Gramatica limbii române titularizare/definitivat învățământul primar

Pronumele reflexiv   Pronumele reflexiv ţine locul ţine locul obiectului asupra căruia se exercită acţiunea verbului, exprimând identitatea între obiect şi subiectul verbului.   Particularităţi – are numai cazurile dativ şi acuzativ – are forme proprii numai pentru persoana a II-a – acuzativ: se, -s; dativ: îşi, -şi – la persoana I şi a II-a, rolul de pronume reflexiv îl îndeplinesc formele neaccentuate de dativ şi acuzativ ale pronumelui personal – pronumele reflexiv neaccentuat poate fi folosit singur sau însoţit de pronume accentuat: mă apăr pe mine, îmi aduc mie   Funcţii sintactice 1. Nume predicativ: Roadele erau pentru sine. 2. Atribut pronominal: Lauda de sine nu este bună. 3. Atribut pronominal (dativ posesiv): Îşi puse căciula pe cap. 4. Complement direct: Eu mă trezesc devreme. 5. Complement indirect: Munceşte pentru sine. 6. Complement de agent: Convins de sine însuşi, nu se mai temea. 7. Complement circumstanţial de mod: Se înţelegea de la sine că va veni. 8. Complement circumstanţial de loc: El o apropie de sine cu fiecare zi.

Definitia pleonasmului : PLEONASMUL este o greşeală de exprimare, care constă în folosirea alăturată  a unor cuvinte sau a unor construcţii cu acelaşi înţeles: Iata o scurta lista a acestora si sa incercam sa fim atenti cand le folosim in vorbirea curenta: – zboruri aeriene – perioada de timp -averse de ploaie – poarta de acces – luni de zile – lihnit de foame – hit de mare succes – vizibil cu ochiul liber – a cobori jos – a urca sus – enorm de mult – a aduce aportul – cobaii de experienţă – a avansa înainte – contrabandă ilegală – averse de ploaie – babă  bătrână – concluzie finală – caligrafie frumoasă – conducere  managerială – cel mai superior – a conlocui laolaltă – a cere o solicitare – a conlucra împreună – a conţine în cuprins – copartener – a dăinui permanent – a ecraniza un film – genunchiul  piciorului – hemoragie de sânge – a îngheţa de frig – mijloace mass-media – perioadă de  timp – persuasiune convingătoare – a poposi pentru odihnă – a prefera mai bine a rămâne în continuare – a relua din nou – a  repeta încă o dată – a rescrie iar – a reveni din nou – scurtă alocuţiune – a urma în  continuare – vestigii trecute

Tautologia este figura de stil care constă în repetarea unei părți de propoziție sau a unei propoziții prin aceleași cuvinte, dar cu funcții sintactice diferite, având rolul de a sublinia o calitate sau o acțiune. Exemplu: Casa (subiect) este casă(nume predicativ) și masa este masă.   Tautologia se deosebește de pleonasm prin faptul că se repetă același termen, dar cu alt sens. Specific tautologiei este intonația.   Argoul este un limbaj secret elaborat de un grup social inchis cu intenția de a nu fi înțeles de ceilalți vorbitori. Termenii argotici circulă mai mult oral și se modifică frecvent, pentru că își pierd caracterul secret. Exemplu : diriga (diriginta) - șase = atenție ! - facultate - inchisoare - a da o țeapă - a înșela - mișto - frumos - nașpa - urât, rău....etc   Jargonul - este limbajul unei pături „culte” ce vrea să se distingă printr-o exprimare care să impresioneze prin folosireaa greșită a unor cuvinte de origine străină. - se poate vorbi de o „modă” a grecismelor în secolul al XVIII-lea, de una a franțuzismelor în secolul al XIX-lea și de una a cuvintelor englezește, chiar și în zilele noastre Exemplu : „ma șer”, „furculosion”, „vichend”...etc

Fișă de lucru- Adjectivul   Scrie în tabel  adjectivele din caligrama.   Cu două forme Cu trei frome Cu patru forme                                                                                                                             stă în grădină                                          2.Formează adjective de la cuvintele date cu ajutorul sufixelor :     -os :  caldură-                                  -esc: frate-                                              -nic:  casă-              a luneca-                                          împărat-                                                  grabă-              ochi-                                                nebun-                                                      zadar- 3.Găsește în careul de mai jos adjectivele care denumesc culori și încercuiește-le. H B M O V Z S N A L B L E U I O B G R I Y N C V O T O V A I W C R N K A K I L O D X C R E M I R O G R E N A L A A D I T A M A I 4.Realizează acordul adjectivelor din paranteze cu substantivele ale căror însuşiri le arată.        “Pe  prispă  torcea o fată (frumos) ……………………... Haina (alb şi lung)   ………………………………. părea un nor de raze şi umbre, iar părul ei (aurie) …………………. era împletit în cozi (lungă) …………………. O cunună de mărgăritare era aşezată pe fruntea ei (neted) …………………...” 5. Subliniază forma corectă de scriere a adjectivelor din enunţurile de mai jos: Razele aurii / auriii ale soarelui mângâie pământul reavăn. Propriii / proprii nepoţi nu îi respectă, deşi bunicii înşişi i-au crescut. Călca uşor pe covorul de frunze rugini / ruginii. Argintii / argintiii fulgi de nea plutesc în văzduh. 6.Analizează adjectivele din enunțul următor (fel, forme, caz, funcție sintactică, grad de comparație) a) Copilul agitat este din clasa fratelui meu. b)Fata moşului era foarte harnică. c)Acest băiat ia numai note mari. d)Harnicul elev are întotdeauna de câștigat.   7. Alcătuiește un text de  aproximativ zece rânduri intitulat Gând de primăvară, în care să utilizezi adjective la diferite grade de comparaţie.   Fișă de lucru- Adjectivul   Scrie în tabel  adjectivele din caligrama.   Cu două forme Cu trei frome Cu patru forme                                                                                                                                                              s                                      t                                      ă                              în grădină.             2.Formează adjective de la cuvintele date cu ajutorul sufixelor :     -os :  caldură-                                  -esc: frate-                                              -nic:  casă-              a luneca-                                          împărat-                                                  grabă-              ochi-                                                nebun-                                                      zadar- 3.Găsește în careul de mai jos adjectivele care denumesc culori și încercuiește-le. H B M O V Z S N A L B L E U I O B G R I Y N C V O T O V A I W C R N K A K I L O D X C R E M I R O G R E N A L A A D I T A M A I 4.Realizează acordul adjectivelor din paranteze cu substantivele ale căror însuşiri le arată.        “Pe  prispă  torcea o fată (frumos) ……………………... Haina (alb şi lung)   ………………………………. părea un nor de raze şi umbre, iar părul ei (aurie) …………………. era împletit în cozi (lungă) …………………. O cunună de mărgăritare era aşezată pe fruntea ei (neted) …………………...” 5. Subliniază forma corectă de scriere a adjectivelor din enunţurile de mai jos: Razele aurii / auriii ale soarelui mângâie pământul reavăn. Propriii / proprii nepoţi nu îi respectă, deşi bunicii înşişi i-au crescut. Călca uşor pe covorul de frunze rugini / ruginii. Argintii / argintiii fulgi de nea plutesc în văzduh. 6.Analizează adjectivele din enunțul următor (fel, forme, caz, funcție sintactică, grad de comparație) a) Copilul agitat este din clasa fratelui meu. b)Fata moşului era foarte harnică. c)Acest băiat ia numai note mari. d)Harnicul elev are întotdeauna de câștigat.   7. Alcătuiește un text de  aproximativ zece rânduri intitulat Gând de primăvară, în care să utilizezi adjective la diferite grade de comparaţie.    

