui adevrb de timp compus, substantiv comun sau propriu compus, ai unui adjectiv compus, ai unui adverb de loc sau de mod compus etc.); Semn ortografic într-o locuțiune: ”dintr-odată” (cratima marchează rostirea împreună, în aceeași silabă, a două părți de vorbire diferite: prepoziția simplă ”dintr(e)” și adverbul de timp ”odată”, partea de vorbire obținută fiind o locuțiune adverbială de mod; ”într-adins”, ”de-a berbeleacul”, ”de-a dura”, ”de-a v-ați ascunselea”, aduceri-aminte , ”ucigă-l toaca”, ”ducă-se pe pustii” etc. (locuțiuni adverbiale,  verbale, substantivale etc.); Semn ortografic într-o expresie: ”și-au dat arama pe față”; ”s-au dat de ceasul morții”, ”în cel de-al doisprezecelea ceas” etc. Semn de orografie între două numerale cardinale, două substantive, două adverbe, două adjective  etc. : ”anii ’80 -’90”, ”viitor-trecut”, ”bine-rău”,  ”repede-încet”, ”devreme-târziu”,”bun-rău” ”frumos-urât”, ”prost-deștept”, ”bogat-sărac” etc;  Leagă un numeral ordinal de particula morfologică ”a” (morfem): a XII-a F; a IXL-a (a patruzecea), a CIX-a (a o sută noua), a MXIX-a (a cinci sute nousprezecea) etc.; Semn de ortografie ”-ntr-această primăvară” (ține locul unui apostrof; în propria poezie). Când este semn de punctuație, cratima se numește linie de dialog sau linie de pauză. Linie de dialog: ” – Ionel, Ionel, vin’ la mama!...” Linie de pauză: înaintea unei explicații: ”Identificarea – adică găsirea în text – a unor construcții pleonastice”; înaintea unei enumerații: Toate formele de relief – munții, dealurile, câmpiile, șesurile, pot fi găsite în țara noastră” etc. N.B. Când este linie de dialog sau linie de pauză  are o formă ușor diferită: ” – ”. De fapt, cratima, linia de dialog și linia de pauză sunt trei lucruri diferite.  

VERBUL este partea de vorbire flexibila in raport cu modul, timpul, persoana si numarul, care exprima actiuni, stari sau calitati privite ca procese in derulare.   1.Clasificarile verbului a) dupa rolul sintactic si morfologic:   -predicative: indeplinesc singure, la un mod personal, functia de predicat verbal (a citi, a merge, a vedea etc)   -copulative: leaga numele predicativ de subiect si indeplinesc la un mod personal, impreuna cu numele predicativ, rolul de predicat nominal (a fi, a deveni, a se face)   -auxiliare: ajuta la formarea modurilor si timpurilor compuse, precum si a diatezei pasive (a fi, a vrea, a avea)   b) dupa posibilitatea de a avea complement direct: -tranzitive: care pot avea complement direct (a face, a iubi etc) -intranzitive: care nu pot avea complement direct (a alerga, a fi, a merge etc.)   c) dupa referirea la persoana: -personale: au forma pentru toate persoanele (a cauta, a citi etc.) -impersonale: nu au subiect si, deobicei, au numai forma de persoana a III-a(a ploua, a ninge, a se zice etc.) -unipersonale: se folosesc numai la persoana a III-a (a latra, a macai, a oua etc.) a trebui este unipersonal ca forma si impersonal prin continut.   2.Locutiunile verbale   Grupuri de cuvinte, care contin in mod obligatoriu un verb, cu sens unitar si cu trasaturi morfologice si sintactice specifice verbului.   Structura locutiunilor verbale: -verb + prepozitie + substantiv:  a avea de gand –verb + interjectie:  a face tuști -verb + substantiv:  a-și păzi gura / păziți-vă gura! (pronume între verb și substantiv) –verb + etc.: a o lua la sănătoasa, a-și aduce aminte   – cele mai frecvente verbe intalnite in locutiunile verbale: a face, a da, a lua, a avea, a pune, a trage, a baga. * Atentie! O locutiune verbala se recunoaste daca: -se poate substitui printr-un singur cuvant (a o lua la fuga = a fugi) -intelesul unitar este altul decat sensul fiecareia dintre componente; -exista un cuvant care, luat izolat, nu are inteles clar (a-si aduce aminte; aminte=?) 3.Diateza verbului   Categorie gramaticala specifica verbului care exprima raportul dintre subiect, verb si obiect: diatezele activa, pasiva si reflexiva   Diateza activa: arata ca subiectul face actiunea exprimata de verb, fara a suferi consecintele acesteia; se formeaza din tema verbului de conjugat la care se adauga terminatiile modurilor si timpurilor respective.   Diateza pasiva: arata ca subiectul sufera actiunea facuta de complementul de agent (exprimat sau subinteles); se formeaza din participiul verbului de conjugat precedat de diateza activa a verbului auxiliar a fi; diateza pasiva au doar verbele care la diateza activa sunt tranzitive;   Diateza reflexiva: arata ca subiectul face actiunea si tot el o sufera; se formeaza din diateza activa a verbului de conjugat precedat de pronumele reflexiv in dativ sau acuzativ cu rol de marca morfologica.   