Carti psihologie

Virusul minţii: Cum ne poate fi de folos o ştiinţă revoluţionară, memetica   Toată lumea e infectată. Toţi avem gusturi, dorinţe şi feluri de a lucra şi de a trăi care nu ne aparţin. Acestea sunt virusuri ale minţii: acestea sunt memele. Cu toţii le posedăm şi cu toţii le transmitem mai departe. În sine, ăsta e un lucru bun. Capacitatea noastră de a învăţa şi de a transmite altora idei asemenea unor virusuri poate nivela diferenţele într-un fel incredibil de subtil. Totuşi, puterea virusurilor minţii poate fi şi ea manipulată – şi este manipulată – cu ajutorul unei alte puteri: mass-media. Companiile de publicitate, guvernele, corporaţiile multinaţionale ştiu foarte bine cum un singur fragment de idee poate să scape liber şi să infecteze pe toată lumea. În această extraordinară prezentare a memelor şi a influenţei pe care o pot exercita acestea, Richard Brodie ne explică modul în care tot ceea ce ţine de viaţa noastră este controlat de meme. Dar putem prelua controlul asupra modului in care gândim. Citind această carte veţi afla: – ce sunt memele şi cum vă afectează; – cum să vă răspândiţi propriile meme; – cum să vă reprogramaţi pe voi înşivă şi pe cei din jur. Această carte conţine cunoştinţele necesare pentru a vă putea modifica în mod fundamental fiecare aspect al vieţii, doar devenind conştienţi de virusurile minţii. De care dintre ei veţi alege să vă lăsaţi infectat?     AVERTISMENT: Această carte conţine un virus al minţii viu. Nu citiţi mai departe dacă nu sunteţi dispuşi să fiţi infectaţi. Infecţia poate afecta modul în care gândiţi într-un fel mai mult sau mai puţin subtil – sau chiar vă poate modifica radical viziunea curentă asupra lumii. Introducere Criza minţii   „Ce păcat este să-ţi pierzi mintea, dar e păcat şi să nu ai minte.“ – Dan Quayle, operând mutaţii asupra memelor din mottoul United Negro College Fund „Este un lucru groaznic să-ţi pierzi mintea.“   Această carte conţine şi o veste bună. Aşadar înainte de a începe să vă spun despre felul cum viruşii minţii se răspândesc liber prin lume – infectând oameni cu programări nedorite, aşa cum virusul de calculatoare Michelangelo infectează computerele cu instrucţiuni de autodistrugere – vă voi da vestea bună… Vestea bună este că mult-aşteptata teorie ştiinţifică ce unifică biologia, psihologia şi ştiinţa cognitivă a fost descoperită. Un efort interdisciplinar făcut de oameni de ştiinţă din toate aceste domenii cam în ultimii 20 de ani – de fapt din 1859 şi de la Charles Darwin, dacă doriţi – a produs o nouă ştiinţă numită memetică. Ştiinţa memeticii se bazează pe evoluţie. Teoria lui Darwin despre evoluţia speciilor prin selecţie naturală a transformat radical domeniul biologiei. Oamenii de ştiinţă aplică acum teoria evoluţionistă modernă la felul în care funcţionează mintea, la cel în care învaţă şi se dezvoltă fiinţa umană şi la felul în care se fac progrese la nivel cultural. În acest mod, domeniul psihologiei va fi transformat de oamenii de ştiinţă care se ocupă de memetică aşa cum biologia a fost transformată de Darwin. Acelora dintre noi care tânjesc să se înţeleagă pe ei înşişi, studiul memeticii le oferă imense satisfacţii. Eu mai consider şi că cei care înţeleg memetica vor avea mai multe avantaje în viaţă, mai ales pentru că nu vor putea fi manipulaţi sau folosiţi cu foarte mare uşurinţă. Dacă înţelegeţi mai bine modul în care vă funcţionează mintea, puteţi face faţă mai bine unei lumi a manipulării din ce în ce mai subtile. Acum vestea proastă… Vestea proastă este că această carte conţine mai multe întrebări decât răspunsuri. Mai ales pentru că memetica a relevat existenţa viruşilor minţii, dar nu ne spune decât foarte puţine lucruri despre ce anume să facem cu ei. Viruşii minţii au existat mereu de-a lungul istoriei, dar evoluează şi se modifică în mod constant. Sunt părţi contagioase din cultura noastră care se răspândesc rapid la nivelul populaţiei, modificând gândirea şi viaţa oamenilor. Viruşii minţii includ multe lucruri, de la cele relativ inofensive, ca fustele mini şi expresiile argotice, până la cele care afectează în mod serios viaţa oamenilor, cum ar fi numărul mare de mame singure care nu lucrează şi beneficiază de alocaţii, bandele de tineri Crips sau Bloods[1] şi cultul religios al ramurii davidienilor[2]. Când aceste părţi de cultură ne plac, nu este nicio problemă. Totuşi, aşa cum virusul Michelangelo programează calculatoarele cu instrucţiuni care să le distrugă datele, viruşii minţii ne pot programa să gândim şi să ne comportăm în aşa fel încât să ne distrugem viaţa. Aceasta este cea mai surprinzătoare şi mai profundă informaţie pe care ne-o oferă memetica: gândurile noastre nu sunt întotdeauna ideile noastre originale. Noi receptăm gânduri – suntem infectaţi cu ele, atât direct de alţi oameni, cât şi indirect prin viruşii minţii. Se pare că oamenilor nu le place ideea că nu deţin controlul asupra gândurilor lor. Faptul că oamenii nici nu doresc măcar să se gândească la acest lucru este probabil principalul motiv pentru care cercetările ştiinţifice făcute până acum nu sunt mai cunoscute. Aşa cum vom vedea, ideile care nu plac nu sunt atât de molipsitoare. Problema devine mai complicată şi pentru că nu ne dăm seama imediat dacă programarea pe care o primim de la un anume virus al minţii este nocivă sau benefică. Nimeni nu s-a alăturat vreunui cult religios cu intenţia de a i se spăla creierul, de a se muta în Guyana şi de a se sinucide. Când adolescentul Bill Gates a luat, în timp ce se afla la Harvard, virusul minţii care-l făcea să joace poker, a fost acest lucru nociv pentru că îl îndepărta de la studii? Sau a fost benefic pentru că l-a ajutat să ia decizia să renunţe la facultatea respectivă, să construiască Microsoft şi să devină multimiliardar?   Schimbarea de paradigmă   Din când în când, lumea ştiinţei trece prin ceea ce se numeşte o modificare de paradigmă. Aceasta se întâmplă când una dintre presupunerile noastre fundamentale, de bază se modifică, aşa cum s-a întâmplat când am înţeles că nu universul se învârte în jurul Pământului, ci Pământul în jurul Soarelui. O altă modificare s-a petrecut atunci când Einstein a descoperit relaţia dintre spaţiu şi timp şi dintre materie şi energie. Fiecare dintre aceste modificări de paradigmă au avut nevoie de timp pentru a fi acceptate de comunitatea ştiinţifică şi de încă mai mult timp pentru a fi acceptate de oamenii obişnuiţi. Viruşii minţii, ca întreaga ştiinţă a memeticii, reprezintă o modificare majoră de paradigmă în cadrul ştiinţei minţii. Pentru că înţelegerea acestei noi ştiinţe implică o schimbare majoră în modul în care oamenii percep mintea şi cultura, a fost greu pentru ei să o accepte. Aşa cum se întâmplă cu orice modificare de paradigmă, memetica nu se încadrează în modul existent de a privi lucrurile, de a înţelege lumea. Şiretlicul, atunci când înveţi o nouă paradigmă, este să o laşi deoparte pe cea curentă şi să înveţi, mai degrabă decât să încerci să adaptezi noile cunoştinţe la modelul tău deja existent. Nu pot fi adaptate! Dacă eşti gata să laşi deoparte modul de gândire curent suficient de mult timp pentru a lua în considerare patru concepte, dintre care unele, sau chiar toate, pot fi noi pentru tine, vei fi răsplătit cu înţelegerea memeticii. Odată cu această înţelegere, sper, vine şi un îndemn la acţiune pentru toţi cei preocupaţi de viitorul vieţii omeneşti. – Primul concept – vedeta spectacolului – este memul, pe care îl prezint în Capitolul 1 şi care va juca un rol foarte important în această carte. Memul stă la baza culturii în acelaşi mod în care gena stă la baza vieţii. Aşa cum subliniez în Capitolul 2, merriele sunt pietrele de temelie ale culturii nu doar la scară mare – alcătuind ţări, limbi şi religii – ci şi la scară mică: memele sunt pietrele de temelie ale minţii noastre, programările „computerului“ nostru mintal. – Al doilea este conceptul de virus. Se ştie foarte bine de existenţa viruşilor în biologie şi în domeniul calculatoarelor. Acum vom vedea cum apar în domeniul minţii şi al culturii, în domeniul memeticii. În Capitolul 3, voi face paralele între cele trei universuri diferite în care există viruşi pentru a vă arăta la ce ne putem aştepta de la viruşii minţii în viitor. – Al treilea concept care contribuie la această modificare de paradigmă este cel de evoluţie. „Evoluţie“ este unul din acele cuvinte pe care mulţi oameni le folosesc gândindu-se că vorbesc despre acelaşi lucru, dar având de fapt idei diferite despre ce este şi ce înseamnă. Voi discuta despre cea mai recentă teorie a evoluţiei elaborată de oamenii de ştiinţă în Capitolul 4 şi despre cum se aplică ea la meme în Capitolul 5. – Al patrulea concept necesar pentru a înţelege viruşii minţii este noua ştiinţă a psihologiei evoluţioniste. Acest domeniu studiază predispoziţiile şi mecanismele minţii noastre care au evoluat pentru a ne asigura supravieţuirea şi reproducerea. Unele dintre aceste predispoziţii iau forma unor resorturi psihologice care pot fi acţionate pentru a străpunge mecanismele noastre de apărare mentală. Am numit această parte a cărţii „Criza minţii“ în loc de, simplu, „Introducere“ pentru că cea dintâi acţionează mai multe resorturi: atrage mai bine atenţia şi va fi citită de mai mulţi oameni. Am numit această carte Virusul minţii şi nu Introducere în memetică din acelaşi motiv. Subiect controversat la ora actuală, psihologia evoluţionistă studiază şi explică multe dintre diferenţele stereotipe dintre bărbaţi şi femei, mai ales în ceea ce priveşte comportamentul de împerechere. Capitolul 6 se ocupă de partea legată de împerechere a psihologiei evoluţioniste. Capitolul 7 acoperă aspectele legate de supravieţuire. Memetica se bazează pe aceste patru blocuri conceptuale pentru a forma o nouă paradigmă a modului în care a evoluat şi evoluează cultura. Face lumină asupra unei probleme importante a umanităţii: Vom permite selecţiei naturale să ne facă să evoluăm la întâmplare, fără nicio consideraţie legată de fericirea, satisfacţia sau spiritul nostru? Sau vom lua în mâini frâiele propriei noastre evoluţii şi ne vom alege singuri o direcţie? Memetica ne oferă cunoştinţele şi puterea de a ne dirija propria evoluţie mai mult decât am făcut-o vreodată în cursul istoriei. Acum că avem puterea, ce vom face cu ea?   O ameninţare la adresa umanităţii   Un virus al minţii nu se răspândeşte prin strănut, ca gripa, sau prin sex, ca SIDA. Nu este ceva concret. Viruşii minţii se răspândesc prin intermediul comunicării. Voi discuta modul în care suntem programaţi de viruşii minţii în Capitolul 8. Într-un fel, viruşii minţii sunt preţul pe care îl plătim pentru a ne bucura de una din libertăţile foarte dragi nouă: libertatea de vorbire. Cu cât avem mai mult această libertate, cu atât este mai propice mediul pentru viruşii minţii. Unii viruşi ai minţii apar spontan, cum voi arăta în Capitolele 9 şi 10; unii sunt creaţi intenţionat, cum se va vedea în Capitolul 11. Dar toţi au un singur lucru în comun: Odată creat, un virus al minţii dobândeşte o viaţă independenta de creatorul lui şi evoluează rapid, infectând cât mai mulţi oameni posibil. Viruşii minţii nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru viitorul îndepărtat, ca extincţia soarelui sau faptul că pământul va fi lovit de vreo cometă. Ei există acum – au existat de dinainte de orice mărturii istorice – şi evoluează pentru a ne putea infecta din ce în ce mai mult. Suntem infectaţi în noi feluri (televiziune, muzică pop, tehnici de vânzare), dar şi în feluri vechi (educaţie, învăţături religioase, sau chiar vorbind cu prietenii noştri apropiaţi). Părinţii noştri ne-au infectat fără să ştie când eram copii. Dacă aveţi copii, e posibil să le transmiteţi viruşii în fiecare zi. Citiţi un ziar? Luaţi un virus al minţii. Ascultaţi radioul? Luaţi un virus al minţii. Ieşiţi cu prietenii şi staţi de vorbă despre diverse nimicuri? Luaţi un virus al minţii după altul. Dacă viaţa dumneavoastră nu este aşa cum o doriţi, puteţi paria că asta se întâmplă în mare parte din cauza viruşilor minţii. Aveţi probleme în relaţia cu persoana iubită? Viruşii minţii preiau controlul unor părţi din creierul dumneavoastră şi vă distrag de la ceea ce v-ar oferi fericire pe termen lung. Aveţi necazuri cu serviciul sau în carieră? Viruşii minţii vă întunecă viitorul şi vă îndreaptă pe o cale care sprijină agenda lor, nu calitatea vieţii dumneavoastră. Culte religioase apar peste tot din cauza unor viruşi ai minţii din ce în ce mai puternici. Aceste culte preiau controlul minţii oamenilor şi-i angajează pe membrii lor în comportamente bizare, de la ritualuri ciudate la sinucideri în masă. Dacă credeţi că sunteţi imuni, amintiţi-vă: nimeni nu intenţionează să devină membru al unui cult pentru ca altcineva să-i controleze mintea. Asta este treaba periculoşilor şi amăgitorilor viruşi ai minţii. Şi odată ce fondatorul cultului începe procesul, virusul minţii îşi asumă o existenţă proprie. Din cauza mass-mediei şi a alegerilor directe, guvernul Statelor Unite şi al altor ţări este din ce în ce mai mult expus la infectarea cu viruşii minţii. Un politician astăzi nu poate fi ales dacă nu apare cu o imagine care îi aduce voturi. „Avem o criză şi doar eu pot rezolva problema,“ spune, sau: „Ceilalţi au provocat toate aceste probleme; cu siguranţă orice schimbare e mai bună decât ceea ce avem!“ Imaginile bine lucrate ale politicienilor sunt capcane ale unora dintre cei mai elaboraţi şi răspândiţi viruşi ai minţii care infectează societatea de azi. Ce marcă de băuturi nealcoolice cumpăraţi? Cele cu vânzări mari costă dublu faţă de cele care nu beneficiază de reclame. Diferenţa de bani merge în reclamele de televiziune, care trimit sporii unor viruşi ai minţii din ce în ce mai penetranţi, care preiau controlul asupra minţii dumneavoastră şi vă forţează să împingeţi căruciorul de cumpărături la raftul lor. Programându-vă cu succes minţea în aşa fel încât să credeţi că preferaţi marca respectivă, agenţiile de publicitate sunt printre cei mai neruşinaţi şi calculaţi instigatori de viruşi ai minţii. Răspândirea nestânjenită a viruşilor minţii este vizibilă în modul cel mai alarmant în starea copiilor noştri. Răspândinduse rapid dinspre cartierele sărace ale oraşelor, viruşii minţii care îi infectează pe copii îi împing spre disperare, conflicte între bande sau, pe fete, să devină mame singure. Mulţi tineri par să-şi piardă simţul valorii şi s-o apuce pe căi greşite. Capitolul 12 discută posibilitatea de dezinfectare atât pentru copiii noştri, cât şi pentru noi.     [1]          Bande de stradă rivale, ambele localizate în Los Angeles, California. – n.t. [2]          Sectă neoprotestantă fondată în 1955, ca urmare a unei schisme în cadrul sectei adventiste membrii ei au fost asediaţi de forţele FBI într-o fermă din Waco, statul Texas. – n.t.