ATRIBUTUL   Definitie: Atributul este partea secundara de propozitie care determina un substantiv sau un substitut al acestuia (pronume, numeral). Intrebari : care?, ce fel de ?, a, al, ai, ale cui ?, cati, cate ?, al catelea, a cata ? puse cuvantului determinat.   Clasificare Atr. substantival – apozitional genitival                               prepozitional Atr. pronominal – prepozitional (Ac.)                               genitival (G.)                               dativul posesiv (D.) Atribut adjectival                               Atribut verbal Atribut  adverbial   Atributul substantival  Apozitional – N : Ion, elevul a plecat., Domnitorul, Mihai Viteazul a fost infrant.                        Ac. : L-am vazut pe elevul Mircea.                        D : I-am dat cartea lui Ion, prietenul meu. Genitival: fara prep.: Aceste sunt faptele colegilor tai.                  Cu prep.: Lupta impotriva turcilor a luat sfarsit. Prepozitional: Ac.: Drumul de la scoala este lung.                                 Cadoul pentru parinti este pe masa.                                Pomul din gradina a inflorit.                                Goana dupa cumparaturi a inceput.                                                D: Reusita datorita mamei m-a bucurat.                             Construirea casei conform planului s-a terminat.                             A primit pedeapsa potrivit legii.   Atributul pronominal Prepozitional exprimat prin : Pronume personal: Barfa despre ea nu este draguta. Pronume reflexiv : Lauda de sine nu miroase a bine. Pronume de politete : Dialogul cu Maria Sa a inceput. Pronume demonstrativ : Cadoul pentru acela l-am dat. Pronume posesiv : Relatia cu al meu s-a terminat. Pronume nehotarat : Cearta cu toate m-a obosit. Pronume negativ : Plimbarea cu nimeni nu ma incanta. Pronume de intarire : Lauda despre insene nu este buna. Pronume interogativ : Cartea de la care e pe masa ? Pronume relativ : Nu stiu cartea de la cine e pe masa.   Genitival exprimat prin:  Pronume personal : Gluma lui nu este haioasa. Pronume de politete : Sabia Mariei sale mai straluceste. Pronume demonstrativ : Cartea aceluia e veche. Pronume posesiv : Parerea a lor mei l-a suparat.   Pronume nehotarat : Cartile tuturora sunt vechi. Pronume negativ : Penarul nici uneia nu este aici. Pronume de intarire : Copilul insusi a mers la concert. Pronume interogativ : Casa caruia ai vazut-o ? Pronume relativ : Problema este ale cui carti le-am uitat.   Dativul posesiv Pronume personal neaccentuat : Fapta-ti este cunoscuta. Pronume reflexiv neaccentuat : Maria-si potolea setea.   Atribut adjectival exprimat prin : Adjectiv demonstrativ : Caietul acestui baiat este rupt. Adjectiv posesiv : Caietul meu e nou. Adjectiv de intarire : Eu insami am gresit. Adjectiv nehotarat : Fiecare baiat e fotbalist. Adjectiv negativ : Niciun copil nu este acasa. Adjectiv interogativ : Care fata a luat nota 10 ? Adjectiv relativ : Nu stiu care fata a plecat. Adjectiv propriu-zis: El are un scris frumos. Verb la participiu : Copii certati plangeau.   Verb la gerunziu acordat cu substantivul : Cosurile fumegande, voce vibranta Numeral cardinal : Doi copii se plimbau prin parc. Numeral ordinal : Al doilea elev este absent. Numeral colectiv : Tustrei elevii au chiulit. Numeral de aproximatie : Circa 20 de copii au mers in excursie. Locutiune adjectivala : Baiatul fara obraz enerveaza pe toti.   Atribut  verbal  - exprimat prin : Verb la infinitiv : Dorinta de a invata nu exista. Verb la supin : Textul de citit este interesant. Verb la gerunziu neacordat : Am intalnit copii razand. Locutiune verbala : Dorinta de a o lua la sanatoasa il caracterizeaza.   Atribut  adverbial – exprimat prin :  Adverb de loc : Cartea de acolo este rupta. Adverb de timp : Povestea de atunci este deosebita. , Discutia de ieri m-a deranjat. Adverb de mod : Se auzea susurul alene a izvorului. Locutiune adverbiala: Cititul de zi cu zi, invatatul pe de rost, plimbatul de colo pana colo

Definitie: Predicatul este partea principală de propozitie care arată ce face, cine este, cum este, ce este subiectul. Predicatul răspunde la întrebările: Ce face subiectul? Ce este subiectul ? Cum este subiectul ?   B. Clasificare   1. Predicat verbal 2. Predicat nominal   1. Predicatul verbal – exprimat printr-un verb la modul personal, arată ce face subiectul, impreuna cu Sb. Sau fără el poate contrui o propoziție de sine stătătoare Exp. – verb la modurile personale: Indicativ: Eu merg la scoala. Imperativ: Du-te! Conjunctiv: Să citim cu toții. Conditional-optativ: Ar compune o scrisoare. Verb la cele 3 diateze: Activă: Eu învăț la gramatică. Pasivă: El este invățat de profesor. Reflexivă: El iși face temele. – Intejecție predicativă: Hai la noi!, Iată o vază! – Locuțiuni verbale: Îmi aduc aminte de tine., A luat-o la fugă pe drum.   Predicatul nominal Predicatul nominal este alcătuit din verb copulativ + nume predicativ.   Verbul copulativ: – face legătura între subiect şi numele predicativ; – nu are înţeles de sine stătător, fiind verb nepredicativ; – nu este la un mod personal în predicatul nominal. Verbul copulativ de bază este a fi. Mai pot funcţiona ca verbe copulative şi verbele: a deveni, a ajunge, a se face, a ieşi, a rămâne, a însemna.   Numele predicativ precizează caracteristica subiectului.   Numele predicativ poate fi exprimat prin:   1. Substantiv: Omul este o fiinţă raţională. Masa este de brad. Casa este a bunicului.   2. Adjectiv: Cerul este senin.   3. Pronume: – Acesta e caietul tău? – Da, e al meu.   4. Numeral: El este a treilea.   5. Verb la infinitiv sau supin: Datoria noastră este de a învăţa. Ei sunt de invidiat.   6. Adverb: Aşa este el.   Numele predicativ este: – simplu = când este exprimat printr-un singur termen ( Ina este cuminte.); – multiplu = când este exprimat prin doi sau mai mulţi termeni ( Ina este cuminte şi simpatică.). Între termenii numelui predicativ multiplu se pune virgulă sau se pune un cuvânt de legătură: şi, sau, ori etc. Verbul a fi este: copulativ ( Mănuşile sunt groase.); predicativ ( Dan este acasă.); auxiliar ( El ar fi mers acasă.)

Când în limba româna un cuvânt nu se termină într-un rând, se vor trece în rândul următor numai silabele ( compuse din litere din alfabet) întregi. Despărțirea în silabe a cuvintelor sau silabisirea se face astfel: a)  dacă vocala e urmată de o singură consoană, aceasta trece la silaba următoare: le-ge, o-ră; b)  dintre două vocale succesive (în hiat), prima aparține silabei dinainte, a doua celei următoare: ce-re-a-le, lu-a; i și u semivocale, între două vocale, trec la silaba următoare: ba-ia, no-uă; c)  dacă vocala e urmată de două sau mai multe consoane, prima consoană aparține silabei dinainte, cealaltă – sau celelate – silabei următoare (excepțiile se vor vedea mai jos): ac-ti, as-tăzi, mul-te, os-cior, as-pru, con-tra, mon-stru; , prima consoană aparține silabei dinainte, cealaltă – sau celelate – silabei următoare (excepțiile se vor vedea mai jos): ac-ti, as-tăzi, mul-te, os-cior, as-pru, con-tra, mon-stru; d)  când prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t, v, iar a doua este lsau r, amândouă consoanele trec la silaba următoare: a-bre-vi-a, a-cru, co-dru, a-fla, a-gro-nom, si-hlă, su-plu, a-tlet, li-tru, de-vre-me; e)  grupurile ct, cț și pt, pț precedate de consoane se despart: onc-tu-os, punc-taj, func-ți-e, sanc-ți-u-ne, somp-tu-os, pre-emp-ți-u-ne; f)  cuvântul jertfă se desparte jert-fă; g)  la cuvintele compuse (din doua sau mai multe litere din alfabet – limba romana) și la cele derivate cu prefixe, precum și la unele derivate cu sufixe (derivate de la teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană), despărțirea în silabe se face, de preferință, ținându-se seama de părțile componente, atunci când cuvântul e analizabil: de-spre (nu des-pre), drept-unghi (nu drep-tunghi), in-egal (nu i-negal), ne-stabil (nu nes-tabil), sub-linia (nu su-blinia), vârst-nic (nu vâr-stinc).

