Cărți Dezvoltare Personală - Părinți și copii. Cărți Psihologie

PARTEA I ARTA DE A INFLUENŢA OAMENII CAPITOLUL I – Dacă vreţi să adunaţi mierea nu răsturnaţi stupul În primăvara aceea, oraşul New-York asistă la cea mai senzaţională vânătoare ele oameni ce s-a văzut vreodată. După săptămâni de cercetări, “Two Gim” Crowley, omul cu două revolvere, asasinul, gangsterul care nu fuma şi nu bea, fu prins în cursă in apartamentul iubitei sale din West End Avenue.   O sută cincizeci de poliţişti îl asediară în ascunzătoarea lui de la ultimul etaj al imobilului! Făcând găuri în acoperiş ei încercară să-1 oblige să iasă cu ajutorul gazelor lacrimogene. Apoi, aşezară mitralierele pe clădirile învecinate şi, timp de mai bine de un ceas, unul din cartierele cele mai elegante ale New-Yorkului răsună de şuierul gloanţelor şi de pârâitul mitralierelor. Ascuns după un fotoliu, Crowley trăgea fără încetare asupra poliţiei. Zece mii de spectatori surescitaţi urmăreau bătălia. Nu se mai văzuse nimic asemănător pe străzile New-Yorkului. După ce l-a prins, şeful poliţiei, Mullrooney, a declarat: “Omul acesta este unul dintre cei mai periculoşi criminali pe care i-am cunoscut. Ucide pentru nimic”.   Ce gândea Crowley despre asta ? De pildă, s-a aflat că, în timp ce împuşcăturile se înteţeau în juru-i, el scria o scrisoare destinată acelora ce-i vor găsi cadavrul. Sângele scurs din rănile ce le avea pătau în roşu hârtia. In scrisoare el afirma următoarele: “Sub vesta mea bate o inimă obosită, dar bună şi care n-ar face rău nimănui”. Cu puţin înainte de acest eveniment, Crowley se găsea la ţară, aproape de Long Island. Un poliţist s-a apropiat de maşina lui şi i-a zis: ,,Arată-mi permisul dumitale”. Fără a spune o vorbă, Crowley şi-a scos pistoalele şi l-a ciuruit pe nenorocit cu o grindină de gloanţe. În timp ce poliţistul se prăbuşea, banditul a sărit de la volanul maşinii sale şi, luând arma acestuia, a mai tras un glonte asupra corpului deja inert. Acesta era asasinul care declara senin că: “Sub vesta mea bate o inimă obosită, dar bună şi care n-ar face rău nimănui”.   Srowley a fost condamnat la scaunul electric. Când a sosit ziua osândei, la Sing-Sing, poate gândiţi că a zis spăşit “lată-mi pedeapsa pentru a fi ucis”. Nu, el a exclamat: “Iată, sânt pedepsit fiindcă am vrut să mă apăr”. Morala acestei povestiri este că “Two Gun” Crowley nu se socotea defel vinovat. Este aceasta o atitudine extraordinară la un criminal ? Dacă aşa gândiţi, atunci ce spuneţi de următoarea mărturisire: “Mi-am irosit cei mai buni ani ca să dăruiesc plăceri şi distracţii oamenilor şi care mi-a fost răsplata ? Insulte şi viaţa unui câine hăituit!”.   Cine spune asta? Nimeni altul decât Al Capone, fostul inamic public nr. 1, cel mai sinistru şef de bandă care a îngrozit vreodată Chicago-ul. Capone nu se condamnă singur. El se socotea un adevărat binefăcător public, un binefăcător neînţeles, tratat cu nerecunoştinţă. Acelaşi lucru îl spunea şi Dutch Schultz înainte de a cădea sub gloanţele gangsterilor din New-York. Dutch Schultz, una din bestiile cele mai înrăite, cele mai notorii din New-York, a declarat, în cursul unei întrevederi cu un ziarist, că este un binefăcător public. Şi o credea. Am câteva scrisori foarte interesante ale d-lui Lawes, directorul faimosului penitenciar SingSing. El ne asigură că “puţini criminali de la Sing-Sing se consideră răufăcători. Ei se cred la fel de normali ca şi alţi oameni. Ei raţionează, explică, vă vor spune de ce au fost obligaţi să spargă o casă de bani sau să apese pe trăgaci. Printr-un raţionament logic sau amăgitor, cea mai mare parte a lor se străduieşte să justifice în proprii ochi actele antisociale comise şi declară dezinvolt că întemniţarea lor este absolut nedreaptă.   Dacă Al Capone, “Two Gun” Crowley, Dulci” Schultz şi toţi ticăloşii închişi se consideră nevinovaţi, ce gândesc despre ei înşişi oamenii pe care-i întâlnim în fiecare zi ? Regretatul John Wanamaker, proprietarul marelui magazin ce-i poartă numele, mărturisea odată “De treizeci de ani am înţeles că a critica pe cineva este inutil. Mi-e greu să-mi îndrept propriile defecte, dar să mă mai chinuiesc pentru faptul că oamenii sînt imperfecţi şi că Dumnezeu nu a socotit că trebuie să împartă tuturor la fel darul inteligenţei”. Wanamaker deprinsese de timpuriu această învăţătură. Eu am luptat timp do o treime de secol înainte de a observa prima licărire a acestui adevăr: în 99 la sută din situaţii omul se socoteşte nevinovat, oricare ar fi enormitatea greşelii sale. Critica este deşartă pentru că ea pune individul în defensivă şi-l împinge să se justifice. Critica este primejdioasă fiindcă ea răneşte amorul propriu şi stârneşte ranchiuna. În armata germană, un soldat nu avea dreptul de a depune o plângere imediat ce a fost ofensat. El trebuia întâi să-şi înăbuşe furia şi să se calmeze. Dacă îşi formula reclamaţia imediat, era pedepsit, în numele a tot ce este sfânt, de ce nu avem şi noi o astfel de lege pentru părinţii mustrători, pentru femeile plângăreţe, pentru patronii irascibili şi pentru întreaga hoardă odioasă de nemulţumiţi Iată, de exemplu, scandalul petrolului de la Ţenpot Dome. Timp de mai mulţi ani jurnalele au fremătat de indignare. Nimeni nu-şi amintea să fi văzut vreodată aşa ceva in America. Iată faptele: Albert Fall, ministru de interne sub guvernul Harding, a fost însărcinat să arendeze terenurile petrolifere ale guvernului de la Elk Hill şi Teapot Dome, terenuri destinate apoi spre folosinţa marinei. în loc să organizeze o licitaţie, Fall a cedat direct îmbelşugatul contract amicului său Edward Doheny. Iar Doheny, la rândul lui, i-a dat ministrului ceea ce el a numit “un împrumut” de 100 000 dolari.   Apoi, Fall a expediat imediat un detaşament de soldaţi americani în această regiune petroliferă pentru a goni pe concurenţii ale căror puţuri megieşe trăgeau petrolul din rezervoarele de la Elk Hill. A-ceşti concurenţi, expulzaţi astfel cu baionetele şi puştile, s-au îmbulzit în faţa tribunalelor. Şi au făcut să izbucnească scandalul de la Teapot Dome. Din cloaca astfel dezvăluită s-a ridicat o duhoare atât de infectă încât a ruinat administraţia lui Harding, a scârbit o naţiune întreagă, a fost gata să destrame partidul Republican şi l-a adus pe AI. Fall în dosul gratiilor.   Fall a fost condamnat cum puţin oameni politici au fost vreodată. Credeţi că s-a căit ? Nu. Câţiva ani mai târziu, Herbert Hoover insinua într-un discurs că moartea preşedintelui Harding ş-a datorat nelinişti şi chinului suferit din pricina trădării unui amic. Când doamna Fall a auzit aceasta a sărit ca arsă, strigând: “Ce! Harding trădat de Fall! Nu, soţul meu nu a trădat pe nimeni. Această casă încărcată cu aur nu ar ajunge să-i ispitească! El a fost cel trădat, crucificat şi pus la stâlp”. Iată o manifestare tipică a naturii umane: vinovatul blamează pe toată lumea, afară de sine însuşi. Dar toţi suntem făcuţi la fel. Astfel că, dacă mâine am fi ispitiţi să criticăm pe cineva, să ne amintim de Al Capone, Crowley şi AL Fall. Critica este ca porumbelul călător: revine mereu la punctul de plecare. Să ne spunem că .persoana pe care dorim s-o blamăm şi s-o îndreptăm va face să se justifice şi să ne condamne la rându-i. Sau, ca atâţia alţii, va exclama: “Nu văd cum aş fi putut face altfel”. Cunoaşteţi vreo persoană pe care aţi vrea s-o îndreptaţi? Da? Perfect. O idee excelentă. Dar de ce n-aţi începe cu dv. înşivă ? Ar fi mult mai de folos decât de a încerca a corija pe alţii şi… mult mai puţin primejdios.   “Când bătălia începe in noi înşine, ne îndreptăm către perfecţiune”, zicea poetul englezul Robert Browning. Să începem prin a ne îndrepta pe noi înşine. Confucius spunea: “Nu te plânge de zăpada ce se găseşte pe acoperişul vecinului, când propriul tău prag este necurăţat”. Când eram tânăr eram foarte pretenţios şi mă străduiam să impresionez pe toată lumea. Într-o zi am trimis o scrisoare stupidă lui Richard Hardin Davis, scriitor de glorie în literatura americană. Din nenorocire, cu câteva săptămâni înainte primisem o depeşă de la o persoană care adăugase această adnotaţie: “Dictată dar necorectată”. Formula îmi plăcuse. Mi se părea că îţi dă aerul unui personaj important, covârşit de treabă! Eram departe de a fi prea ocupat, dar doream să mă înalţ în ochii lui Davis, aşa că am încheiat scurta mea notă cu aceeaşi expresie: “Dictată dar necorectată”.   Romancierul îmi restitui scrisoarea împodobită doar de această observaţie: “Grosolănia d-tale nu este egalată decât de stupiditatea ce te defineşte”. Adevărat că făcusem o gafă şi meritasem, fără îndoială această injurie. Dar – este omeneşte – ii detestam pe Davis pentru umilinţa ce mi-o servise. Şi furia mea a rămas vie, atât de vie încât atunci când am aflat de moartea sa, zece ani mai târziu, singura amintire ce s-a trezit în mine – mi-e ruşine s-o mărturisesc – a fost doar răul ce mi-l făcuse. Dacă vreţi să iscaţi furii ce vor mocni ani de-a rândul şi vor stărui până la moarte adresaţi-vă acelora care vă aduc critici usturătoare. Veţi vedea rezultatul, chiar dacă aceste critici vi se par perfect justificate. Când vă adresaţi unui om, amintiţi-vă că nu vorbiţi numai unei făpturi logice, ci şi unei făpturi emotive, unei creaturi dominate de orgoliul şi amorul ei propriu.   Critica este o scânteie primejdioasă, o scânteie ce poate provoca o explozie în pulberăria vanităţii Aceste explozii au grăbit nu de puţine ori moartea unor oameni. Din pricina criticilor dure cu care fost copleşit sensibilul Thomas Hardy, unul dintre scriitorii cei mai remarcabili ai literaturii englez acesta a părăsit pentru totdeauna meşteşugul său de romancier. Benjamin Franklin, brutal şi neîndemânatic în tinereţe, a devenit la maturitate un atât de fin psiholog şi a învăţat atât de bine arta de a conduci oamenii, încât a fost numit ambasador al Statelor Uni te în Franţa. Secretul succesului ? Iată-l: ,,Nu vreau sa critic pe nimeni… vreau să spun tot binele pe care-l ştiu despre oricine”   Un prost este în stare să critice, să condamn; şi să plângă; este ceea ce, de altminteri, fac toţi proştii. Trebuie însă nobleţe pentru a înţelege şi ierta.   ,,Un om mare îşi arată măreţia în felul cum tratează pe oamenii mici spunea Carlyle. În loc da a condamna pe oameni, să încercăm a-i înţelege. Să încercăm a descoperi mobilul acţiunilor lor. lată ceea ce este mai folositor şi mai plăcut decât a critica, iată ce ne face mai îngăduitori, mai înţelegători şi mai buni”. A şti totul înseamnă a ierta totul! Nu spunea doctorul Johnson că… ,.nici Dumnezeu nu vrea să judece pe om înainte de sfârşitul zilelor lui” ? De ce am fi noi mai exigenţi decât Dumnezeu?   download carte : 

POŢI SĂ-ŢI VINDECI VIAŢA PARTEA I: INTRODUCERE Sugestii pentru cititori Am scris aceasta carte ca să împărtăşesc cu voi, cititorii mei, ceea ce ştiu şi îmi place să-i învăţ pe alţii. Cărticica mea „Vindecă-ţi viaţa” a devenit larg acceptată ca o carte cu autoritate în domeniul tiparelor mentale ce pot crea boli trupeşti. Am primit sute de scrisori de la cititori care mă roagă să împărtăşesc mai multe informaţii cu ei. Multe persoane care au lucrat cu mine ca pacienţi şi altele care au luat parte la sesiunile mele de comunicări, mi-au cerut să-mi fac timp să scriu această carte. Am organizat aceasta carte în aşa fel, încât când o citeşti, să te simţi ca şi cum ai fi pacientul meu la o consultaţie sau ai fi un participant la un seminar.   Daca vei face exerciţiile prescrise în mod progresiv, aşa cum sunt descrise în carte, când o vei termina de citit vei începe deja să-ţi schimbi viaţa. As sugera să citeţti cartea o dată de la început la sfârşit. Apoi, reciteşte-o încet şi de această dată fă cu seriozitate exerciţiile recomandate. Dă-ţi timp să lucrezi fiecare exerciţiu cu un prieten sau un membru al familiei. Fiecare capitol se deschide cu o afirmaţie. Fiecare afirmaţie este bună să o foloseşti atunci când lucrezi cu aspectul corespunzător din viaţa ta. Ia două sau trei zile să studiezi şi să lucrezi cu fiecare capitol. Repetă în scris şi verbal afirmaţia cu care se deschide fiecare capitol.   Capitolele se încheie cu o succesiune de afirmaţii. Aceasta este o succesiune de idei pozitive desemnate să schimbe conştiinţa. Citeşte-le de câteva ori pe zi. Inchei aceasta carte prin a vă împărtăşi povestea vieţii mele. Ştiu că asta vă va arăta că indiferent de unde venim fiecare şi indiferent cât de jos este locul de unde venim, putem să ne schimbăm viaţa radical, în mai bine! Vreau de asemeni să ştiţi ca în timp ce veţi lucra cu aceste idei sprijinul meu plin de dragoste va fi cu voi. Câteva puncte ale filosofiei mele Suntem 100% responsabili pentru toate experienţele noastre. Fiecare gând pe care îl gândim, crează viitorul. Puterea este întotdeauna în momentul prezent. Toţi suferim de ură împotriva propriei noastre fiinţe şi vinovaţie. Ideea de bază pentru fiecare este: „Nu sunt destul de bun”. Acesta este doar un gând şi un gând poate fi schimbat. Resentimentul, criticismul şi vinovăţia sunt cele mai dăunătoare tipare de gândire. Eliberarea de resentimente poate dizolva până şi cancerul. Când ne iubim cu adevărat pe noi înşine, totul în viaţa noastră merge bine. Trebuie să ne eliberăm de trecut şi să iertăm pe toata lumea. Trebuie să vrem să începem a învăţa să ne iubim pe noi înşine. Aprobare de sine şi acceptare de sine sunt cheia schimbărilor pozitive. Noi creem fiecare aşa-numita „boală” în trupul nostru. În infinitatea vieţii unde sunt eu, totul este perfect, întreg şi complet şi totuşi viaţa este în continuă schimbare. Nu există început şi sfârşit, numai un ciclu constant şi o reciclare a materiei şi experienţelor. Viaţa nu este niciodată blocată sau statică sau ţintuită pentru ca fiecare moment este veşnic nou şi proaspăt. Sunt una cu însăşi Puterea care m-a creat şi această Putere mi-a dat şi mie puterea de a-mi crea propriile circumstanţe. Mă bucur la gândul că pot folosi puterea minţii mele în orice mod doresc. Fiecare moment al vieţii este un nou punct de început care ne îndepartează de ceea ce este vechi. Momentul acesta este un nou punct de început pentru mine, chiar aici şi chiar acum.   TOTUL ESTE BINE ÎN LUMEA MEA!   Capitolul Întâi CEEA CE CRED EU   “Porţile către înţelepciune şi cunoaştere sunt întotdeauna deschise.” Viaţa este de fapt foarte simplă. Ceea ce dăruim, este ceea ce primim înapoi. Ceea ce gândim despre noi înşine devine adevărat pentru noi. Cred că fiecare dintre noi, incluzându-mă şi pe mine este 100% responsabil pentru ceea ce se petrece în viaţa noastră, bun sau rău. Fiecare gând pe care îl gândim, creează viitorul nostru. Fiecare dintre noi îşi crează propriile experienţe prin propriile gânduri şi sentimente. Gândurile pe care le gândim şi vorbele pe care le rostim creează exprienţele noastre de viaţă. Noi creăm o situaţie, apoi cedăm puterea pe care o avem, dând vina pe alţii pentru frustrarea noastră. Nici o persoană, nici un loc, nici un lucru nu are putere asupra noastră, pentru că noi suntem singurii care controlăm propriile noastre gânduri. Noi creem experienţele noastre, realitatea noastră şi toate persoanele din ea. Când creem pace şi armonie şi echilibru în mintea noastră. Care dintre afirmaţii seamănă mai mult cu tine? “Toţi oamenii îmi sunt duşmani.” “Toţi sunt binevoitori cu mine şi gata să mă ajute.”   Fiecare dintre aceste crezuri va crea experienţe de viaţă foarte diferite. Ceea ce credem despre noi înşine, despre viaţă devine atât de adevărat pentru noi. Universul ne sprijină total în fiecare gând pe care alegem să-l gândim şi să-l credem. În alte cuvinte, subconştientul nostru acceptă orice vrem noi să credem. Aceasta însemnă că, ceea ce cred despre mine şi despre viaţă devine adevărat pentru mine. Ceea ce alegi să gândeşti despre tine însuţi şi despre viaţă, devine adevărat pentru tine. Şi alegerea pentru ceea ce vrem să gândim are o infinitate de posibilităţi. Când ştim lucrul acesta ni se pare logic să alegem mai degrabă “Toţi sunt binevoitori cu mine şi gata să mă ajute” decât “Toţi oamenii îmi sunt duşmani.” Puterea Universală nu ne judeca şi nu ne critică niciodată   Ea ne acceptă doar la propria noastră valoare. Apoi, reflectă crezurile noastre în viaţă. Dacă eu vreau să cred că viaţa este singuratică şi nimeni nu mă iubeşte, atunci aceasta este ceea ce voi găsi în lumea mea. Totuşi, dacă eu doresc să mă eliberez de acest crez si să afirm pentru mine că “dragostea este peste tot şi eu sunt iubitoare şi demnă de iubit” şi dacă mă ţin constant de aceasta afirmaţie şi o repet mereu, atunci ea va deveni adevarată pentru mine. Atunci, vor veni în viaţa mea oameni plini de dragoste, oameni care există deja în viaţa mea vor deveni mai iubitori faţă de mine, iar eu, voi începe să-mi exprim cu uşurinţă dragostea faţă de alţii. Cea mai mare parte dintre noi avem idei ciudate despre cine suntem noi şi multe, multe reguli rigide despre felul în care viaţa trebuie trăită   Aceasta nu este ca să ne auto-condamnăm căci, chiar în clipa aceasta fiecare face ceea ce crede că este mai bine. Dacă am fi ştiut mai bine şi am fi avut mai multă conştiinţa şi înţelegere, am face lucrurile diferit. Te rog să nu te auto-acuzi pentru că ai ajuns acolo unde eşti astăzi. Însuşi faptul că ai găsit această carte şi m-ai descoperit pe mine, înseamna că eşti pregătit să faci o schimbare pozitivă în viaţa ta. Felicită-te pentru asta. “Bărbaţii nu plâng!”, “Femeile nu ştiu să folosească banii!”, ce idei limitate ca să trăieşti cu ele! Când suntem foarte mici, învăţăm ce să credem despre noi înşine şi despre viaţă, din reacţiile adulţilor din jurul nostru Aşa învăţăm ce să gândim despre noi înşine şi despre lumea ce ne înconjoară. Acum, dacă ai trăit cu oameni care erau nefericiţi, speriaţi, vinovaţi sau mânioşi, atunci ai învăţat o mulţime de lucruri negative despre tine însuţi şi despre lumea care te înconjoară. “Eu niciodată nu fac nimic aşa cum trebuie.” “Este numai vina mea!””Dacă mă supăr sunt o persoană rea.” Credinţe ca acestea, creează o viaţă plină de frustrare. Când creştem avem tendinţa de a re-crea mediul emoţional din casa unde am trăit primele stagii ale copilăriei   Aceasta nu este bine sau rău, corect sau greşit; este doar ceea ce recunoaştem înăuntrul nostru ca “acasă”. Deasemenea, noi avem tendinţa de a re-crea în viaţa noastră personală relaţiile pe care le-am avut cu mamele sau cu taţii noştri, relaţii pe care le-au avut părinţii unul cu celălalt. Găndeşte-te de câte ori ai avut un iubit sau un şef care era “exact” ca unul din părinţii tăi. Ba mai mult, noi ne tratăm pe noi înşine aşa cum ne-au tratat părinţii noştri. Ne certăm şi ne pedepsim pe noi înşine în acelaşi fel. Aproape că poţi auzi cuvintele, dacă asculţi bine. Şi în acelaşi mod, noi ne iubim si ne încurajăm la fel cum eram iubiţi şi încurajaţi când eram copii. “Nu faci niciodată nimic ca lumea.” “Este numai vina mea.” “Cât de des ţi-ai spus ţie însuţi cuvintele acestea?” “Eşti minunat.””Te iubesc.” Cât de des îţi repeţi aceste cuvinte? Totusi, eu nu aş învinovăţi părinţii noştri pentru asta   Noi suntem victime ale victimelor şi lor le-ar fi fost imposibil să ne înveţe ceea ce nici ei nu au ştiut. Dacă mama ta nu a ştiut cum să se iubească pe ea însăşi şi tatăl tău nu a ştiut cum să se iubească pe el însuşi, evident că le-a fost imposibil să te înveţe pe tine cum să te iubeşti. Ei au facut ceea au ştiut cel mai bine, cu ceea ce au fost şi ei învăţaţi când erau copii. Dacă vrei să-ţi cunoşti mai bine părinţii, spune-le să-ţi vorbească de copilăria lor şi dacă ai să asculţi cu compasiune, ai să înţelegi de unde vin fricile lor şi şabloanele lor rigide. Oamenii aceia care “ţi-au făcut ţie toate astea”, erau de fapt, la fel de speriaţi şi înfricoşaţi ca şi tine. Eu cred că noi ne alegem părinţii Fiecare dintre noi alege să se reîncarneze pe această planetă la anumite coordonate în timp şi spaţiu. Noi am ales să venim aici ca să învăţăm o anumită lecţie care ne va duce cu o treaptă mai sus în călătoria noastră spirituală. Ne alegem sexul, culoarea pielii, ţara şi după aceea ne căutăm părinţii potriviţi care să oglindească tiparele dupa care noi va trebui să lucrăm în această viaţă. Apoi, după aceea creştem, îi arătăm cu degetul pe proprii noştri părinţi în mod acuzator:”voi m-aţi adus aici.” Dar în realitate, noi i-am ales pe ei, pentru că erau perfecţi pentru munca noastră de a depăşi o anumită treaptă. Noi învăţăm sistemul nostru de credinţe atunci, foarte devreme, în copilărie şi apoi trecem prin viaţă creând experienţe care să se potrivească cu sistemul nostru de credinţe. Uită-te înapoi la viaţa ta şi vezi de câte ori ai trecut prin aceeaşi experienţă. Ei bine, eu cred că ai creat şi re-creat acele experienţe pentru că ele oglindeau ceva ce tu credeai despre tine însuţi. Nu este chiar aşa de important pentru atâta vreme cât am avut o problemă sau cât de mare este problema noastră sau cât de ameninţătoare pentru viaţa noastră este ea.   Punctul de putere este întotdeauna în momentul prezent Toate evenimentele pe care le-ai trăit de-a lungul vieţii tale, până în acest moment au fost create de gândurile şi credinţele tale din trecut. Au fost create de gânduri şi cuvinte pe care le-ai rostit ieri, săptămâna trecută, luna trecută, anul trecut, acum 10,20,30, 40 de ani sau mai mult, în funcţie de vârsta pe care o ai. Dar, acesta este trecutul tău. A trecut şi s-a terminat! Ceea ce este important în acest moment este să alegi şi să crezi ce spui în acest moment! Pentru că aceste gânduri şi cuvinte vor creea viitorul tău. Punctul tău de putere este în momentul prezent şi formează deja experienţele tale de mâine, de săptămâna viitoare, de luna viitoare, de anul viitor, etc. Uită-te ce anume gândeşti în acest moment. Este ceva negative sau pozitiv? Vrei ca acest gând să-ţi creeze viitorul? Doar observă şi fii alert.   download de aici:.........

Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine de Lise Bourbeau   Capitolul 1 Formarea rănilor şi a măştilor   Când un copil se naşte, el ştie, în adâncul lui, că motivul pentru care se încarnează este acela de a fi el însuşi, trecând print-o serie de experienţe. De altfel, sufletul lui a ales dinainte familia şi mediul în care se va naşte, cu un scop foarte precis. Toţi avem aceeaşi misiune, venind pe lume: aceea de a trăi o serie de experienţe până când ajungem să le acceptăm şi să ne iubim pe noi înşine trecând prin ele.   Atât timp cât o experienţă este trăită în non-acceptare, adică fiind judecată, în culpabilitate, teamă, regret sau orice altă formă de non-acceptare, oamenii îşi atrag fără încetare circumstanţele şi persoanele care îi fac să retrăiască aceeaşi experienţă. Unii dintre ei, nu numai că experimentează acelaşi tip de eveniment de mai multe ori pe parcursul unei vieţi, dar mai mult, trebuie să se reîncarneze o dată sau de mai multe ori pentru a ajunge să îl accepte în totalitate.   A accepta o experienţă nu înseamnă că acea experienţă este preferata noastră sau că suntem de acord cu ea. Este vorba mai degrabă de a ne acorda nouă înşine dreptul de a experimenta şi de a învăţa prin intermediul a ceea ce trăim. Trebuie să învăţăm mai ales ce anume este benefic pentru noi şi ce anume nu este bun. Iar singurul mod de a afla acest lucru este să devenim conştienţi de consecinţele acelei experienţe. Tot ceea ce hotărâm sau nu, ceea ce facem sau nu, ceea ce spunem sau nu şi la fel, ceea ce gândim sau simţim va avea anumite consecinţe.   Omul îşi doreşte să trăiască într-un mod din ce în ce mai inteligent. Atunci când îşi dă seamă că o experienţă provoacă nişte consecinţe dăunătoare, în loc să-şi reproşeze ceva sau să fie ranchiunos pe cineva, trebuie să accepte pur şi simplu faptul că a ales acea experienţă (chiar inconştient), pentru a descoperi că nu a fost o mişcare inteligentă pentru el. Îşi va aminti de acest lucru mai târziu. Astfel putem să trăim o experienţă în acceptare. Din contră, vă reamintesc că, chiar dacă vă spuneţi: „Nu mai vreau să trăiesc aşa”, o luaţi de la capăt. Trebuie să îţi acorzi dreptul de a repeta de mai multe ori aceeaşi greşeală sau experienţă neplăcută, înainte de a ajunge să ai voinţa şi curajul necesare pentru a te schimba. Oare de ce nu înţelegem de la început? Din cauza ego-ului nostru, alimentat de convingerile noastre.   Toţi avem numeroase convingeri care ne împiedică să fim ceea ce vrem să fim. Cu cât aceste maniere de a gândi sau convingeri ne fac rău, cu atât încercăm mai mult să le diminuăm. Ajungem chiar să credem că nu ne aparţin nouă. Iar a reuşi să le echilibrăm înseamnă a ne încarna de mai multe ori. Doar atunci când corpul nostru mental, emoţional şi fizic vor asculta de DUMNEZEUL interior, spiritul nostru va fi pe deplin fericit. Tot ceea ce trăim în non-acceptare se acumulează la nivelul sufletului. Acesta, nemuritor fiind, revine mereu, sub diverse forme umane, cu tot bagajul adunat în memoria sa de suflet. Înainte de a ne naşte, ne hotărâm ce anume dorim să reparăm în timpul următoarei încarnări. Această decizie şi tot ceea ce am acumulat în trecut, nu sunt înregistrate în memoria noastră conştientă, respectiv ceea care aparţine intelectului. De abia pe parcursul vieţii ne vom da seama treptat de planul nostru de viaţă şi de ce anume trebuie să reparăm.   Atunci când fac aluzie la ceva „neîncheiat, nerezolvat”, fac referire la o experienţă trăită în non-acceptarea sinelui. Există o diferenţă între a accepta o experienţă şi a se accepta pe sine însuşi. De exemplu, o tânără care a fost respinsă de către tatăl ei, deoarece acesta dorea să aibă un băiat. În acest caz, a accepta experienţa însemnă a-i da tatălui ei dreptul de a-şi fi dorit un băiat şi de a o respinge pe fiica lui. Acceptarea de sine, constă, în cazul acestei tinere, în a-şi acorda dreptul de a avea resentimente faţă de tatăl ei şi apoi de a se ierta pentru faptul de a-i fi purtat pică. Nu trebuie să existe nici o judecată asupra tatălui ei sau asupra ei însăşi, ci doar compasiune şi înţelegere pentru acea parte care suferă în fiecare dintre ei.   Ea va şti că acea experienţă s-a încheiat în totalitate, atunci când, la rândul ei, va respinge pe cineva, fără să se acuze, cu multă compasiune şi înţelegere, faţă de ea însăşi. Mai există şi o altă modalitate de a şti dacă acea experienţă a fost rezolvată şi trăită într-adevăr în acceptare: persoana pe care o va respinge nu o va detesta, ci şi ea, la rândul ei, va fi plină de compasiune, ştiind că tuturor oamenilor li se poate întâmpla să respingă o altă persoană, în anumite momente ale vieţii lor. Să nu laşi ego-ul să-ţi joace feste, ego-ul care încearcă adesea, prin toate mijloacele, să ne facă să credem că am încheiat o situaţie. Ni se întâmplă deseori să spunem : „Da, înţeleg de ce celălalt a acţionat aşa”, pentru a nu fi necesar să ne privim pe noi înşine şi să ne iertăm. Ego-ul nostru încearcă astfel să găsescă o modalitate rapidă de a lăsa de o parte situaţiile neplăcute. Se întâmplă să acceptăm o situaţie sau o persoană fără să ne fi iertat pe noi înşine, sau fără să ne fi acordat dreptul de a-i fi purtat pică celuilalt, sau de a fi încă resentimentari. Acest lucru însemnă „a accepta doar experienţa”. Şi repet: „este important să facem diferenţa între a accepta experienţa şi a se accepta pe sine.” Această acceptare este greu de făcut, deoarece ego-ul nostru nu vrea să accepte faptul că toate experienţele dificile pe care le trăim au ca unic scop să ne arate că şi noi ne purtăm în acelaşi fel ca şi ceilalţi.   Ţi-ai dat seama până acum că atunci când acuzi pe cineva de ceva, acea persoană te acuză la rândul ei, de acelaşi lucru? De aceea este atât de important să înveţi să te cunoşti şi să te accepţi cât mai mult posibil. Acest lucru ne ajută să trăim din ce în ce mai puţine situaţii dureroase. Depinde de fiecare dintre noi să hotărâm să ne luăm viaţa în propriile mâini, pentru a deveni stăpâni pe propria existenţă, în loc să lăsăm ego-ul fiecăruia să ne controleze viaţa. Dar a face faţă acestor lucruri necesită mult curaj deoarece în mod inevitabil se vor atinge vechile răni, care ne pot produce foarte mult rău, mai ales dacă nu au mai fost tratate încă din vieţile anterioare. Cu cât suferi mai mult într-o situţie sau cu o persoană, cu atât mai de departe provine acea problemă.   Pentru a te ajuta, poţi să te sprijini pe DUMNEZEUL tău interior care este omniscient (El ştie tot), omniprezent (El este peste tot) şi omnipotent (El este atotputernic). Iar această putere este mereu prezentă, vie în tine. Acţionează astfel încât te orientează spre persoanele şi spre situaţiile care îţi sunt necesare pentru a creşte şi a evolua, conform planului de viaţă ales înainte de a te fi născut. Chiar înainte de a te naşte, DUMNEZEUL tău interior îţi atrage sufletul spre mediul şi familia de care vei avea nevoie în viitoarea ta viaţă. Această atracţie magnetică şi aceste obiective sunt determinate, pe de o parte, de ceea ce nu ai reuşit încă să trăieşti în iubire şi acceptare în vieţile tale anterioare şi, pe de altă parte, de ceea ce viitorii tăi părinţi au de încheiat prin intermediul unui copil ca tine. Acest lucru explică de ce, părinţii şi copiii au, în general, aceleaşi răni de vindecat.   Când te naşti, nu mai eşti conştient de tot acel trecut, deoarece te concentrezi mai ales pe nevoile sufletului tău, care vrea să te accepţi cu calităţile tale, cu defectele tale, cu forţele tale, slăbiciunile tale, dorinţele tale, personalitatea ta etc. Toţi avem astfel de nevoi. Cu toate acestea, la puţin timp după naştere, ne dăm seama că atunci când vrem să fim noi înşine, acest lucru deranjează lumea adulţilor sau pe cea a apropiaţilor noştri. Ajungem astfel la concluzia că, a fi natural, nu este bine, nu este corect. Este o descoperire dureroasă ce provoacă mai ales copilului, accese de furie. Aceste crize devin atât de frecvente încât ajungem să credem că sunt normale. Sunt numite „crizele copilăriei” sau apoi, „crizele adolescenţei”. Poate au devenit ceva normal pentru oameni, dar cu siguranţă nu constituie ceva firesc. Un copil care se agită în mod natural, care este echilibrat şi care are dreptul de a fi el însuşi nu face genul acesta de crize. Din nefericire, acest tip de copil nu există aproape deloc. Am observat în schimb, că majoritatea copiilor trec prin următoarele patru etape:   După ce a cunoscut bucuria de a fi el însuşi, copilul, în prima etapă a vieţii, va cunoaşte durerea provocată de faptul că nu are dreptul de a acţiona mereu aşa, trecând astfel în cea de a doua etapă. Urmează apoi perioada de criză şi cea de revoltă, a treia etapă. După aceea, în a patra etapă, pentru a-şi micşora suferinţa, copilul se resemnează şi ajunge să-şi creeze o nouă personalitate pentru a deveni ceea ce vor ceilalţi să devină. Multe persoane vor rămâne închistate în cea de a treia etapă pe toată durata vieţii, adică vor fi mereu în reacţiune, furioşi sau în situaţii de criză.   În timpul celei de a treia şi celei de a patra etape ne creăm mai multe măşti (noi personalităţi) pe care le folosim pentru a ne apăra împotriva suferinţei trăite pe parcursul celei de a doua etape. Aceste măşti sunt în număr de cinci şi corespund celor cinci răni importante, trăite de fiinţa umană. În timpul numeroşilor ani de studiu, am ajuns la concluzia că toate suferinţele oamenilor pot fi concentrate în cinci răni. Le menţionez aici, în ordine cronologică, adică în ordinea în care fiecare dintre ele apare în viaţa noastră: RESPINGERE ABANDON UMILIRE TRĂDARE NEDREPTATE Dispunându-le altfel, obţinem acrostihul TRAHI (fr. TRĂDAT), astfel pot fi memorate mai uşor. TRĂDARE RESPINGERE ABANDON UMILIRE (ÎN FRANCEZĂ: HUMLIATION) NEDREPTATE (ÎN FRANCEZĂ: INJUSTICE)   Acest acrostih evidenţiază faptul că, de fiecare dată când una dintre aceste răni se reactivează, întreaga noastră fiinţă se simte trădată. Nu mai suntem credincioşi DUMNEZEULUI nostru interior, nevoilor fiinţei noastre, deoarece ne lăsăm ego-ul cu, convingerile şi temerile lui, să ne conducă viaţa. Înlocuirea rănilor cu măştile este consecinţa faptului că vrem să ascundem, de noi înşine şi de ceilalţi, ceea ce încă nu am vrut să rezolvăm. Aceste ascunzişuri sunt o formă de trădare. Care sunt aceste măşti? Le-am notat mai jos, lângă rănile pe care încearcă să le ascundă: RĂNI MĂŞTI RESPINGERE………………………………………………….FUGAR ABANDON………………………………………………………DEPENDENT UMILIRE…………………………………………………………MASOCHIST TRĂDARE……………………………………………………….DOMINATOR NEDREPTATE…………………………………………………RIGID   Toate aceste răni şi aceste măşti vor fi explicate în detaliu în capitolele următoare. Importanţa măştii este creată în funcţie de intensitatea rănii. O mască reprezintă un tip de personalitate, cu un caracter care îi este propriu, dat fiind că s-au dezvoltat numeroase convingeri care vor influenţa atitudinea interioară şi comportamentele acelei persoane. Cu cât rana este mai importantă, cu atât vom suferi mai mult, ceea ce ne va obliga să purtăm mai des aceste măşti. Purtăm o mască doar atunci când vrem să ne protejăm. De exemplu, în cazul în care o persoană trăieşte o nedreptate în urma unui eveniment, sau când se judecă pe sine ca fiind nedreaptă, sau când îi este teamă de a fi judecată ca fiind incorectă, va purta masca ei de rigid, adică va adopta comportamentul unei persoane rigide.   O sa ilustrez printr-un exemplu, pentru a vedea mai clar felul în care rana şi masca ce îi corespunde, sunt legate una de alta. Rana interioară poate fi comparată cu o rană fizică pe care o ai pe mână de mult timp, pe care o ignori şi pe care nu ai îngrijit-o cum trebuia. Ai preferat să o bandajezi, pentru a nu se mai vedea. Acel pansament este echivalentul măştii. Ai crezut că făcând astfel, vei putea pretinde că nu eşti rănit. Crezi că într-adevăr, aceasta este soluţia? Bineînţeles că nu! Ştim cu toţii lucrul acesta, dar ego-ul, el, nu îl ştie. Este una dintre modalităţile lui de a ne păcăli.   Să ne întoarcem la exemplul cu rana de la mână. Să presupunem că acea leziune te doare foarte tare, atunci când cineva te atinge pe mână, chiar dacă rana este protejată de pansament. Când cineva te ia de mână, cu dragoste, iar tu ţipi: “Au! Mă doare!”, poţi să-ţi imaginezi cât de surprins este celălalt. Oare chiar a vrut să te rănească? Nu, deoarece dacă suferi atunci când cineva te atinge pe mână, este din cauza faptului că tu eşti cel care a hotărât să nu-şi îngrijească rana. Iar celălalt nu este responsabil de durerea ta. Este la fel pentru toate rănile. Sunt foarte multe situaţiile în care credem că suntem respinşi, abandonaţi, trădaţi, umiliţi, sau trataţi într-un mod injust. În realitate, de fiecare dată când ne simţim răniţi, ego-ul nostru este cel care vrea să creadă că celălalt este răspunzător. Practic, încercăm să găsim un vinovat. Câteodată, hotărâm că noi suntem cei vinovaţi, când, în realitate, nu e cu nimic mai adevărat decât atunci când îl acuzăm pe celălalt. Ştiţi că, de fapt, în viaţă nu există persoane vinovate: ci doar persoane suferinde. Acum ştiu că, cu cât acuzăm mai mult (pe sine sau pe ceilalţi), cu atât se repetă mai mult aceeaşi experienţă. Acuzarea nu serveşte decât la nefericirea oamenilor. În timp ce, dacă privim cu compasiune partea umană care suferă, evenimentele, situaţiile şi persoanele vor începe să se transforme.   Măştile pe care le creăm pentru a ne apăra, sunt vizibile în morfologia unei persoane, în înfăţişarea sa exterioară. Mi se pune adesea întrebarea dacă pot fi detectate rănile la copiii mici. Eu personal, mă amuz observându-i pe cei şapte nepoţei ai mei, care au, în momentul în care scriu aceste rânduri, între şapte luni şi nouă ani. La majoritatea dintre ei, pot să încep să văd rănile plecând de la aparenţa fizică. Rănile uşor de reperat la această vârstă pot indica o rană mai importantă. În schimb, am observat la doi dintre cei trei copii ai mei, faptul că trupul lor de adult indică răni diferite de cele pe care le vedeam atunci când erau copii sau adolescenţi. Corpul este atât de inteligent, încât găseşte întotdeauna un mijloc de a ne arăta ce anume avem de rezolvat. În realitate, DUMNEZEUL nostru interior este cel care îl foloseşte pentru a ne vorbi.   În următoarele capitole veţi descoperi cum puteţi să vă recunoaşteţi propriile măşti, precum şi pe cele ale celorlalţi. În ultimul capitol voi vorbi despre comportamentele noi pe care le putem adopta pentru a vindeca aceste răni neglijate până acum şi astfel, să încetăm să mai suferim iar schimbarea măştilor ce ascund aceste răni se va face astfel, în mod natural. În plus, este important să nu ne agăţăm de cuvintele folosite pentru a exprima rănile sau măştile. Cineva poate fi respins şi să trăiască o nedreptate, altcineva poate fi trădat şi trăieşte acest lucru ca pe o respingere, altcineva poate fi abandonat şi se simte umilit etc. Când veţi cunoaşte descrierea fiecărei răni în parte şi caracteristicile ei, va fi mult mai clar pentru voi. Cele cinci caractere descrise în această carte pot avea asemănări cu cele descrise în alte studii de caractere. Fiecare dintre aceste studii este diferit, iar acesta nu îşi propune să le înlăture sau să le înlocuiască pe cele realizate în trecut. Una dintre aceste teorii, concepută de către psihologul Gérard Heymans, în urmă cu aproape o sută de ani, este încă destul de populară şi azi. Se regăsesc aici următoarele opt tipuri de caractere: pasionalul, colericul, nervosul, sentimentalul, sanguinul, flegmaticul, apaticul şi amorful. Atunci când Heymans foloseşte termenul „pasional” pentru a descrie un tip de caracter, asta nu însemnă că celelalte tipuri nu trăiesc pasiunea în viaţa lor. Fiecare dintre aceste cuvinte folosite pentru a descrie tipurile este necesar pentru a defini caracterul dominant al unei persoane. Repet, nu trebuie să ne agăţăm de sensul literal al cuvintelor.   Este posibil ca, după ce citiţi descrierea comportamentului şi atitudinea măştii, pentru fiecare rană, să vă recunoaşteţi în fiecare dintre ele. Dar se întâmplă foarte rar ca o singură persoană să aibă toate cele cinci răni. De aceea este important să reţinem descierea fizică, deoarece corpul reflectă fidel ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Este mult mai dificil să ne recunoaştem la nivel emoţional sau mental. Amintiţi-vă că ego-ul nostru nu vrea să ne descoperim toate convingerile, deoarece este hrănit cu aceste convingeri şi prin ele supravieţuieşte. În cartea de faţă nu voi explica mai mult ego-ul, deoarece am vorbit despre asta, detaliat în cărţile ASCULTĂ-ŢI CORPUL, cel mai bun prieten pe care îl ai pe Pământ şi Ascultă-ţi iar corpul!.   Se poate să reacţionaţi şi să nu fiţi de acord, aflând că persoanele suferind de o anumită rană, au o reacţie legată de relaţia cu unul dintre părinţi. Înainte de a ajunge la această concluzie, am verificat ipoteza cu mii de persoane, dacă într-adevăr era aşa, iar acestea au confirmat. Repet şi acum ceea ce spun în fiecare atelier pe care îl coordonez: părintele cu care aveam impresia că ne înţelegeam cel mai bine când eram adolescenţi, este cel cu care avem cele mai multe situaţii de încheiat. Este greu de acceptat ideea că suntem resentimentari exact faţă de părintele pe care îl iubim mai mult. Iar prima reacţie în faţa acestei afirmaţii este, în general, negarea, iar după aceea, furia, iar apoi suntem pregătiţi să facem faţă realităţii: este începutul procesului de vindecare.   Descrierea comportamentului şi a atitudinilor legate de diferitele răni, poate să vi se pară negativă. Recunoscând una dintre rănile voastre, puteţi să aveţi o reacţie la descrierea măştii pe care o creaţi pentru a evita suferinţa. Este vorba despre o rezistenţă foarte umană şi naturală. Acordaţi-vă suficient de mult timp. Amintiţi-vă că, la fel ca toate persoanele din jurul vostru, masca este cea care vă face să reacţionaţi, atunci când nu sunteţi voi înşivă. Nu vă linişteşte gândul că, atunci când vă deranjează un comportament al cuiva, asta indică faptul că acea persoană poartă o mască pentru a nu suferi? Ţinând cont de acest aspect, veţi deveni mai toleranţi şi vă va fi mai uşor să-i priviţi pe ceilalţi cu dragoste. Să luăm exemplul unui adolescent care are comportamentul de „dur”. Când descoperim că se poartă astfel pentru a-şi masca vulnerabilitatea şi teama, relaţia cu el se va schimba, pentru că vom şti că el nu este nici dur, nici periculos. Ne păstrăm calmul şi chiar putem să-i remarcăm calităţile, în loc să ne fie teamă şi să-i vedem doar defectele. Este încurajator să ştim că, chiar dacă ne naştem cu anumite răni ce trebuie vindecate, răni ce sunt frecvent activate prin reacţiile pe care le avem în faţa celorlalţi şi a situaţiilor din jurul nostru, măştile pe care le-am creat pentru a ne proteja nu sunt permanente. Punând în practică metodele de vindecare sugerate în ultimul capitol al cărţii, veţi vedea cum măştile se micşorează treptat, în consecinţă atitudinea voastră se va schimba şi, posibil şi corpul vostru.   Oricum pentru a vedea acest lucru este nevoie de câţiva ani, înainte de a constata rezultatele vizibile în corpul fizic, deoarece acesta se transformă întotdeauna mai lent din cauza materiei din care e construit. Corpurile noastre mai subtile (cel emoţional şi cel mental) au nevoie de mai puţin timp pentru a se schimba, în urma unei hotărâri luate în profunzime şi cu dragoste. De exemplu, este foarte uşor să- ţi doreşti (emoţional) şi să-ţi imaginezi (mental) că vei vizita o ţară străină. Hotărârea de a face acea călătorie poate fi luată în câteva minute. Dar înainte de a planifica totul, organizarea, economisirea banilor etc. concretizarea acestui proiect în lumea fizică va dura mult mai mult.   O modalitate eficientă de a verifica transformările voastre fizice constă în a vă fotografia în fiecare an. Faceţi fotografii cu planuri diferite, cu toate părţile corpului, pentru a vedea clar detaliile. Este adevărat că anumite persoane se schimbă mai repede decât altele aşa cum anumite persoane îşi pot concretiza o călătorie mai repede decât altele. Ceea ce este important este să continuăm să lucrăm la transformarea interioară, iar acest lucru ne va face să fim mai fericiţi. În timpul lecturării următoarelor cinci capitole, vă sugerez să notaţi tot ceea ce credeţi că vă corespunde, iar apoi să legaţi capitolele care vă descriu cel mai bine atitudinea şi, mai ales, înfăţişarea fizică.   download de aici …………

Miezul problemei   Nimeni nu este atât de aspru cu tine aşa cum eşti tu însuţi. Asemeni tuturor fraţilor tăi, suferi de un profund sentiment de imperfecţiune şi nevrednicie.   Te urmăreşte sentimentul că ai făcut nişte greşeli teribile pentru care, mai devreme sau mai târziu, vei fi pedepsit de autorităţi umane sau de vreo autoritate abstractă spirituală, cum ar fi Dumnezeu sau legea karmică. Aceste chestiuni nerezolvate cu privire la autoevaluarea ta reprezintă condiţiile în care se realizează întruparea ta. Cu alte cuvinte, eşti aici pentru a le rezolva. Tu ţi-ai ales părinţii, pentru ca ei să-ţi exacerbeze sentimentul de vinovăţie, în aşa fel încât să poţi deveni conştient de el. Aşadar, a-i învinui pe ei pentru problemele tale, nu te va ajuta să îndepărtezi condiţiile pe care, în mod reciproc, voi le-aţi impus iubirii. Singura cale de ieşire este ca tu să devii tot mai conştient de propria ta vinovăţie şi de credinţele şi tiparele de interacţiune bazate pe frică.