4.Modurile verbului Categoria gramaticala verbala care indica forma pe care o ia verbul pentru a arata felul cum considera vorbitorul actiunea.   Modurile: –personal: daca are forme distincte pentru exprimarea persoanei; –nepersonal: daca prezinta actiunea fara referire la persoana care o savarseste; –predicativ: daca verbul poate indeplini functia de predicat; –nepredicativ: daca verbul nu poate indeplini functia de predicat;   Moduri personale, predicative: -indicativ: exprima o actiune prezentata de vorbitor ca reala, sigura (eu lucrez, tac, culeg, fug); -conjunctiv: exprima o actiune realizabila, posibila in prezent, ireala in trecut (eu sa lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug; eu sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa fi fugit); -conditional-optativ: exprima o actiune realizabila in functie de o conditie (eu as lucra, as tacea, as culege, as fugi); -imperativ: exprima un ordin, un indemn, un sfat, o rugaminte (lucreaza! taci! culege! fugi!);   Modurile nepersonale, nepredicative: -infinitiv: exprima actiunea in mod general, denumeste numele actiunii (a citi, a lucra etc.); –gerunziu: exprima o actiune in desfasurare, fara referire precisa la momentul vorbirii (citind, lucrand etc.); -participiu: denumeste sub forma de adjectiv actiunea suferita de un obiect (citit, vazut, citit etc.); -supin: forma verbala omonima cu participiul, avand in plus prepozitiile de, la, pentru si sinonima cu infinitivul (de mancat, pentru citit, la cules etc.);   5.Timpurile verbale Categorie gramaticala verbala care exprima momentul sau durata savarsirii actiunii.   Timpurile indicativului -prezent: actiune simultana cu momentul vorbirii (lucrez, tac, culeg, fug); -imperfect: actiune trecuta, neterminata in momentul la care se refera vorbirea (lucram, taceam, culegeam, fugeam); -perfecul simplu: actiune trecuta, incheiata in trecut (lucrai, tacui, culesei ,fugii); –perfectul compus: actiune trecuta, terminata, fara a preciza momentul incheierii fata de prezent (am lucrat, am tacut, am cules, am fugit); -mai mult ca perfectul: actiune trecuta, incheiata inaintea altei actiuni trecute (lucrasem, tacusem, culesesem, fugisem); –viitorul: actiune ce se petrece dupa momentul vorbirii (voi lucra, voi tacea, voi culege, voi fugi); -viitorul anterior: actiune care se va petrece in viitor si se va incheia inaintea unei alte actiuni viitoare (voi fi lucrat, voi fi tacut, voi fi cules, voi fi fugit);   Timpurile conjunctivului –prezent: să lucrez, să tac, să culeg, să fug; -perfect: să fi lucrat, să fi tacut, să fi cules, să fi fugit;   Timpurile conditional-optativului   -prezent: aș lucra, aș tăcea, aș culege, aș fugi; –perfect: aș fi lucrat, aș fi tăcut, aș fi cules, aș fi fugit; Nu uita!!! Imperativul, desi este mod predicativ, nu are forme decat pentru prezent.   Atentie!!! Dintre modurile nepredicative doar infinitivul are forme distincte pentru timp, prezent si perfect, celelalte moduri neavand forme pentru mai multe timpuri.   6.Conjugarea verbului Flexiunea verbului dupa diateza, mod, timp, persoana si numar se numeste conjugare. Nu uita!!! Dupa terminatia infinitivului (forma de dictionar a verbelor) verbele se clasifica in patru conjugari: Conjugarea I: verbe terminate în -a (a lucra, a canta, a visa etc.) Conjugarea II: verbe terminate în -ea (a placea, a vedea etc.) Conjugarea III: verbe terminate în -e (a bate, a merge, a spune etc.) Conjugarea IV: verbe terminate în -i sau -i (a fugi, a dori, a coborî, a hotărî etc.)   Nu uita!!! Conjugarea verbelor regulate la diateza reflexiva este aproape identica cu cea de la diateza activa. Paradigmele verbale sunt aceleasi, adaugandu-se in fata verbului pronumele reflexiv in dativ si acuzativ cu exceptia imperativului si gerunziului,cand pronumele sta dupa verb. Diateza reflexiva este defectiva de participiu si supin.   Conjugarea verbelor auxiliare: a fi, a avea, a vrea Atentie!!!   1. Verbele a fi si a avea au la prezentul indicativ serii paralele de forme – prima, cu valoare predicativa, a doua, specializata ca auxiliar. (Noi avem o carte. / Noi am venit.) 2. Forme ca vrei, vroiesc etc., rezultate din contaminarea verbelor a vrea si a voi, sunt neliterare. 3. La perfectul simplu, toate cele trei verbe au cate doua serii de forme, ambele corecte. 4. La imperativ (pozitiv si negativ), a avea are doua forme, ambele corecte. Forma aibi / n-aibi este invechita.  