ROBERT T. KIYOSAKI este copilul bogat al unor oameni să­raci. El şi-a dorit dintotdeauna să nu muncească asemeni tatălui sau, care, în ciuda faptului că avea un salariu consis­tent, era veşnic îngropat în datorii. Concluzia lui este că, în principal, problemele financiare provin din faptul că mulţii ani de şcoală nu ne învaţă nimic despre cum funcţionează banii, ci doar cum să muncim din greu pentru ei, iar atunci când îi avem - mulţi, puţini - nu ştim cum să-i folosim în favoarea noastră. Nu nesocotiţi faptul că relaţia cu banii este una de putere: ori îi stăpâniţi, ori deveniţi sclavii lor. Părinţii bogaţi îşi pregătesc copiii să devină, la rândul lor, bogaţi. Părinţii săraci le spun copiilor să meargă la şcoală, să fie cât mai silitori şi să-şi găsească o slujbă bună. Însă calea de urmat pentru câştigarea bogăţiei este iniţierea în arta finanţelor. Învăţaţi-vă copiii să fie liberi din punct de vedere financiar! În această perioadă de mari schimbări economice, lecţiile lui Robert Kiyosaki despre cum puteţi face banii să mun­cească pentru dumneavoastră sunt nepreţuite! Robert Kiyosaki s-a născut şi a crescut în Hawaii. Provine dintr-o importantă familie de profe­sori; tatăl său a condus Departamentul de Educaţie al Statului Hawaii. După terminarea liceului, şi-a continuat studiile la New York. Absolvind facultatea, intră în Marina Americană şi luptă în Vietnam, ca ofiţer şi pilot de elicopter. În 1977, a înfiinţat o companie ce a scos pe piaţă primul portofel din nailon pentru surferi, care în scurtă vreme a devenit un produs de mare succes. El şi produsele sale au apărut în Runner's World, Gentleman's Quarterly, Success Magazine, Newsweek şi chiar în Playboy. La 47 de ani s-a pensionat şi se ocupă în continuare de investiţii, în special în domeniul imobiliar. Din 1995, este co-fondator al unei companii interna­ţionale de învăţământ, care funcţionează în şapte ţări, ce şi-a propus iniţierea cursanţilor în arta afacerilor şi a investiţiilor. În calitate de specialist în educaţie, a vorbit de la cele mai importante tribune, pe unde au trecut şi Og Mandino, Zig Ziglar sau Anthony Robbins. Este creatorul jocului CASHFLOW, în trei variante (pentru copii, pentru adulţi şi avansaţi), care repro­duce condiţiile unei pieţe reale şi îi iniţiază pe jucă­tori în tainele banilor.   SHARON L. LECHTER este coautoare la „Tată Bogat, Tată Sărac”. După ce a absolvit strălucit Universitatea de Stat din Florida, obţinând o diplomă în contabilita­te, Sharon Lechter s-a angajat la o mare firmă de con­tabilitate. A devenit expert contabil la o companie din industria calculatoarelor, apoi director de impozite la o companie naţională de asigurări. Este fondatoare a primei reviste pentru femei din Wisconsin. Fiind soţie şi mamă a trei copiii, s-a orientat spre în­văţământ. L-a ajutat pe inventatorul primei „cărţi elec­tronice de vorbire” să extindă această industrie. Este o pionieră în dezvoltarea noilor tehnologii care încearcă să readucă pe cât posibil cărţile în viaţa copii­lor. Ea s-a implicat din ce în ce mai mult în formarea celor mici, devenind o militantă în domeniul mate­maticii, al calculatoarelor, al cititului şi al scrisului. În prezent, îşi concentrează eforturile pentru sprijini­rea creării instrumentelor educaţionale necesare celor interesaţi de ameliorarea educaţiei lor financiare. Această carte este dedicată părinţilor de pretutindeni, pentru că ei sunt cei mai importanţi profesori ai unui copil.     Mulţumiri     Cum poţi spune cuiva „mulţumesc” atunci când trebuie să mulţumeşti atâtor oameni? Categoric, această carte li se datorează celor doi taţi ai mei care au fost pentru mine nişte modele puternice, precum şi mamei mele, care m-a învăţat să iubesc şi să fiu bun. Şi totuşi printre persoanele direct răspunzătoare de faptul că această carte a devenit realitate se numără soţia mea Kim, alături de care existenţa mea s-a împlinit. Kim este partenera mea în căsnicie, în afaceri şi în viaţă. Fără ea aş fi pierdut. Îi mulţumesc părinţilor lui Kim, Winnie şi Bill Meyer, pentru că au crescut o fiică minunată. Îi mulţumesc lui Sharon Lechter, pentru că a adunat fragmentele acestei cărţi înregistrate în computer şi le-a pus cap la cap. Soţului lui Sharon, Mike, pentru faptul că este un minunat avocat al proprietăţii inte­lectuale, şi copiilor lor, Phillip, Shelly şi Rick, pentru partici­parea şi colaborarea lor. Îi mulţumesc lui Keith Cunningham, pentru înţelepciunea financiară şi ideile pe care mi le-a dat; lui Larry şi Lisei Clark, pentru că mi-au dăruit prietenia lor şi m-au încurajat mereu; lui Rolf Parta, pentru geniul său tehnic; Annei Nevin, lui Bobby DePorter şi lui Joe Chapon, pentru noi perspective asupra subiectului; lui DC şi lui John Harrison, lui Jannie Tay, lui Sandy Khoo, lui Richard şi Veronicăi Tan, lui Peter Johnston şi lui Suzi Dafnis, lui Jacqueline Seow, Nyhl Henson, Michael şi Monette Hamlin, lui Edwin şi Camilla Khoo, lui K. C. See şi Jessica See, pentru sprijinul profesional; lui Kevin şi Sarei de la InSync, pentru strălucita grafică; lui John şi Shari Burley, lui Bill şi Cindy Shopoff, lui Van Tharp, Dianei Kennedy, lui C. W. Allen, Marilu Deignan, Kim Arries şi Tom Weisenborn, pentru înţelepciunea lor financiară; lui Sam Georges, Anthony Robbins, Enid Vien, Lawrence şi Jayne Taylor-West, lui Alan Wright, lui Zig Ziglar pentru limpezimea minţii lor; lui J. W. Wilson, lui Marty Weber, Randy Craft, Don Mueller, Brad Walker, Blair şi Eileen Singer, lui Wayne şi Lynn Morgan, lui Mimi Brennan, Jerome Summers, dr. Peter Powers, Will Hepburn, dr. Enrique Teuscher, dr. Robert Marin, Betty Oyster, Julie Belden, Jamie Danforth, Cherie Clark, Rick Merica, Joia Jitahide, Jeff Bassett, dr. Tom Burns şi lui Bill Galvin, pentru că mi-au fost nişte prieteni minunaţi şi mi-au susţinut proiectele; Cen­trului Managerilor şi zecilor de mii de absolvenţi ai cursuri­lor „Tu şi banii” şi ai Şcolii de afaceri pentru întreprinzători; şi lui Frank Crerie, Clint Miller, Thomas Allen şi lui Norman Long, pentru că mi-au fost nişte extraordinari parteneri de afaceri.   Robert T. Kiyosaki     INTRODUCERE   Există o cerinţă     Oare şcoala îi pregăteşte pe copii pentru lumea reală? „În­vaţă cu sârguinţă, ia note mari şi vei găsi o slujbă bine plătită, cu tot felul de avantaje”, obişnuiau să spună părinţii mei. Scopul lor în viaţă era să ne asigure o facultate surorii mele mai mari şi mie, astfel încât noi să avem cele mai mari şanse de reuşită în viaţă. Când, în sfârşit, mi-am luat diploma în 1976 - absolvind strălucit, printre primii din promoţia mea, Universitatea de Stat din Florida, secţia contabilitate - părinţii mei îşi atinseseră scopul. Era încununarea reuşitei vieţii lor. Conform „Planului Principal”, am fost angajată de o importantă firmă de contabilitate, dintre acele cu „opt ze­rouri”, şi credeam că mă aşteaptă o lungă carieră şi o pensio­nare la o vârstă nu prea înaintată. Soţul meu, Michael, a urmat o cale similară. Amândoi proveneam din familii care munceau din greu, dispunând de mijloace modeste, dar cu o puternică etică a muncii. Şi Michael a absolvit strălucit, ba chiar de două ori: mai întâi in­gineria şi apoi dreptul. A fost recrutat deîndată de o prestigioasă firmă de avocatură din Washington D.C., specializată în drept de brevetare. Viitorul său părea extrem de luminos, drumul carierei bine definit şi pensionarea timpurie garan­tată. Deşi am avut succese în carierele noastre, lucrurile nu au mers cum ne aşteptam. Amândoi am schimbat mai multe posturi - de fiecare dată pentru că aşa era mai bine -, dar fără a se întrezări vreo posibilitate de pensionare. Fondul de pensii nu creştea decât