Trebuie sa luptam cu gandurile negative sa le lasam in urma sa le uitam sa mergem mai departe...uneori este bine sa lasam mintea sa se curate de toate gandurile noastre pozitive.Eu am avut si uneori inca mai am ganduri negative,dar incerc sa le las de o parte sa le uit sa imi vad mai departe de viata mea  

Lupta e pierduta daca asta îți propui. Cu cât te lupți sa le gonesti cu atât ele vor reveni. Neluate in seamă ele vor dispărea și vor fi înlocuite cu altele. Poate gânduri pozitive. Depinde de tine, de noi toti, de cat de puternici suntem. Frica de exemplu înseamnă slabiciunea noastră. Noi vrem sa luptăm cu noi înșine de frică, de teama de a nu fi slabi. Abandonează lupta și lasă apa sa-si urmeze cursul ei. O sa vezi că dacă nu mai depui efort sa elimini ceva imposibil, va dispărea de la sine și tu te vei simti liber, usurat de povara acestor gânduri negative.

Astăzi am avut că tema de vacanta lupta gandurile negative. Puțini suntem lipsiti de astfel de gânduri și de multe ori ne întrebăm cu disperare cum putem și dacă putem scăpa de ele. Sa ne imaginăm că totalitatea gândurilor noastre, bune, rele se aseamănă cu traficul de pe o autostradă oarecare, iar noi stam la un capat de pod si ne uitam la ele.Masini de tot felul, mici sau mari, motociclete, se lupta cu kilometrii într-un dute-vino continuu.   Gândurile noastre se comportă la fel, vin și pleacă, fără să le chemăm noi, nici mașinile nu sunt chemate de autostradă, ele vin și pleacă. Noi ce facem, ne luptam cu ele sau le lăsăm să treacă? Unii ar spune că dacă sunt rele trebuie sa inceapa o luptă pentru că e stăpân pe sine și le va birui in cele din urmă. Alții ar spune că dacă nu le ia în seamă ele vor disparea de la sine. Și eu iau în calcul a doua variantă, pentru că, pentru a incepe o bătălie cu ceva propriu ție, îți poate face mai mult rău decât bine. O sa va spun o poveste despre  Buddha și discipolul lui Amanda, care au plecat la drum într-o zi foarte călduroasă. Pe la jumătatea drumului, inteleptuî ii spune discipolului:-" Ananda, intoarce-te după apa, la un kilometru jumatate de aici este un pârâias, unde apa  e limpede ca cristalul. Da fuga și adu!" Ananda s-a întors la pârâu, dar când tocmai se apropia de el, o cireada de vite îl traversau și apa s-a tulburat. Băiatul a văzut că toată mizeria de pe fundul apei era acum la suprafață, frunze moarte și noroi. Nu se mai putea bea. A incercat să repare lucrurile, așa cum incercam și noi, intrând în apă, a incercat să o curețe, dar a tulburat-o și mai tare.   Se intoarce la Buddha și-i spune că apa nu e buna de băut, și că mai inainte este un parau cu apă buna de băut. Mentorul său insistă că vrea apă din acel pârâu, și Ananda nu avu încotro și se intoarse. Când a ajuns aproape de pârâu și-a dat seama că acesta se limpezise deja pe jumatate, așa că se așeză și el la umbra unui copac și așteptă că acesta sa se limpezeasca. Nu dură mult și apa deveni limpede că cristalul. Toate frunzele uscate fuseseră duse de curent iar noroiul se lăsase la fund. Băiatul a luat apă și ajungând la mentorul său i-a spus fericit: " - Am inteles! Aceasta am făcut eu cu mintea mea toata viața până acum. De acum înainte o să mă așez sub un copac și voi lăsa râul sa se curețe singur. Nu voi mai sari în apă să repar lucrurile, sa fac ordine. Concluzia poveștii? Nimeni nu poate să facă ordine în minte. O simpla intervenție a noastră de a ne pune mintea în ordine creează haos.  Ce este mintea? Totalitatea gândurilor noastre, dar asta e o alta poveste. Ați avut astfel de experiențe, le-ati conștientizat? Credeți că lecția primita de Ananda vi s-ar potrivi? Sau vanitatea voastră e prea puternică pentru a primi o lectie?  

 Biserica lui Horea Biserica lui Horea cu hramul "Nașterii Maicii Domnului", care are că dată 8 septembrie și a "Sf. Mare Mucenic Pantelimon", care are că dată 27 iulie, a fost construită de credincioșii țărani români din satul Albac din Munții Apuseni în anul 1746.   In această biserică Horea a ascultat cuvântările călugărului revoluționar Sofronie de la Cioara(astazi Săliștea), apoi au luat parte cu toți din Albac,Abrud, Zarand, Câmpeni, Bobâlna, Zlatna, Roșia, la revolta românilor din Transilvania în anii 1744-1761,pentru libertatea religioasă. Românilor ortodocși din Transilvania. Lupta a continuat-o Horea, conducătorul revoluționar din octombrie 1784.   Odată cu trecerea timpului și înmulțirea norodului, s-a zidit o altă biserică, da din piatră, tot în Albac, iar aceasta a fost strămutată la conacul Brătienilor din satul Florica de lângă Pitești, fiind cumpărată în anul 1907 de către Ionel I.C.Bratianu, prim-ministru al României.   Credincioșii au numit-o Biserica lui Horea, deoarece în ea s-a rugat Horea pentru libertatea norodului ardelean. In anul 1964,in urma unor cercetări făcute de Patriarhul Iustinian și a Episcopului Iosif al Râmnicului și Argeșului, a fost găsită în ruină, drept pentru care au hotărât mutarea ei la Băile Olănești unde este recondiționată din temelie pentru a treia oară. Gheorghe Baicu din satul Pietriș-Comanca a donat terenul pe care o găsim astăzi.   Biserica din lemn a lui Horea a fost pictată și înzestrată cu sfinte odoare, sfințindu-se pe 6 octombrie 1968.   E o minune a locașurilor de cult, probabil că sunt multe asemenea dar pentru mine are o semnificație unica și aparte. Când eram copil mă dădeam fata părintelui de la acea vreme și furam merele din curtea bisericii. Erau cele mai gustoase mere pe care le-am mâncat vreodată. Ulterior părintele a auzit de minciuna mea și mi-a spus"Că Dumnezeu nu pedepsește copii, e mare gradina lui, are loc toată lumea, chiar și cei care sar gardul....  

Învățătura morală intre reprimare condiționare și refulare   Omul lipsit de morala nu poate ajunge la divinitate. Este un concept aruncat pe piață de biserică, de învățăturile religioase care propovăduiește religia bazată numai pe moralitatea omui.   Eu nu cred asta, nu cred in împărțirea oamenilor în morali și imorali, intre omul bun și omul rău, intre omul realizat material și spiritual și omul outsideri. Nu cred asta. Societatea a creat aceste diferențe că să-i fie mai ușor să ne țină sau sa ne dezbine.   Morală și religia sunt luate la pachet după toate canoanele impuse de biserică. Dar eu cred că atitudinile noastre sociale, conștiința morală sunt rezultatul interacțiunilor noastre cu mediul in care trăim. Traiul nostru, care e parte a unor grupuri colectivități, care ne impune o anumită conduită comportamentala și verbală. Aici dispărem noi că ființe unice, suntem confundați cu aceste grupuri de care aparținem.   Gândind logic, și societatea nu pierde nimic dacă unul dintre noi moare sau dispare. Sunt ceilalți care rămân și alții care intră în comunitate. Pentru că noi, singuri nu contam. Sa luam că exemplu o familie, un grup de furnici, care muncesc zi lumină pentru a-și îndeplini menirea, scopul. Daca una dispare moare, nimeni nu-i simte lipsa pentru că celelalte sute sau mii, își continuă obligațiile cerute de grup.   Asemeni suntem și noi. Nimic nu diferențiază omul de furnică, nu sunt altceva decât un simplu mecanism dintr-un angrenaj uriaș. Învățătura morală nu face omul nici virtuos, nici religios nici moral. Doar îi acceptă din punct de vedere social.   Condiționarea, reprimarea i refularea vor satisface in aparență lumea dar individul este negat, individul singur.   Ce înseamnă reprimarea? Reprimarea este discreditarea aruncată asupra sentimentelor noastre spontane, interdicția de a le exprima liber și obligația de a arbora un chip care nu este al nostru  și a etala ceea ce nu suntem.    Această conflagrație obscură ne epuizează energia și duce inevitabil la nebunie, la o boală psihică. Nebunia este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru ipocrizie, pentru impostură și pentru morala caricaturală.   Duplicitatea și ipocrizia sunt produsul falsei morale. Aderarea obligată la o viață comunitară, duce a reprimarea spontaneității noastre.   O să-mi spuneți că asta e normalitatea.  E normal sa trăiești într-o comunitate, sa faci parte din ea, să-ți îndeplinești obligațiile, da, e normal, dar dreptul nostru de a ști cine suntem cu adevărat, nu e și el normal?   Suntem o părticică, fără importanță dintr-un imens întreg și ne supunem fara să știm de ce. "Ne duce viața acolo", o să spuneți. Da, ne duce viața unde vrea ea, pentru că nu suntem curioși să aflăm cine suntem cu adevărat, ce voim cu adevărat. Cinci minute din cele douăzeci și patru de ore sa ne întrebăm asta. Sunt convinsă că în fiecare zi veți avea alt răspuns, pe care nici nu-l bănuiati.

 Capitolul I Apanajul regilor  Ţelul suprem în viaţă nu este a cunoaşte, ci a înfăptui. - Thomas Henry Huxley Auzisem de el cu multe luni în urmă. Se spunea că era tânăr, bogat, sănătos, fericit şi realizat. Trebuia însă să mă conving cu ochii mei. L-am urmărit îndeaproape când ieşea din studioul de televiziune şi l-am urmat apoi timp de câteva săptămâni, observând cum îi sfătuia pe toţi, de la preşedintele ţării până la indivizi cu suferinţe psihice. L-am văzut discutând cu dieteticieni, antrenori, lucrând cu sportivi şi copii handicapaţi care se antrenau. Părea incredibil de fericit şi profund îndrăgostit de soţia lui când călătoreau împreună prin ţară şi prin lume. Şi când terminau, era momentul să ia avionul înapoi spre San Diego ca să petreacă ceva timp acasă cu familia în castelul lor cu vedere spre Oceanul Pacific. Cum se face că puştiul acesta de 25 de ani, având ca studii doar liceul, a reuşit să realizeze atâtea într-un timp atât de scurt? Doar cu trei ani în urmă locuia într-un apartament de burlac de numai 12 mp şi îşi spăla vasele în cada de la baie. Cum a ajuns dintr-o persoană extrem de nefericită, cu 15 kg peste greutatea normală, cu relaţii sporadice şi perspective limitate, la individul respectat, sănătos, aflat în centrul atenţiei, cu relaţii importante şi oportunitatea succesului nelimitat. Totul părea atât de incredibil şi totuşi, ceea ce mă uimea cel mai mult era faptul că mă identificam cu el. Povestea „lui" este de fapt povestea mea.   Nu vreau să spun, desigur, că viaţa mea este un model de reuşită. Este limpede că nu toţi avem aceleaşi vise şi idei legate de ceea ce vrem să înfăptuim. În plus, mi-e foarte clar că măsura reuşitei personale nu este dată de cei pe care îi cunoşti, locurile unde te duci şi ceea ce ai. Pentru mine succesul reprezintă străduinţa continuă de devenire. Este oportunitatea de a te dezvolta pe plan emoţional, social, spiritual, fizic, intelectual şi financiar şi, în acelaşi timp, de a contribui pozitiv la altele. Drumul către succes este mereu în devenire. Este un drum într-o continuă îmbunătăţire şi nu un ţel care trebuie atins.   Ceea ce vreau să vă spun este simplu. Aplicând principiile pe care le veţi afla din această carte, eu am reuşit să-mi schimb nu doar felul în care mă vedeam pe mine însumi, ci şi rezultatele pe care le obţineam în viaţă, şi am reuşit să fac acest lucru într-o mare şi vizibilă măsură. Scopul acestei cărţi este să vă împărtăşesc cum am reuşit să-mi schimb viaţa în bine. Sper sincer ca tehnologiile, strategiile, abilităţile şi filosofiile pe care le veţi găsi în aceste pagini să vă însufleţească cu tot atâtea puteri cu care m-au însufleţit şi pe mine. Puterea magică de a face vieţile noastre aidoma celor mai frumoase vise dormitează undeva în noi. E timpul să o slobozim.   Când mă gândesc la viteza cu care am reuşit să-mi transform visele în realitatea pe care o trăiesc astăzi nu-mi pot stăpâni sentimentele de recunoştinţă şi respect. Şi totuşi sunt departe de a fi unic. Adevărul este că trăim într-o vreme în care mulţi oameni sunt capabili să realizeze peste noapte lucruri de neînchipuit, să aibă reuşite de neimaginat în alte timpuri. Gândiţi-vă la Steve Jobs! Era un puştan cu blue jeans, fără un ban în buzunar căruia i-a venit ideea să facă un HC (home computer) şi a reuşit să clădească o companie Fortune 500 mai repede decât a făcut-o cineva vreodată. Gândiţi-vă la Ted Turner! S-a ocupat de un domeniu care abia dacă exista - televiziunea prin cablu - şi a clădit un imperiu. Gândiţi-vă la oameni din lumea spectacolului - Steven Spielberg sau Bruce Springsteen - sau din lumea afacerilor - Lee Iacocca sau Ross Perot. Ce altceva au ei în comun în afară de succes uimitor, extraordinar? Răspunsul este, desigur ... putere.   Puterea este un cuvânt care provoacă emoţie. Reacţiile oamenilor la auzul acestui cuvânt sunt diferite. Pentru unii, puterea are o conotaţie negativă. Unii sunt ahtiaţi după putere. Alţii se simt ca şi când ar fi contaminaţi de ea, ca şi când puterea ar fi ceva corupt şi suspect. De câtă putere aveţi nevoie? De câtă putere credeţi că ar fi drept să dispuneţi ca să obţineţi ceva sau să vă dezvoltaţi? Ce înseamnă, de fapt, pentru voi, puterea?   Nu mă gândesc la putere ca la ceva cu care să cotropesc un popor. Nu mă gândesc la ea ca la ceva care să fie impus cu forţa. Şi nici pe voi nu vă sfătuiesc să o consideraţi astfel. Acel fel de putere rareori are viaţă lungă. Dar trebuie să fiţi conştienţi de un lucru: puterea este o constantă în lume. Vezi lucrurile prin prisma ta sau altcineva îţi spune ce să vezi. Faci ceea ce crezi tu de cuviinţă sau dai curs unor fapte pe care ţi le impune altcineva. Pentru mine, puterea înseamnă, de fapt, capacitatea de a obţine rezultatele pe care le doreşti cel mai mult şi, pe parcurs, să creezi valori pentru alţii. Puterea înseamnă capacitatea de a-ţi schimba viaţa, de a vedea lucrurile prin prisma ta, de a face în aşa fel încât circumstanţele să fie în avantajul tău şi nu împotriva ta. Adevărata putere este împărtăşită şi nu impusă. Este capacitatea de a defini nevoile umane şi de a le rezolva - nevoile tale şi ale celor la care ţii. Este capacitatea de a orienta propriul tău regat - propriile tale procese mentale, propriul tău comportament - astfel încât să obţii chiar rezultatele pe care le doreşti.   De-a lungul istoriei, puterea de a ne controla viaţa a luat forme diferite şi contradictorii. În vechime, puterea nu era decât o rezultantă fiziologică. Cel care era mai tare şi mai rapid dispunea de puterea de a-şi organiza atât propria viaţă, cât şi pe a acelora din jurul său. Pe măsura dezvoltării civilizaţiei, puterea era o rezultantă a ceea ce se moştenea. Regele, înconjurat de simbolurile regatului său, domnea cu o autoritate de netăgăduit. Alţii îşi trăgeau puterea din asocierea cu el. Mai apoi, la începuturile Erei Industriale, capitalul însemna puterea. Cei care aveau acces la el dominau procesul industrial. Aceste fapte încă mai sunt valabile. E mai bine să ai capital decât să nu ai. E mai bine să ai putere fizică decât să nu ai. Cu toate acestea însă, în ziua de azi, una dintre cele mai bogate surse de putere o constituie cunoaşterea specializată.   Cei mai mulţi dintre noi ştim că trăim în epoca informaţiei. Nu mai suntem o cultură industrială în primul rând, ci una comunicaţională. Trăim vremuri în care idei, mişcări şi concepte noi schimbă totul de la o zi la alta, indiferent dacă este vorba de ceva profund cum e fizica cuantică sau ceva modern cum este hamburgerul cel mai bine vândut. Dacă este ceva ce caracterizează cel mai bine lumea modernă, acesta este şuvoiul masiv de informaţii, aproape de neînchipuit - care generează un torent de schimbări. Din cărţi şi filme, difuzoare şi CD-uri, aceste informaţii noi vin ca un puhoi de date pentru ca noi să le vedem, să le pipăim şi să le auzim. În societatea de azi, cei care au informaţiile şi mijloacele de a comunica sunt precum regii de odinioară: au puterea nemărginită. Aşa cum scria John Kenneth Galbraith: „Banul este combustibilul societăţii industriale. Dar în societatea bazată pe informaţie, combustibilul, puterea sunt reprezentate de cunoaştere. Este evidentă o nouă structură socială: clasa celor care posedă informaţia şi cei care trebuie să funcţioneze pe baza ignoranţei. Această nouă clasă îşi trage puterea nu din bani, nici din terenuri, ci din cunoaştere."   Interesant de remarcat este faptul că, în zilele noastre, secretul puterii este la îndemâna noastră, a tuturor. Dacă în vremurile medievale nu erai rege, nici că puteai deveni prea uşor. Dacă la începutul revoluţiei industriale nu aveai capital, şansele să-l obţii erau destul de reduse. Dar în ziua de azi, orice puştan îmbrăcat în blue jeans poate crea o corporaţie care să schimbe faţa lumii. În lumea modernă, informaţia este apanajul regilor. Cei care au acces la anumite forme de cunoştinţe specializate se pot schimba pe ei înşişi şi, în multe privinţe, întreaga noastră lume.   Mai rămâne de lămurit un lucru. Sigur că în Statele Unite tipurile de cunoştinţe de specialitate necesare îmbunătăţirii traiului nostru sunt la îndemâna oricui. Ele se găsesc în toate magazinele de cărţi, de casete video şi în biblioteci publice. Se pot obţine de la conferinţe, seminarii şi cursuri. Cu toţii dorim să reuşim. Lista cărţilor cu cel mai mare succes la public este plină de recomandări pentru atingerea desăvârşirii: Director la minut, În căutarea desăvârşirii, Megatendinţe, Ceea ce nu vă învaţă la Facultatea de Afaceri Harvard, Punte către nemurire... şi lista continuă. Acolo sunt informaţiile. Cum se face, aşadar, că unii au reuşite fabuloase în timp ce alţii de-abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta? De ce nu suntem cu toţii viguroşi, fericiţi, bogaţi, sănătoşi şi realizaţi?   Adevărul este că, până şi în epoca informaţiei, nu este suficient să deţii această informaţie. Dacă ne-ar fi de ajuns să avem doar ideile şi o gândire pozitivă, atunci am avea fiecare câte un poney în copilărie şi am duce un „trai de vis". Acţiunea este aceea care conduce la rezultate. Cunoştinţele constituie doar puterea potenţială, până când intră pe mâna cuiva care ştie să se mobilizeze şi să acţioneze. De fapt, definiţia literală a cuvântului putere este „capacitatea de a acţiona".   Tot ceea ce facem în viaţă este determinat de felul în care comunicăm cu noi înşine. În lumea modernă, calitatea vieţii este dată de calitatea comunicării. Ceea ce ne imaginăm şi ceea ce ne spunem în sinea noastră, cum ne mişcăm şi cum ne folosim muşchii corpului şi expresia chipului nostru vor determina cât vom folosi din ceea ce ştim.   Adeseori ne pomenim prinşi în capcana mentală de a vedea oameni cu realizări extraordinare şi de a crede că au ajuns aşa cum sunt pentru că ar avea vreun har anume. Cu toate acestea, la o privire mai atentă se dovedeşte că marele har pe care îl au acei oameni cu realizări extraordinare este capacitatea de a acţiona. De fapt, şi alţi oameni aveau aceleaşi cunoştinţe pe care le avea şi Steve Jobs. Şi alţi oameni în afară de Ted Turner şi-or fi dat seama de uriaşul potenţial economic al televiziunii prin cablu. Dar Turner şi Jobs au fost capabili să acţioneze, şi prin aceasta au schimbat modul în care mulţi dintre noi percep lumea.   Cu toţii producem comunicare sub două forme prin care este modelată experienţa vieţii noastre. Este vorba, în primul rând, de comunicări interioare: acele lucruri pe care ni le imaginăm, ni le spunem şi le simţim în sinea noastră. Urmează comunicările exterioare: cuvinte, tonalităţi, expresii faciale, atitudini ale corpului nostru şi acţiuni fizice prin care comunicăm cu lumea noastră exterioară. Fiecare act de comunicare pe care îl facem reprezintă o acţiune, o cauză pusă în mişcare. Şi toate comunicările au un efect anume asupra noastră şi asupra altora.   Comunicarea înseamnă putere. Aceia care stăpânesc folosirea ei cu efect îşi pot schimba propria lor experienţă în legătură cu lumea şi experienţa lumii în legătură cu ei. Orice fel de comportament şi de sentimente îşi află sorgintea într-o formă de comunicare. Aceia care afectează gândurile, sentimentele şi acţiunile celor mai mulţi dintre noi sunt cei care ştiu cum să folosească acest instrument al puterii.   Gândiţi-vă la oamenii care au schimbat lumea în care trăim: John F.Kennedy, Thomas Jefferson, Martin Luther King, Jr., Franklin Delano Roosevelt, Winston Churchill, Mahatma Gandhi. Cu mult mai puţină simpatie, gândiţi-vă chiar la Hitler. Ceea ce aveau în comun toţi aceştia era faptul că erau maeştri în arta comunicării. Ei erau în stare să scoată viziunea din mintea lor - indiferent dacă aceasta era să transporte oameni în spaţiu sau să creeze un al Treilea Reich încărcat de ură - şi să o comunice altora cu atâta fidelitate încât puteau influenţa felul în care masele gândeau şi acţionau. Ei au schimbat lumea prin puterea lor de comunicare. La urma urmei, nu acelaşi lucru fac un Spielberg, un Springsteen, un Iacocca, un Fonda sau un Reagan, spre deosebire de alţii? Nu sunt ei oare maeştri în arta comunicării umane sau influenţării oamenilor? Dar aşa cum aceşti oameni sunt capabili să pună în mişcare masele prin intermediul comunicării, tot cu ajutorul acestui instrument ne punem şi noi în mişcare.   Nivelul măiestriei voastre de comunicare în lumea exterioară va determina nivelul succesului cu alţii - din punct de vedere personal, afectiv, social şi financiar. Ceea ce este şi mai important, nivelul succesului pe care îl trăiţi înlăuntrul vostru - fericirea, bucuria, extazul, dragostea sau orice altceva vă doriţi - este rezultatul direct al modului în care comunicaţi cu voi înşivă. Felul în care simţiţi nu este rezultatul a ceea ce se întâmplă în viaţa voastră - ci interpretarea a ceea ce se întâmplă. Vieţile oamenilor realizaţi ne-au demonstrat în repetate rânduri felul în care calitatea traiului nostru este determinată nu de ceea ce ni se întâmplă, ci de modul în care reacţionăm la ceea ce ni se întâmplă.   Doar tu poţi decide ce să crezi şi cum să acţionezi pe baza căilor pe care le alegi pentru a-ţi înţelege viaţa. Nimic nu are vreun rost în afară de rostul pe care îl atribuim noi. La cei mai mulţi dintre noi acest proces de interpretare a devenit un automatism, dar suntem capabili să preluăm din nou conducerea şi să schimbăm imediat experienţa noastră faţă de lume.   Această carte este despre întreprinderea de acţiuni congruente, concentrate, susţinute care să ducă la rezultate copleşitoare. De fapt, dacă ar fi să vă spun în două cuvinte despre ce este această carte, v-aş spune: despre rezultate! Gândiţi-vă la acest lucru. Nu asta ne interesează pe noi? Poate vreţi să vă schimbaţi felul de a gândi despre voi şi lumea care vă înconjoară. Poate vreţi să ajungeţi să comunicaţi mai bine, să dezvoltaţi o relaţie mai afectuoasă, să puteţi învăţa mai repede, să fiţi mai sănătos sau să câştigaţi mai mulţi bani. Puteţi face toate aceste lucruri pentru voi înşivă, ba chiar mai mult, folosind eficient informaţiile din această carte, înainte însă de a obţine noi rezultate trebuie să fiţi conştienţi că obţineţi deja nişte rezultate. Poate că nu sunt tocmai rezultatele pe care le doriţi. Mulţi dintre noi consideră că starea noastră de spirit şi mai tot ce se petrece în mintea noastră sunt lucruri care nu se află sub controlul nostru. Adevărul este însă că vă puteţi controla activităţile mentale şi modul în care reacţionaţi, până la un nivel pe care înainte nu îl credeaţi posibil. Dacă sunteţi deprimaţi, voi sunteţi aceia care aţi creat şi produs ceea ce numiţi deprimare. Dacă sunteţi extaziat, şi această stare tot voi aţi creat-o.   Este important să ţineţi minte că stări cum este deprimarea nu vi se întâmplă. Nu „vă molipsiţi" de deprimare. O creaţi chiar voi, ca pe oricare rezultat din viaţa voastră, prin acţiuni fizice şi mentale specifice. Trebuie să vă spuneţi vouă înşivă anumite lucruri pe tonurile de voce potrivite. Trebuie să adoptaţi o postură şi un fel de a respira specifice. De exemplu, dacă vreţi să fiţi deprimaţi, ajută extraordinar de mult dacă lăsaţi umerii să vă cadă şi vă uitaţi numai în jos. Vă mai ajută şi dacă vă puneţi tristeţe în voce şi vă gândiţi la cele mai prăpăstioase scenarii legate de viaţa voastră. Şi dacă vă scufundaţi biochimia în amărăciune mâncând prost sau folosiţi din greu alcool sau droguri, vă ajutaţi corpul în scăderea glicemiei şi astfel deprimarea este garantată.   Ceea ce vreau eu să vă spun este simplu: ca să ajungi la deprimare trebuie să depui efort. Este o muncă grea şi este nevoie să faci un anume tip de efort. Unii oameni creează această stare atât de des încât pentru ei nu mai este atât de greu s-o obţină. De fapt, ei au legat adesea acest tipar de comunicare interioară de tot felul de evenimente exterioare. Sunt unii care trag atâtea foloase secundare - atenţie din partea celor din jur, compătimire, dragoste ş.a.m.d. - încât adoptă acest stil de comunicare ce a devenit starea lor naturală de spirit. Alţii s-au complăcut atât de mult timp în această stare încât chiar se simt bine astfel. Chiar se identifică cu ea. Putem totuşi să ne schimbăm acţiunile noastre fizice şi mentale schimbându-ne astfel imediat şi stările afective şi comportamentul.   Te poţi extazia adoptând imediat punctul de vedere care generează acea stare de spirit. Îţi poţi imagina lucrurile care generează acest sentiment. Poţi schimba tonul şi conţinutul dialogului tău interior cu tine însuţi. Poţi adopta posturile şi tipurile de respiraţie specifice care să genereze acea stare în corpul tău şi, gata! Ai atins starea de extaz. Dacă doreşti să fii compătimitor nu trebuie decât să îţi schimbi acţiunile mentale şi fizice pe care le cere starea de compătimire. Acelaşi lucru este valabil şi când este vorba de dragoste sau oricare altă emoţie.   Poţi compara procesul de generare a stărilor afective controlându-ţi comunicarea interioară cu munca depusă de un regizor. Pentru a obţine exact rezultatele pe care le aşteaptă, regizorul unui film manevrează tot ceea ce vezi şi auzi. Dacă vrea să te înspăimânte, dă sunetul mai tare şi foloseşte câteva efecte speciale pe ecran tocmai la momentul potrivit. Dacă vrea să te însufleţească, va potrivi muzica şi luminile şi orice se vede pe ecran ca să obţină acel efect. Un regizor poate face o comedie sau o tragedie pornind de la aceeaşi întâmplare, în funcţie de ceea ce hotărăşte să se petreacă pe ecran. Şi voi puteţi face acelaşi lucru pe ecranul minţii voastre. Vă puteţi regiza activitatea mentală, care este temelia oricărei acţiuni fizice, cu aceeaşi pricepere şi putere. Puteţi mări volumul sunetului şi lumina mesajelor pozitive din creierul vostru şi puteţi slăbi lumina şi sunetul imaginilor negative. Vă puteţi conduce creierul cu priceperea cu care Spielberg sau Scorsese îşi conduc platoul de filmare.   Unele lucruri pe care le veţi afla în continuare par greu de crezut. Probabil nu vă vine să credeţi că există un fel de vă uita la cineva şi de a-i citi exact gândurile sau de a-ţi chema instantaneu la ordin cele mai puternice resurse. Dar dacă acum o sută de ani cineva ar fi îndrăznit doar să sugereze că omul va păşi vreodată pe Lună, ar fi fost luat drept nebun, lunatic. (De unde oare credeţi că se trage cuvântul?)   Dacă cineva ar fi spus că era posibil să se parcurgă drumul de la New York la Los Angeles în numai 5 ore, ar fi fost privit ca un visător cu mintea dusă. Dar nu a fost nevoie decât de tehnologii specifice avansate şi de aplicarea unor legi ale aerodinamicii pentru ca aceste lucruri să devină realitate. În prezent, o companie aerospaţială lucrează chiar la un vehicul care, zic ei, peste zece ani va transporta oameni de la New York în California în doar 12 minute. Tot astfel, din această carte veţi afla „legile" Tehnologiilor de Performanţă Optimă (Optimum Performance Technologies) care vă vor permite accesul la nişte resurse de care nu aţi fi fost vreodată conştienţi că le aveţi. „Pentru fiecare efort susţinut există o răsplată înzecită. "— Jim Rohn   Oamenii care au atins desăvârşirea urmează o cale sigură către succes. Eu o numesc Formula Succesului Suprem. Primul pas pe această cale este să îţi conştientizezi rezultatul, adică să-ţi defineşti precis ceea ce vrei. Al doilea pas este să acţionezi - altfel dorinţele vor rămâne în faza de visuri.   Acţiunile întreprinse nu duc întotdeauna la rezultatele aşteptate, aşa încât al treilea pas este dezvoltarea unei acuităţi senzoriale pentru a putea recunoaşte tipurile de răspunsuri şi rezultate pe care le obţii în urma acţiunilor tale astfel încât să îţi dai seama cât se poate de repede dacă ele te apropie sau te îndepărtează de scopurile pe care le urmăreşti. Trebuie să ştii ce obţii în urma acţiunilor tale, fie dintr-o conversaţie, fie din obiceiurile tale din viaţa de zi cu zi. Dacă ceea ce afli nu corespunde cu ceea ce urmăreşti, trebuie să ţii minte la ce rezultate ai ajuns în urma acţiunilor tale, aşa încât să înveţi câte ceva din orice experienţă umană. Şi apoi treci la pasul următor - al patrulea - care constă în dezvoltarea flexibilităţii pentru schimbarea comportamentului tău până când atingi ceea ce doreşti. Dacă te uiţi la oamenii realizaţi, constaţi că au făcut toţi aceşti paşi. Au pornit la drum având o ţintă, căci nu o poţi atinge dacă nu există. Au trecut la acţiune, pentru că nu ajunge doar să ştii.   Şi-au dezvoltat capacitatea să-i citească pe alţii, ca să ştie ce răspuns obţineau. Şi s-au tot adaptat, şi-au tot schimbat comportamentul până când au reuşit să afle ce anume funcţiona. Să luăm un exemplu: Steven Spielberg a devenit cel mai bun realizator de filme din istorie, la vârsta de 36 de ani. Este deja autorul a patru filme din zece filme de mare excepţie din toate timpurile, din care face parte şi E.T., Extra-Terestrul, cel mai bine vândut film făcut vreodată. Cum a ajuns oare la această performanţă fiind atât de tânăr? Este o poveste remarcabilă.   Încă de când avea 12 sau 13 ani, Spielberg ştia că vrea să devină regizor de film. Viaţa lui s-a schimbat într-o după-amiază în care a vizitat Studiourile Universal pe când avea 17 ani. Ceea ce a văzut acolo nu l-a mulţumit şi atunci s-a strecurat pe un platou unde chiar se turna un film. A sfârşit prin a face cunoştinţă cu şeful departamentului editorial al studiourilor Universal, care a stat de vorbă cu el o oră arătându-şi interesul faţă de ideile lui Spielberg.   Pentru cei mai mulţi dintre oameni, povestea s-ar fi terminat aici. Dar Spielberg nu făcea parte din această categorie. El avea o putere interioară. Ştia ce voia. A învăţat ceva din prima lui vizită şi, prin urmare, şi-a schimbat modul de abordare. A doua zi, s-a îmbrăcat în costum, a luat geanta diplomat a tatălui său în care şi-a pus doar un sandwich şi două acadele, şi s-a întors la studiouri ca şi cînd acolo îi era locul. A trecut plin de importanţă prin faţa paznicului de la intrare în ziua aceea. A găsit o rulotă părăsită şi, folosind nişte litere de plastic, a scris pe uşă: Steven Spielberg. Regizor. Apoi şi-a petrecut vara cunoscând regizori, scriitori, redactori, tânjind la marginile unei lumi în care îşi dorea să fie, trăgând învăţăminte din orice discuţie, observând şi dezvoltându-şi tot mai mult o acuitate senzorială pentru a putea înţelege ce anume făcea lumea filmului să funcţioneze. În cele din urmă, la vârsta de 20 de ani, după ce a ajuns un obişnuit al locurilor, Steven a arătat celor de la Universal un film modest pe care îl încropise, şi i s-a oferit un contract pe 7 ani ca să regizeze un serial TV. îşi transformase visul în realitate.   A aplicat deci Spielberg Formula Succesului Suprem? Sigur că da. Stăpânea acea cunoaştere specializată care îi permitea să ştie ce voia. A trecut la fapte. Avea acuitatea senzorială care îl ajuta să ştie ce anume urmărea, dacă acţiunile sale îl apropiau sau îl îndepărtau de ţinta lui. Avea flexibilitatea să-şi transforme comportamentul pentru a obţine ceea ce voia. Teoretic, orice persoană realizată pe care o cunosc eu face acelaşi lucru. Cei care reuşesc sunt sigur dispuşi să se schimbe oricât şi să fie flexibili până când îşi clădesc viaţa pe care şi-o doresc.   Să luăm alt exemplu: Barbara Black, decanul Facultăţii de Drept a Universităţii Columbia, care a visat să ajungă decan. Tânără fiind, a reuşit să pătrundă într-un domeniu în care bărbaţii sunt majoritari şi să-şi ia licenţa în drept de la Universitatea Columbia. S-a decis apoi să lase deoparte pentru moment cariera şi şi-a stabilit un alt ţel: întemeierea unei familii. După 9 ani a hotărât că este gata să-şi urmeze din nou ţelul în carieră şi s-a înscris la un curs postuniversitar la Yale în cadrul căruia şi-a dezvoltat capacităţile de predare, cercetare şi scris care au condus-o către „postul la care visase dintotdeauna".   Şi-a perfecţionat sistemul de convingeri - şi-a schimbat felul de a aborda lucrurile şi a combinat cele două ţeluri în viaţă, iar acum este decanul uneia dintre cele mai prestigioase facultăţi de drept din America. A spart tiparele şi a dovedit că succesul poate fi creat simultan la toate nivelurile. A aplicat ea oare Formula Succesului Suprem? Sigur că a făcut-o. Ştiind bine ce voia, ea a încercat ceva şi dacă nu a mers, s-a tot schimbat până când a ajuns să înveţe cum să păstreze un echilibru în viaţă. Nu numai că se află în fruntea unei importante facultăţi de drept, dar este şi mamă şi are şi o viaţă de familie.   Iată un alt exemplu: aţi mâncat vreodată la KFC (Kentucky Fried Chicken)? Ştiţi cum a clădit colonelul Sanders un imperiu care 1-a făcut milionar şi a schimbat obiceiurile culinare ale unei naţiuni? Atunci când a început, nu era decât un pensionar care avea o reţetă de gătit pui. Atât şi nimic altceva. Avusese un restaurant, dar era pe calea falimentului pentru că traseul autostrăzii fusese dirijat prin altă parte. Când şi-a încasat primii bani din ajutorul social s-a gândit să încerce să câştige ceva vânzându-şi reţeta de gătit puiul. Mai întâi a vrut să vândă reţeta unor proprietari de restaurante care să-i dea un procent din vânzarea produsului.   Dar nu este întotdeauna nevoie de cea mai realistă idee pentru a începe o afacere. Şi după cum s-a şi dovedit, nu 1-a propulsat dintr-o dată pe culmile gloriei. A pornit la volan prin ţară, dormea noaptea în maşină, apoi continua să caute pe cineva care să-l susţină financiar. Îşi tot schimba ideea şi tot bătea pe la uşi. A fost refuzat de 1.009 ori, dar apoi s-a întâmplat ceva fantastic. Cineva a spus „da". Colonelul intrase din nou în afaceri.   Câţi dintre voi aveţi o reţetă? Câţi dintre voi aveţi puterea fizică şi farmecul unui bătrânel bondoc îmbrăcat într-un costum alb? Colonelul Sanders a făcut avere pentru că a avut capacitatea să intre în acţiune cu toată forţa. A avut puterea lăuntrică necesară ca să obţină rezultatele pe care le dorea. A avut tăria să audă cuvântul „nu" de o mie de ori, dar a găsit o cale de comunicare cu el însuşi care l-a îndemnat să mai bată la o uşă, convins fiind că atunci îi va răspunde cineva „da".   Într-un fel sau altul, tot ce este scris în această carte este menit să ofere creierului vostru cele mai eficiente semnale care să vă dea puterea să acţionaţi pentru reuşită. Aproape în fiecare săptămână, conduc un seminar de 4 zile cu titlul „Revoluţia Minţii". În cadrul acestui seminar îi învăţăm pe oameni totul, de la felul în care să-şi controleze creierul mai eficient până la cum să mănânce, să respire şi să exerseze în aşa fel încât să îşi crească la maximum energia personală. Întâlnirea din prima seară este intitulată „Teama în putere". Rostul seminarului este să îi înveţe pe oameni să se mobilizeze în loc să rămână blocaţi de spaimă. La sfârşitul seminarului, participanţilor li se oferă ocazia să calce pe cărbuni încinşi - pe un pat de 3-4 m -, iar grupurile avansate merg chiar câte 12 m. Mersul pe foc a fascinat presa într-atât încât mi-e teamă că mesajul acestei acţiuni se pierde. Important este nu mersul în sine, pe cărbuni încinşi. Cred că este cinstit să vă spun că acei care o fac nu au cine ştie ce avantaj economic sau social dacă se plimbă extaziaţi pe un pat de cărbuni încinşi. Mersul acesta reprezintă o experienţă pentru puterea personală şi o metaforă pentru posibilităţi, o ocazie pentru oameni să obţină rezultate pe care înainte le considerau imposibile.   Oamenii practică diferite versiuni ale mersului pe cărbuni încinşi de mii de ani. În unele colţuri ale lumii, acesta reprezintă un test religios pentru credinţă. Atunci când eu iniţiez o astfel de acţiune, aceasta nu reprezintă o parte dintr-o experienţă religioasă în sens convenţional. Ea reprezintă o experienţă în materie de încredere. Îi învaţă pe oameni în sensul cel mai intim cu putinţă că ei se pot schimba, se pot dezvolta, se pot întinde, pot face lucruri pe care nu le crezuseră niciodată posibile, că spaimele şi interdicţiile lor cele mai mari sunt autoimpuse.   Singura deosebire între putinţa şi neputinţa de a merge pe cărbuni încinşi este doar capacitatea de a comunica cu voi înşivă în aşa fel încât să treceţi la fapte, în ciuda tuturor temerilor voastre preconcepute din trecut, legate de ceea ce trebuie să vi se întâmple. Lecţia constă în faptul că oamenii pot, teoretic, să întreprindă orice atâta timp cât găsesc resursele să creadă că sunt în stare şi să treacă efectiv la fapte.   Unde duc toate acestea este un lucru simplu care nu-i poate scăpa nimănui. Succesul nu este un accident. Diferenţa dintre cei care obţin rezultate pozitive şi cei care nu le obţin nu stă în rostogolirea întâmplătoare a zarurilor. Există tipare logice, solide de acţiune, căi specifice către desăvârşire, care sunt la îndemâna oricăruia dintre noi. Cu toţii putem da frâu liber farmecului din noi. Trebuie să învăţăm doar cum să fim receptivi şi să ne folosim mintea şi trupul în modurile cele mai avantajoase şi mai puternice.   V-aţi întrebat vreodată ce-ar putea avea în comun un Spielberg şi un Springsteen? Cum se face că un John F. Kennedy şi un Martin Luther King, Jr. au afectat şi au impresionat atâţia oameni atît de profund? Prin ce ies în evidenţă din mulţime un Ted Turner sau o Tina Turner? Dar un Pete Rose sau un Ronald Reagan? Cu toţii s-au dovedit capabili să treacă hotărâţi la fapte pentru a-şi îndeplini visurile. Dar oare ce îi face să continue zi de zi să pună tot ce au în tot ceea ce fac? Sigur că există mai mulţi factori. Consider totuşi că sunt şapte trăsături de caracter pe care ei şi le-au cultivat, şapte caracteristici care îi însufleţesc să facă orice ca să reuşească. Iată care sunt cele şapte mecanisme fundamentale care pot să asigure şi reuşita voastră:   Trăsătura nr.1: Pasiune! Toţi aceşti oameni şi-au descoperit un motiv, un ţel mistuitor, dătător de putere, aproape obsedant, care îi îndeamnă să facă mai mult, să se dezvolte mai mult, să fie mai mult decât sunt! Le dă combustibilul care face să meargă trenul succesului lor şi îi face să elibereze adevăratul lor potenţial. Pasiunea este aceea care îl împinge pe Pete Rose să se lanseze cu capul înainte către baza secundă ca şi când ar fi un începător la primul său meci adevărat de ligă. Pasiunea este aceea care îi dirijează acţiunile unui Lee Iacocca, făcându-le să nu semene cu cele ale multor altora. Pasiunea este aceea care îl mână pe savantul informatician de-a lungul anilor de muncă devotată să ajungă la acele descoperiri epocale datorită cărora pot fi trimişi oameni în spaţiu şi pot fi aduşi înapoi. Pasiunea este aceea care îi face pe oameni să stea până târziu şi să se trezească dimineaţa devreme. Pasiune este ceea ce îşi doresc oamenii în relaţiile dintre ei. Pasiunea dă vieţii putere, savoare şi sens. Nu există măreţie fără pasiunea de a fi măreţ, indiferent dacă este aspiraţia unui sportiv sau a unui artist, a unui savant, părinte sau om de afaceri. Vom dezvălui în capitolul XI cum să descătuşăm această forţă interioară prin puterea ţelurilor.   Trăsătura Nr.2: Credinţă! Orice carte de religie de pe această planetă vorbeşte despre puterea şi efectul credinţei şi încrederii asupra oamenilor. Oamenii care reuşesc pe o scară largă se deosebesc foarte mult din punctul de vedere al convingerilor lor de cei care eşuează. Convingerile noastre în legătură cu ceea ce suntem şi ceea ce putem fi determină cu precizie ceea ce vom fi. Dacă noi credem în magie, vom trăi o viaţă magică. Dacă noi credem că viaţa noastră este delimitată de nişte graniţe înguste, dintr-o dată acele graniţe vor deveni reale. Ceea ce credem noi că este adevărat, ceea ce credem noi că este posibil devine adevărat şi posibil. Această carte vă oferă o cale ştiinţifică, specifică, ce să vă ajute să vă schimbaţi rapid convingerile astfel încât ele să vă sprijine în atingerea scopurilor spre care tindeţi. Mulţi oameni sunt pasionaţi, dar din cauza convingerilor lor limitative în legătură cu cine sunt şi ce pot face, niciodată nu găsesc puterea să treacă la fapte care le-ar putea face visul să devină realitate. Oamenii care reuşesc în viaţă ştiu ce vor şi cred că pot obţine ceea ce vor. În capitolele IV şi V vom învăţa despre convingeri, ce sunt ele şi cum să le folosim. Pasiunea şi convingerea ajută la propulsarea către desăvârşire. Dar propulsarea nu este de ajuns. Dacă ar fi aşa, atunci ar fi destul să punem combustibil într-o rachetă şi să o trimitem orbeşte în zbor spre ceruri. Pe lângă acea putere, mai avem nevoie şi de o cale, un rost înţelept al înaintării logice. Ca să reuşim să atingem ţinta avem nevoie de   Trăsătura Nr.3: Strategie! O strategie este un mod de organizare a resurselor. Atunci când Steven Spielberg s-a hotărât să se facă regizor, el şi-a stabilit o cale pe care să o urmeze ca să ajungă în lumea pe care voia s-o cucerească. Şi-a stabilit ce anume voia să înveţe, pe cine trebuia să cunoască, şi ce trebuia să facă. Avea o pasiune, avea un crez, dar avea şi strategia care făcea ca acele lucruri să funcţioneze la potenţialul maxim. Ronald Reagan şi-a dezvoltat anumite strategii de comunicare pe care le foloseşte constant pentru a obţine rezultatele pe care le doreşte. Orice mare amfitrion, politician, părinte sau slujbaş ştie că nu este destul să ai resurse ca să reuşeşti. Trebuie să foloseşti acele resurse cât mai eficient. O strategie înseamnă recunoaşterea că cele mai valoroase talente şi ambiţii mai au nevoie şi de o bună direcţionare. Poţi deschide o uşă spărgând-o, sau găsind cheia cu care să o deschizi păstrând uşa intactă. Vom învăţa despre strategiile care conduc la desăvârşire în capitolele VII şi VIII.   Trăsătura Nr.4: Limpezimea Valorilor! Dacă ne gândim la lucrurile care au adus măreţia Americii, ne gândim la patriotism şi mândrie, un simţ al toleranţei, judecăţi fundamentale, etice, morale şi practice pe care le emitem în legătură cu ceea ce este important, cu ceea ce contează cu adevărat. Valorile reprezintă sisteme specifice de credinţă pe care le avem în legătură cu ceea ce este sau nu bine să facem în viaţă. Sunt judecăţile pe care le emitem în legătură cu lucrurile care fac viaţa să merite trăită. Mulţi oameni nu au o idee clară în legătură cu ceea ce este important pentru ei. Adesea unii indivizi fac lucruri de care sunt nemulţumiţi apoi pur şi simplu din cauză că nu le este limpede ce cred ei în mod inconştient că este bine pentru ei şi pentru ceilalţi. Când privim la marile reuşite, constatăm că ele aparţin aproape în întregime unor oameni cu un limpede simţ fundamental în legătură cu ceea ce contează cu adevărat. Gândiţi-vă la Ronald Reagan, John F. Kennedy, Martin Luther King, Jr., John Wayne, Jane Fonda. Aveau viziuni diferite, însă ceea ce au cu toţii în comun este o motivare morală fundamentală, un simţ în legătură cu cine sunt şi de ce fac ceea ce fac. O înţelegere a valorilor este unul dintre secretele cele mai recompensante şi temerare către atingerea desăvârşirii. Vom discuta despre valori în capitolul XVIII.   După cum probabil aţi observat, toate aceste trăsături îşi trag seva una din cealaltă şi se întrepătrund. Să fie oare pasiunea afectată de convingeri? Bineînţeles că da. Cu cât credem mai mult că putem realiza ceva, cu atât suntem mai dornici să investim în acel lucru. Este oare convingerea suficientă pentru atingerea desăvârşirii? Este un început bun, dar dacă vă imaginaţi că lucrurile vor merge mai departe de la sine, veţi constata că vă înşelaţi. Oare strategiile noastre pentru reuşită sunt influenţate de valorile în care credem? Nu încape nici o îndoială. Dacă strategia voastră pentru reuşită vă cere să faceţi ceva care nu coincide cu convingerile voastre neconştientizate privitor la ce e bine şi ce nu pentru viaţa voastră, atunci nu va funcţiona nici cea mai bună strategie. Acest lucru se întâmplă adesea celor care încep să aibă reuşite şi ajung să-şi saboteze propriul succes. Problema este că apare un conflict intern între valorile individului şi strategia lui pentru realizare. Tot astfel, toate cele patru trăsături discutate până acum nu pot fi despărţite de   Trăsătura Nr.5: Energie! Energia poate fi angajarea vijelioasă, voioasă a unuia ca Bruce Springsteen sau a uneia ca Tina Turner.   Poate fi dinamismul întreprinzător al unuia ca Donald Trump sau Steve Jobs. Poate fi vitalitatea unui Ronald Reagan sau a unei Katharine Hepburn. Este aproape imposibil să mergi cu paşi mici şi legănaţi către desăvârşire. Oamenii cu mari realizări folosesc din plin orice ocazie care le iese în cale. Trăiesc cu obsesia că asemenea ocazii extraordinare pot apărea în orice zi şi recunosc că ceea ce nu au îndeajuns este timpul. Există mulţi oameni în lume care au o pasiune în care cred. Ştiu şi care este strategia care ar trebui pentru realizarea acestei pasiuni, valorile lor corespund acestei strategii, numai că nu au vitalitatea fizică să treacă la fapte. Marele succes este inseparabil legat de energia fizică, intelectuală şi spirituală care ne lasă să realizăm mai tot ce avem. În capitolele IX şi X vom învăţa care sunt şi cum să folosim instrumentele cu ajutorul cărora să ne perfecţionăm imediat energiile fizice.   Trăsătura Nr.6: Priză la oameni! Aproape toţi oamenii realizaţi au în comun o extraordinară priză la oameni, capacitatea de a se conecta şi a stabili legături cu oameni de condiţii diferite şi cu convingeri diferite. Desigur, mai există şi câte un geniu rău care inventează ceva care schimbă lumea. Dar dacă acest geniu îşi petrece tot timpul într-o fermă izolată, va avea o reuşită la un anumit nivel, dar va eşua în alte privinţe. Marile personalităţi precum Kennedy, King, Reagan, Gandhi au această abilitate să stabilească legături care îi unesc cu alte milioane de oameni. Cel mai mare succes nu este cel de pe scena lumii. El se află în adâncurile inimilor voastre. Acolo, în străfundurile inimii, fiecare simte nevoia unor legături durabile, vii cu alţi oameni. Fără ele, orice reuşită, orice desăvârşire este găunoasă. Vom învăţa despre aceste legături în capitolul XIII. Despre ultima trăsătură am mai discutat ceva mai devreme.   Trăsătura Nr. 7: Măiestria Comunicării! Aceasta este esenţa conţinutului acestei cărţi. Felul în care comunicăm cu alţii şi felul în care comunicăm cu noi înşine determină în ultimă instanţă calitatea vieţii noastre. Cei care reuşesc în viaţă sunt aceia care au învăţat cum să folosească orice încercare la care îi supune viaţa şi să-şi comunice lor înşişi experienţa câştigată într-un fel care îi determină să schimbe lucrurile în bine. Cei care eşuează se confruntă cu vitregiile vieţii şi le acceptă cu resemnare.   Oamenii care ne modelează viaţa şi cultura stăpânesc şi arta comunicării cu alţi oameni. Ceea ce au în comun este abilitatea de a comunica o viziune, o frământare, o bucurie sau o menire. Măiestria comunicării este calitatea unui bun părinte, unui mare artist, unui mare om politic sau unui bun dascăl. Aproape fiecare capitol din această carte abordează într-un fel sau altul problema comunicării, aruncând punţi de legătură, deschizând noi căi şi împărtăşind noi viziuni. Din prima parte a acestei scrieri puteţi învăţa cum să luaţi controlul asupra creierului şi corpului vostru şi cum să le dirijaţi mai eficient decât o făceaţi înainte. Ne vom ocupa de factori care influenţează felul în care comunicaţi cu voi înşivă. În partea a doua vom căuta o cale să descoperim ceea ce vreţi cu adevărat de la viaţa voastră şi cum să comunicaţi mai eficient cu alţii, precum şi felul în care puteţi anticipa tipurile de comportament pe care îl manifestă îndeobşte diferite tipuri de oameni. Partea a treia a cărţii priveşte dintr-o perspectivă mai globală, mai largă către felul în care ne comportăm, ceea ce ne motivează şi cu ce contribuim la un nivel mai larg, extrapersonal. Este vorba despre cum să folosiţi lucrurile nou-învăţate şi să deveniţi un conducător.   Când am scris această carte, scopul meu iniţial a fost să alcătuiesc un manual pentru dezvoltare umană - o carte care să conţină cea mai bună şi cea mai recentă tehnologie a schimbării umane. Am vrut să vă înarmez cu priceperile şi strategiile care să vă dea posibilitatea să schimbaţi tot ceea ce doriţi să schimbaţi şi s-o puteţi face mai repede decât aţi visat vreodată. Am vrut să creez o oportunitate pentru voi într-un mod foarte concret, ca să puteţi îmbunătăţi rapid calitatea experienţei voastre de viaţă. Am mai vrut să creez o lucrare la care să vă puteţi întoarce iar şi iar şi să găsiţi întotdeauna ceva folositor pentru viaţa voastră. Ştiam că multe dintre subiectele pe care aveam să le abordez ar putea fi baza unor cărţi de sine stătătoare. Am vrut totuşi să vă ofer informaţii care să fie complete, ceva care să poată fi folosit în orice domeniu. Sper ca această carte să fie pentru voi un ghid în toate aceste probleme.   Când manuscrisul a fost gata, primii care au citit-o au apreciat-o foarte mult, cu o singură obiecţie - mai mulţi mi-au spus: "Aici sunt două cărţi. De ce nu le separi, să publici una acum şi pe următoarea peste un an?" Scopul meu a fost să-ţi ofer ţie, cititorule, cât mai multe informaţii de calitate pe cât puteam de repede. Nu voiam să distribui cu zgârcenie aceste sfaturi, unul câte unul. M-am temut, totuşi, că mulţi oameni nici nu vor ajunge să parcurgă acele părţi ale cărţii pe care eu le consider ca fiind cele mai importante, pur şi simplu pentru că, mi s-a explicat, numeroase studii au dovedit că mai puţin de 10% din cei care cumpără o carte ajung să treacă de primul capitol. La început nu am dat crezare statisticilor. Apoi mi-am amintit că mai puţin de 3% din cetăţenii ţării sunt independenţi din punct de vedere financiar, mai puţin de 10% au un ţel clar în viaţă, doar 35% dintre femeile americane - iar bărbaţi şi mai puţin - se simt în formă fizică bună şi că în multe state, una din două căsnicii eşuează în divorţ. Doar un mic procent de oameni trăiesc viaţa aşa cum au visat-o. De ce? Pentru că este nevoie de un efort. Şi de fapte grăitoare.   Bunker Hunt, petrolistul miliardar texan, a fost întrebat odată ce sfat le-ar putea da altora ca să reuşească. El a răspuns că este uşor să reuşeşti. Mai întâi, îţi stabileşti exact ce anume vrei să reuşeşti; în al doilea rând, te hotărăşti dacă eşti dispus să faci sacrificiul pe care îl cere reuşita ta - şi pe urmă, faci acel sacrificiu. Dacă nu faci cel de-al doilea pas, nu vei obţine niciodată ceea ce doreşti, pe termen lung. Îmi place să-i numesc pe cei care sunt dispuşi să facă sacrificiul ,,acei puţini care fac", spre deosebire de „cei mulţi care zic". Vă provoc să vă jucaţi cu acest material, să-l citiţi, să împărtăşiţi şi altora ceea ce învăţaţi şi să vă bucuraţi de el. În acest capitol am subliniat prioritatea trecerii la fapte. Există însă mai multe moduri de a trece la fapte. Cele mai multe dintre ele depind de încercare şi eşec. Majoritatea celor care au reuşit din plin s-au orientat şi reorientat de nenumărate ori până când au obţinut ceea ce au dorit. Metoda încercării şi eşecului este bună cu o singură obiecţie: este nevoie de o mare cantitate dintr-o resursă pe care nimeni dintre noi nu o are nelimitat - timp.   Ce-aţi zice dacă ar exista o cale mai scurtă să treceţi la fapte care ar grăbi procesul de învăţare? Ce-aţi zice dacă v-aş arăta cum să învăţaţi exact lecţiile pe care le-au învăţat deja cei împliniţi? Acest lucru se poate realiza prin modelare, o cale de a reproduce exact felul de desăvârşire al altora. Ce anume fac ei ca să se evidenţieze în comparaţie cu alţii care se rezumă doar să viseze la reuşită? Haideţi să descoperim...   download carte....