Recapitulare : SUBSTANTIVUL Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumeşte obiecte,fenomene ale naturii,fiinte.   Clasificare 1. După înţeles: a) comune b) proprii 2. După formă: a) simple: grădină, floare, Iaşi b) compuse: – prin alăturare cu cratimă: cal-de-mare – prin alăturare cu blanc: Mihai Viteazul – prin contopire: binefacere, bunăstare – prin abreviere: FMI, OPC, OZN   Substantivele colective sunt substantive cu formă de singular şi înţeles de plural: tineret, ţărănime, tufiş, armată, grup, mulţime.   Substantive defective de număr: – cu formă numai de singular: aur, lapte, foame, unt, Olt – cu formă numai de plural: icre, spaghete, blugi, Bucegi   Substantivele mobile sunt substantive (nume de fiinţă) cu o formă pentru masculin şi alta pentru feminin: prinţ – prinţesă, gâscă – gâscan, unchi – mătuşă.   Substantivele epicene sunt substantive care au o singură formă pentru masculin şi feminin: cămilă, cioară, maimuţă, şobolan.   Categorii gramaticale a) genul: – masculin: un – doi (pom) – feminin: una – două (fată) – neutru: un – două (tablou) b) numărul: – singular (pom, elevă, creion) – plural (pomi, eleve, creioane) c) cazul: – nominativ 1. Subiect: Elevul scrie. 2. Nume predicativ: Fratele meu este elev. 3. Atribut apoziţional: Prietena mea, Maria, este elevă. – genitiv: 1. Atribut substantival genitival: Caietul elevului este nou. 2. Atribut substantival prepoziţional: Atacul contra lui Victor a fost violent. 3. Nume predicativ: Cărţile erau ale Mariei. 4. Complement indirect: Românii au luptat împotriva duşmanilor. 5. Complement circumstanţial de loc: Ploaia s-a lăsat deasupra oraşului. 6. Complement circumstanţial de timp: Ei au venit în jurul prânzului. 7. Complement circumstanţial de mod: Ei înaintau contra vântului. 8. Complement circumstanţial de cauză: Din cauza poleiului, maşinaa derapat. – dativ:   1. Nume predicativ: Gestul lui a fost contrar aşteptărilor. 2. Apoziţie: I-am dat vărului meu, lui Vasile, o carte. 3. Complement indirect: I-am trimis bunicii mele o felicitare. 4. Complement circumstanţial de loc: El nu stă locului. 5. Complement circumstanţial de cauză: A întârziat datorită tramvaiului. – acuzativ:   1. Atribut substantival prepoziţinal: Florile de tei au căzut. 2. Nume predicativ: Cartea este fără copertă. 3. Complement direct: L-am văzut pe colegul meu. 4. Complement indirect: Am vorbit despre părinţii mei. 5. Complement de agent: Problema a fost rezolvată de tata. 6. Complement circumstanţial de loc: S-a aşezat în bancă. 7. Complement circumstanţial de mod: Venea ca vântul. 8. Complement circumstanţial de cauză: N-a venit de teamă. 9. Complement circumstanţial de scop: Mă pregătesc pentru examen. – vocativ:   Vocativul exprimă o chemare adresată cuiva pentru a-i atrage atenţia asupra unei comunicări. Exemplu: Vino aici, băiat!   Model de analiză “De treci codri de aramă…” de aramă = substantiv simplu, comun, feminin, singular, defectiv de plural, caz acuzativ, atribut substantival prepoziţional   Locuţiuni substantivale “Patria este aducerea-aminte de zilele copilăriei…” aducerea-aminte = amintirea Locuţiunile substantivale sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar echivalente cu un substantiv. Trăsături – nu se pot analiza separat – nu se pot declina – au forme de singular şi de plural – pot primi articol – se analizează ca un substantiv   Funcţii sintactice a) subiect: Mă chinuiau părerile de rău. b) nume predicativ: Vacanţa a rămas o aducere-aminte.   Schimbarea clasei gramaticale – substantive provenite din adjectiv: tânărul, roşul, voinicul, un bătrân – substantive provenite din pronume personale: eul – substantive provenite din pronume reflexive: sinele, sinea – substantive provenite din numeral cardinal: doiul, suta, mia, zecele, un trei – substantive provenite din verb: scrisul, mâncatul, suferindul, vorbitul – substantive provenite din adverb: aproapele, binele, răul, greul – substantive provenite din prepoziţie: o contră – substantive provenite din interjecţie: oful, hopul, fâşul