În limba română, se vorbește adesea greșit. Adică, se folosesc sintagme sau expresii incorecte, fiind percepute ca fiind corecte. Sunt des întâlnite pleonasmele prin folosirea unor cuvinte în plus, dar și alte erori gramaticale. Iată câteva dintre cele mai frecvente greșeli întâlnite în gramatică și comunicare în limba română: “Nu sunt total de acord cu tine!” – greșit. Corect este “Nu sunt de acord cu tine!” sau “Nu sunt în totalitate de acord cu tine!” “Am vise grandioase” – expresie greșită. Corect este: “Am visuri grandioase.” Precizăm că visele sunt imaginile și procesele psihice care survin în timpul somnului, iar idealurile la care sperăm sunt visuri. Așadar, nu trebuie să confundăm aceste sensuri. “Îmi cer scuze” – greșit. Folosind expresia „îmi cer scuze” înseamnă că îţi ceri singur scuze. În momentul în care te adresezi unei altei persoane, ar trebui să spui “Îţi cer scuze” sau “Îți prezint scuze”.  Normele de politeţe ne sugerează faptul că scuzele ar trebui să fie prezentate, şi nu cerute. “Am luat la cunoştinţă” – formulare greșită. Corect este “Am luat cunoştinţă (de ceva)”. “Te-aș ruga să iai ceva din magazin.” – în acest caz, este greșită conjugarea verbului la persoana a doua singular. Corect este să iei. Eu iau, tu iei, el/ele iau. “Să crești mare!” În acesc caz, vorbim de un pleonasm. Este firesc faptul că omul când crește, se face mare. Nu-i așa?  La o adică, poți spune “Să crești sănătos!” “Părerea mea personală este…” – greșit! Din nou, vorbim de un pleonasm. Este evient că este părerea ta este personală, deci poți să nu mai specifici acest lucru. Corect este “Părerea mea este…”. “În această perioadă sunt mai muți viruși.” Pluralul corect este virusuri. Confuzia vine de la faptul că există şi pluralul viruşi, dar acesta se referă la virusul informatic. Asta înseamnă că ambele forme sunt corecte, dar au altă semnificație. “În această perioadă sunt mai multe virusuri.” este corect. “Eu vroiam să mă mărit.” – greșit! Corect este “Eu voiam să mă mărit.” “Nu se merită să-ți cheltuiești banii!” – greșit. Corect este “Nu merită să-ți cheltuiești banii!” O altă observație: atunci când vor să evite o cacofonie, mulți folosesc conjuncția “și” ca o intercalare care salvează, oarecum, comunicarea. De exemplu “Ca colaborator, nu sunt de acord u acest proiect.” În acesc caz, mulți intervin cu conjuncția și, formând fraza: “Ca și colaborator, nu sunt de acord u acest proiect.” Ei bine, asta nu e cea mai fericită variantă de exprimare! Ai putea formula propoziția și altfel, de exemplu: “În calitate de colaborator, nu sunt de acord cu acest proiect.”