ASCULTÃ-TI CORPUL PRIETENUL TÃU CEL MAI BUN de Lise Bourbeau   PREFATÃ   Carte pe care o citesti acum a fost scrisã special pentru tine. În mod inconstient, ai fãcut un gest care îti va transforma viata. Indiferent de motivul pentru care ai deschis cartea, fii sigur cã, pe mãsurã ce o vei citi, eu voi deveni buna ta prietenã. Voi fi mereu alãturi de tine, o datã de m-ai ales. Mi-am permis sã te tutuiesc ca sã mã simt mai aproape de tine. Si, ca prietenã, dorinta mea cea mai mare este aceea de a te ajuta. Voi încerca sã gãsesc un rãspuns la întrebãrile tale, sã te îndrum si sã te ajut sã descoperi marea bogãtie ascunsã în tine. Totusi, nu pot face nimic fãrã participarea ta. Dacã vrei sã citesti aceastã carte doar pentru a împodobi apoi cu ea biblioteca, înseamnã cã renunti sã te ajuti pe tine însuti. Trebuie sã te hotãrãsti acum. Metoda mea e simplã. Este suficient sã citesti cu atentie fiecare capitol si sã aplici, la nevoie, lectia învãtatã. Dupã fiecare capitol vei avea câteva exercitii de fãcut. Dacã urmezi îndrumãrile mele asa cum sunt prezentate, vei realiza foarte mult pentru tine însuti. Aceastã carte este rodul cercetãrilor, studiilor si observatiilor personale efectuate în ultimii nouãsprezece ani. Am experimentat eu însãmi toate notiunile descrise. Bucuria obtinutã a fost atât de mare, încât m-a convins sã învãt legile fundamentale ale vietii si apoi sã le cuprind într-o carte. Mii de oameni si-au schimbat viata învãtând sã se autodescopere si ei acum simt tot mai mult acea pace interioarã pe care, de multe ori, o credem inaccesibilã. Îti urez o cãlãtorie plãcutã în tine însuti. Nu te grãbi, nu sãri nici o etapã si vei face si tu multe descoperiri. Cu dragoste, Lise Bourbeau   Partea întâi LEGILE FUNDAMENTALE ALE VIETII CAPITOLUL 1 SCOPUL PRIMORDIAL AL FIINTEI UMANE   Te-ai întrebat vreodatã care este rostul tãu pe acest pãmânt? Care e scopul tãu ca fiintã umanã? Sunt atât de multi aceia care nu stiu acest lucru! Totusi, rãspunsul e simplu. Toti avem acelasi scop: acela de A EVOLUA. Tot ceea ce se numeste VIATÃ trebuie sã creascã. Priveste o clipã în jurul tãu: când o floare sau un copac înceteazã sã mai creascã, moare. Acelasi lucru e valabil si pentru noi. Fiecare om trebuie sã creascã si sã continue sã evolueze. A creste înseamnã pentru om „a creste în interiorul sãu”. Sufletul tãu e cel ce creste de-a lungul întregii vieti si nu corpul fizic. Dar cum ajungem sã crestem în acest fel? Iisus a fost cel care ne-a învãtat si ne-a transmis rãspunsul, afirmând cã cele douã adevãruri principale ale omului sunt DRAGOSTEA si CREDINTA. Nu pare ceva prea complicat, dar câtã vreme omul continuã sã-si creeze tot felul de probleme, neîntelegerea acestor douã legi va persista. Se spune cã atunci când omul va învãta sã se iubeascã pe sine si pe semenii sãi pe deplin, va ajunge sã stãpâneascã materia si prezenta lui pe pãmânt nu va mai fi necesarã. Pãmântul poate fi considerat o entitate în sine, adicã un suflet, o persoanã. Si el are responsabilitatea de a evolua. Fiecare om e o celulã a Pãmântului, tot asa cum corpul tãu e compus din milioane de celule. Dacã fiecare celulã a sãnãtoasã, vei avea un corp sãnãtos în care te vei simti bine. Acelasi lucru e valabil si pentru Pãmânt. Fiecãrui om îi revine sarcina de a se purifica, de a se mentine într-o bunã stare de sãnãtate fizicã, mentalã si emotionalã. Astfel, peste tot va domni armonia si pãmântul va deveni un loc prosper. Te afli aici, pe pãmânt, pentru a-ti supraveghea propria evolutie si nu pe a altora. Este inutil sã-ti folosesti energia pentru a-i judeca si a-i dirija pe altii. Existi pe pãmânt numai pentru tine. Pe parcursul cãrtii vei gãsi îndrumãri, implicatii si mijloace care-ti vor permite sã devii stãpân pe viata ta. Pe mãsurã ce în tine se vor dezvolta dragostea si credinta, vei degaja o asemenea energie, încât reactiile tale fatã de mediul înconjurãtor si cele ale mediului fatã de tine se vor transforma în întregime. Pãmântul sau societatea îsi mãsoarã gradul de dezvoltare dupã cel mai slab individ, tot asa cum un lant e la fel de puternic ca cea mai slabã verigã a sa. Multi afirmã cã existã evolutie pe pãmânt, cã lumea în ansamblul ei evolueazã. Totusi, ceea ce vedem în jurul nostru demonstreazã contrariul. Farmaciile, spitalele si azilurile se înmultesc, oamenii sunt tot mai bolnavi, au reale probleme fizice, sursele de informare în masã (televizorul, radioul, ziarele) ne prezintã zilnic noi si noi atrocitãti… Oare toate acestea reflectã evolutia? Omul are dreptate sã fie nesatisfãcut. Aceastã insatisfactie o trãiesti si tu, probabil, în prezent. Poate acesta este si motivul pentru care ai deschis aceastã carte. Stii cã existã în tine un vid pe care încerci în mod constant sã-l umpli. Dar cauti oare în locul potrivit? Nu trebuie sã privesti în jurul tãu, ci în tine. Marele tãu prieten este acolo. Este Dumnezeul tãu interior, care este acolo numai pentru tine, gata sã te îndrume, sã-ti vinã în ajutor. Sper cã din acest moment si pânã la sfârsitul cãrtii îl vei descoperi cu adevãrat si vei simti manifestãrile sale în tot ceea ce face. Si în acea clipã vei sti cã, prin puterea lui, vei putea realiza tot ceea ce vrei în viatã. Poate te întrebi: „Dar cum se face cã e, în acelasi timp, asa de simplu si atât de greu accesibil? Stiind cã omul poate face orice, de ce sunt atât de putini cei care, într-adevãr, realizeazã acest orice?”. Ai dreptate. În prezent, pe pãmânt, probabil cam 50% din oameni sunt în totalitate stãpâni pe viata lor… Dar pãstreazã-ti speranta, cãci începem sã ne trezim. Ne punem din ce în ce mai multe întrebãri si vrem sã mergem mai departe, fiind acum constienti cã mai existã si altceva. Trãim în epoca spiritualitãtii. Totusi, nu e usor pentru om sã meargã în profunzime. Pe de-o parte, e vorba de orgoliul lui foarte dezvoltat iar, pe de altã parte, îi e fricã… Frica de a descoperi un monstru în el însusi! De unde vine aceastã fricã? Poate din educatia primitã sau din altã parte, dintr-o viatã anterioarã. Dar asta nu conteazã. Lasã trecutul în urma ta. Trecutul e mort, nu-l poti schimba. Momentul cel mai pretios pentru tine este clipa prezentã. Iar viitorul depinde numai de tine, de aceea ce gândesti acum. Dacã esti abia la început în ceea ce priveste evolutia personalã, as vrea sã te previn cã vei simti o oarecare tulburare. Vei avea impresia cã temeliile fiintei tale se clatinã si cã totul se va prãbusi. Dar nu te nelinisti, este doar o iluzie. Aceastã tulburare este dovada cã se petrec anumite lucruri în forul tãu interior si cã te-ai decis sã „faci curãtenie”. Fie cã îti urmãresti atent gândurile, sau urmezi cursuri, citesti sau asculti, evoluezi si în acelasi timp, te purifici. Si pentru a te purifica mai mult, trebuie sã repeti anumite actiuni. Astfel accelerezi procesul de curãtire. Dau drept exemplu un pahar cu apã murdarã în care versi încet-încet apã limpede, curatã. Continuând acest procedeu, apa se purificã si obtii un pahar cu apã curatã. Este ceea ce se întâmplã si cu tine când cresti în interior. S-ar putea ca problemele tale sã ti se parã mai numeroase, s-ar putea sã te simti coplesit, dar nu e decât o iluzie; trebuie sã crezi cã eforturile tale sustinute vor fi rãsplãtite din plin. Fiinta umanã creste în acelasi fel ca tot ce existã pe pãmânt. Un copac prinde rãdãcini dintr-o micã sãmântã ascunsã în sol. Aceastã sãmântã trãieste în întuneric, umezealã, frig si e înconjuratã de o multime de forme de viatã subterane. În ciuda tuturor si fãrã voia ei, fãrã sã stie de ce, este atrasã în mod irezistibil de soare, de luminã. Nu se va afunda si mai mult în sol. Dimpotrivã, va creste se va elibera de învelisul sãu; va strãpunge stratul de pãmânt pentru a iesi la luminã. Odatã ajunsã la luminã, va creste în continuare si va ajunge un copac… Acelasi lucru se întâmplã si cu fiinta umanã. Sunt oameni care trãiesc încã în întuneric. Ei nu stiu cã mai existã si altceva. Nu vãd. Dacã li se vorbeste despre luminã, dacã li se aratã aceastã luminã, pentru ei nu existã asa ceva. Dimpotrivã, omul care a decis sã creascã în interior se gãseste la nivelul iesirii din pãmânt. El începe sã vadã lumina. El se îndreaptã spre luminã. Cu cât urcã mai mult, cu atât mai mult simte cãldura sa si cu cât va urca mai mult, cu atât va fi mai încãlzit si luminat. Ca orice persoanã ce evolueazã, vei trãi momente dificile. Când esti plin de orgoliu, ti-e greu sã admiti cã si altii au dreptate. Nu vrei sã recunosti cã poate altii au gãsit deja rãspunsul! De multe ori vei dori sã îi schimbi pentru a-ti demonstra cã ai dreptate. Este si asta o probã de trecut. Dar meritã efortul; cu cât vei reusi sã-ti stãpânesti mai mult orgoliul, cu atât vei reusi sã stãpânesti mai bine situatiile exterioare. Si acest efort te va face sã te înalti cãtre luminã, cãtre fericire. Putem compara evolutia interioarã cu o ranã de pe corp. Pentru a grãbi vindecarea rãnii, se aplicã o alifie care provoacã, în general, o durere si mai mare decât durerea provocatã de rana propriu-zisã. Acest rãu serveste la vindecarea rãnii. Stim cã în câteva minute va începe cicatrizarea. Acelasi lucru se întâmplã în interiorul tãu când începi sã cresti, sã te purifici, sã te descoperi. Durerea este realã, dar trecãtoare si nu-ti va face decât bine. Dacã simti durere, e un semn cã rezisti. Eziti sã te lasi în voia schimbãrii. Dacã îmi spui cã nu ai toate relatiile pe care le doresti, cã nu ai dragoste, sãnãtate si nici banii de care ai nevoie, o sã-ti rãspund: „De vreme ce-ti lipsesc atâtea, ce ai de pierdut?”. Înceteazã sã opui rezistentã si lasã-te în voia schimbãrii. Spune-ti cã ai totul de câstigat încercând ceva nou. Evolutia ta se va resimti si rãul va fi mult mai putin dureros. Întotdeauna, cei care rezistã mai mult vor avea mai mult de suferit. Cu cât rezisti mai mult, cu atât persistã rãul. Cu cât opui rezistentã la ceva, cu atât sunt mai multe sanse ca situatia respectivã sã se repete. Rezistenta e mai accentuatã la cei cu un caracter mai puternic. Vor avea de lucru de douã ori mai mult. Dar ceea ce conteazã acum esti tu. Continuã-ti drumul; persevereazã, câstigã mici victorii în fiecare zi si, treptat, vei ajunge sã realizezi tot ce-ti doresti. Cuvântul Dumnezeu va fi deseori mentionat pe parcursul cãrtii, ca si câteva pasaje din învãtãturile lui Iisus, dar nu te speria, aceasta nu este o carte despre religie. Existã o singurã religie în aceastã lume: aceea a iubirii de sine si fatã de cei apropiati, aceea de a-i accepta pe oameni asa cum sunt. Nu-l poti renega pe Dumnezeu pentru cã tu esti una din manifestãrile Sale, la fel ca tot ce este pe pãmânt. Pentru a ajunge sã fii stãpân pe viata ta, trebuie sã devii mai constient. Nivelul constiintei umane e atât de slab, încât cea mai mare parte a timpului omul nu stie cu adevãrat ce spune, ce face si ce gândeste; totul se întâmplã în mod mecanic. De câte ori pe zi ti se întâmplã sã-ti pui întrebãri înainte de a spune sau a face ceva? E timpul sã devii mai constient de viata ta! Tot ceea ce percepi cu ajutorul simturilor – ce vezi cu ochii, ce auzi cu urechile – e doar o iluzie. Realitatea este ceea ce se întâmplã în lumea invizibilã. Înainte de a fi vizibil, orice trece prin planul invizibil. Nimic pe pãmânt nu existã fãrã sã fi fost imaginat, gândit sau visat. Aceasta e marea putere a fiintei umane. Entitãtile din lumea mineralã (rocile), vegetalã (plantele) si animalã nu au capacitatea de a crea. Singura entitate de pe pãmânt care poate crea este omul. El a atins un grad de constiintã mai ridicat decât celelalte trei regnuri: a ajuns sã fie constient de Dumnezeu, de unde vine si încotro de îndreaptã. Acum e vremea sã se îndrepte cãtre al cincilea regn, regnul divin. Se spune cã omul a fost creat dupã chipul si asemãnarea lui Dumnezeu; ce trebuie sã întelegem din asta? Dumnezeu a creat pãmântul si tot ce existã în cosmos. Fiind o manifestare a lui Dumnezeu, tu esti Dumnezeul din lãuntrul tãu, deci poti realiza cât El. Poti crea orice în aceastã lume. De ce n-ai fãcut-o pânã acum? Pentru cã nu vedeai. Aceasta este marea gresealã a fiintei umane: necunoasterea, neacceptarea acestei mari puteri. Pe mãsurã ce vei îndeplini acte de credintã, vei începe sã realizezi lucruri extraordinare si sã întelegi ce înseamnã toate acestea. Vei întelege si sensul cuvintelor urmãtoare: omul devine ceea ce gândeste. Gândul e o imagine pe care o trimiti în lumea invizibilã. Creând aceastã imagine, hrãnind-o cu puterea ta, tu îi dai viatã. Gândul se alimenteazã din sentimentele si emotiile tale. Si, în final, tu îl faci sã fie vizibil în plan fizic. Cosmosul îsi are legile sale. Si, urmând aceste etape, tu poti determina sã se întâmple ceea ce vrei. Începi pe plan mintal, continui pe planul emotional, apoi ajungi în planul fizic. Dar, înainte de a începe, trebuie sã devii constient, pentru cã cea mai mare parte a timpului ignori ceea ce gândesti. Gândurile tale sunt atât de inconstiente, încât provoci lucruri pe care nu le doresti sau care-ti sunt chiar agreabile. În plus, nu vei rezolva nimic dând vina pe altii – si acestia nu au, întradevãr, nici o vinã. Singurul rãspunzãtor de ceea ce ti se întâmplã esti tu. Acceptând ideea cã ai materializat anumite lucruri, bune sau rele, prin tine însuti si cã ai o mare putere, nu e minunat sã-ti dai seama cã poti sã-ti folosesti energia pentru a face sã ti se întâmple numai lucruri bune? Ar fi de-a dreptul descurajant sã te gândesti cã tot ce ti se întâmplã are o cauzã exterioarã! Dacã te simti nefericit si crezi cã altii sunt rãspunzãtori pentru asta, ar trebui sã ai rãbdare pânã când ei îsi schimbã ideile pentru a deveni fericit! Dacã esti bolnav si dai vina pe diverse lucruri (ereditate, temperaturã etc.), ar trebui din nou sã astepti ca toate conditiile exterioare sã se schimbe pentru ca sã te faci bine. Vei astepta oare atâta vreme? N-ar fi mai bine sã-ti iei soarta în propriile mâini? Gândeste-te, dureazã numai un minut sã vizualizezi fericirea! Corpul tãu se va resimti imediat. Tot un minut dureazã sã-ti spui: „Bietul de mine, nimeni nu mã iubeste” si fericirea ta   s-a volatilizat încã de la începutul acestui gând. Dureazã numai o clipã sã încetezi sã mai critici, sã râzi sau sã iubesti. De la o clipã la alta observi cã tu esti acela care-si schimbã propria viatã. Îti croiesti viata în functie de ceea ce decizi sã vezi cu ochii, când, în realitate, trebuie sã încerci sã vezi cu ochii din lãuntrul tãu. Cautã frumusetea dincolo de urâtenie, cautã dragostea dincolo de criticã. Vei face astfel un pas cãtre întelegere. A evolua înseamnã a deveni o fiintã spiritualã, o fiintã care vede dragostea (pe Dumnezeu) peste tot. Opreste-te pentru câteva secunde; fã câtiva pasi în interiorul tãu si observã care sunt gândurile tale cele mai frecvente în cursul unei zile. Ti se întâmplã des sã spui „durerea mea de cap”, „durerea mea de spate”, „problema mea”? Vezi, îi dai atâta atentie, pui în ea atâta energie, încât durerea din tine persistã. Devii ceea ce gândesti! Când te afli în compania unor prieteni sau a unor oameni pe care-i iubesti, despre ce vorbesti? Doar pomenesti despre problemele tale sau încerci sã gãsesti o solutie? Si cum îti petreci timpul liber? Urmãresti la TV emisiuni constructive, care te ajutã sã te îmbogãtesti spiritual, sau alegi filme care te fac sã trãiesti sentimente de neliniste sau invidie? Viata de pe ecran deformeazã realitatea. Si ce citesti de obicei? Articole din care înveti ceva sau vestile proaste? Devii ceea ce lasi sã intre în constientul si subconstientul tãu. Nu trãiesti pe pãmânt pentru a trãi în bogãtie sau în mizerie, în popularitate sau in anonimat, muncind sau stând în somaj. Existi pe pãmânt pentru „a fi”, pentru a-ti dezvolta individualitatea, eul superior. Majoritatea oamenilor sunt preocupati de personalitatea lor. Personalitatea este ceea ce se percepe din interiorul unei persoane. Trebuie sã stim cum sã trecem dincolo de aceastã personalitate pentru a ajunge la individualitatea noastrã. Iatã un exercitiu care a fost mentionat si în prefatã. Vei gãsi unul la sfârsitul fiecãrui capitol. Dacã vrei într-adevãr sã te ajuti pe tine însuti, te sfãtuiesc sã le acorzi multã atentie. Ia o foaie de hârtie si scrie tot ce îti amintesti cã ai fãcut în ultima sãptãmânã. Lucrurile pe care le-ai fãcut în mod constient, pentru tine, care te-au ajutat sã te simti bine, te-au fãcut sã simti o anumitã bucurie. Lucrurile pe care le-ai fãcut pentru altii, mentionând dacã le-ai înfãptuit de bunãvoie sau ceea ce te-a îndemnat sã le faci. Numeste toate persoanele pe care le-ai judecat sau criticat în cursul sãptãmânii, pe cele care au spus sau au fãcut lucruri care nu ti-au plãcut si pe care ai fi preferat ca ele sã le fi spus sau fãcut altfel. Scrie tot ce-ti amintesti. Îti sugerez sã rostesti afirmatia de mai jos ori de câte ori te vei gãsi singurã cu gândurile tale, pânã când vei fi pregãtitã sã treci la capitolul urmãtor.

Argument în favoarea bunelor maniere   Am trecut de anul 2000, ba chiar şi de 21 decembrie 2012 (vă amintiţi de profeţia maya?) fără să fi venit sfârşitul lumii… Continuăm să trăim într-o lume nebună, având senzaţia că înnebunim şi noi pe zi ce trece. Asistăm îngroziţi la imaginile cumplite din aşa-numitele zone conflictuale, zone ce se ivesc în cele mai neaşteptate locuri de pe glob şi se înmulţesc îngrijorător. În discoteci, tinerii dansează pe mese… Alţii, care se autointitulează „Hell’s Angels”, pornesc noaptea pe motociclete având la bord casetofoane cu muzică heavy metal, raşi în cap sau cu plete, îmbrăcaţi în bluzoane de piele cu ţinte, pe care sunt prinse ecusoane cu capete de mort, în blugi şi cizme, oferindu-ne pentru o clipă o imagine de coşmar. Pe de altă parte, internetul şi reţelele sociale în special, accesibile până şi de pe telefonul mobil, ne dau posibilitatea comunicării nelimitate, transformându-ne însă, în mod paradoxal, în nişte autişti. Desigur, e vorba de o imagine trunchiată şi de o viziune catastrofică a societăţii în care trăim, dar nu putem să nu ţinem seama şi de această realitate. În astfel de condiţii, mai merită să ne preocupăm de bunele maniere? N-ar fi mai bine să ne întrebăm dacă ele nu au devenit cumva inutile? Răspunsul e unul singur: buna creştere nu este şi nu va deveni niciodată inutilă, pentru că ea îl face pe om să se respecte în primul rând pe sine.   Am încetat oare să avem idealuri, să gândim, să ne cultivăm, să ne temem, să ne rugăm? Avem oare dreptul să considerăm tradiţiile ca fiind perimate sau depăşite? Fără îndoială că nu. Căci nimic nu e nou sub soare… Iată un vechi adevăr ce nu poate fi negat. Momente încordate în istoria omenirii au mai fost. Ele au trecut… dar bunele maniere au rămas. În toate timpurile, oamenii au avut tendinţa de a se opune legilor impuse de politeţe deoarece la prima vedere ele par restrictive şi de prisos. Sunt parcă inventate să îngrădească libertatea individului. Dar, după o scurtă experienţă de viaţă, fiecare om este nevoit să accepte că bunele maniere nu sunt deloc inutile; dimpotrivă, ele contribuie la formarea noastră ca „oameni”, la bucuria de a trăi printre semeni civilizaţi.   Bunele maniere n-au fost adăugate în mod arbitrar unor structuri sociale. Ele au rădăcini într-un sentiment uman profund, care tinde spre o armonie între comportare şi etică, între frumuseţea caracterului uman şi moralitatea sa. Dar omul va învăţa să aibă un comportament natural şi agreabil, adică o purtare civilizată, numai respectând nişte reguli care s-au impus şi s-au codificat de-a lungul timpului.   Pornind de la adevărul că fiecare dintre noi este unic şi de neînlocuit, putem afirma că orice om are dreptul de a fi respectat. Dar de acelaşi respect trebuie să se bucure şi cei din jur. Nu spun vorbe goale, am încercat să formulez astfel însuşi principiul pe care se bazează această carte. „Codul bunelor maniere” este alcătuit dintr-o mulţime de legi, de fapt de convenţii, având toate un numitor comun: a nu-l deranja pe semenul tău, ci a-l face să se simtă bine în preajma ta. Tot asta urmăreşte şi statul când emite legi şi decrete prin care se sancţionează diferite delicte civile. Oricine a greşit este pasibil de o pedeapsă mai mult sau mai puţin severă, în funcţie de gravitatea greşelii. Fie că a furat, fie că a călcat pe iarbă, fie că a traversat strada în locuri nepermise, orice om normal trăieşte cu frica de poliţistul ce poate răsări lângă el în orice clipă. La fel stau lucrurile cu legile şi regulile din cadrul „Codului bunelor maniere”, dar abaterile de la aceste norme nu sunt sancţionate de către autorităţi. Şi totuşi codul acesta este adesea respectat cu mai multă stricteţe decât legile statului. Explicaţia e foarte simplă. Dacă pentru delictele legiferate există un singur poliţist la zece mii de oameni, să zicem, pentru abaterile de la o comportare civilizată „poliţistul” se află în fiecare om înzestrat cu o minimă doză de bun-simţ. Nu există legi care să te pedepsească pentru că râzi zgomotos, pentru că vorbeşti continuu şi foarte tare, pentru că ţi-ai învăţat copilul să te strige de jos, din stradă (când locuieşti la etajul zece), sau pentru că stai nepermis de mult într-o vizită. Vine totuşi un moment în care te întrebi de ce nu mai eşti invitat în casa familiei X, unde te-ai simţit atât de bine. Vine o zi în care observi că vecinii te salută cu răceală, evitând să-ţi vorbească, şi chiar propriii tăi copii par jenaţi de modul în care te îmbraci sau mănânci şi în special de faptul că vorbeşti tot timpul… Niciodată nu e prea târziu să înveţi ceva bun de la alţii, însă cu cât vom învăţa mai devreme ce se cuvine şi ce nu, ce se cade şi ce nu, ce se face şi ce nu, cu atât viaţa noastră va fi mai ferită de surprize dezagreabile. Trăim într-o epocă în care nonconformismul este la modă, dar să nu sărim peste o etapă obligatorie – aceea a cunoaşterii normelor conformismului. Picasso nu ar fi ajuns să creeze celebrul tablou „Guernica” dacă n-ar fi ştiut mai întâi să picteze în stil clasic. Buna creştere se dobândeşte în mai multe feluri. Educaţia ocupă de departe cel mai important loc. Vom vorbi despre rolul şi necesitatea ei într-un capitol separat. Dar buna creştere se dobândeşte şi din mass-media, şi chiar din aversiunea noastră faţă de oamenii cu o comportare dezagreabilă. Învăţăm, cum s-ar zice, din „exemple negative”. Când auzim pe cineva spunând bazaconii şi-l vedem cum se face de râs, roşim de multe ori în locul lui şi ne ferim ca de foc să-i urmăm exemplul. Iată-ne iar în faţa noţiunii atât de complicate de libertate. Fac ce vreau la mine acasă, sunt un om liber, spune câte un tânăr care îşi pierde nopţile dând petreceri ce durează până dimineaţa. Acest tânăr este într-adevăr un om „liber – prost-crescut”. Dar nici cei care, la cel mai mic zgomot în apartamentul vecin, bat în ţevi sau în pereţi nu sunt nişte oameni bine-crescuţi, pentru că intervin şi alte noţiuni ce caracterizează o fiinţă civilizată: simţul măsurii, toleranţa, îngăduinţa. Toate acestea se învaţă cu răbdare. Ajungem să înţelegem că o taină a vieţii – mult râvnită de însuşi Goethe – este echilibrul, pe care ni-l dorim cu toţii şi pe care îl avem atât de puţini. Concluzia? Un om de bună-credinţă va învăţa bunele maniere cu multă conştiinciozitate, ca pe o limbă străină, fără să se jeneze că nu a ştiut până în acea clipă o anumită regulă de comportament. (De exemplu: a-ţi încrucişa tacâmurile în farfurie înseamnă că mai doreşti din felul respectiv!). Cel mai ineficient mod de a educa pe cineva este să-i ţii discursuri moralizatoare, interminabile şi plicticoase. De multe ori oamenii trebuie să treacă singuri prin experienţe-limită. Cât de educativ ar fi, de pildă, dacă tânărului care ascultă muzică rap pusă la maximum, fără să-i pese de vecini, i s-ar pune să asculte de către aceştia, la fel de tare, la aceleaşi ore, o simfonie de Bruckner sau ceva asemănător! La început va fi nedumerit, apoi revoltat, dar până la urmă va înţelege ce este de înţeles… Sau când asistăm la un spectacol dezagreabil, oferit de un cumpărător nemulţumit care ţipă la vânzătoare, să ne gândim că şi noi am fost de curând într-o astfel de situaţie, dovedindu-ne la fel de penibili. Încă din şcoală se remarcă „glumeţii”, bufonii clasei, indivizii cu tupeu, şmecherii, obraznicii. Este adevărat că pentru scurtă vreme devin „eroi”, lideri, modele uşor de imitat. Dar un tânăr cu bun-simţ va înţelege repede că acest mod de comportament nu este ideal pentru a-ţi atrage respectul celor din jur. „Ca să fii om întreg, atâtea sunt necesare” – spune Geo Bogza într-o carte, iar una dintre condiţii este buna creştere. Bunele maniere mai înseamnă să rezişti unei tentaţii care te poate transforma din om cinstit într-un hoţ. Puţini ştiu că a găsi un portofel pe stradă şi a nu-l preda la Poliţie se cheamă furt. Cei mai mulţi îl consideră noroc… Hazardul nu trebuie să favorizeze infracţiunea şi abaterea de la regulile de bună comportare. Dacă eşti cu adevărat convins că trebuie să fii politicos oricând şi în orice ocazie, înţelegi adevărul fundamental cuprins în celebra inscripţie gravată pe faţada clădirii de la New College din Oxford: Manners make man – comportamentul îl face pe om. Bunele maniere sunt apanajul omului care îşi cunoaşte exact locul în lumea în care trăieşte.   CAPITOLUL 1 Introducere în bunele maniere Cum au apărut bunele maniere sau despre obiceiuri Puţină istorie Odată cu începutul existenţei sale sociale, umanitatea a simţit nevoia unor reguli pe care să le respecte toţi membrii dintr-o colectivitate, astfel ca traiul în comun să devină suportabil. În mod paradoxal, aceste reguli codificate şi învăţate nu limitează libertatea individului, ci, dimpotrivă, o lărgesc. Ştiind precis cum trebuie să se poarte în toate ocaziile vieţii, omul manierat capătă siguranţă de sine, scapă de complexe, este acceptat şi respectat de cei din jur; într-un cuvânt, devine mai liber. Bunele maniere au fost inventate la curţile regale şi adoptate de către aristocraţie, singura clasă aptă pe atunci să decidă dacă un anumit obicei era necesar şi să-l impună. De aceea, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, bunele maniere reprezentau un stil de viaţă particular. O dată cu apariţia burgheziei, ele încep să se generalizeze, devenind în zilele noastre norme unanim acceptate, însă, pe măsură ce societatea evoluează, unele dintre ele se dovedesc anacronice, după cum altele variază de la ţară la ţară. Se ştie, de altfel, că, pentru a intra în codul bunelor maniere, un obicei trebuie să fie supus mai întâi probei timpului, tocmai pentru că lucrurile se mai modifică. Până şi etimologia cuvântului etichetă, cu sensul cunoscut de toată lumea, este semnificativă din acest punct de vedere. Oricât de surprinzător ar părea, „eticheta” (ceea ce se cuvine) are la origine o interdicţie! În parcul de la Versailles, grădinarul-şef al lui Ludovic al XIV-lea a aşezat inscripţii prin care cerea să nu-i fie călcate în picioare peluzele proaspăt însămânţate. Cum aceste inscripţii erau adesea ignorate de către nobilimea neatentă şi aflată, în paranteză fie spus, în conflict cu regele, bietul om a obţinut din partea Majestăţii Sale un decret care prevedea respectarea „etichetelor”. Astfel, cuvântul a intrat în limbajul curent pentru a desemna o comportare conformă unor norme. Numeroase obiceiuri nu mai au de mult nicio legătură cu faptele care le-au generat. Cine se mai gândeşte astăzi, scoţându-şi pălăria, că reiterează gestul de ridicare a coifului prin care cavalerii, la sfârşitul unui turnir, îşi descopereau chipul spre a fi recunoscuţi de public? Ţări şi obiceiuri În Franţa salata e servită, în mod tradiţional, după felul principal şi se mănâncă cu furculiţa şi cuţitul. În Italia se bea cappuccino doar la micul dejun. La eschimoşi în cafea se pune sare! În Germania nu se mai sărută mâna femeilor, dar s-a extins deprinderea de a fi punctual, obicei devenit aproape o obsesie. Acest mic „amănunt” comentat de către un sociolog ar explica, în parte, uimitoarea prosperitate a Germaniei din ultimele decenii… Tot în această ţară, cu excepţia meselor oficiale şi a cazului când există personal de serviciu, invitaţii contribuie spontan la strânsul mesei, la spălatul vaselor – cu simplitate şi eficiență, fără ca stăpâna să se simtă jignita.   Mahatma Gandhi a fost întrebat odată ce părere are despre civilizaţia occidentală. - Cred că ar fi o idee foarte bună… a răspuns indianul.   În Cehia, unde curățenia din apartamente este impresionantă, gazda are pregătită pentru musafiri o adevărată colecţie de papuci comozi şi ieftini, şi nimeni nu se simte şocat că trebuie să se descalţe. În Canada, ca şi în alte părţi ale lumii, există obiceiul de a oferi flori în număr par. La noi, un buchet trebuie să aibă un număr de flori fără soţ (se spune că „gazda completează buchetul”) şi acest obicei autohton poate duce uneori la situaţii comice. Astfel, persoana care primeşte florile, uşor jenată, îi atrage atenţia musafirului venit din România care i-a oferit cinci trandafiri că a pierdut, probabil, o floare pe drum… În America se obişnuieşte ca, la masă, să se ţină furculiţa cu mâna dreaptă, în timp ce mâna stângă stă ascunsă vederii, în poală. Văzându-i pe europeni cum mănâncă, mulţi americani îşi închipuie că sunt cu toţii stângaci! În Elveţia, seara, pe malul unui râu, într-un loc pustiu, am văzut o fetiţă care era neliniştită de faptul că nu găsea o cutie de gunoi în care să arunce ambalajul unei ciocolate – pentru că nu avea obiceiul să arunce ceva pe jos. Obiceiuri bune, obiceiuri proaste Oamenii au obiceiuri bune şi rele. Cum obişnuinţa este a doua noastră natură, acestea sunt foarte importante atât pentru noi, cât şi pentru cei din jur. Dar… bunele obiceiuri respectate cu stricteţe ar face dintr-un om un sfânt şi dintr-o societate reală o lume utopică. Imaginaţi-vă o fiinţă umană care n-ar greşi niciodată cu nimic. După părerea mea ar fi un monstru, un robot. Ideal ar fi ca oamenii să ştie să-şi păstreze cât mai multe deprinderi bune şi să le corecteze pe cât posibil pe cele proaste. Dacă avem prostul obicei de a bea zece cafele pe zi şi de a fuma cinci ţigări dimineaţa, pe stomacul gol, asta ne priveşte personal. Vom vorbi aici doar de obiceiurile proaste care îi deranjează pe cei din jur. Nu trebuie să afli dintr-o carte că nu este politicos să faci vizite neanunţate, e de ajuns să te gândeşti că nici ţie nu ți-ar face plăcere, într-un moment când ai foarte multe treburi, să fii surprins de musafiri, oricât de dragi ţi-ar fi ei în alte împrejurări. Şi totuşi, acest prost obicei de-a intra la cineva cunoscut doar pentru că treci prin faţa casei există. Pe timpuri, a face cuiva o vizită neanunţată nu era deloc un gest nepoliticos, ci dimpotrivă… dar în alte vremuri oamenii aveau foarte mult timp liber; astăzi, din păcate, nu-l mai au. Foarte multe obiceiuri proaste apărute la noi se datorează sărăciei. Mă duc în vizită cu mâna goală, gazda nu mă tratează cu nimic; îmi fac loc cu coatele ca să obţin ceva mai bun şi mai ieftin într-un magazin; mă îmbulzesc să mă urc într-un autobuz supraaglomerat pe care l-am aşteptat o oră. Într-o ţară normală, în general, nu sunt pus în situaţia de a mă purta rău. Autobuzele vin la ora afişată aproape goale în staţie, există multe magazine ieftine, iar a duce un mic dar când mergi într-o vizită nu este o problemă. Dar dacă duc flori de plastic cuiva (ca să ţină mai mult) voi fi catalogat drept prost-crescut (la noi). Nu la fel în Japonia, unde florile artificiale împodobesc cele mai distinse case. Obiceiurile se schimbă la un om, şi chiar la un popor, ca şi hainele. Se păstrează cele frumoase şi se înlocuiesc cele urâte. Problema este însă mult mai complicată decât în cazul hainelor, căci e foarte greu să dezobişnuieşti pe cineva de un obicei prost. Cum să convingi un intelectual de excepţie că el este un „model” şi că nu are voie să apară în public mestecând gumă, de pildă? Cum să convingi un om care are prostul obicei să promită şi să nu se ţină de cuvânt (care nu respectă nici măcar ora pe care ţi-o fixează pentru o întâlnire) că acest „obicei” ar trebui schimbat? Mintea şugubeaţă a românului a inventat chiar un proverb original: „A promite e nobil, dar a te ţine de cuvânt e o prostie!” întâlnim la tot pasul astfel de situaţii. Am promis – şi ce dacă? Revolta pe care am simţit-o în tinereţe citind cuvintele rostite de Raymond Poincare (celebrul avocat, fratele matematicianului) la un proces în care a pledat la începutul secolului: Nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère, mi s-a mai estompat. Cred că avea dreptate. Când vom lua lucrurile în serios, şi nu à la légère? Oare nu ar fi mai bine să nu promitem dacă nu avem certitudinea că ne putem ţine de cuvânt? De ce nu există la noi un proverb care să traducă exact înţeleptele cuvinte nemţeşti ein Mann, ein Wort? Îndrăznesc să afirm că expresia „Cuvântul e cuvânt!” nu a dispărut cu desăvârşire din vocabularul unui om manierat! Ar fi bine să ne-o reamintim când promitem ceva cuiva, nu numai când aşteptăm zadarnic răspunsul promis de altcineva.

