Gramatica limbii române titularizare/definitivat învățământul primar

Rolul utilizării cratimei Atunci când ni se cere să explicităm rolul cratimei într-o construcție lexicală, morfologică sau sintactică,  trebuie să avem în vedere următoarele situații:   1)  Din punct de vedere fonetic: –  elidarea unui sunet la început de cuvânt: ”rimă-mbrățișată”,  ”lucru-nceput”, ”carte-nchisă” etc.; –  elidarea, dispariția, suprimarea unui sunet la sfârșit de cuvânt. ”printr-o”, ”dintr-o”,  ”într-o” etc.; –  evitarea hiatului: ”fereastră-ntredeschisă”, ”speranță-mplinită”, ”față-ntristată” etc.; – transformarea unui hiat în diftong: ”de-abia”, ”de-acolo”, ”de-alaltăieri”etc. – evitarea unui diftong: ”clar-această zi” (clară această zi), ”duioas-aducere-aminte” (duioasă aducere-aminte) etc.; – evitarea unui triftong: ”vorbea-ntre dinți” (vorbea între dinți), ”spunea-ntr-o doară” (spunea într-o doară) etc.;   2)  Din punct de vedere morfologic: – marchează rostirea împreună, în aceeași silabă, a două cuvinte (părți de vorbire) diferite (se poate specifica valoarea lor morfologică):”speranțe-nșelătoare”: cratima marchează rostirea în aceeași silabă a două părți de vorbire diferite: substantivul comun, simplu ”speranțe” și adjectivul propriu-zis ”(î)nșelătoare; ”spunându-mi-se”: cratima marchează rostirea împreună a trei cuvinte diferite: verbul la gerunziu ”spunând(u)”, pronumele personal ”mi” (caz D, formă neaccentuată), pronumele reflexiv propriu-zis ”se” (caz Ac., formă neaccentuată);   3)  Din punct de vedere prozodic, folosirea cratimei are ca efect: – micșorarea numărului de silabe: ””Turmele-l urc, stele le scapără-n cale” (12 silabe în loc de 14 silabe) și deci păstrarea constantă a măsurii versurilor; – menținerea ritmului: ”Parc-ascult și parc-aștept” (UU_ UUU_) (anapest, peon 4); – păstrarea rimei: ”Aproape de speranța-mi/Se scurge tainic viața-mi” – rimă feminină (se termină fiecare vers într-o vocală), perfectă (ultima silabă coincide perfect); – conservarea structurii (strofice) a poeziei;   4)  Din punct de vedere stilistic: – obținerea unor figuri de stil sonore: – aliterația:  ”Speranța-nvie primăvara/În fiecare vis când vine seara…”(se repetă consoanele ”v”, ”r” și ”n”); este și asonanță, se repetă vocala accentuată ”a”; – asonanța: ”Cuvânt-aproape de un dulce gând (…)” (este accentuată vocala ”â” ); este și aliterație, se repetă consoana ”n”, ”p” și ”d”;  prin realizarea figurilor de stil sonore se obține muzicalitatea versurilor sau rima interioară;   N.B. Elementele de prozodie se pot încadra în categoria mai largă a stilului.   Cratima (”-”) este un semn ortografic și de punctuație, în anumite situații:   Semn ortografic între două părți de vorbire diferite: ”Dulce-această veste” (leagă două părți de vorbire diferite); Semn ortografic în interiorul aceleiași părți de vorbire:”Ieri-alaltăieri”,”După-amiază”, ”nord-vest”, ”bun-gust”, ”Maria-Elena”,”roșu-albăstrui”,”aproape-departe”, ”târâș-grăpiș”(leagă termenii unui adevrb de timp compus, substantiv comun sau propriu compus, ai unui adjectiv compus, ai unui adverb de loc sau de mod compus etc.); Semn ortografic într-o locuțiune : ”dintr-odată” (cratima marchează rostirea împreună, în aceeași silabă, a două părți de vorbire diferite: prepoziția simplă ”dintr(e)” și adverbul de timp ”odată”, partea de vorbire obținută fiind o locuțiune adverbială de mod; ”într-adins”, ”de-a berbeleacul”, ”de-a dura”, ”de-a v-ați ascunselea”, aduceri-aminte , ”ucigă-l toaca”, ”ducă-se pe pustii” etc. (locuțiuni adverbiale,  verbale, substantivale etc.); Semn ortografic într-o expresie : ”și-au dat arama pe față”; ”s-au dat de ceasul morții”, ”în cel de-al doisprezecelea ceas” etc. Semn de orografie între două numerale cardinale, două substantive, două adverbe, două adjective  etc. : ”anii ’80 -’90”, ”viitor-trecut”, ”bine-rău”,  ”repede-încet”, ”devreme-târziu”,”bun-rău” ”frumos-urât”, ”prost-deștept”, ”bogat-sărac” etc;  Leagă un numeral ordinal de particula morfologică ”a” (morfem): a XII-a F; a IXL-a (a patruzecea), a CIX-a (a o sută noua), a MXIX-a (a cinci sute nousprezecea) etc.; Semn de ortografie ”-ntr-această primăvară” (ține locul unui apostrof; în propria poezie). Când este semn de punctuație, cratima se numește linie de dialog sau linie de pauză. Linie de dialog: ” – Ionel, Ionel, vin’ la mama!…” Linie de pauză: înaintea unei explicații: ”Identificarea – adică găsirea în text – a unor construcții pleonastice”; înaintea unei enumerații: Toate formele de relief – munții, dealurile, câmpiile, șesurile, pot fi găsite în țara noastră” etc. N.B. Când este linie de dialog sau linie de pauză  are o formă ușor diferită: ” – ”. De fapt, cratima, linia de dialog și linia de pauză sunt trei lucruri diferite.

Valorile morfologice ale lui “a”   Nr. Crt. Valoarea morfologică Exemple 1 Substantiv Când am avut de analizat, am găsit un “a” în text.   2 Articol hotărât Fata este cuminte.   3 Articol demonstrativ - A de colo e baba Rada! (cea) 4 Articol posesiv Cartea este a mea.   5 Interjecţie Aaaaa, ce frumos e aici!   6 Verb auxiliar (a avea) A efectuat tema corect. (ajută la formarea timpului perfect compus) 7 Prepoziţie “A iubi înseamnă a suferi”. (N. Iorga)     Valorile morfologice ale lui “i”   Nr. Crt. Valoarea morfologică Exemple 1 Substantiv Am subliniat un i în text.   2 Articol hotărât Copiii au plecat în excursie   3 Pronume personal (forma neaccentuată) Pron pers. cu valoare neutra. I-am spus să vină la mine.   Da-i cu bere da-i cu vin. 4 Verb (forma scurtă a verbului “a fi”) Afară-i linişte.          (este) 5 Interjecţie Iiii, ce m-am fript!       Valorile morfologice ale lui “o”   Nr crt Valoarea morfologică Exemple 1 Substantiv Un o din text este articol.   2 Articol nehotărât Avea o carte pe masă.   3 Pronume personal (forma neaccentuată) Am văzut-o trecând pe stradă. 4 Numeral O carte se află pe masă, iar alte trei în ghiozdan. 5 Verb auxiliar (forma veche a verbului “a voi”) O merge el dac-o putea. 6 Interjecţie O, brad frumos!             LUI – VALORI MORFOLOGICE   ART. HOT. ENCLITIC – Cartea elevului e noua. ART. HOT. PROCLITIC – Ii dau lui Ion o carte. PRON. PERS. – Carte lui este frumoasa.