Vocabularul sau lexicul este format din totalitatea cuvintelor care exista in limba. Vocabularul este compartimentul cel mai supus schimbarii. – vocabularul limbii romane cuprinde aproximativ o suta douazeci de mii de cuvinte. – vocabularul are doua parti : – vocabularul fundanental – masa vocabularului Vocabularul fundamental – cuprinde cuvintele cele mai importante si care sunt intelese de catre toti vorbitorii unei limbi. In limba romana vocabularul fundamental cuprinde circa o mie cinci sute de cuvinte Masa vocabularului – cuprinde cuvintele care nu se regasesc in vocabularul fundamental si este compusa din arhaisme, regionalisme, elemente de jargon si de argou, neologisme, termeni tehnici si stiintifici. 1. Arhaismele sunt cuvinte, expresii, fonetisme, forme gramaticale si constructii sintactice care au dispărut din limba comună si sunt de mai multe feluri: – arhaisme lexicale – cuvinte vechi, iesite din uz fie din cauza ca obiectul sau profesia nu mai exista, fie ca au fost inlocuite de alte cuvinte: ex.: ienicer, caimacam, paharnic, logofat, bejanie, opait, colibă etc. – arhaisme fonetice – cuvinte cu forme vechi de pronuntare, iesite din uzul actual: pre, a îmbla, mezul etc; – arhaisme gramaticale – forme gramaticale vechi si structuri sintactice invechite: -morfologice: aripe, inime, iernei, palaturi etc.; -sintactice: Gazeta de Transilvania; 2. Regionalismele – sunt cuvintele si formele de limba specifice vorbirii dintr-o anumita regiune: barabulă (cartof), curechi (varză), dadă (soră mai mare), sămădău (porcar), sabău (croitor), cucuruz (porumb); – regionalisme fonetice – forme cu circulatie restrânsă a unor cuvinte de uz general: barbat (bărbat), dește (degete), gios (jos), frace (frate) etc; 3. Elementele de jargon – sunt cuvinte sau expresii din alte limbi, intrebuintate de anumite persoane cu intentia de a impresiona si a-si evidentia o pretinsa superioritate culturala: bonjour, madam’, O.K., week-end, look. Elementele de jargon au fost adesea satirizate de Alecsandri și Caragiale pentru ilustrarea snobismului personajelor. 4. Elementele de argou – sunt cuvinte sau expresii, folosite de vorbitorii unor grupuri sociale restranse, cu scopul de a nu fi intelesi: bistari (bani), curcan (politist), a ciordi (a fura), parnaie, mititica (inchisoare), misto (frumos sau batjocura), naspa (urat) etc. 5. Neologismele – sunt cuvinte imprumutate recent din alte limbi: – ex: robot, genocid, laser, quark, gaură neagră, blog

Pronumele personal de politeţe   Pronumele personal de politeţe exprimă respectul în relaţiile dintre oameni.   Funcţii sintactice 1. Subiect: Dumnealui a plecat. 2. Nume predicativ: Cartea este a dumneavoastră. 3. Atribut pronominal: Invitaţia dumneaei mi-a făcut plăcere. 4. Complement direct: L-am chemat pe dumnealui. 5. Complement indirect: Vă ofer dumneavoastră aceste flori. 6. Complement de agent: Ceaiul este pregătit de dumnealui. 7. Complement circumstanţial de mod: El citeşte ca şi dumneata. 8. Complement circumstanţial de loc: Nu stau mult la dumneata.