 

Ghidul misoginului     „Vorba unei femei nu e decât sulimeneala unui gând.” Autor anonim   „Primul somn al lui Adam a fost şi cel din urmă.” Autor anonim   „Prietenia dintre două femei nu e decât un complot împotriva unei a treia.” Autor anonim   „Dacă am vreo bucurie e că, în cazul unei căsătorii, nu va trebui să iau o femeie.” Mme de Stael   „îmbrăcămintea de doliu a multor femei este silueta bucuriei.” Autor anonim   „Acela care poate scrie satira femeii merită, numai prin aceasta, titlul de martir.” Autor anonim   „Femeia este un amestec de sens, non-sens, contra-sens şi dublu-sens.” Autor anonim „Farmecul unei femei creşte întotdeauna în clipa când tace. Dar acesta este un adevăr de a cărui evidenţă îşi dau seama numai bărbaţii.” PlERRE LOUYS   „O femeie frumoasă e paradisul ochilor, infernul sufletului şi purgatoriul pungii.” Fontenelle   „Nici cea mai inteligentă dintre femei nu înţelege imediat.” Colette „Femeile care vor să fie în acelaşi timp şi frumoase, şi inteligente se înşală asupra posibilităţilor lor. Trebuie să facă o alegere.” Remy de Gourmont   „Raţionamentul femeii este saşiu ca şi ochii Venerei.” Proudhon   „Femeile sunt sfinte la biserică, îngeri pe stradă, demoni în casă şi maimuţe în pat.” Autor anonim   „Pentru o femeie, o idee are întotdeauna obraz.” Autor anonim   „O femeie spune întregul adevăr lui Dumnezeu, aproape tot duhovnicului, jumătate din adevăr prietenului şi a douăzecea parte celui pe care îl iubeşte. Socotiţi cât îi mai rămâne celui pe care nu-l iubeşte.” Autor anonim   „Numai femeile şi medicii ştiu cât de necesară şi de binefăcătoare este minciuna pentru oameni.” Anatole France   „Doctorul şi croitorul… cei din urmă duhovnici ai femeii din epoca noastră!” Henri Cavedan   „Actul este mascul, vorba este femelă.” Leclercq   „Femeia urăşte şarpele din invidie profesională: şarpele e prăvălia de peste drum.” Victor Hugo   „Sunteţi un partizan al celibatului? ― Nu! Deloc! ― Al căsătoriei poate? ― Ah… ― Atunci care e, după dumneavoastră, situaţia cea mai avantajoasă pentru un bărbat? ― Situaţia de văduv! ” Autor anonim   „Sunt două feluri de femei, pe care nu trebuie să le cunoaştem cu niciun preţ: întâi, pe cele care ne iubesc şi apoi pe cele care nu ne iubesc. Între aceste două extremităţi sunt mii de femei încântătoare, dar noi nu ştim să le apreciem." PlERRE LOUYS   „Femeia doreşte o pălărie.” Autor anonim   „El: Nu îţi reproşez că eşti o femeie, îţi reproşez că eşti femeia mea. Iată totul!” Autor anonim   „Ea: Dacă într-adevăr te-ai săturat de mine, putem divorţa. E simplu! El: Să divorţăm? Niciodată! Prefer să sufăr toată viaţa decât să ştiu că te-ai răzbunat pe un alt nenorocit. Nu, draga mea, între bărbaţi nu se fac asemenea lucruri!" Autor anonim   „Dacă vi se pare prea scurtă viaţa, căsătoriţi-vă!” Autor anonim   „Toate femeile care au o fată de douăzeci şi trei de ani o numesc fetiţă.” Autor anonim   „E mai bine să ai o femeie slabă decât una grasă, fiindcă, în caz de înec, cea grasă pluteşte deasupra apei.” Talmud   „Bărbatul care se recăsătoreşte e de o îndrăzneală vecină cu nebunia: e ca şi cum cineva ar dori să aibă de două ori scarlatină.” Autor anonim   „Da, femeile sunt un popor diabolic: dacă par numai rele, sunt de fapt aşa; iar dacă nu par, sunt totuşi rele.” OSCAR WILDE   „Am lăsat toată averea mea femeii, spunea un om sensibil, cu condiţia să se recăsătorească imediat. În felul acesta sunt sigur că va exista cineva care să-mi regrete moartea.” Autor anonim   „Decenţa este o mască pe care femeile nu şovăie să o pună la baluri şi serate.” Autor anonim   „Femeia poate inspira o operă mare, dar tot ea îi împiedică realizarea.” OSCAR WlLDE   „Despre cum vorbesc femeile, persanii obişnuiau să spună: «Aud zgomotul morii, dar nu văd făina!»” Autor anonim   „Pentru femei religia constă în ceremonii, iar morala în convenienţe.” Mme Coignet    „Milton, devenit orb, s-a căsătorit pentru a treia oară cu o femeie foarte frumoasă, dar cu un temperament dificil şi foarte violentă. Lordul Buckingham i-a spus într-o zi poetului că nevasta lui e un trandafir. ― După culori nu pot judeca, a zis poetul, dar îmi dau seama după ghimpi." Larousse   „În privirile unei provinciale sunt poate mai degrabă sentimente, în privirile unei bucureştence sunt mai ales apetituri.” Autor anonim   „Femeia nu iartă niciodată unui bărbat iertarea pe care a fost silită să i-o ceară.” Etienne Rey   „O femeie nu vede decât ceea ce nu se face pentru dânsa.” Georges Courteline   „Alături de o femeie elegantă, soţul are, adesea, înfăţişarea unei rude sărace.” Robert de Flers   „Femeile nu caută într-un roman decât propriul secret şi secretul rivalelor lor.” Anatole France   „În timpul războiului, într-un oraş ocupat de inamici, două femei elegante, din care una îşi avea soţul, iar cealaltă, fiul, pe front, vorbeau în gura mare în tramvai. (Automobilele şi trăsurile fuseseră rechiziţionate.) ― «Imaginează-ţi, draga mea, nu mai primim nimic de la Paris. Mă întreb ce culoare vom purta iarna asta.» Un domn, care asculta convorbirea, nu se putu stăpâni şi răspunse: ― «Cred că se va purta negru, doamnă!» " Autor anonim   „Dacă o femeie acordă iertare unui bărbat, e pentru a-l strivi.” Etienne Rey   „Bărbatul plăteşte o lună de miere cu o viaţă de oţet.” Autor anonim    

Puterea extraordinara a subconstientului de Joseph Murphy   INTRODUCERE   CUM  POATE  ACEASTà CARTE  Sà PRODUCà ADEVÃRATE MIRACOLE  ÎN  FIINŢA  DUMNEAVOASTRà   Am văzut miracole care se produc în toate mediile, în lumea întreagă, săvîrşite deopotrivă de bărbaţi, cît şi de femei. Miracolele vor apare şi la dumneavoastră, în măsura în care vă veţi folosi puterea colosală a propriului vostru subconştient. Această carte îşi propune să vă arate modul adecvat în care omul trebuie să gîndească, precum şi imaginile benefice ce trebuie cultivate cu perseverenţă în minte, pentru a creea şi transforma cu adevărat propriul nostru destin; toate acestea pot deveni perfect posibile în virtutea faptului că ceea ce un om gîndeşte, aceea el devine.   Cunoaşteţi răspunsurile la aceste întrebări?   De ce un om este trist, în timp ce alt om este fericit? De ce acel om este vesel şi prosper, iar celălalt este sărac şi nefericit? De ce un om este temător şi anxios, în timp ce altul este plin de încredere? De ce acesta din urmă are o casă luxoasă şi minunată, iar celălalt duce o existenţă mizeră într-o cocioabă? De ce unul cunoaşte o mare reuşită, iar altul un eşec complet? De ce un orator are un succces imens, în timp ce un altul rămîne mediocru şi nepopular? De ce un om este un geniu în meseria sa, în timp ce un altul se luptă şi se zbate toată viaţa, fără a realiza nimic bun? De ce unul se războieşte cu o maladie pretinsă a fi incurabilă şi de ce altul nu o are niciodată? Cum se face că atîţia oameni cucernici şi buni suferă adevărate torturi ale corpului şi ale spiritului, de parcă ar fi condamnaţi? Şi de ce atîtea fiinţe imorale şi care nu au nimic sf~nt prosperă şi le reuşesc toate acţiunile, bucurîndu-se pe deasupra şi de o sănătate excelentă? De ce o femeie este fericită în căsnicie, în timp ce sora ei este foarte frustrată şi nefericită? Se poate găsi răspuns la toate aceste întrebări prin procesele ce au loc în mentalul conştient şi în cel subconştient? Cu siguranţă că da!   Motivul pentru care a fost scrisă această carte   Scopul acestei lucrări este tocmai acela de a răspunde la întrebările de mai sus, precum şi la alte întrebări conexe cu acest subiect. M-am străduit să explic marile adevăruri fundamentale ale mentalului cît mai clar cu putinţă. Cred că este perfect posibilă explicarea legilor fundamentale ale vieţii în limbajul de fiecare zi. Veţi observa că stilul acestei lucrări este foarte asemănător cu cel din ziarele şi revistele citite de dumneavoastră, cu limbajul pe care îl folosiţi la serviciu sau acasă. Este bine să studiaţi cu atenţie această carte şi să puneţi în aplicare tehnicile expuse căci, dacă o veţi face, sunt absolut convins că veţi obţine o putere care va opera miracole ce vă vor elibera de confuzie, suferinţă, melancolie şi eşecuri. Cu ajutorul acestor tehnici vă veţi descoperi adevăratul loc în societate, veţi rezolva toate dificultăţile, vă veţi elibera de orice constrîngere psihică sau emoţională, căci ele vă vor conduce la cunoaşterea adevăratei căi a libertăţii, a fericirii şi păcii spirituale. Marea putere creatoare a subconştientului poate să vindece orice boală şi să vă facă să fiţi din nou plini de viaţă şi forţă. Învăţînd să vă folosiţi corect şi în mod benefic puterile lăuntrice, veţi deschide poarta acelei închisori care este teama şi veţi accede la o nouă existenţă, ce a fost descrisă de Sf~ntul Pavel drept “glorioasa libertate a fiilor lui Dumnezeu”.   Dezvoltaţi acea putere formidabilă care determină şi însoţeşte miracolele.   O vindecare proprie (autovindecarea) va fi mereu dovada cea mai convingătoare a propriei noastre puteri subconştiente. Acum 40 de ani, am determinat resorbţia şi dispersia unei tumori maligne (sarcom) în propriul meu corp, folosindu-mă de puterea curativă a subconşţientului care, în fapt, creează, susţine şi guvernează toate funcţiile vitale ale omului. Tehnica pe care am aplicat-o este explicată în această carte şi sunt sigur că va ajuta şi altor fiinţe să aibă încredere în Puterea Vindecătoare Infinită ce sălăşluieşte în profunzimile subconştiente ale tuturor oamenilor. Datorită unui prieten medic, am devenit brusc conştient că e natural să mă bazez pe Inteligenţa Creatoare care a creat organele mele, a format corpul şi a făcut să-mi bată inima, pentru că EA are grijă întotdeauna de propria sa creaţie. Un proverb antic glăsuieşte: “Medicul pansează rana şi Dumnezeu o vindecă.”   Dacă vă veţi ruga plini de credinţă, miracolele vor apare în chip negreşit   Rugăciunea semnifică o interacţiune armonioasă între mentalul conştient şi cel inconştient, dirijîndu-le acţiunea către un scop bine determinat. Această lucrare vă va arăta modul ştiinţific prin care să vă branşaţi la puterea infinită care sălăşluieşte în dumneavoastră, permiţîndu-vă să obţineţi ceea ce doriţi cu adevărat. Doriţi o viaţă mai fericită, mai plină şi mai bogată? Începeţi să vă folosiţi această putere miraculoasă pentru a vă rezolva problemele profesionale şi pentru a restabili armonia în familie. Este bine să citiţi această carte de mai multe ori. Capitolele următoare vă vor spune în ce mod acţionează această putere minunată şi cum puteţi să aduceţi la suprafaţă înţelepciunea şi inspiraţia creatoare care sunt latente în dumneavoastră. Învăţaţi, apoi, aceste tehnici simple, care vă permit să sugestionaţi pozitiv şi puternic subconştientul vostru. Urmaţi această nouă modalitate ştiinţifică de a pătrunde pînă la infinitul tezaur; citiţi atent, cu seriozitate, cu dragoste şi încredere nediminuată. Veţi dovedi astfel, într-un mod uluitor pentru ceilalţi, că aceste învăţături vă pot ajuta foarte mult. Acesta poate fi, şi eu cred că va fi, punctul de cotitură în viaţa dumneavoastră.   Fiecare om se roagă în felul lui propriu   Ştiţi să vă rugaţi eficient? Cît timp vă rugaţi în fiecare zi? În perioadele de criză, în momentele de pericol sau de dificultate, cînd sunteţi bolnavi sau moartea vă ameninţă, vă rugaţi atît dumneavoas-tră, cît şi prietenii dumneavoastră pentru a fi ajutaţi să depăşiţi cu bine problemele dificile cu care vă confruntaţi. Citiţi ziarele şi veţi vedea, cîteodată, că sunt propuse rugăciuni în toată ţara pentru un copil atins de o boală aşa-zis incurabilă, pentru pacea naţiunii sau pentru un grup de mineri prizonieri într-o galerie inundată, etc. Mai tîrziu, dacă sunt salvaţi, minerii spun că se rugau, aşteptîndu-şi salvatorii.  La fel, pilotul unui avion declară că, numai rugîndu-se cu putere şi credinţă a putut ateriza în siguranţă, în ciuda pericolului iminent ce-l aştepta. Desigur, rugăciunea este mereu un sprijin prezent atunci cînd suntem în pericol; cu toate acestea, nu trebuie să aşteptaţi pericolul sau dificultăţile exterioare pentru a face din rugăciune o parte integrantă şi constructivă a propriei voastre vieţi. Împlinirea acestor rugăciuni este consemnată în ziare şi dovedeşte tocmai eficienţa lor. Ce să mai spunem de rugăciunile umile ale copiilor, de manifestările simple ale Graţiei Divine la masa familiei sau de devoţiunea statornică a celui care nu caută altceva decît comuniunea cu Dumnezeu? Activitatea mea printre oameni m-a determinat să studiez diferite stadii ale rugăciunii. Am trăit eu însumi această experienţă şi am lucrat cu mulţi oameni care au beneficiat în mod intens de ajutorul rugăciunii. În mod obişnuit, se pune problema de a şti să spunem şi altora cum să se roage. Cei care sunt la ananghie cu greu pot gîndi şi acţiona în mod rezonabil. Au nevoie de o reţetă uşor de urmat, de un prototip practic, simplu şi specific problemei lor. Deseori, ei pot fi îndrumaţi doar după ce au abordat în mod adecvat dificultatea cu care se confruntă.     Ineditul acestei lucrări   Unicitatea acestei cărţi rezidă în faptul că învăţăturile sale sunt absolut practice. Se prezintă aici tehnici şi formule simple, activ operante, pe care le veţi putea aplica uşor în universul cotidian înconjurător. Am prezentat aici metode simple, valabile pentru bărbaţi şi femei din întreaga lume. Recent, cca. 1000 de oameni, aparţinînd tuturor religiilor, au asistat la un curs special la Los Angeles, în care am descris pe scurt ceea ce este descris sintetic în aceste pagini. Mulţi dintre ei au parcurs 200 de km pentru a asista la fiecare curs. Această carte vă va interesa deoarece vă arată motivul pentru care, deseori, obţineţi contrariul lucrului pentru care v-aţi rugat. Oamenii din toate colţurile lumii m-au întrebat de mii de ori: “De ce, cu toate că m-am rugat de atîtea ori, dorinţa nu mi s-a îndeplinit?” În această carte veţi găsi motivele şi răspunsurile la această întrebare, precum şi la alte probleme similare. Mijloacele multiple de a sugestiona subconştientul şi de a obţine răspunsuri valabile dau cărţii o valoare extraordinară şi fac ca ea să fie un ajutor mereu prezent în clipele grele cu care vă confruntaţi.   Care este adevărata şi intima voastră credinţă?   Nu obiectul credinţei noastre ne îndeplineşte dorinţa, ci acesta este răspunsul subconştientului nostru la imaginea mentală, propusă de noi, adică la gîndul întreţinut mereu în minte. Această lege a credinţei este prezentată în toate religiile lumii şi tocmai acesta este motivul pentru care ele sunt exacte din punct de vedere psihologic. Budistul, creştinul, musulmanul sau evreul pot obţine rezultate asemănătoare în rugăciune şi aceasta nu datorită religiei, a ritualurilor, a liturghiei, a incantaţiilor, a sacrificiilor sau ofrandelor specifice fiecărui cult în parte, ci doar datorită credinţei lui, a receptivităţii faţă de lucrul pentru care s-a rugat. Legea vieţii este o lege a credinţei şi credinţa poate fi definită pe scurt ca exprimînd gîndul întreţinut mereu în minte. Ceea ce un om gîndeşte, simte şi crede, aceea este starea spiritului său, a corpului său şi a mediului în care se află. Înţelegerea tehnicilor şi a metodelor, precum şi a scopului pentru care sunt făcute, vă vor ajuta să manifestaţi cu ajutorul subconştientului toate lucrurile bune din viaţă. Rugăciunea împlinită este chiar realizarea dorinţei inimii voastre.     În ultimă instanţă, dorinţa înseamnă rugăciune   Oricine îşi doreşte sănătate, fericire, siguranţă, pace spirituală, dar nu mulţi ajung la rezultate clare şi bine definite în acest sens. Un profesor la facultate îmi mărturisea recent: “Îmi spun că, dacă-mi voi schimba gîndurile predominante şi dacă voi da vieţii mele emoţionale o nouă turnură, atunci ulcerul care mă chinuie de atîta timp va dispare; însă nu ştiu ce tehnică să aplic pentru aceasta. Gîndurile mele rătăcesc în toate sensurile asupra acestor probleme şi mă simt frustrat, învins şi nefericit.” Acel profesor dorea sănătate perfectă, dar avea nevoie să cunoască mai întîi modul în care acţionează mentalul pentru a fi în stare să-şi îndeplinească dorinţa. Practicînd apoi metodele curative indicate în această carte, el s-a restabilit complet.   “Există un spirit (mental) comun tuturor oamenilor” (Emerson)   Miraculoasele puteri ale subconştientului existau dinainte ca noi să ne naştem. Înainte să ia naştere vreo biserică sau chiar lumea însăşi, aşa cum o cunoaştem noi astăzi. Marile adevăruri eterne, marile principii ale vieţii preced toate religiile. În spiritul acestor afirmaţii vă propun, în paginile ce urmează, să luaţi cunoştinţă de această putere extraordinară, transformatoare, care vă va tămădui rănile mentale şi psihice cu care vă confruntaţi. Ea va elibera pe cei care se încovoaie sub povara fricii şi va elimina complet limitările sărăciei, ale eşecului, ale mizeriei, ale suferinţei şi frustrării. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să vă uniţi mentalul şi psihicul, focalizîndu-le cu putere asupra a ceea ce doriţi să manifestaţi; puterile creatoare ale subconştientului vor răspunde imediat. Începeţi acum, chiar de astăzi şi permiteţi astfel miracolelor să se producă în viaţa dumneavoastră. Perseveraţi, perseveraţi mereu, pînă cînd soarele va răsări din nou şi umbrele aducătoare de necazuri şi suferinţe vor dispare cu desăvîrşire din viaţa voastră.  