    Notiuni de fonetica – Sunetul, Vocale, semivocale, diftongi, triftongi, hiat   Fonetica este ramura lingvisticii care studiaza latura materiala, sonora a limbii, prin fonetica intelegandu-se atat stiinta in sine,cat si obiectul de studiu. Fonetica studiaza sunetele vorbirii din punct de vedere fizic, articulatoriu si acustic.   Fonetica studiaza sunetele limbii in planul fizic (acustica), in planul biologic (fiziologia), in planul social, in sistemul limbii (fonologia, fonetica functionala), precum si din punctual de vedere al proprietatilor fiziologice si acustice (fonetica experimentala). In plan fizic, sunetul este miscarea vibratorie a unui mediu elastic.  Sistemul fonetic al limbii romane este alcatuit din vocale, consoane si semivocale   Sunetul   Sunetele pot fi muzicale(cu caracter de ton si ritmic- vocalele) si nemuzicale (cu caracter de zgomot si neritmic- consoanele).   Sunetele vorbirii reprezinta atat tonuri, cat si zgomote sau sunete mixte.   Sunetele articulate sunt fenomene fizice determinate de anumite proprietati: inaltime (ton), frecventa (numar de vibratii), variatii de inaltime (sunete grave, profunde, joase), intensitate (depinde de energia rostirii sunetelor), durata (timpul ocupat de vibratiile sunetului), timbru (calitatea care diferentiaza sunetele intre ele).   Sunetelor limbii romane le corespund, in general, semnele grafice, adica, literele respecive. De regula, exista corespondenta intre sunet si litera : o litera reprezinta un sunet :   ex: carte = 5 sunete, 5 litere   masa = 4 sunete, 4 litere   Exista si exceptii legate de corespondenta litera-sunet, si anume :   1. O litera poate reprezenta simultan doua sunete, astfel litera “X” reprezinta suntele “cs” si “gz” ex: “cs” – sufix, prefix, exceptie, excursie etc “gz” – examen, exemplu, exercitiu   2. Acelasi sunet poate fi redat prin litere diferite, adica, sunetul“î”este notat cu “î”, la inceputul cuvantului (inscriere, intoarcere, imparat) si la sfarsitul cuvantului (amărî,coborî, doborî), la cuvantul compus si cu prefix (bineînteles,neînsemnat, reîncepe) dar si cu “â”, in interiorul cuvantului (cântec, dânsul, fântâna)   – literele “â” si “î” sunt admise in nume proprii de familie dupa dorinta purtatorilor lor (I. Agârbiceanu, C. Brâncusi, N. Bîzu)     In plan biologic, sunetele sunt produse de organe articulare comandate de creier prin reteaua de nervi. Producerea sunetelor poarta numele de articulare.   3. Grupurile de sunete : ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi pot nota astfel : – un singur sunet care este consoana in silabele in care sunt urmate de o vocala sau la sfarsitul cuvantului, fara a forma singure silabe : ex: geam = 4 litere, 3 sunete cioban = (cio-ban) = 6 litere, 5 sunete gheara (ghea-ra) = 6 litere, 4 sunete   – doua sunete : consoanele “c”, “g”, “k”, si vocalele “e” si “i” sunt urmate de o consoana sau formeaza singure silabe ex: ci-ne-ma = 6 litere, 6 sunete chec = 4 litere, 3 sunete ghidon (ghi-don) = 6 litere, 5 sunete     Semivocalele sunt elemente fonetice nesilabice din compozitia unui diftong. Se aseamana cu consoanele in ceea ce priveste pozitia organelor articulatorii si cu vocalele din punctul de vedere al tensiunii musculare.     Semivocalele sunt variante ale fonemelor i si u: i si u si se deosebesc de vocale si prin faptul ca NU pot forma singure o silaba, ci apar alaturi de o vocala propriu-zisa in diftongi (ia, dau) sau in triftongi. Alte semivocale sunt: e. o, i ( ex: bea, pleosc, toaca, iei, iute).   Diftongul – grupul de sunete alcatuit dintr-o vocala si o semivocala care se pronunta in aceeasi silaba.   Dupa locul pe care il ocupa semivocala fata de vocala, diftongii sunt ascendenti (urcatori), atunci cand locul intai il ocupa semivocala (ex: iarba, iasca) si descendenti ( coboratori), atunci cand locul intai il ocupa vocala (ex: mai, bou, nou, haina).   Triftongul- grupul de sunete alcatuit dintr-o vocala si doua semivocale, pronuntate/scrise in aceeasi silaba.   Cele doua semivocale pot incepe triftongul (leoarca, aripioara, creioane) si atunci vorbim despre triftongi progresivi, sau semivocalele incadreaza vocala ( vreau, sleau, ceau, leoaica, foaier).   Hiatul apare intre  doua vocale pronuntate in silabe diferite: alcool, cooperative, licee, uzual, aer, cereale, poezie,etc.   ATENTIE !!!!   A nu se confunda vocalele in hiat cu diftobgul, numai pentru ca literele care transcriu vocalele sunt alaturate ! In caz de nesiguranta se desparte cuvantul in silabe si se observa trecerea vocalelor in silabe diferite.   exemple : a-e ( a-er, ma-es-tru) e-e (a-le-e, i-de-e) i-i ( fi-ind-ca, fi-in-ta, scri-i-tor) o-o (al-co-ol, co-op-ta u-e (du-el, du-et) a-i ( ca-i-sa, na-ist, na-iv) i-e ( a-ri-e, cu-ti-e, mi-e)   Vocalele sunt sunete continue, care se pot rosti fara ajutorul altui sunet. Vocalele sunt toate orale, sonore si continue. In limba romana sunt sapte vocale: a, a, (a), i, e, i, o, u + y, dintre care patru functioneaza si ca semivocale (e,i,o,u). Primele trei sunt intotdeauna plenisone sau intregi si pot forma singure silabe (ex: a-ra-tu-ra; ta-ra; ro-man; ma-na; in-va-ta-tu-ra; in-cal-tat).   Consoanele – este sunetul care nu se poate pronunta singur. Se pronunta numai insotit de un alt sunet.   In limba romana sunt douazeci si doua de consoane: b,c,d,f,g,h,j,l,m,n,p,r,s,s,t,t,v,x,y,z +w,q,k. exemplu : b (bâ,be|), d(dâ,de), f (fâ,fe,ef), g (gâ) etc   Nu poate forma silaba decat cu ajutorul unei vocale   exemplu:na-ră, soa-re