PUNCTUAŢIE ŞI ORTOGRAFIE PUNCTUAŢIA – un sistem de semne grafice care reglementează organizarea textului în propoziţii şi fraze; – ne arată intonaţia, pauzele, întreruperea şirului vorbirii etc.   ORTOGRAFIA – semne grafice auxiliare folosite la nivelul CUVÂNTULUI; – semnele ortografice leagă sau separă cuvinte, redau pronunţarea cuvintelor, marchează căderea unor litere dintr-un cuvânt etc. În analiza semnelor de punctuaţie şi ortografie se urmăreşte : 1. nivelul sintactic si 2. nivelul stilistic S.G. DENUMIRE   SEMN GRAFIC NIVELUL SINTACTIC NIVELUL STILISTIC   [ . ] PUNCTUL a) Ca semn de punctuaţie: -se pune la sfârşitul propoziţiilor enunţiative (afirmative sau negative): Maria citeşte. Maria nu citeşte. b) Ca semn ortografic este folosit după majoritatea abrevierilor: ex.: etc.; ian.; nr. Marchează pauza ce se face între propoziţii/fraze independente ca sens.     [? ] SEMNUL ÎNTREBĂRII Semn de punctuaţie; – se pune la sfârşitul propoziţiilor/frazelor interogative (afirmative sau negative) – Unde mergi? – Nu ai învăţat? Marchează intonaţia propoziţiilor interogative: – Dar tu ştii pentru ce loc e concurs, Ghiţă? (I. L. Caragiale, Triumful talentului) – Şi… nu te doare capul când citeşti? (Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată)   [!] SEMNUL EXCLAMĂRII Semn de punctuaţie; – se foloseşte după interjecţii sau vocative: -Ho,ho! Câţi pofteşti. (I. Creangă, Ivan Turbincă) – Nu se poate, domnule director! v-aţi înşelat! (I. L. Caragiale, Triumful) – se pune la sfârşitul pripoziţiilor/frazelor exclamative sau imperative (afirmative sau negative) – Ce frumoasă eşti! – Nu este adevărat! – Vino, băiatule! Interjecţiile şi vocativele exprimă stări efective: – bucurie – revoltă Marchează intonaţia;   [,] VIRGULA a) Ca semn de punctuaţie desparte – părţi de propoziţie în cadrul propoziţiei 1.Desparte termenii unei enumeraţii: Am cumpărat cireşe, mere, pere şi banane. 2.Desparte un substantiv de o apoziţie/ apoziţia de restul propoziţiei. Zeus, fiul lui Cronos, … 3. Desparte substantivul în vocativ de restul propoziţiei. Şi-n tine, călătorule-o să plouă (Ion Pillat, Iarnă) Priveşte-le,nebunule, deaproape! (Radu Stanca, Arhimede şi soldatul) * – O Doamne, ce copile obositor / Oftează gerul. (Ana Blandiana, Întrebări) Prima virgulă are rolul de a izola subst. în vocativ de restul enunţului. Cea de-a doua virgulă separă vorbirea directă de vorbirea indirectă. – delimitează propoziţii în cadrul frazei:   2.Desparte propoziţia incidentă de restul propoziţiei – Sunt o vulpe, zise vulpea.   3.Desparte propoziţiile coordonte/subordonate de restul propoziţiilor: A venit, dar nu a spus nimic. Că eşti un om onest, o ştie oricine.   4. Marchează juxtapunerea; M-ai ajutat, te voi ajuta şi eu. b) Ca semn ortografic se foloseşte ca şi cratima; ea leagă cuvinte: foarte, foarte; cioc, cioc; singur, singurel; etc. Marchează pauza din rostire   Desparte vorbirea directă de vorbirea indirectă   În enunţul dat, virgula se foloseşte pentru a izola o construcţie incidentă reprezentând cuvintele naratorului (zise vulpea) de restul enunţului, alcătuit din cuvintele personajului (Sunt o vulpe).   [;] PUNCTUL ŞI VIRGULA Semn de punctuaţie Acest semn este mai mult un mijloc stilistic decât gramatical, deoarece depinde de cel care scrie textul. Este folosit pentru claritatea unităţilor sintactice, în cadrul enunţurilor lungi.   [:] DOUĂ PUNCTE Semn de punctuaţie Se foloseşte înaintea: – vorbirii directe: Goe zice cu ton de comandă: – Mam mare, de ce nu mai vine? (I.L.Caragiale) – citării unui text; – unei enumerării: Iubita mea avea ten ciocolatiu, ochi verzi, nas cârn şi un râs dumnezeiesc. – unei explicaţii: Avea o singură problemă: să ajungă la timp. – unei concluzii: S-a antrenat zilnic: va învinge.   [-] LINIA DE DIALOG ŞI DE PAUZĂ Semn de punctuaţie Linia de dialog marchează începutul vorbirii directe: -Mamă, sună! Linia de pauză delimitează: – construcţia incidentă: …osul – la început numai plesnit – s-a crăpat de tot, şi puiul a căzut cu o aripă moartă. (I.A.Brătescu-Voineşti, Puiul) – o apoziţie: Şi singur un nor mai sclipeşte pe ceruri – un păstrăv de-argint. (Ion Pilat, Imagini, toamna)   Linia de pauză marchează: -elipsa unui verb copulativ sau a predicatului.   Construcţia incidentă ne oferă o explicaţie suplimentară.   Pune în relief o metaforă: aerul toamnei este atât de limpede, încât norul care pluteşte pe cer pare un păstrăv argintiu dintr-o apă de munte. Ex.: Din punctul de vedere al copacilor, / soarele-i de-o dungă de căldură, / oamenii – o emoţie copleşitoare… (N.Stănescu, Laudă omului) Omiterea verbului copulativ a fi este semnul unui limbaj poetic concentrat, dens.   […] PUNCTELE DE SUSPENSIE Semn de punctuaţie – marchează o pauză mare în cursul vorbirii; – marchează lipsa unor propoziţii sau fraze: Şi mai întâi poezia este un product de lux al vieţii intelectuale, une noble inutilité, cum a zis aşa de bine Mme de Staël.[…] (Titu Maiorescu, O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867)   – subliniază ultimul cuvânt antepus lor: Mulţi copii îşi zic încet: „Dacă aş putea face cutare!” şi aşteaptă cu nerăbdare fericita zi a libertăţii…şi a prostiilor. (Hector Malot, Singur pe lume) Indică o întrerupere în cadrul vorbirii datorată intervenţiei neaşteptate a unui interlocutor:   E vorba de o problemă mult mai mre, să nu-şi piardă oamenii credinţa în… – În ce mama dracului? A urlat Costică. (D.R.Popescu) – indică vorbirea incoerentă: Nu ştiu ce să spun…cred că are dreptate…poate că…, dar, totuşi… Marchează intenţia eului liric de a ne lăsa pe noi să terminăm gândul, ideea. Sâmburele crud al morţii e-n viaţă… Şi-n mărire/ Afli germenii căderei. […] (Mihai Eminescu, Memento mori) Evidenţiază o pauză afectivă care subliniază ideea de libertate a vârstei copilăriei.   [ -] CRATIMA a) Ca semn de punctuaţie se foloseşte în: -repetiţii: încet-încet a început să meargă. – expresii sau numerale care arată o aproximare: tura-vura; talmeş balmeş; două-trei zile; şapte-opt copii. -între cuvinte care arată limitele unei distanţe ori ale unui interval de timp: şoseaua Bucureşti – Ploieşti; perioada 1 mai – 1 iunie.   b) Ca semn ortografic se foloseşte în interiorul unui cuvânt sau între cuvinte pentru a lega sau despărţi elementele;   1. Marchează elidarea unor litere: jelui-m-aş; ţi-l 2. Leagă elementele unui cuvânt compus: bună-credinţă; după-masă; pierde-vară. 3.Uneşte elementele unei locuţiuni: calea-valea, 4. Leagă un substantiv de adjectivul posesiv (gradele de rudenie sau relaţiile sociale): mă-sa, ta-su; măria-sa. 5. Leagă articolul hotărât enclitic de: – numele literelor: X-ul -substantive provenite din numerale cardinale: 10-le -substantiv provenit din abreviere: pH-ul 6. Leagă formaţia –lea/-a la numeralul ordinal scris cu cifre: al X-lea; a V-a. 7. În abrevieri: d-ta; P-ţa; N-V. 8. Leagă interjecţii repetate: ho-ho-ho; bla-bla-bla. 9. Nu leagă cuvinte, ci evită formarea hiatului: E-un gândăcel urât şi prost (Otilia Cazimir, Licuriciul)   Indică rostirea fluentă, fără pauză a cuvintelor.   1 Ex.: Lumea senină, / Luna cea plină / Şi marea lină / Icoană-i sunt. (M.Eminescu, Prin tăcute nopţi) Cratima etermină rostirea legată a două părţi de vorbire diferite (subst. şi pronume) prin elidarea sunetului î, în scopul păstrării ritmului şi măsurii versului (a muzicalităţii)   9.Evitarea hiatului duce la un ritm rapid de rostire. [’] APOSTROFUL Singurul semn exclusiv ortografic. – marchează absenţa accidentală a unor sunete/grupuri de sunete/cifre Dar cerul e atât de greu de stele / C-atârnă uneori pân`la pământ (Ana Blandiana, Despre ţara din care venim) Apostroful marchează căderea accidentală a sunetului ă. Notează realităţi fonetice din vorbirea familiară, neglijentă, populară sau regională, un tempo rapid sau deficienţe ale unor vorbitori. 89; vin; da; fiincă eu sunt slab; cea mai `naltă.   [„”] GHILIMELELE Semn de punctuaţie care semnalează: 1. Reproducerea unui enunţ spus sau scris de cineva: Viziunea poetului este transcrisă nu o dată sub semnul unei evidente detaşări: „ Treburile lumii acesteia / Sunt bătute de vânturi ca trestia”   2. Cuvinte care sunt folosite cu alt sens decât cel obişnuit: Valoarea „estetică”a unei asemenea lucrări nu ne impresionează. 3. Existenţa sensului figurat al unui cuvânt. 1. Fol, fol, fol, o mestecă… …> (B.Ştefănescu Delavrancea, Hagi Tudose) Ghilimelele marchează vorbirea indirectă a personajului principal. 2. Arată ironia cu care se rosteşte cuvântul estetică.   3.Evidenţiază faptul că naratorul / eul liric nu se referă la sensul sensul propriu, ci la sensul figurat al unui cuvânt: Nu înţelesei numaidecât ce putea să însemne cuvintele „Dicţionar universal”; dar deschizându-l la întâmplare, simţii obrajii îmbujorându-se de plăcerea descoperirii […] „Biblia” asta avea să-mi explice toate acelea peste care treceam cu amarnică întristare. (Panait Istrati, Căpitan Mavromati) „Biblie” – cate fundamentală posesoare a tuturor răspunsurilor   [( )] PARANTEZELE Semne de punctuaţie ce marchează: – un plus de informaţie în interiorul unei propoziţii/fraze; – o explicaţie – în piesele de teatru se dau între paranteze rotunde indicaţiile scenice: Ex.: Mă înrebam câteodată ce crede ea despre mine, ce fel de suflet ascunde sub epresia atât de schimbătoare a feţei (căci erau zile când se urâţea şi zile când era frumoasă de nu mă puteam sătura privind-o). (Mircea Eliade, Maitrey) Paranteza încadrează o intervenţie a personajului-narator, care explică o afirmaţie anterioară.