Cartea mea de căpătâi pentru un părinte neinițiat. Un ajutor de nadejde pentru parinti. Un ghid extraordinar Doctor  Spock - Esential pentru bebelusul tau     DE LA VÂRSTA DE ŞASE LA ŞAPTE LUNI Această perioadă este una foarte plăcută şi grozavă în viaţa bebeluşului dumneavoastră. Acum, majoritatea copiilor dorm şase până la opt ore o dată. Dacă bebeluşul dumneavoastră nu doarme, atunci este bine să discutaţi cu doctorul pediatru sau medicul de familie sau cu un specialist în comportamentul copiilor. Problema poate fi că, pur şi simplu, bebeluşul dumneavoastră are nevoie de mai mult timp pentru a se maturiza şi creşte – aşa cum este cazul multora dintre copiii născuţi prematur – sau poate fi vorba de o altă cauză care trebuie descoperită şi rezolvată. De exemplu, boala de reflux gastro-esofagian (pirozisul sau arsurile retrosternale) poate fi câteodată cauza problemelor legate de somn. Poate fi de obicei tratată cu metode speciale de alimentaţie şi cu medicamente. Aşa cum am discutat şi mai devreme, trezirea frecventă poate fi şi un obicei pe care copilul şi l-a dezvoltat şi pe care puteţi să-l schimbaţi. Trataţi plânsul de la ora culcării într-un mod iubitor, dar ferm Este foarte uşor ca un bebeluş de această vârstă să capete o anumită obişnuinţă: îl sărutaţi de noapte-bună şi plecaţi din cameră. El începe să plângă. Dumneavoastră vă întoarceţi, îl luaţi în braţe, îi spuneţi din nou noapte-bună şi ieşiţi din cameră. El plânge din nou. Şi tot aşa. Atât dumneavoastră cât şi bebeluşul sunteţi prinşi într-un cerc vicios, care le produce tuturor sentimente de frustrare şi, desigur, o mare oboseală. Sfatul clasic este „să lăsaţi bebeluşul să plângă până îi trece”. O dată ce copilul învaţă că plânsul nu face ca părinţii lui să apară, vor înceta să mai plângă. O cale mai pozitivă de a privi această problemă este să vă gândiţi că acest proces îi învaţă pe bebeluşii dumneavoastră aptitudinile necesare pentru a putea adormi „pe cont propriu”. Majoritatea bebeluşilor care sunt sănătoşi cu siguranţă se pot calma singuri şi pot adormi. Dar dacă părinţii mereu fac ceva pentru ei, niciodată bebeluşii nu vor avea şansa de a-şi dezvolta aceste importante abilităţi. Să vă lăsaţi bebeluşul să plângă la ora de somn funcţionează de obicei şi este oricum cea mai rapidă soluţie. Dar nu se potriveşte tuturor. Mulţi părinţi nu pot suporta nici măcar gândul de a ieşi din cameră când copilul lor plânge. Uneori se îngrijorează că nu ar fi sănătos din punct de vedere fizic sau psihic să laşi un bebeluş să plângă, în special dacă perioadele de plâns durează 30 de minute sau mai mult. Eu chiar cred că acest lucru nu este adevărat. Nu există nici un motiv notabil că plânsul unui copil poate fi periculos sau dăunător dacă acesta este sătul, uscat, iubit şi îngrijit când nevoia o cere. Însă, dacă vă simţiţi îngrozitor să vă lăsaţi copilul să plângă, atunci ar trebui să vă ascultaţi inima. Există o altă metodă, mai blândă, de a vă învăţa bebeluşul să se autocalmeze la ora somnului, pe care o vom descrie în continuare. „Ferberizing” este o abordare populară Metoda plânsului până le trece este câteodată numită „ferberizing”, după Richard Ferber, autorul lucrării clasice „Solve Your Child’s Sleep Problems” (Rezolvaţi problemele de somn ale copilului dumneavoastră). Ferberizing-ul se bazează pe principii sonor-comportamentale: prin reapariţia în cameră, părinţii îşi recompensează (desigur, fără să aibă această intenţie) copilul pentru că au plâns. O dată ce încetaţi să mai recompensaţi un anumit comportament, acesta va dispărea. În cele mai bune cazuri, în prima seară bebeluşii plâng 20 sau 30 de minute, în a doua seară 10–15 minute, iar începând cu a treia noapte, plânsul durează foarte puţin sau chiar încetează înainte de culcare. Dar principiile comportamentale prevăd un alt rezultat al acestei abordări: când încetaţi să recompensaţi un comportament (cum ar fi plânsul), de obicei se înrăutăţeşte pentru o zi sau două, până dispare de tot. Părinţii care nu ştiu acest lucru înainte, se îngrijorează când nou-născutul lor plânge mai mult în a doua noapte decât în prima. Nu este anormal ca un nou-născut să plângă timp de 30 sau chiar 45 de minute preţ de câteva nopţi înainte de a învăţa să adoarmă „pe cont propriu”. Câteodată, însă, plânsul durează chiar mai mult. Deseori, fără să aibă această intenţie părinţii îşi învaţă copiii să plângă din ce în ce mai mult. Ei fac acest lucru deoarece aşteaptă până nu mai pot suporta – să zicem, după 15–20 de minute – după care se duc în cameră şi îşi leagănă copilul până ce acesta adoarme. A doua noapte, acesta îndură mai mult, aproximativ 20–30 de minute, înainte de a-şi legăna copilul ca să adoarmă. A treia noapte copilul a învăţat deja că dacă plânge destul de mult, va fi luat în braţe. Morala acestei poveşti este că dacă decideţi să aplicaţi această metodă, ar trebui să fiţi pregătiţi să înduraţi plânsul copilului dumneavoastră atât cât este nevoie. Trebuie să vă pregătiţi pentru câteva nopţi grele, deşi este mult mai probabil ca totul să nu fie chiar aşa de greu până la urmă. De asemenea, poate fi de ajutor să vă anunţaţi intenţiile vecinilor dumneavoastră care ar putea auzi gălăgie şi şi-ar putea imagina că vă maltrataţi bebeluşul. De obicei, vecinii sunt înţelegători şi vă susţin dacă ştiu ce încercaţi să faceţi. A vă lăsa copilul să plângă nu înseamnă, cu toate acestea, că nu puteţi să vă duceţi să îl verificaţi din când în când. Trebuie să faceţi acest lucru atât pentru a vă asigura pe dumneavoastră, cât şi pe copilul dumneavoastră. S-ar putea să fie nevoie să îi schimbaţi scutecul sau să rearanjaţi aşternutul. Dar trebuie să rezistaţi tentaţiei de a lua bebeluşul în braţe pentru a se calma (moment în care este probabil să adoarmă). Dacă nu vă puteţi abţine, riscaţi să îl învăţaţi să plângă din ce în ce mai mult, el aşteptându-se „să câştige” de fiecare dată. De asemenea, o abordare mai treptată funcţionează Dacă toate acestea seamănă pentru dumneavoastră mai mult a bătălie decât a relaţie iubitoare copil – părinte, aţi putea lua în considerare o altă abordare mai blândă, dar de mai lungă durată: la început, puteţi sta lângă pătuţ, poate chiar să vă atingeţi bebeluşul cu o mână, dar fără a vorbi sau a avea contact ochi în ochi şi fără a legăna pătuţul. O dată ce bebeluşul se obişnuieşte cu această rutină şi se calmează mai uşor, vă puteţi muta la o mică distanţă de pătuţ, dar tot fără a vorbi şi a-l privi în ochi. Când se obişnuieşte şi cu acest aranjament, vă puteţi muta dincolo de uşă şi apoi chiar să plecaţi. Orice rutină abordată în momentul somnului trebuie repetată şi când vă culcaţi bebeluşul în timpul zilei şi când acesta se trezeşte în toiul nopţii. Această abordare mai treptată înseamnă că nu veţi fi nevoiţi să staţi în altă cameră când bebeluşul plânge după dumneavoastră şi să nu îi răspundeţi. Pe de altă parte, poate însemna multe nopţi obositoare, în care staţi în camera copilului, nici dumneavoastră nedormind prea mult. Aceasta este o problemă dificilă, indiferent cum aţi privi-o. Indiferent de metoda pe care o preferaţi – mai rapidă sau mai lentă – trebuie ca în mod constant să vă reamintiţi scopul dumneavoastră final: minunata noapte în care vă veţi aşeza copilul în pătuţ, îl veţi săruta de noapte-bună şi, pur şi simplu, veţi ieşi din cameră în timp ce el alunecă singur în lumea viselor. Îngrijorările părinţilor pot afecta somnul copilului Câteodată, problemele copilului legate de somn sunt o oglindă a problemelor cu care se confruntă părinţii acestora. Dacă, de exemplu, un copil a fost bolnav sau sarcina a decurs cu dificultăţi, părinţii ajung să creadă că bebeluşul lor este mai fragil şi ar putea avea de suferit după atâta plâns. În alte cazuri, plânsul a devenit motiv de tensiuni sau supărări între soţi sau parteneri. De exemplu, unul dintre părinţi ar putea să simtă că celălalt nu îngrijeşte suficient de bine copilul, în timp ce celălalt părinte s-ar putea simţi criticat. Dacă realizaţi că vă aflaţi într-o situaţie prea dificilă este foarte important să cereţi ajutor. Medicul pediatru ar putea confirma sau infirma îngrijorările dumneavoastră legate de sănătatea copilului dumneavoastră. Un consilier marital, un membru al clerului sau un alt profesionist ar putea îmbunătăţi comunicarea dintre dumneavoastră şi partener, şi ar putea oferi amândurora sprijinul de care fiecare are nevoie. Sfaturi practice • Introduceţi cărţi cu imagini în rutina de culcare. Cărţile cu rime simple pentru copii reprezintă o alegere excelentă. Bebeluşii iubesc sunetul vocii părinţilor lui şi găsesc ritmul şi rimele ca fiind foarte relaxante. Nu trebuie să citiţi ore întregi. Cinci minute reprezintă un timp destul de lung pentru ca un bebeluş să rămână atent la o carte, şi chiar reprize mai scurte, dacă sunt repetate în mod constant sunt suficiente pentru a porni o obişnuinţă ce îl va ţine toată viaţa. De asemenea, puteți inventa propriile poveşti sau rime fără sens, sau alegeţi o carte fără prea multe cuvinte şi adăugaţi-le pe ale dumneavoastră care să se potrivească cu pozele sau ilustraţiile. Dacă bebeluşului dumneavoastră încep să îi placă cititul cu voce tare şi cărţile de pe acum, va fi mult mai receptiv să asculte o poveste întreagă atunci când va fi un prichindel activ. DE LA PĂRINTE LA PĂRINTE „În prima noapte m-a durut inima să îmi ascult copilaşul plângând, dar soţul meu continua să îmi spună să aşteptăm 20 de minute. Aşa că am aşteptat, şi nici măcar nu a avut nevoie de atâta timp pentru a se calma şi a adormi la loc. Acum mai plânge doar câteodată, dar se linişteşte rapid şi adoarme la loc. Este grozav!” — kndcapple, pe site-ul DRSPOCK.COM • Menţineţi o rutină cât mai strictă înainte de culcare. Începeţi aproximativ la aceeaşi oră, poate după o baie şi „spălatul pe dinţi” (mulţi părinţi folosesc o cârpă moale pe gingiile bebeluşului pentru a-l obişnui cu spălatul pe dinţi înainte de culcare). Păstraţi aceeaşi ordine a evenimentelor – de exemplu, poveste, cântec de leagăn, sărutul de noapte-bună. • Aşezaţi bebeluşul în pătuţ pentru somn cât acesta este încă treaz, dar somnoros. Lăsaţi-l să adoarmă singur. În acest fel, când se va trezi în toiul nopţii va fi capabil să adoarmă fără a vă deranja. • Evitaţi să îi daţi biberonul sau să îl alăptaţi când este momentul să se culce. În schimb, daţi-i biberonul sau alăptaţi-l ultima dată înainte de a începe rutina de dinainte de somn. Alimentatul înainte de somn chiar nu îi face pe bebeluşi să doarmă mai bine. • Nu vă adormiţi bebeluşul cu biberonul cu lapte de sân sau lapte praf. O dată ce îi apar dinţişorii, această metodă este o metodă sigură de apariţie a cariilor. Atât la copii, cât şi la adulţi, secreţia de salivă se reduce în timpul somnului, aşa că laptele sau alt lichid dulce rămâne pe dinţi şi nu este spălat de salivă. Bacteriile care se hrănesc cu carbohidraţii din aceste lichide produc acizi care atacă smalţul dinţilor, provocând carii. DE LA VÂRSTA DE OPT LA DOUĂSPREZECE LUNI În jurul vârstei de opt luni, mulţi dintre bebeluşii care dormeau toată noaptea încep să se trezească din nou. Această schimbare nedorită este atât de previzibilă încât eu o menţionez tuturor părinţilor când vin cu bebeluşul lor la controlul de la vârsta de şase luni. Astfel, atunci când după o lună sau două, sugarul se trezeşte noaptea, părinţii nu sunt surprinşi (şi se gândesc că au un pediatru foarte inteligent!) A nu vedea nu înseamnă a uita Cea mai bună explicaţie pe care am găsit-o este că acest fenomen este rezultatul dezvoltării capacităţilor de memorare şi de gândire ale copilului. Cam în aceeaşi perioadă în care începe să strige după mami şi tati, un copil arată că ştie de existenţa lucrurilor care se află în afara razei lui vizuale. Dacă îi arătaţi bebeluşului o maşinuţă de jucărie, de exemplu, după care o ascundeţi sub o cană, el se va duce direct la cană şi o va ridica aşteptându-se ca jucăria să fie acolo. Încercaţi acelaşi lucru cu un bebeluş mai mic, în vârstă de şase luni să zicem. Acesta îşi va pierde interesul pentru jucărie imediat ce nu o va mai vedea. Dacă, totuşi, se întinde după cană, acest lucru nu se datorează decât faptului că ceaşca însăşi i-a atras atenţia şi va fi surprins când va găsi jucăria dedesubt. Ce legătură are această etapă de dezvoltare cu somnul (sau mai corect spus cu lipsa acestuia). O dată ce un copil îşi aduce aminte că mama şi tata sunt în camera alăturată, chiar dacă temporar sunt în afara razei vizuale, este mult mai probabil să strige după părinţii lui, cerându-le să se întoarcă. Dacă sunteţi un părinte obosit care bâjbâie să ajungă în camera copilului de nouă luni în mijlocul nopţii, atunci poate vă veţi simţi mai bine ştiind că un astfel de comportament este un semn că bebeluşul dumneavoastră devine mai inteligent. De asemenea, s-ar putea să observaţi că bebeluşul dumneavoastră va prezenta o schimbare temporară în modul în care doarme, când are loc o schimbare de dezvoltare majoră – de exemplu, învaţă să meargă sau leagă cuvinte. Este ca şi cum costurile pentru astfel de schimbări sunt prea mari pentru a putea dormi. Nu încurajaţi hrănirea în timpul nopţii Înainte de a vă sugera câteva lucruri pe care să le faceţi pentru a ameliora orice probleme cu somnul pe care le-ar putea avea un bebeluş la această vârstă, vreau să menţionez o greşeală pe care părinţii o fac în mod frecvent: hrănitul copilului când acesta se trezeşte în mijlocul nopţii. Deşi s-ar putea să fie tentant să oferiţi biberonul sau sânul pentru a calma un bebeluş agitat, în jurul vârstei de şase sau opt luni, majoritatea bebeluşilor sănătoşi nu au nevoie să mănânce în timpul nopţii. Cu toate acestea, sunt chiar foarte fericiţi să capete o mică gustare dacă îi oferiţi şi acest lucru poate deveni un obicei greu de dezvăţat. De asemenea, hrănitul în timpul nopţii este o idee proastă pentru că bebeluşul poate adormi cu lapte sau suc pe dinţi, fiind astfel predispuşi la formarea de carii. Pentru a preveni acest lucru, puneţi în biberon sau în cană doar apă – care nu reprezintă nici un pericol pentru dinţi şi este mult mai puţin interesantă decât sucul sau laptele, astfel încât nu îl va deranja aşa de mult să renunţe la ea. Dacă îi oferiţi bebeluşului o sticlă plină cu apă, nu o lăsaţi peste noapte în pătuţ. Când bebeluşii beau stând întinşi pe spate, lichidul le poate curge în urechi, predispunându-i la apariţia de infecţii ale urechii medii (otite medii). Sfaturi practice • Continuaţi să puneţi bebeluşul în pat cât este încă treaz. Copilaşii care adorm singuri, vor fi capabili să facă acest lucru şi când se trezesc în toiul nopţii. • În cazul în care bebeluşul se trezeşte noaptea, lăsaţi-l un minut sau două, dându-i şansa să adoarmă singur. Nu vă gândiţi că sunteţi nişte părinţi răi, ci gândiţi-vă că îl ajutaţi să capete o abilitate importantă. • Dacă este neapărată nevoie să vă duceţi în camera copilului dumneavoastră, încercaţi să fiţi calmi şi chiar indiferenţi. În cazul în care copilul este complet treaz, s-ar putea să fie nevoie să reluaţi un pic din ritualul de dinainte de somn înainte de a părăsi camera. • Menţineţi ritualurile de dinainte de somn. Rutina este importantă în special acum, când bebeluşul este capabil să-şi exprime propriile dorinţe şi preferinţe. Copilul capătă un sentiment de siguranţă şi de control, care este foarte relaxant când ştie că lucrurile se întâmplă în aceeaşi ordine în fiecare seară. Aşa că faceţi bebeluşului o baie, puneţi-l în pătuţ, uitaţi-vă împreună la o carte cu poze, spuneţi-i o poveste sau cântaţi-i un cântecel şi sărutaţi-l de noapte-bună, în acelaşi mod în fiecare seară – orice rutină liniştitoare la care aţi ajuns şi care îl ajută să facă tranziţia de la zi la noapte. DE LA VÂRSTA DE UNU LA TREI ANI Pe măsură ce copilul intră în aceşti ani ai copilăriei mici, apar noi încercări. Adormitul înseamnă să îşi ia la revedere de la activităţile din timpul zilei şi, în special, de la părinţi, înseamnă să înveţe să fie singuri. Copiii care de-abia au învăţat să meargă s-ar putea să fie atât de uimiţi de această nouă abilitate încât se chinuie să o stăpânească din ce în ce mai bine, aproape fără întrerupere, şi adorm doar când sunt extenuaţi. Probabil că şi visează tot la mers! Copilaşii mai mari pot deveni neliniştiţi noaptea sau se pot trezi frecvent din cauza coşmarelor. Aşteptaţi-vă la obstacole în drumul către independenţă Unul dintre motivele pentru care somnul este atât de dificil pentru multe familii este faptul că atât copiii, cât şi părinţii ţin foarte mult la independenţă şi la legături. Copiii au o nevoie naturală, înnăscută de a se simţi legaţi de părinţii lor şi protejaţi de aceştia. Dar, o dată cu împlinirea vârstei de nouă luni, îşi dezvoltă şi un puternic simţ al explorării şi al independenţei. A se mişca între aceste două necesităţi – cea de independenţă şi cea de dependenţă – este rezultatul multor toane. Nu este numai vorba că şi-ar dori să fie mereu cum vor ei. Ei vor să fie liberi şi să deţină controlul, şi vor şi să se simtă complet conectaţi cu ceilalţi în acelaşi timp. Părinţii au, de asemenea, sentimente confuze în ceea ce priveşte independenţa. Dorim ca bebeluşii noştri să ne aparţină întotdeauna, dar, în acelaşi timp, dorim ca ei să se descurce pe propriile picioare, să se ducă la grădiniţă şi apoi la şcoală fără noi – şi să adoarmă singuri. Ne aşteptăm de la copiii noştri să suporte aceste separări, dar, foarte des, avem îndoielile noastre secrete. Ne întrebăm: „Se vor putea oare descurca?” Copiii au tendinţa să fie incredibil de sensibili în ceea ce priveşte emoţiile părinţilor lor. Dacă simt că suntem neliniştiţi, chiar dacă încercăm să îi asigurăm că totul este în regulă şi ne comportăm încrezător şi ferm, ei devin şi mai neîncrezători în ceea ce priveşte separarea. Şi pe măsură ce ei devin din ce în ce mai supăraţi, noi devenim convinşi că nu pot face faţă situaţiei singuri. De exemplu, un părinte s-ar putea teme că bebeluşului său îi este frică să fie lăsat singur în momentul în care trebuie să adoarmă. Apoi, la primul semn de nelinişte al copilului, părintele devine sigur că acestuia chiar îi este frică. Copilaşul observă faţa îngrijorată a părintelui său şi acum chiar devine înspăimântat. Bineînţeles că nu susţin să ignoraţi un copil căruia chiar îi este frică. Dar părinţii trebuie să permită copiilor lor să aibă parte de puţin mai multă nelinişte, astfel încât să înveţe să o depăşească singuri – o abilitate foarte importantă în viaţă. Despărţirea în momentul culcării poate fi extrem de dificilă, în special în cazul părinţilor al căror program îi ţine departe de copilul lor toată ziua. Dacă aceştia ajung acasă la ora 18, iar ora de culcare este 1930, atunci chiar nu este timp pentru a sta împreună. În aceste circumstanţe, este de înţeles ca un părinte să nu spună noapte-bună copilului pe tonul pe care ar trebui să-i transmită acestuia: „Acum este timpul să dormi şi ştiu că poţi să o faci, şi totul va fi în regulă!”. Motivul pentru care mă concentrez asupra modului în care unii părinţi ajung să se confrunte cu probleme legate de somnul copilului nu este ca să arunc vina asupra lor, ci pentru a vă permite să aveţi o altă perspectivă a propriilor rutine şi poate să vă ajut să alegeţi să faceţi lucrurile diferit. De exemplu, dacă ştiţi că vă simţiţi vinovaţi că vă lăsaţi copilul în pat singur, s-ar putea să vă întrebaţi dacă această îngrijorare chiar este realistă: „Îi permit eu oare copilului meu oportunitatea de a-şi dezvolta capacitatea de a se linişti singur?” Dacă dumneavoastră consideraţi că ora de culcare este puţin prea devreme, puteţi să vă culcaţi copilul mai târziu, cu condiţia ca acesta să aibă posibilitatea să doarmă mai mult dimineaţa. Bebeluşii şi copiii mici au nevoie de mult somn, dar nu este nevoie ca acesta să înceapă la o anumită oră. Fiţi inteligenţi cu trucurile şi toanele lor Mulţi prichindei încearcă să amâne inevitabila despărţire din momentul culcării, solicitând mai multe poveşti, căni cu apă, drumuri la baie, şi lista poate continua. Aceste dorinţe, deşi uneori drăguţe, pot ajunge să ia o întorsătură disperată pe măsură ce copilul inventează noi cereri de la părinţii săi deja extenuaţi. Pentru a preveni nesfârşitele amânări şi pentru a evita toanele declanşate de refuzul dumneavoastră, stabiliţi limite din timp. „Vom citi două poveşti, vom bea un pahar cu apă, vom merge la baie o singură dată şi vom avea două îmbrăţişări şi trei pupicuri, după care ne vom culca”. Pentru ca această strategie preventivă să funcţioneze, secretul este consecvenţa – să alegeţi o rutină şi să o respectaţi zi de zi. În cazul în care copilul dumneavoastră cere mai mult, explicaţi-i că nu poate avea decât „două poveşti, un pahar cu apă, un singur drum la baie etc.”, cu alte cuvinte repetaţi-vă. Dacă acesta insistă să îi explicaţi motivul, răspunsul dumneavoastră ar trebui să fie: „Deoarece asta facem noi când ne culcăm”. Credeţi-mă sau nu, majoritatea copilaşilor (şi chiar şi preşcolarii) sunt satisfăcuţi de această explicaţie. O altă tactică eficientă este abordarea în trei paşi. Luaţi aminte la ceea ce îşi doreşte copilul dumneavoastră, stabiliţi limitele şi încheiaţi pe un ton care să ofere speranţă. De exemplu, aţi putea spune: „Ştiu că ai vrea mai multe poveşti şi că nu vrei să te culci. Dar acum trebuie să dormi şi trebuie să ne oprim din povestit. Vom citi mai multe poveşti mâine dimineaţă”. Păstraţi-vă calmul Poate că vă simţiţi frustraţi de dorinţele neîncetate ale copilaşului dumneavoastră, dar, dacă vă enervaţi, nu veţi rezolva absolut nimic. Nu faceţi decât să îl încurajaţi să se supere, astfel amânând ora somnului (exact ce îşi doreşte el). Dacă simţiţi că vă enervaţi, cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să spuneţi repede noapte bună, după care să vă duceţi într-o parte a casei dumneavoastră cât mai departe de camera copilului. Preparaţi-vă o cană cu ceai, răsfoiţi o revistă. Ignoraţi plânsetele copilului – atâta timp cât ştiţi că nu este nici un pericol sau nu îl doare ceva – şi liniştiţi-vă. Este foarte probabil că până vă liniştiţi dumneavoastră, şi copilul să se liniştească şi să adoarmă. În cazul în care copilaşul iese din cameră după dumneavoastră, duceţi-l înapoi cu blândeţe în pat şi reamintiţi-i cu dragoste, dar ferm, că este timpul să doarmă, după care ieşiţi din cameră. S-ar putea să fie nevoie să repetaţi acest lucru câteva nopţi la rând până când copilaşul va învăţa că nu este bine ce face şi nu va mai coborî din pat. Dar dacă sunteţi ferm şi la obiect se va plictisi foarte curând de acest joc neinteresant. Copiii care se trezesc devreme pot produce probleme părinţilor somnoroşi Unele persoane sunt în mod normal matinale, în timp ce altele sunt mai vioaie seara. În cazul în care copilaşul dumneavoastră este o fire matinală, iar dumneavoastră nu, atunci s-ar putea să vă confruntaţi cu o problemă. Câteodată, această problemă se datorează unui lucru simplu, cum ar fi prea multă lumină sau zgomot în camera prichindelului dumneavoastră, problemă pe care puteţi să o rezolvaţi relativ simplu. În alte cazuri, problema se datorează faptului că bebeluşul se trezeşte parţial şi nu se poate linişti îndeajuns încât să adoarmă la loc, deşi este încă obosit. Trezitul dis-de-dimineaţă este asemănător cu trezitul în toiul nopţii despre care am vorbit mai devreme. Câteodată, totuşi, un prichindel este cu adevărat treaz şi gata de activitate la ora 5. Cu toate că se culcase la ora 19, aceste 10 ore de somn au fost tot ce avea el nevoie. În cazul în care copilaşul nu este obosit, atunci nu puteţi face nimic să îl convingeţi să adoarmă la loc sau să se conformeze programului dumneavoastră de somn. În schimb, trebuie să vă ajutaţi copilul să înveţe să se distreze singur până în momentul în care sunteţi pregătiţi să vă daţi jos din pat. Iată câteva sugestii: • Aşezaţi câteva jucării sau cărţi pentru copii în pătuţul lui după ce a adormit. Atunci când se va trezi, el le poate descoperi şi, astfel, va fi puţin mai mult timp ocupat. Aveţi grijă ca toate jucăriile să fie sigure – fără părţi mici detaşabile pe care copilaşul le-ar putea înghiţi, fără cureluşe cu care s-ar putea sugruma şi fără păpuşi mari care l-ar putea ajuta să iasă din pătuţ. • Obişnuiţi-l să fie puţin timp singur. Lăsaţi-l câte puţin în fiecare zi să se joace singur în pătuţ sau într-un ţarc, astfel încât să înveţe să se amuze singur. • Setaţi un ceas să cânte muzică în camera copilaşului la ora la care trebuie să vă treziţi dumneavoastră. Explicaţi-i că trebuie să se joace singur până în momentul în care porneşte muzica. • Luaţi în considerare să îi mutaţi ora de culcare mai târziu. În mod normal, acest lucru înseamnă doar să începeţi rutina de dinainte de culcare cu câteva minute mai târziu în fiecare seară, până când ajungeţi la ora dorită. Frica de întuneric este normală Este normal ca celor mici să le fie frică de întuneric. Imaginaţia lor este foarte puternică şi ei încă învaţă să facă diferenţa între ceea ce este real şi ceea ce este închipuit. Fricile din timpul nopţii le par foarte reale. Câteodată puteţi „stinge focul cu foc”, folosind lucruri produse de imaginaţia dumneavoastră pentru a le contracara pe cele produse de imaginaţia lor. De exemplu, copiii mici îşi consideră părinţii ca fiind atât de puternici. Puteţi folosi acest ajutor pentru a calma frica din timpul nopţii a copilaşului spunându-i că aveţi puterea de a ţine toţi monştrii afară din casă. Puteţi să faceţi ca această putere să pară chiar mai reală folosind ceea ce eu numesc „spray-ul pentru monştri”. Ţineţi mâna ca şi cum aţi avea un spray magic pentru monştri, care este garantat să ţină toţi monştrii la distanţă. Daţi cu spray-ul în toată camera, asigurându-vă că daţi şi pe sub pat, şi în dulap (poate cele mai frecvente locuri unde se ascund monştrii). Fiţi foarte serioşi când faceţi acest lucru. Copilul va şti că vă prefaceţi, bineînțeles, dar nu-i va păsa. Monştrii care nu sunt alungaţi cu astfel de măsuri magice, câteodată sunt semne ale îngrijorării copilului dumneavoastră de către un lucru real, nu doar un rezultat al imaginaţiei sale. Deoarece copiii nu pot aşeza prea uşor conceptele în cuvinte, îngrijorările lor pot lua forma unor monştri. De exemplu, un băieţel este foarte supărat pe frăţiorul său mai mic, dar ştie că este greşit să fie supărat – el ar trebui să-şi iubească fratele. Un monstru este supărător, dar măcar este o ţintă mai acceptabilă a sentimentelor negative, iar câteodată poate chiar cere ajutorul părinţilor săi. Asigurarea că este în regulă să fie supărat pe fratele său (deşi nu este în regulă să îl pocnească) ar putea fi tot ceea ce are nevoie băieţelul pentru a se simţi mai bine şi a alunga monştrii, cel puţin pentru moment. Dacă unui copil îi este, într-adevăr, frică noaptea, atunci adoptarea unei feţe serioase şi cererea să rămână în camera sa nu îi va face deloc bine. Aceste lucruri îl vor face să se simtă şi mai singur şi mai speriat, aşa că va trebui să învăţaţi să vă daţi seama dacă îi este cu adevărat frică sau doar foloseşte această replică: „Îmi este frică!” pentru a vă readuce în camera sa. Pentru frica adevărată, s-ar putea să fie nevoie să rămâneţi o vreme în camera copilului pentru a-l asigura că totul este în regulă. Dacă frica persistă în ciuda eforturilor dumneavoastră, ar trebui să vorbiţi cu medicul pediatru sau cu un psiholog pentru copii, cu scopul de a vă ajuta copilul să treacă peste fricile sale. Coşmarurile încep să apară în jurul vârstei de trei ani În jurul acestei vârste, dacă nu chiar mai devreme, fiecare copil începe să aibă visuri urâte din când în când. Înclinaţia naturală a dumneavoastră este să vă reasiguraţi copilul că totul este în regulă şi că este în siguranţă. Şi acesta este şi lucrul corect pe care trebuie să îl faceţi. De obicei, nu este de prea mare ajutor să spuneţi sau să sugeraţi că se comportă „ca un bebeluş” pentru că îi este frică de coşmaruri. Acest lucru nu-l face pe copil decât să se simtă ruşinat şi chiar mai speriat. De asemenea, să spuneţi „este doar un coşmar” ar putea face să pară că nu prea sunteţi interesat dacă celui mic îi este frică. O mai bună abordare ar fi să îl faceţi să înţeleagă că ştiţi că într-adevăr coşmarurile sunt înspăimântătoare şi neplăcute. Ar trebui, de asemenea, să îi explicaţi că visele nu sunt reale şi că dumneavoastră sunteţi acolo să fiţi siguri că totul este în regulă. S-ar putea să fie nevoie să staţi cu copilaşul dumneavoastră până în momentul în care este pe cale să adoarmă. Ar putea fi de folos să vă aduceţi o carte sau ceva de croşetat pentru a trece timpul mai uşor. Unii părinţi îşi iau copilaşul la ei în pat, fapt care este foarte liniştitor. Dar acest lucru se poate întoarce asupra părinţilor în cazul în care copilul se obişnuieşte să doarmă în patul lor. Eu cred că este la fel de folositor ca un părinte să se întindă lângă copil în pătuţul acestuia, oferindu-i asigurare în propria cameră. SPOCK CLASIC „Când copilul se trezeşte dintr-un coşmar, plângând sau ţipând, trebuie să-l liniştiţi asigurându-l că totul este în regulă, că a avut un vis urât şi că visele nu sunt reale. Apoi, puteţi să încercaţi să-l determinaţi să vă povestească câte ceva despre visul lui. Asiguraţi-l din nou că totul a fost un vis şi că n-o să permiteţi să i se întâmple nimic rău.” — Dr. Benjamin Spock, Îngrijirea sugarului şi a copilului În cazul în care coşmarurile apar mai frecvent de o dată sau de două ori pe lună, cu toate reasigurările din partea dumneavoastră, va trebui să reduceţi orice expunere la imagini violente sau înspăimântătoare sau idei care ar putea reprezenta cauza coşmarurilor. Câteodată, prescriu o „reţetă de nonviolenţă” care înseamnă, pe lângă altele, protejarea copilului dumneavoastră de ştirile de la televizor, de majoritatea desenelor animate şi poveştilor de groază. O parte foarte importantă a acestei „reţete” constă în revizuirea de către părinţi a modului în care îşi rezolvă conflictele sau diferenţele de opinie acasă. Dacă aceştia folosesc cuvinte urâte, ţipete, ameninţări sau forţă fizică, este foarte probabil ca aceste lucruri să ridice nivelul de stres al copilului şi să contribuie la apariţia coşmarurilor. Coşmarurile care apar mai frecvent de două pe săptămână şi de care nu se scăpă cu reasigurări şi „reţeta de nonviolenţă” ar putea fi un semn că există destul de mult stres în viaţa copilului. Deseori, o vizită la un medic pediatru vă poate ajuta să găsiţi cauza acestor coşmaruri şi să o rezolvaţi. Pavorul nocturn este o afecţiune înspăimântătoare şi pentru părinţi Este ora 2330, iar copilul dumneavoastră în vârstă de trei ani stă în şezut în pat, cu o privire terifiată şi cu ochi sticloşi. Când încercaţi să îl alinaţi, se zbate şi vă împinge. În aproximativ 10 minute (care, probabil, vă par mult mai multe) adoarme. Se trezeşte de dimineaţă şi nu îşi aminteşte nimic. Aceasta este o scenă de pavor nocturn clasic. Spre deosebire de coşmaruri, pavorul nocturn apare atunci când copilul se află într-un stadiu mai adânc de somn. Ceea ce pare a fi frică sau agitaţie în timpul unei crize de pavor nocturn nu vine de la imagini din mintea copilului – în somnul adânc, mintea nu focalizează pe imagini clare, înspăimântătoare sau nu – ci de la activitatea altor părţi ale creierului care au legătură cu frica. Acestea sunt părţile creierului care determină creşterea frecvenţei cardiace, transpiraţia mâinilor şi „ieşirea ochilor din orbite”. Copilul nu-şi aminteşte nimic de aceste episoade, deşi câteodată se trezeşte şi îşi găseşte părinţii părând confuzi şi supăraţi. Mulţi copii mici care sunt perfect sănătoşi au astfel de crize din când în când. Un copil poate avea de la un astfel de episod pe lună până la unul sau două pe săptămână. Majoritatea copiilor încetează să le mai aibă pe la vârsta de şase-şapte ani. Copiii care au fost supuşi unui stres major – de exemplu, au avut experienţa unui cutremur – câteodată reacţionează la acesta prin apariţia episoadelor de pavor nocturn mult mai des ca înainte. Dar majoritatea copiilor care au astfel de episoade au fost supuşi unei cantităţi de stres normală şi sunt sănătoşi atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. Pavorul nocturn nu este periculos. A încerca să îi calmaţi luându-i în braţe nu face altceva decât să le crească agitaţia. A încerca să îi treziţi este dificil pentru că se află într-o fază foarte adâncă a somnului. Dacă rămâne în pat şi nu se mişcă suficient de mult încât să se rănească, probabil cel mai bine este să îl lăsaţi în voia lui. Dacă observaţi că aceste episoade se întâmplă de fiecare dată aproape la aceeaşi oră – de obicei, în primele ore de somn – încercaţi să îl treziţi pentru un scurt timp înainte de această oră. Deseori, întreruperea ciclului somnului în acest fel este suficientă pentru a preveni criza. În cazuri mai grave se administrează medicamente, dar majoritatea specialiştilor încearcă alte metode mai întâi. În mod cert, trebuie să vă gândiţi la sursele de stres din viaţa copilului dumneavoastră şi să faceţi astfel încât să îl mai eliberaţi pe cât posibil cel puţin de o parte din presiune. Acest lucru poate fi de folos uneori în prevenirea apariţiei pavorului nocturn. Păziţi copiii somnambuli Somnambulismul se aseamănă cu pavorul nocturn prin faptul că amândouă afecţiunile se produc într-o fază adâncă a somnului, lipsită de vise. De asemenea, în amândouă, copilul este doar vag conştient despre ceea ce se petrece în jurul lui, şi după ce adoarme la loc, nu îşi mai aminteşte nimic. Principala problemă a somnambulismului este că în somn, copilul poate face lucruri potenţial periculoase, cum ar fi să iasă din casă şi să se plimbe pe stradă. Dacă descoperiţi că prichindelul dumneavoastră suferă de somnambulism, puteţi încerca aceleaşi metode ca în cazul pavorului nocturn. De asemenea, s-ar putea să fie necesar să asiguraţi camera copilului (un zăvor sau o portiţă) pentru a-l împiedica să se rănească. Reluaţi rutina de dinainte de somn imediat după o boală Când un copil este bolnav, el îşi pierde o parte din abilitatea de a face faţă excesului de stres cauzat de adormit. Aşa că este normal ca unui prichindel care până în acel moment se descurcase de minune la momentul culcării să îi fie mai frică de întuneric şi să aibă nevoie de mai multă atenţie când este bolnav. De asemenea, în cazul unor boli, cum ar fi infecţiile urechii (otite), durerea se poate accentua în poziţia culcat. În cazul în care copilul este bolnav, este normal ca şi dumneavoastră să mai relaxaţi regulile. Puteţi decide să rămâneţi cu bebeluşul dumneavoastră până când acesta adoarme sau să îl luaţi să doarmă cu dumneavoastră. Pe termen scurt, aceste schimbări par logice. Luaţi aminte însă ca problemele pe termen lung legate de somn încep de obicei după ce copilul primeşte „tratament preferenţial” după o boală minoră. Copilul se obişnuieşte să fie alintat şi se aşteaptă ca aceste încălcări ale regulilor să fie pe termen nelimitat. De aceea, cea mai bună idee este să reveniţi la vechile rutine cât de repede posibil după o boală pe termen scurt. Sfaturi practice • Antrenaţi-vă copilul în timpul zilei şi seara în activităţi multiple, dar nu chiar înainte de culcare. În schimb, plănuiţi în acest moment activităţi liniştite, cum ar fi să-i citiţi, să-i recitaţi nişte versuri sau să-i cântaţi. LĂUDÂND PĂTURICILE Părinţii se îngrijorează câteodată de ataşamentul pe care îl poate dezvolta un bebeluş faţă de o păturică sau de un alt obiect, considerându-l şi copilăresc, şi încearcă să împiedice un astfel de obicei prin înlăturarea obiectului la o vârstă cât mai fragedă. Dar acest obicei frecvent întâlnit nu este cu nimic copilăros. Majoritatea bebeluşilor nu creează obiecte speciale pentru propriul confort. Doar când ajung la vârsta de un an şi jumătate sau chiar doi, copiii sunt capabili de un astfel de comportament. De asemenea, s-ar putea să vă îngrijoraţi şi că bebeluşul o dată ce se va ataşa de o păturică sau de o păpuşă de care nu se va mai despărţi, o va lua pretutindeni cu el, aşa cum face Linus din desenele animate „Peanuts”. De fapt, mulţi copii folosesc obiectul preferat doar noaptea şi uneori înainte de somnul de după-amiază. Alţii păstrează păturica tot timpul. Dar în jurul vârstei de cinci sau şase ani, dacă nu chiar mai devreme, ei îşi dau seama că mulţi dintre prietenii lor nu îşi poartă cu ei păturicile, de obicei lăsându-le în pătuţ. De fapt, am cunoscut adolescenţi foarte inteligenţi şi cu succes care îşi iau după ei un ursuleţ de pluş când merg la colegiu. Nu le face nici un rău! • Nu-l lăsaţi să doarmă prea mult în timpul zilei. Asiguraţi-vă că somnul de după-amiază nu durează mai mult de o oră şi copilul se trezeşte cu cel puţin trei – patru ore înainte de ora de culcare. • Nu vă abateţi de la rutina de dinainte de culcare pe care aţi stabilit-o astfel încât copilaşul dumneavoastră să cunoască ce urmează să se întâmple. De exemplu, cititul cu voce tare ar putea fi primul, urmat de un ritual special de învelire, iar în final un sărut de noapte-bună înainte de a pleca din cameră. • În cazul în care copilaşul dumneavoastră se trezeşte în toiul nopţii, acordaţi-i câteva minute să se liniştească singur. Dacă nu se întâmplă acest lucru, va trebui să verificaţi dacă totul este în regulă – dacă nu cumva trebuie să îi schimbaţi scutecul, de exemplu. Apoi, folosiţi o versiune mai scurtă a rutinei de dinainte de somn, poate doar ultimele două lucruri, înainte de a părăsi camera. • Ajutaţi-vă copilaşul să-şi găsească un animăluţ de pluş, o păturică sau o pernuţă pentru a-i fi companion de somn. Copiii mici, cu imaginaţia lor bogată, sunt capabili să confere puteri magice liniştitoare unui astfel de obiect, care devine aproape un substituent al dumneavoastră, părintele. Dar spre deosebire de dumneavoastră, acest obiect drag petrece toată noaptea cu copilaşul şi îi rămâne alături atâta timp cât el doreşte şi cât are nevoie de el. • Jucăriile din pătuţ ar trebui să fie mici. Dacă prichindelul dumneavoastră încă doarme într-un pătuţ, asiguraţi-vă că jucăria nu este destul de mare pentru ca acesta să o folosească pentru a coborî din pătuţ. Cărţile cu poze ale căror pagini sunt din carton sau material textil reprezintă o bună alegere pentru a însoţi copilul în pătuţ. • În cazul în care copilaşul dumneavoastră este deranjat de gândul că sub patul lui ar putea fi monştri sau alţi vizitatori nocturni care să-l sperie, încercaţi să-i oferiţi asigurarea magică. De exemplu, aţi putea folosi „spray-ul pentru monştri” sau „bagheta de vrăjitor” pentru a elimina aceste creaturi nesuferite. În cazul în care bebeluşul are coşmaruri dese încercaţi să îl puneţi la o „dietă de nonviolenţă” care elimină expunerea lui la imagini violente sau înfricoşătoare de la televizor sau din cărţi şi filme. Opţiuni pentru somn Deşi oamenii au frecvent opinii puternice în această problemă, nu există o singură cale „bună” privind modul în care ar trebui să doarmă. Oamenii din diferite culturi dorm în moduri diferite, tot aşa cum trăiesc în moduri diferite când sunt treji. Diferite persoane fac, de asemenea, alegeri diferite în ceea ce priveşte modul în care să îşi adoarmă copiii. Ceea ce veţi alege dumneavoastră va depinde de propriile valori şi obiceiuri, cât şi de temperamentul copilului dumneavoastră. Patul familial este etalonul în multe culturi Mulţi părinţi aleg să îşi împartă patul cu bebeluşul lor, în special cu nou-născuţii. În cea mai mare parte a lumii, acesta este singurul mod în care s-ar gândi vreodată părinţii să-şi culce copiii. Şi mulţi părinţi din Statele Unite ale Americii au sentimente puternice în ceea ce priveşte această idee, într-un fel sau altul. Dar în afară de câteva probleme importante legate de siguranţă, nu există argumente clare care să justifice dacă este bine sau nu să culcăm bebeluşul cu noi în pat. Iată câteva argumente pro şi contra: Pro: • Copiilor mici pare să le placă să doarmă cu părinţii lor dacă au ocazia. Chiar şi nou-născuţii prematuri aflaţi în incubator s-a observat că treptat se mută lângă un obiect cald, moale, care se mişcă ritmic, urmând parcă o dorinţă înnăscută de a dormi lângă un alt corp. • Pentru mămicile care alăptează, a avea bebeluşii lângă ele face momentul hrănirii din timpul nopţii să fie mai uşor. • Metoda ca bebeluşii să doarmă separat de părinţii sau de fraţii lor este relativ nouă în ceea ce priveşte istoria umană. În multe părţi ale lumii, dormitul împreună cu bebeluşul este un lucru obişnuit. • Este posibil ca dormitul împreună să promoveze apropierea familială, dar cu siguranţă mai există multe alte moduri de a realiza acelaşi lucru. Contra: • A avea un copil în pat înseamnă că părinţii trebuie să găsească un alt loc şi moment pentru relaţiile lor sexuale. • Dormitul împreună trebuie să fie o alegere voită. Dacă un soţ, de exemplu, este de acord numai pentru că soţia sa insistă, patul familial va fi dominat de resentimente şi nu de armonie familială. ŞASE REGULI DE SIGURANŢĂ PENTRU PATUL FAMILIAL Dacă decideţi ca bebeluşul să doarmă cu dumneavoastră în pat este foarte important să urmaţi aceste reguli de bază pentru siguranţa copilului: 1. Bebeluşul ar trebui să doarmă pe spate cu excepţia cazului în care există un motiv medical să nu o facă. 2. Bebeluşul ar trebui să doarmă pe o suprafaţă fermă: fără saltele cu fulgi sau cu apă. 3. Bebeluşul ar trebui să fie îmbrăcat subţire şi confortabil, nu încotoşmănat. 4. Nu trebuie să se fumeze în preajma lui fie că este treaz sau adormit. 5. Academia Americană de Pediatrie recomandă ca bebeluşii să nu doarmă în pat cu adulţii care nu le sunt părinţi sau cu alţi copii, deoarece aceştia s-ar putea să nu fie la fel de atenţi în respectarea condiţiilor de siguranţă. 6. De asemenea, Academia Americană de Pediatrie recomandă evitarea dormitului cu un copil pe canapea, deoarece există riscul ca acesta să fie prins între părinte şi spătarul canapelei. • Dacă un copil se mişcă mult în timpul somnului, s-ar putea să-i deranjeze pe părinţi care se vor trezi din cauza mânuţelor sau picioruşelor care îi lovesc în timpul nopţii. De asemenea, copiii nu sunt cei mai tăcuţi somnoroşi din lume, iar gemetele, respiraţia sau gânguritul lor i-ar putea face nişte parteneri de pat nu prea doriţi. • O dată început, somnul împreună ar putea fi greu de întrerupt, cel puţin pentru câţiva ani. De aceea, este o decizie care trebuie luată cu implicaţiile pe termen lung clare în minte. Rostogolirea peste copil este o problemă de siguranţă în unele cazuri Unii doctori se împotrivesc hotărât dormitului împreună cu părinţii. Principala grijă este că părintele se poate întoarce peste copil, sufocându-l. Majoritatea părinţilor dorm foarte uşor când au un copil lângă ei, se trezesc chiar şi la cel mai mic semn de pericol. Dar există un pericol foarte real ca acest lucru să se întâmple dacă: • dormiţi de obicei adânc sau sunteţi câteodată atât de obosiţi încât cădeţi într-un somn profund; • luaţi medicamente sau droguri care vă fac să dormiţi zgomotos; • consumaţi suficient alcool încât să vă facă să dormiţi zgomotos şi sunteţi foarte greu de trezit. Dacă oricare dintre cele de mai sus sunt adevărate în cazul dumneavoastră, atunci dormitul împreună cu copilul dumneavoastră este prea periculos pentru a-l experimenta. Împărţind dormitorul, dar nu patul cu bebeluşul dumneavoastră Puteţi să aveţi copilul în camera dumneavoastră fără a-l avea neapărat în patul dumneavoastră, punându-l într-un leagăn, un coş pentru copii, cărucior sau co-sleeper (vezi pagina 57). De fapt, majoritatea americanilor aleg probabil această variantă pentru nou-născuţii şi copiii lor mici datorită mai multor argumente pozitive: • Nou-născuţii se trezesc frecvent noaptea, pentru a fi alăptaţi, schimbaţi sau doar pentru a fi luaţi în braţe. Dacă trebuie să vă ridicaţi şi să traversaţi holul de fiecare dată atunci această variantă vă va scuti de mult efort nedorit. • Este de înţeles dacă vreţi să verificaţi nou-născutul de mai multe ori pe noapte, doar pentru a vă asigura că totul este în regulă. Nou-născuţii nu sunt chiar atât de delicaţi pe cât cred părinţii lor că sunt, dar instinctul de a ne proteja copilul este foarte puternic. Nu are rost să ne împotrivim naturii noastre. • Nou-născuţii nu ocupă mult spaţiu. De obicei, este loc pentru un leagăn sau un coş, chiar şi într-un dormitor mic. • Copiii mici nu sunt deranjaţi în nici un fel dacă observă comportamentul intim al părinţilor lor. Îngrijorări le privind acest lucru devin realiste probabil în jurul vârstei de nouă luni sau mai mult (deşi nici atunci nu este clar dacă astfel de scene sunt dăunătoare). Într-un final, bineînţeles, veţi dori să vă mutaţi copilul în propria lui cameră. Momentul în care faceţi acest lucru va depinde şi de spaţiul de care dispuneţi, cât de bine puteţi dormi în aceeaşi cameră cu copilul dumneavoastră (este uimitor cât de mult zgomot pot face aceste mici fiinţe în somn), şi de când sunteţi dumneavoastră convinşi că bebeluşul este pregătit pentru schimbare. Mulţi părinţi decid să facă această schimbare în jurul vârstei de trei sau patru luni. La această vârstă, bebeluşii dorm noaptea perioade destul de lungi, astfel încât părinţilor nu le pare că se tot plimbă pentru a-i îngriji. Schimbarea are sens şi din punctul de vedere al copilului. Un copil care se trezeşte noaptea şi îi vede pe mami şi pe tati chiar acolo este mai probabil să îi cheme sau să plângă până părintele se trezeşte şi face ca totul să fie în regulă. Un copil care se trezeşte singur într-o cameră este mult mai predispus să se liniştească singur. Autoalinarea este una dintre calităţile pe care un bebeluş le stăpâneşte pe la vârsta de patru luni. Făcând trecerea la patul de copil mare Când este momentul să faceţi trecerea de la leagăn la „patul de copil mare”? În mod cert este momentul potrivit când copilaşul este capabil să iasă din el chiar dacă arcurile sunt în poziţia cea mai joasă, iar grilajul în poziţia cea mai ridicată. De obicei, acest lucru se întâmplă când bebeluşul are o înălţime de 87–90 cm. Trecerea la pat reduce riscurile de lovire gravă a copilului în cazul în care ar cădea. Un alt motiv pentru care mulţi părinţi fac acest schimb este acela că un alt copil este pe drum şi acesta va avea nevoie de leagăn sau coşuleţ. Este cel mai bine să faceţi schimbarea înainte de naşterea noului bebeluş. Pentru copilul mai mare, a avea un nou frăţior sau surioară înseamnă să renunţe la multe lucruri, în special la atenţia pe care o primea în calitatea de „cel mai mic” sau de singurul copil. A trebui să renunţe şi la leagăn ar fi prea mult pentru el. Aşa că dacă reuşiţi să faceţi această schimbare înainte de apariţia noului membru al familiei, sentimentele copilului mai mare vor fi menajate. Ca şi cu toate celelalte, şi trecerea aceasta diferă de la copil la copil, în funcţie de temperamentul fiecăruia. Un copil care acceptă rapid schimbările va face şi această tranziţie repede; un copil care se obişnuieşte greu cu schimbările s-ar putea plânge şi ar putea avea dificultăţi să doarmă. Un copilaş foarte activ ar putea să profite de această oportunitate pentru a se ridica deseori din pat şi va fi nevoie să fiţi fermi şi convingători în a stabili limitele. Iată câteva sfaturi pentru a face tranziţia cât mai uşoară: • Începeţi să vorbiţi despre noul pat cu câteva zile înainte de a-l achiziţiona. Acest lucru oferă posibilitatea copilului dumneavoastră să devină entuziasmat de idee. Dacă este posibil, lăsaţi-l şi pe el să ajute în alegerea patului. • Poziţionaţi patul astfel încât copilul să se simtă în siguranţă. Puneţi patul într-un colţ şi folosiţi o bară de siguranţă pentru partea liberă, astfel încât copilul să se simtă în siguranţă. • Transferaţi cât mai mult din leagăn. Mutaţi păturica specială, perna şi jucăriile în noul pat, astfel încât să aibă un aer familiar. • Lăsaţi copilul să aleagă un set special de aşternuturi, care să facă patul să pară în mod special deosebit. Nu contează dacă setul este nou sau mai vechi atâta timp cât este nou şi frumos pentru el. • Atunci când încearcă patul, lăsaţi-l să ştie că sunteţi mândri de faptul că a crescut. Dar nu îi oferiţi recompense mari sau să faceţi chiar mare caz. Lăsaţi propria mândrie şi plăcere să fie recompensa lui. • Dacă nu se simte confortabil în primele nopţi, ascultaţi-i sentimentele şi înţelegeţi-le. Dar, totuşi, insistaţi în mod blând că noul pat este locul unde trebuie să doarmă acum. • Nu vă abateţi de la rutina normală dinainte de culcare. În cazul în care copilul se ridică din pat şi vine în camera dumneavoastră, fiţi blânzi, dar fermi. Mergeţi cu el înapoi la pat, spuneţi-i că acela este locul unde trebuie să fie şi că în curând se va obişnui. Încrederea dumneavoastră în această privinţă este foarte importantă. Dacă dumneavoastră sunteţi încrezători că va fi capabil să se descurce să doarmă într-un pat nou, atunci probabil că aşa va fi. • Chiar dacă sunteţi obosiţi la un moment dat, nu cedaţi impulsului de a vă lăsa copilul să doarmă în patul dumneavoastră „doar de data aceasta”. În schimb, fiţi fermi dacă aceasta înseamnă ca uneori să îl duceţi de mână de douăsprezece ori pe noapte la pat. După scurt timp, vizitele nocturne la dumneavoastră în dormitor vor înceta, iar dumneavoastră veţi putea să dormiţi mai bine. • Acordaţi-i totuşi puţin credit. În timp ce se obişnuieşte cu noul pat, nu fiţi surprinşi dacă rămâne puţin în urmă în alte lucruri cum ar fi manierele la masă etc. Accesorii pentru dormit De ce are nevoie copilul dumneavoastră pentru a dormi în linişte şi siguranţă? Posibilităţile par nelimitate: leagăne, pătuţuri, coşuri şi noua invenţie, denumită co-sleeper, ţarcuri de joacă, monitoare şi multe altele. Toate acestea sunt atrăgătoare, multe sunt costisitoare şi doar câteva sunt cu adevărat necesare. Câteva principii de bun-simţ vă pot ajuta să alegeţi dintre toate acestea. În primul rând siguranţa este în fruntea listei de priorităţi. Ştim multe despre cum să menţinem siguranţa copilului când se joacă şi când doarme. În al doilea rând, nici un echipament, indiferent cât de grozav este, nu poate lua locul unui părinte iubitor şi responsabil. PATURI ŞI AŞTERNUTURI PENTRU COPII Dormitul împreună dă un sentiment foarte reconfortant, atât pentru părinţi, cât şi pentru bebeluşi. Aţi putea să aduceţi copilul în patul dumneavoastră dar nu toţi părinţii sunt de acord cu un astfel de aranjament. De asemenea, aţi putea să aduceţi pătuţul copilului în camera dumneavoastră, dar acesta s-ar putea dovedi prea mare, sau s-ar putea să nu doriţi să fiţi separaţi de nou-născutul dumneavoastră de către bare. Soluţia tradiţională la această problemă este reprezentată fie de un leagăn, fie de un coş sau de un mic pătuţ ce stă lângă al dumneavoastră. Co-sleepers sunt o nouă soluţie care oferă un spaţiu de dormit copilaşului dumneavoastră; acosta este ataşat de pat, dar separat. Oricare ar fi alegerea dumneavoastră, se aplică toate regulile de siguranţă legate de spaţiile de dormit (vezi pagina 59) şi chiar unele în plus. Leagănele şi coşurile Leagănele se balansează, coşurile tind să se rostogolească (făcând adormitul copilului mai uşor indiferent de camera unde se află). În toate celelalte privinţe sunt în mare la fel: compartimente de adormit confortabile, compacte, cu marginile suficient de înalte pentru a preveni căderea copilului. (În această idee, o cutie de carton tare sau un sertar mare echipat cu o salteluţă tare şi bine fixată ar servi aceluiaşi scop, evitând însă cheltuielile.) Cu excepţia cazului în care copilaşul dumneavoastră este foarte activ, un leagăn sau un coş ar putea fi tot ce aveţi nevoie în primele două – trei luni. Asiguraţi-vă că au o bază destul de lată încât să nu se răstoarne. Unele sunt prevăzute şi cu picioruşe astfel încât să nu se legene când nu doriţi. Verificaţi eticheta produsului pentru a vă asigura care este limita de greutate. Şi dacă folosiţi un leagăn sau un coş „moştenit” fiţi în mod special atenţi la margini ascuţite, aşchii sau alte pericole. Co-sleeper Aceste dispozitive inteligente şi relativ noi funcţionează asemănător unui leagăn care se ataşează de patul dumneavoastră. Au o parte care se poate scoate, permiţându-vă accesul uşor la copilul dumneavoastră în mijlocul nopţii. Asiguraţi-vă că nu există spaţiu între co-sleeper şi patul dumneavoastră, în care copilul ar putea cădea, şi că patul şi co-sleeper-ul sunt la aceeaşi înălţime. Aceste dispozitive sunt simpatice, dar în nici un caz nu sunt necesare şi tind să fie un pic mai costisitoare. Unele, care se pot transforma în alte piese de mobilier, cum ar fi o masă pentru înfăşat, s-ar putea dovedi investiţii mai avantajoase. Pătuţuri Când vine vorba de alegerea unui pătuţ, singurul lucru cu adevărat important care trebuie luat în calcul este să fie sigur pentru copilul dumneavoastră (vezi pagina 59). Bineînţeles, veţi dori să găsiţi unul care să fie şi drăguţ pentru că veţi petrece multe ore privind cum copilul doarme liniştit – şi multe altele când nu va fi aşa de liniştit! Dar copiii nu au simţ estetic. Copilaşul dumneavoastră se va simţi ca acasă în orice pătuţ sigur. Iată însă câteva lucruri practice de care ar trebui să dispună: • Bara laterală ar trebui să se mişte în sus şi în jos cu uşurinţă şi fără zgomot. Nimic nu se compară cu momentul în care aşezaţi copilul aproape adormit doar ca el să fie trezit de o bară care scârţâie. • O bară care poate fi manevrată doar cu o singură mână este foarte convenabilă, în special în momentele în care ţineţi în braţe un copil, scutece sau o cârpă umedă. • Un pătuţ robust, care nu scârţâie sau zornăie este o binecuvântare în momentul în care copilul dumneavoastră se hotărăşte să exerseze mişcări de gimnastică în toiul nopţii. • Pătuţurile din metal sunt câteodată şubrede sau au porţiuni ascuţite sau aspre la suduri, aşa că inspectaţi-le cu atenţie înainte să le cumpăraţi. • În final, căutaţi un pătuţ care se asamblează uşor şi pentru care nu este nevoie de prea multe unelte. Un cuvânt despre pătuţurile convertibile: un pătuţ care poate fi transformat într-un pat pentru copilul mic (vezi secţiunea despre copilul mic de la pagina 66) costă, de obicei, mai mult. Dacă ştiţi că veţi dori un astfel de pat mai târziu, acest model se poate dovedi o investiţie bună, dar dacă plănuiţi să aveţi mai mult de un copil, s-ar putea să doriţi atât un pătuţ pentru nou-născuţi, cât şi unul pentru copilul mai mare în acelaşi timp, sau aţi putea decide să vă descurcaţi chiar fără un pat pentru prichindei. Majoritatea bebeluşilor se descurcă grozav la trecerea directă la un pat dublu. Principii de siguranţă la pătuţuri American Academy of Pediatrics (AAP), Consumer Products Safety Commission (CPSC) şi alte organizaţii din Statele Unite au o lungă listă de standarde şi recomandări pentru siguranţa pătuţurilor, leagănelor, coşurilor şi ţarcurilor, cât şi în ceea ce priveşte alte echipamente pentru copii. Chiar dacă numărul şi varietatea recomandărilor pot fi puţin intimidante, utilizarea unei astfel de liste vă poate fi de folos (vezi pagina 62). O altă modalitate de a ţine minte recomandările cele mai importante de siguranţă este să aveţi în gând pericolele pentru care sunt făcute să le prevină. Există multe recomandări, dar doar patru categorii mari de pericole – sufocarea, strangularea, asfixierea şi căzăturile. Şi cu toate că probabil nici nu doriţi să vă gândiţi la astfel de lucruri, a înţelege riscurile este primul pas pentru păstrarea siguranţei copilului dumneavoastră. Sufocarea Unii bebeluşi nu au bine dezvoltat reflexul care vă face să vă pară că aveţi nevoie de aer după ce v-aţi ţinut respiraţia un timp mai îndelungat. Un copil fără un bun astfel de reflex s-ar putea să nu se străduiască să respire dacă o păturică sau un alt obiect îi blochează căile respiratorii. Pentru copiii cu vârsta de până la un an, folosiţi aceste sfaturi pentru a preveni sufocarea: • Întotdeauna adormiţi copilul cu faţa în sus, pe spate (vezi pagina 6). • Nu puneţi în pătuţ cuverturi, perne, plăpumi pufoase, animale de pluş etc. Acele apărători moi care împiedică bebeluşul să se lovească de marginile de lemn ale patului ar putea reprezenta de asemenea şi un pericol de sufocare, deşi recomandările experţilor nu sunt niciodată clare în ceea ce priveşte acest subiect. Este îndoielnic că sunt folositoare, deşi părinţilor le place cum arată. • Folosiţi o saltea tare. Suprafeţele moi, pufoase, cum sunt cele de lână, saltelele umplute cu fulgi sau cu apă pot bloca respiraţia unui copil mult mai uşor decât o saltea fermă, confortabilă. • Asiguraţi-vă că salteaua se potriveşte perfect patului. Dacă între saltea şi marginea patului este un spaţiu mai mare de 2,5 centimetri, faţa copilului ar putea rămâne blocată şi copilul s-ar putea sufoca. Această problemă reprezintă o îngrijorare în special în cazul paturilor cu apă unde există un spaţiu mare între saltea şi marginea patului. Strangularea Bebeluşii nu au forţa şi îndemânarea să se elibereze dacă ceva se prinde în jurul gâtului lor. Iată câteva sfaturi pentru a preveni strangularea: • Asiguraţi-vă că spaţiile dintre barele pătuţului nu sunt mai mari de 6 centimetri. Acest lucru nu constituie nici o problemă pentru un pătuţ nou cumpărat de la un producător american. Dar aveţi grijă cu pătuţurile mai vechi. Verificaţi, de asemenea, ca nici una dintre bare să nu fie slab fixată, ruptă sau cu aşchii. • Verificaţi dimensiunile oricărei decoraţiuni decupate de la capetele pătuţului. Asiguraţi-vă că diametrul nici uneia nu depăşeşte 6 centimetri astfel încât să nu existe vreo şansă ca bebeluşul să-şi bage capul pe acolo. • Asiguraţi-vă că stâlpii de la colţuri nu sunt mai înalţi cu mai mult de 1,5 mm decât restul pătuţului. Păturile şi alte obiecte din pânză ar putea să rămână agăţate de aceşti stâlpi şi apoi să se înfăşoare în jurul gâtului copilului. Dacă pătuţul are aceşti stâlpi sculptaţi, s-ar putea să puteţi pur şi simplu să îi deşurubaţi. • Ţineţi jucăriile mobile care se agaţă deasupra patului la distanţă. Asiguraţi-vă că bebeluşul nu poate ajunge la ele şi înlăturaţi-le o dată ce bebeluşul poate sta în fund. • Verificaţi lungimea corzilor. Dacă folosiţi apărători moi sau jucării ataşabile la pătuţ, asiguraţi-vă că legăturile sunt făcute astfel încât să nu permită formarea unor bucle cu diametrul de 35 centimetri sau mai mult. • Nu aşezaţi pătuţul lângă ferestre cu perdele sau jaluzele de la care atârnă sfori. Un copil curios se poate întinde şi apuca o astfel de sfoară, încurcându-se în ea. LISTĂ DE VERIFICAT PENTRU SIGURANŢA PĂTUȚULUI □ Pătuţul nu se clatină (toate şuruburile şi cuiele sunt bine prinse). □ Nu există margini ascuţite, crăpături sau piese care se pot rupe □ Nu există stinghii sau bare lipsă, sparte sau care se mişcă. Nu trebuie să fie la mai mult de 6 centimetri distanţă una de alta. □ Când sunt ridicate, barele trebuie să fie la cel puţin 60–65 centimetri deasupra suprafeţei pe care se află salteaua (în poziţia ei cea mai joasă). Când sunt lăsate jos, ele trebuie să fie la cel puţin 22 centimetri deasupra suportului saltelei. □ Salteaua este bine prinsă în suport, între marginea ei şi marginea suportului nu trebuie să încapă două degete. □ Suportul saltelei este bine prins de partea din faţă şi de cea din spate a patului. □ Stâlpii din colţuri nu sunt cu mai mult de 1,5 mm mai înalţi decât restul. □ Decoraţiunile decupate din partea din faţă şi din partea din spate ale patului nu sunt destul de mari pentru a permite capului copilului să rămână blocat. □ Zăvoarele părţilor laterale sunt bine asigurate. □ Pătuţul nu a fost fabricat înainte de anul 1975, iar în cazul în care a fost fabricat anterior acestui an, toată vopseaua originală a fost înlăturată şi înlocuită pentru a evita intoxicaţia cu plumb. Asfixierea Bebeluşul care încă nu poate ţine în mână o zornăitoare câteodată reuşeşte să se înece cu o varietate de obiecte incluzând nasturi, bucăţi de plastic, pietricele etc. Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să presupuneţi că orice obiect aflat în raza de apucat a copilului ar putea ajunge în gura sau gâtul copilului. Iată câteva sfaturi pentru a preveni asfixierea bebeluşului: • Nu daţi copilului jucării cu bucăţi mici care s-ar putea desprinde sau rupe, cum ar fi ursuleţi de pluş cu ochi de plastic sau maşinuţe cu roţi detaşabile. Ţineţi astfel de jucării în afara pătuţului. Orice obiect cu diametrul mai mic de 4,5 cm este suficient de mic să blocheze căile respiratorii ale copilului. • Verificaţi ca părţile de plastic ale pătuţului să nu aibă aşchii sau asperităţi (în special bucăţele de plastic de pe barele de sus, puse pentru a împiedica bebeluşul să roadă direct lemnul). Căderile Bebeluşii se pot răni în cazul unei căzături sau în cazul în care cad obiecte pe ei. Iată câteva sfaturi pentru a preveni loviturile cauzate de căzături: • Aveţi grijă unde aşezaţi pătuţul. Nu îl plasaţi lângă o bibliotecă, sub un tablou sau sub orice alt ornament care atârnă pe perete şi care ar putea cădea. • Asiguraţi-vă că suportul pentru saltea este bine prins, altfel acesta ar putea aluneca şi cădea. Verificaţi şi asiguraţi-vă că pătuţul este bine prins, că toate cuiele sunt bine bătute şi şuruburile bine prinse. • Ţineţi salteaua în poziţie corectă. O dată ce bebeluşul a crescut destul de mult încât stă în fund, coborâţi salteaua în poziţia cea mai joasă şi toate lucrurile de care s-ar putea agăţa. Mai devreme sau mai târziu, va cădea încercând să se caţere afară. • Fiţi pregătiţi să realizaţi trecerea la un pat adevărat. Odată ce copilul depăşeşte înălţimea de 85–90 centimetri sau poate ridica un picior peste barele laterale, atunci este timpul să îl treceţi la un pat normal. Opţiuni pentru aşternuturi Deşi aşternuturile frumoase, la modă, s-ar putea să vă ofere un sentiment plăcut, potrivirea culorilor, numele de firmă al aşternuturilor, pernelor, păturicilor nu vor însemna nimic pentru bebeluşul dumneavoastră. Ceea ce este cu adevărat important este ca materialele să fie bune şi sigure. Iată câteva considerente practice pe care să le luaţi în calcul când hotărâţi ce să luaţi – şi ce să nu luaţi: PATURILE MAI VECHI AR PUTEA FI VOPSITE CU VOPSEA PE BAZĂ DE PLUMB Înainte de anul 1975, majoritatea vopselelor conţineau plumb, care, ingerat, produce anemie şi probleme legate de învăţat şi de comportament. Dacă aveţi un pătuţ mai vechi, asiguraţi-vă că vopseaua a fost complet înlăturată şi înlocuită. Altfel nu folosiţi pătuţul. • Nu sunt adeptul volănaşelor sau pernuţelor de protecţie, deoarece o dată cu creşterea cantităţii de pânză din jurul copilului cresc şi oportunităţile de sufocare şi expunere la acarienii de praf. (Acarienii de praf sunt creaturi microscopice care îşi fac casă în pânză şi covoare. Nu muşcă dar pot cauza alergii la unele persoane.) În cazul în care folosiţi pernuţe de protecţie, în momentul în care copilul dumneavoastră începe să stea în picioare, înlăturaţi-le deoarece ar putea „evada” cu ajutorul lor. • Alegeţi materiale pe care să le puteţi spăla în mod repetat la temperaturi ridicate. Nylon-ul sau alte materiale sintetice se pot topi, putând deveni, astfel, un pericol de asfixiere. • Culoarea albă arată grozav, dar scoate în evidenţă petele. Dacă puteţi evita înălbitorul cu clor, vă puteţi scăpa copilul de iritaţii nedorite. • Bebeluşii activi se freacă mult de aşternuturi, aşa că alegeţi materiale moi şi delicate. • Majoritatea saltelelor au huse din material plastic, aşa că s-ar putea să doriţi una sau două din pânză. O husă din material mai fin este suficientă; unele groase şi moi s-ar putea să nu fie prea sigure. • Veţi avea nevoie, de asemenea, de mai multe rânduri de cearşafuri, în funcţie de cât de des plănuiţi să spălaţi. • Vă poate fi de folos să aveţi la îndemână câteva păturici mai mici. Acestea tind să se murdărească foarte uşor şi vă sunt de folos nu numai pentru somn, dar şi pentru când schimbaţi scutece sau ieşiţi din casă. • Pentru copiii cu vârsta peste 12 luni, o cuvertură sau o plăpumioară poate fi suficient de confortabilă. Dar trebuie să aveţi grijă ca bebeluşul să nu se supraîncălzească, deoarece acest lucru măreşte riscul de moarte subită a sugarului (SIDS). Un sac de dormit sau o pătură subţire este de obicei de ajuns, în afara cazului în care la dumneavoastră în casă este mai răcoare. • Pernele nu sunt considerate sigure în pătuţul bebeluşului până după vârsta de un an, când orice risc de apariţie a sindromului de moarte subită a sugarului a trecut.