LEXICOLOGIE ȘI SEMANTICĂ Sinonimie Definiţie: Capacitatea limbilor de a utiliza mai multe forme pentru a exprima acelaşi sens.   Este un tip de relaţie semantică ce se stabileşte între cuvinte care au înţelesuri atât de apropiate, încât le considerăm identice. Câmpul de expansiune sinonimică este o modalitate de a arăta diferenţele dintre sensurile cuvântului polisemantic dar şi o posibilitate de organizare a cuvintelor în serii sinonimice.   Exemplu de câmp de expansiune sinonimică:   a ridica (o greutate) = a sălta = a înălţa; a ridica (mânecile) = a sufleca; a ridica (o casă) = a zidi = a construi; a ridica (masele) = a mobiliza = a strânge = a aduna; a ridica (preţurile) = a creşte = a urca = a mări; a ridica(o pedeapsă) = a suspenda = a desfiinţa = a anula; a (se) ridica, (de pe scaun) = a se scula, a se sălta; a (se) ridica (la luptă) = a se răzvrăti, a se răscula.   Tipologia sinonimelor   Având în vedere echivalenţa de sens, sinonimele trebuie să aibă un număr cât mai mare de componente de sens comune (de preferinţă toate). Din această perspectivă se pot clasifica (Dicţionar de ştiinţe. Ştiinţe ale limbii, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1997) astfel: a) sinonime perfecte (totale), care nu se diferenţiază prin nici o trăsătură de sens (au aceeaşi definiţie semantică): azot = nitrogen; stibiu = antimoniu; circumlunar = perilunar; mister = enigmă; vorbăreţ= guraliv = locvace; a scrânti = a luxa; vlăguit = istovit = epuizat = extenuat; b) sinonime imperfecte (parţiale) care se diferenţiază numai printr-o componentă de sens graduală: teamă = frică ( „grad nedeterminat”) şi spaimă = groază („grad maxim”, alături de componentele de sens comune tuturor celor patru termeni); deştept = inteligent („grad nedeterminat”) faţă de genial („grad maxim”) şi isteţ = ager („grad mic”), alături de trăsături comune celor cinci sinonime („apreciere în plus privind inteligenţa”); c) sinonime care au câte o componentă de sens diferită: duşumea = podea – trăsătură de sens comună: „partea de jos a unei încăperi”; – trăsătură de sens proprie: „numai din scânduri” (duşumea) şi „din orice material”(podea), trăsătură care poate fi neglijată în anumite contexte; d) sinonime care prezintă atât diferenţe graduale, cât şi semantice, dar limitate cantitativ: cald, călduţ, căldicel, fierbinte, clocotit, canicular – se definesc toate ca „apreciere în plus privitoare la temperatură”; – se regrupează prin trăsături de sens diferite (uneori neglijabile): cald „grad nedeterminat”; călduţ = căldicel „grad mic”; fierbinte „grad mare”; canicular „grad maxim”; clocotit (tor) „grad maxim” + „proces de fierbere”; dogoritor „grad maxim” + „emanaţie de căldură”.   Antonimie   Definitie: Tip de relaţie semantică ce constă în opoziţia de sens între două cuvinte care trimit la realităţi (referenţi) nu numai diferite, ci şi contrare şi contradictorii. (Angela Bidu Vrânceanu, Narcisa Forăscu, Cuvinte şi sensuri, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1988, p. 165)   Există o antonimie logică, obiectivă, care este implicată în lucruri din realitatea extralingvistică: noapte – zi, iarnă – vară, dimineaţă – seara, şi o antonimie pe care o stabilesc vorbitorii. În enunţul: „Am văzut două filme, unul bun şi altul prost,sensul antonimelor bun – prost reflectă o apreciere subiectivă. De aceea se spune că antonimia ca fenomen lingvistic acoperă atât cuvintele care denumesc noţiuni contrare(iarnă – vară, dimineaţă – seară, bărbat – femeie, viaţă – moarte, îngheţ – dezgheţ), cât şi pe acelea puse de vorbitori în evidenţă („Ce grea este valiza neagră şi ce uşoară este valiza gri”).   Antonimele sunt fixate perechi şi, de aceea, par mai puţin dependente de context sau de o situaţie de comunicare. De exemplu, în mintea oricărui vorbitor este asociat mic cu mare, tânăr cu bătrân, sărac cu bogat, adevăr cu minciună etc.   Clasificarea antonimelor:   1. în funcţie de dimensiunea semantică (vezi Dicţionar de Ştiinţe. Ştiinţe! ale limbii,Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1997, p. 56): – antonime polare, care nu admit termeni intermediari: soţ / soţie; – antonime scalare, care admit gradarea şi care sunt adesea legate de proceduri de comparare: mare /mijlociu / mic; fierbinte / cald/rece: – antonime contradictorii: celibatar (necăsătorit) / căsătorit; – antonime contrarii: a urca / a coborî; – antonime reciproce: a cumpăra / a vinde etc.   2. în funcţie de structura cuvântului: – antonime cu radicali diferiţi: corect – greşit; frig – căldură, întuneric – lumină; trecut- viitor; a veni – apleca; – antonime cu acelaşi radical stabilite prin prefixe şi sufixe: corect – incorect; disciplinat – indisciplinat; noroc – nenoroc; moral a imoral; reversibil – ireversibil; hipotensiv – hipertensiv; cărticică -cărţoaie; căscioară – căsoaie etc. Aceste antonime au o marcă formală (prefixul, sufixul) care subliniază antonimia. Prefixele cu care se formează în general antonime sunt: ne-, non-, in-, i-, des-, dez-, dis-, de- etc.   Paronimie Definiţie: Relaţie dintre cuvinte foarte asemănătoare ca formă şi deosebite ca sens (diferenţa de formă se reduce la numai un sunet sau două).   Se organizează pe baza apropierii formale în „serii paronimice”. Se stabileşte între unităţi lexicale, nu între un cuvânt şi o formă gramaticală a acestuia, ci între formele-tip ale aceleiaşi părţi de vorbire: – substantive: (abilitate – agilitate); – adjective: (etic – epic); – verbe: (a deconta – a decanta).   Paronimia apare şi la nivelul elementelor de formare a cuvintelor (prefixe şi prefixoide): anti- / ante-; pre-/ pro-; în-/ in-; homeo-/ homo- Dublete paronimice: atlas – atlaz, argou – argon, adsorbţie – absorbţie, conjunctură – conjectură, locatar – locator.   Triplete paronimice: atitudine – aptitudine – altitudine, a migra – a emigra – a imigra, a releva – a reliefa – a revela.   Atracţia paronimică este o greşeală de exprimare produsă de apropierea formală dintre paronime, care constă în faptul că unul dintre termenii paronimi, care e mai frecvent în limbă (mai cunoscut vorbitorilor) îl „atrage” pe cel care este mai puţin cunoscut, substituindu-i-se acestuia din urmă în procesul comunicării verbale: „analizăliterală” în loc de „analiză literară”. În situaţia în care fiecare dintre termenii seriei paronimice (dublet sau triplet) este neologism mai puţin accesibil, eventual termen specializat, posibilitatea erorii lingvistice este mai mare.   Termenii ştiinţifici din limbajele specializate neînsuşiţi corect sunt cei mai susceptibili de a intra în sfera „atracţiei paronimice”. Când ambii termeni din perechea paronimică aparţin limbajelor specializate (elipsă – eclipsă, etic -epic, glacial – glaciar, a evoca – a invoca), confuzia poate deveni mai frecventă.   Omonimie Definiţie: Relaţie dintre două sau mai multe cuvinte care au aceeaşi formă dar sensuri diferite.   Nivele de reprezentare: -lexical (omonimie lexicală): lin = „uşor”; lin = „specie de peşte”. -gramatical (omonimie morfologică, lexico-gramaticală): el cântă (pers. a IlI-a, sg.) = ei cântă(pers. a III-a, pl.); un (nişte)= articol nehotărât; un (doi)= numeral; un (altul)= adjectiv pronominal. -sintactic: chemarea profesorului =„profesorul cheamă” sau „profesorul este chemat”.   Cauzele omonimiei lexicale:   a) convergenţa fonetică (evoluţia fonetică spre aceeaşi formă a două cuvinte diferite ca sens, de origini diferite, fie un cuvânt moştenit sau altul împrumutat, fie împrumuturi din limbi diferite): casă (< lat. casa) = „clădire destinată pentru a servi de locuinţă omului”; casă (< it. cassa) = „dulap, lădiţă pentru bani”, „loc unde se fac plăţi”. lin (< lat. lenis)= „domol, uşor”; lin (împrumut din slavă) = „specie de peşte”.   b) divergenţă semantică (apariţia unui sens nou în structura semantică a unui cuvânt polisemantic îndepărtat de sensul de bază, astfel încât le¬gătura semantică nu se mai poate vedea): calcul (< lat. calculus) =„pietricică formată în anumite organe ale omului (renal, vezicular etc.)”; calcul (< lat. calculus) = „socoteală, operaţie matematică”. Diferenţierea sensurilor se face prin formele diferite de plural (omonimie parţială): calcul / calculi = „pietricele”; calcu / calcule = „socoteli”.   c) derivarea lexicală: sunătoare = „nume de plantă”; sunătoare = „care produce sunete” (sună + sufix -ător); fierăriei = „lucruri de fier” (fier + sufix colectiv -arie); fierărie =„prăvălia în care se prelucrează sau se vinde fier” (fierar + sufix nume de loc -ie). Omonimele Definitie: sunt cuvinte înregistrate în articole de dicţionar diferite, ca o dovadă că, deşi au o formă identică, între sensurile cuvintelor respective nu mai există nici o legătură. Au calitatea de a fi omofone (aceeaşi pronunţare) şi omografe (aceeaşi grafie).   Clasificarea omonimelor: A. După gradul de identitate formală:   a)omonime totale (au toate formele identice): mai adverb; mai substantiv = „lună”; coş (coşuri) = „obiect împletit din papură, rafie sau nuiele”; coş (coşuri) = „bubuliţă purulentă care se formează pe piele”.   b) omonime parţiale (sunt identice numai unele forme flexionare): – diferenţiere semantică prin formele de plural: cap, capi, capuri, capete; corn, corni, cornuri, coarne; ochi; ochi, ochiuri. – diferenţiere semantică prin apartenenţă la clasa morfologică: cer (substantiv); cer(verb, indicativ prezent).   B. După relaţia dintre omonime (în funcţie de posibilitatea de a se întâlni în aceleaşi domenii sau contexte):   a) omonime intolerabile (unul dintre cuvinte este înlăturat pentru a se evita confuzia de sens): păcurar = „vânzător de păcură”, păcurar = „păstor”, caz în care s-a înlocuit cuvântul păcurar 2 = „păstor” cu „cioban”, rămânând ca „păcurar” să denumească „vânzătorul de păcură”. b) omonime tolerabile (diferenţiabile în funcţie de context): a afecta = „a atribui o sumă de bani” („Guvernul a afectat suma de …pentru…”); a afecta = „a manifesta o stare sufletească negativă ca urmare a unui eveniment neplăcut” („Este afectat de vestea primită”).   C. După apartenenţa morfologică:   a) omonime lexico-gramaticale: – aparţin unor clase morfologice diferite: cer = substantiv; cer = verb; vine = substantiv, forma de plural de la vână; vine = verb. – provin din conversiune: absolut (adj.) – absolut (subst.) – absolut (adv.); muncitor j(adj.) – muncitor (subst.)   Observaţie:   Omonimele lexico-gramaticale provenite din conversiune sunt numeroase, pentru că limba română se numără printre limbile în care fenomenul conversiunii este foarte frecvent. Fenomenul omonimiei este acceptat numai în cazul în care cuvintele respective îşi schimbă şi sensul lexical, nu numai valoarea morfologică.   b) gramaticale (aparţin aceleiaşi clase morfologice, au acelaşi sens, dar au forme flexionare diferite): lucrează = verb intranzitiv, prezent, pers. a III-a, sg.; lucrează = verb indicativ prezent, pers. a III-a, pl.; lucrează = verb imperativ, pers. a II-a, sg.   Câmpuri semantice   Câmpul lexico-semantic constituie o clasă de cuvinte reunite prin componente de sens comune, dar între care se stabilesc diferenţe (opoziţii) semantice. Câmpul este o clasă relativ deschisă, alcătuită riguros de specialişti şi, în mod aproximativ, de vorbitorii obişnuiţi.   EXEMPLE:   – numele de rudenie (aproximativ 50 de termeni în limba română) – numele de culori (peste 200 de termeni în limba română) – denumirile animalelor domestice şi sălbatice – denumirile fenomenelor sonore ş.a.   Asocierea cuvintelor în câmpuri prezintă avantajul de a reţine mai precis diferenţele între termeni. De exemplu, a striga este corelat cu a vorbi, amândouă desemnând „sunete articulate” emise cu „diferenţe de intensitate” în schimb a răcni, a rage, desemnează „sunete nearticulate”, „emise cu intensitate mare”.