Membrii are sens atunci cand poate fi inlocuit in context cu membrele (pluralul de la membră), Comisia are doi membri. Comisia are doua membre – plural simplu nearticulat Cei doi membri ai comisiei/ Cele doua membre ale comisiei – plural simplu nearticulat Membrii comisiei/Membrele comisiei – plural articulat NU scriem cei doi membrii ai comisiei, dupa cum nu scriem cele doua membrele ale comisiei

    Limbă literară, limbă populară, limbă standard   Limba evoluează după două legi: norma lingvistică (cum se spune) şi norma literară (cum ar trebui să se spună).   Limba pe care o vorbesc şi în care se înţeleg majoritatea românilor, supusă normei lingvistice, se numeşte limbă populară.   Ea include numeroase limbaje individuale (colocviale) sau regionale.   Limba literară, supusă normei literare, constituie aspectul cel mai desăvârşit al limbii întregului popor (Iorgu Iordan) şi se manifestă în comunicarea scrisă.   Literatura foloseşte limba literară, dar şi elemente specifice limbii populare, mai precis, foloseşte toate aspectele limbii.   Formată, probabil, la sud şi la nord de Dunăre, limba noastră, deşi nu are un număr foarte mare de vorbitori, se întinde pe un spaţiu larg, care aminteşte de locul ei de formare. Diferenţele lingvistice dintre grupurile geografice de români sunt neesenţiale, ele manifestându-se mai ales la nivelul vocabularului.   Izolarea geografică şi culturală a condus la o evoluţie particulară pentru fiecare zonă în parte, iar aceste diferenţe au determinat împărţirea limbii române în patru dialecte: dacoromân,aromân, meglenoromân şi istroromân. Dialectul dacoromân se vorbeşte pe teritoriul de astăzi al României, în Basarabia, Bucovina şi în câteva sate de graniţă din Banatul sârbesc, din Ungaria şi din Bulgaria. Acest dialect are mai multe subdialecte (graiuri), foarte puţin diferenţiate, după principalele zone geografice: Moldova, Valahia, Transilvania, Banat, Bucovina şi Basarabia.   Dialectul aromân sau macedoromân este vorbit de aromâni (cuţovalahi, sau zinzari, sau armâni) care sunt răspândiţi în toată Peninsula Balcanică: Grecia, Albania, Macedonia şi Bulgaria. Meglenoromânii trăiesc în Grecia (mai precis în nord-estul oraşului Salonic), în Dobrogea şi în Asia Mică, iar dialectul istroromân se vorbeşte în câteva sate din Istria. Aceste dialecte vin dintr-o perioadă străveche, mai exact din perioada de formare a limbii române, când tracii romanizaţi ocupau întregul spaţiu balcanic; istoria i-a despărţit, i-a spulberat şi pe unii i-a condamnat la dispariţie, căci în afară de dacoromâni, toţi ceilalţi sunt bilingvi, iar numărul lor este în continuă diminuare.   Limba în care comunică oral românii din toate regiunile, adică aspectul cel mai răspândit al limbii vorbite, se numeşte limbă populară; dincolo de diferenţele regionale există cuvinte şi un cod lingvistic comun, care fac posibilă înţelegerea între românii care vorbesc diferite graiuri. Limba vie (vorbită) şi populară (răspândită) se află în permanentă metamorfoză; ea funcţionează conform normei lingvistice, adică acelei legi care impune o formă a vorbirii, un cuvânt sau o anume îmbinare de cuvinte doar pentru că cei mai mulţi oameni se exprimă astfel.   Limba populară constituie baza limbii scrise; aceasta se supune normei literare, adică unor reguli instituite convenţional de către cărturari. Literatura foloseşte şi limba literară şi limba populară, dar fiecare scriitor creează formule şi îmbinări de cuvinte prin care contribuie la înnoirea limbii literare. În funcţie de modificările care au loc în limba populară şi în cea a literaturii se hotărăsc legile după care funcţionează limba literară - aspectul cel mai îngrijit al limbii.