AVEŢI ÎNCREDERE ÎN DUMNEAVOASTRĂ ŞI ÎN COPILUL DUMNEAVOASTRĂ   Ştiţi mai mult decât credeţi că ştiţi. În curând veţi avea un copil. Poate că deja aveţi unul. Dacă nu aţi avut prea multă experienţă, vă puteţi întreba daca veţi şti cum să-l creşteţi corespunzător. Chiar dacă vă simţiţi bine faţă de modul în care v-aţi crescut copilul, puteţi avea totuşi întrebări despre provocarea viitoare, indiferent dacă aceasta este un nou copil, educarea copilului să meargă la toaletă sau prima zi de grădiniţă. Probabil că a existat o perioadă în care părinţii ştiau exact cum să-şi educe copiii (sau cel puţin aşa aveau impresia), însă pentru majoritatea dintre noi pur şi simplu nu există reguli clare de urmat. Avem mai multe opţiuni, dar acestea presupun mai multe alegeri pe care trebuie să le facem. Este hrănitul la sân neapărat necesar? Ar trebui să luăm copilul în braţe întotdeauna dacă acesta plânge? Şi ce s-ar întâmpla dacă nu am proceda astfel? Este în regulă să ne reîntoarcem la serviciu şi dacă da, când? Sunt cu adevărat bune pentru copilul meu emisiunile educaţionale de la televizor? Ca să nu mai vorbim de toate acele imunizări. Oriunde v-aţi îndrepta atenţia există experţi care vă spun ce aveţi de făcut. Problema este însă că aceştia se contrazic reciproc!   Nu luaţi foarte în serios tot ceea ce spun vecinii! Nu fiţi foarte uimiţi de ceea ce spun experţii! Nu vă temeţi să aveţi încredere în propriul dumneavoastră bun simţ. Dacă abordaţi lucrurile treptat, dacă vă ascultaţi instinctele şi dacă vă împărtăşiţi problemele cu prietenii, familia, medicul sau moaşa, creşterea copilului nu va fi o sarcină complicată. Ştim sigur că dragostea naturală pe care părinţii o au pentru copii lor este de sute de ori mai importantă decât cunoaşterea precisă a tehnicii de schimbare a scutecului sau decât cunoaşterea momentului când trebuie introduse în alimentaţie alimentele solide. De fiecare dată când vă luaţi în braţe copilul, chiar dacă la început vi se va părea ceva destul de ciudat, de fiecare dată când îl schimbaţi, îi faceţi baie, îl hrăniţi, îi zâmbiţi, acesta va simţi că vă aparţine şi că şi dumneavoastră îi aparţineţi. Mulţi oameni au studiat diverse metode de creştere a copiilor şi au ajuns la concluzia că ceea ce mămicile şi tăticii buni simt în mod instinctiv că trebuie să facă pentru copiii lor este de cele mai multe ori cel mai bine. Toţi părinţii îşi cresc copiii cel mai bine atunci când au o încredere naturală în ei înşişi. Este mai bine să fiţi relaxaţi şi să faceţi câteva greşeli decât să încercaţi din greu să fiţi perfecţi. Copiii învaţă atât din lucrurile pe care părinţii lor le fac corect cât şi din greşelile acestora. Dacă nu răspundeţi întotdeauna imediat atunci când copilul dumneavoastră plânge, acesta va avea ocazia să înveţe să se controleze. Atunci când vă pierdeţi răbdarea faţă de copilaşul dumneavoastră – şi la un moment dat acest lucru i se întâmplă fiecărui părinte – acesta va învăţa că şi dumneavoastră aveţi sentimente şi va avea şansa să observe cum vă redobândiţi controlul. Copiii au o pornire instinctivă spre a explora, a experimenta, a învăţa, a construi relaţii cu alţi oameni. O mare parte din a fi un bun părinte constă în a-i permite copilului să-şi urmeze pur şi simplu aceste instincte puternice. Astfel, în timp ce aveţi încredere în dumneavoastră, este bine să vă amintiţi să aveţi încredere şi în copilul dumneavoastră.   Cum învăţaţi să fiţi părinte. Tăticii şi mămicile nu învaţă cum să aibă grijă de copiii lor citind cărţi şi articole, deşi acestea pot fi valoroase şi le pot oferi răspunsuri la întrebări şi probleme specifice. Mai degrabă ei învaţă lucrurile de bază în timpul propriei lor copilării, în funcţie de modul în care au fost crescuţi. Ei ştiu foarte bine lucrurile pe care le-au repetat de nenumărate ori atunci când s-au jucat în căsuţe de lemn sau şi-au îngrijit păpuşile. Dacă un copil este crescut într-o manieră lejeră, probabil că îşi va trata la fel copiii. În mod asemănător, un copil care este crescut de părinţi după reguli stricte este foarte probabil să devină la rândul lui un părinte relativ strict. Cu toţii sfârşim prin a fi într-o oarecare măsură asemănători părinţilor noştri, în special în ceea ce priveşte modul în care ne creştem copii. Fiecare părinte a descoperit – şi veţi descoperi şi dumneavoastră (dacă nu aţi făcut-o deja) – că uneori atunci când discută cu copilul său aude vocea părinţilor săi ieşind de pe propriile sale buze, având exact aceeaşi intonaţie şi pronunţând exact aceleaşi cuvinte. Vă puteţi gândi la modul în care părinţii dumneavoastră v-au crescut. Care din acţiunile lor vi se par acum a fi pozitive şi constructive? De asemenea, puteţi lua în considerare acţiunile lor pe care cu siguranţă nu doriţi să le repetaţi. Atunci când aveţi un copil aveţi minunata oportunitate de a vă gândi la lucrurile care v-au făcut persoana care sunteţi astăzi şi la ce tip de părinte aţi dori să deveniţi. Numai acest tip de introspecţie vă va ajuta să înţelegeţi cum stau lucrurile şi să aveţi încredere în propriile dumneavoastră instincte şi bineînţeles să deveniţi un părinte mai bun. Veţi descoperi că veţi învăţa treptat cum să fiţi părinte, experienţa acumulându-se pe măsură ce vă îngrijiţi copilul. Veţi dobândi încredere şi dragoste atunci când veţi descoperi că vă puteţi hrăni, schimba, îmbăia copilul foarte bine şi că acesta răspunde la tot ceea ce faceţi. Aceste calităţi vor deveni fundaţia unei relaţii solide şi pline de încredere cu copilul dumneavoastră. Totuşi, nu vă aşteptaţi să vă simţiţi astfel chiar de la început.   Toţi părinţii îşi influenţează copiii, dar mulţi dintre ei sunt surprinşi să descopere că influenţa poate fi exercitată în ambele sensuri şi că au învăţat foarte multe despre ei înşişi şi despre lume de la copiii lor. Puteţi descoperi (la fel cum mulţi alţii au descoperit la rândul lor) că a fi părinte reprezintă cel mai important pas pe care o persoană îl face către maturitate.   CREŞTEREA COPIILOR ÎNTR-O LUME SCHIMBĂTOARE Cu toţii suntem imigranţi într-un fel sau altul. Naţiunea noastră (SUA – n. tr.) a fost îmbogăţită de valuri repetate de imigranţi. Experienţa deplasării într-o ţară nouă este una pe care mulţi americani o împărtăşesc. Este stresant să pleci lăsând în urmă tot ceea ce îţi este familiar – limbă, familie, cultură, teritoriul natal – şi este de două ori mai dificil să-ţi creşti copilul într-o ţară nouă şi ciudată. Toate regulile sunt diferite. Valorile care au persistat timp de generaţii acum par a fi inadecvate. Ceea ce acasă păreau a fi acţiuni normale ale unui părinte aici pot fi considerate abuz faţă de copii. Nu este de mirare că părinţii care sunt nou-veniţi în această ţară se simt de multe ori nesiguri pe sine, îngrijoraţi sau chiar furioşi. Dar lucrurile nu sunt foarte diferite nici pentru părinţii care sunt născuţi şi crescuţi în America. Mulţi dintre noi am întors spatele cu mult timp în urmă tradiţiilor care ofereau o anumită certitudine şi o cale morală clară. Ne-am îndepărtat de familie şi nu mai considerăm experienţa părinţilor noştri a fi un ghid potrivit pentru noi. De fapt, cultura noastră se schimbă atât de rapid încât este posibil să ne întrebăm dacă experienţele noastre din copilărie sunt relevante în raport cu experienţele pe care copilul nostru le trăieşte în ziua de azi. Majoritatea părinţilor de azi au crescut într-o lume în care se considera că mamele trebuie să stea acasă cu copiii lor, în care nimeni nu avea calculator şi în care cel mai mare inamic al Statelor Unite era o ţară care în prezent nici nu mai există. Cu toţii încercăm să ne dăm seama de situaţia actuală şi de modificările care au loc în această lume rapid schimbătoare. Într-un fel sau altul, cu toţii suntem imigranţi. Cheia succesului este flexibilitatea. Am învăţat de la imigranţi că succesul depinde de abilitatea familiei de a-şi menţine valorile culturale, reuşind în acelaşi timp să se integreze în societate. Acest tip de flexibilitate nu este uşor, însă alternativele sunt de cele mai multe ori mult mai rele. Familiile care renunţă la rădăcinile lor etnice şi culturale se găsesc de multe ori în derivă, neavând nici un sprijin. Părinţii care încearcă să ridice un zid în jurul familiilor lor descoperă că acest zid este dărâmat de cultura ţării în care trăiesc sau că, adesea, copiii lor evadează. Copiii imigranţilor învaţă acasă şi la şcoală să vorbească mai multe limbi, învăţând astfel să facă mai uşor tranziţia între două seturi de reguli sociale. Imigranţii care reuşesc să fie părinţi buni sunt cei care au descoperit metode pentru a-şi sprijini copiii atunci când aceştia sunt nevoiţi să-şi schimbe în mod repetat mediul în care trăiesc. Ei îşi ajută copiii să înţeleagă tradiţia, dar şi ceea ce este nou în acelaşi timp.   Acelaşi tip de abordare flexibilă îi poate ajuta pe toţi părinţii să facă faţă provocării creşterii copiilor într-o societate în continuă schimbare. Trebuie să fiţi capabili să vă păstraţi valorile de bază dar în acelaşi timp să fiţi deschişi către ceea ce este nou. Trebuie să alegeţi care schimbări veţi accepta şi pe care le veţi respinge. Cărţile de felul acesteia vă pot învăţa despre copii şi despre nevoile lor în diferite etape ale dezvoltării acestora, însă nu vă pot spune ce să faceţi. În final va trebui să vă alegeţi singuri acţiunile în conformitate cu ceea ce consideraţi a fi rezonabil, important şi adevărat.   CARE SUNT SCOPURILE DUMNEAVOASTRĂ ATUNCI CÂND VĂ CREŞTEŢI COPILUL? Gândiţi-vă la scopuri. Într-o lume nesigură şi din ce în ce mai plină de incertitudini, am face bine să ne întrebăm care sunt scopurile pe care le avem atunci când ne creştem copiii. Oare rezultatele bune la şcoală sunt cele mai importante? Este oare mai importantă abilitatea acestora de a construi şi menţine relaţii interumane bune? Dorim ca ei să fie indivizi competitivi astfel încât să aibă succes într-o societate ca a noastră, sau dorim ca să înveţe să coopereze cu cei din jur şi uneori să renunţe la propriile dorinţe pentru binele altora? Ce fel de adulţi dorim să devină copiii noştri pentru a fi membri fericiţi şi productivi ai societăţii?   Aceste întrebări se adresează unor probleme fundamentale ale creşterii copiilor. A fi părinte înseamnă a face unele alegeri. Pentru a decide ceea ce este cel mai bine pentru copilul dumneavoastră este bine să vă gândiţi la aceste întrebări de fiecare dată înainte de a lua o decizie importantă. Atât de mulţi părinţi sunt complet ocupaţi cu problemele dificile de zi cu zi încât nu mai au o vedere de ansamblu a scopului final al acestei importante activităţi care este îngrijirea copiilor. Sper că prin faptul că vă creşteţi copiii veţi reuşi să înţelegeţi ceea ce este important pentru dumneavoastră în viaţă, iar această înţelepciune vă va ghida atunci când faceţi alegerile referitoare la modul în care vă creşteţi copilul. SPOCK CLASIC Suntem dezamăgiţi. În cei şaizeci de ani de practică pediatrică am fost martorul unor transformări minunate în societatea noastră. Medicina modernă poate face minuni, iar copiii n-au fost niciodată mai sănătoşi. Tehnologia ne-a pus la dispoziţie confortul la care, cu câteva decenii în urmă, nici cei foarte bogaţi n-ar fi visat măcar. Suntem mult mai la curent cu ceea ce se întâmplă în lume – comunitatea mondială a devenit o realitate. Există premisele unor transformări şi mai importante. În acelaşi timp, am fost martorul unei tendinţe crescânde a literaturii, teatrului şi cinematografiei de a marginaliza aspectele pacifiste şi spirituale ale omenirii şi de a focaliza asupra laturii sale necizelate. Manierele în viaţa socială au devenit mai grosolane, iar credinţele religioase îndelung respectate s-au erodat. Mass media alimentează cele mai primitive tendinţe ale copiilor, iar ecartul dintre bogaţi şi săraci – dintre cei care au şi cei care nu au – s-a adâncit în societatea zilelor noastre.   În multe privinţe ne-am pierdut credinţa în rostul vieţii şi certitudinea că înţelegem lumea şi societatea în care trăim. Ceea ce vreau să spun este că vă creşteţi copiii în contextul unor vremuri confuze şi rapid schimbătoare. Ţelurile şi aspiraţiile pe care le aveţi pentru copiii dumneavoastră vor fi adânc influenţate de aceste timpuri, de ideile şi credinţele la modă. Un nucleu de valori şi convingeri – cele care rămân neschimbate de modificările sociale tumultuoase – vă va servi drept cel mai bun reper în trasarea unui destin pentru familia dumneavoastră. Sper că, măcar din când în când, la capătul unei zile agitate, veţi sta şi vă veţi gândi încotro vă îndreptaţi şi în ce măsură interacţiunea de zi cu zi cu proprii copii reflectă valorile dumneavoastră fundamentale şi visurile pentru viitorul lor.   ŞI PĂRINŢII SUNT OAMENI Părinţii au şi ei nevoi. Cărţile despre îngrijirea copiilor –  inclusiv aceasta – accentuează atât de mult nevoile copiilor de dragoste, înţelegere, răbdare, îngrijire, fermitate, protecţie, camaraderie – încât uneori părinţii se simt epuizaţi din punct de vedere fizic şi emoţional numai citind lucrurile care se aşteaptă din partea lor. Ei capătă impresia că nu ar trebui să mai aibă nevoi sau viaţă personală, precum şi nici o altă ocupaţie în afară de creşterea copiilor; datorită acestor impresii ei nu se pot abţine să simtă faptul că orice carte care se referă la creşterea copiilor îi va critica atunci când lucrurile vor lua o turnură nedorită. Pentru a fi cu adevărat corecţi această carte ar trebui să aibă un număr egal de pagini despre nevoile părinţilor, frustrările acestora (atât la domiciliu cât şi în afara acestuia), despre cât de obosiţi pot fi şi despre nevoia lor de a auzi (măcar din când în când) că fac o treabă bună. Îngrijirea copiilor presupune o cantitate enormă de muncă grea: pregătirea unei alimentaţii corespunzătoare, spălarea hainelor, schimbatul scutecelor, curăţarea murdăriei, întreruperea conflictelor şi a plânsului, ascultarea poveştilor care uneori sunt dificil de înţeles, participarea la jocuri şi lectura cărţilor care nu sunt foarte interesante pentru un adult, răbdarea infinită necesară la grădina zoologică şi la muzee, ajutorul acordat pentru tema pentru acasă, distragerea de la treburile casei de către copiii care sunt dornici să vă ajute, mersul la şedinţele cu părinţii în serile în care sunteţi obosiţi şi aşa mai departe. Realitatea este că îngrijirea copiilor este o sarcină de lungă durată, dificilă, ale cărei recompense nu sunt evidente imediat, munca depusă este de multe ori subevaluată iar părinţii sunt la fel de umani şi aproape la fel de vulnerabili ca şi copiii lor. Bineînţeles, părinţii nu au copii pentru că vor să fie martiri, ci datorită faptului că-i iubesc şi doresc să îi crească, mai ales că îşi amintesc cât de mult au fost iubiţi de proprii lor părinţi atunci când au fost mici. Îngrijirea propriilor copii, faptul că îi văd crescând, dezvoltându-se şi devenind oameni destoinici le oferă celor mai mulţi părinţi – în ciuda muncii grele pe care o depun – cea mai mare satisfacţie a vieţii. Este un act de creaţie, plin de fecunditate la toate nivelurile. Mândria pe care o resimţiţi în urma realizărilor lumeşti (obişnuite) de obicei păleşte în comparaţie cu aceste sentimente.   Sacrificiul de sine inutil şi preocupările excesive. Mulţi oameni conştiincioşi, atunci când au de-a face cu noua responsabilitate reprezentată de faptul că sunt părinţi, se simt ca şi cum ar trebui să renunţe la întreaga lor libertate şi la toate plăcerile lor anterioare nu din raţiuni practice ci pur şi simplu din principiu. Alţii devin obsedaţi de faptul că sunt părinţi, uitându-şi toate celelalte interese personale. Chiar dacă uneori se furişează pentru a se distra, ei se simt prea vinovaţi pentru a se bucura din plin de activităţile pe care le desfăşoară. Ajung să îşi plictisească prietenii şi să se plictisească între ei. Pe termen lung sunt afectaţi de situaţia creată şi nu se pot abţine ca la un nivel inconştient să reproşeze acest lucru propriilor lor copii.   Preocuparea completă faţă de un copil este normală pentru mulţi părinţi, însă după o vreme – de obicei între 2 şi 4 luni – aria preocupărilor trebuie să se lărgească din nou. În particular, fiţi atenţi la păstrarea unei relaţii pline de tandreţe cu partenerul de viaţă. Petreceţi momente de calitate cu soţul, soţia sau cu alte persoane importante. Amintiţi-vă să vă priviţi reciproc, să vă zâmbiţi şi să vă exprimaţi dragostea. Faceţi un efort pentru a avea suficientă intimitate şi energie şi a vă continua activitatea sexuală. Ţineţi minte că o relaţie plină de iubire între părinţi este cea mai bună modalitate pentru copii să înveţe cum să fie intimi cu o altă persoană, aceasta fiind o lecţie pe care copilul dumneavoastră o va folosi atunci când va ajunge adult şi va avea propriile sale relaţii. Aşadar, unul dintre cele mai bune lucruri pe care le puteţi face pentru copilul dumneavoastră şi bineînţeles şi pentru dumneavoastră înşivă este să vă lăsaţi copilul să vă îmbogăţească şi nu să vă inhibe relaţia cu partenerul de viaţă.   INSTINCT ŞI EDUCAŢIE Cât de mult control aveţi? Din foarte multe cărţi referitoare la cum să fiţi părinţi este uşor să rămâneţi cu impresia că modul în care va evolua copilul dumneavoastră depinde în totalitate de acţiunile pe care le întreprindeţi. Dacă faceţi o treabă bună veţi avea un copil bun. Vecinul dumneavoastră, al cărui copilaş este perfect în toate privinţele, are o părere grozavă despre sine. Iar când copilul dumneavoastră învaţă să vorbească ceva mai târziu decât copilul vecinului sau dacă are un temperament mai agresiv decât acesta, bineînţeles că veţi considera că este în totalitate vina dumneavoastră. Adevărul este că unii copii se nasc cu temperamente care fac ca ei să fie mai dificil de îngrijit, mai fricoşi, mai neglijenţi, cu o percepţie mai intensă a lucrurilor, sau reprezentând o provocare mai mare pentru părinţii lor din alte puncte de vedere. Dacă sunteţi norocoşi probabil că veţi avea un copil cu un temperament care se va potrivi foarte bine cu temperamentul dumneavoastră. Dacă nu sunteţi atât de norocoşi – în particular dacă temperamentul copilului dumneavoastră se potriveşte destul de puţin cu aşteptările şi stilul dumneavoastră personal, ar putea fi necesar să învăţaţi metode speciale care să vă ajute să vă creşteţi copilul astfel încât acesta să se dezvolte în cea mai sănătoasă direcţie posibilă şi să fiţi părinte fără „a înnebuni”. De exemplu, poate fi necesar să învăţaţi cum să liniştiţi un copil care are colici (cu toate că sunt sigur că acesta este un lucru pe care cred că nu v-aţi dori niciodată să fiţi nevoiţi să-l cunoaşteţi) sau cum să ajutaţi un copil excesiv de prudent să înceapă să-şi asume riscuri minore.   Totuşi, metodele speciale nu sunt suficiente. În primul rând, va trebui să acceptaţi faptul că are personalitatea sa. Ca părinte, veţi avea cea mai mare influenţă asupra personalităţii copilului în plină dezvoltare, însă nu este necesar să menţineţi totul sub un control strict. Copiii simt nevoia atât să se simtă acceptaţi cât şi să fie acceptaţi cu adevărat. Doar după ce obţineţi acest lucru veţi putea colabora eficient cu ei pentru a trece de perioadele dificile cât mai uşor şi pentru a-i face să se dezvolte cât mai bine. Acceptând copilul pe care îl aveţi. Ce se întâmplă când copilul pe care-l aveţi diferă de tipul de copil pe care vă gândeaţi că vi l-aţi dori. Aceasta poate fi o sursă importantă de animozitate între dumneavoastră şi copiii dumneavoastră dacă nu sunteţi conştienţi de problemă. Bineînţeles, părinţii au personalităţi bine formate şi nu se pot schimba peste noapte. Un cuplu blând poate fi ideal pentru a creşte un copil cu o fire sensibilă, însă este foarte probabil să nu fie nici pe departe pregătit pentru a creşte un copil energic, hotărât, încăpăţânat, pe care l-ar considera dificil, derutant şi provocator indiferent de cât de mult l-ar iubi. Un alt cuplu ar putea să crească cu uşurinţă şi bucurie o fată curajoasă, însă în acelaşi timp ar putea fi foarte dezamăgiţi dacă aceasta ar fi liniştită şi prudentă.   Nu contează nici măcar faptul că părinţii sunt oameni care înţeleg că nu pot avea la comandă copilul pe care şi-l doresc atât de mult. Fiind oameni, ei au aşteptări iraţionale şi nu se pot abţine să se simtă dezamăgiţi. Mai mult, pe măsură ce copiii devin ceva mai mari, ei le-ar putea reaminti în mod conştient sau inconştient de un frate, soră, tată sau mamă care ne-au făcut viaţa dificilă la un moment dat. O fiică poate avea trăsături asemănătoare cu cele ale surorii mai tinere a mamei ei, care obişnuia să o tragă pe mama ei de păr tot timpul, iar mama poate să nu realizeze în mod conştient că aceasta este în mare parte cauza supărării pe care o resimte faţă de copil. Un tată poate fi deranjat în mod excesiv de timiditatea fiului său, fără a face vreodată legătura dintre aceasta şi faptul că el însuşi a avut dificultăţi foarte mari în a-şi depăşi timiditatea atunci când a fost copil. Unele persoane denumesc această situaţie „problema compatibilităţii”, care se referă la cât de bine aşteptările, scopurile, speranţele, visele şi aspiraţiile dumneavoastră referitoare la copiii pe care-i veţi avea se potrivesc cu talentele şi temperamentul înnăscute ale acestora.   „Problema compatibilităţii” determină într-o măsură semnificativă modul în care lucrurile vor evolua pentru dumneavoastră şi pentru copiii dumneavoastră pe măsură ce îi creşteţi. Problemele legate de compatibilitate duc adeseori la apariţia unor probleme importante în multe familii. Dacă de exemplu sunteţi dezamăgit în mod cronic de faptul că fiul dumneavoastră nu este un geniu în matematică sau nu are o coordonare excelentă şi veţi petrece o cantitate semnificativă de timp încercând să-l faceţi ceea ce nu este (şi nu are talentul înnăscut pentru a deveni), vă pot garanta că atât pe dumneavoastră cât şi pe copil vă pândesc mari probleme. Dacă pe de altă parte ajungeţi să vă iubiţi copilul pentru ceea ce este în realitate şi nu pentru ceea ce v-ar plăcea dumneavoastră ca acesta să fie, viaţa voastră împreună se va dovedi mult mai lină şi mai fericită. Vă puteţi face copilul mai deştept? Pe scurt răspunsul este da… şi nu. Experţii sunt acum de acord că în medie aproximativ jumătate din inteligenţa unei persoane este determinată genetic şi cealaltă jumătate de alţi factori cum ar fi alimentaţia, infecţiile şi alte evenimente dăunătoare, precum şi bineînţeles de experienţele prin care copilul trece în timp ce creşte. Aici discutăm despre tipul de inteligenţă care este măsurată de testele IQ standard (vezi capitolul „Învăţatul şi creierul” din secţiunea 5). Există şi alte tipuri de inteligenţă cum ar fi inteligenţa interpersonală (abilitatea de a-i înţelege pe alţii şi de a fi un bun ascultător), inteligenţa atletică şi inteligenta muzicală. Şi acestea depind aproape sigur atât de zestrea genetică cât şi de experienţă.   Zestrea genetică a unei persoane furnizează o matriţă grosieră a creierului. Detaliile structurilor cerebrale sunt finisate de experienţă. Genele instruiesc celulele nervoase să se deplaseze în diferitele regiuni ale creierului şi determină principalele circuite care leagă diferitele regiuni ale creierului între ele. Experienţa şi învăţatul influenţează modul în care celulele nervoase individuale se conectează între ele pentru a forma minicircuite care stau la baza gândirii efective. De exemplu, când un copil învaţă să vorbească limba engleză, anumite conexiuni cerebrale din ariile cerebrale ale limbajului devin mai puternice. În acelaşi timp, conexiunile care sunt necesare numai altor limbaje (de exemplu chineza) dispar datorită lipsei de utilizare. Genele influenţează cât de uşor sau de rapid o persoană poate acumula anumite tipuri de cunoştinţe sau anumite deprinderi. În acest fel, genele pot îndrepta talentele individuale către un anumit domeniu (de exemplu o persoană poate fi bună la numere sau la oameni). De asemenea, genele pot stabili limite referitoare la capacităţile unui copil anume. De exemplu, după ce m-am antrenat un an întreg în Liga Mică, nu am reuşit nici măcar o dată să lovesc mingea. Mulţi dintre pacienţii mei au auzit deja această poveste. Consider că îi amuză şi în acelaşi timp îi asigură de faptul că nu trebuie să fii bun la toate pentru a avea succes în viaţă. Oare cu suficient antrenament şi practică aş fi putut învăţa să lovesc? Poate, dar acest lucru ar fi presupus un efort uriaş din partea mea pentru a mă transforma într-un jucător bun şi mă îndoiesc că aş fi putut deveni vreodată bun cu adevărat.   Experienţele pe care le trăieşte un copil (de exemplu antrenamentele de sport) îi afectează dezvoltarea creierului, însă în acelaşi timp creierul are un rol foarte important în experienţele pe care copilul le caută şi de pe urma cărora se bucură. Părinţii înţelepţi îşi ajută copii să-şi descopere talentele şi îi încurajează în direcţiile respective, recunoscând în acelaşi timp că oricine are limitări care trebuie să fie respectate. Supercopii? Învăţarea determină modificări la nivel cerebral. Însă acest lucru nu înseamnă că putem (sau ar trebui) să încercăm să creăm supercopii prin stimulare şi educaţie neîntreruptă. Învăţarea se produce cel mai eficient atunci când copilul este fericit, relaxat, atent şi în nici un caz atunci când este asaltat de fapte reci, nedorite şi nenaturale. Materialele „seci” de studiu (numai litere şi cifre) nu-şi au locul în educaţia unui copil. Cele mai bune experienţe pentru copii sunt acelea în timpul cărora ei se bucură cu adevărat. Pentru a fi benefică experienţa trebuie să fie înţeleasă de copilul dumneavoastră. Vă puteţi da seama dacă experienţa are sens atunci când copilul zâmbeşte, râde, gângureşte sau priveşte îndelung cu ochii mari şi strălucitori. Copiii mici nu înţeleg cuvintele pe care părinţii lor le pronunţă, însă faptul că li se vorbeşte are cu siguranţă sens pentru ei. Despre multe produse care se găsesc de cumpărat se spune că sunt dovedite ştiinţific că ar creşte inteligenţa copiilor. Aceste pretenţii sunt complet exagerate (ca să nu le spunem minciuni grosolane).   DRAGOSTEA ŞI LIMITELE Există un singur truc real pentru a creşte un copil sănătos din punct de vedere mintal: o relaţie bazată pe dragoste, îngrijire şi respect reciproc între acesta şi părinţii săi. Opriţi-vă un moment şi gândiţi-vă la ce înseamnă să fiţi iubitor, să îl îngrijiţi şi să-i oferiţi respect. A fi iubitor înseamnă mai presus decât orice a vă accepta copilul ca fiind un individ care este minunat însă nu perfect. Fiecare copil are puncte tari şi slăbiciuni, talente şi dezavantaje. Unii copii sunt în mod natural tăcuţi şi le place să fie mângâiaţi. Alţii sunt zgomotoşi şi aventuroşi. Dacă vă iubiţi copilul înseamnă că vă veţi „ajusta” aşteptările pentru a vi le potrivi cu copilul pe care-l aveţi şi nu veţi încerca să vă „ajustaţi” copilul pentru ca acesta să se ridice la înălţimea aşteptărilor dumneavoastră. O altă parte a iubirii este să descoperiţi modalităţi de a vă împărtăşi fericirea. Aceasta ar putea însemna să vă jucaţi de-a gâdilatul, să vă uitaţi împreună pe o carte cu poze, să faceţi o plimbare în parc sau pur şi simplu să discutaţi despre diferite lucruri. Copiii nu trebuie să aibă aceste experienţe pe tot parcursul zilei, însă trebuie totuşi să trăiască câteva momente de fericire împărtăşită în fiecare zi.   Bineînţeles, copiii au şi alte nevoi. Dacă înţelegeţi acele nevoi şi vă luaţi angajamentul să le satisfaceţi, acest lucru înseamnă a vă îngriji copilul. Nevoile sunt în continuă schimbare. Un nou-născut are nevoie de orice: hrănire, schimbarea hainelor, spălare, ţinut în braţe şi are nevoie să-i vorbiţi. Pe parcursul primului an de viaţă repetarea experienţei de a fi îngrijit creează un sentiment de încredere profundă în alţi oameni şi un optimism faţă de lume în general. Pe măsură ce abilităţile li se dezvoltă, aceştia au nevoie de ocazii din ce în ce mai frecvente de a face lucrurile singuri. Ei au nevoie de provocări care să fie suficient de dificile pentru a le dezvolta capacităţile, însă să nu fie atât de grele încât aceştia să fie copleşiţi. Copiii trebuie să fie capabili să-şi asume mici riscuri, fiind pe cât posibil în siguranţă. Ei nu pot învăţa să se hrănească dacă nu li se permite la început să facă mizerie. Copiii care învaţă să îşi lege singuri şireturile trebuie să încerce în mod repetat în ciuda eşecurilor până când vor reuşi. Sarcina unui părinte este să stabilească limitele în interiorul cărora asumarea riscurilor poate fi încercată.   Respectul reciproc reprezintă o altă modalitate de stabilire a limitelor. Copiii vor ca ceea ce-şi doresc să primească imediat. Ei trebuie să înveţe diferenţa dintre a vrea şi a avea nevoie. Copiii bine educaţi ştiu că vor primi întotdeauna lucrurile de care au nevoie, însă nu vor primi mereu ceea ce îşi doresc. De asemenea, ei înţeleg faptul că şi alţi oameni au la rândul lor nevoi şi dorinţe. Copiii învaţă aceste lecţii atunci când părinţii îi tratează cu bunătate şi respect, cerând la rândul lor respect, cooperare şi politeţe. Când vine vorba de creşterea copiilor, dragostea nu este suficientă. Copiii au nevoie atât de dragoste cât şi de limite (vezi cap. „Necesităţile copiilor” şi „Disciplina” din secţiunea a III-a pentru mai multe informaţii despre dezvoltarea emoţională şi morală, precum şi despre disciplina efectivă).   DIVERSITATEA FAMILIILOR Nu există un singur mod corect de a creşte copii. Multe abordări diferite pot funcţiona. În aceeaşi ordine de idei, nu există un singur tip perfect de familie. Copiii pot prospera cu o mămică şi un tătic, doar cu unul dintre părinţi, cu bunicii sau cu părinţii vitregi, cu două mame sau doi tătici sau făcând parte dintr-o familie mare (sper că această minunată diversitate este reflectată pe tot parcursul acestei cărţi, cu toate că adeseori pentru a economisi cuvinte am utilizat formula cunoscută „mămică şi tătic”).   Familiile care nu se potrivesc profilului tipic de „mămică şi tătic” trebuie adeseori să facă faţă unor provocări speciale. Este posibil să fie necesar să combată prejudecăţile şi poate fi dificil să găsească o comunitate în care să fie acceptate. De asemenea, aceste familii ar putea fi nevoite să se asigure în mod conştient că dragii lor copii sunt expuşi la o gamă completă de oameni şi experienţe. De exemplu, în familiile cu părinţi homosexuali sau lesbiene, poate fi necesară o planificare conştientă pentru asigurarea şansei copiilor de a dezvolta relaţii apropiate cu adulţii de ambele sexe. În familiile cu copii adoptaţi care provin din alte ţări, planificarea poate fi necesară pentru a fi siguri că ei sunt expuşi culturii din ţara lor de origine. Într-o familie în care părinţii sunt ocupaţi aproape tot timpul planificarea poate fi necesară pentru a le asigura copiilor sentimentul că aparţin unei comunităţi. A fi un părinte bun înseamnă a plănui pentru a satisface nevoile copiilor. Acest lucru este adevărat pentru toate familiile.   Există şi alte provocări cărora este mai dificil să li se facă faţă, cum ar fi sărăcia, bolile mintale ale părinţilor, dependenţa acestora de alcool sau droguri, precum şi violenţa în comunitate şi la domiciliu. Un alt set de provocări speciale sunt bolile cronice sau problemele de dezvoltare ale copiilor înşişi. Numai puţine familii sunt suficient de norocoase pentru a fi ocolite de aceste necazuri. Cu toate acestea, majoritatea părinţilor reuşesc prin dragoste şi curaj să depăşească toate dificultăţile, iar copiii pe care-i cresc posedă adeseori aceleaşi calităţi minunate. Ca indivizi şi ca societate trebuie să recunoaştem atât provocările cât şi eforturile bine direcţionate pe care părinţii, familiile şi copiii le fac pentru a se dezvolta pe deplin.   SECŢIUNEA I COPILUL DUMNEAVOASTRĂ, AN DUPĂ AN   ÎNAINTE DE NAŞTEREA COPILULUI DUMNEAVOASTRĂ   COPIII SE DEZVOLTĂ; LA FEL ŞI PĂRINŢII Dezvoltarea fetală. Atunci când vă gândiţi la toate schimbările incredibile care se petrec pentru a transforma un ovul fecundat într-un nou-născut, cum aţi putea să nu fiţi uimiţi? Atunci când majoritatea femeilor realizează că sunt însărcinate – la aproximativ 5 săptămâni după ultimul lor ciclu menstrual – embrionul este deja destul de complex. Având forma unui disc, el are un strat intern de celule care vor evolua şi vor forma cea mai mare parte a organelor interne, un strat mijlociu de celule din care se vor forma muşchii şi oasele şi un strat extern de celule care va da naştere la tegument şi la neuronii din creier şi de la nivelul măduvei spinării. La aproximativ 8 săptămâni de la concepţie (în jur de 10 săptămâni după ultimul ciclu menstrual) toate organele majore au început să se formeze şi fătul începe să capete aspect uman, însă el are numai 5 cm lungime şi cântăreşte doar în jur de 10 g. La 4–5 luni de sarcină – aproximativ la jumătatea acesteia – există un punct de cotitură. Acum este perioada în care veţi simţi primele mişcări ale copilului dumneavoastră. Dacă până în acest moment nu aţi efectuat un examen ecografic, aceste mici împunsături şi lovituri pot fi prima dovadă palpabilă că purtaţi cu adevărat un copil şi momentul poate fi foarte emoţionant.   Avansând către cel de-al treilea trimestru, după aproximativ 27 de săptămâni veţi descoperi că fătul creşte, creşte şi iar creşte. Lungimea lui se dublează, greutatea se triplează iar creierul se dezvoltă chiar mai rapid decât atât. În acelaşi timp apar noi comportamente: deja în săptămâna 29 de gestaţie copilul se agită ca răspuns la un zgomot puternic. Totuşi, dacă zgomotul se repetă la un interval de 20 de secunde, copilul va ajunge să-l ignore. Acest comportament – denumit obişnuinţă – este dovada apariţiei memoriei. Dacă un sunet plăcut este repetat – să spunem sunetul vocii dumneavoastră citindu-i poezii – acest sunet va fi reamintit de copilul dumneavoastră şi după naştere copiii vor fi înclinaţi să vă asculte vocea mai degrabă decât vocea unui străin. Dacă aveţi o piesă muzicală pe care o ascultaţi în mod repetat în timpul celui de-al treilea trimestru, există şanse destul de mari ca aceasta să-i placă şi copilului dumneavoastră atât înainte de naştere cât şi după aceea. Fără nici o îndoială învăţarea începe înainte de naştere. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că trebuie să luaţi la maternitate cu dumneavoastră şi manualele împreună cu hainele. Nu s-a dovedit că învăţatul în mod „special, intenţionat” reprezintă un beneficiu suplimentar pentru învăţarea fetală. În loc de aceasta, cei mai importanţi stimuli pentru dezvoltare sunt stimulii naturali: sunetul vocii dumneavoastră, ritmurile corpului dumneavoastră. SPOCK CLASIC Nu există nimic mai fascinant pe lume decât a urmări cum creşte şi se dezvoltă un copil. La început, vă gândiţi la aceasta doar prin prisma faptului că el creşte în dimensiuni. Apoi, pe măsură ce bebeluşul începe să facă diverse lucruri, vă puteţi gândi cum că învaţă diverse „şmecherii”. Dar totul este mult mai complicat şi mai plin de înţelesuri decât atât. Din unele puncte de vedere, dezvoltarea fiecărui copil parcurge, pas cu pas, întreaga istorie, fizică şi spirituală, a speciei umane. Bebeluşii iau naştere în uter sub forma unei unice minuscule celule, în acelaşi fel în care a apărut prima fiinţă vie în oceanul primordial. Câteva săptămâni mai târziu, când se află învăluiţi în lichidul amniotic călduţ, ei au branhii precum peştii şi cozi ca amfibienii. Spre sfârşitul primului an de viaţă, când învaţă să se ţină pe picioare, ei retrăiesc acea perioadă de acum milioane de ani când strămoşii noştri au trecut la staţiunea bipedă şi au învăţat să-şi folosească degetele cu pricepere şi delicateţe.   Sentimentele contradictorii referitoare la sarcină. Fiecare dintre noi are un ideal legat de a fi părinte, iar de cele mai multe ori acest ideal presupune că fiecare femeie este copleşită de bucurie atunci când urmează să aibă un copil. Ea îşi petrece restul sarcinii visând lucruri frumoase despre copil. Când acesta se naşte, ea se va transforma subit, asumându-şi rolul de mamă cu uşurinţă şi încântare. Dragostea este instantanee iar legăturile cu copilul se creează cu uşurinţă. Toate acestea sunt adevărate într-o măsură mai mare sau mai mică în funcţie de caz. Totuşi, acest tablou reprezintă numai o singură parte a imaginii de ansamblu. Ştim acum ceea ce femeile înţelepte au ştiut dintotdeauna, şi anume că există şi sentimente negative faţă de sarcină iar acestea sunt normale mai ales în cazul primului copil. Într-o anumită măsură, prima sarcină reprezintă sfârşitul tinereţii iresponsabile şi lipsite de griji. Hainele care erau lejere vor deveni strâmte iar hainele care erau strâmte vor fi imposibil de purtat. Femeile atletice vor observa cum corpul lor nu se mai poate deplasa aşa cum o făcea odată, acesta fiind un efect temporar însă foarte real. O femeie va realiza că după naşterea copilului viaţa ei socială precum şi alte domenii de activitate ale sale vor fi mult limitate. Bugetul familiei va trebui acum să se împartă la mai mulţi şi atenţia partenerului său (şi a ei însăşi) va fi focalizată în curând într-o nouă direcţie.   Sentimentele sunt diferite în fiecare sarcină. După ce aţi avut una sau două sarcini, schimbările care se produc atunci când un nou copil soseşte nu vi se vor mai părea atât de drastice. Totuşi, spiritul mamei se poate revolta uneori în timpul oricărei sarcini. Pot exista motive evidente datorită cărora o sarcină este mai neplăcută decât alta: probabil că aceasta s-a produs neaşteptat de curând, unul dintre părinţi are probleme la slujbă, un membru al familiei este grav bolnav sau există neînţelegeri între părinţi. Mai mult, pot exista situaţii în care nu există nici o explicaţie evidentă. O mamă care îşi doreşte cu adevărat un alt copil poate fi totuşi tulburată de îndoieli apărute brusc atunci când se gândeşte dacă va avea timpul, energia şi rezervele nelimitate de dragoste care vor fi necesare din partea ei pentru a avea grijă de un alt copil. Sau este posibil ca îndoielile să apară în sufletul tatălui, care se simte neglijat pe măsură ce soţia sa devine din ce în ce mai preocupată de noul copil. În orice caz, neliniştea unui partener îl va face în curând pe celălalt să se simtă descurajat şi demoralizat. Fiecare partener poate avea mai puţin de oferit celuilalt pe măsură ce sarcina avansează şi îngrijorările persistă.   Nu vreau să fac în aşa fel încât aceste reacţii enumerate mai sus să pară a fi inevitabile. Tot ceea ce doresc este să vă liniştesc spunându-vă că ele apar chiar şi la cei mai buni părinţi, că de obicei fac parte din gama largă de sentimente pe care le resimţiţi în timpul sarcinii şi că de cele mai multe ori ele sunt temporare. În anumite privinţe, poate fi mai bine să resimţiţi aceste sentimente devreme, înainte de naşterea copilului. Părinţii care nu au avut sentimente negative în timpul sarcinii pot fi nevoiţi să le înfrunte pentru prima dată după ce copilul s-a născut, într-un moment în care rezervele lor emoţionale sunt acaparate complet de îngrijirea copilului.   Sentimentele tatălui în timpul sarcinii. Un bărbat poate reacţiona faţă de sarcina soţiei sale prin sentimente foarte variate. Poate deveni foarte protector faţă de soţia sa, bucuria din cuplu poate creşte, se poate mândri cu căsătoria lor şi cu virilitatea sa (acesta fiind un lucru datorită căruia fiecare bărbat se îngrijorează într-o anumită măsură la un moment dat), poate anticipa bucuria de a avea un copil. Un anumit grad de îngrijorare – „Oare voi fi capabil să fiu un tată bun pentru acest copil?” – este foarte obişnuit, în special în rândul bărbaţilor care-şi amintesc propria lor copilărie ca fiind una foarte dificilă. Poate exista ascuns în profunzimea psihicului soţului şi sentimentul că este neglijat; acest sentiment poate să apară şi la copiii mici atunci când aceştia descoperă că mama lor este însărcinată. Acest sentiment poate fi exprimat sub formă de supărare şi iritare faţă de soţie, bărbatul dorind să petreacă mai multe seri cu prietenii sau filtrând cu alte femei. Aceste reacţii sunt normale însă ele nu-i sunt de nici un ajutor soţiei, care tânjeşte pentru mai mult ajutor la începutul acestui stadiu nefamiliar al vieţii sale. Tăticii care pot discuta despre sentimentele lor adeseori descoperă că emoţiile negative (frica, gelozia) au tendinţa să dispară lăsându-le pe cele pozitive (bucurie, încântare) să iasă la suprafaţă.   Ajutorul oferit de tată în timpul sarcinii şi la naştere. În ultimele decade aşteptările din partea tăticilor s-au schimbat. În trecut, un tată nici n-ar fi visat să citească o carte despre îngrijirea copiilor. În prezent se spune că tăticii au un mare rol în creşterea şi educarea copiilor, deşi în realitate femeile fac încă majoritatea treburilor. De asemenea, tăticii au un rol mai activ şi înainte de naşterea copilului. Ei pot merge la vizitele prenatale şi la cursurile pregătitoare pentru naştere împreună cu soţiile lor. Pot fi participanţi activi în timpul travaliului şi pot fi primii care să-şi ţină în braţe copiii. Dacă mama nu se simte bine sau când copilul are probleme speciale, tatăl poate fi părintele cel mai implicat în îngrijirea copilului în primele ore după naştere. El nu mai trebuie să fie acea persoană neimplicată care priveşte totul din exterior.   Dragostea pentru copil poate să apară treptat. Mulţi părinţi care sunt mulţumiţi şi mândri că vor avea un copil vor descoperi că le este dificil să simtă o dragoste specială pentru copilul pe care nu l-au ţinut niciodată în braţe. Dragostea este eluzivă şi înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi. Mulţi părinţi încep să simtă afecţiune pentru copilul lor atunci când privesc primele imagini ecografice care arată bătăile cordului fetal. Pentru alţii sentimentul pe care-l trăiesc atunci când copilul se mişcă pentru prima dată îi face să înţeleagă faptul că este vorba de un copil real şi afecţiunea lor începe să crească. Alţi părinţi, numai în momentul în care încep să aibă grijă de copilul lor simt că încep să-l şi iubească. Nu există un moment „normal” pentru a începe să vă iubiţi copilul. Nu ar trebui să simţiţi vinovăţie dacă sentimentele dumneavoastră de dragoste şi ataşament nu sunt atât de puternice pe cât credeţi dumneavoastră că ar trebui să fie. Dragostea poate să apară devreme sau poate să apară târziu, dar în 999 de cazuri din 1 000 va apărea atunci când trebuie.   Chiar şi în cazul în care sentimentele din timpul sarcinii sunt predominant pozitive şi toate aşteptările pe care le aveţi sunt împlinite, poate exista o oarecare dezamăgire atunci când în cele din urmă copilul se naşte, în special în cazul celor care sunt părinţi pentru prima dată. Ei se aşteaptă să recunoască imediat copilul ca semănându-le, să simtă din plin că sunt părinţi şi să se lege instantaneu şi foarte puternic de copil iar de acum înainte să nu mai simtă altceva decât dragoste. Totuşi, de multe ori aceste lucruri nu se întâmplă în prima zi sau în prima săptămână. Adeseori sentimente negative complet normale ies la suprafaţă. Un părinte bun şi iubitor se poate gândi deodată că a avea un copil a fost o greşeală teribilă şi se poate simţi instantaneu vinovat datorită faptului că a avut respectivul sentiment. Procesul de legare emoţională cu copilul decurge de cele mai multe ori treptat şi nu este complet până când părinţii nu şi-au revenit cel puţin în parte după eforturile fizice şi emoţionale pe care le-au îndurat în timpul travaliului şi naşterii. Intervalul de timp necesar pentru ca acest lucru să se întâmple variază de la părinte la părinte. Nu există un termen limită.   Cei mai mulţi dintre noi au fost învăţaţi că nu este corect să ne aşteptăm ca să fie băiat sau fată, datorită posibilităţii ca acesta să se dovedească a avea sex opus celui dorit de noi. Nu aş lua prea în serios această recomandare. Este dificil să vă imaginaţi şi să iubiţi un viitor copil fără a-l descrie având un sex anume. Acesta este unul din primii paşi către procesul de ataşare prenatală faţă de copil. Cei mai mulţi viitori părinţi au o preferinţă anume pentru sexul copilului în timpul sarcinii, chiar dacă ei sunt destul de pregătiţi să-şi iubească copilul indiferent de sexul pe care acesta îl va avea. Aşadar, bucuraţi-vă de copilul dumneavoastră imaginar şi nu vă simţiţi vinovaţi dacă veţi afla la o ecografie prenatală sau în momentul naşterii că acesta nu are sexul pe care vi l-aţi imaginat.   ÎNGRIJIRILE PRENATALE Obţineţi îngrijire prenatală de calitate. Dintre toate lucrurile pe care părinţii le fac pentru a-şi ajuta copiii să fie sănătoşi, mersul la vizitele prenatale este unul dintre cele mai importante. Imediat ce sarcina reprezintă o posibilitate – chiar şi înainte de a şti că sunteţi însărcinată – ar trebui să începeţi să luaţi suplimente de multivitamine care să conţină folat pentru a reduce riscul de malformaţii ale măduvei spinării (care se pot produce în primele săptămâni de sarcină). Este de dorit să aranjaţi o vizită pre-concepţie dacă aveţi întrebări despre fertilitate, despre riscurile speciale de sănătate care există în timpul sarcinii sau despre riscul de boli genetice. Vizitele prenatale reprezintă pentru mămici şi tătici momentul în care vor deveni parteneri care vor colabora pentru sănătatea copilului lor şi o perioadă în timpul căreia dumneavoastră va trebui să vă gândiţi la ce fel de naştere doriţi să aveţi. Paşi simpli, cum ar fi luarea multivitaminelor, evitarea ţigărilor şi a alcoolului şi verificarea presiunii arteriale pot avea un impact uriaş atât pentru sănătatea copilului cât şi pentru sănătatea dumneavoastră. Analizele de rutină pot descoperi probleme (cum ar fi infecţiile) care pot fi tratate înainte ca acestea să vă afecteze copilul. Chiar dacă sunteţi aproape de sfârşitul sarcinii, dacă nu aţi mers încă la o vizită prenatală, nu este totuşi prea târziu pentru copil şi pentru dumneavoastră să beneficiaţi în urma unei astfel de vizite.   Vizitele prenatale sunt programate de obicei o dată pe lună în primele 7 luni de sarcină, o dată la două săptămâni în luna a opta de sarcină şi săptămânal în luna a noua. Vizitele reprezintă pentru dumneavoastră ocazia de a primi sfaturi referitoare la probleme obişnuite cum ar fi greaţa matinală, câştigul ponderal şi exerciţiile fizice. De asemenea, aceste vizite sunt cea mai bună modalitate pentru a vă asigura că sarcina dumneavoastră evoluează bine şi că infecţiile sau alte afecţiuni grave vor fi detectate precoce şi tratate corespunzător. Ecografia prenatală este în prezent efectuată de rutină în multe locuri. Chiar şi o imagine neclară alb-negru poate face copilul să pară mult mai real – în special pentru tătici – şi veţi avea ocazia să aflaţi sexul viitorului copil. Alegerea îngrijirilor prenatale. În multe comunităţi femeile pot alege dintre mai mulţi furnizori de îngrijiri prenatale, cum ar fi obstetricienii, medicii de familie, surorile medicale, surorile moaşe, moaşele atestate (care nu sunt surori medicale) sau moaşele necalificate. Un lucru pe care trebuie să-l luaţi în considerare este tipul de naştere pe care-l doriţi. Obstetricienii asistă naşterile aproape întotdeauna în spitale. Moaşele necalificate tind să fie specializate în naşterile la domiciliu. Un alt lucru de luat în considerare este dacă vă place şi aveţi încredere în doctorul sau moaşa dumneavoastră. Vă ascultă acesta atunci când aveţi o problemă şi vă oferă informaţii clare? Este persoana care vă vede în timpul vizitelor prenatale aceeaşi persoană care vă va asista în timpul naşterii? Dacă nu, aveţi încredere că alţi specialişti din aceeaşi clinică vă vor îngriji corespunzător? Oare clinica vă va accepta asigurarea medicală?   NAŞTEREA Ce fel de naştere doriţi? A fi părinte înseamnă a face alegeri, iar una dintre primele alegeri pe care va trebui să o faceţi va fi tipul de naştere pe care o preferaţi. În trecut nu existau prea multe alegeri la dispoziţie. Anestezia generală era frecventă. Abia apucaţi să vă vedeţi copilul pentru câteva minute atunci când vă trezeaţi. Nici nu se punea problema hrănitului la sân pentru mămicile care se respectau, iar datorită faptului că medicii erau atât de îngrijoraţi în legătură cu transmiterea infecţiilor, copilul petrecea prima săptămână de viaţă în maternitate, protejat cu grijă de surori medicale având halate şi bonete sterile, în timp ce mama stătea în pat şi se recupera. Am evoluat mult faţă de acele zile şi în prezent alegerile sunt multiple. Naştere naturală sau cu anestezie epidurală? Sprijin în timpul travaliului din partea soţului/partenerului, din partea unui specialist (doula) sau din partea ambilor? Copiii pe care-i aveţi deja vor fi prezenţi în camera de naştere? Veţi sta întinsă pe spate sau veţi sta pe vine? Veţi naşte acasă sau la spital? Vă va asista un medic sau o moaşă? Veţi ţine nou-născutul în braţe imediat sau îl veţi lăsa întâi să petreacă o perioadă în maternitatea spitalului? Veţi cere sfatul specialiştilor în lactaţie? Veţi avea o soră medicală care să vă ajute la domiciliu?   Nu există o singură abordare care să fie potrivită pentru orice femeie şi nici o metodă nu este în mod evident superioară alteia în ceea ce priveşte sănătatea copilului. Atunci când vă stabiliţi alegerile pe care le veţi face, este înţelept să luaţi în considerare ceea ce doriţi (naşterea ideală) rămânând în acelaşi timp flexibilă în caz de evenimente neprevăzute. În prezent naşterea este mai sigură ca niciodată, însă cu toate acestea este încă imprevizibilă. Gândiţi-vă să puneţi foarte multe întrebări şi să citiţi pentru a fi informată. „Dr. Spock. Ghidul viitoarei mame” scris de obstetricianul Marjorie Greenfield (Pocket Books, 2003) este o sursă bună de informaţii utile care acoperă toate problemele importante fiind în acelaşi timp uşor de citit.   Doula. Doula este un cuvânt grecesc al cărui sens este „persoană care ajută o femeie”. Doula este persoana pregătită să asigure sprijin continuu pentru femeia în travaliu. Unele doula ajută de asemenea mămicile şi după naşterea copilului. În timpul travaliului şi naşterii, doula ghidează poziţia, mişcările şi alte activităţi ale mamei pentru a reduce disconfortul; de asemenea, ele asigură contactul fizic necesar pentru confortul femeii însărcinate. Poate cel mai important lucru, o doula care a asistat la multe naşteri este adeseori capabilă să asigure o femeie în travaliu că lucrurile sunt cu adevărat în regulă, chiar dacă femeia se poate simţi panicată sau copleşită. Este util ca doula să asigure sprijin continuu, rămânând lângă femeia care naşte de la început până la final. O doula poate fi de ajutor nu doar pentru mamă ci şi pentru tată. Rareori tatăl poate reduce durerea şi anxietatea unei femei în travaliu la fel ca o doula antrenată, în special în situaţia în care tatăl este el însuşi anxios. Preluând acest rol, doula îl eliberează pentru a fi împreună cu partenera lui în calitate de iubit mai degrabă decât în calitate de asistent de travaliu.   Cei mai mulţi taţi se simt sprijiniţi de o doula şi nu înlocuiţi. S-au efectuat până în prezent multiple cercetări asupra efectelor pe care doula le au şi rezultatele sunt sugestive. În multe studii s-a dovedit că doula reduc necesitatea operaţiei cezariene şi a anesteziei epidurale (anestezia epidurală, cu toate că reduce foarte mult durerea, are totuşi unele riscuri; de exemplu, creşte riscul ca nou-născutul să facă febră, de aceea acestuia trebuie să i se administreze antibiotice timp de câteva zile după naştere). Puteţi obţine mai multe informaţii despre doula la adresa www.dona.org a societăţii „Doulas of North America”.   Răspunsurile emoţionale la travaliu şi naştere. Fiecare femeie răspunde în mod diferit la stresul din timpul travaliului şi naşterii. Unele se mândresc cu faptul că nu au primit nici un fel de medicamente. Altele sunt sigure de la început că doresc o anestezie epidurală. Pentru unele femei travaliul este o experienţă dureroasă care trebuie să fie îndurată şi după aceea uitată. Altele consideră că este o experienţă profundă şi înălţătoare, un fel de „ritual de trecere”. Unele vor împinge la fiecare contracţie timp de mai multe ore. Altele se vor descuraja şi vor dori ca medicul să scoată copilul afară – cu forcepsul sau efectuând operaţia cezariană. Unele femei ţipă la soţii lor bine intenţionaţi spunându-le să iasă din camera de naşteri şi să nu mai revină niciodată. Unele mămici simt imediat dragoste şi afecţiune pentru copilul lor, iar altele – după ce aud că nou-născutul este bine – pur şi simplu doresc să doarmă un timp. Iar majoritatea dintre ele vor deveni părinţi minunaţi şi iubitori.   Dacă experienţa dumneavoastră din timpul travaliului şi naşterii nu este chiar cea la care v-aţi aşteptat, este normal să vă simţiţi rău, poate chiar vinovată. Dacă speraţi că veţi avea o naştere naturală şi sfârşiţi prin a naşte prin operaţie cezariană este natural să consideraţi că dumneavoastră sunteţi de vină (deşi nu sunteţi) sau că nou-născutul va fi în permanenţă afectat de această experienţă (ceea ce nu este cazul aproape niciodată). Mulţi părinţi se tem de faptul că dacă sunt separaţi de copiii lor în primele ore sau zile, legătura emoţională cu aceştia va fi subminată pentru totdeauna. Nici acest lucru nu este adevărat. Legătura emoţională cu copilul (un proces în timpul căruia copilul şi părinţii dezvoltă sentimente puternice reciproce) se formează pe parcursul mai multor luni şi nu a câtorva ore. SPOCK CLASIC A fi părinte reprezintă o ideală situaţie generatoare de sentimente de culpabilitate, iar naşterea reprezintă deseori prima încercare în acest sens. Cred că această situaţie a apărut în parte datorită concepţiilor greşite legate de procesul prin care se stabilesc legăturile puternice între părinţi şi copil şi în parte datorită ideii că totul trebuie să meargă perfect pentru ca nou-născutul să fie bine. Bineînţeles, nimic nu poate fi mai departe de adevăr. În primul rând, părintele „perfect” încă nu s-a născut. În al doilea rând, nu este nevoie să fii „perfect” şi nici să urmezi vreun scenariu prestabilit. Procesul dezvoltării umane este vast. Există suficient loc pentru variaţii şi chiar pentru a face greşeli. Nou-născuţii sunt incredibil de maleabili.   Atâta vreme cât copilul este sănătos, tipul naşterii este improbabil să aibă consecinţe pe termen lung, în afara situaţiei în care există atât de multă vinovăţie legată de amintirea ei, încât aceasta are o influenţă negativă asupra încrederii în sine a părinţilor sau face ca puternice mustrări de conştiinţă, greşit orientate, să impieteze asupra creşterii copilului. În consecinţă, sfatul meu este să naşteţi în orice mod pare corect pentru dumneavoastră şi familia căreia îi aparţineţi. Mai apoi, nu vă îngrijoraţi dacă ceea ce se întâmplă nu urmăreşte cu exactitate scenariul. Să fii părinte este şi aşa suficient de dificil pentru a nu mai căuta probleme acolo unde acestea chiar nu există.   ALEGEREA SPECIALISTULUI CARE VĂ VA ÎNGRIJI COPILUL Pediatru, medic de familie sau soră medicală? Atunci când sunteţi însărcinată vă puteţi gândi să găsiţi un medic sau soră medicală pentru copilul dumneavoastră (dacă nu aveţi deja unul/una). Cine ar trebui să fie aceştia şi cum vă puteţi da seama dacă persoana este potrivită pentru dumneavoastră? Puteţi avea deja un medic de familie care este obişnuit să îngrijească copii, în acest caz alegerea fiind simplă. Însă dacă naşteţi cu ajutorul unui obstetrician, va trebui să găsiţi un medic sau o soră medicală care să aibă grijă de copilul dumneavoastră. Care sunt calităţile pe care ar trebui să le căutaţi? Unii părinţi se înţeleg cel mai bine cu un medic care este relaxat şi familiar. Alţii doresc să li se dea instrucţiuni până la cel mai mic detaliu. Puteţi avea mai multă încredere într-un medic mai în vârstă şi mai experimentat sau aţi putea prefera un medic mai tânăr, care a fost instruit mai recent. O soră medicală atestată este o soră medicală care are pregătire suplimentară şi are o diplomă care-i permite să acţioneze aproape ca un doctor în multe privinţe. Aproape întotdeauna, surorile medicale lucrează sub supravegherea medicului. Cât de mult se implică cu adevărat acesta variază în funcţie de fiecare persoană. Adeseori, medicii au mai multă experienţă în tratamentul afecţiunilor complexe. Surorile medicale sunt de cele mai multe ori trimise să efectueze verificări de rutină şi de obicei asigură îngrijiri preventive excelente. Nu aş ezita să folosesc serviciile unei surori medicale dacă aceasta are recomandări foarte bune.   Un prim pas inspirat pe care l-aţi putea face atunci când doriţi să găsiţi specialistul potrivit este să discutaţi cu alţi părinţi. Adeseori, obstetricienii şi moaşele vă pot oferi şi ei recomandări bune. Încercaţi o vizită de familiarizare. Dacă acesta este primul dumneavoastră copil sau dacă vă mutaţi într-o zonă nouă, vă recomand din tot sufletul să vă programaţi o vizită la o clinică medicală cu câteva săptămâni înainte de termenul naşterii. Nu există nimic care să suplinească o întâlnire directă cu cineva pentru a şti dacă acesta este tipul de persoană care vă va face să vă simţiţi suficient de confortabil pentru a discuta despre orice problemă aveţi. Puteţi învăţa foarte multe în cursul unei astfel de vizite prenatale şi puteţi să reveniţi acasă încredinţată că îngrijirile medicale pentru copilul dumneavoastră sunt asigurate. Atunci când sosiţi la vizită fiţi atentă la personalul medical de la cabinet şi observaţi cabinetul în sine! Oamenii sunt plăcuţi şi politicoşi? Copiii au ce face în camera de aşteptare? Există cărţi cu poze? Ambientul pare prietenos pentru copii? Există mai multe întrebări practice la care personalul medical v-ar putea răspunde. Cât de mulţi medici şi surori medicale lucrează în clinică? Cine se ocupă şi cum de convorbirile telefonice? Ce se întâmplă când copilul dumneavoastră se îmbolnăveşte după orele de program? Ce se întâmplă dacă aveţi o urgenţă în timpul zilei? Ce asigurări de sănătate sunt acceptate în clinică? Cu care spital colaborează medicii din această clinică? Cât de mult timp este acordat pentru consultaţiile copiilor sănătoşi (în ziua de azi media este de 15 minute pentru fiecare copil; 25-30 de minute reprezintă deja destul de mult)?   Un subiect cheie este continuitatea îngrijirilor medicale: de copilul dumneavoastră se va ocupa un singur specialist – medic sau soră medicală – sau acesta va fi consultat de oricare medic care se întâmplă să fie disponibil? În această din urmă situaţie este posibil să aşteptaţi mai puţin, însă mulţi părinţi preferă ca acelaşi medic să îi îngrijească pe copiii lor şi să-l considere pe acesta medicul personal. În acest fel, medicul poate ajunge să vă cunoască pe dumneavoastră şi pe copil şi, în timp, se va dezvolta un sentiment de încredere reciprocă. Îngrijirea medicală pentru copii necesită un efort de echipă, membrii acestei echipe fiind părinţii şi membrii personalului medical. Un părinte poate descoperi că este dificil să perceapă acest spirit de echipă atunci când este nevoit să lucreze cu mai mulţi medici. Atunci când discutaţi cu medicul dumneavoastră alegeţi câteva subiecte care vă interesează în mod special, cum ar fi părerea acestuia despre hrănitul la sân, dacă acesta vă va permite să fiţi prezentă în timpul unor intervenţii dureroase pe care copilul dumneavoastră trebuie să le efectueze. Observaţi modul în care acesta tratează problemele care nu sunt strict medicale, cum ar fi dormitul împreună cu copilul sau pregătirea acestuia pentru a merge la toaletă. Fiţi atentă la modul în care vă simţiţi în timpul interviului. Dacă vă simţiţi confortabil, simţiţi că sunteţi ascultaţi şi nimeni şi nimic nu vă grăbeşte, probabil că aţi găsit medicul potrivit pentru dumneavoastră şi pentru copil. Dacă nu, ar fi bine să vizitaţi alte clinici.   Consultaţia prenatală pentru hrănitul la sân. Dacă sunteţi nesigură în legătură cu modul în care vă veţi hrăni copilul – la sân sau cu biberonul – este de ajutor să discutaţi problema cu medicul sau sora medicală pe care i-aţi ales pentru copilul dumneavoastră, sau puteţi programa o consultaţie la un specialist în lactaţie. Poate fi util să frecventaţi cursurile despre hrănitul la sân oferite în multe clinici şi spitale. Cu cât veţi şti mai multe cu atât vă va fi mai uşor să luaţi o decizie care să vă facă să vă simţiţi bine. Dacă decideţi să vă hrăniţi copilul la sân, o consultaţie prenatală vă poate ajuta să anticipaţi problemele care ar putea să apară şi să le trataţi preventiv (vezi pagina 242 pentru mai multe informaţii referitoare la hrănitul la sân).   PREGĂTIND VENIREA ACASĂ A COPILULUI Efectuarea aranjamentelor pentru a avea ajutor suplimentar în primele săptămâni. Ar fi foarte bine dacă puteţi aranja ca cineva să vă ajute să vă îngrijiţi copilul în primele câteva săptămâni. Dacă aveţi un soţ care vă ajută tot timpul în aceste prime săptămâni, acest lucru poate fi foarte util. Dacă încercaţi să faceţi totul singură vă puteţi epuiza şi veţi deveni deprimată, iar acest lucru poate face ca relaţia dumneavoastră cu copilul să nu fie cea mai bună. Majoritatea viitorilor părinţi se simt puţin speriaţi de perspectiva de a avea singuri grijă de un copil neajutorat pentru prima dată. Dacă aveţi acest sentiment nu înseamnă că nu veţi fi capabilă să faceţi o treabă bună sau că va trebui să aveţi în permanenţă o soră medicală cu dumneavoastră pentru a vă arăta ce aveţi de făcut, însă dacă simţiţi că intraţi cu adevărat în panică, probabil că vă va fi mult mai bine dacă veţi avea o rudă lângă dumneavoastră. Este posibil ca soţul să nu vă poată ajuta prea mult sau acesta s-ar putea simţi prea anxios şi copleşit la rândul său.   Mama dumneavoastră poate fi ajutorul ideal dacă vă înţelegeţi bine. Dacă însă simţiţi că vă tratează ca pe cineva care nu ştie ce face ar fi mai bine ca vizitele ei să fie scurte. Cu siguranţă că vă doriţi să simţiţi că faceţi o treabă bună şi că bebeluşul este cu adevărat al dumneavoastră. Poate fi de mare ajutor să aveţi lângă dumneavoastră pe cineva care a mai îngrijit copii înainte, însă cel mai important lucru este ca respectiva persoană să vă facă să vă simţiţi bine. Puteţi lua în considerare posibilitatea de a angaja o femeie în casă sau poate chiar o doula pentru câteva săptămâni. Doulas sunt specialiste care vă pot ajuta în timpul travaliului (vezi pag. 24). Din ce în ce mai multe doulas îşi oferă serviciile şi pentru săptămânile care urmează după naştere. Dacă veniturile dumneavoastră sunt limitate v-aţi putea totuşi permite să angajaţi pe cineva care să vină o dată sau de două ori pe săptămână şi să vă ajute cu spălatul rufelor, treburile casei sau chiar să supravegheze copilul timp de câteva ore în timpul cărora dumneavoastră să vă odihniţi sau să ieşiţi în oraş. Are sens să aveţi un ajutor lângă dumneavoastră atâta timp cât simţiţi că acesta este necesar (şi atâta timp cât vă puteţi permite).   Vizitele la domiciliu ale surorilor medicale. Multe spitale oferă vizite la domiciliu ale surorilor medicale la 1-2 zile după ce vă aduceţi copilul acasă, în special dacă durata şederii la spital a fost foarte scurtă (mai puţin de 2 zile). Vizitele surorilor medicale sunt adeseori foarte liniştitoare. Ele pot fi importante şi datorită faptului că unele probleme medicale (cum ar fi icterul) pot să nu fie evidente înainte de ajungerea acasă a copilului. O soră medicală care vă face o vizită vă poate ajuta foarte mult să faceţi faţă problemelor legate de hrănirea la sân sau vă poate ajuta să aranjaţi o întâlnire cu un consultant în probleme de lactaţie (vezi pagina 249). Prietenii şi vizitatorii. Naşterea unui copil este o ocazie care face ca rudele şi prietenii să vă viziteze frecvent. Acest lucru este foarte mulţumitor pentru părinţi şi îi face să se simtă foarte mândri. Cu toate acestea, prea multe vizite pot fi epuizante. Dar oare cât de mult este prea mult? Acest lucru diferă în fiecare caz. Majoritatea mămicilor obosesc repede în timpul primelor săptămâni după naştere. Tocmai au suferit efectele schimbărilor hormonale intense. Modelul lor obişnuit de somn a fost dat peste cap. Probabil că şi mai importante sunt tulburările emoţionale, în special în cazul femeilor care tocmai au avut primul copil.   Pentru anumite persoane, vizitatorii reprezintă o plăcere pură care-i relaxează, îi distrează şi îi readuce la viaţă. Pentru majoritatea dintre noi însă un astfel de efect benefic îl au doar câţiva prieteni buni. Alţi vizitatori –  într-o măsură mai mare sau mai mică – ne fac să ne simţim tensionaţi, chiar şi atunci când ar trebui să ne bucurăm că-i vedem, iar la plecarea lor ne simţim obosiţi (mai ales dacă sănătatea noastră nu este prea bună). Datorită acestui fapt este posibil să doriţi să limitaţi vizitele în timpul primelor săptămâni până vedeţi cum evoluează lucrurile, urmând să creşteţi treptat numărul şi frecvenţa vizitatorilor dacă vedeţi că aveţi suficientă energie. Majoritatea vizitatorilor se entuziasmează foarte tare atunci când văd copiii. Ei doresc să îi ţină în braţe, să se joace cu ei, să-i gâdile, să-i arunce în aer, să se strâmbe la ei şi să le vorbească în permanenţă. Unor copii le poate plăcea foarte mult un astfel de comportament, însă altora nu. Majoritatea sunt între aceste două tendinţe extreme. Fiţi atenţi la modul în care copilul dumneavoastră răspunde la astfel de comportamente şi stabiliţi o limită atunci când consideraţi că este posibil ca bebeluşul să se simtă stresat sau obosit de atâta atenţie. Rudele şi prietenii cărora le pasă de dumneavoastră şi de copil nu se vor supăra. Copiii mici în special sunt de multe ori purtători de viruşi în nas şi pe mâini, şi îi pot îmbolnăvi pe nou-născuţi, astfel încât este indicat să ţineţi copiii vizitatorilor la distanţă în timpul primelor 3-4 luni. Dacă aceştia vă ating copilul asiguraţi-vă că s-au spălat bine pe mâini.   Pregătind casa pentru sosirea copilului. În cazul în care casa dumneavoastră a fost construită înainte de anul 1980, există o mare probabilitate ca la construcţia ei să fi fost utilizată vopsea cu plumb. Deşi este bine să îndepărtaţi sau să acoperiţi această vopsea, totuşi nu este bine să faceţi singuri acest lucru. Pulberea fină care se formează în timpul procesului de îndepărtare a vopselei conţine praf de plumb şi vapori care vă pot ridica nivelul plumbemiei, iar acest lucru vă poate afecta copilul. Îndepărtarea vopselelor cu plumb de către specialişti este sigură şi nu prezintă nici un risc, însă este mai scumpă (pentru mai multe informaţii despre plumb vezi pag. 764). Dacă folosiţi apă din fântână este important să o testaţi pentru săruri şi nitraţi înainte de a vă aduce copilul acasă. Nitraţii care se găsesc în apa de fântână pot determina apariţia cianozei buzelor şi tegumentelor copilului. Contactaţi în scris sau telefonic pentru informaţii departamentul de sănătate publică din judeţul sau ţara dumneavoastră. Apa de fântână nu are adăugat fluor, astfel încât va trebui să discutaţi despre suplimentele cu fluor cu medicul dumneavoastră....  