    Într-un capitol al lucrării „Curiozităţi şi amuzamente ale limbii române” (Editura Brumar, Timişoara, 2012), dr. Octavian Laiu-Despău trece în revistă o serie de categorii speciale de cuvinte. În lucrarea despre limba română din perspectivă ludică, sunt tratate într-un capitol separat cuvinte care au sensuri diferite atunci când au accentul este pus diferit.     De exemplu, „móbilă“ (cu accent pe o), este binecunoscutul substantiv care defineşte obiectul ce serveşte la amenajarea unei locuinţe, în timp ce „mobílă“ (cu accent pe i) este adjectivul atribuit unui obiect/corp care se mişcă, se deplasează/poate fi mişcat.     Autorul precizează că în enigmistică un astfel de joc poartă denumirea de „bariotróp“, iar în dex este definit ca „Joc distractiv care constă în a găsi un cuvânt cu două sau mai multe sensuri, după cum intervine accentul (din  grecescul – greu şi – întoarcere)“.     Iată o listă de cuvinte din această categorie, menţionate în lucrarea citată, cu cele două sensuri explicate, în funcţie de accent: úmbrele – umbréle (contururile unor fiinţe/lucruri – apărători de ploaie) cása – casá (locuinţă – a sparge, a desfiinţa, a scoate din uz) fíla – filá (foaie, coală de hârtie – a urmări) véselă – vesélă (bucuroasă – vasele folosite în bucătărie) fíle – filé (foi – fâşie de carne) imóbil – imobíl (clădire – neclintit) cópii – copíi pára – pará (fruct – ban, monedă turcească veche) ácele – acéle háină – haínă (articol de îmbrăcăminte – rea, răutăcioasă) parálele – paraléle (bănuţii – care nu se intersectează niciodată) bórduri – bordúri (comanda unui vehicul – zona trotuarului dinspre carosabil) cápele – capéle (pelerine scurte – biserică mică, paraclis) tórturi – tortúri (prăjituri festive, fire de cânepă, ţesături – schingiuiri, suplicii) módele – modéle (gusturi, preferinţe – repere, manechine, tipare) consóla – consolá (poliţă – a alina durerea/suferinţa) colónie – coloníe (parfum – teritoriu cucerit) vâna – vâná (vas de sânge, filon – a urmări/ucide animale sălbatice) ópus – opús (indicaţie în muzică, piesă muzicală – contrar, potrivnic) cúrele – curéle (tratamentele – cingătoarele, benzile) túrele – turéle (înconjururi, plimbări scurte – locaş blindat la tancuri, avioane, vapoare, cazemate, etc) sufragíu – sufrágiu ( om de serviciu care servea la masă – drept de vot, sistem de votare, aprobare, asentiment) bárem – barém (măcar – minimum de rezultate ce trebuie obţinute pentru a promova) fólie – folíe (foaie subţire din material plastic – veselie, nebunie) drésuri – dresúri (ciorapi-pantalon – numere de circ cu animale dresate) pária – pariá (persoană dispreţuită – a pune pariu, rămăşag ) república – republicá (formă de guvernământ a unei ţări – a retipări, a reedita).

Pronumele şi adjectivul pronominal posesiv   Pronumele posesiv exprimă ideea de posesie, înlocuind atât numele posesorului, cât şi pe cel al obiectului posedat.   Caracteristici – e însoţit de articol posesiv genitival care îşi schimbă forma după genul şi numărul obiectului posedat – nu are forme pentru genitiv si dativ singular – la genitiv, dativ plural apar formele alor mei, alor tăi, alor noştri, alor voştri – substituie numele posesorului (acordându-se în persoană şi număr) şi se acordă în gen, număr şi cat cu obiectul posedat – la persoana a III-a plural nu are formă proprie, se foloseşte pronumele personal lor   În nominativ şi genitiv: Pronume personale: eu, tu, el, ea, al lui, a ei Pronume posesive: al meu, al tău, al său, a sa   Funcţii sintactice 1. Subiect: Ai noştri sunt cei mai buni. 2. Nume predicativ: Pământul este al alor mei. 3. Atribut pronominal: Rezultatele alor noştri s-au modificat. 4. Complement direct: I-am întâlnit pe ai săi acolo. 5. Complement indirect: Am plecat cu ai mei la munte. 6. Complement de agent: Scrisoarea este trimisă de ai mei. 7. Complement circumstanţial de mod: Eu am procedat ca ai mei. 8. Complement circumstanţial de loc: Voi merge la ai mei. 9. Complement circumstanţial de timp: Am venit după ai mei.   Adjectivul posesiv determină un substantiv, se acordă în gen, număr şi caz cu acesta şi substituie numele posesorului, cu care se acordă în persoană şi număr.   Formele sunt identice cu ale pronumelui posesiv, cu deosebirea că articolul posesiv genitiv nu mai este obligatoriu.   Exemplu: – Ai mei părinţi au plecat. – Părinţii mei au plecat. Funcţie sintactică: atribut adjectival

  Mijloacele de imbogatire a vocabularului sunt :    – Interne – cand cuvintele noi sunt formate din elemente existente in limba.   Ele sunt : derivarea, compunerea, schimbarea valorii gramaticale (conversiunea);   –Externe – cand cuvintele se introduc din alte limbi, adica imprumuturile   DERIVAREA – este mijlocul intern de imbogatire a vocabularului prin care s eformeaza cuvinte noi cu ajutorul sufixelor si prefixelor   SUFIXELE – sunt sunetele sau grupurile de sunete adaugate dupa radacina. Ele sunt :   – lexicale – cand formeaza cuvinte noi : gradinar   – gramaticale – cand creeaza forme gramaticale (sufixe de timp si de mod) : plec, scris   – lexico-gramaticale – cand exprima simultan, un sens nou si o categorie gramaticala : gasca – gascan   Sufixele lexicale sunt folosite pentru denumirea :    – agentului (autor al actiunii sau meserias) : bautor, fierar, gornist, luntras;   – insusirii : auriu, fricos, fugar, iubitor, mancacios, purtabil, sprancenat, vamal;   – colectivitatii : aparaie, bradet, ierbarie, goruniste, turcime, zmeuris;   – instrumentului : alfabetar, pipernita, schimbator;   – notiunilor abstracte : cerinta, domnie, grasime, raceala, scursura, siguranta;   – modalitatii ; barbateste, pieptis, taras;   –locului si originii : benzinarie, fierarie, somesean;   –obiectelor sau insusirilor mici (sufixele diminutivale): binisor, calut, cascioara, cercelus, cosulet, lantuc, mataluta, pantofior, singurica, vanticel;   – obiectelor sau insusirilor mari (sufixele augmentative): baietandru, grasan, ladoaie, pietroi;   Sufixele formeaza substantive (galbenus), verbe (a ciocani), adjective(visiniu), adverbe(vitejeste), numerale(doime), pronume(matalica), interjectii(aolica)   PREFIXELE – sunt sunetele sau grupurile de sunete adaugate inaintea radacinii pentru a forma un cuvant nou. Prefixele modifica sensul cuvantului de baza fiind:   – negativa (neaga sensul cuvantului care este baza) : nesansa, inegalitate;   – privative (arata o lipsa) : a descreti, a desira;   – literative (arata o repetare) : a rasciti, a reaminti;   – Prefixele delocutive – formeaza cuvinte de locutiuni : a insira, a impaturi   – Prefixele formeaza substantive (neregula), verbe(a realege), adjective(nefiresc), adverbe(negresit)   Prefixele pot fi : – vechi : ne-, in-,des-, ras-…etc   – noi : anti-, con-(co-), inter-, pre- etc.   Derivatele parasintetice – sunt cele formate in acelasi timp cu un sufix si un prefix (a inchipui)   Cand baza unui cuvant derivat este un alt derivat se pot forma derivate in serie(tara + sufixul de origine -an = taran + sufixul motional -ca = taranca + sufixul diminutival -uta = tarancuta)   Exemple : a) derivate cu sufixe : frunzis,frunzulita,frunzar etc b) derivate cu prefixe :neadevar,inegal, reinvat, rastimp, nebun, strabun etc c) derivate parasintetice (cu sufixe si prefixe) :infrunzit,prescolar, refacut, neintelegator, stralucitor, etc d) prefixe care dau un anumit sens cuvintelor :   – antebrat (inaintea bratului)   – antirazboinic (impotriva razboiului)   – arhicunoscut (cunoscut foarte bine)   – bisilabic( cu doua silabe)   – hipertensiune ( tensiune marita)   – hipotensiv (cu tensiunea mica)   –intravenos ( in interiorul venei)     Mijloace de imbogatire interne de imbogatire a vocabularului   1) derivarea – formare de cuvinte noi de la cuvantul de baza : sufixe si prefixe se numesc afixe   2) derivarea parasintetica – cuvant derivat cu sufix si prefix (tanar-tinerel)   3) derivarea regresiva – consta in eliminarea unor afixe (aluna – alun; catifelat – a catifela)   4) compunere – un cuvant format din doua sau mai multe cuvinte dar care isi pierd forma initiala : Untdelemn   – compunere prin sudare   – alaturare cu cratima sau fara cratima   – sau prin abrevieri   Schimbarea valorii gramaticale a clasei morfologice (conexiunii)   – se poate misca dintr-o categori de cuvinte in alta (baiatul frumos merge pe strada)   – verbele de la participiul si gerunziu se pot transforma in adjective (“bine” – “el invata bine!”, “binele pe care mi l-ai facut” (“bine” se articuleaza cu “le”)     Fisa de lucru – Mijloace interne de imbogatore a vocabularului   Cititi cu atentie textul urmator:          “Gheorghita era un flacau sprancenat.Nu prea era vorbaret,dar stia sa spuie destul de bine despre cele ce vazuse.Avea un chimir nou si-i placea,vorbind,sa-si desfaca bondita inflorita si sa-si cufunde  palmele in chimir. Intorcea un  zambet frumos ca de fata si abia incepea sa-si infiereze mustacioara.Vitoria il admira din cealalta parte a masutei […]Afara se vedea padurea usor ninsa,sub un cer albastru si insorit.”     1.Transcrie patru cuvinte formate prin derivare:    …………………………………………………………… …………………………………………………………...   2.Transcrie doua cuvinte formate cu sufix diminutival: …………………. si …………………   Explica rolul lor in text:  ………………………………………………………… ………………………………………………………… …………………………………………………………   3.Numeste mijlocul de imbogatire a vocabularului prin care s-a format cuvantul despre……………………………………………………….   4.Identifica un alt cuvant din text care s-a format prin acelasi mijloc ………………………………… 5.Precizeaza valoarea morfologica,din text,a cuvantuluiusor ..............……………………….   6.Alcatuieste un enunt in care usor sa aiba alta valoare morfologica decat cea din text:…………………………………………………   7.Scrie un diminutiv si un augumentativ de la cuvantul de baza  flacau:……………………………   8.Seria care contine numai derivate ale cuvantului ochi este:      a.ochitor,ochii,ochiul-boului   b.ochire,ochiului,ochit,ochios   c.ochisor,ochitor,neochit   9.Cuvantul subliniat din text este:    a.adverb de mod   b.conjunctie coordonatoare   c.pronume reflexiv   d.substantiv   10.Alcatuieste un enunt in care cuvantul bine sa aiba valoare  substantivala:……………………………………………………   11.Scrie pornind de la cuvantul de baza padure:   a.un cuvant derivat cu prefix  augmentativ……………….   b.un cuvant format cu sufix diminutival……………………   c.un derivat parasintetic………………………………………   12.Explica cum s-au format urmatoarele cuvinte: inflorit, FloareaSoarelui, BCR, inca, umbrit, bunastare, biolog, binecuvantat, CFR, padurita