prin contribuţiile personale. Michael şi cu mine avem o căsnicie minunată, cu trei copii grozavi. Când scriu aceste rânduri, doi dintre ei sunt la facultate, iar cel de-al treilea abia începe liceul. Am cheltuit o ave­re ca să ne asigurăm că urmează cele mai bune şcoli. Într-o zi, în 1996, unul dintre copiii mei a venit acasă dez­iluzionat de şcoală. Era plictisit şi se săturase să înveţe. „De ce trebuie să petrec atâta vreme studiind materii care nu îmi vor fi niciodată cu adevărat de folos în viaţă?” - a protestat el. Fără să mă gândesc, i-am răspuns: „Pentru că dacă nu iei note mari nu poţi merge la facultate.” „Indiferent dacă fac sau nu o facultate”, mi-a răspuns el, „eu tot voi fi bogat.” „Dacă nu termini o facultate n-o să ai o slujbă bună”, i-am răspuns uşor panicată şi îngrijorată, ca orice mamă. „Şi dacă nu vei avea o slujbă bună, cum crezi că ai putea să te îmbogăţeşti?” Fiul meu mi-a zâmbit superior şi a dat uşor din cap oare­cum plictisit. Mai purtaserăm de multe ori această discuţie. S-a strâmbat şi şi-a dat ochii peste cap. Din nou cuvintele mele materne pline de înţelepciune se izbeau de un zid. Nici măcar nu le auzea. Deşi deştept şi plin de voinţă, el a fost întotdeauna politi­cos şi respectuos. „Mămico”, a început el. Urma să mi se ţină mie o predică. „Adaptează-te vremurilor! Priveşte în jurul tău; oamenii cei mai bogaţi nu s-au îmbogăţit datorită studiilor lor. Uită-te la Michael Jordan şi la Madonna. Până şi Bill Gates, care nu a fost primit la Harvard, a înfiinţat Microsoft; acum este cel mai bogat om din America şi nu are decât treizeci şi ceva de ani. Un jucător de baseball poate câştiga până la 4 milioane de dolari pe an, chiar dacă a fost clasat drept «arierat mintal».” Între noi s-a aşternut o lungă tăcere. Mi-am dat seama dintr-odată că de fapt îl sfătuisem pe fiul meu exact ceea ce mă sfătuiseră la rândul lor părinţii mei. Lumea din jur s-a schimbat, dar sfatul a rămas acelaşi. O educaţie solidă şi notele mari nu mai asigură reuşita, însă parcă nimeni nu observă asta, în afară de copiii noştri. „Mămico”, a continuat el, „nu vreau să muncesc la fel de mult ca tine şi ca tata. Voi câştigaţi o grămadă de bani şi trăim într-o casă enormă plină de jucării. Dacă-ţi voi asculta sfatul, voi sfârşi ca voi, muncind tot mai din greu doar pentru a plăti şi mai multe impozite şi pentru a mă afunda în datorii. Nu mai există slujbe sigure; ştiu totul despre restructurări şi rentabilizare. Mai ştiu că absolvenţii de facultate câştiga as­tăzi mai puţin decât câştigaţi voi atunci când aţi terminat şcoala. Uită-te şi tu la doctori. Nu mai câştigă nici pe departe ca altă dată. Ştiu că nu mă pot bizui pe Asigurările Sociale sau pe pensiile garantate de companii. Trebuie să găsesc noi soluţii.” Avea dreptate. Îi trebuiau noi soluţii, ca şi mie de altfel. Sfatul părinţilor mei poate că era valabil pentru cei născuţi înainte de 1945, dar putea deveni dezastruos pentru cei ca noi, născuţi într-o lume care se schimbă extrem de rapid. Nu le mai pot spune pur şi simplu copiilor mei: „Mergeţi la şcoa­lă, luaţi note mari şi căutaţi-vă o slujbă sigură.” Ştiu că trebuie să găsesc noi căi pentru a-mi călăuzi copiii în privinţa studiilor. Ca mamă, dar şi ca specialist contabil, am fost întotdeau­na preocupată de lipsa educaţiei financiare. Mulţi dintre ti­nerii de astăzi au cărţi de credit încă înainte de a ajunge la liceu, dar nu li s-a ţinut niciodată un curs despre bani sau despre felul în care ar putea să-i investească, ca să nu mai vorbim despre cum funcţionează dobânda la cărţile de credit. Fără să aibă noţiuni financiare şi fără să ştie cum funcţionea­ză banii, ei nu sunt pregătiţi să înfrunte lumea ce-i aşteaptă, o lume care accentuează consumul, şi nu economiile. Când băiatul meu cel mare, fiind încă student în anul întâi la facultate, s-a îndatorat fără speranţe cu cărţile lui de credit, nu numai că l-am ajutat să-şi distrugă aceste carduri deveni­te fără valoare, dar am căutat şi un program care să mă ajute să îmi educ copiii în privinţa problemelor financiare. Anul trecut, soţul meu m-a sunat într-o zi de la birou. „Se află la mine o persoană pe care ar trebui să o cunoşti”, mi-a spus el. „Se numeşte Robert Kiyosaki. Este om de afaceri şi investitor şi tocmai ne solicită un brevet pentru un produs educaţional. Cred că este exact ceea ce căutai demult.”   Exact ceea ce căutam   Soţul meu, Mike, a fost atât de impresionat de proiectul „circuitul banilor”, noul produs educaţional dezvoltat de Robert Kiyosaki, încât a aranjat să participăm amândoi la o tes­tare a prototipului. Fiind vorba de un joc educaţional, am în­trebat-o şi pe fiica mea de 19 ani, care era în primul an la uni­versitatea locală, dacă nu vrea să participe, şi ea a fost de acord. La acest test au participat vreo cincisprezece persoane, care erau împărţite în trei grupuri. Mike avusese dreptate. Era exact produsul educaţional pe care îl căutam. Avea ceva specific: arăta ca o tablă de Monopoly cu un enorm şobolan arătos în mijloc. Dar spre deose­bire de Monopoly, erau două trasee: unul în interior şi unul în exterior. Miza jocului era să scapi de pe traseul interior - ceea ce Robert numea Cursa Şobolanului - şi să ajungi la pista exterioară sau la „pista rapidă”. Robert susţinea că pis­ta rapidă simulează comportamentul oamenilor bogaţi în viaţa reală. După care Robert ne-a explicat „Cursa Şobolanului”. „Dacă veţi analiza atent viaţa unei persoane de formaţie medie foarte muncitoare, veţi întâlni o pistă similară. Copilul se naşte şi merge la şcoală. Părinţii sunt mândri şi încântaţi de­oarece copilul excelează luând note bune şi foarte bune şi este primit la facultate. Copilul termină studiile şi, eventual, şi le perfecţionează, după care acţionează conform programului dinainte stabilit: îşi caută o slujbă sigură sau o profesie. Co­pilul găseşte această slujbă, eventual ca doctor sau avocat, in­tră în armată ori lucrează pentru guvern. În general, copilul începe să facă apoi bani, are tot mai multe carduri şi încep cumpărăturile, în cazul în care nu au început chiar mai îna­inte. Având bani de risipit, copilul merge în acele locuri la care visează şi ceilalţi tineri, cunoaşte alţi oameni, îşi fixează întâlniri şi uneori se căsătoreşte. Viaţa este minunată, pentru că acum şi bărbaţii şi femeile lucrează. Două venituri sunt o binecuvântare. Cu toţii simt că au reuşit, îi aşteaptă un viitor strălucit, se hotărăsc să cumpere o casă, o maşină, un televi­zor, pleacă în vacanţă şi fac copii. Fericirea vine grămadă. Nevoia de bani gheaţă este enormă. Fericitul cuplu hotărăşte că profesia este de o importanţă vitală, în consecinţă mun­cesc tot mai mult, urmărind avansări şi măriri de leafă. Leafa se măreşte şi mai apare un copil şi nevoia de o casă mai mare. Ei muncesc şi mai mult, devin nişte angajaţi şi mai buni şi mai implicaţi. Se reîntorc pe băncile şcolii ca să se specialize­ze pentru a câştiga şi mai mulţi bani. Eventual, îşi mai iau o slujbă. Veniturile cresc, dar şi impozitele, inclusiv pe proprie­tăţi, respectiv pe terenul casei celei noi şi mari. Cresc contri­buţiile la Asigurările Sociale şi toate celelalte. Iau lefuri tot mai mari şi se întreabă pe ce se duc banii. Se înscriu la fondu­rile mutuale şi cumpără alimente cu cartea de credit. Copiii fac între timp 5 sau 6 ani şi părinţii încep să strângă bani pen­tru facultatea lor, dar şi pentru pensie. Fericitul cuplu născut în urmă cu treizeci şi cinci de ani este prins acum în Cursa Şobolanului pentru tot restul vieţii lui active. Cei doi muncesc pentru proprietarii companiei, pentru guvern - prin plata taxelor şi pentru bănci - plătind ipoteci sau cărţile de credit.