Ziua 1 – Luni Secretul conţine principii clare referitoare la felul în care îţi poţi trăi viaţa în acord cu legile naturale ale universului. Cel mai important lucru este însă să LE TRANSPUI ÎN PRACTICĂ. Nu vei deveni stăpânul propriei tale vieţi decât dacă LE VEI TRANSPUNE ÎN PRACTICĂ! Vom face împreună o călătorie iniţiatică ce va dura un an de zile, iar claritatea, înţelegerea şi înţelepciunea la care vei avea acces în fiecare zi a anului te vor ajuta să experimentezi în viaţa ta legile care guvernează fiinţa umană, astfel încât să devii cu adevărat stăpânul propriei tale vieţi. Îţi doresc ca bucuria să te însoţească pretutindeni. Rhonda Byrne     Ziua 2 – Marti Dacă doreşti să îţi schimbi rapid viaţa în bine, schimbă-ţi vibraţia generală pe care o emani cu ajutorul recunoştinţei. Dacă îţi vei focaliza întreaga energie asupra recunoştinţei, în viaţa ta vor apărea adevărate miracole. Dacă doreşti să îţi schimbi rapid viaţa în bine, notează în fiecare zi 100 de motive pentru care te simţi recunoscător, până când vei vedea cu ochii liberi schimbarea. Nu te limita însă la a scrie aceste motive. SIMTE starea de recunoştinţă. Puterea ta sălăşluieşte în SENTIMENTELE pe care le investeşti în starea de recunoştinţă.     Ziua 3 – Miercuri Sentimentele pe care le trăieşti astăzi atrag evenimentele pe care le vei experimenta mâine. Astfel, grijile atrag noi griji. Anxietatea atrage şi mai multă anxietate. Nefericirea atrage nefericire. Insatisfacţia atrage insatisfacţie.   PE DE ALTĂ PARTE… Bucuria atrage mai multă bucurie. Fericirea atrage mai multă fericire. Pacea atrage pace. Recunoştinţa atrage recunoştinţă. Bunătatea atrage bunătate. Iubirea atrage iubire.   Sarcina ta este una lăuntrică. Dacă doreşti să schimbi lumea din jurul tău, tot ce trebuie să faci este să îţi schimbi sentimentele interioare. Ce poate fi mai simplu decât atât?     Ziua 4 – Joi Universul te călăuzeşte şi comunică cu tine în fiecare secundă a vieţii tale. El reacţionează la gândurile tale şi îţi oferă un feedback nepreţuit prin intermediul sentimentelor tale. Altfel spus, sentimentele tale reprezintă un instrument de comunicare cosmică! Sentimentele pozitive se traduc prin: „AI PROCEDAT FOARTE BINE.” Cele negative îţi atrag atenţia că trebuie să îţi schimbi gândurile asupra cărora te focalizezi. Pune-te la unison cu comunicarea cosmică ce îţi stă la dispoziţie în fiecare zi. Tu nu eşti niciodată singur, nici măcar pentru o singură secundă. Universul te însoţeşte la fiecare pas. El te călăuzeşte, dar trebuie să îl asculţi!     Ziua 5 – Vineri Caută aspectul pozitiv în orice situaţie, îndeosebi în cele care par să fie negative. Tot ce atragem în viaţa noastră ne ajută să creştem, ceea ce înseamnă că în ultimă instanţă este pentru binele nostru. Schimbarea căii şi a direcţiei în care călătoreşti necesită noi calităţi şi puteri, care corespund întru totul lucrurilor măreţe care ne aşteaptă să le realizăm.     Ziua 6 - Sâmbătă Oriunde te-ai afla şi oricât de dificilă ar părea să fie situaţia actuală, tu te îndrepţi întotdeauna către mai multă măreţie, întotdeauna.   Ziua 7 – Duminică „Fericirea depinde de noi înşine.” ARISTOTEL (384 – 322 Î.Ch.)   Ziua 8 – Luni Există două cuvinte care, atunci când sunt rostite, au puterea uluitoare de a-ţi schimba complet viaţa. Ori de câte ori le vei rosti cu sinceritate, aceste cuvinte îţi vor aduce o stare de bucurie şi de fericire absolută. Ele vor crea adevărate miracole în viaţa ta, anihilând orice negativitate şi oferindu-ţi o mare abundenţă. Dacă le vei rosti cu sinceritate şi dacă le vei simţi semnificaţia profundă, aceste cuvinte vor pune în mişcare toate forţele Universului, care se vor uni în slujba ta. Există doar două cuvinte care te mai despart de fericirea pe care o meriţi şi de viaţa pe care o visezi… ÎŢI MULŢUMESC.     Ziua 9 – Marţi Noi atragem întotdeauna în viaţa noastră circumstanţele care corespund vibraţiilor noastre interioare. Orice situaţie, orice persoană şi orice eveniment pe care le atragem în experienţa noastră depind de vibraţiile pe care le emitem. Ţi-ai putea imagina un sistem mai minunat şi mai drept decât acesta? Viaţa ta reflectă ceea ce există în interiorul tău, iar această realitate lăuntrică depinde în întregime de tine.     Ziua 10 – Miercuri Tu eşti o fiinţă umană măreaţă şi magnifică. Între miliardele de oameni care trăiesc pe această planetă, nu mai există o alta la fel ca tine. Existenţa ta este vitală pentru funcţionarea Universului, căci tu faci parte integrantă din acesta. Nimic din ceea ce există nu ar putea exista fără tine!     Ziua 11 – Joi Iată un exerciţiu simplu, dar foarte eficient, pe care îl poţi practica zilnic pentru a te pune la unison cu Universul şi cu legea atracţiei. Aşează-te într-o poziţie confortabilă. Devino conştient de ceea ce simţi, apoi relaxează-ţi întregul corp. După ce ai terminat, relaxează-l încă şi mai profund. Continuă să te relaxezi din ce în ce mai profund. Repetă de mai multe ori acest proces de relaxare corporală, aprofundându-l din ce în ce mai mult. După ce ai terminat, remarcă diferenţa dintre sentimentele tale actuale şi cele de la începutul procesului. Acum te afli într-o armonie deplină cu Universul şi cu legea atracţiei!     Ziua 12 – Vineri Perseverează, perseverează, perseverează, şi vei ajunge astfel într-un punct în care principiile Secretului vor deveni o a doua natură pentru tine. Vei deveni astfel din ce în ce mai conştient de cuvintele pe care le rostesc oamenii, îndeosebi de cele care descriu realităţile nedorite de aceştia. În plus, vei deveni din ce în ce mai conştient de cuvintele pe care le rosteşti tu însuţi. Când vei ajunge în acest punct, înseamnă că ai început să te trezeşti! Înseamnă că ai început să devii din ce în ce mai conştient!     Ziua 13 – Sâmbătă Toţi oamenii atrag în fiecare moment realitatea pe care o trăiesc. Dacă ţi se pare că legea nu funcţionează în cazul tău pentru că nu dispui de lucrurile pe care ţi le doreşti, încearcă să înţelegi că legea reacţionează exact la lucrurile pe care le ceri. Tu atragi în viaţa ta fie lucrurile pe care ţi le doreşti, fie absenţa lucrurilor pe care ţi le doreşti. Oricum ar fi, legea funcţionează.     Ziua 14 – Duminică „Cea mai mare revoluţie pe care o trăieşte generaţia noastră este descoperirea faptului că prin schimbarea atitudinii lor interioare, oamenii îşi pot schimba viaţa exterioară.” WILLIAM JAMES (1842 – 1910)     Ziua 15 – Luni Atunci când începi să îţi pui întrebări legate de viaţă, este semn că în tine se produce o transformare profundă. Adevărul Vieţii este întotdeauna prezent, dar numai cei care îşi pun întrebări primesc răspunsuri şi descoperă acest adevăr. Cei care îşi pun întrebări şi aspiră cu sinceritate să primească răspunsuri la ele atrag în viaţa lor aceste răspunsuri într-o formă pe care o pot înţelege. De aceea, dacă doreşti să primeşti răspunsuri, trebuie să începi să îţi pui întrebări.     Ziua 16 – Marţi Iubirea este cea mai mare putere a noastră, aflată într-o armonie desăvârşită cu legea atracţiei. Cu cât iubim mai mult, cu atât mai mare este puterea noastră. Cu cât simţim o iubire mai altruistă şi mai necondiţionată, cu atât mai uluitoare devine puterea noastră. Legea atracţiei mai este numită şi legea iubirii, întrucât reprezintă ea însăşi un dar al iubirii pentru umanitate. Ea este legea care ne permite să ne schimbăm viaţa aşa cum dorim. Cu cât vom iubi mai mult, cu atât mai mare va fi puterea noastră de a ne crea o viaţă sublimă, trăită în bucurie şi în armonie.     Ziua 17 – Miercuri Cum te simţi atunci când te afli în armonie cu Universul? Te simţi la fel ca atunci când pluteşti pe apă. Dacă eşti tensionat şi te opui curentului, te vei duce la fund. În schimb, dacă te abandonezi în totalitate apei, aceasta te va susţine şi tu vei pluti la suprafaţa ei. Aceasta este starea pe care trebuie să o cultivi şi care te poate pune într-o armonie deplină cu Universul. Renunţă la orice tensiune şi începe să pluteşti!     Ziua 18 – Joi Potrivit legii atracţiei, cea mai bună cale de a te vindeca de o boală constă în a nu te opune ei. Dacă iei decizia să o contracarezi într-un fel sau altul, mintea ta se concentrează practic asupra bolii, iar noi atragem întotdeauna lucrurile asupra cărora ne concentrăm. Acceptă prescripţiile medicilor, dar focalizează-ţi mintea exclusiv asupra stării de sănătate. Emite gânduri de bunăstare. Rosteşte cuvinte care descriu starea de bunăstare. Imaginează-ţi că eşti perfect sănătos.     Ziua 19 – Vineri Unul din cele mai bune lucruri pe care le poţi face dacă doreşti să îţi îmbunătăţeşti situaţia financiară constă în a dărui 10% din ceea ce câştigi. Acest mecanism este cunoscut sub numele de legea spirituală a zeciuielii şi reprezintă cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru a atrage mai mulţi bani în viaţa ta.     Ziua 20 – Sâmbătă Cum se face că toţi cei care au maşini de foarte bună calitate le menţin întotdeauna curate şi strălucitoare, în timp ce cei care au maşini vechi şi uzate le menţin murdare deopotrivă în exterior şi în interior? Diferenţa de atitudine rezultă din diferenţa de apreciere. Aprecierea lucrurilor pe care le ai atrage după sine primirea lucrurilor pe care ţi le doreşti. De altfel, acesta a fost principiul care i-a ajutat pe oamenii din prima categorie să atragă în viaţa lor maşini mai bune.     Ziua 21 – Duminică „Nu încerca niciodată să îi schimbi pe ceilalţi oameni; lasă-i să se schimbe în mod natural, pentru că aşa îşi doresc ei înşişi; şi îşi vor dori să se schimbe atunci când vor vedea că tu ai reuşit să te schimbi în bine. Este într-adevăr nobil să îi inspiri pe ceilalţi să se schimbe în bine, dar nu poţi face acest lucru decât lăsându-i să se descurce singuri şi schimbându-te pe tine însuţi în bine.” CHRISTIAN D. LARSON (1874 – 1954) Controlul Sinelui     Ziua 22 – Luni În spatele tuturor lucrurilor care par negative se ascunde ceva bun. Dacă am porni de la premisa că nu există nimic altceva decât binele, chiar şi în situaţiile aparent negative, acestea din urmă se vor transforma, reflectând convingerea noastră. Majoritatea oamenilor resping binele prin faptul că se grăbesc să eticheteze situaţiile pe care le trăiesc drept rele, după care convingerile lor se transformă în realitate (pentru ei). În Univers nu există nimic rău. Răul nu este decât incapacitatea noastră de a percepe în mod limpede lucrurile, dintr-o perspectivă mai amplă. Pacea derivă din cunoaşterea faptului că nu există altceva decât binele.     Ziua 23 – Marţi Tu te afli într-o relaţie de parteneriat cu legea atracţiei, iar această relaţie îţi permite să îţi creezi viaţa pe care ţi-o doreşti. Toţi oamenii se află într-o asemenea relaţie de parteneriat cu legea atracţiei şi fiecare dintre ei se foloseşte de această relaţie pentru a-şi crea propria viaţă; la fel procedezi şi tu. În schimb, tu nu poţi folosi legea atracţiei pentru viaţa unei alte persoane, împotriva liberului său arbitru. De altfel, slavă cerului că legea operează în acest fel. În caz contrar, ceilalţi oameni ar putea crea pentru tine o viaţă pe care nu ţi-o doreşti. Tu creezi prin gândurile şi prin sentimentele tale, şi nimeni altcineva nu poate emite aceste gânduri în locul tău şi nu poate simţi ceea ce simţi în locul tău.     Ziua 24 – Miercuri Dacă ai un prieten care trece printr-o situaţie grea, cel mai bun ajutor pe care i-l poţi oferi constă în a-ţi păstra starea de bună dispoziţie. Sentimentele tale elevate vor contribui la schimbarea în bine a stării sale de spirit. Îl poţi ajuta de asemenea redirecţionând conversaţiile cu el şi impulsionându-l să vorbească despre ceea ce îşi doreşte cu adevărat. Dacă începe din nou să vorbească despre lucrurile pe care nu şi le doreşte, continuă să îl ghidezi cu răbdare către o atitudine mai pozitivă. Vorbeşte-i ca şi cum perioada de încercări dificile s-a încheiat pentru el şi sugerează-i să îşi imagineze că totul s-a rezolvat cum nu se poate mai bine. Atunci când vorbeşti cu prietenii tăi, condu conversaţia şi ajută-i astfel să rămână în armonie cu Universul.     Ziua 25 – Joi Tu poţi schimba calea pe care mergi. Altfel spus, poţi transforma întunericul în lumină, sau lucrurile negative în lucruri pozitive. Ori de câte ori te focalizezi asupra lucrurilor pozitive, tu atragi mai multă lumină în viaţa ta, iar lumina elimină în mod natural întunericul. Recunoştinţa, iubirea, gândurile, cuvintele şi acţiunile bune – atrag lumina şi risipesc întunericul. Umple-ţi viaţa cu lumina pozitivităţii!     Ziua 26 – Vineri Dacă vei începe să îţi gestionezi în mod deliberat frecvenţa de vibraţie pe care o emiţi (prin gândurile şi prin sentimentele tale), vei descoperi în scurt timp că perioadele ascendente alternează cu cele descendente şi că sari cu uşurinţă de la o vibraţie la alta. Această etapă nu va dura însă mult timp, după care vei începe să te stabilizezi din ce în ce mai bine pe o frecvenţă superioară, apoi pe o frecvenţă încă şi mai înaltă, şi aşa mai departe. Când ai învăţat să mergi, tu ai avut nevoie de practică, dar ai reuşit! Exact la fel se petrec lucrurile şi acum.     Ziua 27 – Sâmbătă Dacă doreşti să îţi creezi ziua de mâine, fă o retrospectivă a zilei de azi înainte de culcare şi fii recunoscător pentru toate momentele bune pe care le-ai trăit. Dacă îţi doreşti ca anumite lucruri să se fi petrecut altfel, retrăieşte filmul evenimentelor aşa cum ţi-ai fi dorit să se petreacă ele. Înainte de a adormi, spune-ţi: „Voi dormi profund şi mă voi trezi plin de energie. Mâine va fi cea mai frumoasă zi din viaţa mea.” Noapte bună!     Ziua 28 – Duminică „Ideea că noi şi noi posesiuni (indiferent în ce ar consta acestea) ţi-ar putea aduce în sine mai multă fericire sau mulţumire este greşită. Nicio persoană, niciun loc şi niciun obiect nu îţi poate oferi fericirea. În cel mai bun caz, ele îţi pot oferi pretextul pentru a te simţi fericit, dar Bucuria De a Trăi vine întotdeauna din interiorul tău.” GENEVIEVE BEHREND (1881 – 1960) Puterea ta invizibilă     Ziua 29 – Luni Când vine vorba de relaţiile amoroase, majoritatea oamenilor cred că îşi doresc o persoană anume. Dacă te gândeşti însă mai bine, îţi poţi da seama că tu nu îţi doreşti cu adevărat persoana respectivă, ci fericirea fără seamăn de a fi cu persoana perfectă. Din păcate, marea majoritate a oamenilor continuă să îi precizeze universului CINE este persoana pe care şi-o doresc în viaţa lor. Dacă universul refuză să le ofere persoana respectivă, mesajul lui este limpede: „Am verificat ce se va întâmpla peste 20 de ani şi am constatat că această persoană nu îţi va oferi fericirea pe care o meriţi.” Oare de ce ni se pare că noi ştim mai bine decât cel care vede totul dintr-o singură privire?     Ziua 30 – Marţi Planeta Pământ şi umanitatea au nevoie de tine. Au nevoie de tine şi acesta este motivul pentru care te afli aici.     Ziua 31 – Miercuri Tu ai capacitatea de a porunci orice. Iată cum le poţi porunci gândurilor negative să te părăsească: „Pleacă! Nu te doresc. Eu sunt Spirit pur şi nu găzduiesc decât gândurile bune şi perfecte.” Niciodată nu au fost rostite cuvinte mai pline de adevăr!     Ziua 32 – Joi Din clipa în care te-ai născut, tu ai avut în permanenţă alături un partener cosmic care nu te va părăsi niciodată de-a lungul actualei vieţi. Acest partener cosmic dispune de contacte fantastice şi de mijloace nelimitate, cu ajutorul cărora îţi poate oferi tot ceea ce îţi doreşti. Pentru el, timpul nu reprezintă un obstacol, mărimea nu reprezintă o problemă, iar spaţiul nu există deloc. Practic, el poate face absolut orice pentru tine. Tot ce trebuie să faci tu este să respecţi regulile jocului cosmic. Cere, apoi crede cu toată convingerea că ai primit deja ce ai cerut. Imaginează-ţi întregul Univers Cosmic lucrând pentru tine!     Ziua 33 – Vineri Ştiai că dacă viaţa ta nu s-ar schimba în permanenţă, tu nu ai putea exista? Întregul Univers şi tot ceea ce există în el se află într-un proces continuu de schimbare, pentru că totul este alcătuit din energie, iar aceasta nu poate exista decât dacă se mişcă în permanenţă. Dacă energia şi-ar opri pentru o clipă mişcarea, întregul Univers şi întreaga Viaţă ar dispărea pe loc. Viaţa ta este la rândul ei alcătuită din energie; de aceea, ea trebuie să se afle într-o mişcare continuă şi să se schimbe în permanenţă. Tu nu poţi opri mişcarea şi schimbările vieţii tale, şi nici nu ţi-ai dori acest lucru. Natura energiei constă în mişcare, şi tocmai această mişcare îţi dă Viaţă. Ea determină creşterea Vieţii, dar şi creşterea ta.     Ziua 34 – Sâmbătă Emite gânduri bune. Rosteşte cuvinte amabile. Acţionează în beneficiul celorlalţi oameni. Aceşti trei paşi îţi vor aduce mai mult decât îţi poţi imagina vreodată.     Ziua 35 – Duminică „Gândul se manifestă prin cuvânt. Cuvântul se manifestă prin acţiune. Acţiunea se transformă în obişnuinţă. Obişnuinţa devine treptat caracter. De aceea, veghează-ţi cu cea mai mare atenţie gândurile. Urmăreşte ca acestea să derive numai din iubire, respectiv din grija ta pentru toate fiinţele.” BUDDHA (c.563 – c.483 î.Ch.)     Ziua 36 – Luni Legea atracţiei este impersonală. Ea operează la fel ca un aparat xerox. Legea fotocopiază ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi în fiecare moment, după care îţi trimite fotocopia exactă sub forma vieţii tale. De aceea, tu îţi poţi schimba extrem de uşor viaţa şi lumea în care trăieşti. Dacă doreşti să schimbi lumea exterioară, tot ce trebuie să faci este să îţi schimbi gândurile şi sentimentele, iar legea atracţiei va fotocopia această schimbare.     Ziua 37 – Marţi Dacă doreşti să îţi schimbi viaţa în bine, va trebui să iei decizia de a nu mai suferi şi de a trăi fericit. Singura modalitate prin care poţi face acest lucru constă în a lua decizia de a căuta numai lucruri pe care să le apreciezi. Dacă vei începe să te focalizezi asupra lucrurilor bune şi asupra aspectelor frumoase ale vieţii, legea atracţiei va reacţiona trimiţând în viaţa ta fotocopia exactă a acestor gânduri. Şi lucrurile bune vor începe să apară. Apoi şi mai multe lucruri, apoi şi mai multe…     Ziua 38 – Miercuri Tu eşti liber să optezi pentru tot ceea ce îţi doreşti. Puterea se află în mâinile tale. Tu eşti singurul care poate opta pentru maniera în care te vei folosi de această putere. Decizia îţi aparţine. Tu poţi opta pentru o viaţă mai fericită astăzi sau pentru a amâna această fericire pentru ziua de mâine. Ce preferi? Alegerea îţi aparţine.     Ziua 39 – Joi Este extrem de important să te simţi recunoscător pentru tot ceea ce există în viaţa ta. Majoritatea oamenilor se concentrează exclusiv asupra lucrurilor pe care şi le doresc cel mai mult, dar uită să se simtă recunoscători pentru celelalte lucruri bune din viaţa lor. Fără recunoştinţă nu vei putea obţine nimic cu ajutorul legii atracţiei, căci dacă nu emiţi această stare de spirit, rezultă automat că o emiţi pe cea contrară: de nerecunoştinţă. De aceea, fii pro-activ şi foloseşte-te de frecvenţa recunoştinţei pentru primi tot ceea ce îţi doreşti de la viaţă.     Ziua 40 – Vineri Crearea unui panou cu tot ceea ce îţi doreşti pentru viitor reprezintă un instrument care te poate ajuta să îţi creezi imaginea mentală a vieţii pe care ţi-o doreşti. Ori de câte ori vei privi acest panou, tu îţi vei imprima mai adânc în minte imaginea dorită. Concentrarea asupra panoului îţi va stimula simţurile şi va evoca în fiinţa ta o stare de spirit pozitivă. Vei dispune astfel de cele două elemente absolut necesare ale procesului de creaţie: focalizarea minţii şi a sentimentelor tale asupra lucrurilor dorite. Atunci când aceste două elemente cooperează, puterea lor este de neoprit.     Ziua 41 – Sâmbătă Einstein spunea că timpul nu este decât o iluzie. Dacă vei înţelege şi dacă vei accepta acest lucru, îţi vei da seama că tot ceea ce îţi propui pentru viitor există deja. De aceea, ori de câte ori notezi în scris, ori de câte ori îţi imaginezi şi ori de câte ori descrii ceea ce îţi doreşti, fă aceste lucruri la timpul prezent. Impregnează-ţi mintea, inima şi corpul cu dorinţele tale, dar fă acest lucru ca şi cum ele s-ar fi împlinit deja, acum.     Ziua 42 – Duminică „Nimeni nu este mai îndrăgit pe lumea asta decât cel care uşurează povara altcuiva.” ANONIM     Ziua 43 – Luni Tu ai folosit Secretul toată viaţa ta. Practic, nu a existat niciun moment în care nu l-ai aplicat. Tu te foloseşti de el deopotrivă atunci când îţi creezi realitatea pe care ţi-o doreşti şi atunci când îţi creezi realitatea pe care nu ţi-o doreşti. Toate persoanele, evenimentele şi circumstanţele care apar – în fiecare zi din viaţa ta – sunt rezultatul legii atracţiei.     Ziua 44 – Marţi Secretul vizualizării constă în a menţine în mişcare imaginea în mintea ta şi în a te deplasa la rândul tău în interiorul imaginii. Dacă vei învăţa să vizualizezi o imagine în mişcare, la fel ca un film, vei stăpâni foarte rapid arta vizualizării. Dacă imaginea este statică, ea este mult mai greu de menţinut în minte. Atunci când vizualizezi o imagine, urmăreşte ca aceasta să conţină cât mai multe mişcări, astfel încât mintea ta să devină captivată de ea şi să nu se mai gândească la altceva.     Ziua 45 – Miercuri Dacă ţi-ai propus să îţi creezi în mod intenţionat realitatea, cel mai bine este să începi prin a te focaliza asupra unei singure imagini. Cu practica, vei învăţa să îţi controlezi din ce în ce mai bine energia, astfel încât te vei putea concentra asupra mai multor imagini în acelaşi timp. Imaginează-ţi că mintea ta este o lupă care focalizează lumina soarelui. Dacă vei focaliza razele soarelui într-un singur punct, tu vei aprinde un foc. Nu există nicio diferenţă între lupă şi soare, după cum nu există nicio diferenţă între mintea ta şi Univers.     Ziua 46 – Joi Dacă te afli abia la începutul practicii principiilor Secretului, sfatul meu este să începi prin a lucra cu frecvenţa de vibraţie pe care o emiţi. Întreabă-te ce anume îţi doreşti de la viaţă, iar apoi LUCREAZĂ cu vibraţiile pe care le emiţi. Continuă să LUCREZI şi să îţi ridici frecvenţa de vibraţie prin intermediul gândurilor şi sentimentelor tale. Ridică-ţi frecvenţa până când aceasta se pune la unison cu cea a Universului. Îţi reamintesc că frecvenţa Universului este o frecvenţă a bunătăţii pure!     Ziua 47 – Vineri Dacă doreşti să atragi mai mulţi bani în viaţa ta, fă-ţi o listă cu toate lucrurile pe care îţi propui să le cumperi cu aceşti bani. Înconjoară-te cu imagini ale lucrurilor pe care doreşti să le cumperi şi imaginează-ţi ce ai simţi dacă ai avea aceste lucruri chiar acum. Imaginează-ţi că împărtăşeşti aceste lucruri cu cei dragi şi gândeşte-te la fericirea lor. Asta înseamnă să creezi!     Ziua 48 – Sâmbătă Nu există o forţă a urii. Ura nu este altceva decât absenţa iubirii, la fel cum întunericul nu este altceva decât absenţa luminii. În mod similar, sărăcia este absenţa abundenţei, boala este absenţa stării de sănătate, iar tristeţea este absenţa bucuriei. Orice lucru negativ reprezintă absenţa unui lucru pozitiv. Este foarte, foarte bine de ştiut acest lucru.     Ziua 49 – Duminică „Scopul vieţii este autoperfecţionarea. Noi ne aflăm în această lume pentru a realiza în ce constă natura noastră.” OSCAR WILDE (1854 – 1900) Portretul lui Dorian Gray     Ziua 50 – Luni Fă o pauză şi gândeşte-te la tot ce îţi oferă zilnic natura ca să poţi să trăieşti. Şi totuşi, natura nu îţi cere niciodată nimic în schimb. Asta înseamnă să dăruieşti cu adevărat.     Ziua 51 – Marţi Nu există nicio îndoială că atunci când foloseşti legea atracţiei pentru binele tuturor, tu te conectezi cu o mare putere. Legea îţi stă însă la dispoziţie inclusiv individual, astfel încât să îţi poţi trăi cât mai plenar viaţa. Atunci când îţi trăieşti viaţa la maxim, tu ai mult mai multe de oferit celor din jur. Dacă suferi şi dacă eşti trist, tu nu ajuţi cu nimic lumea exterioară. În schimb, dacă eşti fericit şi dacă îţi trăieşti viaţa la maxim, întreaga lume are de profitat.     Ziua 52 – Miercuri Dacă practici tot timpul vizualizări, dar în viaţa ta nu se schimbă nimic, înseamnă că îţi sabotezi singur intenţia creatoare printr-o altă modalitate, de care nu eşti conştient. La ce te gândeşti? Ce cuvinte foloseşti? Ce acţiuni întreprinzi? Dacă nu eşti sigur unde greşeşti, roagă legea atracţiei să îţi explice în ce fel te autosabotezi, iar aceasta îţi va arăta limpede unde greşeşti.     Ziua 53 – Joi Dacă doreşti să atragi în viaţa ta aprecierea celor din jur pentru ceea ce faci, începe prin a-i aprecia şi prin a-i complimenta pe ceilalţi. Atunci când critici pe altcineva, căutându-i nod în papură, cu siguranţă vei fi criticat la rândul tău. Dacă îi judeci pe ceilalţi, vei fi judecat. Pe de altă parte, dacă îi apreciezi pe cei din jur, aceştia te vor aprecia la rândul lor. Pentru a atrage o calitate din lumea exterioară, trebuie să începi întotdeauna prin a o cultiva în tine însuţi.     Ziua 54 – Vineri Întreaga lume exterioară şi fiecare detaliu pe care îl experimentezi într-o zi îţi ilustrează perfect frecvenţa pe care o emiţi. Această frecvenţă este reflectată de toate persoanele care îţi ies în cale, de evenimentele şi de circumstanţele prin care treci. Viaţa este la fel ca o oglindă. Ea nu face decât să reflecte vibraţia ta interioară.     Ziua 55 – Sâmbătă Atunci când emiţi gânduri negative despre altcineva, aceste gânduri se întorc la tine multiplicate. Pe de altă parte, nu contează câţi oameni emit gânduri negative referitoare la tine; dacă tu eşti fericit, gândurile lor nu te pot atinge, întrucât au o frecvenţă de vibraţie complet diferită. În schimb, dacă emiţi gânduri negative, acestea se vor întoarce la tine multiplicate, din cauza gândurilor similare ale celor din jur. Nimeni nu poate aduce negativitatea în viaţa ta prin gândurile sale dacă tu nu permiţi vibraţiei tale să coboare pe aceeaşi frecvenţă cu a lor.     Ziua 56 – Duminică „Noi emitem tot timpul gânduri, cu o intensitate mai mare sau mai mică, după care culegem roadele acestor gânduri. Vibraţiile gândurilor noastre nu numai că ne influenţează pe noi şi pe cei din jur, dar ele au şi puterea de a atrage alte gânduri similare, persoane, circumstanţe şi lucruri, inclusiv, „norocul” sau „ghinionul”, în funcţie de calitatea gândurilor.” WILLIAM WALKER ATKINSON (1862 – 1932) Vibraţia gândului     Ziua 57 – Luni Dacă doreşti să experimentezi un sentiment profund de recunoştinţă, aşează-te şi scrie o listă cu toate lucrurile pentru care te simţi recunoscător. Continuă să scrii pe această listă până când ochii ţi se umplu de lacrimi. Odată cu aceste lacrimi, inima îţi va exploda într-o trăire sublimă, care îţi va inunda întreaga fiinţă. Această trăire este recunoştinţa cea mai profundă. Dacă ai experimentat o dată acest sentiment, vei şti să îl recreezi oricând vei dori. Va trebui apoi să reproduci acest sentiment profund de recunoştinţă de cât mai multe ori în fiecare zi. Dacă vei proceda astfel, în scurt timp vei deveni capabil să îl simţi practic instantaneu şi aproape continuu, inundându-ţi întregul corp. Continuă să practici până când ajungi la această realizare.     Ziua 58 – Marţi Cere, Crede, Primeşte – aceştia sunt cei trei paşi simpli prin care poţi crea în viaţa ta tot ceea ce îţi doreşti. Adeseori, pasul cel mai dificil se dovedeşte a fi al doilea: crede. Pe de altă parte, el reprezintă pasul cel mai important pe care îl vei face vreodată. Credinţa presupune absenţa oricărei îndoieli. Ea trebuie să fie de neclintit, indiferent de ceea ce se întâmplă în lumea exterioară. Atunci când vei ajunge să controlezi credinţa, tu îţi vei controla practic întreaga viaţă.     Ziua 59 – Miercuri Ştiai că ori de câte ori încerci să îţi imaginezi „cum” se va materializa dorinţa ta, tu te îndepărtezi practic de împlinirea acestei dorinţe? Atunci când încerci să îţi imaginezi „cum” se va materializa dorinţa ta, tu îi transmiţi practic Universului mesajul că nu ai această dorinţă. În acest caz, cum ar putea Universul să ţi-o îndeplinească?     Ziua 60 – Joi Tu eşti un centru de transmisie al Universului. În fiecare secundă, tu emiţi şi primeşti mesaje pe o anumită frecvenţă. Pentru a crea ceea ce îţi doreşti, trebuie să îţi transmiţi dorinţa fără a întrerupe nicio clipă transmisia. Acest lucru este posibil numai dacă te concentrezi asupra faptului că dorinţa ta s-a manifestat deja. Dacă te gândeşti la faptul că dorinţa ta nu s-a împlinit încă sau în cazul în care cultivi îndoieli, tu întrerupi automat transmisia. Universul pierde semnalul emis de tine şi primeşte un nou semnal, care îi transmite faptul că nu mai ai nicio dorinţă. El îţi răspunde apoi fără greş la acest mesaj, iar tu primeşti ceea ce i-ai transmis: Nu am această dorinţă! Dacă îţi doreşti cu adevărat ceva, tot ce trebuie să faci este să revii mereu la frecvenţa obţinerii lucrului dorit, iar Universul ţi-l va livra.     Ziua 61 – Vineri Universul are mijloace nelimitate de a-ţi îndeplini toate visele. Te asigur că dacă te vei concentra în interior asupra unui vis, acesta se va reflecta în lumea exterioară printr-o modalitate pe care nu ţi-ai fi imaginat-o niciodată. De aceea, concentrează-te asupra imaginilor dorite şi lasă Universul să îşi facă treaba.     Ziua 62 – Sâmbătă Cum crezi că m-am folosit personal de Secret pentru a nu mai avea nevoie de ochelari de citire? Simplu: am cerut acest lucru, iar apoi m-am vizualizat fără ochelari în diferite situaţii. Privirea mea a devenit clară în numai trei zile. Nici nu am observat când au trecut aceste trei zile, întrucât AM ŞTIUT încă din primul moment că dorinţa mea s-a împlinit. Dacă aş fi fost conştientă de cele trei zile, atunci aş fi observat că dorinţa mea nu s-a împlinit încă. Eu am crezut însă cu adevărat şi AM ŞTIUT că dorinţa mea s-a îndeplinit. Am avut o credinţă absolută. Aş putea spune la fel de bine că mi-au trebuit trei zile ca să realizez că vederea mea a devenit limpede sau că mi-au trebuit trei zile până când m-am adaptat la noua mea privire, care nu mai necesita ochelari. Ambele afirmaţii sunt la fel de adevărate, întrucât am ştiut încă de când am cerut acest lucru că nu mai aveam nevoie de ochelari. Nu am avut nicio clipă nici cea mai mică îndoială în această privinţă. Pornind de la această stare de cunoaştere, privirea mea s-a limpezit în trei zile.     Ziua 63 – Duminică „Dacă ducem o viaţă frumoasă, vremurile în care trăim ni se par de asemenea bune. Vremurile în care trăim reflectă ceea ce există în interiorul nostru.” SFÂNTUL AUGUSTIN DIN HIPPO 1354 – 430)     Ziua 64 – Luni Noi nu putem atrage ceva nou în viaţa noastră dacă nu suntem deja recunoscători pentru ceea ce avem. De fapt, dacă oamenii ar fi în totalitate recunoscători pentru ceea ce au, ei nu ar mai trebui să ceară nimic, întrucât totul le-ar fi dat chiar înainte de a cere ceva. Atât de mare este puterea Recunoştinţei…     Ziua 65 – Marţi Tot ce trebuie să faci este să ceri şi să crezi, iar apoi să te pui la unison cu frecvenţa de recepţie a bunătăţii. În rest, nu trebuie să faci nimic. Universul va avea grijă să pună în mişcare toate lucrurile pentru a-ţi satisface cererea, inclusiv pe tine. Atunci când ceri ceva şi când crezi că vei primi ceea ce ai cerut, tu te dai practic deoparte, astfel încât Universul să îţi poată îndeplini cererea.     Ziua 66 – Miercuri Nu-ţi face griji în legătură cu gândurile negative şi nu încerca să le controlezi. Pentru a le contracara, cel mai bine este să emiţi zilnic gânduri pozitive. Plantează cât mai multe gânduri bune în fiecare zi. În acest fel, vei atrage către tine din ce în ce mai multe gânduri bune, şi mai devreme sau mai târziu acestea le vor neutraliza complet pe cele negative.     Ziua 67 – Joi Dacă doreşti ca Universul să te conducă spre o viaţă mai bună şi mai frumoasă, trebuie să începi prin a privi în jurul tău şi prin a aprecia lucrurile bune şi frumoase de care te bucuri deja. Observă frumuseţea din jurul tău şi bucură-te de toate binecuvântările din viaţa ta. Insatisfacţia nu te va ajuta să te bucuri de o viaţă mai frumoasă şi mai fericită. Dimpotrivă, ea va atrage către tine noi şi noi motive de a fi nesatisfăcut. În schimb, aprecierea binecuvântărilor care există deja în viaţa ta va atrage către tine noi şi noi motive de a fi fericit. Reţine: tu eşti asemeni unui magnet! Aprecierea atrage apreciere!     Ziua 68 – Vineri Atunci când în viaţa noastră se produce o schimbare energetică majoră, adeseori noi o etichetăm ca fiind „ceva rău”, fapt care atrage apoi motive autentice de tristeţe, durere şi suferinţă, întrucât ne opunem schimbării respective. Din fericire, avem întotdeauna de ales. Universul conţine întotdeauna o multitudine de posibilităţi. De aceea, orice s-ar întâmpla în viaţa noastră, există întotdeauna o portiţă prin care putem scăpa de situaţia curentă. În orice circumstanţă şi în orice moment din viaţa noastră, noi avem de ales între două căi. Una este bună şi cealaltă este rea, însă TU eşti cel care alege calea pe care vei merge în continuare.     Ziua 69 – Sâmbătă Atunci când soliciţi fericire şi o viaţă frumoasă, nu cere acest lucru numai pentru tine, ci pentru toată lumea. Atunci când soliciţi ceva mai bun, nu cere acest lucru numai pentru tine, ci pentru toată lumea. Solicită mai multă abundenţă şi o stare de sănătate mai bună, dar nu doar pentru tine, ci pentru toată lumea. Îţi poţi imagina ce s-ar întâmpla dacă şase miliarde de oameni ar solicita aceste lucruri inclusiv pentru tine?     Ziua 70 – Duminică „Dacă mintea omului devine pură, mediul în care trăieşte el va deveni, la rândul lui, pur.” BUDDHA (c. 563 – c. 483 Î.Ch.)     Ziua 71 – Luni Dacă doreşti să înţelegi cum poţi emite gânduri fără a fi conştient de acest lucru, opreşte-te chiar acum din lectură, închide ochii şi încearcă să nu emiţi niciun gând timp de zece secunde. Dacă gândurile vin în ciuda deciziei tale de a le opri, vei înţelege că ele intervin în viaţa ta fără ca tu să fii conştient de ele. Dacă mintea ta refuză să te asculte şi să îşi întrerupă procesul gândurilor timp de zece secunde, îţi poţi imagina câte gânduri inconştiente îţi trec prin ea în doar o singură zi? Tu poţi schimba această situaţie şi îţi poţi controla mintea. Tot ce trebuie să faci în acest scop este să practici întreruperea procesului gândurilor timp de zece secunde. În scurt timp, vei constata că îţi vei putea întrerupe şirul gândurilor timp de 10 secunde, apoi timp de 15 secunde, apoi 30 de secunde şi aşa mai departe, până când tu vei fi acela care va decide dacă doreşti să emiţi vreun gând sau nu. Pacea pe care o vei cunoaşte atunci când vei fi stăpânul minţii tale este indescriptibilă. În plus, vei ajunge să controlezi şi legea atracţiei. Imaginează-ţi acest lucru!     Ziua 72 – Marţi Dacă emiţi gândul: „Am nevoie de bani”, vei continua să atragi această vibraţie corespondentă. Dacă doreşti să ieşi din acest cerc vicios, va trebui să găseşti o cale pentru a fi fericit ACUM, pentru a te simţi bine ACUM şi pentru a te bucura ACUM, chiar dacă nu ai bani. Porneşte de la premisa că acestea sunt sentimentele pe care le-ai simţi dacă ai avea bani. Banii nu aduc fericirea, dar fericirea atrage banii.     Ziua 73 - Miercuri Dacă până acum te-ai bucurat de o existenţă perfectă, în care totul a decurs impecabil, este puţin probabil să îţi doreşti să îţi schimbi viaţa. Dorinţa arzătoare de a schimba lucrurile din viaţa noastră se naşte ca urmare a lucrurilor aparent „negative” care ni se întâmplă. Această dorinţă arzătoare este la fel ca o flacără intensă sau ca un magnet şi este extraordinar de puternică. Fii recunoscător pentru evenimentele care au aprins în tine această flacără, respectiv această dorinţă arzătoare, întrucât această flacără a dorinţei tale îţi va da putere şi fermitate, şi îţi vei schimba viaţa.     Ziua 74 – Joi Fiecare cuvânt pe care îl rosteşti are o anumită frecvenţă. Vibraţia care îi corespunde influenţează întregul Univers chiar în momentul în care ai rostit cuvântul. Legea atracţiei reacţionează la această vibraţie, deci implicit la toate cuvintele tale. Atunci când foloseşti cuvinte cu mare impact, cum ar fi „teribil”, „şocant” sau „oribil” pentru a descrie o situaţie din viaţa ta, tu îi transmiţi Universului un mesaj corespondent, iar legea atracţiei îţi aduce înapoi această vibraţie. Legea este impersonală şi nu face altceva decât să reacţioneze la frecvenţa pe care o emiţi. Acum înţelegi cât de important este să precizezi exact ceea ce îţi doreşti şi să nu mai foloseşti cuvinte cu mare impact care descriu ceea ce nu îţi doreşti?     Ziua 75 – Vineri Obişnuieşte-te să simţi că ai obţinut deja ceea ce îţi doreşti şi concentrează-te asupra acestui sentiment. Vei constata că te simţi extraordinar de bine. Cu cât te vei concentra mai mult asupra acestui sentiment, cu atât mai puternic va deveni el. Vei începe astfel să simţi că ai obţinut deja ceea ce îţi doreşti. Atunci când vei avea această percepţie, legea atracţiei va reacţiona automat. Reţine: legea nu dă greş niciodată, deci nu va da greş nici în cazul tău.     Ziua 76 – Sâmbătă Îţi mai aminteşti de perioada copilăriei, când îţi imaginai tot felul de lucruri, cât de vii erau aceste imagini mentale? Exact acelaşi lucru trebuie să îl faci şi acum, ori de câte ori îţi doreşti ceva nou în viaţa ta. Pretinde în sinea ta că ai obţinut deja ceea ce ţi-ai propus. Spre exemplu, dacă îţi doreşti noi prieteni, pretinde în sinea ta că ai cei mai buni prieteni din lume. În clipa în care vei începe să trăieşti mai mult în imaginaţie, considerând că ai prieteni minunaţi şi uitând de realitatea actuală, vei avea prieteni minunaţi. Această formulă simplă poate fi aplicată în cazul tuturor dorinţelor tale.     Ziua 77 – Duminică „Omul este ceea ce crede că este.” ANTON CEHOV (1860 – 1904) Jurnalul lui Anton Cehov     Ziua 78 – Luni Progresul tău în ce priveşte stăpânirea legii atracţiei se bazează pe învăţarea şi apoi practicarea a ceea ce funcţionează cel mai bine pentru tine. Fiecare nouă zi din viaţa ta reflectă întocmai ce ai gândit până acum prin evenimentele pe care ţi le aduce în faţă. Întreaga ta lume este ca un film care îţi arată încotro te îndrepţi. Tu nu eşti nicio clipă singur, ci primeşti în permanenţă un feedback. Învaţă să te foloseşti de acesta. Observă ce ţi se întâmplă şi întreabă-te cum ai atras către tine această realitate. Cunoaşte-te pe tine însuţi, şi astfel vei deveni un maestru al legii atracţiei.