LIMBA LITERARA - TRASATURI GENERALE, STILURI SI REGISTRI Limba literara. Limba literara reprezinta varianta ingrijita (standard) care respecta normele unei limbi. In limba exista variante specifice, numite stiluri personale si stiluri nonartistice care sunt : -tehnico-stiintific -administrativ -publicistic -artistic -beletristic Trasaturile generale ale stilurilor -precizia – utilizarea termenilor adecvati tipurilor de mesaj -proprietatea termenilor – cunoasterea sensului cuvintelor -puritatea – utilizarea elementelor acceptate de norma literara -claritatea – exprimarea logica coerenta -corectitudinea – respectarea normelor limbii -concizia – o fraza trebuie sa exprime o singura idée   Stilul tehnico-stiintific – transmite informatii concrete tehnice sau stiintifice -se caracterizeaza prin persoana a –III-a a verbelor (obiectivitate) -nu intalnim figuri de stil -este respectat vocabularul de specialitate -folosirea unor termeni internationali -verbele sunt la timpul prezent -pot sa apara conectorii -emitatorul este unul specializat Stilul juridico-administrativ – emitatorul este impersonal -structura specifica (standard) -enunturile lipsite de ambiguitate, sa nu poata fi interpretabile -sunt folosite ca sens propriu si apar neologismele Stilul publicistic -trebuie sa aiba titlu care sa atraga receptorul -un subiect la zi care sa prezinte interes -imprumuta idei din diverse domenii in functie de publicul caruia i se adreseaza -poate influenta publicul -informatiile sunt clare, succinte si sunt imbinate din diferite registere stilistice aparand limbajul colocvial (conversatia familiara) -lexical e bogat, se imbina sensul conotativ (figurat) cu sensul denotativ(précis, comun,obisnuit) -limbajul trebuie sa fie accesibil publicului   Stilul artistic – specific literaturii beletristice -trasatura principala acestui stil este bogatia lexicala(regionalism,arhaisme,argou,jargon,etc) -textele artistice se adreseaza cititorului -se intalnesc sensuri multiple ale termenilor si unele neobisnuite -intalnim figuri de stil si imagini artistice -topica si punctuatia sunt folosite pentru a sublinia anumite stari -stilul este individual   Registre stilistice 1)Registrul cult – care respecta normele limbii literare, fraza este elaborata si apar neologismele 2)Registrul popular – nu respecta mereu normele limbii si apar deosebiri de ordin semantic sau fonetic in functie de fiecare regiune 3)Registrul colocvial – este folosit in general intre rude, prieteni caracterizat prin variatie stilistica si expresivitate 4)Registrul argotic – utilizat de anumite categorii sociale pentru a nu fi intelese de persoanele care se afla in afara grupului 5)Jargonul – utilizarea unor neologisme din snobism (ex: Chirita de V.Alecsandri) 6)Registrul regional – presupune folosirea termenilor specifici unor anumite regiuni 7)Registrul arhaic – folosirea unor termeni iesiti din limba

crierea adjectivelor nehotarate vreun, vreo, sunt adeseori  scrise incorect : vre-un, vre-o Exemplu corect : Mi-a dat careva vreo idee, vreun model ? Scrierea posesivelor nostri, vostri. Nu exista formele nostrii, vostrii Exemplu corect : Elevii nostri sunt cei mai buni Ai vostri au luat premii Nu exista forme precum î-mi, î-ți, î-și Formele corecte pronominale sunt : îmi, îți, își Exemplu : Imi dau seama Tie iti place Unii isi iau concediu

Omonimele sunt cuvintele care au aceeași formă sonoră, dar mai multe înțelesuri diferite, neînrudite între ele. Omonime lexicale - sunt cuvinte care aparțin aceleași clase gramaticale, adică sunt substantive, adjective sau verbe. Exemplu: vară - anotimp                                vară - grad de rudenie                 a semăna - a pune sămânța          a semăna - a se asemui   Omonimele lexicale sunt: - totale - când cele două cuvinte sunt identice în flexiune: leu (singular), lei (plural)                război (conflict armat/instrumnțesut - singular)         războaie (plural)   - parțiale - cuvintele sunt identice numai la unele forme de inflexiune: bandă (fâșii îngustepuri de răufăcători - singular) benzi (plural pentru fâșii) bande (plural pentru răufăcători) masă (mobilă/mulțime - singular)                                                          mese / mase (pentru plural) raport (legătură/comunicare scrisă sau orală - singular)                      raporturi / rapoarte (pentru plural)   Omonimele lexico-gramaticale - sunt cuvinte cu formă identică, dar care sunt părți de vorbire diferite (au alte valori morfologice) Exemplu :  - adună - verb, indicativ, prezent, persoana a III-a - adună - verb, indicativ, prezent, persoana a III-a plural - adună - verb, imperativ, persoana a II-a singular   De reținut : Omonimele sunt întotdeauna omofone, dar nu sunt, obligatoriu omografe. Atentie la diferența dintre cuvintele polisemantice (sunt înrudite ca sens) și omonime (au sens total diferit)   Exemple de omonime lexicale :   absolvi = a termina un an sau un ciclu de învățământ;                - a scuti pe cineva de pedeapsă   acces  - posibilitatea de a ajunge într-un loc (plural accesuri)            - tulburări clinice manifestate brusc (plural accese) - accese de tuse   a achita - a îndeplini o oblligație morală și materială               - a declara jurudic neviovăția   a acorda - a da ajutor gramatical                - un instrument (El acordează vioara)   acru - gust al oțetului         - unitate de măsură a suprafeței (în jur de 4000 metri pătrați) - plural acri   activ - om care participă efectiv la acțiune         - totalitatea bunurilor care aparțin unei persoane (fără plural)   a amenda - a aplica o amendă cuiva                  - a îmbunătăți un text, o lege (S-au depus amendamente)   arie - masura unei suprafețe        - loc special unde se treieră cereale        - compoziția muzicală vocală (acompaniament)   banc - glumă          - îngrămădire de nisp, pietriș, formată pe fundul mărilor          - cârd mare de pești marini          - masă de lucru a muncitorului (tejghea)   cămin - sobă joasă, cuptor, vatră (plural căminuri)            - casă părintească (plural cămine)            - instituție culturală (plural cămine)   ciubuc -  bacșiș (plural ciuburi)            - pipă orientală cu țeavă lungă (plural ciubuce)            - ornament interior în relief pe tavan sau marginile unui perete (plural ciubucuri)   curs - mișcare, trecere (plural cursuri)         - preț al monedei unei țări în raport cu moneda altei țări         - expunere, predare   drept - neted (plan)          - just, cinstit          - opusul lui stâng (adjectiv)          - științe juridice (fără plural)          - răsplată, contribuție          - adverb (direct)          - ca (prepoziție)   etichetă - bucată de hârtie care se aplică pe caiete, cărți               - norme de comportare în relațiile dintre diplomați sau monarhi   factor - cauză, motiv            - funcționar al poștei            - în matematică, la înmulțiri   grefă - birou al grefierei          - operație (plural grefe)   lin - pește     - vas pentru struguri     - domol liniștit   mai - lună a anului        - ciocan pentru bătut pământul (plural maiuri)        - adverb cu sensul de încă   mediu - natură înconjurătoare            - persoană care poate fi hipnotizată            - mijlociu   parabolă - curbă                - istorioară alegorică   parchet - pardoseală             - subdiviziune a unei păduri             - instituție juridică   pat - mobilă       - situație la șah   pas - mișcare        - trecătoare (plural pasuri)        - unealtă de dulgheri (plural pasuri)        - (interjecție) cuvânt folosit la jocul de cărți   pilă - unealtă       - trafic de influență   sol - stratul superior al pământului (plural soluri)      - persoană trimisă cu o misiune (plural soli)      - notă muzicală   zefir - vânt (plural zefiri)         - țesătură (plural zefiruri)  