Seria Alexa       Alexa tocmai ajunsese acasă după o zi istovitoare. Abia aştepta să îşi facă o baie fierbinte şi să doarmă. Parcă maşina şi se îndreptă spre apartament, când, dintr-o dată auzi nişte paşi în spatele ei. Nu ştia de ce, dar avea un presentiment rău. Continuă să meargă, dar îşi pregăti pistolul. Dintr-un noroc chior, îl ţinea în teacă la abdomen. Îl apucă şi se întoarse cu faţa spre locul de unde auzise paşii, dar fusese prea târziu. Cel care o urmărise o atacase, dezarmând-o. Îi dădu un pumn în faţă şi o doborâse. Aceasta se târî pe spate, încercând să se îndepărteze de el, dar bărbatul continuă să se apropie. Tocmai se apleca spre aceasta pentru a o omorî, când simţi o piatră în spatele ei. O luă în mână şi îl lovi în cap. Văzu pistolul ceva mai departe, în faţa ei şi se ridică pentru a se duce să-l ia. Sări peste atacator şi o luă la fugă. Când, în sfârşit, luă pistolul, văzu că acesta se ridicase şi îşi scosese arma pentru a o împuşca. Aceasta reacţionă foarte rapid şi îl împuşcă, dar şi ea, la rândul ei, fusese rănită, foarte aproape de inimă. În urma impactului, căzu în genunchi, simţind că avea să moară, dar totuşi se chinui să ajungă la el, pentru a-i vedea faţa. Împinse arma de lângă acesta, pentru a fi sigură că, în caz că se trezea, nu mai avea cum s-o împuşte. Simţea că nu mai rezista, avea nişte dureri îngrozitoare, dar nu vroia să moară înainte de a-i vedea faţa nenorocitului care o rănise. Îi dădu cagula de pe chip, dar dintr-o dată îi sună telefonul. Sună o dată, de două ori, de trei ori! Se trezi foarte brusc şi-şi dădu seama că fusese un vis. Nu-i venea să creadă cât de real păruse. Răspunse, în cele din urmă la telefon, văzând că era şeful ei. — Alo! — Alexa, scuze că te-am trezit, dar avem un caz. O femeie ucisă, zise acesta. — Nu-i nimic şefu! Spuneţi-mi adresa. Luă o foaie şi un pix şi o notă. Bine şefu, ajung într-un sfert de oră. Se îmbracă, îşi luă un pahar de cafea şi în sfârşit fu gata. Plecă foarte grăbită spre locul crimei. Când ajunsese, fu întâmpinată de Costi, prietenul ei. — Ce faci, Alexa? Ţi-am cumpărat o cafea, ştiu că nu poţi să „funcţionezi” fără ea. — Merci, Costi. Ce avem aici? — O crimă brutală şi foarte ciudată. Vreau să-ţi cer părerea. Să intrăm. Cadavrul era în sufragerie pe jos. Scena crimei era plină de sânge. Victima era o femeie blondă, de 28 de ani, necăsătorită. Erau semne de luptă. Aceasta avea tăieturi pe faţă, mâini şi genunchi. Avea o placă înjunghiată drept în inimă. — Ai dreptate, Costi. Din câte văd, cred că avem de-a face cu un criminal în serie. — De ce? — Tu nu vezi cum este scena crimei, cum este poziţionat cadavrul? Nu ştiu, dar am impresia că este un ritual de-al criminalului. De obicei, ritualul indică un criminal în serie. Având o legătură atât de puternică cu criminalul şi cu victima, viziunile apărură din nou. Nimeni nu ştia că ea avea acest dar. Nu le spuseseră colegilor, pentru că-i fusese frică că ar fi considerat-o un monstru. — Alexa, eşti bine? — Da, sunt bine, m-a luat durerea de cap, atâta tot. O să ies un pic să iau o gură de aer. — Nimeni nu ştia că văzuse cum fusese omorâtă victima. Criminalul sunase la uşă dându-se drept poştaş. Ea nu simţise că ceva nu era în regulă. Îl lăsase să intre şi acesta o luă prin surprindere, când o lovise cu pumnul drept în faţă. Totuşi se ridicase şi se luptase cu criminalul, dar el o învinsese. O lovise atât de tare, încât îşi pierduse cunoştinţa. O aşeză pe jos, în sufragerie şi o puse într-un mod foarte ciudat, cu picioarele depărtate, cu mâinile ridicate deasupra capului şi, de asemenea, îndepărtate şi o înjunghie drept în inimă. Înainte de a i se termina viziunea, văzu că ucigaşul îi puse ceva în gură. — Alexa, sigur eşti bine? — Da, sunt bine. Alexa ştiu că veni timpul să-i spună adevărul. — Costi, vreau să te rog ceva. Uită-te în gura victimei. O să găseşti ceva, cred că o hârtie. — Alexa, despre ce vorbeşti? — Costi, te rog, ai încredere în mine. Du-te şi fă-o. Deşi Costi crezu că Alexa o luă razna, o ascultă. Şi într-adevăr, aceasta avu dreptate. Găsi o hârtie pe care era imprimat un păianjen. O puse în pungă pentru dovezi şi se duse să vorbească cu ea. — De unde ai ştiut? La naiba, răspunde-mi, ştii că nu suport să-mi ascunzi ceva. De unde ştiai că o să găsesc ceva în gura victimei? — Cred că e timpul să discutăm. Păianjen se trezi mai mulţumit ca niciodată. Cu o seară înainte avu cea mai bună experienţă a vieţii sale. Se simţi atât de împlinit când o înjunghie pe acea „blondă savuroasă”. Aşa le spunea victimelor sale. Din moment ce era impotent, atunci când omora era singura lui şansă de a se elibera sexual.