TU CREZI ÎN MAGIE?     „Cine nu crede în magie nu o va descoperi niciodată ROALD DAHL (1916-1990) scriitor   Îţi mai aduci aminte de perioada în care erai copil şi în care tot ce vedeai te umplea de fascinaţie şi de uimire? Viaţa ţi se părea magică şi încântătoare, şi chiar şi cele mai mărunte lucruri te umpleau de entuziasm. Priveai la fel de fascinat chiciura care albea firele de iarbă, fluturii care zburau prin aer sau o banală frunză căzută la pământ.   Căderea unui dinte te umplea de entuziasm, căci ştiai că noaptea Zâna Măseluţă va veni la tine, şi numărai nerăbdător zilele care au mai rămas până la noaptea magică a Crăciunului! Chiar dacă nu înţelegeai cum reuşeşte Moş Crăciun să ajungă în aceeaşi noapte la toţi copiii din lume, acesta nu te dezamăgea niciodată, lăsându-ţi darurile sale sub brad.   În acea perioadă magică a vieţii tale erai convins că renii pot zbura, că în grădina ta trăiesc zâne, că animalele de casă sunt la fel ca oamenii, că jucăriile au personalităţi, că visele se adeveresc şi că dacă ai dori, ai putea atinge stelele. Inima ta era plină de bucurie, imaginaţia ta nu cunoştea limite şi erai convins că viaţa este magică! Foarte mulţi copii trăiesc în această lume magică, în care totul li se pare frumos şi în care fiecare nouă zi promite alte aventuri fabuloase. Nimic nu le poate răpi acestora bucuria pe care le-o oferă perspectiva magică asupra vieţii. Din păcate, pe măsură ce cresc şi se transformă în adulţi, responsabilităţile, problemele şi dificultăţile vieţii de zi cu zi sfârşesc prin a-i copleşi. Ei devin pe zi ce trece din ce în ce mai dezamăgiţi, iar magia în care credeau când erau mai mici păleşte şi dispare. Acesta este unul din motivele pentru care majoritatea adulţilor adoră să fie în compania copiilor, astfel încât să retrăiască pentru o clipă starea de spirit pe care au avut-o cândva.   Cartea de faţă îşi propune să îţi demonstreze că magia în care ai crezut cândva este cât se poate de reală, în timp ce perspectiva adultului dezamăgit de viaţă este falsă. Magia vieţii chiar este reală, cel puţin tot atât de reală ca şi tine. De fapt, viaţa poate fi infinit mai fabuloasă decât ţi-o imaginai tu când erai copil şi decât tot ce ai cunoscut vreodată până acum. Ea îţi poate tăia respiraţia şi te poate umple de inspiraţie şi de entuziasm. Dacă ştii cum să procedezi pentru a readuce magia în existenţa ta, tu poţi avea o viaţă de vis. Vei ajunge chiar să te întrebi cum a fost posibil să renunţi cândva să mai crezi în magia vieţii!   Chiar dacă nu vei vedea renii zburând, vei vedea cu siguranţă lucrurile pe care ţi le-ai dorit întotdeauna apărând în faţa ta, iar situaţiile la care ai visat dintotdeauna petrecându-se subit. Ce-i drept, nu vei înţelege niciodată pe deplin cum s-au legat lucrurile astfel încât să îţi îndeplinească visele, căci magia operează într-o lume invizibilă, ceea ce o face să fie cu atât mai fascinantă!   Te simţi pregătit să trăieşti din nou magia vieţii? Să trăieşti în fiecare zi plin de entuziasm şi de minunare, la fel ca un copil? Dacă da, pregăteşte-te să devii un magician!   Aventura noastră a început acum 2.000 de ani, când cunoaşterea capabilă să schimbe viaţa oamenilor a fost ascunsă într-un text sacru…       REVELAREA UNUI MARE MISTER     Pasajul care urmează provine din Evanghelia după Matei, una din cărţile Noului Testament, şi a creat foarte multă confuzie de-a lungul timpului, fiind înţeles şi interpretat greşit de mulţi oameni.   „Celui care are i se va mai da, şi astfel va trăi în abundenţă. Celui care nu are i se va lua chiar şi ceea ce are.”   Trebuie să recunoşti că este greu să citeşti acest pasaj fără să ţi se pară nedrept, întrucât mesajul pare să fie că bogaţii se vor îmbogăţi şi mai tare, iar săracii vor sărăci şi mai mult. În realitate, pasajul conţine un mister care trebuie dezlegat. Dacă vei înţelege acest mister, în faţă ţi se va deschide o lume nouă.   Misterul care le-a scăpat oamenilor secole la rând poate fi rezumat într-un singur cuvânt: recunoştinţă.   „Celui care îşi exprimă recunoştinţa i se va mai da, şi va trăi în abundenţă. Celui care nu îşi exprimă recunoştinţa i se va lua chiar şi ceea ce are.”   Iată cum, prin revelarea unui singur cuvânt, un text aparent criptic îşi dezvăluie cât se poate de limpede semnificaţia. Au trecut 2.000 de ani de la notarea în scris a acestor cuvinte, dar ele au rămas la fel de adevărate astăzi cum au fost odinioară. Dacă nu îţi vei face timp pentru a fi recunoscător, nu numai că nu vei primi mai mult decât ai, dar vei pierde chiar şi ceea ce ai la ora actuală. Pe de altă parte, promisiunea magiei care apare odată cu exprimarea recunoştinţei este descrisă în cuvintele: dacă vei fi recunoscător, vei primi mai mult şi vei trăi în abundenţă!   Promisiunea recunoştinţei este exprimată la fel de limpede şi în Coran:   „Şi [aminteşte-ţi] cuvintele lui Dumnezeu: «Dacă eşti recunoscător, îţi voi da mai mult; dar dacă vei fi nerecunoscător; pedeapsa mea te va lovi cu asprime».”   Nu contează ce religie urmezi, şi nici măcar dacă ai sau nu o natură religioasă. Cert este că aceste cuvinte din Sfânta Scriptură şi din Coran sunt cât se poate de adevărate inclusiv în cazul tău şi al vieţii tale, căci ele descriu o lege fundamentală a ştiinţei şi a Universului.   Legea universală Recunoştinţa operează la unison cu o lege universală ce guvernează întreaga viaţă. Aceasta este legea atracţiei, care gestionează întreaga energie a Universului, de la formarea atomilor şi până la mişcarea planetelor. Ea spune că „principiile similare se atrag”. Celulele unui organism viu sunt menţinute laolaltă, la fel ca şi substanţa unui obiect material, numai datorită legii atracţiei. Aceeaşi lege operează inclusiv asupra gândurilor şi sentimentelor tale, care reprezintă în egală măsură manifestări energetice. De aceea, tu atragi către tine tot ceea ce gândeşti şi tot ceea ce simţi.   Spre exemplu, dacă gândeşti: „Nu-mi place slujba pe care o am”, „Nu am destui bani”, „Nu-mi pot găsi un partener perfect”, „Nu-mi pot plăti facturile”, „Nu cred că o să reuşesc în ceea ce mi-am propus”, „Cutare nu mă apreciază”, „Nu mă înţeleg cu părinţii mei”, „Copilul meu are o problemă” sau „Am dificultăţi în căsnicie” – tu vei atrage din ce în ce mai mult aceste experienţe de viaţă.   În mod similar, dacă te gândeşti la lucrurile pentru care te simţi recunoscător, cum ar fi: „Îmi iubesc slujba”, „Familia mea mă sprijină în tot ceea ce fac”, „Am avut o vacanţă excelentă”, „Mă simt uimitor de bine astăzi”, „Fiscul mi-a returnat o sumă incredibil de mare de bani, considerând-o deductibilă din impozitele pe care le-am plătit” sau „Am petrecut un weekend minunat în natură, alături de fiul meu”, şi dacă simţi sincer starea de recunoştinţă, tu vei atrage din ce în ce mai mult aceste motive de satisfacţie în viaţa ta. Legea atracţiei este imuabilă, operând de fiecare dată, la fel cum fierul este întotdeauna atras de un magnet. Recunoştinţa ta are o calitate magnetică, şi cu cât ţi-o vei manifesta mai abundent, cu atât mai mare va fi prosperitatea pe care o vei atrage în viaţa ta. Această lege este universală!   Probabil că ai auzit zicători de genul: „Omul culege ce a semănat”, „Cine seamănă vânt, culege furtună” sau „Omul primeşte ceea ce dăruieşte”. Acestea descriu aceeaşi lege universală a atracţiei, dar şi un principiu universal pe care l-a descoperit marele savant Sir Isaac Newton.   Newton a descoperit legile fundamentale ale mişcării în Univers, iar una dintre acestea spune:   Oricărei acţiuni i se opune o reacţie egală şi contrară.   Dacă aplicăm acest principiu conceptului de recunoştinţă, obţinem următoarea ecuaţie: orice acţiune de dăruire generează inevitabil o reacţie opusă de primire. Iar ceea ce primeşti este întotdeauna egal cu cantitatea de recunoştinţă pe care ţi-ai exprimat-o. Cu alte cuvinte, însăşi acţiunea recunoştinţei generează o reacţie a primirii! Şi cu cât te simţi mai recunoscător şi mai sincer (altfel spus, cu cât oferi mai multă recunoştinţă), cu atât mai mult vei primi.   Firul de aur al recunoştinţei Puterea recunoştinţei a fost propovăduită şi practicată de mii de ani, fiind transmisă de la o generaţie la alta de-a lungul secolelor şi răspândindu-se de pe un continent pe altul şi de la o civilizaţie la alta. Marile religii ale lumii: creştinismul, islamul, iudaismul, budismul, sikhismul şi hinduismul – toate au în centrul lor conceptul de recunoştinţă.   Profetul Mohamed a afirmat că recunoştinţa pentru abundenţa primită reprezintă cea mai bună poliţă de asigurare că abundenţa va continua să curgă în viaţa ta   La rândul lui, Buddha a spus că omul nu are decât motive de bucurie şi de recunoştinţă.   Lao Tzu a declarat că întreaga lume îi aparţine celui care se bucură de realitate aşa cum este aceasta.   Krishna a afirmat că acceptă întotdeauna cu bucurie tot ceea ce i se oferă.   Regele David le-a recomandat supuşilor săi să mulţumească pentru întreaga lume, adică pentru tot ceea ce există între pământ şi cer.   În sfârşit, Iisus obişnuia să spună mulţumesc înainte de orice miracol pe care îl realiza.   De la aborigenii australieni şi până la triburile africane maasai şi zulu, de la indienii americani navajo, shawnee şi cherokee, şi până la tahitieni, eschimoşi şi maori, practica recunoştinţei reprezintă însuşi nucleul central al tuturor tradiţiilor indigene.   „Când te trezeşti dimineaţa, mulţumeşte pentru lumina zorilor, pentru viaţa ta şi pentru vitalitatea de care te bucuri. Oferă mulţumiri pentru hrana pe care o consumi şi pentru bucuria de a trăi pe acest pământ. Dacă nu găseşti niciun motiv de recunoştinţă, vina îţi aparţine ţie, nu Universului.” TECUMSEH (1768-1813) Lider nativ american al tribului Shawnee   Cărţile de istorie sunt pline de personaje ilustre care au practicat recunoştinţa şi ale căror realizări le plasează în rândul celor mai măreţi oameni care au trăit pe acest pământ: Gandhi, Maica Tereza, Martin Luther King Jr., Dalai Lama, Leonardo Da Vinci, Platon, Shakespeare, Esop, Blake, Emerson, Dickens, Proust, Descartes, Lincoln, Jung, Newton, Einstein şi foarte mulţi alţii.   Descoperirile lui Albert Einstein au schimbat radical perspectiva noastră asupra Universului. Ori de câte ori era întrebat cum a reuşit să obţină aceste realizări monumentale, marele savant nu făcea altceva decât să le mulţumească altora. Una din cele mai geniale minţi ale tuturor timpurilor le mulţumea celor din jurul său de peste o sută de ori pe zi pentru munca lor!   În aceste condiţii, nu este de mirare că atâtea mari mistere ale vieţii i-au fost revelate lui Albert Einstein. Nu este de mirare că el a făcut o serie de descoperiri dintre cele mai importante în istoria ştiinţei. Einstein a practicat recunoştinţa în fiecare zi din viaţa sa, primind în schimb abundenţă în numeroase forme.   Când Isaac Newton (declarat recent, în urma unui sondaj, savantul care şi-a adus cea mai mare contribuţie la progresul ştiinţei şi al umanităţii) a fost întrebat cum a reuşit să ajungă la marile sale descoperiri ştiinţifice, el a răspuns că a stat tot timpul pe umerii marilor giganţi. Cu alte cuvinte, el se simţea recunoscător faţă de oamenii de ştiinţă care au trăit înaintea lui.   Savanţii, filozofii, inventatorii, exploratorii şi profeţii care au practicat recunoştinţa au cules roadele acesteia, marea majoritate fiind perfect conştienţi de puterea ei inerentă. În mod paradoxal, cei mai mulţi dintre oamenii moderni ignoră această putere, căci numai cine o practică poate experimenta magia recunoştinţei în viaţa sa de zi cu zi!     Descoperirea mea personală Povestea mea reprezintă un exemplu care ilustrează perfect cum arată viaţa celui care ignoră puterea recunoştinţei, dar şi ceea ce se întâmplă atunci când omul integrează această putere în viaţa sa.   Dacă m-ar fi întrebat cineva acum şase ani în ce măsură eram o persoană recunoscătoare, aş fi răspuns: „Sigur că sunt o persoană recunoscătoare. Spun întotdeauna mulţumesc atunci când primesc un dar de la cineva, când cineva îmi ţine uşa deschisă sau când altcineva face ceva pentru mine.”   În realitate, nu eram deloc o persoană recunoscătoare. De fapt, nici nu ştiam ce înseamnă adevărata recunoştinţă, iar faptul că spuneam mulţumesc în situaţiile adecvate, cu siguranţă nu mă făcea să devin o persoană recunoscătoare.   Viaţa mea lipsită de recunoştinţă s-a dovedit a fi destul de dificilă. Aveam datorii, iar acestea creşteau puţin câte puţin în fiecare lună. Munceam foarte mult, dar situaţia mea financiară nu reflecta niciodată acest lucru. Încercând să fac faţă acestor datorii şi celorlalte obligaţii pe care le aveam, trăiam într-o stare de stres continuu. Relaţiile mele oscilau ca un pendul între agonie şi extaz, căci nu aveam niciodată suficient timp pentru ceilalţi oameni.   Deşi eram relativ „sănătoasă”, la sfârşitul fiecărei zile mă simţeam epuizată şi nu ratam nicio epidemie de gripă fără a „lua virusul”. Aveam momentele mele de fericire, când ieşeam cu prietenii sau când plecam în vacanţă, dar acestea erau urmate de perioade şi mai intense de muncă pentru a plăti facturile acestor plăceri.   Pe scurt, nu trăiam cu adevărat, ci doar supravieţuiam de la o zi la alta şi de la un salariu la altul, şi de-abia reuşeam să îmi rezolv o problemă că din senin apăreau altele.   În această perioadă mi s-a întâmplat ceva care mi-a schimbat pentru totdeauna viaţa. Am descoperit un secret şi am început să practic zilnic recunoştinţa. Peste noapte, întreaga mea viaţă s-a schimbat, şi cu cât practicam mai intens recunoştinţa, cu atât mai miraculoase mi se păreau rezultatele pe care le obţineam. Pe scurt, viaţa mea a devenit cu adevărat magică.   Pentru prima dată în viaţă am scăpat de datorii, după care am primit toţi banii de care aveam nevoie pentru a-mi satisface orice dorinţă. Problemele mele obişnuite din domeniul relaţiilor, cel profesional şi cel al sănătăţii au dispărut, şi în loc să mă mai confrunt cu obstacolele zilnice care îmi erau familiare, zilele mele s-au umplut numai de bucurii. Starea mea de sănătate şi nivelul meu energetic s-au îmbunătăţit dramatic şi am început să mă simt mai bine decât la 20 de ani. Relaţiile mele au devenit mult mai profunde şi am ajuns să mă bucur mult mai mult de timpul petrecut în mijlocul familiei şi al prietenilor mei decât o făcusem în toţi anii anteriori.   Mai presus de orice însă, am devenit infinit mai fericită decât mi-aş fi imaginat vreodată că pot fi. Trăiam o stare de fericire beatifică cum nu mai cunoscusem vreodată până atunci. Recunoştinţa m-a transformat, iar viaţa mea s-a schimbat ca prin magie.