Ortograma Mod de scriere Cand se foloseste Exemple sa / s-a sa Se scrie "sa" numai cand se poate inlocui cu "lui" sau "ei" Mama sa este buna. s-a Se scrie "s-a" numai cand NU se poate inlocui cu "lui" sau "ei" S-a dus la scoala. sai / sa-i sai Se scrie "sai" numai cand se poate inlocui cu "lui" sau "ei" Pantofii sai sunt curati. sa-i Se scrie "sa-i" cand NU se poate inlocui cu "lui" sau "ei" sau cand urmeaza o actiune. El a plecat sa-i caute. sau / s-au sau Se scrie "sau" numai cand se poate inlocui cu "ori" Bei ceai sau lapte? s-au Se scrie "s-au" cand NU se poate inlocui cu "ori" sau cand urmeaza o actiune. Ei s-au dus la plimbare. sar / s-ar sar Se scrie "sar" numai cand are sensul de "a sari" Eu sar coarda. s-ar Se scrie "s-ar" atunci cand urmeaza o actiune. Ei s-ar putea sa vina azi pe la noi. la / l-a la Se scrie "la" atunci cand indica locul sau directia unde are loc actiune, sau nota muzicala. Alina pleaca la bunici. l-a Se scrie "l-a" atunci cand urmeaza o actiune. Ei  vin azi pe la noi. las / l-as las Se scrie "las" atunci cand are sensul de "fricos". George este un las. l-as Se scrie "l-as" atunci cand urmeaza o actiune. L-as duce la patinoar. mai / m-ai mai Se scrie "mai" atunci cand are sensul de "inca", sau pentru a intari semnificatia unui cuvant, sau daca se refera la luna mai. George este mai cuminte decat Andrei. Eu plec in concediu in mai. Mai vrei lapte? m-ai Se scrie "m-ai" atunci cand urmeaza o actiune. M-ai certat degeaba. nai / n-ai nai Se scrie "nai" atunci cand este vorba de un instrument muzical. Eu cant la nai. n-ai Se scrie "n-ai" atunci cand urmeaza o actiune. N-ai venit la timp ! cai / c-ai cai Se scrie "cai" atunci cand numeste niste animale. Am vizitat o ferma de cai. c-ai Se scrie "c-ai" atunci cand urmeaza o actiune. Nu am stiut c-ai sa sosesti azi. ia / i-a ia Se scrie "ia" atunci cand exprima un indemn sau are sensul de "a lua", "a apuca". El ia autobuzul pana la prima statie. i-a Se scrie "i-a" atunci cand urmeaza o actiune. Mihai i-a spus mamei ce note are. iar / i-ar iar Se scrie "iar" atunci cand se poate inlocui cu "din nou". Iar a plouat afara ! i-ar Se scrie "i-ar" atunci cand urmeaza o actiune. I-ar placea sa mearga la mare. iau / i-au iau Se scrie "iau" atunci cand are sensul de "a lua", "a apuca". Eu iau bicicleta si plec afara ! i-au Se scrie "i-au" atunci cand urmeaza o actiune. I-au spus ca trebuie sa poarte uniforma. nea / ne-a nea Se scrie "nea" atunci cand are sensul de "omat", "zapada" sau e o prescurtare a lui "nenea" Afara s-a asternut un covor de nea. Nea Ion a plecat la camp. ne-a Se scrie "ne-a" atunci cand urmeaza o actiune. Doamna invatatoare ne-a invatat multe lucruri utile. neam / ne-am neam Se scrie "neam" atunci cand are intelesul de "ruda" sau "popor". El este neam cu mine ! ne-am Se scrie "ne-am" atunci cand urmeaza o actiune. Ne-am dus la plimbare. noi / n-oi noi Se scrie "noi" atunci cand are intelesul de "nou" sau cand se refera la un grup de oameni care include si vorbitorul. El are haine noi. Noi plecam azi mai devreme. n-oi Se scrie "n-oi" atunci cand sunt 2 cuvinte, "nu" si "voi" care se pronunta impreuna. N-oi face asta degeaba !  ORTOGRAME  

S U B I E C T U L   DEFINIȚIE: Parte principală de propoziție care arată despre cine se vorbește în propoziție, cine face acțiunea exprimată de predicat se numește subiect.   Subiectul răspunde la întrebările:   Intrebari: Cine? Ce? (face actiunea) Despre cine/ce este vorba in propozitie puse predicatului. SUBIECTUL poate fi exprimat prin: Substantiv – simplu : Mașina merge cu viteză. – compus : Floarea-soarelui se îndreaptă spre lumină. – comun : Cărțile s-au pus în bibilotecă. – propriu : Bucureștiul este capitala țării. Adjectiv : Leneșul mai mult aleargă. (Caz de conversie.) Pronume : Ea învață. Nimic nu se știe. – pronume – personal: El este acasa. – de politete: Dumnealui este profesorul de sport. – demonstrativ: Acela pleaca de la scoala. – posesiv: A mea este in excursie. – nehotarat: Toate sunt coapte. – relativ: Ma intreb cine vine. – interogativ: Cine a venit? – negativ: Nimeni n-a venit la petrecere.   Numeral : – cardinal: Doi au castigat. – ordinal: Al treilea a invins.   Verb : – infinitiv: A invata este necesar. – supin: De cantat este placut CAZUL SUBIECTULUI: verb – infinitiv: A învăța este necesar. – supin: De cântat este plăcut. – adverb cu rol de substantiv: Răul a trecut. Binele învinge. – interjectie: Se aude vai!   E. Clasificare: 1. Subiect – simplu: Maria citește. – compus: Corina si Raul se joacă. 2. Subiect – inclus: verbul este la pers. I, II, singular si plural: Citesc. (eu) Citiți. (voi) -subînteles: verbul este la pers. III singular și plural: Citește. (el) Citesc. (ei)

    NUMERALUL Numeralul este partea de vorbire flexibilă care exprimă un număr, determinarea numerică a obiectelor sau ordinea acestora prin numărare.   Clasificare 1. Numeral cardinal: a) propriu-zis: – simplu: zero, unu, zece, sută, mie, milion, miliard – compus: doisprezece, cincizeci b) colectiv: amândoi, tustrei c) multiplicativ: îndoit, înzecit d) distributiv: câte doi, câte trei e) fracţionar: doime f) adverbial: o dată, de două ori   2. Numeral ordinal: primul, al doilea   Structură Compunere (procedee): 1. Contopire: douăzeci, treizeci, tustrei 2. Alăturare cu blanc: două mii, o sută zece 3. Joncţiune: douăzeci şi patru   Valoare: – substantivală: Trei pleacă. – adjectivală: Trei copii pleacă.   Categorii gramaticale – genul (diferenţiat la numeralele unu, doi, amândoi, câte unul, tustrei) – numărul (au forme de singular şi plural numeralele sută, mie, milion etc., unu nu are formă de plural, doi, trei… nu au forme de singular) – cazul (nominativ, acuzativ: cei doi; genitiv, dativ: celor doi; genitiv cu prepoziţia a: caietele a doi dintre ei; dativ cu prepoziţia la: am dat la trei dintre ei)

Noi actualizari la DOOM2 „Afterchool”, „breaking news” și „all-inclusive” sunt printre noile cuvinte incluse în ediția a III-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), lansat astăzi de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române. A III-a ediție a DOOM are 3.000 de modificări, majoritatea fiind noile forme morfologice ale unor cuvinte care erau deja în limbă. Spre exemplu, scrierea de la „înșală” poate fi acum și „înșeală”, așa cum se aude în pronunție, a explicat pentru Edpedu.ro directoarea Institutului de Lingvistică, Adina Dragomirescu, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București și cercetător științific în lingvistică. Aceasta a anunțat că primele exemplare ale noului DOOM au ieșit chiar astăzi din tipar. Limba română a evoluat mai repede în ultimii ani datorită migrației și a globalizării, multe cuvinte fiind împrumutate din limba engleză, a explicat Dragomirescu.   „Ediția a II-a a DOOM a fost publicată în 2005 și de atunci au mai apărut diferite modificări de normă care au fost cerute de uz, fiindcă utilizatorii au început să prefere anumite forme sau să nu mai respecte norma în anumite privințe. Spre exemplu, la profesor s-a păstrat doar varianta cu accent pe „e”, dar în alte situații s-a completat paradigma la verbe, erau doar două persoane, s-au pus toate persoanele ca dicționarul să fie util și pentru cei care nu sunt vorbitori nativi de română și vor să vadă o formă a unui verb. În plus, s-au mai pus locuțiuni („calea-valea”, spre exemplu). Mai sunt și cuvinte complet noi, împrumuturi din engleză care au apărut în limbă și care trebuiau să fie normate cum ar fi: afterschool, take away, all-inclusive, breaking news, toată terminologia coronavirusului”, a explicat Adina Dragomirescu pentru Edupedu.ro. Primele exemplare ale noului DOOM au ieșit chiar astăzi din tipar, la Editura Univers Enciclopedic. Dicționarul va putea fi găsit foarte curând și în librării. De asemenea, noua ediție va putea fi consultată online pe site-ul editurii, a mai spus Dragomirescu.   sursa:Edupedu.ro    

APLICAȚII - FONETICĂ - FIȘA II - EXERCIȚII   1. Se dă textul:    „În vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miazănoaptea și avea o împărăteasa tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei” (Mihai Eminescu)   a) Scrie din textul dat cuvintele care conțin diftongi. ....................................................... .............................................. ....................................................... .............................................. b) Desparte în silabe cuvintele următoare și precizează regula folosită:  vremea    ............................................... împărat    ............................................... miazănoaptea ........................................ tânără      ................................................ c) Scrie numărul de litere și de sunete din cuvintele: - veche     ................................................. - cenușă   ................................................. - ghiozdan ................................................ - ciorap     .................................................   2. Scrie exemple de cuvinte în care grupurile „io” și „au” să fie pe rând diftongi și hiat. ....................................................... ............. ....................................................... .............   3. Alcătuiește câte o propoziție cu fiecare cuvânt de as, respectând sensul fuecăruia, dat de accentul specificat: veselă - veselă; război - război.   4. Alcătuiește enunțuri în care să folosești cuvinte ce conțin triftongi.   ....................................................... ........................... ....................................................... ............................ ....................................................... ............................   5. Desparte în silabe următoarele cuvinte și pune semnul „ / ” pe silaba accentuate: dușman   - ................................................ sever       - ................................................ prevedere - ............................................... ianuarie   - ................................................. fenomen  - ................................................ ciment     - .................................................