Aplicații - Fonetică - Exerciții   1. Ce este fonetica ? 2. care sunt sunetele limbii române ? 3. Cum se redau în scris sunetele ? 4. Scrie cinci cuvinte care conțin numai vocale și consoane. 5. Scrie cinci cuvinte care conțin vocale, semivocale și consoane.     6. Ce sunt diftongii ? Exemplifică.   7. Ce sunt triftongii ? Exemplifică.   8. Scrie numărul de litere si de sunete din cuvintele: a) zece................................................... .............. b) lux  ....................................................... ........... c) chip ....................................................... .......... d) geantă ....................................................... ..... e) magiun ....................................................... .... f) unghi  ....................................................... ....... 9. Se dau cuvintele: cheie, vedeau, știucă, real, grâu, miau, floare, iaz, zmeioacă, mereu. Scrie pe cele trei coloane cuvintele care conțin diftongi, triftongi și hiat.   Diftongi                                                          Triftongi                                             Hiat ............................                              .......................................                   ..................................... ............................                              .......................................                   ..................................... ............................                              .......................................                    ....................................   10. Scrie câte un cuvânt în care grupurile de sunete „eu”, „ia”, să fie pe rând diftongi și hiat.   11. Desparte în silabe cuvintele de mai jos și scrie regula pe care ai folosit-o: covrig...........................................                                            printre......................................... aude............................................                                            jertfă   ........................................ sculptură......................................                                           atletic  ........................................ nevinovat.....................................                                           preface ...................................... îmbogățire ..................................                                            inestetic ....................................   12. Alcătuiește câte un enunț cu fiecare dintre cuvintele de mai jos, respectând sensul fiecăruia, dat de accentul specificat:  copii - copii          imobil - imobil       13. Desparte în silabe următoarele cuvinte și pune semnul „/” pe silaba accentuată:                       cafea, bolnav, antic, simbol, februarie, duminică.   14. Scrie câte două cuvinte în care sunetul „x” să se pronunțe „cs” și „gz”      

Pronumele şi adjectivul pronominal relativ   Pronumele relativ se foloseşte numai în frază şi este element de relaţie între regentă şi subordonată, păstrându-şi funcţia sintactică în propoziţia subordonată. Forme: – simple: care, cine, ce, cât, câţi, câte – compuse: ceea ce   Funcţii sintactice 1. Subiect: Am citit această carte care a fost interesantă. 2. Nume predicativ: Spune-mi ce a devenit Dan. 3. Atribut adjectival: Am aflat ce carte ai ales. 4. Atribut pronominal: Acesta este romanul în paginile căruia m-am regăsit. 5. Complement direct: Am cumpărat cartea pe care mi-ai recomandat-o. 6. Complement indirect: Iată caietul căruia i-am schimbat coperta. 7. Complement de agent: Ştiu de cine ai fost certat. 8. Complement circumstanţial de mod: Ştiu precum te porţi. 9. Complement circumstanţial de loc: N-am aflat lîngă cine s-a mutat. 10. Complement circumstanţial de timp: Am aflat după cine a sosit. 11. Complement circumstanţial de cauză: Nu ştiu de ce te-ai supărat. Pentru a stabili funcţia sintactică a pronumelui relativ din subordonată, se face abstracţie de propoziţia regentă, iar în subordonată se pune întrebarea părţii de propoziţie care determină pronumele relativ.   Pronumele şi adjectivul pronominal negativ Pronumele negative apar în propoziţii cu verbul la formă negativă şi ţin locul unor substantive din propoziţia afirmativă corespunzătoare.   Clasificare a) simplu: nimic, nimeni b) compus: nici unul, nici unii, nici una, nici unele Forme cazuale: nimănui, nici unuia, nici unora Pronumele negativ nimic este invariabil.   Funcţii sintactice 1. Subiect: Nimeni nu a răspuns. 2. Nume predicativ: – nominativ: El pare nimeni. – genitiv: Creionul nu este al nimănui. – acuzativ: Cadoul nu estepentru nici unul dintre ei. 3. Atribut pronominal genitival: Scrisoarea nici uneia dintre fete n-a ajuns. 4. Atribut pronominal (acuzativ): Felicitarea pentru nimeni nu a fost atât de emoţionantă pentru el. 5. Complement direct: Nu am cumpărat nimic. 6. Complement indirect: – dativ: Nu-i dau nimănui dreptul de a mă insulta. – acuzativ: Nu am discutat cu nimeni despre voi. 7. Complement de agent: El nu a fost ajutat de nimeni. 8. Complement circumstanţial de loc: Nu s-a aşezat lângă nimeni. 9. Complement circumstanţial de timp: N-a sosit după nimeni. 10. Complement circumstanţial de mod: Nu citeşti ca nimeni. 11. Complement circumstanţial de cauză: Cearta dintre ei n-a fost din cauza nimănui. Adjectivul pronominal negativ determină un substantiv, cu care se acordă în gen, număr şi caz. Funcţie sintactică: atribut adjectival   Exemplu: Nici un elev nu a venit.   Pronumele şi adjectivul pronominal de întărire   Pronumele de întărire, folosit astăzi numai ca adjectiv pronominalm însoţeşte un substantiv sau un pronume personal cu scopul de a preciza persoana desemnată de acesta. Adjectivul de întărire însoţeşte un substantiv sau un pronume, insistând asupra lor. Adjectivul de întărire se acordă în gen, număr şi caz (dacă determină un substantiv) şi se acordă şi în persoană (dacă determină un pronume). Exemple: Ele însele au plecat. Copiii înşişi au luat hotărârea. Înseşi fetei i se păruse curios.

Se da textul …”Dacă am fost un scriitor de duzină, în noiembrie 2004 când am fost îmbarcat în grupul Bells-Estrogen,n-a mai fost ceva ieșit din comun….doisprezece oameni furioși puși pe cucerit Franța literară si nu numai.Mă gândesc să transcriu, in paginile care urmează, o parte din epopeea scriitorimii române pe meleaguri hexagonale, adică acea parte la care am fost martor și personaj în zisul noiembrie roșu….” 1. Indicati patru cuvinte din vocabularul fundamental. R: scriitor, noiembrie, sapatamani 2. Transcrieti 2 derivate si precizati modul de formare. R: scriitorimii – scriitor a scrie – scriitor – scriitorime 3. Precizati un cuvant compus R: imbarcata – imbarca – imbarcat doisprezece 4. Alcatuiti enunturi in care cuvantul “o” sa aiba patru valori gramaticale. “O!ce veste minunata”. Alina este o fata frumoasa. O fata si doi baieti. (numeral) Am vazut-o pe strada. 5. Ilustrati prin enunturi polisemantismul verbului “a fi”. Bluza asta costa 100 de lei. El este fiul parintilor lui (valoare de verb copulativ). El se afla in casa. Cursul dureaza doua ore. El este inginer. 6. Identificati un cuvant derivat cu un sufix care denumeste colectivitatea. scriitorimii club 7. Alcatuiti familia lexicala din care face parte substantivul “scriitor” scriitorime – a scrie – scrisoare – scris