18 Ianuarie, 1999         O minte tulburata este cea care suferă de o nemulţumire continua. Este apăsată, deranjata, fara odihna, fara calm şi odihna. Se sperie de viitor şi trecut precum şi de circumstanţe. Şi sunt convins ca sunt mai multe minţi tulburate azi decât în generaţia trecuta!   Cei care locuim în New York vedem evidenta acestui lucru în fiecare zi. Daca stai în afara teatrului de pe Broadway şi priveşti la patroni părăsind sourile, rar vezi un zâmbet pe fata lor. Aceşti oameni au plătit $80 pentru a găsi libertate temporara de poverile lor – dar pleacă cu o povara mai grea decât atunci când au intrat!   Aparent multi iubitori de a lui Isus sunt tot aşa de tulburaţi în mintea lor ca şi masa de necredincioşi. Vad evidenta acestui fapt în câteva din scrisorile pe care lucrarea noastră le primeşte. Multi credincioşi stau întinşi noaptea treji, tulburaţi şi distraşi. Ei merg la Biserica sperând ca vor experimenta ceva eliberare de poverile lor. Dar o data ce părăsesc serviciul, tulburarea lor se reîntoarce.   De ce sunt aşa de multi oameni astăzi tulburaţi în mintea lor? Lăsaţi-mă sa împărtăşesc cu voi unele dintre motive pe care cred eu ca Duhul Sfânt mi le-a arătat: 1. Multi Oameni Sunt Tulburaţi De Presiunea Timpului Lor.   De câteva decenii, experţii ne-au spus ca prosperitatea este răspunsul problemei omenirii. O educaţie buna, un servici decent, o casa frumoasa, bani în banca – toate aceste lucruri trebuie sa aducă oamenilor demnitate şi pace a mintii. Daca toată lumea ar avea doar o bucata din visul american, experţii spun, crima noastră şi problemele noastre despre droguri ar fi rezolvate.   Aceasta teorie afirma ca oamenii au sfârşit prin a deveni alcoolici şi legaţi pentru ca niciodată nu au avut o valoare de sine. Sărăcia lor le-a deprivat de oportunităţi care le-ar fi adus un sens de demnitate. Deci acum, daca doar noi le pregătim un servici decent cu salariu, un loc bun unde sa locuiască şi un venit constant, vieţile lor ar fi în regula.   Lăsaţi-mă sa răspund acestei teorii cu o povestire personala. Cu ani în urma, Nicky Cruz, un lider de gangsteri vicios Mau Mau, a fost luat la tara pentru o zi pentru a fi analizat de un psihiatru. Nicky a fost un luptător care trăia ca diavolul. Toţi cei care l-au cunoscut credeau ca el era de necorectat completalmente, fara nici o speranţă pentru schimbare vreodată.   După ce a petrecut ore cu Nicky, psihiatrul a confirmat evaluarea fiecăruia. El a spus lui Nicky ca era nebun fara cuvinte, fara nici o speranţă de reabilitare. Motivul? Educaţia pe care a primit-o ca şi copil în sărăcie în Puerto Rico l-au deprivat de oportunităţile de care alţii s-au bucurat. A fost vina societăţii ca el a fost un monstru. Nicky s-a uitat la psihiatru şi a zis, „Omule, tu eşti cel care este nebun. Doar îmi place sa ma bat. Spune-mi – cum tetratat mama ta?” El a sfârşit prin a psihoanaliza pe psihiatru!   Nicky a avut dreptate – sărăcia nu este rădăcina cauzei păcatului. De altfel de ce sunt tot mai multi şi mai multi tineri adolescenţi consumând droguri tari? Aceşti tineri tulburaţi au tot ce îşi doresc la mana lor. De ce s-ar întoarce la droguri daca deja au pacea mintii lor care lucrurile materiale le-ar putea da?   De ce un număr mare de doctori, avocaţi şi oameni de afaceri devin alcoolici? Au slujbe satisfăcătoare, venit mare, multe maşini, vacante frecvente. Dar totuşi cu grămadă se întorc la alcool ca să-şi amortizeze mintea lor tulburata.   Am fost pe Wall – Street la sfârşitul unei zile de munca, când magazia se închide. Cum se deschid uşile magazinului larg, vânzătorii dau navala ca nişte boi care vor sa te ia în coarne, alergând la barul cel mai apropiat. Se îngrămădesc cu duzinele în găurile mici de apa ale Wall Street-lui, încercând să-şi îşi înece emoţiile în alcool.   De ce nu sunt ei fericiţi? De ce sunt aşa de tulburaţi în mintea lor? Au totul ce li s-a spus ca au nevoie pentru ca sa fie împliniţi. Au venituri comfortabile, poseda case de vacanta, fumează ţigări de $50, beau sticle de vin de $300, conduc maşini scumpe. Dar devin împietriţi doar sa treacă prin acea zi. De ce aceşti oameni nu se bucura de o stare a mintii calma şi satisfăcută?   Este pentru ca se tem sa nu piardă totul! Le este teama ca economia se va prăbuşi, şi deodata tot ceea ce au lucrat va dispărea ca un vapor.   Isus A Avertizat Ca In Zilele Din Urma Inimile Oamenilor Va Fi Tulburata De Toate Crizele Care Vor Avea Loc In Lume.   „Va fi… Strâmtorare prinţe neamuri, care nu vor ştii ce sa facă la auzul urletului marii şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groaza, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; caci puterile cerurilor vor fi clătinate” (Luca 21:25-26).   Isus a spus ca evenimentele care vor veni peste omenire vor fi aşa de groaznice ca, oamenii vor cădea literalmente morţi de stop cardiac. Chiar acum, mărturisim chiar lucrurile pe care El le-a prezis: haos mondial, rătăcire, confuzie. Noutăţile lunii trecute numai – Decembrie 1998 – este destul ca sa ne distragă şi sa facă perplex chiar şi cele mai tari minţi:   * Japonia, a doua economie a lumii, a căzut chiar mai adânc în depresie. Banca ei cea mai mare a dat faliment, cu $20 de miliarde de datorii grele. Acum guvernul federal a intrat ca sa ia în posesie banca – dar alte bănci japoneze sunt aproape de a cădea de asemenea.   * Alan Greenspan, directorul Federaţiei de Rezerva a SUA, a spus ca magazia Americana a pieţii se afla în situaţia în care a fost ca atunci înainte de prăbuşirea anului 1929. După Greenspan, toată speculaţia sălbatică pe care o vedem este cea care a adus Marea Depresie.   * Cinci industrii mari ale SUA au anunţat eliminarea a 50.000 de servicii în doar 2 săptămâni.   * Preşedintele Statelor Unite a fost judecat de Congres. Dar majoritatea americanilor au avut atitudinea de „Cui ii pasa?”   * Un om de Congres Republican a spus, în aşa multe cuvinte, „Daţi uitării judecata, daţi uitării problemele morale. Daca il dam afara pe preşedinte, noi ne vom pierde prosperitatea şi o vom sfârşi în depresie.”