Conversiunea (Schimbarea valorii gramaticale) este procedeul de îmbogățire a vocalarului care constă în formarea unor cuvinte noi prin trecerea acestora de la o parte de vorbire la alta.   Prin conversiune se obțin:   1. a) substantive (din adjective, prin articulare cu articol hotărât, nehotărât sau demonstrativ-adjectival; Exemplu: Cel bun este apreciat.                  Admiră verdele pădurii.                Își luase un dulce din raftul acela.          b) din verbe la supin, prin articulare cu articol hotărât sau nehotărât; Exemplu:  Avea un scris frumos.                  Mersul la munte îl odihnește.        c) din verbe la participi prin articulare cu articol hotărât sau nehotărât; Exemplu:  Cântatul prin pădure ne înviorează.                  Văzuse doi răniți în râpă.         d) din verb la gerunziu, prin articluare cu articol hotărât. Exemplu: Suferind s-a vindecat repede.          e) din pronume personal, prin articulare; Exemplu: Recunoaște bucuria eului liric.         f) din interjecție, prin articulare; Exemplu: Nu-i dispare oful din inimă.         g) din adverb, prin articulare. Exemplu: Îi mulțumește pentru binele făcut.   2. Adjective (acordate în gen număr și caz cu substantivul determinat):      a) din verbe la participiu; Exemplu: Admira caișii înfloriți.        b) din verb la gerunziu; Exemplu: Steaguri fluturânde vestesc victoria alor noștri.        c) din pronume (posesiv, demonstrativ, relativ, negativ, interogativ, nehotărât, de întărire) Exemplu: În povestea voastră nu regăsește niciun personaj pozitiv.    3. Adverbe      a) din adjective Exemplu: Toți au lucrat corect.             b) din substantive care denumesc zilele săptămânii, anotimpurile sau părți ale zilei Exemple: Iarna soarele este mai rece.                  Ne vedem duminică.                 Au plecat dimineața.          c) din verbe la participiu Exemplu: Vorbiseră deslușit pentru a fi înțeleși.          d) din conjuncție Exemplu: Iar va ploua.                 A răspuns și el.   4. Prepoziții                a) din adverbe și locuțiuni adverbiale Exemplu: Stătea în mijlocul casei.                 Avionul zboară deasupra orașului.          b) din substantiv Exemplu: Grație vouă au câștigat meciul.          c) din verb la participiu Exemplu: Datorită sfatului primit a fost premiat.   De reținut : Valoarea morfologică cuvintelor se stabilește numai în context.      

Fondul principal lexical sau lexicul activ, fondul vechi al vocabularului, vocabularului fundamental, care cuprinde 1500 de cuvinte caracterizate prin:   - sunt cuvinte vechi și stabile (moștenite din latină, din fondul autohton, din slavă sau maghiară); - sunt vorbite curent și înțelese de toți românii - au numeroase derivate și compuse (au familia lexicala bogată) - sunt polisemantice au mai multe sensuri): mare - stradă mare (lată), brad mare (înalt), suprafață mare (întinsă), păr mare (lung), groapă mare (adâncă), camera mare (voluminoasă), haină mare (largă)..etc - au o frazeologie bogată: mână - a da mâna, a se da mâna în mână, a avea pe cineva la mână, a face cu mâna etc     Vocabularul fundamental conține cuvinte indispensabile vieții de zi cu zi, care se pot grupa în rtoarele noțiuni denumite: - părți ale corpului omenesc : cap, picior, mână, piept, ochi; - grade de rudenie : mamă,soră,frate, bunic, văr, cumnat, socru; - casă: ușă, perete, fereastră, poartă, sobă; - alimente și băuturi : pâine, apă, lapte, vin, carne, sare; - ființe : om,animal,femeie,câine,găină,șarpe,bou,capră - mediu încojurător: aer, pământ, pădure, iarbă, munte - insușiri: bun,rău,lacom,prost,iute,deștept,zgârcit - culori: alb,rosu,galben,verde - unelte: clește,coasă, plug - actiuni : a dormi, a fugi, a merge, a uita, a spăla - timp: zi,an,lună,vară,noapte - termeni religioși : biserică, cruce, Dumnezeu, înger, preot - zilele săptămânii și lunile anului ; - numerale simple: (1-10,100, 1000 etc) - pronume simple : eu, tu, el, ea etc - adverbele simple : azi,ieri,mâine     Nota Bene: Articolele, preprozitiile simple, conjuctiile simple, verbele auxiliare și copulative sunt instrumente gramaticale.    Vocabularul fundamental cuprinde numai cuvinte simple     2. Masa vocabularului - lexicul pasiv sau fondul secundar lexical, cuprinde circa 90% din cuvintele limbii și anume:   Arhaisme - sunt cuvinte vechi, ieșite din uz, care se mai întâlnesc în opere literare cu caracter istoric pentru a reda culoarea epocii.   a) arhaisme fonetice - cuvinte care aveau în forma sonoră alte sunete (litere) decât în forma actuală: a rumpe - a rupe; a îmbla - a umbla; să care - să curgă; poporal - popular; lăcuitor - locuitor.   b) arhaisme lexicale - sunt cuvinte vechi, cu sens diferit de cel actual: a tăbărî (sens vechi a așeza tabăra; sens nou - a năvăli); divan (sens vechi - consiliu; sens nou - canapea); mândru (sens vechi - înțelept; sens nou - semeț,falnic)   c) arhaisme morfologice (gramaticale) - sunt cuvinte a căror formă gramaticală este diferită de cea actuală; - forme de plural diferite : școale, aripe, greșale, palaturi, documenturi - forma arhaică a pronumelor relative, nehotărâte, demonstrative:  carele (care), fiecarii (fiecare), aceștiia(aceștia)   d) arhaisme sintetice - folosirea Acuzativului în loc de Genitiv : Gazeta de Sud (Sudului), Gazeta de Transilvania; - Dativul - atribut substantival : „semnelor vremii profet”     Tot arhaismele sunt și cuvintele vechi, dispărute, din domenii ca : - meserii : arcaș, breaslă, cinovnic (funcționar) - demnitati : voievod, vornic, logofăt, agă - monede :  para, galben, țechin, icușar - acțiuni : a la, a va - insușiri : volnic, slobozenie - instituții : divan, agie

Timpurile verbului – reținem  și lucrăm – fisă de lucru Reținem : Timpul arată când se desfășoară acțiunea verbului față de momentul vorbirii.   Există trei timpuri de bază: Trecut – când acțiunea se desfășoară înainte de momentul vorbirii (a tricotat) Prezent – când acțiunea se desfășoară în momentul vorbirii (tricotează) Viitor – când acțiunea se desfășoară după momentul vorbirii (va tricota) Să mai reținem ca verbul la timpul trecut are forme diferite : tricota, a tricotat, tricotase, tricotă.   Exercitiul 1 Arată în care dintre cele trei desene de mai jos acțiunea se desfășoară în momentul vorbirii. sursa foto: culegerea În țara textelor frumoase a. Ieri Edith a cumparat lână și andrele b. Azi, ea tricotează un fular c. Mâine, îî va dărui fularul domnului Ursu   Exercițiul 2. Care dintre acțiuni se desfășoară înainte de momentul vorbirii și care după momentul vorbirii?   Exercițiul 3. Indică verbele din cele tri propoziții de sub desenele de la exercițiul 1.   Exercitiul 4 Menționează verbele din comunicările de mai jos, precizând când se desfășoară acțiunea acestora față de momentul vorbirii. a) Edith face un fular pentru domnul Ursu. b) Ea îl ascunde în coș. c) Cei trei prieteni au plecat la țară. d) Edith nu terminase încă fularul. e) În poveste, Moș Craciun îi îndeplini copilului dorința.   Reținem ! Formele verbului a fi care se scriu cu e la început se pronunță cu ie. Sunt incorecte pronunțiile loat, loa, vroia.   Exercițiul 5. Citește propozițiile de mai jos și arată cum se pronunță verbul a fi. Ieri eram în grădină. Zăpada era peste tot în strat subțire. Tata a adus bradul de Craciun. Acum, bradul este în sufragerie.   Exercițiul 6. Alege formna corecta din propozițiile de mai jos Am loat/luat globuri roșii. Părinții mei vor loa/lua beteală. Fratele meu voia/vroia o instalație electrică nouă.   Reținem !!   Se scrie „va” când verbele sunt la viitor (va spune) și „v-a ”când verbele sunt la trecut (v-a spus). Verbul a lua se scrie la prezent ia și iau. Verbele la trecut se scriu i-a (i-a spus) și i-au (i-au spus). Când verbele care încep cu vocala „a” sunt la forma negativă, vocala „u” din cuvântul nu poate să dispară, fiind înlocuită de cratimă (n-am spus, n-ai spus, n-a spus)   Exercițiul 7.   Indică verbele la viitor din textul de mai jos. Maria și Dan vor aranja masa de Paște, asa cum v-a spus bunica. Măriuca va pune farfuriile lângă lumânărele. Dan va da pisica afară în timpul mesei. Așa nu vor mai avea grijă că va sări pe masă.   Exercițiul 8. De ce s-a scris v-a spus în textul de la exercițiul de mai sus?   Exercițiul 9. Completează propozițiile de mai jos cu una dintre formele ia/i-a, iau/i-au. Pisica……..o sarma din farfurie. Tata…….dat un cârnăcior. Bunicii mei îi…….zilnic hrană umedă. Ei……luat și o zgardă roșie.  