Articolul. Felurile articolului   Articolul este partea de vorbire flexibila care sta pe langa substantiv, individualizandu-l.  Clasificarea articolelor:   Articolul hotarat : – enclitic – asezat la sfarsitul  substantivului   Exemplu : Nominativ-Acuzativ: elevul elevii; eleva elevele Genitiv-Dativ: elevului elevilor; elevei elevelor  Vocativ: elevule elevilor; elevo, elevelor   – proclitic – asezat inaintea substantivului   Exemple : I-am povestit lui Aurel cele întâmplate. I-am povestit lui Daian cele întâmplate.   Articolul nehotarat    se aseaza înaintea sustantivelor care denumesc obiecte necunoscute îndeajuns vorbitorului.   Nominativ-Acuzativ: un elev, nişte elevi; o eleva, nişte eleve Genitiv-Dativ: unui elev, unor elevi; unei eleve, unor eleve   Articolul posesiv-genitival   – se aseaza inaintea unui substantiv (pronume) in genitiv sau inaintea unui numeral ordinal şi leaga, de obicei, numele obiectului posedat de cel al posesorului.   Forme:   substantiv: a elevei; al elevului; ai elevilor; ale elevelor. pronume:   Nominativ – Acuzativ al meu a mea ai mei ale mele   Genitiv – Dativ alor mei alor mele   numeral: al doilea, a doua   Articolul demonstrativ(adjectival) –  insoteste un adjectiv sau un numeral, stabilind legatura dintre aceste parti de vorbire si substantivul determinat (cel, cea, cei, cele). Observatii:   Se numeste articol demonstrativ, deoarece provine din forma veche a pronumelui demonstrativ : cel (acel), cea (aceea), cei (aceia), cele (acelea) sl adjectival, deoarece, de obicei, insoteste un adjectiv.   Articolul demonstrativ (adjectival) se acorda in gen, numar si caz cu substantivul determinat de adjectivul sau de numeralul pe care-l insoteste:  N./Ac.  eleva cea silitoare D./G.   elevei celei silitoare In concluzie, articolul are urmatoarele caracteristici:   –      reprezinta o clasa morfologica restransa –      nu are autonomie semantica; –      nu indeplineste functii sintactice; –      serveste numai ca instrument gramatical auxiliar pentru flexiunea altor parti de vorbire.

ACCENTUL   Pronunțarea mai puternică a unei silabe dintr-un cuvânt se numește accent. Silaba respectivă se numește silaba accentuată.   În limba română acentul nu are loc fix. El poate sta: a) pe ultima silabă: careu, alerga, tipar, marcaj, castan, tablou, calculator, românaș, cărau, dușman, maior, locotenent;   b) pe penultima silabă: cărare, pădure, căldură, bibliotecă, masă, piatră, câmpie, neamuri, apă;   c) pe antepenultima silabă: vrabie, tulbure, prepeliță, imaginea, semnificație, botanică, expresie, strugure;   d) pe o silabă mai îndepărtată față de ultima silabă: veveriță, doisprezece.   Accentul are rolul:   1. de a diferenția uneori sensul cuvintelor: - acele (ceasornicului) - acele (pronume) - torturi (prăjituri festive) - torturi (cazne) - veselă (fetiță) - veselă (totalitatea vaselor folosite la masă) Aceste cuvinte care se scriu la fel dar se pronunță diferit prin accent se numesc omografe.   2.de a pronunța corect cuvintele : duminică, fenomen, caracter, ianuarie, butelie.   3. de a deosebi persoana gramaticală a unor verbe din conjugarea I, la modul indicativ, timpul prezent și perfect simplu: adună (prezent) - adună (perfect simplu) sui (prezent) - sui (perfect simplu) cântă (prezent) - cântă (perfect simplu)   4. de a construi ritmul poeziei: „Sea-ra lim-pe-de și blân-dă Se co-boa-ră pes-te văi.”    (Otilia cazimir)   „În va-duri a-pe re-pe-zi curg. Și vu-iet dau în ca-le.”   (George Coșbuc)

Fișă de lucru Verbul – recapitulare – clasa a IV-a   1. Definiti verbul ………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………   2. Timpurile verbului: – ………………………………………………………………………………… – ………………………………………………………………………………… – …………………………………………………………………………………   3. Scrie cuvinte cu sens opus pentru verbele : vorbește = vin = pornește = urc = iubește = câștigă = stă = stinge =   4. Subliniază verbele din lista de mai jos: trec, pantofi, păstor, se petrece, acţiune, grădină, emană, stăpână, plouă, coace, cuptor, udă, pleacă, lung, secetos, repede, aduce, tună, formează, ceas, cuprinde, alunecă, panou, vine, adulmecă, nimereşte, îndoaie, careu, scrie, încearcă, rană, a răni   5. Găseşte cuvinte cu sens asemănător: a cotropi = ……………………………… a-şi aduce aminte = ………………… a studia = ………………………………… a băga de seamă = …………………… a descoperi = …………………………… a ţine locul= …………………………….. a birui = …………………………………… a sta în cumpănă = …………………… a călăuzi = ………………………………… a lua la goană pe cineva =…………….   6. Citeşte cu atenţie. Transcrie trecând toate verbele la timpul trecut. Soseşte toamna. Vremea se răcoreşte. Frunzele cad la pământ.   7. Subliniază cu o linie verbele din textele următoare. Scrie in caiete persoana şi numărul   Brânduşele răsar. Păsările cântă pe monumente, îmbătrânesc şi pier.Fapta nu moare niciodată. Ea trece din generaţie în generaţie. Soldaţii noştri, adormiţi în Tatra , nu vor dispărea în memoria noastră. (Brânduşele, după Eusebiu Camilar)   8. Scrie la forma potrivită verbele din paranteză: El (merg) ………………………. la pădure . Aurel și Elia (scrie) ……………………….. o invitație la ziua lor. Noi (coloraţi)………………………………… o floare.   9. Trece verbele din textul următor la numărul plural. Băiatul se aşază pe marginea patului. Acum va citi o pagină din cartea preferată. E o poveste cu un zmeu care a furat o prinţesă şi a dus-o în lumea lui.

Ortografia reprezinta regulile de scriere corecta a unei limbi iar ortoepia reprezinta pronuntarea corecta sau literara   Limba romana este o limba fonetica, in comparatie cu limba franceza (de exemplu) in care exista o mare diferenta intre scriere si pronuntare. Adica in limba romana se scrie asa cum se pronunta.   Reguli ortografice si ortoepice actuale au fost adoptate o data cu aparitia DOOM 2 in anul 2005 si aici enumeram unele din aceste reguli, conform sursei citate.   Hotararea Academiei Romane din 1993 a decis ca scrierea cu “â” se foloseste in interiorul cuvintelor si cu “î” la inceput sau la final de cuvant.   – in cazul numelor de familie se scriu cu â sau î in functie de traditia fa,iliei.   Dupa “ș” si “j” in radacina cuvintelor urmeaza a, e, i: așază, înșală, jale, șir – verbele la conjugarea I cu tema in “ș” sau “j” se scriu is se pronunta cu “a” la infinitiv, imperfect sau imperativ negativ, persoana a II-a, singular sau infinitiv lung substantizat : înfățișăm, angajat si cu “-ează”, la indicativ prezent, persoana a III-a înfățișează, angajează   – verbele la conjugarea IV in ș sau j se scriu is se pronunta cu “i”: îngrijim, sfârșim si cu “-ea, -ează”(indicativ perfect) : sfârșea, îngrijea   – sufixele se scriu si se pronunta : * -ar = birjar * -ământ = îngrășământ * -ăreasă, -ărie = cenușăreasă, cenușărie * – ător = înfrioșător * – eală = greșeală * -ean = ieșean * -eață = roseață * -easă = strămoșeasca   In neologisme, la inceput de cuvant si de silaba, dupa vocala se scrie si se pronunta “e”: epoca. alee. era, agreez   – in pronumele personale si in formele verbului “a fi” se scrie “e” si se pronunta “ie”: eu, esti – cuvintele din fondul vechi al limbii se scriu cu “ie” si se pronunta cu “ie” : iepure, femeie, iesi – verbele neologice cu radacina terminata in “i” se scriu cu “ie” si se pronunta “ie” : constituie, deraiez   La inceput de cuvant se scrie “oa”: oara, oameni – dupa consoana se scrie si se pronunta “oa” : doar, foarte, soare; – dupa vocala se scrie “oa” cand alterneaza cu “o” (respectuoasă\respectuos) si cu “ua” cand alterneaza cu “uă” (doua,două, roua,rouă)   5.Inainte de “p” si ‘b” se scrie cu “m”nu cu “n”: împreună, complăcea, improviza, umbla Exceptie : Istanbul   Imprumuturile din germana se scriu si se pronunta cu “ș”: ștrand – imprumuturile din alte limbi se scriu si se pronunta cu “s” : stat (de plata), stofa, spray – “ex” se scrie si se pronunta astfel cand este prefix, excrescenta, apare varianta “es” camd face parte din radacina : escroc – in unele cuvinte “cs” se scrie “cs” : rucsac