Pentru a înţelege şi defini „patologicul”, anormalul, boala psihică trebuie făcut, în primul rând, referire la sfera normalităţii deoarece boala mintală poate fi înţeleasă şi explicată doar în raport de comparaţie cu sănătatea mintală.           Conform Dicţionarului de Psihologie „Larousse” sănătatea reprezintă o stare a celui care se simte puternic şi asigurat”. Pe de altă parte Organizaţia Mondială a Sănătăţii precizează că: „sănătatea este deplina posesiune a bunăstării sociale, mentale şi fizice şi nu numai absenţa bolilor şi afecţiunilor”.           În cadrul larg al noţiunilor de sănătate şi boală un aspect particular îl reprezintă sănătatea mintală şi boala psihică. Aceste două noţiuni nu pot fi dezbătute decât împreună, limita dintre ele de multe ori fiind influenţată normele sociale.           Înţelegerea normalităţii (sănătate mintală) cât şi a anormalităţii (boală psihică) depinde de cunoşterea organizării structurale şi a dinamicii funcţionale a sistemului personalităţii, considerat ca „aparat psihic”. Pentru psihopatologie, problema normalităţii este deosebit de importantă întrucât reprezintă criteriul de evaluare a tulburărilor clinice, considerate ca abatere de la normalitate.           Cuvântul „normal” provine din latinescul „norma” (unghi drept), adică ceea ce nu oscilează nici la stânga nici la dreapta, ceea ce se află în mijloc. Normalul este, pe de o parte, un termen calificativ implicând o valoare şi pe de altă parte un termen descriptiv care indică o medie. Anormal este un adjectiv, un termen apreciativ care introduce o diferenţă calitativă.           Conceptul de normalitate, desemnând starea de echilibru, implică adaptarea atât pe plan intern, intrapsihic, cât şi în planul lumii externe a individului, având prin aceasta o semnificaţie antropologică lărgită. Considerată din punct de vedere psihologic, normalitatea este definită de I. Kant astfel „Inteligenţa este şi rămâne normală, în viaţa practică, în măsura în care îşi manifestă şi păstrează caracterul empiric.           Ea trebuie să fie şi să rămână conformă cu experienţa. Spiritul omenesc este, prin urmare, sănătos atunci când simte, judecă şi hotărăşte potrivit cu experienţa şi bolnav atunci când se îndepărtează sau chiar se înstrăinează de ea”.           Limitele de variaţie ale normalului permit să distingem câteva aspecte nepatologice care nu pot fi considerate anomalii. Acestea sunt conceptele de „diferit” şi divers” care sunt incluse în cadrul lărgit al „acceptabilului”. Astfel, normalul este indicatorul standard al unor valori culturale; diferitul este o altă formă posibilă a normalităţii şi diversul este privit ca o variantă de tip formal a normalităţii. În esenţa lor, cele trei concepte exprimă de fapt ipostaze diferite ale unor „variaţii acceptabile” în sfera normalităţii.           Atât sănătatea mintală (normalitatea) cât şi boala psihică (anormalitatea) îşi au sediul şi se manifestă în cadrul „sistemului personalităţii”. Ele nu sunt structuri fixate ci depind de direcţia de manifestare a dispoziţiilor care se organizează în raport cu modelele constituţionale psihobiologice ale sistemului individului respectiv. Prin dispoziţii, în psihopatologie, se înţelege potenţialul genetic, structurile neuroatomice, dinamica neuropsihofiziologică, precum şi calităţile dobândite de individ prin educaţie, cultură, model familial, şcolar, profesional, valorile morale, religioase. Având în vedere toate aceste caracteristici, sănătatea mintală şi boala psihică trebuie considerate ca reprezentând nişte calităţi ale „modului de a fi” a individului, care derivă din organizarea structurală a „sistemului personalităţii” acestuia.           Între normalitate şi anormalitate psihică există un anumit echilibru stabilit şi controlat de însăşi modalitatea de funcţionare a mecanismelor de autoreglare a sistemului personalităţii. Sănătatea mintală şi boala psihică sunt ipoteze egal posibile ca disponibilitate ale persoanei umane şi se înscriu în ordinea ontologică a acesteia. De aici se deduce că sistemul personalităţii este organizat dialectic, după principiul complementarităţii antinomice, al contrariilor, în asemenea măsură încât se poate vorbi despre o balanţă normal/patologic de a cărei funcţionare depind atât starea de echilibru, respectiv sănătatea mintală, cât şi starea de dezechilibru, reprezentând boala psihică.           Dinamica personalităţii în planul vieţii psihice este dată tocmai de ambivalenţa complementară a organizării acesteia, de caracterul ei dialectic.           Atât starea de sănătate mintală cât şi boala psihică au, în mod paradoxal, acelaşi determinism în „dispoziţiile latente” ale sistemului personalităţii, al direcţiilor de manifestare pe care le pot lua acestea.           Dispoziţia interioară a sistemului personalităţilor reprezintă potenţialul energetic al persoanei. Acest potenţial psihoenergetic corespunde cu principiul vital.           Dispoziţia interioară, în funcţie de circumstanţele vieţii individului care pot fi favorizante sau nefavorizante, poate lua aspectul formelor normalităţii sau pe cel al formelor anormalităţii. Atât starea de echilibru intern cât şi cea de dezechilibru vor depinde de modalitatea de a răspunde la factorii circumstanţiali care acţionează asupra individului în decursul vieţii sale. De aici putem concluziona ca atât sănătatea mintală cât şi boala psihică au originea în modalitatea de organizare şi dinamica sistemului personalităţii.           Un alt aspect important în dezbaterea celor două concepte este raportul dintre normalitate şi adaptare. Se consideră că adaptarea este simplul proces de acceptare oferit individului de mediul exterior sau societate. Adaptarea este o „investire de energie orientată pentru ca individul să se integreze şi să poată rezista în faţa presiunii exercitate asupra lui de psihotraumatismele sociale, dublată de capacitatea acestuia de a rezista la tensiunile impuse de legăturile sociale”.           Pentru a putea răspunde la acţiunea factorilor externi, în primul rând trebuie făcut un efort care solicită mecanismele de apărare/adaptare ale persoanei la permanentele scimbări din viaţă. Însă acest răspuns nu este doar o manifestare exterioară ci presupune şi o schimbare interioară care poate menţine sau tulbura echilibrul dintre normal şi patologic. Însă s-a constatat faptul că pentru un individ normal este imposibil să se poată adapta la toate grupele sociale, din acest motiv E. Trillant preferă să utilizeze drept criteriu al normalităţii adaptibilitatea afirmând că „individul normal nu este niciodată complet adaptat şi că, în schimb, psihopatul este o persoană inadaptabilă”.           Schimbările nu îşi au cauza doar în factorii circumstanţiali ai vieţii, în mod egal, ele fiind produse şi de manifestările interioare, proprii sistemului personalităţii fară nici un fel de intervenţie din exterior şi care au întotdeauna un caracter patoplastic, cele mai semnificative fiind crizele psihobiologice de dezvoltare (pubertate, adolescenţă) şi cele de involuţie (menopauza, andropauză, involuţia).           Persoana nu este aceiaşi pe toată perioada vieţii ci există momente de risc pentru sănătatea mintală precum şi etape de protecţie şi stabilizare a acesteia.           Istoria vieţii individului este discontinua şi se constituie din etape bine definite, cu o configuraţie proprie, specifică, întreruptă de momente de criză care marchează trecerea de la o etapă la alta, aceste treceri presupunând schimbări şi solicitând mecanismele de apărare/adaptare ale persoanei, în funcţie de noile condiţii diferite de la o etapă la alta.           Odată cu schimbarea regimului psihobiologic al personalităţii se schimbă şi tipul de normalitate al persoanei şi odată cu el şi vulnerabilitatea pentru un nou tip de anormalitate, deci balanţa normal/patologic nu este aceiaşi pe tot parcursul vieţii.           Un alt aspect în relaţia normal/patologic din viaţa unui om este dat de epuizarea psihoenergetică în timp. Pe parcursul vieţii, capacităţile psihoenergetice ale individului scad, se epuizează treptat, astfel posibilitatea de a răspunde la factorii de mediu, la evenimentele cotidiene se reduce permanent, spre finalul vieţii ajungându-se la o diminuare considerabilă a acesteia. Este ştiut faptul că la bătrâni capacitatea adaptării la situaţii noi este foarte scăzută.           Trebuie făcută precizarea că există o diferenţă în raportul normal/patologic, între sfera somatică şi sfera vieţii sufleteşti; între normalitatea şi anormalitatea biologică şi cea psihică există o diferenţă calitativă importantă. Fiinţa biologică asimilează factorii de mediu de la care nu se poate sustrage şi de care depinde existenţa sa, pe când fiinţa psihică se acomodează adaptativ la evenimentele vieţii trăite, conform unor strategii gândite conştient. În acest proces de adaptare intervin conştiinţa reflexivă, educaţia, cultura, experienţa de viaţă, aptitudinile, etc.           Normalitatea este condiţia naturală a stării de echilibru psihic în timp ce boala psihică este un proces de dezorganizare a normalităţii psihice. Dezorganizarea în psihopatologie trebuie considerată din punct de vedere dinamic, ca un proces extrem de complex şi trebuie înţeleasă ca reprezentând noi modele funcţionale adaptate condiţiilor patogenice care au produs dezorganizarea. Aceste modele patologice provin din structurile normale ale personaei şi depind de tipul de personalitate, de capacităţile de a se opune acţiunii factorilor morbigenetici, de nivelul de dezvoltare-maturizare a personalităţii, de dispoziţiile ereditare.           