Morfologia – partea gramaticii care studiaza partile de vorbire Curs IV – 27 oct. 2014/ h: 18,00) – inseamna flexiune, adica schimbarea formei unui cuvant – cuvintele sunt alcatuite din radacina tema si afixe – cuvintele au diverse valori morfologice in functie de context – ele isi pot schimba forma in functie de : declinare (pentru flexiunea nominala) si conjugare (pentru flexiunea verbala) Categoriile gramaticale conform gramaticii traditionale sunt :  – numarul = indica daca este vorba de un singur obiect sau de mai multe, daca actiunea are un singur autor sau mai multi  – genul = masculin/feminin/neutru – cazul = este reprezentat de schimbarile cuvintelor pentru a vedea rolul lor in propozitie  – diateza = exprima raportul intre actiune si autorul ei – modul = indica daca actiunea este reala, ireala sau posibila – timpul = sugereaza momentul in care se petrece actiunea, prezent, trecut, sau viitor – gradele de comparatie = marcheaza intensitatea unei insusiri – unele sunt specifice clasei nominale si altele claselor verbale (modul, gradul de comparatie, timpul). Morfologia si sintaxa apar integrate deoarece vocabularl limbii romane se grupeaza in clase de cuvinte care au trasaturi sintactice comune. – partile de vorbire pot fi deschise (adica se pot imbogati oricand: substantivul, verbul, adjectivul) si inchise care primesc reactii moi in mod exceptional (numeralul si partile neflexibile) – clasele gramaticale – clase eminamente lexicale (semnificatie proprie : substantivul, adjectivul, verbul) – clase functionale – care au rol gramatical (adverbul sau amestec lexico-functionale – prepozitia(dinspre,inspre) Marci flexionale – indica anumite elemente care pot fi : de tip sintetic prin prezenta unui afix gramatical (articolul – copil-u-l), de tip analiticadica prezenta unor morfeme libere (gradele de comparatie – un copil, mai inteligent) si de tip mixt unde apare si un afix gramatical si un morfem liber ( al copilului). Sintaxa – parte a gramaticii care se ocupa de combinarea cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraze. – intre cuvintele dintre o propozitie sau o fraza se stabilesc raporturi de subordonare, ordonare sau interdependenta. Relatiile de coordonare – se stabilesc intre parti de propozitie de acelasi fel sau propozitii de acelasi fel * conjunctii coordonatoare copulative : Ioana si Maria merg la teatru ; Vreau sa merg la munte si sa fac alpinism * conjunctii coordonatoare adversative : Elevii merg la film si profesorii ii insotesc * conjunctii coordonatoare disjunctive : Studentii au examen sau colocviu maine ? * conjunctii coordonatoare conclusive : Viata este scurta, deci trebuie traita * justapunere : Ele sunt frumoase, destepte, inteligente Relatiile de subordonare – se stabilesc intre o parte de propozitie secundara si una principala sau intre o subordonata si regenta ei. La nivelul propozitiei se stabileste prin forma pe care o ia cuvantul (fata mamei), acord (Fata frumoasa a luat nota 10 la examen – adjectivulfrumoasa se acorda in gen, numar si caz cu substantivul fata) sau prin prepozitii (cartea de la bunica) La nivelul frazei subordonarea se stabileste prin :  * conjunctii subordonatoare (că, să, ca să, dacă, de, fiindcă, deoarece, încât etc) : Nu se stie dacă spune adevarul * locutiuni conjunctionale subordonatoare ( cu toate că, pentru că, măcar, că, măcar să, etc) : Nu spunea nimic, chiar dacă il obligai * adverbe relative/nehotarate (unde, cum, când, oricând, oricum) : Ma intreb unde a fost plecat doua saptamani. Relatia de interdependenta – se stabileste intre doua parti de propozitie (subiect-predicat), subiectul impune predicatului numarul si persoana iar predicatul impune subiectului cazul Nominativ Propozitia – este o comunicare cu un singur predicat si reprezinta ce ai mica unitate a sintaxei Propozitiile se clasifica astfel : dupa scopul comunicarii : a) enuntiative : Sorina citeste o carte interesanta(ofera o informatie) b) interogative : Cine a avut aceasta initiativa ?( cere o informatie) Iar in functie de intonatie amandoua pot fi exclamative sau neexclamative. dupa aspectul predicatului : a) pozitive : Ana spune adevarul b) negative : Valentin nu s-a prezentat la examen dupa structura : a) simple : Copilul plange b) dezvoltate : Copilul obosit plange tare dupa rolul pe care il are in fraza : a) principale : Mihai a castigat un premiu(1)/ pe care il dorea(2) b) secundare sau subordonate : Am decis(1)/ sa plec devreme pentru a ajunge la timp(2) c) regente – propozitiile de care depind alte propozitii; pot fi principale sau subordonate : Mi-a demonstrat(1)/ ca nu poate(2)/ sa taca(3)/ – propozitia 1 este principala su regenta propozitia 2 – propozitia 2 este secundara si regenta pentru propozitia 3 d) incidente – este independenta fata de context : Ivan a mintit(1)/ spune Natasa(2) – propozitia 2 este incidenta, poate lipsi din context si prima propozitie are sens. Partile de propozitie indeplinesc o anumita functie sintactica si se pot transforma prin expansiune in propozitii subordonate. Propozitiile subordonate prin contragere se pot transforma in parti de propozitie. De exemplu subiectul se poate transforma in propozitie subordonata subiectiva: Lenesul mai mult alearga. Cine este lenes(1) mai mult alearga Morfologia si sintaxa apar intrepatrunse deoarece partile de vorbire au functie sintactica, prepozitiile impun un anumit regim cazual, cuvintele suporta modificari de forma pentru a indeplini o anumita fucntie sintactica. Intonatia determina sensul unei fraze. Exemplu : Mergi la Olanesti – reprezinta o propozitie prin care emitatorul face o afirmatie Mergi la Olanesti ? – in aceasta situatie intonatia este interogativa, emitatorul cerand o informatie Mergi la Olanesti ! – reprezinta o propozitie exclamativa care exprima un ordin

        Morfologia este partea gramaticii care studiază forma cuvintelor, modificările formei, conținutului și valorile gramaticale exprimate prin formele cuvântului.          În morfologie cuvintele se numesc părți de vorbire, sau clase gramaticale, caracterizate prin anumite trăsături generale și de conținut.          După criteriul morfologic, părțile de vorbire se clasifică în : a) părți de vorbire flexibile, pentru că își exprimă forma în timpul comunicării; b) părți de vorbire neflexibile, pentru că își păstrează eeași formă în timpul comunicării.           Părțile de vorbire flexibile sunt: substantivul, articolul, pronumele, numeralul, verbul și adjectivul.          Părțile de vorbire neflexibile sunt: adverbul, prepoziția, conjuncția și interjecția.          Fiecărei părți de vorbire îi corespunde în planul vorbirii câte o locuțiune, adică un grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă ca un singur cuvânt.  Există: - locuțiuni subtantivale: aducere-aminte = amintire;  punct de vedere = opinie; dare de seamă = raport; bătaie de cap = necaz; - locuțiuni adjectivale : de nimic = neimportant; fel de fel = diverși; în floarea vârstei = tânăr; ca scos din cuite = foarte curat; cu capul în nori = neatent; - locuțiuni pronominale : Măria Ta, domniile voastre, cine știe ce; - locuțiuni verbale: a da în seamă = a încredința, a-i părea rău = a regreta, a se da de-a rostogolul = a se rostogoli, a-și aduce aminte = a-si aminti;  - locuțiuni adverbiale: pe de rost, în dreapta, de jur împrejur, în mijloc, de-a pururi, pe loc, pe nimic, din vremea în vreme;  - locuțiuni prepoziționale: dincolo de, în preajma, în spatele, de-a lungul, în susul, de-a latul;  - locuțiuni conjuncționale; chiar de, cu toate că, măcare că, pentru că, din cauză că, ca și cum, pentru ca...să-, de vreme ce;  - locuțiuni interjecționale: ia uite, nu zău, tic-tac.              Fiecărei părți de vorbire îi corespund anumite categorii gramaticale precum: genul, numărul, cazul, persoana, mos timpul, diateza, gradul de comparație, articularea.              SINTAXA - este partea gramaticii care studiază regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în frază.              Propoziția - este o comunicare orală sau scrisă care are un singur predicat    Exemple: Pădurea răsuna de cântecul păsărilor. Vom pleca acum            Fraza este o îmbinare de două sau mai multe propoziții, dintre care cel puțin una este propoziție principală.  Exemple: De câte ori se gândea la vacanță (CT) / ce avea să vină (AT) / o cuprindea o bucurie de nedescris (PP). Desenează (PP) / șterge (PP)/ apoi o ia de la capăt (PP).