VOCABULAR Nu sunt cuvinte compuse cele din seria: a) Europa Centrala, Cuibul Dorului, Ministerul de Interne; b) lirica erotica, dor de tara, învatamânt preuniversitar; c) nouasprezece, zi-munca, cumsecade; d) verde de Paris, izma creata, pantofi de dama.   Sunt formate prin derivare toate cuvintele din seria:   a) despre, cocostârc, tustrei, despot; b) destinatie, desuet, destitui, dezmierda; c) desprinde, dezarticula, dezmosteni, destainui; d) destoinic, amândoi, înspre, câtiva.   3. Identificati seria continând numai cuvinte polisemantice:   a) limba, casa, masa, opera; b) limba, floare, vis, loc; c) casa, copil, prefata, localitate; d) masa, copac, claritate, adaptare.   4. Antonimul cuvântului a se bucura este:   a) tristete; b) a se întrista; c) mâhnire; d) posomorât.   5. Identificati seria ce contine formele corecte ale cuvintelor:   a) buldozer, pikap, lidar, indemnizatie, exceptie, contingent; b) buldozer, pick-up, lider, indemnizatie, exceptie, contingent; c) buldozer, pik-up, lider, indemnizatie, esceptie, contingent; d) buldozar, picup, lider, indemnizatie, exceptie, contingent.   6. Contine numai neologisme seria:   a) a estima, constructie, caracteristic; b) a aranja, clatinare, clasificare; c) evidenta, a dura, rânduiala; d) flinta, paharnic, stolnic.   7. . Cuvântul predecesor nu înseamna:   a) precursor; b) premergator; c) înaintas; d) urmas.   8. Cuvântul rationament nu este sinonim cu:   a) inteligenta; b) judecata; c) argument; d) considerent.   9. Este corecta forma:   a) repercursiune; b) repecursiune; c) repercusiune; d) repercuziune.   10. Contin triftongi cuvintele din seria:   a) chioara, cioara, gioarsa, sfarâmicioasa, ochioasa, ghioaga; b) aripioara, leoaica, taioare, creioane; c) dubioasa, curioasa, furioasa, caprioara; d) ia-i, i-ai, ni-oi, ti-oi, mi-au, i-au.   11. Sunt corecte formele de plural ale substantivelor din seria:   a) accesuri, imne, grilajuri,paradoxe; b) accese, localuri, grilaje, calapoade; c) chitari, cicatrici, clisee, plaje; d) refrenuri, paradoxuri, pocaluri, plaji.   12. Formele corecte sunt cele din seria:   a) cel deal doilea – cea dea doua; b) ce-l de-al doilea – ce-a de-a doua; c) cel de-al doilea – cea de-a doua; d) ce-l deal doilea – cea de-a doua.   13. Contine numai cuvinte corect scrise seria:   a) aspectuos, cearceaf, adalmas; b) sanguin, orasan, primavaratic; c) maiou, dictiune, disident; d) (a) seconda, ostatec, cismar.   14. Sunt corecte formele din seria:   a) ce-l d-intâi, ce-a d-intâi; b) cel dintâi, cea dintâi; c) cel de întâi, cea de întâi; d) cel dintâi, cea dintâia.   15. Contine numai substantive colective formate exclusiv prin derivare seria:   a) turma, faget, maracinis; b) pietris, ramuris, stol; c) muncitorime, frunzis, bradet; d) studentime, herghelie, roi.   16. . Sunt corecte formele din seria:   a) al cincilea – a cincea, al cinsprezecelea – a cinsprezecea; b) al cincilea – a cincea, al cincisprezecilea – a cincisprezecea; c) al cincilea – a cincia, al cincisprezecilea – a cincisprezecia; d) al cincilea – a cincea, al cincisprezecelea – a cincisprezecea.   17. În cuvintele cai, cai, câini, bea, doar, sau, hau, chiar, sunt vocale:   a) a, a, â; b) i, e, o, u; c) a, i, â, e, o; d) e, u, a.   18. Nu face parte din vocabularul fundamental verbul:   a) a prevedea; b) a avea; c) a auzi; d) a mânca.   19. Sunt scrise corect cuvintele din seria:   a) pantofi cenusi sau arginti; ochi vi si zglobi; câmpuri pusti; b) pantofi cenusi sau argintii; ochi vii si zglobii; câmpuri pustii; c) pantofii cenusi sau arginti; ochii vi si zglobi; câmpurile pustii; d) pantofii cenusii sau argintii; ochii vii si zglobii; câmpurile pustii.   20. Identifica termenul care nu se caracterizeaza prin omonimie:   a) cala; b) lira; c) soare; d) carte.   21. Care dintre perechile de cuvinte nu sunt antonime:   a) tot – netot; b) onest – necinstit; c) lizibil – necitet.   22. Perechile somn (peste rapitor) si somn (stare fiziologica da repaus); leu (animal mamifer) si leu (unitate monetara); capital (avutie sub forma de bani) si capital (adjectiv cu sensul de fundamental) sunt:   a) paronime; b) antonime; c) sinonime; d) omonime.   23. Cuvintele bomba, copoi, sticlete, nasu, a ciordi, gagica, haios, a gini, soto, beton, marfa, sunt:   a) cuvinte de argou; b) regionalisme; c) cuvinte de jargon; d) arhaisme.   24. Neologismele sunt cuvintele:   a) vechi, iesite din limbajul uzual; b) noi, împrumutate din alte limbi sau noi, formate în cadrul limbii respective; c) cunoscute de vorbitorii dintr-o anumita zona a tarii; d) vechi, vorbite în mediul rural.   25.Identificati seria cuprinzând numai cuvinte formate prin abreviere:   a) baietan, copilas, bradet, B.C.R.; b) prim-plan, blanarie, untdelemn, Fat-Frumos; c) O.N.U., N.A.T.O., A.S.I.R.O.M., B.R.D.; d) T.V.R., redactor-sef, tehnico-stiintific, miazanoapte.   26.Este corect scrisa fraza:   a) Cel cel vede sal anunte; b) Ce-l ce-l vede sa-l anunte; c) Cel ce-l vede sa-l anunte; d) Ce-l cel vede sa-l anunte.     1.B;2.C;3.A;4.B;5.B;6.A;7.D;8.A;9.C;10.B;11.B;12.C;13.C ;14.B;15.C;16.D;17.A;18.A;19.D;20.C;21.A22.D;23.A;24.B, 26.C.