Există trei grupe principale de dezorganizări psihopatologice ale sistemului personalităţii: lezionale, de imaturitate şi funcţionale.           Dezorganizarea lezională recunoaşte drept cauză o leziune organică a creierului şi poate fi produsă de o leziune cerebrală globală care antrenează de regulă tulburări grave ale stării de conştiinţă vigile de diferite grade de profunzimem putând merge până la starea de comă. Dacă leziunile sunt localizate, doar anumite procese psihice sunt afectate (percepţii, memorie, limbaj, praxii, etc).           Imaturitatea este un tip de deficienţă care se produce prin oprirea în dezvoltare a sistemului nervos central la copil (prenatal, perinatal sau postnatal), este o imaturizare anatomică având consecinţe grave asupra formării şi maturizării funcţiilor psihice şi ale personalităţii globale a individului. Imaturitatea este de mai multe feluri:           A) Imaturitate EG – caracterizată prin persistenţa unui traseu bioelectric instabil în raport cu norma medie; b) Imaturitatea emoţională – considerată o imaturitate a inhibiţiilor reacţiilor emoţionale, cu caracter de manifestare explozivă; c) Imaturitatea psihomotorie – o stare de debilitate motorie; d) Imaturitatea afectivă sau starea de arieraţie afectivă, constând din aspecte psihopatologice diferite, de tipul dependenţă-lndependenţă, securitate-lnsecuritate, sugestibilitate, posibilitatea sau imposibilitatea de a efectua judecăţi intelectuale şi nonafective, posibilitatea sau imposibilitatea de a avea autonomie în acţiunile personale.           Dezorganizarea funcţională constă în tulburări pur funcţionale. În acest caz nu există nici o modificare lezională decelabilă a creierului bolnavului.           Între sănătatea mintală şi boala psihică, normalitate şi anormalitate, pot fi identificate cinci forme de status mintal: 1. Sănătatea mintală este starea de normalitate psihică în cursul căreia echilibrul personalităţii există o perfectă adaptare şi evoluţie socială; 2. Stările intermediare reprezintă intricarea unor elemente morbigenetice de ordin exogen, în sistemul unei personalităţi normal structurate. În această etapă, individul se adaptează la noile condiţii dar evoluţia socială este mai dificilă.           Aceste stări intermediare se apropie mai mult de sănătatea mintală având în vedere specificul lor; 3. Stările limită corespund unor personalităţi de tip dizarmonic, prin existenţa unor elemente morbigenetice endogene legate în special de anumite trăsături caracteriale cu tendinţe psihopatologice şi potenţial evolutiv în acest sens; 4. Boala mintală este diferenţierea antipodala, cantitativă şi calitativă, faţă de starea de sănătate mintală, cu manifestări clinice, având consecinţe asupra activităţii, relaţiilor interpersonale şi adaptării psihosociale a individului. Această implică o transformare structurală şi comportamnetală negativă a personalităţii; 5. Deficienţa psihică exprimă o stare psihică de invaliditate reziduală, după atenuarea etapei de involuţie clinică a bolii mintale propriu-zisă.           Boala este rezultatul unui proces de disoluţie funcţională şi trebuie privită sub două aspecte: aspectul negativ care este reprezentat de nivelul de atingere a sistemului personalităţii şi aspectul pozitiv sau cel al simptomelor reprezentat de nivelul de eliberare a inhibiţiei pe care procesul morbid o exercită asupra stării de normalitate funcţională sau de integritate anatomofiziologică a sistemului personalităţii umane.           Boala psihică reprezintă schimbarea care interesează, în diferite forme şi grade, sfera vieţii sufleteşti a persoanei umane şi constă în schimbarea „felului de a fi” al individului, al fiinţei interioare a acestuia din cauza unei tulburări a sistemului personalităţii. Consecinţele acestor tulburări vizează atât raporturile individului cu lumea (înstrăinarea de lume) cât şi cu sine însuşi (înstrăinarea de sine), astfel bolnavul psihic fiind privat atât de libertatea exterioară cât şi de cea internă.           Caracteristica fundamentală a bolii psihice, considerată ca anormalitate, o reprezintă alienarea persoanei respective. Ea se manifestă prin ruperea contactului vizual cu realitatea sau prin pierderea continuităţii inteligibile dintre bolnavul psihic şi lume.           Bolnavul psihic este parţial conştient, sau dimpotrivă ignoră complet faptul de a fi bolnav, nefiind capabil să recunoască schimbarea patologică a stării sale de normalitate psihică. Conştiinţa propriei anormalităţi este recunoscută în foarte puţine cazuri, când tulburările sunt de intensitate redusă şi nu afectează conştiinţa de sine sau nu modifică sistemul personalităţii. Din acest motiv, de cele mai multe ori bolnavii psihic nu solicită şi nu acceptă intervenţia medicală.           În cadrul bolii psihice, persoana ajunge să-şi piardă libertatea interioară devenind un alt tip de fiinţă umană; o „fiinţă a anormalităţii”, bolnavul psihic fiind o persoană desprinsă parţial (în cadrul nevrozelor şi psihopatiilor) sau total (în cadrul psihozelor) de realitatea lumii.           Astfel bolnavul psihic este proiectat fie la periferia lumii (nevroze, psihopatii, sociopatii) fie în afara lumii (demenţe) sau într-o lume a realităţii iraţionalului, o lume interioară închisă sau circumscrisă la interioritatea persoanei bolnavului (schizofrenie, parafenie, paranoia, melancolie).           Boala psihică este în primul rând un concept clinico-medical al psihiatriei, desemnând o deplasare a vieţii psihice (fie că este vorba de procese psihice izolate sau de întregul sistem al personalităţii), care implică următoarele aspecte:           • O cauză care o produce (etiologie);           • O anumită formă de manifestare clinică care-l oferă identitate, făcând-o clarificabilă într-o anumită ordine a gândirii medicale (diagnostic);           • Un anumit tip de evoluţie clinică, expresie medicală a „psihobiografiei individului” (evoluţia bolii);           • Anumite consecinţe asupra structurii şi dinamicii personalităţii bolnavului (prognosticul);           • Posibilitatea medicului de a acţiona asupra evoluţiei bolii cu anumite remedii, în scopul eliminării sau atenuării cauzelor care o produc, al restabilirii stării de echilibru psihic al personalităţii bolnavului (terapeutica);           • Adoptarea unor forme de reintegrare a bolnavilor psihic convalescenţi sau a celor cu defecte postprocesuale în grupul social, familie, şcoală, profesie (recuperare, resocializare);           • Instituirea unor metode de psihoprofilaxie vizând păstrarea stării de sănătate mintală şi combaterea factorilor de risc mobigenetici (igienă mintală).           Bolile psihice recunosc drept cauze psihotraumatismele emoţional-afective, schimbările bruşte şi de mare intensitate din viaţa personală, eşecurile, conflictele, frustrările, intoxicaţiile cronice, etc. Acestea produc stări de dezechilibru al sistemului personalităţii manifestate prin tulburări de personalitate, alterări ale stării de conştiinţă, dificultăţi majore de adaptare, tulburări de comportament.           Astfel, boala psihică este o noţiune relativă, care poate fi definită doar în raport cu noţiunea de sănătate mintală.           Datele de antropologie culturală au pus în evidenţă faptul că manifestările psihocomportamentale considerate ca fiind patologice în cadrul unei arii socioculturale pot fi acceptate ca normale în alta. În felul acesta „boala devine ea însăşi o normă de viaţă, dar o normă de tip inferior, în sensul că nu permite nici un fel de abatere în afara cadrului ei strict limitat”. În acest caz, boala este o nouă formă de viaţă caracterizată prin manifestări fiziologice şi psihologice noi, diferite. A fi sănătos nu echivalează cu a fi normal într-o situaţie dată, ci cu a fi normativ în această situaţie, precum şi în alte situaţii diferite ca posibilităţi oferite individului. În felul acesta boala se înfăţişează ca o conduită a omului care a suferit o dezorganizare a funcţiilor sale. Din această perspectivă sănătatea şi boala nu sunt decât două moduri esenţialmente diferite, ele nu trebuie considerate ca principii distincte, entităţi care-şi dispută între ele organismul viu. În realitate, între aceste două moduri de a fi nu există decât o diferenţă de grad: exagerarea, disproporţia, dezarmonia fenomenelor normale constituie starea de boală. Din perspectivă antropologică, sănătatea are un caracter relativ iar tipul de „om normal” devine, în acest caz, o abstracţie ideală.           Concluzionând, se poate spune ca sănătatea mintală este aptitudinea psihicului de a funcţiona într-un mod armonios, agreabil şi eficace, în măsura în care circumstanţele îi permit să facă faţă la cu supleţe diferitelor situaţii şi să-şi menţină permanent starea de echilibru dinamic.           Diametral opus sănătăţii mintale, boala psihică este definită ca fiind o tulburare a stării de echilibru sau de organizare a vieţii psihice, de diferite forme, intensităţi şi durată, afectând conduitele, relaţiile interpersonală şi afectivitatea acestuia, de care bolnavul poate fi sau nu conştient.           Din punct de vedere sociologic, boala se referă la o stare corporală sau mintală indezirabilă, justificând astfel intervenţia pentru ameliorarea sau vindecarea sa.