Testul 2   1. Transcrieți din versurile date cuvintele folosite cu sens figurat. ....................................................... ................................... ....................................................... ..................................   2. Scrieți două cuvinte de la verbul a obosi. ....................................................... ..................................   3. Alcătuiți două enunțuri în care verbul a se întuneca să fie folosit cu sens propriu și apoi cu sens figurat. ....................................................... .................................. ....................................................... .................................. ....................................................... ................................. ....................................................... .................................   4. Alcătuiți familia lexicală a cuvântului gând. ....................................................... .................................   5. Scrieți câte un sinonim și un antonim pentru verbul a amurgi. ......................................    .................................   6. Alcătuiți enunțuri omonimele cuvintelor golf și vis. ....................................................... ............................ ....................................................... ............................ ....................................................... ............................ ....................................................... ............................   7. Alcătuiți enunțuri cu paronimele: a eluda / a elida și a erupe / a irupe ....................................................... ............................ ....................................................... ............................ ....................................................... ............................ ....................................................... ............................   8. Alcătuiți câte două enunțuri folosind cuvinte cu sufixe diminutivale, respectiv augumentative. ....................................................... ............................ ....................................................... ........................... ....................................................... ........................... ....................................................... ...........................   9. Transcrieți din textul dat un cuvânt format prin conversiune și unul format prin compunere. ....................................................... .......................... ....................................................... ..........................   10. Scrieți câte un sinonim lexical și frazeologic pentru expresia a-și da arama pe față.  ....................................................... ........................... ....................................................... ...........................   11. Alcătuiește câmpul lexical al gradelor de rudenie. ....................................................... ...........................

Semantica - se ocupă cu studiul sensului cuvântului, a schimbărilor de sens de-a lungul existenței lor Familia lexicală este alcătuită din totalitatea cuvintelor formate prnivare, prin compunere și prin valoarii gramaticale de la un cuvânt de bază (legate de sens) - cuvânt de bază = cuvântul-titlu din dicționar - rădăcina (radicalul) = segmentul de litere comun tuturor cuvintelor din familia lexicală respectivă   Exemplul 1: - floare - cuvânt de bază flor - rădăcină + sufixe  și prefixe = familie lexicală : florărie, florar, înflorit, neînflorit, reînflorit, înfloritură, înfloritoare, floricică   Exemplul 2: a face - cuvânt de bază; fac - rădăcină: facere, făcător, făcătură, a desface, desfacere, desfăcut, nedesfăcut, prefăcut, neprefăcut, prefacere, prefăcător, prefăcătorie, a contraface, făcut, nefăcut, refăcut, binefăcător, răufăcător.   De reținut : Rădăcina poate avea laternanțe vocalice, consonantice sau mixte.   - tema lexicală = rădăcină + sufix si/sau prefix Exemple: neîcrezător = ne + încrezător încrezător = încrez + ător încrez = în + cred (rădăcina verbului a crede)   Rădăcina se compune din literele cuvântului de bază, nu din derivate: verde - verzui, înzire etc., rădăcina este verd, nu verzi (apoi are o alternanță consonantică) Chiar dacă unele cuvinte au aceeași rădăcină, dacă nu sunt legate ca sens, nu fac parte din aceeași familie lexicală: procuror, a procura, față, rasfățat

Figuri de stil și procedee de expresivitate.   Deixis.   Anaforă.   Etapele redactarii unui eseu școlar   Organizarea discursivă. Aspecte ale constructiei discursului   Anafora este strâns legată de deixis, cu care are în comun mecanisme asemănătoare de prelucrare a interretării referențiale a unui element lingvistic de la un alt element, aflat în context (în contextul lingvistic, în cazul anaforei, sau în cel situațional, în cazul deixisului) precum și un inventar de mijloace lingvistice: multe deictice funcționează și ca anaforice (conform Gramaticii limbii române, II, Enunțul, Editura Academiei Române, 2005)     Distinția dintre anaforă (care face aluzie la context) și deixis (care indică în mod direct un anumit element al situației de comunicare) se plasează la nivelul opoziției dintre context (vecinătatea lingvistică a unei expresii) și situația de comunicare (ansamblul de circumstanțe, de factura extralingvistică, în care se produce enunțarea).   Deixis, deictice - desemnează ansamblul modalitaților de expresie care asigură ancorarea enunțului în situația de comunicare în care este produs (cine vorbește? pentru cine? când? unde?) Situația de comunicare reprezintă ansamblul de circumstanțe, în care are loc o enunțare scrisă sau orală, înglobând localizarea spațio-temporală a discursului, identitatea interlocutorilor, precum și ansamblul de cunoștințe de care aceștia dispun în comun.   Deicticele (eu, tu, aici, acum..etc) desemnează un obiect prin rolul pe care acesta îl joacă în enunțare. Unele expresii sunt deictice în toate contextele în care apar, cum este cazul pronumelor personale și al formelor verbale de persoana I și a II-a, care desemnează locutorul și interlocutorul.   În functie de tipul de informție codificată cu privire la diferite coordonate ale situației de comunicare, se disting mai multe categorii de deixis: personal, spațial, temporal, social etc. Elementele de expresie utilizate pentru coordonatele fundamentale ale carului deictic sunt:   - deixis personal - codifică rolurile participanților la actul de comunicare: pronume personale și forme verbale de persoana I și a II-a, substantive, pronume în vocativ, nume proprii;   - deixis spațial - exprimă raporturile de distanță (apropiat, depărtat) sau de poziționare (în față/în spate, la stânga/ la dreapta etc), în raport cu plasarea spațială a vorbitorului: prin adverbe și locuțiuni adverbiale de loc (Nu vreau sa plec acolo, pentru ca aici ma simt ca acasă), pronume și adjective demonstrative.   - deixis temporal - presupune raportarea unor acțiuni, evenimente, stări la momentul enunțării (acum, imediat) sau la unități de măsurare a timpului : timpurile verbale, adverbe și locuțiuni adverbiale de timp..etc)   - deixis social - codifică reprezentarea în enunț a disticțiilor sociale referitoare la identitatea participanților și la relația socială dintre aceștia (statutul social-profesional, tipul de context social în care comunicarea, maniera de adresare în funcție de axa intimitate/distanță sau egalitate/inegalitate ierarhică..etc); prin pronume de politețe, formule/cuvinte de adresare, nume comune desemnând relații de rudenie, de serviciu ori de vecinatate.     Anafora - desemnează două fenomene total diferite, în retorică și în lingvistică.   1. În retorică, anafora este o figură de stil definită prin repetarea aceluiași cuvânt/acelorași cuvinte la începutul mai multor propoziții, versuri sau paragrafe.   2. În lingvistică desemnează relația dintre două elemente, în care cel ce apare ulterior în discurs (numit anaforic) nu are sens de sine stătător, fiind interpretat dor prin raportare la elemntul anterior (numit antecedent sau sursă). Rolul său este de a evita repetiția sau de a asigura coerența și continuitatea discursului.   Anafora acoperă, în general, două fenomene diferite :continuitatea referențială (Am vorbit cu un băiat simpatic. Acesta mi-a povestit filmul.;- Ai citit cartea? )- Da/Nu/Nu pe toată) și reluarea semnatică (Am văzut un film simpatic. Unul la fel am mai văzut anul trecut).     Etapele redactării unui eseu școlar   În general etapele redactării sunt comune diferitelor eseuri școlare (analiză comentariu, sinteză, paralelă, eseu structurat sau nestructurat).   1. Pregătirea redactării : lectura textului literar/ a textelor literare abordate, citirea și înțelegerea cerinței, documentarea, alcătuirea planului compunerii.   2. Realizarea lucrării   - abordarea tuturor aspectelor de conținut menționate/implicate de formularea cerinței;   - respectarea regulilor de redactare: organizarea ideilor în scris; utilizarea limbii literare; abilitățile de analiză și de argumentare; originalitatea; respectarea normelor ortografie și de punctuație; așezarea textului în pagină..etc   3. Verificarea lucrării -  presupune autoevaluarea (lectura, corectarea și aprecierea propriei lucrări și evaluarea (de profesor, de examinator sau de către colegi), în funție de criteriile menționate de obicei în cerință și urmărite în redactare. În general, notarea nu se face global, ci se acordă punctaje diferite pentru conținutul și pentru redactarea eseului.